Sunteți pe pagina 1din 32

CURS NR.

PIAŢA FINANCIARĂ ŞI PIAŢA DE CAPITAL

1)- Conceptul de piata financiara


2)- Functiile pietei de capital
3)- Piata de capital-concept,trasaturi
4)- Cererea si oferta de capital

1. Conceptul de piaţă financiară

În activitatea economică se lucrează cu bunuri, obiecte care au


capacitatea de valorificare, de a aduce venituri în timp. Aceste
bunuri se numesc „active” şi se clasifică în:

 active reale constituite din bunuri materiale care


introduse în circuitul economic produc venituri (profit, chirii
etc.);
 active financiare care au formă de înscrisuri (hârtii de
valoare, înscrierea în cont). Acestea conferă drepturi băneşti
deţinătorului rezultate din valorificarea lor ulterioară, adică
dobânzi, dividende, comisioane. etc.
Activele financiare se împart în trei mari categorii:

 Active bancare, sunt active rezultate ca urmare a


operaţiunilor bancare care produc dobânzi, nu sunt
negociabile şi conferă un grad ridicat de siguranţă.
 Active monetare, rezultate din plasamentele pe termen
scurt, sunt negociabile şi au un grad mare de lichiditate.
 Active de capital, sunt rezultate din operaţiuni de
investiţii şi plasamente pe termen mediu şi lung, care se
materializează în titluri de valoare negociabile şi includ un
anumit grad de risc.
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung pe care se emit şi
tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.

Alte definiţii:
„Piaţa financiară este cea pe care se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura lor” (Gabriela
Anghelache).

„Piaţa financiară reprezintă conjunctura prin care activele financiare sunt constituite şi introduse în circuitul
economic” (Constantin Floricel)

În funcţie de caracteristicile activelor financiare se disting, în principiu, trei segmente ale pieţei financiare:

Piaţa bancară reprezintă multitudinea relaţiilor de credit la care participă activele bancare ce nu-şi schimbă
valoarea prin negociere.

Piaţa monetară constituită din tranzacţii cu titluri pe termen scurt uşor lichidabile.

Piaţa de capital este ansamblul tranzacţiilor cu titluri pe termen lung şi mediu a căror valoare se modifică prin
negociere.

2. Funcţiile pieţei financiare

În condiţiile globalizării, piaţa financiară joacă un rol din ce în ce mai important în economie.
Până la renunţarea la parităţile fixe dintre monede din anii ’70 mişcările preponderente ale pieţei
financiare erau în legătură cu economia reală. Ulterior, mişcarea autonomă a pieţei financiare s-a
accentuat datorită unor evenimente, precum criza petrolului, accentuarea gradului de integrare a
economiilor naţionale etc., ajungând să depăşească ca volum pe cea legată direct de economia reală.

Principalele funcţii ale pieţei financiare sunt:

 Funcţia de evaluare sau măsurare a averii;


 Funcţia de repartizare a rezultatelor şi de transfer a capitalurilor;
 Funcţia de protecţie a investitorilor.
Premisa manifestării acestor funcţii o constituie o activitate economică intensă.

Funcţia de evaluare. În general, se consideră că teoria financiară este o teorie a preţurilor.


Opoziţia care se manifestă între preţul de vânzare şi cel de cumpărare reiese din anticipările diferite asupra
valorii:
 vânzătorul urmăreşte recuperarea valorii de piaţă a capitalului investit în bunul vândut;
 cumpărătorul renunţă la puterea de cumpărare a unei sume de bani prezente pentru a
procura un bun apreciat cu un randament viitor superior banilor investiţi.
Procesul de anticipare a valorii este aleatoriu în sensul că se atribuie unui ti t lu mai multe
valori în funcţie de modul de integrare în preţ a tuturor informaţiilor disponibile despre emitent şi
mediul său economic.

preţul mediu de tranzacţie fac obiectul analizei

Valoare observabilă cursul bursier grafice

valoarea patrimonială

Valoarea calculată valoarea de randament fac obiectul analizei

valoarea mixtă fundamentale

În general, valoarea anticipată integrează informaţii privind:

a) performanţele economico-financiare ele emitentului (profit, cifra de afaceri, politica de


dividend, riscurile afacerii, etc.);

b) performanţele macroeconomice, adică ale mediului în care acţionează întreprinderea .

Aprecierea valorii se face prin Modelul sintetic Gordon Shapiro

D1
V 0=
r−g

unde:
V 0 - valoarea zero

D1 - dividendul anticipat pentru anul curent

r - rata de actualizare

g - rata de creştere a dividendelor


Valoarea obţinută reprezintă un reper pentru arbitrajul diferenţelor care se practică pe piaţa financiară între
viziunea cumpărătorului şi viziunea vânzătorului.

Funcţia de repartizare şi transfer include cele două tipuri de fluxuri financiare prin care
capitalurile ajung la locaţii eficiente şi se asigură returnarea şi remunerarea lor.

Funcţia de protecţie a investiţiilor se realizează printr-un sistem organizat, care reduce


considerabil riscurile asociate.

3. Piaţa de capital. Concept şi trăsături

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul


cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către agenţii economici şi
se asigură returnarea şi remunerarea lor.

Din punct de vedere al sferei de cuprindere s-au formulat două concepţii referitoare la piaţa de capital:

 Concepţia anglo-saxonă
 Concepţia continental - europeană
Concepţia anglo-saxonă. În această concepţie, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară piaţa
financiară. Piaţa de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare şi asigură investirea capitalurilor pe termen scurt.

Concepţia continental-europeană.. Piaţa de capital are o structură complexă care cuprinde: piaţa monetară (pe
termen scurt, negociabile), piaţa ipotecară (piaţa de finanţare a construcţiilor de locuinţe) şi piaţa financiară (pe termen
lung cu cele mai mari riscuri).

În România, opţiunea este pentru concepţia anglo-saxonă.

Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi a căror decizie de investire
vizează două obiective complementare:

 rentabilitatea, adică un grad cât mai ridicat de valorificare a capitalurilor asociat cu riscul minim specific;
 lichiditatea reprezintă posibilitatea recuperării cât mai rapide a capitalului investit pentru al putea plasa într-o
altă afacere apreciată cu o rentabilitate superioară.
Trăsături ale pieţei de capital:

este o piaţă deschisă care permite accesul la informaţie tuturor investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au
caracter public.

produsele pieţei sunt instrumente pe termen lung şi mediu.

valorile mobiliare se caracterizează prin negociabilitate şi transferabilitate

tranzacţionarea valorilor se face prin intermediari.

4. Cererea şi oferta de capital

Mişcarea fondurilor în economie se face în două moduri:

 prin concentrarea disponibilităţilor băneşti şi acordarea acestora sub formă de credite (finanţarea indirectă –
prin bancă);
 prin emisiune de titluri financiare care sunt tranzacţionate pe piaţa financiară (finanţare directă).
Cererea de capital se grupează în:

 cerere structurală (programe de investiţii) care solicită fonduri foarte mari şi pe termen lung;
 cerere legată de factori conjuncturali de moment în cadrul căreia plasamentele se fac pentru perioade scurte
de timp.
Structura cererii de capitaluri suferă modificări substanţiale sub influenţa diferiţilor factori care se manifestă la un
moment dat în economie.

Oferta de capital provine din economiile populaţiei şi a agenţilor economici.

E=I ⇒ modelul lui Keynes, unde: E – economii

I - investiţii

Nivelul ofertei este direct influenţat de procesul de economisire, iar plasamentul se face doar dacă posesorii lor
sunt satisfăcuţi de modalităţile de fructificare.
Investitorii (cei care reprezintă cererea) se împart în:

 Investitorii individuali, care la rândul lor pot fi:

 pasivi – au cumpărat titluri pe termen lung şi aşteaptă dividendele;


 activi – sunt cei care folosesc diferenţele dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare pentru a-şi asigura
câştiguri de capital (plasamente pe termen scurt).
 Investitorii instituţionali sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari (Bănci, Societăţi de
asigurare, Fonduri mutuale, Fonduri de pensii. etc.).

Cererea şi oferta ca dimensiuni ale procesului de economisire sunt supuse influenţei unor riscuri multiple, cum ar
fi:

 Riscul opţional – apare în momentul adoptării deciziei de plasament;


 Riscul afacerii – vizează incertitudinea care planează asupra plasamentelor făcute;
 Riscul pieţei – se referă la evo1uţia de ansamblu a economiei cu efecte asupra evoluţiei preţurilor;
 Riscul lichidităţii – apare atunci când se restrâng posibilităţile de transformare rapidă şi fără pierderi a valorilor
mobiliare în numerar;
 Riscul creditului este specific pieţei obligaţiunilor şi apare atunci când debitorul nu-şi mai poate onora
angajamentele de plată: dobândă datorată sau valoarea scadentă;
 Riscul schimbării cadrului legislativ – apare în cazul schimbării prevederilor legale privind piaţa valorilor sau
modificări ale legislaţiei economice la modul general.
Spre exemplu, trecerea de la impunerea pe valoarea tranzacţiei (1%) la impozitul pe profit de 16%, în România,
afectează rentabilitatea portofoliilor.

CURS 2

STRUCTURA PIEŢEI DE CAPITAL

1)- Criterii de clasificare a componentelor pietei

2)- Piata primara si piata secundara

3)- Piata de capital din Romania


1. Criterii de clasificare a componentelor pieţei de capital

Diversificarea produselor tranzacţionate a procedurilor şi tehnicilor de vânzare-cumpărare, precum şi modalităţile


diferite de finalizare a tranzacţiilor sau modul de formare a preţurilor valorilor mobiliare au impus structurarea pieţelor de
capital în raport de diferite criterii:

Producerea şi comercializarea valorilor mobiliare:

 Piaţa primară - piaţa pe care emisiunea de noi valori mobiliare sunt negociate pentru întâia oară.
 Piaţa secundară: - piaţa pe care sunt tranzacţionate valorile mobiliare aflate deja în circulaţie. Furnizează
lichidităţi investitorilor care-şi schimbă portofoliile în speranţa creşterii rentabilităţii acestora.
Obiectul tranzacţiei:

 Piaţa acţiunilor - tranzacţionează acţiuni comune şi preferenţiale ale societăţilor cotate. Acţiunile aduc câştig
atât pe baza venitului rezidual (dividend) cât şi prin diferenţe dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare.
 Piaţa obligaţiunilor – este o piaţă a instrumentelor de datorie de oricare fel, care aduc un venit fix (cupon).
 Piaţa contractelor la termen - este piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrări şi plată
viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la termen (futures). Dacă un contract la termen este tranzacţionat
prin negociere directă, se numeşte contract forward.
 Piaţa opţiunilor - tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare condiţionată. Instrumentul de tranzacţie este
contractul pe opţiuni. Contra unei prime, cumpărătorul îşi poate manifesta opţiunea de a cumpăra sau nu la o scadenţă
viitoare, contractul care a făcut obiectul tranzacţiei.
Modul de formare al preţurilor valorilor mobiliare:

 Piaţa de licitaţie are drept caracteristică faptul că tranzacţionarea este condusă de o terţă persoană în funcţie
de suprapunerea preţurilor la ordinele primite, de a cumpăra sau de a vinde o anumită valoare mobiliară. O asemenea
piaţă este impersonală şi organizată având reguli de tranzacţie deja fixate.
 Piaţa de negocieri (piaţa la ghişeu), vânzătorul şi cumpărătorul sunt faţă în faţă şi negociază preţul fie direct,
fie prin intermediul unui broker.
Termenul de execuţie:

 Piaţa la vedere, este cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate prin livrare şi plată imediată (un
interval între 1 - 7 zile).
 Piaţa la termen, în cadrul acestei pieţe finalizarea tranzacţiilor referitoare la livrarea titlurilor către noul
cumpărător şi plata acestora se realizează la o dată viitoare.
2. Piaţa primară şi piaţa secundară de capital

Piaţa de capital asigură legătura permanentă dintre emitenţi şi investitori, atât în momentul acoperirii cererii de
capital, cât şi în procesul transformării în lichidităţi a valorilor mobiliare obţinute.

