Oamenii din umbră care l-au ajutat pe Hitler să ajungă la putere: mogulii care i-au finaţat

nebunia 7 aprilie 2018, 06:10 de Cosmin Pătraşcu Zamfirache Devino fan Salvează în arhivă
download pdf print article +1 (1 voturi) cuvinte cheie: botosani oameni de afaceri nazism
sponsorizare regim 9 comentarii 174 share 0 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Oamenii
din umbră care l-au ajutat pe Hitler să ajungă la putere: mogulii care i-au finaţat nebunia O serie
de afacerişti germani l-au ajutat pe Hitler să- ajungă la putere Mai mulţi importanţi industriaşi au
sprijinit financiar nazismul în Germania. Alţii, inclusiv din marile state democratice ale lumii, au
aderat la antisemitismul german şi l-au propovăduit. Dacă în cazul unor oameni de afaceri este
invocată dorinţa pură de a obţine profit, în cazul altora era şi implicarea ideologică personală.
Ştiri pe aceeaşi temă Tillerson: SUA, dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea ...
Nazismul a fost una dintre cele mai periculoase ideologii social-politice din secolul al XX-lea,
responsabilă prin cei care au susţinut-o pentru moartea a milioane de oameni nevinovaţi în lagăre
de exterminare, tabere de muncă forţată sau ghetouri. La toţi aceştia se adaugă victimel
războiului provocat de liderii nazişti, la nivel mondial. Partidul nazist a fost la început o grupare
obscură, reacţionară şi violentă. Sub conducerea lui Adolf Hitler, un personaj carismatic,
nazismul a devenit o doctrină cu priză din ce în ce mai mare, mai ales în mediile muncitoreşti
germane, afectată de şomaj, sărăcie şi corupţie, flageluri care bântuiau Germania post-belică. Cu
toate acestea ridicarea la putere a lui Adolf Hitler şi a partidului nazist nu ar fi putut avea loc fără
susţinerea financiară în special a doi industriaşi germani. Mogulul oţelului i-a finanţat pe nazişti
Mulţi industriaşi bogaţi din Germania interbelică au decis să susţină financiar partidul nazist,
condus de Adolf Hitler. Totul a început în anii 20 şi nu se putea vorbi de o constrângere din
partea naziştilor, cei care încă nu deţineau puterea în statul german şi abia reuşeau să se
cristalizeze ca forţă politică şi ca ideologie. În general anti-semitismul şi ultra-naţionalismul i-a
atras pe aceşti giganţi ai industriei germane în mrejele nazismului. Unul dintre cei mai importanţi
finanţatori ai nazismului german, şi unul dintre oamenii care a făcut posibila candidatura
naziştilor la alegerile din 1930, a fost Fritz Thyssen. Acesta era un adevărat mogul al oţelului.
Thyssen s-a născut în anul 1873, la Mülheim, un oraş din bazinul minier Ruhr. Provenea dintr-o
familie foarte bogată. Tatăl său August era patronul unei prolifice companii miniere dar şi a unei
oţelării centrată în zona oraşului Duisburg, pe care o moştenise de la părintele său. Fritz a urmat
tradiţia familiei, dar nu a intrat în afacere până nu a devenit suficient de bine pregătit. Mai precis
a studiat mineritul şi metalurgia în Londra, Liege şi Berlin şi după ce şi-a satisfăcut serviciul
militar, unde a ajuns la gradul de locotenent, a intrat în compania tatălui său, Thyssen & Co.
Până la începutul Primului Război Mondial, compania era deja o adevărată putere industrială în
Germania. Avea peste 50.000 de angajaţi şi producea peste 1 milion de tone de fier şi oţel pe an.
După război, lucrurile se complică pentru compania Thyssen & Co. Bazinul Ruhr în care
industriaşii germani îşi aveau centrul puterii economice, a fost ocupat de trupele franco-belgiene
sunt formă de garanţie, până când Germania îşi va plăti datoriile de război. Tânărul Thyssen a
organizat o rezistenţă locală şi a ajuns în cele din urmă să fie arestat. A fost eliberat numai după
ce a plătit o amendă considerabilă. În acelaşi an ajunge să-l vadă şi să-l audă vorbind în berării
pe Adolf Hitler. Este atât de impresionat încât se decide să finanţeze partidul nazist. În 1926,
moşteneşte toată averea tatălui său şi până în 1928 transformă afacerea familiei într-un colos
industrial german. Mai precis, fondează United Steelworks, prin intermediul căreia controla 75%
din rezervele de minereu fieros ale Germaniei şi avea peste 200.000 de angajaţi. Cu o parte din
profitul uriaş obţinut, Thyssen a sponsorizat masiv partidul nazist şi pe Hitler. În anul 1930, de
altfel, era principalul susţinător financiar al naziştilor. L-a atras în sfera susţinătorilor nazismului
şi pe talentatul economist Hjalmar Schacht, preşedinte al Reichsbank, un naţionalist dar şi un
critic fervent al penalităţilor impuse Germaniei după primul război mondial. Mai mult decât atât,
