Sunteți pe pagina 1din 11

Seminar de lexicologie, Anul I

Sustinator de seminar: prof. asist. Loredana-Liliana Buzoianu

Tema: 2. Concepte de baza în analiza lexico-semantica. Teoria cuvântului. Sens si semnificatie.


Denotatia. Conotatia. Variatia sensului cuvintelor. Tropii. Analiza combinatorie. Analiza
componentiala
Mijloace de evaluare si invatare :învatarea prin cooperare, explicatia, dezbaterea,
problematizarea, lucrul cu dictionarul.
SENSUL CUVINTELOR
∙Sensul propriu (de bază) „este sensul general, obişnuit, cunoscut şi dominant în conştiinţa oamenilor, fiind
relativ liber de context”*.
ex:. Avea o gură senzuală. (gură = parte a corpului omenesc)

∙Sensul secundar (derivat) „este o variantă a sensului principal, bazat pe un element de asemănare cu sensul
propriu, fiind dependent de context”*.
ex: Bunica ne spunea poveşti la gura sobei.

∙Sensul figurat (conotativ) „este sensul nou, neobişnuit, realizat prin transfer al denumirii de la un obiect la
altul pe baza mijloacelor artistice şi descifrabil în context”*.
ex: „Pe-o gură de rai…”

∙Sensul lexical reprezintă conţinutul cuvântului.


ex: vilă =locuinţă

∙Sensul gramatical desemnează ce parte de vorbire reprezintă cuvântul analizat şi funcţiile sintactice diferite
stabilite în raport cu relaţiile avute în propoziţie.
Ex: Vila devenise mai frumoasă acum.
Vilă = subtantiv cu funcţie sintactică de subiect.

- Pleonasmul este o greşeală de exprimare constând din îmbinarea a doi termeni cu acelaşi înţeles.
ex: a reveni din nou, propria proprietate, nivel mai superior, a colabora împreună, comemorare în memoria,
concluzia finală, alcoolemie în sânge, aprobare favorabilă, performanţe de vârf, test de verificare.

!OBSERVAŢIE!
Unele pleonasme sunt acceptabile, având rolul de a sublinia ideea exprimată, fiind deci o figură de stil („Cobori
în jos,/Luceafăr blând”) sau pleonasmele din limbajul popular care au rolul de insistenţă.
ex: Am auzit cu urechile mele.
Am văzut cu ochii mei.
I-am dat lui.

- Tautologia constă în repetarea unei părţi de propoziţie sau a unei prepoziţii prin acelaşi cuvânt, dar cu funcţii
sintactice diferite, având rolul de a sublina o calitate sau o acţiune.
ex: „ Frate, frate, dar brânza-i pe bani ”.

- Câmpul lexical reprezintă totalitatea cuvintelor care aparţin aceluiaşi domeniu şi care au trăsături de sens
comune.
Câmpul lexical conţine cuvinte derivate, compuse, sinonime înrudite ca sens.
ex: câmpul lexical al animalelor: câine, pisică, râs, leu, urs, căprioară, veveriţă etc.
câmpul lexical al cuvintelor/termenilor care denumesc culorile: galben, roşu, verde, albastru, etc.
* Carmen Iordăchescu, Limba română. Teste pentru studiul la clasă şi examenul de capacitate, Editura Carminis, Piteşti, 1998.

Figuri de stil

Epitetul - „Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate,
printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le
vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului”
(Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explucative, epitete
metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea
epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor.
Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei,
fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului
termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil,
comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente.
Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu
al cuvântului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvântul sau expresia il dobândeste
numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul
cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie
morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat.
Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvântatoare,
obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gândi,
de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvânt, de a face din ele persoane.
Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene,
idei etc.), de obicei, punându-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant
opozitia dintre acestia.
Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete,
personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni
abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.
Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau
caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intâmplari, cu scopul de a=l impresiona pe
cititor.
Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o
propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvânt
(grup de cuvinte) din contextul respectiv.
Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a atrage
atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate.
Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, pentru a
intari o idee sau o impresie.
Onomatopeea - Cuvânt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura.
Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa.
Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii
pentru a-si pitea realiza opera. Când invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea
se numeste invocatie retorica.
Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin
parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul
prin lucrul posedat etc.
Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin
substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.

