UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Master Istoria românilor şi a României în context european sec. XIV-XXI

ADUNĂRILE ROMANE

Masterand: Budan Maria-Cristina

Pitești

2020
 Cetățenii romani nu apar numai plătind și servind, ci și participând la conducerea
publică. În scopul acesta toți membrii comunității , cu excepția femeilor și a copiilor incapabili
să poarte armele , într-un cuvânt , ,,lăncierii,, se întruneau pe locul de adunare dacă regele îi
convoca pentru a le comunica ceva sau îi cita (comitia) anume pentru a treia săptămână, pentru
a-i consulta pe curii1.
În mod normal această adunare se desfășura de două ori pe an, la 24 martie și la 24 mai
, și, în general, ori de câte ori regelui i se părea necesar . Niciodată însă cetățenii n-au fost invitați
pentru a vorbi, ci întotdeauna pentru a asculta, nu pentru a întreba , ci pentru a răspunde. Nimeni
în afara regelului nu vorbea în adunare sau numai cel căruia acesta credea de cuviință să-i acorde
cuvântul. Cetățenii se rezumau la un simplu răspuns la întrebarea regelului , fără discuții, fără a
pune întrebării2.
Cu toate acestea , adunarea cetățenilor romani este purtătoarea reală și ultimă a ideii de
suveranitate a statului, numai că această suveranitate se află într-o stare latentă în cursul obișnuit
al lucrurilor sau nu se manifestă acum decât într-o singură formă-cetățenii se angajau voluntar să
dea ascultare conducătorului lui.
În acest scop, regele, după ce și-a început magistratura, întreabă curiile dacă vor să-i fie
fidele și supuse și să-l recunoască pe el, ca și pe servitorii săi, pe ,, cercetători,, și pe ,,vestitori,,-
întrebare la care nu se poate răspunde negativ, la fel cum în toate monarhiile ereditare nu putea
fi refuzat omagiul datorat suveranului.
Urmează în mod logic că, deși suverană, comunitatea cetățenilor nu putea participa la
afacerile publice în circumstanțe ordinare. În timp ce activitatea publică se răstrânge la punera în
practică a legislației în vigoare, puterea de stat suverană propriu-zisă nu poate și nu are voie ,
guvernează legile , nu legislatorul. Situația se schimbă însă atunci când devine necesară o
schimbare a ordinii de drept în vigoare sau numai o deviere de la aceasta într-un caz particular.
În constituția romană apar aici, în sfârșit, și cetățenii în acțiune, fără excepție, astfel încât un
asemenea act este îndeplinit prin colaborarea cetățenilor și a regelui sau a regelui interimar3.
Așa cum relația legală dintre govern și guvernat este ractificată printr-un contract de
tipul întrebare răspuns oral , la fel fiecare act suveran al comunității a fost completat printr-o

1
Theodor Mommsen, Istoria romană, Editura Polirom, București, 2009, p.127.
2
Ibidem , p.127.
3
Paul Erdkamp, A companion to the roman army, Wiley –Blackwell, 2011, p. 27.
întrebare (rogatio), pe care regele –numai el însă , niciodată reprezentantul său – o adresa
cetățenilor, la care majoritatea curiilor răspundeau afirmativ.
În acest caz consimțământul putea fi neîndoielnic refuzat. Din această cauză , legea la romani
nu este , la origine, cum o întelegem noi, o poruncă adresată de către suveran tuturor membrilor
comunității, ci, înainte de toate un contract încheiat între puterile constituante prin întrebare și
răspuns.
Un asemenea contract a fost cerut de către lege în toate cazurile care implicau o deviație de
la sistemul legal ordinar. După cursul ordinar al legii, fiecare putea să transfere oricul
proprietatea sa fără restricții, însă cu condiția de a renunța imediat la aceasta , a dori ca ca
proprietatea să rămână temporar posesorului, pentru a trece după moartea sa altuia , a fost o
imposibiltate legală, cel puțin atunci când comunitatea nu o îngăduia. Acest consimțământ putea
fi dat de către cetățenii adunați pe curii, ca și de cei reuniți pentru război. Aceasta este originea
testamentului4.
După cursul ordinar al legii, bărbatul liber nu putea să piardă , nici să înstrăineze
bunul inalienabil al libertății, în consecință , cel care nu era supus unui pater familias,nu putea
intra în calitate de fiu în altă familie, cel puțin dacă comunitatea nu accepta acest lucru. După
cursul ordinar al legii, dreptul de cetățean putea fi obținut numai prin naștere și nu se putea
pierde , cel puțin dacă comunitatea nu conferea patriciatului sau nu permitea renunțarea la
aceasta, ceea ce , inițial , nu s-a putut îndeplini legal decât printr-o hotărăre a curiilor5.
După cursul ordinar al legii, tratatul încheiat cu un stat vecin nu putea fi încălcat , cel
puțin dacă cetățenii nu se considerau absolviți de acesta din cauza vreunei nedreptăți suferite. De
aceea ei trebuiau să fie consultați când era plănuit un război de atac, însă nu și în cazul unui
război de apărare, în care celălalt stat încălca tratatul, și nici la încheierea păcii.
Această întrebare însă pare să fi fost adresată nu adunării ordinare a cetățenilor , ci
armatei. În fine, dacă regele intenționa să facă o inovare , o derogație de la dreptul comun, era
necesară consultarea cetățenilor , din acest punct de vedere, dreptul de legiuitor aparține, din
strămoși, comunității, și nu regelui. În cazul acesta , ca în toate celelalte asemănătoare, regele nu
putea să acșioneze legal fără concursul comunității. Bărbatul declarat cetățean numai de către
rege rămânea necetățean ca și înainte, iar actul illegal nu avea consecințe de fapt6.

