1.

Structuri pneumatice

Se numesc structuri pneumatice pînzele subțiri capacitatea portantă a cărora

este asigurată de presiunea suplimentară a aerului din interior. Materialul folosit:
a. Țesăturile impermeabile la aer
b. Țesături sintetice
c. Pelicule armate

Structurile pneumatice se împart în două clase:

1. Pînze subțiri pneumatice

2. Cu structuri de rezistență pneumatice

Pînze subțiri pneumatice Cu structuri de rezistență pneumatice

1

1 – ecluză
P ≤ 500 H/m2

P ≤ 100 kH/m2

1 – ecluză
P ≤ 500 H/m2
 P ≤ 100 kH/m2

1 – ecluză
P ≤ 500 H/m2 P ≤ 100 kH/m2

2. Structuri tip cort

Structurile de tip cort se folosesc pentru construcțiile temporare și reprezintă o

țesătură impermeabilă, moale întinsă pe deasupra stîlpilor ridicați și ancorată în
pămînt sau de alte rezeme, cabluri etc.
Aceste structuri cu deschideri mari se utilizează mai rar si, deseori doar pentru
a preda clădirii o formă arhitecturală neobișnuită.
Pentru deschideri mai mari de 24 m se utilizează laturi paralele cu secțiunea
transversală triunghiulară.
 Cort conic Cort hipară

3. Clădirile monolite de mare înălțime

Clădirile monolite sunt binevenite în regiunile seismice ( lucrează bine la

sarcini orizontale ) ca un element spațial mic. Cel mai mare neajuns a clădirilor
monolite este restricția de lucrări la temperaturi negative și manopera mare, legat de
amplasarea cofrajelor. În afară de aceasta, clădirile monolite necesită izolație termică
suplimentară.
Clădirile monolite de mare înălțime trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

- de rezistență (toate elementele portante trebuie să posede rezistență

normată)
- de stabilitate (nu doar rezistență, dar și să-și păstreze stabilitatea) (a 10-a
parte din înălțimea clădirii trebuie să fie în subteran)
- de durabilitate (clădirea trebuie să-și păstreze caracteristicile inițiale pe
parcursul a unui interval de timp numit termen de durabilitate)
- anti-incendiare (elementele portante și de închidere trebuie să posede
rezistență la foc normată)
- de protecție la acțiuni chimice și biologice
- tehnologice
- economice

Clasificarea clădirilor monolite de mare înălțime :

- după schema constructivă:

 clădiri cu pereți portanți
 clădiri cu nucleu portant

 clădiri cu înveliș portant

 clădiri cu schelet portant

 clădiri cu schelet și diafragme de rigiditate

- după modul de execuție
 în cofraj glisant

 în cofraj spațial
 în cofraj din panouri (simplu)
 în cofraj interior
 în cofraj din piatră naturală
 4. Elementele principale ale clădirilor de mare înălțime
( > 16 etaje )

1. Terenuri de fundare. Clasificarea :

 după seismicitate:
- gr. I ( stîncoase )
- gr. II (argiloase, nisipoase,
fără umezeală)
- gr. III (nisipoase, argiloase
îmbibate cu apă ( ridicăm
seismicitatea clădirii cu I
grad )
 după tasabilitate :
- gr. I ( < 5 cm )
- gr. II ( > 5 cm )

2. Fundațiile

Pentru clădirile de mare înălțime, în majoritatea cazurilor se utilizează fundații

pe radier general.

Există trei tipuri de fundații pe radiere generale:

1. în formă de placă netedă ( aceste fundații se utilizează pentru clădiri cu

pereți portanți )
 2. în formă de placă cu nervuri în jos

3. în formă de placă cu nervuri în sus ( nervurile se amplasează pe axe (80 –

90 lățimea unei nervuri))

Pentru clădiri de mare înălțime, cele mai utilizate sunt clădirile cu schema
constructivă cu schelet.
În regiunile seismice, pentru micșorarea amplitudei oscilațiilor clădirilor este
necesar de majorat rigiditatea scheletului.
Dacă amplituda și timpul amplitudei e mai mare de 1,5 sec se mărește
rigiditatea clădirii.
Diafragmele trebuie să fie simetrice.
Secțiunea stîlpilor : 40 x 40: 50 x 50; 60 x 60 în creștere spre primele nivele
Betonul – minim C22,5 ( etajele de mai sus – C20 (minim))
Joncțiunea armaturii stîlpilor – de preferat sudura în baie
Armatura grinzilor se unește (de dorit ) în locurile unde momentele sunt
minimale.
grindă
moment minim