Sunteți pe pagina 1din 2

Fănuş Neagu

(1932 - 2011)

Fănuș Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul Râmnicu Sărat - acum în județul
Brăila, România – d. 24 mai 2011, București, România) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist,
romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de
dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales
membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. Numele real este
Ştefan Neagu.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Brăila, într-o familie de
țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și
1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează
apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai
Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954
și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”.
În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum
retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962
„Dincolo de nisipuri”.
În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la
Teatrul Nottara din București.
În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”.
În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la
Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București.
În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică.
În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman.
În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara
piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.
În perioada decembrie 1993 - 1996 a fost director al Teatrului Național din București.
În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române.
În data de 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.
Opere:

 Ningea in Bărăgan, Bucureşti, 1959;


 Somnul de la amiază, Bucureşti, 1960;
 Dincolo de nisipuri. Bucureşti, 1962;
 Cantonul părăsit, Bucureşti, 1964 (ed. II, 1968);
 Caii albi din oraăul Bucureşti, 1967 (ed. II, 1979);
 Vara buimacă, Bucureşti, 1967;
 Îngerul a strigat, Bucureşti, 1968 (alte ed.: 1969, 1970, 1973, 1975; postfaţa deV.
Rapeanu, 1984);
 Echipa de zgomote, Bucureşti, 1970;
 Casa care se leagănă, Bucureşti, 1971;
 În văpaia lunii, prefaţă de Neagu Balotă, notă bibliografică de C. Popescu, Bucureşti,
1971 (alta ed., 1988);
 Cronici de carnaval, Bucureşti, 1972;
 Fântăna, ediţie critică şi prefaţă de Ov. Ghidirmic, Craiova, 1974;
 Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Bucureşti, 1976;
 Cronici afurisite sau poeme cântate aiurea, Bucureşti, 1977;
 Cartea cu prieteni, Bucureşti, 1979;
 În văpaia lunii, cu o postfaţă de autor, Bucureşti, 1979;
 Insomnii de mătase, Bucureşti, 1981;
 Pierdut în Balcania, Bucureşti, 1982;
 A doua carte cu prieteni. Poeme răsărite-n iarbă, Bucureşti, 1985;
 Întâmplări aiurea şi călătorii oranj, Bucureşti, 1987;
 Scaunul singurătăţii, roman. Bucureşti, 1987;
 Povestiri din drumul Brăilei, Bucureşti, 1989;
 Ţara hoţilor de cai, roman, Bucureşti, 1991;
 Casa de la miezul nopţii, teatru, Bucureşti, 1994;
 Dincolo de nisipuri, nuvele, postfaţa de Eugen Simion, Galaţi, 1994;
 O corabie spre Bethleem, Bucureşti, 1997.