Piaţa primară este piaţa pe care se emit şi se vând sau se distribuie (când se încorporează rezervele în capital)
valorile mobiliare către primii deţinători. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen
lung. Prin intermediul ei se realizează finanţarea emitenţilor în timp scurt prin asigurarea volumului de fonduri solicitate.

Participanţii pe piaţa primară sunt:

 Solicitatorii de capital: întreprinderi publice, private.


 Ofertanţii de capital: persoane fizice, corporaţii, case de economii, bănci.
 Intermediarii: societăţile de valori mobiliare, băncile comerciale, societăţile de investiţii financiare care prin
reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.
Piaţa secundară asigură prin intermediul burselor de valori mobiliare şi al pieţelor extrabursiere, tranzacţionarea
titlurilor de valoare, buna funcţionare a pieţei primare cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au
posibilitatea de a negocia în orice moment acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra altele noi.
Lichiditatea mare a pieţei secundare permite să se realizeze rapid arbitraje de portofoliu fără a aştepta scadenţa titlurilor
deţinute. Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată. Cel mai important rol pe piaţa financiară revine
societăţilor de intermediere a valorilor mobiliare care au atribuţii stabilite prin lege:

 asigură distribuirea titlurilor nou emise;


 efectuează comerţul cu titluri în nume şi pe cont propriu;
 intermediază tranzacţionarea de titluri.
Acest tip de societăţi se pot specializa în mai multe servicii principale sau conexe specifice exclusiv pieţei de capital:
unele acţionează doar pe piaţa primară, iar altele doar pe piaţa secundară fiind considerate firme broker – dealer.

Piaţa secundară asigură operatorilor informaţii referitoare la produsul ce va fi tranzacţionat şi despre emitent fără
discriminare. Mai asigură informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului în piaţă, precum şi prognoze pe baza cărora se pot
lua decizii privind sensul operaţiunilor bursiere.

Obiectivele pieţei secundare sunt:

 protecţia investitorilor împotriva riscurilor, ceea ce înseamnă transparenţă, reglementare şi supraveghere a


pieţei;
 asigurarea lichidităţii pieţei şi stabilitatea cursului.
Ceea ce caracterizează o piaţă de capital matură este aceea că preţul valorilor mobiliare este corelat cu
performanţele economico-financiare ale emitentului.

3. Piaţa de capital în România

Premisele apariţiei pieţei de capital au fost create prin Legea 31/1990 privind societăţile comerciale. În 1992 s-a
înfiinţat Agenţia Naţională pentru Titlurile de Valoare, iar în cadrul BNR s-a creat Centrul de Proiectare şi Implementare a
pieţelor de capital. În 1994 odată cu apariţia Legii nr. 52, s-a creat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) care este
autoritatea administrativă autonomă subordonată Par1amentului cu rol de supraveghere a pieţei financiare. Tot prin
această lege s-au mai creat instituţiile:

 Bursa de Valori Bucureşti;


 Societăţi de depozitare-compensare;
 Societăţi de registru;
 Asociaţii profesionale cu statut de organisme de auto-reglementare, printre care se numără şi piaţa
extrabursieră RASDAQ.
Bursa de Valori Bucureşti s-a înfiinţat în 1995 şi funcţionează ca o piaţă de licitaţie, ceea ce înseamnă că între
cumpărător şi vânzător se interpune brokerul.

CNVM

Asociaţia bursei

Comitetul bursei

Oficiul de evidenţă BVB Comisia de


a valorilor mobiliare arbitraj
Bursa de Valori

Societăţi de Valori

Mobiliare (SVM)
Din 1996, s-a constituit piaţa extrabursieră RASDAQ care asigură circulaţia liberă a valorilor mobiliare la un preţ
negociat direct între dealeri. A fost constituită cu ajutorul americanilor după modelul NASDAQ. Organismul tutelar al pieţei
RASDAQ este Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM).

În 1994, s-a înfiinţat Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (B.M.F.M.S.) unde s-a implementat pentru prima
dată în România contracte la termen în iulie 1997, ulterior produsele derivate tranzacţionate în această bursă,
diversificându-se. S-a început prin a fi tranzacţionate contracte futures pe indice propriu (B.M.S.1), care includea acţiunile
cotate la categoria I, a BVB, după care s-au introdus contracte futures pe monede, contracte futures pe indici bursieri şi pe
acţiuni. Din 1999, s-a introdus un nou produs derivat opţiunile pe contracte futures, având drept activ suport monede, apoi
rata dobânzii, acţiuni şi mărfuri.

În prezent, piaţa de capital internă a parcurs principalele etape de integrare în piaţa de capital mondială. Se
impune menţinerea unui ritm accelerat de creştere care să-i asigure o dezvoltare compatibilă cu a pieţelor de capital
europene.

CURS 3

VALORILE MOBILIARE

1)- Caracteristicile valorilor mobiliare

2)- Calsificarea valorilor mobiliare

3)- Valorile mobiliare emise de stat

Piaţa de capital utilizează instrumente specifice de tipul activelor financiare, purtătoare de


drepturi şi obligaţii pentru părţile implicate. Pe lângă posibilitatea de transfer rapid şi valorificarea
superioară a capitalurilor oferă şi posibilitatea recuperării rapide a acestora prin caracterul lor
negociabil.
1. Tipologia titlurilor financiare

Accentuarea procesului de integrare financiară a avut ca efect şi diversificarea instrumentelor


financiare prin care se valorifică toate oportunităţile de plasament ce apar pe piaţa de capital devenită
globală.

Instrumentele pieţei de capital sunt produse financiare negociabile emise în formă


materializată sau evidenţiate prin înscrisuri în cont care conferă deţinătorilor drepturi patrimoniale
asupra emitentului conform legii şi în condiţii specificate la emisiunea acestora.

După legătura pe care o asigură cu economia reală şi cu autonomia pieţei, instrumentele pieţei
de capital se grupează astfel:

 Titluri primare în care sunt incluse acţiunile şi obligaţiunile, ca principale instrumente de


transfer a capitalurilor între piaţa financiară şi economia reală.

