Romanul este conceput sub forma unor fragmente din jurnalul lui Codrescu.

Astfel, acesta își scrie

atât trăirile, cât și amintirile referitoare la evoluția relației sale cu Adela.

O cunoscuse pe Adela pe vremea când aceasta era doar o copilă, iar el, student la medicină, prin
intermediul cunoștințelor familiale. Cei doi se jucau împreună, iar Adela îl învăța pe Emil Codrescu să
se joace cu păpușile, acesta răspunzându-i afectuos, ca urmare a lipsei afecțiunii familiale resimțite.
Între cei doi s-a instalat o relație de prietenie, afecțiune și gingășie inocentă. Apoi, însă, când Adela
avea doar opt ani, Emil s-a văzut nevoit să plece în străinătate pentru a avansa în cariera de medic. S-
a întors după șapte ani, iar Adela împlinise deja cincisprezece. Având în vedere faptul că aceasta nu
mai era o copilă, cei doi au redevenit prieteni, dar modul în care își petreceau timpul împreună s-a
schimbat. Interesele Adelei se prefăcuseră din păpuși în cărți, iar Emil Codrescu obișnuia să-i
împrumute cărți interesante, pe care apoi le discutau împreună.”

Romanul ne prezintă povestea unei iubiri neîmplinite, deghizată în prietenie. Doctorul Emil Codrescu
o cunoaște, în casa unor prieteni, pe Adela, o fetiță de câțiva anișori, cu care se împrietenește rapid,
devenind nedespărțiți. Peste douăzeci de ani, cei doi nutresc sentimente de dragoste unul pentru
celălalt, dar acesta decide să nu le facă publice, de teamă că diferența de vârstă ar fi dăunătoare
pentru tânăra Adela.

Astfel, cartea este structurată sub forma unui jurnal, în care doctorul notează impresii legate de
întâlnirile cu Adela, de locurile și persoanele întâlnite în călătorii, dar și despre firea umană în
general.

„Voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără să-i cer nimic.”

Imposibilitatea împlinirii iubirii amplifică sentimentele bărbatului, care aproape o venerează pe

Adela. Acesta analizează în detaliu toate vorbele, gesturile și atingerile întâmplătoare ale fetei și
colecționează obiecte mici și neînsemnate oferite de ea.

Mi s-a părut interesantă perspectiva masculină grație observațiilor legate de gesturile Adelei, sau ale
altor femei, gesturi mici care îi atrăgeau atenția scriitorului prin feminitatea lor, și cred că acesta ar
putea fi un imbold pentru fetele de azi să nu își piardă sensibilitatea și eleganța, chiar dacă societatea
le îndeamnă să fie mai „băiețoase”. Scriitorul pare un bun cunoscător al firii feminine, ceea ce găsesc
admirabil.

„Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca
un bărbat și o femeie să-și spună tu. Până atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât
oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat și idiot întotdeauna înainte de acel
eveniment capital și ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta
economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul.”

„Adela” de Garabet IbrăileanuLectura m-a purtat pe meleaguri cunoscute și dragi, în satul Bălțătești
și alte câteva locații din apropierea orașului Tîrgu-Neamț, o zonă foarte frumoasă pe care vă îndemn
cu căldură să o vizitați. Descrierile autorului mi s-au părut fermecătoare, de o sensibilitate aparte, și
adesea mi-au făcut sufletul să vibreze.

Din păcate, numărul scăzut de steluțe este cauzat de repetitivitate și de lipsa acțiunii și a
dinamismului. În ultimul timp, am ajuns să apreciez mai mult cărțile după cum mă țin captivată și mă
fac să mă gândesc la ele atunci când nu le citesc. A trebuit să trag un pic de mine ca să duc romanul la
capăt și adesea reciteam paragrafe pentru că nu mă puteam concentra. Însă asta nu înseamnă că
romanul nu este unul bun.

Adela este una dintre acele lecturi comode, care nu te iau prin surprindere. Citiți-o pe parcursul unei
zile libere, când nu aveți alte probleme care să vă distragă, citiți-o dacă vă fascinează.. dragostea și ați
putea citi oricât despre ea fără să vă plictisiți.

Dacă ar fi să deschid acum cartea la o pagină întâmplătoare, aș găsi cu siguranță câte o frază care să
mă mângâie un pic pe suflet și poate să mă determine să citesc romanul din nou. Și cu siguranță îl voi
reciti cândva, în speranța că data viitoare îi voi acorda mai multă atenție și voi descoperi în el altceva.

În curând voi avea patruzeci de ani! Nu mai sunt un început, o cauză. Devin tot mai mult o prelungire,
un efect.

**

Întotdeauna mi-a venit greu să schimb apelativul „domnişoară” în „doamnă”. Mi se pare o

mixtitudine în lucruri prea intime, mi se pare că iau act cu brutalitate la fapte care nu mă privesc şi
nu-i decent să mă privească.

**
Dacă iubeşti pentru un motiv anume, eşti frumos, deştept, bun, iubirea devine comercială: te iubesc
pentru că te iubesc.