Sunteți pe pagina 1din 97

Iordan Gheorghe Barbulescu

UNIUNEA EUROPEANĂ
APROFUNDARE șI EXTINDERE

Această carte a fost publicată cu sprijinul


Programului de cercetare
GUVERNARE ȘI ADMINISTRARE LOCALĂ
finanţat de Banca Mondială prin CNCSIS
Iordan Gheorghe Bărbulescu

UNIUNEA EUROPEANĂ
Aprofundare și extindere

Cartea I

De la Comunităţile Europene
la Uniunea Europeană

EDITURA TREI
Editori:
MARIUS CHIVU
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Tehnoredactarea și coperta:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


BĂRBULESCU, IORDAN GHEORGHE
Uniunea Europeană – aprofundare și extindere: de la
Comunităţile Europene la Uniunea Europeană /
Iordan Gheorghe Bărbulescu. – București: Editura Trei, 2001 Extinderea constituie cea mai
p. ; cm. adecvată formă de aprofundare.
Bibliogr.
ISBN 973-9419-91-7

341.217(4) UE

Această lucrare exprimă punctul de vedere al autorului,


neangajând în nici un fel instituţia în care muncește

© Editura Trei, 2001


Cp. P. 27–40, București
Tel./Fax: +4 01 224 55 26
e-mail: editura-trei@fx.ro
www.edituratrei.ro

ISBN 973-9419-91-7

4 5
Dedic aceasta lucrare lui Cati,
Ana-Maria și Dan Alecsandru
Lucrarea din care astăzi se prezintă Prima Carte, este rodul unei
cercetări care a început acum aproape zece ani și care a avut, ca prim
rezultat de etapă, Teza de Doctorat din decembrie 1996 intitulată „Prea-
derarea statelor Europei Centrale la Uniunea Europeană, element-cheie
al unificării europene“.
Un rol important în elaborarea lucrării l-a avut, ulterior, experien-
ţa didactică de la SNSPA care a contribuit la înţelegerea nevoilor stu-
denţilor interesaţi de acest subiect.
Nu în ultimul rând, munca într-o instituţie având între obiectele de
activitate prioritare exact integrarea, a fost determinantă în aprofun-
darea fenomenului, dar și în înţelegerea nevoii reale de cunoaștere a
respectivului subiect nu numai la nivelul școlii cât și al altor instituţii.
Tocmai de aceea, consider aici locul unde să mulţumesc tuturor ce-
lor care, în cele trei momente enunţate m-au sprijinit, prin sugestii și
criticile lor, în efortul de înţelegere a procesului de integrare și extin-
dere a Comunităţilor și Uniunii Europene.
În acest sens, niciodată nu voi putea să mulţumesc suficient profe-
sorului dr. Francisco Aldecoa Luzarraga, Șeful Catedrei de Relaţii In-
ternaţionale a Universităţii Complutense din Madrid, Catedra Jean
Monnet care m-a îndrumat în lungul, sinuosul și frustrantul drum al
formării mele ca specialist în Relaţii Internaţionale.
Cu aceeași vigoare doresc să mulţumesc celor care m-au creditat
profesional la reîntorcerea în ţară, oferindu-mi sprijinul lor dezintere-
sat în reintegrarea mea instituţionala. Numesc aici pe prof. Mihaela
Miroiu, prof. Adrian Miroiu, prof. Cornel Codiţă și prof. Silviu Brucan.
Posibilitatea pe care am avut-o, de-a lungul perioadei 1992-2000,
de a cunoaște diferite școli de gândire, a jucat și ea un rol important
în formarea mea. În acest sens doresc să precizez că, în afara înde-
lungatei șederi din Spania (a cărei școală de gândire m-a influenţat,
desigur), de o mare importanţă consider stagiile din Franţa, Belgia,
Danemarca, Luxembourg, Elveţia sau Grecia.
Doresc să mai adaug doar că, prin această întreprindere am ur-
mărit să mă adresez studenţilor mei, dar și tuturor celor care, preocu-
paţi de acest subiect, ar putea avea generozitatea de a se apleca asu-
pra acestui punct de vedere, ce se dorește unul complementar și nu sub-
stitutiv, referitor la dezbaterea ce ar fi firesc să cuprindă întreaga lume
academică și politică a unei ţări ce se pretinde, înainte de un deceniu,
membră a Uniunii Europene.
dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu
Cuprins
ABREVIERI .............................................................................................21

I. INTRODUCERE.......................................................................................24
1. Consideraţii teoretice și metodologice. Obiectivele,
metodele și actorii unificării comunitare ...................................................24
1.1. Obiectivele unificării europene ........................................................24
1.1.1. Asigurarea păcii ..................................................................24
1.1.2. Unificarea economică .........................................................25
1.1.3. Unificarea politică...............................................................26
1.1.4. Dimensiunea socială ...........................................................27
1.1.5. Adoptarea deciziilor de către statele membre
sau de către Comunitate......................................................28
1.2. Metoda unificării comunitare............................................................29
1.2.1. Cooperarea dintre statele membre ......................................29
1.2.2. Conceptul de integrare ........................................................30
1.3. Actorii unificării comunitare .............................................................31
1.3.1. Actorii naţionali și internaţionali, supra-statali sau
multi-statali .......................................................................31
1.3.2. Rolul statelor membre....................................................................36
1.3.3. Rolul Consiliului European............................................................36
1.3.4. Rolul instituţiilor și organelor comunitare.....................................37
2. Metoda de lucru și planul lucrării ..............................................................37
Note ................................................................................................................39

II. PROCESUL ISTORIC AL INTEGRĂRII EUROPENE ....................41


1. Ideea europeană în istorie...........................................................................41
1.1. Originile procesului integrator până în secolul XIX.........................41
1.2. Ideea europeană între 1900-1945. Iniţiativa lui A. Briand ..............43
1.3. Construcţia europeană după 1945. „Mișcarea Europeană“
și „Federalismul European“.............................................................45
1.4. Planul Marshall. Revigorarea ideii de integrare
europeană ......................................................................................47
1.5. Congresul de la Haga și crearea Consiliului Europei .......................49
2. Crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului ..........................50
2.1. Antecedentele CECA ........................................................................50
2.2. Declaraţia Schumann ........................................................................51
2.3. Caracteristicile CECA.......................................................................52
3. Insuccesul Comunităţii Europene de Apărare și al
Comunităţii Politice Europene .................................................................53
4. Crearea Comunităţii Economice Europene și a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice ..................................................................57
4.1. Obiectivele CEE și CEEA.................................................................57
12 Iordan Gheorghe Bărbulescu Cuprins 13

4.2. Sistemul instituţional al Tratatelor Constitutive 2.2.4. Actele neangajante de drept derivat.....................................108
ale CEE și CEEA.............................................................................59 2.2.4.1. Recomandări și Avize ..........................................108
5. Integrarea europeană între 1958 și 1986. Extinderi succesive 2.2.4.2. Poziţii și acţiuni comune .....................................108
și crize interne ..........................................................................................60 2.2.5. Dreptul derivat în Tratatul CECA .......................................109
5.1. Crearea EFTA/AELC sau a Asociaţiei Europene 2.2.5.1. Decizia CECA .....................................................110
a Liberului Schimb ........................................................................60 2.2.5.2. Recomandarea CECA..........................................110
5.2. Prima extindere a Comunităţilor Europene.......................................60 2.2.5.3. Publicarea, notificarea și intrarea în vigoare
5.3. Problemele realizării Pieţei Comune ................................................61 a dreptului derivat CECA ....................................110
5.4. A doua și a treia extindere.................................................................63 2.2.6. Concluzii asupra dispoziţiilor normative
5.5. Întărirea instituţională și aprofundarea integrării .............................64 ale Comunităţilor .............................................................111
6. Actul Unic European .................................................................................65 2.3. Jurisprudenţa..................................................................................111
7. Dinamica evolutivă a integrării europene și Tratatul 2.3.1. Consideraţii generale ........................................................111
de la Maastricht .....................................................................................67 2.3.2. Natura juridică a Curţii de Justiţie a
8. De la Tratatul de la Maastricht la reformele din 1996 Comunităţilor Europene...................................................112
și 2000, altfel spus, la Tratatele de la Amsterdam și Nisa .......................70 2.3.3. Compoziţia Curţii de Justiţie a Comunităţilor
8.1. Cea de-a patra extindere și Acordul pentru crearea Europene ...........................................................................113
Spaţiului Economic European .........................................................70 2.4. Aplicarea dreptului comunitar.........................................................114
8.2. Tratatele de la Amsterdam și Nisa...................................................71 2.4.1. Consideraţii generale ........................................................114
Note ................................................................................................................72 2.4.2. Alicarea dreptului comunitar la nivel naţional .................115
2.4.3. Aplicarea dreptului comunitar la nivelul instituţiilor
III. NATURA PROCESULUI DE INTEGRARE comunitare.........................................................................116
EUROPEANĂ .....................................................................................79 2.4.4. Principiul de autonomie instituţională
1. Natura politică a procesului de integrare europeană și caracterul și procedurală....................................................................117
său unitar .............................................................................................79 2.5. Dreptul Comunitar versus Dreptul Naţional ..................................117
2. Natura juridică a procesului de integrare europeană. Între 2.5.1. Supremaţia Dreptului Comunitar......................................117
„internaţional“ și „comunitar“..................................................................82 2.5.2. Dreptul Comunitar și Constituţiile
2.1. Originea convenţională a Comunităţilor Europene statelor membre.................................................................118
și a Dreptului Comunitar .................................................................83 2.6. Dreptul Comunitar și aderarea noilor membrii ................119
2.2. Condiţia formală de organizaţii internaţionale ................................85 3. Instituţiile comune ....................................................................................120
2.3. Factorii comunitari și interguvernamentali 3.1. Instituţiile comunitare și cele ale Uniunii ......................................120
ai sistemului instituţional.................................................................87 3.1.1. Instituţiile comunitare..........................................................120
2.4. Alte consideraţii ................................................................................89 3.1.2. Instituţiile Uniunii ...............................................................120
3. Progresivitatea procesului și reformele tratatelor.......................................91 3.2. Parlamentul European....................................................................122
3.1. Voinţa de a avansa pas cu pas ...........................................................92 3.2.1. Parlamentul European, parte a sistemului
3.2. Conţinutul reformelor ......................................................................95 instituţional al Comunităţilor Europene ...........................122
Note ................................................................................................................96 3.2.2. Structura și organizarea PE...............................................123
3.2.3. Competenţele PE...............................................................125
IV. COMUNITĂŢILE EUROPENE. STRUCTURĂ 3.2.3.1. Competenţe normative .........................................125
ȘI FUNCŢIONARE ...............................................................................99 3.2.3.2. Competenţe bugetare ...........................................128
1. Consideraţii generale ..................................................................................99 3.2.3.3. Competenţe politice .............................................129
2. Sursele dreptului comunitar .....................................................................100 3.2.3.4. PE, aparatorul dreptului comunitar......................130
2.1. Tratatele...........................................................................................100 3.2.3.5. Competente internaţionale ...................................130
2.2. Dreptul derivat.................................................................................104 3.2.4. Apărătorul Poporului ........................................................131
2.2.1. Regulamentul ......................................................................105 3.3. Consiliul ..........................................................................................131
2.2.2. Directiva .............................................................................106 3.3.1. Consiliul, parte a sistemului instituţional
2.2.3. Decizia ................................................................................107 al Comunităţilor ...............................................................131
14 Iordan Gheorghe Bărbulescu Cuprins 15

3.3.2. Consiliul, instituţie comunitară 3.4.5.1. Auto-organizare și colegialitate ...........................164


și internaţională ..........................................................132 3.4.5.2. Procedura scrisă ...................................................165
3.3.3. Unicitatea Consiliului ..........................................................133 3.4.5.3. Delegarea atribuţiilor ...........................................166
3.3.4. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ..............................135 3.4.5.4. Acordurile Comisiei.............................................166
3.3.5. Președinţia Consiliului.........................................................137 3.5. Curtea de Justiţie.............................................................................166
3.3.6. Secretariatul Consiliului ......................................................138 3.5.1. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,
3.3.7. Consiliul European ..............................................................138 parte a sistemului instituţional comunitar.........................166
3.3.8. Problema fundamentală a Consiliului .................................140 3.5.2. Natura juridică a Curţii de Justiţie a Comunităţilor
3.3.9. Competenţele Consiliului ....................................................141 Europene ...........................................................................168
3.3.9.1. Competenţe derivate din apartenenţa 3.5.3. Compoziţia Curţii de Justiţie a
sa la sistemul instituţional comunitar ..................141 Comunităţilor Europene....................................................169
3.3.9.2. Competenţe normative .........................................142 3.5.4. Proceduri ...........................................................................170
3.3.9.3. Competenţe bugetare ...........................................143 3.6. Alte instituţii ..................................................................................170
3.3.9.4. Competenţe executive ..........................................143 3.6.1. Curtea de Conturi..............................................................170
3.3.9.5. Competenţe internaţionale ...................................141 3.6.1.1. Curtea de Conturi, organ auxiliar sau
3.3.9.6. Competenţele în sectorul apărării parte a sistemului instituţional european? ...........170
dreptului comunitar..............................................145 3.6.1.2. Alcătuirea Curţii de Conturi ................................173
3.3.9.7. Competenţe în impulsionarea 3.6.1.3. Competenţele Curţii de Conturi...........................174
acţiunii și a dreptului comunitar..........................145 3.6.1.4. Organizare, reguli și proceduri ale Curţii
3.3.9.8. Competenţe, conform TCECA ............................146 de Conturi ............................................................175
3.3.10. Procesul decizional al Consiliului .....................................147 3.6.2. Banca Centrală Europeană ..................................................175
3.3.10.1. Sesiunile Consiliului și Ordinea de Zi ...........147 3.6.3. Organele auxiliare ale Comunităţilor Europene ............176
3.3.10.2. Regimul acordurilor Consiliului ........................148 3.6.3.1. Consideraţii generale ...........................................176
3.3.10.3. Votul condiţionat ................................................150 3.6.3.2. Comitetul Economic și Social .............................176
3.3.10.4. Particularităţile Consiliului CECA ....................150 3.6.3.2.1. CES și instituţiile comunitare ......................176
3.4. Comisia ...........................................................................................151 3.6.3.2.2. Compoziţia și structura CES ........................178
3.4.1. Comisia, parte a sistemului instituţional 3.6.3.2.3. Competenţele CES ........................................179
al Comunităţilor Europene................................................151 3.6.3.2.4. Organizarea internă a CES ........................180
3.4.2. Compoziţia Comisiei ........................................................152 3.6.3.3. Comitetul Regiunilor ...........................................181
3.4.2.1. Membrii Comisiei și numirea lor ........................152 3.6.3.4. Comitetul CECA..................................................181
3.4.2.2. Caracteristicile membrilor Comisiei....................154 3.6.3.5. Agenţiile...............................................................181
3.4.2.3. Durata mandatului ..............................................155 Note ..............................................................................................................182
3.4.2.4. Președintele și Vicepreședinţii Comisiei ............156
3.4.3. Structura Comisiei ............................................................157 V. CREAREA UNIUNII EUROPENE.
3.4.4. Competenţele Comisiei.....................................................158 TRATATUL DE LA MAASTRICHT.................................................193
3.4.4.1. Comisia și obiectivele tratatelor 1. Procesul de elaborare și ratificare a Tratatului
constitutive...........................................................158 Uniunii Europene ...................................................................................193
3.4.4.2. Competenţele Comisiei ca apărătoare 2. Structura formală a TUE ..........................................................................195
a dreptului comunitar...........................................160 2.1. Frontispiciu comun..........................................................................195
3.4.4.3. Competenţele Comisiei în impulsionarea 2.2. Cei trei pilieri: unul comunitar (CEE, CEEA și CECA) și doi
dreptului comunitar..............................................161 interguvernamentali (PESC și JAI) ................................................196
3.4.4.4. Competenţele Comisiei în sfera legislativă .........161 2.2.1. Pilierul central sau comunitar (CEE, CEEA, CECA) .........196
3.4.4.5. Competenţele executive ale Comisiei..................162 2.2.2. Pilierii interguvernamentali .................................................197
3.4.4.6. Competenţele bugetare ale Comisiei ...................163 2.3. Baza comună ...................................................................................198
3.4.4.7. Competenţele internaţionale ale Comisiei...........163 3. Uniunea Europeană. Caracteristici generale ............................................199
3.4.5. Procesul decizional al Comisiei ..........................................164 3.1. Antecedente .....................................................................................199
16 Iordan Gheorghe Bărbulescu Cuprins 17

3.2. Semnificaţia UE ..............................................................................200 1.1. Munca de pregătire ........................................................................249


3.3. Lipsa de personalitate juridică internaţională a UE........................201 1.2. Structura Tratatului de la Amsterdam. Simplificare și
3.4. Vocaţia federală a UE......................................................................203 consolidare .....................................................................................251
4. Obiectivele UE .........................................................................................204 2. Aspecte instituţionale ...............................................................................254
4.1. Obiective de caracter politic: crearea Uniunii Politice ...................205 2.1. Parlamentul European .....................................................................254
4.1.1. Cetăţenia europeană.............................................................205 2.2. Consiliul și Comisia ........................................................................258
4.1.2. Politica Externă și de Securitate Comună ...........................206 2.2.1. Consiliul...............................................................................258
4.1.3. Cooperarea în materie de Justiţie și Afaceri Interne ...........209 2.2.1.1. Ponderarea voturilor ............................................258
4.1.3.1. Materii susceptibile a se comunitariza ................211 2.2.1.2. Președinţia Consiliului.........................................261
4.1.3.2. Materii a căror comunitarizare nu era prevăzută.211 2.2.1.3. QMV ....................................................................261
4.1.4. Competenţele Comunităţii în cadrul Uniunii Politice ......212 2.2.2. Consiliul European ..............................................................263
4.1.4.1. Menţinerea actualelor politici.............................212 2.2.3. Comisia ................................................................................263
4.1.4.2. Întărirea politicilor comunitare existente.............212 2.3. Curtea Europeană de Justiţie...........................................................265
4.1.4.3. Noi politici și acţiuni comunitare ........................214 2.4. Alte reforme instituţionale ..............................................................267
4.1.5. Coeziunea Economică și Socială......................................216 2.4.1. Curtea de Conturi ................................................................267
4.1.6. Apărarea acquis-ului comunitar și „pasarelele“ de 2.4.2. Comitetul Economic și Social .............................................267
conducere unică ................................................................218 2.4.3. Comitetul Regiunilor ...........................................................267
4.2. Obiective de caracter economic: crearea Uniunii Economice și 3. Cooperarea întărită ...................................................................................268
Monetare ........................................................................................220 4. Spaţiul de libertate, securitate și justiţie...................................................270
4.2.1. Justificarea și avantajele UEM ............................................220 4.1. Cetăţenie, democraţie și drepturile omului....................................270
4.2.2. Fazele sau etapele UEM ......................................................221 4.2. Nediscriminare, egalitatea de tratament, alte drepturi...................274
4.2.3. Politica economică (Art. 102A-104C TCE)........................223 4.3. Libertate, securitate și justiţie din perspectiva primului
4.2.4. Politica monetară (Art. 105-109 TCE) ................................224 și celui de-al treilea pilier ..............................................................275
5. Relaţiile dintre UE, statele membre și popoarele acestora: 5. Transparenţă, subsidiaritate, ierarhie și tipologie a deciziilor..................276
principiile UE .........................................................................................226 6. Reforma politicilor comunitare ................................................................280
6. Uniunea Europeană și controlul juridic....................................................229 6.1. Munca ...........................................................................................280
7. Uniunea Europeană „à la carte“: „Clauzele de exceptare“ și 6.2. Politica socială ................................................................................281
„Regimul danez“ ....................................................................................230 6.3. Mediu ...........................................................................................281
7.1. Clauzele de exceptare (politica socială a „celor 15“ și 6.4. Sănătate ...........................................................................................281
opţiunea britanică în materie de UEM) .........................................231 6.5. Regiuni ultraperiferice ....................................................................282
7.1.1. Politica socială.....................................................................231 6.6. Lupta împotriva fraudelor ...............................................................282
7.1.2. Uniunea Economică și Monetară ........................................232 6.7. Protecţia consumatorilor .................................................................282
7.2. Regimul special al Danemarcei ......................................................234 6.8. Alte prevederi ..................................................................................283
8. Consiliul European ...................................................................................235 7. Politica Externă și de Securitate Comună și relaţiile economice
8.1. Introducere ......................................................................................235 internaţionale ..........................................................................................283
8.2. Procesul de instituţionalizare al Consiliului European ...................235 8. Consideraţii asupra reformei de la Amsterdam .......................................284
8.2.1. Origini: de la Summit-uri, la Consiliul European ...............235 Note ..............................................................................................................285
8.2.2. Configurarea naturii sale juridice ........................................236
8.3. Organizarea și funcţionarea Consiliului European .........................239 VII. INSTITUŢII PENTRU O EUROPĂ EXTINSĂ.
8.3.1. Compoziţie și funcţionare ...................................................239 TRATATUL DE LA NISA...................................................................298
8.3.2. Funcţiile Consiliului European............................................240 1. Consolidarea Uniunii Politice și pregătirea extinderii .............................298
Note ..............................................................................................................242 2. Adaptarea instituţională în vederea fluidizării și eficientizării
actului decizional....................................................................................303
VI. PERFECŢIONAREA UNIUNII EUROPENE. 2.1. Parlamentul European .....................................................................303
TRATATUL DE LA AMSTERDAM ..................................................249 2.2. Consiliul European; Consiliul.........................................................307
1. Introducere ...........................................................................................249 2.2.1. Președinţia Consiliului UE ...............................................308
18 Iordan Gheorghe Bărbulescu Cuprins 19

2.2.2. Ponderarea voturilor între statele membre. 5.24. Regulamente financiare și determinarea regulilor și a
Majoritatea calificată și minoritatea de blocaj..................308 responsabilităţilor controlorilor financiari, a
2.3. Comisia ...........................................................................................313 ordonatorilor de credite și a contabililor ....................................340
2.4. Curtea Europeană de Justiţie...........................................................316 5.25. Regimul lingvistic al Curţii de Justiţie .........................................340
3. Generalizarea votului prin majoritate calificată .......................................320 5.26. Stabilirea poziţiei Comunităţii într-o instanţă creată
4. Consolidarea principiului „flexibilităţii“. Cooperarea întărită.................321 printr-un acord cu terţe state.........................................................341
5. Alte modificări operate la Nisa ................................................................327 5.27. Posibilitatea PE de a solicita avizul Curţii de Justiţie
5.1. Drepturi fundamentale ...................................................................327 asupra compatibilităţii unui acord anvizajat cu dispozi-
5.2. Securitate și apărare.......................................................................328 ţiile TCE .......................................................................................341
5.3. Lupta împotriva criminalităţii-Rolul EUROJUST ...................330 5.28. Declaraţia asupra viitorului Uniunii înscrisă în Actul
5.4. Măsuri împotriva discriminării ......................................................330 Final al Conferinţei......................................................................341
5.5. Dispoziţii vizând facilitarea exercitării dreptului 5.29. Declaraţia înscrisă în Actul Final referitoare la art. 10
TCE (Acorduri inter-instituţionale) ..............................................342
cetăţenilor de a circula în teritoriul statelor membre ....................331
5.30. Declaraţia înscrisă în Actul Final al Conferinţei
5.6. Vize, azil, imigraţie și alte politici legate de libera referitoare la art. 21, aliniat 3, TCE ............................................342
circulaţie a persoanelor..................................................................331 6. Efectele ponderării votului în procesul decizional. Impactul
5.7. Asistenţa financiară comunitară acordată, în anumite extinderii ...........................................................................................343
condiţii, unui stat membru care se confruntă cu difi- 6.1. Problematica generală .....................................................................343
cultăţi sau cu o ameninţare serioasă de dificultăţi, ca 6.2. Ponderarea substanţială...................................................................344
urmare a unor evenimente excepţionale ce scapă con- 7. Aprecieri asupra situaţiei post-Nisa..........................................................346
trolului său.....................................................................................332 Note ..............................................................................................................350
5.8. Reprezentarea Comunităţii Europene la nivel
internaţional în domeniul UEM.....................................................332 VIII. CONCLUZII .....................................................................................354
5.9. Dispoziţii referitoare la funcţionarea Consiliului 1. Situaţia actuală .........................................................................................354
Guvernatorilor BCE aparţinând Protocolului asupra 2. Viitorul Uniunii Europene ........................................................................357
Statutului Sistemului European de Bănci Centrale și
a Băncii Centrale Europene ...........................................................333 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................363
5.10. Măsuri necesare introducerii rapide a ECU..................................333 1. Lucrări de autor ........................................................................................363
5.11. Politica comercială comună ..........................................................333 2. Documente comunitare de bază ...............................................................376
5.12. Dispoziţii sociale...........................................................................334 2.1. Tratate ...........................................................................................376
5.13. Baza juridică pentru instituirea unui Comitet 2.2. Alte documente comunitare de bază ...............................................376
al Protecţiei Sociale ......................................................................336 2.2.1 Extindere ...........................................................................376
5.14. Măsuri de sprijin pentru acţiunea statelor membre 2.2.2 Subsidiaritate, proporţionalitate, repartizarea
atribuţiilor .........................................................................377
în domeniul industrial...................................................................336
2.2.3 Politica Externă și de Securitate Comună ......................378
5.15. Acţiuni specifice Coeziunii Economice și Sociale în
2.2.4 Apărare (Uniunea Europeană/Uniunea
afara Fondurilor Structurale .........................................................336 Europeană Occidentală/NATO) ........................................378
5.16. Reguli aplicabile Fondurilor Structurale și de Coeziune ..............336 2.2.5 Justiţie și afaceri interne ...................................................378
5.17. Dispoziţii referitoare la mediu ......................................................337 3. Documente comunitare complementare...................................................379
5.18. Cooperarea economică, financiară și tehnică 4. Reviste de specialitate ..............................................................................381
cu terţe state.................................................................................337
5.19. Curtea de Conturi ..........................................................................338 ANEXE ...........................................................................................382
5.20. Denumirea de Jurnal Oficial .........................................................339 I. Lista Tratatelor în baza cărora s-au constituit Comunităţile
5.21. Comitet Economic și Social..........................................................339 Europene și Uniunea Europeană ...........................................................382
5.22. Comitetul Regiunilor.....................................................................339 II. Corespondenţe între Tratatele Uniunii Europene de la
5.23. Procedura de modificare a Statutului BEI ....................................340 Maastricht și Amsterdam........................................................................384
20 Iordan Gheorghe Bărbulescu

III. Modificările operate la Nisa în Tratatele constitutive


ale Comunităţilor Europene și în Tratatul Uniunii Europene ...............398
IV. Dispoziţii normative ale Comunităţilor ..................................................402
V. Distribuţia pe state membre a principalelor elemente
instituţionale UE-15 ...............................................................................403
1. Conform Tratatului de la Amsterdam (în vigoare) ............................403
2. Conform Tratatului de la Nisa ..........................................................403
VI. Distribuţia pe state membre a principalelor elemente
instituţionale UE-27 (Conform Tratatului de la Nisa) ...........................405 ABREVIERI
VII. Indice analitic al Tratatului Uniunii Europene și a Tratatelor
constitutive ale Comunităţilor Europene (Maastricht)..........................406
1. Structura Tratatului.............................................................................406
2. Principalele teme................................................................................406 ADI Anuario de Derecho Internacional
VIII. Indice analitic al Tratatului Uniunii Europene și a Tratatelor AEL Collected Courses of the Academy of European Law
constitutive ale Comunităţilor Europene (Amsterdam) .......................410 AFDI Annuaire Français de Droit International
1. Structura Tratatului.............................................................................410 AUE/SEA Actul Unic European
2. Principalele teme................................................................................411 BCE Banca Centrală Europeană
Note ..............................................................................................................417 BEI/EIB Banca Europeană de Investiţii
IX Greutatea relativă a UE-15 și UE-27 în raport cu SUA.........................423
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare
X Populaţie, PIB/locuitor state membre și candidate la UE......................424
XI PECOS și raportul lor cu organizaţiile internaţionale regionale............425 Bol CE/UE Boletin de las Comunidades Europeas /Unión Euro-
XII Componenţa organizaţiilor internaţionale regionale pea
UE, NATO și UEO .................................................................................426 CDE Cahiers de Droit Européen
XIII Studiul negocierilor de aderare ale PECOS la 31 decembrie 2000...427 CE/EC Comunitatea Europeană sau Comunităţile Europene
XIV Instrumentele de preaderare ...............................................................429 CECA/ECSC Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oţelului
1. Valoare totală 2000-2006 ...............................................................429 CED/EDC Comunitatea Europeană de Apărare
2. Valoare indicativă anuală (Mil. EURO) .........................................429 CEE/EEC Comunitatea Economică Europeană
3. Valoare indicativă anuală ISPA (%) ...............................................430
XV Gradul de integrare comercială a PECOS în UE comparativ
CEEA/EAEC Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
cu cel al integrării intracomunitare ....................................................431 CES Comitet Economic și Social
XVI Indicatori statistici de bază PECOS - 1999 .......................................433 CIG/IC Conferinţa Interguvernamentală
XVII Convenţii în domeniul drepturilor omului ratificate de PECOS........435 CMLR Common Market Law Review
XVIII România — indicatori statistici de bază ............................................437 COREPER Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi
CPE/EPC Cooperarea Politică Europeană
CR Comitetul Regiunilor
CSCE Conferinţa pentru Securitate și Cooperare în Europa
D Directivă
DC Drept Comunitar
DG Direcţie Generală
DOCE Documento Oficial de las Comunidades Europeas
ECU European Currency Unit
EEE Spaţiul Economic European
EFTA/AELC Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
EJIL European Journal of International Law
ELR European Law Review
22 Iordan Gheorghe Bărbulescu Abrevieri 23

FECOM Fondul European de Cooperare Monetară RMUE Revue du Marché Unique Européen
FED Fondul European de Dezvoltare RTDE Revue Trimmestrielle de Droit Européen
FEDER Fondul European de Dezvoltare Economică Regio- SEBC Sistemul European de Bănci Centrale
nală SME/EMS Sistem Monetar European
FEOGA Fondul European de Organizare și Garanţii Agricole SPG Sistem de Preferinţe Generalizate
FSE Fondul Social European TCE Tratatul constitutiv al CE
FMI Fondul Monetar Internaţional TCECA Tratatul constituiv al CECA
GATT Acordul General de Taxe și Comerţ TCEEA Tratatul constitutiv al CEEA
GJ de la CE Gaceta Juridica de la CE TCEE Tratatul constitutiv al CEE
ICLQ International and Comparative Law Quartely TJCE/ECJ Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, Curtea de
IME Institutul Monetar European la Luxembourg, Tribunalul de la Luxembourg
JAI/JHA Justiţie și Afaceri Interne TUE Tratatul constitutiv al UE sau Tratatul de la Maastricht
JCMS Journal of Common Market Studies UE/EU Uniunea Europeană
JOCE Journal Officiel des Communautés Européennes UEM/EMU Uniunea Ecomică și Monetară
L Seria L a DOCE (JOCE) UEO/WEU Uniunea Europeană Occidental
LIEI Legal Issues of European Integration YEL Yearbook of European Law
OCDE Organizaţia de Cooperare și Dezvoltare Economică
OECE/OEEC Organizaţia Europeană de Cooperare Economică
OMC Organizaţia Mondială a Comerţului
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE Organizaţia pentru Securitate și Cooperare în Europa
NATO Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
PAC Politica Agricolă Comună
PE/EP Parlamentul European
PECOS Statele Europei Centrale și Orientale
PESC/CFSP Politica Externă și de Securitate Comună
PHARE Plan de Acţiune pentru Ajutorarea Coordonată a Po-
loniei și Ungariei
R Regulament
RAE Revue des Affaires Européennes
RAP Revista de Administración Publica
REDA Revista Española de Derecho Administrativo
REDC Revista Española de Derecho Constitucional
REDI Revista Española de Derecho Internacional
RFDUCM Revista de la Facultad de Derecho de la UCM
RGDIP Revue Général de Droit International Public
RIE Revue d’Intégration Européenne
RI Regulament Interior
Riv. Dir. Eur. Rivista de Diritto Europeo
Riv. It. Dir.
Pub. Com. Rivista italiana de Diritto Pubblico Comunitario
RMC Revue du Marché Commun
Introducere 25

este necesar să se acţioneze în favoarea păcii și „dincolo de zona pa-


cifică creată în interiorul Uniunii“.
Unificarea realizată de către CE și UE se justifică integral doar prin
funcţia sa generatoare de pace și, din această cauză, exact aici se și
pune în joc credibilitatea sa.
I În concluzie, UE, deși a reușit asigurarea păcii în interiorul său, nu
exercită această funcţie (în suficientă măsură) și în implementarea de-
finitivă a păcii la nivelul întregului continent european și, mai ales, în
INTRODUCERE vecinătatea sa. Realizările de până acum trebuie să servească la con-
servarea a ceea ce s-a dovedit pozitiv, dar și la corectarea a ceea ce a
fost greșit sau la completarea a ceea ce s-a dovedit incomplet2.
1
Este trist că acest obiectiv fundamental al unificării europene a „că-
CONSIDERAŢII TEORETICE ȘI METODOLOGICE. zut în uitare“, atât la nivelul instituţiilor UE cât și la nivelul conștiinţei
OBIECTIVELE, METODELE ȘI ACTORII UNIFICĂRII cetăţenilor. Opiniile cetăţenilor despre UE, în măsura în care acestea
COMUNITARE există, se caracterizează de cele mai multe ori prin sancţionarea laturi-
lor sale negative. Știrile despre crize adevărate sau false, divergenţele
1.1. Obiectivele unificării comunitare dintre statele membre în chestiuni importante referitoare la procesul de
unificare, lipsa rezultatelor multor Consilii Europene, toate acestea fac
Eforturile în favoarea păcii făcute la sfârșitul celui de-al doilea răz- să scadă încrederea cetăţenilor într-o UE capabilă să soluţioneze mari-
boi mondial s-au bazat pe convingerea că, numai prin „unificarea eu- le probleme economice și sociale ale timpurilor noastre.
ropeană“ se poate pune punct unei istorii însemnând războaie, vărsări Toate acestea „umbresc“ paradigma unificării europene care, în opi-
de sânge, suferinţe și distrugeri ale Europei. nia noastră, rămâne următoarea:
Tratatele Constitutive ale Comunităţilor Europene au fost impre- — Comunităţile Europene, Uniunea Europeană constituie, înainte
gnate de această intenţie fundamentală. De aceea, ca obiective su- de toate, simbolul salvgardării păcii europene și, măcar pentru
preme, ele formulau salvgardarea și asigurarea păcii, dar și unifica- această funcţie, reprezintă o realizare greu de cuantificat pentru
rea economică în folosul tuturor cetăţenilor rezidenţi în Comunitate toţi aceia care trăiesc în teritoriul lor.
prin:
— crearea unei pieţe interioare europene; 1.1.2. Unificarea economică
— aspiraţia spre o „uniune politică“; Unificarea economică a fost mereu firul conducător al procesului
— întărirea coeziunii economice și sociale a Uniunii1. european.
Tratatele constitutive ale CE enumerau următoarele obiective fun-
1.1.1. Asigurarea păcii damentale ale acestei unificări:
Planul Schumann, care a condus la apariţia CECA, vedea în recon- — dezvoltarea armonioasă a vieţii economice;
cilierea franco-germană nu numai nucleul unei „noi ordini europene“, — creșterea economică stabilă și echilibrată;
dar și satisfacerea expresă a condiţiilor care să facă, dacă nu imposibil, — ridicarea nivelului de trai;
cel puţin improbabil un nou război. În final, „obiectivul păcii“ a reușit — reducerea și eliminarea ulterioară a șomajului;
(prin crearea Comunităţilor Europene și a Uniunii Europene) ceea ce — stabilitatea politică, economică și monetară.
face de negândit, în zilele noastre, un conflict violent între statele mem- Realizarea acestor obiective economice generale a fost încredinţa-
bre ale UE. tă tuturor Comunităţilor, „regrupate“ apoi sub „acoperișul Uniunii Eu-
Fără îndoială, evenimentele din fosta Iugoslavie au arătat cu clari- ropene“.
tate că pacea și democraţia în Europa nu sunt atât de evidente pe cât Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oţelului (CECA) îndepli-
păreau. Întreaga criză iugoslavă a decadei ’90 a mai demonstrat și că nește această funcţie prin administrarea la nivel comunitar a industriei
26 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 27

cărbunelui și a oţelului, având un rol cheie în economiile naţionale. cu succes a CEE nu asigură automat pasul spre constituirea visatei Co-
Aceasta înseamnă, între altele, asigurarea aprovizionării pieţelor cu căr- munităţi Politice. Din această cauză, de-a lungul jumătăţii de secol ce
bune și oţel, regularizarea preţurilor, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a urmat nu s-a mai încercat „forţarea“ soluţionării problemelor ideolo-
și muncă ale muncitorilor, creșterea comerţului și a investiţiilor, cât și gice ale unificării europene, ci doar s-a reiterat periodic „încrederea în
realizarea adaptărilor structurale (de importanţă vitală pentru industria obiectivele politice ale Comunităţii“ stabilindu-se „realizarea deplină a
siderurgică europeană) reclamate de către noua situaţie a economiei Uniunii Europene“ ca obiectiv al anilor ’80-’90.
mondiale. Un moment decisiv al „recuperării ideii de Uniune Europeană“, deci
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA) acţionează, ca de Uniune Politică, l-a constituit „Actul Unic European“ din 1987 care
și CECA, doar într-un sector parţial al economiei europene. Ea des- proclama, în Preambul, „voinţa celor 12 state membre de a transforma
fășoară activităţi comune de cercetare și utilizare a energiei atomice, în totalitatea relaţiilor dintre ele într-o Uniune Europeană“3.
principal cele referitoare la constituirea și dezvoltarea industriilor nu- Pasul spre această Uniune Europeană s-a realizat, în final, prin adop-
cleare în statele membre, dar și cele de asigurare a aprovizionării aces- tarea Tratatului Uniunii Europene, semnat la Maastricht în 7 februarie
teia cu materiale specifice. 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul constituia astfel
Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a primit numele de o „nouă etapă în procesul creator al unei Uniuni din ce în ce mai strân-
Comunitatea Europeană (CE) prin Tratatul Uniunii Europene, depășește se între popoarele Europei, în care deciziile urmau a fi luate cât mai
„viziunea sectorială“ a celorlalte două, ea fiind chemată să „grupeze aproape posibil de cetăţeni“4. Uniunea Europeană avea ca misiune „or-
statele membre sub o singură Comunitate în toate sectoarele economi- ganizarea, într-un mod coerent și solidar, a relaţiilor dintre statele sale
ce“. Aceasta se referă, de exemplu, la sectoare esenţiale precum: membre și dintre popoarele acestora“5.
— libera circulaţie a mărfurilor; Nu în ultimul rând, unificarea politică s-a accentuat pe măsura de-
— libera circulaţie a muncitorilor; mocratizării Comunităţilor. Ne referim, desigur, la creșterea puterii Par-
— libertatea de stabilire; lamentului European o dată cu alegerile directe (începând din anul 1979),
— libertatea de prestare a serviciilor; proces ce aduce un plus de legitimitate proiectului european.
— libera circulaţie a capitalurilor și a plăţilor; Prin alegerile directe pentru Parlamentul European, care se organi-
— politica de concurenţă; zează începând cu anul 1979, cetăţenii Uniunii decid compoziţia aces-
— politica economică și monetară; tuia. Parlamentul European desfășoară astfel, din ce în ce mai mult, un
— politica agricolă; rol important în luarea deciziilor Uniunii. Prin introducerea noilor pro-
— politica de transporturi; ceduri decizionale (la început prin Actul Unic European din 1987, apoi
— politica de protecţie a mediului; prin Tratatul de la Maastricht din 1992 și Tratatul de la Amsterdam din
— politica de investigaţii și tehnologică; 19976), Parlamentul poate decide împreună cu Consiliul asupra unui
— politica industrială. mare număr de aspecte. În acest fel, s-a întărit „reprezentarea cetăţeni-
Tratatul Uniunii Europene (UE) întărea sfera politicii economice și lor și adoptarea democratică a deciziilor“. Acest proces de democrati-
monetare prin crearea unei Uniuni Economice și Monetare, ce urma a zare nu a ajuns încă la sfârșitul său, urmând a fi perfecţionat în viitor.
dispune de o monedă unică, cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. De aici lupta „eurodeputaţilor“ pentru o mai mare co-participare la con-
ducerea UE.
1.1.3. Unificarea politică
În mintea părinţilor fondatori ai CE exista ideea că „procesul de in- 1.1.4. Dimensiunea socială
tegrare economică trebuia urmat de cel al integrării politice a Europei“. Unificarea europeană continea (de asemenea) un element social.
Unificarea economică, asupra căreia se ajunsese la un acord concret, Tratatele constitutive prevedeau ca obiectiv al Comunităţilor, îmbună-
nu era înţeleasă ca reprezentând „sfârșitul“ procesului, nu era percepu- tăţirea condiţiilor de viaţă și de muncă cât și întărirea coeziunii socia-
tă ca un „scop în sine“, ci doar ca un „stadiu intermediar în drumul co- le în sânul statelor membre și între acestea.
mun al unificării politice“. Fără îndoială, încă de la începutul anilor ’60 Fără îndoială, Tratatele constitutive nu ofereau un concept de poli-
(eșecul „Planurilor Fouchet“), s-a constatat ca nici macar functionarea tică socială comunitară orientată spre viitor. Acest fapt poate fi expli-
28 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 29

cat prin aceea că, de la început, au existat în Comunitate diferenţe de 69% 27% Lupta împotriva drogurilor
opinie referitoare la întrebarea: 71% 22% Cercetare
— crearea pieţei comune ar trebui să presupună și o ajustare glo- 74% 18% Cooperare cu Lumea a Treia7
bală a costurilor sociale, sau va fi funcţionarea acesteia cea care
va conduce, automat, la ajustarea structurilor sociale naţionale Dintr-un sondaj realizat la nivelul UE, a rezultat că cetăţenii euro-
producând, în final, „identitatea socială a Comunităţii Europe- peni preferă adoptarea în comun a deciziilor în toate domeniile a căror
ne“? problematică este transfrontalieră, în special în privinţa:
Experienţa a demonstrat că mecanismele economice ale pieţei co- — cooperării cu ţările în curs de dezvoltare;
mune nu produc automat în statele membre progresul social și nici nu — cooperării știinţifice;
asigură dispariţia șomajului. Și în acest caz, pasul decisiv spre realiza- — luptei împotriva drogurilor.
rea „ideii sociale comunitare“ s-a făcut cu ocazia adoptării Actului Unic În schimb, majoritatea cetăţenilor preferă atribuirea către guverne-
European. Cu acest prilej, nu numai că CE a primit ample competenţe le naţionale a deciziilor ce îi afectează în mod direct, în special:
în sectorul politicii sociale europene, dar și concepţia Comunităţii asu- — sănătatea;
pra politicii sociale s-a modificat în sensul raportării acesteia la „reali- — protecţia socială;
zările pieţei interne“. Această nouă „dimensiune socială a pieţiei inter- — educaţia;
ne“ a constituit, de aici înainte, una din componenţele esenţiale ale po- — cultura.
liticii sociale, înţelegându-se că, creșterea economică și cea a Această opinie coincide, în esenţă, cu metoda Comunităţii și cu prin-
competitivităţii trebuie însoţite de realizarea unei distribuiri mai juste cipiul de subsidiaritate:
a beneficiilor ce rezultă din acestea. — statele membre decid împreună la nivelul instituţiilor comuni-
tare în acele probleme ce se pot soluţiona mai bine la respecti-
1.1.5. Adoptarea deciziilor de către Statele membre sau de către vul nivel decât la cel naţional. Deciziile ce se dovedesc mai efi-
Comunitate ciente la nivel statal sau regional, adică mai aproape de cetăţe-
În acest context complex și dinamic, una din marile întrebări era: ni, trebuie adoptate fără amestecul UE.
— deciziile trebuie luate în cadrul comunitar sau trebuie să rămâ- Așa o stabilește de formă expresă Tratatul de la Maastricht8, așa o
nă la nivel naţional? reia și completează Tratatul de la Amsterdam9.
Această întrebare continuă să fie și în ziua de astăzi una dintre cele
mai importante având în vedere uriașele provocări la care Uniunea tre-
buie să răspundă în viitorul imediat, atât din punctul de vedere al pro- 1.2. Metoda unificării comunitare
priei aprofundări cât și din cel al extinderii.
Situaţia repartiţiei decizionale între statele membre și Uniune, se Unificarea europeană se „mișcă“ între două concepte, între două
prezintă astfel: abordări diferite:
— cooperare;
UE State membre Sector — integrare.
31% 65% Sănătate și protecţie socială
32% 64% Educaţie 1.2.1. Cooperarea dintre statele membre
32% 54% Cogestiune a muncii Cooperarea, constă în aceea că statele naţionale sunt dispuse să
38% 55% Politică culturală lucreze cu alte state pe „deasupra“ frontierelor conservându-și, însă,
46% 50% Șomaj suveranitatea. În consecinţă, eforturile de unificare bazate pe acest
54% 40% Imigraţie concept de cooperare nu au ca ţel final crearea unui „super-stat“, a
54% 38% Azil politic unui „stat global“, a unei „entităţi post-naţionale“ ci se limitează la
66% 30% Mediu realizarea unei „uniuni de state suverane“ în care „se conservă struc-
67% 24% Politică externă turile naţionale“, adică realizarea unei „confederaţii“10. Este vorba
30 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 31

despre „formula de lucru“ a Consiliului Europei sau a OECD-ului, de vorba despre stabilirea sectoarelor în care statele erau dispuse să renun-
exemplu. ţe voluntar la o parte a suveranităţii în favoarea transferării acestor com-
În acest stadiu de cooperare se găsesc pilierii II și III (parţial) ai petenţe unei comunităţi superioare acestora.
Uniunii Europene. Conform voinţei exprimate a statelor membre, trans- Cele trei Tratate constitutive ale Comunităţii Europene reflectă re-
ferarea către Uniune a funcţiilor acestora în sectorul politicii externe și zultatele unui asemenea efort.
de securitate comună cât și în cel al politicii interne și de justiţie se face, În aceste tratate și în cele ulterior modificate și completate, se sta-
deocamdată, doar prin intermediul cooperării dintre guvernele naţio- bilesc sectoarele în care se transferă Comunităţii suveranitatea statelor.
nale. Aceasta nu exclude ca aceste „sectoare politice“ să fie „ridicate“ În nici unul dintre aceste tratate nu se atribuie Comunităţii și organelor
(la un moment dat) la un nivel superior de integrare, așa cum s-a și în- acesteia „dreptul general de a dicta măsurile necesare realizării obiec-
tâmplat deja cu o bună parte a celui de-al treilea pilier, parţial comuni- tivelor Tratatelor“, ci doar „forma“ și „dimensiunea“ în care Comuni-
tarizat11. tatea poate acţiona pentru realizarea Tratatelor, conform principiului
„autorizării limitate“12. În acest fel, renunţarea la propriile prerogative
1.2.2. Conceptul de integrare era „previzibilă“ și „controlabilă“ de către statele membre, acestea
Conceptul de integrare „rupe“ coexistenţa tradiţională a statelor. fiind — deci — singurele care decideau asupra procesului în totalita-
Concepţia tradiţională potrivit căreia suveranitatea statelor este invio- tea sa și asupra configurării integrării.
labilă și indivizibilă se „retrage“ în faţa convingerii că „imperfecţiuni- Fără îndoială, prin comunitarizarea sectoarelor politice și prin le-
le convieţuirii umane și politice“, „insuficienţele sistemului statului-naţiu- gislaţia comunitară nu se pretindea crearea unui stat centralizat cu struc-
ne“ și „abuzurile de putere ale unor state asupra altora“ (hegemonia) — turi rigide. O Europă unită era înţeleasă ca fiind puternică și viabilă
atât de numeroase în istoria europeană — ar putea fi depășite doar dacă doar în măsura în care conserva pluralismul ţărilor, regiunilor și cultu-
„suveranităţile naţionale ar fuziona într-o suveranitate comună“ și dacă rilor individuale.
aceasta „s-ar grupa la un nivel superior, formând o comunitate su- Acestei paradigme îi servește subsidiaritatea (ce figurează expres în
pra-naţională“. Rezultatul unei asemenea operaţiuni ar fi existenţa „unui Tratatul Uniunii Europene)13, care susţine că CE și UE trebuie să ac-
stat european“ în care autorităţile comunitare ar fi cele care, respectând tioneze, în afara competenţelor lor exclusive, doar atunci când proble-
identitatea și particularităţile naţionale ale popoarelor grupate în aces- mele se pot soluţiona mai bine în planul Uniunii decât în cel al state-
ta, ar dirija destinul persoanelor și ar asigura viitorul acestora (fede- lor membre sau a organelor lor regionale14.
raţie).
Uniunea Europeană este rezultatul unui asemenea concept de inte-
grare, necesitând însă o „adaptare“ determinată de „inerţia“ statelor 1.3. Actorii unificării comunitare
membre în ceea ce privește fetiș-ul „suveranităţii naţionale“. Mai pre-
cis, statele membre nu sunt dispuse să renunţe la structura lor de stat 1.3.1. Actorii naţionali și internaţionali, supra-statali sau multi-statali
naţional (recuperată și consolidată după cel de-al doilea război mon- Fără a aprofunda acum și aici paradigmele știinţelor politice, este
dial, iar în cazul unor PECOS, după anul 1990), în favoarea unui stat necesar să reamintim unele postulate proprii relaţiilor internaţionale re-
federal european. A trebuit, de aceea, găsit (o dată în plus) un compro- feritoare la posibilitatea realizării unei noi ordini europene și mondia-
mis care, fără a urmări crearea unui stat federal european clasic, să ga- le și, în acest context, referitoare la relaţia încă existentă între actorii
ranteze, în același timp, realizarea a „ceva mai mult“ decât simpla co- naţionali și internaţionali, supra-statali sau multi-statali. Aceste referin-
operare între statele membre. ţe ne par esenţiale pentru a ne putea situa corect în binomul naţio-
Soluţia a fost, la originile sale, genială și, în același timp, simplă: nal–supranaţional în care „navigăm“ atunci când vorbim despre Euro-
— depășirea, pas cu pas, a contradicţiei dintre menţinerea inde- pa comunitară.
pendenţei statelor naţionale și crearea statului federal euro- Merită, astfel, să amintim de Raymond Aron15, care afirma că răz-
pean. boiul caracterizează toate epocile istorice și toate civilizaţiile. Pe Hans
Statelor-naţiuni nu li s-a cerut renunţarea imediată la suveranitate, Morgenthau16, care considera că lupta pentru putere este universală în
ci doar „renunţarea la dogma suveranităţii absolute“. Altfel spus, era timp și spaţiu. Sau pe Regis Debrey17, care vorbea despre raportul di-
32 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 33

rect dintre „putere“ și „relaţiile internaţionale“, spunând că puterea re- statale, este necesar să înţelegem mai înainte modernizarea statului, adi-
prezintă substanţa relaţiilor internaţionale. că triplul proces de transformare și adaptare a acestuia:
Dacă aceste poziţii dau o justificare coerentă existenţei politicii — la nivel politic, de la un stat de „subiecţi“ la unul de „cetăţeni“;
de securitate și apărare explicând, totodată, rolul actorului statal și — la nivel economic, de la un stat „autarhic“ la unul „interdepen-
al puterii în viaţa internaţională, doar nuanţele introduse în dezbate- dent“;
re de către Rosenau oferă „un loc sub soare“ organzaţiilor regionale — la nivel simbolic, de la un stat însărcinat cu „garantarea securi-
de tipul NATO sau UEO. În realitate, fiecare din aceste teorii și toa- tăţii fizice“ a respectivei entităţi, la unul însărcinat cu „garanta-
te împreună, oferă legitimitate teoretică existenţei și funcţionării unei rea securităţii economice și sociale“ a cetăţenilor săi.
„Real Policy“, mai mult sau mai puţin „adusă la zi“. În concepţia lui Astăzi, asistăm de asemenea, la o altă ruptură cu teoriile realiste cla-
Rosenau, dacă statul este încă actorul principal al vieţii internaţio- sice, în special cu cele referitoare la autonomia totală în relaţiile inter-
nale, el nu mai este și actorul exclusiv din cauza proliferării unui nu- naţionale, cât și cu cele referitoare la autonomia necesară în politica in-
măr important de actori infra, supra și non-statali18. ternaţională21.
În același timp, așa cum spunea Raymond Aron, „războiul rece“ sau Sfârșitul războiului rece (care înseamnă în același timp universali-
„pacea fierbinte“ au reprezentat o suspendare, mai mult sau mai puţin zarea dublei legitimităţi democraţie-economie de piaţă) înseamnă, în
durabilă, a modalităţilor violente ale rivalităţii dintre unităţile politice opinia lui Wendt, a treia ruptură cu paradigma realistă pentru că „pro-
regrupate în blocuri. În realitate, în timpul războiului rece a prevalat gresia difuză a democraţiei și a economiei de piaţă“ cât și cea a „regi-
factorul politico-militar, în timp ce „arborele“ Convenţiilor de la Ge- murilor de democraţie liberală de piaţă“, are consecinţe importante asu-
neva ne împiedica să vedem „pădurea“ de șantaje, genocide, agresiuni, pra substanţei comportamentului politic a acestor state în viaţa inter-
ocupaţii, represalii și terorism19. naţională22.
Dacă nu împărtășim optimismul kantian asupra relaţiei directe ce
După războiul rece, statele occidentale încep a recunoaște, că pri-
există între democraţia internă și pacea externă, nici nu avem îndoieli
mordialitatea factorului politico-militar pare a-și pierde din impor-
asupra faptului că, „expansiunea democraţiei“ este „a priori“ favorabi-
tanţă, suferind un proces de eroziune. Forţa ca atare, strict militară, lă diminuării violenţei în viaţa internaţională.
își pierde și ea utilitatea politică și, chiar un exemplu precum cel yu- După 1945, democraţiile occidentale au pus în mișcare o adevăra-
goslav, nu contrazice această afirmaţie. În ziua de astăzi, simpla cu- tă zonă a păcii într-un teritoriu mereu predispus la războaie și alte con-
cerire teritorială prin război nu înseamnă și sfârșitul acţiunii împo- flicte armate. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oţelului (CECA),
triva unei unităţi teritorial-statale. Cum spunea A. Wolfers, asistăm Comunitatea Europeană de Apărare (CED)23, Uniunea Europei Occi-
la o trecere insensibilă de la „power politics“ (ce constă în utilizarea dentale (UEO), Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comuni-
forţei coercitive pentru a impune voinţa unei părţi alteia) la practica tăţile Europene (CE), Uniunea Europeană (UE), NATO, Consiliul Eu-
„influence politics“ (care constă în utilizarea modalităţilor non-vio- ropei reprezentând tot atâtea exemple de reușită a occidentalilor în de-
lente, precum persuasiunea și presiunile economice cu profunde con- mersul lor de a evita confruntarea și de a transforma o „zonă de război“
secinţe asupra naturii relaţiilor dintre unităţile politice și asupra si- într-una de „colaborare și integrare“ din ce în ce mai strânse.
stemului internaţional global)20. Mai mult decât atât (și chiar, para- Și toate acestea, în baza unor concepte specifice regimurilor demo-
doxal) acţiunea negativ-destructivă este coroborată cu cea cratice:
pozitiv-constructivă, singura condiţie obligatorie fiind instaurarea — democraţia funcţionează în „cuplu“ cu economia de piaţă favo-
unui regim care să împărtășească valorile „învingătorului“. rizând relaţiile economice internaţionale, iar creșterea econo-
Învingătorul modern „plătește“ de două ori pe termen scurt: mică este în relaţie directă cu stabilitatea relaţiilor politice.
— o dată, costul intervenţiei și apoi cel al reconstrucţiei. Democraţia înseamnă piaţă, iar piaţa favorizează democraţia24.
Beneficiile sunt, pe termen scurt, politice (pacea și securitatea re- Trăim într-un sistem internaţional care, depășind etapa de „etero-
giunii) și doar pe termen lung și economice. genitate“, pare să se îndrepte spre cea de „omogenitate“, ceea ce vrea
Dar pentru a înţelege mai bine situaţia actuală a statului în noul con- să spună că trăim într-un sistem internaţional care cuprinde „din ce în
text internaţional și în noua sa interdependenţă cu organismele supra- ce mai multe state aparţinând aceluiași model și având aceleasi concep-
34 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 35

