Sunteți pe pagina 1din 9

Unitatea de învăţare 5. Finalizarea acțiunilor de control financiar.

Răspunderea contravențională

Cuprins
5.1. Introducere .................................................................................................................
5.2. Competenţe ................................................................................................................
5.3. Măsuri de valorificare a constatărilor controlului financiar.......................................
5.4. Elementele răspunderii contravenționale....................................................................
5.5. Sancțiunile contravenționale....................................................................................
5.6. Rezumat......................................................................................................................
5.7. Test de evaluare a cunoștințelor................................................................................

5.1. Introducere
O acțiune de control financiar nu se consideră încheiată până când nu sunt
adoptate măsuri față de persoanele vinovate de producerea unor abateri, deficiențe
sau lipsuri. În cuprinsul acestei unități de învățare, prezentăm măsurile adoptate de
către organele de control financiar pentru remedierea şi prevenirea repetării
deficienţelor şi abaterilor constatate şi tragerea la răspundere a persoanelor
vinovate. Mai mult, prezentăm elementele definitorii ale răspunderii
contravenționale, dar și tipurile de sancțiuni contravenționale care pot fi aplicate în
funcție de gravitatea fapei comise.

5.2. Competenţele unităţii de învăţare


După parcurgerea acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili să:
 prezinte măsurile de valorificare a constatărilor controlului
financiar;
 definească contravenția;
 descrie elementele definitorii ale răspunderii contravenționale;
 identifice tipurile de sancțiuni contravenționale.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

5.3. Măsuri de valorificare a constatărilor controlului financiar


Controlul financiar nu se limitează la constatarea lipsurilor, abaterilor şi a
deficienţelor. O acţiune de control nu este considerată încheiată până nu se elimină toate
deficienţele constatate şi se stabilesc măsuri care să conducă la îmbunătăţirea activităţii
economico-financiare în perioadele următoare.
Controlul acţionează pentru soluţionarea concretă şi operativă a problemelor iar în
situaţia în care sunt încălcate legile, controlul ia măsuri inclusiv pentru sancţionarea celor
vinovaţi, conform prevederilor şi drepturilor legale.
Finalizarea acţiunilor de control financiar, respectiv valorificarea constatărilor
controlului, depind de organul care a exercitat controlul, de conducerea entităţii controlate,
dar şi de aplicarea soluţiilor corespunzătoare, în funcţie de natura activităţii şi a deficienţelor
constatate.
Pentru finalizarea acţiunilor de control financiar se utilizează în mod selectiv,
diferenţiat şi corelat, în funcţie de particularităţile activităţii entităţii şi de obiectivele supuse
controlului, o serie de măsuri, căi, tehnici sau modalităţi specifice. În mare măsură se pune
accent pe stabilirea acelor măsuri necesare pentru remedierea şi prevenirea repetării
deficienţelor şi abaterilor constatate şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Se pot aplica două tipuri de măsuri:
 măsuri operative;
 măsuri ce se iau în continuare.
Măsurile operative se propun sau se dispun în timpul desfăşurării controlului financiar
în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi prevenirea repetării lor, dintre care putem
menţiona:
- depozitarea şi păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare;
- întocmirea corectă şi la timp a documentelor la locurile de producţie;
- corectarea erorilor din evidenţa tehnico-operativă şi contabilă;
- înregistrarea minusurilor în gestiune şi recuperarea pagubelor, etc.
Pe baza constatărilor şi a propunerilor organelor de control financiar, conducerea
entităţii controlate şi a organului care a dispus controlul stabilesc măsuri ce se iau în
continuare pentru:
- înlăturarea şi prevenirea abaterilor;
- aplicarea sancţiunilor disciplinare;
- stabilirea răspunderii materiale etc.
Finalizarea acţiunilor de control financiar presupune şi răspunderea juridică care se
poate stabili faţă de persoanele vinovate. Răspundere juridică poate îmbrăca diverse forme:
 răspundere disciplinară;
 răspundere patrimonială;
 răspundere civilă, delictuală şi contractuală;
 răspundere contravenţională;
 răspundere penală.

1. Care sunt tipurile de măsuri care se pot aplica pentru valorificarea


constatărilor controlului financiar?
2. Care sunt formele răspunderii juridice?
3. Exemplificați măsurile operative.

