Sunteți pe pagina 1din 6

15.

Procedeul distatnței
Presupunea calcularea unei distanțe între fiecare firmă aflată în competiție și o firmă
etalon. Firma etalon este o entitate ipolitică care se realizează nivelele maxime pt indicatorii
de eficineță direcți și nivele minime pt indicatorii de eficiență indireți. Calculul acestor
distanțe se realizează astfel:
a) varianta statisticienilor:

b) varianta economiștilor:

OBS! Ierarhizarea firmelor se face în ordinea crescătoare a valorii indicatorului astfel


calculat.
16. Procedeul punctajelor finale
Procedeul punctajelor finale are rolul de a se sintetiza topurile de firmă obținute prin
procedule anterioare în scopul de a emite o concluzie finală privind realizarea topului.
Procedeul constă în atribuirea de puncte pt locurile din top deținute de fiecare firmă prin cele
3 procedee prezentate anterior. Fiecărui loc din compet. I se va acorda un punctaj diferențiat
în mod semnificativ. Locul final al fiecărei firme în ierarhie se det. Prin însumarea acestor pct.
iar ierarhizarea se face în ordine descrescătoare a scorului obținut după următoarea relație:

Unde: P – pct. total însumat de firma k


P - punctajul principal aferent locului j al firmei k
OBSERVATIE! În cazul în care se obțin scoruri finale identice la 2 firme se va proceda la o
recalculare a acestora pornind de la acordarea unor punctaje pe pozitia în ierarhie mai mult
diferențiate.
Reprezintă primul din seria procedeelor utilizate în acest scop și punctul de pornire
empiric pentru cercetarea acestor tipuri de relații. Are ca fundament abordarea logico-
matematică prin care se presupune ca trebuie urmărită variația unui fenomen prin prisma unui
rezultat obținut atunci când variază izolat fiecare factor de intercondiționare.
Premise de aplicare ale procedeului:
1) procedeul se aplică în cazul rel. De produs, raport sau complexe;
2) modificarea absolută a fenomenului se descomp. în influienț. Izolate ale fiecărui factor
și în influiențe comune a câte 2, 3...n factori;
3) stabilirea influienței partiale a fiecărui factor presupune modificarea acestuia față de
niveul de bază, restul factorilor rămânând nemodificați;
4) influiențe comune ale factorilor înseamnă în cazul rel. de produs, variația
concomitentă a 2, 3...n factori, restul factorilor rămânând în starea inițială.
Etapele de aplicare ale procedeului:
1) determinarea abaterii absolute a fenomenului față de baza de comparație
2) determinarea succesivă a influinețelor parțiale a fiecărui factor
3) determinarea influiențelor comune ale factorilor
4) stabilirea relației de adevăr
Dezavantaje:
1) Calculul influienței comune nu are întotdeuna sens ec chiar dacă d.p.d.v.
matematic calculele sunt corecte
2) Necesită un număr mare de calcule impus de nr. de influiențe comune, calculul
care devine laborios pentru n factori luati în analiză
3) Nu există corelație între ipoteză și concluzie.
Avantaje:
Stă la baza elaborării unor procedee de analiză mai pertinente.
18. Procedeul substituțiilor înlănțuite
Acest procedeu vine să înlăture dezavantajele procedeului teoretico-matematic și
anume realizează o repatizare a influiențelor comune pe factorii de analiză astfel incât să
existe corelație între ipoteză și concluzii. Inluiențele comune sunt repartizate în functie de
importanța factorilor din model ținând seama de clasificarea acestora în calitativi și
cantitativi.
Premise de aplicare ale procedeului:
1) se aplică în cazul relațiilor determinate de produs, raport sau complexe
2) în vederea separării infliențelor factorilor se construiește modelul de analiză și se
precizează ordinea de analiză
3) abaterea absolută a fenomenului se descompune în influințele factorilor cantitativi și
calitativi
4) principiul de la baza separării influiențelor factorilor este acela ca factorul substituit
rămâne substituit până la sfârșitul analizei.
ETAPE:
1. Determinarea abaterii absolute a fenomenului
2. stabilirea succesivă a influintelor factorilor calitativi și cantitativi
3. verficarea realției de adevăr:
1) F=X x Y
∆D = F1 – F0 = X1 Y1 – X0 Y0
2) Stabilirea ordinii de analiză
x →fact. calitativ; y → fact. cantitativ
∆Fy=X0Y1-X0Y1=Y0 x ∆y
Determinarea influienței fact. calitativi
∆Fx = X1Y0 – X0Y1 = ∆x x y1
3)Verif. rel. de adevăr
∆F = ∆F x + ∆F y
19. Procedeul coeficientului de repartiție
Vine să înlăture dezavantajele înregistrate la procedeele anterioare realizând o
repartizare riguroasă a influiențelor comune ale factorilor.
Premise de aplicare ale procedeului:
1) se aplică în cazul realațiilor deterministe de produs, raport sau complexe
2) în vederea aplicării influiențelor factorilor se construiește modelul de analiză și
se stabilește ordinea de analiză
3) abaterea absolută a fenomenului se descompune în influineta totale a factorilor
calitativi și cantitativi
4) influiența tottală a unui factor se determină prin însumarea influinței parțiale cu
părți din influințele comune în care factorii respectiv e parte componentă
ETAPE DE APLICARE:
1) detterminarea abaterii absolute a fenomenului
2) stabilirea succesivă ainfluințelor parțiale ale factorilor cantitativ și calitativi
3) stabiliea influiențelor comune a 2, 3.. n factori
4) detterminarea bazelor de repartizare a influiențelor comune a 2, 3... factor
5) determinarea valorii coef de repartizare a influienșelor comune a 2, 3.. n factori
6) stabilirea influienșelor totale ale facttorilor cantitativi și calitativi
7) verificarea relatiei de adevăr
Aplicarea procedeului în cazul relației de produs:
20. Procedeul balanțier
Reprezintă un caz particular al procedeului subst. înlocuite, aplicat pe relații de sumă
și / sau diferență. Acest procedeu se utilizează cu rezultate bune în analiza financiară pe bază
de bilanț cont de profit/pierdere, situația fluxului de trezorerie.
ETAPE:
1. se determină abaterea absolută a fenomenului
2. separarea influienșei factorilor direcți și opuși ai fenomenului
3. verificarea relației de adevăr
Sf = Si + I – E
1. ∆Sf = Sf 1 + Sf 0
2. ∆Sf (Si) = (Si 1 + I 0 – E 0) – (Si 0 + I 0 – E 0) = ∆Si
3. ∆Sf (y) = (Sy + I 1 – E 0) – (Si 1 + I 0 – E 0) = ∆ I
4. ∆Sf (E) = (Si 1 + I 1 – E 1) – (Si 1 + I 1 – E 0) = ∆ E
5. ∆Sf = ∆Sf(Si) + ∆Sf(I) + ∆Sf(E)