ţii politice“25. Nu facem parte din cei care împărtășesc concluziile lui dacă se suprapun în nenumărate ocazii, acestea rămân fragmentate și
Francis Fukuyama26 (sfârșitul războiului rece și al ordinii stabilite la dispersate. Barry Buzan semnala apariţia lumii multipolare în care
Yalta, este egal cu sfârșitul istoriei), părându-ne mai potrivite conclu- termenul de super-putere apare lipsit de sens. Lumea, în concepţia sa,
ziile lui Zaki Laidi care consideră democraţia de piaţă ca matrice a lu- ar putea semăna cu cea a anului 1914, permiţând revenirea la con-
mii, ca problematică legitimă a sistemului internaţional27. Construcţia ceptul de „mari puteri“, având sfere mici de influenţa, însă stabile și
unui sistem internaţional din ce în ce mai omogen trebuie să contribuie cu un protagonism important al puterilor regionale. Autorul constată
la diminuarea sensibilă a importanţei sistemul militaro-strategic în lu- și existenţa unui centru nedivizat ideologic și vorbește despre o „co-
mea posterioară războiului rece. munitate de securitate“ între liderii puterilor capitaliste, în care utili-
Sentimentul apartenenţei la aceeași comunitate de valori, existenţa zarea forţei ar fi de neînţeles și a cărei constituire ar întări modelul
instituţiilor suprastatale, fluxul comunicaţiilor transnaţionale și inter- centru-periferie. Acesta afirmă că ne îndreptăm spre întărirea socie-
dependenţele economice favorizează noua ordine mondială. Astăzi, ne tăţii internaţionale în care, ceea ce va fi diferit, va constitui o excep-
aflăm în faţa unei renașteri a dreptului internaţional, a unei reactivări a ţie și în care, Consiliul de Securitate, se va converti în focarul con-
ONU, a drepturilor omului, a unei noi etici a responsabilităţii, în faţa a strucţiei consensului și a legitimităţii32.
ceea ce putem numi societatea civilă mondială28. Cardona consideră că, prăbușirea imperiului sovietic a adus cu sine
Se consideră că, în general, am trecut de la o „falie dominantă“ la schimbări structurale ale mediului social internaţional, dar și crize in-
o „tectonică incertă“ și de la o „stabilitate relativă“ la o „instabilitate terne și internaţionale de diferite grade, nelipsite (în anumite cazuri) de
aproape absolută“. ameninţări sau chiar de atentate la adresa păcii și securităţii internaţio-
Lucrăm cu un paradox (aparent): nale. La acestea trebuie să adăugăm pericolul tensiunilor înăbușite din
— războiul rece a favorizat integrarea politică și economică de-a cauza înfruntării ideologice și politice dintre blocuri care, în pofida fap-
lungul „marii falii“ care separa cele două blocuri; tului că se baza pe frică, constituia o componentă a echilibrului în re-
— noua „cartografie politică“ și noua „tectonică istorică“ subia- laţiile internaţionale.
cente, nu ne permit să cunoaștem care vor fi noile falii și care În acest fel, coincidenţa profundelor schimbări structurale din me-
vor fi noile ameninţări și pericole29. diul social internaţional și al preocupantelor ameninţări sau eșecuri ale
Epoca post-războiul rece augmentează tensiunile dintre „forţele de păcii și securităţii internaţionale, pe de o parte, și, pe de alta, a cre-
integrare“ și „forţele de fragmentare“. Cum spunea Huntington, pare scândei instabilităţi din relaţiile internaţionale, au făcut ca proclamarea
probabil ca lumii noi să-i lipsească sciziunea dominantă, ce o caracte- acestei Noi Ordini Mondiale să se concentreze, în fapt, pe o nouă or-
riza în timpul războiului rece, dar nu îi va lipsi confuzia generată de dine în favoarea menţinerii păcii și securităţii internaţionale33.
antagonismele etnice, religioase, economice și culturale. Relaţiile in- În fine, Silviu Brucan arată că „globalismul deschide o nouă per-
ternaţionale vor fi, în opinia sa, mai volatile, mai plurivalente și cu mai spectivă de gândire pentru lumea de azi și de mâine. Aceasta nu în-
multe ambiguităţi30. seamnă că statul naţional încetează a fi un actor la nivel internaţio-
În același sens, Robert Gilpin consideră că deși decadele ce au ur- nal. Nici contradicţiile dintre superputeri, nici cele dintre statele dez-
mat celui de-al doilea război mondial au fost descrise ca o epocă de voltate și cele subdezvoltate, nici măcar antagonismele ideologice și
turbulenţe politice, sistemul internaţional al acestei perioade s-a ca- religioase care operează în lumea de azi nu vor dispare rapid. Ceea
racterizat, de fapt, printr-o enormă rezistenţă, „cadrul de bază“ al aces- ce trebuie făcut acum, este identificarea tuturor forţelor ce acţionea-
tuia — compus din două blocuri centrale și o vastă periferie neali- ză în politica internaţională, evaluarea greutăţii relative a fiecăreia,
niată — rămânând, în esenţa sa, intact31. Sistemul internaţional con- studierea manierei acestora de a acţiona într-o lume interdependentă
temporan este încă în curs de definire, multe și importante „unităţi“, precum cea în care trăim, cât și a direcţiei în care se mișcă lucrurile
fiind în descompunere, fragmentare sau crize deschise. spre viitor“34.
Această „nostalgie pentru stabilitatea pierdută“, impregnează ana- Ceea ce este sigur este că apogeul valorilor democratice (pe de o
liza multor erudiţi din sectorul politicii internaţionale, într-o aseme- parte) și al valorilor umane (pe de alta), interesele generale ale Comu-
nea măsură încât instabilitatea este privită ca principalul dușman. În nităţii Internaţionale și afirmarea lor ca principii ce trebuie să domneas-
epoca post-războiul rece, ameninţările provin din multe surse și, chiar că în ordinea internaţională care se construiește, presupun opţiuni po-
36 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 37

litice și limite ale organizării sociale internaţionale situate la „aceeași În ceea ce privește politica externă și de securitate comună, Con-
distanţă“ atât de „principiile absolute“ cât și de „coexistenţa pașnică“, siliului European îi corespunde coordonarea politicii externe a state-
specifice războiului rece. lor membre și emiterea de opinii asupra problemelor de politică mon-
dială.
1.3.2. Rolul statelor membre Consiliul European va avea un rol important și în viitoarea Politică
La nivelul Comunităţilor și Uniunii Europene, statele membre con- Europeană de Securitate și Apărare.
tinuă să fie „actorii constitutivi“. Ele dictează (până vor transfera Uniu-
nii puterile lor constituţionale) fundamentele și liniile esenţiale ale pro- 1.3.4. Rolul instituţiilor și organelor comunitare
greselor unificării europene. Aceasta se realizează prin tratatele inter- Instituţiilor comunitare le revine, înainte de toate, funcţia de a „um-
naţionale semnate de către statele membre (Tratatul constitutiv al ple“ legislativ cadrul integrării trasat de către statele membre.
Comunităţii Economice Europene, Tratatul constitutiv al Comunităţii Actorii principali ai procesului legislativ sunt:
Europene a Cărbunelui și Oţelului, Tratatul constitutiv al Comunităţii — Consiliul Uniunii;
Europene a Energiei Atomice, Actul Unic European cât și Tratatul Uniu- — Comisia Europeană;
nii Europene35). — Parlamentul European.
Trebuie să reamintim că, inclusiv competenţele transferate sunt doar În strânsă legătură cu activitatea acestora avem și două Comitete
în mod excepţional exclusiv comunitare. În mod frecvent, ceea ce se Consultative:
autorizează pe „fond“ este doar intervenţia punctuală a organelor co- — Comitetul Economic și Social;
munitare în sfera statală. Aceasta se întâmplă, de obicei, prin interme- — Comitetul Regiunilor.
diul legislaţiei. În schimb, execuţia acestor legi rămâne (în mare mă- În fine, printre instituţiile de bază se numără:
sură) în „mâna“ administraţiilor și tribunalelor statelor membre. În acest — Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (care asigură re-
fel, viabilitatea CE depinde decisiv de statele membre. Din această cau- spectarea legii comunitare de către instituţii și organe);
ză, statele membre (conștiente de această dependenţă) și-au auto-im- — Curtea de Conturi (care veghează asupra legalităţii veniturilor și
pus anumite „limitări juridice“. În primul rând, trebuie menţionat aici cheltuielilor CE, cât și asupra gestiunii bugetare).
principiul „fidelităţii faţă de Comunitate“36. Conform acestui principiu,
statele membre vor adopta toate măsurile adecvate pentru a-și îndepli-
ni obligaţiile juridice comunitare. Ele trebuie, astfel, să faciliteze orga-
nelor CE îndeplinirea sarcinilor acestora și să interzică acele măsuri 2
care ar putea afecta negativ funcţionarea lor sau îndeplinirea obiecti- METODA DE LUCRU ȘI PLANUL LUCRĂRII
velor Comunităţii Europene.
Acestă carte a fost realizată dintr-o perspectivă politologică, inclu-
1.3.3. Rolul Consiliului European zând variabile juridice și economice. În opinia noastră, în relaţia dintre
Consiliul European asigură „impulsurile“ necesare dezvoltării politic, economic și juridic „sensul tare“ îl deţine primul, celelalte două
Uniunii și stabilește „obiectivele politice generale“. Aceasta se rea- „însoţindu-l“, „făcându-l posibil“, „instrumentându-l“. Există desigur
lizează prin adoptarea deciziilor politice fundamentale sau prin for- efectul de feed-back al juridicului și economicului, ce poate grăbi sau
mularea de directive și sarcini către Consiliul Uniunii sau către re- încetini deciziile politice, acestea fiind însă cele ce rămân fundamen-
prezentanţii guvernelor statelor membre care se reunesc în sânul Con- tale, cu atât mai mult cu cât vorbim despre extinderea și aprofundarea
siliului. Dinspre Consiliul Uniunii au emanat deja impulsuri majore UE, două construcţii care se încadrează în categoria de „sus în jos“ de
în favoarea: la „elite spre baze“ și nu invers. Or, dacă construcţiile de „jos în sus“
— Uniunii Economice și Monetare; „vin de la sine“, celelalte nu pot fi decât rezultatul „politicului“.
— alegerilor directe pentru Parlamentul European; Considerăm lucrarea ca o muncă de Relaţii Internaţionale ce-și cau-
— politica socială; tă sprijin în alte discipline „surori“ în principal în dreptul internaţional
— extinderea. sau relaţiile economice internaţionale. Evident, subiectul abordat poa-
38 Iordan Gheorghe Bărbulescu Introducere 39

te fi tratat din punct de vedere economic (reforma și tranziţia PECOS Intenţia a fost, desigur, o lucrare interdisciplinară, ceea ce poate con-
ca și integrarea acestora în Piaţa Internă, dar și propria evoluţie a aces- stitui o virtute sau o debilitate a acesteia.
teia, sunt — la rigoare — chestiuni economice), dar și din punct de ve- O virtute, dacă am reușit, o debilitate dacă ambiţia ce ne-a mânat a
dere juridic (tranziţia și reforma PECOS implică o importantă compo- fost prea mare, ducând la o lucrare care și-a pierdut coerenţa și clarita-
nentă legislativ-instituţională, pe de o parte, iar, pe de alta, aprofunda- tea.
rea UE înseamnă comunitarizare deci extinderea dreptului comunitar
asupra celui naţional).
Considerăm că, deși lucrarea abundă în trimiteri la acte normative, Note
ea rămâne ceea ce am anunţat, adică o lucrare de știinţe politice cu o 1 „Tratado de Paris, de 18 de abril de 1952 por el que se instituye la CECA“; „Trata-
puternică componentă juridică la care se adaugă cea economică.
do de Roma de 25 de marzo de 1957, por el que se instituye la CEE“; „Tratado de
Desigur, putea să existe încă o abordare, cea istorică, în care ac- Roma de 25 de marzo de 1957, por el que se instituye la CEEA“, TRUYOL y SER-
centul ar fi fost pus pe descrierea faptelor, însă am considerat că — RA, A., La integración europea. Idea y realidad, Madrid, Tecnos, 1972
după zece ani — istoria procesului de integrare comunitară se cunoaște. 2 s-a vorbit mult despre faptul că UE trebuie să ofere mai multe posibilităţi de coope-
Având în vedere toate acestea, lucrarea și-a propus să analizeze: rare statelor membre în chestiuni legate de Politica Externă și de Securitate Comună,
a. Situaţia actuală din Uniunea Europeană și cele trei Comunităţi Eu- dacă se dorește atingerea acestui deziderat
3 UNION EUROPEA, Acta Unica Europea, Boletin de la Comunidad Europea, Su-
ropene. plemento, nr.2, 1986, JOCE/DOCE, L. 169/29.VI.1987
b. Impactul extinderii asupra: 4 UNION EUROPEA, Tratado de la Unión Europea junto con el texto completo del
— actualelor și viitoarelor state membre; Tratado Constitutivo de la Comunidad Europea, Diario Oficial de las Comunidades
— instituţiilor și politicilor comune. Europeas, C 224/31.VIII.1992, Parrafo segundo del articulo A
c. Modelul viitoarei Uniuni Europene. 5 idem, parrafo tercero del articulo A
6 UNION EUROPEENNE, Traités Consolidés, Luxembourg, Office des publications
Lucrarea, din care astăzi prezentăm Prima Carte, este gândită ast-
officielles des Communautés européennes, 1997
fel: 7 COMISION EUROPEA, Dirección general X, 1999, Fuentes electronicas
— Prima Carte, care prezintă stadiul actual al Comunităţilor și Uniu- 8 art. A-B TUE, art. 5 TCECA
nii Europene (procesul istoric al integrării europene, natura sa, 9 Preambulo și art. 1-2 TUE, art. 5 TCECA cât și Protocolo sobre la aplicación de los
structura și funcţionarea Comunităţilor și a Uniunii Europene, principios de subsidiariedad y proporcionalidad, Protocolo añadido por el Tratado
modificările succesive operate prin Tratate, obiectivele finale ale de Amsterdam de 1997, anejo al Tratado constitutivo de la Comunidad Europea, De-
UE-27); claración relativa al Protocolo sobre la aplicación de los principios de subsidiarie-
dad y proporcionalidad, Declaración n. 43 del Tratado de la Unión Europea, Acuer-
— Cea de-a doua Carte, care analizează metoda de realizare a ex- do Interinstitucional entre el Parlamento Europeo, El Consejo y la Comisión sobre
tinderii și implicaţiile instituţionale și politice pe care le va avea los procedimientos para la aplicación del principio de subsidiariedad, DOCE, n. C
asupra Uniunii (pre-aderarea ca strategie sectorial-funcţională 329/6.XII.1993, Declaración de Alemania, Austria y Belgica sobre la subsidiariedad,
de apropiere și integrare graduală a PECOS în UE, influenţa ade- Declaración n. 3 aneja al Tratado de la Unión Europea de la que tomó nota la Con-
rării noilor membrii asupra instituţiilor și politicilor UE, pro- ferencia Interguvernamental de 1996, Tratado de Amsterdam
10 nu ne vom opri acum și aici asupra temei federal-confederal
blemele specifice pe care extinderea le va genera); 11 Titlul VI, TUE, Disposiciones relativas a la cooperación policial y judicial en mate-
— Cea de-a treia Carte, care analizează politicile Uniunii din per- ria penal, art. 29-42
spectiva extinderii prin prisma reformelor necesare funcţionării 12 BURKCHARD, K-D., La Unificación Europea, Bruxelles, Euro-Info, 1995
unei Uniuni de 27 de membrii (politicile comune, resursele co- 13 principiu preluat din doctrina socială catolică
munitare, perspectivele financiare, politica de coeziune econo- 14 Preambulo și art. 1-2 TUE, art. 5 TCECA
15 ARON, R., Paix et guerre entre les nations, Edition Calmann Levy, Paris, 1984
mică și socială, politica agricolă comună, reţele transeuropene, 16 MORGENTHAU, H.J., Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace,
politica comercială comună, moneda unică); Knopf, N.Y., 1973
— Cea de-a patra Carte, care propune un model pentru viitoarea 17 DEBRAY, R., La puissance et les reves, Gallimard, Paris, 1985
Uniune Europeană aprofundată și extinsă. 18 ROSENAU, J., Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity,
Princeton University Press, N.Y., 1990
40 Iordan Gheorghe Bărbulescu

19 ARON, R., op. cit.


20 WOLFERS, A., Discord and Colaboration, John Hopkins University Press, Balti-
more, 1962
21 ROSENAU, J.N., Governance Without Governement. Order and Change in World Po-
litics, Cambridge University Press, Cambridge, 1992 II
22 WENDT, A., The Agent-Structure. Problem in International Relations Theory, „In-
ternational Organization“, vol. 41, n.3, 1987 PROCESUL ISTORIC AL
23 care, până la urmă nu s-a formalizat
24 avem, desigur, și exemplul chinez în care piaţa coexistă cu regimul partidului unic INTEGRĂRII EUROPENE
(cel puţin, deocamdată)
25 ARON, R., op. cit.
26 FUKUYAMA, Fr., Le fin de l’histoire et le dernier homme, Flammarion, Paris, 1992
27 LAIDI, Z., L’ordre mondial relaché. Sens et puissance après la guerre froide, Press 1
de la FNSP, Paris, 1993 IDEEA EUROPEANĂ ÎN ISTORIE
28 BATTISTELA, D., „Fin de la guerre froid, fin de l’état du guerre?“, Politique Etran-
gère, n.3, 1993 Europa comunitară nu este doar un spaţiu geografic și economic,
29 GADISS, J.L., The United States and the End of the Cold War, Oxford University „Europa este o regiune a lumii în care rădăcinile istorice merg în pro-
Press, 1981 funzime“1.
30 HUNTINGTON, S., Los nuevos intereses estrategicos de los EEUU, Claves de la ra-
zon practica, Madrid, 1990 Europa, comunitatea culturilor a lăsat în istorie urmele voinţei sale
31 GILPIN, R., War and Change in World Politics, Cambridge University Press, Cam- unificatoare și, în mod special în acest secol, dorinţa sa permanentă de
bridge, 1981 a o face efectivă.
32 BUZAN, B., New Patterns of Global Security in the Twenty-First Century, Interna- Integrarea europeană nu a fost, deci, o idee originală sau spontană
tional Affaire, Cambridge, 1991 specifică secolului XX, ci o constantă utopie a gândirii europene, așa
33 CARDONA LLORENS, J., Nuevo orden mundial y mantenimiento de la Paz, Cursos
de Derecho Internacional y Relaciones Internacionales, Tecnos, Madrid, 1998 cum o demonstrează multiplele proiecte ce s-au succedat de-a lungul
34 BRUCAN, S., „El mundo tiene que ser repensado en su globalidad“, Tiempo de Paz, istoriei.
Madrid, 1990 O explicaţie a acestei idei constante de unificare o poate da existen-
35 în variantele Maastricht, Amsterdam și Nisa ţa comunităţii de culturi, continentul european generând:
36 BURKCHARD, K-D., op. cit. — cele mai importante mișcări artistice și literare;
— o gândire politică omogenă;
— rădăcini juridice comune;
— o tradiţie umanistă comună;
— credinţe religioase comune.
Dar, și multe războaie fraticide.
Toate acestea pot explica formarea progresivă a unui mediu propi-
ce pentru a prinde contur o „Idee Europeană“ cât și găsirea momentu-
lui favorabil realizării ei: sfârșitul sângerosului război mondial dintre
1939-1945, adică atunci când, paradoxal, Europa se rupe în două: cea
Occidentală și cea comunistă2.

1.1. Originile procesului integrator până în secolul XIX

Dacă ne întoarcem la Evul Mediu, întâlnim ideea unei creștinătăţi


medievale nostalgice după Imperiul roman, dar organizată conform unor
42 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 43

proiecte precum cele ale francezului Pierre Dubois (1306) sau ale lui cheiate fiind războaiele napoleoniene) ca reacţie la mișcările democra-
Raimundo Lulio (1232-1314). Comunitatea culturală a Europei me- tice și sociale.
dievale se caracteriza prin limbă și religie comune. Imperiul și Papali- Același secol a fost însă, de asemenea, martorul iniţierii cooperării
tatea ofereau unitate structurală, dar erau politic ineficace. Era vorba, internaţionale formându-se, urmare a voinţei statelor, primele organi-
în fapt, despre un tip de „organizare mondială“, pentru că „Lumea era zaţii internaţionale. Este vorba despre o cooperare voluntară, bazată pe
Europa“, conform lui Friedrich3. deplinul respect al suveranităţii statelor și având ca scop rezolvarea pro-
Europa începe să aibe „conștiinţă de sine“ în secolele al XV-lea și blemelor comune și satisfacerea intereselor acestora în sectoare precum
al XVI-lea, odată cu apariţia statului modern, eliberat de tutela Impe- comunicaţiile și cel tehnico-știinţific. Ne referim la uniunile inter-
riului și a Papalităţii. Această constatare îl face pe Truyol y Serra, un naţionale cu caracter știinţific și administrativ precum: Uniunea Poștală
studios dintre cei mai respectabili ai acestei teme, să situeze geneza eu- Universală (UPU), Uniunea Telegrafică Internaţională (UIT). Așa cum
ropeismului în Evul Mediu4. arăta Reuter, aceste prime organizaţii, deși internaţionale de jure, dată
Din această epocă avem „Proiectul de Tratat pentru a face ca pacea fiind supremaţia mondială a Europei, erau europene de facto11.
să fie permanentă între suveranii creștini“, scris de către abatele
Saint-Pierre5 (1658-1743), în care se propunea crearea unei federaţii
ale cărei instituţii ar fi fost: un Senat6, un Secretariat Permanent și o 1.2. Ideea Europeană între 1900 și 1945. Iniţiativa lui A. Briand
Armată Confederală.
Ideea unei „organizaţii europene“ se dezvoltă, de asemenea, la Kant Secolul al XX-lea începe, ca etapă simbolică a devenirii sale isto-
în lucrarea „Pentru Pacea Eternă“7. Pentru el, pacea mondială și, deci, rice, cu primul război mondial (1914-1918) la care au condus pe fond,
pacea europeană reclama o organizare europeană a statelor și adopta- naţionalismele epocii. La sfârșitul acestuia, asistăm la iniţierea decli-
rea, de către acestea, a principiului separării puterilor. Încercările aces- nului marilor puteri europene în faţa apariţiei pe scena internaţională a
tuia de organizare a învolburatei hărţi europene a secolelor al XVI-lea superputerilor. Fără îndoială, faptul că SUA nu a dorit să participe la
și al XVII-lea erau viciate în conţinut de faptul că exprimau interesul Societatea Naţiunilor (la a cărei înfiinţare contribuise) și că URSS a
Germaniei și luau drept bază Pacea de la Westfalia din 1648. fost expulzată din aceasta (ca urmare a invadării Finlandei) a făcut să
Secolul al XIX-lea a fost traversat de o contradicţie fundamentală: fie mai puţin vizibilă, pentru un continent ce marcase istoria mondială
— în pofida faptului că era dominat de naţionalism, obscurantismul o bună bucată de vreme, o realitate tristă:
generat de acesta nu a putut sufoca continuarea utopiei uniunii — decăderea sa politică.
europene. Elitele intelectuale și politice exprimau, în continuare, preocuparea
Aceasta a fost apărată, de exemplu, de către Saint-Simon8 în ope- lor pentru realizarea Ideii Europene înţeleasă ca unica cale de „alun-
ra sa „Organizarea Societăţii Europene sau necesitatea unirii popoare- gare“ a experienţei tragice la care a dus ura de tip naţionalist. Așa se
lor Europei într-un singur corp politic conservându-și fiecare indepen- explică faptul că, în perioada interbelică, încep să fiinţeze numeroase
denţa sa naţională“, în care acesta concepea Europa ca un stat federal. asociaţii și publicaţii europeiste și să se difuzeze tezele lor federaliste.
La rândul lor, Charles Lemonnier înfiinţa ziarul „Les Etats Unis d’Eu- De remarcat, proiectul unei „Europe confederale“ a lui Richard Cou-
rope (1867), Auguste Comte (1798-1857)9 credea într-o Europă fede- denhove-Kalergi (1894-1972), apărut în „Manifestul Paneuropean“
rală, iar Victor Hugo10 (1802-1885) profetiza: (1923), având un larg ecou în mediile intelectuale. Era o operă profe-
tică ce semnifica „trezirea imediată a mișcării în favoarea unificării eu-
„va veni o zi când naţiunile europene, fără să-și piardă specificita- ropene“12, cum spunea Denis de Rougemont.
tea și glorioasa lor individualitate, se vor uni într-o unitate superioară În opinia lui Kalergi, Uniunea Europeană ce urma a se crea se baza
constituind fraternitatea europeană“. pe un sistem bicameral (Consiliul Federal, format dintr-un delegat al
Primele decade ale secolului al XIX-lea trebuiau însă să suporte în- fiecărei ţări și o Adunare compusă din delegaţii parlamentelor naţiona-
sângeratele consecinţe ale Congresului de la Viena (1815) și ale eșecu- le), un Tribunal Federal și o Cancelarie sau Guvern, controlate de că-
lui „Concertului European“ și „Păcii Sfintei Alianţe“ (1815). Era o epo- tre cele două Camere. Se recunoștea existenţa unei „cetăţenii europe-
că de puternice presiuni ale forţelor monarhice și conservatoare (în- ne“ legată de cea naţională și se garanta protecţia, din partea Uniunii,
44 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 45

a identităţii culturale și naţionale a popoarelor acesteia. Asemănarea trei ţări după 1945 și care există, încă, formal) avea un precedent în
acestui proiect cu realitatea comunitară de astăzi nu este o pură coin- Uniunea Economică Belgo-Luxembourgheză, creată în 1921.
cidenţă, pentru că, așa cum arăta Brugmans, într-o întreprindere pre-
cum cea a Uniunii Europene, „doar vizionarii sunt realiști“. Poate toc-
mai de aceea, „european“ mai însemna și „cel ce vede departe“13. 1.3. Construcţia europeană după 1945. Mișcarea Europeană și Fe-
Dar, încercarea cea mai importantă din punct de vedere politic a deralismul european
constituit-o propunerea făcută de Franţa, prin ministrul său de externe
Aristides Briand14, în faţa Societăţii Naţiunilor din 5 septembrie 1929, Dar, între timp, „comunitatea ideatică“ a Europei suferise o pro-
referitoare la crearea unei federaţii numite „Uniunea Europeană“. Aceas- fundă lovitură deoarece — după 1945 — nu mai exista „aceeași Eu-
tă idee a fost ulterior dezvoltată în „Memorandum-ul Guvernului Fran- ropă“. Din lupta „naţionalismelor“ a rezultat o Europă „amputată
cez“ trimis cancelariilor europene și prezentat Societăţii Naţiunilor, la ideologic“ (partea de răsărit rămânând sub dominaţia Moscovei) și
1 mai 193015. În acesta se propunea coordonarea statelor europene în „fracturată“. În plus, divizarea politică și penuria economică făceau
sânul Societăţii Naţiunilor prin crearea unei „Conferinţe Europene“, să persiste „particularismele“ și să se agraveze dezechilibrele, în prin-
având un Comitet Politic Permanent și un Secretariat. Fără îndoială, era cipal datorită temerii justificate faţă de posibile noi înfruntări arma-
vorba despre un proiect politic de creare a unei federaţii bazate pe ideea te.
de „uniune“ și nu de „unitate“, dar și pe respectarea independenţei și a În faţa acestor probleme și provocări, necesitatea „reînvierii ideii
suveranităţii naţionale a fiecăreia dintre statele acesteia. Dimensiunea unităţii europene“ a devenit urgentă ducând la formarea unei mulţimi
economică a respectivului proiect de Uniune Europeană se baza pe apro- de mișcări pro-europeiste, în principal în afara iniţiativelor statale, adi-
pierea economiilor statelor europene a căror responsabilitate politică că de caracter neguvernamental. Erau mișcări ale opiniei publice ce nu
rămânea, însă, guvernelor. corespundeau întotdeauna cu poziţia guvernelor, dintre acestea remar-
Se poate observa că, definirea politică și economică a Uniunii Eu- cându-se cele universitare, sindicale cât și cele venite dinspre mari per-
ropene care se proiecta în anii ’30 era foarte asemănătoare cu ceea ce sonalităţi ale vieţii intelectuale și artistice. Europeismul se manifesta în
va fi, după mai bine de 60 de ani, Uniunea Europeană a anului 1992 toată Europa demonstrând că are o serioasă bază de masă.
sau cea a Tratatului de la Maastricht. La acel moment (1930) cel mai Ca întotdeauna în istorie, universităţile devin gazda preferată a aces-
favorabil răspuns a venit din partea Spaniei (25.06.1930), iar opoziţia tor dezbateri. De remarcat, în acest sens, Conferinţa lui W. Churchill la
cea mai clară a venit din partea Marii Britanii16, dar și din partea Uniu- Universitatea din Zurich (19.09.1946) în care, după ce deplângea eșecul
nii Sovietice17. Această iniţiativă s-a stins datorită crizei economice proiectelor de Uniune din anii ’20-’30, pleda pentru dezvoltarea mișcă-
(marea depresiune din 1929) ce începea să se simtă în Europa, dar și rilor europeiste și crearea unei organizaţii regionale europene (un „Con-
datorită alarmantei ascensiuni a social-naţionalismului german. siliu al Europei“ sau chiar „Statele Unite ale Europei“) compatibilă cu
Criza economică a anilor ’30 și triumful fascismului au favorizat un recent creata ONU. Marea Britanie nu participa însă la acest Consiliu
climat naţionalist ce a dus, în final, la cel de-al doilea război mondial. al Europei (datorită intereselor sale economice coloniale) considerân-
Cu toate acestea, proiectele de unificare reapar, „rezistenţa“ și „exilul“18 du-l însă un exerciţiu util Europei.
promovând ideea necesităţii găsirii unei formule care să împiedice ca- Aceste curente sociale și politice transfrontaliere, erau animate de
taclismele ciclice ce nimiceau Europa. Se propunea ca posibilă soluţie, ideile federaliste împărtășite de europeiști prestigioși precum Henri
organizarea unei „structuri federale în Europa“. Brugmans19, Alexander Marc, Denis de Rougemont,20 Salvador de Ma-
Acest moment de criză europeană este cel în care, în opinia noas- dariagga21, Altiero Spinelii22 etc.
tră, ideea europeistă prinde contur la nivelul mișcărilor colective re- Federalismul european, conform lui Brugmans, reclama o „putere
prezentative pentru ample pături sociale. centrală complementară puterilor multiple“. Obiectivul său, deci, nu îl
Unele proiecte concrete de unificare — la scară mică — se reali- constituia înlocuirea suveranităţii naţionale cu una europeană, ci crea-
zează chiar în plin război, precum acordurile de creare ale BENE- rea unor instituţii adecvate care, prin competenţe și dimensiuni geo-
LUX-ului (1943), între Guvernele, atunci în exil, ale Belgiei, Olandei grafice, să fie capabile a răspunde diferitelor probleme cu care se con-
și Luxembourg-ului. Această Uniune Economică (realizată de aceste frunta Europa. În același timp, se tindea spre organizarea unor mari
46 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 47

zone continentale și spre diversificarea centrelor de decizie. Aceste două Procesul european reclama o viziune pe termen lung, o strategie
curente se completau și se condiţionau reciproc. și acestea se regăseau în Federalism; însă acest proces reclama, în
La rândul său, Denis de Rougemont spunea că, „deoarece sunt de- același timp, acţiuni imediate și pe acestea le oferea Funcţionalis-
stul de mici, statele naţionale ar trebui să se federalizeze la scară con- mul.
tinentală; pentru că sunt destul de mari, ar trebui, de asemenea, să se „Federalismul“ reprezenta filozofia, „Funcţionalismul“ metoda.
federalizeze“. Ambele se bazau pe acţiunea unui om liber, responsabil, democrat,
Mișcările federaliste europene împărtășeau principiile politice asu- pragmatic și se situau la mijlocul distanţei dintre „vizionarismul steril“
pra cărora se forma un curent de gândire politică ce gravita în jurul idei- al „federaliștilor puri“ și „pragmatismul pur și simplu“ al „inter-gu-
lor de: vernamentaliștilor“.
— autonomie; Federalismul și funcţionalismul nu erau contradictorii, ci comple-
— cooperare; mentare.
— subsidiaritate. Un lucru era deja cert, că toate propunerile făcute din îndepărtatul
Fără îndoială, eroarea curentelor federaliste ale epocii a fost cău- Ev Mediu până la 1950 de către gânditori și politicieni aveau o bază
tarea unui paralelism între preconizata unificare europeană și mo- comună și o raţiune de a fi:
delul statelor federale existente, precum SUA sau Germania 23. Încă — cultura, identitatea culturală comună europeană.
nu se înţelegea că trebuie căutat un model diferit care să încorpore- Europa nu a fost niciodată în trecut o entitate economică sau o en-
ze „spiritul federalist“, dar să „inventeze“ instrumente noi, specifi- titate politică. A fost, însă, o entitate culturală manifestată prin bogata
ce situaţiei particulare cu care Europa se întâlnea în drumul ei uni- diversitate și originalitate a modurilor de viaţă și de a simţi ale popoa-
ficator. relor europene. Europa a avut o atitudine proprie în faţa vieţii, o gân-
Putem spune că, de-a lungul istoriei respectivului proces au fost me- dire proprie, o concepţie asupra fiinţei umane și a valorilor, diferită —
reu prezente două forţe de semne opuse: pe fond — de cea a altor popoare sau civilizaţii.
— de o parte, federaliștii care doreau să se progreseze mai repede
și să se meargă cât mai departe pe calea integrării;
— de cealaltă, naţionaliștii care preferau integrării, simpla coope- 1.4. Planul Marshall. Revigorarea ideii de integrare europeană
rare interguvernamentală24.
Progresele succesive au demonstrat compromisul continuu dintre Economia europeană a celui de-al doilea război se baza pe autarhie
cele două tendinţe. și troc. După un lung război devastator, Europa era o ruină. Situaţia eco-
În opinia noastră acest compromis dintre federalism și inter-gu- nomică, socială și politică era atât de alarmantă încât se trăia cu teama
vernamentalism definește ceea ce înţelegem prin „sistemul comuni- că, partea Occidentală a continentului, ar fi putut să cadă în mâinile co-
tar“ (sau Monnet), făcând din Comunitatea Europeană o construcţie muniștilor staliniști și, deci, sub controlul URSS. Această situaţie a de-
„sui generis“, un „hibrid“ între federal și inter-guvernamental posibil terminat SUA să prezinte „Planul de Reconstrucţie Europeană“ sau
doar prin aplicarea metodei sectorial-funcţionale Monnet-Schuman, „Planul Marshall“.
adică integrarea progresivă prin realizări concrete în diferite sectoa- Planul avea în spatele său impresionanta forţă a economiei ameri-
re și funcţiuni. cane care, nu numai că nu cunoscuse distrugerile războiului, ci, dim-
În această logică: potrivă, se dezvoltase datorită acestuia. Industria americană, care a be-
— „Funcţionalismul“ reprezenta, „drumul“, „metoda cea mai adec- neficiat cel mai mult de război, a fost și cea care a manifestat cea mai
vată“, permiţând „punerea în comun a unor sectoare“ și creând, rapidă reconversie, transformându-se în industrie civilă. Dar, această
astfel, „obișnuinţa cooperării politice și a colaborării economi- impresionantă industrie civilă avea nevoie de pieţe externe, iar Europa
ce“; nu era în situaţia de a cumpăra sau produce. Pieţele potenţiale pentru
— la rândul său, „Federalismul“ reprezenta „spiritul“, „atitudinea“, industria americană erau în Europa, aceasta având, la rândul ei, nevoie
permiţând apropierea de realitate și anticipând un stil de orga- de produse esenţiale supravieţuirii și reluării ciclului de producţie, fiind
nizare socială. însă, în același timp, sufocată de o importantă inflaţie. În plus, statele
48 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 49

europene occidentale nu aveau resurse financiare și materiale pentru a În sfera politicului trebuie să arătăm că, prin promovarea gestionă-
produce și, deci, pentru a exporta și a pune, astfel, în mișcare econo- rii în comun a ajutorului american se evita ca respectivul ajutor să pre-
miile lor. Economia europeană era autarhică existând încă puţine acor- supună o dependenţă brutală faţă de SUA, pe de o parte, și, pe de alta,
duri bilaterale, mărfurile și banii necirculând curent între statele euro- se ofereau Europei „primele lecţii de cooperare“.
pene occidentale. Într-un cuvânt: Europa nu avea cultura cooperării. Tocmai de aceea, dincolo de meritele generale indiscutabile ale Pla-
Alternativa la această situaţie a dat-o Secretarul de Stat american nului Marshall, cel mai important rămâne totuși acela că, „gestionarea
George Marshall care, într-o celebră Conferinţă rostită, pe 5 iunie 1947 în comun“ a ajutorului american a „învăţat“ Europa Occidentală „lecţia
la Universitatea Harvard, propunea un plan de sprijin pentru recon- Unirii“, iar „blestemata Europă“ a reușit să coopereze în loc să „se bată“.
strucţia Europei25. OECE a permis să se înţeleagă că poate fi organizată o Europă bazată
Planul Marshall consta, în aspectele sale esenţiale, în aceea că Gu- pe propriile energii. În acest fel, Europa Occidentală nu numai că a „în-
vernul american plătea direct exportatorii americani care vindeau pro- gropat“ ruinele războiului și a construit o lume nouă, dar a și consoli-
duse guvernelor și fabricanţilor europeni. Importatorii europeni, la rân- dat convieţuirea dintre europeni depășind astfel cauzele războaielor tre-
dul lor, plăteau în monedele lor naţionale contravaloarea, iar aceste plăţi cute și făcând posibilă realizarea unei „reţele de interese comune“ care
se virau într-un cont, deschis în numele Guvernului SUA, în băncile lor să facă imposibile, în viitor, acţiuni belice precum cele amintite.
naţionale. Această „contravaloare“ rămânea imobilizată și nu era de-
stinată cumpărării de dolari, nefiind deci utilizată de către Guvernul
american. Imobilizându-se aceste mari cantităţi de bani se favoriza de- 1.5. Congresul de la Haga și crearea Consiliului Europei
flaţia. La rândul său, Guvernul SUA punea la dispoziţia Guvernelor eu-
ropene occidentale aceste cantităţi de bani imobilizaţi, pentru realiza- Din aceeași epocă trebuie să amintim alte evenimente precum Con-
rea de investiţii. Cu această finalitate, Generalul Marshall a sugerat sta- gresul European convocat de către „Comitetul de Coordonare al Mișcă-
telor europene să se pună de acord asupra priorităţilor lor de dezvoltare rii pentru Uniunea Europeană“, reunit la Haga între 7 și 11 mai 1948,
și a unui program care să fie capabil a pune în mișcare economia eu- la care au participat zeci de organizaţii federaliste pro-europeiste și pe-
ropeană, pe ansamblul ei. Dar, în opinia lui Marshall, cunoașterea ne- ste 750 de delegaţi28. După Congres, a avut loc „federarea“ acestora în
cesităţilor și avansarea soluţiilor cădeau în responsabilitatea europeni- „Mișcarea Europeană“, având ca președinţi personalităţi precum R.
lor, iniţiativa trebuind să vină de la aceștia. Schuman, W. Churchill, A. de Gasperi, P.H. Spaak, K. Adenauer29.
Răspunsul a fost imediat, 16 state europene reunindu-se în luna ur- În acea Adunare, se făceau auzite cele două mari curente europei-
mătoare respectivului discurs. Au lipsit, Germania, Spania și ţările din ste ce persistă și în ziua de azi:
Est (acestea ultimele datorită opoziţiei URSS și în pofida interesului — aceia care pretindeau continuarea cooperării interguvernamen-
manifestat de către Cehoslovacia și Polonia). A fost, astfel, decisă „ges- tale;
tionarea în comun a ajutorului american“ prin crearea „Organizaţiei Eu- — aceia care visau într-o integrare de tip federal.
ropene de Cooperare Economică“ (OECE, 16 aprilie 1948)26. SUA și Prin Deciziile luate, Congresul a „înclinat“ balanţa spre tendinţa fe-
Canada participau la OECE ca asociaţi, fără drept de vot27. deralistă.
Meritele Planului Marshall au fost nenumărate: Astfel:
— prevedea un plan raţional de „repunere pe picioare“ a econo- — în plan politic, Congresul s-a pronunţat pentru un transfer al
miilor europene și de dezvoltare a acestora; dreptului suveran în favoarea unei uniuni politice și economice;
— crea un regim multilateral de schimburi reciproce; — în planul economic și social, se dorea dispariţia completă a ta-
— liberaliza schimburile; xelor vamale și a restricţiilor cantitative comerciale astfel încât
— reducea contingentele; să se ajungă, într-o zi, la: Uniune Vamală (practicând taxe vamale
— coordona planurile economice naţionale; externe); libera circulaţie a capitalurilor; unificare monetară.
— organiza convertibilitatea monedelor și, prin „Uniune Europea- Ridicarea nivelului de trai al popoarelor europene, îmbunătăţirea
nă de Plăţi“, sistemul compensaţiilor multilaterale și de acor- agriculturii și a producţiei industriale figurau, de asemenea, între obiec-
dare a creditelor. tivele imediate.
50 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 51

Cele două curente, manifestate de-a lungul Congresului de la Haga, Plecând de la experienţa acestui „sistem de administrare internaţio-
s-au concretizat în crearea unor organisme distincte: nală a bazinului Ruhr“, Franţa va face un pas înainte propunând o „ad-
— pe de o parte, Consiliul Europei (Londra, 5 mai 1949) care sa- ministrare europeană permanentă“.
tisfăcea curentul interguvernamental și care era sprijinit de că-
tre anglo-saxoni; aceștia nu doreau cedarea suveranităţii și crea-
rea unor instituţii supranaţionale, ci doar o cooperare intergu- 2.2. Declaraţia Schuman
vernamentală strânsă și permanentă prin intermediul unor instituţii
specifice, având puteri consultative; Procesul de integrare europeană, care se năștea prin crearea CECA,
— pe de alta, curentul federalist, partizan al cedării parţiale a su- a fost declanșat prin istorica „Declaraţie Schuman“31 prezentată de că-
veranităţii care, nesatisfăcut de crearea Consiliului Europei, a tre Ministrul de Externe francez, Robert Schuman, la 9 mai 1950, însă
întrevăzut posibilitatea federalizării în propunerea franceză de concepută și elaborată de către Jean Monnet, Comisar al Planului de
creare a Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului (CECA). Modernizare și Echipamente.
Se iniţia, astfel, procesul formal de integrare europeană. Unele fragmente ale acestei propuneri istorice se regăsesc în Pream-
bulul Tratatului CECA32, exprimând practic esenţa complexului proces
numit „integrare europeană“:
„Europa nu se va realiza dintr-o dată și nici nu va fi o construcţie
2 completă; se va face prin realizări concrete, creând la început o solida-
CREAREA COMUNITĂŢII EUROPENE ritate de fapt“.
A CĂRBUNELUI ȘI OŢELULUI Se avea în vedere punerea în comun a producţiei franco-germane a
cărbunelui și oţelului, dar și acceptarea:
CECA/ESCS a fost prima dintre Comunităţile Europene și, dacă „unei Înalte Autorităţi a cărei decizie să devină obligatorie pentru
avem în vedere situaţia dificilă din acea epocă, cea mai curajoasă din Franţa, Germania și celelalte ţări care vor adera“.
punct de vedere politic, chiar dacă limitată sectorial. Cum recunoștea chiar Schuman, scopul politic era acela de a pune
capăt antagonismului franco-german combinând acest obiectiv politic
cu unul economic. Pentru el „unificarea politică“ se realiza de o formă
2.1. Antecedentele CECA implicită derivând din obţinerea „solidarităţii de fapt“, prin „fuziunea
intereselor create între naţiunile europene“.
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial aliaţii stabiliseră, prin În acest sens, „punerea în comun a producţiei“ asigura:
Acordurile de la Postdam, un sistem de distribuire a producţiei din re- „stabilirea imediată a bazelor comune de dezvoltare economică, pri-
giunea Ruhr-ului în scopul punerii în aplicare a sistemului general de ma etapă a Federaţiei Europene și schimbarea destinului acestor regiu-
reparaţii pentru daunele provocate de război, dar și al procesului de re- ni, mult timp dedicate fabricării de arme, cărora tot ele le cădeau, apoi,
construcţie europeană. Nu era mai puţin adevărat că se aveau în vede- constant victime“.
re, în același timp, controlul asupra unei zone de mare valoare strate- Inspiraţia politică a procesului era evidentă stimulându-se, la fel
gică, precum și limitarea și monitorizarea nivelului de producţie al in- cum se făcuse cu Planul Marshall sau OECE, un nou spirit de con-
dustriei germane. vieţuire și solidaritate destinat viitorului Europei Occidentale. Pe acea-
În 1947 SUA și Marea Britanie decid transferarea, în zonele con- stă linie de gândire, în Preambulul CECA, parafrazându-se Declaraţia
trolate de ei, către autorităţile germane a administrării respectivului si- Schuman, se spunea că „cei șase“ sunt:
stem, ceea ce provoacă protestele și preocuparea Franţei și „deciși să substituie rivalităţile seculare printr-o fuziune a interese-
Benelux-ului30. Consecinţa acestei controverse dintre puterile ce-și asu- lor lor esenţiale, să creeze, prin instaurarea unei comunităţi economice,
maseră exploatarea zonei Ruhr-ului este decizia din 1949 de „inter- primele baze ale unei comunităţi mai ample și mai profunde între po-
naţionalizare“ a acesteia prin participarea inegală a Germaniei, în sco- poare aflate mult timp opuse prin divizări sângeroase și să pună bazele
pul „exploatării și controlului comun al cărbunelui și oţelului“. unor instituţii capabile să orienteze un destin de aici înainte comun“.
52 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 53

La „chemarea“ lui Schuman au răspuns Franţa, Germania, Italia și — să îmbunătăţească capacitatea și calitatea producţiei și să pro-
cele trei state care formau Benelux-ul. Marea Britanie a declinat invi- moveze o politică de exploatare raţională a resurselor naturale;
taţia — un lucru obișnuit în epocă — motivând „interesul său pentru — să îmbunătăţească condiţiile de muncă și viaţă ale muncitorilor;
colonii“. — să stimuleze dezvoltarea schimburilor internaţionale reciproce.
Tratatul s-a semnat la 18 aprilie 1951 la Paris și a intrat în vigoare Planul era foarte ambiţios prevăzând regularizarea, încă de la înce-
la 23 iunie 1952, Jean Monnet devenind Președintele Înaltei Autorităţi put, a unificării regimului salariilor, a asigurărilor sociale, a fiscalităţii,
(Comisia de astăzi). armonizarea preţurilor și a condiţiilor de transport.
Cu Planul Schuman se punea punct regimului de internaţionalizare Se poate aprecia că noua Comunitate a avut succesul politico-eco-
a bazinului Ruhr, aducându-se Germania pe „picior de egalitate“ în ex- nomic scontat, un indiciu constituindu-l semnarea, de către Marea Bri-
ploatarea acestuia însă, și mai imporatant, se crea CECA și se deschi- tanie, la 21 decembrie 1954, a unui Acord de Asociere.
dea drumul construcţiilor comunitare viitoare. Sistemul instituţional, în versiunea sa din 1951, se compunea din:
— Înalta Autoritate, independentă de statele membre, formată din
șase persoane numite de comun acord de către guvernele celor
2.3. Caracteristicile CECA șase state membre și care avea ample puteri cvasi-legislative și
executive, deciziile acesteia având validitate și aplicabilitate ime-
Pilierii de bază ai CECA erau: diată în toate statele membre. Înalta Autoritate era asistată de
— crearea unei pieţe comune; către un Comitet Consultativ de Reprezentare Socio-Economi-
— existenţa unor obiective comune; că și era responsabilă politic în faţa Adunării Parlamentare35;
— construirea unor instituţii comune având puteri efective și ime- — un Consiliu, format din miniștrii (fără puteri importante), ce re-
diate. prezenta statele membre și a cărei misiune era aceea de a coor-
Resursele ce făceau obiectul administrării comune erau: dona acţiunea statelor cu acţiunea CECA;
— cărbunele și oţelul; — o Adunare Parlamentară formată din parlamentari desemnaţi de
— huila, cocsul, lignitul, fierul, magneziul, oţelul lichid și laminat, către parlamentele naţionale36, având competenţe limitate în ceea
produse finite din oţel și fier. ce privește controlul politic specific unui Parlament;
— o Curte de Justiţie care veghea asupra protecţiei juridice a sub-
Piaţa Comună, conform art. 4 CECA33, se baza pe interzicerea:
iecţilor CECA, a legalităţii acţiunilor Înaltei Autorităţi și a re-
— oricăror taxe de intrare sau ieșire și a oricăror restricţii cantita- spectării separării atribuţiilor dintre CECA și statele membre.
tive în scopul asigurării liberei circulaţii a produselor și persoa- Cu CECA se iniţia, astfel, un proces ireversibil de „federalizare par-
nelor ce lucrau în aceste sectoare; ţială“ sau „funcţională“ bazată pe „progresivitatea unor sectoare con-
— oricăror măsuri sau practici ce discriminau producătorii, cum- crete și limitate“, dar decisive în strategia economică și politică a sta-
părătorii sau utilizatorii referitoare la condiţiile de preţ sau de telor fondatoare.
preluare, dar și la tarifele de transport cât și la orice alte măsuri
sau practici care împiedicau libera alegere de către cumpărător
a furnizorului;
— subvenţiilor și ajutoarelor atribuite de către stat sau a impozite- 3
lor speciale; INSUCCESUL COMUNITĂŢII EUROPENE DE APĂRARE
— practicilor restrictive referitoare la distribuirea sau exploatarea ȘI A COMUNITĂŢII POLITICE EUROPENE
pieţelor.
Obiectivele CECA, conform art. 3 TCECA34, erau: Lipsurile economice și diviziunile politice de după cel de-al doilea
— să vegheze la regularitatea aprovizionării; război mondial făceau ca Europa Occidentală să fie o victimă ușoară a
— să asigure egalitatea accesului la sursele de producţie; celor două superputeri, SUA și URSS. Fără îndoială că 1945 reprezenta,
— să vegheze la fixarea unor preţuri la cel mai mic nivel posibil; între altele, sfârșitul unei lumi până atunci dominată în relaţiile inter-
54 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 55

naţionale de către Europa. Dacă în noua lume părea imparabil sfârșitul trice“ ale unităţii europene, menţinând o legătură formală cu Marea Bri-
omogenităţii și a eurocentrismului, înfruntarea ideologică și militară bi- tanie și „întinzând o mână învinșilor“.
polară ameninţa chiar cu dispariţia identităţii europene (bazată pe liber- Fără îndoială că, în faţa amplorii pe care o luase politica sovietică
tate), dar și cu influenţa și prestigiul tradiţional al continentului în lume. după ridicarea zidului Berlinului și virulentul război civil grec, Trata-
Deși, prin crearea OECE, s-a evitat „căderea“ Europei sub depen- tul de la Bruxelles era insuficient. Perseverenţa presiunii guvernelor oc-
denţa economică a SUA, temerea faţă de pericolul expansionismului cidentale europene a reușit, în final, să determine guvernul american să
sovietic se menţinea (și, chiar, creștea) pe măsură ce URSS își conti- oprească „repatrierea“ forţelor sale militare din Europa și, mai mult de-
nua, într-o formă sau alta, „agresiunea“. Astfel, URSS anexează Esto- cât atât, să se angajeze că va participa la apărarea europeană occiden-
nia, Letonia, Lituania, parte din Finlanda, România (Bucovina de Nord tală. Din perspectiva timpului putem să-i acuzăm pe americani de „mio-
și Basarabia), Rutenia (Cehoslovacia), Prusia Orientală și o bună par- pie politică“ (atunci când doreau repatrierea trupelor) însă, așa cum
te din Polonia. În aceeași epocă, sub presiunea trupelor sovietice, se in- francezii și englezii vedeau ca dușman mai degrabă, Germania decât
stalau guverne comuniste în statele Europei Orientale. În plus, războiul URSS, tot așa și americanilor le venea greu să-și „trădeze“ principalul
civil din Grecia (1946-1949), finanţat de către ţările comuniste din zonă aliat din recent încheiatul război mondial fără de care, probabil, nu ar
(Bulgaria, Albania și Yugoslavia) și coordonat de la Moscova, amenin- fi câștigat războiul sau l-ar fi câștigat mult mai greu.
ţa fragila democraţie europeană și originile civilizaţiei acesteia la fel Așa s-a ajuns la semnarea „Tratatului Atlanticului de Nord“ la Wa-
cum o făcuse, la vremea sa, fascismul. shington, 4 aprilie 1949, creându-se39o structură militară integrată
În fond, din punct de vedere militar, Europa Occidentală era evident (NATO/OTAN) ce beneficia de importante efective americane. Crearea
ameninţată (între 1945-1950) de pericolul unei invazii sovietice și de NATO de către zece ţări europene40 plus SUA și Canada a aruncat într-o
reapariţia militarismului german, fără a avea, în caz de agresiune, mij- lungă agonie Tratatul de la Bruxelles (UEO), agonie din care acesta nu
loacele necesare de apărare. La început, Franţa și Marea Britanie ve- se va „trezi“ până în anul 198441.
deau în Germania „cel mai mare pericol“, motiv pentru care37 au sem- Crearea NATO nu poate fi înscrisă în „procesul de realizare al uni-
nat un „Tratat de Alianţă și Asistenţă Reciproca“ (Tratatul de la Dun- tăţii europene“, ea fiind, mai degrabă, simbolul confruntării și al divi-
querque, 4 martie 1947). Însă, nu mult după aceea, ministrul de externe ziunii dintre Est și Vest deoarece NATO reprezenta mecanismul siste-
britanic a făcut publică o spectaculoasă reajustare a politicii externe bri- mului de apărare occidental și avea drept scop salvgardarea libertăţii și
tanice, propunând extinderea recent încheiatei alianţe franco-britanice a democraţiei europene.
către cele trei ţări Benelux semnându-se, astfel, „Tratatul de Coopera- Existenţa NATO nu elimina, însă, nostalgia europeană de creare a
re Economică, Socială și Culturală și de Apărare Legitimă și Colecti- unui sistem de apărare proprie care să reprezinte „răspunsul comuni-
vă“, Bruxelles, 19 mai 194838. tar“ la ameninţarea Războiului Rece. Aceasta nu părea însă posibil, tre-
Lipsurile din acești ani de după război, distrugerile și teama unor buind învinse dificultăţi serioase avându-și originea în circumstanţele
convulsii sociale au animat ideea că, o alianţă defensivă în lumea con- economice și politice ale epocii. Astfel, membrii CECA aveau armate
temporană, nu se mai poate limita la aspectele militare, precum în se- slabe, unii erau, în fapt, dezarmaţi, iar industria lor avea alte priorităţi,
colele trecute. O componentă esenţială a apărării naţionale, într-o epo- reclamate de nevoile imediate ale populaţiei și de obiectivul general al
că dominată de ideologiile și concepţiile globale asupra societăţii, tre- reconstrucţiei. În ceea ce o privea, Germania era ocupată și dezarmată,
buia să o constituie bunăstarea economică și socială. De aceea, într-un însă toate statele europene deveniseră conștiente că nu se puteau gân-
pact militar precum Tratatul de la Bruxelles, semnatarii s-au angajat ex- di la crearea unei armate europene fără prezenţa acesteia. De aceea, W.
pres să coopereze loial și să-și coordoneze eforturile pentru reconstruc- Churchill propunea, în Adunarea Consultativă a Consiliului Europei din
ţia economică, chiar dacă, în practică, această reconstrucţie se realiza 11 august 1950, crearea unei „armate europene unificate“ la care să par-
prin intermediul OECE. ticipe și Germania. Franţa își manifesta disconfortul și neîncrederea,
Chiar dacă este discutabilă afirmaţia că semnarea Tratatului de la înţelegând aceasta ca o „reînarmare“ a Germaniei.
Bruxelles s-ar înscrie în jaloanele stabilite pentru a explica și înţelege Trecerea timpului, presiunile americanilor42 și războiul din Coreea
integrarea europeană, este însă sigur că această alianţă, în principal după au făcut ca guvernul francez să revină asupra refuzului său, astfel încât
1954 atunci când exista deja UEO, a constituit una dintre „forţele mo- (în 1951) guvernul prezidat de René Pleven să însărcineze, pe același
56 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 57

Jean Monnet, cu elaborarea unui Plan („Planul Pleven“) similar Planu- Atunci s-a căutat o „soluţie alternativă“ care să permită Germaniei
lui Schuman prin care să se creeze o „Comunitate Europeană de Apă- și Italiei să facă parte din „Tratatul de la Bruxelles“46. În acest fel, UEO
rare“ (CED), al cărei Tratat a și fost semnat la 27 mai 1952. permitea reînarmarea Germaniei supusă, în continuare, unor limitări și
Iniţiativa franceză încerca să evite reapariţia unei armate germane controale severe47, iar, mai târziu, chiar integrarea Germaniei în NATO
autonome prin crearea uneia europene, ce urma să absoarbă în întregi- (5 aprilie 1955).
me armata germană. Structura instituţională a CED era asemănătoare
cu cea a CECA43.
Însă spre deosebire de CECA, crearea CED nu a trezit același en-
tuziasm, nefiind la fel de ușor să „integrezi soldaţi și ofiţeri“ precum a 4
fost să „integrezi oţel și cărbune“, așa cum recunoașteau oamenii poli- CREAREA COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE
tici ai vremii. Aceasta se datora faptului că armatele, făcând parte din ȘI A COMUNITĂŢII EUROPENE A ENERGIEI ATOMICE48
„nucleul dur al suveranităţii naţionale“, se aflau în serviciul politicii de
apărare a integrităţii teritoriale și a independenţei reprezentând com- Eșecul CED a creat un serios impas integrării până ce, urmare unei
plementul politicii externe a repectivelor naţiuni. Marea întrebare (și iniţiative italiene, „cei șase“ s-au reunit la Messina în iunie 1955 și i-au
necunoscută) era, așa cum spunea Raymond Aron, însărcinat pe olandezul Beyen și belgianul Spaak cu realizarea unui
— „cărui stat sau puteri și cărei politici avea să i se supună arma- „proiect de relansare a integrării europene“ având la bază următoarele
ta europeană“44? obiective:
În această situaţie, s-a căutat o soluţie care să „liniștească“ polemi- — dezvoltarea instituţională;
ca dezlănţuită în Franţa, nimeni alta decât autoarea proiectului. Minis- — fuziunea progresivă a economiilor;
trul italian Gasperi a propus, pentru a se ieși din criză, înfiinţarea unei — crearea unei pieţe comune ;
„Comunităţi Politice Europene“ (CPE) fiind însărcinat, de către „cei — armonizarea politicilor sociale.
șase“, să înfiinţeze o Comisie ad-hoc, formată din parlamentari ai Adu- În acest scop s-a creat un „Comitet Intreguvernamental de Experţi“,
nării CECA și ai Consiliului Europei, care să redacteze „Tratatul CPE“. 6 iunie 1955, prezidat de Spaak. Raportul acestuia („Raportul Spaak“),
Competenţele acesteia în materie de relaţii externe urmau a fi: la care s-a adăugat un proiect de Tratat (prezentate, la 21 aprilie 1956,
— coordonarea politicilor economice; la Veneţia), au constituit baza negocierilor desfășurate la castelul Val
— stabilirea unei pieţe comune bazate pe libera circulaţie a per- Duchese (Bruxelles) și au condus la semnarea, la Roma, la 25 martie
soanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, ce urma să ab- 1957, a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Economice Europene“
soarbă, gradual, CECA și CED. (CEE) și a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei
CPE nu a „văzut lumina zilei“ datorită istoricului vot negativ din Atomice“ (EURATOM sau CEEA).
Adunarea franceză din 30 august 1954. Atitudinea franceză faţă de pro- Aceste două tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, cuprin-
priul proiect Pleven avea mai multe cauze: zând aceleași șase ţări ca și CECA și fără a o substitui pe aceasta.
— pe de o parte, schimbările succesive de guvern care aduseseră De aici înainte (valabil și astăzi), vom avea, deci, trei Comunităţi
în fruntea guvernului, la momentul votului, pe Pierre Men- Europene:
dés-France, un adversar al proiectului; — CECA;
— pe de alta, forţele politice franceze se divizaseră (socialiștii, în — CEE49;
special); — EURATOM50.
— la rândul său, De Gaulle se opunea CED percepând-o ca „un
atentat la suveranitatea naţională“, în timp ce comuniștii consi-
derau CED ca un „simbol al imperialismul american“. 4.1. Obiectivele Comunităţii Economice Europene și ale Comuni-
Toate acestea au făcut ca, deși celelalte state ratificaseră crearea tăţii Europene a Energiei Atomice
CED (Italia nu o făcuse, însă nu erau probleme), datorită situaţiei din
Franţa CED să nu se realizeze în final și, prin aceasta, nici CPE45. Obiectivele generale ale CEE erau:
58 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 59

— promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economi- circulaţie a materialelor și echipamentelor cât și a capitalului necesar
ce pe întreg teritoriul Comunităţii; investiţiilor nucleare.
— expansiunea continuă și echilibrată;
— stabilitatea crescândă a statelor membre și a Comunităţii pe an-
samblu său; 4.2. Sistemul instituţional al Tratatelor constitutive ale CEE și CEEA
— creșterea nivelului de trai;
— realizarea unor relaţii mai strânse între statele membre51. Sistemul instituţional al acestor tratate era independent. Fiecare din
Mijloacele generale ce făceau posibilă realizarea unor asemenea ele avea propria Comisie, Consiliu și Adunare Parlamentară precum și
obiective erau: propria Curte de Justiţie.
— stabilirea unei pieţe comune; Competenţele acestor patru instituţii, în versiunea lor originală, erau
— apropierea progresivă a politicilor lor economice. următoarele:
Noţiunea de „Piaţă Comună“ se baza (și se bazează) pe cele „patru
libertăţi fundamentale“ ale pieţei: Comisia
— libera circulaţie a bunurilor în regim de concurenţă liberă și loia- Era formată din personalităţi numite, de comun acord, de către sta-
lă; tele membre54, având iniţiativa normativă (legislativă), dar și unele atri-
— libera circulaţie a persoanelor și serviciilor; buţii de gestiune, execuţie și control al îndeplinirii Tratatelor și a hotă-
— libera circulaţie a capitalurilor; rârilor instituţiilor comunitare. Interesant de observat este că, Comisia
— libertatea cetăţenilor comunităţii de a se stabili în oricare dintre Europeană (ce va substitui ulterior Înalta Autoritate a CECA) va avea
statele acesteia. mult mai puţină putere decât aceasta, chiar dacă, prin compensaţie, va
Realizarea acestor patru libertăţi fundamentale ale pieţei însem- putea acţiona în toate sectoarele socio-economice depășind, astfel, ca-
na mai mult decât, deja amintita, Uniune Vamală. Comunitatea Eco- racterul sectorial al Înaltei Autorităţi. Această „instituţie colegială“, ga-
nomică Europeană52 nu era doar o simplă Uniune Vamală, asigurând rant al Tratatelor, nu va mai avea niciodată competenţele Înaltei Auto-
nu numai libera circulaţie a bunurilor, dar și protecţia acestora faţă rităţi55.
de „exterior“ prin taxe vamale externe comune. Spre deosebire de
CEE, o zonă de liber schimb — precum EFTA/AELC (Asociaţia Eu- Consiliul
ropeană a Liberului Schimb) — se limita la asigurarea liberei circu- Era (și este) instituţia comunitară în care sunt reprezentate guver-
laţii a bunurilor între parteneri, fără asigurarea protecţiei externe spe- nele statelor membre, prin unul din membrii acestora56. Dispunea de
cifice CEE. Comunitatea Economică Europeană era, în plus, și o putere de decizie și de coordonare a politicii economice în general.
„Piaţă Comună“ incluzând toţi factorii de producţie, integrând une-
le politici (politicile agricole, transportul și comerţul) și coordonând Adunarea Parlamentară
și completând altele (politica socială sau fiscală). Piaţa Comună pre- Era formată din deputaţi desemnaţi de către parlamentele naţiona-
vedea, în plus, acţiunea comună a membrilor săi în vederea depășirii le. Dispunea de anumite competenţe de control politic, incluzând ca-
eventualelor dificultăţi legate de balanţele de plăţi, dar și o politică pacitatea de a depune moţiune de cenzură asupra Comisiei, și trebuia
economică comună. consultată, în puţinele cazuri prevăzute în Tratatele fundamentale, an-
La rândul său, CEEA sau EURATOM53 avea (și are, încă) ca obiec- terior adoptării normelor comunitare57.
tiv general stabilirea condiţiilor necesare pentru formarea și creșterea
rapidă a industriilor nucleare. Cu această finalitate, Comunitatea se an- Curtea de Justiţie
gaja să dezvolte cercetarea și difuzarea cunoașterii tehnice în domeniu, Avea (și are) ca misiune garantarea protecţiei generale în faţa legii,
să stabilească norme uniforme de securitate pentru protecţia sanitară a respectarea legalităţii comunitare și controlul interpretării și aplicării
populaţiei și a muncitorilor, să faciliteze investiţiile, să vegheze asupra uniforme a Tratatelor și a actelor de drept derivat.
aprovizionării regulate cu energie, să garanteze utilizarea pașnică a ma- Astfel, deci, se constituiau cele trei Comunităţi Europene ce există
terialelor nucleare și să creeze o piaţă comună care să garanteze libera și în actualitate. Evident, de-a lungul timpului, au fost efectuate modi-
60 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 61

ficări progresive, cea mai semnificativă fiind cea din 1967 când au fost Din nou (1967) Marea Britanie solicită integrarea în CE (la fel, Ir-
unificate instituţiile celor trei Comunităţi, astfel încât astăzi, deși avem landa, Danemarca și Norvegia), însă Franţa continuă să nu aibă încre-
în continuare trei Comunităţi, avem doar o Comisie, un Consiliu, un dere în „angajamentul european al britanicilor și al celorlalţi“.
Parlament și o Curte de Justiţie (la care s-a adăugat Curtea de Conturi) După abandonarea puterii de către Charles de Gaulle, noul
pentru toate cele trei Comunităţi. Au fost schimbate, de asemenea, com- președinte francez, Georges Pompidou flexibilizează poziţia france-
petenţele unora, puterea acestora cât și sfera lor de acţiune. În cazul ză și, cu ocazia Summit-ului de la Haga din decembrie 1969, se de-
CEE, începând cu Tratatul Uniunii Europene din 1992, aceasta și-a cide nu numai realizarea unei Uniuni Economice și Monetare, dar și
schimbat și denumirea, acum existând formal Comunitatea Europeană, extinderea Comunităţilor Europene spre „cei patru“. Așa se face că
adică CE58. încep negocierile de aderare, în iunie 1970, acestea finalizându-se o
dată cu semnarea „Tratatului de Aderare și a Actului referitor la con-
diţiile aderării“, la 22 ianuarie 197261. Se stabilește, o perioadă de
tranziţie de cinci ani62.
5 Spre surpriza generală, Referendum-ul organizat cu această ocazie
INTEGRAREA EUROPEANĂ DIN 1958 PÂNĂ ÎN 1986. în Norvegia a lăsat-o, în final, pe aceasta în afară CE (la fel cum se va
SUCCESIVELE EXTINDERI ȘI CRIZE INTERNE întâmpla și în 1995). Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1973, Co-
munităţile Europene trecând, astfel, de la șase la nouă membri.
5.1. Crearea EFTA/AELC sau a Asociaţiei Europene a Liberului Prima extindere a adus cu sine și primele probleme, în principal da-
Schimb torită atitudinii, de multe ori diferite, a Marii Britanii. Chiar dacă ade-
rarea a fost solicitată atât de laburiști (1961, MacMillan) cât și de con-
Marea Britanie s-a arătat la început interesată de primii pași ai ne- servatori (1967, Wilson), negocierile efective de aderare au fost con-
gocierilor Tratatelor Comunităţii Europene, dar s-a retras foarte repe- duse de guvernul conservator al lui Edward Heath. Laburiștii,
de nedorind să participe la Uniunea Vamală și, cu atât mai puţin, la Piaţa nemulţumiţi cu rezultatele acestora, au promis că, dacă câștigă alege-
Comună (cu preconizatele ei politici comune). Dorinţa ei era aceea de rile, vor organiza un referendum pentru a retrage ţara din Comunităţi-
a forma o „vastă zonă de comerţ liber“ fără protecţia comună externă le Europene.
pe care o prevedea Piaţa Comună. Membrii Comunităţilor Europene, Cu această promisiune electorală, aceștia câștigă alegerile din 1974
în special Franţa, s-au opus — la rândul lor — acestui proiect. și noul prim-ministru, James Callagham, solicită renegocierea Trata-
Atunci, Marea Britanie a propus formal restului membrilor OECE tului de Aderare sub ameninţarea retragerii Marii Britanii din CEE.
crearea EFTA, lucru pe care l-a și realizat prin „Convenţia de la Sto- CEE cedează și, în 1975, Marea Britanie obţine unele concesii refe-
ckholm“, din 4 ianuarie 1960 semnatare fiind: Marea Britanie, Elveţia, ritoare la participarea sa la bugetul comunitar și la regimul importu-
Austria, Norvegia, Suedia, Danemarca, Portugalia, dintre acestea, doar rilor de lapte din Noua Zeelandă. În referendum-ul organizat cu acest
Elveţia și Norvegia nefiind, astăzi, membre ale UE. prilej, laburiștii — contrar promisiunilor electorale — nu numai că
nu au solicitat retragerea Marii Britanii din CEE, dar au și făcut pro-
pagandă în favoarea rămânerii acesteia în CEE. De altfel, 65% din
5.2. Prima extindere a Comunităţilor Europene populaţia Marii Britanii a fost de acord cu continuarea prezenţei aces-
teia în CEE63.
Puţin după acest eveniment, Marea Britanie, atentă la succesele eco-
nomice ale Comunităţilor Europene și intuind sfârșitul imperiului său
colonial59, a solicitat integrarea în Comunităţile Europene (10 august 5.3. Problemele realizării Pieţei Comune
1961). La fel au făcut Irlanda (31 iulie 1961), Danemarca (10 august
1961) și Norvegia (30 aprilie 1961). Având în vedere că, aderarea de Prima criză internă a Comunităţilor Europene a izbucnit în 1965.
noi membrii reclama aprobarea Consiliului, nu s-a dat curs cererilor da- Este așa numita criză a „scaunului liber“ provocată de abandonarea
torită opoziţiei Franţei60. Consiliului de către Franţa ca și consecinţă a deciziei membrilor CE de
62 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 63

a introduce efectiv, în sistemul de votare, a „majorităţii calificate“. Fran- Tot în 1975 începe elaborarea politicilor de solidaritate, prin insti-
ţa consideră că sistemul decizional, prevăzut a fi prin majoritate califi- tuirea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).
cată încă din Tratatele Constitutive, trebuia să menţină și unanimitatea În aceeași perioadă, are loc o adevărată „democratizare“ a Parla-
pentru acele decizii considerate „deosebit de importante pentru un stat mentului, prin aplicarea „literei“ Tratatelor constitutive ce prevedeau
membru“. Prin această interpretare, Franţa viola, pe fond, Tratatele con- alegerea prin sufragiu universal a membrilor acestuia68.
stitutive. În 1972, cu ocazia Summit-ului de la Paris, s-a solicitat insti-
Nefiind dispusă să-și modereze poziţia și având în faţă chiar posi- tuţiilor comunitare un Raport referitor la „Relaţiile statelor membre
bilitatea excluderii sale din CE, părăsește, în iunie 1965, Consiliul, fără într-o (eventuală) Uniune Europeană“. În 1974, Leo Tindemans a fost
a-și exprima dorinţa de a părăsi și Comunităţile Europene. În această însărcinat să redacteze „Raportul referitor la consecinţele unei even-
inedită situaţie64 se caută o soluţie care să salveze CE, dar și „onora- tuale Uniuni Europene“. Raportul Tindemans69, prezentat în decem-
bilitatea“ Franţei. În ianuarie 1966, Franţa revine în Consiliu, ca urmare brie 1975, stabilea reformele necesare pentru aprofundarea insti-
a Acordului de la Luxembourg, conform căruia se „fixează termenii di- tuţională și a competenţelor Comunităţilor Europene. Dezbaterea asu-
vergenţei de opinii existente“ fără a se da o soluţie formală respectivei pra acestor reforme nu a dus, însă, la nici un rezultat practic în
controverse. Franţa se declara, de moment, mulţumită cu „recunoaște- următorii zece ani, singurele progrese pe care le-a determinat fiind
rea formală a divergenţei“, deoarece, în fapt, obţinea menţinerea una- cele din sectorul reformei bugetare.
nimităţii „ori de câte ori un stat membru invoca o problemă de impor-
tanţă majoră pentru el“65.
În aceeași perioadă se căutau soluţii la „problema unificării insti- 5.4. A doua și a treia extindere
tuţionale“. Încă de la crearea CEE și CEEA se unificaseră Adunările
acestora și Curţile lor de Justiţie cu cele ale CECA, cât și Comitetele Sfârșitul dictaturilor din Grecia, Spania și Portugalia cât și demo-
Economice și Sociale ale CEE și CEEA. Prin Convenţia din 8 aprilie cratizarea acestor state din Sudul Europei a făcut posibilă integrarea
1965, se decidea însă și unificarea Consiliului și a Comisiei. În acest acestora în CE.
fel, începând cu 1967, vom avea „instituţii unice“ pentru cele trei Co- Astfel:
munităţi Europene, chiar dacă acestea își vor menţine personalitatea ju- — Grecia a prezentat cererea sa de aderare la CE în iunie 1975 și
ridică66. a semnat Tratatul de Aderare la 28 mai 1979 (acesta intrând în
Un alt fapt petrecut în anii ’60 și ’70 l-a constituit îndeplinirea con- vigoare la 1 ianuarie 1980 și prevăzând o perioadă tranzitorie de
diţiilor prevăzute pentru perioadele tranzitorii (12 ani pentru statele fon- șapte ani).
datoare) din anumite sectoare (precum realizarea Uniunii Vamale67 și CE trecea, astfel, de la nouă membri, la zece.
stabilirea unei Politici Agricole Comune). — Portugalia solicită aderarea în martie 1977, iar Spania în iu-
Se poate afirma, deci, că, la 1 ianuarie 1970, CE a încheiat perioa- lie a aceluiași an. Consiliul și-a dat avizul favorabil la 21 sep-
da sa tranzitorie. tembrie 1977, însărcinând Comisia cu redactarea propriului
În terminologia comunitară, aceasta a fost perioada de: Aviz, aprobat la 29 noiembrie 1978. Negocierile de aderare
— achévement; au început la 5 februarie 1978 și s-au încheiat la 12 iunie 1985,
— approfondissement; odată cu semnarea Tratatelor de Aderare a celor două ţări70.
— élargissement. Dată fiind dificultatea negocierilor — în principal, datorită
Odată încheiată perioada tranzitorie, la începutul anilor ’70 încep potenţialului economico-social al Spaniei și impactului ade-
reformele sistemului de finanţare a CE ajungându-se, în 1975, la cea rării asupra CE — a fost stabilită o perioadă tranzitorie de zece
mai importantă: ani (până la 31 decembrie 1995). Astfel, Spania și Portugalia
— dotarea CE cu un sistem propriu de finanţare, adică cu buget devin, formal, membri ai CE la 1 ianuarie 198671, însă depli-
propriu. na lor integrare se realizează zece ani mai târziu, în 1996.
Parlamentul capătă, cu acest prilej, primele puteri reale prin drep- Astfel, în 35 de ani de evoluţie, CE își dublează numărul membri-
tul de co-decizie asupra bugetului. lor, aceștia ajungând la 12.
64 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 65

5.5. Întărirea instituţională și aprofundarea integrării O mare influenţă asupra procesului de aprofundare l-a avut, însă,
Parlamentul European. Astfel, în 1980 se pun bazele „Clubului Croco-
CE era însă departe de a-și fi aprofundat suficient procesul, iar sta- dililor“75 sub conducerea italianului Altiero Spinelli. Clubul ad-hoc al
tele membre erau conștiente de aceasta. Cu toate acestea, sugestiile Ra- europeiștilor s-a mărit progresiv astfel că, în 1981, a reușit să impună
portului Tindemans nu erau văzute „cu ochi buni“ de toată lumea. Se crearea, de către PE, a unei Comisii Instituţionale (având caracter per-
reușise „extinderea geografică“ a CE, dar nu se aprofundase și nici nu manent) însărcinată cu elaborarea unui proiect de Tratat care, în final,
se consolidase integrarea. Sistemul instituţional al anilor ’50 rămăsese s-a concretizat în „Proiectul Spinelli pentru Tratatul Uniunii Europe-
intact (cu excepţia Parlamentului), competenţele instituţiilor comunita- ne“ (14 februarie 1984)76.
re fiind aceleași, în pofida „noilor probleme“ cu care CE se confrunta Proiectul Spinelli prevedea importante modificări instituţionale, pre-
în anii ’70 precum: criza energetică, criza sistemului monetar, inovaţia cum:
tehnologică și industrială, puternicele dezechilibre regionale provoca- — PE trecea de la stadiul de co-legislator împreună cu Consiliul,
te de piaţa comună, sensibilitatea opiniei publice faţă de deteriorarea la cel de legislator;
mediului, noua atitudine faţă de protecţia consumatorului. — se prevedea un sistem de suspendare a condiţiei de stat mem-
Dacă Raportul Tindemans din 1975, în pofida calităţii sale, nu a fost bru, pentru acele state care nu îndeplineau, în mod repetat, nor-
capabil să „miște“ guvernele în acest sens, alegerea PE prin sufragiu mele comunitare;
universal, după 1979, a oferit acestuia o legitimitate sporită și a permis — se prevedea acordarea de noi competenţe, instituţiilor;
impusionarea reflecţiei comune asupra viitorului CE. — se modifica sistemul legislativ, inclusiv denumirea „legilor“ (or-
Prima iniţiativă, în acest sens, a venit însă din partea Consiliului Eu- ganice, ordinare);
ropean72, care a solicitat unui grup de experţi un „Raport asupra insti- — se crea cetăţenia Uniunii;
tuţiilor europene“ (cunoscut ca „Raportul celor trei Înţelepţi“) care a și — se crea Uniunea Europeană;
fost prezentat în anul 1979. În fine, intrarea în vigoare a noului tratat nu mai depindea de rati-
Altă iniţiativă a fost cea a miniștrilor de externe german, Hans-Die- ficarea acestuia de către toate statele membre.
trich Genscher, și italian, Emilio Colombo, care, în noiembrie 1981, Chiar dacă statele membre nu au aprobat, în final, acest proiect de
au propus încheierea unui document cu numele de „Actul European“ Tratat, existenţa sa le grăbește în a adopta, relativ repede, două docu-
ce urma să conducă, în 1986, la semnarea unui „Tratat pentru Uniu- mente istorice:
nea Europeană“. Iniţiativa se referea la Cooperarea Politică Europea- — Actul Unic European, din 1986;
nă, adică cooperarea în domeniul aspectelor politice ale relaţiilor ex- — Tratatul Uniunii Europene, din 1992.
terne, sector aflat în afara competenţelor comunitare73. Cele două iniţia-
tive nu au avut foarte mare ecou, nici la nivelul guvernelor, nici la cel
al opiniei publice sau a parlamentarilor europeni, dar au marcat nece-
sitatea „schimbării“. 6
În faţa pericolului unei paralizii decizionale iminente, ca urmare ACTUL UNIC EUROPEAN77
a extinderii CE și a unor aderări „nu foarte bine asimilate“, Consi-
liul European se dovedea conștient de necesitatea unor reforme ime- După 1975, când a fost prezentat Raportul Tindemans, a existat o
diate. În absenţa consensului necesar, Consiliul adopta, totuși, un adevărată avalanșă de proiecte de reformă globală ale CE, însă textele
acord de natură politică („Declaraţia Solemnă asupra Uniunii Euro- ce au servit drept bază a negocierilor care au condus la adoptarea Ac-
pene“), la 19 iunie 1983, la Stuttgart. În această Declaraţie se defi- tului Unic European au fost cele două Rapoarte pentru probleme insti-
nesc funcţiile Consiliului European și cele ale „Cooperării Politice tuţionale din decembrie 1984 și martie 1985 cunoscute drept „Comite-
Europene“(CPE), se stabilește angajamentul de a se „merge mai de- tul Dooge“78. În iunie 1985, Consiliul European de la Milan, convoa-
parte“ de Acordurile de la Luxembourg din 1966 cât și acela de a de- că Conferinţa Interguvernamentală79, iar după șase luni de negocieri se
mocratiza și aprofunda acquis-ul comunitar în scopul creării bazelor aprobă, prin unanimitate, conform art. 236 al TCEE, textul „Actului
Uniunii Europene74. Unic European“ (AUE).
66 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 67

AUE realiza una dintre cele mai importante reforme ale CE. Re- — formarea unei adevărate pieţe interne și unice plecând de la con-
forma AUE nu a fost prima și nu era nici ultima. De-a lungul timpului, statarea că nu era suficientă eliminarea obstacolelor vamale, fiind
Tratatele constitutive ale CE au fost modificate de câteva zeci de ori, necesară și eliminarea tuturor piedicilor fizice, tehnice sau fis-
fiecare din cele șase Tratate de Aderare aducând, cu sine, anumite mo- cale (așa zisele bariere nevamale). Piaţa Internă și Unică se re-
dificări/adaptări ale acestora, la care s-au adăugat alte reforme. Denu- definea, astfel, prin articolul 8A al CEE84, precum un spaţiu fără
mirea de „Act Unic European“ a fost dată deoarece această reformă frontiere interne în care libera circulaţie a bunurilor, persoane-
afecta atât tratatele de bază cât și tratatele posterioare, dar și pentru că lor, serviciilor și capitalurilor era garantată. A fost fixată și o
a fost articulat un text convenţional unic. Ratificarea AUE a întârziat dată, 31 decembrie 1992, pentru ca această Piaţă Internă și Uni-
datorită referendum-ului din Danemarca și Irlanda, dar și a unei refor- că să devină realitate.
me constituţionale in Irlanda, realizându-se, în fine, la 1 iunie 1987, Era prevăzută, de asemenea, cooperarea statelor membre în scopul
când a și intrat în vigoare. realizării unei Uniuni Economice și Monetare, întărirea competenţelor
Reformele introduse prin AUE au privit instituţiile comunitare, după comunitare în materie de politică socială, coordonarea Fondurilor Struc-
cum urmează: turale85 cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) și alte instrumente fi-
— s-a formalizat Consiliul European, care făcea acum parte din nanciare86.
structura Tratatelor constitutive fără a avea însă statut de insti- AUE a introdus, ca și competenţe comunitare, noi obiective și po-
tuţie propriu-zisă; Consiliul European se consolida, astfel, ca și litici precum cercetarea și dezvoltarea tehnologică și mediul care, până
„categorie de drept internaţional“, fiind — simultan — „reu- atunci, nu aveau o bază juridică precisă în Tratatele constitutive.
niune a organelor statelor“ și „Conferinţa Interguvernamentală“; AUE a inclus, pentru prima dată într-un Tratat, regularizarea Co-
— s-au realizat noi transferuri de competenţe, de la state către Co- operării Politice Europene (CPE) în materie de politică externă printr-un
„regim extraordinar de drept internaţional“ (art. 30 AUE). Se recunoștea,
munităţi80.
astfel, obligativitatea cooperării în formularea și aplicarea unei singu-
Reforma sistemului instituţional a avut ca obiectiv — la fel ca an-
re politici externe în sectoare de interes comun. Angajamentul politic
terioarele reforme — dotarea procesului de decizie cu o mai mare efi- se dilua în practică, prin obligativitatea unanimităţii în următoarele si-
cacitate, cât și democratizarea acestuia, fără a fi afectat echilibrul in- tuaţii:
stituţional global. — concertare;
Pentru a reuși o și mai mare democratizare a procesului legislativ, — convergenţă de decizii;
AUE a mărit capacitatea de influenţă a PE asupra Consiliului, prin si- — realizarea de acorduri comune.
stemul de cooperare81. Este vorba despre ceea ce vom vedea mai de- Comisia era asociată activităţilor CPE și se decidea obligativitatea
parte ca fiind „mecanismul celei de-a doua lecturi“, de către PE și Con- informării regulate a PE asupra CPE cât și necesitatea unei cooperări
siliu. Aspectul cel mai important, vorbind despre democratizarea pro- mai strânse în materie de securitate europeană.
cesului legislativ, îl reprezintă posibilitatea respingerii, prin majoritate Putem afirma că, acest articol 30 al AUE a constituit baza viitoarei
absolută, de către PE a unei decizii a Consiliului obligându-l, astfel, pe Politici Externe și de Securitate Comună (PESC), pe care o va codifi-
acesta să voteze, apelând la procedura unanimităţii. AUE atribuia PE ca TUE.
dreptul de a autoriza încheierea (Aviz Favorabil) Acordurilor de Aso-
ciere82 si a Tratatelor de Aderare83.
Reformele au afectat și Curtea de Justiţie. Astfel, se introducea po-
sibilitatea flexibilizării statutului acesteia, dar și noua instituţie a Curţii 7
de Primă Instanţă, complementara Curţii de Justiţie, ale cărei competen- DINAMICA EVOLUTIVĂ A INTEGRĂRII EUROPENE
ţe se refereau atât la persoane juridice cât și fizice. ȘI TRATATUL DE LA MAASTRICHT
AUE a întărit unele politici comunitare și a atribuit noi competenţe
Comunităţilor, în scopul îndeplinirii obiectivelor fundamentale ale pro- AUE a condus, inevitabil, la TUE87. Angajamentul de a realiza o
cesului integrator precum: adevărată Piaţă Internă și Unică a atras și pe acela de a realiza o Mo-
68 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 69

nedă Unică. La rândul ei, aceasta a reclamat atribuirea unor noi com- În acest fel, se poate afirma că AUE și „geopolitica“ au fost cele
petenţe, aparent economice, în realitate de mare importanţă politică. care au „fixat“ data noii reforme: 1990-1992.
Aceste noi competenţe trebuiau, însă, administrate de instituţii cu și mai Tratatul Uniunii Europene, adoptat la 7 februarie 1992 la Maastricht,
mari resposabilităţi politice88. reprezintă cea mai importantă reformă a Tratatelor constitutive. Aces-
Toate acestea făceau ca, de această dată, să se reclame o și mai pro- ta a intrat în vigoare la 1 noiembrie 199390.
fundă reformă instituţională în care, la loc de cinste, trebuia să stea co- Tratatul de la Maastricht a creat Uniunea Europeană, bazată pe trei
decizia PE-Consiliu, CE având nevoie, pentru a-și legitima deciziile, pilieri:
de un protagonism crescând al PE. — unul comunitar (Comunităţile Europene);
Putem afirma că, acest proces de „unificare în etape“, care — doi interguvernamentali (Politica Externă și de Securitate Co-
este cel al integrării de tip funcţional-sectorial, se afla, prin apa- mună/PESC și Cooperarea în Justiţie și Afaceri Interne/JAI)91.
riţia obiectivului Uniunii Economice și Monetare, în faza ultimei Crearea Uniunii Europene nu înseamnă „plecarea de la zero“ și nici
trepte de integrare economică și a primei trepte de integrare po- „tabula rasa“ cu trecutul, baza acesteia constituind-o acquis-ul comu-
litică. nitar dobândit în cei 40 de ani de existenţă a Comunităţilor la care se
De altfel, obiectivul UEM a și fost cel care a impulsionat Consiliul adăugau noile forme de cooperare în zone imposibil, încă, de comuni-
European de la Madrid din 1989 să stabilească o nouă Conferinţă In- tarizat datorită „sensibilităţilor naţionale“, precum Politica Externă și
terguvernamentală pentru 1990-1992 în scopul stabilirii planurilor ne- de Securitate Comună (PESC) și Cooperarea în materie de Justiţie și
cesare realizării „primei faze a UEM“. Stabilirea instituţiilor monetare Afaceri Interne (JAI).
și a competenţelor acestora a reclamat revizuirea Tratatelor ducând, în Dacă UE nu reprezenta începutul unui drum, ea nu reprezenta nici
final, la noul TUE. De altfel, chiar AUE prevedea, în articolul 30.12, sfârșitul acestuia, fiind o etapă a unui proces de integrare92.
posibila reformă a acesteia, la cinci ani de la adoptare. TUE modifica serios Tratatele constitutive93. Cu această ocazie se
Este greu astăzi de stabilit ce impact a avut revoluţia anticomunistă realiza codificarea a „ceva anunţat de multă vreme“ și anume transfor-
și antisovietică din 1989-1990 asupra acestor evenimente din CE, si- marea „Comunităţii Economice Europene“ (CEE) în „Comunitate Eu-
gure fiind însă două aspecte: ropeană“ (CE), respectiva Comunitate asumându-și, de aici înainte, nu
— reforma și aprofundarea CE reprezentau procese în derulare ce numai responsabilităţi economice ci și politice în procesul de integra-
ar fi avut loc independent de căderea sau nu a zidului Berlinu- re europeană.
lui, altfel spus, s-ar fi realizat și fără acest eveniment; TUE reprezenta, deci, un salt calitativ serios în procesul de integrare
— procesul de democratizare a Est-ului continentului a influenţat europeană, deschizând „breșe“ importante în „anchilozatul“ sistem co-
evenimentele fără să le determine însă, grăbind și obligând la munitar, precum:
reforme mai profunde și mai imediate. — recunoașterea puterii de co-decizie legislativă a PE;
Altfel spus, revoluţiile din Est, chiar dacă nu au determinat trans- — democratizarea și realizarea efectivă a controlului PE asupra Co-
formarea CE în UE, au accelerat-o. misiei;
În ce le privește, pentru majoritatea statelor CE (în afara Marii Bri- — atribuirea de competenţe Uniunii;
tanii și a Danemarcei) integrarea monetară reclama pași concreţi spre — raţionalizarea utilizării competenţelor comune;
Uniunea Politică întărind, astfel, puterile PE și consolidând Consiliul — crearea cetăţeniei Uniunii, complementară celei naţionale94.
European89. Era evident că, vor fi afectate mecanismele CPE și că, în Evident că, dispoziţiile UEM constituiau catalizatorul mult așteptat
faţa pierderii influenţei și interesului pentru alianţele militare existen- de către europeiști, aceștia înţelegând că, trecerea la cea de-a treia fază
te, era posibilă abordarea problemei unui „sistem propriu de politică a UEM (moneda unică), simboliza:
externă și de securitate comună“. — pe de o parte, renunţarea — de către 11 state din „Zona EURO“
Lucrurile se accelerau, iar reflexia comună din sânul Comunităţii (astăzi, 12) — la unul dintre cele mai importante fetiș-uri naţio-
se desfășura pe două planuri: nale;
— pe de o parte, Uniunea Economică și Monetară; — pe de alta, deschiderea celei mai importante pagini politice din
— pe de alta, Uniunea Politică. istoria comunitară.
70 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 71

Și, à propos de fetișuri“, să nu uităm că adoptarea TUE nu a fost ropean“ (EEE), într-un moment în care CE intra într-o nouă etapă ca-
lipsită de probleme constituţionale dintre cele mai dificile95. litativă, numită UE, pe de o parte, iar, pe de alta, se extindea spre Cen-
Democratizarea comunitară, pentru că despre asta vorbim, s-a vă- trul și Nordul continentului. Ca urmare a citatei extinderi, nou creatul
zut consolidată și prin crearea organelor auxiliare ale CE, dintre aces- Spaţiu Economic European97a rămas a se aplica doar pentru Lichen-
tea un loc important urmând a juca „Comitetul Regiunilor“ (între timp stein, Elveţia, Islanda și Norvegia98.
devenit „Comitetul Regiunilor și al Municipiilor“) format din repre- Extinderea din 1995 și crearea noului Spaţiu Economic European
zentanţii regiunilor și ai colectivităţilor locale. A fost, de asemenea, au reactivat o veche dezbatere:
creată figura „Apărătorului Poporului“ la nivel european, acesta urmând — extindere;
a fi desemnat de către PE. — sau aprofundare.
TUE a reușit mobilizarea forţelor politice și a opiniei publice în ju- În realitate este vorba despre un proiect care trebuie să alterneze
rul a două idei: cele două obiective, extinderii din 1995 putându-i-se obiecta nu nece-
— realizarea unei politici de apărare comună, până în anul 1998; sitatea, ci oportunitatea, la un moment în care încă rămăseseră multe
— realizarea unei Uniuni Economice și Monetare, cu o monedă restanţe în domeniul reformei, deci al aprofundării.
unică, până în anul 1999. Deasemenea, creării noului spaţiu de cooperare economică dincolo
Chiar dacă obiectivele Comunităţilor Europene nu se îndeplinesc la de UE, nu i se contesta utilitatea, ci doar lipsa de viziune politică care
data prevăzută, s-a observat de-a lungul întregii sale istorii, importanţa a făcut să se negocieze cu toate statele EFTA pentru ca, în final, unele
stabilirii calendarelor, ceea ce s-a probat și în acest caz și va continua dintre acestea să devină direct membre ale UE.
să se probeze și în cel al extinderii UE spre PECOS. Toate acestea sprijină observaţia că, extinderile din 1986 și 1995
au fost realizate fără ca obiectivele AUE și, respectiv, TUE să fi fost
integral îndeplinite așa cum teoretic s-ar fi impus. În cazul TUE, este
suficient să amintim că încă ne aflăm în procesul nefinalizat al Uniu-
8 nii Economice și Monetare și al Politicii Externe și de Securitate Co-
DE LA TRATATUL DE LA MAASTRICHT LA REFORMELE mună. Dar ceea ce îngrijorează cu adevărat UE, în faţa perspectivei
DIN 1996 ȘI 2000, ALTFEL SPUS, LA TRATATELE unei noi extinderi, este problema instituţională, adică rolul insti-
DE LA AMSTERDAM ȘI NISA tuţiilor în procesul decizional și absenţa unei definiri politice a pro-
cesului integrării pe ansamblul său. Ideile de bază pe care este con-
8.1. Cea de-a patra extindere și Acordul pentru crearea Spaţiului struit sistemul instituţional comunitar, rămân — încă — cele ale ve-
Economic European chii Comunităţi de șase membri, motiv pentru care structura
instituţională se resimte și-și agravează problemele pe măsura adău-
Într-un tip de proces ce se distingea prin „arderea etapelor“ fără a gării altor membri.
soluţiona — în suficienta măsură — vechile probleme, poate fi înca- După 1995 problema fundamentală era cea a revizuirii Tratatelor
drată și noua extindere a UE spre Suedia, Austria, Finlanda și Norve- constitutive în vederea realizării unei reforme în profunzime, mai sim-
gia, proces început în anul 1993. UE avea încă de rezolvat probleme plă între 12, dar posibilă și între 1599.
serioase, însă a optat pentru extindere și continuarea reformei după
aceea. Tratatele de Aderare s-au semnat la 24 iunie 1994, la Corfu. Așa
cum ne învăţase deja, poporul norvegian a refuzat încă o dată aderarea 8.2. Tratatele de la Amsterdam și Nisa
la UE, urmare a referendum-ului. În aceste condiţii, Actul de Aderare
a intrat în vigoare doar pentru trei din cele patru state, la 1 ianuarie O dată cu „punerea în mișcare“ a UEM, marea problemă a UE ră-
1995, data de la care UE era formată din 15 membri96. mânea reforma instituţională.
Absurdul care însoţește în anumite momente dinamica comunitară Aceasta s-a realizat în două etape:
a atins un punct culminant în mai 1992 când s-a semnat, totuși, și Tra- — 1997, Tratatul de la Amsterdam100;
tatul dintre CEE și EFTA în vederea creării „Spaţiului Economic Eu- — 2000, Tratatul de la Nisa101 (încă neratificat).
72 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 73

Reforma instituţională (așa cum spuneam) era necesară atât pentru Nietzsche, Sorel, Spengler, Valery, Mann, Unamuno, Jaspers, Heidegger, Ortega y
a asigura continuarea procesului de aprofundare a integrării Comuni- Gasset, Coudenhove-Kalergi, Weil, Spengler, Husserl, Croce, Rougemont, Malraux,
Brugmans, Sartre, Briand etc.
tăţilor și Uniunii Europene, dar mai ales dacă se dorea extinderea spre 3 FRIEDRICH, C.J., Europa: el surgimiento de una nación, Madrid, 1969
PECOS. 4 TRUYOL Y SERRA, A., La integración europea. Idea y realidad, Madrid, 1972
Acum, după două reforme succesive putem aprecia că s-au rezolvat 5 ABAD DE SAINT-PIERRE, Proyecto para lograr la paz perpetua en Europa, Ütrecht,
unele dintre problemele instituţionale (așa cum vom vedea pe îndelete 1713
6 mai aproape de o Curte de Justiţie, în accepţia noastră modernă
în capitolele următoare), dar și că altele au rămas în sarcina noii refor-
7 KANT, E., Zum ewigen Friede, Königsberg, 1795
me instituţionale preconizate a se realiza în anul 2004. 8 SAINT-SIMON, P., De la reorganización de la Sociedad europea o de la necesidad
Fără a intra în amănunte putem doar semnala că: de reunir a los pueblos de Europa en un solo cuerpo politico conservando cada uno
— s-a modificat ponderea statelor membre în Consiliu; su independencia nacional, Madrid, Civitas, 1995
— ponderea populaţiei contează mai mult în luarea deciziilor; 9 COMTE, A., Cours de Philosophie Positive, 1830-42, Paris, 1894
— se va modifica ponderea statelor în compunerea Comisiei; 10 HUGO, V., Œvres Complétes. Actes et Paroles, Paris, 1882
11 REUTER, P., La Communauté européenne du charbon et de l’acier, Paris, 1953
— s-a modificat puterea reală a PE; 12
— s-a extins votul prin majoritate calificată și s-a redus corespun- ROUGEMONT, D., Vingt-huit siécles d’Europe, Payot, Paris, 1961
13 cum califica Homer pe Zeus
zător cel prin unanimitate; 14 TRUYOL Y SERRA, A., op. cit.
— s-a instituţionalizat cooperarea întărită. 15 Memorandum asupra organizării unui regim de uniune federală europeană, era tit-
Aceste ultime două Tratate continuă și consolidează drumul deschis lul exact al acestui document oficial francez redactat de către Alexis Léger, colabo-
la Maastricht în vederea construirii unei adevărate Europe Politice prin: ratorul lui A. Briand, unul și același cu marele poet Saint John Perse
16 a cărei politică și economie gravitau în jurul coloniilor
— adoptarea (chiar și ca document politic) a Cartei Europene a 17 deoarece pentru Stalin, preconizata Uniune Europeană era o mașină de război în-
Drepturilor Fundamentale; dreptată împotriva URSS
— noua dimensiune europeană de apărare; 18 “Proiectul de Declaraţie al Rezistenţei Europene“, în L’Europe de Demain, Neucha-
— noul spaţiu european de securitate, libertate și justiţie. tel, 1945
Nu în ultimul rând, prin deciziile Consiliilor Europene de la Ma- 19 BRUGMANS, H., Les Origines de la civilisation européene, 1958
drid și Cannes (1995), Luxembourg (1997) și Helsinki (1999) s-a tre- 20 DENIS DE ROUGEMONT, L’Esprit Européen, Baconniére, Neuchatel, 1949
21 MADARIAGA, S., L’Esprit de l’Europe, Mouvement Européen, Bruxelles, 1952
cut la extinderea spre PECOS, prin deschiderea negocierilor formale 22 SPINELLI, A., Vers l’Union Européen, Florence, IUE, 1983 si L’Europa non cade
de aderare cu acestea (plus Malta și Cipru). del cielo, Bolonia, Il Mulino, 1960
23 Zollverein sau Uniunea Vamală germană de la 1834 și Confederaţia Germanică din-
tre 1818-1866 sau Statul german modern
Note 24 în legătură cu dezbaterea federal-interguvernamental, în afara autorilor și lucrărilor
deja prezentate, semnalăm: ARISTIDE BRIAND în Briand Memorandum, Bulletin
1 BRUGMANS, H., La Ideea Europea, 1920-1970, Madrid 1972; La pensée politique of Information News, 11 IX 1950; BURCKHARDT, C., Vierhistorische Betrachtun-
du fédéralisme, Leyden, 1969; Le fédéralisme contemporaine, Leyden, 1963 gen (Patru puncte de vedere istorice), Manesse Verlag, Zurih, 1953; ROUSSEAU, J.J.,
2 pentru a prezenta „Ideea Europeană“, am utilizat o formulă adecvată demersului nos- Contrato Social, Mexico, Porrua, 1969; LEVI, L., Unificación Europea, Diccionario
tru, ceea ce nu vrea să spună că este și cea mai bună. De altfel, de-a lungul elaboră- de Politica, Siglo XXI, Madrid, 1988; MACKAY, R.W.C., Federal Europe, London,
rii lucrării, am întâlnit atâtea referiri la aceasta — directe sau indirecte, explicite sau Michael Joseph, 1940; ATTLEE, C.R., New Europe, Manchester Guardian, Manche-
implicite — încât s-ar putea scrie o lucrare de sine stătătoare asupra acestui subiect. ster, 1939; ROSENTIEL, F., El principio de supranacionalidad, Instituto de Estudios
Fără a aprofunda, dorim doar să arătăm că nu există intelectual important care să nu-și Politicos, Madrid, 1967; HERAUD, G., L’interetatique, le supranational et le fede-
fi pus întrebări referitoare la Europa: ce este, care va fi viitorul ei, cum ar putea fi or- ral, Annuaire de philosophie du droit, 1961; REUTER, P., Communautes européen-
ganizată etc. Vom aminti doar pe unii dintre cei care au încercat să ofere, de-a lungul nes et techniques d’unification. Les Problemes juridiques et économiques du marché
timpului, răspunsuri la respectivele întrebări: Hesiod, Homer, Herodot, Horatio, Ana- commun, Lille, 1960; SIDJANSKI, D., L’avenir federaliste de l’Europe, Presse Uni-
ximandru, Aristotel, Socrates, Dante, Pierre Du Bois, Petrarca, Erasmus, Maquiaveli, versitaires de France, Paris, 1992 cat si Un tabou européen: la supranationalité, Bul-
Leibniz, Vico, Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Kant, Fichte, Herder, Schiller, Con- letin du Centre européen du Culture, 1961 sau Les aspects materiels des Commu-
stant, Saint-Simon, Novalis, Hegel, Comte, Schilling, Hugo, Lamartine, Mazzini, nautes européennes, Librairie generale de Droit et Jurisprudence, Paris, 1963; HAAS,
Proudhon, Tocqueville, Marx, Tolstoi, Dostoievski, Kierkegaard, Renan, Burckhardt, E., In a New Europe?, Boston, L.G.H., 1964; DUVERGER, M., Europa de los hom-
74 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 75

bres, Alianza Editorial, Madrid, 1994; BRUGMANS, H., La Ideea Europea, Mone- 41 “criza rachetelor“ și participarea unei flotile a UEO la supravegherea evenimentelor
da y Credito, Madrid, 1990; TRUYOL Y SERRA, A., Integración Europea, AKAL, legate de războiul Irak-Iran
Madrid, 1984 și La Integración Europea. Idea y Realidad, Tecnos, Madrid, 1972; 42 Foster Dulles, secretarul de stat din acele timpuri se pare că a avut un rol important
COUDENHOVE-KALERGI, Paneuropa, Madrid, Moneda y Credito, 1990; ROU- în acest sens
GEMONT, D., Vinght-huit siecles d’Europe, Etrépilly, C. de Bartillat, 1990 cat si Tres 43 un Consiliu de Miniștri, o Adunare, o Curte de Justiţie și un Comisariat, având mai
Milenios de Europa, Revista de Occidente, Madrid, 1963 sau L’Europe en jeu, Neu- puţine puteri decât Înalta Autoritate a CECA
chatel, La Baconniére, 1948; MONNET, J., Les Etats Unis d’Europe ont comencé, 44 ARON, R., „Esquisse historique d’une grande querelle idéologique“, in La querelle
Robert Laffont, Paris, 1955; SCHUMAN, R., Pour l’Europe, Nagel, Paris, 1963; de la CED, Paris, 1956
HOFFMANN, S., Douze paradoxes pour une absence, Esprit, Paris, 1975; SPINEL- 45 poziţia Franţei a făcut ca dimensiunea politică a Comunităţilor Europene să nu se dez-
LI, A., Vers l’Union Européenne, Institut Universitaire Européen, Florence, 1983; volte până în anul 1992, chiar dacă o deblocare a acestei situaţii o putem constata cu
FONTAINE, F., Methodes et mouvements pour unir l’Europe, Institut Universitaire începere din 1986, o dată cu adoptarea Actului Unic European
Européen, Florence, 1983; ALDECOA, F., La Unión Europea, UPV/EHB, Leioa, 46 modificat prin „Protocolul de la Paris“ din 24 octombrie 1954, ocazie cu care „Pac-
1992; SADURSKA, R., Reshaping Europe, The Yale Law Journal, 1991; BARBU- tul de la Bruxelles“ a fost rebotezat cu numele de „Uniunea Europeană Occidentală“
LESCU, I. Gh., La preadhesión de los países de Europa Central a la Unión Euro- 47 la care s-a renunţat, practic, o dată cu reunificarea Germaniei de la 3 octombrie 1990
pea, elemento clave de la unificación europea. Con especial referencia al caso de Ru- 48 “Tratado Constitutivo de la Comunidad Europea“, in Tratado de la Unión Europea,
mania, UPV/EHB, Bilbao, 1996; dar și documente de bază ale federalismului pre-
Tratados Constitutivos de las Comunidades Europeas y otros actos basicos de Dere-
cum „Union Européenne des Federalistes“, „Rapport du Premier Congres Annuel
cho Comunitario, Tecnos, Madrid, 1999
de l’Union Européenne de Federaliste, 1947, Montreux“; „Moción de politica gene- 49 care va deveni, ulterior, Comunitatea Europeană (CE)
ral del Congreso de la Unión de Federalistas de Montreux“; „Manifesto Paneuropa 50 la care se va adăuga (în 1992, odată cu semnarea TUE) Uniunea Europeană
de Coudenhove-Kalergi“ 51
25 art. 2 TCEE
BRUGMANS, H., La idea europea. 1920-1970, Madrid, 1972 52
26 astăzi Comunitatea Europeană
la care va adera și Germania în 1949, beneficiind de Planul Marshall, pratic, de la în- 53
ceput
„Tratado Constitutivo de la Comunidad Europea de la Energia Atomica“, in Tratado
27 o dată îndeplinite finalităţile OECE, în 1960 aceasta s-a transformat în OECD, o nouă de la Unión Europea, Tratados Constitutivos de las Comunidades Europeas y otros
organizaţie internaţională, Organizaţia de Cooperare și Dezvoltare Economică, cu- actos basicos de Derecho Comunitario, Tecnos, Madrid, 1999
54 Comisiile din acea epocă erau diferite pentru CEE și CEEA; astfel, cea a CEE era
prinzând pe picior de egalitate toate ţările industrializate din lumea occidentală
28 DENIS DE ROUGEMONT, Vingt-huit siécles d’Europe, Payot, Paris, 1961 compusă din șase membrii, fiind prezidată de W. Hallstein, iar cea a CEEA era com-
29 astăzi, președinte este spaniolul Gil Robles Gil Delgado, fost președinte al Parla- pusă din cinci membrii, fiind condusă de L. Armand
55 decât, dacă, într-un anume moment al evoluţiei sale, UE va deveni o Federaţie, iar
mentului European
30 datorită tragicelor amintiri pe care aceste ţări le aveau în legătură cu Germania, iar, Comisia va reprezenta „executivul“ acesteia
56 vom nuanţa ulterior această afirmaţie în sensul înţelegerii Consiliului în dubla sa al-
în cazul particular al Franţei, datorită disputei sale istorice cu Germania (din secolul
XIX) referitoare la controlul resurselor naturale din respectiva zonă de frontieră teritate: de „instituţie comunitară“ și „conferinţă internaţională“
31 57 astăzi puterile PE au crescut enorm
SCHUMAN, R., Pour l’Europe, Paris, 1963
32 58 de aici înainte utilizarea noţiunilor de CEE (Comunitatea Economică Europeană), re-
„Del Tratado relativo a la creación de la Comunidad Europea del Carbon y del Ace-
ro“, in TRUYOL Y SERRA, A., La integración europea. Idea y realidad, Madrid, spectiv TCEE (Tratatul Comunităţii Economice Europene) se face doar pentru „în-
1972 tâmplări“ anterioare lui 1992, anul apariţiei UE (Uniunii Europene) și a TUE (Trata-
33 „Tratado Constitutivo de la Comunidad Europea del Carbon y del Acero“, Tratado tului Uniunii Europene) dată fiind modificarea denumirii acestora (așa cum arătam,
de la Unión Europea, Tratados Constitutivos de las Comunidades Europeas y otros anterior)
actos basicos de Derecho Comunitario, Tecnos, Madrid, 1999 59 și, deci, a forţei sale economice depinzând, în parte, de respectivul imperiu
34 idem 60 pentru Generalul De Gaulle, Marea Britanie nu era, încă, pregătită să se integreze în
35 Parlamentul European, de astăzi Piaţa Comună (1963)
36 aveam de-a face, cum se poate vedea, cu o „reprezentare de gradul doi“ 61 DOCE, L. 73/27.III.1972
37 de teama repetării istoriei, exemplul a ceea ce se întâmplase după primul război mon- 62 să nu ne sperie, deci, perioadele tranzitorii acestea constituind o practică a integrării
dial fiind încă proaspăt în memoria colectivă în CE/UE, iar durata lor depinzând de o multitudine de factori interni (nivelul adop-
38 care ulterior (1954) va deveni ceea ce cunoaștem ca Uniunea Europei Occidentale tării și implementării acquis-ului comunitar) și externi (problemele „receptorului“)
(UEO) prin aderarea Germaniei și Italiei 63 de aici înainte, problematica europeană va reprezenta un subiect esenţial în campa-
39 după invadarea, la 25 iunie 1950, a Coreei de Sud de către Coreea de Nord niile electorale din Marea Britanie, un moment important în acest sens fiind cel din
40 Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Luxembourg, Italia, Danemarca, Islanda, Nor- anul 1979 când, Margaret Thacher, câștigând campania electorală pe tema criticării
vegia, Portugalia renegocierii Tratatului de Aderare din 1975, solicită (și obţine) de la restul membri-
76 Iordan Gheorghe Bărbulescu Procesul istoric al integrării europene 77

lor CE o nouă renegociere a Tratatului de Aderare, adică, noi concesii în materie fi- 85 Fondul European de Orientare și Garanţii Agricole (FEOGA), Fondul European de
nanciară, agricolă și de pescuit Dezvoltare Regională (FEDER) și Fondul Social European (FSE)
64 restul ţărilor nu o excluseseră din CE, însă ea se auto-exclusese din Consiliu 86 toate acestea în vederea unei mai bune realizări a unor obiective precum coeziunea
65 situaţie valabilă și în ziua de astăzi, Franţa — fondatoare a CE/UE — dovedindu-se, economică și socială, pe de o parte, și, pe de alta, corectării perturbaţiilor și deze-
și cu acest prilej, o frână în calea integrării europene chiar dacă, aceeași Franţă, a fost chilibrelor pe care le produceau politicile comune, în special Piaţa Internă
un motor al acesteia 87 UNION EUROPEA, „Tratado de la Unión Europea: textos consolidados de los Tra-
66 “Tratado por el que se constituye un Consejo unico y una Comisión unica de las Co- tados Comunitarios“, Secretaria de Estado para las Comunidades Europeas, Madrid
munidades Europeas“, DOCE, n. 152/13.VII.1967 1992. În legătură cu acest subiect există, desigur, multă bibliografie, cea prezentată
67 “Decizia Consiliului 66/532 din 26 iulie 1966“, în JOCE/21.IX.1966 în continuare neexprimând altceva decât opţiunea personală. Deci: BOULOUIS, J.,
68 Decizia Consiliului din 20 septembrie 1967 când se hotărăște organizarea primelor „A propos des dispositions institutionnees du TUE“, REA, 1992-4; CONSTANTI-
alegeri pentru PE în iulie 1979 și „Acta relativa a la elección de los representantes en NESCO, V., „Los doce trabajos de Hercule o la agenda de las conferencias intergu-
el Parlamento Europeo por sufragio universal directo“, DOCE, n. L 278/8.X.1976 vernamentales encargadas de revisar los tratados comunitarios“, CIBOR, 1991; CUR-
69 Revista de Instituciones Europeas, Madrid, 1976-2 TI GIALDINO, C., In Tratatto di Maastricht sull’Unione Europea, Roma, 1993; CUR-
70 “Acta relativa a las condiciones de adhesión y a las adaptaciones de los Tratados: TIN, D., „The constitutional structure of the Union: A Europe of bits and pieces“,
Adhesión a las Comunidades Europeas de Espańa y Portugal“, DOCE, L. CMLR, 1993; DELMOLY, J., „L’Accord de Maastricht“, RAE, 1992-1; DINAN, D.,
241/29.VIII.1994 și BOE/31.XII.1994, cât și DOCE, L. 1/1.I.1995 Ever closer Union? An introduction to the European Community, Hamshire, 1994;
71 Boletin Oficial Espańol, 1 de enero de 1986 EVERLING, U., „Reflections on the Structure of the European Union“, CMLR, 1992;
72 denumire pe care o luaseră, din 1974, Summit-urile șefilor de state și guverne din CE FONSECA MORILLO, F., „La Unión Europea; génesis de Maastricht“, Rev. de In-
73 Revista de Instituciones Europeas, Madrid, 1982-2 stituciones Europeas, 1992-1; HARTLEY, T.C., „Constitutional and Institutional
74 RIE, 1983-2 Aspects of the Maastricht Agreement“, ICLQ, 1993-1; LOUIS, J.V., „Les accords de
75 după numele unui restaurant în care se reuneau deputaţi de diferite ideologii Maastricht. Un premier bilan“, RMUE, 1991-4 cat si L’héritage communautaire et le
76 RIE, 1983-3 și 1984-1 nouveau traité sur l’Union européenne, Madrid 1993; MAILLET, P., L’Europe à geo-
77 DOCE, L. 169/29.VI.1987 metrie variable. Transition vers l’integration, Paris, 1994; MANGAS MARTIN, A.,
78 RIE, 1985-3 „El Tratado de la Unión Europea: análisis de su estructura general“, GJ de la CE,
79 se opun Marea Britanie, Grecia și Danemarca care nu doreau realizarea de reforme 1992, D-17 cat si Aspectos juridico-institucionales de la realización de la Unión Eu-
80 în legătură cu AUE există o variată bibliografie din care selecţionăm: ALDECOA, F., ropea, Derecho comunitario y su aplicación judicial, Madrid, 1993; PIRIS, T.D., „Son
„El Acta Unica Europea. Primer paso incierto en la profundización comunitaria ha- las instituciones comunitarias más eficaces, más democraticas y más transparentes
cia la Unión Europea“, REI, Madrid, 1986-2; ARROYO LARA, E., „Comunidades despues de Maastricht?“, CJ de la CE, 1994, D-22; RIDEAU, J., „Le Traité de Maa-
Europeas, Unión Europea y el problema de la succesión de Organizaciones Interna- stricht du 7 février 1992 sur l’Union européenne. Aspects institutionnels“, RAE,
cionales“, Revista de Instituciones Europeas, Madrid, 1986-2; BIEBER, R., „Impli- 1992-2; ROBLES CARRILLO, M.A., „La posición del Tribunal de Justicia en el Tra-
cations of the Single Act for European Parliament“, CMLR, 1986-4; BOSCO, G., tado de la Unión Europea: alcance y consecuencias de los articulos C y L“, Rev. In-
„Commentaires de l’acte unique européen“, CDE, 1987-4 si 1987-5; CAPOTORTI, stituciones Europeas, 1994-3; SALOME CISNAL DE UGARTE, E., Descripción,
F., „Le status juridique de Conseil Européen à la lumiére de l’Acte Unique“, Riv. Dir. análisis y comentarios al Tratado de la Unión Europea, Madrid, 1993; SIMON, D.,
Int., 1988-1; EDWARD, D., „The impact of the Single Act on the institutions“, CMLR, „Maastricht: progrés quantitatifs ou saut qualitatif?, Europe, janvier 1992; SMITH,
1987-1; ELIZALDE, J., „El Acta Unica Europea“, GJ de la CE, 1987, D-7; GLAES- A., „National identity and the idea of European unity“, International Affairs; VER-
NER, J., „L’Acte unique européen“, RMC, 1987-309; GONZALES SANCHEZ, E., LOREN VAN THEMAAT, P., „Les défis de Maastricht. Une nouvelle étape impor-
„El Acta Unica Europea“, Rev. Gen. de Der., 1987-514/515; JACQUE, J.P., „L’Acte tante, mais vers quels horizons?“, RMC, 1992-352; VIGNES, D., „Notes sur le con-
unique européen“, RTDE, 1986-4; LODGE, J., „The Single European Act: Towards tenu et la portée du Traité sur l’Union Européenne“, AFDI, 1991; LABOUZ, M.F.,
a new Euro-Dynamism?“, JCMS, 1986; MURPHY, F., „El caso Crotty y el referen- Les accords de Maastricht et la constitution de l’Union Européenne, Paris, 1992; AL-
dum en Irlanda“, RIE, 1988-2; PESCATORE, P., „Some critical remarks on the Sin- DECOA, F., De la Comunidad Economica Europea a la Unión Europea: una visión
gle European Act“, CMLR, 1987-1; RUYT, J., L’Acte unique européen, Bruxelles, desde Euskadi, UPV/EHB, 1993; WESTENDORP, C., Espańa y el Tratado de la
1989; ARACELI MANGAS MARTIN, Instituciones y derecho de la Unión Europea, Unión Europea, Madrid, 1994; MARINO, F., El Tratado de la Unión Europea. Aná-
Madrid, 1996 lisis juridico, Madrid, 1994; DEHOUSSE, R., Europe after Maastricht. An ever clo-
81 art. 7 AUE, adică art. 189C TCE la Maastricht sau art. 252 TCE la Amsterdam ser Union?, München, 1994
82 art. 238 al TCEE, menţinut ca art. 238 în TCE la Maastricht și devenit art. 310 TCE 88 nemaifiind vorba despre decizii eminamente economice
la Amsterdam 89 din vasta bibliografie referitoare la acest subiect, amintesc: BLUMANN, C., „Le Con-
83 art. 237 TCEE, devenit art. O al TUE Maastricht și art. 49 TUE Amsterdam seil Européen“, RTDE, 1976-1; BULMER, S., The European Council. Decision-Ma-
84 art. 7 TCE la Maastricht, care nu mai apare la Amsterdam deoarece se depășise pe- king in European Politics, London, 1987; CAPOTORTI, F., Le statut juridique du
rioada de 12 ani la care se referea Conseil européen à la lumiére de l’Acte unique. Du droit international au droit de
78 Iordan Gheorghe Bărbulescu

l’integration. Liber Amicorum Pierre Pescatore, Baden Baden, 1987;


CONSTANTINESCO, V., „Conseil Européen“, Encyclopédie Dalloz. Répertoire de
Droit communautaire, Paris, 1992; GLAESNER, H.J., The European Council. Essays
in Honour of Henry G. Schermers, Deventer, 1994; LAUWAARS, J., „The European
Council“, CMLR, 1977-1; LINAN NOGUERAS, D.J., „El Consejo Europeo y la
estructura institucional comunitaria“, Rev. Instituciones Europeas, 1984-2; PESCA-
TORE, P., „L’exécutif communautaire: justification du quadripartisme institué par les
traités de Paris et de Rome“, CDE, 1978-4; TAULEGNE, B., Le Conseil européen,
III
Paris, 1993; WERTS, J., The European Council, Amsterdam, 1992
90 incluzând, după lungi peripeţii: un referendum negativ în Danemarca, în iunie 1992, NATURA PROCESULUI DE INTEGRARE
unul în Irlanda, unul „pe muchie de cuţit“ în Franţa, revizuiri ale Constituţiei în Fran- EUROPEANĂ
ţa și Spania, un nou referendum pozitiv în Danemarca, diferite reforme constituţio-
nale și o sentinţă a Curţii Constituţionale germane
91 asupra nuanţelor referitoare la acest subiect, ne vom referi ulterior
92 cel început cu CECA și care va sfârși într-un punct greu de anticipat, ce ar putea fi 1
un anume tip de federalizare NATURA POLITICĂ A PROCESULUI DE INTEGRARE
93 numai TCEE s-a văzut modificat în mai mult de 160 de dispoziţii, dintr-un total de 248 EUROPEANĂ ȘI CARACTERUL SĂU UNITAR
94 se poate spune că majoritatea drepturilor cetăţenilor existau deja „în fapt“, mai puţin
cel electoral — pasiv și activ — prin care cetăţenilor Uniunii li se recunosc drepturi Cele trei Comunităţi Europene se prezentau ca un proces unitar de
electorale, în ţara de rezidenţă, în alegerile locale și europene
95 referiri la problemele constituţionale originate de TUE am întâlnit la BACIGALU- integrare politică realizată prin instrumente economice, ale căror ele-
PO, M., „La constitucionalidad de la Unión Europea en Alemania (la sentencia del mente erau relaţionate reciproc și le condiţiona progresul. Cum știm,
Tribunal Constitucional federal de 12 de octubre de 1993)“, CJ de la CE, 1994; DEN- cele trei Comunităţi fuseseră create prin trei Tratate diferite, având obiec-
ZA, E., „La ratification du Traité de Maastricht par le Royaume Uni“, RMC, 1994-376; tive economice și instituţii proprii (dar, în același timp, comune) și be-
FAVOREU, L., „Le controle de constitutionnalité du Traité de Maastricht et le déve- neficiind de personalitate internaţională distinctă.
loppement du Droit constitutionnel international“, RGDIP, 1993-1; GAUDISSART, Faptul că cele trei Comunităţi Europene se serveau de instrumente
M.A., „La ratification du Traité sur l’Union Européenne:l’exemple de la Belgique“,
RMC, 1994-375; GLISTRUP, E., „Le Traité sur l’Union européenne: la ratification economice, pentru a iniţia integrarea, nu înseamnă că integrarea euro-
de Danemark“, 1994-374; JACQUE, J.P., „La décision du Conseil Constitutionnel du peană era doar „economică“ fiind, mereu, un „fenomen politic“.
9 avril 1992 (Traité sur l’Union Européenne)“, RTDE, 1992-2; LECANDA CROO- Altfel spus:
KE, I., „Repercusiones constitucionales del Tratado de la Unión Europea“, RFDUC, — scopul, era politic;
1992-1993/81; LOPEZ AGUILAR, „Maastricht y la problematica de la reforma de — instrumentul utilizat, era economic.
la constitución“, REP, 1992; MANGAS MARTIN, A., „La declaración del Tribunal Folosirea acestei „stratageme“ fusese determinată de dificultatea,
Constitucional sobre el articulo 13.2 de la Constitución (derecho de sufragio pasivo
de los extranjeros): Una reforma constitucional innecesaria o insuficiente“, REDI, dacă nu chiar imposibilitatea, iniţierii unei integrări directe și exclusi-
1994-377; PEREZ TREMPS, J., „Las condiciones constitucionales al proceso de ra- ve a elementelor politice.
tificación del Tratado de Maastricht en el Derecho Comparado“, RFDUC, 1994-18; Federaliștii erau conștienţi că, deși lentă, „calea intereselor econo-
STEIN, T., „La sentencia del Tribunal Constitucional Aleman sobre el Tratado de mice“ era cea realizabilă, putând-o face acceptabilă, la un moment ul-
Maastricht“, Rev. Instituciones Europeas, 1994-3 terior, și pe „cea a uniunii politice“.
96 DOCE L 241/28.VIII.1994 și DOCE L 1/1.I.1995
97 ce a însemnat cheltuirea unor imense resurse materiale și umane de-a lungul unor Fiecare Comunitate avea obiective proprii și sectoare materiale
lungi și anevoioase negocieri specifice, cele trei Comunităţi fiind indisolubil legate între ele prin
98 DOCE L 1/3.I. 1994 instituţii care, între 1957-1965, au urmat un proces de unificare fiind
99 din păcate, realizarea deplină a acestui obiectiv nu a fost posibilă nici atunci, așa cum și ele, în consecinţă, comune. În plus, Comunităţile se bazau pe prin-
nu pare posibilă nici acum cipii de drept comune, „inspirându-și“ acţiunile dintr-un orizont co-
100UNION EUROPEENNE, Traités Consolidés, Communautés européenne, Luxem-
mun:
bourg, 1997 — cel al unei uniuni politice din ce în ce mai strânse între popoa-
101UNION EUROPEENNE, Traité de Nise, Texte provisoire agrée par la Conférence in-
tergouvernementale sur la réforme institutionelle, SN 533/1/00 REV 1
rele statelor membre.
80 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 81