cei doi i-au convins pe alţi industriaşi să susţină partidul nazist şi au semnat un manifest adresat
preşedintelui Paul von Hindenburg. Prin această scrisoare cu numeroşi semnatari sus-puşi şi
foarte avuţi, Thyssen cerea lui Hindenburg numea lui Hitler ca şi cancelar. În anul 1933, acelaşi
om de afaceri a reuşit să strângă cu ajutorul Asociaţiei Industriaşilor Germani 3 milioane de
mărci pentru susţinerea partidului nazist la alegeri. Thyssen a susţinut măsurile luate de Hitler
împotriva comuniştilor, dar şi a sindicatelor muncitoreşti, evident avantajându-l. Cu toatea
acestea, Thyssen fiind un catolic fervent, între Hitler şi principalul său sponsor au apărut
neînţelegeri. Mai precis industriaşul s-a opus persecutării bisericii şi, deşi era membru în
Consiliul de Stat nazist, s-a opus unor măsuri economice luate de Hitler. Despărţirea dintre
finanţatorul partidului pe de o parte şi liderul său, de cealaltă parte, s-a produs inevitabil. După
pogromul violent declanşat împotriva evreilor din noiembrie 1938, industriaşul german nu a vrut
să mai aibă de-a face cu naziştii. A fugit în Elveţia şi mai apoi în Franţa. După ce nemţii au
cucerit Franţa, Thyessen a fost prins şi trimis în lagărul de concentrate. Culmea, era victima
sistemului politic şi a ideologiei pe care o finanţase şi o ajutase să ajungă la putere. A fost
eliberat în 1945 de aliaţi, a fost judecat şi de aceştia pentru că a avut legături cu naziştii. În cele
din urmă fuge în Argentina, acolo unde moare la începutul anilor 50. Regele presei în Germania,
un pion important în instalarea nazismului la putere Un alt om de afaceri deosebit de bogat şi de
puternic, responsabil pentru susţinerea financiară şi ideologică a nazismului, a fost Alfred
Hugenberg. Acesta a fost un adevărat rege al informaţiei în Germania interbelică. Deţinea
majoritatea publicaţiilor şi ziarelor germane, o întreagă reţea de comunicaţii, dar şi compania de
film UFA, cea mai importantă din Germania. Hugenberg era un ultra-naţionalist care a sprijnit
masiv şi decisiv patridul nazist. Hugenberg s-a născut la Hanovra în 1865 şi provenea, la fel ca şi
Thyssen, dintr-o familie bogată. Tatăl său era un membru al Parlamentului Prusac şi oficial regal
hanoverian. Hugenberg a studiat dreptul la trei universităţi, dar şi economia - la Strasbourg. Era
un individ cult şi bogat. Era de altfel şi un adept al naţionalismului german, fiind unul dintre co-
fondatorii Ligii Pan-germanice. În anul 1903 a reuşit să intre în ministerul de finanţe al Prusiei,
iar mai apoi a dat lovitura în lumea mass-mediei germane. Mai precis, a cumpărat cele mai
importante publicaţii germane, o reţea întreagă de comunicaţii şi studiorule de film UFA. Practic,
deţinea un imperiu al ziarelor şi studiilor de film din Germania, afacere care i-a rotunjit şi mai
mult averea. Mai mult decât atât, până în 1918 face parte din adunarea generală a directorilor de
la uriaşele uzine Krupp. Acest om deosebit de bogat şi influent s-a dedicat din punct de vedere
politic şi ideologic ultra-naţionalismului. El a fost cel mai proeminent membru al aripei
conservatoare din cadrul Partidului Naţional German. Prin intermediul reţelei de ziare pe care o
controla, Hugenberg a declanşat atacuri dure la adresa comunismului, social-democraţiei şi a
prevederilor tratatului de la Versailles. Evident considera nedrepte penalizările impuse
Germaniei. Împreună cu naziştii, partidul său a protestat împotriva renumitului ”Young Plan”.
Spre deosebire de Thyessen, ”mogulul presei” germane a dorit să-i manipuleze pe nazişti pentru
a-i servi propriilor interese. Eşuează din start şi ajunge să finanţeze masiv partidul nazist mai ales
după 1928. De altfel contribuţia sa, ca şi cea a lui Thyessen, convingându-i şi pe alţi industriaşi,
a contribuit decisiv la victoria în alegeri a partidului nazist. Hitler a ajuns la putere mai ales
datorită influenţei acestor doi industriaşi şi a sumelor de bani donate. Mai mult decât atât,
Hugenberg i-a făcut lui Hitler o masivă campanie electorală în ziarele germane. În 1933,
afaceristul german este recompensat de Hitler cu un post de ministru al economiei şi
aprovizionării. Hugenberg a continuat să creadă că poate reuşi să-l manipuleze pe Hitler în
scopuri personale. Din contră, Hitler l-a manipulat pe Hugenberg şi, după ce l-a ajutat să ajungă
la putere, l-a făcut pe mogulul presei germane să-şi dizolve partidul şi să şi demisioneze din
cabinet. Hugenberg a ajuns un membru marginal al partidului nazist. A murit în 1951, fără să fi
avut vreo importanţă politică în Germania Nazistă. Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Citeste mai mult: adev.ro/pbd2z3

