Sunteți pe pagina 1din 77

Mișcarea Legionară

– o pagină mereu ascunsă și interzisă a


istoriei României

Sursa: www.justititarul.ro

Cuprins
I – Începutul Mișcării Legionare..........................................................................................................2
II – Legionarii nu au fost nici naziști și nici fasciști...........................................................................13
III – Legionarii nu împușcau pe la spate............................................................................................23
IV – Terorism de stat regal și crime comise de legionari...................................................................34
V – Din închisorile antonesciene și lagărele germane, în gulagul bolșevic.......................................47
VI – Cronologie legionară..................................................................................................................63

Cele 6 articole:
P1: https://www.justitiarul.ro/9368-2/
P2: https://www.justitiarul.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-
din-istoria-romaniei-ii/
P3: https://www.justitiarul.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-
istoriei-romaniei-iii/
P4: https://www.justitiarul.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-
a-istoriei-romaniei-iv/
P5: https://www.justitiarul.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-
a-istoriei-romaniei-v/
P6: https://www.justitiarul.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-
a-istoriei-romaniei-vi/

1
I – Începutul Mișcării Legionare
L-am invitat pe profesorul Corvin Lupu la o discuție privitoare la rolul
și locul pe care îl are Mișcarea Legionară în istoria României. În
spațiul public se dezbate adeseori această temă și se enunță puncte de
vedere contradictorii. Pe de altă parte, interesul opiniei publice a fost
mereu catalizat de interdicțiile pe care, în trecut le-au impus
regimurile antonescian, regal și comunist și pe care le impune, cu și
mai mare determinare, regimul politic actual, cel care a emanat mult
contestata Ordonanță 31/2002, devenită Legea 107/2006 și completată
prin Legea 217/2015. Această serie de acte normative este menită să
elimine libertatea cuvântului în România, libertate rămasă doar „pe
hârtie”, în paginile Constituției, libertate care se respectă doar atunci
când regimul politic are interes. Cu toate acestea, în conștiința
publică, spiritul Mișcării Legionare a rămas treaz, ca urmare a faptului
că, practic, în marea majoritate a familiilor de etnici români a fost cel
puțin un legionar.
30 august 2016
Marius Albin Marinescu: Încep discuția noastră, domnule profesor,
rugându-vă să ne spuneți cum a apărut această mișcare națională românească.
Corvin Lupu: Sunt convins că propunerea dumneavoastră trezește interes
multor cititori. Cât ar fi să scurtăm discuția noastră, tot va trebui să o facem
în două sau trei discuții diferite, tema fiind importantă și neputând fi
expediată în derizoriu printr-un răspuns scurt și sec.
În primul rând aș arăta că Mișcarea Legionară s-a desprins din mișcarea de
dreapta apărută și dezvoltată după primul război mondial. „Părintele” acestei
mișcări este profesorul universitar de Drept de la Iași, Alexandru C. Cuza.
După primul război mondial și după crearea României Mari, pe plan european
s-a dezvoltat foarte mult mișcarea socialistă. Ea a câștigat în prestigiu la
nivelurile de la baza popoarelor europene. Succesele bolșevicilor, care au
ajuns să preia puterea în Rusia, au influențat mult societatea europeană, mai
ales în statele învinse în război și în care existau comunități evreiești
puternice. Evreii erau cei care propovăduiau și răspândeau bolșevismul în
Europa. Efectele au fost imediate. Preluarea puterii politice de către bolșevicii
evrei Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg în Republica Sovietică Bavaria și de
către Bela Kuhn, tot evreu, în Republica Sfaturilor din Ungaria, au încurajat și
socialiștii din România, dominați majoritar tot de evrei, să acționeze împotriva
regimului politic și a statului român. Încă nu se terminase bine războiul și, în
decembrie 1918, au avut loc mari revolte muncitorești în București, dirijate de
comuniști. În anul 1919, Lenin a înființat Internaționala a III-a Comunistă,

2
care avea ca proiect politic răspândirea internaționalismului proletar, până la
preluarea puterii de către comuniști în întreaga lume. Comuniștii promovau,
domnule director, un fel de globalizare de astăzi, numită „internaționalism
proletar”, doar că astăzi globalizarea este promovată în interesele altei
supraputeri, „viceversa”, cum ar spune Caragiale, cel mereu actual.
În România, în 1919, a luat ființă Partidul Socialist, iar apoi, în vara anului
1920, aripa lui cea mai radicală a îmbrățișat bolșevismul, votând aderarea
partidului la Internaționala a III-a Comunistă, ceea ce a condus la apariția
Partidului Comunist Român, în mai 1921. În 1920, avusese loc atentatul din
Parlamentul României: trei evrei comuniști au pus o bombă în Senat și au ucis
și rănit numeroși parlamentari. În anii următori, acest Partid Comunist a
inclus în programul său politic obiectivul de luptă a provinciilor românești
împotriva statului național unitar, până la desprinderea lor de România. În
aceste condiții, partidul a fost scos în afara legii. Aceste evenimente au
scandalizat societatea românească, au renăscut sentimente antievreiești mai
vechi, pe care o foarte mare parte a societății le-a perceput ca fiind firești și
au dus, de asemenea firesc, la o acțiune contrară de apărare împotriva acestor
excese.
Pericolele pe care le reprezentau acțiunile destabilizatoare, opoziția ascunsă
sau fățișă a minorităților naționale față de statul național unitar, mai ales a
ungurilor și a evreilor comuniști, nu a permis promovarea în România a unei
democrații reale, conducerile României fiind nevoite să folosească adeseori
represiunea pentru apărarea statului. În acest sens, în anul 1924 a fost
promulgată Legea Mârzescu, care limita drastic întrunirile și dreptul la
asociere. După cum o să discutăm mai târziu, escaladarea acestor măsuri
represive avea să conducă însă și la excese antidemocratice, efectuate din
interese legate de lupta pentru menținerea puterii politice, excese care au
ajuns până la nivelul practicării terorismului de stat, în acest caz nu împotriva
comuniștilor antiromâni, ci împotriva legionarilor, ceea ce nu s-a justificat,
pentru că legionarii erau susținători ai statului național unitar român și
doreau să preia puterea exclusiv prin mijloace democratice, respectiv prin
alegeri.
Inițiatorul mișcării de dreapta, pe care eu nu aș numi-o „radicală”, ci, mai
degrabă, ca fiind gruparea politică „poziționată cel mai la dreapta
eșichierului”, a fost profesorul A.C. Cuza. Avea un mare prestigiu profesional.
Era decanul Facultății de Drept din Iași, oraș majoritar populat și controlat de
evrei. În conștiința publică, comuniștii erau identificați cu evreii, iar românii
care se alăturau acestei doctrine erau percepuți ca fiind „jidoviți”. Corneliu
Codreanu îi fusese student și a aderat o vreme la ideile sale, după care și-a
nuanțat pozițiile. În martie 1920, Corneliu Codreanu, dând dovadă de mare
curaj, a pătruns în fieful comuniștilor din Iași, Atelierele „Nicolina”, ai căror
muncitori erau instigați de comuniști să declanșeze greva generală. Corneliu

3
Codreanu s-a suit pe clădire, a înlăturat drapelul roșu care arbora și l-a
înlocuit cu tricolorul românesc. Această acțiune temerară a blocat pur și
simplu greva generală care fusese proiectată la „Nicolina”. Prin acest gest,
Codreanu a câștigat notorietate și o mare simpatie în rândurile majorității
românilor din Iași, care erau anticomuniști. Autoritățile nu avuseseră curaj și
inițiativă să dea jos drapelul roșu de pe clădirea atelierelor.
Profesorul A.C. Cuza propunea o replică dură și imediată împotriva acestor
evrei și a mișcării comuniste. Corneliu Codreanu a intrat în dispute ideologice
cu fostul său magistru, pe probleme ideologice și tactice. Cu toată
adversitatea la care au ajuns, când Corneliu Codreanu, în legitimă apărare,
dovedită definitiv în Justiție, l-a ucis pe prefectul Poliției Iași, Constantin
Manciu, profesorul A.C. Cuza l-a apărat. Când ideile lui Corneliu Codreanu
privitoare la necesitățile etniei române s-au cristalizat, el a înființat Legiunea
Arhanghelului Mihail, în 1927.
MAM: Relatați-ne pe scurt împușcarea prefectului Manciu, eveniment de
mare răsunet în acel timp.
CL: Împușcarea prefectului Manciu de către Codreanu a făcut mare vâlvă în
epocă și în perioada următoare, fiind folosită ca motiv de defăimare a lui
Corneliu Codreanu. În realitate, lucrurile s-au clarificat la procesul care a
urmat și în cadrul căruia judecătorii regimului politic de care aparținea
prefectul Manciu au reținut și motivat legitima apărare și l-au achitat definitiv
pe Corneliu Codreanu, ceea ce detractorii „căpitanului” ocolesc, prezentând
doar ceea ce conduce la denigrare.
Studenți și elevi de liceu români, în frunte cu Corneliu Codreanu militau
pentru drepturile românilor, în special pentru numerus clausus, arătând că ei
nu vor să învețe într-o școală în care 80% din elevi și studenți sunt etnici
străini și nici să trăiască într-o societate în care 80% din conducători urmau să
fie străini, colegii lor evrei de școală și de studenție.
Prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, era un susținător al comunității
evreiești din Iași. În mod repetat, polițiștii efectuau descinderi la casa din
Ungheni unde se întâlneau tinerii români pentru a se organiza. Cu ocazia
acestor descinderi, tinerii români au fost, în mod repetat, bătuți până la
sânge, iar unii dintre ei duși la sediul Poliției unde au fost torturați. Erau
bătuți la tălpi și alte părți ale corpului cu vergele și cu vână de bou. În mod
repetat, au fost salvați de profesorul A.C. Cuza care mergea să-i elibereze
însoțit de personalități ale orașului care aveau influență în Poliție. La Poliție,
Corneliu Codreanu a fost și el bătut cu bestialitate. Aceste abuzuri colosale i-
au revoltat mult pe români. În cadrul unui proces al unui tânăr român, care a
reclamat bătăile și torturile la care a fost supus, pe care Corneliu Codreanu l-a
apărat în fața instanței în calitate de avocat, între avocații reclamantului și
agenții de poliție incriminați s-au iscat dispute care au condus la suspendarea

4
ședinței de judecată. La ieșire, în stradă, prefectul Manciu, împreună cu mâna
sa dreaptă, comisarul evreu Clos, au încercat, sub amenințarea pistoalelor să
îl rețină pe Corneliu Codreanu pentru a-l duce la sediu. Împotriva lui
Codreanu nu se emisese nici un mandat, acțiunea fiind abuzivă. Prefectul
Manciu a ordonat agenților să pună mâna și să-l lovească pe Corneliu
Codreanu. Acesta s-a opus și, amenințat fiind cu pistolul de către comisarul
Clos și lovit cu pumnul de către prefectul Manciu, a folosit el primul arma,
ucigându-l pe Manciu și rănind pe Clos și pe un alt agent, după care s-a întors
în clădirea judecătoriei de la Ocolul I Urban și s-a predat procurorului,
relatând cele întâmplate. Notorietatea lui Codreanu a crescut și mai mult. A
fost arestat, dus la București și judecat în stare de arest. Achitarea lui
definitivă de către instanță a trezit entuziasm în rândul românilor, dar a
întărâtat autoritățile.
MAM: Oare ce-i frământa atât de mult pe români, în acea perioadă, încât să
simtă nevoia să se organizeze pentru a se apăra în propria lor țară?
CL: România Mare a coagulat vechile teritorii românești care aparținuseră
imperiilor înconjurătoare. În primii ani după primul război mondial existau
legislații diferite de la o regiune la alta, cu tradiții diferite și din acest punct
de vedere. Numeroase minorități naționale ajunseseră, prin schimbarea
frontierelor, să trăiască în România Mare. Pe acest fond de lipsă de unitate
legislativă, societatea nu era stabilizată. Din majoritari susținuți de fostele
state care au stăpânit respectivele regiuni, etniile conlocuitoare s-au trezit
minoritari în statul național unitar român, statut care nu le convenea. Așa era
cazul ungurilor din Transilvania, bulgarilor din Cadrilater și rusofonilor din
Basarabia. Apoi, cifra evreilor crescuse foarte mult și, ca urmare a prigonirii
lor în diverse state europene, refugiați evrei intrau permanent în România. Cu
cât statul român se consolida, cu atât se mai simțeau minoritățile naționale
mai puțin confortabil, inclusiv sașii.
Principala problemă social-politică a perioadei interbelice a fost problema
evreiască. Statul național unitar român era mereu sub presiune și amenințări
internaționale cerându-i-se de către marile puteri să dea diverse drepturi
sociale, politice și economice minorităților naționale, cu deosebire evreilor.
Privitor la aceștia din urmă, începând cu perioada primului război mondial și
până după venirea la putere în Germania a Partidului Național-Socialist,
câteva sute de mii de evrei au escaladat frontierele României, pătrunzând
fraudulos în țară, prin mituirea funcționarilor vamali, sau cu ajutorul unor
filiere care ocoleau punctele de trecere a frontierei. Ei erau alungați sau
persecutați, în cea mai mare parte a Europei, datorită modului în care se
insinuau în punctele cheie ale societății asupra căreia exercitau apoi o
influență pe care majoritatea europenilor au ajuns să o considere ca fiind
nocivă. La aceasta se adăuga susținerea comunismului de către evrei,
bolșevismul fiind considerat ca fiind o plagă periculoasă. Odată pătrunși în

5
România, evreii se aciuiau pe la conaționalii lor, își găseau activități de
desfășurat, locuri de muncă și se încadrau repede în societate, chiar dacă nu
aveau acte legale. Nu este vorba despre câteva mii de oameni, ci de câteva
sute de mii de oameni, ceea ce reprezenta o mare problemă pentru societatea
românească, mai ales pentru etnicii români, a căror rezultate ale muncii erau
traficate de evrei. Printr-un sistem pervers de complicități, corupție și
influență, punctele cheie în societate erau preluate de evrei, iar românii erau
mereu împinși către periferia societății. Este fără putință de tăgadă că
minoritățile naționale au fost principalul factor de risc pentru securitatea
națională a României. De altfel, și după 1989, minoritățile naționale, mai ales
cei ascunși și deghizați în români (Iliescu, Roman, Năstase etc.) au contribuit
cel mai mult la aservirea totală a României și la transformarea ei în colonie.
MAM: Numărul total al evreilor în perioada interbelică a fost de aproximativ
un milion.
CL: În principiu, da, dar numărul evreilor din România a fost mereu greu de
apreciat cu exactitate, în toate epocile, pentru că, la fel ca astăzi, mulți evrei
preluau nume românești, germane, maghiare sau rusofone și își ascundeau
etnia reală. Pentru perioada interbelică, în afara recensămintelor, în cadrul
cărora fiecare își declara etnia după dorință, studiile aflate în circulație
apreciază cifra evreilor între minimum un milion și maximum un milion și
jumătate. Când vorbim despre evrei, avem în vedere atât evreii pământeni,
așezați în Țările Române de sute de ani, bine integrați în societatea
românească, mulți dintre ei elite cu contribuții semnificative, mulți dintre ei
originari din Palestina, dar avem în vedere și evreii kazari.
MAM: Cei originari din nordul Mării Negre.
CL: Evreii kazari sunt o populație de origine asiatică așezată între anii 600 și
800 d.Ch. în nordul Mării Negre și care au îmbrățișat religia mozaică,
potențându-i exclusivismul.
MAM: Ce doreau evreii pătrunși fraudulos în România?
CL: Ajunși în România, n-au mai vrut să plece. Este o constantă a istoriei
României ca toți veneticii să dorească să rămână definitiv aici. Țară bogată și
frumoasă, popor tolerant cu străinii, oportunități foarte variate… Din această
cauză, liderii Federației Comunităților Evreiești din România au cerut
comunității evreiești internaționale, foarte puternică și bine organizată, să
facă presiuni asupra guvernului de la București să acorde cetățenia română
din oficiu tuturor evreilor pătrunși fraudulos în țară. Când este vorba de evrei,
liderii lor acceptă și ilegalitățile, inclusiv infracțiunile. Liderii evreilor
argumentau toleranța față de infracțiuni, la timpul potrivit, cu faptul că evreii
și-au părăsit locurile de origine datorită dificultăților pe care li le-au creat
diverse state europene. Ei puneau problema ca și cum România ar fi avut

6
obligația să preia asupra ei toate suferințele create evreilor de alte state, să
accepte drept legale sutele de mii de escaladări frauduloase ale frontierelor
de stat și rămânerea ilegală a evreilor, fără acte de identitate pe teritoriul țării
și să ofere șanse acestei populații străine, în dauna românilor și pe seama
românilor. Acest lucru era cerut imperativ, aș spune într-un limbaj
neacademic, cu tupeu maxim. Opoziția societății românești și a unei părți a
clasei politice, aceea care nu fusese acaparată de internaționalismul evreiesc,
a creat mari convulsii în societatea românească, cu urmări până în zilele
noastre.
Existau și atunci complicități ale unor înalți funcționari români cu acești evrei,
complicități bazate de cele mai multe ori pe corupție, tolerându-li-se evreilor
infracțiunile, pe de o parte și reprimând pe legionarii care se opuneau
sufocării societății românești de către evrei, pe de altă parte. Pozițiile
evreiești interbelice au fost preluate, după 1945, într-o formă nuanțată, de
judeo-bolșevici, care au reprimat cu cruzime spiritul național românesc, pe
toate planurile. Aceeași linie politico-administrativă este promovată și astăzi
de judeo-capitaliști, cei care ne învinuiesc zi de zi și ceas de ceas că avem
părinți și bunici criminali, că suntem vinovați față de ei, că am făcut ceva care
se numește holocaust, că trebuie să plătim, că, în compensație pentru trecutul
istoric „pătat”, trebuie să acordăm cetățenie română oricărui evreu care vrea
să vină astăzi în țara noastră cu o oarecare sumă de bani și aici să devină
miliardar etc. etc. Iar mai presus de toate, noi, românii, trebuie să tăcem și să-
i lăsăm pe ei să ne conducă! Prin aceste învinuiri repetate se urmărește o
culpabilizare a românilor și românismului care să permită reprimarea
spiritului național românesc, atâta cât a mai rămas el astăzi.
Toate acestea sunt urmarea loviturii de stat din decembrie 1989, când
trădătorii din fruntea Armatei și a Securității au adus la putere un grup de alți
trădători și vânzători de țară, minoritari etnici, în frunte cu grupul format din
Ion Ilici Iliescu (Ivanovici), Petre Roman (Neulander), Nicolae Militaru
(Lepădat), Silviu Brucan (Saul Brukner), Virgil Măgureanu (Imre Asztalosz),
Alexandru Bârlădeanu (Sasha Goldenberg) & CO…
MAM: Să revenim la legionari. Ce propuneau ei privitor la evrei?
CL: Corneliu Codreanu a formulat idei coerente pentru a proteja pe români,
începând cu problemele de educație, pe care le punea la baza interesului
național românesc. Învățământul nu era generalizat. Nu erau școli suficiente
și nici resurse și cadre didactice pentru a fi dezvoltat în conformitate cu
necesitățile etniei române. Liderul legionar a propus reducerea numărului de
elevi evrei, în favoarea celor de etnie română, prin sistemul numerus clausus,
respectiv proporțional cu numărul populației evreiești și românești, ceea ce
era foarte corect și nu dezavantaja pe nimeni. Or, politica evreilor era ca ei să-
și școlească întreaga populație și românii să fie cei care să rămână pe

7
dinafară. În acest fel, românii erau menținuți în cea mai mare parte în afara
școlii, devenind o masă înapoiată, ale cărei rezultate ale muncii și resurse
naturale puteau fi ușor achiziționate ieftin, iar accesul românilor în poziții
cheie în societate era limitat. Din statisticile vremii rezultă că proporțiile
evreilor în școli, licee și universități depășeau 50%, uneori cu mult, mai ales în
domeniile „cheie”, cu deosebire în Drept, Economie, Finanțe și Medicină. În
marile orașe din Moldova, Cernăuți, Iași, Dorohoi, Botoșani și altele, acest
procent era uneori de 80% evrei și 20% români.
De asemenea, Corneliu Codreanu s-a împotrivit aplicării articolului din
Constituție, impus cu forța prin presiuni externe, care prevedea dreptul
evreilor de a primi cetățenia română și de a fi admiși în viața politică.
Codreanu și legionarii au prevăzut și măsuri prin care etnicii români să-și
creeze rețele comerciale aparte, de la achiziția produselor, până la raft, altele
decât cele evreiești, unde românii să-și poată promova produsele la prețuri
corecte, fără ca producătorii români să fie extorcați și fără a fi nevoie de
măsuri represive împotriva evreilor, care să creeze tensiuni sociale interne și
politice internaționale. Corneliu Codreanu nu a propus niciodată folosirea
forței, decât în scop defensiv și ca răspuns la măsurile ilegale antilegionare și
antiromânești ale evreilor sau ale autorităților de stat. Ulterior, programul
legionar s-a îmbogățit și perfecționat și s-au făcut și alte propuneri.
MAM: Programul politic al legionarilor a deranjat și i-a speriat pe mai marii
societății românești. Cum explicați această problemă, în condițiile în care
conducătorii țării erau etnici români?
CL: Da, români, cu excepția regilor, a unor consilieri regali, ai camarilei
regale evreiești și ai celor mai mari bancheri și oameni de afaceri evrei.
Programul legionar îi speria pe oamenii politici de atunci, ca și pe cei de
astăzi, care-l interzic în continuare, pentru că el propunea reformarea din
temelii a sistemului. În 1927, când Corneliu Codreanu a creat „Legiunea
Arhanghelului Mihail”, programul acesteia era total diferit de al partidelor
politice. Aplicarea acestui program ducea la înlăturarea sistemului politic al
partidelor. Pe de o parte, acest sistem al partidelor era corupt în adâncul său,
ca și astăzi, moștenind tarele fanariotismului, pe de altă parte, întreținea o
confruntare continuă între partide și elite care eroda majoritatea energiilor
societății românești. În finalul epocii interbelice, regele Carol al II-lea, care a
fost mult influențat și de legionari, a trecut și el la politica partidului unic, în
februarie 1938. Vă reamintesc că anii 1938-1939-1940, au fost cei mai buni
ani ai perioadei interbelice, din punct de vedere economic, dar nu numai.
Legionarii propuneau în primul rând redresarea morală, prin promovarea de
modele spirituale, într-o măsură mai mare decât prin măsuri politice și
administrative. Legionarii propuneau exclusiv lupta parlamentară împotriva
partidelor politice corupte și ajungerea la putere prin alegeri democratice,

8
ceea ce ei numeau „biruința legionară”, poziție din care doreau să promoveze
actele normative prin care să elimine marile tare ale societății românești. Tot
programul legionar promova virtuțile umane, îndeosebi onoarea, demnitatea,
onestitatea, modestia, bunul simț, curățenia sufletească, cinstea, respectul
pentru muncă, moralitatea, conștiinciozitatea și punctualitatea și, mai presus
de toate, dragostea de țară și de strămoși.
Apoi, într-o poziție centrală, a fost așezată dragostea și respectul față de
muncă. Legionarii au organizat, în toată țara, mai ales în timpul vacanțelor,
tabere de muncă pentru elevi, studenți și tineri. Totul se făcea benevol. De
fapt, Mișcarea Legionară a fost mai mult o școală educativă a etniei române,
decât o mișcare politică. Extinderea curentului legionar în rândurile românilor
din toate provinciile țării a cunoscut un crescendo continuu, cu salturi
deosebite în anii 1935-1937. Sub influența Mișcării Legionare, tinerii elevi de
liceu, studenți, muncitori, intelectuali și țărani își formau aspirații și idealuri
de viață. La anvergura mișcării, o contribuție importantă a avut figura
carismatică a lui Corneliu Codreanu, admirat pentru moralitate, patriotism,
determinare și spirit de sacrificiu pentru semeni. În rândul legionarilor se
aflau intelectuali de mare clasă, valori ale istoriei culturii românești, pe care
unii lideri ai evreilor și alți români jidoviți i-au interzis prin nefericita Lege
217/2015. În fine, ar fi multe de spus…
M.A.M.: Vă mulțumesc.
(Va urma)
A consemnat Marius Albin MARINESCU

13 Comments

Daniel
Posted august 31, 2016 at 12:10 PM

Foarte bun articolul, astept cu nerabdare continuarea.

CALIN EUGEN
Posted august 31, 2016 at 9:29 PM

MULTUMIM DIN SUFLET PTR. ARTICOL!

Vasile Zărnescu
Posted septembrie 1, 2016 at 11:19 AM

9
Un articol necesar și instructiv, dar, din grabă, s-au strecurat cîteva greșeli, dintre care, pe
cele mai grave, le analizez mai jos.

1. Expresia „evreii pământeni, așezați în Țările Române de sute de ani” este absolut greșită.
Jidanii începuseră să fie împămînteniți cam de pe la 1830, cînd începuseră să fugă din
Imperiul austriac, deoarece trebuiau să fie recrutați în armată, iar aceștia se exchivau,
conform concepției talmudice – care le interzicea să-i sprijine în orice mod pe „goiymi” și,
dimpotrivă, le cerea să îi saboteze pe orice cale.

Despre afluirea jidanilor de pe la 1800 încoace vorbesc Nicolae Iorga, în „Istoria evreilor în
țerile noastre, Bogdan Petriceicu Hasdeu, în Istoria toleranței religioase la români”, Ioan
Slavici, în „SOLL ȘI HABEN”. Nicolae Iorga demonstrează clar că anterior anului 1800
existau jidani în Principatele Române, dar doar ca negustsori în trecere, nu ca locuitori.

2. „…între anii 600 și 800 d.Ch.” nu mai exista cultul „mozaic”, ci talmudismul. Cultul
„mozaic” – adică învățăturile lui Moise, sintetizate în DECALOG, sau ”Cele zece porunci”- a
reprezentat LEGEA i-a iudeilor. Mozaismul fusese pervertit de leviți în ceea ce a devenit
iudaism, care a reprezentat Legea a II-a numită și TORA, conținută în PENTATEUH, adică în
primele cinci cărți ale Vechiului Testament. Deosebirea esențială dintre mozaism și iudaism
este că a fost inrodusă dogma „poporului ales”, conform căreia jidanii erau poporul ales de
Iehova, care trebuia să supună, să conducă și, la nevoie să-i ucidă pe goiymii care nu li se
supuneu și nu acceptau condiția de sclav. Apoi, în vremea lui Iisus Hristos, iudaismul începuse
să fie transformat în talmudism, care, „…între anii 600 și 800 d.Ch.”, ajunsese la forma sa
închegată, existentă și azi și care este o formă exacerbată a iudaismului.

Talmudismul reprezintă Legea a III-a, care, întrucît începuseră să-i fie cunoscute cîteva
dintre preceptele cele mai agresive contra Creștinismului și – în speță – contra goiymilor,
adică împotriva TUTUROR celorlalți oameni, a fost redenumit iudaism, spre a nu mai fi
perceput atît de dezagreabil.

Talmudismul a fost transformat în sionism, care reprezintă Legea a IV-a și care este forma
cea mai rasistă și teroristă a talmudismului, statul Israel pe care l-a înființat sionismul fiind
primul stat terorist din lume.

Argumente deomonstrative suplimentare găsiți în cartea mea, HOLOCAUSTUL –


GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust”.

