Reforma serviciului public de educație

CAPITOLUL I: ELEMENTE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE. SERVICIUL PUBLIC DE

EDUCAȚIE

1.1 Definirea conceptului de serviciu public

Procesul de definire al conceptului de serviciu public a fost unul greoi, ce a condus de-a lungul
timpului la contraziceri în literatura de specialitate și nu numai. Mai jos voi prezenta doua dintre
definițiile atribuite acestui concept, pe care le consider a fi relevante.
Serviciile publice pot fi definite ca fiind ,, ansamblul de persoane și lucruri create pentru a
satisface o nevoie socială a unei comunități, sub controlul și autoritatea acesteia”1
,, aceea organizație de stat sau a colectivității locale, înființată de autoritățile competente cu
scopul de a asigura satisfacerea unor cerințe ale membrilor societății, în regim de drept
administrative sau civil în procesul de executare a legii”2
Analizând definiția de mai sus observăm ca aceasta evidențiaza un aspect important cu privire la
serviciile publice și anume faptul că înființarea acestora este condiționată de nevoia societății.
Termenul de serviciu public are două sensuri 3:
 Organic
 Material
Sensul organic ne ajută să stabilim identitatea realizatorului actvității de interes public, iar sensul
material contribuie la determinarea activității pe care realizatorul o desfășoară.
Serviciul public se bucură de trei principii, construite în Franța pe baza unei serii de decizii luate
de Consiliul de Stat și de Tribunalul de Conflicte. Acestea sunt 4:
 Principiul continuității serviciului public;
 Principiul egalității serviciului public;
 Principiul adaptabilității sau mutabilitatea serviciului pulic;
Principiul continuității statuează necesitatea funcționării serviciului pubic fară întreruperi. Acesta
este considerat cel mai important principiu al serviciilor publice.
Principiul egalității în fața serviciului public se referă la egalitatea cetățenilor în fața legii și a
autorităților publice dar și la interzicerea discriminării be bază de naționalitate sau sex.
Principiul adaptabilității serviciului public evidențiază necesitatea adaptării serviciului public în
funcție de evoluția societății, deci creșterea cererii.
1.2 Serviciul public de educație
1
Lucica, Matei.2009 . Romanian Public Management Reform Volume 1. Bucuresti, Editura Economică. p.119
2
Alexandru. Ioan, 1999. Drept administrativ. Brasov, Editura Omnia. p. 11O
3
Lucica, Matei. 2004. Servicii publice Bucuresti, Editura Economică, p. 31
4
Dragoș. Dincă.2008. Servicii publice și dezvoltare locală. București, p.51-52
1.2.1 Definirea noțiunii de educație
Cuvântul educație își are originea în latinescul ,, educatio” care înseamnă creștere, cultivare.
Una dintre cele mai vechi definiții ce i-au fost atribuite educației îi aparține lui Platon ,, arta de a
forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care
dispun de ele “
Sorin Cristea definea educația ca fiind ,, procesul prin care se formează, se dezvoltă și se
maturizeaza laturile fundamentale ale ființei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul;
cognitivul, afectivul, volitivul; proces de devenire a omului "fiinta în sine" în "fiinta pentru
sine”5
2.1 Serviciul public de educație
În țara noastră educația este considerată un serviciu public de interes general. Acesta se
desfăsoară în condițiile Legii nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările
ulterioare. Serviciul public de educație are la bază următoarele principii 6:
 Principiul descentralizării conform căruia deciziile se iau de către cei implicați în mod
direct în proces
 Principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor
 Principiul Egalității de Șanse
 Principiul autonomiei universitare
 Principiul libertății academice
 Principiul incluziunii sociale
 Principiul organizării învățământului confesional potrivit cerințelor fiecărui cult.
,,Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de
învăţământ de stat şi particulare de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de
instruire şi educare.”7
Conform Legii nr.1/2011 privind educația, sistemul national de învățământ este organizat după
cum urmează:
 Învățământ preșcolar ( grupa mică, mijlocie, mare și de pregătire pentru școală.
 Învățământ primar
 Învâțământ secundar: - învățământ gimnazial
 -învățământ profesional
 -învătământ liceal
 Învățământ postliceal
 Învățământ superior : învățământ universitar
5
Sorin, Cristea. 1998. Dicționari de termeni pedagogici. Editura Didactica și Pedagogică., București, p. 28
6
Analiza cadrului legislativ și instituțional pentru furnizarea serviciilor publice la nivelul administrației publice.
( Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Disponibil Online:
7
Ion, Plumb, Armenia, Androniceanu, Oana, Abaluță. Managementul serviciilor publice. Disponibil online:
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=12&idb=
 Învățământ postuniversitar
 Educație permanent.
În următoarea secțiune a acestei lucrări voi trata separat problematica învățământului superior.

CAPITOLUL II: ÎNVĂTĂMÂNTUL SUPERIOR

2.1 Considerații generale cu privire la învățământul superior
Învățământul superior este parte integrată a serviciului public de educație și are ca obiectiv
principal dezvoltarea competenței.
Misiunea învăţământului superior este de a genera şi de a transfera cunoaştere către societate
prin: a) formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al
inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului
socioeconomic;
b) cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi
colectivă, în domeniul ştiinţelor, al ştiinţelor inginereşti, al artelor, al literelor, prin asigurarea
performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, precum şi valorificarea şi diseminarea rezultatelor
acestora.8

8
Legea Nr. 1/2011 Legea Educației Naționale cu modificările și completările ulterioare