 Acţiunea reprezintă partea indivizibilă a capitalului social constituit de o firmă. Emisiunea


acestora se face pentru atragerea capitalului necesar înfiinţării cât şi mai ales pentru finanţarea
proiectelor de dezvoltare. Sub aspect juridic, acţiunea conferă dreptul de coproprietate pentru
deţinător, drept în virtutea căruia participă la luarea deciziei. Proporţional cu procentul de deţinere,
acţionarul beneficiază de rezultatele societăţii, dar îşi asumă şi riscurile activităţii. Veniturile pe care le
poate asigura acest titlu sunt sub formă de capital (diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de
vânzare) şi sub formă de dividend.

Tipologic, acţiunile au cunoscut în ultima vreme o mare diversificare prin care se asigură o
mobilizare mai mare a capitalurilor. Sub impulsul „efectului de clientelă” s-au creat acţiuni privilegiate
destinate investitorilor care urmăresc mărirea consumului prezent. Acestea asigură un venit fix,
asemenea obligaţiunilor, în schimbul renunţării la dreptul de vot. Acţiunile reprezintă principalul
instrument cu care se operează pe piaţa de capital, unde deţin aproximativ 80% in totalul tranzacţiilor.

 Obligaţiunile sunt titluri de creanţă ale deţinătorului asupra emitentului. Ele dau dreptul la
încasarea unei dobânzi (cupon) pentru perioada de deţinere, iar valoarea lor se restituie la scadenţă.
Emisiunea şi deţinerea de obligaţiuni, ca alternativă pentru acţiuni se întemeiază pe o serie de motivaţii.
Pentru emitent, titlul de creanţă nu modifică structura de decizie care îi asigură controlul în firmă, iar
costurile antrenate cu plata dobânzilor sunt mai mici decât în cazul acţiunilor. Investitorul de capital
obţine o remuneraţie superioară unui depozit bancar, iar expunerea la risc este mai redusă. Posibilitatea
de conversie oferită de anumite tipuri de obligaţiuni îi permite ca într-un anumit interval de timp să
devină acţionar. În ceea ce priveşte remuneraţia, obligaţiunile emise în România, atât de corporaţii cât şi
de organismele publice, asigură 1-2 procente peste media dobânzilor BUBID-BUBOR de pe piaţa
internaţională.

 Titluri derivate (hibride) au ca obiect de negociere titluri de valoare. Apariţia derivatelor este
legată în primul rând de nevoia acoperirii riscurilor care se manifestă în piaţa financiară (hedging), dar şi
pentru obţinerea unor venituri suplimentare. Cele mai utilizate titluri de acest gen, sunt contractele
futures şi opţiunile. Contractele futures permit vânzarea/cumpărarea de active financiare la o dată
viitoare la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului. Toate elementele contractului sunt
standardizate exceptând preţul. Sunt negociabile pe piaţa secundară de capital. Valoarea lor este
marcată zilnic la piaţă în funcţie de cererea şi oferta care se manifestă. Contractul oferă posibilitatea
executării la scadenţă, dar şi vânzarea lui până la acea dată (închiderea poziţiei). Asemănătoare ca efecte
sunt şi contractele fordward, deosebirea constând în aceea că acestea nu sunt standardizate şi nu pot fi
negociate pe bursă. Ele se încheie prin negociere directă între părţi (la ghişeu) pentru cantităţi de active
variabile.

Opţiunile sunt tot contracte viitoare care conferă cumpărătorului dreptul dar nu şi obligaţia de a
achiziţiona o cantitate standard de active în schimbul unei prime. Şi aceste instrumente sunt negociabile
la bursă, valoarea lor de piaţă fiind dependentă de cea a activului suport.

 Titluri sintetice sunt produse financiare complexe rezultate din combinarea unor active
financiare diferite, care formează un „coş”. Cele mai cunoscute titluri de acest gen sunt cele pe indici
bursieri.

Intermedierea acestor titluri şi implicit plasamentul capitalurilor se realizează prin


componentele primare şi secundare ale pieţei de capital.

Principale caractersitici ale valorilor mobiliare sint:


a.-negociabilitatea-cre presupune posibilitatea transmiterii lor catre alte persoane pe baza
mecanismului cerere-oferta si cu respectarea prescriptiilor legale.

b.-emise in forma materializata sau evidentiate prin inscrisuri in cont

c.-confera detinatorilor drepturi patrimoniale si nepatrimoniale cum ar fi:dreptul de


proprietate,de vot,de aobtine o remuneratie

produsele bursiere sint reprezentate de-totalitatea valorilor mobiliare care se tranzactioneaza


pe piata.

2.Clasificarea valorilor mobiliare

a.-valori mobiliare primare-emise de intreprindere si au drept scop mobilizarea capitalurilor proprii sau atragerea
capitalurilor de imprumut.

-mobilizeaza capitaluri pe termen lung si permit valorificarea investitiei in aceste valori


mobiliare prin incasarea in viitor a unei parti din veniturile emitentului.

b.-valori mobiliare derivate-rezulta din combinarea caractersiticilor actiunilor si obligatiunilor

-valoarea lor depinde de valoarea activelor la care se refera

c.-valori mobiliare sintetice-rezultate din combinarea de catre societatile financiare,a unor active diferite,prin
aceasta combinare realizindu-se un nou instrument de plasament dintre care cele mai cunoscute sint:

*contractele pe indici de bursa

*titlurile financiare tip ‘’cos’’care reprezinta un produs standardizat format din titluri primare

*contracte ‘’futures’’care se incheie ptr materiile prime(carbune,zinc,etc)

3. Valorile mobiliare emise de organismele publice

Emisiunea acestor titluri are ca scop acoperirea nevoilor de finanţare publice pentru Administraţia centrală şi
locală de stat.
Biletele de tezaur sunt emise pe termen scurt de guvern(<1 an) pentru acoperirea deficitului de lichidităţi.

Bonuri de tezaur, se emit pentru o perioadă cuprinsă între 1-10 ani şi acoperă deficitul bugetar; pot fi achiziţionate
de investitorii instituţionali şi persoane fizice.

Obligaţiuni de stat, se emit pentru o perioadă cuprinsă între 10-30 ani, sunt purtătoare de dobândă şi pot fi
achiziţionate de către instituţii şi persoane fizice. Fondurile mobilizate astfel au o destinaţie cunoscută, concretă şi singulară.