Business > Afaceri > oameni afaceri

Oamenii de afaceri din spatele lui Hitler - De

unde au obtinut nazistii finante (Video)
de Constantin Pescaru
Duminica, 03 Februarie 2013, ora 12:05

  

Foto: ushmm.org
La finalul anului 1918, Germania, natiune infranta in Primul Razboi Mondial, era ruinata,
mai ales din punct de vedere economic.

Pentru a tine situatia sub control, majoritatea proiectelor de investitii publice erau concepute in
asa fel incat sa injecteze bani inapoi in sistemul financiar al tarii si sa creeze noi locuri de munca,
pentru a reduce rata somajului.

In plus, banca centrala a inceput sa tipareasca mai multe bancnote. Insa acest lucru a condus la o
accelerare a inflatiei, astfel incat marca germana isi pierduse aproape de tot valoarea.

In conditiile in care aceasta tara intampina dificultati majore in a-si reveni dupa pagubele cauzate
de razboi, Adolf Hitler si-a croit drum spre putere, mai ales ca si-a bazat ideologia partidului sau
nazist pe solutii "inedite" pentru rezolvarea problemelor economice.

Motiveaza-ti angajatii cu mixul perfect de beneficii extrasalariale! Alege cardul de masa Up

Dejun cu cost 0 si ai abonamente medicale Regina Maria de la 3 EUR/ angajat. Afla mai multe
AICI!

In realitate, o parte din convingerile sale au dus tara intr-o si mai mare criza, avand in vedere ca
el a dat vina pe evreii care detineau afaceri in Germania pentru situatia in care se afla tara, scrie
Yahoo!.

De asemenea, planul sau de "preamarire" se mai baza si pe intarirea fortei armate, in ciuda
restrictiilor impuse de Tratatul de la Versailles.

Influenta lui Hitler crestea semnificativ, chiar si in perioada in care a fost inchis, fiind condamnat
pentru tentativa de lovitura de stat, spre finalul anului 1924.

Cartea sa, "Mein Kampf", care a reprezentat sursa de inspiratie a ideologiei naziste, a fost scrisa
in perioada de detentie, cand s-a decis ca vrea sa faca din Germania una din marile puteri ale
lumii.

In timpul procesului, au fost prezentate primele dovezi ale unor donatii, care erau in valoare de
20.000 de dolari, conform cartii scrise Antony C. Sutton, intitulata "The Wall Street and the Rise
of Hitler".

Ulterior, Emil Kirdorf, care detinea o firma ce se ocupa cu extractia carbunelui, l-a auzit prima
data pe dictator in 1927. El a fost atat de impresionat de discursul acestuia, incat l-a invitat la
resedinta sa privata. Astfel, de-a lungul anilor, omul de afaceri a fost de acord sa-l sprijine
financiar pe Hitler, mai ales ca cei doi avea o idee comuna: eradicarea sindicatelor muncitoresti.

Printre alti industrialisti germani care au pompat bani in "masinaria nazista" s-au mai numarat
seful bancii centrale Reichsbank, Hjalmar Schacht, care a organizat numeroase strangeri de
fonduri pentru Hitler, Fritz von Thyssen, cu afaceri in prelucrarea otelului, dar si firma
producatoare de medicamente IG Faben.

Cele mai importante donatii au fost facute pentru campania electorala a lui Hitler din 1933, in
urma careia a fost reales cancelar, iar Parlamentul german - Reichstagul - i-a conferit puterea
totala lui Adolf Hitler pe 30 ianuarie, in acel an.