Moduri de expunere

Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si
impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un
mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lânga
prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor
declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incântare, bucurie, spaima
etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum
sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci când scriitorul
descrie personaje, realizând portrete.
Naratiunea - este o relatare a unor intâmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este
modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intâmplari prezentate intr-un loc si un
timp determinate. Toate aceste intâmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza
actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau
lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta
intâmplari din viata oamenilor, acele intâmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul,
felul de a fi al personajului literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viata al
societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere
naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul,
poemul eroic.
Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre
personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel,
psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste
in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia,
drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intâmplarile,
scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gândeasca, in fata spectatorilor, pe o
scena, ca in realitate.
Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj
literar. Recurgând la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice
ale personajului repsectiv, punându-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarârea sau
sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.

Genuri literare

Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura,
numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit având ca elemente de referinta
relatia ce se stabileste intre cretor si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta
comunica in opera respectiva idei, sentimente, atitudini.

1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica
direct impresiile, gândurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprma este insusi
poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intâmplare
fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia.
# cult:
- imnul -- Poezie sau cântec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a
unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor
nationale, imnul devine si un cântec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a
statului. Este inrudit si cu oda.
- oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura
metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice,
idealuri, fata de patrie. Oda opate fi eroica, personala, religioasa sau sacra.
- pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste,
moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima
direct anumite sentimente.
- elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau
mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice,
patriotice, religioase, erotice etc.
- satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere.
satira poate fi literara, morala, sociala, politica.
- meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetând asupra
rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu
temele majore ale unversului.
- sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene,
cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in
ultimul vers, care are forma unei maxime.
- rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cântec si un
dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, având numai doua rime si un
refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfârsitul ei.
- gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba,
preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al
doilea vers având aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial.
# popular
- doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical românesc, care exprima un sentiment
de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc.
- cântecul -- specie lirica semifolclorica, având un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza
haiducia.
- bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cântata pe o anumita melodie, in
cadrul obiceiurilor legate de inmormântare.

2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt
transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor.
Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista
trei elemente defibitorii: actiunea (intâmplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor),
personajele si autorul.
# cult
- schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod
caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje.
- nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la
care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca
dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista,
psihologica, umoristica, istorica.
- romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere
decât a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje
numeroase, bine conturizate.
- fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi
morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor - animale, plante, obiecte - si
care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala
(partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei.
- balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica
eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa
(trei strofe a câte opt versuri si un catren final.
- poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decât balada, dar mai
mici decât epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor,
punând in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se
detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina.
- epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare decât poemul, in care se povestesc
fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe lânga
eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-
religioasa.
- basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase,
transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale
- legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelându-
se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se
evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente.

# popular
- basmul (povestea) -- ***
- legenda -- ***
- balada -- ***
- snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele,
având o larga circulatie orala.

3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare incare continutul de idei, sensul operei sunt
evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata
sspectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitând
ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este
dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi
reprezentata pe scena.

# cult
- comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje,
intâmplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce stârneste râsul, având un
sfârsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator.
- drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamânt grav.
Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar
complexitatea vietii reale. Tinzând sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa
conventiilor decât tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine
tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie
conflictul.
-tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje
puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamânt nefericit, infiorator.
# popular
- Irozii
- oratia de nunta

Notiuni de versificatie
Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza
cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvântului (in limite
care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de
tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza,
incânta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in
timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor.
1. VERSUL - este un rând dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima
si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista:
a) Versul liber - care este un rând dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate
dupa cum doreste poetul, netinând cont de unele dintre acestea;
b) Versul alb este versul fara rima.

2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic


printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepând cu strofe formate dintr-un
singur vers si ajungând pâna la o strofa cu 12 versuri.
Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua
versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri),
septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este
tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii
italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci.

3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pâna la
15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De
regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita,
mai ales in fabule.

4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfârsitul a doua sau mai mulote versuri.
Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata.Când rima este imperfecta, ea poarta
numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si,
aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia
populara, asonanta este foarte des intâlnita.
Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima:
- Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei
populare.
- Imperecheata sau succesiva -- apare atunci când versurile rimeaza doua câte doua - primul cu al
doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d.
- Incrucisata sau alternativa -- apare atunci când primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea,
iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
- Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patruleasi al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai
rar folosit de poeti.
- Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor
tipuri de rima, nerespectându-se o anumita ordine a acestora.
Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da
muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicând si sfârsitul
versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul-rima este si cel mai important din versul repsectiv.
Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi
masculina, atunci când accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci când accentul pica pe
penultima silaba.