4
Theodor Mommsen,op. cit., p. 130.
5
Ibidem, p.132.
6
Ibidem, p.133.
Adunarea poporului , cu toate limitele și restricțiile impuse drepturilor ei, a fost considerată de la
început un element constitutive al societății romane , de drept, se afla mai degrabă deasupra
regelui decât alături de el.
În cea mai veche constituție a comunității , pe lângă rege și adunarea cetățenilor apare însă
o a treia putere fundamental, fără a fi destinată acțiunii (ca regele) sau decretării(ca adunarea
cetățenilor), este așezată în același rând cu ambele puteri și, în cadrul instituțional propriu,
deasupra lor . Acesta este sfatul bătrânilor sau senatul.
Adunările romane erau alcătuite din cetățenii ce aveau ca rol sa voteze legile propuse de
senat si de magistrați , să aleagă magistrații, având atribuții administrative, juridice și religioase.
Deciziile erau luate prin vot , iar calcularea rezultatelor se făcea în funcție de curii sau centurii.
Înainte de a analiza fiecare palier instituțional , trebuie spus că funcționarea acestor
instituții este mai bine cunoscută pentru ultimele trei secole republicane (mai ales în ceea ce
privește adunarea poporului și sistemul electoral), așa încât împingerea acestor caracteristice spre
epoca republican timpurie are o valoare ipotetică7.
Adunarea poporului era alcătuită din toți bărbații cetățeni și avea ca atribuții principale
votarea legilor (propuse de senat sau de anumiți magistrați), alegerea magistraților, unele sarcini
administrative, juridice și religioase. Hotărârile poporului erau luate prin vot , iar calcularea
rezultatului votului se făcea în funcție de grupuri (curii, triburi, centurii) și nu în funcție de
indivizi. Adunările în care se dezbăteau anumite probleme se deosebeau de comiții (tipurile de
adunări populare) și se numeau contiones8.
Existau mai multe tipuri de adunări cetățenești (în latină comitia), iar toate deceziile erau
votate. Existau trei tipuri de adunări ale poporului :comițiile curiate, comițiile tribute și comițiile
centuriate, care nu reprezentau trei segmente diferite ale ansamblului de cetățeni, ci trei
modalități de adunare a aceluiași popor în funcție de anumite criteria9.
Comițiile curiate sunt cele mai vechi, instituite după tradiție de regele legendar Romulus ,
și cuprind bărbați adulți din cetate organizați pe curii. Aveau un caracter religios și aristocratic și
reprezentau instanța care vota principalele legi ale statului, până la reformele regelui Servius
Tullius10.
7
Ligia Bârzu, Rodica Ursu Naniu, Florica Bohîlțea Mihuț, Istoria Romei Antice, Editura Fundației România de
Mâine, București, 2004, p.44.
8
Ibidem, p. 44.
9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman%C4%83 , accesat în data de 15/06/2020, ora 20:16.
10
Ligia Bârzu, Rodica Ursu Naniu, Florica Bohîlțea Mihuț, op. cit. , p.45.
 În epoca republicană se deschide accesul plebei în această adunare convocată de Forum, de
către un lictor curiat, cu scopul de a oferi investitura solemn anumitor magistrați imediat după
alegerea lor , de a declara războiul și de a cosimți la semnarea tratatelor de pace. Cu atribuții
strict religioase, curiile sunt convocate pe Capitoliu, unde în prezența lui Pontifex Maximux se
aduc, la fiecare început de lună, la cunoștința tuturor, sărbătorile din luna respectivă. Tot în fața
acestei adunări se oficializează adopțiile. La finele republicii curiile erau reprezentate doar de 30
de lictori .
După reforma militaro-fiscală atribuită lui Servius Tullius, poporul este organizat în 5 clase
cenzitare plătitoare de tributum(impozit direct) și o clasă cenzitară de obligații fiscal, dar și fără
drepturi militare și politice.
Cele cinci clase cenzitare alcătuite din assidui erau organizate în centurii, unități militare și
electorale. Adunarea acestora (comițiile centuriate), adică a poporului înarmat (la adunare se vine
cu echipamentul propriu) se face în afara incintei sacre a Romei, pe Câmpul lui Marte (unde azi
este amplasat Vaticanul), iar convocarea nu putea fi inițiată și condusă decât de un magistrat care
are imperium (drept de comandă militară).
Atribuțiile centuriilor erau votarea legilor și alegerea magistraților principali ai statului.
Apelul la adunare este, în mod teoretic, publicat înainte cu 30 de zile și afișat în For , existând
anumite zile din an când se putea întruni astfel poporul (dies comitiales, în număr de 150
anual )11.
Comițiile tribute își au , cel mai probabil , originea în adunările mai vechi ale plebeilor, care
aleg prorii magistrații ai plebei și hotărăsc legile valabile pentru plebei. Aceste legi pot fi extinse
și la nivelul patricienilor dacă erau votate de senat 12.
Din 287 îHr deciziile plebeilor au valoare legală recunoscută și fără acordul senatorial. Din
acest moment , comițiile tribute apar mai bine individualizate, ele având rolul de a allege
magistrații inferiori(cei care nu au imperium), din 104 îHr. (lex Domitia) un număr de 27 de
triburi trase la sorți aleg pe Marele Pontif. De asemenea , până în secolul al II-lea îHr., adunările
pe triburi aveau și roluri juridice , pe care le păstrează în ultimele secole republican doar pentru
probleme private.Convocarea triburilor trebuia anunțată cu cel puțin 17 zile înainte ( interval