Asa se explică faptul că, integrarea tuturor statelor s-a făcut — ne- Scopul politic al proiectului comunitar european era relevat de însuși
cesar și simultan — în fiecare și toate Comunităţile Europene, expre- „Planul Schuman“ atunci când prevedea că „solidaritatea producţiei ce
sie a faptului că acestea reprezentau un „proces unitar de integrare po- va rezulta din integrarea celor două ţări va face nu numai de negândit
litică“ chiar dacă, juridic, era vorba despre organizaţii internaţionale războiul dintre Franţa și Germania, dar și imposibil material7.
distincte. Pacea și bunăstarea popoarelor statelor membre reprezentau (și, încă,
Unitatea procesului de integrare a fost clarificată definitiv o dată cu reprezintă) constanta acestui proces.
intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii Europene din 1992, ocazie cu Dintr-o triplă perspectivă (istorică, sociologică și politică) dreptul
care s-au înglobat — în ideea de sinteză, reprezentată de UE — cele comunitar (ca și dreptul internaţional) se inspiră dintr-o concepţie filo-
trei Comunităţi Europene și mecanismele de cooperare interguverna- sofică ce se poate rezuma astfel:
mentală (Politica Externă și de Securitate Comună/PESC și Coopera- — preocuparea pentru promovarea unor valori comune ce ar trebui
rea în Justiţie și Afaceri Interne/JAI). Astfel, cu începere de la Maas- să orienteze întreg orizontul social internaţional la scară Euro-
tricht, noile state membre trebuiau să solicite integrarea în UE1 con- peană.
semnându-se, astfel, integrarea acestora într-un „proces unitar“. La rândul lor, aceste valori pe care le inspiră și le împărtășesc Co-
În plus, Comunităţile Europene2 au condiţionat întotdeauna adera- munităţile Europene erau (și continuă să fie):
rea noilor state și permanenţa celor vechi, de îndeplinirea unor condiţii — stimularea și asigurarea unor relaţii pacifice și juste la nivel con-
politice precum democraţie pluralistă și respectarea drepturilor omului, tinental.
condiţii nu neapărat necesare pentru o organizaţie economică. Există și un „preţ“ pe care trebuiau să-l plătească popoarele ce sub-
Construcţia politică comunitară apelează la mulţi participanţi, cei scriau acestui proiect, acesta fiind, de asemenea, politic:
mai importanţi fiind statele membre și popoarele europene. Jean Mon- — sacrificarea parţială a suveranităţii naţionale, transferată — pen-
net spunea, în acest sens, că intenţia lui nu era aceea de a uni state, ci
tru sectoarele regularizate prin Tratate — instituţiilor create în
oameni3, deci din nou o conotaţie, evident, politică a procesului pe an-
comun.
samblul său.
Integrarea europeană are, deci, o evidentă semnificaţie politică în Toate Constituţiile statelor membre recunosc expres această atri-
originile și obiectivele sale. buire a exercitării drepturilor suverane de către Comunitate, iar unele
Aceia care afirmă despre CE că sunt un rezultat al războiului rece (franceză, italiană, germană și daneză) exprimă explicit faptul că, „acest
(precum NATO) și că dispariţia înfruntării bipolare face lipsită de sens sacrificiu a fost necesar pentru pacea și securitatea popoarelor lor“.
integrarea politico-economică europeană, ignoră istoria europeană an- De altfel, ideea „păcii“ apare obsesiv în Preambulul Tratatelor:
terioară anului 1950 care demonstrează cu claritate că „Ideea Euro- — în Tratatul CECA8, din cinci paragrafe ale Preambulului patru
peană“ fusese mereu prezentă de-a lungul acesteia. În plus, în timp ce se referă la pace;
Tratatul de la Washington stabilea explicit crearea NATO ca răspuns la — în Tratatele CEE9 și EURATOM10 se afirmă, în primul și ulti-
ameninţarea Europei de către URSS4, Tratatele constitutive ale Comu- mul paragraf al Preambulelor, că, prin crearea celor două orga-
nităţilor permiteau aderarea „oricărui stat european ce îndeplinea con- nizaţii, se consolidează pacea și libertatea;
diţiile de democraţie politică și economică cerute“. — în fine, în Tratatul UE11 se fac diferite referiri la acest obiectiv,
Tocmai de aceea, Comunităţile Europene nu au „codificat“ în tra- „ce justifică o Uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele
tate niciodată împărţirea continentului în blocuri, ci, dimpotrivă, au europene“.
menţinut formal „ferestrele deschise“ spre Est. Toate acestea vorbesc de la sine despre natura politică a procesului,
Comunităţile Europene își datorează, cum am afirmat deja, naște- explicând „apelul“ (celor trei Tratate constitutive) adresat popoarelor
rea existenţei unei identităţi culturale comune, dar și a unor vechi și Uniunii de a „participa activ la treburile acesteia“. De aici și faptul că
constante probleme politice interne de convieţuire5. Accentuam însă că sistemul instituţional comunitar își crează — spre deosebire de organi-
„Ideea de Uniune Europeană“ vine din vechime și că „întâmplător“ este zaţiile internaţionale clasice sau „de cooperare“ — unele instituţii și or-
doar momentul realizării sale6. Putem spune, deci, că întâmplarea se gane prin care să fie asigurată prezenţa „popoarelor“ la realizarea res-
dovedea, încă o dată, o necesitate înţeleasă. pectivului proces. Acesta este și sensul apariţiei Parlamentului Euro-
82 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 83

pean (Adunarea Parlamentară, la început) sau a Comitetului Economic În fine, putem vorbi și despre o „complementaritate normativă“ în-
și Social. tre una și cealaltă, cu referire la relaţia dintre normele comunitare și
Motivele profunde care au determinat crearea acestor noi Comuni- Convenţiile Internaţionale12.
tăţi sunt, deci, de ordin politic. În opinia noastră, toate acestea reflectă preocuparea autorilor Tra-
Natura lor a fost și continuă să fie politica chiar dacă, nici atunci și tatelor constitutive de a realiza complementaritatea dintre:
nici acum, nu s-a ajuns încă la un angajament ferm și explicit referitor — obiective regionale (Uniunea Vamală, de exemplu);
la orizontul sau obiectivul final al acestora. — obiective mondiale (dezvoltarea armonioasă a comerţului mon-
Sigur este că, de la început era vorba despre atragerea statelor par- dial, libertatea acestuia, reducerea taxelor vamale, de exemplu)
ticipante la:
— un proces politic, realizat prin mijloace economice;
— un proces ireversibil și unitar. 2.1. Originea convenţională a Comunităţilor Europene și a Drep-
În comparaţie cu „naţionalismul“ care a atras asupra Europei, în se- tului Comunitar
colele XIX si XX, nenumărate războaie, spiritul europeist stimula in-
tegrarea popoarelor europene și respectarea pluralităţii lor prin dispa- Originea Comunităţilor Europene și a Dreptului Comunitar o con-
riţia frontierelor, dar și afirmarea și întărirea legăturilor culturale și po- stituie instrumentele juridice convenţionale. Astfel, Comunităţile Eu-
litice. ropene și Dreptul acestora au apărut în baza unor Tratate internaţiona-
În fond, faţă de „obsesiva“ idee a fetișizării identităţii și suverani- le fie că este vorba despre cele constitutive, fie că este vorba despre ze-
tăţii naţionale, Europa comunitară relansa pe aceea a „identităţii co- cile de norme convenţionale posterioare care au revizuit și completat
mune“ drept condiţie a păcii și bunăstării. tratatele constitutive.
Putem afirma, deci, că europeismul este tendinţa de depășire a di- În Tratatele constitutive, de altfel, apare așa numitul „drept primar“
vizării Europei în state suverane și de încetare a războaielor, prin aso- care:
cierea sau uniunea de tip federativ. — enunţă și condensează principiile juridice structurale;
— crează instituţiile și organele comunitare;
— regularizează funcţionarea acestora.
Comunităţile Europene se bazează, deci, pe tratate internaţionale,
2 sunt supuse Dreptului Internaţional general și convenţional și regulari-
NATURA JURIDICĂ A PROCESULUI DE INTEGRARE zează, prin intermediul unei pluralităţi de relaţii juridice, relaţiile din-
EUROPEANĂ. ÎNTRE „INTERNAŢIONAL“ tre statele membre.
ȘI „COMUNITAR“ Prin intermediul acestor instrumente internaţionale, statele suvera-
ne atribuie sectoare importante ale suveranităţii lor naţionale instituţii-
În logica celor expuse deja referitor la natura politică a procesului lor comunitare, dotate cu autonomie organică și funcţională, dar in-
de integrare europeană, consecinţele valorilor promovate (pacea și ju- fluenţate — încă — de „greutatea“ politică a statelor membre.
stiţia, cooperarea și progresul) se probează prin beneficiile filosofi- Statele membre, în pofida „gradelor diferite de suveranitate“, con-
co-politice ale noii ordini juridice internaţionale, în general, și ale ce- tinuă să fie, absolut toate, state suverane, exprimând — astfel — con-
lei comunitare, în particular. tradicţia fundamentală a Comunităţilor Europene:
Se poate afirma că Dreptul Comunitar și Dreptul Internaţional își — de o parte, menţinerea suveranităţii;
„unesc eforturile“ într-o anume „complementaritate de ambiţii“, amân- — de alta, asocierea.
două urmărind „sustragerea progresivă a relaţiilor internaţionale“ din Este adevărat că însuși conceptul de „suveranitate“ s-a modificat în
„Regatul Politicii“ pentru a le plasa în „Regatul Dreptului“. Dreptul Internaţional contemporan. Suveranitatea înţeleasă ca un con-
Se poate, de asemenea, observa că existenţa unor competenţe para- cept juridic absolut nu este doar incompatibilă cu fenomenele de inte-
lele evidenţiază și existenţa unei „complementarităţi de interese“, ce grare, dar și ireconciliabilă cu existenţa unei ordini juridice internaţio-
unesc „Comunitatea Internaţională“ cu Comunitatea Europeană. nale13. În acest sens, Carillo Salcedo observase că dimensiunea juridi-
84 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 85

că a suveranităţii în Dreptul internaţional „se prezintă ca o funcţie, cu În concluzie, procesul de integrare europeană implică continuarea
o sumă de competenţe și drepturi, fiecare stat independent fiind titular existenţei statului. Este greu de crezut că, pe termen scurt și mediu, sta-
al relaţiilor sale cu alte state“14. tele membre ar putea dispărea și că UE s-ar putea erija într-un stat fe-
Suveranitatea și independenţa s-au dovedit, însă, a nu constitui pie- deral. Statele membre au consimţit că, iniţial, Comunităţile Europene
dici în construirea unor „noi structuri asociative“. Dimpotrivă, suvera- și, mai apoi, Uniunea Europeană să absoarbă o parte importantă a fun-
nitatea și independenţa statelor membre sunt cele care le permit aces- cţiilor puterii statale, fără însă ca aceasta să le pună în pericol existe-
tora să se bucure de statutul de membru al unei organizaţii internaţio- nţa ca state.
nale precum Comunitatea Europeană. Atribuirea exercitării unor drepturi În plus, membrii UE menţin între ei relaţii bazate pe Dreptul Inter-
suverane în favoarea Comunităţii Europene nu prejudiciază trăsăturile naţional atât în chestiuni care contribuie la realizarea obiectivelor inte-
esenţiale ale statelor, nici nu estompează apartenenţa acestora la Co- grării cât și în chestiuni extracomunitare, supunându-se procedurilor de
munitatea Internaţională. soluţionare a controverselor proprii prevăzute în Dreptul Internaţional
De altfel, respectul faţă de suveranitate și independenţă constituie Public.
o componentă esenţială a relaţiilor dintre statele membre și Comuni- În opinia noastră, nici chiar acceptarea ideii vocaţiei federale a Uniu-
tăţile Europene. nii, în pofida inexistenţei termenului în TUE, sau asumarea funcţiilor de
Deci, Comunităţile Europene nu au „substituit“ regulile Dreptului tip federal — precum emiterea de monedă — nu permit speculaţiile pe
Internaţional clasic, nici nu pretind să se substituie statelor membre15. tema dispariţiei individualităţii internaţionale a statelor membre (cel
Comunităţile Europene, în pofida originalităţii lor evidente, sunt con- puţin, deocamdată). Din această perspectivă, se poate afirma despre
diţionate de însăși structura lor inter-statală. Viaţa de zi cu zi a Comu- CE/UE că dispun de un element important de diferenţiere faţă de statul
nităţilor Europene, în special a Comisiei, Consiliului ca și a Consiliu- federal și ordinea sa juridică internă.
lui European, reflectă caracteristica principală a Comunităţilor Euro- În fine, faptul că acestea (Comunităţile Europene/Uniunea Euro-
pene, aceea de organizaţii internaţionale regionale, cu o dinamică peană) nu se transformă (deocamdată) într-un stat federal nu înseamnă
specifică, dar proprie relaţiilor internaţionale. Comunităţile Europene că ele nu pot beneficia18 de anumite tehnici juridice federaliste.
sunt (sau doresc să fie) o „Comunitate de popoare“, rămânând formal Toate acestea ne permit afirmaţia că, originalitatea CE/UE nu în-
o „Comunitate de state“ sau, pentru a fi riguroși, o „Asociere de state“, seamnă nici admiterea „a priori“ a analogiilor cu structurile statele, dar
în fine, o „uniune de state“16, conform definitiei Tribunalului Consti- nici cu cele federale sau confederale. Comparaţiile, cu unele și altele,
tuţional german. trebuie nuanţate dacă se dorește înţelegerea procesului în dinamica sa.
Dar, la fel de adevărat este că dreptul internaţional clasic a încetat Altfel spus, deși Comunităţile Europene sunt dotate cu atribuţii ce
să ordoneze competenţele dintre state și că, alături de modelul norma- caracterizează statul federal — au competenţe interne și internaţiona-
tiv al Dreptului Internaţional clasic, s-a consolidat — începând cu le — nu ating în întregime (în acest stadiu) acel nivel de integrare care
1945 — un Drept Internaţional contemporan cu o tendinţă progresivă să le transforme în entităţi pur federale.
de instituţionalizare a funcţiilor sale. Această stare de fapt, poate fi rezumată astfel:
Trebuie să recunoaștem că, însuși conceptul de drept internaţional — Comunităţile Europene se bazează pe Tratate internaţionale și
nu este o categorie omogenă, ci — dimpotrivă — reunește o pluralita- nu pe Constituţii formale;
te de relaţii diverse și complexe care ajung să influenţeze, cu o frecven- — Comunităţile nu sunt încă subiecţi de drept internaţional, în de-
ţă din ce în ce mai mare, unele aspecte din viaţa internă a popoarelor. trimentul statelor membre;
În acest context, se poate afirma că atât Dreptul Internaţional al Co- — în fine, nu sunt investite cu „competenţe asupra competenţelor“19.
operării cât și cel al Organizaţiilor Internaţionale au constituit firul con-
ducător al aspiraţiilor Comunităţii internaţionale de a avansa și de a
depăși forma clasică a „coexistenţei“. 2.2. Condiţia formală de organizaţii internaţionale
Suveranitatea, nu este un concept abstract, nu este ceva „în afara
realităţii“, pentru că altfel ar ajunge ușor la paroxismul fanatismului Prin Tratate internaţionale statele membre au creat trei organizaţii
care generează naţionalism17. internaţionale care răspund, în pofida specificităţii și originalităţii obiec-
86 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 87

tivelor și mijloacelor de acţiune, caracteristicilor mai ample ale feno- Comunităţile Europene, înţelese ca organizaţii internaţionale, se ca-
menului de „regionalism internaţional“. Deși există diferenţe mari în- racterizează (spre deosebire de structurile statale) după principiul „spe-
tre Comunităţile Europene și alte organizaţii internaţionale regionale, cialităţii“, principiu ce le dirijează activitatea. Este cunoscut că ceea ce
originile și funcţiile Comunităţilor pot fi explicate în cadrul acestui fe- singularizează Organizaţiile Internaţionale este „funcţia“ acestora, adi-
nomen social internaţional. În acest sens, le putem defini ca grupări de că, în opinia lui Virally „activitatea specifică orientată spre realizarea
state caracterizate prin relaţii strânse de solidaritate și investite cu re- unei finalităţi determinate și exterioare celui care o realizează, sau fi-
guli proprii20. nalitatea funcţională faţă de finalitatea integrală a statului“22.
Regionalismul comunitar, dincolo de trăsăturile sale specifice, se La fel ca restul „subiecţilor funcţionali“, instituţiile comunitare au
înscrie în universul mai vast al Dreptului Internaţional Public. doar competenţe de atribuţii23. Tratatele constitutive operează o distri-
Din această perspectivă generală, Comunităţile Europene răspund buire a competenţelor între State și Instituţiile pe care le crează. State-
caracteristicilor de bază ale organizaţiilor internaţionale: le dotează fiecare Organizaţie internaţională cu o structură adecvată ca-
— au o bază statală; racteristicilor funcţiunilor pe care le atribuie acestora ca și cu puterile
— dezvoltă relaţii interstatale; și competenţele necesare, în funcţie de gradul de cooperare sau inte-
— raporturile pe care le stabilesc sunt voluntare; grare reclamat de natura activităţii fiecăreia.
— există o pluralitate de state suverane și independente; Competenţele lor sunt limitate, spre deosebire de cele statale. Alt-
— se stabilește, astfel, o reţea de relaţii care fac posibile răspunsuri fel spus, instituţiile comunitare nu adoptă acte „doar pentru că le con-
la probleme pe care statele nu le pot rezolva; sideră oportune“ și nici nu pot exercita alte competenţe decât cele atri-
— există, în fine, conștiinţa necesităţii unor organisme și mijloace buite de Tratate, ceea ce este același lucru cu a spune că nu pot avea
instituţionale care să organizeze și regularizeze aceste activităţi atribuţii generale.
colective ale statelor. Această lipsă a competenţelor și atribuţiilor generale a instituţiilor co-
Organizaţiile internaţionale regionale și, în mod special Comuni- munitare, reprezintă una din diferenţele vizibile dintre acestea și sistemul
tăţile Europene, accentuează solidaritatea între nuclee reduse și cvasi naţional. De aceea, când se definește o instituţie comunitară ca fiind „exe-
închise de state. Ele servesc unor obiective bine specificate și inova- cutivă“ sau „legislativă“, respectivul calificativ este rodul unei analize de-
toare, obiective identificate și acceptate prin consens de către statele tailate a tratatelor care definesc și delimitează, sector cu sector, materie
membre și a căror realizare este urmărită de către organizaţia creată în cu materie, competenţele fiecărei instituţii, iar acestea, de fiecare dată
acest sens. Comunităţile Europene apar, deci (la fel ca toate organi- când se servesc de competenţele lor pentru a adopta acte cu caracter ju-
zaţiile internaţionale) ca „instrumente în serviciul statelor“. ridic, trebuie să precizeze cauza sau baza juridică, adică, perceptul care
Trebuie, de asemenea, să arătăm că, cei care au creat aceste orga- le autorizează competenţa de a adopta respectivul act juridic.
nizaţii internaţionale erau conștienţi de dificultăţile Comunităţilor Eu-
ropene de a se înscrie în canoanele Dreptului Organizaţiilor Internaţionale
clasice, datorită: 2.3. Factorii comunitari și interguvernamentali în sistemul insti-
— structurii; tuţional
— funcţiilor;
— mijloacelor; Consiliul24 este instituţia de reprezentare și apărare a intereselor
— obiectivelor. particulare a statelor25. Prin Consiliu, statele contribuie la „formarea“
Era evident că acestea erau diferite de cele ale celorlalte organizaţii Comunităţilor Europene și a Dreptului acestora, în baza „rolului prin-
internaţionale existente. cipal“ pe care statele l-au rezervat acestuia în structura instituţională și
Ajunși la acest punct, trebuie arătat că, dată fiind originalitatea Co- în crearea normelor comunitare. Se poate, astfel, deduce că statele își
munităţilor Europene în comparaţie cu alte organizaţii regionale (eco- demonstrează, astfel, voinţa lor de a domina și controla procesul de in-
nomice, de pildă), există autori care se întreabă, dacă nu care cumva au tegrare.
apărut „brese“ între Dreptul Internaţional Universal și Dreptul Inter- Dar, conform Tratatelor, voinţa Consiliului este o „voinţă proprie
naţional Regional21. și distinctă“ de a statelor membre. Ea exprimă poziţia Comunităţii,
88 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 89

impusă statelor26. Valoarea teoretică a unei asemenea nuanţe se „di- — în sectoarele de competenţă interguvernamentală (PESC și JAI),
luează“, adesea, în practică dacă ne gândim că, în multe ocazii, de- se pot întâlni elemente comunitare;
ciziile în Consiliu se iau prin unanimitate (datorită prevederilor Tra- — se poate opera prin metoda integratoare, în sfere de competenţă
tatelor) sau prin procedura consensului (datorită inerţiei interguver- rezervate concertării interguvernamentale.
namentale). Cum se observă, distincţia dintre interguvernamental și comunitar
Toate acestea înseamnă că „puterea politică“ continuă să se afle în este greu de înţeles și realizat, de unde și apelul repetat la simplificare
„mâna statelor membre“, altfel spus că puterea de decizie politică este și clarificare a Tratatelor.
sub controlul acestora în Consiliu. Prezenţa interguvernamentală în Consiliul European este, la rândul
La fel de adevărat este că, în pofida importanţei politice a nume- ei, evidentă. Conform lui Capotorti, Consiliul European continuă să fie
roase sectoare comunitare până la Tratatul Uniunii Europene ceea ce o categorie de Drept internaţional, adică o reuniune a organelor statu-
se decidea în Comunităţile Europene erau, mai degrabă, chestiuni „teh- lui, o Conferinţă interguvernamentală care se interpune în gestiunea ac-
nice“ cu consecinţe socio-economice și culturale. Se observă, însă, că tivităţilor comunitare având un rol de stimul, orientare și anticipare a
„politizarea“ competenţelor comunitare de către TUE (drepturile poli- opţiunilor și care își asumă rolul de maximă autoritate politică în ma-
tice ale cetăţenilor europeni și moneda unică, în principal), nu schim- terie de PESC. TUE menţine statutul Consiliului European de organism
bă prea mult situaţia, acestea rămânând sub controlul suveran al state- suprapus structurii comunitare și interguvernamentale, fără a fi legat
lor deoarece Consiliul este cel care are puterea de decizie în aceste teme. formal de nici una dintre ele.
În plus, Tratatele continuă să recurgă la statele membre pentru a-și În ceea ce privește Comisia, întâlnim situaţii în care Consiliul
completa27 acţiunea comunitară, prin: poate diminua rolul acesteia, putând „recupera“ din competenţele
— decizii ale reprezentanţilor guvernelor statelor membre; atribuite acesteia. Chiar și în conceperea și elaborarea propunerilor
— acorduri încheiate în scopul îndeplinirii Tratatelor (art. 20 și 50 sale, Comisia „nu scapă“ de influenţa interguvernamentală. Altfel
TCE, 64.4. TCECA); spus, în pofida independenţei sale, Comisia nu poate ocoli admini-
— semnarea de tratate internaţionale propriu-zise în sectoare ale straţiile naţionale, ceea ce o obligă la convocarea frecventă a exper-
competenţei statale (precum, cele „periferice“ prevăzute la art. ţilor acestora și la manifestarea unei atitudini pozitive faţă de suges-
220 TCE); tiile lor.
— apelarea la cooperarea interguvernamentală în probleme de po-
litică externă (PESC) și în cele juridice și poliţienești (art. j și K
ale TUE)28. 2..4 Alte consideraţii
În plus, cum se semnala anterior, metoda de muncă în sânul Con-
siliului este cea a negocierilor, fluide, flexibile, dar negocieri 29. Trebuie să recunoaștem că multe din problemele semnalate în acest
Această metodă, bazată pe negocierea activă și permanentă, permi- capitol permit:
te să se obţină consensul sau majoritatea suficientă pentru aproba- — relevarea relaţiilor CE/UE cu Dreptul Internaţional Public și, mai
rea normelor unificatoare, ceea ce nu este, însă, specific unei „or- precis, cu cel al Organizaţiilor Internaţionale;
ganizaţii internaţionale de integrare“30. Este atât de clar că statele — sublinierea specificităţii și autonomiei Comunităţilor Europene.
și-au rezervat prin Tratate puteri speciale care diluează (sau, chiar, Această situaţie face posibil ca unii autori să afirme că, ceea ce di-
blochează) acţiunea comunitară (precum clauza de salvgardare, prin- ferenţiază Comunităţile Europene de alte organizaţii internaţionale, nu
tre altele), încât se poate afirma că, uneori, rezultatul normativ nu este decât o chestiune de „grad“ și că, ceea ce caracterizează, deci, Co-
merge mai departe de ceea ce s-ar fi obţinut prin cooperarea inter- munităţile Europene, este acumularea, în beneficiul propriu, a tehnici-
naţională clasică. lor celor mai avansate, utilizate izolat și cu mare prudenţă în celelalte
De aceea, chiar dacă „comunitarul“ s-a separat de „interguverna- organizaţii internaţionale32.
mental“ prin Actul Unic European (1986)31, trebuie să recunoaștem că: La rândul său, Daudet33 a semnalat că Dreptul comunitar, prin im-
— în sectoarele supuse competenţelor comunitare, interguverna- portanţa și greutatea atinsă, s-a transformat într-o locomotivă care fa-
mentalul nu a fost în totalitate înlăturat; vorizează transformarea Dreptului Internaţional34, dar și inserarea
90 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 91

Dreptului Internaţional în dreptul intern35. „Marele spectacol“ l-a dat De aceea, par foarte sugestive cuvintele lui Constantinesco când
însă Marea Britanie, în Dreptul Regatului Unit „traindu-se“ o „ade- semnala că „natura Comunităţilor pare a revela o tensiune între ordi-
vărată dramă“ din cauza Sentinţelor Factortame I și II din 1990 și, re- nea internă federală (punct de sosire, oare, ultim al construcţiei comu-
spectiv, 1996 și Francovich din 199136, care au adus Camera Lorzi- nitare?) și ordinea internaţională (punct de plecare — și poate de sosi-
lor în situaţia de a accepta „controlul compatibilităţii legilor Parla- re — al aceleași construcţii comunitare)“42.
mentului cu normele comunitare“, și de a ordona, în caz de În mod cert, aceste conexiuni care se pot întâlni ușor între Dreptul
neconformitate, „neaplicarea generală și abstractă37 a legii contrare Internaţional Public și Dreptul Comunitar permit înţelegerea și expli-
Dreptului Comunitar“38. carea, în bună măsură, a sectorului comunitar. Ele însă nu justifică în
Se poate afirma despre CE că au îmbogăţit structura și funcţiona- totalitate relaţiile inter-instituţionale, sensul echilibrului de puteri, obli-
rea Dreptului Internaţional contribuind la perfecţionarea tehnicii re- gativitatea Dreptului derivat, prioritatea acestuia în faţa dreptului in-
laţiilor internaţionale, în numeroase sectoare depășindu-se, chiar limi- tern, eficacitatea directă a normelor comunitare sau sistemul complex
tele acestora ceea ce a dus la constituirea unei noi categorii, cea a re- al protecţiei juridice.
laţiilor „intra-comunitare“39. În faţa acestei complexe situaţii a Comunităţilor Europene, VerLo-
Comunităţile Europene au desfășurat o fertilă activitate normati- ren van Themaat43 ca și Araceli Mangas Martin44 cred că, pentru „a-și
vă ce a dus, în final, la îmbogăţirea dreptului derivat sau secundar al rămâne fidelă“, Uniunea Europeană trebuie:
altor organizaţii internaţionale. Acestea au contribuit, astfel, la dez- — să continue a fi o organizaţie internaţională „sui generis“, de in-
voltarea Dreptului Internaţional Public prin crearea de noi norme ju- spiraţie federală, având o structură, de asemeni, federală până la
ridice obligatorii, întărirea soluţiei juridice a controverselor și a in- un anumit nivel (așa cum o demonstrează jurisprudenţa Curţii
fluenţei conţinutului acestora. În plus, ele au constituit centrul de sti- de Justiţie);
mulare și de impulsionare a creării normelor juridice internaţionale — să continue a nu avea un guvern propriu-zis (dar cu un executiv
dintre statele membre. eficace și bine legitimat);
Continuă să fie, deci, valabile cuvintele lui Pescatore care spunea — să continue a fi integrată în sistemul organizaţiilor de caracter
că „Dreptul Comunitar a stabilit cele mai avansate frontiere ale drep- intercontinental și mondial;
tului cooperării pacifice ajungând până acolo că, introducerea princi- — să servească ca model util pentru alte organizaţii internaţionale,
piilor de solidaritate și integrare, să-l „afunde“ în frontierele federa- atât în plan regional cât și în plan intercontinental sau mondial.
lismului, o specie de federalism internaţional, dar care nu aparţine ca-
tegoriei Dreptului Public. Ceea ce îl face să fie un federalism de
caracter internaţional este faptul că membrii noii uniuni, în afara po-
poarelor Europei, sunt statele care nu au renunţat la personalitatea lor 3
politică40. PROGRESIVITATEA PROCESULUI
Desigur, toate aceste aspecte care permit să se „întindă punţi“ între ȘI REFORMELE TRATATELOR
Dreptul Internaţional Public și Dreptul Comunitar nu sunt suficiente
pentru a explica caracteristicile singularizante ale Comunităţilor Euro- Atât utilizarea instrumentelor specifice ale integrării cât și atinge-
pene. Ele permit să se înţeleagă sursa originilor lor, o parte a relaţiilor rea obiectivelor acesteia s-a făcut în conformitate cu ideea de „progre-
juridice proprii și relaţia formală cu Dreptul organizaţiilor internaţio- sivitate“, Tratatul constitutiv al CEE prevăzând o perioadă tranzitorie
nale. Este, însă, mai dificil să se stabilească independenţa Comunităţii de 12 ani, articulată în trei etape succesive, susceptibile a se prelungi45.
în faţa dreptului internaţional decât în faţa dreptului intern statal41. Acest sistem constituia un reflex al metodei funcţionaliste, magi-
În acest moment, în care Uniunea Europeană demonstrează o anu- stral demonstrată de către Raportul Spaak:
me îndoială a popoarelor statelor membre atât faţă de extindere cât și — o etapă nu este un tot unitar, ci o fracţiune a unui traseu care tre-
faţă de aprofundarea integrării, zonele de liber-schimb părând a trezi buie să se realizeze până la sfârșit;
interes prin lipsa lor de „încărcătură politică“, se confirmă că suntem — fiecare etapă are o unitate internă și conţine acţiuni ce trebuie
departe de a se „fi traversat limite juridice definitive“. realizate împreună;
92 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 93

— chiar dacă obiectivele finale și pricipiile generale sunt stabilite Desigur, ca o culminare a procesului început în 1986 cu AUE, în
cu fermitate, procesul integrator va fi permeabil la experienţa 1992 apare Tratatul Uniunii Europene, formalizându-se, astfel, pașii
dobândită și eventualele schimbări imprevizibile; importanţi făcuţi deja, spre o nouă formă de organizare superioară a
— de aceea, utilizarea instrumentelor particulare ale integrării se unei organizaţii internaţionale regionale.
va face conform cu ideea „progresivităţii“ și a „extensiunii“, pu- De-a lungul timpului au avut loc și alte reforme decât cele stabili-
tându-se ajunge chiar la situaţia în care o acţiune Comunitară te prin procedura de revizuire a fostului articol 236 al TCEE (art. N al
(necesară bunei funcţionări a acesteia) poate avea loc (în anu- TUE) și a sistemelor simplificate ale articolului 95 al TCECA, 138
mite condiţii) chiar și dacă Tratatul nu a prevăzut-o și nu a creat TCEE și 201 TCEEA. Aceste „alte reforme“ (neconvenţionale) au avut
norme și instituţii specifice (art. 95 TCECA, art. 235 TCE, art. la bază proceduri „speciale“ și „atipice“, precum Declaraţiile Comune
203 TCEEA). ale Comisiei, Consiliului și Parlamentului European, ce au introdus une-
„Progresivitatea planului general“ nu trebuia, însă, să „forţeze pro- le modificări sau inovaţii importante:
cesul de integrare“, trebuind însă să „asigure realizarea, pas cu pas, a — „Declaraţia Comună din 1975 asupra procedurii de concertare“,
tratatelor“, în mod special a Tratatului CEE (astăzi, CE). iniţiată de dialogul dintre PE, Consiliu, Comisie;
Tratatul constitutiv al CEE era un amestec de „angajamente“ și „pru- — „Declaraţia din 1977 asupra Drepturilor Fundamentale“51;
denţă“, pentru că era relativ ușor să începi reducerea barierelor comer- — „Declaraţia din 1982 referitoare la cheltuielile ne-obligatorii“;
ciale dintre state, dar mai dificil să le suprimi și să construiești politici — „Declaraţia din 1988 asupra disciplinei bugetare și îmbunătăţi-
comune. rii procedurilor bugetare“.
Aici, începe o nouă „aventură“ numită UE, dar tot aici se afirmă și Privit prin prisma acestor 40 de ani de integrare europeană, siste-
apelul acesteia la menţinerea echilibrelor dintre: mul comunitar prezintă astăzi o puternică contradicţie între:
— sectoare; — capacitatea sa de a evolua, de a crea noi formule de creștere, de
— progresivitate; a avansa pas cu pas;
— flexibilitate. — rezistenţa sa la „schimbări constituţionale“.
Rezistenţa la „schimbări constituţionale“ a făcut ca atâtea și atâtea
reforme, practic toate reformele, să aibă ca rezultat doar realizarea unor
3.1 Voinţa de a avansa pas cu pas „pași mici“, fără a putea fi „raportate“ transformări radicale (de altfel,
reclamate). Această tactică, bazată pe schimbări parţiale, limitate și ve-
Complexitatea unui proces de integrare parţială a suveranităţilor, pe rificabile, a dat rezultate pozitive și negative, menţinându-se și în cazul
de o parte, și, pe de alta, voinţa de a o face „pas cu pas“, au făcut să revizuirilor din 1992, 1996 și 2000 a Tratatelor constitutive. Este puţin
avem aproape cincizeci de reforme, începând cu Tratatele CECA, CEE probabil să se schimbe această tactică la revizuirile prevăzute pentru
și CEEA, continuând cu unificarea instituţională a celor trei Comuni- 2004.
tăţi46, trecând la transformarea Adunărilor Parlamentare în Adunare Par- De fiecare dată când s-a iniţiat o revizuire a Tratatelor, s-a repetat dilema:
lamentară și a acesteia în Parlament European47, la reforma financiară — ar fi mai potrivit să se continue cu metoda monetiană a realiză-
a anilor ’70, fără a uita, desigur, de marea transformare a anilor ’90 când rii integrării „pas cu pas“;
Comunităţile Economice au devenit Uniune Politico-Economică48. — sau ar trebui iniţiată o campanie de reflecţie profundă având drept
Fără îndoială, adoptarea Actului Unic European49 a permis realiza- scop modificarea serioasă a echilibrului instituţional și reordo-
rea uneia dintre reformele cele mai ambiţioase, prin: narea competenţelor Comunităţii și a statelor membre.
— globalitatea obiectivelor sale; Ca o concluzie, se poate spune că, până la acest moment, strategia
— efectul direct asupra tratatelor constitutive și a instituţiilor co- adoptată a fost cea a pașilor mărunţi combinată, firav, cu cea a saltu-
munitare; rilor calitative.
— organizarea unor noi transferuri de competenţe50; În faţa atâtor reforme și adaptări juridico-constituţionale, Comuni-
— inserarea, în Tratat, a „structurii paralele“ a Cooperării Politice tatea s-a menţinut stabilă, dacă avem în vedere schimbările radicale pe
Europene (CPE). care, totuși, le-a parcurs.
94 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 95

Putem, de asemenea, afirma că fiecare reformă a fost rezultatul unui ficientă stabilitate. Uniunea Europeană, Comunităţile sale ar avea ne-
cuplu de forţe: voie de mai multă stabilitate, de „ancore mai solide“ pentru a putea
— pe de o parte, presiunea europeistă; progresa decisiv și pentru a putea face faţă presiunilor internaţiona-
— pe de alta, rezistenţa la schimbări constituţionale manifestată de le și naţionale.
unele ţări precum Marea Britanie, Danemarca sau chiar Franţa.
Această dublă presiune a fost și mai evidentă de-a lungul dezbate-
rilor legate de Actul Unic European (AUE), Uniunea Eeconomică și 3.2. Conţinutul reformelor
Monetară (UEM) și Uniunea Politică a UE, adică pe măsură ce se tre-
cea de la Comunităţi eminamente economice la cele având scopuri po- Prezintă interes să ne „aplecăm“ puţin și asupra conţinutului re-
litice. formelor.
Spre a exemplifica vom spune doar că, în ceea ce privește dezbate- Este simptomatic că, aproape toate reformele realizate prin proce-
rea în jurul AUE, aceasta s-a desfășurat între multe „tabere“, dintre care duri convenţionale sau prin Declaraţii și practici instituţionale au avut
numim: ca scop:
— Comisia Spinelli (Clubul Crocodililor); — dotarea procesului de integrare cu mai multă eficacitate;
— iniţiativa germano-italiană, din 1981 (Proiectul Genscher-Co- — democratizarea sa;
lombo); — menţinerea echilibrului instituţional inspirat de sistemul Trata-
— Declaraţia Solemnă de la Stuttgard (1983); telor constitutive.
— Proiectul de Tratat asupra UE al PE, din 1984; Există o „constantă“ a reformelor, toate vizând procesul de decizie
— cele două Rapoarte ale Comitetului Dooge; al UE pe două direcţii:
— în fine, proiectul Actului Unic European. — pe de o parte, facilitarea deciziilor;
Continua reformă a sistemului juridic comunitar a alimentat afir- — pe de alta, asocierea tot mai strânsă a PE la luarea acestora prin
maţia că sistemul instituţional comunitar a fost și continuă să fie in- stabilirea unui complicat echilibru între PE și Consiliu.
complet, altfel spus, că el va prezenta o anume instabilitate următoare- Surprinde preocuparea constantă pentru menţinerea complexelor
le câteva decade de aici înainte. echilibre instituţionale, astfel încât „rolurile“ atribuite iniţial fiecărei in-
Complexitatea intereselor (uneori contradictorii) și lipsa unui ori- stituţii să nu se modifice „pe fond“. Formula „clasică“ pentru a realiza
zont final fac ca, din anul 1986, Comunitatea să se găsească într-o di- acest obiectiv este, evident, aceea de a nu altera mecanismele de bază
namică de reforme continue. Ambiguitatea obiectivelor pactate prin me- ale deciziilor, ceea ce nu împiedică adăugarea altora noi. De aici a re-
toda pașilor mărunţi a obligat Comunitatea la noi și continue revizuiri zultat situaţia actuală conform căreia procesul de decizie are nu mai
ale acestora, ceea ce face din ea un „organism în continuă transforma- puţin de șapte variante (sau ramificaţii) în funcţie de greutatea sau in-
re și miscare“. fluenţa atribuită PE. De-a lungul revizuirilor succesive, au fost adău-
Reformele de până acum au fost (cu bună știinţă) de fiecare dată gate proceduri noi fără a fi făcute și adaptările necesare asupra regi-
parţiale, lăsându-se, astfel, deoparte problemele considerate „fără so- murilor aplicabile anterior.
luţie“. Acestea au constituit, în acest fel, „obiectul“ următoarelor re- În fine, sistemul instituţional și ordinea juridică comunitară au un
forme, creând, deci, noi probleme sau agravându-le pe cele existente. caracter „neterminat“. Fără a fi eliminată capacitatea acestora de a răs-
Se poate afirma că, toate reformele cunoscute au reprezentat „punţi punde continuu și dinamic noilor provocări, sistemul comunitar ar tre-
către alte reforme“. bui, totuși, să-și finalizeze evoluţia, să înceteze a avea caracter provi-
Conștienţi că fiecare nouă reformă abordează problemele rămase zoriu și să pună capăt nedefinirii juridice și politice. „Progresivitatea“,
nerezolvate sau derivate din evenimentele apărute între timp, această pozitivă până la un punct, nu poate deveni permanentă. Problema este
dinamică de „ajustări periodice“ a constituit, uneori, o scuză pentru re- aceea că negocierea permanentă a unor „noi Tratate“ este anevoioasă
forme mediocre. și costisitoare.
Problema cea mare este aceea că, într-un sistem juridic-consti- Chiar pentru o Comunitate bogată este dificil de suportat câte o
tuţional susceptibil schimbării la fiecare trei-patru ani, nu există su- „nouă reformă“ la fiecare patru ani.
96 Iordan Gheorghe Bărbulescu Natura procesului de integrare europeană 97

De unde și ideea că, mai devreme sau mai târziu, Uniunea, Comu- 21 DAUDET, Y., „Le droit international tire-t-il profit du droit communautaire?“, L’Eu-
nităţile sale vor trebui să aibă forţa și înţelepciunea de a realiza „marea rope et le Droit. Mélanges en hommage à Jean Boulouis, Paris, 1991
22 VIRALLY, M., „La notion de function en la théorie de l’organisation internationale“,
reformă“ care să ducă la un Act Fundamental de tipul evocatei „Con-
Mélanges offerts à Ch. Rousseau, Paris, 1974
stituţii Europene“52. 23 din dezbaterea referitoare la acest subiect face parte și problema „transferului de su-
veranitate“ care, în realitate, este, mai degrabă, o exercitare în comun a suveranităţii
decât o transferare a acesteia de la state către o entitate superioară
Note: 24 și organul său auxiliar COREPER cât și Consiliul European în cazul UE
25 mai târziu, vom nuanţa această afirmatie, prezentând Consiliul în dubla sa alteritate
1 și nu în cele trei Comunităţi plus UE, cum, formal, ar fi trebuit. de „conferinţă internaţională“ și „instituţie comunitară“
2 care niciodată nu au fost doar o piaţă comună 26 că este așa o demonstrează faptul că, uneori, apare ca fiind împotriva unuia sau mai
3 MONNET, J., Les Etats Unis d’Europe ont comencé, Paris, Robert Laffont, 1955; multor state (cel puţin pe termen scurt și în chestiuni punctuale)
Cittadino d’Europa, Milano, Rusconi, 1978; Memorias, Madrid, Siglo XXI, 1986 27 prin competenţele lor suverane exercitate în comun apelând la tehnici ale diplomaţiei
4 ratificând, astfel, apariţia lumii bipolare clasice
5 28 la ora actuală, în curs de comunitarizare
în special a istoricei confruntări germano-franceze din secolul XIX care a atras ace-
29 interguvernamentale, deci
ste două ţări și vecinii lor în războaie periodice
6 30 cum se doresc și pretind a fi Comunităţile Europene și Uniunea Europeană (și cum
perioada ulterioară dezastrului celui de-al doilea război mondial
7 SCHUMAN, R., Declaración del Ministro de Exteriores de Francia, TRUYOL Y SER- și sunt, până la un punct)
31 DOCE, L. 169/29.VI.1987
RA, La integración europea. Idea y realidad, Madrid, 1972, dar și SCHUMAN, R.,
32 DAGTOGLOU, P., „Naturaleza juridica de la Comunidad Europea“, Treinta ańos de
Pour l’Europe, Nagel, Paris, 1963
8 UNION EUROPEA, Tratado de la Unión Europea, Tratados constitutivos de las Co- Derecho Comunitario, Luxembourg, 1984 unde sunt citati autori precum P. Vitta, P.
munidades Europeas y otros actos básicos de Derecho Comunitario, Madrid, Tecnos, de Visscher, R.L. Bindschedler, A. Verdross, L. Delbez, Seidl-Hohenveldern, A. Bleck-
1999, Tratado constitutivo de la Comunidad Europea del Carbon y del Acero, Pream- mann
33 DAUDET, Y., op. cit
bulo, . 34
9 idem, Tratado constitutivo de la Comunidad Europea, Preambulo . de exemplu, a renovat complet chestiunea dispoziţiilor „self executing“ și utlizarea
10 acestora, din ce în ce mai des, în practica juridică.
idem, Tratado constitutivo de la Comunidad Europea de la Energia Atomica, Pream- 35 în Franţa, de exemplu, deciziile Gisti și Nicolo ale Consiliului de Stat (din 1990) au
bulo.
11 făcut ca administraţia franceză să-și asume roluri pentru care înainte nu era compe-
idem, Tratado de la Unión Europea, Preambulo.
12 tentă.
precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau unele Convenţii comerciale 36 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Sentinţa din 19.06.1990 Factortame,
(Curtea de Justiţie chiar face referire în acest sens la art. 113 TCE) sau vamale, fără C-213/89, 5.03.1996, Factortame III y Brasserie du pecheur, C-48/93, 19.11.91, Fran-
a mai vorbi despre art. 110TCE, UNION EUROPEA, Tratado de la Unión Europea. covich, C-6 și C-9/90.
Textos consolidatos de los Tratados Comunitarios, Titlul VII, p. 67 (art. 110) și p. 68 37 chiar dacă nu vorbește explicit despre aplicarea concretă, se induce această idee im-
(art. 113). plicită.
13 PEREZ VERA, E., „Algunas reflexiones sobre los procesos de integración regional“, 38 House of Lords, Regina v. Secretary of State Employment, E.O.C., 3.3. 1994.
Rev. Instituciones. Europeas, 1977-3. 39 VERLOREN VAN THEMAAT, P., „The interaction between European Community
14 CARRILLO SALCEDO, J.A., Soberania del Estado y Derecho Internacional, Ma- Law and Public International Law in the Light of the «Declaration on the Progresive
drid, 1976 si El Derecho Internacional en perspectiva histórica, Madrid, 1991. Development of Principles of Public International Law relating to a New Internatio-
15 acest proces dacă va avea loc vreodată, va fi gradual și de foarte lungă durată. nal Economic Order» adopted at the 62nd Conference of the ILA“, Liber Amicorum
16 Sentinţa din 12 octombrie 1993. P. Pescatore, Baden-Baden, 1987 și „Les défis de Maastricht: une nouvelle etape,
17 CHAUMONT, Ch., „Cours Général de Droit International Public“, RCADI, 1970-1 mais vers quels horizons?, RMC, 1992, n. 352.
și „La signification du principe de spécialité des organisations internationales“, Mé- 40 PESCATORE, P., „International Law and Community Law. A comparative Analysis“,
langes offerts à H. Rollin, Paris, 1964. CMLR, 1970.
18 în conceperea unora dintre elementele instituţionale, de drept și de funcţionare. 41 DAGTOGLOU, P., op. cit.
19 KOVAR, R., „Communautés Européennes“, Jurisclasseur Europe, fasc.110. 42 CONSTANTINESCO, V., Compétences et pouvoirs dans les Communautés Euro-
20 REUTER, P., „Principes de Droit International Public“, RCADI, 1961-II; PEREZ péennes. Contribution à l’étude de la nature juridique des Communautés, Paris, 1974;
VERA, E., „Algunas relfexiones sobre los procesos de integración regional“, Rev. de „Fédéralisme-constitutionnalisme ou functionnalisme. Réflexions sur la méthode de
Inst. Europeas, 1977-3; SOBRINO, J.M., „La institucionalización del regionalismo l’intégration européenne“, Mélanges Dehousse, Paris-Bruxelles, 1979; „L’article 5
internacional“, Affairs internacionals, 1991. CEE, de la bonne foi à la loyauté communautaire“, Liber Amicorum Pierre Pescato-
98 Iordan Gheorghe Bărbulescu

re, Baden-Baden, 1987; ¿Hacia la emergencia de un derecho constitucional europeo?,


Cuadrenos Constitucionales de la Cátedra Fadrique Furio Ceriol, Universidad de
Valencia, 1994.
43 VERLOREN VAN THEMAAT, P., op. cit.
44 MANGAS MARTIN, A., „Algunas reflexiones en torno al proceso juridico de la in-
tegración europea“, Rev. de Instituciones Europeas, 1977-2; „La dinamica de las re-
visiones de los Tratados y los déficits estructurales de la Unión Europea: reflexiones IV
generales criticas“, Hacia un nuevo orden internacional y europeo. Homenaje al Prof.
Diez de Velasco, Madrid, 1993.
45 care nu numai că nu a fost necesară, dar a și fost redusă o dată cu încheierea perioa- COMUNITĂŢILE EUROPENE.
dei tranzitorii pentru Uniunea Vamală, la 1 iulie 1968. STRUCTURĂ ȘI FUNCŢIONARE
46 DOCE, L.152/13.VII.1967.
47 DOCE, L. 278/8.X.1976.
48 DOCE, L. 224/31.VIII.1992.
49 DOCE, L. 169/29.VI.1987. 1
50 ceea ce nu se făcuse de la Tratatul din 1975, când se decidea finanţarea UE prin si- CONSIDERAŢII GENERALE
stemul de resurse proprii.
51 DOCE, n.C 103/27.IV.1977.
52 Așa cum arătam, prin expresia „Europa Comunitară“ înţelegem în-
asupra ideilor acestui capitol, a se vedea: BRUGMANS, H., și DUCLOS, P., Le fé-
déralisme contemporain, Leyden, 1963; ARROYO, E., „Elementos definitorios de las tregul celor trei Comunităţi Europene (CEE, CECA și CEEA) care, nici
organizaciones internacionales y consideración especial de la estructura institucional până acum, nu au reușit să se unifice integral în pofida fuziunii insti-
para la cooperación politica del Acta Unica Europea“, Rev. de Instituciones Europeas, tuţionale din 1967.
1990-2; BIEBER, R., „Les limites materielles et formelles à la revision des traités Comunităţile Europene aveau ca obiectiv realizarea, între statele
établissant la Communauté européenne“, RMC, 1993, n. 367; CAPOTORTI, F., „Le membre (Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Marea
status juridique du Conseil Européen à la lumière de l’Acte Unique“, Rev. Dir. Int.,
1988-1; CRUZ VILACA, J.L.si PICARRA, N., „Y a-t-il des limites matérielles à la
Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania1) a unei unificări econo-
revision des traités instituant les Communautés européennes?“, CDE, 1993-1/2; IGLE- mice înţeleasă ca etapă anterioară realizării celei politice.
SIAS BUHIGUES, J.L., „La noción de supranacionalidad en las Comunidades Eu- În acest sens:
ropeas“, Rev. de Instituciones Europeas, 1974-1; LADEUR, K.H., „European Com- — Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oţelului, avea ca obiec-
munity institutional reforms. Extra-National management as an alternative model to tiv unificarea economică în respectivele sectoare;
Federalisme?“, LIEI, 1990-2; NERI, S., De la nature juridique des Communautés Eu- — Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, avea ca obiectiv
ropéennes, Heule, 1965; OBRADOVIC, D., „Community Law and the Doctrine of
Divisible Sovereignty“, LIEI, 1993-1; PLIAKOS, A., „La nature juridique de l’Union
unificarea economică (de asemenea, sectorială) prin punerea în
Européenne“, RTDE, 1993-2; ROLDAN BARBERO, J., „Democracia y Derecho Eu- comun a energiei atomice a statelor membre;
ropeo“, Rev. de Instituciones Europeas, 1993-1; ROLLET, Ph., Spécialisation inter- — Comunitatea Economică Europeană, avea competenţe de carac-
nationale et Intégration européenne, Paris, 1987; SIDJANSKI, D., „L’originalité des ter global asupra întregului economiilor statelor membre dez-
Communautés européennes et la répartition de leurs pouvoirs“, RGDIP, 1961 și „Ob- voltând, în practică, fiecare dintre politicile comunitare.
jetif 1993: une Communauté fédérale européenne“, RMC, 1990-2; SIMON, D., L’in- Ca persoane juridice de drept public, Comunităţile se bucurau de
terprétation judiciaire des Traités d’Organizations, Paris, 1981; STEPHANOU, C.H.,
„Identité et citoyenneté européennes“, RMC, 1991, n. 343; TAYLOR, P., „Intergo- beneficii și privilegii. Sediile lor au fost stabilite la Bruxelles, Luxem-
vernmentalism in the European Communities in the ’70s: patterns and perspectives“, bourg și Strasbourg. Teritoriul lor cuprindea teritoriul european al sta-
International Organization, 1982; TOULEMON, R., „Communauté, Union politique, telor membre2.
Conféderation, Diplomatie ou démocratie plurinationale?“, RMC, 1991, n. 348; VI- În virtutea aceleași personalităţi juridice, organele comunitare be-
GNES, D., „L’amenuisement de la suvéraineté des Etats Membres des Communau- neficiau de competenţă externă, suficientă pentru a menţine relaţii di-
tés Européennes et l’intégration regional européenne“, Studia Diplomatica, 1994-2;
VITTA, E., „La théorie des formes de gouvernement et la structures des Commu-
plomatice cu terţe ţări și cu organizaţiile internaţionale.
nautés Européennes“, Miscellanea W.J. Ganshof van der Meersch, Bruselas, 1972. Comunităţile Europene erau deschise eventualelor aderări ale ori-
căror state europene, în condiţiile prevăzute de art. 237 al Tratatului de
la Roma3.
100 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 101

2 Însă cel mai important, rămânea faptul că, statele membre își puteau
SURSELE DREPTULUI COMUNITAR „realiza acordurile“ în forme simplificate și nesupuse ratificării, prin
intermediul activităţilor și a înţelegerilor pe care le făceau reprezen-
2.1. Tratatele tanţii lor în Consiliu. În fine, statele membre puteau, prin semnarea
de acorduri, să depășească eventualele lacune ale Tratatelor, în sco-
Sursa primară a ordinii juridice comunitare o constituia (și o con- pul dezvoltării, în forme comunitare, a politicilor comune în sectoa-
stituie) Tratatele Europene și protocoalele anexe, stabilite în baza acor- re neprevăzute în Tratate.
durilor dintre statele membre. De la început, putem spune că, dreptul primar reprezintă acea par-
Fundamentale pentru CECA, CEE și CEEA sunt, deci, Tratatul de te a Dreptului comunitar în care:
la Paris și Tratatele de la Roma prin care se decidea apariţia celor trei — se definesc Comunităţile Europene;
Comunităţi. Fundamentale sunt, de asemenea, diversele documente care — se enunţă obiectivele acestora;
figurează, în multe cazuri, drept anexe la respectivele Tratate. O rele- — se descriu instituţiile responsabile cu realizarea acestor obiec-
vanţă specială în acest sens, o are „Protocolul de la Bruxelles, din 17 tive;
aprilie 1957, referitor la Curtea de Justiţie“. — se stabilesc competenţele materiale și formale8 ale instituţiilor,
Diversele protocoale și acorduri anexe au, deci, caracter de „surse în scopul realizării obiectivelor.
comune“ pentru cele trei comunităţi. Totalitatea deciziilor juridice care formează Dreptul primar nu re-
Printre documentele ce au contribuit la îmbogăţirea dreptului co- prezintă emanaţii ale instituţiilor comunitare, ci ale statelor membre,
munitar, altele decât Tratatele constitutive, aici vom aminti: fiind cuprinse în Tratatele constitutive ale comunităţilor și în modifi-
— „Acordul semnat la Roma simultan cu semnarea Tratatelor con- cările ulterioare.
stitutive, referitor la unele instituţii comune ale Comunităţilor De aceea, se poate afirma că Dreptul primar nu era al Comunităţi-
Europene“, precum și cu „Tratatul de Fuziune al instituţiilor“, lor Europene, ci referitor la Comunităţile Europene.
semnat la Bruxelles, la 8 aprilie 19654; Dimpotrivă, dreptul derivat, fiind rezultatul deciziilor adoptate de
— „Tratatul de la Luxembourg“, din 22 aprilie 1970 care a modi- către instituţiile comunitare în exercitarea competenţelor acestora re-
ficat procedura, dar și „forţa“ bugetar-financiară a Comunităţi- cunoscute de către dreptul originar, se poate defini ca drept al comu-
lor, substituind „contribuţia statelor“ printr-un „sistem de resur- nităţilor europene.
se proprii“, înţeles ca mijloc de finanţare a bugetului comunitar; Într-o ordine cronologică, aceasta este lista actelor juridice care for-
— „Actul Unic European“, semnat la Luxembourg, la 17 februarie mează dreptul primar (cu unele scurte referiri la conţinutul lor):
1986 și la Haga la 28 februarie 19865, ce includea, în Titlul II,
diverse modificări ale conţinutului Tratatelor, iar în Titlurile I și 1. „Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelu-
III se făceau referiri la Consiliul European și la Cooperarea Po- lui“, semnat la Paris, la 18 aprilie 1951 (ne referim pe larg, ulterior).
litică Europeană; 2. „Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene“, semnat la Roma la
— „Acordurile din 22 ianuarie 1972 referitoare la condiţiile de ade- 25 martie 1957 (referiri ample, ulterior).
rare și modificările aduse Tratatelor constitutive ca urmare a in- 3. „Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice“,
tegrării Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei în Comunităţile semnat la Roma, la 25 martie 1957 (referiri ulterioare).
Europene“6, „Tratatul de la 28 mai 1979 referitor la încorpora- 4. „Convenţia asupra unor instituţii comune ale Comunităţilor Europe-
rea Greciei în Comunitate“ și „Tratatul din 12 iunie 1985 refe- ne“, semnată la Roma, la 25 martie 1957.
ritor la aderarea Spaniei și Portugaliei“7. În baza acestei convenţii și având drept scop evitarea unei multipli-
Tratatele europene erau, în principiu, singura sursă „absolut pri- cări excesive a instituţiilor, se decide ca Adunarea Parlamentară și
mară“ o ordinii juridice comunitare. Aceasta nu însemnă că statele Curtea de Justiţie ale CEE și CEEA (ce se creau la acel moment)
membre nu mai aveau la îndemână și posibilitatea de a semna, între să fie aceleași cu cele deja existente pentru CECA astfel încât Adu-
ele, acorduri. În principiu, chiar Tratatele prevedeau această posibili- narea și Curtea celor trei comunităţi să fie comune chiar dacă restul
tate, statele membre putând realiza acorduri, în sectoare prestabilite. instituţiilor rămâneau separate.
102 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 103

5. „Tratatul care instituie un Consiliu unic și o Comisie unică a Co- prii al comunităţilor (așa cum se stabilise prin Decizia din 21 apri-
munităţilor Europene“, din 19679 și „Protocolul asupra privilegii- lie 1970) incluzându-se, între acestea, și posibilitatea „recoltării“
lor și imunităţilor Comunităţilor“, semnat la Bruxelles, la 8 aprilie unui procent din baza TVA — iniţial 1% — a fiecărui stat membru.
1965. 10. „Decizia prin care se aprobă Actul referitor la alegerea reprezentan-
Respectivul tratat, cunoscut drept „Tratatul de Fuziune“ stabilea că, ţilor în Adunarea Parlamentară prin sufragiu universal direct“, sem-
atât Consiliul va fi comun celor trei Comunităţi funcţionând ca și nată la 20 septembrie 197611.
„Consiliul Comunităţilor Europene“, precum și Comisia, care va fi Această decizie a modificat redactarea tratatelor constitutive deoa-
de asemenea comună celor trei comunităţi, absorbind competenţe- rece membrii Parlamentului European nu mai erau desemnaţi de că-
le „Înaltei Autorităţi“ a CECA, dar și pe cele ale Comisiei CEE și tre parlamentele naţionale.
ale Comisiei CEEA și devenind, astfel, Comisia Comunităţilor Eu- 11. „Tratatul referitor la aderarea Republicii Elene la Comunităţile Eu-
ropene. Prin aceasta se termină procesul de simplificare instituţio- ropene“, semnat la Atena la 28 mai 1979.
nală, început prin Convenţia de la Roma din 25 martie 1957, astfel Acest tratat nu a presupus modificări în „articularea“ tratatelor con-
încât, deși rămân toate cele trei Comunităţi, instituţiile acestora — stitutive, în afara celor rezultate din necesitatea adaptării compo-
Consiliul, Comisie, Adunare și Curte — vor fi comune celor trei co- ziţiei instituţiilor comunitare la noua situaţie creată prin aderarea
munităţi (ceea ce va face să existe patru instituţii comunitare în loc Greciei.
de 12, câte ar fi rezultat dacă nu se realiza fuziunea). 12. „Tratatul prin care se modifică tratatele constitutive ale Comuni-
6. „Decizia prin care se modifică unele dispoziţii bugetare ale tratate- tăţilor Europene în ceea ce privește Groenlanda“, semnat la 13 mar-
lor constitutive ale Comunităţilor Europene și a Tratatului care in- tie 198412.
stituie un Consiliu unic și o Comisie unică a Comunităţilor Euro- În esenţă, prin acesta se codifică încetarea aplicării tratatelor con-
pene“, semnat la Luxembourg, la 21 aprilie 1970. stitutive în cazul Groenlandei.
Această decizie, modifică redactarea iniţială a tratatelor consti- 13. „Decizia referitoare la sistemul de resurse proprii a Comunităţilor
tutive ale Comunităţilor Europene stabilind, ca mijloc de finan- Europene“, din 7 mai 1985.
ţare a activităţilor comunitare, un sistem de resurse proprii bazat, Prin această decizie s-a modificat sistemul de resurse proprii, așa
fundamental, pe drepturile de vamă și alte taxe pe comerţul ex- cum se stabilise prin Decizia din 21 aprilie 1970.
terior. 14. „Tratatul referitor la aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Por-
7. „Tratatul referitor la aderarea la Comunităţile Europene a Regatu- tugalia la Comunităţile Europene“, semnat al Lisabona și Madrid la
lui Danemarcei, Republicii Irlanda și Regatului Unit al Marii Bri- 12 iunie 198513.
tanii și Irlandei de Nord“, semnat la 22 ianuarie 197210. Acest tratat nu a modificat dreptul primar, în afara modificărilor de-
Acest tratat nu a presupus modificări în articularea tratatelor con- rivate din adaptarea compoziţiei instituţiilor comunitare la situaţia
stitutive a Comunităţilor Europene, dar le-a precizat în vederea adap- creată după aderarea noilor membrii.
tării compoziţiei instituţiilor comunitare la noua situaţie creată de 15. „Tratatul prin care se aprobă Actul Unic European“, semnat la 17
aderarea unor noi state. februarie 1986, la Luxembourg de către Germania, Belgia, Spania,
8. „Tratatul de modificare a unor dispoziţii ale Protocolului asupra Băn- Franţa, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Portugalia și Marea Britanie
cii Europene de Investiţii“, semnat la 10 iulie 1975. și la 28 februarie la Haga de către Danemarca, Grecia și Italia14.
Acest tratat nu a introdus nici o altă modificare în redactarea trata- AUE a modificat redactarea unor articole ale tratatului constitutiv a
telor constitutive în afara celei din titlu. CEE, în scopul „punerii în operă“ a Pieţei Unice, începând cu 1 ia-
9. „Tratatul de modificare a unor dispoziţii financiare ale tratatelor ce nuarie 1993.
instituie Comunităţile Europene și ale Tratatului care instituie un 16. „Decizia referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităţii
Consiliu unic și o Comisie unică a Comunităţilor Europene“, sem- Europene“, 24 iunie 1988, prin care se modifică sistemul de resur-
nat la 22 iulie 1975. se proprii stabilit prin Decizia de la 7 mai 1985.
Acest tratat a modificat serios (întărindu-le) competenţele Parla- 17. „Tratatul Uniunii Europene“, semnat la Maastricht la 7 februarie
mentului European în sfera bugetară cât și sistemul de resurse pro- 199215.
104 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 105