Andrei
Posted septembrie 16, 2017 at 4:57 PM

Sper ca sunteți mulțumit. Visul lui Codreanu s-a îndeplinit. In România nu mai sunt evrei.
( doar vreo 5000 de batrani pensionari ). Si ce bine o ducem !!!

justitiarul
Posted septembrie 16, 2017 at 5:54 PM

Ciudat! Eduard Hellvig (șeful SRI), Sandra Pralong (prima directoare a lui Soros in
Romania, azi consiliera lui Iohannis), Renate Weber, MRU, frații Mungiu (regizorul și madam
Pippidi), Nae Caranfil (tot regizor), Alexandru Florian, Radu F. Alexandru, fratii Orban
(Ludovic liberalul si Leonard, fost comisar european, acum consilierul lui Iohannis), Adrian
Severin, Bogdan Olteanu, Mugur Isarescu, Radu Berceanu si inca multi altii sunt pensionari?!
Pana una-alta, ei trag sforile in politica, servicii secrete, economie, finante si cultura!

10
Profesor
Posted septembrie 1, 2016 at 10:17 PM

N-am înțeles ce este greșit, lipsa explicațiilor de mai sus la care profesorul nu s-a referit? S-
au discutat alte probleme.

Vasile Zărnescu
Posted septembrie 1, 2016 at 10:41 PM

„Adevărul este întregul!” spune Hegel undeva, de aceea comentariul meu anterior trebuie
înțeles în contextul global al Istoriei României și, poate, era mai bine să îl public abia la
sfîrșitul interviului, pentru a avea prezentă întreaga pledoarie a autorului. De aceea, în
economia textului acestui prim episod, comentariul este, probabil, prea telegrafic și, din
această cauză, cam abscons și abrupt. Ca atare, revin cu unele explicații.

Popoziția „evreii pământeni, așezați în Țările Române de sute de ani” trebuia amendată
deoarece asemenea lejerități de exprimare – prea laxe și prea interpretabile, ca să mă exprim
eufemistic – se instituie în „argumente” ulterioare ale unor autori de mîna a doua, dar care se
vor din „elita intelectuală” ca, de ex., Teșu Solomovici, care va susține că sunt întemeiate pe
„autoritatea științifică a autorului”. Desigur, spun aceasta forțînd oarecum lucrurile, pentru că
nu-mi închipui că Teșu Solomovici îl va cita pe Corvin Lupu cu acest articol-interviu în care,
iată!, prezintă apariția Mișcării Legionare ca o reacție implicită la afluxul de jidani, care au
adus toate tarele acestei nații corcite: cămătăria, corupția, exclusivismul, terorismul, așa cum
reiese din Pentateuh și cum se prevede în mod expres în Talmud. Dar, ținînd cont de tupeul
acestora, trebuie să ne așteptăm la orice malversațiune din partea lor, de vreme ce un Teșu
Solomovici a avut neobrăzarea să scrie o carte cu titlul „România iudaică”, în care pretinde că
jidanii sunt aici de peste două mii de ani, înaintea chiar a românilor, băștinași din vremuri
imemoriale. Deja, între timp, pe internet a apărut știrea că un jidan rezident în România,
Obedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen, a scris un material în care spune nici mai mult
nici mai puțin că jidanii și grecii au construit Sarmisegetuza (cf. aici: https://sites.google.com/
site/bibliaarmateiromane/dacia-si-scito-dacii-mentionati-in-biblie ; http://ioncoja.ro/semnal-de-
alarma-si-avertisment-pentru-naivii-din-barca-lui-napoleon/comment-page-1/ )!

Oricum, în vremea lui Octavian Goga în România erau circa două milioane de jidani și nu
500.000, cum se vehiculează în unele cărți scrise de mercenari holocaustiști! Și la fel sunt și
acum!

Pe de altă parte, cuvîntul „evreu/ebraic” este o născocire lingvistică: un popor numit


„evreu” nu a existat. Termenul „evreu” este folosit exclusiv în România. Pentru detalii, vedeți
aici: http://www.justitiarul.ro/cuvantul-jidani-concept-geopolitic-si-istoric/.

Dintre jidanii existenți în lume, circa 90 la sută provin din (k)hazari, care vorbeau limba
idiș, fiind un popor de origine turco-mongolă, și care a adoptat talmudismul în anul 740, la
comanda regelui lor Bulan.

Martin Cristisn
Posted septembrie 3, 2016 at 12:27 AM

11
E nevoie mare in aceste vremuri de o noua Miscare pentru a intari valorile morale si
nationale, avem nevoie de o noua revolutie ,care sa fie vizibila prin puterea explului de la mic
la mare de o noua abordare a problemelor sociale impuse ,de o noua ordine sociala prin
inlaturarea gunoailor intelectuale din apatatul de stat si sprijinirea tinerilor prin activitati
moral edicative nu religios-dependente .Daca vreti sa traiti liberi in aceasta tara ajutati copii
sa se dezvolte fara inhibitii si frica de vreo putere insuflindu-le dezvoltarea moralitatii si
ajutorul reciproc in caz de necesitate.Distrugerea generatiilor tinere insramna o mare
pierdere pentru tara si un castig pentru fanariotii din partidele ce ne conduc. Fiecare
cetatean care vrea sa schimbe ceva trebuie sa aiba un rol moral necesaar in societate prin
insuflarea valorilor tinerei generatii si sa gandeasca in acord cu necesitatile lor.Ex:invatati
copiii sa joace sah,sa faca sport,sa citeasca,sa se razvrateasca impotriva anormalitatii,sa se
exprime in sensul bun etc. Lucrurile acestea trebuie facute benevol nu in baza unei
contraprestatii.Asta inseamna revolutie ,schimbare si evolutie.As scrie mai multe dar timpul si
oamenii sunt factori care pentru unii sint limitative .Cu alte civinte iplicati va in cresterea
copiilor chiar daca nu sunt sangvini caci ei reprezinta VIITORUL NOSTRU CA NATIE. Am un
mare respect pt valorile Miscarii legionare

dac
Posted septembrie 3, 2016 at 10:14 PM

unii vor sa ii domine pe altii , profita de bunatatea lor si sunt luati de prosti cazul nostru
Dacia , orice populatie migratoare a fost primita foarte bine … minoritatea inca este tolerata
foarte bine … din cauza asta alte populatii migratoare au convertit conationalii nostrii in
propria natie …. pana cand nu o sa dispara aceste influente ale duhurilor rele asupra altor
populatii gen evreii , ungurii ,tiganii , rusii , americanii , populatia autohtona nu o sa aiba
pace …. poate langa Dumnezeu … dar pana atunci ne mananca dracii . Traiasca Dacia Mare ,
Miscarea Nationalista Legionara , blestemati fie cei ce ne vror raul si contribuie la el :Iliescu,
Roman , Nastase , Voiculescu , Brucan , Stanculescu deja ii are in grija Ceausescu , urmeaza
restul.

Calancea Tiberiu
Posted august 11, 2017 at 9:42 PM

de acord cu tine

BOSOROGU
Posted aprilie 22, 2017 at 12:57 PM

Credeti ca adevarata istorie poate fi priceputa de generatiile de derbedei folositi de secu-


cominternisti sa fie “noile cadre de partid si stat” cu mana represoare – securistii,
MAJORITATEA FIIND ANALFABETI DE GENERATII? Apoi, clasa navetista cu actuala
populatie de peste 50% analfabeta cronic DAR CU DREPT DE VOT cand sunt o,oo educati
socio-politic?

12
II – Legionarii nu au fost nici
naziști și nici fasciști
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, v-ați referit la faptul că
partidele politice care conduceau România interbelică nu agreau Mișcarea
Legionară și ați arătat unele dintre motive. Totuși, eu insist să vedem de ce
politicieni români, „arbitrând” conflictul dintre evrei și legionari, care erau
români, au luat partea evreilor. „S-a făcut sângele apă”, sau ce s-a întâmplat?
Corvin Lupu: Așa cum am arătat, programul legionar avea în vedere
înlăturarea prin alegeri democratice, prin voință națională, a partidelor
politice de la conducerea societății românești. Pe lângă faptul că erau corupte
în adâncul lor, ele reprezentau grupuri de interese ale căror acțiuni politice
interne și externe erau dezavuate de morala legionară și nu slujeau interesele
profunde ale românismului, așa cum erau ele văzute de legionari.
Am menționat corupția mare din acele timpuri. Evreii aveau multe și mari
interese în România, ca și astăzi. Pătrunderea capitalului evreiesc în România
era dăunătoare societății românești, motiv pentru care cei mai patrioți dintre
liberali, au conștientizat fenomenul și au promovat doctrina Prin noi înșine!,
care i-a consacrat și le-a adus mari succese în guvernarea României. Evreii
aduceau bani în țară, acaparau activitățile economice și le integrau sistemului
lor comercial, din care majoritatea românilor era exclusă. După primul război
mondial, Ionel I.C. Brătianu a promovat cu mult succes această doctrină, dar
nu i-a putut opri pe evrei să-și extindă controlul asupra societății românești.
Evreii au găsit soluții de promovare a propriilor interese, având ca „vârf de
lance” băncile evreiești. Una dintre acestea era Banca Marmorosch, Blank &
Co. Pentru promovarea intereselor evreiești, printre altele, banca acorda
credite și garanții bancare politicienilor români de vârf care le susțineau
interesele. Cu alte cuvinte îi cumpărau. Se acordau credite fără termen fix de
rambursare, un fel de credite nerambursabile, pe care eu îmi permit să le
numesc taxă de protecție. Sumele erau foarte mari. Ca și astăzi… Vedeți
cazurile Microsoft, EADS, Siemens și multe altele. Politicienii din România
sunt cumpărați de companii străine, în schimbul acaparării pieței. Peste
aceste afaceri, astăzi, ca și în perioada interbelică, justiția „independentă”
pune mușamaua, dar asta nu înseamnă că faptele nu există. Așa era și atunci.
Or, Corneliu Codreanu, ajuns deputat în Parlamentul României a trecut și la
deconspirarea acestor politicieni și a sumelor uriașe pe care le acordau
băncile evreiești politicienilor români. În 1931, în plenul Parlamentului,
Corneliu Codreanu a dat citire unei liste cuprinzând pe Carol Davila, Rudolf
Brandsch, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu,
Eugenia Goga, Mihail Popovici și alții, care primiseră sume foarte mari de bani
de la Marmorosch, Blank & CO, pe care, după cum s-a văzut ulterior, nu le-au

13
mai restituit, banca intrând în faliment. Corneliu Codreanu era un justițiar,
spunea ce gândea, nu făcea compromisuri și nu menaja pe nimeni, ca urmare,
nici sistemul corupt de atunci nu îl agrea și toți se temeau de el și de mișcarea
lui, în ansamblu.
MAM: L-a citit în Parlament și pe Titulescu…
CL: Da, l-a citit cu suma de 19.000.000 (nouăsprezece milioane) lei. Era o
sumă foarte mare. O pereche de boi de jug costa 200 de lei… Vă dați seama ce
putere de cumpărare aveau acei bani. Dar să nu credeți că plătind atâta mită
băncile evreiești pierdeau. Nu, ele câștigau, fiindcă acționarii lor erau
recompensați cu comenzi de produse, cu lucrări de investiții, de reparații,
primeau acces la resurse naturale etc. Fiindcă ați pomenit de Titulescu,
doresc să amintesc că el a fost și a rămas toată viața omul evreilor, care i-au
promovat mereu o imagine excepțională. Eu nu îi neg calitățile de diplomat,
carisma, cultura, într-un cuvânt valoarea. Dar a fost cumpărat de evrei, cum s-
a dovedit. Titulescu, pe lângă realizările diplomatice importante pe care le-a
avut, a contribuit foarte mult la declanșarea și menținerea adversității
Germaniei și Italiei față de România, în perioada interbelică. Această
adversitate a fost de negestionat de către România. Ea a avut urmări
dramatice pentru țară, conducând la prăbușirea României Mari, în 1940.
Multă lume a dat vina exclusiv pe regele Carol al II-lea, care era, ca și
președinții de mai târziu ai țării, conducătorul politicii externe românești, dar
ministrul Titulescu a jucat și el un rol foarte important și, adeseori, l-a
influențat pe rege. Titulescu a adunat și el o mare avere, în parte, de la evrei.
Atât el cât și alți politicieni au plecat din țară și au trăit ca niște nababi, din
banii adunați din politică, pe bază de corupție, nu din salariile de demnitari de
stat.
În anii 1995-1997, am studiat mult arhiva diplomatică a Legației SUA la
București. Ea fusese oferită României de Departamentul de Stat al SUA, la
schimb cu alte documente secrete ale statului român. Printre aceste
documente, am găsit o copie a unui raport înaintat Departamentului de Stat
de la Washington de către ambasadorul SUA la Paris, William Bullitt. Acesta
își informa superiorii că Nicolae Titulescu a predat guvernului Franței
documente secrete ale statului român. Vedeți, domnule director, poporul
român are nevoie de modele, de repere, de mari personalități la care să se
raporteze, dar, de multe ori, dacă cercetezi aceste repere, ajungi la concluzii
triste, uneori, la concluzia că unele personalități nu-și merită faima. Există și
situația inversă, când personalități istorice care sunt proiectate opiniei publice
ca fiind eminamente „negative”, să necesite reevaluări importante. Nu mai
dau exemple.
După părerea mea și a altor cercetători, laudele exagerate care s-au adus
regimului politic al României interbelice nu au acoperire. În acel timp, s-a

14
progresat în diverse direcții, mult față de perioada dinaintea primului război
mondial, dar tarele societății românești erau incontestabile, din multe puncte
de vedere. Idealizarea acestui regim a fost făcută pentru a oferi o alternativă
virtuală la regimul ceaușist care fusese răsturnat în 1989. Idealizarea
perioadei era folosită atât la lupta împotriva comunismului, practic, a
socialismului de stat, cât și în promovarea politicii de „dare a ceasului înapoi”,
practicată după 1990, prin care s-a spoliat România, prin retrocedările în
majoritate frauduloase și care nu se justifică din punct de vedere politic,
național și, adeseori, economic.
MAM: Cum adică „nu se justifică din punct de vedere economic”? La ce vă
referiți?
CL: Ca să fiu bine înțeles privitor la argumentele economice pentru care
multe obiective nu ar fi trebuit retrocedate. Prin lege s-a stabilit că acolo unde
statul român a investit cel puțin 50% din valoarea inițială a imobilului, acesta
să nu mai poată fi retrocedat. Această prevedere legală nu s-a respectat și nu
s-a aplicat. Eu vă pot da exemple din orașul nostru, Sibiu. Inclusiv cu
retrocedarea Muzeului Brukenthal. Pe lângă faptul că a fost retrocedat
fraudulos din punct de vedere juridic, prin investițiile mari făcute de statul
român în cercetarea științifică, în achiziții, în investiții și în reparații, valoarea
lui a crescut cu mai mult de 50%. Luați în considerare zecile și zecile de
tablouri achiziționate de Brukenthal și oameni trimiși de el pe la diverse
târguri europene de artă, care au rămas în depozitele muzeului până în anul
1948 ca și lucrări anonime, fapt care le conferea o valoare scăzută și care,
ulterior, după cercetare științifică și identificări, unele senzaționale, făcute de
specialiști români și străini, cu finanțarea statului român, au crescut de zeci
sau de sute de ori în valoare. Pentru aceste identificări, s-au finanțat deplasări
în străinătate și au fost invitați specialiști de renume mondial care să
contribuie la ele. Dau un sigur exemplu: Ecce Homo, a lui Titian. Un tablou
anonim în 1944, la naționalizarea muzeului prin Decret regal, care valora
câteva mii de dolari, valorează astăzi milioane de dolari. Dacă s-ar fi făcut o
expertiză conform legii, erau temeiuri suficiente pentru a nu se retroceda
muzeul. Cunosc situația Muzeului Brukenthal. Tatăl meu a fost 21 de ani
director al acestui muzeu, înainte de a fi decan și director la Institutul
Academiei Române. Și cui s-a retrocedat? Unei foste minorități care, practic,
mai are câțiva indivizi rămași pe la noi, majoritatea zdrobitoare a sașilor
emigrând în Germania, unde și-au pierdut identitatea, topindu-se în marele
popor german. În municipiul Sibiu, la recensământ, s-au declarat sași doar
câteva zeci de persoane, multe dintre ele fiind doar pe jumătate sași, sau pe
sfert. Imediat după decembrie 1989, foarte mulți cetățeni care aveau o rudă
de etnie germană s-au declarat sași și s-au înscris în Forumul Democrat al
Germanilor, pentru că primeau pachete din Germania cu alimente, haine etc.
Castelul Bran s-a retrocedat tot aiurea și foarte multe altele, la fel. Iar acum,

15
după ce am retrocedat mari valori culturale și materiale ale statului român,
vine premierul Czölösh să ceară poporului român să răscumpere Cumințenia
pământului, a lui Brâncuși, care reprezintă o picătură din lacul retrocedărilor
și a jafului din România. După ce ai retrocedat abuziv și ai jefuit țara, ceri
amărâților să cumpere opere cu multe milioane de euro, încercând tu stat, să
arăți că îți pasă… Dar, ne-am îndepărtat cu discuția de la evrei și am ajuns la
alte necazuri…
MAM: Da, vorbeam despre banca Marmorosch. După ce i-au corupt pe
politicienii români, au băgat banca în faliment…
CL: Falimentul ei a fost unul de mare senzație în epocă. A semănat cu
falimentul BANCOREX, din anii 1990. La falimentul Băncii Marmorosch, Blank
& CO, politicienii români au rămas cu împrumuturile nerambursate, ceea ce s-
a și dorit, iar zecile de mii de depunători, majoritatea oameni de rând și din
clasa mijlocie, au fost deposedați de depuneri.
Așa a fost și cu BANCOREX, după 1990, unde se aflau și o mare parte din
conturile fostei Securități, respectiv ale fostei I.C.E. „Dunărea”, ca și o mare
parte din sutele de conturi deschise pe numele unor ofițeri ai fostei Securități,
care primiseră calitatea de „directori de credit”. Securitatea ținea ascunse de
Ceaușescu sume imense de bani și nu le puneau la dispoziția bugetului de
stat, de teamă să nu-i vină lui Ceaușescu ideea de a aproviziona populația,
care nu ar mai fi putut să fie răsculată împotriva lui. Țara avea bani grei și
depozitele pline, iar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca…
Am explicat pe larg aceste fenomene, în cartea Trădarea Securității în
decembrie 1989, care se găsește în lanțul de librării „Diverta”. Devalizarea
acestor conturi s-a făcut acoperit. Înaintea prăbușirii BANCOREX, s-au
acordat credite fără dobândă cadrelor de conducere din politică, administrația
centrală, servicii, din Ministerul de Interne etc., care au primit cadou această
parte din banii țării, adunați în conturi ale fostei Securități, deschizând
afaceri, sau mutând banii în paradisuri fiscale. Sistemul ticăloșit își cumpăra
susținători, care să țină în frâu poporul român, care începea, încet și greu, să
înțeleagă marea cacealma care s-a numit „Decembrie 1989” și care a
însemnat acapararea României. Directorul BANCOREX, Răzvan Temeșan,
ofițer al CIE/SIE, a fost ținut o vreme într-un penitenciar, de ochii lumii, dar de
fapt, în regim de adăpost. Apoi, după ce „și-a ispășit pedeapsa”, s-a mai „făcut
o nefăcută”: l-au scos din închisoare și, în urma unui proces controlat, instanța
i-a admis despăgubiri pe seama statului român de 4,5 milioane de euro! Nu
știu dacă a fost mulțumit, prin comparație cu ofițerii de securitate care au
furat sume mult mai mari, unii chiar uriașe. Marii îmbogățiți post-decembriști
aparțin fostei Securități! Așa i-au închis și lui Răzvan Temeșan gura și l-au
recompensat pentru loialitate și pentru omertă… Seamănă mult cele două
falimente bancare, Marmorosch și Bancorex…

16
Istoria este foarte importantă. Cine înțelege trecutul, înțelege și prezentul și
poate controla viitorul. De aceea este Istoria „regina științelor umaniste” și de
aceea vor acaparatorii României să scoată istoria de tot din școală. De fapt, au
scos-o deja… Un popor care nu-și știe istoria și realitățile în care trăiește se
îndobitocește și poate fi jefuit ușor. Or, stăpânii noștri actuali sunt experți în
colonialism.
MAM: Deci, prin falimentul Marmorosch, Blank & CO, politicieni români au
rămas cu creditele evreiești, care s-au transformat în mită, iar prin falimentul
BANCOREX, acei securiști, după ce îl trădaseră pe Ceaușescu, au furat banii
țării…
CL: Exact așa!
MAM: Din cele citite de mine, se pare că și regele Carol al II-lea i-a admirat
pe legionari în tinerețe.
CL: După primul război mondial, Carol al II-lea a urmărit cu interes
ascensiunea fulminantă a lui Benito Mussolini în Italia. Era entuziasmat de
personalitatea acestuia și de modul în care poporul italian îl urma pe
Mussolini și cum s-a dezghețat dintr-o dată întreaga societate italiană,
dezgheț urmat de o dezvoltare deosebită, pe multiple planuri. În 1920, înainte
ca Mussolini să preia puterea, principele Carol al II-lea avea în proiect să
înființeze o mișcare națională de extremă dreaptă, pe care să o conducă el
personal și care să-i fie bază de susținere mai târziu, când avea să devină
rege. Nu și-a putut pune planul în aplicare, pentru că au urmat ani de mare
agitație în viața prințului: căsătoria morganatică cu Zizi Lambrino, nașterea
primului său fiu, Mircea, recăsătoria cu Elena a Greciei, nașterea lui Mihai,
relația cu Elena Magda Wolff Lupescu, dezmoștenirea, părăsirea României,
îndatorarea în străinătate, lovitura de stat din iunie 1930… Între timp,
Corneliu Codreanu i-a luat-o înainte și a înființat, organizat și dezvoltat
Mișcarea Legionară.
Mai târziu, în deceniul al patrulea, Carol al II-lea i-a propus lui Corneliu
Codreanu să conducă împreună Mișcarea Legionară, prin aducerea regelui la
conducerea ei, alături de Codreanu. În acest proiect, regele vedea singura
modalitate de a-i putea controla și supune pe legionari. Corneliu Codreanu i-a
spus regelui cu multă seninătate că morala legionară are exigențe mari și el,
regele, care este un om imoral, nu se califică pentru a face parte din Legiune.
Aceasta a fost ruptura totală dintre rege și „căpitanul” legionar, care va
culmina cu întemnițarea abuzivă, dovedită ulterior, la rejudecare, a fi fost fără
probe, iar în 30 noiembrie 1938, cu asasinarea primitivă a lui Corneliu
Codreanu și a altor 13 mari conducători legionari. Astfel, aceștia au devenit
martiri și au completat lunga listă de patrioți români, de mari patrioți români,
care au murit năprasnic pentru că nu au vrut să se supună acaparatorilor
României.

17
Oferta regelui ar fi scurtat drumul legionarilor spre guvernare, dar Corneliu
Codreanu nu accepta guvernarea cu orice preț. La el, principiile organizației
erau puse deasupra necesității de a prelua rapid puterea. Codreanu a spus
mereu că Legiunea nu trebuie să preia puterea decât atunci când va fi foarte
bine pregătită organizatoric, atât la nivel central, cât și în toate județele țării.
În alegerile din noiembrie 1937, dreapta românească, adică legionarii lui
Codreanu și partidele mai mici ale lui A.C. Cuza și O. Goga, a obținut cel mai
mare procentaj: peste 25% din voturi, dar regele nu a vrut să dea guvernarea
legionarilor și i-a oferit-o lui Octavian Goga. Au fost ultimele alegeri
organizate în România interbelică.
Dezvoltarea Mișcării Legionare în condițiile unui regim electoral era de
neoprit. Tineretul intelectual, dar și elitele sătești activau în număr tot mai
mare în Frățiile de Cruce și în Legiune. După alegerile din noiembrie 1937,
regele, camarila regală și partidele „istorice” și-au dat seama că în următorii
patru ani legionarii vor prelua puterea prin alegeri, la pas și că erau de
neoprit. Acesta a fost principalul motiv pentru care, în februarie 1938, Carol
al II-lea a instaurat regimul regal și a desființat partidele politice, trecând la
politica partidului unic. Național Liberalii și Național Țărăniștii nu s-au opus
voinței regelui, conștienți că ei nu vor mai avea șanse electorale pentru a
conduce țara și între legionari și rege, îl preferau pe rege, care nu le dezavua
corupția și le tolera promovarea intereselor, după cutumele tradiționale în
care morala juca un rol mai mic.
MAM: Cred că și procesiunile legionare i-au reținut atenția regelui Carol al II-
lea. El credea în efectul acestor manifestări asupra poporului. Manifestările
publice la care participa regele Carol al II-lea erau foarte atent concepute și
organizate în toate detaliile lor.
CL: De acord cu dumneavoastră. Câteva procesiuni/manifestații legionare au
fost cu totul deosebite și au rămas în conștiința publică, chiar dacă autoritățile
statului român, care, trebuie să recunoaștem, nu era unul democratic, au
dispus distrugerea filmelor realizate cu respectivele ocazii, pentru a nu
rămâne mărturii ale atașamentului poporului român față de Mișcarea
Legionară. Așa a fost cazul cu alaiul care a însoțit mirii la nunta lui Corneliu
Codreanu, sau înmormântarea legionarilor căzuți în războiul civil din Spania
în lupta împotriva comuniștilor internaționaliști, sau manifestația de
exprimare a satisfacției pentru achitarea lui Corneliu Codreanu în procesul în
care s-a judecat împușcarea prefectului Poliției din Iași, Constantin Manciu.
În aceste filme distruse, se vedeau manifestări legionare la care participa, în
ordine perfectă, cum nu se prea întâlnește la noi, un număr impresionant de
oameni. Coloanele se întindeau pe mai mulți kilometri. În România, asemenea
manifestări nu au mai avut loc decât la înmormântarea Mariei Tănase și la
vizita lui Richard Nixon, din 1969. Nu cred că trebuie să menționăm între

18
aceste manifestări și ieșirea în stradă din după amiaza de 22 decembrie 1989,
care a fost „rodul” unei manipulări colosale.
Comuniștii au procedat la fel, doar că nu au distrus filmele pe care le-au
moștenit de la predecesori, ci le-au închis în arhive securizate. După
decembrie 1989, cu „înalte aprobări”, unele date chiar de directorul Virgil
Măgureanu, altele date de alți înalți demnitari de stat, reprezentanților unor
instituții internaționale evreiești li s-a permis accesul în arhivele secrete
românești, sub pretextul căutării de documente pentru muzeele holocaustului
evreilor din Washington și din Tel Aviv. Cei care au ajuns la conducerea
României dădeau evreilor documente care să poată fi folosite în vasta
operațiune de învinovățire a poporului român de genocid, operațiune pusă la
cale după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. S-a mers atât de departe încât, cu
3-4 ani în urmă, s-a semnat un protocol prin care evreii să aibă voie să caute
nestingheriți în Arhivele Militare de la Pitești, cele mai valoroase pe care le
deține Ministerul Apărării Naționale.
MAM: După părerea mea, această penetrare străină a arhivelor secrete ale
statului român este o urmare directă a pierderii suveranității naționale a
României, care a fost abandonată intenționat de către politicieni vânduți
străinătății.
CL: Cu mențiunea că majoritatea acestor politicieni nu erau români, nici de
sânge, nici de simțire, ci sunt minoritari etnici care au acționat pentru
îngenunchierea României. În fine, spun îngenunchiere, dar, între timp, românii
au ajuns din poziția „în genunchi”, în poziția „pe burtă”. Eu merg mai departe,
și vă spun că am temeiuri serioase să cred că au dispărut documente din
arhivele noastre secrete, cu deosebire dintre acelea care atestau crimele
săvârșite de evrei împotriva românilor, în 1940, la cedarea Basarabiei și după
1945, în timpul terorii judeo-bolșevice, ca și alte documente din arhivele din
Transilvania și Banat, unde au dispărut numeroase documente originale
privitoare la unguri și la sași, care au ajuns în Ungaria și în Germania.
În primii ani după lovitura de stat din decembrie 1989, a venit la mine
generalul de poliție Nenu, consilier al ministrului de Interne și m-a rugat să
preiau direcțiunea Arhivelor Statului de la Sibiu. Avea asupra lui un dosar de
informații și de probe din care rezulta că din instituție se scot documente care
se trimit în Germania, la un institut de studii a istoriei sașilor, unde lucrau sași
emigrați din Sibiu. Încet, încet, începând din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, din arhivele orașelor transilvănene au dispărut documentele care
atestă drepturile românilor asupra Transilvaniei, măsurile minorităților
naționale împotriva majorității românești, începând de la Unio trium nationum
(1438) și până la 1918. La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost ridicate din
Transilvania și duse la Budapesta două trenuri de documente, la care
cercetătorii români nu au avut niciodată acces. În arhivele din Transilvania și