5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor
silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers.
Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la
intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba româneasca se folosesc unitatile metrice
numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic.
Formele ritmului sunt binare.
Trohaic - atunci când unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei
populare, pentru ca este coborâtor si vioi, dar apare si inpoezia culta.
Iambic - atunci când unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota
lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente
puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie.
Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si
amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a
doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.

Arhaismul reprezintă fonetismul, cuvântul sau construcţia (locuţiune, expresie, îmbinare


sintactică) învechită, conservată într-un grai sau într-o arie dialectală sau ieşită complet din uz.
Arhaismele se întâlnesc în beletristică pentru a ilustra o anumită epocă evocată în opere literare.
Pe măsură ce vocabularul unei limbi se îmbogăţeşte, o parte din cuvinte sunt uitate, dispar din
vorbirea curentă. Cauzele dispariţiei sunt multiple. Unele se pierd deoarece obiectul de referinţă
nu mai există: arnăut, comis, hatman, haraci, giubea, etc.
Alte cuvinte sunt înlăturate de sinonimele lor: din seria jăcaş, lotru, hoţ se păstrează azi
numai ultimul, buchiile a fost înlocuit prin literele, pizmă prin invidie etc.

Ex: derege (drege), lăcuitori (locuitori), a rumpe (a rupe) ►fonetice

Ex: cuvânt - sens vechi: nativ ►Semantice


- sens nou: unitate lexicală (sensuri dispărute
nemernic - sens vechi: străin, pribeag din uz ale unor
- sens nou: ticălos cuvinte care există,
divan - sens vechi: consiliu dar cu alte sensuri)
- sens nou: canapea
mitocan - sens vechi: călugăr
- sens nou: prost - crescut
a săruta - sens vechi: a saluta
- sens nou: a îmbrăţişa

Ex: ● armaş, voievod, stolnic, ban ► lexicale (au dispărut deoarece a dispărut şi
realitatea)
 forme arhaice de plural (în –e, -uri: inimie, ruinuri)
 de perfect simplu: pers. a III-a plural: văzum ► morfologie
 construcţia prepoziţională a genitivului (Gazeta de Muntenia) ► sintactice

1. REGIONALISMELE

Regionalismele repărezintă cuvântul, expresia, locuţiunea, forma flexionară sau


construcţia sintactică specifică unei provincii şi neaderentă la limba literară; sugerează culoarea
locală şi au rol în caracterizarea personajelor.

Ex: gios (jos) în Maramureş


giumătate (jumătate) în
Maramureş
gioc (joc) în Moldova
►fonetice
şapă (ceapă) în Moldova
frace (frate) în Banat
frunce (frunte) în Banat
deşte (degete) în Oltenia
Ex: porumb - cucuruz (Transilvania)
- păpuşoi (Moldova)
cartofi - barabule (Moldova)
- crumpi (Banat)
cearşaf – lepedeu (Banat)
- oghială (Moldova)
- aşternut (Oltenia)
►lexicale
Alte exemple: - în Moldova: bagdadie,
bojdeucă, buhai, colb, glod, ogradă, şleah.
- în Muntenia: deliu, groştei,
pogon.
- în Transilvania: bai,
cătană, pălincă, lud, tină,
iugăr, bolând.

Ex: ● a fost, am fostără – perfect compus ► morfologice


 Ei vine repede. (lipsa acordului între subiect şi predicat) ► sintactice

3. NEOLOGISMELE
Neologismele (< fr. neologisme, cf. gr. neos – nou, logos – cuvânt) sunt cuvintele noi
împrumutate din alte limbi sau create recent în înteriorul limbii.
ex: lexic, valută, epuizabil, nociv, computer, dolari, autostradă, fibră, prioritate, proces,
sector etc.