Obligaţiuni locale, emise de municipii, judeţe, comune în scopul dezvoltării economice. Rambursarea acestora şi a
dobânzilor aferente se face din:

 impozitele generale pe care le percepe primăria (când nu se pot rambursa obligaţiunile cresc impozitele);
 impozite speciale (ex. taxa de intrare Mamaia);
 profiturile realizate de oficialităţile locale în urma prestării unor servicii (salubrizare, apă, agent termic);
 venituri speciale (statul cumpără apartamente şi din chirii rambursează suma).
Aceste titluri de stat sunt asimilate valorilor mobiliare şi pot fi tranzacţionate pe piaţa primară sau piaţa secundară
într-o secţiune specială.

CURS 4
EVALUAREA VALORILOR MOBILIARE

1)- Conceptul de evaluare a valorilor mobiliare

2)- Metode de evaluare a valorilor mobiliare

Pentru un investitor pe piaţa financiară este necesar să cunoască valoarea la un moment dat a
titlurilor, precum şi evoluţia viitoare a acestora.

Valoarea intrinsecă a titlurilor se determină pe baza analizei fundamentale (financiare) care


cuprinde un set de indicatori economico-financiari semnificativi. Previziuni privind evoluţia cursului se
obţin prin analiza tehnică, utilă investitorilor pentru a detecta punctele optime de cumpărare sau
vânzare a titlurilor.

În esenţă:
analiza fundamentală indică ceea ce ar trebui să se întâmple pe piaţă: preţul determinat pe
baza informaţiei strict economice;

analiza tehnică arată ceea ce se întâmplă, de fapt în piaţă: preţul influenţat atât de informaţia
economică cât şi de cea non-economică cum ar fi factorii psihologici, politici, etc.

1. Analiza tehnică

Pune în evidenţă mişcarea cursului unor acţiuni ca rezultat al cererii şi ofertei, oferă informaţii
prealabile cu privire la evoluţia viitoare a cursului şi arată intensitatea cu care se desfăşoară un anume
eveniment bursier.Analiza tehnică se bazează pe următoarele considerente (ipoteze):

a) toţi factorii care influenţează cursul sunt deja conţinuţi în nivelul cursurilor înregistrate;

b) cursurile acţiunilor se încadrează în trenduri (tendinţe)

c) comportamentul participanţilor la piaţă este de cele mai multe ori iraţional, îndeosebi în
situaţii limită;

d) trecutul se repetă.

Pornind de la cele 4 considerente, cursul acţiunii reflectă nu doar datele fundamentale ci şi


aşteptările sau temerile participanţilor la piaţă.În general, în analiza tehnică modurile de comportament
al oamenilor sunt considerate relativ constante. Se bazează pe studiul cursului istoric al acţiunilor în care
se evidenţiază trendul, ciclul normal şi factorii aleatori.

Curs

Trend

Ciclu de evoluţie

Componentă aleatorie

T
La baza analizei tehnice stă teoria lui Charles Dow conform căreia piaţa în ansamblul ei, variază
producând mişcări ale cursului asemănătoare cu valurile.

Evoluţia pieţei ca şi a unui titlu poate fi caracterizată prin trei tipuri de trend: primar, secundar şi
terţiar (trendul primar este mai mare de l an, trendul secundar este până la l an, trendul terţiar are o
durată de la câteva zile până la câteva luni).

Trendul primar în funcţie de modul de integrare a informaţiei în curs, cuprinde trei faze:

Faza de acumulare:

 ştirile proaste din economie sunt estompate;


 interesul pentru titluri este minim;
 doar cei care au o perspectivă largă în timp achiziţionează titluri;
 reacţia la veştile favorabile este ridicată.
Faza de creştere:

 cursurile încep să atragă investitori;


 ştirile din economie încep să se îmbunătăţească de unde rezultă o creştere a interesului
pentru respectivele titluri.
În partea a doua a acestei faze, sensibilitatea în raport cu ştirile este foarte mare.

Faza de distribuţie:

 începe în momentul în care cursul este la un nivel ridicat;


 interesul pentru acţiuni este maxim, iar informaţiile din economie sunt dintre cele mai bune.

Curs

Acumulare Creştere Distribuţie


(Makeup)

Elementele de caracterizare ale trendului sunt: suportul şi rezistenţa, liniile de trend şi rafturile
de trend

Suportul şi rezistenţa

Suportul este acel curs al acţiunii la care cererea depăşeşte oferta şi reprezintă valorile minime
ale preţului într-un anumit interval de timp.

Rezistenţa reprezintă nivelul cursului la care oferta depăşeşte cererea. La atingerea rezistenţei
(cea mai mare cotaţie), tendinţa cursului este de întoarcere.

Corespunzător orizontului investiţional, rezistenţa şi suportul indică în evoluţia unei acţiuni când
trebuie cumpărată sau când trebuie vândută.

Curs ascendent

r Linii de trend

Liniile de trend

O linie de trend se formează prin unirea cu o dreaptă a valorilor minime, respectiv maxime ale
cursului. Cu ajutorul acestor linii se poate proiecta în viitor tendinţa existentă la un moment dat.
Tendinţa liniei dă indicaţii asupra vitezei trendului.Pentru evoluţia viitoare a cursului după depăşirea
liniei de trend sunt posibile următoarele variante:

 mişcarea ascendentă poate continua însă cu un trend lent;


 poate începe o mişcare laterală a cursului (perioadă de consolidare);
 se ajunge la o modificare a trendului şi cursul începe să evolueze diferit faţă de perioada
precedentă.
Rafturile de trend

Evidenţiază mişcări semnificative ce depăşesc suportul şi rezistenţa înregistrate anterior.

În cazul în care cursul bursier poate fi încadrat între două linii paralele, se formează un canal de
trend care defineşte marja de oscilaţie a cursului în perioada analizată şi oferă informaţii cu privire la
cele mai favorabile momente de vânzare, respectiv cumpărare a acţiunilor.

Semnal: v – vânzare; c – cumpărare

v v v v v

c c c c c
Trend ascendent Trend orizontal

Trend descendent

2.Tipuri de analiză tehnică:

Analiza tehnică se bazează pe o multitudine de reprezentări grafice şi indicatori complementari.