19
din Banat au fost angajați, mai ales după 1989, cu prioritate, cetățeni de etnii
minoritare, cu motivația cunoașterii limbilor maghiară și germană, în care au
fost redactate majoritatea documentelor mai vechi. Armata română a ocupat
Budapesta de două ori, în 1919 și în 1944-1945, dar nu a recuperat arhivele
transilvănene. Generalii noștri au fost preocupați să recupereze vagoane de
cale ferată și alte bunuri cu semnificație reparatorie irelevantă. Atunci se
putea recupera o bogăție arhivistică imensă a pământului României. A fost o
neglijență a conducătorilor României și a armatei române.
MAM: Ați refuzat funcția?
CL: Da, am refuzat. Pe atunci conduceam Catedra de Istorie a Universității
„Lucian Blaga” și eram în plin program de dezvoltare a ei și de creare de noi
programe de studii și voiam neapărat să-mi pun proiectele în aplicare. Și, ca
să fiu sincer, a contat și faptul că eu aveam la Universitate venituri duble cât
cele de director la Arhivele Statului.
MAM: S-au luat atunci măsuri privitor la acea situație?
CL: Generalul Nenu avea ordin să acționeze discret să nu deranjeze
Ambasada Germaniei și Consulatul General al Germaniei de la Sibiu. Mi-a
cerut discreție, dar, ulterior, am aflat că s-a aflat de demers. Pe moment nu s-
au luat măsuri, apoi, după încă un refuz al unui coleg al meu, pe care l-am
recomandat pentru funcția de director, a fost adus un etnic român, serios și
din câte am aflat, nu s-au mai raportat scurgeri de documente. Dar este cert
că ceea ce fusese important de sustras, fusese deja sustras, imediat după
evenimente, când, în toată România, străinii, cu ajutorul slugilor lor din țară,
au cotrobăit prin toate sertarele…
MAM: Revenind la Mișcarea Legionară, Corneliu Codreanu a fost mereu
asimilat de către detractorii săi cu fasciștii italieni, cu naziștii germani și cu
SS-iștii. Ce părere aveți?
Corvin Lupu: Mișcarea Legionară nu se poate asimila nici cu fascismul
italian și nici cu nazismul german. Mișcarea Legionară a fost o mișcare
națională, bazată în mare măsură pe Biserica Ortodoxă. Codreanu a fost
socotit de dreapta europeană un naţionalist mistic. El nu a promovat doctrina
fascistă aşa cum se născuse ea în Italia şi cum o preluase Hitler, cu unele
modificări ideologice. Corneliu Codreanu nu era un „soldat al noii ordini”
fasciste. Pentru Codreanu, poporul român însemna unitatea românilor în viaţă,
cu cei care încă nu s-au născut şi cu sufletele celor morţi. Statul nu trebuia să
fie deasupra societății. El trebuia să fie doar „un veşmânt înfăşurat în jurul
naţiunii”. Autoritatea era promovată pe baza unei discipline liber consimțită și
a unor legi clare, drepte și dure. Codreanu dorea să creeze omul nou de care
România ducea lipsă pentru ca țara să aparţină românilor, adică tuturor celor
de origine română. Ideile lui l-au inspirat, în parte, câteva decenii mai târziu,

20
pe Nicolae Ceauşescu. Pe baza acestei linii naționale și morale, desigur, și cu
conotații politice, Codreanu s-a pronunţat, cum am mai arătat în discuția
noastră, împotriva dominaţiei societăţii românești de către evrei şi a combătut
sistemul parlamentar al partidelor, de esenţă liberal-occidentală, care nu era,
după părerea lui, corespunzătoare intereselor României. El s-a pronunţat
totdeauna pentru libertatea şi drepturile ţăranilor, care reprezentau 80% din
populația țării și pe munca și sărăcia cărora se baza prosperitatea micului
procent de oligarhi și de elite de la vârful societății românești.
În anul 1927, inspirat de icoana Arhanghelului Mihail din paraclisul
închisorii Văcăreşti, unde a fost deținut politic, Codreanu a înfiinţat
Legiunea Arhanghelul Mihail, ca pe o formaţiune fără program politic,
care a reprezentat o şcoală a formării caracterelor, o şcoală de educaţie
morală, naţională românească şi religioasă. Asta nu era nici fascism și nici
nazism. Baza legiunii o constituia cuibul. În cadrul cuibului, legionarii erau
educaţi să abandoneze grijile personale şi să-şi închine gândurile României şi
celor şase postulate: Disciplină, Muncă, Tăcere, Educaţie, Iubire şi Onoare.
Iniţial, selecţia pentru Legiune a fost foarte severă. Din 20 de candidaţi, era
primit doar unul. Cei acceptaţi făceau un stagiu de trei ani înainte de a fi
primiţi. Modelul a fost preluat și de comuniști, care, până la preluarea
conducerii de către Ceaușescu, introduseseră modelul legionar al candidaților
de partid. Astfel, mişcarea a ajuns să cuprindă elite, iar în anul 1930, când a
devenit Garda de Fier, era mult superioară, cel puțin din punct de vedere
organizatoric și moral, celorlalte partide, inclusiv celor care funcționau de la
jumătatea secolului al XIX-lea.
După al doilea război mondial, învingătorii în război au pedepsit crunt pe
naziști și pe fasciști. Toate organizațiile naziste și fasciste au fost identificate,
judecate, iar conducătorii lor care nu au fost asasinați sau condamnați la
moarte și executați, au fost întemnițați pe viață sau pentru foarte mulți ani.
Mișcarea Legionară nu a fost incriminată de nici o autoritate politică
sau judiciară, internă sau internațională, pentru apartenență la
fascism sau la nazism. În cadrul procesului de la Nürnberg, nu a
compărut și nu a fost acuzată de nimeni, pentru nimic. Cu toate acestea,
în ciuda Decretului regal de amnistie dat după lovitura de stat de la 23 august
1944, guvernul regal român nu i-a eliberat pe legionari din închisorile în care
fuseră deținuți după „rebeliunea” din 21-23 ianuarie 1941. „Democratul” rege
Mihai i-a ținut în continuare pe legionari în temniță, predându-i comuniștilor,
care i-au ținut mai departe, până când Gheorghe Gheorghiu-Dej a proclamat
încheierea luptei de clasă în România, singura țară socialistă care s-a
pronunțat în acest sens. Unii dintre legionari au murit în penitenciare înainte
de marele decret de amnistie din 1964.
Acuzele abuzive la adresa Mișcării Legionare, de „nazism” și de „fascism”,
sunt proferate de judeo-capitaliștii de după 1990, care, astăzi, exercită o

21
influență nocivă asupra societății românești și o intoxică cu neadevăruri, în
scop de acuzare a poporului român și de reprimare a oricărei forme de
mișcare națională. Aș putea să vă dau o listă de asemenea acuzatori, dar cred
că nu merită să le pomenim numele. O eventuală mișcare națională
românească autentică, necontrolată de „sistemul ticăloșit”, ar fi singura care
ar putea să elibereze România din mâinile jefuitorilor ei, respectiv a
corporațiilor internaționale susținute de președinte, guvernanți și, mai ales,
de atotputernicii consilieri străini de la serviciile secrete, Președinție, Guvern,
D.N.A. și M.Ap.N.
În încheiere, domnule director, repet, legionarii nu au fost nici naziști și nici
fasciști! Au fost patrioți români!
Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc! Avem cititori care ar dori să vi se
adreseze. Pot să le dau adresa dumneavoastră de poștă electronică?
Corvin Lupu: Da, desigur: corvinlupuro@yahoo.com
(Va urma)
A consemnat Marius Albin Marinescu

2 Comments
Tudor

Posted septembrie 6, 2016 at 10:12 AM

„Mișcarea Legionară nu a fost incriminată de nici o autoritate politică sau judiciară, internă
sau internațională, pentru apartenență la fascism sau la nazism. În cadrul procesului de la
Nürnberg, nu a compărut și nu a fost acuzată de nimeni, pentru nimic.”

Perfect adevarat ! Asta pentru toti oligofrenii care acuza ML de fascism . Ganditi-va ca
acolo au fost incriminate nu doar NSDAP-ul german, ci si Camasile Negre mussoliniene ,
fascistii francezi ai lui Leon Degrelle, cei olandezi ai lui Arthur Seyss Inqhuart , Camasile cu
Sageti ale lui Szalay in Ungaria, ustasii lui Ante Pavelici , fascistii slovaci ai lui Tiso in Slovacia
, partidul lui Metaxas in Grecia , cei ai lui Vlasov in Ucraina , s.a.m.d. Doua organizatii din
toata Europa au fost achitate de acuzatia de nazism, o obscura organizatie bulgareasca si
Miscarea Legionara ! Sugestiv, nu ?

crotona silvain

Posted septembrie 15, 2016 at 2:52 PM

masoneria sionista este cea mai mare plaga a secolului – daca nu scapam de listele
electorale unde 95% sunt masoni , ne-am dus pe copca!

22
III – Legionarii nu împușcau pe la
spate
MAM: Domnule profesor, haideți să aducem discuția noastră la crimele
legionarilor, foarte controversate și care oferă, după părerea mea, principalul
„argument” al contestatarilor Mișcării Legionare, cei care se pronunță în
favoarea interzicerii în continuare a spiritului ei. Mă refer la respingerea
cererii de înscriere a unui partid legionar, în anii din urmă, la prevederile
Legii 217/2015, la diverse alte măsuri și la discursul public de după decembrie
1989 al unor oficiali, începând cu Ion Marcel Ilici Iliescu și continuând cu
liderii evrei Aurel Vainer, Maximillian Katz, Radu Ioanid și mulți alții, când
fenomenele negative din societatea post-comunistă erau adeseori numite
peiorativ, cu vădită nuanță de învinovățire, ca fiind „de factură legionară”, „de
esență legionar㔄legionarisme” etc.
CL: Da, într-adevăr, acele crime au fost de o mare violență și au fost
mediatizate pe măsură, mediatizarea făcută cu mult profesionalism
amplificând impactul lor negativ asupra opiniei publice interne și
internaționale. Dar, eu propun cititorilor noștri să nu privească doar crimele în
sine. Unii autori care relatează aceste crime încep prin a spune cum s-au
organizat criminalii să-l asasineze pe I.G. Duca, sau pe Armand Călinescu, sau
pe Madgearu, cum ar fi dorit să-l asasineze pe Titulescu, ce au făcut, cum au
acostat victimele etc. În acest fel, putem vedea crimele doar în sine, analizate
criminalistic, polițienesc, dar nu le putem vedea în profunzime, nu vom afla
niciodată cauzele care le-au generat și nu vom cunoaște fenomenele care au
condus la reacția prin crimă a unor legionari, față de situațiile în care au fost
aduși de autoritățile timpului. Oricum, când este vorba de crime, în teorie,
nimic nu le justifică, dar în războiul politic, în practica tuturor statelor Lumii,
situația este diferită: crima cu caracter politic a existat, există și va exista.
Sunt foarte puține perioadele în care un regim politic a reușit, în anumite
perioade, să ajungă la un echilibru de așa natură încât să-i permită să
guverneze fără să fie nevoit să apeleze la înlăturarea prin lichidare fizică a
adversarilor politici.
Nu doresc să fac o interpretare psihologică a fenomenului crimei, nu aparține
specializării mele, dar eu fac o distincție între crimele făcute în condiții de
apărare sau legitimă apărare dovedite, cum a fost împușcarea de către
Corneliu Codreanu a polițistului Manciu, cele în care criminalii au avut un
temei național real și au tratat viitoarea victimă ca pe un inamic al națiunii și
l-au tratat ca în condiții de război și cele în care sunt pur și simplu asasinați
adversarii politici, cum a făcut regele Carol al II-lea cu capii legionarilor. La
această categorie de asasinate în condiții de adevărat război intern, aș încadra

23
eu asasinarea lui I.G. Duca și a lui Armand Călinescu. Am să mă opresc asupra
acestor două, cele mai „celebre” crime legionare.
MAM: Pentru cititorii mai tineri, care au făcut școala în perioade mai
apropiate de zilele noastre, după ce s-a redus drastic studiul istoriei și s-a
eliminat esențialul din manuale, poate că ar fi bine să faceți o scurtă
introducere necesară înțelegerii contextului în care a fost asasinat prim-
ministrul I.G. Duca.
CL: După primul război mondial, timp de 10 ani, liberalii au condus România
cu multe succese, pe multiple planuri, bazându-se pe doctrina lor națională
„Prin noi înșine!” Dar, vrând, nevrând, în 10 ani s-a produs eroziunea
guvernării. Măsurile împotriva legionarilor, sprijinirea evreilor pe bază de
corupție, promovarea unor legi nedemocratice, cum ar fi Legea Mârzescu,
îmbogățirea elitei liberale prin mijloace îndoielnice și multe altele, au făcut
poporul să uite meritele liberalilor în crearea și consolidarea României Mari,
în dezvoltarea țării etc. În 1927 a murit Ionel I.C. Brătianu și Partidul Liberal
și-a pierdut stâlpul. În același an a murit și regele Ferdinand, care și-a bazat
domnia în primul rând pe liberali. În 1926, Partidul Național Român, puternic
în Transilvania, condus de Iuliu Maniu, a fuzionat cu Partidul Țărănesc, mult
răspândit în Moldova, Muntenia și Oltenia, condus de Ion Mihalache. Astfel, s-
a născut Partidul Național Țărănesc, care a acaparat majoritatea electoratului
românesc și, în decembrie 1928, a câștigat alegerile cu peste 77% din voturi.
Gândiți-vă că a fost una din cele mai mari victorii electorale din istoria țării.
Ajunși la putere, național-țărăniștii au văzut că ei dețineau funcțiile de
conducere, dar puterea economică și resorturile adânci ale societății erau tot
în mâna liberalilor. Pentru a-i lovi pe adversarii lor liberali, național-țărăniștii
au conceput un plan care s-a dovedit dezastruos pentru țară. Ei au înlocuit
doctrina „Prin noi înșine!” cu doctrina „Porților deschise”. Astfel, național-
țărăniștii au redus drastic taxele vamale și au anulat o serie de măsuri care
protejau economia românească, aflată majoritar în mâna liberalilor și au
umplut țara cu produse străine mai ieftine care au doborât economia
României. La aceste măsuri profund greșite s-a adăugat criza economică
internațională care a agravat și ea situația României. Iuliu Maniu și-a dat
seama că a greșit și a renunțat la unele din măsurile luate, revenind la
legislația anterioară, dar era prea târziu. În 1930 a avut loc lovitura de stat a
prințului Carol, care a înlăturat regența condusă de patriarhul Miron Cristea
și pe regele minor, Mihai I, iar după încoronare noul rege Carol al II-lea, s-a
înconjurat de o camarilă evreiască.
Curând, după preluarea conducerii statului de către Carol al II-lea, acesta a
intrat în conflict cu Iuliu Maniu, cel care a avut un rol determinant în
readucerea sa în țară. Pe acest fond, legionarii, în frunte cu Corneliu
Codreanu, au câștigat tot mai multă aderență populară, au intrat în Parlament
și au devenit o forță redutabilă.

24
În vara anului 1933, liderul liberal I.G. Duca, a întreprins o călătorie la Paris,
unde a încercat să-și folosească influența pentru a obține sprijin în vederea
preluării guvernării la București. I.G. Duca era mason. A luat legătura cu
masoneria franceză, compusă majoritar din evrei și le-a cerut sprijinul.
Masoneria contribuise mult la aducerea pe tron a lui Carol al II-lea și îl putea
influența decisiv. Mulți dintre evreii din masoneria franceză erau socialiști.
Socialiștii francezi erau angajați în a oferi sprijin umanitar evreilor persecutați
în Germania, unde, începând din ianuarie 1933, conduceau național-socialiștii
în frunte cu Hitler. Evreii francezi, socialiști și masoni, i-au promis sprijin
decisiv lui I.G. Duca pentru a deveni prim-ministru, cu condiția ca, ajuns la
putere, să primească în România 60.000 de familii evreiești care urmau să se
refugieze din Germania și să le acorde cetățenia română și toate drepturile.
I.G. Duca a promis că va face ceea ce i s-a cerut, fiind dispus să repare
persecuția evreilor din Germania, pe seama românilor, de parcă românii ar fi
fost vinovați de ceea ce pățeau evreii în țara lui Hitler.
În toamna anului 1933, guvernul condus de Alexandru Vaida Voevod a căzut și
Parlamentul a fost dizolvat. Liberalii nu mai fuseseră la putere de cinci ani și
doreau cu ardoare puterea. Adversarii lor național-țărăniști erau în mare parte
compromiși de eșecul guvernelor lor, dar perspectiva ajungerii la putere se
îndepărta pe măsură ce legionarii câștigau tot mai multă aderență populară.
În aceste condiții, regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru interimar pe
I.G. Duca și l-a însărcinat cu organizarea alegerilor parlamentare. În perioada
de dinaintea celui de al doilea război mondial, partidul care organiza alegerile
le și câștiga, pentru că se fura mult… Numirea lui I.G. Duca ca prim-ministru
al României a fost o confirmare istorică a faptului că rețeaua de influență
masonică a funcționat fără greș.
MAM: I.G. Duca a dovedit și el că puterea se dorea a fi obținută cu orice preț.
CL: Din păcate, de multe ori în istoria României, anumite măsuri s-au luat fără
a se calcula toate urmările și care este prețul cu care se atinge un obiectiv. De
multe ori, prețul plătit a fost mai mare decât câștigul obținut.
Dar I.G. Duca nu s-a oprit aici, ci a luat măsuri extreme, lovind tare în
democrația firavă a României. Deși conducea doar un guvern interimar, deși
urmau alegeri și constituirea unui nou parlament care să decidă marile
probleme ale țării, I.G. Duca a decis să-i elimine pe legionari din viața politică,
dându-și seama că exista pericolul ca ei să preia puterea prin mijloace
democratice. Astfel, în 9 decembrie 1933, prin Hotărâre a Consiliului de
Miniștri, Garda de Fier a fost desființată. Localurile legionarilor și arhivele au
fost preluate de autorități, s-au interzis toate simbolurile legionare, s-a
interzis orice acțiune politică sau de promovare, s-a interzis orice adunare cu
caracter legionar, s-a interzis strângerea de fonduri pentru legionari. Listele
de candidaturi în alegeri, depuse legal, în baza legii electorale, a fost

25
declarate nule și neavenite. La această măsură dictatorială, îndreptată
împotriva românismului, au contribuit și alți politicieni. De exemplu, Nicolae
Titulescu l-a informat pe ambasadorul Franței că dacă Garda de Fier nu va fi
interzisă, el va demisiona din guvern. Aceeași atitudine de șantaj a fost
susținută de Titulescu și în cercurile guvernamentale din România.
MAM: Aceste măsuri pe care ni le înșirați dumneavoastră nu au nimic în
comun cu democrația. Ele sunt măsuri absolut dictatoriale.
CL: Categoric dictatoriale, iar cei care au săvârșit aceste fapte antiromânești
au susținut sus și tare, chiar bătând cu pumnul în masă, atât ei cât și urmașii
lor, până astăzi, că ei sunt port-drapelul democrației românești și deținătorii
„marelui adevăr” în domeniul democrației. Nici un alt partid politic și nici o
altă forță din țară nu au protestat față de această măsură, bucuroși că scapă
de cea mai redutabilă forță politică națională românească, eliminată cu mâna
lui I.G. Duca, fără ca ei să trebuiască să se murdărească încălcând legi,
încălcând democrația și încălcând precepte morale. Mă refer la național-
țărăniști, la rege, la armată, la poliție, la justiție.
Hotărârea Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933, inițiată și susținută
de I.G. Duca, dovedește și limitele regimului „democratic”. Chiar dacă
legionarii doreau reformarea societății, pe alocuri chiar schimbarea ordinii de
drept, numai prin măsuri democratice, electorale, respectiv ca urmare a
voinței poporului conștient, acest lucru nu era tolerat de grupurile de interese
din partidele istorice și, bineînțeles de rege și camarila sa.
MAM: După această Hotărâre a Consiliului de Miniștri, legionarii nu au mai
avut nici o șansă…
CL: Nu au mai avut nici o șansă legală, de luptă politică democratică, cinstită,
așa cum o cereau ei și în care să-și poată promova morala și modelul de
dezvoltare a națiunii române. Dintr-o dată, toate idealurile naționale pe care le
promovau legionarii, care acestor români le păreau ca fiind singurele care
asigurau etniei române o șansă în istorie, s-au năruit. Desigur, instantaneu, s-a
născut ca de la sine întrebarea: „Ce facem?” Toate nemulțumirile care s-au
coagulat s-au orientat împotriva lui I.G. Duca, masonul vândut evreilor. În țară
s-a aflat de intenția aducerii celor 60.000 de familii evreiești din Germania,
care totalizau în jur de 300-350.000 de oameni. Unii evrei începuseră să se
refugieze din Germania în diverse țări, inclusiv în România. Autoritățile
germane se bucurau să scape de ei, îi persecutau, îi determinau să plece în
toate direcțiile, făcându-și „curat în țară”, în viziunea majoritară europeană,
antievreiască, din acele timpuri. Nu doar în Germania exista convingerea că
mijloacele pe care le folosește evreimea pentru a-și promova interesele
economico-financiare și de control asupra societății sunt neavenite, grav
dăunătoare popoarelor. În multe state din Europa, formațiunile politice de
dreapta au ajuns la putere și nu-i mai lăsau pe evrei să acționeze nestingherit

26
pentru promovarea propriilor interese, în dauna majorităților naționale, ci, din
contră, luau măsuri împotriva lor, pe baza motivațiilor generale, pe de o parte
și a celor proprii fiecărei țări, pe de altă parte. O mare parte a Europei era
condusă de regimuri de dreapta: Italia, Ungaria, Portugalia, Spania, Bulgaria,
Germania, Austria. Apoi, nemulțumiri și reacții antievreiești se manifestau și
în celelalte state europene, unde nu conduceau încă regimuri de dreapta. În
aceste condiții, dintre statele Europei, România era destinația preferată a
evreilor. Un rege de altă etnie decât majoritatea națională, care avea o
metresă evreică și se înconjurase de o camarilă evreiască, era tot ce-și puteau
dori evreii persecutați în diverse țări. Problema evreiască era cea care
frământa cel mai mult societatea europeană a timpului, nu doar pe Hitler, nu
doar pe Mussolini, nu doar pe legionari, ci majoritatea statelor europene.
Antisemitismul nu a căzut din cer, nu a fost o „făcătură” fără motivație, ci a
avut cauze profunde în multe state. Astăzi, mai marii Lumii euro-atlantice
conduse de evrei pun problema ca și când antisemitismul și zecile de milioane
de antisemiți ar fi fost niște simpli criminali nebuni care s-ar fi prăvălit peste
evrei fără nici un motiv. Retoric, ne putem întreba de ce această multitudine
de state și popoare nu s-a îndreptat împotriva românilor, sau a chinezilor, sau
a altora? De ce erau evreii dezagreabili în majoritatea Europei? Categoric, că
nu din senin!
În România, întinzând-u-li-se o mână, începând cu un secol în urmă, evreii s-au
înghesuit și au vrut mereu mai multe drepturi social-politice și posibilitatea de
acaparare a industriei, finanțelor, justiției, învățământului, comerțului, presei
etc. În timp, tensiunile între evrei și români s-au acumulat și la noi și cei care
au propus măsuri legale de apărare a românismului împotriva expansiunii
economico-sociale evreiești au fost legionarii și celelalte grupări de dreapta,
conduse de Octavian Goga și de A.C. Cuza.
MAM: Relatați-ne cum a fost asasinat I.G. Duca.
CL: La toate nivelurile din Mișcarea Legionară se discuta exclusiv despre
nenorocirea națională românească a desființării Gărzii de Fier, așa cum apărea
ea în opinia legionarilor și a preluării puterii de către masoni și „jidoviți”, cum
era considerat și prim-ministrul I.G. Duca. Conducerea legionarilor s-a temut
că măsura va genera mișcări de masă în țară și legionarii nu vor mai putea fi
ținuți sub control, astfel că autoritățile ar fi putut avea motive de represiune
cruntă împotriva membrilor Legiunii. De aceea, în numele „căpitanului”,
generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul a emis o circulară în care le cerea
legionarilor calm, liniște și disciplină. Circulara stabilea căror candidați să li
se acorde voturile în scrutinul care urma după câteva zile.
Cu toată această circulară, s-a constituit un grup de voluntari, numiți în istoria
Mișcării Legionare „Nicadorii”, compus din Nicolae Constantinescu, Doru

27
Belimace și Ion Caranica. Nicolae Constantinescu, originar din Galați, fusese
arestat abuziv, întemnițat, bătut crunt și torturat de jandarmi.
MAM: După venirea comuniștilor la putere, jandarmii, temnicerii, polițiștii și
ofițerii de siguranță și din SSI au fost întemnițați la Făgăraș.
CL: Da, în cetatea Făgărașului a fost o închisoare specială pentru ei, renumită
pentru duritatea regimului penitenciar. După 1964, supraviețuitorii acelei
închisori s-au plâns mereu de cele îndurate, uitând cât de brutal s-au
comportat ei înșiși, la rândul lor, cu legionarii și, pe alocuri, cu comuniștii.
Roata istoriei se învârte mereu…
Revin la Nicolae Constantinescu și precizez că în perioada cât a fost torturat
în pușcărie, a promis acolo, între deținuți, să se răzbune. Poliția a aflat despre
complotul împotriva lui I.G. Duca de la vărul unuia dintre complotiști, care era
informator. Șeful Poliției, Gabriel Marinescu, l-a informat imediat pe rege
despre complot, dar acesta i-a cerut să nu transmită guvernului informația și
să o țină secret. În data de 29 decembrie 1933, I.G. Duca s-a prezentat la
castelul Peleș din Sinaia, la regele Carol al II-lea, pentru consultări.
Întoarcerea prim-ministrului de la Peleș la București a fost prevăzută a se
efectua cu un vagon ministerial atașat unui tren de seară. Pe peronul gării din
Sinaia, Nicolae Constantinescu l-a abordat pe I.G. Duca, l-a apucat de umeri și
l-a întors cu fața spre el și l-a împușcat în cap, cu cinci gloanțe. Legionarii nu
împușcau pe la spate. După aceasta, s-a predat autorităților, declarând
cauzele pentru care l-a împușcat pe I.G. Duca și primind, ca și complicii săi,
condamnarea la muncă silnică pe viață. Autoritățile nu s-au mulțumit cu
această condamnare și, în anul 1938, Nicadorii vor fi toți trei asasinați de
jandarmi, fără ca să fi fost judecați și condamnați la moarte de vreo instanță.
Corneliu Codreanu nu a avut nici un amestec în complot. Arestat și judecat
pentru moartea lui I.G. Duca, Corneliu Codreanu a fost achitat din lipsa
oricărei probe.
Autoritățile au conștientizat dimensiunea reacției românilor față de politica
filo-evreiască și nu au mai acceptat încetățenirea în România a evreilor
persecutați în Germania, iar în anii următori, inclusiv la următoarele alegeri,
legionarii au fost lăsați să candideze. În 1938, când a instaurat regimul regal,
Carol al II-lea nu a desființat doar Mișcarea Legionară, pe care o ura
cel mai mult, ci a desființat toate partidele politice.
Pentru câțiva ani, crima Nicadorilor a adus conducătorii României cu
picioarele pe pământ.
MAM: Din ce cauză credeți că regele Carol al II-lea a refuzat să transmită
guvernului informația și a blocat acțiunea de prevenire a complotului de
asasinare a lui I.G. Duca?

