Sunteți pe pagina 1din 3

Investițiile străine în România

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ
cu 1,404 miliarde de euro în perioada ianuarie - februarie 2019), din care participaţiile la
capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele
intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro", se menţionează într-un
comunicat al BNR. Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele două
luni ale anului în curs cu 4,6%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 892 de unităţi,
conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele 892
de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,683 milioane de dolari, în
scădere cu 42,4% faţă de ianuarie-februarie 2019.

La 29 februarie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori
din Italia, respectiv 49.025, dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor
olandeze, respectiv 12,647 miliarde de dolari, în 5.431 de firme. La finele lunii februarie
2020, în România existau 227.784 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea
capitalului subscris era de aproximativ 63,413 miliarde de dolari.

Retailerii străini din comerţul alimentar vor scoate din buzunare aproape 1 mld. euro în acest
an pentru a deschide 400 de magazine noi, pentru a dezvolta noi facilităţi logistice, pentru a-
şi dezvolta comerţul online şi pentru a paria pe digitalizarea businessului.

Cei mai mulţi bani îi vor paria reţelele-soră Kaufland şi Lidl, parte a grupului german
Schwarz, care vor scoate din buzunare mai bine de jumătate de miliard de euro împreună.
„Investiţiile noastre în România vor continua şi în 2020. Vom investi 1 miliard de lei (peste
200 de milioane de euro) în acest an în crearea a aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă, în
creşterea eficienţei şi sustenabilităţii lanţului de valoare, în dezvoltarea reţelei de magazine
(...), dar şi în dezvoltarea colaborărilor cu furnizorii locali (...)“, spunea recent Frank Wagner,
executivul german care conduce operaţiunile locale ale grupului german Lidl.

Grupul german Kaufland, liderul pieţei de comerţ alimentar din România, are un buget de
investiţii de 300 mil. euro pentru piaţa locală în 2020. Suma este, din datele ZF, cea mai mare
de până acum, cu 50% peste nivelul din 2018 şi triplă faţă de alţi ani. Banii merg către achi-
ziţia de terenuri, tehnologii noi şi expansiune.

Investițiile locale în România

Activele nete ale celor 84 de fonduri deschise locale de investiţii au scăzut în primul trimestru
al acestui an cu 18,6%, până la 20,3 mld. lei, în contextul în care ieşirile nete din această
perioadă au totalizat 4,6 mld. lei, potrivit datelor agregate de ZF de la Asociaţia
Administratorilor de Fonduri (AAF).

În lunile ianuarie şi februarie, activele nete ale fondurilor deschise locale de investiţii au
crescut adunat cu 3%, în contextul în care au existat intrări nete de bani de 739 de milioane
de lei, arată calculele realizate de ZF.
Bibliografie:

 zf.ro
 aaf.ro
 economica.net

S-ar putea să vă placă și