Recomandarea specialiştilor este aceea de a se utiliza concomitent mai multe tehnici şi indicatori care,
după caz, se confirmă reciproc sau sunt contrarii. Detectarea unei formaţiuni grafice în evoluţia cursului
bursier ţine în egală măsură de ştiinţă şi de artă.

Configuraţia cap-umeri se utilizează pentru a anticipa evoluţia cursului pe o perioadă de două-


trei luni.

Volumul

Tranzacţiilor Cap – nivelul cel mai înalt al cursului

Linia umerilor

Semnal de vânzare
Umărul stâng marchează sfârşitul unei perioade intensive de cumpărare, sinonimă cu o creştere
a cursului, urmată de o perioadă de acalmie. Cererea începe din nou să crească, atingând nivelul cel mai
înalt (cap), după care are loc o scădere bruscă a cursului.

Umărul drept reprezintă o nouă repriză a cumpărării de titluri, dar al cărui maxim nu
înregistrează nivelul capului graficului. Umărul drept atenţionează asupra saturării pieţei, urmată de o
scădere constantă a cursului de unde rezultă un semnal de vânzare. Linia de sprijin a umerilor reprezintă
nivelul sub care scăderea cursurilor indică un fenomen pe termen lung.

Configuraţia cap – umeri inversată (cap de liliac)

Pune în evidenţă semnalul de cumpărare în momentul în care cursul depăşeşte linia umerilor.

Umeri Semnal de cumpărare

Configuraţia în zig-zag

Se obţine pe durata a câteva săptămâni şi prezintă vârfuri inferioare şi superioare. Durata dintre
două vârfuri succesive este cuprinsă între două săptămâni şi maxim o lună. Semnalul pe care ni-l dă este
că valoarea respectivă a acţiunii a încercat să depăşească un anumit nivel de maxim dar nu a reuşit.
Urmează o străpungere a suportului care devine rezistenţă pentru noul curs.

Rezistenţa

Suport
Semnal de cumpărare

Configuraţia în „W”

Se formează prin studierea cursului pentru o perioadă de patru-cinci săptămâni. Amplitudinea


modificărilor de curs este de circa 20%. În momentul în care se atinge treapta de rezistenţă, se manifestă
semnalul de cumpărare.

Semnal de cumpărare

Rezistenţa

Suport

Configuraţia în „M”

Configuraţia în M este simetrică celei în W, dar se manifestă în sens invers.

Rezistenţa
Suport

Semnal de vânzare

Configuraţia în formă de colţ.

Se foloseşte pentru studiul pentru o perioadă de la una la patru luni şi pune în evidenţă
modificările de tendinţă. Indică momentul optim pentru vânzare şi cumpărare.

Amplitudine sub 20 Semnal de


vânzare

Semnal de cumpărare

Configuraţia în triunghi

Apare după perioade de creştere sau descreştere de durată şi semnalează o evoluţie incertă a
cursului. În cazul configuraţiei în triunghi se tinde către un anumit punct de echilibru al pieţei, după care
cursul poate evolua în oricare direcţie.

Semnal cumpărare
?

Semnal vânzare

Deoarece într-o asemenea situaţie, evoluţia cursului nu poate fi anticipată, se recomandă


adoptarea unei poziţii prudente.

Reprezentarea grafică a evoluţiei cursului este completată de o serie de indicatori care aduc
informaţii suplimentare necesare confirmării previziunilor:

 media mobilă;
 media mobilă ponderată (M.A.C.D.);
 indicatorul puterii relative (R.S.I.), etc.
Previziunile privind evoluţia viitoare a cursului sunt doar probabile, ceea ce impune luarea unor
măsuri de protecţia împotriva riscurilor.

CURS 5

PLASAMENTUL VALORILOR MOBILIARE

1)- Oferta publica de vinzare

2)- Metode de intermediere a valorilor mobiliare


3)- Plasamentul privat al valorilor mobiliare

4)- Oferta publica de cumparare

Plasamentul valorilor mobiliare reprezintă operaţiunea prin care se realizează vânzarea şi


distribuirea titlurilor către primii cumpărători (piaţa primară).

Modalităţile prin care o societate comercială plasează acţiuni emise pentru majorarea
capitalului social sau obligaţiunile aferente unui împrumut sunt:

 oferta publică
 plasamentul privat
Modalităţile prin care un investitor doreşte să achiziţioneze un număr important din acţiunile
unei societăţi se numeşte ofertă publică de cumpărare (Legea 52/1994).

1. Oferta publică de vânzare reprezintă oferta făcută de un emitent pentru a vinde, a


transforma, a schimba sau a transfera valorile mobiliare sau drepturile aferente acestora difuzată şi
adresată publicului larg cu condiţia posibilităţii egale de receptare din partea a minim 100 persoane
nedeterminate într-un fel anume.

Oferta publică de vânzare poate fi:

1. Oferta publică iniţială (I.P.O)

Constituie prima ofertă publică de vânzare de acţiuni ale unei societăţi închise în urma căreia
societatea respectivă devine deschisă (la societatea închisă există restricţii cu privire la libera
transferabilitate a acţiunilor sale fiind interzisă orice distribuire către public a acţiunilor respective).
Societatea devine deschisă dacă oferta publică de vânzare şi s-a încheiat cu succes.

2. Oferta publică primară

Se referă la emisiunile ulterioare de acţiuni ale aceleiaşi societăţi (majorări succesive ale
capitalului social) cu scopul de a fi plasate pe piaţă.

3. Oferta publică secundară

Este cea prin care se oferă spre vânzare valorile achiziţionate anterior de către investitori.
Etapele derulării ofertei publice:

1. Pregătirea şi planificarea ofertei

2. Perioada premergătoare autorizării prospectului de către Comisia Naţională a Valorilor


Mobiliare (C.N.V.M.)