28
CL: În anul 1930, în iunie, când prințul Carol a revenit în România, ca să se
încoroneze pe tronul la care renunțase în decembrie 1925, cei care s-au opus
loviturii de stat au fost liberalii, cei mai vehemenți fiind I.G. Duca și Vintilă
Brătianu. În decembrie 1933, I.G. Duca a plătit cu viața pentru abuzurile
împotriva legionarilor, dar și față de rege, pentru împotrivirea sa la
Restaurația din iunie 1930.
MAM: Ce a urmat, după condamnarea „Nicadorilor”?
CL: Au urmat trei ani de pace relativă între autorități și legionari. Prim-
ministrul liberal Gheorghe Tătărescu a înțeles că nu poate lovi la nesfârșit
dreapta românească și nu poate folosi metode de represiune brutală, în
paralel cu afirmarea statului „democratic”. Pe de altă parte, în toată Europa,
dreapta era într-o mare ascensiune și, brutalizând dreapta națională, România
risca să intre în opoziție cu multe state, inclusiv cu cele mai mari puteri ale
centrului Europei, Germania și Italia.
În 1936, Nicolae Titulescu, un mare sprijinitor al evreilor și dușman al
legionarilor, a plecat din guvern, încetând astfel presiunile permanente pe
care marele diplomat le făcea asupra autorităților pentru a se lua măsuri
represive împotriva legionarilor. A trăit bine toată viața cu banii primiți de la
evrei, în primul rând prin intermediul lui Aristide Blank. Succesele sale
internaționale, care au adus prestigiu internațional României, s-au bazat în
mare măsură pe politica sa filo-evreiască și au fost îndreptate împotriva
dreptei europene, inclusiv împotriva dreptei din România. Dar, pe cât a fost
mai mare faima care i s-a construit lui Titulescu în tabăra antantistă, pe atât a
fost mai mare adversitatea față de el în rândul statelor de dreapta, în primul
rând în Germania și în Italia. Această adversitate față de Nicolae Titulescu s-a
îndreptat și împotriva României, în ansamblul ei și, cum am mai arătat într-o
altă discuție a noastră, a avut ca efect prăbușirea României Mari, în vara
anului 1940.
MAM: Anii de relativă liniște politică internă 1935, 1936 și 1937 au fost anii
în care Mișcarea Legionară s-a dezvoltat cel mai mult din toată istoria ei.
CL: Tineretul de elită al țării, de la țărani și orășeni de rând, la intelectuali, s-
a orientat în majoritate spre Mișcarea Legionară, care răspundea intereselor
naționale ale etnicilor români și aspirațiilor lor. Elitele intelectuale ale
legionarilor erau la cel mai înalt nivel românesc al tuturor timpurilor:
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea, Nicolae Paulescu, Nichifor Crainic,
Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Barbu, Lucian Blaga.
În rândurile capilor Mișcării Legionare se aflau reprezentanți ai unora dintre
cele mai valoroase familii din România, cum ar fi familiile Sturdza,
Cantacuzino, Ghica. Toți cei menționați mai sus, ca și mulți alții, sunt monștrii
sacri ai științei și culturii românești, adevărate monumente ale poporului
român. Este revoltător și dezgustător cum au fost înfierate cu mânie judeo-

29
capitalistă aceste mari valori românești, de către regimul antiromânesc care
conduce astăzi colonia România! România euro-atlantică de astăzi… Mă refer
din nou la mizerabila Lege 217/2015 și la tot discursul evreiesc al câtorva
indivizi plini de ură, dar foarte influenți, împotriva etniei române,
împotriva românismului autentic. Nu-i mai numesc. Nu vreau să le fac
publicitate. Dar politica judeo-capitalistă din România de astăzi este
promovată și cu complicitatea unor etnici români, unii dintre aceștia fiind cei
care au votat legea, în turmă, ca oile.
MAM: Puteți să asimilați politica națională românească a legionarilor din
perioada interbelică cu vreo grupare politică de astăzi?
CL: Nu există termen de comparație între Mișcarea Legionară și vreuna din
formațiunile politice post-decembriste. Și nici nu ar fi fost posibil acest lucru.
După asasinarea lui Ceaușescu, etnia română a pierdut conducerea
României, pe toată perioada care a urmat, până astăzi. Cât timp au
guvernat Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod sau Gheorghe
Tătărescu, care erau români, Mișcarea Legionară s-a putut dezvolta. Cu liderii
politici evrei, țigani și unguri, fără români la decizia politică, cum este după
decembrie 1989, o asemenea evoluție nu a mai fost posibilă. Apoi, politica
națională românească de astăzi este în cea mai mare parte controlată de cei
care stăpânesc întreaga țară, în primul rând de consilierii străini, cei care fac
poliția politică în România…
MAM: Dintre formațiunile politice de dreapta actuale, care vi se pare mai
autentică?
CL: Dintre informațiile pe care le dețin eu, sau, restrângând formularea,
după părerea mea, care poate fi și greșită, depinde din ce unghi de vedere
privești, pentru că în politică se pot vedea lucrurile din orice direcție, noile
formațiuni „naționaliste” apărute au fost create de cei care
controlează societatea românească cu scopul de a bloca orice
formațiune națională românească autentică, care ar putea acționa
necontrolat. Românul de rând nu se poate descurca prin toate ițele create și
încurcate intenționat, ca să-l prindă și să-l țină captiv.
MAM: Asta credeți și despre formațiunile lui Bogdan Diaconu și Marian
Munteanu?
CL: În primul rând despre aceste două formațiuni cred că sunt „făcături”
ale forțelor care stăpânesc România, ca să absoarbă electoratul
nemulțumit de sistemul colonial în care este ținută România și să-l plaseze
într-o fundătură, de unde să nu poată acționa. Pe lângă acest scop,
formațiunea lui Bogdan Diaconu mai are o menire: aceea de a „sparge” P.S.D.-
ul. Liberalii s-au divizat de mult, în diverse formațiuni, P.D.L.-iștii s-au „spart”
și ei în vreo patru părți, prin acțiunea directă a lui Traian Băsescu, la ordin

30
extern, iar acum e rândul P.S.D. Nici o forță mare nu mai trebuie să rămână
intactă în România. Au distrus armata, cu ajutorul uriașei falsificări a
referendum-ului din 2003 pentru modificarea Constituției României, au distrus
educația și învățământul, care crea un procent mult mai mare de valori
naționale decât astăzi, au creat asemenea condiții mizere românilor, încât i-au
determinat „să-și ia lumea în cap” și ne-au luat milioane de oameni valoroși
etc. Îl aud acum pe președinte, pe care, știți prea bine că îl cunosc personal,
de multă vreme și i-am mai spus în trecut ce aveam de spus, după cum știți…
nimic bun… Deci, îl aud pe președinte la TV deplângând discursul naționalist-
populist. Este o prostie din partea celor care văd în naționalism și în populism
ceva negativ, ceva peiorativ, cum au deturnat antiromânii sensurile expresiilor
care ar trebui înțelese în sensul lor pozitiv. De altfel, toată societatea noastră
a fost întoarsă pe dos, împotriva românilor. În paralel cu acțiunea distructivă
politică se desfășoară operațiunea de amploare împotriva oamenilor de afaceri
de etnie română, în paralel cu protejarea companiilor străine și cu preluarea
de către străini, mai ales evrei, a afacerilor românilor care sunt nimiciți de
procurori și de ANAF, din motive de corupție, fără ghilimele, dar și „corupție”,
cu ghilimele. Multe nimiciri ale oamenilor români de afaceri sunt „făcăturile”
organelor de control, la comandă străină, de cele mai multe ori prin
intermediul unor demnitari de stat din România. Scopul lor este unul simplu:
pentru a putea stăpâni în continuare România, românii trebuie ținuți la
periferie și fără putere economică și politică.
MAM: Dacă aceste partide politice au fost create pentru a bloca mișcarea
națională românească autentică, atunci care credeți că sunt formațiunile de
care se tem conducătorii?
CL: După părerea mea, Uniunea pentru România nu este agreată. Ea este
formată din Partidul România Mare și Partidul Poporului-Legea Cojocaru. Să
nu confundăm Partidul Poporului-Legea Cojocaru cu Partidul Poporului-Dan
Diaconescu, care a fost o „făcătură” menită să-l blocheze pe doctorul
Constantin Cojocaru. Legea Cojocaru, care a fost aplicată cu mult succes în
Cehia, cu peste două decenii în urmă, deranjează colonialiștii, adică marile
corporații care jefuiesc România. Această lege, în paralel cu Constituția
Cetățenilor, reprezintă împreună un proiect coerent care poate asigura,
din mers, o reformă profundă a societății românești și poate reda României
controlul asupra propriei economii, premisele obținerii unui nivel mult mai
înalt de suveranitate națională, strict necesară ieșirii țării din statutul de
colonie la periferia Uniunii Europene. Uniunea pentru România este soluția
alternativă reală la politica mizerabilă, antiromânească, promovată de
partidele politice tradiționale, cele care au condus România după decembrie
1989, care sunt toate niște „pui” ai F.S.N.-ului compus în majoritate
zdrobitoare din minoritari evrei, țigani și unguri, care nu au simțit niciodată
românește, chiar dacă au trăit bine și au profitat, ei și înaintașii lor, de

31
bunătatea poporului român. Aceste partide, vinovate de dezastrul țării din
acești 27 de ani, vin astăzi din nou în fața electoratului, cu tupeu maxim, ca și
când totul ar fi fost perfect și cer în continuare votul poporului român. Iar
mulți români… Mă opresc.
MAM: Deci, mă sfătuiți să votez cu Uniunea pentru România…
CL: Eu nu vă sfătuiesc nimic. Fiecare trebuie să își creeze singur o imagine
cât mai corectă posibil și, dacă merge la vot, să fie împăcat că a votat după
părerea lui. Cu Uniunea pentru România vor vota cei care sunt nemulțumiți de
sistemul politic actual și care doresc soluții în favoarea majorității românești a
cetățenilor țării.
Problema mare și gravă e că stăpânii României au pe listele electorale
o rezervă de trei milioane de voturi cu care se joacă cum vor ei și pot să
aducă la putere pe cine vor, în procentele pe care le calculează și le
stabilesc ei. Aceasta este marea durere. De aceea suntem mințiți mereu și ni
se spune că suntem cu trei milioane de cetățeni mai mult decât am rămas.
Iliescu, care a mințit mult, a mai spus și câte un adevăr. Unul din aceste
adevăruri l-a spus în 2012, când au vrut să-l suspende pe președintele
Băsescu. Atunci Iliescu ne-a spus că descreșterea populației României, după
1990, a fost de 200.000 de oameni pe an. Faceți o socoteală. Acum s-a mai
îmbunătățit ceva natalitatea, dar tot bazat în primul rând pe țigani. Unii
cititori ai noștri se vor îndoi de cele pe care le afirm eu, dar timpul le va
clarifica și se va vedea că am avut dreptate. În anii 1990, cei care au
prognozat corect involuțiile naționale românești, morale și de altă natură,
erau imediat etichetați drept „comuniști”, „securiști”, „nostalgici” etc. Iliescu
îi numea „minți rătăcite”. Timpul a trecut și, din păcate, acești oameni au avut
dreptate în majoritatea zdrobitoare a celor prognozate.
Uniunea pentru România s-a creat după formarea Grupului pentru România,
în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016, sub conducerea dr. Constantin
Cojocaru. Grupul pentru România a născut o doctrină, repet, coerentă,
național-românească, realmente patriotică. Reprezentanții Partidului România
Mare, respectiv conducerea sa interimară, au apreciat această doctrină și au
încheiat acordul care a dus la crearea Uniunii pentru România. Purtătorul de
cuvânt al Uniunii este actorul Florin Zamfirescu, cunoscut pentru patriotismul
său exemplar. Uniunea pentru România nu va putea candida în nume propriu,
întrucât nu îndeplinește condițiile legale, dar ar putea candida sub sigla
P.R.M., sau a P.P.-L.C. Desigur, șanse mai mari de reușită sunt sub sigla P.R.M.,
împreună, uniți. P.R.M. mai are încă un electorat naționalist român. Sperăm ca
structura să nu fie subminată din interior. De încercat, eu știu că s-a încercat
și sunt sigur că se va mai încerca, dar nu știu dacă se va reuși. Principalul
adversar al acestei alianțe este domnul profesor Ion Coja, pe care eu îl cunosc
de multă vreme și îl respect. Nu l-am întrebat dacă este membru de partid.

32
Unii spun că nu ar mai fi membru al P.R.M.… Dacă subminarea din interior nu
va reuși, mai rămâne de depășit problema încercării conducătorilor din umbră
ai țării de a bloca P.R.M. prin „chichițe” juridice, ca să nu poată să candideze
la alegerile din decembrie 2016, situație în care Uniunea pentru România nu
ar mai avea șanse electorale. După cum se vede, într-o Românie condusă de
străini și de minoritari, mișcarea națională românească are viață grea…
MAM: Vă mulțumesc și vă aștept săptămâna viitoare. Nu am vorbit nimic
despre Armand Călinescu.
(Va urma)
A consemnat Marius Albin MARINESCU

1 Comment

Glagore
Posted septembrie 24, 2016 at 3:39 AM

Sa nu uitam ura constanta impotriva legionarilor a fostului lider PRM, C.V. Tudor.

33
IV – Terorism de stat regal și crime
comise de legionari
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, alegerile din decembrie 1937,
organizate de liberali, cei care au și numărat voturile, i-au adus pe legionari
pe locul al treilea în viața politică românească. A fost acest fapt o surpriză?
Corvin Lupu: Nu a fost o surpriză. Opinia publică românească interbelică a
conștientizat ascensiunea constantă a Mișcării Legionare, care atrăgea mase
tot mai mari de oameni din toate categoriile sociale, inclusiv din rândul
țărănimii care reprezenta 80% din populația țării. Surpriza, negativă însă, au
reprezentat-o național-liberalii, care, cu toate că numărau voturile, în ciuda
fraudei mari, semnalată de presa timpului, au obținut doar 35% din voturi și
nu au beneficiat de „prima electorală”, care le-ar fi permis să facă guvernul
singuri. Legionarii au obținut oficial 15,5 % din voturi (66 de
parlamentari), dar au fost furați îngrozitor. În anul 1946, fiind arestat și
anchetat, directorul S.S.I., Eugen Cristescu, marele as al serviciilor române de
informații, a declarat în timpul unui interogatoriu că, în decembrie 1937, de la
legionari s-au furat un milion de voturi! În diverse publicații, inclusiv în lucrări
cu pretenții științifice, alegerile din decembrie 1937 sunt elogiate ca fiind
ultimele „democratice” și se ocolește mereu adevărul despre fraudele din
aceste alegeri. Ce democrație este aceea în care o singură formațiune
este furată de un milion de voturi? Cred că manipularea opiniei publice
privitor la superioritatea acestui regim politic ar trebui să înceteze și regimul
politic „democratic” interbelic, care a fost reintrodus în România post-
decembristă, ar trebui reevaluat.
Această realitate a fraudelor electorale din decembrie 1937 a fost cunoscută și
de rege, care avea informații bune de la toate structurile de resort (S.S.I.,
Siguranță, Poliție). În afară de legionari, dreapta românească a mai avut
două partide în alegeri, Partidul Național Creștin, condus de profesorul
A.C. Cuza, care a obținut peste 9 % din voturi (35 de parlamentari) și
Partidul Agrar, condus de Octavian Goga, care a obținut 1,7 % din voturi.
În condițiile în care P.N.L. și P.N.Ț. nu s-au putut înțelege și coaliza pentru a
prelua guvernarea, cum ar fi dorit regele, guvernul l-a format Octavian
Goga, regele refuzând să dea președinția Consiliului de Miniștri lui
Codreanu, deși el a fost îndreptățit, deținând poziția imediat următoare după
liberali și național-țărăniști. Goga a format o coaliție de guvernare cu partidul
profesorului A.C. Cuza, care nu aspira personal la funcția de prim-ministru din
cauza vârstei înaintate. Guvernul Goga era format exclusiv din somități:
academicieni și profesori universitari, pe care îi respecta întreaga societate,
cu excepția evreilor care-i acuzau de antisemitism.

34
Codreanu nu a protestat și nu a criticat numirea lui Octavian Goga.
Codreanu nu se grăbea la guvernare. El aprecia că legionarii trebuiau să se
consolideze în continuare din punct de vedere organizatoric, iar Legiunea nu
avea doar scopuri politice, să dorească doar puterea, cu orice preț. Legionarii
îndeplineau în primul rând misiuni educative, sociale, de educație morală a
poporului, centrul de greutate al Mișcării Legionare fiind la baza societății, în
cuiburile legionare. Totuși regele era conștient că în viitor nu-i va mai putea
opri pe legionari să preia puterea și, probabil, să o mențină multă vreme.
Această realitate îl frământa pe rege, marele dușman at legionarilor, care
căuta soluții împotriva acestei realități a societății românești și împotriva
românismului care devenise în sine o mare putere în societate. A fost ceva
unic, în primul rând prin faptul că toți cei care aderau la mișcare își asumau
liber consimțit adeziunea la morală, la disciplină severă și la muncă. Niciodată
în istoria României nu s-au mai atins atâtea performanțe în domeniul moralei
și al disciplinei în rândul românilor. De aceste valori au nevoie românii.
Totdeauna.
MAM: Relația lui Corneliu Codreanu cu Octavian Goga nu era dintre cele mai
bune…
CL: Da, relația lor nu era dintre cele mai bune, dar se respectau și
împărtășeau unele idei/valori politice comune. Codreanu deconspirase sumele
mari de bani pe care soția lui Octavian Goga, Veturia, le-a luat de banca
evreiască Marmmorosch, Blank&Co, la care ne-am mai referit în discuțiile
noastre, ceea ce l-a supărat pe Goga. Apoi, Veturia Goga, a fost agentă a
serviciilor secrete germane, fapt care este posibil să fi fost cunoscut de
Corneliu Codreanu. Dacă nu este sigur că legionarii știau că Veturia era
agentă a germanilor, este cert că, ulterior morții „căpitanului”, legionarii
erau siguri că Veturia era și agentă a serviciilor secrete britanice și
credeau că, prin influența ei asupra Mariei Antonescu și a soțului acesteia, a
contribuit mult la ruptura dintre Mișcarea Legionară și Ion Antonescu. Veturia
Goga urmase cursurile pensionului săsesc din Sibiu, era filogermană și a fost
recrutată de serviciile secrete germane încă din 1914. Vorbea fluent, perfect,
limba germană și a fost singurul translator pe care Hitler l-a acceptat pentru
întâlnirile sale cu Ion Antonescu. Un nepot al marelui poet și om politic, pe
nume Mircea Goga, profesor la Universitatea Sorbona din Paris, a afirmat într-
o carte memorialistică faptul că Veturia Goga a dat informații germanilor
despre soțul ei, despre rege, despre Antonescu și despre multe evenimente de
culise din marea politică. Acest autor și alții au afirmat că Veturia s-a măritat
și a trăit cu Goga pentru a-și îndeplini o misiune informativă. După ce regele i-
a impus demisia lui Goga, în 10 februarie 1938, el a fost foarte șocat, nu și-a
revenit, în ciuda marii experiențe politice pe care o avea și, în mod
surprinzător, după trei luni, la 7 mai 1938, s-a stins din viață, în mod suspect.
Această suspiciune legată de moartea lui Octavian Goga s-a îndreptat mult și

35
către Veturia Goga. După 1944, Veturia a trecut de partea noului regim și,
deținând multe informații, a fost considerată ca fiind utilă țării și iertată de
acuzele care i s-au adus. A fost trimisă în judecată, în 1946, de Tribunalul
„Poporului”, primind o condamnare ușoară de domiciliu forțat la Ciucea, unde,
începând din 1938, a construit timp de două decenii, un mausoleu și un muzeu
dedicate lui Octavian Goga. Comuniștii i-au permis și au ajutat-o să
construiască cu materiale importate din Italia, i-au oferit o pensie de merit și
un salariu de director al muzeului, ceea ce dovedește legături profunde ale
Veturiei cu regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
MAM: „Privighetoarea Ardealului” a fost o personalitate remarcabilă și, ca
orice persoană implicată în „jocuri” mari și ascunse, a fost controversată…
CL: Da, așa este. Veturia Goga a lucrat în anonimatul dur al spionajului
internațional, ceea ce este și foarte greu și riscant și obositor. Eu nu am
cercetat personal acest dosar și nu vă relatez decât fapte lecturate în lucrările
altora, dar eu cred că, dacă ar fi făcut servicii Germaniei în dauna României,
comuniștii n-ar fi mai iertat-o. Există o lucrare de doctorat despre Veturia
Goga, scrisă de soțul celebrei noastre soliste de muzică populară Sava
Negrean-Brudașcu, născut chiar în comuna Ciucea, în care se afirmă că
Veturia Goga a făcut spionaj doar în favoarea României, în cooperare cu
diplomați români acreditați în diverse capitale europene, unde cânta Veturia și
unde se învârtea în cele mai înalte cercuri. Adeseori era acompaniată la vioară
de George Enescu, ceea ce dădea concertelor sale valențe artistice de cel mai
înalt nivel mondial. În anii liceului, am făcut o excursie la Ciucea, cu părinții
mei și mi-o amintesc pe Veturia Goga stând pe o bancă și povestind cu mama
mea.
MAM: Guvernarea lui Octavian Goga a fost de foarte scurtă durată…
CL: Guvernarea Goga a fost de doar 44 de zile, după care regele a dizolvat
Parlamentul și l-a forțat pe Octavian Goga să plece de la guvernare. Regele a
numit un guvern format din foști prim-miniștri, condus de patriarhul Miron
Cristea. Doar Octavian Goga și Iuliu Maniu au avut demnitatea de a refuza
participarea la guvernarea născută prin călcarea în picioare a puținelor
componente democratice ale societății interbelice românești.
Majoritatea zdrobitoare a tineretului care nu împlinise încă vârsta majoratului
și care nu votase în decembrie 1937 erau legionari. Viitorul părea să fie al lor,
în condiții de normalitate. Acest fapt a fost conștientizat de toată clasa politică
și de aceea partidele istorice nu au protestat față de introducerea dictaturii
personale a regelui. Singurii care au protestat vehement și au susținut
menținerea regimului democratic multipartid au fost legionarii. Acesta este
adevărul. Toți au vorbit cu emfază despre democrație, dar când regele a
desființat partidele politice, singurii care s-au opus au fost legionarii. Ulterior,
după 23 august 1944 și mai ales după 1990, partidele politice istorice au

36
afirmat și afirmă că ele au fost singurele forțe democratice din România
interbelică. Vor recunoaște oare, în viitor, partidele istorice acest adevăr? Eu
mă îndoiesc. Astăzi, cei care se declară urmași ai partidelor istorice se laudă
cu trecutul, retușând continuu și prezentând propria istorie idilic. Protestele
legionarilor au fost reprimate cu violență de autoritățile regale.
MAM: După instaurarea dictaturii regale, a început marele calvar al
legionarilor.
CL: Da. Cei care și-au asumat represaliile sângeroase împotriva legionarilor
au fost, în principal, ministrul de Interne, Armand Călinescu, ministrul de
Justiție, Victor Iamandi, șeful Poliției, colonelul Gavrilă („Gabi”) Marinescu și,
eu sunt de părere că nu putem să-l extragem din listă pe șeful S.S.I., Mihail
Moruzov. Represiunea s-a bazat pe acte normative nedemocratice, legiferate
de ministrul de Justiție și puse în aplicare de Armand Călinescu, adeseori pe
baza informațiilor primite de la Mihail Moruzov. Totul se petrecea la ordinul
regelui. Legionarii erau bătuți crunt și aruncați în închisori, adeseori fără să
fie judecați, de cele mai multe ori fără probe. Prin acest mod de reprimare a
Mișcării Legionare, regele și anturajul său politic, cu deosebire camarila
evreiască, urmăreau descurajarea populației de a continua să adere și să
activeze în Mișcarea Legionară. Pentru că, practic, legionarii umbreau toate
grupările politice și, supărător pentru partide, le luau constant din electorat,
clasa politică nu a protestat împotriva abuzurilor colosale comise împotriva
legionarilor.
Ca urmare, în prima parte a anului 1938, Corneliu Codreanu a fost condamnat
fără probe la șase luni de închisoare, timp în care i s-a născocit un alt dosar în
care a fost condamnat la zece ani de închisoare. În 30 noiembrie 1938, a fost
asasinat mișelește, în mod primitiv, împreună cu 13 alți membri importanți ai
Mișcării Legionare, din ordinul regelui Carol al II-lea. Cadavrele lor au fost
aruncate într-o groapă, peste ele s-a turnat acid sulfuric, iar groapa a fost
acoperită cu o placă groasă de beton. Operațiunea a fost efectuată din ordinul
lui Armand Călinescu și girată de ministrul Justiției, Victor Iamandi și, desigur,
de către regele Carol al II-lea. La rejudecarea procesului lui Corneliu
Codreanu, în 1940, el a fost achitat din lipsă de probe, dar conducătorul
Mișcării Legionare era mort de doi ani… În memoriile sale, respectiv în
Însemnări politice, Armand Călinescu a notat faptul că regele i-a cerut să-i
înlăture pe Corneliu Codreanu și pe Iuliu Maniu, iar el i-a spus că acceptă să-l
înlăture pe Codreanu, dar nu și pe Maniu, care îi fusese șef de partid și era un
erou al Marii Uniri. Regele și Armand Călinescu se dovedeau a fi doar doi
simpli criminali cocoțați la vârful statului român… Avem o istorie foarte
încărcată de fapte sângeroase.
MAM: Acest regim politic a fost elogiat după 1989 și opinia publică l-a
perceput ca fiind democratic…

37
CL: Ce regim democratic a fost acesta? Nici vorbă! A fost un regim
mizerabil din punct de vedere moral și al statului de drept. Patriotismul
era doar afirmat în cuvântările pompoase ale regelui și ale înalților demnitari,
dar, de fapt, regimul lovea necruțător în componenta social-politică cea mai
importantă a românismului: Mișcarea Legionară. Din punct de vedere
economic, regimul regal a funcționat mai bine decât în perioada
anterioară, dar, ca și astăzi, nu în favoarea etnicilor români. Din punct
de vedere cultural și al învățământului elitist, regimul a fost unul
dintre cele mai bune din toată istoria României. În deceniul al patrulea,
salariul unui profesor de liceu era de 7.000 lei. Era foarte mult. Am dat acest
exemplu ca să se vadă interesul pe care regimul îl acorda educației. Acest
lucru nu poate fi negat. În același timp, să nu uităm că 80% din populație
trăia la sate, majoritatea zdrobitoare în case cu pământ pe jos, fără
asistență sanitară de specialitate, fără electricitate, lucrând cu
tehnologii agricole vechi de secole, cu școală foarte puțină, inclusiv cu
un procent mare de analfabeți. Infrastructura satelor era inexistentă.
Ploile mai lungi făceau drumurile impracticabile. Adeseori, oamenii ajungeau
să se deplaseze prin noroiul de pe ulițele satelor cu niște bețe numite
„picioroange”. Să mai amintim că România avea cea mai mare rată a
mortalității infantile din Europa și cel mai mare procent de bolnavi de TBC…
MAM: În timpul regimului comunist, în domeniul reducerii mortalității
infantile și a TBC-ului, s-au făcut progrese foarte mari.
CL: Da, în timpul regimului socialist de stat aceste două racile ale societății
românești au coborât la procente care se încadrau în limitele în care erau
apreciate a fi eradicate, așa cum, de altfel, figura România la Organizația
Mondială a Sănătății.
Ani de zile, ca ascultător constant al „Europei Libere”, am auzit multe
comentarii politice despre minunăția regimului politic interbelic, despre
superioritatea regimului monarhic, despre patriotismul regilor, despre
ticăloșia legionarilor și a comuniștilor etc. Norocul meu a fost că mi-a
plăcut istoria, că am început să o învăț foarte de mic, având un tată
istoric și făcând parte dintr-o familie care a locuit 21 de ani în incinta
Palatului Brukenthal din Sibiu, unde am găsit toate sursele de a înțelege
corect o parte din evenimente. Aveam și o guvernantă săsoaică, dintr-o familie
nobiliară, von Hannenheim, de la care am aflat, încă de mic și pe întregul
parcurs al tinereții, multe lucruri importante. Desigur, că studiul adânc, l-
am făcut aplicat, începând cu facultatea de istorie și tot ceea ce a
urmat, cu deosebire după 1990, când posibilitățile de documentare au devenit
mai mari și când, am ajuns la un nivel la care nu am mai avut restricții de
penetrare a informației științifice.