Prin acest tratat s-a creat Uniunea Europeană și s-a modificat re- Respectivele dispoziţii sunt adoptate de către Comisie sau Consi-
dactarea tratatelor constitutive ale Comunităţilor Europene (fomal liu, ca urmare a unei propuneri a Comisiei. Ele au caracter de norme
din acest moment „Comunităţile Economice Europene“ se vor numi juridice obligatorii și nu de simple rezoluţii sau recomandări, cum ar fi
„Comunităţi Europene“), astfel încât să poată fi implementată Uniu- în cazul general al dreptului internaţional.
nea Economică și Monetară. Se avea în vedere, de asemenea, adap-
tarea Tratatelor la noile mecanisme de adoptare a deciziilor comu- 2.2.1. Regulamentul20
ne, de către Consiliu și Parlamentul European16. Are un caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale și
18. „Tratatul referitor la aderarea Norvegiei, Austriei, Finlandei și Sue- direct aplicabil tuturor statelor membre. Constituie actul cel mai solemn
diei la Comunităţile Europene“, semnat la Corfu, la 24 iunie 199417. și mai important din întreg blocul legislativ comunitar. El reprezintă
Acest tratat a însemnat, în fapt, adaptarea articolelor Tratatului Uniu- principala sursă a dreptului secundar, nu atât prin numărul mare de sec-
nii și a celor trei Tratate constitutive ale Comunităţilor Europene la toare pe care poate și trebuie să le regularizeze, ci — mai ales — pen-
situaţia creată de aderarea noilor membrii18. tru că este unica sursă de drept secundar care permite autorităţilor co-
19. „Decizia referitoare la sistemul de resurse proprii a Comunităţilor munitare să impună obligaţii sau să creeze drepturi cetăţenilor statelor
Europene“, 31 octombrie 1994, prin care s-a modificat sistemul de membre fără aprobarea guvernelor naţionale.
resurse proprii conform Deciziei din 24 iunie 1988. În acest sens, paragraful 2 al art. 189 TCE, ca și art. 161 TCEEA,
20. „Tratatul de la Amsterdam“, din 2 octombrie 1997 prin care se mo- prevede că:
difică Tratatul Uniunii Europene și tratatele constitutive ale fiecă- „Regulamentul va avea aplicabilitate generală. Va fi obligatoriu în
reia din cele trei comunităţi europene19. toate elementele sale și direct aplicabil fiecărui stat“.
21. „Tratatul de la Nisa“. Deocamdată, documentul la care ne vom O primă caracteristică, deci, este cea a caracterului general21.
referi reprezintă un text neratificat de către Parlamente însă con- O altă caracteristică este cea a obligativităţii sale pentru toţi desti-
venit de către șefii de state și guverne cu ocazia Consiliului Eu- natarii, fie ei state membre sau autorităţi comunitare.
ropean de la Nisa, decembrie 2000. În mod normal, textul con- În fine, Regulamentul este direct aplicabil în statele membre, el de-
venit la 12 și, respectiv, 22 decembrie 2000 va fi cel care se va venind automat „parte a ordinii juridice statale“. Spre deosebire de ceea
încorpora în Tratatul UE și Tratatele constitutive ducând la noul ce se întâmplă cu Directivele (pentru CE și CEEA) și cu Recomandă-
Tratat. Urmează să vedem ce se întâmpla în cazul în care Irlan- rile (pentru CECA), drepturile și obligaţiile derivate din Regulament au
da nu va ratifica, în final, Tratatul de la Nisa. efecte imediate în teritoriul fiecărui stat, fără necesitatea ca o normă
naţională să dezvolte sau să facă aplicabil respectivul Regulament. Nor-
ma naţională poate clarifica Regulamentul, dar nu îl poate împiedica.
2.2. Dreptul derivat Aplicarea Regulamentului se face de la intrarea sa în vigoare și nu de
la intrarea în vigoare a eventualei norme naţionale referitoare la el. Re-
Dreptul derivat este format din totalitatea actelor normative adop- gulamentul reprezintă „adevărata putere europeană“ deoarece, prin el,
tate de către instituţiile comunitare în exercitarea competenţelor atri- Comunitatea dobândește dreptul de „a legisla direct, fără intermedie-
buite lor de către tratatele constitutive, în scopul atingerii finalităţilor rea naţională“.
acestora. Ca și concluzie, putem spune că, în acele sectoare în care se legis-
Important pentru demersul nostru, care nu este unul propriu-zis ju- lează prin Regulamente, se poate vorbi despre „o adevărată delegare a
ridic, este să vedem ce tip de decizii pot lua instituţiile comunitare pen- suveranităţii dinspre statele membre spre CEE“22.
tru a-și exercita competenţele materiale. Regulamentul intră în vigoare la o dată prevăzută în textul său, iar
În cazul CEE și EURATOM, puterea de decizie se manifestă prin dacă nu se precizează acest lucru intră în vigoare automat la 20 de zile
intermediul a trei tipuri de acte normative: de la publicarea sa (art. 191 TCE și art. 162 TCEEA) în JOCE/DOCE,
— Regulamentul; seria L (legislaţie).
— Directiva; Putem avea:
— Decizia. — Regulamente de Bază;
106 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 107

— Regulamente de Aplicare sau Dezvoltare. genitate și, chiar, împiedicând armonizarea legislativă la nivel co-
Primul, este cel de care am vorbit până acum; celălalt îl întâlnim munitar.
atunci când se elaborează un Regulament pentru dezvoltarea normati- Directiva, ca și Regulamentul, poate apărea în orice domeniu fiind
vă a celui dintâi. considerată „mijlocul de armonizare al legislaţiilor naţionale“, în prin-
Regulamentele, conform art. 189 TCE, pot fi adoptate de către Con- cipal în ceea ce privește Piaţa Internă.
siliu și Comisie. În redactarea dată acestui articol prin TUE, se stabi- Ceea ce caracterizează Directiva este că nu vorbim de un act având
lește că Regulamentele pot fi adoptate de Consiliu și PE, în comun. În „caracter general“ ci de un act având un „adresant precis“: un stat mem-
practică, Regulamentele de Bază sunt cele elaborate de către Consiliu, bru sau toate. În măsura în care ea nu regularizează „general“ și „ab-
iar cele de Aplicare sunt ale Consiliului sau ale Comisiei (art. 155 TCE stract“, nu poate fi considerată ca având caracter general precum Re-
sau 124 TCEEA). gulamentul. Aceasta nu înseamnă că Directiva nu ar fi angajantă, însă
Între Regulament și Directivă nu există ierarhie. Nici unul nu este înseamnă că este vorba despre o „obligativitate specială“ prin care sta-
subordonat juridic celuilalt, ci amândouă dreptului primar. Singura tul sau statele trebuie să-și modifice ordinea juridică internă, în vede-
ierarhie este cea deja amintită între cele două tipuri de Regulamen- rea aplicării acesteia. Directiva nu este, deci, direct aplicabilă, spre deo-
te. Altfel spus, dacă ceva a fost regularizat prin Directivă aceasta nu sebire de Regulament, în sensul că nu crează direct drepturi și obligaţii
înseamnă că nu va putea fi regularizat și prin Regulament, sau in- cetăţenilor statelor cărora li se adresează.
vers23. Directivele sunt adoptate de către PE împreună cu Consiliul, de că-
tre Consiliu și Comisie. În general, Consiliul este cel care elaborează
2.2.2. Directiva24 Directive, în baza propunerilor Comisiei, prin unanimitate sau majori-
Obligă toate statele membre în legătură cu finalitatea lor, dar lasă — tate calificată.
la nivelul instanţelor naţionale — alegerea formei și a mijloacelor ne- Publicarea Directivelor în JOCE/DOCE nu înseamnă și aplica-
cesare atingerii acesteia. rea lor, dat fiind „caracterul normativ indirect“ al acestora, norme-
Directiva poate fi generală sau particulară, se adresează statelor le naţionale ce dezvoltă directiva fiind cele care regularizează, într-o
membre și se aplică prin intermediul acestora. ţară sau alta, aplicarea propriu-zisă a lor. Dată fiind această parti-
Conform paragrafului trei al art. 189 TCE și art. 161 TCEEA, „Di- cularitate, putem avea situaţia în care un stat membru sau Comisia
rectiva va obliga statul membru căruia i se adresează, asupra rezultatu- pot denunţa un alt stat membru pentru nepunerea în aplicare a unei
lui la care va trebui să ajungă lăsându-i acestuia libertatea de a alege directive25.
forma și mijloacele“. Altfel spus, Directiva apare ca o „lege-cadru“, pe
care fiecare stat trebuie să o aplice punând în vigoare, în acest sens, 2.2.3. Decizia26
normele sale naţionale. Este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii ei. Este
În cazul Directivei, se poate vorbi despre o „regularizare omogenă vorba despre un act individual, al cărui destinatar nu trebuie să fie nea-
la nivelul UE“, doar după intrarea sa în vigoare în toate statele mem- părat un stat membru.
bre (prin regularizări naţionale subsecvente adoptării acesteia). Doar În art. 189 al TCE și art. 161 al TCEEA se semnalează că, între ac-
adoptarea normelor interne duce la aplicarea Directivei, acestea urmând tele normative ce pot fi adoptate de către PE și Consiliu (împreună),
procedurile constituţionale din fiecare ţară. Consiliu și Comisie, se află și Decizia. Decizia, conform paragrafului
Toate acestea demonstrează simplitatea aplicării unui Regulament 4, „va fi obligatorie în toate elementele sale și direct aplicabilă“.
(aplicare directă) și caracterul complicat al Directivei. Directiva con- Decizia, spre deosebire de Regulament, nu are caracter general și
tinuă însă să existe, fiind o expresie a respectării suveranităţii state- abstract. Decizia poate fi considerată ca act administrativ, adică un act
lor membre în anumite sectoare. În ziua de astăzi, Directiva este cri- cu valoare juridică limitată la un sector sau caz. Alături de diferenţa
ticată, atât în sensul că, fiind prea detaliată uneori, nu lasă statului deja enunţată faţă de Regulament, (nu are caracter general), mai apare
membru capacitate suficientă de „mișcare“ în raport cu dreptul in- încă una: în timp ce Regulamentul se referă exclusiv la un stat, mai mul-
tern, cât și în sensul că, dimpotrivă, fiind prea „generală“ lasă prea te sau toate, Decizia se poate referi și la entităţi ne-statale (particulari,
multă marjă de manevră statelor, privând, astfel, Comunitatea de omo- de ex).
108 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 109

Decizia se diferenţiază și de Recomandări și Avize, prin aceea că realizat prin adoptarea de Regulamente, Directive sau alte acte tipice
acestea nu sunt angajante. dreptului derivat. Având în vedere că UE (în afara CEE-CEEA-CECA)
Exista însă și Decizii (ale Consiliului) de caracter general, ale că- este mai degrabă o organizaţie internaţională clasică (acţionând mai
ror efecte se aseamănă cu cele ale Regulamentelor sau ale Directivelor. mult pe baza cooperării decât a integrării) nu trebuie să ne mire că, pen-
În categoria Deciziilor se înscriu actele adoptate (conform art. 189 tru a atinge obiective UE, care nu sunt și ale CEE-CECA-CEEA (PESC,
TCE și art. 161 TCEEA) de către Comisie, în virtutea competenţelor de exemplu), nu s-a prevăzut ca UE să adopte acte comunitare de tipul
proprii ale acesteia (art. 85, art. 89, art. 92, art. 93, art. 115 etc. ale celor anterior menţionate.
TCE). De aceea, în acest caz (PESC sau JAI), Consiliul poate adopta Po-
Conform art. 191 TCE și 163 TCEEA, Deciziile ca și Directivele au ziţii sau Acţiuni Comune, conform art. J.2. și J.3. pentru PESC și K.3
efect începând cu notificarea acestora, celor interesaţi, fără a fi necesa- pentru JAI.
ră publicarea în JOCE/DOCE. Aceasta se face doar spre informare. „Poziţiile Comune“ reprezintă acorduri ale Consiliului Uniunii, aces-
Conform art. 190 al TCE și art. 162 al TCEEA Directivele, la fel ca tea determinând, apoi, comportamentul statelor membre. Conform art.
Regulamentele sau Deciziile, trebuie motivate. Motivarea în cazul De- J.2., „statele membre vor veghea pentru ca politica lor naţională să fie
ciziilor trebuie să fie mai detaliată, dat fiind faptul că, neavând un ca- conformă cu Poziţiile Comune“. Poziţiile Comune urmăresc garanta-
racter general, ele nu pot afecta funcţionarea de ansamblu a Uniunii27. rea atingerii unui obiectiv comun prin coordonarea diferitelor politici
naţionale ale statelor membre.
2.2.4. Actele neangajante de drept derivat „Acţiunile Comune“ sunt acorduri ale Consiliului Uniunii (adopta-
te în conformitate cu orientările Consiliului European), având ca scop
2.2.4.1. Recomandări și Avize28 identificarea și adoptarea măsurilor concrete necesare atingerii unui
Independent de deciziile juridice angajante, Consiliul și Comisia obiectiv. În acordul prin care Consiliul adoptă o Acţiune comună, se
pot adopta unele decizii ne-angajante a căror forţă politică diferă în stabilește și forma (majoritate simplă, calificată sau unanimitate) în care
funcţie de gradul de integrare a respectivei activităţi comunitare. Este Consiliul va adopta deciziile de executare ale acesteia.
vorba despre Avize sau Recomandări al căror conţinut, cum indică Tra-
tatele de la Roma, nu obligă statele membre. 2.2.5. Dreptul derivat în Tratatul CECA
La acestea se referă art. 189 TCE și art. 161 TCEEA. La rândul său, Toate actele normative enumerate până aici sunt specifice CEE și
art. 190 al TCE arată că „Regulamentele, Directivele și Deciziile adop- CEEA și sunt reglementate prin TCE, art. 189 și TCEEA, art. 161.
tate în comun de către PE și Consiliu cât și Regulamentele, Directive- În ceea ce privește actele normative ale CECA, acestea diferă de
le sau Deciziile adoptate de către Consiliu sau Comisie trebuie moti- cele ale CEE și CEEA.
vate și trebuie să se refere la Propuneri sau Avize“. Altfel spus, Reco- Acestea sunt:
mandarea sau Avizul sunt anterioare adoptării de acte normative — Deciziile, obligatorii în toate elementele;
obligatorii, precum Regulamentele, Deciziile sau Directivele. Trebuie — Recomandările, obligatorii în privinţa obiectivelor, dar lăsând
să mai spunem că, deși nu sunt obligatorii, ele „delimitează subiectul“ destinatarilor alegerea mijloacelor.
ce urmează a fi regularizat prin actele angajante, ceea ce le dă o deo- Dacă ar fi să facem o comparaţie cu actele normative tipice CEE și
sebită relevanţă. În ceea ce le privește, în timp ce „Avizele“ au mai mult CEEA, am vedea că:
un caracter tehnic, „Recomandările“ constituie un instrument utilizat — Deciziile CECA corespund, simultan, Regulamentelor și Deci-
pentru a „incita“, „provoca“ statele membre în adoptarea de „atitudini“ ziilor CEE;
faţă de problematica specifică diferitelor sectoare comunitare. — Recomandările CECA corespund Directivelor CEE și CEEA.
În plus, Comisia CECA (Înalta Autoritate) poate formula Avize nean-
2.2.4.2. Poziţii și acţiuni comune gajante.
Dreptul derivat există numai pentru CEE, CECA și CEEA. Când Dreptul derivat, în cazul CECA, prezintă anumite particularităţi faţă
este vorba despre un obiectiv al Tratatului Uniunii Europene aflat în de CEE și CEEA, determinate, în principal, de anterioritatea Tratatului
afara zonei de influenţă a CEE, CECA sau CEEA acesta nu poate fi CECA faţă de Tratatele CEE și CEEA29.
110 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 111

Art. 14 al TCECA stabilea că, „pentru îndeplinirea misiunii sale, Recomandările Generale CECA, spre deosebire de Directivele CEE
Înalta Autoritate va lua Decizii, va formula Recomandări și va emite și CEEA cu care seamănă, nu intră în vigoare începând cu notificarea
Avize, în condiţiile prevăzute de Tratat. Deciziile vor fi obligatorii în lor destinatarilor, ci o dată cu publicarea în JOCE/DOCE.
toate elementele. Recomandările vor obliga în ceea ce privește obiec- În ceea ce privește efectul direct al Recomandărilor CECA, acesta
tivele, dar vor lăsa destinatarii lor să stabilească mijloacele cele mai po- este similar celui al Directivelor CE.
trivite pentru atingerea lor. Avizele nu vor fi obligatorii. Când Înalta
Autoritate nu este abilitată să ia Decizii, va putea să se limiteze la for- 2.2.6. Concluzii asupra dispoziţiilor normative ale Comunităţilor
mularea de Recomandări“. Putem sintetiza astfel:
La prima vedere, se crează impresia că, în practică, avem Decizii
(acte individuale) și Recomandări (similare Directivelor CEE-CEEA). CECA CE CEEA
În realitate, dreptul derivat al CECA operează cu cinci tipuri de acte Art. 14 TCECA Art. 189 TCE Art. 161 TCEEA
normative: Decizii generale Regulamente Regulamente
— Decizii generale; Recomandări Directive Directive
— Decizii individuale; Decizii individuale Decizii Decizii
— Recomandări generale; Avize Recomandări și Recomandări și
— Recomandări individuale; Avize Avize
— Avize.
Nu putem încheia această parte fără a stabili că, Dreptul Comuni-
2.2.5.1. Decizia CECA tar crează norme care primează asupra celor naţionale31, statele mem-
Deciziile Generale sunt norme de caracter general, obligatorii în bre angajându-se să cedeze Comunităţii supravegherea aplicării corec-
toate elementele și care regularizează situaţii abstracte. Sunt asemănă- te a acestei reguli32.
toare, ca efecte, cu Regulamentele CEE-CEEA. O dată publicate, De-
ciziile CECA devin obligatorii.
Deciziile Individuale CECA coincid — pe fond — cu Deciziile 2.3. Jurisprudenţa
CEE-CEEA, fiind acte concrete prin intermediul cărora instituţia co-
munitară — în cazul CECA, Comisia („urmașa“ Înaltei Autorităţi) — 2.3.1. Consideraţii generale
aplică o normă de drept comunitar unei entităţi concrete. Jurisprudenţa Comunităţilor constituie o sursă esenţială a dreptului
comunitar. Prin jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie completează și pre-
2.2.5.2. Recomandarea CECA cizează, în numeroase aspecte, dispoziţiile Tratatelor asigurând, toto-
Cum am văzut deja, avem Recomandări Generale și Individuale. În dată, respectarea acestora.
practică, Recomandările CECA sunt, însă, generale adresându-se sta- Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este instituţia comuni-
telor membre. Motivarea unei Recomandări trebuie să fie chiar și mai tară căreia tratatele i-au încredinţat misiunea de:
detaliată decât cea prevăzută pentru Deciziile adoptate conform art. 189 — a veghea pentru corecta interpretare și aplicare a Dreptului co-
CEE și 161 CEEA. Motivarea Deciziilor apare în art. 15 TCECA și are munitar.
ca obiectiv garantarea securităţii juridice a destinatarilor30. În acest sens, așa cum se arată în art. 164 al TCE „Curtea de Justiţie
va garanta respectarea Dreptului în interpretarea și aplicarea Tratatu-
2.2.5.3. Publicarea, notificarea și intrarea în vigoare a dreptului lui“. Art. 136 al TCEEA spune același lucru, iar art. 31 al TCECA ara-
derivat CECA tă că „Curtea de Justiţie va garanta respectarea Dreptului în interpreta-
În ceea ce privește intrarea în vigoare a actelor de drept derivat rea și aplicarea Tratatului și a regulamentelor de punere în aplicare a
CECA, art. 15 TCECA arată că „Deciziile și Recomandările, când au acestuia“. Curtea de Justiţie chiar dacă veghează exclusiv asupra inter-
un caracter individual, obligă interesatul începând cu notificarea. În ce- pretării unitare a dreptului comunitar astfel încât să fie garantată înţe-
lelalte cazuri, sunt aplicabile prin simpla lor publicare“. legerea sa omogenă de către diferite tribunale naţionale, nu înseamnă
112 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 113

că este și singura instituţie care garantează corecta aplicare a dreptului Toate acestea ne arată că, Curtea de Justiţie, chiar dacă prin unele
comunitar. Comisia, de exemplu, are și ea atribuţii în garantarea apli- competenţe pare a avea „natura juridică admnistrativă“, iar prin altele
cării corecte a legislaţiei comunitare, motiv pentru care și este consi- „natura juridică internaţională clasică“, poate fi, mai degrabă, asimila-
derată „garantul Tratatelor“. tă jurisdicţiei de tip contencios administrativ și constituţional.
În practică, Curtea de Justiţie interpretează și urmărește nu numai
aplicarea dreptului primar, ci și a celui derivat și a jurisprudenţei. 2.3.3. Compoziţia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
Curtea de Justiţie este comună celor trei Comunităţi. În acest sens, Dreptul primar se referă la Judecători, Avocaţi Generali și Secretari.
încă de la Roma din 1957, a fost semnată „Convenţia asupra unor in- Art. 165 TCE, 32 TCECA și 137 TCEEA, stabileau că, instituţia
stituţii comune ale Comunităţilor Europene“ care prevedea că instituţiile Curţii este formată din 15 Judecători35.
Curţii la care se refereau TCEE și TCEEA, vor fi aceleași pentru amân- Conform art. 165 TCE, 32 TCECA și 137 TCEEA, se permite Con-
două și că, în plus, această Curte comună va succede pe cea a CECA. siliului să modifice numărul Judecătorilor, prin unanimitate și la pro-
Dispoziţiile celor trei Tratate referitoare la Curte nu au fost însă armo- punerea Curţii. Este una dintre puţinele situaţii când, Consiliul, poate
nizate, nici protocoalele referitoare la statutul Curţii, ceea ce înseamnă modifica dreptul primar nu la propunerea Comisiei, cum este normal,
că, de fapt, competenţele acesteia nu sunt aceleași atunci când acţio- ci a Curţii de Justiţie.
nează conform TCE, TCECA sau TCEEA33. Judecătorii nu sunt numiţi de Consiliu, ci, de comun acord, de către
statele membre. Judecătorii (precum Comisarii) nu reprezintă statele mem-
2.3.2. Natura juridică a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene bre, ci sunt independenţi. În acest caz, se merge chiar mai departe decât
Pentru a înţelege acest aspect, trebuie — mai întâi — să analizăm în cazul Comisiei36, neprecizându-se nimic despre originea lor naţiona-
caracteristicile principale ale Curţii de Justiţie a Comunităţilor Euro- lă. Mai mult decât atât, aceștia pot fi chiar și din terţe ţări. Aceasta este
pene: situaţia Judecătorilor Curţii din punct de vedere doctrinar, în practică
a) Curtea de Justiţie aplică o jurisdicţie de „unică instanţă“, principiu având, însă, „câte un judecător provenit din fiecare stat membru“.
încă valabil chiar dacă există și Curtea de Primă Instanţă, deoare- La început, majoritatea problemelor se tratau în Plenul Curţii de Ju-
ce — faţă de aceasta — Curtea de Justiţie nu joacă rolul unei „a stiţie. Ulterior, au apărut Completele de „trei“ sau „cinci“, conform art.
doua instanţe“. 165, 32 și 137 ale TCE, TCECA și TCEEA. Nu pot fi judecate, însă,
b) Jurisdicţia Curţii de Justiţie este obligatorie, faţă de ceea ce se în- decât în Plen chestiuni legate de state și instituţii, cât și cele descrise în
tâmplă cu tribunalele internaţionale clasice34. art. 41, 177 și 150 TCECA, TCE și TCEEA. În actualitate, o dată cu
c) Curtea de Justiţie are, deci, o jurisdicţie exclusivă, nici o altă instan- apariţia Curţii de Primă Instanţă, Plenul a devenit excepţia, iar regula
ţă naţională sau internaţională neputându-se pronunţa în legătură cu o constituie instanţele reduse. Actualmente, există patru Complete de
sectoarele care sunt în competenţa sa. trei judecători și două de cinci.
d) Faţă de Tribunalele Internaţionale, Curtea de Justiţie este obligată Curtea de Justiţie, este asistată de nouă Avocaţi Generali care, con-
să se pronunţe asupra acelor sectoare care sunt de competenţa sa, form art. 32bis, 166 și 138 TCECA, TCE și TCEEA sunt cei „care pre-
neputând să evoce (pentru a nu se pronunţa) eventualele lacune ale zintă public, imparţial și independent <Concluzii Motivate> asupra su-
Tratatelor. Într-un asemenea caz, este obligată să se refere, în Sen- biectelor aflate în judecată. În practică, Concluziile acestora duc la o
tinţă, la principiile generale ale Tratatelor. „Propunere de Rezoluţie“, ceea ce a făcut ca, figura Avocatului Gene-
e) În anumite cazuri, și „particularii“ se pot adresa Curţii de Justiţie ral să fie considerată ca o „primă instanţă“37. În plus, Avocaţii Gene-
(faţă de situaţia Tribunalelor Internaţionale unde interlocutori sunt rali participă la dezbaterile Curţii de Justiţie, fără a avea, însă, drept de
considerate doar statele). vot. Ca și Judecătorii, Avocaţii Generali nu reprezintă state, nici insti-
f) Deciziile Curţii de Justiţie sunt obligatorii, având forţă executorie tuţii comunitare. În practică, posturile se repartizează între cele cinci
în teritoriul statelor membre, conform art. 44 și 92 TCECA, 187 și state mari și celelalte 10 state mici și mijlocii.
192 TCE și 159 și 164 TCEEA. Art. 32.3, 167 și 139 ale TCECA, TCE și TCEEA stabilesc crite-
g) Jurisdicţia Curţii de Justiţie este una specială, Curtea având com- riile după care se numesc Judecătorii și Avocaţii Generali, acestea fiind
petenţe doar în sectoarele regularizate de dreptul comunitar. exclusiv profesionale.
114 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 115

Judecătorii și Avocaţii Generali sunt independenţi faţă de: dispune de puteri, în raport cu statele care nu-și respectă obligaţiunile.
— instituţiile comunitare; În acest sens, organele comunitare au competenţe în dictarea de sanc-
— statele membre. ţiuni administrative, permiţând, celorlalte state membre, să adopte mă-
În plus, pe timpul desfășurării mandatului, unii și alţii, nu pot exer- suri împotriva statului responsabil de o infracţiune. În fine, refuzul unui
cita funcţii publice și administrative sau desfășura activităţi private. Nu stat de a executa obligaţiile ce-i revin, poate genera o sancţiune juridi-
în ultimul rând, sunt inamovibili și au imunitate în raport cu deciziile că. Nu există însă suficiente mijloace pentru a-l obliga să și îndepli-
luate pe timpul cât au fost Judecători, respectiv, Avocaţi Generali. nească respectiva sancţiune, măsurile economice rămânând cele mai
Sunt numiţi pe șase ani. La fiecare trei ani, are loc o renovare par- des utilizate.
ţială a 7-8 Judecători și a 4 Avocaţi Generali. Oricare Judecător sau Normele dreptului comunitar există pentru a fi aplicate, la fel ca
Avocat General poate fi reales, fără nici un fel de limitari. Președinte- normele oricărui sistem juridic, aceasta presupunând:
le Curţii, se alege prin majoritatea calificată a membrilor Curţii, pentru — în unele cazuri, dezvoltări normative a dispoziţiilor de caracter
un mandat de trei ani, iar Președinţii de instanţe și Avocatul General, general;
pentru mandate de câte un an. — în altele, adoptarea de acte administrative concrete, în baza nor-
O menţiune specială merită, pentru importanţa sa practică, funcţia melor generale.
pe care o îndeplinește Curtea de Justiţie atunci când trebuie să se pro- Se poate afirma că, activitatea Curţii de Justiţie se desfășoară, în
nunţe asupra interpretării sau validităţii dispoziţiilor de drept comuni- bună parte, pentru a „veghea asupra compatibilităţii dintre comporta-
tar (în cazul CECA, doar asupra validităţii deliberărilor Comisiei și a mentul diferitelor entităţi implicate și acquis-ul comunitar“.
Consiliului). Cooperarea dintre Curtea de Justiţie și tribunalele naţio- Aplicarea dreptului naţional nu ridică probleme, deoarece admini-
nale permite, astfel, asigurarea unei aplicări uniforme a dreptului co- straţiile naţionale sunt cele care aplică normele elaborate de către par-
munitar și formarea unei jurisprudenţe europene coerente38. lamentele naţionale. Pot apărea unele probleme în cazul federaţiilor,
deoarece aici este vorba despre norme elaborate de către parlamentele
naţionale, adică de un drept aplicabil unui teritoriu ce nu a fost elabo-
2.4. Aplicarea Dreptului Comunitar rat la nivelul respectivului teritoriu.
Aceleași probleme se întâlnesc și când este vorba despre statele
2.4.1. Consideraţii generale membre, în raportul lor cu norme stabilite la nivel comunitar. În acest
Responsabilitatea pentru aplicarea Tratatelor, este a Comisiei și a caz, acquis-ul juridic al CE, Dreptul comunitar, poate fi aplicat direct
Consiliului. Cum am văzut deja, organele comunitare sunt competente de către instituţiile comunitare (Consiliu, Comisie sau Curte) sau poa-
să aprobe Regulamente, Directive, Decizii. Dar, independent de aces- te fi aplicat de către administraţiile statelor membre. Acesta este cazul
tea, Comisia și Consiliul sunt investite cu o competenţă generală ce le în care administraţiile statelor membre aplică în teritoriul lor un drept
permite să asigure aplicarea Tratatelor: care nu este a lor sau care nu reprezintă dreptul lor naţional.
a) în primul rând, Tratatele recunosc Comisiei o „putere generală de
informare“; 2.4.2. Aplicarea dreptului comunitar la nivel naţional
b) organele comunitare, pot, de asemenea, prin Recomandări, să „in- Dreptul comunitar este aplicat, în mare măsură, de către fiecare stat
formeze, expertizeze sau să conducă activitatea statelor membre“; prin administraţia sa internă. La această situaţie s-a ajuns, în principal,
c) instituţiile comunitare dispun, în același timp, de puterea de a „au- deoarece reprezenta o imposibilitate practică implementarea dreptului
toriza, aproba sau nega unele decizii adoptate de către statele mem- comunitar în formă directă de către instituţiile comunitare în toate și
bre“; fiecare dintre statele membre, o asemenea întreprindere depășind ca-
d) aparţine, de asemeni, competenţei comunitare posibilitatea de a „în- pacitatea materială și umană a Comunităţilor. În plus, niciodată UE și
treprinde diferite acţiuni care nu duc neapărat la norme juridice, pre- Comunităţile Europene nu au avut în vedere o creștere a bugetului, în
cum aceea de a lua decizii având efecte individuale“. acest scop.
Organele comunitare pot flexibiliza aplicarea conţinutului Tratate- Această situaţie o întâlnim codificată în art. 5 TCECA, unde se
lor, ele fiind cele care pot interpreta Tratatele și nu statele membre. CEE arată că „instituţiile Comunităţii își vor exercita activităţile cu un apa-
116 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 117

rat redus, în strânsă cooperare cu cei interesaţi“. Art. 57 TCECA, Instituţia comunitară căreia îi corespunde aplicarea dreptului co-
face referiri directe la cooperarea cu guvernele și serviciile publice. munitar este Comisia. Consiliul este instituţia care adoptă acele acte
În ceea ce privește TCE, art. 5 arată că statele membre vor adopta normative ce dezvoltă dreptul primar. În acest sens, art. 145 si 155 TCE
toate măsurile generale și particulare potrivite pentru asigurarea în- arată că, „Consiliul va atribui Comisiei competenţa de a executa nor-
deplinirii obligaţiilor derivate din tratat sau rezultate din deciziile in- mele pe care le stabilește“.
stituţiilor Comunităţii. „Statele membre vor facilita instituţiilor co- Altfel spus:
munitare îndeplinirea misiunii lor“. Aceasta înseamnă, de fapt, că ad- — Consiliul adoptă actele normative care dezvoltă dreptul primar;
ministraţiile naţionale sunt cele care, în general, aplică Dreptul — Comisia adoptă regulamentele de aplicare ale acestora și adop-
Comunitar. tă actele executive (materiale) care se impun (autorizări sau nu
Este la fel de adevărat că, Tratatul CE stabilește: „instituţiile co- de fuziuni, sancţiuni, bugetul comunitar etc).
munitare sunt cele chemate să exercite competenţele comunitare“. Ast-
fel, art 7, 89.1, 85-86, 90.3, 94, 205 și 213 TCE stabilesc că este de 2.4.4. Principiul de autonomie instituţională și procedurală
competenţa Comisiei ca, în cooperare cu autorităţile statelor membre, Când aplicarea dreptului comunitar corespunde administraţiilor naţio-
să vegheze la aplicarea normelor comunitare. nale (marea majoritate a cazurilor), principiul este acela că adminis-
Având în vedere „progresivitatea integrării“, putem considera că, pe traţiile naţionale îl aplică, prin propriile organe, în acord cu normele lor
măsură ce respectivul proces va evolua, se va extinde și aplicarea di- procedurale. Acesta este principiul „autonomiei instituţionale și proce-
rectă a dreptului comunitar de către instituţiile comune. În practică nu durale“. Neexistând un drept de procedură propriu, dreptul comunitar
este încă exact așa, art. 42 TUE — după ce semnalează că dreptul co- se aplică în fiecare stat după propriile norme de procedură.
munitar este direct aplicabil — arată că, în afara competenţelor atri- Existenţa acestei situaţii poate duce, desigur, la un paradox. Acela
buite Comisiei, „aplicarea dreptului comunitar va fi asigurată de către că, existând un drept comunitar omogen, să existe, însă., aplicări ete-
autorităţile statelor membre“. O lege organică va determina modalităţile rogene și, deci, situaţii diferite în Comunităţile Europene, ceea ce ar fi
prin care Comisia va veghea la aceasta. Statele naţionale vor trebui, incompatibil cu prevederile art. 7 TCE. Aplicarea dreptului comunitar
deci, să se preocupe de aplicarea dreptului Uniunii, în cele mai multe prin intermediul normelor procedurale naţionale este posibilă și corec-
cazuri. Altfel spus, dreptul Uniunii nu se va aplica, în majoritatea ca- tă atâta vreme cât nu se produc aplicări neuniforme ale acestuia (deci,
zurilor, prin organele comunitare, ci prin administraţiile naţionale, ad- discriminări).
ministraţia comunitară — Comisia — urmărind mai mult „cazurile de
neaplicare ale acestuia sau de aplicare defectuoasă a sa“. Ca excepţie,
instituţiile comunitare aplică direct dreptul comunitar, atunci când exis- 2.5. Dreptul Comunitar versus Dreptul Naţional
tă referiri explicite în acest sens.
Nici măcar în cazul unor politici cu un mare grad de integrare/co- 2.5.1. Supremaţia dreptului comunitar
eziune precum politica agricolă, aplicarea directă nu este în mâinile Co- Dreptul CE și dreptul intern al diferitelor state membre apar ca sis-
misiei. Fiecare stat se angajează să aplice PAC, gestiunea, inspecţia și teme juridice autonome și distincte chiar dacă condiţionate de reparti-
strângerea fondurilor revenind statelor. zarea competenţelor stabilite și garantate de către Tratate.
La fel se întâmplă și în cazul politicii comerciale39. Relaţiile dintre Dreptul comunitar și Dreptul naţional nu se bazea-
ză, deci, doar pe „principiul ierarhiei“, ci și pe cel al „competenţelor“.
2.4.3. Aplicarea dreptului comunitar la nivelul Așa stau lucrurile în doctrină, în practică funcţionând, însă, uneori
instituţiilor comunitare diferit deoarece:
Aplicarea directă a Dreptului Comunitar de către instituţiile comu- — nu întotdeauna apar cu claritate repartizate competenţele între
nitare se reduce la acele cazuri în care aceasta apare explicit în dreptul CE și statele membre;
primar. Inexistenţa unei „administraţii comunitare teritoriale“, deși exis- — în multe cazuri deciziile adoptate de către instituţiile comunita-
tă una centrală, face să se recurgă la aplicarea indirectă a dreptului co- re trebuie dezvoltate legislativ, în conformitate cu ordinea juri-
munitar, de către administraţiile naţionale. dică naţională (directivele, de ex);
118 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 119

— în general, deciziile adoptate de către instituţiile comunitare se Pentru a evita astfel de probleme, prin Declaraţia Comună a PE,
pun în practică prin administraţiile naţionale, conform ordinii Consiliului și Comisiei (5 aprilie 1977) și Declaraţia Comună a Șefilor
lor juridice; de state sau guverne a ţărilor membre (7-8 aprilie 1978) se recunoaște
— chiar acquis-ul comunitar se pune în aplicare în interiorul fiecă- că nivelul de protecţie al drepturilor fundamentale, pe care îl acordă
rui stat membru, prin norme naţionale de aplicare ale acestuia. dreptul comunitar, nu este inferior celui pe care îl acordă constituţiile
Altfel spus, în practică relaţiile dintre Dreptul comunitar și cel naţio- statelor membre40.
nal se bazează, în principal, pe principiul competenţei, deși ar trebui să
se bazeze și pe cel al ierarhiei.
Ca principiu general se cunoaște că dreptul internaţional (deci, su- 2.6. Dreptul Comunitar și aderarea noilor membrii
pranaţional) prevalează în faţa celui naţional. În acest sens, articolul
5 al TCE obligă „statele membre să adopte toate măsurile necesare Intrarea noilor state în Comunitate a presupus acceptarea, de către
asigurării îndeplinirii obligaţiilor derivate din Tratat sau din actele acestea, a acquis-ului comunitar, adică acceptarea totalităţii dispoziţii-
adoptate de către Instituţiile comunitare și să se abţină de la adopta- lor, având rang mai mare sau mai mic, care constituie ordinea juridică
rea oricăror măsuri care să pună în pericol realizarea finalităţilor Tra- comunitară.
tatului CE“. Altfel spus, statelor membre le este interzis să pună în Condiţiile de aplicare ale acestui bloc legislativ au fost stabilite prin
vigoare o normativă internă incompatibilă cu cea comunitară, acea- dispoziţiile Tratatelor de aderare ale acestor ţări la Comunităţile Euro-
sta însemnând ca respectivul acquis să se aplice diferit în diferitele pene. Respectivele tratate conţin dispoziţii referitoare la aplicarea drep-
state membre, adică să avem de-a face cu o gravă discriminare (in- tului comunitar în noile state membre. Tratatele de aderare conţin, în
compatibilă cu art. 7 al TCE). plus, principii și măsuri de adaptare a Tratatelor și a deciziilor adopta-
„Supremaţia“ Dreptului Comunitar este progresivă, pe măsura co- te cu acest prilej de către instituţiile comunitare, măsuri tranzitorii cât
munitarizării sectoarelor și a extinderii aplicabilităţii sale, altfel spus, și dispoziţii referitoare la punerea în aplicare a Tratatelor.
pe măsura transferului de competenţe de la state la Uniune și Comu- În ceea ce privește principiile, toate cuprind ideea generală că, încă
nităţi. O normativă naţională care ar fi incompatibilă cu normele co- de la momentul aderării, noile state membre se supun Tratatelor și de-
munitare nu numai că ar fi inaplicabilă, dar nici măcar nu obligă au- ciziilor luate pentru aplicarea acestora. Aceasta înseamnă atât asuma-
torităţile naţionale să pună în mișcare procedurile naţionale de modi- rea obligaţiilor intracomunitare cât și a angajamentelor externe ale Co-
ficare a ordinii interne. Mai mult decât atât, normele interne trebuie munităţii.
interpretate în funcţie de litera și spiritul normelor comunitare pe care Fără îndoială, admiterea de noi membri a presupus necesitatea adap-
le dezvoltă. tării conţinutului Tratatelor și a unor dispoziţii comunitare la noua si-
tuaţie. Pe fond, respectivele modificări se referă la:
2.5.2. Dreptul Comunitar și Constituţiile statelor membre — compoziţia instituţiilor comunitare;
Competenţele Comunităţilor Europene își au raţiunea de a fi în tra- — distribuţia voturilor;
tatele constitutive. Tratatele constitutive recunosc Comunităţilor aceste — regulile „majorităţii“;
competenţe în scopul realizării, de către acestea, a ţelurilor pe care tra- — contribuţia la bugetul comunitar41.
tatele și le-au stabilit. Se poate face observaţia că, o asemenea funda- Aplicarea ordinii juridice comunitare nu se face dintr-o dată, noii
mentare juridică se regăsește și în constituţiile statelor membre — sta- membri dispunând de perioade tranzitorii pentru a o adopta în totalita-
te suverane — acestea prevăzând autolimitarea pe care, în exercitarea te42.
suveranităţii lor, și-o impun urmare a transferării anumitor competenţe
proprii, instituţiilor comunitare. În această logică, dreptul comunitar nu
ar trebui să fie incompatibil cu cel naţional. În cazul unei contradicţii
între dreptul comunitar și vreun articol al constituţiei vreunui stat mem-
bru, dreptul comunitar va fi suveran faţă de cel naţional, conform Sen-
tinţei (6/64)(29) a TJCE din 15 iulie 1964.
120 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 121

3
INSTITUŢIILE COMUNE

22244
CR

12
12
9
24
12
21
24
9
24
6
12

24
12
9
12
3.1. Instituţiile comunitare și cele ale Uniunii

3.1.1. Instituţiile comunitare


Așa cum arătam, obiectivele Comunităţilor Europene trebuie atin-
se prin intermediul unor entităţi, numite instituţii comunitare. Chiar
dacă există și alte organe menite a dezvolta funcţii determinante în acest
sens, chiar dacă statele membre au și ele obligaţii de acest fel, insti-

CES

12
12
9
24
12
21
24
9
24
6
12

24
12
9
12
222
tuţiile comunitare sunt cele care au răspunderea directă.
Aceste instituţii sunt:
— Parlamentul European;
— Comisia Europeană;

Comisari
— Consiliul;

1
1
1
2
1
2
2
1
2
1
1

2
1
1
1
20
— Curtea de Justiţie și Curtea de Conturi.
Codificarea acestei „ordini instituţionale“ o găsim în art. 4 TCE, art.
3 TCEEA și art. 7 TCECA.
Mai trebuie reamintit că vorbim de „instituţii comune“ având „com-

majorităţii calificate
petenţe diferite“, în funcţie de Tratatul (CECA, CEE, CEEA) în limi-

voturilor în cazul
tele căruia acţionează.

Ponderarea
O particularitate a instituţiilor comunitare este aceea că membrii lor
sunt aleși sau numiţi de către statele membre sau corpul electoral al

5
5
3
10
5
8
10
3
10
2
5

10
4
3
4
87
acestora, dar niciodată de către membrii altei instituţii comunitare, ceea
ce le garantează reciproc independenţa și le asigură păstrarea echili-
brului de puteri43.
Principalele „elemente instituţionale“ distribuite pe state membre,
apar în forma prezentată în tabelul din pagina următoare.

Deputaţi în
3.1.2. Instituţiile Uniunii
Așa cum instituţiile comunitare sunt comune celor trei Comunităţi

PE

25
25
16
99
25
64
87
15
87
6
31

87
21
16
22
626
Europene, aceleași instituţii sunt comune și UE, în sensul că aceasta nu
are un cadru instituţional distinct de cel comunitar. Trebuie însă preci-
zat că, atunci când aceste instituţii acţioneaza în cadrul TUE, vor adop-
ta măsuri — poziţii și acţiuni comune — prevăzute în TUE, dar nu vor
adopta actele tipice ale acestor instituţii înţelese ca și instituţii comu-

Marea Britanie
Stat membru
nitare (regulamente, directive etc). Identitatea dintre cadrul instituţio-

Luxembourg
Danemarca
nal al UE și cel comunitar apare consacrată în art. C.1. al TUE unde se

Portugalia
Germania

Finlanda
semnalează că, „Uniunea va avea un cadru instituţional unic care va ga-

Austria
Olanda
Irlanda
Spania

Suedia
Grecia
Belgia

Franţa
ranta coeziunea și continuitatea acţiunii sale în scopul atingerii obiec-

Italia

Total
tivelor acesteia, respectând și dezvoltând acquis-ul comunitar“. Faptul
că fiecare instituţie va acţiona, după caz, în funcţie de Tratate, este re-
122 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 123

cunoscut în art. E al TUE unde se arată că „PE, Consiliul, Comisia, mând progresivitatea integrării europene, cadrul competenţial al PE
Curtea de Justiţie își vor exercita competenţele în condiţiile și scopuri- putând fi înţeles ca un autentic „barometru“ al procesului de integrare,
le prevăzute în dispoziţiile Tratatelor constitutive ale Comunităţilor Eu- pe ansamblul său.
ropene și ale Tratatelor ce le-au modificat cât și în Tratatul Uniunii Eu- Adunarea, cum se numea iniţial, s-a autodenumit „Adunare Parla-
ropene“. În cazul Consiliului (instituţia care adoptă decizii în exercita- mentară Europeană“48, iar apoi Parlament European, prin Actul Unic
rea competenţelor prevăzute în TUE cu cea mai mare frecvenţă), acesta European49. În ceea ce privește formularea din TUE, s-a generalizat uti-
și-a modificat denumirea în „Consiliu al Uniunii“. Nici Comisia, nici lizarea formulei de „Parlament European“, singurul loc în care se mai
Curtea de Justiţie nu au trecut la denumirea de Comisie sau Curte a folosea noţiunea de „Adunare“ fiind art. 243 al TCE.
Uniunii, rămânând la cele anterioare.
3.2.2. Structura și organizarea PE
PE, cu sediul în Strasbourg50, este format din 626 membri după cum
3.2. Parlamentul European urmează: Germania, 99; Franţa, Italia și Marea Britanie, câte 87 fieca-
re; Spania, 64; Olanda, 31; Belgia, Grecia și Portugalia, câte 25 fieca-
3.2.1. Parlamentul European, parte a sistemului instituţional al re; Suedia, 2251; Austria, 21; Irlanda, 15; Danemarca și Finlanda, câte
Comunităţilor Europene 16 fiecare; Luxembourg, 652.
În cele trei Tratate constitutive se menţionează existenţa celor trei Prin noua redactare a art. 137 TCE (art. 189, TUE Amsterdam) nu-
Adunări Parlamentare, compoziţia și funcţionarea acestora (art. 20-25 mărul maxim al membrilor PE se stabilea la 700. În anul 1976 se de-
TCECA, art 137-144 TCE și art.107-114 TCEEA). Convenţia referi- cide ca membrii PE să fie aleși de către corpul electoral al fiecărui stat
toare la unele instituţii comune ale Comunităţilor Europene (Roma, 25 prin sufragiu universal, încetând astfel desemnarea acestora de către
martie 1957) a stabilit că, în loc de trei Adunări Parlamentare să avem parlamentele naţionale53. Dacă în Tratate se vorbește despre norme elec-
una, comună celor trei Comunităţi Europene. torale unice (art. 138 TCE), în realitate alegerile directe se fac conform
Cum bine știm, încă se vorbește despre „insuficienţa competenţe- legilor electorale din fiecare ţară, nici măcar principiul proportionali-
lor PE“ sau despre „deficit democratic“. Evident că această problemă tăţii nefiind respectat, deoarece numărul locurilor din PE nu este în ra-
se punea, cu atât mai mult, la început, când, prin Tratate, se stabilea ca port direct cu populaţia54.
obiectiv al Adunării parlamentare doar acela de „a fi consultată de că- Organizarea PE este reglementată prin Regulament Intern55 și se
tre instituţiile cu competenţă normativă“45. Cu toate limitele sale, prin bazează pe existenţa unui Președinte ales dintre candidaţii diferitelor
crearea Adunării (Parlamentare) se intuia voinţa redactorilor Tratatelor grupuri politice sau grupuri de 10 deputaţi neînscriși în grupurile poli-
de a crea „embrionul“ a ceea ce putea deveni, în timp, o instituţie ase- tice. Dacă nici un candidat nu are majoritate absolută în primele trei tu-
mănătoare parlamentelor naţionale. În fapt, Adunarea Parlamentară, co- ruri, în cel de-al patrulea rămân primii doi clasaţi, iar alegerea se face
mună celor trei organizaţii regionale internaţionale (Comunităţile Eu- prin majoritate simplă. Președintele răspunde de activităţile PE în faţa
ropene), era un for de dezbatere în care se întâlneau persoane alese de altor instituţii comunitare, de relaţia internaţională a PE cât și de trans-
către parlamentele naţionale și nu de către corpul electoral al statelor parenţa Rezoluţiilor PE.
membre46. De organizarea administrativă și financiară răspunde organul de con-
Este adevărat că, în redactarea Tratatelor constitutive se prevăzuse ducere colectivă al PE format din Președinte, 12 vicepreședinţi, che-
posibilitatea ca Adunarea să fie aleasă direct de către electorii din sta- storul și, eventual, președinţii grupurilor politice.
tele membre, ceea ce făcea ca, dintr-un început, Comunităţile Europe- Membrii PE se reunesc pe grupuri politice și nu în funcţie de naţio-
ne să nu fie o simplă organizaţie internaţională. Se „anunţa“, astfel, in- nalitate, formulă logică dacă avem în vedere că s-a dorit să se dea PE
tenţia de a „merge mai departe“ de o „simplă organizaţie internaţiona- o autentică dimensiune comunitară. Așa s-ar explica și faptul că nu-
lă“ prin stabilirea unor obiective, structuri și competenţe diferite47. mărul de deputaţi necesar formării unui grup politic este mai redus
Cu timpul, Adunarea Europeană și-a adăugat competenţe, chiar dacă atunci când la acesta participă reprezentanţii mai multor state și mai
insuficiente pentru a reprezenta eficace popoarele comunitare. Crește- mare dacă este vorba despre reprezentanţii unuia singur. Concret, se
rea competenţelor (normative și bugetare) poate fi apreciată ca, expri- poate constitui un grup politic din 10 membri dacă aceștia provin din
124 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 125

trei sau mai multe ţări, dar este nevoie de 20 de membri dacă aceștia 3.2.3. Competenţele PE
provin din aceeași ţară. Competenţele PE nu sunt identice cu cele ale unui parlament naţio-
PE poate avea Comisii parlamentare specializate (agricultură, poli- nal, în primul rând pentru că puterea legislativă a Comunităţii (adică
tică, buget, transporturi etc), având menirea de a elabora Propuneri de competenţa de a adopta norme de caracter general) este, în principal, a
Rezoluţii ce apoi se votează în plen. Comisiile trebuie să cuprindă mem- Consiliului sau a Comisiei. PE, așa cum apărea iniţial în Tratatele con-
bri ai grupurilor politice în aceeași proporţie ca plenul, iar conducerea stitutive, nu avea alte competenţe decât controlul asupra gestiunii Co-
lor este asigurată de doi vicepreședinţi și președintele PE. misiei și pe aceea de a emite Avize neangajante înainte de adoptarea de
Membrii PE au aceleași drepturi ca și cei ai unui parlament naţio- către Consiliu, la propunerea Comisiei, a diferitelor acte prevăzute la
nal (imunitate, salariu, fond de cheltuieli pentru activitatea desfășura- art. 14 și 15 TCECA, 189 TCE și 161 TCEEA sau înainte de a fi sem-
tă, inviolabilitate pentru opiniile exprimate în activitatea parlamentară nate acorduri internaţionale. Pe masură ce s-a intensificat procesul de
etc). integrare europeană, competenţele PE au crescut fiind încă departe de
cele tipice unui parlament, dar la fel de departe și de lipsa practică de
Compoziţia PE:
competenţe de la început. Astăzi, PE joacă un rol important în proce-
— Grupul Partidului Socialist European;
sul de elaborare a normelor comunitare cât și în cel de adoptare a bu-
— Grupul Partidului Popular European;
getului comunitar, fără a avea, însă, competenţe directe în privinţa ac-
— Grupul Liberal, Democratic și Reformist;
cederii de noi membri. PE are, însă, competenţe în privinţa resurselor
— Grupul Verzilor;
pe care Comunităţile Europene le pun la dispoziţia integrării.
— Grupul Europa Democraţiilor;
— Grupul Stângii Unite Europene;
3.2.3.1. Competenţe normative
— Grupul Uniunea pentru Europa naţiunilor;
Competenţele normative ale PE sunt încă reduse dar, în același timp,
— Grupul Mixt;
în creștere.
— Neînscriși;
Iniţial, participarea PE la procesul de adoptare a normelor comuni-
— Alţii56.
tare se limita la Avizarea propunerilor făcute Consiliului de către Co-
În privinţa Comisiilor, acestea sunt: misie, avize neangajante. În practică, rolul PE s-a văzut întărit pe mă-
— Comisia de Afaceri Externe și de Securitate; sură ce Curtea de Justiţie a început să sancţioneze Consiliul pentru ne-
— Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală; solicitarea Avizelor acestuia, atunci când erau necesare57 sau atunci
— Comisia de Buget; când, după emiterea Avizului PE, respectivul act normativ era modifi-
— Comisia Economică și Monetară; cat pe fond fără a i se solicita PE un alt Aviz. De altfel, deja de-a lun-
— Comisia de Industrie, Comerţ Exterior, Energie; gul anilor ’70 devenise o practică ca orice propunere a Comisiei să fie
— Comisia Juridică și Piaţa Internă; însoţită de solicitarea Avizului PE, la 4 martie 1975 semnându-se „De-
— Comisia de Afaceri Sociale și Muncă claraţia Comună a Parlamentului, Consiliului și Comisiei referitoare la
— Comisia de Politică Regională, Transporturi, Turism; procedura de concertare între cele trei instituţii în cazul adoptării de
— Comisia de Mediu, Sănătate și Consumatori; acte normative cu consecinţe financiare importante“. În această logică,
— Comisia de Tineret, Cultură, Educaţie, Mass-media și Sport; la 16 decembrie 1981, Comisia a elaborat un proiect de Declaraţie Co-
— Comisia de Dezvoltare și Cooperare; mună care, dacă s-ar fi pus în practică, ar fi presupus extrapolarea De-
— Comisia de Libertăţi Publice și Afaceri Interne; claraţiei din 1975 asupra tuturor deciziilor de caracter general. În rea-
— Comisia de Control Bugetar; litate, acest fapt nu s-a produs, datorită opoziţiei Danemarcei (Consi-
— Comisia Afaceri Constituţionale; liul European de la Stuttgardt, 1993).
— Comisia de Regulament, Verificare a Puterilor și Imunităţi; Actul Unic European a constituit ocazia regularizării unor sectoare
— Comisia Drepturilor Femeii; comunitare realizându-se, cu acest prilej, adevărata concertare a Co-
— Comisia de Petiţii misiei, Consiliului și PE în vederea adoptării de acte normative. Aceas-
— Comisia de Pescuit. ta a făcut ca rolul PE să crească, chiar dacă continuă să fie Consiliul
126 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 127

cel care are „ultimul cuvânt“. În art. 7, 49, 54, 100A, 100B, 118A, 130E glementările și Directivele), conform unei proceduri complexe, regula-
și 130Q TCE, așa cum au fost acestea redactate o dată cu intrarea în vi- rizată prin art. 189B al TCE.
goare a AUE, se prevedea adoptarea, de către Consiliu, a actelor nor- Adoptarea de „acte în comun“ de către PE și Consiliu se face ple-
mative de caracter general „în cooperare cu PE“, ceea ce însemna re- când de la o propunere a Comisiei prin prezentarea acesteia celor două
cunoașterea rolului acestuia în adoptarea unor astfel de acte normative. instituţii. Consiliul, prin majoritate calificată și cu Avizul PE, adoptă
Chiar dacă era vorba doar despre competenţe legate de aceste articole, o Poziţie Comună. Comisia emite o opinie asupra acesteia, iar PE poa-
putem vorbi despre un progres. Acesta era confirmat și prin faptul că te aproba această Poziţie Comună de formă explicită sau implicită61.
respectivele acte normative se refereau la piaţa internă afectând deci În oricare dintre aceste cazuri, Poziţia Comună se adoptă. Există, de-
nucleul integrării. sigur, posibilitatea ca, prin majoritate absolută, PE să comunice Con-
În cazul în care un act normativ trebuia adoptat de către Consiliu în siliului că nu este de acord cu Poziţia Comună și să propună amenda-
cooperare cu PE, Consiliul — art. 149 TCE, în redactarea AUE — prin mente.
majoritate calificată și având Aviz favorabil al PE trebuia să stabilea- Dacă PE exprimă intenţia de a respinge Poziţia Comună, Consi-
scă Poziţia Comună, plecând de la propunerea Comisiei și Avizul PE. liul — prin Comitetul de Conciliere — poate încerca să evite respin-
Această Poziţie Comună exprimată de Consiliu58 era trimisă PE însoţită gerea acesteia, explicând PE motivele sale. Dacă explicaţiile conving,
de Rapoarte ale Consiliului59 și ale Comisiei60. Dacă timp de trei luni PE poate să renunţe la respingerea Poziţiei Comune și să-și prezinte
PE nu avea nici o reacţie sau își exprima acordul, atunci Consiliul apro- doar amendamentele.
ba definitiv actul normativ respectiv, conform Poziţiei Comune. Actul În termen de trei luni de la primirea amendamentelor, Consiliul, prin
respectiv era aprobat prin majoritate calificată de către Consiliu, dat majoritate calificată, le aprobă și adoptă actul în cauză. În cazul în care,
fiind faptul că era o propunere a Comisiei și avea acordul PE. faţă de amendamentele PE, Comisia a elaborat un Aviz negativ, atunci
În timpul celor trei luni, PE putea emite amendamente la Poziţia Consiliul le poate adopta doar prin unanimitate.
Comună sau putea să o respingă. Dacă Poziţia Comună era respinsă de Dacă Consiliul nu reunește majoritatea calificată sau, după caz, una-
către PE, Consiliul putea, totuși, adopta respectivul act normativ, însă nimitatea se apelează la „Comitetul de Conciliere, Consiliu — PE“ pen-
avea nevoie de unanimitate. Dacă Poziţia Comună era doar amendată, tru a căuta formula comună care să permită aprobarea respectivului act.
Comisia — în termen de trei luni — trebuia să revizuiască propunerea Comisia asistă la aceste reuniuni. Dacă în termen de șase săptămâni se
trimisă Consiliului, ţinând cont de amendamentele PE. O dată epuizat ajunge la un text de compromis și dacă acesta se aprobă în alte șase
acest termen, Comisia trebuia să trimită, din nou, Consiliului propune- săptămâni de către Consiliu (prin majoritate calificată) și PE (prin ma-
rea modificată. De aici înainte, Consiliul putea: joritate absolută), atunci acesta se consideră adoptat. Dacă una dintre
a) să aprobe propunerea reexaminată a Comisiei, prin majoritate cali- aceste instituţii îl respinge, sau nu se votează respectivul text în cele
ficată; șase săptămâni stabilite, acesta este respins.
b) să aprobe, prin unanimitate, amendamentele PE neacceptate de Co- Acest proces complex de adoptare a unor acte normative demon-
misie. strează, între altele, dorinţa PE de a juca un rol principal, chiar dacă
Dacă treceau trei luni fără să se pronunţe Consiliul asupra propu- încă nu funcţionează ca un parlament în adevăratul sens al cuvântului.
nerii modificate a Comisiei, aceasta se considera respinsă. O dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, respec-
După cum se poate vedea, deși PE continua să nu adopte acte nor- tiva procedură de adoptare în comun PE-Consiliu a diferitelor acte nor-
mative de caracter general, faptul că existau sectoare în care Consiliul mative s-a modificat prin art. 251 (cel care redactează într-o formă nouă
le adopta împreună cu PE făcea ca importanţa acestuia să crească. vechiul art. 189B al TCE)62.
În noua redactare a TCE dată de către TUE, procedura de adoptare Faptul că se adoptă acte în comun nu înseamnă că se renunţă la co-
a actelor normative de către PE în cooperare cu Consiliul este descrisă operare și nici că aceste două proceduri se extind mai departe de Co-
în art. 189C (art. 149, dispărând). Cu aceeași ocazie, competenţele PE munitatea Europeană. Singura prevedere care apare la Amsterdam în
apar întărite, art. 189 TCE arătând că PE poate adopta, nu doar „în co- acest sens este că, începând cu 1996, se pot extinde temele asupra că-
operare“, ci și „împreună cu Consiliul“ toate categoriile de acte nor- rora se pot adopta decizii în comun de către Consiliu și PE (art. N2
mative la care făcea referire respectivul articol (între care, găsim Re- TUE).
128 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 129