3. Obţinerea avizului

4. Distribuţia şi publicitatea

5. Subscrierea

6. Alocarea

7. Raportarea la C.N.V.M. a rezultatelor ofertei.

1. Pregătirea şi planificarea ofertei

În această etapă se derulează următoarele activităţi:

a) calcule de eficienţă care au în vedere randamentul alocării, valoarea capitalului, costul


obţinerii de capital, etc.;

b) studiul pieţei valorilor mobiliare în ceea ce priveşte oportunitatea ofertei;

c) se analizează situaţiile financiare ale societăţii;

d) se stabileşte momentul cel mai favorabil de începere a derulării ofertei;

e) se fac studii privind implicaţiile fiscale ale emisiunii;

În general, societăţile comerciale emitente apelează la Societatea de Servicii şi Intermediere


Financiară (S.S.I.F.) pentru a asigura succesul plasamentului. Cu ocazia negocierii cu societăţile de valori
mobiliare se realizează programul ofertei şi se încheie un acord de intenţie (care este un precontract) în
care se prevăd: date referitoare la notarea, tipul, preţul anticipat cu care s-ar putea plasa, remunerarea
intermediarilor etc.

2. Perioada premergătoare autorizării prospectului cuprinde:


2.1. Întocmirea prospectului de ofertă publică – conţine informaţii despre emitent şi valorile
mobiliare oferite, domeniul de activitate al emitentului, scopul emiterii valorilor mobiliare respective
ş.a.m.d. Informaţiile cuprinse în prospect sunt prezentate pe răspunderea emitentului.

Cele mai importante elemente cuprinse în prospect:

 rezumatul prospectului cu principalele informaţii despre emitent;


 planul de distribuire şi de răspândire;
 utilizarea fondurilor obţinute;
 structura capitalului propriu şi de împrumut;
 politica de dividende în prezent şi pentru perioada următoare;
 factorii de risc; rapoarte financiare şi previziuni financiare;
 analiza stării societăţii prin prisma rezultatelor obţinute;
 litigii în curs; structura acţionariatului; membrii fondatori.
2.2. Operarea eventualelor modificări în actul constitutiv:

 diviziunea sau consolidarea acţiunilor;


 modificări ale actului constitutiv în ceea ce priveşte dreptul de vot;
 modul de transfer a acţiunilor între acţionari.
2.3 Încheierea contractului de plasament cu o Societate de Servicii şi Intermediere Financiară
(S.S.I.F.).

2.4. Pregătirea planului de distribuire şi publicitate

În această etapă, se pun la punct detaliile cu privire la segmentul de piaţă selectat pentru
desfăşurarea ofertei (spotul publicitar, relaţiile cu presa).

3. Obţinerea avizului

Emitentul înaintează prospectul la C.N.V.M. care verifică informaţiile din prospect şi care trebuie
să fie prezentate în forma standard prevăzută de regulamente şi în concordanţă cu elementele
constitutive ale societăţii la data cererii de autorizare. Emitentul pentru a fi acceptat trebuie să fi
încheiat cel puţin un an financiar cu rezultate pozitive. Autorizaţia acordată de C.N.V.M. certifică numai
încadrarea ofertei în exigenţele legii. Avizul C.N.V.M. nu înseamnă că prospectul nu conţine falsuri sau că
ar fi o garanţie pentru succesul emisiunii. Deoarece prospectul se completează pe propria răspundere,
C.N.V.M. nu poate fi acţionat în justiţie pentru eventualele neconcordanţe.
4. Etapa de publicitate cuprinde:

 informarea publicului prin mass-media despre ofertă;


 publicarea prospectului şi punerea lui la dispoziţia investitorilor.
5. Subscrierea presupune întocmirea sistemelor centralizate cu subscriitori.

6. Alocarea şi distribuţia – se pot întâlni următoarele situaţii:

 cererea să fie mai mare decât numărul acţiunilor puse în vânzare;


 cererea să fie mai mică decât numărul acţiunilor emise.
Modul în care se face subscrierea este menţionată în prospect:

 în primul caz (cererea mai mare decât oferta) distribuţia se poate face procentual, în ordine
cronologică, etc.;
 în al doilea caz (cererea mai mică decât oferta) se poate apela la o societate financiară
specializată în achiziţionarea acţiunilor care nu pot fi distribuite, de la care se obţine însă un preţ mai
mic.
7. Raportarea la C.N.V.M. – în termen de 7 zile de la încheierea ofertei se înaintează un raport în
care se consemnează cum a decurs oferta. Termenul legal de derulare a ofertei este de maximum 180
zile şi se mai poate prelungi 60 zile cu aprobarea C.N.V.M.

2. Metode de intermediere a valorilor mobiliare.

Practica internaţională a consacrat o diversitate de metode de intermediere, dintre care cele


mai utilizate sunt:

1. Plasamentul garantat 5. Plasament asigurat

2. Metoda celei mai bune execuţii 6. Licitaţia olandeză

3. Totul sau nimic 7. Licitaţia competitivă

4. Stand-by

1. Plasamentul garantat – în baza contractului garantat a plasamentului, SSIF îşi asumă întregul
risc angajându-se să cumpere întreaga cantitate de valori mobiliare ce face obiectul ofertei publice. Prin
negociere se stabileşte un preţ de cumpărare între părţi, după care S.S.I.F. vinde mai departe la preţul pe
care-l doreşte. În general, pentru diminuarea riscului S.S.I.F-urile pot constitui un sindicat de
intermediere.

2. Metoda celei mai bune execuţii – în asemenea situaţie, S.S.I.F. acţionează în calitate de agent
al ofertantului. Calitatea de agent înseamnă că se angajează să distribuie către publicul larg maximul
posibil de valori mobiliare nou emise în schimbul unui comision, dar nu se obligă în nici un fel să le preia
în nume propriu.

3. Totul sau nimic – emitentul încheie un contract de plasament cu o S.S.I.F. pentru întreaga
emisiune sau părţi din aceasta. Emitentul anulează oferta publică în cazul în care nu a fost subscrisă în
totalitate. Dacă S.S.I.F. nu realizează integral plasamentul nu are dreptul la comision.

4. Stand-by – în prima fază, acţiunile emise sunt puse la dispoziţia acţionarilor existenţi care pot
face uz de dreptul de subscriere (DS). Partea nevândută după epuizarea, DS se plasează prin intermediul
unei S.S.I.F. care se angajează să le cumpere pe toate cele nesubscrise.

5. Plasamentul asigurat – S.S.I.F. oferă emitentului un preţ ferm de cumpărare, iar emitentul la
rândul lui, într-un interval de 24 de ore acceptă sau respinge oferta. S.S.I.F.-ul se angajează să facă un
asemenea plasament doar în situaţia în care are în prealabil cereri ferme din partea investitorilor
instituţionali pentru cea mai mare parte a acţiunilor.