38
Regele, cum arătam, a început propria dictatură, în februarie 1938, cu
brutalități și acte normative abuzive îndreptate împotriva legionarilor și a
ajuns, înainte de încheierea anului 1938, la terorism de stat. Prin tot ce s-a
întâmplat în politica internă interbelică, țara a fost subminată, energiile
românilor s-au erodat în mari convulsii interne, iar agresiunea internațională
împotriva României, din vara anului 1940, bazată pe înțelegerea Uniunii
Sovietice cu Germania, respectiv pe Tratatul Ribbentrop-Molotov, a găsit țara
izolată, slăbită și cu o conducere compromisă pe plan intern și internațional.
Toate acestea au fost și ele cauze ale dezastrului care s-a răsfrânt cel mai mult
asupra viitorului României și al etniei române.
MAM: Criminalii lui Corneliu Codreanu au plătit cu viața!
CL: Din păcate criminalii lui Corneliu Codreanu au plătit cu viața fiind
asasinați de legionari, nu pedepsiți de instanțe judecătorești, cum ar fi trebuit
să se întâmple într-o societate așezată, în care pedepsele să îndeplinească, pe
lângă rolul punitiv, și un rol educativ și unul descurajator pentru viitor.
Armand Călinescu a fost asasinat în ziua de 21 septembrie 1939 de un
grup de legionari numit „Răzbunătorii”, format din 10 oameni. Mașina
prim-ministrului a fost blocată la podul Cotroceni de o căruță și tamponată din
spate de o camionetă, ceea ce a determinat coborârea ministrului de Interne
din mașină pentru a discuta cu șoferul camionetei, moment în care șase dintre
asasini au coborât și au deschis foc asupra sa ucigându-l cu rafale intense de
arme automate. După aceasta, asasinii au gonit la sediul Radio România, din
strada General Berthelot, au intrat în forță în emisiune și au anunțat întreaga
țară că l-au pedepsit pe asasinul „căpitanului” și l-au ucis. Doi dintre
„răzbunători” s-au sinucis, iar ceilalți au fost uciși fără judecată pe locul unde
a fost împușcat Armand Călinescu, cadavrele lor fiind lăsate zile întregi pe
caldarâm. Represaliile au fost conduse de șeful Poliției pe țară, generalul
Gavrilă Marinescu și de șeful Jandarmeriei, generalul Ioan Bengliu, la ordinul
regelui și al noului prim-ministru, generalul Gheorghe Argeșanu. În București
și în restul țării, au fost ridicați de acasă 252 de legionari care nu aveau nimic
în comun cu asasinatul, unii dintre ei nici nu apucaseră să afle că Armand
Călinescu a fost asasinat, au fost împușcați sumar, iar cadavrele lor au fost
aruncate în intersecții circulate din diverse orașe ale țării. Au urmat apoi alte
mii de întemnițări și asasinate ale legionarilor. Terorismul de stat a fost unul
de modelul celor din Evul Mediu timpuriu, mult mai apropiat de modele ale
unor popoare afro-asiatice și nu avea nimic în comun cu civilizația europeană.
Diplomații americani acreditați la București au transmis și ei la Washington
știrile despre duritatea represaliilor autorităților regale, apreciindu-le drept
„barbarii”, dar presa controlată de evrei a trecut sub tăcere crimele comise
împotriva adversarilor influenței evreiești din România.

39
MAM: Păi, tot așa s-a procedat cu Ceaușeștii și cu uslașii lui Trosca, în
decembrie 1989!
CL: Din păcate, acest model primitiv s-a repetat, cum spuneți dumneavoastră,
în decembrie 1989, când cadavrele unui grup de luptători ai Unității Speciale
de Luptă Antiteroristă, în frunte cu lt. col. Gheorghe Trosca, șeful de stat
major al unității, au fost lăsate în fața Ministerului Apărării Naționale, zile
întregi, ca să fie batjocorite de mulțimea manipulată, care știa de la televizor
și de la alți manipulatori că uslașii sunt teroriști. În acest fel a fost pedepsit
militarul Gheorghe Trosca pentru faptul că și-a făcut datoria și a respectat
legislația în vigoare și ordinele comandantului suprem, Nicolae Ceaușescu și a
șefului Comandamentului Unic, Vasile Milea și nu a trecut de partea
conspiratorilor și a puciștilor din Securitate și din Armată, care și-au dat mâna
cu forțele străine care au atacat România în acel decembrie însângerat, de
tristă amintire. Cadavrele uslașilor au fost lăsate sub ferestrele sediului
M.Ap.N. În biroul fostului ministru Milea, asasinat de puciști cu o zi înainte, se
găseau criminalii Ion Ilici Iliescu (Ivanovici), Nicolae Militaru (Lepădat) și
Gheorghe Ardeleanu (Moise Bula). Minoritarii îl asasinau pe românul care a
refuzat să trădeze. În fine, alt subiect…
MAM: Acest subiect l-ați abordat în cărțile dumneavoastră despre
decembrie 1989, unice în felul lor, prin scoaterea la lumină a unor fapte
despre care majoritatea românilor nu au știut nimic sau foarte puțin.
CL: Da. Deocamdată, cititorii nu mai găsesc cartea România în decembrie
1989. De la revolta populară la lovitura de stat, care s-a epuizat și nu am
mai retipărit-o, dar găsesc ultima carte despre acele evenimente, respectiv
Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015 în
lanțul de librării „Diverta”, care are în jur de vreo 30 de librării în București și
în țară și vinde și on line.
MAM: Asasinarea lui Armand Călinescu a fost mediatizată manipulator, în
diverse timpuri.
CL: Da, așa este. Imediat după asasinat, întreaga presă din România,
controlată în cea mai mare parte prin fonduri evreiești și slugarnică față de
rege, a prezentat cu insistență crima legionarilor, a condamnat-o și a trecut cu
vederea asasinarea primitivă a sute de legionari nevinovați, așa cum trecuse
cu vederea și asasinarea lui Corneliu Codreanu și a celorlalte căpetenii
legionare, despre care a întreținut ideea falsă a împușcării lor în timp ce ar fi
încercat să evadeze. În timpul regimului judeo-bolșevic de după al doilea
război mondial, în ciuda faptului că Armand Călinescu a fost prim-ministru al
unui regim politic puternic contestat, el a fost prezentat ca o victimă și
menajat, comparativ cu alți oameni politici din tabăra lui, care au înfundat
pușcăriile perioadei ocupației militare sovietice.

40
În general, cum cred că a mai reieșit din întreaga noastră discuție,
problematica legionară a fost prezentată fie pro, fie contra, lucrările scrise
obiectiv despre ea mai lăsându-se așteptate. Totuși, au fost unele lucrări
serioase ale unor cercetători, pe care nu-i mai menționez, pe care eu le
apreciez ca fiind corecte, dar care nu pătrund în totalitate în adâncurile celor
mai importante evenimente, referind-u-se doar la unele aspecte, cum ar fi
legislația legionară, legăturile din legionari și armată etc.
În regimul politic de astăzi, condus în punctele sale esențiale de minoritari
etnici, mai ales de evrei, nu putem să așteptăm publicarea pe scară largă a
unor cercetări pe această temă. Majoritatea istoricilor contemporaniști se tem
să cerceteze și să abordeze acest subiect de frica represaliilor și a legislației
punitive în domeniu. Chiar dacă mă auziți pe mine și încă câteva zeci de voci
vorbind fără ocolișuri, libertatea cuvântului în România este limitată prin lege,
prin cenzură a editurilor și a majorității presei și prin alte pârghii invizibile.
Dumneavoastră, domnule director Marius Albin Marinescu, ca jurnalist și ca
director de publicație, sunteți una din foarte puținele personalități-excepții,
permițând publicarea în revistele „Justițiarul” și „Justițiarul sibian”, atât a
unor pagini reale din istoria „interzisă”, cât și a unor realități crude ale
societății românești din ultimul sfert de veac. Pentru aceasta vă felicit și vă
mulțumesc, în calitate de simplu cetățean.
MAM: Mulțumesc pentru aprecieri! Despre activitatea legionară din zilele
preluării puterii de către Ion Antonescu și instaurarea Statului Național
Legionar, v-ați referit în dialogul purtat despre monarhia din România. V-aș
ruga să relatați cititorilor noștri aspecte ale relației dintre Ion Antonescu și
legionari.
CL: După cum parțial s-a văzut în primele noastre trei discuții despre istoria
Mișcării Legionare, pe parcursul întregii perioade interbelice, legionarii au
fost persecutați politic, supuși unei represiuni crunte și nevoiți să suporte
terorismul de stat practicat împotriva lor de regele Carol al II-lea și de
organele de forță ale statului. Statul român a fost în toată această perioadă
sub influența totală a puterilor occidentale, în primul rând a Franței și a Marii
Britanii, state în cadrul cărora comunitățile evreiești și masoneria erau cei mai
importanți decidenți. Acesta este motivul pentru care statul român era sub
influența celor care doreau distrugerea Mișcării Legionare. Pe lângă opoziția
față de bolșevici, care erau identificați cu evreii și față de influența evreiască
de sorginte occidentală, națională și internațională, pe care o considera
nefastă, Mișcarea Legionară se pronunța și pentru strângerea legăturilor cu
Germania și cu Italia, rivale/adversare ale Franței și Marii Britanii. Acest lucru
deranja sistemul internațional care ținea România blocată pe o singură
direcție, care atrăgea, desigur, adversitatea Germaniei și Italiei, fapt care,
după cum s-a văzut în discuțiile noastre, a fost de negestionat de către rege și
clasa politică aflată la conducerea României.

41
Mă opresc pentru câteva clipe pentru a arăta un lucru foarte important.
Poporul român avea un puternic spirit anti-bolșevic, iar după cum vedem
bolșevicii erau identificați cu evreii, atât în România, cât și pe plan internațional.
Anticomunismul se manifesta mult și la sate, populația țărănească din
România fiind formată majoritar din mici proprietari de pământ care știau că
dacă vin comuniștii la putere le vor lua pământurile și vor face colhozuri,
precum în U.R.S.S. După 1924, toată conducerea Partidului Comunist
din România a fost formată din evrei originari din diverse alte state. În
perioada interbelică, conducerea Uniunii Sovietice, a Republicii Sovietice
Bavaria, a Republicii Sfaturilor din Ungaria și liderii partidelor comuniste din
Europa erau în cea mai mare parte evrei. Aici este cheia antisemitismului!
Deci, atenție: antisemitismul de care suntem acuzați noi românii, până astăzi,
când se promovează și se promulgă legi mizerabile, precum Ordonanța
31/2002, Legea 107/2006 și Legea 217/2015, este de fapt mult mai mult
anti-bolșevism, decât antisemitism. Evreii au avut probleme cu românii în
unele perioade trecute din istoria noastră pentru că o mare parte a lor a
fost comunistă, pro-sovietică în conflictele teritoriale și naționale ale
U.R.S.S. cu România, pentru că a sprijinit rapturile teritoriale sovietice din
anii 1940 și 1944 etc.
Ajunși la guvernare, prin Decret-lege regal, în 14 septembrie 1940, legionarii
au manifestat dorința de revanșă politică. Ei au solicitat conducătorului
statului arestarea și judecarea conform legilor în vigoare a crimelor de stat
săvârșite împotriva legionarilor. Cei care au fost prinși, cu deosebire șefii
Poliției și Jandarmeriei, Gavrilă Marinescu și Ioan Bengliu, generalul
Argeșanu, Mihail Moruzov, Victor Iamandi, Nicky Ștefănescu și alte câteva
zeci de demnitari ai regimului regal, care au comis crime odioase sau alte
abuzuri împotriva legionarilor, au fost arestați. Generalul Gavrilă Marinescu a
fost arestat de niște legionari, care l-au recunoscut, în timp ce făcea un popas
la Băile Herculane, fiind în drum spre Insula Ada-Kaleh, de unde voia să fugă
în Iugoslavia, unde domnea o regină care era soră a regelui Carol al II-lea.
Este de cercetat de ce nu l-au arestat autoritățile imediat după 4 septembrie.
Pe Mihail Moruzov l-au arestat pe 5 septembrie 1940, imediat după revenirea
în țară dintr-o misiune la Veneția.
Conducătorul Statului, Ion Antonescu, a promis că va dispune celeritate în
judecarea celor vinovați de crime, de tortură și de represiune împotriva
legionarilor, cei mai mulți dintre aceștia fiind persoane care nu încălcaseră
legea în nici un fel și fuseseră pedepsiți doar pentru că făceau parte din
Mișcarea Legionară. Asupra lui Antonescu se făceau mari presiuni pentru a se
da criminalilor pedepse ușoare, pentru a-i ierta, sau chiar pentru a-i face fugiți
din închisoarea Jilava, unde erau încarcerați. Zvonurile s-au amplificat în
noiembrie 1940, când paznicii legionari ai arestaților au fost înlocuiți din
ordinul lui Antonescu, cu militari. În același timp, Antonescu și comandanții

42
structurilor de forță se temeau că descurajează polițiștii, jandarmii și militarii
să-și mai facă datoria în viitor, dacă îi vor pedepsi pe predecesorii lor, care au
făcut crimele și ororile la ordinul regelui și a prim-ministrului Armand
Călinescu. Deținuților Marinescu și Bengliu li s-a cerut transferul într-un
sanatoriu, fapt ce a îngrijorat pe legionari, care se temeau că aceștia vor
evada, știut fiind că erau oameni foarte bogați și influenți.
MAM: Toate acestea au creat suspiciuni și au grăbit asasinatele săvârșite de
legionari la Jilava. Horia Sima și anturajul lui nu a vrut să riște să-i scape din
mână.
CL: Da, legionarii nu mai aveau răbdare, dar Antonescu nu se grăbea.
S.S.I.-ul, aflat într-o situație nouă, cu o nouă conducere a țării pentru care
lucra și cu o altă orientare politică externă a guvernului, dorea să afle mai
multe secrete de la cei arestați, depozitarii celor mai mari secrete ale fostului
regim, necesare deciziilor pe care urma să le ia noul regim, care, cerea aceste
informații de la serviciul secret. Or, legionarii cereau moartea cât mai rapidă a
acestor surse de informații. Ca urmare, Ion Antonescu a cerut răbdare să se
judece atent toți vinovații și clemență pentru făptuitori, ceea ce legionarii nu
doreau să accepte. Horia Sima îi spusese profesorului Mihai Antonescu,
viitorul adjunct al conducătorului statului, că degeaba vrea Ion Antonescu să-i
scape pe vinovați, ei trebuie să plătească, și nu oricum, ci cu viața.
S-a început cu anchetarea arestaților pentru crimele făcute în regim de
terorism de stat. Ulterior urma ca arestații să fie storși de informațiile secrete
de stat. În timpul anchetei, generalul Argeșanu a mințit, afirmând că nu a știut
nimic despre crime. Adevărul nu a putut fi ascuns. Cel care a recunoscut
crimele cu sânge rece a fost generalul Gavrilă Marinescu, care bănuia de mult
că va fi ucis de legionari pentru toate câte făcuse. Gavrilă Marinescu a
declarat însă că la Cotroceni, împreună cu Ernest Urdăreanu, Carol al II-lea şi
Constantin Argetoianu, au urmărit permanent modul în care aveau loc
execuţiile legionarilor nevinovați din judeţe… Nu putea refuza ordinele
criminale ale regelui, știind că acesta ar putea da altora aceleași ordine de
suprimare și împotriva lui. Pe lângă crime, Gavrilă Marinescu făcuse și o mare
avere din jefuirea unora dintre victimele bogate ale operațiunilor polițienești
pe care le-a efectuat. Când soția și fiul său l-au înmormântat, au ascuns o
parte a averii sale în cripta cavoului său de la Bellu, unde aurul și bijuteriile
au stat ascunse peste 40 de ani, până când fiul său, Gheorghe Marinescu,
ajuns în situație materială grea, a scos o parte din avere și a încercat să o
valorifice prin intermediul unui țigan de pe lângă București, care „l-a turnat”
la miliție. La percheziționarea cavoului, miliția a găsit și confiscat numeroase
bijuterii și 23 de kg de aur. Marinescu a întâmpinat moartea cu curaj, fiind
singurul deținut din celula sa care a rămas drept în fața asasinilor săi, pe care,
cu ultimele puteri, i-a înjurat cu multă ură și vulgaritate.

43
MAM: Asasinarea de către legionari a demnitarilor vinovați de crime
împotriva legionarilor, închiși la Jilava, s-a petrecut când Antonescu era plecat
în Germania, la întâlnirea cu Hitler?
CL: Asasinatele legionarilor la Jilava au avut loc în noaptea de 26/27
noiembrie 1940. Antonescu și mica sa delegație care îl însoțise la întâlnirea
cu Hitler au plecat din Berlin spre România în seara de 25 noiembrie, deci
șeful statului era în țară. Horia Sima nu a fost în Germania, ceea ce i-a fost
reproșat ca fiind o greșeală, care a contribuit la construirea și consolidarea
relației Hitler-Antonescu, fără participarea legionarilor. Conducătorul statului
nu l-a luat la Berlin nici pe ministrul de Externe legionar, Mihail Sturdza.
Începuse răceala între Antonescu și legionari, care se va tranșa prin ruptură
totală în 21-23 ianuarie 1941.
Asasinatele legionarilor l-au supărat pe Antonescu, care nu suporta nici un act
de indisciplină, de insubordonare, pe de o parte, pe de altă parte, i-au conferit
argumente de nemulțumire pentru etapa următoare, cea în care s-a debarasat
de legionari, cei cu ajutorul cărora a luat puterea și și-a consolidat-o într-o
primă etapă, el neavând alături nici o altă forță politică și administrativ-
organizatorică. Fără legionari, Antonescu nu putea să preia puterea în țară,
neavând cadrele necesare administrației centrale și locale, în condițiile în care
regele a fugit, administrația regimului regal era total compromisă, atât la
centru, cât și în județe, iar partidele istorice au refuzat participarea la
guvernare. Legionarii au fost singurii care s-au implicat pentru scoaterea
României din criza uriașă în care a lăsat-o regele Carol al II-lea. Regele Mihai
I nu avea nici forța, nici abilitatea și nici structurile necesare să compenseze
situația cele menționate de mine anterior.
În cele doar patru luni cât s-au aflat la guvernare, legionarii au dorit
să ofere un model de administrare eficientă a țării. În primul rând au luat
măsuri foarte eficiente în agricultură, mobilizând cu succes întreaga populație
rurală pentru cultivarea tuturor suprafețelor agricole nevalorificate, care, la
nivelul anului 1940 erau foarte întinse. Acest fapt a contribuit mult la
creșterea substanțială a producției agricole din România, asigurând atât
livrările către Germania, cât și piața internă, cât și asigurarea unor
importante rezerve. În august 1944, când regele Mihai a predat intempestiv
țara sovieticilor, rezervele alimentare ale țării erau foarte mari. Ele au devenit
captură de război a Armatei Roșii și au luat drumul Uniunii Sovietice. Din
aceste mari cantități de cereale și alte produse agricole, România nu a
beneficiat decât de 150.000 de tone de grâu pe care conducătorii sovietici le-
au acordat cu titlu gratuit cu ocazia secetei foarte mari din anii 1946 și 1947,
când în România s-a murit de foame. Legionarii au luat și alte măsuri
economice și administrative utile țării.

44
MAM: Interesant este că la Jilava se aflau și deținuți comuniști, adversari
politici ai legionarilor, unii dintre ei evrei. Pe aceștia legionarii nu i-au
asasinat. De ce?
CL: E o problemă foarte importantă. Legionarii nu au ucis pe nimeni care
nu a comis crime sau fapte grave împotriva României sau a legionarilor.
Legionarii nu i-au ucis la Jilava pe comuniști, marii lor adversari ideologici, nici
măcar pe comuniștii evrei, pentru că aceștia nu au comis fapte reprobabile
împotriva lor. Asasinii legionari au mers din celulă în celulă și au
asasinat doar 64 dintre deținuți. Într-una din celulele în care au intrat se
afla și Nicolae Ceaușescu. Nu i-au făcut nimic și au plecat mai departe în
căutarea demnitarilor vinovați. Este necesar să spunem că se fac afirmații
mincinoase despre faptul că legionarii ar fi ucis evrei, pentru simplul motiv că
erau evrei. Se mistifică istoria cu bună știință și rea voință. Nici
povestea/legenda/scorneala cu evrei uciși la abatorul din București nu
are nimic adevărat în ea. Repet, e o mistificare. Noi știm ce crime au făcut
legionarii, erau făcute după un anumit tipic. Asasinii recunoșteau crima și o
motivau, apoi se predau autorităților. Nu fugeau de răspundere. Desigur,
nu a fost cazul cu crimele pe care le-au comis în noaptea de 26/27
noiembrie 1940, când ei erau la putere și nu s-au predat nimănui,
acțiunea lor având acordul lui Horia Sima, al doilea om în stat.
După așa-numita „rebeliune” din ianuarie 1941, asasinii de la Jilava au fost și
ei pedepsiți cu moartea de către Ion Antonescu.
MAM: Asasinarea de către legionari a demnitarilor vinovați de crime
împotriva legionarilor închiși la Jilava a fost și este în continuare folosită
pentru lansarea de acuze și pentru menținerea oprobiului public asupra
legionarilor și pentru poziționarea lor în afara legii.
CL: Categoric că acele crime sunt în continuare folosite drept argument
pentru a decreta Mișcarea Legionară ca fiind criminală. Dar, după
acest model, ar trebui să scoatem și monarhia în afara legii, pentru că
a practicat terorismul de stat și a ucis cu cruzime mai mulți legionari
decât au ucis legionarii inamici ai lor. Monarhia nu a fost trecută în afara
legii deși oferea aceleași motive ca și Mișcarea Legionară. Din contră,
monarhia este finanțată în continuare, așa cum a cerut Iosif Stalin în 1947, cu
bani grei, proveniți din munca românilor. Afirmația este retorică, pentru că nu
mai aștept nimic de la regimul ticăloșit și antiromânesc euro-atlantic impus în
colonia România. Eventual, aștept mai multe de la un posibil viitor regim
politic în care România să-și recapete suveranitatea și românii să redevină, ca
înainte de decembrie 1989, cea mai importantă etnie din această țară, care a
fost a lor și care ar trebui să le aparțină, dar le-a fost furată de minoritarii
etnici și de străini cu complicitatea unor etnici români (cum ar fi generalul
Iulian Vlad și unii șefi din fosta Securitate și din Armată), după arestarea și

45
apoi asasinarea lui Ceaușescu. Nu știu dacă eu voi mai „prinde” un regim
politic românesc și în slujba etniei române, pentru că înaintea posibilei
instaurări a acelui regim, cred că urmează un alt eveniment: schimbarea
sferei de influență în care este arondată România… După părerea mea,
garanțiile de securitate care ne sunt oferite în numele apartenenței noastre
euro-atlantice, de către cei care ne exploatează astăzi resursele de toate
felurile, nu sunt cu nimic mai consistente decât garanțiile de securitate
națională și de independență pe care ni le-au oferit Franța și Marea Britanie
înaintea celui de al doilea război mondial. Și, domnule director, nu uitați că
acele garanții s-au prăbușit ca un castel de nisip!
Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc și vă mai aștept.
(Va urma)
A consemnat Marius Albin MARINESCU

3 Comments

Bob
Posted septembrie 28, 2016 at 7:45 PM

Despre Nicolae Paulescu ce parere aveti?

Vad pe la tv o reclama la un spital privat cunoscut…sunt elogiate mai multe somitati din
domeniul medicinei romanesti…nicio vorba despre Paulescu…de fapt, nu prea gasesti nimic,
nicaieri despre marele patriot roman, N. Paulescu…pacat.

Liviu Cotu
Posted octombrie 1, 2016 at 4:27 PM

Cinste domnului Marius Marinescu si intreaga stima si admiratia pentru domnul Corvin
Lupu!

Nu credeam sa mai vad un istoric roman care sa aiba verticalitatea si curajul sa vorbeasca
despre istoria Romanilor asa cum a fost.

Victor
Posted decembrie 15, 2018 at 8:16 AM

Articolul e scris bine, dar sunt unele inexactități: legionarii n-au susținut niciodată
democrația parlamentară. Iuliu Maniu, marele democrat, a făcut un pact preelectoral, în
1937, cu Zelea Codreanu, așa cum și Brătisnu cu Vaida Voievod. Goga a emis decretele
antisemite, iar la presiunea evreilor din afară, Carol a fost nevoit să-i ceară demisia. Necătând
la toate Goga și-a păstrat locul în istorie, Antonescu – nu. Să-l fi ajutat Frății?! Mai e de
adăugat că Zelea Codreanu a fost lichidat după vizita lui Carol la Londra și Paris. E și asta o
coincidență?! Era implicat în această poveste patriarhul-prim-ministru? Aceasta este
întrebarea!

46
V – Din închisorile antonesciene și
lagărele germane, în gulagul
bolșevic
Marius Albin Marinescu: Și a venit acel ianuarie 1941, cu acea
controversată rebeliune legionară. Cum vedeți acel eveniment foarte important?
Corvin Lupu: Eu văd confruntarea dintre Antonescu și legionari ca pe o mare
dramă a poporului român. Chiar dacă pierderile de vieți omenești și pierderile
materiale nu au fost nici pe departe la dimensiunea catastrofală a războaielor
mondiale, ca să nu mai vorbim de dezastrul creat de pagubele economice și
jefuirea de resurse materiale de după decembrie 1989, rebeliunea a condus la
o nenorocire de altă natură. În ianuarie 1941 și în perioada imediat următoare
s-au confruntat „pe viață și pe moarte” componentele cele mai valoroase ale
românismului. Pe de o parte era Ion Antonescu, armata României și acea parte
a societății care îl susținea, pe de altă parte erau legionarii. Aceste două
grupări conțineau tot ce avea poporul român mai bun, mai autentic românesc.
Erau grupările care militau pentru o Românie liberă, curată, autentică,
condusă în litera și în spiritul tradițiilor și valorilor românești cele mai
profunde. Lupta dintre aceste două grupări românești a slăbit enorm
românismul și l-a lăsat vulnerabil pentru confruntarea care-l aștepta după
următoarea curbă a istoriei: confruntarea cu judeo-bolșevismul. Acea ruptură
a nucleului vital al românismului a produs efecte negative până astăzi și a
ajutat minoritățile naționale și pe străini să țină cizma pe grumazul românilor.
Perioada naționalismului ceaușist a reparat doar parțial „stricăciunea” produsă.
Spre deosebire de legionari și de antonescieni, monarhiștii și susținătorii
partidelor politice istorice aveau disponibilități evidente spre acceptarea
compromisurilor care afectau interesele României profunde. Mulți aveau
înclinație spre cosmopolitism și erau dispuși să accepte cedarea resurselor
naturale către străini, iar în rândurile monarhiștilor și partidelor istorice se
găseau susținătorii marii corupții din România. Nu vreau să spun că
monarhiștii și partidele istorice nu aveau și ei valorile lor, că nu ar fi avut
patrioții lor, dar, din punctul de vedere al românismului autentic, eu apreciez
antonescienii și legionarii ca fiind superiori, chiar net superiori. Or, în cele din
urmă, s-a văzut că miza cu care românii se confruntă în istorie este dorința
unor state străine de a acapara bogățiile României, de fiecare dată cu sprijinul
minorităților naționale care s-au aciuit pe la noi și care își văd propriile
interese mult mai bine promovate în condițiile unui stat național românesc cât
mai slab, dacă se poate, împins până la federalizare și la restrângere
teritorială. Or, nici monarhiștii și nici partidele istorice de după Ionel Brătianu
nu au temperat erodarea statului național unitar român de către minorități.