3.2.3.2. Competenţe bugetare reuși) clarificarea distincţiei sus-amintite prin Declaraţia Comună a
Cum am văzut, adoptarea în comun de acte normative de către Con- Consiliului, Comisiei și PE din 30 iunie 1982.
siliu și PE a făcut să crească puterea PE în procesul legislativ, sectorul Pe de altă parte, Comisia fiind cea care stabilește anual limitele ma-
în care aceasta s-a întărit substanţial, începând cu anii ’70, fiind însă xime de creștere a CNO (maxim 20% din total)75 face ca PE să aibă o
cel bugetar. „marjă de manevră“ limitată, ceea ce determină PE să „reacţioneze“ și
Astfel, Tratatul de la Luxembourg, 21 aprilie 197063, a modificat să „șicaneze“ Comisia atunci când aceasta trebuie să prezinte, în faţa
substanţial (stabilind, între altele, sistemul resurselor proprii comuni- sa, execuţia bugetară.
tare64) dispoziţiile financiare ale tratatelor constitutive stabilind auto- Dacă PE are competenţe din ce în ce mai mari în privinţa bugetu-
nomia PE în aprobarea și executarea propriului buget. La rândul său, lui, acestea sunt încă departe de cele ale parlamentelor naţionale, PE
Tratatul de la Bruxelles, 22 iulie 197565, a permis PE să respingă proiec- nefiind abilitat și cu aprobarea normelor ce reglementează resursele co-
tul de buget elaborat de către Consiliu, conform noii redactări a art. 203 munitare76. Altfel spus, PE controlează modul de efectuare a cheltuie-
TCE66. lilor comunitare, dar nu are nici o competenţă asupra resurselor care le
Prin Tratatul din 1975, proiectul de buget, elaborat de către Con- fac posibile.
siliu în baza anteproiectului Comisiei, se trimite PE care poate să-l
aprobe sau nu. Dacă nu îl aprobă, trebuie să facă propuneri de mo- 3.2.3.3. Competenţe politice
dificare a cheltuielilor obligatorii (numite în continuare CO)67 sau Alături de competenţele legislative și bugetare, apar cele de con-
chiar a celor ne-obligatorii68 (numite, în continuare CNO). La rân- trol politic al activităţii altor instituţii, în special Comisia. Întărirea
dul său, Consiliul trebuie să aprobe modificările CO69 sau să le re- componenţei politice a PE s-a realizat progresiv, saltul fiind dat de
spingă (prin majoritate calificată). Dacă se depășesc cheltuielile glo- „legitimizarea“ pe care i-a adus-o alegerea directă a Europarlamen-
bale, aprobarea de către Consiliu se face tot prin majoritate califica- tarilor.
tă. În cazul CNO, dacă Consiliul nu este de acord cu modificările PE Controlul politic al PE asupra Comisiei se exercită prin Raportul
trebuie să le respingă, prin majoritate calificată. Dacă nu o face, se anual al acesteia, în baza art. 143 TCE, 113 TCEEA și 24 TCECA.
consideră aprobate. În urma dezbaterilor, PE poate vota o moţiune de cenzură împotri-
În cazul respingerii de către Consiliu a modificărilor făcute de PE, va Comisiei care, dacă este aprobată cu 2/3 din voturi, poate duce la
proiectul se întoarce la acesta care nu poate face mare lucru în cazul demiterea sa. Această măsură, mai mult teoretică, nu ar avea un impact
CO70 având, însă, ultimul cuvânt în cazul CNO. catastrofal asupra Comunităţilor, dat fiind faptul că nu este vorba de-
Există însă, prin art. 203.8 TCE al Tratatului din 1975, și posibili- spre demiterea unui „executiv“ în adevăratul sens al cuvântului77. În
tatea ca, pentru motive întemeiate, PE să poată respinge, prin votul a plus, dacă Comisia este demisă sau demisionează, nu este PE cel ce
doar 2/3 din parlamentari, proiectul de buget în vederea unei noi pre- numește noua Comisie, această atribuţie având-o guvernele statelor
zentări a acestuia. În acest caz, până la prezentarea noului buget, Co- membre.
munităţile Europene „funcţionează“ cu a 12-a parte din bugetul anului Această confruntare „a priori“ dintre PE și Comisie este, în opinia
precedent al fiecărui capitol71. noastră, hilară deoarece PE ar trebui să fie mai aproape de Comisie (ca
Cum se poate vedea, competenţele PE sunt din ce în ce mai mari instituţii ce reprezintă interesele comune), „inamicul“ lor putând fi con-
ceea ce a făcut ca și controversele dintre acesta și Consiliu să fie pe mă- siderat, mai degrabă, Consiliul (reprezentantul intereselor naţionale).
sură. Astfel, Parlamentul European, deja ales prin sufragiu universal și Altfel spus, moţiunile de cenzură ale PE nu duc la căderea execu-
având, deci, o altă legitimitate, a respins bugetele din anii 198072 și tivului (Comisia fiind cel mult un „executiv derivat“), ceea ce a făcut
1985. Probleme au apărut și la aprobarea celor din 1982, 1984 și 1986. ca, în puţine rânduri, să întâlnim moţiuni de cenzură așa cum apar aces-
Cel din 1986 a fost chiar anulat de către Curtea de Justiţie (Sentinţa din tea în art. 144 TCE, 114 TCEEA și 24 TCECA.
3 iulie 1986/34/86)73. Principala cauză a conflictului avea la bază „lip- Alte forme de acţiune politică a PE asupra Consiliului și Comi-
sa de claritate în delimitarea CO de CNO“, adică în delimitarea chel- siei sunt cele ale interpelărilor, orale sau scrise. Chiar dacă PE poate
tuielilor asupra cărora PE nu avea nici un cuvânt de spus în legătură cu adopta Rezoluţii legate de acestea, efectele practice ale lor sunt insig-
cele asupra cărora PE avea putere de decizie74. S-a încercat (fără a se nifiante.
130 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 131

Deasemenea, chiar dacă formal doar Comisia prezintă Rapoarte asu- 3.2.4. Apărătorul poporului
pra activităţii sale în faţa PE, în practică și Consiliul o face. Figura Apărătorului Poporului apare în art. 20D TCECA, 138E TCE
și 107D TCEEA introduse în textele tratatelor prin TUE. Statutul Apă-
3.2.3.4. PE, apărătorul dreptului comunitar rătorului Poporului apare ca rezultat al Deciziei 94/262/CECA, CE și
Al patrulea tip de competenţe ale PE vine din capacitatea sa de a CEEA din 9 martie 199483.
controla activitatea Comisiei și a Consiliului, adică de a controla dacă Așa cum se întâmplă cu Apărătorul Poporului naţional, cel de la ni-
acestea își desfășoară activitatea în baza dreptului comunitar sau a unor vel comunitar primește reclamaţiile cetăţenilor Uniunii — persoane fi-
criterii sau judecăţi politice. PE are legitimitate în elaborarea unui „Re- zice sau juridice — rezidente în statele acesteia referitoare la proasta
curs pentru inactivitate, omisiune sau lipsă“ — art. 175 TCE, 148 administrare a unei instituţii sau organ comunitar, exceptând Curtea de
TCEEA78 — dacă Consiliul sau Comisia se fac vinovate de „lipsă de Justiţie sau cea de Primă Instanţă. Cum se poate observa, Apărătorul
activitate normativă“, înţelegând că aceasta este obligaţia lor, conform Poporului nu are competenţe în privinţa proastei aplicări a dreptului co-
dreptului primar și derivat. Altfel spus, PE poate să se adreseze Curţii munitar de către statele membre.
dacă Comisia și Consiliul nu adoptă un act normativ (directivă, regu- Plângerea trebuie făcută la cel mult doi ani de când reclamantul și-a
lament) pe care acesta îl consideră important79. dat seama de respectiva iregularitate. Dacă se constată iregularitatea,
Controlul asupra Consiliului și a Comisiei se poate face de către PE Apărătorul Poporului informează respectiva instituţie și, în termen de
și în baza unui „Recurs în Anulare“, conform art. 173 al TCE, 146 trei luni, aceasta trebuie să se justifice. Având propria expertiză și răs-
TCEEA. Altfel spus, în anumite condiţii, PE poate face recurs împo- punsul respectivei instituţii, Apărătorul Poporului face un Raport, că-
triva unui Regulament al Consiliului dacă a fost violată ordinea juridi- tre instituţia reclamată și PE în care prezintă situaţia reclamatului. Apă-
că comunitară. rătorul Poporului trebuie să redacteze un Raport anual PE, în legătură
Prin redactarea art. 173 TCE de către TUE, PE poate depune Re- cu activitatea sa.
curs în Anulare pentru orice act normativ al Consiliului care a fost adop-
tat fără participarea sa, ori de câte ori se prevede așa ceva. Dat fiind
faptul că, deciziile ce necesită avizul PE cresc progesiv ca număr80, 3.3. Consiliul
crește și puterea PE în ceea ce privește supravegherea aplicării dreptu-
lui comunitar. 3.3.1. Consiliul, parte a sistemului instituţional al Comunităţilor
Competenţele PE în apărarea dreptului comunitar se realizează și Consiliul este una din cele cinci instituţii comunitare84 care, con-
prin dreptul de investigare al PE, recunoscut în art. 20B TCECA, 138C form TCE85 și TCEEA, garantează atingerea obiectivelor finale ale aces-
TCE și 107B TCEEA. Acest drept se exercită prin Comisii de Anche- tora. Având în vedere importanţa sa în sistemul instituţional, membrii
tă, a căror activitate este reglamentată prin Decizia PE, Consiliului și a Consiliului nu sunt numiţi de o altă instituţie comunitară, ci de guver-
Comisiei din 6 martie 199581 și al căror obiectiv este obţinerea de in- nele statelor membre.
formaţii în legătură cu aplicarea dreptului comunitar de către statele Normele sale de bază se regăsesc, ca expresie a importanţei sale, în
membre sau instituţiile comunitare. Dreptul primar: art. 26-30 TCECA, 145-154 TCE și 115-123 TCEEA
(compoziţie, competenţe, proceduri etc)86.
3.2.3.5. Competenţe internaţionale Începem studiul nostru arătând că, Tratatul de Fuziune (8 aprilie
În fine, cel de-al cincilea domeniu al competenţelor PE este cel al 1965, Bruxelles) care a instituit Consilii și Comisii unice ale Comuni-
relaţiilor internaţionale, adică relaţiile externe ale Comunităţilor Euro- tăţilor Europene, a anulat, prin art. 7, unele articole care regularizau, în
pene82. Conform art. 113 TCE acordurile având caracter comercial nu Tratatele constitutive, funcţionarea Consiliului. Succesivele extinderi
reclamă aprobarea PE, însă acordurile cu terţe ţări sau cu organizaţiile ale UE au adus alte modificări ale normelor regularizatoare ale Consi-
internaţionale, conform art. 228 TCE, trebuie să aibe un Aviz din par- liului, în esenţă acestea referindu-se la ponderarea voturilor statelor
tea PE (mai puţin cele care fac obiectul art. 113). Acest Aviz al PE vi- membre sau la forma de rotare a președinţiei acestuia. Actul Unic Eu-
zează, mai ales, acele cooperări care implică bugetul comunitar sau care ropean a operat, de asemenea, unele modificări, în principal în ceea ce
implică modificarea unui act normativ, conform art. 189B. privește competenţele acestuia în procesul adoptării de acorduri în co-
132 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 133

operare cu PE87. În fine, TUE a adus o nouă redactare, dar și include- să se transforme într-un for de apărare a intereselor naţionale. În acest
rea unor noi articole astfel încât regularizarea Consiliului apare în art. sens, Consiliul nu se diferenţiază mult de ceea ce este o organizaţie in-
27, 27A, 29 și 30 TCECA, 146, 147, 151 și 154 TCE și 116, 117, 121 ternaţională clasică.
și 123 TCEEA, la care se adaugă articolele citate la început, adică 26-30 În realitate, Consiliul are o „voinţă proprie“, distinctă de cea a mem-
TCECA, 145-154 TCE și 115-123 TCEEA. brilor săi90, ceea îi permite realizarea obiectivelor proprii acestea pu-
Chiar dacă Consiliul este o instituţie comună celor trei Comunităţi, tând, punctual și pe termen scurt, să nu coincidă cu cele ale unuia sau
competenţele acestuia diferă de la o Comunitate, la alta. Altfel spus, mai multor state membre91. Faptul că unele acte ale Consiliului nu se
Consiliul are competenţe ce derivă din prevederile TCECA (când acţio- adoptă prin unanimitate, faptul că „valoarea“ votului membrilor săi nu
nează în cadrul acestuia) dar are altele, derivate din TCE și TCEEA este aceeași, că acordurile din Consiliu nu trebuie ratificate de către par-
(când acţionează în cadrul lor). lamentele naţionale, că unele acte ale Consiliului generează drepturi și
Precizăm, încă o dată, că această situaţie va continua atâta vreme obligaţii directe pentru statele membre92 fac ca acesta (Consiliul) să fie
cât cele trei organizaţii (Comunităţi Europene) nu vor fuziona88. „ceva mai mult“ decât o organizaţie internaţională clasică chiar dacă
Stabilirea unui Consiliu unic prin Tratatul de Fuziune din 1965 nu uneori este prezentat ca un simplu for al reprezentanţilor guvernelor
a adus, în practică, schimbări spectaculoase deoarece, încă de la prima statelor membre.
sesiune a Consiliului CEE și CEEA din 25 ianuarie 1958, Consiliile În unele cazuri punctuale și cel puţin pe termen scurt, reprezentan-
CEE și CEEA au avut un Secretariat Comun, acesta fiind cel existent ţii unor state membre se pot simţi afectaţi de anumite decizii, ceea ce
în cazul CECA. le confirmă dubla alteritate.
Vorbind despre instituţiile Uniunii, Consiliul comun al celor trei Co- — de „membrii ai Consiliului“;
— de „reprezentanţi ai guvernelor statelor membre“.
munităţi, adică Consiliul Comunităţilor Europene, coincide cu Consi-
Această contradicţie își găsește rezolvarea prin „apartenenţa volun-
liul Uniunii ceea ce nu îl împiedică ca, atunci când acţionează în ca-
tară a statelor membre la Comunităţile Europene“, respectivele state,
drul UE, să nu o mai facă conform dreptului comunitar, ci conform afectate uneori pe termen scurt, fiind convinse că, pe termen lung, vor
dreptului uniunii. beneficia de această apartenenţă și că, deși pe termen scurt sau în pro-
Consiliul a decis să se numească „Consiliul Uniunii“, denumire ce bleme punctuale pot fi în contradicţie cu deciziile Consiliului, vor be-
i se dă mai ales atunci când acţionează în cadrul competenţial al UE, neficia, pe termen lung, de respectivele politici. Aceasta face ca mem-
adică PESC și JAI, adică atunci și acolo unde Comunităţile Europene brii executivelor naţionale, când se reunesc în Consiliu, să nu poată
nu au competenţe89. acţiona ca atare, ci „ca membrii ai Consiliului“.
Procesul decizional al Consiliului se supune normelor prevăzute
3.3.2. Consiliul, instituţie comunitară și internaţională în dreptul primar și derivat care, între altele, stabilesc că membri gu-
Consiliul este format din reprezentanţii statelor membre așa cum vernelor statelor membre pot adopta acorduri „doar ca membri ai Con-
precizează art. 2 al Tratatului de Fuziune din 1965 care substituie art. siliului“ și „nu ca membri ai guvernelor“, aceasta demonstrând statu-
27, 146 și 116 TCECA, TCEE și TCEEA. De asemenea, conform Tra- tul Consiliului de a fi mai mult decât o conferinţă interguvernamen-
tatului Uniunii, art. H7, G41 și E15, Consiliul este compus din câte un tală.
reprezentant al fiecărui stat membru.
Din aceste formulări se deduce dubla natură a Consiliului: 3.3.3. Unicitatea Consiliului
— pe de o parte, instituţie comunitară în măsura în care este regu- Consiliul, cum am văzut, este format din câte un membru al fie-
larizat prin dreptul comunitar care îi și recunoaște atribuţii și cărui guvern al statelor membre. Acesta nu este mereu același, ci ace-
competenţe proprii a căror exercitare este reglementată de nor- la care este considerat cel mai competent într-o chestiune sau alta.
me comunitare; În practică, compoziţia Consiliului diferă în funcţie de tema discu-
— pe de alta, for de reprezentare a guvernelor statelor membre. tată, încât poate exista impresia că există „tot atâtea Consilii, câte
Consiliul ar trebui să fie o instituţie comunitară la fel ca și Comisia teme avem“ (Consiliu de agricultură, de finanţe, de transporturi, de
sau PE, dar faptul că este compus din reprezentanţii guvernelor face ca cultură etc).
134 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 135

Faptul că, cea mai importantă instituţie comunitară variază în com- tare“ îl deţine calitatea de membru al unui guvern din statele membre
poziţie, poate afecta „unicitatea“ sa, ceea ce ar fi grav având în ve- sau calitatea de membru al Consiliului?
dere faptul că majoritatea competenţelor normative la nivel comuni- Conform art. 2 al Tratatului de Fuziune, respectivul membru al gu-
tar sunt deţinute de Consiliu, iar o asemenea situaţie ar putea genera vernului trebuie să facă parte din executivul respectivei ţări și angajea-
lipsa de uniformitate a acestora. Pentru a se evita un asemenea peri- ză statul membru prin votul său. Până la semnarea TUE, orice membru
col există, în afara Consiliilor sectoriale, un „Consiliul al miniștrilor al guvernului putea să facă parte din Consiliu (chiar dacă nu era mini-
de externe“ (Consiliul Afaceri Generale/CAG) care se reunește lunar stru) angajând, prin votul său, executivul pe care îl reprezenta. Prin
și care analizează, în afara problemelor specifice, pe toate celelalte TUE, art. 27 TCECA, 146 TCE și 116 TCEEA, se modifică această in-
care se discută în alte Consilii. terpretare stabilindu-se că:
Mai mult decât atât, începând cu Consiliile din 5-6 noiembrie 1975, — din Consiliu, fac parte miniștri sau alţi demnitari cu rang de
după fiecare reuniune a unui Consiliu (altul decât cel al miniștrilor de miniștri;
externe) Secretariatul Consiliului transmite Ministerelor Afacerilor Ex- — votul acestora angajează respectivul guvern.
terne din statele membre un material conţinând opiniile fiecărui minis- Această prevedere face ca, uneori, să fie dificilă participarea miniștri-
tru participant la Consiliu, astfel încât în următorul Consiliu al miniștri- lor la Consilii dat fiind numărul, deja, foarte mare al acestora, însă obli-
lor de externe aceștia să poată acţiona în cunoștinţă de cauză. gă statele membre să desemneze un membru cu rang de ministru din
Altfel spus, figura ministrului de externe apare ca esenţială în asi- respectivul minister.
gurarea unicităţii Consiliului și aceasta nu numai datorită activităţii
de coordonare pe care o desfășoară aceștia între sesiuni, ci și datori- 3.3.4. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER)
tă faptului că miniștrii de externe asistă, uneori, cu ministrul în cau- Chiar dacă, formal, Consiliul nu se reunește și nici nu se dizolvă
ză la sesiunile Consiliului, acesta din urmă fiind însă reprezentantul în funcţie de Sesiuni, în practică respectivii miniștrii nu „rămân reu-
guvernului la respectivele Consilii. Această practică a început din anul niţi“ în Consiliu, fiecare desfășurându-și activitatea în ţara sa. Acea-
1975 și s-a menţinut măcar în cazul Consiliilor ce tratează temele bu- stă lipsă de „permanenţă“ a Consiliului (faţă de Comisie), putea pro-
getare, la acestea asistând regulat și miniștrii de externe alături de cei voca probleme în integrarea comunitară, ceea ce a obligat să se gă-
ai finanţelor. sească o soluţie, numită COREPER (Comitetul Reprezentanţilor
În concluzie, faptul că miniștrii de externe asistă direct sau indirect Permanenţi).
la toate sesiunile de Consilii permite acestora să garanteze omogenita- De la început a fost evidentă necesitatea unui organ auxiliar per-
tea, permanenţa și coerenţa deciziilor în pofida diversităţii de teme afla- manent însărcinat cu:
te în discuţie. — pregătirea sesiunilor Consiliului;
La nivelul doctrinei s-a încercat identificarea condiţiilor pe care tre- — asigurarea activităţii sale între Sesiuni;
buie să le îndeplinească un membru al guvernului pentru a fi membru — asigurarea permanenţei „de facto“ a acestei instituţii, care, alt-
al Consiliului, având în vedere că art. 2 al Tratatului de Fuziune (care fel, s-ar fi redus la „întâlniri periodice interguvernamentale“.
a înlocuit art. 27, 146 și 116 ale TCECA, TCE și TCEEA) vorbește doar Putem afirma chiar că, dacă nu ar fi existat COREPER ar fi trebuit
despre faptul că, Consiliul va fi format din câte un membru al guver- însărcinată Comisia sau administraţiile naţionale cu munca de pregăti-
nelor statelor membre. re a sesiunilor și de aplicare a acordurilor Consiliilor.
Întrebările la care ar trebui să răspundem, sunt: Crearea unui organ format din reprezentanţii permanenţi ai statelor
— trebuie acesta să fie neapărat ministrul de resort?; membre a fost stabilită prin art. 151 și 121 ale TCE și TCEEA în timp
— poate acesta să angajeze, prin votul său din Consiliu, guvernul ce TCECA stabilea un organ auxiliar al Consiliului CECA numit Co-
naţional pe care îl reprezintă și, deci, statul membru din care misia de Coordonare (COCOR). Tratatul de Fuziune, în art. 4, se refe-
face parte? ră la COREPER ca la organul însărcinat cu pregătirea sesiunilor Con-
Răspunsul îl vom găsi de o formă indirectă, clarificând — mai în- siliului și realizarea activităţilor pe care acesta i le atribuie.
tâi — dacă membrul guvernului care face parte din Consiliu acţionea- COREPER este comun celor trei Comunităţi Europene. Articolele
ză în virtutea normelor comunitare sau naţionale. Altfel spus, „sensul 30, 151 și 121 TCECA, TCE și TCEEA, stabilesc că: „un comitet com-
136 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 137

pus din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre va avea respon- COREPER are, deci, un rol important atât în privinţa „comunică-
sabilitatea pregătirii sesiunilor Consiliului și cea a urmăririi îndeplini- rii“ cât și a „colaborării“ dintre Consiliu și Comisie, cât și în „eficien-
rii acordurilor acestuia“. tizarea“ activităţii Consiliului.
COREPER este format din funcţionari sau tehnicieni ai statelor Dacă o propunere discutată în COREPER nu ajunge să fie votată în
membre în fruntea cărora se găsește Reprezentantul Permanent al aces- Consiliu — sau este votată, dar respinsă — respectiva chestiune se
tora în faţa Comunităţilor Europene93. reîntoarce în COREPER, urmând a fi retrimisă Consiliului după ce a
La fel ca și în cazul Consiliului, membrii COREPER au o dublă al- fost re-studiată și re-analizată, conform indicaţiilor acestuia.
teritate: În concluzie, putem spune că, COREPER apare drept „garantul con-
— pe de o parte, sunt numiţi și plătiţi de către statele membre; tinuităţii și permanenţei Consiliului“.
— pe de alta, fac parte dintr-un organ comunitar auxiliar având func-
ţii proprii reglementate prin dreptul comunitar. 3.3.5. Președinţia Consiliului
Numărul membrilor COREPER diferă de la un stat la altul, sin- Conform art. 2 al Tratatului de Fuziune, Președinţia Consiliului este
gurele constante reprezentându-le prezenţa, din partea fiecărui stat, rotatorie și semestrială, modificându-se, astfel, cele stabilite anterior re-
a unui Reprezentant Permanent și a unui Reprezentant Permanent feritor la președinţia CECA care era trimestrială, conform art. 27 TCE-
Adjunct. CA.
În practică, de la începutul anilor ’70 s-au creat Comitete sau Gru- Articolele 27, 146 și 116 ale TCECA, TCE și TCEEA, așa cum apar
pe de Lucru în legătură cu diferitele sectoare abordate, conduse de Re- redactate în TUE, stabilesc că Președinţia Consiliului se efectuează în
prezentanţii Permanenţi (COREPER I) sau Reprezentanţii Permanenţi următoarea ordine: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Fra-
Adjuncţi (COREPER II). Între aceste două Subcomitete nu s-a stabilit nţa, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia și Marea Britanie,
o relaţie de ierarhie, ci de competenţe. Această „diviziune a muncii“ și pentru prima perioadă de șase ani. Pentru următoarea perioadă de șase
„coborâre spre bază“, au ca obiectiv o cât mai bună pregătire a Consi- ani, se stabilește următoarea ordine: Danemarca, Belgia, Grecia, Ger-
liilor și o bună cooperare a acestora cu Comisia, participantă activă la mania, Franţa, Spania, Italia, Irlanda, Olanda, Luxembourg, Marea Bri-
COREPER I și II. Cooperarea Consiliu — Comisie în COREPER este tanie, Portugalia94.
normativizată prin art. 15 al Tratatului de Fuziune unde se arată că, Con- Rotaţia ultimilor ani a fost și va fi următoarea:
siliul și Comisia se vor consulta reciproc și-și vor determina, prin acord, 1996: Italia și Irlanda
modalităţile de colaborare. Articolele 162, 131 ale TCE și TCEEA, așa 1997: Olanda și Luxembourg
cum apar acestea redactate în TUE, reiterează ideea acestei cooperări 1998: Marea Britanie și Austria
în aceiași termeni. 1999: Germania și Finlanda
Având în vedere că, în general, Consiliul se pronunţă asupra pro- 2000: Portugalia și Franţa
punerilor Comisiei — fie că este vorba despre propuneri de Regula- 2001: Suedia și Begia
mente sau de Directive — cooperarea Comisiei la activitatea CORE- 2002: Spania și Danemarca
PER devine, în fapt, „primul nivel“ de contact al Comisiei cu statele 2003: Grecia și .......
membre, momentul în care cele „două părţi“ își dau seama dacă o pro- Președinţia Consiliului se preia la 1 ianuarie și, respectiv, 1 iulie
punere sau alta ar putea (sau nu) fi aprobată în Consiliu. chiar dacă există posibilitatea continuării exercitării acesteia (în scopul
Președintele COREPER este Reprezentantul Permanent în faţa Co- epuizării problematicii aflate pe Ordinea de zi a anterioarei Președinţii)
munităţilor Europene al statului care exercită Președinţia Consiliului. peste limitele prevăzute. O asemenea eventualitate, ridică, însă, pro-
Acesta elaborează Ordinea de Zi a Sesiunilor Consiliului în funcţie de bleme vis-à-vis de „legalitatea“ deciziilor și a actelor normative emise
rezultatul activităţii COREPER. Astfel, subiectele asupra cărora există de către o „Președinţie care, formal, nu mai există“95.
un acord în COREPER, devin punctele „A“ din Ordinea de Zi, acestea Rotarea Președinţiei Consiliului nu înseamnă că toate sesiunile se
nemaifiind dezbătute, ci doar votate. Cele asupra cărora nu s-a ajuns la desfășoară în ţara care exercită Președinţia deoarece art. 2 al Tratatului
acorduri prealabile în COREPER, se dezbat și votează în Consiliu ca de Fuziune stabilea că sesiunile din aprilie, iunie și octombrie se des-
puncte „B“ pe Ordinea de Zi. fășoară la Luxembourg, celelalte având loc la Bruxelles, cu excepţia si-
138 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 139

tuaţiei în care se decide altfel96. Problema sediului Consiliului a fost — o instituţie comunitară având competenţe proprii, exercitate în
reglementată, în aceeași termeni, prin art. 1.3 al Regulamentul Interior conformitate cu normele dreptului comunitar primar sau deri-
al Consiliului, aprobat de către acesta prin Decizia 93/662/CE97. vat;
Președinţia Consiliului are competenţă în convocarea reuniunilor — un loc de întâlnire, for de discuţii și acorduri a reprezentanţilor
ordinare și extraordinare ale acestuia, ca urmare a unei iniţiative pro- executivelor comunitare.
prii sau la cererea Comisiei sau a unui stat membru. Președinţia stabi- Doctrina prevede că, ne aflăm în faţa unui Consiliu al Comunităţi-
lește, de asemenea, Ordinea de zi a Consiliilor, pe care o face cunos- lor Europene ori de câte ori se întrunesc următoarele condiţii:
cută Comisiei și celorlalţi membrii ai Consiliului cu cel puţin zece zile — reprezentanţii guvernelor statelor membre au fost convocaţi, în
înainte. Președinţia elaborează, de asemenea, Calendarul semestrial al calitatea lor de „membrii ai Consiliului“, de către Președintele
Consiliilor, cu șapte luni înainte de fiecare Președinţie. acestuia și în baza unei Ordini de zi;
Există și practica „troicii comunitare“, formată din cei trei preșe- — la respectiva reuniune asistă Comisia, în afara cazului în care,
dinţi ai Consiliului (anterior, prezent și viitor), conform paragrafu- în mod expres, se stabilește altceva;
lui 3 al art. 5 TUE, în care se arată că: „Președinţia Consiliului își — la reuniune se discută probleme de competenţă comunitară, adi-
asumă reprezentarea Uniunii și că, în această activitate, dacă este ne- că, în acest caz, probleme aflate în competenţa Consiliului;
cesar, va fi secundată de către statul membru care a exercitat Președi- — reuniunea urmează procedurile comunitare prevăzute în dreptul
nţia în semestrul anterior și de către cel ce o va exercita în semestrul primar și derivat și în Regulamentul Interior al Consiliului.
următor“. Orice reuniune a membrilor guvernelor statelor membre care nu res-
De asemenea, Președintelui Consiliului îi revine sarcina stabilirii pectă aceste condiţii este orice altceva decât Consiliu, este deci o reu-
contactelor oficiale cu Președintele Comisiei, alţi membri ai acesteia niune interguvernamentală, dar nu o sesiune a Consiliului. Acordurile
cât și cu ceilalţi membri ai Consiliului, în scopul impulsionării acţiunii acestor din urmă reuniuni obligă, la rândul lor, statele membre, dar nu
comunitare. vor constitui acte de drept comunitar.
Într-o asemenea situatie se găsește Consiliul European care nu poa-
3.3.6. Secretariatul Consiliului te fi identificat conceptual cu Consiliul, înţeles ca instituţie comuni-
Art. 30.3, 151.3, 121.3 ale TCECA, TCE și TCEEA, așa cum sunt tară.
acestea redactate în TUE, stabilesc existenţa unui Secretariat General Consiliul European (reamintim) este un Consiliu la care asistă șefii
al Consiliului, condus de un Secretar General, fără a se face, însă, re- de state sau guverne împreună cu miniștrii lor de externe. În această lo-
feriri la competenţele acestora. gică, Consiliul European ar putea fi considerat un „Consiliu ca și cele-
Secretarul General se numește de către Consiliu prin unanimitate. lalte“ deoarece șefii de state și guverne pot fi consideraţi „membrii ai
Același Consiliu trebuie să stabilească, prin norme interne, organizarea guvernelor“99.
Secretariatului General și să emită Regulamentul Interior. Concret, încă din 1974, șefii de state sau guverne obișnuiesc să se
Faptul că, pentru prima oară, se vorbește în dreptul primar despre reunească semestrial în ţara care exercită Președinţia Consiliului (la fi-
Secretariatul General și despre Secretarul General al Consiliului, fap- nalul acesteia). Până în 1986, o dată cu adoptarea AUE, aceste reuni-
tul că acesta este numit prin unanimitate de către Consiliu și faptul că uni nu apăreau, însă, în dreptul primar. În art. 2 al AUE se fac, pentru
se stabilește dreptul Consiliului de a redacta și aproba propriul Regu- prima dată, referiri la Consiliul European, este adevărat că, doar pen-
lament Interior, pot însemna că asistăm la o tentativă a statelor mem- tru a stabili componenţa acestuia: șefii de state sau guverne, președin-
bre de a întări98 rolul Secretariatului General și al Secretarului Gene- tele Comisiei Comunităţilor Europene și miniștrii de externe cât și un
ral ale Consiliului în dauna COREPER. alt membru al Comisiei. Mai era semnalat că, acest Consiliu European
se reunea cel puţin de două ori pe an. TUE, în art. D.1, precizează că
3.3.7. Consiliul European obiectivul său este acela de „a impulsiona dezvoltarea Uniunii și defi-
Cum am văzut, Consiliul Comunităţilor Europene (numit și Consi- nirea orientărilor de politică generală ale acesteia“. În TUE se face dis-
liul de Miniștri din cauza faptului că, normal, la el participă miniștri) tincţie între „Consiliul Comunităţilor Europene“ (respectiv, al „Uniu-
este: nii“) și „Consiliul European“.
140 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 141

Marea dilemă vine din următoarea întrebare: — dacă nu, ce se va întâmpla cu ţările „infra-reprezentate“ (ţările
— este Consiliul European instituţia descrisă și regularizată la art. mari) în faţa „pericolului“ ca numărul ţărilor „supra-reprezen-
26-30 TCECA, 145-154 TCE și 115-123 TCEEA? tate“ (ţările mici), să crească, o dată cu noua extindere aflată la
La o primă vedere, Consiliul European este „un Consiliu“, atâta vre- orizont?101
me cât adoptă acorduri de competenţa Consiliului. Acordurile astfel
adoptate de către Consiliul European sunt ale Consiliului și fac parte 3.3.9. Competenţele Consiliului
din dreptul comunitar, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta (apli-
care directă, jurisdicţie a Curţii de Justiţie etc). 3.3.9.1. Competenţe derivate din apartenenţa sa la sistemul insti-
Este însă clar că la acest nivel, se adoptă, de asemenea, „decizii tuţional comunitar
politice“ imposibile dacă ne referim la dreptul comunitar. Este chiar Competenţele Consiliului sunt determinate de rolul acestuia în ca-
normal ca, în asemenea reuniuni, să nu se adopte acele acte de drept drul instituţional comunitar.
comunitar ce se pot adopta în Consiliile curente, Consiliul European În acest moment, din cele cinci instituţii comunitare Consiliul deţi-
fiind utilizat, mai degrabă, pentru a avansa, la nivel politic, în proce- ne cele mai importante competenţe (mai puţin, în cazul CECA). Aceas-
sul de integrare, prin acorduri care ar fi imposibile în sesiuni ordina- tă afirmaţie pare o confirmare a „slăbiciunii“ și „imaturităţii“ procesu-
re ale Consiliului datorită lipsei de competenţe, în acest sens, ale aces- lui de integrare dacă avem în vedere că, cele mai mari competenţe le
tuia. Dar, în acest caz acordurile Consiliului European nu mai sunt are Consiliul și nu Comisia sau Parlamentul European, singurele de-
acorduri ale Consiliului — adică nu fac parte din dreptul derivat — spre care putem afirma, fără teama de a greși, că sunt „tipic comunita-
chiar dacă se vor numi „Decizii“. Aceste „decizii“ nu sunt aceleași cu re“ și în afara influenţelor naţionale102. Chiar dacă Consiliul continuă
să reprezinte „centrul de gravitaţie“ al sistemului instituţional, o dată
cele care fac parte din dreptul derivat și sunt reglementate prin art.
cu creșterea puterii PE și a Comisiei, puterea (aproape absolută) a Con-
14, 189 și 161 ale TCECA, TCE și TCEEA, altfel spus cele ce se
siliului se diminuează progresiv, ceea ce nu ne împiedică să împărtășim
adoptă de către PE împreună cu Consiliul, Consiliul sau Comisia. În
opinia că, în raport cu scopurile lor finale declarate, Comunităţile Eu-
cazul „Deciziilor“ adoptate de către Consiliul European, ori nu le con- ropene și Uniunea Europeană continuă să fie doar „ceva mai mult de-
siderăm drept comunitar, ori acceptăm ideea modificării dreptului pri- cât o organizaţie internaţională clasică, iar dreptul comunitar ceva mai
mar prin modificarea tratatelor. mult decât dreptul internaţional clasic103.
Consiliul European are, deci, menirea de a facilita integrarea euro- Art. 145 al TCE stabilește că, pentru a garanta atingerea finalităţi-
peană făcând-o însă, cel puţin într-o anumită măsură, la „marginea co- lor stabilite prin Tratat, Consiliul:
munitarului“. Înregistrăm o dezbatere serioasă asupra acestui subiect — coordonează politicile economice generale ale statelor membre;
cu atât mai mult cu cât există părerea că activităţile sale s-ar putea de- — dispune de putere de decizie.
sfășura strict în sânul comunităţilor, prin apelarea la art. 95, 235 și 203 Potrivit art. 115 TCEEA „Consiliul va exercita competenţele sale și
ale TCECA, TCE și TCEEA la care s-ar adăuga art. N al TUE (aces- își va exercita puterile, în condiţiile respectivului Tratat“.
tea prevăzând posibilitatea revizuirii tratatelor, prin Decizie a Consi- În esenţă, Consiliul coordonează activitatea statelor membre și a Co-
liului, la propunerea Comisiei și cu Avizul prealabil al PE)100. munităţii. Puterile sale de coordonare și decizie sunt însă limitate, la pri-
ma vedere, la politicile economice ale statelor membre fără să existe și
3.3.8. Problema fundamentală a Consiliului referiri explicite la capacitatea sa de a coordona celelalte instituţii co-
Indiferent de sensul dezbaterilor referitoare la Consiliu, problema munitare sau alte politici104. În orice caz, Consiliul își poate utiliza pu-
sa fundamentală rămâne legată de doctrina referitoare la distribuţia vo- terea de coordonare și decizie în toate situaţiile prevăzute de Tratate.
turilor, mai precis ponderarea acestora în funcţie de populaţie, dar și în În TCEEA situaţia este asemănătoare, cu deosebirea că, în art. 115
funcţie de alte criterii. TCEEA, nu se arată expres cum că ar fi de competenţa Consiliului atin-
Dezbaterea asupra acestei teme continuă în jurul a două idei: gerea obiectivelor semnalate prin Tratat și nici că exercitarea puterilor
— ponderarea sau nu a voturilor în funcţie de ponderea populaţiei de coordonare trebuie făcută în raport cu dispoziţiile Tratatului, chiar
statelor membre; dacă, atât una cât și cealaltă, se deduc din art. 2 și 3 ale TCEEA.
142 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 143

Conform „puterii de decizie“ a Consiliului, recunoscută în TCE și du-se la o situaţie precisă ce obligă la modificarea dreptului intern
TCEEA, acesta poate adopta: (Directiva).
— acte normative generale (precum Regulamentele); Această „putere legislativă“ a Consiliului nu este absolută deoare-
— acte normative adresate statelor membre (Directive și Decizii). ce, chiar dacă este el cel care emite106 respectivele acte normative, o
Art. 189 și 161 ale TCE și TCEEA recunosc competenţa Consiliu- face la recomandarea Comisiei, aceasta având, deci, initiaţiva legisla-
lui în acest sens. tivă107. Dacă Consiliul dorește adoptarea unui act normativ altfel decât
La rândul ei, „puterea de coordonare“ a Consiliului se traduce prin a fost propus de către Comisie, o poate face doar prin unanimitate, ceea
competenţa acestuia în adoptarea de acte normative neangajante — Re- ce nu este ușor. Se poate spune chiar că aceasta funcţionează ca o mo-
comandări, în general — a căror destinatari sunt statele membre. dalitate de a „controla“ Consiliul și de a-i „refuza puterea absolută“.
În legătură cu distincţia dintre puterea de „coordonare“ și cea de Dacă însă Consiliul adoptă un act normativ împreună cu PE — art.
„decizie“, nu trebuie făcută greșeala de a o identifica pe prima cu 189BTCE — „subordonarea“ sa faţă de propunerile Comisiei nu mai
„dreptul de a emite Directive“, iar pe a doua cu „dreptul de a emite este atât de evidentă, Consiliul și PE, prin intermediul Comitetului de
Regulamente și Decizii“. Astfel, potrivit art. 71.1 TCE, Consiliul poa- Conciliere PE — Consiliu, putând să reelaboreze propunerea Comi-
te emite Directive care, chiar dacă nu au efect direct precum Regu- siei. Într-o asemenea situaţie ar fi necesară pentru aprobare doar majo-
lamentele sau Deciziile, conform Tratatelor, pot fi angajante. Altfel ritatea calificată a Consiliului și majoritatea absolută a PE. Putem spu-
spus, demarcaţia dintre sectoarele asupra cărora Consiliul își exerci- ne că, în acest caz regula generală conform căreia Consiliul legislează
tă puterea de decizie și cea de coordonare nu se poate face în funcţie în baza propunerilor Comisiei, nu mai funcţionează.
de sectoarele în care se emit Regulamente sau Directive, deoarece Cu limitele expuse, se poate afirma că Consiliul deţine puterea nor-
toate cele trei tipuri de acte normative pot fi angajante. Deosebirea mativă comunitară.
se poate face, mai degrabă, în alt sens: în sectoarele în care Consi-
liul are putere de coordonare trebuie să adopte acte normative nean- 3.3.9.3. Competenţe bugetare
gajante, în timp ce în sectoarele în care are putere de decizie trebuie Competenţele bugetare ale Consiliului convertesc, practic, această
să adopte acte normative angajante. Conform art. 145 TCE, politica instituţie în autoritatea bugetară a Comunităţilor Europene. Așa cum
economică a statelor face parte din prima categorie, ceea ce îl îndri- am văzut, conform art. 203 TCE, Consiliul este instituţia ce are ultimul
tuiește să adopte Recomandări în legătură cu aceasta, manifestân- cuvânt în privinţa CO108, ceea ce înseamnă aproximativ 80% din total.
du-și, astfel, puterea sa de coordonare. Excepţional, conform art. 2-3 Aceste ample atribuţii ale Consiliului în elaborarea și aprobarea buge-
și 103 TCE, Consiliul poate formula, la propunerea Comisiei, Di- tului comunitar are însă limitele sale (prevăzute în art. 203.8 TCE) prin-
rective adresate statelor membre, iar art. 104.C.11 TCE stabilește po- tre acestea enumerându-se dreptul PE de a respinge proiectul de buget
sibilitatea Consiliului de a stabili amenzi acelor state care au deficit al Consiliului obligându-l, astfel, să elaboreze altul.
public major și care nu au ţinut cont de Recomandările ce le-au fost În cazul TCEEA, competenţele bugetare ale Consiliului sunt ace-
făcute de către Consiliu. Altfel spus, în mod excepţional, Consiliul leași ca în cazul TCE, așa cum se arată în art. 177 TCEEA.
poate adopta, chiar în sectorul politicilor economice, acte normative
angajante, ceea ce demonstrează adevărul afirmaţiilor anterioare și 3.3.9.4. Competenţe executive
paradoxul acestora. Consiliul are (sau poate avea) competenţe executive în raport cu
În cazul CECA, puterile Consiliului sunt limitate. În acest caz, Co- normele pe care le adoptă și cu cele care integrează dreptul primar. Alt-
misia este cea însărcinată cu realizarea obiectivelor TCECA (și nu Con- fel spus, are capacitatea de a adopta acte administrative concrete prin
siliul, cum am văzut în cazul realizării obiectivelor CEE și CEEA). care să se aplice o normă. În mod normal, executarea normelor comu-
nitare corespunde statelor membre sau Comisiei, acestea dispunând,
3.3.9.2. Competenţe normative faţă de Consiliu, de aparate birocratice care, în plus, au și un caracter
Consiliul are lărgi competenţe normative, atât în ceea ce privește permanent. Potrivit art. 145 TCE, Consiliul „va atribui Comisiei com-
actele normative de caracter general105 (Regulamentele), cât și în pri- petenţele de executare a normelor pe care le elaborează, Consiliul pu-
vinţa celor având un destinatar precis (statele membre) sau referin- tând să-și rezerve, în cazuri specifice, exercitarea directă a unor com-
144 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 145

petenţe executive“. În practică, dacă nu există o prevedere expresă de În afara acordurilor semnalate la art. 206 TCEEA, se pot încheia
atribuire a executării normelor această competenţă este implicit a Co- și altele, în baza art. 203, în acest caz fiind, însă, obligatorii iniţiati-
misiei. Cazurile mai des întâlnite de competenţe executive în cazul Con- va Comisiei, avizul anterior al PE și aprobarea Consiliului prin una-
siliului apar în legătură cu politica de transporturi, ajutoare publice etc, nimitate.
conform art. 75.1 C și 93.2. TCE.
3.3.9.6. Competenţe în sectorul aparării dreptului comunitar
3.3.9.5. Competenţe internaţionale Chiar dacă este Comisia cea care apără, în principal, dreptul co-
Este de competenţa Consiliului semnarea de acorduri cu terţe munitar în faţa altor instituţii, state membre sau persoane particula-
state, grupări de state sau organizaţii internaţionale. Aceste decizii re, Consiliul are și el asemenea competenţe. Instrumentele acestuia
se iau, după caz, prin majoritate calificată sau unanimitate. În une- în urmărirea și pedepsirea infracţiunilor faţă de dreptul comunitar se
le situaţii, Avizul prealabil al PE este consultativ, în altele este obli- găsesc descrise în art. 173 și 174 TCE și art. 146 și 147 TCEEA (în-
gatoriu. călcarea actelor normative emise de către Comisie). Consiliul poate
Nici în această situaţie nu putem vorbi despre o competenţă ab- acţiona și în baza dispoziţiilor art. 175 și 176 TCE și, respectiv, 148
solută a Consiliului deoarece, conform art. 113 și 228 TCE, un ase- și 149 TCEEA, caz în care ceea ce sancţionează Consiliul este pasi-
menea acord trebuie să aibă în prealabil Recomandarea Comisiei cu vitatea Comisiei sau a PE faţă de obligaţia acestora de a adopta acte
privire la deschiderea negocierilor cu respectivul stat, grupări de sta- comunitare110.
te sau organizaţie internaţională. O dată autorizată negocierea de că-
tre Consiliu, aceasta se realizează, în baza mandatului Consiliului, de 3.3.9.7. Competenţe în impulsionarea acţiunii și a dreptului
către Comisie împreună cu Comitetele Speciale ale Consiliului (de- comunitar
semnate să asiste Comisia la respectivele negocieri)109. Consiliul are competenţe de iniţiativă sau impulsionare a acţiunii
Dacă este vorba despre acorduri cu ţări, grupări de ţări sau orga- comunitare. În majoritatea cazurilor, iniţiativa actelor comunitare apar-
nizaţii internaţionale în alte sectoare decât cele prevăzute în art. 113 ţine Comisiei, instituţia însărcinată cu impulsionarea acţiunii comuni-
TCE, la cele expuse trebuie adăugată participarea PE la respectivele tare în general.
activităţi. Este însă evident că, Consiliul111 poate, la rândul său, lua iniţiative
Art. 228 TCE stabilește că, o dată încheiat un acord, acesta se apro- politice ce derivă din acordurile politice la care ajung statele membre,
bă de către Consiliu, prin majoritate calificată, cu Avizul prealabil al în scopul aprofundării integrării europene. Este vorba deci despre iniţia-
PE. Avizul PE este necesar chiar și în cazul în care normele comunita- tive ce derivă din acorduri politice și nu din competenţele Consiliului
re ce ar trebui adoptate pentru realizarea respectivului acord internaţional, ca și instituţie comunitară.
fac parte din categoria celor ce reclamă aprobarea comună Consiliu — Consiliul poate face, de asemenea, presiuni asupra Comisiei pen-
PE, așa cum se arată în art. 189B și 189C ale TCE. Termenul în care tru ca, aceasta, să prezinte iniţiative legislative legate de obiectivul
PE trebuie să emită Avizul său este stabilit de către Consiliu, iar în ca- realizării tratatelor constitutive. Chiar dacă de o formă indirectă, pu-
zul în care PE nu emite respectivul Aviz, Consiliul poate aproba Acor- tem afirma că și Consiliul poate impulsiona, în acest fel, îmbogăţi-
dul prin majoritate calificată sau, respectiv, unanimitate. rea și perfecţionarea dreptului comunitar. În acest sens, Consiliul
În cazul CEEA, competenţele Consiliului în domeniul relaţiilor poate cere Comisiei să elaboreze studii care să propună soluţii în
internaţionale sunt importante. Art. 206 TCEEA semnalează că, CEEA vederea realizării obiectivelor tratatelor și să supună aprobării sale
poate stabili acorduri cu terţe state, grupări de state sau organizaţii in- propunerile de acte normative rezultate (conform art. 152 TCE sau
ternaţionale, Consiliul fiind cel care are competenţă în acest sens. 122 TCEEA). În cazul în care Comisia nu ar realiza respectivul stu-
Acordurile se adoptă prin unanimitate și cu consultarea prealabilă a diu, Consiliul poate interveni (conform art. 175-176 TCE sau art.
Adunării. În acest caz, negocierile le iniţiază Consiliul din proprie ini- 148-149 TCEEA).
tiaţivă fără nici un amestec iniţial sau ulterior al Comisiei. Dacă re- Conform art. 175 TCE, așa cum apare acesta redactat în TUE, Con-
spectiva negociere atrage modificări de tratat, atunci trebuie parcur- siliul poate depune recurs și împotriva PE, pe același motiv de „inacti-
să metodologia stabilită în art. 204 TUE, fost art. 236 TCEE. vitate legislativă“.
146 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 147

3.3.9.8. Competenţele Consiliului, conform TCECA 3.3.10. Procesul decizional al Consiliului


În cazul CECA, competenţele Consiliului sunt mult mai limitate de-
cât în cazul TCE și TCEEA. În primul rând, prevederile art. 145 TCE 3.3.10.1. Sesiunile Consiliului și Ordinea de Zi
nu au corespondent în TCECA pentru că, în acest caz, realizarea obiec- Procesul decizional al Consiliului este sensibil mai complicat decât
tivelor tratatului nu este de competenţa Consiliului. Art. 8 TCECA sem- al celorlalte instituţii comunitare, situaţie explicabilă dacă avem în ve-
nalează că Înalta Autoritate (Comisia CECA) este cea care urmărește dere complexitatea acestei instituţii, dubla sa alteritate.115 Complexita-
realizarea acestora. tea excesivă a procesului decizional în cazul Consiliului are legătură și
Dacă, în cazul TCE și TCEEA, Consiliul apare ca fiind „instituţia cu calitatea sa de principal organ de decizie al Comunităţilor. Având în
cea mai importantă“, în cazul TCECA aceasta este Comisia (Înalta vedere acestea, apare paradoxal faptul că, deși era prevăzută elabora-
Autoritate), lucru ușor de observat și din ordinea pe care TCECA rea și aprobarea Regulamentului Consiliului încă în Tratatul de Fuziu-
(Titlul II) o stabilește pentru instituţiile sale: Comisia și apoi Consi- ne, aceasta nu s-a produs până în anul 1979116.
liul112. Adoptarea oricărui acord în Consiliu, reclamă discutarea prea-
În cazul CECA, Consiliul apare mai degrabă în alteritatea sa de labilă a acestuia , la această discuţie fiind obligatorie participarea
„Conferinţă internaţională“, de „organ internaţional“, în timp ce ro- unui reprezentant al Comisiei și al fiecărui stat membru (altul decât
lul său ca „instituţie comunitară“ este mai redus113. Astfel, conform cel ce reprezintă respectivul stat în Consiliu)117. Aceștia din urmă
art. 26 TCECA Consiliul va exercita competenţele sale în forma in- asistă fără a avea drept de vot. Chestiunile ce se dezbat trebuie să
dicată în tratat, în special în scopul „armonizării acţiunii Înaltei Au- figureze pe Ordinea de Zi, elaborată și comunicată de către Președen-
torităţi cu cea a guvernelor, responsabile ale politicii economice ge- ţie împreună cu Secretariatul General ale Consiliului. În practică,
nerale a statelor lor“. este obligatorie introducerea pe Ordinea de Zi a oricărui subiect so-
În acest scop, Consiliul și Înalta Autoritate fac „schimb de in- licitat de către Comisie sau statele membre cu condiţia ca Președen-
formaţii“ și „se consultă reciproc“. Consiliului nu i se recunoaște, ţia să fi fost anunţată cu 12 zile înainte, iar respectivele documente
deci, capacitatea de a lua decizii sau de a adopta acte normative an- să ajungă la Comisie și statele membre cu 10 zile înainte de res-
gajante. Ceea ce i se recunoaște Consiliului în TCECA este capaci- pectivul Consiliu. Există și posibilitatea de a introduce alte subiec-
tatea de a coordona politicile statelor membre: între statele mem- te pe Ordinea de Zi care, astfel, nu este definitivă până la începerea
bre, pe de o parte și, pe de alta, între statele membre și Înalta Au- fiecărui Consiliu.
toritate. Cum spuneam înainte, pe Ordinea de zi figurează „probleme A“ și
Art. 28 TCECA recunoaște Consiliului capacitatea de a emite Avi- „probleme B“.
ze în legătură cu actele pe care le adoptă Comisia, Consiliul jucând deci Primele sunt cele în care s-a ajuns la un acord prealabil în CORE-
un rol auxiliar114. PER, acestea votându-se fără a mai fi discutate încă o dată. Este ade-
Consiliul CECA nu poate adopta Decizii de genul celor prevăzute vărat că un stat membru poate să-și schimbe opinia între timp și să vo-
la art. 189 și 161 TCE și TCEEA, „Deciziile“ prevăzute la art. 14 TCE- teze altfel decât a făcut-o în COREPER, situaţie în care votul formal
CA referindu-se la relaţiile Consiliului cu alte instituţii comunitare sau din Consiliu este cel care contează, COREPER-UL neavând capacita-
la organizarea internă a acestuia. te legislativă.
Putem spune deci că, în aceste condiţii, Consiliul nu are compete- În acest context, „punctele B“ (cele la care nu s-a ajuns la acordu-
nţe executive în cazul CECA având, însă, recunoscute puteri de impul- ri în COREPER sau care nu au fost discutate în acesta, dar figurează
sionare a acţiunii comunitare (la fel ca în TCE și TCEEA). Chiar dacă pe Ordinea de Zi) sunt cele cu care se „ocupă“, de fapt, Consiliile.
nu este Consiliul cel care face propuneri de acte normative (pe care să La Sesiunile Consiliilor, miniștrii pot fi însoţiţi de încă un membru
le adopte, apoi, Înalta Autoritate), acesta poate propune realizarea unor din staff-ul lor (fără ca acesta să poată vota în locul membrului „de
studii care să permită îndeplinirea obiectivelor tratatului. Art. 26.2 drept“ al Consiliului), Regulamentul Interior prevăzând „dreptul de de-
TCECA spune, în acest sens, cam aceleași lucruri ca și art. 152 TCE și legare al votului“ exclusiv altui membru al Consiliului (art. 5.2. al Re-
122 TCEEA, astfel, Consiliul poate cere Înaltei Autorităţi să facă stu- gulamentului Interior, având la baza art. 28, 150 și 120 ale TCECA,
diile necesare îndeplinirii obiectivului tratatului. TCE și TCEEA). Trebuie precizat că, nici un membru al Consiliului nu
148 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 149

poate deţine mai mult de o delegare de vot, pentru a se evita eventuala bre, nici Consiliul să nu aprobe asemenea propuneri prin majoritate ca-
concentrare a voturilor în mâna unui singur membru. lificată, chiar dacă Tratatul ar permite aceasta. Problema definirii „in-
teresului vital“ era și rămâne discutabilă, ceea ce a făcut ca tot mai mul-
3.3.10.2. Regimul Acordurilor Consiliului te „glasuri“ să se „ridice“ împotriva acestei reguli, mai mult „de fapt“
Conform art. 148 TCE și 118 TCEEA, cu excepţia unor dispoziţii decât „de drept“. Menţinerea acestei reguli în practica comunitară, per-
contrare, acordurile Consiliului se iau prin majoritatea simplă a mem- mite arbitrarietatea, deoarece orice stat poate solicita trecerea oricărui
brilor care îl compun, în restul cazurilor existând posibilitatea majori- act comunitar de la „regimul de majoritate calificată“ la cel de „unani-
tăţii calificate și a unanimităţii. mitate“ prin simpla invocare a „interesului vital“. Este adevărat că, art.
Când se votează prin majoritate calificată, ponderarea se face după 148.3 TCE (dar nu și art. 118 TCEEA), stabilește că „abţinerea nu îm-
următoarea formulă: piedică adoptarea unui act prin unanimitate“, și că — astfel — un stat
își poate manifesta „disconfortul“ faţă de o decizie fără a împiedica lua-
Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa 10 rea respectivei decizii. La fel de adevărat este însă și că există posibi-
Spania 8 litatea ca respectivul stat să voteze în contra, ceea ce schimbă datele
Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia 5 problemei.
Austria, Suedia 4 AUE și TUE au complicat122 sistemul de adoptare al actelor co-
Danemarca, Irlanda, Finlanda 3 munitare prin creșterea puterilor legislative ale PE care, împreună cu
Luxembourg 2 Consiliul, aprobă toate actele votate prin majoritate calificată (art. 149
TCE și ulterior art. 189B TCE, așa cum apar redactate în TUE). Aceas-
Din cele 87 de voturi, pentru adoptarea unei decizii prin majoritate tă formulă poate fi interpretată și prin prisma dorinţei de se evită una-
calificată sunt necesare 62, iar în cazul în care propunerea nu vine din nimitatea Consiliului („în chestiuni importante sau vitale“), aceasta ră-
partea Comisiei există o condiţie suplimentară aceea ca cele 62 de vo- mânând valabilă doar pentru cazurile expres prevăzute în Tratate.
turi să provină de la cel puţin 10 state membre. Minoritatea de blocaj Chestiunea „majoritate calificată versus unanimitate“, reclamă o re-
este, deci, de 26 de voturi, iar în cazul unei propuneri ce nu vine de la zolvare imediată cu atât mai mult acum când se pune problema extin-
Comisie, aceasta poate fi blocată dacă votează împotrivă șase state in- derii, a desăvârșirii UEM și a Uniunii Politice, menţinerea posibilităţii
diferent de voturile adunate. Majoritatea simplă este de 44 de voturi118. „de fapt“ a votului prin unanimitate, în afara cazurilor stabilite expres
În cazul unanimităţii, abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentanţi de Tratate, apărând anacronică.
nu împiedică luarea deciziei. Cazul în care un stat nu asistă la reuniunile Consiliului, dar nici nu
Respectiva ponderare a voturilor (contestată tot mai mult de state- deleagă votul său123, complică situaţia adoptării deciziilor prin unani-
le mari) s-a făcut din dorinţa de a se acorda șanse egale tuturor statelor mitate deoarece tratatele nu reglementează o asemenea situaţie (art.
membre, realizându-se pe baza ponderii (alterate) demografice și eco- 148.3 TCE nu se referă la această eventualitate), ceea ce face ca re-
nomice a fiecărui stat membru. Așa s-a ajuns la situaţia actuală, prin spectivele decizii să nu poată fi, practic, adoptate.
care Germania — cu 80 de milioane de locuitori — are 10 voturi în În cazul în care un stat nu asistă la reuniunile Consiliului și nici nu
Consiliu, în timp ce Luxembourg — cu 400.000 de locuitori — are 2 deleagă votul său altui stat, deciziile ce trebuie adoptate prin majorita-
voturi. La vremea respectivă, prin decizia luată, s-a dorit să se evite te calificată se găsesc într-o situaţie și mai complicată, soluţiile date
„minorizarea statelor mici“ ajungându-se, însă, la situaţia actuală în fiind diferite:
care, în opinia statelor mari, se „minorizează majoritatea“119. — de la cei care consideră imposibilă adoptarea unor asemenea de-
În ceea ce privește „temele“ ce trebuie aprobate prin unanimitate, cizii, considerând Consiliul nelegal constituit124;
acestea sunt explicate în Tratate, între ele numărându-se, spre exemplu, — până la cei care consideră că se pot adopta decizii, dacă se reu-
fiscalitatea, conform art 99 TCE120. nesc voturile necesare pentru majoritatea calificată125. Acest ul-
După criza „fotoliului gol“121 și Compromisul de la Luxembourg tim punct de vedere, ar însemna însă că deciziile adoptate de
din 1966, s-a stabilit ca, nici Comisia să nu trimită spre aprobare Con- Consiliu sunt valabile și pentru statul absent, acesta neputând să
siliului acte normative ce pot afecta interesele vitale ale statelor mem- facă recurs în faţa Curţii de Justiţie, deoarece, la originea situaţiei
150 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 151

create, s-a aflat neîndeplinirea, de către respectivul stat, a obli- — în cazul în care Consiliul trebuie să adopte un Aviz sau Decizie
gaţiilor sale prevăzute în Tratate. prin unanimitate, este necesar votul favorabil al tuturor mem-
brilor Consiliului, abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi
3.3.10.3. Votul condiţionat împiedicând adoptarea respectivelor acte. Exista însă și cazuri,
Atunci când art. 2 al Tratatului de Fuziune afirma: „Consiliul este prevăzute în art. 28 TCECA, când abţinerea nu împiedică una-
format din reprezentanţi ai executivelor statelor membre“ o făcea nimitatea, acestea fiind cele prevăzute la art. 21, 32, 32bis, 78.6,
pentru a situa acolo o persoană care putea angaja, prin votul expri- 78.8 ale TCECA și în art. 16, 20.3, 28.5 ale Protocolului asupra
mat, respectivul guvern și stat. Noua redactare a art. 27, 146 și 116 Statului Curţii de Justiţie;
ale TCECA, TCE și TCEEA, realizată o dată cu adoptarea TUE, în- — dacă decizia se ia prin majoritate calificată, ponderarea se face
tăresc această idee. Poate însă exista și situaţia în care, introducân- exact ca în cazul TCE și TCEEA;
du-se pe Ordinea de Zi un punct care nu a fost discutat, în prealabil, — în cazul în care Consiliul trebuie să adopte o decizie care nu re-
în guvernele naţionale, un membru al Consiliului să voteze „con- clamă nici majoritate calificată, nici unanimitate, aceasta se ia
diţionat“ de ulterioara aprobare a guvernului său. O asemenea prac- prin majoritate simplă.
tică există, dar ea nu este susţinută formal nici de tratate, nici de Re-
gulamentul Interior al Consiliului. De altfel, menţinerea ei se jus-
tifică doar prin faptul că nu se presupune un răspuns diferit din partea 3.4. Comisia
respectivului guvern faţă de cel exprimat deja de reprezentantul aces-
tuia în Consiliu. 3.4.1. Comisia, parte a sistemului instituţional al Comunităţilor
Ceea ce nu se poate admite însă, este condiţionarea votului unui Europene
membru al Consiliului de ratificarea respectivei decizii de către Parla- Comisia Comunităţilor Europene este o altă instituţie comunitară a
mentul naţional, o asemenea situaţie negând „supranaţionalitatea Co- cărei organizare se regăsește în dreptul primar. Comisia este formată
munităţilor“. Spun aceasta deoarece dacă acordurile adoptate de către din persoane desemnate, de comun acord, de către guvernele statelor
reprezentanţii guvernelor în Consiliu ar trebui ratificate de către parla- membre, aceasta trebuind să „beneficieze“, o dată cu adoptarea TUE,
mentele naţionale, ne-am afla în faţa unei organizaţii internaţionale cla- și de încrederea PE.
sice și nu în faţa Comunităţilor. Comisia, împreună cu Consiliul, PE, Curtea de Justiţie și Curtea
Există și practica „votului orientativ“ care este mai mult decât un de Conturi, este una dintre instituţiile pe care tratatele constitutive le
„Tour de Table“, dar mai puţin decât „votul formal“, constituind o mo- face responsabile de „îndeplinirea obiectivelor comunitare“. Prin com-
dalitate de „orientare a Comisiei“ faţă de eventuala atitudine a Consi- petenţe, compoziţie și mod de activitate Comisia exprimă, cel mai bine,
liului, la momentul votului formal. De aceea se consideră că, pe baza diferenţa dintre Comunităţile Europene și o organizaţie internaţională
votului orientativ, COREPER poate stabili ce introduce pe Ordinea de clasică.
Zi la punctul A și, respectiv, B. Comisia, la fel ca în cazul celorlalte instituţii de bază, este comună
Ordinea votării, indiferent că este vorba despre majoritate simplă, celor trei Comunităţi, Tratatul de Fuziune din 1965 transformând cele
calificată sau unanimitate, este cea dată de denumirea fiecărui stat mem- trei Comisii într-o Comisie unică: Înalta Autoritate (CECA), Comisia
bru în limba sa, începând cu cel aflat imediat după Președinţie și ter- CEE și Comisia CEEA. În cazul Comisiei, fuziunea a fost ceva mai di-
minând cu cel aflat la Președinţie. ficilă decât în cazul Consiliului, dat fiind faptul că cele trei Comisii
aveau infrastructuri administrative diferite și independente (spre deo-
3.3.10.4. Particularităţile Consiliului CECA sebire de Consilii, a căror secretariate au fost comune încă înainte de
În cazul CECA, unde Consiliul are puteri mai reduse, art. 28 TCE- fuzionarea acestora).
CA stabilește că: Regularizarea celor trei Comisii, apare în art. 8-19, 155-163 și
— în cazul în care Consiliul trebuie să emită un Aviz Înaltei Auto- 124-135 TCECA, TCEE și TCEEA.
rităţi, se înţelege că respectivul Aviz este aprobat de către el dacă Tratatul de Fuziune nu realizează schimbări pe fond ale Comisiei,
există majoritate absolută; ceea ce nu putem spune și în cazul Tratatului Uniunii Europene când
152 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 153

se modifică numărul Vicepreședinţilor, mandatul Comisarilor, rolul PE Noua redactare a art. 10, 158 și 127 ale TCECA, TCE și TCEEA,
în alegerea și numirea Comisarilor. făcută cu ocazia aprobării TUE, fără să schimbe mult metodologia ale-
Spuneam că, Comisia exprimă, în cea mai mare măsură, diferenţa gerii Comisiei a făcut, totuși, posibilă creșterea rolului PE și chiar a
dintre Comunităţile Europene și organizaţiile internaţionale clasice pen- președintelui Comisiei, în alegerea membrilor acesteia. Astfel, guver-
tru că, dacă în dreptul internaţional găsim organizaţii având „Conferin- nele statelor membre desemnează, de comun acord, Președintele Co-
ţe ale statelor membre“ (adică, „Consiliile“ în dimensiunea lor de „or- misiei după consultarea prealabilă a PE. În continuare, consultându-se
ganizaţii internaţionale“), în nici o organizaţie internaţională clasică nu Președintele desemnat, guvernele desemnează membrii Comisiei (înain-
există o instituţie asemănătoare Comisiei. te, guvernele desemnau direct membrii Comisiei). Comisia astfel de-
Comisia Europeană nu este nici un „Secretariat“, nici o „Comisie semnată, se supune aprobării PE și, o dată obţinută aprobarea colecti-
Permanentă a Consiliului“; este o instituţie supranaţională, având com- vă a acesteia de către PE, numirea Comisiei va fi formalizată de către
petenţe proprii și distincte de cele ale Consiliului. guvernele statelor membre.
Comisia nu pregătește sesiunile Consiliului, nu este organ executiv Art. 2.40 și 2.41 ale TUE-Amsterdam, adică noua redactare a art.
al acestuia și nici nu-l reprezintă când acesta nu este reunit, respecti- 158 și 163 TCE (sau a art. 214 și 219 ale Tratatului consolidat), preve-
vele atribuţii fiind ale Secretariatului General al Consiliului și ale CO- deau creșterea rolului PE în alegerea Președintelui Comisiei și a aces-
REPER-ului. tuia în alegerea Comisarilor. Art. 158 TCE (în redactarea TUE de la
Comisia are competenţe proprii și distincte de cele ale Consiliului, Amsterdam) prevede că desemnarea Președintelui Comisiei de către gu-
având capacitatea de a adopta acte normative ce generează drepturi și vernele statelor membre va trebui aprobată și de către PE, ceea ce in-
obligaţii directe pentru cetăţenii și statele membre. troduce elemente noi faţă de situaţia anterioară când se cerea doar „con-
Comisia are următoarele funcţii: sultarea prealabilă a acestuia“. Noua redactare a art. 163.1 TCE, inclu-
— normative (face propuneri normative de dezvoltare a politicilor de și ideea că, Comisia Europeana își va exercita funcţiile pe baza
comunitare); orientărilor politice ale Președintelui acesteia.
— de control (veghează asupra aplicării corecte a dreptului comu- Acest sistem, care lasă în mâna guvernelor desemnarea Comisari-
nitar); lor, a dorit însă să confere un rol și PE în desemnarea acestora, dar și
— de gestiune (a politicilor comunitare); Președintelui Comisiei. Probabil că într-o instituţie supranaţionala idea-
— și de reprezentare (în organizaţiile internaţionale). lă PE ar trebui să aleagă Comisia și Președintele ei, decizia formală fi-
nală necorespunzând, în acest caz, Consiliului. În realitate, desemna-
3.4.2. Compoziţia Comisiei rea Comisarilor și a Președintelui se face de către „reprezentanţii ţări-
lor membre“, în această calitate și nu în cea de „membrii ai Consiliului“.
3.4.2.1. Membrii Comisiei și numirea lor Conform doctrinei, această situaţie are drept scop asigurarea deplinei
Comisia, așa cum semnalează art. 9, 157 și 126 ale TCECA, TCE independenţe a Comisiei faţă de Consiliu, distincţia fiind, de altfel, greu
și TCEEA, este compusă din 20 de membri. Iniţial, numărul membri- de făcut. Ne referim, desigur, la acel percept potrivit căruia nici o in-
lor Comisiei era de nouă, apoi a trecut la 13 (o dată cu integrarea Ma- stituţie comunitară nu poate desemna membrii altei instituţii comuni-
rii Britanii, Irlandei și Danemarcei), la 14 (o dată cu integrarea Greciei) tare, însă, în cazul Consiliului, este dificilă operarea, în practică, a dis-
și la 17 (o dată cu integrarea Spaniei și Portugaliei). tincţiei dintre „alterităţile“ membrilor acestuia127.
Art. 12 al Tratatului de Fuziune stabilea că, membrii Comisiei Comisia a suferit, în organizarea sa, diferite transformări, actuala
se numesc de comun acord de către guvernele statelor membre. Ade- Comisie Europeană având următoarea distribuţie a responsabilităţilor:
vărul este că, alegerea Comisarilor la recomandarea guvernelor naţio-
nale face să persiste unele dubii faţă de „absoluta lor independenţă“ Președinte (Romano Prodi)
ceea ce a și determinat existenţa, atât la momentul 1965 (timid), dar Vicepreședinte (Neil Kinnock, care coordonează direcţiile de relaţii ex-
mai ales la cel din 1992 (Tratatul de la Maastricht), unor discuţii le- terne și reforma instituţională)
gate de necesitatea unui rol crescând al PE, în desemnarea Comi- Vicepreședinte (Loyola de Palacio, legătura cu PE, comisar pentru trans-
siei126. porturi, energie, reţele europene)
154 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 155