4. ARGOUL

Argoul este limbajul social codificat, secret, folosit de grupuri restrânse de vorbitori, cu
scopul de a nu fi înţeleşi de ceilalţi.
ex: abureală = înşelăciune
şase – şase! = atenţie!
moacă = faţă
a se uşchi = a fugi
răcoare = închisoare
a şparli = a fura

5. JARGONUL

Jargonul este limbajul specific categoriilor sociale înstărite şi a unor profesiuni ( de


avocat, ingineri etc.) Elementele de jargon sunt folosite şi de alte categorii sociale cu scopul de a
impresiona pe interlocutori, evitând exprimarea obişnuită, ele sunt însă nerecomandabile, din
moment ce în limbă există destule sinonime folosite de toţi vorbitorii.
ex: week-end, gypsy, I`m sorry, How much?, rocker, juice, cheaf, life, bussiness, parol, etc.

6. LIMBAJUL TEHNICO – ŞTIINŢIFIC

Limbajul tehnico – ştiinţific cuprinde cuvintele de specialitate, proprii ştiinţei, tehnicii şi


culturii.
ex: ipotenuză, predicat, complement, peţiol, pistil, laser, etc.
!REŢINEŢI!
Reţineţi formele literare subliniate:
pogrom/ progrom complementar/ complimetar
postmeridian/ blacheu/ placheu
postmeridiam calcifica/ calcifia
pufni/ bufni caramelă/ caramea
reşou/ reşeu carbid/ carbit
(îmi) repugnă/ (îmi) cargobot/ carghebot
repungă verosimil/ verosibil
revelion/ reveion viespe/ viespie
ridicol/ ridicul vasoconstricţie/ vasocontrucţie
reziduu/ rezidu vanitos/ vanituos
solariu/ solar hebdomadar/ hebdomader
serviciu/ servici icter/ ihter
subţire/ supţire istm/ ism
veştezi/ veşteji disertaţie/ dizertaţie
vehicol/ vehicul delapida/ dilapida
sesiune/ seziune şosetă/ sosetă
şifonier/ şifoner şiră/ şură (de paie)
pătrat/ patrat tăiţei/ tăieţei
orchestră/ orhestră tirbuşon/ tirbişon
petic/ petec tomnatic/ tomnatec
chiftea/ piftea turcoaz/ turcuaz
marşarier/ marşalier mucenici/ măcinici
vagabond/ bagabond pilug/ chilug
urticarie/ urticare sacrosanct/ sacrosant
ultraj/ ultragiu lănţug/ lănţuc
ţigară/ ţigare expropria/ expropia
şutor/ şuter excavator/ escavator
şorecar/şoricar ferfeniţă/ ferfeliţă
impieta/ împieta filigran/ filigram
prosodie/ prozodie graham/ grahan
milieu/ mileu târâş-grăpiş/ târâs-grăbiş
capot/ capod bancnotă/ bacnotă
binoclu/ benoclu maiou/ maieu
alandala/ halandala pedagogie/ petagogie
adăuga/ adăoga casierie/ caserie
deseară/ diseară chou à la crème/ choix a la
molton/ monton crème (fr.)
celălalt/ celălant ingurgita/ îngurgita
clovn/ claun pasămite/ pasă-mi-te
completa/ complecta patinoar/ patinuar
leitmotiv/ laitmotiv piure/ pireu
(germ.) pirostrie/ pirostie
jocheu/ jochei asambla/ ansambla
japanolog/ japonolog bunăvoie/ bună-voie
lăscaie/ lescaie bunăstare/ bună-stare
merceriza/ merceliza binefacere/ bine-facere
mănăstire/ mânăstire delincvent/ delicvent
obstetrică/ obtretică jurisconsult/ juristconsult
asterisc/ asterix bunăstare/ bună-stare
(a) escalada/ excalada oprobriu/ aprobin
tangou/ tango ostatic/ ostatec
inopinat/ inopinant funeralii/ funerarii
rea-credinţă/ reacredinţă paliativ/ paleativ
rea-voinţă/ reavoinţă fascicul/ fascicol
răufăcător/ rău-făcător areopag/ aeropag
binefăcător/ bine-făcător
bunăvoinţă/ bună-voinţă
bună-cuviinţă/
bunăcuviinţă
bună-credinţă/ bună-
credinţă

Construiţi enunţuri în care să folosiţi cuvintele: pod cu sensul propriu de bază, apoi
cu sensul propriu derivat şi cu sensul figurat.

Construiţi enunţuri în care să folosiţi cuvântul umbră cu sensul propriu de bază,


apoi cu sensul propriu derivat şi cu sensul figurat.