5.4. Elementele răspunderii contravenționale


Răspunderea contravenţională, ca formă a răspunderii administrative, este o formă
tipică de răspundere juridică, ca urmare a săvârşirii unui anumit tip de fapt ilicit, are anumite
caracteristici şi este guvernată de anumite reguli juridice specifice şi exclusive. Această formă
de răspundere juridică cuprinde şi sancţiuni caracteristice.
Anumite sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei publice
(avertismentul, amenda contravențională) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii).
Răspunderea contravenţională presupune sancţionarea contravenţională a persoanelor
fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale, care prevăd şi sancţionează
contravenţii.
Conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu
modificările ulterioare, constituie contravenţie, fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată ca atare prin lege, ordonanţă, hotărâre a guvernului sau, după caz, prin hotărâre
a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului, sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al municipiului Bucureşti.
Din definiţia de mai sus, se pot delimita elementele (trăsăturile) răspunderii
contravenţionale:
 fapta să aibă un anumit grad de pericol social;
 fapta să fie săvârşită cu vinovăţie;
 fapta să fie prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative emise de
organele competente.
Fapta să aibă un anumit grad de pericol social
În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii, o importanţă deosebită
revine aprecierii urmărilor faptei ilicite. Contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol
social pentru că împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice şi, indirect, afectează
întreaga viaţă social-politică a unei ţări. Contravenţiile financiare se pot săvârşi atât prin
acţiuni (calcularea eronată a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor), cât şi prin inacţiuni
(nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la întocmirea şi depunerea
situaţiilor financiare).
Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie
Contravenţia există şi are relevanţă juridică numai atunci când este săvârşită cu
vinovăţie. Există vinovăţie atunci când fapta, care prezintă pericol social, este săvârşită cu
intenţie sau din culpă. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei.
Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de
organele competente
O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este
prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege, o ordonanţă, o hotărâre a
guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale.
Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale)
O.G. nr. 2/2001 prevede că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii,
sancţiunea trebuie aplicată pentru fiecare contravenţie în parte, regulă care vizează numai
sancţiunile contravenţionale principale, nu şi pe cele complementare.
Participaţia (coautoratul)
În cazul în care o contravenţie este săvârşită de mai multe persoane (coautorat), O.G.
2/2001 stabileşte că, sancţiunea trebuie aplicată fiecărui participant în parte. Prin participaţie,
se înţelege contribuţia efectivă, participare în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu
instigarea sau complicitatea la comiterea faptei.
În situaţii de coautorat, agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia
fiecărui coautor la comiterea faptei şi, în raport de această contribuţie, să aplice fiecăruia
sancţiunea corespunzătoare.

1. Definiți contravenția.
2. Care sunt elementele definitorii ale răspunderii contravenționale?
3. Care este actul normativ care reglementează regimul juridic al
contravențiilor?

5.5. Sancțiunile contravenționale


Conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, sancţiunile contravenţionale pot fi:
principale şi complementare.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
 avertismentul;
 amenda contravenţională;
 obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
 confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
 suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
 închiderea entităţii;
 blocarea contului bancar;
 suspendarea activităţii entității;
 retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru
activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
 desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului la starea iniţială.
Pentru o contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală.
Sancţiunile contravenţionale complementare se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei
şi pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale.
Mai mult, pentru o contravenţie se poate cumula o sancţiune contravenţională
principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.

A. Sancţiunile contravenţionale principale


Avertismentul este sancţiunea contravenţională cea mai uşoară şi se aplică
contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus.
Avertismentul presupune atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Prin urmare, avertismentul conţine două elemente:
- unul de atenţionare, prin mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită şi
indicarea pericolului social al faptei săvârşite;
- unul de recomandare, ca pe viitor contravenientul să respecte dispoziţiile
legale iar în cazul în care nu sunt respectate se aplică o sancţiune mai gravă.
Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice,
cât şi persoanelor juridice.
Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale şi constă într-
o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească atunci când săvârşeşte o
contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. Este sancţiunea contravenţională cel mai
des aplicată, iar cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite.
De regulă, actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita
minimă şi limita maximă a amenzii, limite care în marea majoritate a cazurilor reprezintă
sume fixe.
Individualizarea amenzii este atributul organului competent să aplice această
sancţiune, în limitele prevăzute de actul normativ. În fixarea amenzii, agentul constatator ia în
calcul următoarele elemente:
 limitele amenzii prevăzute de actul normativ;
 gradul de pericol social al contravenţiei: amenda trebuie să fie direct
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite;
 împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia;
 modul şi mijloacele folosite de contravenient la comiterea faptei ilicite;
 scopul urmărit de contravenient prin contravenţie;
 urmările produse de contravenţie;
 circumstanţele personale ale contravenientului.
Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor
juridice. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi
din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice devin venit la bugetul local iar sumele
provenite din celelalte amenzi reprezintă venit integral la bugetul de stat.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr. 82/1999 privind
înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii. O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii
prestării unei activităţi în folosul comunităţii constituie actul normativ-cadru pentru aplicarea
şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale.
Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a guvernului, iar durata
maximă nu poate depăşi 300 de ore şi, întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda
contravențională.
Această sancţiune se aplică numai pentru acele fapte care au un pericol social ridicat şi
întotdeauna de către instanţa de judecată.