De exemplu, doar Alfred Krupp a donat 3 milioane de marci germane, iar ceilalti contribuitori
sunt enumerati mai jos.
Companiile americane care l-au finantat pe Hitler

Pana la mijlocul anilor 1930, 20 mari corporatii americane s-au stabilit in Germania, fiind urmate
de alte firme importante, care su investit mult in aceasta tara.

Insa planul lui Hitler de inarmare a multumit pe toata lumea, Statele Unite devenind principalul
partener de comert al Berlinului, astfel ca pana la finalul decadei, peste 2.500 de societati
americane si-au intarit pozitia in Germania.

Kodak: Wilhelm Keppler, unul din consilierii lui Hitler pe probleme economice, avea legaturi
puternice cu Kodak, el fiind cel care i-a convins pe sefii companiei sa isi concedieze angajatii
evrei, In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, filiala nemteasca a folosit sclavi proveniti din
lagarele de concentrare naziste.

Bayer: Compania Bayer s-a infiintat in 1863 in Germania, iar ulterior a devenit un concern cu
activitate internationala in industria chimica si farmaceutica. De fapt, un angajat al acesteia a
inventat aspirina, Arthur Eichengrun. Insa, din cauza ca avea radacini evreiesti, meritul
descoperirii i-a fost reatribuit lui Felix Hoffman.

Ulterior, o divizie a companiei, IG Farben, a fabricat gazul Zyklon B folosit in camerele de

gazare naziste.

Coca-Cola: Compania a jucat pentru ambele tabere, in timpul celui de-Al Doilea Razboi
Mondial,furnizand suc atat Statele Unite, cat si Germania. Insa, in 1941, filiala nemteasca a
ramas fara sirop, care nu a mai putut fi adus din America, din cauza restrictiilor implementate din
cauza conflictului militar. In consecinta, germanii de la Coca-Cola au inventat o noua bautura
racoritoare, cu arome de fructe, pe care au numit-o Fanta.

Ford: Henry Ford a fost cel mai cunoscut sustinator al lui Hitler. Cei doi au impartasit
sentimentele antisemite si aveau si alte interese comune.

Se stie ca dictatorul avea un portret al magnatului auto chiar in biroul sau si ca a inclus admiratia
sa pentru omul de afaceri in cartea "Mein Kampf". In plus, Henry Ford primea anual, de ziua lui,
suma de 50.000 de marci germane de la Hitler.

Dupa ce Fuhrer a preluat puterea in anii 1930, productia Ford a fost de necontenit in Germania,
astfel ca doar in anul 1937, compania a alimentat masinaria nazista de razboi cu cauciuc in
valoare de un milion de lire sterline si cupru de 130.000 de lire.

Ford a furnizat armatei germane aproximativ 100.000 de autocamioane. De asemenea, fabrica

din Germania nu a fost niciodata nationalizata, spre deosebire de multe altele, insa a fost condusa
de nazisti si avea sclavi in loc de angajati. Mai mult de 50% din forta de munca era neplatita si
era formata din cei care erau incarcerati in lagarul de la Buchenwald.

Chase Bank: Dintre toate bancile care au sprijinit guvernul nazist, Chase Bank a contribuit cel
mai mult. Institutia a inghetat conturile tuturor evreilor si a cooperat extrem de mult cu Hitler,
oferind numeroase servicii bancare statului.

Standard Oil: Compania petroliera s-a aliat cu divizia Bayer, I.G. Farben, pentru a produce
cauciuc artificial si benzina pentru nazisti.

William Randolph Hearst: In anii 1930, Hearst a colaborat cu partidul nazist pentru a promova
o imagine pozitiva a acestuia in SUA. Actiunile sale i-au convins pe americani ca nu trebuie sa
intervina in Europa, pentru ca nu se intampla nimic imoral si ilegal in Germania.

General Motors: Producatorul auto Opel a fost cumparat in 1929 de americanii de la General
Motors si a devenit principalul furnizor de tancuri pentru armata, precum cel de 3 tone
supranumit "Blitz".

United Steel: Aceasta companie a produs numeroase munitii de razboi pentru nazisti.

Allen Dulen (Primul director al CIA, numit in 1953): El a facut parte din conducerea
Schroeder Bank, institutie care a reprezentat o arma financiara pentru Hitler.

Alcoa Aluminum: Folosindu-se de legaturile cu companiile din America latina, Alcoa

Aluminum a reusit sa alimenteze fabricile nemtesti.

Texaco: Germanii aveau mare nevoie de petrol, care le-au fost furnizat de companiile americane,
iar Texaco era una dintre ele.