Concurenţă (Mario Monti) În ţările caraterizate prin bipartitism politic, se obișnuiește tri-
Cercetare (Philippe Busquin) miterea la Comisie a câte unui reprezentant al fiecăruia din cele două
Relaţii exerne (Chris Patten) partide.
Educaţie, cultură (Viviane Reading) Conform tratatelor, alături de calitatea de a fi cetăţean al unui stat
Muncă, protecţie socială (Anna Diamantopoulou) membru, singura exigenţă suplimentară pentru a fi membru al Comi-
Agricultura, pescuit (Franz Fischler) siei este aceea a competenţei profesionale. În realitate, statele membre
trimit și oameni cu experienţă în admninistraţie, buni manageri (foști
Economie, chestiuni monetare (Pedro Solbes)
miniștrii), nu numai specialiști într-un domeniu sau altul.
Comerţ (Pascal Lamy) Din toate acestea se deduce despre Comisari că sunt independenţi,
Buget (Michaele Schreyrer) această independenţă „de drept“ (și, „de fapt“) manifestându-se prin:
Societatea Informaţională (Erkki Liikanen) — interzicerea solicitării sau acceptării de instrucţiuni de la guver-
Dezvoltare, ajutor umanitar (Poul Nielson) ne sau organisme;
Sănătate, protecţia consumatorilor (David Byrne) — interzicerea exercitării altor activităţi, remunerate sau nu, în tim-
Mediu (Margot Wallstrom) pul mandatului de Comisar.
Piaţa Internă (Frits Bolkestein)
Extindere (Günter Verheugen) 3.4.2.3. Durata mandatului
Politică regională, coeziune, reforme instituţionale (Michel Barnier) Mandatul de Comisar avea, iniţial, o durata de șase ani, Tratatul de
Justiţie, afaceri interne (Antonio Vitorino) Fuziune din 1965, art.10.1, reducând această perioadă la patru ani. Noua
redactare, dată de TUE art. 10, 158 și 127 ale TCECA, TCE și TCEEA,
a modificat, din nou, mandatul Comisarilor stabilindu-l la cinci ani.
3.4.2.2. Caracteristicile membrilor Comisiei Mandatul poate fi reînnoit130, iar în cazul în care un Comisar este sub-
Conform celor stabilite în art. 9, 157, 126 TCECA, TCE și TCEEA, stituit în timpul mandatului, cel care îl substituie o face doar pentru pe-
membrii Comisiei trebuie să fie cetăţeni ai unei ţări comunitare, exi- rioada rămasă din mandat.
genţă păstrată și în Tratatul de Fuziune (art. 10.1). Un Comisar își poate pierde mandatul în două situaţii:
Așa cum apare în tratate, fiecare stat membru are dreptul să propu- — demisia colectivă a Comisiei, cauzată de o motiune de cenzură
nă, pentru a face parte din Comisie, cel puţin o personalitate (există și aprobată de către PE;
cinci state care pot propune doi: Franţa, Italia, Germania, Marea Bri- — demisia personală.
tanie și Spania). La rigoare, având în vedere că, Comisia „nu reprezin- Art. 12A, 160 și 129 TCECA, TCE și TCEEA semnalează că, mem-
tă interesele statelor“, nu ar trebui să existe nici o relaţie între Comi- brii Comisiei care au comis greșeli grave sau au încetat să reunească
sari și ţările lor de origine. De altfel, nici nu a existat în Comunităţile condiţiile cerute pentru a fi Comisari pot fi îndepărtaţi de către Curtea
Europene până la Tratatul de Fuziune (din 1965) când s-a adăugat aceas- de Justiţie la cererea Comisiei sau a Consiliului.
tă condiţie. Practic, prin respectiva „repartizare a Comisarilor pe ţări“128 Ceea ce nu se prevede în tratate, este suspendarea provizorie a unui
ne aflăm în faţa unei „formule“ specifice (mai degrabă) Consiliului, Comisar până la clarificarea veridicităţii acuzaţiei referitoare la presu-
deoarece acesta își „repartizează puterea“ în funcţie de greutatea de- pusa abatere, așa cum era prevăzut în vechiul art. 160 TCE.
mografică a statelor membre. În cazul Comisiei, nici măcar „distribuţia Cum una dintre condiţii pentru a fi Comisar este aceea de a avea
pe ţări“ nu are sens, deoarece vorbim despre o instituţie tipic supra- naţionalitatea unuia dintre statele membre, întrebarea este: ce se în-
naţională129. tâmplă în cazul în care un Comisar își pierde naţionalitatea statu-
În practică nu se constată „amestec“, sau „presiuni“ ale guvernelor lui care l-a propus, dar dobândește naţionalitatea unui alt stat mem-
statelor membre asupra „propriilor“ Comisari, ceea ce nu elimină întru bru?
totul posibilitatea existenţei unei anumite „sensibilităţi“ a acestora faţă Conform doctrinei, poate rămâne Comisar (se îndeplinește condiţia
de problemele specifice ţărilor lor de origine. de a proveni dintr-un stat membru), conform practicii, nu poate rămâ-
156 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 157

ne Comisar (deoarece statele membre își „repartizează posturile de Co- membre nu mai pot impune nimic în acest sens, Președintele, fiind cel
misari)131. care, împreună cu ceilalţi membrii ai Comisiei, alege eventualii Vice-
Neclară este și definirea „greșelii grave“ (cea care poate determina președinţi (atât ca număr, cât și ca persoane).
încetarea apartenenţei unui Comisar la Comisia Europeană), nici unul
din art. 12A, 160 sau 129 ale TCECA, TCE, TCEEA neclarificând acest 3.4.3. Structura Comisiei
concept, la fel cum nu o făcuse nici art. 12 al Tratatului de Fuziune. Pu- Comisia își desfășoară activitatea prin Direcţii Generale și Servicii
tem deduce, indirect, ca „greșeala gravă“ tot ceea nu este prevăzut ca Auxiliare, Direcţii și Divizii, conform art. 17 al Regulamentului Inte-
obligaţii ale membrilor Comisiei așa cum apar acestea la art. 9, 157 și rior133. Comisia formează o administraţie unică, sistemul complex de
126 TCECA, TCE si TCEEA. direcţii generale, direcţii, servicii și divizii nefiind decât un mod de re-
Poate exista însă și cazul în care un Comisar dorește să părăsească partizare a competenţelor și de delimitare a funcţiilor în scopul evită-
voluntar Comisia, caz reglementat la art.159, 12 și 128 TCE, TCECA rii suprapunerii acestora sau a apariţiei unor conflicte de competenţe.
și TCEEA, situaţie în care Comisarul trebuie să-și desfășoare activita- De aceea, Comisia are „personalitate juridică unitară“.
tea până la substituirea sa. Consiliul poate, însă, decide în privinţa Co- Comisia funcţionează ca un „colegiu de comisari“, faptul că dire-
misiei, ca aceasta să funcţioneze cu 19 Comisari, neobligându-l pe cel cţiile generale sau serviciile sunt atribuite, spre coordonare, diferiţilor
care dorește să plece să rămână până la găsirea înlocuitorului. Comisari nealterând acest principiu fundamental al funcţionării sale.
Tradiţional, Direcţiile Generale ale Comisiei și celelate organe ale
3.4.2.4. Președintele și Vicepreședinţii Comisiei acesteia au fost:
TUE a introdus schimbări în legătură cu Președintele și Vicepreședin-
ţii Comisiei. Direcţii Generale
Tratatul de Fuziune stabilea existenţa a 6 Vicepreședinţi, aleși de
Politici:
comun acord de către statele membre pentru doi ani și a unui Președin-
Agricultura
te. Art. 11, 161 și 130 TCECA, TCE și TCEEA stabilesc unu sau doi
Concurenţa
Vicepreședinţi, fără a se preciza perioada mandatului (aceasta dedu-
Economie și finanţe
cându-se ca fiind de la momentul alegerii ca Vicepreședinte până la în-
Educaţie și cultură
cetarea calităţii de Comisar). Vicepreședinţii se aleg de către Comisie
Muncă și afaceri sociale
dintre membrii acesteia, nefiind desemnaţi de către guvernele statelor
Societăţi
membre, așa cum stabilea Tratatul de Fuziune. Având în vedere că,
Energie și transporturi
Președintelui i-a fost întărit prestigiul prin numirea sa prealabilă restu-
Fiscalitate și Uniune vamală
lui Comisiei și prin atribuţii, este preferabil ca Vicepreședinţii să fie nu-
Cercetare
miţi de către acesta, cu acordul celorlalţi membri ai Comisiei.
Justiţie și Afaceri interne
Am spus că figura Președintelui apare întărită prin numirea sa an-
Mediu
terior numirii restului Comisiei, dar și prin diversificarea atribuţiilor.
Piaţa internă
La acestea se adaugă și faptul că, ceilalţi membri ai Comisiei sunt nu-
Pescuit
miţi de către guvernele statelor membre, după consultarea prealabilă
Politică regională
a Președintelui Comisiei. Prin această prevedere se dorește realizarea
Sănătate și protecţia consumatorilor
unor „Comisii omogene“ în care Președintele să aibă încredere în mem-
Societatea informaţională
brii colegiului de Comisari.
În fine, figura Președintelui a fost întărită și prin reducerea numă- Relaţii externe:
rului de Vicepreședinţi, la rigoare aceștia putând chiar să nu existe132. Extindere
Dacă înainte, din cele șase Vicepreședinţii patru reveneau statelor mari, Comerţ
iar restul reveneau, prin rotaţie, statelor mici și mijlocii (ceea ce în- Dezvoltare
semna că statele membre își impuneau Vicepreședinţii), acum statele Relaţii externe
158 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 159

Alte organisme CE (celelalte două fiind UEM și realizarea de politici și acţiuni co-
mune)134. Așa cum am văzut, art. 145 TCE stabilea ca misiune ge-
Denumire nerică a Consiliului, garantarea realizării obiectivelor Tratatului, iar
Secretariatul General al Comisiei art. 155 stabilea ca obiectiv al Comisiei, garantarea și dezvoltarea
Buget pieţei interne. Altfel spus, Comisia apare ca având doar un rol „in-
Serviciul Juridic strumental“ (chiar dacă de mare importanţă), deoarece piaţa internă
Presă este doar o parte a CE135.
Serviciul Comun de Interpreţi și Conferinţe Această referire la competenţele explicite și directe ale Comisiei
Oficiul Statistic (EUROSTAT) asupra a tot ce însemnează „dezvoltarea și garantarea pieţei interne“,
Serviciul de Traducători lasă să se înţeleagă că nu ar avea competenţe în alte sectoare, cum
Oficiul de Publicaţii Oficiale ale CE ar fi UEM sau politici și acţiuni comune, ceea ce este fals pentru că,
Control financiar însuși TCE, atribuie Comisiei competenţe în aceste ultime două sec-
toare.
Astfel, art. 6 TCE se referă la faptul că statele membre vor coordo-
3.4.4. Competenţele Comisiei na politicile lor economice în strictă colaborare cu „instituţiile comu-
nitare“, nu numai cu Consiliul, ceea ce înseamnă, implicit, competenţe
3.4.4.1. Comisia și obiectivele tratatelor constitutive și pentru Comisie. La rândul său, art. 103 semnalează că statele mem-
La fel ca în cazul Consiliului, Tratatul de Fuziune a transformat bre trebuie să se consulte cu Comisia, căreia îi revine sarcina elaboră-
într-o Comisie Unică (cea a Comunităţilor Europene) cele trei Comi- rii propunerilor de acte normative ce urmează a fi adoptate de către
sii, adică Înalta Autoritate (CECA), Comisia CEE și Comisia CEEA. Consiliu, în cazul politicilor de conjunctură. În fine, art. 109.1 recu-
Așa cum am mai arătat, cele trei Comunităţi Europene nu au fost uni- noaște Comisiei competenţa în formularea de Recomandări Consiliu-
ficate cu aceeași ocazie, chiar dacă această posibilitate — neîmplini- lui, în vederea stabilirii de acorduri referitoare la sistemul de schimb al
tă, nici acum — era prevăzută în art. 32 al Tratatului de Fuziune. De ECU faţă de monede necomunitare.
aici se deduce că, la fel ca în cazul Consiliului, competenţele Comi- Dacă în ceea ce privește UEM, acţiunile și poziţiile comune, com-
siei nu sunt aceleași atunci când acţionează în cadrul diferit al fiecă- petenţele Comisiei nu sunt numeroase și, în plus, mai degrabă implici-
ruia din cele trei tratate. Concret, competenţele Comisiei sunt simila- te, în cazul Pieţei Comune acestea sunt explicite și mult mai numeroa-
re în cazul CEE și CEEA, fiind însă mult mai ample și diferite, în ca- se. Comisia poate, în aceste cazuri, emite Recomandări, Decizii și Di-
zul CECA. rective, așa cum rezultă din art. 13, 22 și 26 TCE.
Competenţele generale ale Comisiei Comunităţilor Europene, apar În cazul TCEEA, Comisia are recunoscute competenţe impor-
reglementate prin art. 155 TCE. tante, de asemenea instrumentale. Art. 124 atribuie Comisiei com-
În respectivul articol se precizează: „Comisia veghează la aplicarea petenţe materiale (să vegheze la aplicarea corectă a dreptului comu-
corectă a tratatelor și a dreptului comunitar, participă la elaborarea ac- nitar, să participe la elaborarea de acte normative ale Consiliului și
telor normative ale Consiliului, adoptă Recomandări și Avize“. La rân- Adunării), cât și formale (să formuleze Recomandări și să emită Avi-
dul său, art. 189 recunoaște competenţa Comisiei în adoptarea de Re- ze). În plus, art. 161 recunoaște capacitatea Comisiei de a emite acte
gulamente și Directive, în luarea de Decizii cât și în formularea de Re- normative angajante precum Regulamente, Directive și Decizii. La
comandări și emiterea de Avize. fel ca în cazul CEE, și aici competenţele au o conotaţie sectorială re-
Altfel spus, Comisia are competenţe atât în privinţa actelor norma- ferindu-se la „garantarea dezvoltării energiei nucleare a Comunităţii“
tive angajante (Regulamente, Directive și Decizii), cât și neangajante și nu la obiectivul general al CEEA care era ridicarea nivelului de
(Recomandări și Avize). trai în statele membre și dezvoltarea schimburilor reciproce cu cele-
Art. 155 pare a indica în ceea ce privește competenţele Comisiei lalte state (art. 1 TCEEA). Comisia apare, deci, ca un instrument în
faptul că acestea se referă la „garantarea funcţionării și dezvoltării vederea realizării unuia dintre obiectivele CEEA, dar nu a CEEA în
pieţei comune“, adică doar a unuia dintre cele trei instrumente ale ansamblul ei.
160 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 161

În ceea ce privește CECA, Comisia are mai multe competenţe. Dacă Comisia poate denunţa neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din drep-
în TCE și TCEEA Comisia veghea pentru dezvoltarea și funcţionarea tul comunitar și în numele „particularilor“ (care nu se pot adresa direct
mijloacelor și a instrumentelor (piaţa comună în cazul CEE și energia Curţii de Justiţie), dacă aceștia o sesizează, atât pentru cazul în care
nucleară în cazul CEEA) de atingere a obiectivelor generale ale re- „reclamaţii“ sunt state membre, cât și pentru cel în care sunt instituţii
spectivelor tratate, în cazul CECA (conform art. 8) Înalta Autoritate este comunitare.
însărcinată să asigure îndeplinirea obiectivelor generale fixate de către Comisia se informează permanent asupra modului de îndeplinire a
Tratat. Art. 14 și 15 stabilesc că este Comisia cea care adoptă actele dreptului comunitar în statele membre, iar acestea sunt obligate să o in-
normative angajante, Consiliului CECA nerevenindu-i competenţe im- formeze ori de câte ori modifică legislaţia internă în vederea aplicării
portante în acest sens. normelor comunitare.

3.4.4.2. Competenţele Comisiei ca apărătoare a dreptului 3.4.4.3. Competenţele Comisiei în impulsionarea dreptului
comunitar comunitar
Comisia trebuie să vegheze asupra corectei aplicări a dreptului co- Comisia are iniţiativa în procesul de adoptare a actelor normative
munitar, ea fiind (dacă nu singura) cea mai reprezentativă instituţie co- care formează dreptul comunitar. Comisia face, în mod normal, pro-
munitară abilitată cu urmărirea infracţiunilor comise, în acest sens, de punerile de modificare sau elaborare de acte normative, Consiliul sau
către instituţii, state membre sau particulari. Comisia a fost, din acest Consiliul împreună cu PE137 aprobându-le. În cazul CECA, Comisia
motiv, numită „apărătoarea tratatelor“. Această misiune a Comisiei este are competenţe proprii în adoptarea actelor normative.
regăsită în art. 155 și 124 TCE și TCEEA. În TCECA nu există un ar- Dreptul comunitar, în dificilul său echilibru dintre dimensiunea in-
ticol similar care să recunoască explicit această competenţă Comisiei, ternaţională clasică și cea supranaţională, a stabilit următoarea „regulă
chiar dacă de-a lungul TCECA, apare recunoașterea capacităţii Comi- de joc“:
siei de a apăra dreptul comunitar. — Comisia elaborează actul normativ;
Art. 169 și 141 TCE și TCEEA recunosc capacitatea Comisiei de a — Consiliul sau Consiliul împreună cu PE se pronunţă asupra aces-
sesiza Curtea de Justiţie în cazul neîndeplinirii dreptului comunitar. În tuia;
cazul TCECA, art. 88 recunoaște doar dreptul Comisiei de a constata — în afara excepţiilor prevăzute explicit, Consiliul sau PE nu pot
neîndeplinirea dreptului comunitar136. adopta acte normative dacă aceastea nu au la bază o propunere
Art. 173 TCE și 146 TCEEA permit Comisiei să sesiseze violarea a Comisiei.
dreptului comunitar și să propună chiar anularea actelor Consiliului, în Altfel spus, Comisia este cea care „pune în mișcare“ întreg proce-
cazul în care acesta nu avea competenţa de a emite respectivul act sau sul de adoptare a normelor comunitare, cu excepţia cazurilor în care
în cazul în care respectivul act nu era conform cu normele comunitare. Consiliul și PE pot, așa cum am văzut, emite acte normative fără ca
Art. 175 și 148 TCE și TCEEA permit Comisiei să sesizeze Curtea acestea să aibe la bază propuneri ale Comisiei.
de Justiţie asupra inactivităţii și comportamentului pasiv al Consiliului, Mai mult decât atât, Comisia — art. 175 și 148 TCE și TCEEA —
adică asupra faptului că acesta nu adoptă actele normative necesare atin- poate acţiona asupra Consiliului sau PE, dacă acestea blochează iniţia-
gerii obiectivelor tratatelor, activitate obligatorie pentru Consiliu, con- tivele sale legislative și nu adoptă actele normative care li se propun.
form dreptului comunitar. Art. 152 TCE, 122 TCEEA și 35/37 TCECA permit, însă, și altor in-
În cazul CECA, Comisia nu are competenţele descrise la art. 173 și stituţii să sesizeze Curtea (în cazul CE și CEEA) sau să acţioneze direct
175 TCE și 146 și 148 TCEEA, lucru explicabil deoarece Comisia nu (în cazul CECA), în situaţia în care Comisia este cea care manifestă inac-
prea ar avea ce sancţiona dată fiind lipsa cvasi totală a competenţelor tivitate și nu face propuneri de norme, așa cum prevăd tratatele.
Consiliului în CECA.
În cazul în care un stat membru denunţă în faţa Curţii de Justiţie un 3.4.4.4. Competenţele Comisiei în sfera legislativă
alt stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor comunitare, acesta Comisia are competenţe în sectorul legislativ, adică în adoptarea ac-
trebuie, în prealabil, să informeze Comisia. Comisia poate însă să se- telor normative de caracter general, altfel spus, poate emite Regula-
sizeze ea însăși Curtea, dacă consideră acest lucru oportun. mente și Directive.
162 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 163

Participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizea- Există motive care recomandă o asemenea soluţie (în afara celor doc-
ză pe trei căi: trinare, deja expuse): existenţa, la nivelul Comisiei, a unui aparat ad-
a) Comisia are competenţă în elaborarea propunerilor de acte norma- ministrativ mult superior Consiliului și caracterul permanent al aces-
tive, care apoi sunt aprobate de către Consiliu sau Consiliu împreună tuia140.
cu PE (conform art. 189B TCE, în forma în care a fost redactat în Comisia are, deci, competenţe executive datorită caracterului per-
TUE). manent și a resurselor materiale și umane proprii.
b) Comisia poate adopta Regulamente (conform art. 189 TCE și 161
TCEEA) sau Directive. Destinatarii Regulamentelor sunt pluralităţi 3.4.4.6. Competenţele bugetare ale Comisiei
nedeterminate și nedeterminabile de subiecţi, iar destinatarii Direc- Comisia nu are doar competenţe formale (adică, capacitatea de a
tivelor sunt statele membre. În cazul CECA, art. 14 TCECA recu- adopta acte normative, propuneri de acte normative etc), ci și materia-
noaște Comisiei competenţa de a adopta acte de caracter general, le (de exemplu, financiare) pentru a căror îndeplinire face propuneri de
adică Decizii Generale și Recomandări Generale.138 Comisia poa- acte normative sau execută — prin decizii administrative concrete —
te adopta și Directive, conform art. 13 TCE, în scopul îndeplinirii pe cele aprobate de alte instituţii.
competenţelor materiale pe care i le recunoaște tratatul (în afara ca- Comisia este competentă, conform art. 78, 203 și 177 TCECA, TCE
pacităţii acesteia, deja amintite, de a emite Regulamente și Directi- și TCEEA, să prezinte Consiliului, pentru aprobare, ante-proiectul de
ve, conform art. 189 și 161 TCE si TCEEA). buget. Data limită până la care Comisia trebuie să facă aceasta este 1
c) Participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizea- septembrie, ceea ce înseamnă că fiecare instituţie trebuie să elaboreze
ză și prin adoptarea Regulamentelor de aplicare, adică a regula- și să predea Comisiei, înainte de 1 iulie, situaţia cheltuielilor prevăzu-
mentelor ce dezvoltă și concretizează Regulamentele de bază ale te a se efectua în anul următor. O dată aprobat bugetul de către Consi-
Consiliului care, la rândul lor, dezvoltă și concretizează dreptul pri-
liu și PE, Comisia, conform art. 78, 205 și 179 TCECA, TCE și TCEEA,
mar. Este vorba despre competenţa prevăzută la art. 145 TCE prin
este responsabilă de execuţia acestuia.
care Consiliul poate atribui Comisiei executarea actelor normative
pe care acesta le adoptă. Regulamentele de aplicare pot fi elabora- În plus, conform art. 203.9 TCE și art. 177.9 TCEEA, Comisia sta-
te direct de Consiliu sau pot fi elaborate de Comisie. bilește, după ce s-a consultat cu Comitetul de Politică Economică, rata
maximă de creștere a CNO, adică creșterea maximă a cheltuielilor care
3.4.4.5. Competenţele executive ale Comisiei nu sunt impuse de aplicarea și dezvoltarea dreptului comunitar. Aceas-
Comisia are competenţe și în ceea ce privește puterea executivă co- tă creștere maximă se calculează de către Comisie în funcţie de evo-
munitară: adoptarea actelor administrative concrete prin care se aplică luţia PIB-ului comunitar de-a lungul anului anterior. Creșterea avută în
dreptul primar și secundar. vedere se comunică, de către Comisie, instituţiilor comunitare înainte
În mod normal, aplicarea dreptului comunitar corespunde adminis- de 1 mai pentru ca acestea să o aibă în vedere la calcularea cheltuieli-
traţiilor statelor membre. În anume cazuri, instituţiile comunitare pot fi lor pentru următorul an.
cele care elaborează normele administrative concrete de aplicare ale În fine, conform art. 78.5, 205 și 179bis TCECA, TCE și TCEEA,
dreptului primar sau derivat, fie că este vorba despre state sau despre re- Comisia trebuie să prezinte Consiliului și PE „Darea de Seamă asupra
stul instituţiilor comunitare. În aproape toate situaţiile când o instituţie exerciţiului financiar încheiat“ cât și o „Balanţă financiară“ cuprinzând
comunitară este chemată să facă acest lucru, aceasta este Comisia. În activul și pasivul Comunităţilor Europene.
aceste cazuri, Comisia emite Decizii pentru CEE și CEEA (art. 189 TCE
și 161 TCEEA) sau Decizii Particulare (art. 14 TCECA) pentru CECA. 3.4.4.7. Competenţele internaţionale ale Comisiei
Comisia va avea competenţă în emiterea unor astfel de acte normative Comisia are competenţe formale în ceea ce privește relaţiile inter-
dacă există referiri explicite în acest sens sau în cazul în care Consiliul, naţionale. Adică, Comisia face propuneri care, ulterior, pot deveni acte
conform art. 145 TCE, deleagă această competenţă Comisiei139. normative. În plus, Comisia are rolul de reprezentare a Comunităţilor
În practică, aplicarea administrativă a actelor normative comuni- Europene în faţa statelor membre, a statelor terţe și a organizaţiilor in-
tare corespunde, dacă nu administraţiilor statelor membre, Comisiei. ternaţionale.
164 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 165

Conform art. 211 TCE și 185 TCEEA, Comisia reprezintă Comu- că avem 20 de Comisari, după aderarea Austriei, Finlandei și Suediei,
nităţile Europene în fiecare stat membru. Art. 229 TCE recunoaște Co- un acord poate fi adoptat în Comisie cu 11 voturi favorabile.
misiei competenţa în stabilirea relaţiilor Comunităţilor Europene cu „Colegialitate“ înseamnă că voturile Comisarilor sunt egale ca va-
ONU, organismele acesteia și GATT cât și cu toate organizaţiile inter- loare. Altfel spus, fiind vorba despre o instituţie tipic suprastatală nu
naţionale. În fine, art. 199 TCEEA recunoaște Comisiei aceleași com- există „ponderarea voturilor“ în funcţie de statele din care provin Co-
petenţe, iar art. 93 TCECA prevede aceleași competenţe, limitându-le, misarii. Mai mult decât atât, chiar votul Președintelui valorează la fel
însă, la ONU și OECE (OECD, acum). ca al oricărui alt Comisar. Singura excepţie este cea potrivit căreia Co-
În afara acestei competenţe de reprezentare externă, Comisia — con- misarul însărcinat cu bugetul poate exprima veto-ul sau dacă este vor-
form art. 228 TCE — recomandă Consiliului realizarea de acorduri cu ba despre un acord care poate duce la creșterea cheltuielilor. În acest
terţe state sau organizaţii internaţionale. O dată aprobată de către Con- caz, se poate cere reanalizarea acordului și înscrierea sa pe ordinea de
siliu începerea negocierilor, Comisia este cea care le duce la capăt (în zi a altei reuniuni. Dacă în noua sa formulă acordul menţine aceeași va-
baza mandatului Consiliului și în consultare cu Comitetele Speciale ale riantă, Comisarul însărcinat cu bugetul nu mai poate repeta veto-ul său.
Consiliului, formate în acest scop). La încheierea negocierilor, Comi- Acordurile Comisiei se votează în Sesiuni săptămânale. Președin-
sia face propunerea de Acord pe care Consiliul îl aprobă, prin majori- tele este cel care convoacă Comisia la sesiunile săptămânale sau ex-
tate calificată sau unanimitate, cu Avizul prealabil al PE. Chiar în ca- traordinare. Președintele elaborează și proiectul Ordinii de zi, pe care
zul în care Comisia nu semnează Acordurile internaţionale ale Comu- îl comunică Comisarilor împreună cu întreaga documentatie, cu trei zile
nităţilor Europene, rolul ei este important deoarece: înaintea oricărei sesiuni. Ordinea de zi poate fi însă modificată cu acor-
— semnatarul (Consiliul) se pronunţă asupra unei propuneri de dul Comisarilor.
Acord făcute de către Comisie; Cvorum-ul pentru adoptarea acordurilor Comisiei este de 11 Co-
— negocierile care duc la Acord sunt gestionate de Comisie. misari.
La Sesiuni pot participa Comisarii, Secretarul General și Secretarul
3.4.5. Procesul decizional al Comisiei General Adjunct, dar pot fi invitaţi și alţi tehnicieni ai Comisiei. Co-
misarii absenţi pot fi substituiţi de către alţi funcţionari, fără ca aceștia
3.4.5.1. Autoorganizare și colegialitate să aibă, însă, drept de vot.
În dreptul primar aproape că nu există referiri la forma de adopta- În mod normal, există practica „înţelegerilor prealabile între Comi-
re a acordurilor Comisiei. Puţinele referiri care există se întâlnesc la sari“ ceea ce evită voturile contradictorii. Delegarea votului nu se poa-
art. 162, 163 TCE, 131-132 TCEEA și 13-16 TCECA unde se semna- te face nici către un alt membru al Comisiei (ca în cazul Consiliului),
lează că este Comisia cea care își stabilește Regulamentul Interior și că nici către altcineva. În plus, un Comisar prezent este obligat să voteze.
acordurile interne vor fi adoptate prin majoritate. Referirea la adopta- O dată adoptat un Acord, acesta este asumat inclusiv de cei care, even-
rea prin majoritate a acordurilor face parte, la rigoare, din principiile tual, au votat negativ (ceea ce, în practică, se întâmplă rar din motive-
generale, adică auto-organizarea și colegialitatea Comisiei. le arătate mai sus).
În baza acestor articole, Înalta Autoritate și Comisiile CEE și CEEA
și-au adoptat propriile Regulamente, o dată cu Tratatul de Fuziune Re- 3.4.5.2. Procedura scrisă
gulamentul CEE fiind transformat, cu mici modificări, în cel al Comi- Creșterea volumului de muncă al Comisiei a făcut posibilă gene-
siei141. ralizarea adoptării de acorduri prin „procedura scrisă“. În acest caz,
Prin „Regulamentul Comisiei“ nu înţelegem „Regulamentul“ de- un Comisar elaborează o propunere de acord pe care, împreună cu
scris la art. 189 și 161 TCE și TCEEA142, ci un act intern care garan- documentaţia corespunzătoare și prin intermediul Secretariatului Ge-
tează eficacitatea și coerenţa activităţii Comisiei. Concret, se referă la neral, o trimite celorlalţi Comisari. Aceștia au la dispoziţie cinci zile
forma de repartizare a activităţii între diferitele organisme ale Comisiei spre a o studia după care propun amendamente, o resping sau cer in-
și la forma de adoptare a acordurilor de către aceasta. troducerea sa pe ordinea de zi a unei sesiuni ordinare. Dacă trec cele
Acordurile se adoptă în formă „colegială“, adică de către toţi mem- cinci zile fără observaţii, amendamente etc., respectivul Acord se
brii Comisiei, indiferent despre ce sector este vorba. Având în vedere consideră adoptat.
166 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 167

3.4.5.3. Delegarea atribuţiilor în interpretarea și aplicarea Tratatului CECA și a regulamentelor aces-


Dacă adoptarea de acorduri prin procedura scrisă nu ridică pro- tuia“.
bleme, generalizarea delegării atribuţiilor în favoarea unui Comisar Chiar dacă absenţa din TCE și TCEEA a oricărei referiri explici-
care să poată adopta acorduri în numele Comisiei, este plină de con- te la competenţa Curţii de Justiţie asupra dreptului derivat poate pă-
tradicţii. rea intenţionată — dat fiind faptul că TCECA, unde aceasta apare,
Raţiunea invocată este aceeași ca în cazul precedent: creșterea ac- este anterior TCE și TCEEA — în practică se consideră implicită
tivităţii Comisiei. Este adevărat că problema delegării atribuţiilor apa- această competenţă, ea nediscutându-se147. Interpretarea care se dă
re prevăzută izolat în unele regulamente, ea referindu-se însă doar la art. 131 TCECA este că s-a dorit nu numai interpretarea și aplicarea
probleme punctuale143. La fel de adevărat este că, noua redactare a art. de către Curtea de Justiţie a TCECA și a oricăror norme ce l-ar mo-
27 a Regulamentului Interior al Comisiei, adoptat prin Decizia din 23 difica, dar s-a dorit și interpretarea și aplicarea oricărui act normativ,
iulie 1975144, a permis „legalizarea“ procedurii sus-amintite. Conform adoptat de către instituţiile comunitare în ideea îndeplinirii și dez-
acestora, Comisia poate să delege adoptarea de acorduri în numele său voltării respectivului Tratat.
și sub controlul său exclusiv în probleme de gestiune și administrare. Faptul că, în principiu, Curtea de Justiţie garantează respectarea
Este vorba nu atât de o „delegare de semnătură“ cât de o „delegare de dreptului primar și derivat nu înseamnă doar garantarea interpretării și
atribuţii“, Comisarul care semnează respectivul acord făcând-o în „nu- aplicării acestuia, de către instituţiile comunitare și statele membre, așa
mele Comisiei“. În plus, cum spuneam, nu este vorba despre acorduri cum apare el în tratatele constitutive, ci și că, uneori, Curtea de Justiţie
politice, ci doar de acorduri de gestiune și administrare. asigură corecta interpretare și aplicare a dreptului intern al statelor mem-
În cazul CECA, posibilitatea delegării adoptării de acorduri a exis- bre sau chiar a celui internaţional.
tat de la început, atât la nivelul unui Comisar cât și, chiar, a unui func- În cazul celui internaţional, se poate observa că art. 228.6 și art. 234
ţionar145. TCE se referă la rolul Curţii în observarea respectării, de către statele
membre și instituţiile comunitare, a obligaţiilor ce le revin din acordu-
3.4.5.4. Acordurile Comisiei rile internaţionale la care sunt părţi, pe de o parte, iar, pe de alta, la ro-
Prin acordurile Comisiei nu trebuie înţelese doar cele prevăzute la lul Curţii în garantarea compatibilităţii dintre normele comunitare și
art. 14, 189 și 161 TCECA, TCE și TCEEA (adică Decizii Generale eventualele convenţii internaţionale încheiate de un stat membru înain-
sau Particulare CECA, Recomandări CE sau CEEA și Decizii CE sau te de a adera la UE.
CEEA), ci și orice alt act angajant precum Rapoarte, Comunicări, Re- În ceea ce privește dreptul intern al statelor membre, Curtea de
comandări, Răspunsuri la propunerile formulate în scris. Toate acestea Justiţie garantează că instituţiile comunitare urmăresc, în anumite si-
trebuie aprobate prin majoritate, constituind obiectul dezbaterilor și a tuaţii, normele de drept intern. Probleme pot apărea atunci când, da-
votării de-a lungul unei sesiuni. torita diversităţii legislaţiilor naţionale, se produc aplicări diferite ale
dreptului comunitar, Curtea trebuind să vegheze ca acest lucru să nu
se întâmple.
3.5. Curtea de Justiţie146 Curtea de Justiţie, la fel ca celelalte instituţii de bază, este comu-
nă celor trei Comunităţi, conform Convenţiei din 25 martie 1957 care
3.5.1. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, parte a stabilea că va exista o Curte unică pentru CEE și CEEA și că, în plus,
sistemului instituţional comunitar aceasta se va unifica cu cea a CECA. Competenţele Curţii sunt, desi-
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (TJCE) este instituţia gur, diferite în funcţie de Tratatul în cadrul căruia acţionează. La fel
comunitară pe care tratatele constitutive au însărcinat-o să vegheze ca în cazul celorlalte instituţii, nici măcar Tratatul de Fuziune din 8
asupra corectei interpretări și aplicări a dreptului comunitar. Acest lu- aprilie 1965 nu a schimbat această situaţie, neunificarea Comunităţi-
cru apare codificat la art. 164 TCE: „Curtea de Justiţie va garanta res- lor nepermiţând unificarea competenţelor, chiar dacă au fost unificate
pectarea Dreptului în interpretarea și aplicarea TCE“. Art. 136 al TCEEA instituţiile.
spune, practic, același lucru. În fine, art. 31 TCECA face mai multe Art. 31, 164 și 136 TCECA, TCE și TCEEA atribuie Curţii funcţia
precizări, arătând: „Curtea de Justiţie va garanta respectarea dreptului de garant a respectării Tratatelor în aplicarea și interpretarea dreptului
168 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 169

primar și derivat. Aceasta nu înseamnă că doar Curtea veghează ca in- ferite și a unor Comunităţi diferite, având obiective diferite, face ca
stituţiile comunitare și statele membre să acţioneze în acord cu ceea ce și jurisdicţia Curţii să fie specifică, cea de caracter „mai general“
spune dreptul comunitar (și în unele cazuri, cel internaţional și chiar fiind a CEE 152.
intern). În cazul în care Curtea de Justiţie pare a veghea singură ca drep- Revenind la întrebarea iniţială referitoare la tipul de tribunal (naţio-
tul comunitar să fie corect și uniform aplicat, nu pare că ar avea com- nal sau internaţional) de care Curtea de Justiţie ar fi mai apropiată din
petenţa exclusivă în ceea ce privește supravegherea aplicării acestuia punct de vedere al caracteristicilor, există două puncte de vedere:
(Comisia, cum am văzut, este competentă în supravegherea abaterilor a) Aceia care o situează în rândurile tribunalelor internaţionale, con-
de la aplicarea dreptului comunitar). Trebuie însă precizat că, în cazul siderând Comunităţile Europene organizaţii internaţionale clasice și
în care Comisia depistează o violare a dreptului comunitar, tot Curtea dreptul comunitar drept internaţional.
este cea care are competenţă în a declara formal dacă este sau nu vor- Acestora li se poate obiecta, însă, faptul că:
ba despre respectiva abatere. — deciziile Curţii sunt obligatorii și executorii;
În ceea ce privește competenţele Curţii în cadrul Uniunii Europe- — jurisdicţia sa acoperă și alţi subiecţi de drept decât statele;
ne, aceastea se limitează la garantarea respectării dreptului în interpre- — aproape niciodată statele membre nu se denunţă între ele în faţa
tarea și aplicarea acelor articole prin care se modifică articolele din tra- Curţii, ci în faţa Comisiei153.
tatele constitutive ale CECA, CE și CEEA ca și în interpretarea și apli- b) Aceia care aseamănă Curtea cu un tribunal naţional sau cu o Cur-
carea Convenţiilor la care se referă art. K.3, paragraful 2, litera c148și te constituţională.
art. L-S149. Primilor li se poate obiecta că instituţia Curţii nu are caracter de in-
stanţă superioară (în raport cu Tribunalul de Primă Instanţă), iar celor-
3.5.2. Natura juridică a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene lalţi li se poate obiecta faptul că, Curtea nu se pronunţă numai asupra
Acest Tribunal este puţin asemănător modelului oferit de dreptul constituţionalităţii normelor de drept comunitar, dar și oferă judecăto-
naţional sau internaţional. rului naţional interpretarea corectă ce trebuie dată acestuia.
Astfel: În concluzie:
1. În primul rând, trebuie spus că, tradiţional, Curtea de Justiţie a uti- Curtea de Justiţie a Comunităţilor:
lizat jurisdicţia de unică instanţă, situaţie care se menţine, în gene- — are 15 Judecători, dintre care se alege un Președinte;
ral, chiar dacă, în ziua de astăzi, există și Curtea de Primă Instan- — există, de asemenea, 9 Avocaţi Generali.
ţă150 aceasta deoarece Curtea de Justiţie nu acţioneaza ca o a doua Curtea funcţioneaza în Plen și are 5 Complete de Judecată de 3 sau
instanţă a acesteia ci este, mai degrabă, vorba despre o repartizare 5 Judecători.
a sectoarelor decât de o ierarhizare. Tribunalul de Primă Instanţă:
2. Jurisdicţia Curţii este obligatorie și exclusivă151, spre deosebire de — are 15 Judecători, dintre care se alege un Președinte;
ceea ce se întâmplă în cazul tribunalelor internaţionale. — funcţionează în Plen și are 5 Complete de Judecată de 3 sau 5
3. Spre deosebire de Tribunalele Internaţionale, Curtea de Justiţie este Judecători.
obligată să se pronunţe în legătură cu acele chestiuni care sunt de
competenţa sa, fără a se putea prevala de „eventualele lacune din 3.5.3. Compoziţia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
dreptul comunitar“. Într-un asemenea caz, Curtea trebuie să se ra- Dreptul primar, vorbind despre componenţa Curţii de Justiţie, se re-
porteze la principiile generale de drept. feră la Judecători, Avocaţi Generali și Secretariatul Curţii. În practică,
4. Dacă în cazul Tribunalelor Internaţionale subiectul de drept este sta- atunci când se vorbește despre compoziţia Curţii, referirile se fac doar
tul, în cazul Curţii de Justiţie pot exista și alţi subiecţi de drept. la Judecători, asistaţi de către Avocaţi Generali.
5. Deciziile Curţii de Justiţie sunt executorii în teritoriul statelor mem- Cum spuneam, art. 165 TCE, 32 TCECA și 137 TCEEA stabileau
bre, conform art. 44 și 92 TCECA, 187 și 192 TCE și 159, 164 la 15 numărul judecătorilor154.
TCEEA. Aceleași articole ale tratatelor vorbeau despre posibilitatea Consi-
6. Jurisdicţia Curţii este una specială, având competenţe doar asupra liul ca, prin unanimitate și la propunerea Curţii, să poată decide modi-
temelor regularizate de dreptul comunitar. Existenţa unor tratate di- ficarea numărului de Judecători, schimbând — evident — conţinutul
170 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 171

paragrafelor 2 și 3 ale art. 32 TCECA, 165 TCE și 137 TCEEA cât și 167 și 139 TCECA, TCE și TCEEA. Figura Avocatului General nu
ale paragrafelor 2 ale art. 32.3, 167 și 139 TCECA, TCE și TCEEA. are corespondent în dreptul naţional, ea apărând din dorinţa de a
Acesta este unul dintre puţinele cazuri în care Consiliul are posibi- exista un jurist (ne-membru al Curţii și, deci, fără vot) care să pre-
litatea de a interveni de unul singur în modificarea dreptului primar. zinte „Concluzia independentă asupra respectivei speţe“. De sem-
Pentru a controla această posibilitate s-a prevăzut ca doar la propune- nalat că disciplina Curţii interzice Judecătorilor ce nu sunt de acord
rea Curţii, Consiliul să poată adopta o asemenea decizie. Este în orice cu Sentinţa adoptată să exprime public eventualele discrepanţe faţă
caz vorba despre o anomalie deoarece, conform tratatelor, Comisia este de aceasta. Concluziile Avocatului General se publică împreună cu
cea care face propuneri de modificare a acestora. Sentinţa157.
Judecătorii nu sunt numiţi de către Consiliu, ci de către statele mem- Dintre Avocaţii Generali, în fiecare an se alege unul ca Prim Avo-
bre care se pun de acord asupra acestora. Așa cum s-a spus și în cazul cat General, sarcina lui fiind aceea de a distribui Avocaţilor Generali
Comisiei, dată fiind independenţa instituţiilor comunitare, membrii temele asupra cărora se vor pronunţa.
Curţii nu ar putea fi numiţi de către Consiliu (o altă instituţie), motiv Avocaţii Generali nu reprezintă state membre, putând avea orice
pentru care sunt numiţi de către „reprezentanţii guvernelor statelor naţionalitate. În practică, posturile se repartizează, însă, între cei „cinci
membre“. mari“ și „restul“.
Judecătorii, ca și Comisarii, nu numai că nu reprezintă nici un stat Nu există condiţii speciale pentru a fi Judecător sau Avocat Gene-
membru (cu atât mai puţin, cel din care provin), dar trebuie să se bu- ral ai Curţii de Justiţie, art. 32.3, 167 și 139 TCECA, TCE și TCEEA
cure de deplina independenţă. Independenţa lor merge chiar mai de- stabilind doar criteriile profesionale. În practică, mulţi dintre aceștia
parte de cea a Comisarilor, dacă avem în vedere că nu există referiri în provin din „zona politicului“, fiind foști miniștri sau parlamentari158.
tratate legate de ţările lor de origine, existând chiar posibilitatea, doc- Judecătorii și Avocaţii Generali trebuie să fie independenţi și faţă
trinară, ca ei să provină din terţe ţări155. În practică, există însă câte un de instituţiile comunitare și faţă de statele membre. În plus, atâta vre-
judecător din fiecare ţară membră. me când sunt în aceste funcţii nu pot exercita nici o altă funcţie pu-
La început, majoritatea cazurilor judecate de către Curte se tratau blică sau desfășura activităţi private. În plus, li se asigură inamovibi-
în Plen, art. 165 TCE, 32 TCECA și 137 TCEEA existând și posibili- litate. Pot fi eliberaţi din respectivele funcţii de către Curte, prin una-
tatea organizării unor Complete (instanţe) de trei sau cinci Judecători nimitate. Beneficiază de imunitate pentru deciziile luate în timpul
(pentru diferite cauze „altele decât cele ale statelor sau instituţiilor co- mandatului, imunitate ce poate fi retrasă doar prin majoritatea abso-
munitare“ sau „altele decât cele prevăzute în art. 41, 177 și 150 TCE- lută a Curţii159.
CA, TCE și TCEEA“). Noua redactare făcută de TUE art. 165 TCE, 32 Judecătorii și Avocaţii Generali sunt numiţi pe șase ani, la fiecare
TCECA și 137 TCEEA, stabilește definitiv că, în afara temelor deja trei ani realizându-se o reînnoire după un model alternativ: 7, respec-
semnalate, nu există obligativitatea tratării altora în plenul Curţii. De tiv, 8 Judecători și 4, respectiv, 5 Avocaţi Generali. Unii și alţii pot fi
altfel, fără o simplificare a activităţii Curţii având în vedere multipli- realeși. Președintele se alege prin majoritate absolută, dintre Judecăto-
carea activităţii sale, am asista la o paralizare a acesteia. Tocmai de ri, mandatul fiind de trei ani.
aceea, în practică Plenul se reunește doar pentru acele aspecte asupra Figura Secretarului General apare în dreptul primar alături de cea
cărora nu se pot pronunţa instanţele de 3 sau 5. La ora actuală, există a Judecătorului și Avocatului General, în art. 32.4, 168 și 140 a
patru instanţe compuse din 3 Judecători și două instanţe compuse din TCECA, TCE și TCEEA care stabilesc că acesta va fi numit de că-
5 Judecători. Compoziţia instanţelor este publicată în DOCE/JOCE, iar tre Curte care îi va și stabili Statutul. Alegerea se face prin majori-
Președintele Curţii este cel care repartizează cauzele. tate absolută sau, respectiv, simplă160. Secretarul General este numit
Curtea este asistată de 8 Avocaţi Generali, ale căror funcţii sunt pe șase ani, putând fi revocat pentru neîndeplinirea funcţiilor sale.
stabilite la art. 32bis, 166 și 138 TCECA, TCE și TCEEA156. Nu- Singurele criterii de alegere, sunt cele profesionale. Acesta benefi-
mărul acestora a fost iniţial de 2, crescând pe măsura aderării de noi ciază de inamovibilitate, similară celei a Judecătorilor și Avocaţilor
state. La fel ca în cazul Judecătorilor, Consiliul poate decide, la pro- Generali cât și de privilegiile și imunităţile funcţionarilor comuni-
punerea Curţii, mărirea numărului Avocaţilor Generali, prin unani- tari; are atribuţii administrative, dar și de supraveghere a îndeplini-
mitate și cu obligaţia de a face modificările necesare la art. 32.3, rii exigenţelor formale.
172 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 173

3.5.4. Proceduri rul său de organ auxiliar apărea și prin aceea că membrii săi nu erau
Normele procedurale ale Curţii de Justiţie se regăsesc în Statutul aces- desemnaţi de către reprezentanţii guvernelor statelor membre, ci de
teia, Regulamentul și Instrucţiunile Secretarului Curţii. Chiar în cazul în către membrii Consiliului înţeles ca instituţie comunitară, ceea ce de-
care Curtea este unică pentru cele trei Comunităţi, Statutul Curţii nu este notă că nu se considera că, un asemenea tip de alegere ar afecta echi-
același (conform art. 45, 188 și 160 TCECA, TCE și TCEEA), deși foar- librul instituţional166.
te asemănător. În schimb, Regulamentul este comun ceea ce se explică Art. H1, G6, I1 ale TUE au adus o nouă redactare a art. 7, 4 și 3
prin unicitatea Curţii (ca instituţie) chiar în cazul în care competenţele ale TCECA, TCE și TCEEA în sensul includerii Curţii de Conturi în-
sale diferă în funcţie de tratatul la care se referă. Acest Regulament se tre instituţiile comunitare competente în realizarea funcţiilor fiecărei
aprobă de către Consiliu, prin unanimitate și la propunerea Curţii. Comunităţi Europene. Același TUE, după ce considera Curtea de Con-
Primul Regulament a fost aprobat de către Consiliu la 3 martie 1959. turi ca o instituţie importantă, stabilea că membrii acesteia vor conti-
Diferitele modificări au fost efectuate la 4 decembrie 1974161, iunie nua să fie numiţi de către Consiliu, art. 45B, 188B, 160B ale TCECA,
1991162 și aprilie 1997163. TCE și TCEEA, la fel cum era înainte prevăzut în art. 78E, 206 și 180
Dacă cele trei Statute fac parte din dreptul primar (ca anexe ale tra- ale TCECA, TCE și TCEEA.
tatelor), Regulamentul, aprobat de către Consiliu, prin unanimitate, este Lipsa unei depline independenţe formale a Curţii de Conturi de ce-
drept derivat. lelalte instituţii comunitare nu se reflectă însă și în practică, putându-se
afirma că, aceasta acţionează ca o instituţie independentă.
3.6. Alte instituţii 3.6.1.2. Compoziţia Curţii de Conturi
Curtea de Conturi este formată din 15 „membri“ (nu „judecători“).
3.6.1. Curtea de Conturi Numărul acestora a crescut pe măsura extinderii Comunităţilor Euro-
pene, cel actual fiind stabilit prin art. 31 al Actului de Aderare al Au-
3.6.1.1. Curtea de Conturi, organ auxiliar sau parte a sistemului striei, Suediei și Finlandei167.
instituţional european? Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de către Consiliu, prin una-
Curtea de Conturi a fost, până la intrarea în vigoare a TUE, un or- nimitate după consultarea prealabilă a PE. Numirea se face pe șase ani,
gan auxiliar al Comunităţilor Europene creat prin „Tratatul de modifi- cu posibilitatea de a se prelungi cu încă un mandat. Condiţiile sunt exact
care a unor dispoziţii financiare a Tratatelor ce instituie Comunităţile aceleași ca pentru Curtea de Justiţie atât în ceea ce privește CV-ul pro-
Europene și a Tratatului care a instituit un Consiliu unic și o Comisie fesional cât și în ceea ce privește interzicerea desfășurării, în paralel, a
unică a Comunităţilor Europene“, semnat la Bruxelles la 22 iulie 1975. altor activităţi publice sau private.
Misiunea ei era aceea de a exercita controlul extern asupra tuturor ve- Independenţa membrilor Curţii de Conturi este garantată prin in-
niturilor și cheltuielilor Comunităţilor Europene ca și asupra oricărui terzicerea solicitării sau primirii de instrucţiuni de la guvernele sta-
organism creat de către Comunităţile Europene cu excepţia celor ex- telor membre sau de la organismele comunitare. Faptul că nu sunt
cluse, eventual, de la un asemenea control. numiţi de către guvernele statelor membre, înseamnă și că sunt in-
Curtea de Conturi substituia astfel „Comisarul de Conturi“ existent dependenţi faţă de statele membre, dar și faptul că posturile Curţii
în CECA, art. 50 TCECA, care controla corectitudinea operaţiunilor fi- de Conturi nu ar trebui „distribuite“ între statele membre. În realita-
nanciare și gestiunea contabilă a activităţilor operative, dar și „Comi- te, avem câte un membru al Curţii de Conturi provenit din fiecare
sia de Control“ la care se referea art. 206 și 180 TCE și TCEEA, a că- stat membru, Consiliul „mulţumindu-se“ cu ratificarea propunerilor
ror misiune era aceea de a controla veniturile și cheltuielile acestor două venite de la acestea.
Comunităţi cât și cheltuielile administrative ale CECA164. Independenţa faţă de celelalte instituţii comunitare este — teore-
Până la intrarea în vigoare a TUE, Curtea de Conturi era un organ tic — discutabilă, dat fiind faptul că membrii Curţii de Conturi sunt nu-
auxiliar ce nu apărea în niciunul din articolele ce descriau instituţii- miţi de una dintre acestea (Consiliu), după consultarea alteia (PE). În
le cărora le era destinată realizarea funcţiilor principale ale Comuni- practică, nu există însă probe de imixtiune în activitatea Curţii de Con-
tăţilor, adică art. 7 TCECA, art. 4 TCE, și art. 3 TCEEA165. Caracte- turi a vreuneia dintre instituţiile comunitare.
174 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 175

