Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-FIȘĂ DE LECTURĂ -
Seamus Carey
1
2
CUPRINS
Mulțumiri 9
1. Puterea 29
2. Apărarea intereselor 47
3. Vinovăția 74
4. Comunitatea 94
5. Recunoștința 123
6. Iertarea 150
7. Credința 172
Bibliografie 209
3
Cartea “cum să te dezvolți odată cu copiii tăi” se bazează pe istorisiri din viața de
familie și de părinte, pentru a pune în lumină momentele decisive prin care trecem în procesul
de a ne crește copiii.
PUTEREA
Este primul capitol din carte, care relateză puterea părintelui (tatăl care își înțelege
greșit autoritatea).
Încercarea tatălui de a transfera și în relația cu propriul copil forța care îl ajută foarte
bine în majoritatea domeniilor din viață se soldează cu un conflict dureros între tată și fiu. Din
momentul în care această neînțelegere prinde rădăcini părintele se vede incaăabil să o
lămurească iar cei doi ajung sa-și aplice lovituri la propriu. Copilul devenise deja alcoolic și
avea nevoie de ajutor. Răspunzând la solicitarea de ajutor a fiului său, tatăl a trecut printr-un
punct de cotitură major din viața lui, înțelegând că adevărata lui putere ca tată se află în sprijin
și compasiune.
Efectele exercitării puterii parentale asupra copiilor sunt:
Pe măsură ce cresc, acești copii ajung să caute afecțiune în locurile cele mai nepotrivite și
nu în cadrul familiei.
Emoțiile predominante la au copil crescut în mod autoritar:
4
7. Nevoia de a ieși învingător, evitarea cu orice preț a poziției de învins
8. Alierea cu alții și organizarea rezistenței contra părinților
9. Supunerea, obediența, maleabilitatea
10. Lingușirea și curtarea celor puternici
11. Rigiditate, lipsă de creativitate, frică de nou, urmarea căilor bătătorite
12. Retragere, evadare, fantasme, regresie
Părinții care relaționează cu copiii lor într-un mod autoritar își diminuează din empatia
față de propriul copil, acest lucru ducând la o diminuare a satisfacției în relația dintre cei doi.
Educația devine mult mai dificilă pentru acești părinți, deoarece copiii lor își pierd interesul în
a le face pe plac și astfel ajung să fie mai greu de stăpânit.
Rezultatul parenting-ului autoritar sunt de fapt părinții nefericiți. Copiii crescuți
autoritar ajung să se certe cu părinții lor și, pe termen lung, să aibă resentimente față de
aceștia, deoarece s-au simțit mereu nedreptățiți.
5
VINOVĂȚIA
Atunci când greșești nu trebuie să îți fie rușine să îi spui copilului tău “îmi pare rău
pentru felul în care am reacționat, mi-aș fi dorit să fi avut o altă reacție”.
E foarte important ca tu însuți să revii la acea situație și să cauți alte soluții, ca
următoarea dată dacă cumva mai apare, să acționezi diferit.
Oricât de neplăcut este, sentimentul de vinovăție, ca orice altă trăire emoțională, apare
pentru a te orienta către alegeri mai bune în rolul de părinte.
6
Vinovăția nu-i doar un simplu afect, la fel ca toate celelalte pe care le resimțim după
ce am comis o greșeală, ci este tot atât de fundamentală pentru identitatea noastră ca libertatea
de a alege.
Spre deosebire de vinovăția reală, care rezultă ca reacție la situații și acțiuni concrete,
vinovăția existențială se află chiar la temelia ființei noastre, în locul unde alegem să ducem o
viață sutentică sau falsă.
Vinovăția existențială ne face semn să lasăm deoparte zgomotul și nebunia derulantă
ale vieții cotidiene și să ne plecăm spre chemarea conștiinței.
7
IERTAREA
Acceptarea locului în care se află copilul tău la un moment dat, cu tot cu greșelile lui,
este prima etapă a iertării
Intră în sarcina părintelui să-l învețe și să-l călăuzească pe copil, încât acesta să se
ferească de greșeli și să reziste în fața lui, atunci când copilul îl sfidează și se apropie
periculos de mult de ele. Părinții se confruntă mai mereu cu tensiunea dintre a sfătui, a aplica
regulile și a pedepsi – cu alte cuvinte, a nu accepta pe deplin locul unde se află copiii-, pe de o
parte, și a-i accepta pe copii și greșelile lor fără incriminare. Acceptarea este cel mai greu de
adoptat, dar este important ca noi să-i acceptăm pe copii așa cum sunt, dacă vrem să vedem
problemele ce se cer a fi rezolvate. Făra acceptarea copilului acolo unde se află el, nu se poate
ajunge la cea de-a doua etapă, darul.
Darul iertării, care este darul libertății, îl eliberează pe făptaș de abaterea sa.
Darul iertării oferit unui copil este un dar și pentru cel care iartă. Este un dar care nu
numai că-i da copilului șansa unui nou început în ochii părintelui său, ci îl eliberează și pe
părinte să-l iubească din nou pe copil. Acesta este un dar uriaș pe care părinții îl pot oferi
copiilor lor și lor însiși. Dar este și un dar care poate fi oferit de copii părinților lor, ceea ce
însemană o veste bună pentru părinți, care pot fi și ei exact la fel de plini de păcate ca și copii
lor.
Iertarea este o virtute care ne pune forțele la încercare, întrucât ne cere să renunțăm la
puterea efemeră care însoțeste emoțiile negative, cum ar fi mânia sau ura, și s-o înlocuim cu
un gen superior de putere, mai senină și de mai lungă durată.
Pentru părinți, ea face parte din viața de zi cu zi. Nu ne gândim prea des la ea, fiindcă
o facem mereu. Oferim darul înțelegerii pentru că știm că puterea unui copil de a lua
întotdeauna decizii corecte este limitată.