11
Ibidem, p.45.
12
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman%C4%83 , accesat în data de 15/06/2020, ora 20:30.
calculat ca fiind cuprins între trei zile de târg-la fiecare săptămână, care dura 8 zile , a noua zi era
de târg, așadar cu cca două săptămâni înainte)13.
Comitia adopta plebiscita-lex Hortensia, care capătă valoarea unei legi. Atribuțiile
membrilor era să numere alegerea magistraților inferiori fără imperium, tribunii și edilii plebei.
Sistemul electoral era censitar, iar voturile erau numărate de fiecare curie, centurie sau trib. Cel
mai bine recunoscut vot era cel al comițiilor centuriate de pe Câmpul lui Marte14.
Votau întâi prima clasa cenzitară (80 centurii de pedestrași) și cele 18 centurii de călăreți,
urmând celelalte clase.Se vota cu bile sau cu pietre, voturile scrise fiind aplicate la sfârșitul
republicii, iar urnele erau amenajate pe o tribună în față armatei. Din cele 193 de centurii,
călăreții și prima clasa cenzitară aveau 98 de voturi, astfel balanța votului era mereu înclinată
spre prima centurie15.

13
Ligia Bârzu, Rodica Ursu Naniu, Florica Bohîlțea Mihuț, op. cit. , p.45-46.
14
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman%C4%83 , accesat în data de 15/06/2020, ora 20:42.
15
Ibidem.
BIBLIOGRAFIE

Bârzu Ligia, Naniu Ursu Rodica, ,Istoria Romei Antice, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2004.

Erdkamp Paul, A companion to the roman army, Wiley –Blackwell, 2011.

Mommsen Theodor, Istoria romană, Editura Polirom, București, 2009.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman%C4%83,
ANEXE

Anexa nr. 1 Dealul Capitoliului

Anexa nr. 2 Forumul Roman
Anexa nr. 3 Adunare romană