În fine, independenţa membrilor Curţii de Conturi apare și prin aceea asupra gestiunii financiare și o balanţă, în baza datelor pe care, până la
că nu pot fi eliberaţi sau suspendaţi de către Consiliu, cel care i-a nu- 1 aprilie, le-a primit de la celelalte instituţii comunitare. Acest Raport
mit, ci doar de către Curtea de Justiţie. se transmite Consiliului, PE și Curţii de Conturi. Raportul final al Curţii
Art. 45B, 188B și 160B ale TCECA, TCE și TCEEA prevăd că, prin se predă tuturor instituţiilor comunitare.
majoritate calificată, Consiliul stabilește condiţiile în care-și desfășoară Curtea are și competenţe consultative, conform art. 45C, 188C și
activitatea Curtea de Conturi cât și imunităţile și privilegiile membri- 169C TCECA, TCE și TCEEA, care arată că:
lor acesteia. — Curtea poate prezenta Rapoarte și emite Avize la cererea orică-
Mandatul de șase ani poate fi reînnoit. În caz de demitere sau de- rei instituţii Comunitare;
ces, mandatul succesorului este valabil până la completarea mandatu- — Curtea poate asista PE și Consiliul în activitatea de control a
lui iniţial. În caz de demisie, membrul Curţii de Conturi care demite execuţiei bugetare.
trebuie să-și continue activitatea până la înlocuirea sa. Să nu uităm că, potrivit art. 78H, 209 și 183 ale TCECA, TCE și
Demiterea unui membru al Curţii de Conturi se poate face doar de TCEEA, Consiliul:
către Curtea de Justiţie și pentru cauze bine determinate (în principal — era obligat să ceară Avizul Curţii înainte de a adopta Regula-
situaţiile în care acesta „încetează să reunească condiţiile care l-au re- mentele Financiare;
comandat“ sau „nu-și îndeplinește atribuţiile“). — fixa modalităţile și procedurile de punere la dispoziţia Comisiei
a veniturilor bugetare prevăzute în regimul resurselor proprii;
3.6.1.3. Competenţele Curţii de Conturi — definea măsurile de aplicare;
Curtea de Conturi, conform art. 45A, 188A și 160A ale TCECA, — determina normele de organizare ale controlului ordonatorilor
TCE și TCEEA, are în competenţă controlul conturilor Comunităţilor principali de credite și plăţi.
Europene. Conform art. 45C, 188C și 160C ale TCECA, TCE și TCEEA, Noua redactare a art. 45C, 188C și 160C a TCECA, TCE și TCEEA
Curtea de Conturi va examina conturile de venituri și cheltuieli ale fie- care s-a făcut prin art. 3.7, 2.43 și 4.7 ale Tratatului de la Amsterdam,
cărei Comunităţi cât și ale organismelor create în vederea realizării ve- potenţa puterile Curţii, la aceasta contribuind și noua redactare a art.
niturilor și cheltuielilor comunitare. Controlul Curţii nu se realizează 33, 173 și 146 ale TCECA, TCE și TCEEA.
doar asupra bugetului comunitar, ci și asupra subvenţiilor comunitare
primite de diferite organisme (Fondul European de Dezvoltare, de exem- 3.6.1.4. Organizare, reguli și proceduri ale Curţii de Conturi
plu) create de către Comunităţi. Membrii Curţii de Conturi, o dată aleși de către Consiliu, își de-
Controlul se referă la aspecte contabile ale execuţiei bugetului co- semnează Președintele, pentru o perioadă de trei ani. Acesta poate fi
munitar. Curtea de Conturi examinează legalitatea efectuării veniturilor reales. Dreptul primar nu cuprinde referiri la normele și procedurile de
și cheltuielilor și garantează buna gestionare a bugetului comunitar168. funcţionare ale Curţii de Conturi. Acestea se regăsesc în Regulamentul
Este desigur vorba despre un control „a posteriori“ a executării ve- Interior al Curţii. În acest Regulament se vorbește despre alegerea
niturilor și cheltuielilor. Faptul de a fi „a posteriori“ nu înseamnă nea- Președintelui, competenţele acestuia, repartizarea activităţilor între mem-
părat și „după încheierea exerciţiului financiar“, controlul Curţii pu- brii Curţii etc.
tându-se efectua și de-a lungul acestuia. Activităţile Curţii se fac, de re- Președintele se alege prin majoritate de 2/3 la prima votare, majo-
gulă, pe baza documentelor contabile, ceea ce nu exclude deplasarea ritate absolută la a doua și simplă la a treia. Curtea este un organ cole-
membrilor la sediile instituţiilor comunitare sau în statele membre (în gial, ceea ce înseamnă că deciziile luate sunt asumate de către toţi mem-
acest ultim caz, în cooperare cu autoritatea naţională de control com- brii. În plus, Curtea își „rotește“ membrii pe diferite domenii, iar fie-
petentă fără ca membrii Curţii să fie însoţiţi, în aceste controale, și de care membru poate solicita informaţii, de la ceilalţi, asupra temelor
membrii ai Comisiei)169. repartizate.
Rezultatele activităţii Curţii de Conturi se regăsesc într-un Raport
anual care se prezintă înainte de 30 noiembrie următor încheierii fie- 3.6.2. Banca Centrală Europeană
cărui exerciţiu financiar. Pentru aceasta, până la 1 iunie următor în- TCE consideră Banca Centrală Europeană (BCE) o instituţie care,
cheierii exerciţiului financiar, Comisia trebuie să elaboreze un Raport fără să poată fi caracterizată drept „comunitară“, se aseamănă cu cele
176 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 177

comunitare. Acest paradox se susţine pe absenţa ei din art. 4TCE (unde 3.6.3. Organele auxiliare ale Comunităţilor Europene
sunt enumerate instituţiile comunitare), dar pe prezenţa sa în art. 4A,
în care se spune că se va crea un Sistem European de Bănci Centrale 3.6.3.1. Consideraţii generale
(SEBC) și o Bancă Centrală Europeană (BCE), însărcinată cu imple- Alături de instituţiile comunitare enunţate și BCE-ul, tratatele con-
mentarea acordurilor SEBC170. stitutive vorbesc despre trei organe auxiliare:
Membrii BCE nu sunt numiţi de către Consiliu, ci de către guver- — Comitetul Economic și Social (la care se referă TCE și TCEEA);
nele statelor membre. Așa cum se arată în art. 109A TCE, Comitetul — Comitetul Regiunilor (la care se referă TCE);
Executiv al BCE este format din Președinte, Vicepreședinte și alţi pa- — Comitetul Consultativ CECA (la care se referă TCECA).
tru membri. Comitetul Executiv al BCE trebuie să fie format din pro- Aceste trei organe au în comun:
fesioniști prestigioși, prin acordul guvernelor statelor membre exprimat — numirea membrilor lor de către Consiliu și nu de către guver-
la nivelul șefilor de stat sau guvern și în baza unei Recomandări a Con- nele statelor membre;
siliului și cu consultarea prealabilă a PE și a Consiliului Guvernatori- — caracterul consultativ.
lor Băncilor Centrale. Astfel:
BCE are personalitate juridică, așa cum se semnalează în art. 106.2 — Comitetul Consultativ CECA asistă Comisia;
TCE, ceea ce nu se întâmplă, conform art. 106.2 și 106.3TCE, și cu — Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor asistă Co-
SEBC. misia și Consiliul.
În ceea ce privește competenţele, BCE coordonează SEBC (din care, De altfel, ele și apar menţionate în tratate la aceleași articole unde
însă, face parte), conform art. 106.3 TCE. apar instituţiile pe care le asistă, adică art. 4.2 TCE, 3.2 TCEEA și 18/19
Obiectivele SEBC sunt: TCECA.
— menţinerea stabilităţii preţurilor; Organele auxiliare nu au:
— sprijinirea politicilor economice generale ale Comunităţii, în sco- — personalitate juridică;
pul realizării obiectivelor comunitare semnalate la art. 2 TCE. — buget propriu;
— independenţă.
Toate acestea se pot realiza prin: Funcţia lor se limitează la emiterea de Rapoarte, Avize sau Obser-
— definirea și executarea politicii monetare a Comunităţii; vaţii la cererea instituţiilor comunitare sau din proprie iniţiativă.
— realizarea de operaţiuni bancare cu devize; Ele se deosebesc și de alte organisme existente în dreptul primar
— gestionarea rezervelor oficiale de devize ale statelor membre; sau derivat — precum Fondurile (FEOGA, FSE și FED171) — care, de
— promovarea unei bune funcţionări a sistemului de plăţi (art. 10.5 asemenea, nu au personalitate juridică și a căror activitate se limitează
TCE). la gestionarea fondurilor atribuite lor.
BCE autorizează exclusiv emiterea de monedă în Comunitate, mo- Aceste organe nu se pot grupa nici împreună cu Banca Centrală de
nedă care se poate emite direct de către BCE sau de către băncile cen- Investiţii (art. 129 și 130 TCE, 4.B, 198D și 198E TUE) care are ca fi-
trale (art. 105 ATCE). nalitate dezvoltarea echilibrată a regiunilor statelor membre prin îm-
Caracterul „comunitar“ al BCE se deduce și din faptul că aceasta prumuturi, dar nici cu Institutul Monetar European (art. 117 și 123 TCE)
poate emite acte de caracter general și angajant precum Regulamente- care are ca misiune întărirea cooperării între băncile centrale naţiona-
le (altele decât cele de care am discutat, dar având cele două carateri- le și coordonarea politicilor monetare a statelor membre.
stici înainte enunţate). Astfel, art. 108A TCE, enunţând actele ce pot fi
emise de BCE, se remarcă prin similitudinea redactării cu art. 189 TCE, 3.6.3.2. Comitetul Economic și Social
care vorbește despre actele normative ce pot fi adoptate de Comunita- 3.6.3.2.1. CES și instituţiile comunitare
te spre a-și atinge obiectivele. Mai mult decât atât, în art. 190 și 192 Art. 193-198 TCE și 165-170 TCEEA vorbesc despre existenţa unui
TCE, vorbindu-se despre „motivarea actelor comunitare și publicarea organ comunitar consultativ numit „Comitetul Economic și Social“
lor“, se enumeră și actele emise de BCE, între cele care trebuie să răs- (CES). În baza art. 5 a Convenţiei referitoare la unele instituţii comu-
pundă acestor exigenţe. ne ale Comunităţilor Europene, semnată la Roma la 25 martie 1957,
178 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 179

Comitetul, prevăzut la art. 193-198 TCE, este același cu cel prevăzut la dat, demisia, moartea, demiterea, forţa majoră, pierderea naţionali-
art. 165-170 TCEEA ceea ce nu înseamnă că nu există o variaţie a com- tăţii în baza căreia s-a făcut numirea, absenţa repetată de la sesiuni-
petenţelor sale în funcţie de tratatele în cadrul cărora acţionează. le plenare, condamnarea pentru o cauză penală etc.174 Dat fiind fap-
CES este format din persoane aparţinând diferitelor sectoare profe- tul că este Consiliul cel ce numește membrii CES, tot el este cel care
sionale: industriași, agricultori, transportatori, muncitori, comercianţi, îi poate schimba.
artizani etc. CES s-a dorit o replică a Comitetelor Economico-Sociale Consiliul a considerat că, este incompatibilă calitatea de mem-
existente în statele membre (cu excepţia Germaniei) în care, funda- bru CES cu cea de membru al instituţiilor comunitare sau a guver-
mental, se pun de acord patronii cu sindicatele. nelor statelor membre, deși o asemenea prevedere nu apare în tra-
CES are atribuţii exclusiv consultative, din două motive principale: tate.
— teama Germaniei, că acest Comitet s-ar fi putut transforma într-un Dacă un membru este înlocuit, cel care îl substituie o va face până
instrument de lobby al grupurilor de presiune în intenţia aces- la expirarea termenului pentru care fusese ales predecesorul (la fel ca
tora de a influenţa Consiliul și Comisia; în cazul Comisiei).
— teama PE, că respectivul Comitet ar putea „goli de conţinut“ Faptul că art. 193 și 165 ale TCE și TCEEA vorbesc explicit despre
unele dintre propriile activităţi. compunerea CES din reprezentanţi ai sectoarelor vieţii economice și
CES nu este o instituţie comunitară, în sensul că nu apare între in- sociale, nu înseamnă și că membrii CES reprezintă respectivele sec-
stituţiile prevăzute ca atare de către tratatele constitutive, iar membrii toare, ci doar că provin din acestea. Membrii CES trebuie să fie inde-
săi nu sunt numiţi de către reprezentanţii statelor membre. pendenţi, neputând să primească instrucţiuni de la guverne, organisme
profesionale, antreprenoriale sau sindicate, indiferent de nivelul aces-
3.6.3.2.2. Compoziţia și structura CES tora. „Apartenenţa“ lor la diferitele sectoare ale vieţii economico-so-
Art. 194 și 166 ale TCE și TCEEA stabilesc că membrii CES sunt ciale trebuie înţeleasă doar în sensul că era necesară alegerea unor oa-
aleși, în unanimitate, de către Consiliu subliniindu-se, astfel, că CES meni cu o anume cunoaștere a acestor sectoare și nu în sensul că mem-
nu are „caracter instituţional“. În practică, statele membre își menţin brii CES „reprezintă“ aceste sectoare.
influenţa în numirea membrilor CES deoarece Consiliul votează o lis- În practică, această independenţă nu funcţionează în mod absolut, un
tă de propuneri venită de la statele membre. Tehnic vorbind, această membru al CES care nu mai face parte din sindicatul sau organizaţia im-
listă trebuie să conţină un număr dublu de propuneri, faţă de numă- presarială care a recomandat numirea sa, obișnuind să-și dea demisia175.
rul „atribuit“ fiecărui stat membru. De regulă, Consiliul aprobă „pri- La rigoare se poate spune că membrii CES trebuie să îndeplinească
ma jumătate“ a acestor liste, adică acea parte pe care statele membre obligatoriu doar două condiţii:
o doresc. — să fie cetăţeni ai unei ţări membre;
În acest moment, numărul membrilor CES este de 222 din care 24 — să provină dintr-o categorie socio-economică a Comunităţilor.
pentru fiecare dintre statele mari (Germania, Franţa, Italia și Marea Bri- CES este organizat pe diferite secţiuni: patroni, salariaţi și alţii (mici
tanie), 21 pentru Spania, 12 pentru fiecare stat din grupul Austria, Bel- agricultori, liberi profesioniști).
gia, Grecia, Olanda, Portugalia și Suedia, 9 pentru fiecare stat din gru- Celelalte criterii după care statele membre propun listele de candi-
pul Danemarca, Finlanda și Irlanda și, în fine, 6 pentru Luxembourg172. daţi la CES, în afara celor două generale deja prezentate, rămân la la-
Membrii CES sunt aleși pentru 4 ani, Comisia încercând să introducă titudinea fiecărui stat membru.
o modificare prin care să se stabilească ce se întâmplă în cazul în care
statele membre nu propun noi membri CES la sfârșitul celor patru ani 3.6.3.2.3. Competenţele CES
de mandat. Noua redactare a art. 194 și 166 TCE și TCEEA, făcută cu CES trebuie consultat, în prealabil, de către Comisie și Consiliu în
ocazia adoptării TUE, nu cuprinde nimic în acest sens, fapt aspru cri- toate cazurile prevăzute în TCE și TCEEA, precum cele descrise la art.
ticat de către Comisie. 43, 79, 100 TCE sau 9, 31, 40 TCEEA. În aceste cazuri, Avizul CES
Dacă tratatele nu vorbesc despre încetarea mandatului membri- nu este angajant ci consultativ, astfel concluziile sale pot fi ignorate de
lor CES, art. 48 și 55 ale Regulamentului Interior al CES173 stabi- către Consiliu sau Comisie neputându-se, însă, ignora obligativitatea
lesc cauzele acesteia ca putând fi: expirarea celor patru ani de man- acestora de a solicita Avizul CES.
180 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 181

Din 1974, CES emite Rapoarte și Avize și din proprie iniţiativă, în 3.6.3.3. Comitetul Regiunilor
legatură cu probleme socio-economice la care se referă tratatele con- Art. G4 TUE a adăugat la TCE articolele 198A, 198B și 198C, în
stitutive (art. 20.4 din Regulamentul Interior). Sesiunile plenare ale CES, care apare Comitetul Regiunilor (CR), regularizând succint compoziţia
în care se aprobă asemenea Rapoarte sau Avize, se convoacă de către și competenţele acestuia176.
președintele CES din proprie iniţiativă și nu la cerearea Comisiei sau Compoziţia, numărul de membri și distribuţia acestora între statele
Consiliului, așa cum se întâmplă când sunt convocate pentru aprobarea membre, forma de numire a membrilor CR, termenul pentru emiterea
unor acte solicitate de către acestea. Rapoartelor sau Avizelor, sunt exact aceleași prevăzute la art. 193-198
CES trebuie să prezinte actele solicitate de către Consiliu sau Co- TCE pentru CES. Există stabilite situaţiile în care Consiliul sau Comi-
misie, în termen de 10 zile. Dacă nu au fost prezentate în termenul pre- sia trebuie să consulte atât CES cât și CR, acestea fiind cele descrise în
văzut, Consiliul sau Comisia poate adopta respectivul act fără avizul art. 130D.
CES. TUE a modificat acest termen de la 10 la 45 de zile, prin noua re- Regulamentul Intern al CR a fost aprobat de către Consiliu UE, la
dactare a art. 198 și 170 TCE și TCEEA. 25 mai 1994 și a fost publicat în DOCE, L. 132/27.V.1994.
Membrii CR, chiar dacă provin din anumite regiuni, nu le reprezintă
3.6.3.2.4. Organizarea internă a CES pe acestea, ci interesul general al UE, fiind, deci, independenţi. Așa
Art. 196 și 168 TCE și TCEEA vorbesc despre „autonomia admi- cum membrii guvernelor centrale nu pot face parte din CES, cei ai gu-
nistrativă“ a CES, acesta desemnându-și Președintele și membrii con- vernelor regionale nu pot face parte din CR.
ducerii colective (în număr de 21) și stabilindu-și Regulamentul Inte-
rior. Convocarea CES se face de către Președintele acestuia și nu de că- 3.6.3.4. Comitetul CECA
tre Consiliu sau Comisie, chiar atunci când are la bază o solicitare a Acest organ consultativ similar CES, apare în art. 18 și 19 TCECA.
acestora. Mandatul președintelui și a celorlalţi membri ai conducerii
Are între 62 și 96 de membrii, numiţi de către Consiliu și propuși
colective este de doi ani. Art. 196 și 168 ale TCE și TCEEA, în noua
de către organizaţiile antreprenoriale și sindicale, ceea ce asigură inde-
redactare dată de TUE, demonstrează că Președintele poate convoca din
proprie iniţiativă membrii CES și nu numai la solicitarea Consiliului pendenţa acestora faţă de statele membre177. La fel ca în cazul CES,
sau a Comisiei. lista propusă conţine dublul numărului atribuit fiecărui stat, fiind apoi
Membrii CES își desfășoară activitatea în mai multe secţiuni: agri- desemnaţi, de către Consiliu, jumătate dintre aceștia. Membrii Comi-
cultură, transporturi, energie atomică, probleme economice și finan- tetului CECA sunt desemnaţi pe doi ani alegându-se, dintre ei, un
ciare, dezvoltare regională, afaceri externe etc. Fiecare membru CES Președinte și o conducere colectivă.
aparţine cel puţin uneia dintre aceste secţiuni, dar nu poate face par- Art. 19 TCECA arată că „Înalta Autoritate este cea care consultă
te din mai mult de trei, fiecare secţiune putând avea între 30 și 60 de Comitetul CECA“. Același articol prevede și posibilitatea Comitetului
membrii. CECA de a emite Rapoarte sau Observaţii din proprie iniţiativă. Ter-
Secţiunile CES nu pot fi consultate direct de către Consiliu sau Co- menul minim pentru elaborarea Rapoartelor, când se fac la cererea Înal-
misie, acestea trebuind să se adreseze CES. tei Autorităţi, este de zece zile.
Se pot crea Subcomitete, care au aceeași compoziţie ca Sec- Comitetul CECA își elaborează Regulamentul Interior, acesta ne-
ţiunile fără a avea și caracterul permanent al acestora. Constitui- fiind aprobat de către Consiliu. Regulamentul Interior stabilește exi-
rea acestora se aprobă în vederea analizării unor chestiuni punc- stenţa Comisiilor specializate. Rapoartele elaborate de aceste Comisii
tuale, dizolvându-se odată cu elaborarea Avizelor sau Rapoartelor se aprobă doar în plenul Comitetului CECA.
solicitate.
Plenul CES este singurul care poate aproba hotărârile CES, cât și 3.6.3.5. Agenţiile
cele din Secţiuni sau Subcomitete, reuniunile sale având loc de 10 ori Agenţiile comunitare sunt:
pe an. Acordurile sunt valabile dacă se obţine majoritatea voturilor emi- — EUROPOL, sau Poliţia Europeană având competenţe în lupta îm-
se, cu menţiunea că este obligatorie prezenţa a jumătate plus unu din potriva drogurilor și a crimei organizate; are sediul la Haga178;
membrii CES. — OFICIUL DE MĂRCI, cu sediul în Alicante (Spania);
182 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 183

— AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU MEDIU, cu sediul la Copen- 10 DOCE, n. L 73/27.III.1972


haga și având competenţe în strângerea datelor necesare elaborării 11 DOCE, L. 278/8.X.1976
12 DOCE, L. 29/1.II.1985
normelor europene specifice; 13
— AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICA- DOCE, n. L 302/15.XI.1985
14 DOCE, n. L 169/29.VI.1987
MENTELOR, cu sediul la Londra, evaluează și analizează medica- 15 DOCE, L. 224/31.VIII.1992
mentele care se comercializează în UE; 16 ne vom referi pe larg în capitolele următoare
— OFICIUL DE INSPECŢIE VETERINARĂ ȘI FITOSANITARĂ, 17 DOCE, L. 241/29.VIII.1994
avându-și sediul la Dublin, urmărește aplicarea uniformă a norme- 18 care, după cum știm, au fost, în final, doar trei datorită rezultatului negativ al refe-
lor fitosanitare și veterinare comunitare în sectorul alimentar și agroa- rendum-ului din Danemarca
19 JOCE, C 340/10.XI.1997
limentar; 20 referitor la Regulamente, TUE, art. G 94, 173, 180A, 184, 189-191, 205, 209; art. I
— AGENŢIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI SECURITATE A MUNCII, 161-164, 179, 183; Protocol 3 (art. 34)
cu sediul la Bilbao (Spania), se ocupă de îmbunătăţirea condiţiilor 21 CARTOU, L., „Droit communautaire, sources et mise en oeuvre“, Dictionnaire du
igienico-sanitare la locul de muncă; Marché Commun, JOLY, Paris, 1991
— OBSERVATORUL EUROPEAN AL DROGURILOR, stabilit la Li- 22 GRABITZ, E., Las fuentes de derecho comunitario: los actos de las instituciones co-
sabona, reunește informaţiile necesare în lupta împotriva droguri- munitarias“, Treinta ańos de Derecho comunitario, Luxembourg, 1984; LOUIS, J.V.,
lor; El ordenamiento jur’dico comunitario, Luxembourg, 1989; PETER, Bertrand: „La
— FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE ÎN EUROPA DE base juridique des actes en Droit Communautaire“, Revue du Marché Commun et de
l’Union Européenne, n. 378, 1994
EST, cu sediul la Torino, se ocupă de formarea specialiștilor în pro- 23 deși acest al doilea caz nu s-a întâlnit încă în practica comunitară
blematica Europei de Est; 24 referitor la Directive, TUE, art. G 33.7, 56.2, 57, 63.2, 64, 69, 87, 90.3; art. I 161-164;
— CEDEFOP, cu sediul la Berlin/Salonic, promovează formarea pro- Protocol 14 (art. 2); Declaratia 11 și 19
fesională și continuă. 25 despre Directive, PLENDER, R și PEREZ SANTOS, J., Introducción al Derecho co-
munitario europeo, Madrid, Civitas, 1985; WALBROEK, M., „La Cour de Justice.
Les actes des institutions“, în MEGRET, J., Le Droit de la Communauté Economi-
Note: que Européenne, Bruxelles, 1983; TEITGEN, P.H., Droit institutionel communautai-
re, Paris, 1978; DUBOIS, L., „ La responsabilité de l’Etat pour les dommages cau-
1 la momentul respectiv nu apăruse nici Tratatul Uniunii Europene, nici — deci — sés aux particuliers par la violation du droit communautaire“, Revue francaise du
Uniunea Europeană și nu avusese loc ultima extindere spre Austria, Finlanda și Sue- Droit administratif, janvier-fevrier, 1992; VALLEJO LOBETE, E., „La responsabili-
dia ce avea să se producă în 1995, ceea ce va adăuga la Tratatele constitutive CE, dad de los estados por la violación de la normativa comunitaria“, Gaceta Juridica de
CEEA și CECA, Tratatul UE și cele de aderare ale acestor ţări la CEE, n. B-71, 1992; EMMERT, F., PEREIRA DE AZEVEDO, M., „L’effet hori-
2 în privinţa teritoriilor ne-europene ale statelor membre, dispoziţiile diferă de la un zontale des directives. La jurisprudence de la CJCE: un bateau ivre?“, Revue trime-
tratat la altul, Tratatele CECA și CEE având dispoziţii speciale referitoare la acestea, strelle de droit européen, n. 3, 1993; FRANK MACERA, B., El Consejo de Estado
în timp ce Tratatul CEEA se aplică egal, indiferent de caracterul european sau nu al frances y la aplicabilidad directa de las directivas comunitarias: la confirmación del
respectivului teritoriu rechazo de la „invocabilidad de sustitución“, Noticias de la Unión Europea, n. 121,
3 altfel spus, cererea de aderare trebuia acceptată în unanimitate de către Consiliu, iar 1995; PELECHA ZOZAYA, F., „El efecto directo en las directivas y recomendacio-
acordul de aderare trebuia ratificat de către fiecare dintre parlamentele naţionale ale nes“, Aduanas, n. 360, 1988 și Unión Europea. Tratados e Instituciones, CISS, Ma-
statelor membre și ale statelor candidate drid, 1999
4 DOCE, L. 152/13.VIII.1967 26 referiri la Decizii, TUE, art. G 173, 189-192; H 14, 15, 33; art. I 161-164; Protocol
5 DOCE, L. 169/29.VI.1987 3 (art. 34) și 4 (art. 15)
6 DOCE, L. 73/27.III.1972 27 ENTRENA CUESTA, R., Curso de Derecho Administrativo, Tecnos, Madrid, 1980
7 DOCE, L. 302/15.XI.1985 28 în activitatea Comunităţii, întâlnim, de asemenea, Avizele: TUE, art. G 108A, 171,
8 “competenţele materiale“ se referă la sectoare faţă de care pot adopta decizii insti- 175, 188C, 189, 190, 198, 198C, 228; art. H 14, 15, 21; art. I 107D, 108, 143, 146,
tuţiile comunitare pentru a le regulariza, în timp ce „competenţele formale“ se refe- 161, 170; art. O; Protocol 3 (art. 4, 34, 44), 4 (art. 10 și 15.2); Recomandarile: TUE,
ră la tipul de decizii pe care le pot adopta aceleași pentru a-și exercita respectivele art. G 103, 104C, 108A, 109K, 128, 175, 189, 228; art. H 14, 15, 21, 33; art. I 146,
competenţe materiale 171; art. J 7; art. K 6; Protocol 3 (art. 34, 41), 4 (art. 5, 10, 15); Rapoartele: TUE, art.
9 DOCE, n. 152//13.VII.1967 D, G 109B, 138E, 140, 156, 188C, 206; art. H 17, 20D, 24, 45C, 78.8; art. I 107D,
184 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 185

115, 125, 160C, 180.3; Protocol 3 (art. 15), 4 (art. 7, 11), 14bis (art. 7); Declaraţia (Programe de acţiune comunitare; Realizări concrete); Politica de protecţie a consu-
14, 19, 21 matorului (Programe comunitare; Realizări concrete); Politica de pescuit (Introduce-
29 în multe cazuri, însă, diferenţele sunt mai mult de terminologie decât de fond re; Politica de pieţe; Politica de structuri; Politica de consevare a resurselor/“Regim
30 aceștia trebuie să știe, de fapt și de drept, pe ce se bazează Comisia când adoptă ac- intern“: conservare și gestiune a resurselor/“Regim extern“: relaţii cu terţe ţări și cu
tul în cauză organizaţii internaţionale); Politica comercială și ajutorul pentru dezvoltare (Politica
31 TUE, art. G 191, 192; Declaraţia 19 autonomă; Politica convenţională/Acordurile de liber-schimb CEE-AELC/Politica
32 asupra capacităţii juridice a Comunităţii, TUE, art. G 210, 211; art. H 6; art. I 184, globală mediteraneană/Convenţia de la Lomé; Ajutorul pentru dezvoltare. Un accent
185 deosebit se va pune, în această carte, pe dezvoltarea următoarelor teme (dat fiind in-
33 această caracteristică o întâlnim, de altfel, în cazul tuturor instituţiilor comune deoa- teresul special al acestora pentru înţelegerea edificiului comunitar și a problematicii
rece unificarea instituţională din 8 aprilie 1965 nu a însemnat și unificarea Comuni- românești): Resursele comunitare și perspectivele financiare ale UE; Politica de Co-
tăţilor, competenţele acestor instituţii unificate variind, deci, în funcţie de cadrul le- eziune Economică și Socială și funcţionarea Fondurilor Structurale și de Coeziune în
gislativ în care se mișcă Exerciţiul Financiar 2000-2006 prin prisma noilor Regulamente; Politica Agricolă
34 nu este vorba despre o acceptare voluntară, ci impusă Comună; Transporturi și Reţele Transeuropene, elemente de sprijin pentru o creștere
35 la început era formată din șapte, apoi au fost nouă (o dată cu integrarea, în 1973, a economică susţinută și crearea de noi locuri de muncă; Politica Comercială Comună
Danemarcei, Marii Britanii și Irlandei), 11 (în 1981, o dată cu integrarea Greciei) și și extinderea; Federalismul fiscal și Uniunea Monetară Europeană
13 (în 1986, o dată cu integrarea Spaniei și Portugaliei). Numărul actual s-a stabilit 40 MANGAS MARTIN, A., Derecho comunitario y derecho espańol, Tecnos, Madrid,
în 1995, o dată cu integrarea Finlandei, Suediei și Austria 1986; JOLIET, R., Le droit institutionel des Communautés européennes, Liege, 1986;
36 unde se stabilește câţi comisari pot fi din fiecare stat membru HALLSTEIN, W., L’Europe inachavé, Lafont, Paris, 1970; DOCAVO ALBERTI, L.,
37 o dată cu apariţia Curţii de Primă Instanţă, dezbaterea asupra acestui subiect este mai „Principio de primacia y efecto directo del Derecho comunitario“, Impuestos, n.4,
vie ca oricând 1994
38 despre Curtea de Justiţie, BOULOUIS, V.J., Droit institutionel des Communautés eu- 41 în cazul extinderi spre PECOS, în afara contribuţiei la bugetul comunitar, restul aspec-
ropéennes, Monchestrien, Paris, 1984; PHILIP, C., La Cour de Justice des Commu- telor sunt practic soluţionate după Nisa neurmând să mai facă obiectul negocierilor
nautés européennes, PVF, Paris, 1983; MEGRET, J., Le Droit de la Communauté éco- 42 în cazul primei extinderi, a fost vorba despre o perioadă de tranziţie de cinci ani, care
nomique européenne, Université de Bruxelles, 1983; GARCIA DE ENTERRIA, GON- a finalizat la 31 decembrie 1977. În cazul Greciei, perioada a fost de cinci ani, iar
ZALES CAMPOS, Tratado de Derecho Comunitario europeo. Estudio sistematico, pentru libera circulaţie a muncitorilor cât și pentru unele produse agricole a fost de
Civitas, Madrid, 1986; RASMUSSEN; H., „El Tribunal de Justicia“, Treinta ańos de șapte ani. În cazul Spaniei și Portugaliei, perioada de tranziţie a fost de șapte ani, cu
Derecho Comunitario, Bruxelles, 1984; ALBERT, S., La Cour de Justice des Com- excepţia unor produse agricole și a pescuitului unde a fost de zece ani
munautés, Jupiter, Paris, 1986; GORI, P și JUNG, H., „Les regles de procedure de la 43 singura excepţie o constituie Curtea de Conturi ai cărei membri sunt numiţi de către
Cour de Justice des Communautés Européennes“, Le Droit des affaires dans les pays Consiliu, cu consultarea prealabilă a PE
de la CEE, Jupiter, Paris, 1986; VAN REEPINGHEN, Ch., ORIANNE, P., La proce- 44 asupra modificărilor operate la Nisa, ne vom referi ulterior
dure devant la Cour de Justice des Communatés européennes, Bruxelles, 1961; BA- 45 MOLINA DEL POZO, C.F., Manual de Derecho de la Comunidad Europea, Trivium,
RAU, A., VANDERSANDEN, G., Contentieux communautaire, Bruxelles, 1977; SIL- Madrid, 1987
VA DE LA PEURTA, R., „Los recursos de revisión e interpretación ante el Tribunal 46 VERGES, J., „L’Assemplée“, în MEGRET, J., Le Droit de la Communauté Econo-
de Justicia de las Comunidades Europeas“, Noticias CEE, Madrid, 1992; FRANCIS- mique Européenne, Bruxelles, 1979
CO PELECHA ZOZAYA, Tratados e Instituciones, CISS, Madrid, 1999 47 art. 138 TCE, art. 108.3. TCEEA și art. 20 TCECA
39 în acest volum nu se prezintă politicile comunitare, respectiva întreprindere urmând 48 Rezoluţia din 20 martie 1958
a fi, ulterior, la îndemâna cititorilor în următoarea configuraţie (încă nedefinitivată): 49 Rezoluţia din 20 martie 1962 și art. 4 AUE care modifică Tratatele constitutive, chiar
Politica agricolă (Politica de preţuri sau politica pe termen scurt; Politica structurală dacă în TCE continuă să se utilizeze cele două denumiri de „Adunare“ și, respectiv,
sau politica pe termen lung; Reforma PAC); Politica industrială; Sectorul CECA; Po- „Parlament“ (art. 137, respectiv art. 149)
litica energetică; Politica de transport; Politica fiscală (Eliminarea discriminării fi- 50 dar, având Secretariatul la Luxembourg, iar Comisiile desfășurându-și activitatea la
scale; Armonizarea legislativă în materie fiscală/Impozitare directă/Impozitare indi- Bruxelles
rectă; Impozitul pe valoare adăugată); Politica Economică și Monetară (Evoluţia isto- 51 în cazul Suediei, Finlandei și Austriei, la început eurodeputaţii au fost desemnaţi de
rică a politicii economice și monetare; Coordonarea politicilor economice și către parlamentele naţionale, după integrarea lor din 1995 fiind aleși prin vot direct
monetare/Instrumentele de coordonare pe termen scurt/Coordonarea pe termen me- la doi ani de la data integrării
diu/Coordonarea politicii monetare/Noul Instrument Comunitar; Sistemul Monetar 52 iniţial, în art. 21 TCECA se prevedea că Adunarea va avea 78 de membri din care 18
European); Politica știinţifică și tehnologică; Politica de educaţie; Politica socială corespundeau fiecărui stat mare (Germania, Franţa, Italia), câte 10 Olandei și Belgiei
(Fondul Social European (FSE)/Alte dezvoltări ale politicii sociale); Politica regio- iar Luxembourg-ului 4. Numărul acestora a crescut pe măsura extinderii, actualul
nală (Obiectivele politicii regionale; Fondul European de Dezvoltare Regională/FE- număr de 626 fiind stabilit prin Decizia Consiliului Uniunii din 1 ianuarie 1995,
DER; Programele Integrate Mediteraneene/PIM); Politica de protecţie a mediului DOCE, L/1.01.1995
186 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 187

53 DOCE, L 278/8.X.1976 81 DOCE, L 78/6.IV.1995


54 de unde și permanenta controversă dintre statele „supra-reprezentate“ și cele „in- 82 EMBID IRUJO, A., „El Parlamento Europeo“, în Tratado de Derecho Comunitario
fra-reprezentate“, Europeo. Estudio sistematico desde el Derecho espańol, Civitas, Madrid, 1986
55 DOCE, L 49/19.II.1997 83 DOCE, L 113/4.V.1995
56 în mandatul trecut apăreau separat cei din Austria, Finlanda și Suedia care, nefiind 84 în art. 7, 4 și 3 a TCECA, TCE și TCEEA, așa cum au fost acestea redactate în TUE,
aleși direct, nu erau afiliaţi la nici una dintre grupările politice se stabilește că realizarea funcţiilor Comunităţilor se face prin cele cinci instituţii, PE,
57 Sentinţa din 29 octombrie 1980, 41/69, RTJ 1980 și Sentinţa din 15 iulie 1970, 41/69, Consiliu, Comisie, Curte de Justiţie și Curte de Conturi, în loc de patru cum apăreau
RTJ 1970 în vechile redactări ale Tratatelor constitutive (lipsea Curtea de Conturi)
58 în esenţă vorbim despre un proiect de act normativ cu care Consiliul și Comisia se 85 cum am mai spus, o dată cu intrarea în vigoare a TUE Comunitatea Economică Eu-
puseseră de acord ropeană se numește Comunitatea Europeană, iar prescurtarea sa nu mai este CEE ci
59 care explicau Poziţia Comună CE
60 care expuneau raţiunea adoptării acesteia 86 o dată cu intrarea în vigoare a TUE au fost anulate articolele referitoare la Tratatul
61 dacă timp de trei luni nu s-a pronunţat asupra ei de Fuziune care anulaseră, la rândul lor, articolele referitoare la Consiliu din redac-
62 vom reveni ulterior tarea originală a Tratatelor constitutive
63 DOCE, L. 94/28.IV.1970 87 adoptarea de acorduri în cooperare cu PE art. 189.B. TCE
64 Decisión del Consejo 94/728/CE, CEEA din 31.X.1994, DOCE, L 239/12.XI.1994 88 Art. G1 TUE precizează: art. 1 al TCEE se modifică arătând că, o dată cu intrarea în
65 DOCE, L 359/31.XII.1977 vigoare a TUE, Comunitatea Economică Europeană se va numi Comunitatea Euro-
66 procedura bugetară prevăzută în art. 203 TCE este aplicabilă elaborării bugetului co- peană, ceea ce nu înseamnă însă că, de la acel moment, noua entitate a înglobat și
mun pentru cele trei comunităţi unificat vechile Comunităţi Europene (așa cum ar părea la prima vedere), ci doar că
67 acelea ce sunt impuse de îndeplinirea dreptului comunitar primar sau derivat și-a modificat denumirea
68 de la intrarea în vigoare a art. 203, 177 și 78 ale TCEE, TCEEA și TCECA în ver- 89 Decizia Consiliului 93/591 din 8.XI.1993, DOCE, L 281/16.XI.1993
siunea dată de Tratatul 1970, cheltuielile Comunităţilor Europene sunt considerate ca 90 care se traduce prin acte normative proprii, supuse unui procedeu particular
obligatorii (CO) și neobligatorii (CNO). CNO sunt limitate în ceea ce privește posi- 91 MEGRET, J., Les Conseils des Communautés européennes, AFDI, 1961; DELWOST,
bilitatea creșterii lor, PE jucând un rol important în această operaţiune. În această ca- J.L., Le Conseil de la Communauté Economique Européenne, Université de Bruxel-
tegorie intră creditele pentru acţiuni structurale, cercetarea, dezvoltarea, cooperarea les, 1979
cu ţările în curs de dezvoltare, acţiuni comunitare. În cazul celor obligatorii, avem 92 fără a fi obligatorie regăsirea lor în dreptul naţional
FEOGA-GARANTIA, restituirile și ajutoarele statelor membre cât și obligaţiile fi- 93 șeful misiunii de pe lângă Comunităţile Europene, altfel spus, ambasadorul ţării res-
nanciare ale Comunităţii legate de acordurile externe pective în faţa Comunităţilor Europene
69 dacă această modificare nu înseamnă și o creștere a cheltuielilor globale 94 această rotaţie a fost alterată de integrarea Austriei, Suediei și Finlandei, Austria in-
70 poate, prin majoritate de 3/5 să respingă amendamentele Consiliului, însă, în practi- terpunându-se între Marea Britanie și Germania (al doilea semestru 1998), Finlanda
că este dificilă obţinerea majorităţii absolute între Germania și Portugalia (al doilea semestru 1999), iar Suedia între Franţa și Bel-
71 PALAO TABOADA, C., Derecho financiero y tributario, Colex, Madrid, 1987 gia (primul semestru 2001)
72 conform lui SCHARANS, G., „ceea ce nu numai că a confirmat noua identitate po- 95 au existat două astfel de situaţii cu ocazia Consiliilor din decembrie 1961 și ianuarie
litică a PE, dar a constituit un aviz fără echivoc asupra faptului că, se dorea ridicarea 1962 ca și în cele din decembrie 1977 și ianuarie 1978
rangului acestuia la cel al Consiliului cel puţin în privinţa bugetului, „La Comunidad 96 Dublin 1975, Lisabona 1992, de ex.
y sus instituciones“, în Treinta ańos de Derecho comunitario, Luxembourg, OPCE, 97 DOCE, L 304/10.XII.1993. Regulamentul Intern al Consiliului a fost modificat (art.
1984 7.4.) prin Decizia Consiliului 95/24/CE, CEEA și CECA din 6.II.1995, DOCE, L
73 RTJ 1986 31/10.II.1995 adoptată o dată cu aderarea Austriei, Finlandei și Suediei
74 distincţia dintre CO și CNO vine din dreptul german, conform lui PALAO TABOA- 98 prin „absorbţia“ unor funcţii ale COREPER
DA, op. cit. 99 excepţie, cazul francez în care, datorită competenţelor președintelui republicii, aces-
75 Directiva Consiliului 89/130/CEE, DOCE, L 49/21.II.1989 și Decizia Comisiei ta asistă împreună cu primul ministru
94/168/CE, Euratom, DOCE, L 77/19.III.1994 100o prezentare largă a Consiliului European se găsește la capitolul IV dat fiind faptul
76 Consiliul este cel care aprobă resursele proprii ale Comunităţilor Europene că, deși formalizat prin AUE, adevărata sa structurare s-a produs cu ocazia TUE
77 acesta fiind, mai degrabă, Consiliul care, însă, nu poate fi demis de către PE 101chiar dacă nu dorim să abordăm acum și aici acest subiect pasionant și complex, amin-
78 art. 35 TCECA stabilește că statele membre și Consiliul au legitimitatea unui astfel tim doar că ţările mari ar dori scăderea numărului de voturi a celorlalte (sau plafo-
de recurs narea acestora), în timp ce numărul lor de voturi ar crește; evident, ţările mici doresc
79 de altfel, Curtea a confirmat această capacitate a PE prin Sentinţa sa 13/83, din 22 menţinerea situaţiei actuale. Motivul invocat de ţările mari este acela al incompatibi-
mai 1985 lităţii dintre distribuţia actuală de voturi și ponderea reală a statelor membre
80 toate cele luate cu majoritate calificată în Consiliu au nevoie de avizul PE 102cel puţin din punct de vedere doctrinar
188 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 189

103DELWOST, J.L., „Le Conseil“ în Le Droit de la Communauté Economique Euro- 127de „membri ai Consiliului“ și de „reprezentanţi ai guvernelor statelor membre“
péenne, Université de Bruxelles, 1979 128ţările mari (Germania, Italia, Marea Britanie și Franţa) câte 2, Spania, primește tot 2,
104a se avea, desigur, în vedere că art. J11 al TUE stabilește că dispoziţiile prevăzute la iar ţările mici și mijlocii (Belgia, Olanda, Luxembourg, Irlanda, Austria, Finlanda,
art. 146, 147 și 150-153 se vor aplica politicii externe și de securitate comună, iar art. Suedia, Grecia, Portugalia, Danemarca) câte 1
J8 TUE pare a rezerva Consiliului funcţii executive și nu de coordonare a politicii ex- 129dezbatarea actuală referitoare la acest subiect se găsește într-un punct mort, ceea ce
terne și de securitate comună ale căror principii se stabilesc de către Consiliul Euro- ne face să credem că, deocamdată, problema s-a amânat și nu rezolvat. Ne referim,
pean desigur, la Nisa unde, în fapt, s-a amânat rezolvarea acestei chestiuni până se va ajun-
105care regularizează, de o formă abstractă, situaţii în care se găsesc sau se pot găsi o ge la 27 de membri. Un lucru este sigur, dacă se va continua pe această linie, Comi-
pluralitate de subiecţi sia se va transforma într-un „mic parlament“ în care fiecare ţară își trimite reprezen-
106prin majoritate simplă, absolută sau unanimitate tanţi, ceea ce ar duce la infirmarea vocaţiei supranaţionale a Comisiei și la abando-
107cu excepţia situaţiilor, puţine la număr, când Consiliul adoptă un Regulament sau o narea scopului pentru care a fost creată
Directivă, din proprie iniţiativă și nu la propunerea Comisiei 130în actuala Comisie avem Comisari care au aparţinut și Comisiei Santer
108cum spuneam, acele cheltuieli care se fac în scopul aplicării prevederilor dreptului 131DRAETTA, U., La Commissione delle Comunità Europee, Milan, 1974; AMPHOUX,
comunitar J., „La Commission“, în MEGRET, J., Le droit de la Communauté Economique Eu-
109fiind vorba despre acorduri de politică comercială, Consiliul se pronunţă asupra pro- ropéenne, Université de Bruxelles, 1979
punerii Comisiei prin majoritate calificată 132tratatele vorbesc despre un număr maxim — doi — fără a spune nimic despre obli-
110în mod similar, art. 33 și 35 TCECA prevăd posibilitatea unor recursuri ale Consi- gativitatea existenţei acestora
liului care se poate pronunţa împotriva Înaltei Autorităţi și a Comisiei 133primul Regulament Intern a fost publicat în DOCE, n. 147/11.VII.1967 în timp ce ac-
111în principal, în formula sa de Consiliu European decât cea de Consiliu de Ministri tualul a fost aprobat prin Decizia Comisiei 93/492/CECA, CE, CEEA și publicat în
112spre deosebire de cea din TCE și TCEEA unde întâlnim Consiliu și, doar apoi, Co- DOCE, L 230/11.IX.1993 fiind modificat prin Decizia Comisiei 95/148/CECA, CE,
misia CEEA din 8 martie 1995, publicată în DOCE, L 97/29.IV.1995. Comisia are mai mult
113în comparaţie cu situaţia din CEE și CEEA de 14.000 funcţionari la Bruxelles și Luxembourg ca și în Reprezentanţele pe care le
114de genul celui jucat de către PE în cazul TCE și TCEEA are în statele membre și asociate („Ambasade“)
115de instituţie comunitară și de for de discuţii și acorduri politice între reprezentanţii 134ulterior, art. 2 semnalează drept mijloace de atingere a obiectivelor CEE doar două:
guvernelor stabilirea unei pieţe comune și apropierea progresivă a politicilor economice ale sta-
116DOCE, L 268/25.X.1979 telor membre. Art. G2 TUE a modificat redactarea art. 2 semnalând din nou trei mij-
117art. 3 al Regulamentului Intern al Consiliului loace de atingere a obiectivelor CE: stabilirea pieţei comune, UEM și politici și acţiu-
118Decizia Consiliului din 29 martie 1994, DOCE, C 105/13.III.1994 modificată prin ni comune în sectoarele la care face referire art. 3 (politici comerciale, transport, con-
Decizia Consiliului 95/C1/01 din 1 ianuarie 1995, DOCE C 1/1.I.1995 o dată cu in- curenţă, agricultură etc)
tegrarea Suediei, Austriei și Finlandei 135este adevărat, cea mai importantă în înţelegerea sa ca principal instrument al Comu-
119aluzie la faptul că, marea majoritate a actualilor membri ai UE sunt state mici și mij- nităţilor Europene
locii 136neîndeplinirea dreptului comunitar de către un stat membru se traduce, de obicei, prin
120temele cele mai controversate erau cele fiscale, coeziune, sociale, azil, imigrare, po- neadaptarea legislaţiei naţionale la directivele comunitare sau prin neaplicarea nor-
litică comercială comună melor interne rezultate din adaptare
121Franţa a părăsit Consiliul mai multe luni, fără a părăsi și Comunităţile Europene 137așa cum arătam, art. 149 TCEE (redactat cu ocazia AUE) vorbea de cooperarea Con-
122când spunem „complicat“ nu o facem depreciativ, această lucrare dovedind, sper, că siliu/PE în adoptarea de acte, iar art. 189 TCE (redactat cu ocazia TUE) vorbește de
autorul crede în democratizarea UE și a Comunităţilor Europene, ori co-decizia PE aprobarea în comun a unor norme de către Consiliu și PE
reprezintă un pas important tocmai în această direcţie 138reamintim că aceasta reprezintă în cazul CECA ceea ce reprezintă, în cazul CEE și
123cum a fost cel al Franţei, între iunie 1965 și ianuarie 1966 CEEA, Regulamentele și Recomandările
124SANCHEZ MORON, M., „El Consejo de Ministros“ în Tratado de Derecho Comu- 139art. 155 semnalează între competenţele Comisiei executarea normelor Consiliului. În
nitario Europeo. Estudio sistematico desde el Derecho Espańol, Civitas, Madrid, 1986 mod special în ceea ce privește Politica Agricolă Comună, competenţele Comisiei în
125DELWOST, J.L., op. cit. acest sens sunt ample
126în „Raportul Furlers“ asupra competenţelor PE se cerea ca această instituţie să de- 140după cum știm, Consiliul — deși permanent — se reunește doar în sesiuni, iar CO-
semneze președintele Comisiei dintr-o listă propusă de guvernele statelor membre REPER-ul — deși permanent — se ocupă, în principal, cu pregătirea sesiunilor Con-
(Documentos PE/31/63-64). În „Raportul Faure“ asupra fuziunii executivelor, se enun- siliului
ţă același principiu al alegerii președintelui Comisiei de către PE sau chiar a tuturor 141DOCE, n. 147/11.VII.1967 modificat prin Decizia Comisiei 93/492/CECA, CE, CEEA,
membrilor Comisiei (Documentos PE/84/60-61). În „Raportul Kirk“ asupra compe- DOCE, n. L 230/11.IX.1993 modificat prin Decizia Comisiei 95/148/CECA, CE,
tenţelor PE se propunea alegerea membrilor Comisiei de către guvernele statelor mem- CEEA, DOCE, n. L 97/29.IV.1995
bre dintr-o listă propusă de PE (Documentos PE/37.065/21.III.1974) 142un act general ai cărui destinatari sunt o pluralitate de persoane
190 Iordan Gheorghe Bărbulescu Comunităţile europene. Structură și funcţionare 191

143art. 18 din Regulamentul Financiar, DOCE, n. L 116/1973 152dat fiind faptul că domeniul pe care îl regularizează poate fi, cu greu, interpretat ca
144DOCE, n. L 199/1975 fiind „sectorial“
145există chiar opinia că acordurile care nu au constituit obiect de dezbatere în Comisie 153faptul că, apoi, aceasta recurge la Curte pentru a vedea dacă a fost violat sau nu drep-
nu sunt acorduri ale Comisiei, TORRELLI, M., „Les «habilitations» de la Commis- tul comunitar, este o altă poveste
sion des Communautés européennes“, Revue du Marché Commun, 1969 154număr ce a crescut, de altfel, progresiv, de la 7 la 9 (prin aderarea Danemarcei, Ma-
146asupra acestui subiect există o amplă bibliografie, din care cităm doar o mică parte: rii Britanii și Irlandei), apoi la 11 (prin aderarea Greciei), ulterior 13 (prin aderarea
VAN REEPINGHEN, Ch., La procedure devant la Cour de Justice des Communau- Spaniei și Portugaliei) și, în fine, 15 (prin aderarea Finlandei, Austriei și Suediei)
tés européennes, Bruxelles, 1961; BARAU, A., Contentieux communautaire, Bru- 155WAELBROEK, M., „Le Cour de Justice“ în MEGRET, J., Le Droit de la Commu-
xelles, 1977; CAHIER, P., „Les articles 169 et 171 du Traité instituant la Commu- nauté économique européenne, Université de Bruxelles, 1983
nauté Economique Européenne à travers la practique de la Comission et la Jurispru- 156Decisión del Consejo de la Unión Europea 95/1/CE, CEEA și CECA, DOCE, L
dence de la Cour“, în Cahiers de Droit Européen, 1974; DIEZ-HOCHLEITNER, J., 1/1.I.1995
„La respuesta del TUE al incumplimiento de las sentencias del Tribunal de Justicia 157GORI, P., „L’Avvocato generale della Corte di Giustizia delle Communità Europee“,
por los Estados miembros“, Revista de Instituciones Europeas, vol. 20, n.3, 1993; în Studii di Diritto Europeo în onore di Riccardo Monaco, Milan, 1977; GARCIA
CHEVALIER, R.M., Grands Annets de la Cour de Justice, Dalloz, Paris, 1983; SAN- DE ENTERRIA, E și GONZALEZ CAMPOS, J., Tratado de Derecho Comunitario
CHEZ LEGIDO, A., „La legitimación en el contencioso ante el TJCE: Recursos de europeo, Civitas, Madrid, 1986
anulación e inactividad y excepción de ilegalidad“, Noticias CEE, n. 83/1991; MAR- 158RASMUSSEN, H., „El Tribunal de Justicia“ în Treinta ańos de Derecho Comunita-
TINEZ MURILLO, J.J., „Legitimación activa de los particulares en el recurso de anu- rio, Comisión de las Comunidades Europeas, Bruselas, 1984
lación de un reglamento antidumping“, Gaceta Juridica de la CEE, B-66/1991; SIL- 159ALBERT, S., „La Cour de Justice des Communatés“, în Le Droit des affaires dans
VA LA PUERTA, R., „La Legitimación activa del PE en el recurso de anulación“, les pays de la CEE, Jupiter, Paris, 1986
Revista de Instituciones Europeas, vol. 18, n. 1, 1991; PESCATORE, P., „Recon- 160dacă nimeni nu obţine pe cea absolută, la fel ca în cazul Președintelui Curţii
naissance et controle judiciare des actes du Parlement européen“, RTDE, 1978; AL- 161DOCE, L. 350/28.XII.1974
BERT, S., „La Cour de Justice des Communautés“, în Le Droit des affaires dans les 162DOCE, L. 176/4.VII.1991
pays de la CEE, Jupiter, Paris, 1986; SOLDATOS, P., „L’introuvable recours en ca- 163DOCE, L. 103/19.IV.1997
rence devant la Cour de Justice des Communautés Européennes“, CDE, 1969; WOLF, 164ORSONI, G., La Cour des Comptes des Communautés Européennes, Economica, Pa-
K., „Le recours en carence dans le droit des Communautés Européennes“, RMC, 1966;
ris, 1983; MANGAS-MARTIN, A., „Los organos auxiliares“, în GARCIA DE EN-
REUTER, E., „Le recours en carence de l’article 175 du Traité de la CEE dans la ju-
TERRIA, E., GONZALES CAMPOS, J.D., Tratado de Derecho comunitario euro-
risprudence de la Cour de Justice des Communautés Européennes“, CDE, 1972; PLEN-
peo, Civitas, Madrid, 1986
DER, R., Introducción al Derecho Comunitario Europeo, Civitas, Madrid, 1985; PE- 165SACCHETTINI, A., „Dispositions financiéres“, în MEGRET, J., Le Droit de la Com-
LECHA ZOZAYA, F., „Los recursos ante el Tribunal de Justicia de las Comunida-
des Europeas“, Cuadernos de Formación, Madrid, 1990; LINAN NOGUERAS, D., munauté Economique Européene, Université de Bruxelles, 1982
166potrivit căruia, reamintim, membrii unei instituţii fundamentale nu pot fi aleși de că-
„The judicial application of community law în Spain“, Common Market Law Review,
vol. 30, n. 6, 1993; RUIZ-JARABO, D., „La organización judicial de las Comunida- tre membrii altei instituţii fundamentale
167DOCE, n. L. 241/29.VIII.1994
des Europeas“, Gaceta Juridica de la CEE, n. 86/1990; MERTENS DE WILMARS,
168PALMIERI, G.M., La Corte dei Conti delle Communità europee, CEDAM, Padova,
Annulation et appreciation de validité dans le Traité CEE: convergence ou diver-
gence?, Baden-Baden, 1982; BEBR, G., „Examen en validité au Titre de l’article 177 1983; LEBRUN, J., „Dispositions financiéres de la CEE“, în Le Droit des affaires
du Traité CEE et cohesion juridique de la Communité“, CDE, 1975; TRAVERSA, dans les pays de la CEE, Jupiter, Paris, 1983
169SACCHETTINI, M., „Un nouvel organe des Communautés européennes: La Cour
E., „Les voies de recours ouvertes aux opérateurs économiques: le renvoi préjudiciel
au titre de l’article 177 du traité CEE“, Revue du Marché Unique Européen, n.2, 1992 des Comtes“, Revue du Marché Commun, n. 209, 1977
147BOULOUIS, V.J., Droit institutionel des Communautés européennes, Monchestrien, 170conform celor prevăzute în art. 105TCE, SEBC are competenţe în probleme de poli-
Paris, 1984; PHILIP, C., La Cour de Justice des Communautés européennes, PUF, tică monetară. SEBC nu are personalitate juridică fiind condus de către organele di-
Paris, 1983 rective ale BCE (Comitetul Executiv și Consiliul Guvernatorilor), BCE având perso-
148Convenţii între statele membre care regularizează temele la care se referă art. K.1 pre- nalitate juridică. La rândul său, BCE face parte din SEBC alături de toate băncile
cum politica de imigrare, azil, lupta împotriva traficului ilicit de droguri, fraudei in- naţionale ale statelor membre
ternaţionale etc. 171Fondul European de Organizare și Garanţii Agricole (FEOGA) a fost creat prin Re-
149revizuirea tratatelor constitutive ale Comunităţilor Europene, admiterea de noi mem- gulamentul 25/62 din 20 aprilie 1962; Fondul Social European (FSE), apare în capi-
brii etc. tolul II, Titlul VIII al TCE, art. 123-125; Fondul European de Dezvoltare (FED) apa-
150creată prin Decizia Consiliului din 24 octombrie 1998, DOCE, L. 319/24.XI.1998 re prin Regulamentul 62/65 CEE din 25 martie 1965
151în legătură cu o temă aflată în competenţa Curţii de Justiţie, asupra acesteia nu se pot 172Decisión del Consejo de la UE 95/1/CE, CEEA de 1 de enero de 1995, DOCE, L.
pronunţa nici tribunalele naţionale, nici cele internaţionale 1/1.I.1995
192 Iordan Gheorghe Bărbulescu

173primul Regulament Intern al CES a fost publicat în DOCE, L. 228/19.VIII.1974, ac-


tualul fiind adoptat de către CES la 2.VII.1994 și publicat în DOCE. L. 257/5.X.1995
174LOUIS, J.V., „Le Comité economique et social“, în MEGRET, J., Le Droit de la Com-
munauté Economique Européenne, Université de Bruxelles, 1979
175LAVAL, C., Le Droit des affaires dans les pays de la CEE, Jupiter, Paris, 1984
176CR apare tratat în toate aspectele sale la art. G4, 130B, 130D, 130E, 198A, 198B,
198C, Protocolul 16 TUE Maastricht și art. 263-265 TCE, TUE Amsterdam
177MANGAS MARTIN, A., „Los organos auxiliares“, în Tratado de Derecho comuni-
V
tario europeo (GARCIA DE ENTERRIA, GONZALES CAMPOS și MUÑOZ MA-
CHADO), Civitas, Madrid, 1986 CREAREA UNIUNII EUROPENE.
178Oficiul European de Poliţie a fost creat prin Hotărârea Consiliului, la 26 iulie 1995, TRATATUL DE LA MAASTRICHT
publicată în DOCE, C. 316/22.XI. 1995

1
PROCESUL DE ELABORARE ȘI RATIFICARE AL
TRATATULUI UNIUNII EUROPENE1

Așa cum s-a semnalat, procesul de integrare europeană s-a născut


și s-a dezvoltat sub presiunea constantă a revizuirilor periodice a tex-
telor sale constitutive. Decizia politică de reforme și-a făcut însă cu ade-
vărat loc în Comunitatea Europeană începând cu anul 1986, o dată cu
adoptarea Actului Unic European. Este în afara oricărei îndoieli că AUE
din 1986 a condus la elaborarea Tratatul Uniunii Europene (din inte-
rior), dar și că respectiva accelerare a procesului politic fusese recla-
mată, cu și mai mare forţă, de căderea zidului Berlinului și reunifica-
rea Germaniei 2.
Consiliul European de la Strasbourg, 8-9 decembrie 1989, a decis
convocarea unei Conferinţe Interguvernamentale (CIG) asupra Uniunii
Economice și Monetare (UEM) înainte de sfârșitul anului 1990.
Această decizie demonstra:
— existenţa unui acord clar în privinţa necesităţii revizuirii și defi-
nitivării conceptului de UEM;
— inexistenţa aceleiași hotărâri3 în faţa necesităţii reformei politi-
ce a UE.
Consiliul European de la Dublin (aprilie 1990) constatând că unifi-
carea Germaniei se dovedea un proces imparabil și vertiginos, a fost
obligat să decidă și convocarea unei CIG dedicate reformei politice.
Așa se face că în loc de o CIG, au fost convocate simultan, în de-
cembrie 1990, două:
— una, pentru Uniunea Economică și Monetară;
— alta, pentru Uniunea Politică Europeană4.
Parlamentul European susţinea (de un număr de ani) o dezbatere re-
feritoare la necesitatea reformei tratatelor, realizând diferite analize pe