Să ne reamintim...

 pentru sancționarea persoanelor vinovate de producerea unor abateri, lipsuri


sau deficiențe, organele de control financiar pot adopta două tipuri de măsuri:
măsuri operative și măsuri care se iau în continuare;
 formele răspunderii juridice sunt:
 răspundere disciplinară;
 răspundere patrimonială;
 răspundere civilă, delictuală şi contractuală;
 răspundere contravenţională;
 răspunderea penală.
 elementele răspunderii contravenționale sunt:
 fapta să aibă un anumit grad de pericol social;
 fapta să fie săvârşită cu vinovăţie;
 fapta să fie prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative
emise de organele competente;
 concursul de fapte contravenționale;
 participația.
 conform O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, există două
categorii de sancțiuni contravenționale: principale și complementare.
B. Sancţiuni contravenţionale complementare
Confiscarea presupune trecerea în proprietatea statului, fără plată, a unor bunuri care
au legătură cu contravenţia săvârşită şi poate fi pusă în aplicare numai dacă este prevăzută în
mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.
Confiscarea, ca sancţiune contravenţională complementară, se aplică întotdeauna
împreună cu una dintre cele trei sancţiuni principale. Fac obiectul confiscării:
- bunurile destinate săvârşirii contravenţiei;
- bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei;
- bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei.
În cazul în care bunurile care au fost destinate, folosite sau rezultate din contravenţie
nu se găsesc, contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor.
Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. Dacă actul normativ o
prevede, agentul constatator, persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea
principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării.
O.G. nr. 2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare:
suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei
activităţi; închiderea entităţii; blocarea contului bancar; suspendarea activităţii entității;
retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ
exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului la starea iniţială.
În legătură cu sancţiunile contravenţionale complementare, trebuie precizate
următoarele:
 sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă este
prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează
contravenţia respectivă şi întotdeauna este însoţită de o sancţiune
contravenţională principală;
 metodologia de constatare şi aplicare a sancţiunii contravenţionale
complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte;
 aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare atunci când actele
normative le prevăd, este obligatorie, nu rămâne la latitudinea agentului
constatator.

După constatarea faptei ilicite care constituie contravenţie, urmează o nouă etapă
procedurală, aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. Conform O.G. nr. 2/2001 pentru
stabilirea persoanei competente să aplice sancţiunea contravenţională trebuie respectată
următoarea regulă generală: în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei nu se dispune altfel, agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi
amenzii contravenționale şi, în condiţiile legii, când este cazul, şi sancţiunile contravenţionale
complementare.
Agentul constatator aplică sancţiunile contravenţionale prin procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei. Anumite acte normative se abat de la acest principiu
şi prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale şi nu agentul
constatator care a constatat contravenţia. Această derogare nu este întâlnită în domeniul
financiar.
Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii se realizează întotdeauna de către instanţa de judecată,
respectiv de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia.
Minorii cu vârsta până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional pentru că se
consideră că sub această vârstă nu există capacitatea necesară de a aprecia fapta ilicită şi
urmările acesteia.
În cazul contravenţiilor săvârşite de minori cu vârsta între 14 şi 18 ani, limita minimă
şi limita maximă a amenzii prevăzute în actul normativ care stabileşte contravenţia se reduc la
jumătate, iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate
fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
O.G. nr. 2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul
succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi
domeniu de activitate.
Dacă prin noul act normativ, fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai
sancţionează, chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ, iar
sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a
noului act, nu se mai execută.
Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară, se va aplica aceasta. Dacă noul
act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată
conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.
Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că, prin
trecerea unei perioade de timp, stabilită de actul normativ, de la săvârşirea contravenţiei şi
până la constatarea ei, nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională. O.G. nr.
2/2001 prevede că:
- aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la
data săvârşirii faptei;
- atunci când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea
constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în
care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală, ori în
faţa instanţei de judecată; prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost
aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă
prin lege nu se dispune altfel;
- prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea
sancţiunilor contravenţionale.

1. Definiți contravenția.
2. Care este actul normativ care reglementează regimul juridic al
contravențiilor?
3. Care sunt categoriile de sancțiuni contravenționale?
4. Care sunt sancțiunile contravenționale principale?
5. Definiți avertismentul.
6. Care sunt sancțiunile contravenționale complementare?
7. Explicați principiul aplicării legii celei mai favorabile.
8. Cine aplică sancțiunile contravenționale?
9. Care sunt elementele definitorii ale răspunderii contravenționale?
10. Ce înțelegeți prin prescripția aplicării sancţiunii contravenţionale?

5.6. Rezumat
În prima parte a unității de învățare, am prezentat tipurile de măsuri pe
care le pot aplica organele de control financiar pentru finalizarea activității lor,
măsuri care pot fi: operative sau care se iau în continuare, și am arătat formele
răspunderii juridice. Cea de-a doua parte a unității de învățare tratează
răspunderea contravențională din perspectiva O.G. nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, plecând de la definiția contravenției, elementele
definitorii ale răspunderii contravenționale, tipologia sancțiunilor
contravenționale, persoanele care aplică sancțiunile contravenționale, până la
clarificarea conceptelor: prescripția aplicării sancţiunii contravenţionale sau
principiul aplicării legii celei mai favorabile.
În următoarea unitate de învățare, prezentăm elementele definitorii pentru
alte forme ale răspunderii juridice: răspunderea disciplinară, răspunderea
patrimonială și răspunderea penală.

5.7. Test de evaluare a cunoştinţelor


1. Enumerați sancțiunile contravenționale complementare.
2. Care sunt formele răspunderii juridice?
3. Care sunt elementele definitorii ale răspunderii contravenționale?
4. Exemplificați măsurile operative.
5. Care sunt sancțiunile contravenționale principale?