47
Iuliu Maniu a fost un mare patriot, a fost unul din luptătorii pentru
Marea Unire, dar, ulterior, angajat în lupta politică, a luat măsuri și a
făcut compromisuri care sunt, după părerea mea, inacceptabile. Pe
lângă sprijinirea loviturii de stat din iunie 1930 și a promovării politicii
porților deschise, la care ne-am referit deja, în discuțiile anterioare, în timpul
celui de al doilea război mondial, în calitate de agent dovedit al serviciilor
secrete ale Marii Britanii, Iuliu Maniu a dus adversitatea față de Ion
Antonescu și politica acestuia atât de departe încât a cerut Aliaților să
bombardeze România ca să-l determine pe Antonescu să schimbe
orientarea politică a țării! Acest lucru eu l-am găsit în documentele Legației
S.U.A. de la Cairo, pe care le-am cercetat și pe baza cărora am scris cartea
„Eforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război
mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A. ”, București, Editura Elion,
2016, pe care cei interesați o pot găsi în lanțul de librării „Diverta”. Lucrurile
sunt fără putință de tăgadă. Sunt documente clare. Nu mai poate nimeni să
spună că sunt „făcături” ale fostei Securități comuniste, fesenisme iliesciene
sau alte minciuni.
Cât despre fostul rege Mihai, el a recunoscut public, inclusiv într-un
interviu la TVR, care a fost redifuzat în vara anului 2016, că și el a
cerut Aliaților occidentali să bombardeze România! Ce „patrioți”!?
Aceasta se numește înaltă trădare de țară! Cum altfel? România era
angajată într-un război total împotriva Aliaților, timp în care regele Mihai și
Maniu pactizau cu inamicii țării, americani, sovietici și englezi, cerându-le
bombardarea propriei țări. E îngrozitor! Pe lângă semnificația în sine a înaltei
trădări de țară, e întristătoare ignoranța uriașă de la nivelul opiniei publice,
care face ca aceste personalități istorice (pentru că au fost personalități istorice)
să se bucure în continuare de mare respect, nu numai în rândurile foștilor sau
actualilor inamici ai României, dar și în rândurile unora dintre români.
Oprindu-mă din a continua să prezint chestiuni conexe cu subiectul discuției
noastre, reafirm părerea mea că „rebeliunea” legionară a fost o luptă tristă
între români și români, care a contribuit mult la slăbirea fibrei naționale și
care a făcut ca dura confruntare cu ocupația militară sovietică și cu regimul
judeo-bolșevic să-i găsească pe români slăbiți și mai ușor de înfrânt.
MAM: Există o serie de controverse și întrebări ale căror răspunsuri nu sunt
edificatoare, privitor la rebeliunea legionară.
CL: De acord cu dumneavoastră, domnule director. Controversată este, în
primul rând, afirmația că a avut loc o revoltă a legionarilor împotriva
conducătorului statului și al armatei. Aceasta se va vedea în discuția
noastră imediat următoare.

48
Conducătorul statului, ca şi tânărul rege Mihai, au susținut că ei nu au fost de
acord cu asasinatele legionarilor, din perioada 26-30 noiembrie 1940, adică
cele de la Jilava și asasinarea lui Virgil Madgearu, politicianul vândut evreilor.
MAM: Nu și a profesorului Nicolae Iorga?
CL: Asasinarea lui Iorga rămâne neclarificată integral, dar se pare că
acolo, în spatele asasinilor legionari, au fost alte mâini, care doreau
să-i compromită total pe legionari. E o discuție care necesită explicații
detaliate pentru a putea fi percepută corect.
Ion Antonescu a susținut că, din cauza asasinatelor comise de legionari, a
intenţionat să-şi dea demisia din fruntea statului, dar a fost oprit de ministrul
german la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, care cunoştea prestigiul de care se
bucura Antonescu în faţa lui Hitler. Personal, nu cred că Antonescu avea de
gând să se retragă, pur și simplu. El era angajat într-un efort colosal de
salvare a țării și de refacere a României Mari, obiectivele politicii sale și nu
cred că demisiona, renunțând la toate proiectele și lăsând țara de izbeliște,
pentru că niște asasini legionari au ucis niște alți asasini. În marea politică,
viețile oamenilor nu joacă un rol chiar așa de mare. Afirmația mea e cinică,
dar îi rog pe cititorii noștri să mă creadă. Napoleon I a spus public că
pentru o personalitate ca el viața unui milion de oameni nu contează.
El a fost un geniu care și-a permis să spună adevărul cu glas tare. La vârful
statelor sunt mulți conducători care gândesc așa, doar că nu spun.
Aceasta este politica. Oamenii pot muri în accidente de circulație, sau
împușcați, ca în decembrie 1989, sau țara poate fi depopulată prin politica
greșită a statului. În România, începând cu anul 1990, descreșterea populației
este de 200.000 de oameni pe an. Și asta este o tragedie și tot o pierdere,
categoric mai gravă decât asasinarea a 60-70 de oameni. Păi legionarii au fost
„copii mici” față de criminalii din decembrie 1989. Nu, nu cred că Antonescu a
vrut să demisioneze. Era un bărbat puternic.
Legionarii au negat că ei s-ar fi răsculat împotriva lui Antonescu și susțin că ei
sunt cei care au fost țintele atacurilor armatei, în scopul de a fi înlăturați de la
guvernare și pentru ca Ion Antonescu să preia întreaga putere în stat. În
aceasta constă în primul rând controversa la care v-ați referit dumneavoastră.
Este greu de presupus că legionarii, indiferent de sprijinul popular foarte
mare de care se bucurau, nu erau conștienți că Antonescu controla total
armata României, care era extrem de disciplinată și căreia legionarii
nu aveau nici o șansă să-i facă față, în cazul unei confruntări armate.
MAM: Poate ne relatați pe scurt cum s-au derulat evenimentele.
CL: Către sfârșitul anului 1940, tensiunile acumulate în relaţiile dintre
Antonescu şi legionari ajunseseră suficient de mari încât cele două părți să
nu mai aibă nevoie de un motiv serios de confruntare. Un pretext era de ajuns.

49
Acest pretext l-a reprezentat asasinarea unui maior al misiunii militare
germane la Bucureşti, pe nume Döring, de către cetăţeanul grec Dimitrie
Sarantopoulos, care era bănuit a fi agent britanic. Pentru a compromite
Legiunea, autorităţile militare române au lansat zvonul că asasinatul
ar fi fost comandat de Horia Sima.
După anul 1990, o serie de documente, care au rămas secrete timp de
jumătate de secol, au scos la lumină faptul că Dimitrie Sarantopoulos avea
viza de şedere în România expirată la data comiterii asasinatului, iar
prelungirea vizei i-a fost făcută la cererea expresă a subsecretarului de stat de
la Ministerul de Interne, Alexandru Rioşeanu, care era un colaborator
apropiat al generalului Ion Antonescu. Legionarii îl considerau pe Rioşeanu
„omul jidanilor şi al grecilor”, fără să ştie, la acea oră, că subsecretarul de stat
îi prelungise viza asasinului grec. Astfel, există temeiuri serioase să apreciem
acest fapt ca şi probă a legăturii între Ion Antonescu şi pretextul rupturii lui
cu legionarii şi că serviciile secrete ale statelor susţinătoare ale evreilor
au ştiut cum să organizeze un asasinat care să detoneze alianţa
conducătorului statului cu legionarii.
Anterior „rebeliunii”, Antonescu a luat măsuri împotriva unor miniştri şi a
altor demnitari legionari, pe care i-a înlocuit cu militari. Între cei demişi s-au
aflat şi trei personalităţi legionare: Constantin Petrovicescu, prinţul Alexandru
Ghika şi prinţul Mihail Sturdza. În 21 ianuarie 1941, conducătorul statului a
demis toţi prefecţii şi chestorii, majoritatea dintre ei fiind legionari. A făcut
acest lucru cu toate că cei demişi erau numiţi prin decret regal. Puternicele
demonstraţii legionare de protest au fost reprimate de armată, cu acordul
Legaţiei Germaniei la Bucureşti, acord care nu s-ar fi dat fără asentimentul lui
Hitler. A fost momentul în care Hitler a optat între legionari şi Antonescu,
în favoarea ultimului. S-a analizat mult de ce Hitler i-a abandonat pe
legionari, chiar dacă aceştia erau filogermani. Din mulţimea de motivaţii
germane pentru această atitudine față de legionari, care s-au vehiculat
în rândul cercetătorilor şi a politicienilor timpului şi de mai târziu, menţionăm
câteva, demne de luat în seamă. Legionarii aşteptau de la Berlin sprijin
imediat pentru reîncorporarea la România a teritoriilor pierdute în vara anului
1940 şi afirmau cu glas tare aceasta. Antonescu era mai diplomat, mai răbdător.
Hitler a constatat loialitatea legionarilor faţă de Germania, dar a mai constatat
că ei erau loiali în primul rând României şi pretindeau în mod categoric
Berlinului să facă din România o ţară puternică şi cu graniţele întregite.
Antonescu gândea la fel, dar nu îşi exprima aşteptările atât de categoric,
conştient că ora reconfigurării hărţii Europei nu venise încă. Legionarii
socoteau că Hitler era dator să facă totul pentru ei şi pentru România.
Legiunea suferise mult promovând linia naţională, relaţia cu Germania,
încercând să limiteze influenţa evreiască în România, luptând împotriva
influenţei cercurilor britanice şi franceze, luptând împotriva bolşevismului etc.

50
De fapt, legionarii au făcut, de la înfiinţarea Mişcării şi până la inclusiv scurta
lor perioadă de guvernare, o serie de paşi spre o Românie nouă şi o Europă
nouă, în conştiinţa publică şi în practica politică. Aceasta reprezenta o
contribuţie politică a legionarilor, pe care germanii o apreciau și o considerau
importantă pentru ceea ce ei numeau „Noua Ordine Germană”.
MAM: În ce consta „Noua Ordine Germană”?
CL: Explicat telegrafic, „Noua Ordine Germană” se baza pe trinitatea
rasă, naţiune şi stat.
Politica legionară, cu mare aderenţă populară, punea o oarecare presiune pe
guvernul german, mărindu-i responsabilităţile imediate față de România, ceea
ce devenea stânjenitor. Abandonarea legionarilor de către germani, cu ocazia
„rebeliunii”, a scăzut mult simpatia de care se bucura Germania între români.
Totuşi, Hitler l-a adăpostit pe Horia Sima în Germania, păstrându-l ca pe o
alternativă la conducerea României, pentru situaţia în care regimul Antonescu
eşua sau defecta. Marea majoritate a legionarilor fugiți în Germania au fost
internați în lagăre de concentrare, unde nu au avut un regim de viață
acceptabil și onorabil și unde au rămas până la 23 august 1944.
Hitler i-a reproşat mereu lui Ion Antonescu lipsa unui partid al său,
care să-i susțină guvernarea țării. Conducătorul statului era însă
conştient că nu era posibilă crearea unui partid care să poată rivaliza
cu Legiunea, care era mai mult decât un partid, era o mişcare naţională.
Antonescu nu a încercat să conducă țara alături de un partid al său, ci alături
de majoritatea poporului român, mai ales a cetăţenilor de etnie română.
Rebeliunea legionară are şi conotaţii mai puţin studiate. Este cert că
prezenţa unor miniştri legionari în guvernul lui Ion Antonescu deranja mult. Ei
erau un fel de garanţie a stabilităţii poziţionării României alături de Germania.
Acest fapt nu putea fi nici pe placul evreimii internaţionale şi nici al Uniunii
Sovietice. Lucrările unor autori legionari emit teza că „rebeliunea” ar fi fost
pregătită în afara României şi a fost „operă” evreiască. De altfel, „ Cartea
Neagră”, editată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, afirmă că
evreii au contribuit la prăbuşirea în sânge a regimului legionar. Este o
recunoaștere importantă a implicării ascunse a judeokazarilor în acele
evenimente cruciale ale istoriei românismului. Legionarii au afirmat că şi
serviciile de informaţii sovietice, conduse tot de evrei, au răspândit cu
abilitate dezinformări, începând cu luna decembrie 1940, care ar fi avut ca
scop convingerea lui Antonescu de necesitatea debarasării lui de legionari.
Eliminarea prin forţă a legionarilor de la conducerea ţării s-a făcut şi
cu excese. Unii legionari nu au acceptat să părăsească instituţiile pe care le
conduceau, considerând că fiind numiţi prin decret regal, nu pot fi eliberaţi
din funcţie decât de rege. Regele nu s-a implicat în nici un fel în evenimentele

51
din ianuarie 1941, ceea ce nu a fost de bun augur. În astfel de momente
istorice ar putea și ar trebui să se implice un monarh, în scopul detensionării
raporturilor sociale și al crizelor care generează conflicte între instituții ale
statului. Ca urmare a refuzului lor de a-și părăsi posturile, mulţi legionari au
fost ucişi şi apoi cadavrele le-au fost expuse în public. În acel moment istoric,
nici regimul Antonescu nu a reuşit să evite formele criminale de manifestare
pe care le folosise fostul rege Carol al II-lea împotriva legionarilor, pe care
conducătorul statului le-a dezavuat, la timpul săvârşirii lor.
Doresc să accentuez un aspect care a fost distorsionat de-a lungul
timpului. În timpul celor trei zile de dezordini sociale, elemente
iresponsabile și/sau interesate care au acționat pe stradă au maltratat
și ucis evrei, ca și români, de altfel, au comis jafuri. Majoritatea
acestor elemente nu au avut nimic în comun cu Mișcarea Legionară,
deși ulterior aceste excese au fost trecute în responsabilitatea
legionarilor. În același timp, trebuie spus că au fost și legionari care,
fără îndemn, aprobare sau luare la cunoștință de către comandanții
legionari, din porniri personale/individuale, s-au dedat la răzbunări
împotriva unor evrei, ca și împotriva unor români.
În unele cazuri, legionari omorâţi de armată au fost prezentaţi drept
victime ale legionarilor. Un asemenea caz a fost cel de la Abatorul
Bucureşti, unde legionarii asasinaţi de armată au ajuns, în era judeo-
comunistă, să fie prezentaţi drept evrei asasinaţi de legionari. După 1990,
aceste mistificări sunt folosite pentru susținerea acuzațiilor de genocid
al românilor împotriva evreilor și pentru justificarea legislației de
impunere forțată a tezei existenței unui presupus holocaust
antievreiesc în România și măsurilor de reprimare a unui presupus
antisemitism al unora dintre români.
MAM: În anul 2005, am urmărit atacurile evreiești împotriva dumneavoastră
și plângerile penale care vi s-au făcut pentru faptul că ați luat apărarea
poporului român în fața acuzațiilor de genocid care i-au fost aduse.
CL: Da, am publicat un articol în care am demontat acuzațiile de
genocid la adresa românilor. Ca urmare, în vara anului 2005, mi-au fost
făcute două plângeri penale de către Muzeul Memorial al Holocaustului din
Washington și de către Federația Comunităților Evreiești din România, care au
fost respinse de Parchet și de instanța de judecată care a judecat plângerea
împotriva rezoluției procurorului, ceea ce a creat uimirea evreilor neobișnuiți
să nu li se facă pe plac și a declanșat o campanie de presă foarte agresivă și
plină de ură împotriva mea, cum numai evreii știu să facă. Sunt foarte buni la
acest capitol. Am fost atacat violent la „Europa Liberă”, BBC, Radio
France International, „Tribuna” din Sibiu, a miliardarului Carabulea,
în „Sibianul”, „Clujeanul”, „Gardianul”, de evreii lui Sörös de la Revista

52
„22” etc. O mulțime de minoritari etnici s-au ridicat să mă combată,
dovedind că afirmarea cu demnitate a românilor nu le convine.
Ulterior sentinței definitive de respingere a acțiunii Muzeului Memorial al
Holocaustului din Washington și Federației Comunităților Evreiești din
România, am scris și alte lucrări de specialitate privitoare la raporturile
româno-evreiești. Exagerările și minciunile unor evrei de proastă
calitate m-au stârnit și am cercetat și mai atent aceste aspecte. Ei tot
făceau presiuni de tot felul să fiu destituit din funcția de decan, de redactor
șef al revistei „Transilvania”, de director la Consiliul Județean. Umbla Aurel
Vainer cu alți ciraci ai săi pe la primarul Iohannis să-l asmută pe președintele
Bottesch împotriva mea, se aliaseră evreii cu conducerea de atunci a
Universității să ia măsuri împotriva mea. Mizerii peste mizerii! Adevărul este
respins de acești evrei acuzatori ai românilor. În anul 2006, când am făcut
parte din delegația Academiei Române la Congresul Mondial de Istorie
Economică de la Helsinki, mi s-a aprobat să particip cu o lucrare pe tema
raporturilor româno-evreiești, în care am combătut exagerările
privitoare la suferințele evreilor din România celui de al doilea război
mondial. Lucrarea, scrisă fără echivoc, cu argumente ferme, prezentată în
limba engleză, s-a difuzat în întreaga lume. Trebuia să spună cineva realitățile
care îi fac pe colegii mei de breaslă să se teamă de închisoarea pe care o
prevede legislația. Eu am răsuflat ușurat că mi-am făcut datoria de cercetător
și în abordarea acestei teme foarte delicate din istoria României.
MAM: Da, știu, a fost un adevărat eveniment ca să se ridice un român să ia
apărarea țării sale împotriva tezelor lansate de mai marii lumii evreiești care
ne conduce pe noi. Dumneavoastră ați avut mereu determinarea să abordați
subiectele pe care unii istorici le ocolesc din teamă, dorința de a nu supăra pe
mai marii zilei, sau chiar de a fi „pe linie”, chiar dacă această „linie” este
falsă.
Practic, după acțiunea armatei împotriva legionarilor din 21-23 ianuarie 1941,
conducătorii legionarilor au fost arestați, mulți au fugit în Germania, iar ca
urmare a represiunii, activitatea Legiunii a încetat. Când s-a reluat ea?
CL: Imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944, au avut loc încercări
de contracarare a urmărilor acestui eveniment. Ele au fost catalizate de
guvernul de la Berlin, cu sprijinul numeroşilor legionari refugiaţi în Germania,
încă din zilele „rebeliunii” legionare din 21-23 ianuarie 1941 şi imediat după
aceea.
Încercarea germană de a crea un guvern pro-german în România a eşuat
pentru că armata română, rămasă fără Ion Antonescu, a fost în majoritate
zdrobitoare fidelă regelui şi guvernului condus de consilierul său, generalul
Constantin Sănătescu. În aceste condiţii, germanii au organizat o rezistenţă
bazată pe trei piloni: Grupul Etnic German, Mişcarea Legionară şi miile de

53
soldaţi şi ofiţeri români rămaşi în urma armatei, după actul de la 23 august,
sau aflaţi în prizonierat în Germania. Aceştia urmau a fi constituiţi în grupuri
de sabotaje în spatele frontului.
La data loviturii de stat de la 23 august 1944 erau identificaţi un număr de
aproximativ 32.000 de luptători legionari activi.
În august şi în septembrie 1944, Heinrich Himmler a ordonat intensificarea
pregătirilor pentru lupta clandestină din România.
MAM: Practic, din ce ne spuneți dumneavoastră, mișcarea de rezistență
anticomunistă din România a fost o creație a germanilor, bazată în principal
pe legionari.
CL: Da, așa este. În Munţii Carpaţi au luat fiinţă mai multe comando-uri
germane. În octombrie 1944, Otto Skorzeny, devenit comandant al Serviciului
de organizare a sabotajelor şi diversiunilor, a fost însărcinat, împreună cu
şeful Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt şi cu şeful
Direcţiei a VI-a din SD, Walther Friedrich Schellenberg, să organizeze în
România un război de partizani. În şcolile comandate de Skorzeny au fost
antrenate mai multe grupe de paraşutişti, care au fost trimise în România. De
asemenea, la sfârşitul lunii august 1944, Himmler l-a însărcinat pe generalul
de corp de armată Arthur Phleps, la origine sas din Ardeal, care a îndeplinit
funcţia de şef superior SS şi de Poliţie al Transilvaniei, din însărcinarea
personală a lui Hitler, să organizeze în Transilvania formaţiuni de partizani
compuse din etnici germani şi din legionari. Acesta şi-a stabilit puncte de
comandă şi instrucţie la Becicherecul Mare şi la Chichinda Mare, mobilizând
legionari din Banatul Sârbesc, din România şi de la Viena. Acţiunile acestor
grupe de partizani erau îndreptate în principal împotriva armatelor sovieto-
române care luptau în Transilvania împotriva armatelor ungare şi germane.
Hitler spera ca în spatele armatelor sovieto-române să se dezvolte un puternic
război de partizani care să destabilizeze armata sovietică.
Deși legionarii au fost foarte dezamăgiți de Hitler, pentru faptul că au fost
abandonați total de Germania, în favoarea lui Antonescu și apoi arestați și
internați în lagăre, când s-a pus problema evitării nenorocirii ocupației
militare sovietice și a bolșevizării României, sentimentul patriotic a fost mai
puternic decât resentimentele personale și de grup împotriva lui Hitler și
legionarii au acceptat să participe la lupta împotriva ocupantului sovietic și a
regimului regalo-bolșevic din România, cu toate sacrificiile pe care le-a
presupus această luptă.
După 23 august 1944, Horia Sima și unii dintre camarazii săi au fost eliberaţi
din lagărele de concentrare din Germania, cum am arătat deja, în scopul
antrenării lor în lupta împotriva noilor autorităţi din România, în încercarea de
a schimba cursul politic al acestei ţări şi, implicit, de a lupta împotriva
armatelor sovieto-române.

54
Demersul era unul lipsit de orizont, dat fiind uriaşul decalaj de resurse umane
şi de materiale dintre cele două forţe armate opuse. Pentru organizarea
acestei lupte a fost înfiinţat Guvernul Naţional Român, cu sediul la Viena.
Rezistenţa împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului din România aservit
Moscovei s-a bazat în cea mai mare măsură pe activitatea germană de
paraşutare de agenţi legionari, de armament, de muniţii, de medicamente, de
haine, de pături, de explozibili, de aparate de radioemisie, coduri, cifruri, acte
false, bani etc. De la începutul operaţiunii de paraşutare, generalul
Schellenberg a cerut ca etnicii germani să nu fie folosiţi ca agenţi, pentru ca
minoritatea germană să nu fie nevoită să suporte consecinţele acţiunilor anti-
românești și anti-sovietice.
Grupul Etnic German avea misiunea de a-i mobiliza şi organiza pe legionari
pentru această luptă de rezistenţă. La Viena a funcţionat comandamentul care
coordona forţele progermane pregătite să acţioneze în România. În jurul
Vienei au fost organizate mai multe şcoli în care erau instruiţi agenţii care
urmau să acţioneze în România. Marea majoritate a lor au fost legionari.
În vederea organizării şi consolidării rezistenţei împotriva regimului sovieto-
regal, a fost proiectată crearea unui comandament al serviciului de informaţii
legionar. Pentru aceasta, în septembrie 1944, a fost desemnat Vashile
Iaşinschi, fost ministru al Muncii în guvernul Antonescu-Sima, format în
septembrie 1940. Pentru îndeplinirea misiunii, el a fost trimis la Târgu Mureş.
El trebuia să sondeze starea de spirit a militarilor şi civililor, să determine
opinia publică să treacă de partea guvernului românesc din exil, să elibereze
legionarii întemniţaţi la Aiud, să determine cât mai mulţi intelectuali să se
retragă către apus. Au fost paraşutaţi, de asemenea, în noaptea de 6/7
noiembrie 1944, Andreas Schmidt, şeful Grupului Etnic German, Nicolae
Pătraşcu, secretarul general al Gărzii de Fier, Viorel Boborodea, fost şef al
legionarilor din Deva, Nistor Chioreanu, şeful legionarilor din Ardealul de Sud,
Constantin Stoicănescu, şeful legionarilor din Banat, Ilie Colhon, şeful
legionarilor din judeţul Alba. Din cauza tirurilor artileriei antiaeriene
sovietice, grupul a fost paraşutat în Ungaria, de unde a pătruns apoi în
România, pe cale terestră. Andreas Schmidt, Constantin Stoicănescu şi
Nicolae Petraşcu au plecat către Bucureşti, pentru a reorganiza Mişcarea
Legionară, destructurată după rebeliunea din ianuarie 1941 şi după fuga în
Germania a principalilor ei conducători.
MAM: Guvernul Naţional Român de la Viena a avut și armată proprie.
CL: Guvernul Naţional Român de la Viena a organizat Armata Naţională de
Eliberare, structură care-i includea pe toţi cei care mai erau dispuşi să lupte
împotriva înaintării sovietice în centrul Europei. Majoritatea acestor militari
erau legionari sau simpatizanți ai lor. Comandantul acestui corp de armată a
fost plănuit a fi generalul Platon Chirnoagă, comandantul Diviziei 4 române,

55
care căzuse prizonier la germani, cu toate efectivele sale, în cursul luptelor
pentru forţarea râului Tisa. Organizarea armatei Guvernului Național Român
de la Viena s-a făcut cu sprijinul lui Heinrich Himmler.
În toamna anului 1944 şi în primele luni ale lui 1945, legionarii aflaţi în
lagărele din Germania aveau puţine speranţe că Germania va mai câştiga
războiul. Doar himera inventării unei arme colosale mai ţinea trează speranţa
în victoria lui Hitler. Se simţea pericolul apropierii Armatei Roşii şi legionarii
ştiau că nu vor fi menajaţi de bolşevici, chiar dacă fuseseră adversarii lui
Antonescu şi prizonierii lui Hitler. Unii dintre legionari s-au înscris ca
voluntari pentru cursurile de pregătire de la Viena, dorind să fie trimişi în
misiune din dorința de a ajunge în ţară, la familii, după mai bine de trei ani şi
jumătate de detenţie în diverse lagăre germane. În starea de spirit a
legionarilor îşi făcuse loc îndoiala, lipsa de speranţă. Totuşi, trăsătura
psihologică dominată era voinţa de a lupta împotriva bolşevismului, a
ocupaţiei militare sovietice şi a guvernării de la Bucureşti, rezultată din
alianţa regelui Mihai I cu comuniştii.
Un mare număr de legionari din rezistență au fost uciși sau capturați ca
urmare a unor trădări și scăpări de informații. În zilele următoare loviturii de
stat, sovieticii au găsit în sediul Ambasadei Germaniei la București o listă a
tuturor agenţilor Abwehr din România şi a conturilor bancare pe care aceştia
le foloseau.
MAM: Asta s-a întâmplat după sinuciderea ambasadorului Manfred von Killinger.
CL: Fără să am argumente documentare sau memorialistice, ca cercetător, am
o serie de îndoieli privitoare la acel moment. Cunoscând biografia lui Manfred
von Killinger, care era un patriot și înalt funcționar valoros, nu cred că el s-ar
fi sinucis înainte de a fi distrus toate documentele secrete din sediul
ambasadei, a căror cădere în mâinile inamicului ar fi afectat grav războiul dus
de Germania. De altfel, privitor la sinuciderea lui Manfred von Killinger, noi nu
avem decât declarațiile învingătorilor în război. Noi nu știm ce s-a întâmplat în
interiorul ambasadei, în orele care au urmat întoarcerii armelor de către
România împotriva Germaniei. Poate că nu s-a sinucis. Tot personalul
ambasadei a fugit, în afară de Killinger, care a fost fotografiat împușcat la
biroul său și documentele strict secrete ale serviciilor germane din România
se găseau pe mese! De aici se pot broda mai multe speculații, dar istoria nu se
ocupă cu speculații. Repet, eu nu cred că aceste documente au fost
abandonate în acest fel, ci cred că ele au fost recuperate printr-o operațiune
în cadrul căreia Killinger nu a mai apucat să le distrugă, conform
regulamentului. Dar repet, am ajuns la speculații, ceea ce nu este istorie.
Ca urmare a documentelor găsite, sovieticii au reuşit să-l „întoarcă” pe
radiotelegrafistul dr. Alexandru Ţăranu, fost agent al Abwehr şi au controlat
comunicaţiile grupului condus de Andreas Schmidt şi de Nicolae Petraşcu,