6. Licitaţia olandeză – ofertantul reduce succesiv preţul de vânzare până când întreaga emisiune
este subscrisă. Preţul de vânzare la care se distribuie întreaga emisiune de valori este cel stabilit la
închiderea licitaţiei.

7. Licitaţia competitivă – se recomandă pentru distribuirea de obligaţiuni. Se bazează pe tehnica


licitaţiei în plic şi constă în specificarea preţului şi condiţiilor oferite pentru cumpărarea întregii emisiuni.
De regulă, trezoreria americană foloseşte licitaţia competitivă. În final, emitentul alege cea mai bună
ofertă care presupune pentru el cel mai mic cost.

3. Plasamentul privat al valorilor mobiliare


Plasamentul privat reprezintă vânzarea de către emitent a întregii emisiuni de valori mobiliare
unui număr maxim de 35 persoane investitori sofisticaţi rezidenţi sau nerezidenţi în România în
condiţiile contactării a maxim 100 persoane determinate pe baza unor criterii prestabilite.

Investitorii sofisticaţi sunt aceia care au capacitatea să evalueze caracteristicile de risc şi


randament al valorilor mobiliare şi au resurse necesare pentru a-şi asuma riscul economic. Aceştia sunt
de regulă, investitori instituţionali: bănci, societăţi şi fonduri de investiţii, societăţi de asigurări, fonduri
de pensii şi alţii calificaţi de către C.N.V.M. în această categorie.

Fiind investitori instituţionali deţin toate informaţiile cu privire la piaţă şi la emitent motiv
pentru care nu mai este obligatorie întocmirea unui prospect.

S.S.I.F-urile nu pot acţiona în calitate de investitori sofisticaţi. Valorile mobiliare achiziţionate


printr-un plasament privat nu pot fi revândute timp de 12 luni cu excepţia situaţiilor în care se vând între
investitori sofisticaţi sau când se face o ofertă publică de vânzare.

Condiţiile de desfăşurare a unui asemenea plasament

 Numai societăţile deschise au obligaţia să obţină avizul C.N.V.M.


 Avizarea de către C.N.V.M. este condiţionată de închiderea oricărei distribuţii precedente
de valori mobiliare şi de achitarea integrală a valorilor mobiliare aferente acesteia.
 Între două oferte de plasament privat trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 12
luni.
 Termenul de valabilitate al plasamentului privat este de maxim 60 zile de la data primirii
avizului C.N.V.M.
 În termen de trei zile de la încheierea termenului se face raportarea către C.N.V.M.
De specificat că un investitor nu poate obţine printr-un plasament privat secundar, poziţia de
control sau majoritar în cadrul societăţii emitentului.

4. Oferta publică de cumpărare

Orice persoană care în mod direct sau indirect intenţionează să achiziţioneze acţiuni sau alte
valori mobiliare convertibile în acţiuni care sunt tranzacţionale pe o piaţă organizată şi care împreună cu
cele deţinute ar conferi o poziţie de control sau o poziţie majoritară asupra emitentului trebuie să facă
oferta publică de cumpărare.

Pentru a obţine o poziţie semnificativă (5%) nu este obligatoriu dar se poate face o ofertă
publică de cumpărare. O persoană fizică sau juridică nu poate iniţia o ofertă publică de cumpărare decât
cu aprobarea CNVM.

Cel ce iniţiază oferta publică de cumpărare trebuie să întocmească un prospect de ofertă prin
care se inserează informaţii privind:

a) identitatea ofertantului;

b) societatea vizată;

c) numărul şi clasa valorilor mobiliare care fac obiectul ofertei, precum şi valoarea acestora;

d) locul, metoda şi durata pentru depunerea acţiunilor, sursa şi mărimea fondurilor folosite
pentru achiziţie;

e) dacă ofertantul intenţionează să modifice conducerea şi obiectul de activitate al societăţii


emitente.

Pe toată durata ofertei (20-60 zile) se poate face o contraofertă de către orice persoană fizică
sau juridică. C.N.V.M. poate cere ofertantului să garanteze plata valorilor mobiliare printr-un depozit
bancar sau prin deschiderea unei linii de credit.

Deschiderea ofertei publice de cumpărare

În această etapă trebuie să se înainteze prospectul către C.N.V.M., iar dacă acesta nu formulează
nici o obiecţie în termen de trei zile, oferta publică se consideră autorizată şi trebuie iniţiată în
următoarele 15 zile.

Distribuirea prospectului de oferte

Se poate face opţional, fie direct, fiecărei persoane căreia îi este adresată oferta de cumpărare,
fie prin publicarea între-un ziar de circulaţie naţională şi obligatoriu, societăţii comerciale ale cărei
acţiuni fac obiectul ofertei şi pieţei pe care se tranzacţionează valorile respective.
Începerea ofertei

Pe toată durata acestei perioade oferta va fi irevocabilă; cei care doresc să vândă acţiuni
ofertantului vor depune acţiunile sau extrasul de cont în locul stipulat în prospect. Acţiunile depuse de
vânzător pot fi retrase în orice moment înainte de data expirării ofertei.

Expirarea ofertei

În termen de trei zile de la expirarea ofertei de cumpărare, ofertantul va face plăţile către toţi
cei care au depus acţiunile. După efectuarea plăţilor la Registrul Comerţului se va face transferul
acţiunilor cumpărate pe numele noului proprietar.

Închiderea ofertei publice de cumpărare

În şapte zile de la încheierea ofertei, cumpărătorul va întocmi un raport privind rezultatele


ofertei din care un exemplar va fi înaintat la C.N.V.M., iar altul va fi făcut public.

Oferta publică de cumpărare efectuată de societatea emitentă

Atunci când emitentul hotărăşte în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (A.G.A.) să devină
societate închisă îşi poate retrage acţiunile de pe piaţa pe care sunt tranzacţionate printr-o ofertă
publică de cumpărare.

O societate poate deveni închisă doar după ce în urma ofertei publice de cumpărare are un
număr mai mic de 500 acţionari sau un capital social sub l00.000 lei.