56
dejucând operațiuni importante și capturând agenți legionari. Printre altele, la
9 februarie 1945, sovieticii au aflat de zborul unui avion de la Braşov la Viena
în care se găseau comandantul Grupului Etnic German, Andreas Schmidt şi
comandantul legionar Constantin Stoicănescu, care pregăteau acţiunea de
anvergură de răsturnare a frontului în Transilvania şi în Ungaria. Aviaţia
sovietică a somat avionul să aterizeze la Debreţin. Avionul nu s-a supus
somaţiilor şi cele două avioane româneşti de vânătoare care-l urmăreau au
deschis focul, doborându-l. Ambii importanţi pasageri, au fost grav răniţi. Ei
au fost salvați de la moarte, duşi în Uniunea Sovietică, anchetaţi şi şi-au găsit
sfârşitul acolo…
După capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, diplomaţii germani acreditaţi pe
lângă guvernul român constituit în exil la Viena s-au desprins de români şi au
predat autorităţilor militare americane lista românilor care activau în jurul
guvernului român de la Viena şi care se aflau internaţi într-un hotel din Bad
Gastein.
Multe date secrete despre mișcarea de rezistență anticomunistă a românilor
au ajuns în mâinile sovieticilor prin colaborarea acestora cu serviciile
britanice și americane, ca și prin intermediul unor spioni sovietici din
interiorul acestor servicii occidentale.
MAM: Spuneți-ne ceva și despre acordul dintre legionari și comuniști, care a
nedumerit atât numeroși legionari, cât și pe alți anticomuniști, proveniți din
rândul partidelor istorice sau dintre simpli cetățeni ai țării.
CL: Acordul dintre Mișcarea Legionară și Partidul Comunist Român s-a
semnat la 10 decembrie 1945. Secretarul general al Mișcării Legionare,
Nicolae Petrașcu, venise clandestin în România, din ordinul lui Horia Sima, cu
împuterniciri totale de a-l reprezenta pe șeful Mișcării Legionare, care era în
același timp prim-ministru al Guvernului Național Român de la Viena.
Anterior acordului, la 6 august 1945 Nicolae Petraşcu a emis o Circulară
pentru întreaga Mişcare Legionară prin care anunţa hotărârea de retragere
„imperială” a legionarilor din viaţa politică şi cantonarea Mişcării în efortul de
reconstrucţie a ţării pe linie morală. În Circulară, Nicolae Petraşcu îi sfătuia
pe „legionarii dinăuntru şi din afara închisorilor”, „să păstreze o poziţie de
respect şi de libertate faţă de autoritatea de stat, iar faţă de organizaţiile
politice româneşti să respecte în ele ce au şi făcut bun şi folositor pentru
viitorul ţării”. Această Circulară a fost emisă după ce Nicolae Petraşcu fusese
anunţat (subversiv şi descurajator) de prim-ministrul Petru Groza, prin
intermediul legionarului dr. Vasile Noveanu, că membrii Legiunii urmau să fie
deportaţi cu toţii în Siberia, din ordinul Kremlinului.
După ce a fost capturat și arestat, cu sabia lui Damocles deasupra capului,
având şi o condamnare la închisoare pe viaţă dată în contumacie de regimul
Antonescu pentru participare la rebeliune, Nicolae Petrașcu a căutat soluții de

57
salvare a Mișcării Legionare şi a sa personală. Pe Horia Sima și pe capii
legionarilor din exil nu putea să conteze. Ca semn de clemenţă, în 30
septembrie 1945, comuniştii au desfiinţat lagărele în care erau internaţi
legionarii. La începutul lui decembrie 1945, au fost capturaţi şi întemniţaţi de
către poliţiştii români capii legionarilor, Nicolae Petraşcu şi Nistor Chioreanu.
Autorităţile comuniste, respectiv ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a
găsit de cuviinţă că cel mai înţelept este să încheie un acord de non-combat şi
de colaborare cu legionarii. La începutul lunii decembrie 1945, din închisoare,
cu câteva zile înainte de a fi eliberat, Nicolae Petraşcu a emis o Circulară
către Mişcarea Legionară prin care îi indemna pe toţi membrii la linişte, îi
sfătuia să recunoască guvernul şi să se reintegreze în societate. În 10
decembrie 1945 s-a încheiat o înţelegere scrisă între Mişcarea Legionară şi
Partidul Comunist, între secretarul general al Mişcării Legionare, Nicolae
Petraşcu şi ministrul de Interne, Teohari Georgescu, care a condus la ieşirea
majorităţii legionarilor din ascunzători, dar şi din luptă. Un număr de aprox.
1.900 de legionari care figurau ca dispăruţi în evidenţele Siguranţei au
reapărut. Această retragere a legionarilor din lupta de gherilă s-a datorat
dorinţei lor de a intra legal în viaţa publică. Acordul a slăbit mult rezistenţa
clandestină anticomunistă. Ca garanţie a sincerităţii lui Nicolae Petraşcu,
Teohari Georgescu i-a cerut listele cu toţi legionarii din România care nu erau
cunoscuţi de Siguranţă. Nicolae Petraşcu a cerut listele de la toţi şefii de
organizaţii legionare din ţară şi le-a predat. Gestul său a fost şi este încă
apreciat de unii legionari, de urmaşi ai lor şi de unii simpatizanţi de astăzi ai
fostei Mişcări Legionare, drept o trădare.
Prin acordul cu comuniștii, Petraşcu spera să obţină eliberarea multor
legionari din închisori, unde fuseseră închişi de Antonescu, după „rebeliunea”
din 1941. Petrașcu avea o marjă mică în interiorul căreia putea să ia decizii. În
ciuda amnistiei decretată de regele Mihai după 23 august 1944, legionarii nu
fuseseră eliberați din închisori. Guvernul regal i-a menținut în continuare în
temnițe. De asemenea, Petrașcu spera să obțină condiţii mai favorabile pentru
cei care nu vor fi eliberaţi. De asemenea, Petraşcu urmărea să-şi infiltreze
oamenii în rândurile comuniştilor şi să continue activitatea în slujba cauzei
legionare. Desigur, nu putem exclude nici speranţa lui Nicolae Petraşcu în
uşurarea propriei situaţii, chiar speranţa de a fi eliberat din închisoare, lucru
care se va întâmpla după doar câteva zile.
Comuniştii sperau ca prin acest acord să poată supraveghea mai bine
Mişcarea Legionară, cea mai numeroasă şi mai influentă forţă politică din
ţară. Mulţi dintre legionari au intrat în rândurile Partidului Comunist. Partidul
a beneficiat astfel de un plus de capacitate organizatorică şi de spirit de
disciplină, care erau necesare pentru conducerea întregii societăţi românești.
După încheierea acordului şi răspândirea lui în rândul opiniei publice, un

58
număr de 700-800 de legionari au ieşit din clandestinitate şi au predat
autorităţilor române cantităţi mari de armament, muniţie şi explozibili.
MAM: După război, legionarii și-au creat și un serviciu propriu de informații.
Ce s-a întâmplat cu el?
CL: În anul 1947, a fost reorganizat şi întărit fostul Serviciu de Informaţii al
Mişcării Legionare, care, pe lângă culegerea de informații, avea şi misiunea
de a procura muniţii şi arme pe care le stoca în depozite clandestine şi se
ocupa de pregătirea militară a legionarilor, pentru participarea la Mişcarea
Naţională de Rezistenţă. Serviciul şi-a încetat activitatea în noiembrie 1948,
când au fost arestaţi şi condamnaţi conducătorii şi membrii săi. În martie
1948 fusese arestat grupul de comandă central al Mişcării Naţionale de
Rezistenţă, care nu fusese prins în 1946. După şapte luni de anchetă,
efectuată sub îndrumarea consilierilor sovietici, toţi au fost condamnaţi la
muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii. În noaptea de 14/15 mai 1948 au
fost arestaţi 10.000 de legionari. În perioada lunilor septembrie-noiembrie
1948, a fost destructurat şi apoi arestat grupul de conducere din Oltenia al
Mişcării Naţionale de Rezistenţă, în frunte cu generalul Ioan Carlaonţ, Iancu
Robu, Radu Ciuceanu ş.a., majoritatea fiind legionari. Ei au fost condamnaţi la
pedepse variind între 12 şi 20 de ani de temniţă grea. În anul 1948, în total,
au fost arestaţi 17.000 de legionari.
MAM: Cum a încetat acordul dintre legionari și comuniști?
CL: După 3 ani de la încheierea acordului dintre legionari şi comunişti,
în 1948, judeo-comuniștii au încălcat acordul și au început să întemniţeze
legionari în număr mare. Sângele evreiesc și antiromânismul din majoritatea
zdrobitoare a securiștilor și-a spus cuvântul. La vârful Securității, nu era
nici un sigur etnic român! Timofei Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie) era
comandant, Bruno Grünberg (alias Alexandr Nikolschi) era adjunct și toți cei
opt șefi de direcții centrale erau evrei!
Mişcarea de rezistenţă a fost sprijinită de serviciile speciale ale S.U.A.
şi ale Marii Britanii. Un rol stimulativ l-au jucat şi posturile de radio
occidentale, care-i îndemnau pe români la rezistenţă anticomunistă,
fără să le spună că arondarea României la zona de dominaţie sovietică
era făcută prin înțelegerea U.R.S.S. cu S.U.A. şi cu Marea Britanie.
Îndemnul la luptă antisovietică hrănea astfel himera că ar fi posibilă
schimbarea regimului politic impus de U.R.S.S. Această himeră a fost
întreținută în rândul românilor de speranța iluzorie a venirii americanilor.
Din acest punct de vedere, întreaga mişcare de rezistenţă din România, ca şi
familiile luptătorilor, au fost sacrificaţi de toţi cei care o încurajau, din
interesul de a submina din interior regimul impus de sovietici.

59
Luptătorul anticomunist legionar Ion Gavrilă-Ogoranu susţine în cartea sa de
memorii, „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” , vol. I, că toate paraşutările
făcute de americani și de britanici au fost cunoscute de organele
Securităţii României datorită trădării serviciilor secrete britanice.
Generaţia luptătorilor anticomunişti din perioada 1944-1962 a fost împinsă la
sacrificiu, în mare parte fără ca lupta ei să producă vreo urmare pozitivă, din
punctul de vedere al celor care au dorit răsturnarea regimului socialist de
stat. Când regimul a fost înlăturat de la putere, în anii de după lovitura de stat
din decembrie 1989, factorii determinanţi au fost cu totul alţii, mişcarea de
rezistenţă, care fusese înăbuşită cu aproape trei decenii în urmă, neavând nici
un impact. Mișcarea de rezistență antisovietică și anticomunistă a fost
importantă din punct de vedere moral și al educației generațiilor viitoare.
Demnitatea luptătorilor anticomuniști, spiritul lor de sacrificiu pentru țară,
modelele morale pe care le-au promovat eroii rezistenței și determinarea
acestora de a lupta împotriva ocupantului străin sunt modele utile și chiar
necesare poporului român în încercările sale viitoare de eliberare a țării de
sub dominația străină.
MAM: Mișcarea Legionară și-a încheiat existența în închisorile comuniste…
CL: În temnițele comuniste, în fața barbariei judeo-bolșevice, cei mai demni
au fost legionarii. Din această cauză, legionarilor li s-a rezervat de regulă cel
mai dur regim penitenciar și din rândul lor s-a reușit recrutarea unui procent
mult mai mic de informatori decât din rândul reprezentanților partidelor
istorice sau al monarhiștilor. După evenimentele din Ungaria, din toamna
anului 1956 și represiunea sovietică necruțătoare împotriva ungurilor
răsculați, în anii 1956-1957, din ordinul conducerii colective de partid a
României, s-a decis lichidarea cât mai rapidă a rezistenței românești
anticomunistă, fără de care proiectul de a elibera România de sub ocupația
militară sovietică nu era posibil. Ca urmare, pe parcursul acestor doi ani,
majoritatea grupărilor de rezistență anticomunistă au fost anihilate și
luptătorii capturați, anchetați, torturați, asasinați, condamnați la moarte sau
trimiși în temnițe.
În anul 1958 s-au încheiat înțelegerile româno-sovietice care au condus la
retragerea Armatei Roșii din România, pas important pe calea obținerii
independenței de care avea nevoie țara. Anterior, conducerea colectivă a
României obținuse alte succese, mai ales desființarea sovrom-urilor, acele
societăți economice sovieto-române care spoliau țara în favoarea U.R.S.S.-ului.
Ulterior plecării Armatei Roșii din România, s-a trecut la retragerea (la
cererea românilor) consilierilor sovietici de pe lângă instituțiile importante ale
țării și la reformularea obiectivelor politicii interne și externe a României.
Ca urmare a acestor mutații din viața social-politică a României, în anul 1964
s-a decretat amnistia generală a tuturor deținuților politici, care a fost

60
aplicată corect, inclusiv pentru legionari. Unii dintre ei se aflau în închisori
din ianuarie 1941!! Conducerea României a dorit să se împace și cu acea
parte a românilor care nu-i agrea pe comuniști. De aceea, Gheorghe
Gheorghiu-Dej a anunțat, în același an 1964, că lupta de clasă s-a încheiat în
România. A fost o măsură unică în întreaga zonă de influență a Uniunii
Sovietice. Toți deținuții politici eliberați, inclusiv legionarii, au fost angajați în
conformitate cu studiile pe care le aveau și s-au integrat în noua societate
românească, participând la etapa următoare din istorie României, cea a
dictaturii de dezvoltare a țării.
În perioada 1964-1989, legionarii au continuat să fie urmăriți de Securitate,
prin serviciile Direcției 1A din întreaga țară. După decembrie 1989, evreii au
revenit la conducerea României, prin Ion Ilici Marcel Iliescu (bunicul lui se
numea Vasili Ivanovici și era evreu comunist din Imperiul țarist refugiat în
România), Silviu Brucan (Saul Brukner), Petre Roman (Neulander), Virgil
Măgureanu (Imre Asztalosz), Alexandru Bârlădeanu (Sasha Goldenberg) etc.
Legionarii au continuat să fie urmăriți de serviciul secret al noului regim
judeu din România. În perioada de după anul 1991, când mi s-a încredințat
funcția de șef al Catedrei de Istorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu,
un grup de studenți ai noștri, foarte buni la învățătură și destul de cuminți, au
organizat întâlniri după modelul legionar, în cadrul cărora proiectau să se
organizeze și ei în spiritul Mișcării. Au fost permanent urmăriți și s-a investit
multă energie inutilă împotriva lor. Funcționa aceeași poliție politică, doar că
era ceva mai ascunsă, nemaiavând obiectivul de a băga frica în români, ci pe
acela de a-i neutraliza mai subtil. Instituțional, noi nu am luat nici o măsură
împotriva studenților, cu toate că ni s-au transmis la conducerea facultății
mesaje de „preocupare” și de „îngrijorare” din partea unor susținători ai
noului regim, care aveau grijă ca acesta să nu dobândească valențe ale
românismului, ci să rămână unul cosmopolit, favorabil minorităților naționale
și străinilor.
Cu toate că legionarii care mai sunt în viață sunt nonagenari, regimul judeo-
capitalist actual continuă să se lupte cu ei și cu fantomele lor. Legea
217/2015, expresie a încălcării pe față a libertății cuvântului și a democrației
în România, a prevăzut continuarea luptei împotriva românismului reprezentat
de marile elite legionare și a reactualizat ca fiind pe deplin legale toate
sentințele pronunțate în perioada anilor 1945-1964 de „Tribunalul Poporului”
și de alte instanțe ale ocupantului străin al României. Prin această lege
217/2015, regimul judeo-capitalist de astăzi și-a dat mâna peste timp, cu
fermitate, fără nici o reținere, cu regimul criminal judeo-comunist al anilor
ocupației militare sovietice a României. Cât despre președintele Klaus Werner
Iohannis, prin promulgarea acestei legi ticăloase în regim de urgență, el s-a
poziționat deschis și total de partea susținătorilor antiromânismului.
Vă mulțumesc că m-ați ascultat și mă opresc aici!

61
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor și eu vă mulțumesc și sunt convins
că cititorii noștri au avut ocazia, pe întregul parcurs al discuțiilor noastre să
afle multe adevăruri adânci, unele ascunse, din istoria Mișcării Legionare,
această formă de manifestare a românismului care nu a avut niciodată în
istorie parte de o judecată dreaptă din partea regimurilor politice care s-au
perindat din 1941 și până astăzi. Singura dreptate care li s-a făcut legionarilor
a fost judecata dreaptă a unor autori de studii și cărți care au spus și au scris
adevărul, din rândul cărora faceți și dumneavoastră parte.
A consemnat Marius Albin MARINESCU

3 Comments

lungu vasile
Posted octombrie 7, 2016 at 4:39 PM

Sa se promoveze ca subiect de campanie, pentru apropiatele alegeri, abrogarea Legii


nr.217/2015. Sau Societatea Civila (?) Sa adune semnaturi in acest scop.

Victor Iliuan
Posted octombrie 9, 2016 at 3:21 PM

Am toata admiratia pentru onestitatea, patriotismul si nu in ultimul rand curajul domnului


profesor. Oare mai sunt istorici romani de calibrul sau ? Nu stiu. La nivelul acesta de asumare
al adevarului, cu singuranta, nimeni. Multi istoricii romani prefera sa stea ascunsi decat sa
spuna sau sa scrie adevarul. Altii, ca Lucian Boia sunt iude autentice, iar altii, cum este
Adrian Cioroianu mistifica si ei adevarul istoric -vezi emisiunile sale “istorice” despre
miscarea legionara. De ce face asta Cioroianu si altii ca el ? Simplu: din oportunism. E mai
simplu sa fii cu cei puternici, care-ti pot arunca niste firimituri de la masa lor. Legea 2017 –
“Legea Pumnului in Gura” produce deja ravagii. Publicatiile si media se autocenzureaza. Pe
forumuri vezi persoane care sub protectia anonimatului par niste lei in cusca atunci cand e
vorba de subiecte inofensive, dar tac chitic, nu comenteaza deloc sau spun fraze cu dublu
inteles ca in vremea comunismului daca subiectul se apropie de “holocaust” sau de faradelegi
savarsite de reprezentanti ai poporului ales. Oamenilor le e frica. Punct. Si istoricii sunt
singurii in tara asta care ar mai putea sa critice modul grosolan in care se falsifica istoria in
dezavantajul nostru. Au atu-ul dovezilor stiintifice si a naturii speciale a meseriei lor, care-i
mai poate proteja chiar in instanta.

lungu vasile
Posted octombrie 11, 2016 at 1:32 PM

Am vazut presa calcata pe gat chiar la emisiunea “Jocuri de Putere”din data de 10 oct. Cu
subiectul Holocaust. Am ramas profund dezamagit si chiar ingrijorat despre cum se poate
manevra poporul de catre niste “romani” in emisiuni tv.

62
VI – Cronologie legionară

1927
24 Iunie (Ziua Sf. Ioan Botezătorul, ziua de Sânziene) – CORNELIU ZELEA
CODREANU înfiinţează LEGIUNEA „ARHANGHELUL MIHAIL”
împreună cu: ION I. MOŢA, RADU MIRONOVICI, ILIE GÂRNEAŢĂ,
CORNELIU GEORGESCU, la Iaşi, în str. Florilor nr. 26.
20 Iulie – moare Regele Ferdinand; se instituie un Consiliu de Regenţă pentru
principele minor Mihai
10 Iulie – Congresul Conducătorilor Mişcării Studenţeşti – la Mănăstirea
Neamţului
1 Aug. – apare nr. 1 din revista Legiunii, „PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC„
15 Sept. – revista „Pământul Strămoşesc” publică principiile de organizare a
Legiunii
Oct. – ANDREI C. IONESCU întemeiază primul cuib legionar din Bucureşti;
primele şedinţe s-au ţinut la Căminul studenţesc Sf. Voievozi
15 Oct. – revista „Pământul Strămoşesc” are 2586 abonaţi
8 Nov. – primii legionari depun LEGĂMÂNTUL pentru lupta în cadrul
Legiunii (CĂPITANUL, MOŢA, MIRONOVICI, GÂRNEAŢĂ, C.
GEORGESCU, GH. CLIME, ION BANEA, MILE LEFTER, NICULAE TOTU,
TRAIAN COTIGĂ) şi primesc săcuşorul cu pământ
10 Dec. – Congresul UNSCR (Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini
Români) are loc la Oradea

1928
Iarna – Organizare de cuiburi
Primăvara vara – tabără de muncă la cărămidăria din Ungheni împreună
cu Frăţiile de Cruce pentru ridicarea Căminului cultural creştin, muncă la
grădina de zarzavat pentru hrană şi comerţ cu zarzavat pentru a căştiga bani
pentru Legiune
Toamna – Căpitanul îşi deschide birou de avocatură la Ungheni pentru
acoperirea lipsurilor materiale

63
1929
3-4 Ian. – prima adunare a şefilor de cuib din toată ţara – la Iaşi (existau
cca 40-50 cuiburi)
4 Ian. – întemeierea Senatului Legiunii
20 Ian. – Căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu) ţine o conferinţă la Centrul
Studenţesc Bucureşti despre Generaţia Nouă
Vara – două marşuri organizate de Căpitan cu legionarii şi cu tinerii din
Frăţiile de Cruce, pentru educarea acestora în spirit legionar: responsabil,
ordonat, corect, curajos, muncitor.
Nov. – legionarul ANDREI C. IONESCU este ales preşedinte al Centrului
Studenţesc Bucureşti
1-3 Dec. – Congresul UNSCR la Craiova, unde Andrei C. Ionescu conferenţiază
despre mişcările studenţeşti dominate de însufleţirea Căpitanului; după
Congres, legionarii defilează în costume naţionale, în grup compact, sub
comanda lui ION BANEA
10 Dec. – Biserica Sf. Anton (Curtea Veche) din Bucureşti este aleasă
ca biserica studenţimii (duhovnicul studenţimii fiind preotul N. Georgescu-
Edineţi)
15 Dec. – prima întrunire publică legionară organizată de Căpitan în Moldova,
la Bereşti, Slivna, Comăneşti, Găneşti (în afara jud. Iaşi); în zilele următoare
are loc marşul pe Valea Horincii (jud. Cahul – Basarabia)
23-27 Dec. – marşul de propagandă legionară organizat de Căpitan în Ardeal,
la Ludoşul de Mureş, Gheţa, Gligoreşti, Gura Arieşului (Turda)

1930
20 Ian. – marş legionar în jud. Tecuci organizat de Niculae Totu
Ian.-Febr. – marşul de propagandă legionară organizat de Căpitan în
Basarabia, la Oancea şi Cahul
Febr. – Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, intră în Mişcarea Legionară,
devenind membru al Senatului Legionar
26 Ian. – prof. Traian Brăileanu, membru în Senatul Legionar, conferenţiază în
Bucureşti despre Legiune
25 Martie – manifestaţie împotriva comunismului organizată de Căpitan în
sala Societăţii Tinerimea Română

64
10 Apr. – ciocniri sângeroase între invalizii de război şi jandarmii guvernului
ţărănist, studenţimea participând alături de invalizi, iar Căpitanul se înscrie ca
apărător al studenţilor arestaţi cu acest prilej
13 Apr. – înfiinţarea GĂRZII DE FIER – organizaţia de tineret pentru
lupta împotriva comunismului (s-au înscris, până la urmă, doar
legionarii)
8 Iunie 1930 – Prinţul Carol devine regele României (Carol al II-lea)
Iunie-Iulie – ţăranii din Borşa (Maramureş) se revoltă împotriva exploatatorilor
străini
Iulie – marşul proiectat în Basarabia de Căpitan este interzis de autorităţi
1-3 Dec. – Congresul UNSCR la Brăila
8 Nov. – inaugurarea primului sediu din Bucureşti al Legiunii (Calea Victoriei
nr. 40, sediu închiriat)

1931
11 Ian. – Guvernul prezidat de Ion Mihalache, şeful Partidului Naţional
Ţărănesc, dizolvă Legiunea şi Garda de Fier, arestându-l pe Căpitan şi pe alţi
legionari: Mile Lefter, Ion Banea, Niculae Totu.
27 Febr. – judecarea şi achitarea Căpitanului şi a celorlalţi, dar Garda de Fier
şi Legiunea rămân dizolvate în mod abuziv, contrare sentinţei judecătoreşti
definitive (apărarea a fost asigurată de Ion I. Moţa, C. Georgescu etc.)
6 Martie – comandantul legionar TRAIAN COTIGĂ este ales preşedinte al
Centrului Studenţesc Bucureşti
31 Aug. – Garda de Fier candidează la alegerile parţiale din jud. Neamţ sub
numele de „Gruparea Corneliu Zelea Codreanu” şi obţine 11 300 voturi,
iar Căpitanul este ales Deputat de Neamţ în Parlamentul României

1932
Ian. – Ion Zelea Codreanu, membru al Senatului Legionar, candidează din
partea Grupării Corneliu Zelea Codreanu la alegerile parţiale din Tutova
Martie – Guvernul prezidat de Iorga – Argetoianu dizolvă din nou Garda de
Fier, sediile sunt sigilate, se fac arestări, iar Căpitanul, deşi era deputat în
Parlamentul României din partea Grupării Corneliu Zelea Codreanu, este
împiedicat să vorbească în Parlament; alegerile parţiale din Tutova sunt
amânate pentru 17 Apr.

65
18 Apr. – Ion Zelea Codreanu e ales Deputat de Tutova (din partea
Mişcării) în Parlamentul României
Iunie – căderea guvernului Iorga
Iulie – legionarii candidează la alegerile generale şi câştigă cinci locuri
de deputat în Parlamentul României, Căpitanul fiind deputat de Cahul
şi Ion Zelea Codreanu – deputat de Bârlad
10 Dec. – Căpitanul înfiinţează gradul de comandant legionar şi
înaintează la acest grad prima promoţie de legionari: ION BANEA, ION
DUMITRESCU-BORŞA, NICULAE TOTU, ANDREI C. IONESCU, TRAIAN
COTIGĂ, ION BELGEA.

1933
Mai – se alcătuieşte „echipa morţii” (adică echipa de sacrificiu, dispusă a
primi moartea, hotărâtă a merge înainte pentru lupta naţionalistă
românească, trecând prin moarte) care străbate ţara în marşuri şi cântece,
făcând propagandă Mişcării Legionare.
21 Mai – apare CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB de Corneliu Zelea Codreanu
(sub titlul Fascicola legionarului)
10 Iulie – digul de la Vişani
Iulie – tabăra legionară de muncă de la Roşcani (jud. Cahul – Basarabia)
4 Aug. – începe construcţia sediului legionar Casa Verde, din Bucureştii Noi,
sub conducerea comandantului legionar, principele Alecu Cantacuzino;
planurile de construcţie au fost întocmite de Constantin Iotzu, asistentul arh.
Ion Mincu
23 Nov. – studentul legionar Virgil Teodorescu este asasinat de jandarmi la
Constanţa în timp ce lipea afişe pentru Garda de Fier (în vederea alegerilor
generale din decembrie).
28 Nov. – legionarul Niţă Constantin este asasinat de autorităţi
9 dec. – legionarul N. Bălăianu este asasinat de autorităţi
– şeful Partidului Naţional Liberal dizolvă Garda de Fier, sediile legionare sunt
devastate, se fac 18.000 de arestări ilegale în toată ţara, împiedicând Garda
(care depusese candidaturi în toate judeţele) să participe la alegerile din 20 Dec.
29 Dec. – I. Gh. Duca este împuşcat pe peronul gării Sinaia de NICADORI
(Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace), apoi Nicadorii se
predau autorităţilor
– este asasinat de poliţişti Sterie Ciumetti, secretarul Căpitanului

66
1934
5 Apr. – judecarea şi achitarea Căpitanului şi a conducerii Mişcării
Legionare în procesul I. Gh. Duca; sunt condamnaţi Nicadorii la muncă
silnică pe viaţă
15 Mai – tabăra legionară de muncă de la Giuleşti
Iunie-Oct. – tabăra legionară de muncă din com. dealul Negru (jud. Cluj)
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă pe muntele Rarău
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă la Cotiugenii Mari (jud. Soroca –
Basarabia)
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la Avereşti („Golani”), lângă
Roman-Neamţ
Nov. – Căpitanul Emil Şiancu, comandant legionar, apărătorul moţilor în
procesul acestora cu exploatatorii străini, este achitat la Curtea cu juri din
Bucureşti
17 Dec. – Ion I. Moţa participă la Congresul Fascist de la Montreux (Elveţia)

1935
17-19 Apr. – Congresul UNSCR – la Craiova
Apr. – întemeierea Asociaţiei Generaţiei Mişcării Studenţeşti de la 1922 sub
conducerea lui Ion I. Moţa
5 Iunie – Căpitanul înfiinţează PARTIDUL „TOTUL PENTRU ŢARĂ” (ca
expresie politică a Mişcării Legionare) sub conducerea gen. GH.
CANTACUZINO – GRĂNICERUL
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la Carmen Sylva condusă de
Căpitan
Iunie-Aug. – tabăra legionară de muncă de la Drăgăşani
Iunie-Oct. – tabăra legionară de muncă din Giurgiu
Iunie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la mănăstirea Izbuc (jud. Bihor)
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la mănăstirea Buga (jud. Lăpuşna –
Basarabia)
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă de la Aciliu (jud. Sibiu)
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la mănăstirea Arnota
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă din com. Lat Laz (jud. Alba)

67
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă din com. Marca (jud. Sălaj)
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă din com. Valea Mare (jud. Bălţi –
Basarabia)
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă din com. Ineu (jud. Arad)
Aug.-Sept. – tabăra legionară de muncă Iancu Flondor (jud. Storojineţ)
Aug.-Oct. – tabăra legionară de muncă din com. Nicoreşti (jud. Tecuci)
Aug. – tabăra legionară de muncă din com. Baciu (jud. Braşov)
Sept. – începe tabăra legionară de muncă de la Cluj – Ardealul tânăr legionar,
sub conducerea lui Ion Banea (durează până în Nov. 1936)
Sept.-Oct. – tabăra legionară de muncă de la mănăstirea Mamu (jud. Vâlcea)
4 Oct. – Sf. Sinod interzice taberele legionare de muncă pentru biserici
29 Sept. – Căpitanul înfiinţează COMERŢUL LEGIONAR
14 Nov. – Căpitanul înfiinţează Cooperativa Legionară din Bucureşti
6 Dec. – Căpitanul începe scrierea primului volum din celebra carte „PENTRU
LEGIONARI”, la Carmen Sylva (cartea o termină în apr. 1936 şi o publică în
oct. 1936); în perioada cât a lipsit din Bucureşti l-a lăsat locţiitor pe prof. univ.
VASILE CRISTESCU la sediul central legionar din str. Gutenberg nr. 3

1936
Martie – Ion I. Moţa publică culegerea sa de articole „Cranii de lemn„
3-5 Apr. – Congresul UNSCR – la Tg. Mureş
Mai – deschiderea taberei legionare de muncă de la Rădăuţi sub conducerea
prof. Tr. Brăileanu
16 Iulie – Mihail Stelescu, fost comandant legionar (exclus din Legiune pentru
încercarea repetată de a-l asasina pe Căpitan) este împuşcat de o echipă de 10
legionari (DECEMVIRII); aceştia s-au predat apoi autorităţilor şi au fost
condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Iulie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la Carmen Sylva condusă de
Căpitan
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă de la Băile Herculane
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă de la Hotarele (jud. Ilfov)
Iunie-Sept. – tabăra legionară de muncă de la Cărpiniş (Sibiu)

68
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă de la Călineşti-Topoloveni Muscel
(Argeş)
Iulie-Oct. – tabăra legionară de muncă „Ardealul tânăr legionar”
Aug. – tabăra legionară de muncă de la Susai (Predeal)
26 Oct. – Căpitanul înfiinţează CORPUL MUNCITORESC LEGIONAR sub
conducerea ing. GH. CLIME
6 Nov. – Căpitanul înfiinţează Asociaţia „P RIETENII LEGIUNII” sub
conducerea prof. comandant legionar EUGEN IONICĂ
24 Nov. – echipa legionară condusă de gen. Gh. Cantacuzino – Grănicerul şi
formată din: av. Ion I. Moţa, dr. av. V. Marin, av. N. Totu, preot I. Dumitrescu-
Borşa, ing. Gh. Clime, diplomat Al. Cantacuzino şi ec. Bănică Dobre pleacă în
Spania ca luptători împotriva comunismului
6 Dec. – Căpitanul întemeiază cel mai înalt grad legionar: Buna Vestire
şi înaintează în acest grad pe: ION I. MOŢA, GH. CLIME, RADU
MIRONOVICI, ILIE GÂRNEAŢĂ, MILE LEFTER şi C. GEORGESCU.

1937
13 Ian. – ION I. MOŢA şi VASILE MARIN mor eroic pe frontul
anticomunist din Spania, la Majadahonda
13 Febr. – funeraliile Moţa – Marin şi înhumarea acestora în mausoleul de la
Casa Verde din Bucureştii Noi
26 Febr. – guvernul desfiinţează căminele şi cantinele din toate centrele
universitare, măsură îndreptată împotriva studenţimii care se orienta în
proporţii din ce în ce mai mari spre legionari
1 Martie – guvernul închide toate Universităţile din ţară
14 Iunie – începe construcţia noului sediu legionar din str. Gutenberg nr. 3
(lângă cel vechi care devenise neîncăpător)
15 Sept. – campania de strângere a fierului vechi
26 Sept. – finalizarea şi sfinţirea Casei Verzi din Bucureştii Noi; are loc o
expoziţie de presă legionară
Oct. – GEN. GH. CANTACUZINO – GRĂNICERUL se stinge din viaţă şi este
condus pe ultimul drum pământesc de o masă imensă de bucureşteni şi de
coloane legionare
Ing. comandant al Bunei Vestiri GH. CLIME devine şeful PARTIDULUI „TOTUL
PENTRU ŢARĂ”

69
Oct. 1937 – Căpitanul inaugurează Consumul Legionar Obor (Bucureşti)
Oct. 1934 – Căpitanul inaugurează Pensiunea Legionară din Predeal
1 Nov. 1937 – Căpitanul inaugurează Restaurantul Legionar din Bd. Basarab
(Bucureşti)
7 Nov. 1937 – Căpitanul inaugurează Restaurantul Legionar Muncitoresc din
cartierul Griviţa (Bucureşti).
22 Nov. 1937 – Căpitanul inaugurează Restaurantul Legionar din Bd. Elisabeta
(Bucureşti)
2 Dec. – Partidul Totul Pentru Ţară depune candidaturile legionare în vederea
alegerilor generale în 72 de judeţe
10 Dec. 1937 – Căpitanul inaugurează primul magazin legionar de stofe şi
manufactură din Bucureşti.
14 Dec. – este asasinat legionarul Mihai Ţurcanu (în campania electorală)
20 Dec. – ultimele alegeri libere – Partidul Totul Pentru Ţară obţine
locul II pe Bucureşti şi locul III pe ţară, având dreptul la 66 locuri în
Parlament, în condiţiile în care s-au furat din urne cca. 700 000 de
voturi pentru legionari (după cum a declarat Eugen Cristescu –
director în 1937 în Serviciul Secret de Informaţii – la procesul gen. I.
Antonescu din 1946)

1938
10 Febr. – instaurarea dictaturii carliste şi desfiinţarea Partidului Totul Pentru
Ţară (odată cu toate celelalte partide) (ATENŢIE: A fost desfiinţat doar
Partidul Totul Pentru Ţară – expresia politică a Mişcării Legionare, iar nu
Mişcarea)
OBSERVAŢIE: Nimeni nu a desfiinţat niciodată Mişcarea Legionară care, prin
definiţie, ca orice altă Mişcare, nu poate fi decât auto-înfiinţată sau auto-
desfiinţată (de la sine); nu se pot interzice decât manifestările politice ale unei
Mişcări.
17 Apr. – CĂPITANUL este arestat în noaptea de 16-17 apr. (de Florii)
pentru scrisoarea particulară trimisă lui Nicolae Iorga prin care îl
numeşte pe acesta „incorect sufleteşte” şi este condamnat abuziv –
pentru „ultragierea unui consilier regal” (Iorga devenise consilier
regal „peste noapte”) la 6 luni detenţie; deţinut la Jilava
Mai – Căpitanului i se intentează încă un proces (rămas în analele
Justiţiei ca un trucaj grosolan, fără probe) .

70
– sute de legionari sunt închişi în lagăre, la Miercurea Ciuc şi Vaslui,
printre care şi MIRCEA ELIADE, prof. NAE IONESCU etc.
25-27 Mai – Căpitanul este condamnat la zece ani muncă silnică;
deţinut la închisoarea Râmnicu Sărat.
Tot în cursul primăverii se formează Comandamentul „de prigoană”
pentru menţinerea legăturilor între legionarii rămaşi nearestaţi
(structura acestuia fiind instabilă din cauza arestărilor ulterioare; din el au
făcut parte: Ion Belgea, Radu Mironovici, Constantin Papanace, Iordache
Nicoara, Nicoleta Nicolescu, Vasile Cristescu, Alecu Cantacuzino, Horia Sima.)
Notă: Toţi aceştia au fost arestaţi, mai puţin Horia Sima.
18 Iunie – prof. univ. Vasile CRISTESCU şi av. Al. CANTACUZINO evadează în
timp ce erau transportaţi din lagărul Miercurea Ciuc spre Jilava şi preiau
conducerea Comandamentul „de prigoană”
Iulie – procesul (de asemeni trucat şi fără probe, similar cu al
Căpitanului) a nouăsprezece fruntaşi legionari: ing. Gh. CLIME, dr. av.
I. BANEA, prof. univ. V. CRISTESCU, av. Al. CANTACUZINO, dr.av. Tr.
COTIGĂ, dr.teolog Gh. FURDUI, ec. Gh. ISTRATE, av. M.
POLIHRONIADE, av. N. TOTU, prof. Eugen IONICĂ, cpt. rezervă Emil
Şiancu, prof. Sima Simulescu, av. Al. Ch. Tell, ec. Bănică Dobre, dr.
Paul Craja, dr. Şerban Milcoveanu-preşed. UNSCR, av. Radu
Budişteanu, ing. Virgil Ionescu, Gh. Apostolescu, Serafim Aurel.
1-28 Nov. – au loc o serie de atentate stupide, săvârşite din ordinul lui HORIA
SIMA care făcea legătura între Comandamentul „de prigoană” şi legionarii
liberi, transmiţând cu de la sine putere ordine, fără ştirea Comandamentului
„de prigoană” şi în pofida ordinului lansat de CĂPITAN încă din febr. şi
reînnoit din închisoare, de linişte şi tăcere (o bombă la sinagoga din
Timişoara, incendierea unor fabrici de cherestea, aruncarea în aer a castelului
de apă din Cluj etc., culminând cu atentatul asupra rectorului Facultăţii din
Cluj, Ştefănescu-Goangă).
NOTĂ: Cei din Comandamentul „de prigoană” trebuiau să stea ascunşi pentru
că erau arhicunoscuţi de poliţie, iar legătura între ei şi legionarii din ţară
rămaşi liberi trebuia să se facă prin cineva necunoscut, iar cum Horia Sima s-
a „oferit” pentru acesta, a fost acceptat.
29-30 Nov. – în noaptea noaptea Sf. Andrei CĂPITANUL ESTE
ASASINAT prin strangulare de jandarmi (împreună cu Nicadorii şi
Decemvirii), lângă pădurea TÂNCĂBEŞTI (kilometrul 30 pe şoseaua
Bucureşti-Ploieşti), la vârsta de 39 de ani .

71
1939
7 Ian. – explozia laboratorului legionar de produse explozibile din str. Căpitan
Oarcă, condus de lt. N. Dumitrescu după indicaţiile lui Horia Sima (deşi
Comandamentul de prigoană era condus de prof. Vasile Cristescu) şi sunt
arestaţi 18 legionari
26 Ian. – prof. VASILE CRISTESCU este împuşcat de poliţişti în
locuinţa unor prieteni, fiind trădat din dispoziţia lui Horia Sima (pentru ca
Sima să poată parveni apoi la conducerea Mişcării nestingherit de
comandanţii legionari mai importanţi decât el)
4 Febr. – Horia Sima fuge la Berlin, trecând frontiera ungară, predând
legăturile cu legionarii liberi lui Mihai Vârfureanu care s-a dovedit a fi agent al
Siguranţei
5 Iunie – Miti Dumitrescu (cel ce-l va ucide pe Armand Călinescu) pleacă de la
Berlin spre ţară
10 Iulie – comandanta legionară NICOLETA NICOLESCU, colaboratoare
apropiată a Căpitanului şi adeptă a liniei de non-violenţă trasate de Căpitan
este asasinată de poliţie, fiind trădată tot din dispoziţia lui H. Sima; tot în iulie
comandantul legionar Victor Dragomirescu, şeful Corpului Studenţesc
Legionar este ars de viu în Crematoriu
NOTĂ: În toată perioada ian. – aug. sunt prinse şi asasinate de autorităţi
câteva zeci de legionari
15 Aug. – Horia Sima vine clandestin în ţară pentru atentatul asupra lui
Armand Călinescu
21 Sept. – Armand Călinescu este împuşcat de Miti Dumitrescu (la Podul
Elefterie)
21/22 Sept. – MASACRUL ELITEI LEGIONARE – asasinarea de către
autorităţi a legionarilor aflaţi în lagăre şi închisori, plus a câte trei
legionari fruntaşi din fiecare judeţ (inclusiv a lui Miti Dumitrescu şi a
echipei lui).
Trupurile neînsufleţite au fost expuse timp de trei zile în pieţele
publice şi populaţia a fost adunată la „spectacol”!!
În noaptea de 21/22 sept. 1939 a fost asasinată 90% din elita legionară
a CĂPITANULUI (90% din cadrele de concepţie şi conducere).
26 Oct. – Sima fuge din nou la Berlin, trecând frontiera iugoslavă

1940

72
15 Mart. – moare prof. Nae Ionescju la vârsta de 49 ani, în condiţii dubioase
28 Mart. – venirea la Berlin a lui RADU MIRONOVICI şi Constantin
Stoicănescu
19 Mai – aflând de tratativele de destindere între legionari şi Carol al II-lea,
duse de conducătorii legionari din ţară, Horia Sima se întoarce clandestin în
ţară pentru a se afla el în fruntea acestor tratative; este arestat
13 Iunie – H. Sima este eliberat
23 Iunie – Horia Sima cere înscrierea legionarilor în Partidul Naţiunii
creat şi condus de Carol al II-lea, în pofida liniei legionare
28 Iunie - 4 Iulie – Horia Sima e Subsecretar de Stat la Ministerul
Educaţiei Naţionale, acceptând un post mult mai mărunt decât
refuzase Căpitanul ; guvernul s-a remaniat la 4 iul. 1940
28 Iunie – Dictatul de la Viena, prin care România cedează Basarabia URSS-
ului
4 Iulie-7 Iulie – Horia Sima e Ministrul Cultelor în Guvernul Ion Gigurtu,
acceptând colaborarea cu asasinul principal al Căpitanului şi elitei
legionare
30 Aug. – al doilea Dictat de la Viena, România cedează Ardealul Ungariei
3 Sept. – încercarea (nereuşită) de revoluţie legionară la Bucureşti,
Braşov şi Constanţa
Legionarii au încercat declanşarea unei revoluţii, atacând instituţiile
publice la Braşov, Constanţa şi Bucureşti şi cerând abdicarea lui Carol al II-lea
vinovat de politica greşită care dusese la cedarea Ardealului şi Basarabiei.
Populaţia s-a solidarizat cu Mişcarea Legionară, având loc mari demonstraţii
de stradă, iar Armata a refuzat să tragă în manifestanţi. Sub presiunea
evenimentelor, Carol al II-lea i-a acordat puteri depline gen. Ion Antonescu
care i-a garantat plecarea din ţară în siguranţă.
Încercarea de revoluţie legionară a eşuat, aşa cum mărturiseşte însuşi
iniţiatorul ei, Horia Sima, în „Sfârşitul unei domnii sângeroase”. Norocul a
constat în faptul că Armata a refuzat să tragă în manifestanţi, iar Carol
al II-lea s-a speriat şi a fugit.
În timpul acestor evenimente, Horia Sima se afla la Braşov, vrând să
fugă din nou în străinătate (vezi „Sfârşitul unei domnii sângeroase” de
Horia Sima), dar aflând vestea abdicării lui Carol al II-lea (5 sept. 1940), s-a
întors, culegând laurii.
6 Sept. – abdicarea lui Carol al II-lea şi preluarea conducerii Statului de către
gen. I. Antonescu

73
14 Sept. – Horia Sima este numit de gen. I. Antonescu Vicepreşedinte
al Consiliului de Miniştri şi devine, totodată, în condiţii dubioase,
pentru o perioadă, Conducătorul (Comandantul) Mişcării a cărei elită
fusese masacrată în proporţie de 90% în urmă cu un an.
6 Oct. – reînhumarea la Predeal a elitei legionare masacrate în sep. 1939
(pentru a nu umbri proaspăta popularitate a noului conducător al Mişcării, H. Sima )
12 Nov. – ION ZELEA CODREANU, tatăl CĂPITANULUI, membru al
Senatului Legionar, este primit cu focuri de armă de acoliţii lui SIMA
la sediul Mişcării Legionare din str. Gutenberg nr. 3
23 Nov. – România aderă la Pactul Tripartit (Germania, Italia, Japonia)
25-27 Nov. – dezgroparea osemintelor CĂPITANULUI, Nicadorilor şi
Decemvirilor şi reînhumarea acestora la Casa Verde din Bucureştii Noi
27 Nov. – rejudecarea procesului trucat din 1938 al CĂPITANULUI şi al
celorlalţi legionari fruntaşi, achitarea şi reabilitarea acestora post-mortem.
27 Nov. – împuşcarea deţinuţilor de drept comun de la Jilava (o parte dintre
asasinii elitei legionare) de către un comando trimis de Sima (aşa cum s-a
demonstrat ulterior), pentru a nu se afla despre colaborarea lui cu Mihail
Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii (care era şi el deţinut la Jilava),
colaborare avută pentru obţinerea conducerii Mişcării Legionare prin
asasinarea elitei legionare, Sima pretextând că împuşcarea ar fi făcut-o
„legionarii revoltaţi la vederea trupului neînsufleţit al Căpitanului”
ION ZELEA CODREANU, tatăl CĂPITANULUI, Patriarhul Legiunii,
membru al Senatului Legionar ia atitudine publică faţă de Sima: „Îţi
retrag tot creditul moral pe care ţi l-am acordat.”
28 Nov. – împuşcarea lui N. Iorga şi Virgil Madgearu de către o echipă
condusă de Traian Boeru; de menţionat că asasinii nu au fost sancţionaţi de H.
Sima (care era conducătorul Mişcării), deşi nu procedaseră în conformitate cu
linia legionară (nu se predaseră autorităţilor, aşa cum făcuseră Nicadorii şi
Decemvirii, pentru a nu implica Mişcarea Legionară în acţiunea lor)
– secehestrarea, din ordinul lui H. SIMA, a comandantului legionar al Bunei
Vestiri, preot ION DUMITRESCU-BORŞA şi a fraţilor CĂPITANULUI, Horia şi
Decebal, în scopul de a fi „lichidaţi”; aceştia scapă prin intervenţia mamei
Căpitanului la gen. I. Antonescu
(În perioada Statului Naţional-Legionar familiile fraţilor Căpitanului – Horia şi
Decebal – au fost prigonite din ordinul lui H. Sima, încercându-se de către
membri ai Poliţiei Legionare intrarea prin efracţie în casele acestora şi tăindu-
li-se -la propriu- firele telefonice).

74
30 Nov. – reînhumarea trupului neînsufleţit al Căpitanului (şi cele ale
Nicadorilor şi Decemvirilor care au fost strangulaţi odată cu el) la Casa Verde
din Bucureştii Noi.

1941
14 Ian. – H. Sima este invitat împreună cu gen. I. Antonescu la Hitler, dar
refuză, fără a justifica
19 Ian. – mare manifestaţie studenţească şi muncitorească legionară în
Bucureşti, din ordinul lui H. Sima, ca urmare a destituirii ministrului
de Interne legionar, gen. Const. Petrovicescu
20 Ian. – gen. I. Antonescu destituie şi prefecţii (legionari)
21-23 Ian. – aşa-zisa „rebeliune legionară” – prefecţii legionari refuză
să se supună destituirii (să predea instituţiile pe care le conduseseră);
H. Sima, în tot acest interval a stat ascuns, aşteptând desfăşurarea
evenimentelor, fără să intervină, cum ar fi trebuit, în calitate de Conducător al
Mişcării Legionare:
– n-a ordonat retragerea din faţa Armatei, conform liniei legionare trasate de
CĂPITAN care evitase întotdeauna asemenea război fratricid pt. a nu da
ocazia duşmanilor să invadeze ţara,
– n-a încercat împăcarea cu gen. I. Antonescu,
– nici măcar n-a organizat lupta, lăsându-i pe legionari fără comandă, să se
„descurce” – într-o organizaţie în care prima ordinul şi disciplina.
23 Ian. – legionarii renunţă la luptă
Ian. – H. Sima fuge în Germania în cufărul maşinii lui Andreas Schmidt
(reprezentantul etnicilor germani din România); este condamnat în
contumacie la moarte
Ian. – Febr. – O nouă represiune împotriva cămăşilor verzi. 10.000 de
legionari sunt arestaţi, alţii, după un simulacru de proces, executaţi.
Alţi conducători legionari părăsesc ţara, iar noii oaspeţi sunt internaţi în
lagăre: Rostock, Buchenwald, Dachau.
14 Febr. – Statul „Naţional Legionar” este anulat oficial prin decret-
lege de către gen. I. Antonescu

1942
16 Dec. – Sima fuge din Germania în Italia, dar este arestat şi adus din nou în
Germania; cu această ocazie, alte câteva mii de legionari sunt arestaţi în ţară

75
1943
1 Ian. – Horia Sima încetează de a mai fi conducătorul (Comandantul) Mişcării
Legionare, prin hotărârea Forului Legionar de la Dachau (format din
Comandanţii Bunei Vestiri) care decide preluarea conducerii Mişcării şi
refacerea Mişcării Legionare fără Horia Sima şi acoliţii acestuia.

1944
Aug. – legionarii din Germania sunt eliberaţi din lagăre (de către autoritățile
germane?)
23 Aug. – Regele Mihai I ordonă arestarea mareşalului I. Antonescu; guvernul
nou înfiinţat sub conducerea gen. Constantin Sănătescu declară armistiţiu
25 Aug. – România intră în război împotriva Germaniei
După 23 aug. 1944 Sima este chemat de Hitler pentru organizarea rezistenţei
româneşti contra înaintării sovietice. Sima acceptă şi organizează un guvern
în exil la Viena la 10 dec. 1944 şi ulterior o Armată Naţională, care să lupte în
continuare alături de Germania. (A luptat?)

1945
8 Mai – capitularea Germaniei şi sfârşitul guvernului în exil al lui H. Sima,
guvern care practic n-a realizat nimic.

1946
Iulie – Mareşalul I. Antonescu este „judecat” de un aşa-zis tribunal al
poporului şi împuşcat
Nov. – Partidul Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu căştigă alegerile, dar
acestea sunt deturnate de comunişti în favoarea lor.
Începe rezistenţa în munţi împotriva comuniştilor (ia sfărşit definitiv
în 1954)

1947
30 Dec. – Regele Mihai I este silit de comunişti să părăsească ţara

1948
76
Iuliu Maniu este „judecat” de un aşa-zis tribunal „al poporului” – adică
de comunişti – şi condamnat la închisoare unde moare în 1954
Noaptea de 14/15 Mai – 10.000 de legionari sunt arestaţi; vor fi
schingiuiţi şi vor muri cu miile în închisorile comuniste, fără nici un
proces sau cu simulacre de procese; rudele şi prietenii lor vor fi
închişi, persecutaţi şi terorizaţi zeci de ani, iar istoria falsificată.

1954
În data de 8 aug.1954 are loc Congresul Legionar de la Erding pentru
SANCŢIONAREA ABATERILOR LUI HORIA SIMA de la spiritualitatea
legionară, considerându-l pe acesta decăzut din orice funcţiune în
cadrul Mişcării şi deci fără drept de a vorbi în numele ei.
Fostul Comandant legionar, Horia Sima, dă o „circulară” prin care „înfierează”
legionarii din Argentina pentru că aceştia îl părăsiseră in corpore, datorită
abaterilor sale de la doctrina legionară! (aşa se „scrie” istoria!). Similar a
procedat Sima în cazul tuturor celor care l-au contestat ( I. Dumitrescu-Borşa,
Const. Papanace, Ilie Gârneaţă, V. Iasinschi), iar în 1940, când preotul I. Dumitrescu-Borşa, în
calitate de Comandant legionar al Bunei Vestiri (cel mai înalt grad legionar) îi atrăsese atenţia
asupra denaturării liniei Căpitanului, Sima îl exclusese din Mişcare ).

Sursa: http://www.zelea-codreanu.com/Istoria_Interzisa/index.htm

2 Comments

Marian
Posted februarie 8, 2019 at 10:26 AM

”28 Iunie – Dictatul de la Viena, prin care România cedează Basarabia URSS-ului” – de fapt
evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei după ultimatumul URSS ca urmare a pactului
Ribbentrop- Molotov.

”30 Dec. – Regele Mihai I este silit de comunişti să părăsească ţara” – de fapt Mihai Pripitu
părăsește țara în urma negocierilor purtate cu rușii.

Şerban Suru
Posted februarie 18, 2019 at 1:52 AM

O cronologie legionară “completată” cu falsuri istorice îndreptate împotriva Comandantului


Horia Sima. Să nu uităm că, în septembrie 1940, mai trăiau din cei 5 întemeietori ai Mişcării
Legionare, 3 Comabdanţi ai Bunei Vestiri: Rqadu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie
Gârneaţă. Toţi 3, cât şi întrega Mişcăre Legionară, l-au recunoscut pe Horia Sima drept noul
conducător al Legiunii Arhanghelul Mihail.

77