Sunteți pe pagina 1din 6

Student:Bularca Razvan Constantin

Tehnologii de camasuire a stalpilor din beton armat.

         Stâlpii sunt elemente verticale de rezistenta care preiau și transmit fundațiilor


încărcările date de elementele orizontale ale structurii de rezistentă
(grinzi,planșee,șarpante) sau de alte părți ale structurii care reazemă și descarca pe ei.
După materialele din care se realizează, stâlpii pot fi din: lemn, zidărie, beton
armat(cu armătură flexibilă –compuși (beton armat cu armatura rigidă), metalici.
         Stâlpii din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenți la aproape
toate tipurile de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin
turnarea betonului la fața locului (monolit) sau prin prefabricare. Stâlpii clădirilor
civile și industriale realizați monolit au în general, secțiunea transversală de formă
pătrată sau dreptunghiulară și mai rar. În forma de T, I , circulară sau poligonală.
Stâlpii prefabricați pentru a rezulta de greutate cât mai redusă, tubulară sau compusă
au secțiunea transversală sub formă de T, I tubulară sau compusă. (cu goluri, cu
zăbrele etc.)
         Degradarile stalpului din beton armat pot fi cauzate: natural, chimic.

Cresterea capacitatii de rezistenta a elementului de tip stalp se poate realiza


prin:
-cămăşuială pe 2-4 laturi, cu beton armat;
-consolidare cu profile metalice;
-consolidare cu fibre de carbon.
Deficienţa se remediază prin cămăşuire cu beton armat, şi, uneori, cu piese metalice,
cu o preocupare specială pentru confinarea miezului de beton al nodului:
•         alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice.  Remediul constă în cămăşuirea
stâlpilor cu beton armat.
•         rezistenţa insuficientă a stâlpilor la forţa tăietoare. În această situaţie se
impune cămăşuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oţel, sau FRP.
•         lipsa de ductilitate şi/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente. Aceste
deficienţe se remediază prin aceleaşi măsuri ca în cazurile precedente.
Creşterea performanţelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate obţine
şi prin intervenţii care nu schimbă esenţial caracteristicile structurii iniţiale. Aceste
intervenţii se bazează, în principal, pe tehnici de cămăşuire a elementelor cadrelor, cu
beton armat, cu piese de oţel sau cu polimeri armaţi cu fibre de diferite naturi.
Soluţia de cămăşuire a elementelor cadrelor nu modifică  caracteristicile de
comportare iniţiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ uniformă
şi moderată a cadrelor şi diafragmelor orizontale.
Ca urmare, soluţia de intervenţie prin cămăşuirea elementelor cadrelor conduce 
şi la cerinţe de rezistenţă şi rigiditate ale infrastructurii  şi fundaţiilor sensibil mai
mici, comparativ cu tehnicile de intervenţie localizate (prin adaus de pereţi structurali,
cu cadre cu pereţi de umplutură sau contravântuite etc.);
Cămăşuirea elementelor cadrelor cu beton armat, poate afecta în măsură
importantă şi elementele nestructurale ale construcţiei, astfel încât costul şi durata
lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluţii.
Cămăşuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă
sporirea rezistenţei la forţă  tăietoare, poate creşte  şi rezistenţa la încovoiere  şi
deformabilitatea (ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a inhiba aceste efecte trebuie
luate măsuri specifice.

Cămăşuieli din beton armat întrucât porţiunea din infrastructură a unui stâlp


(inclusiv fundaţia sa) prezintă numeroase particularităţi şi detalii diferite, fiind practic
imposibil să se găsească un caz unic reprezentativ, s-a considerat necesar să se descrie
operaţiile tehnologice, în cazul consolidării unui stâlp pe toate cele patru laturi ale
sale, în porţiunea sa din suprastructură.  Se menţionează însă că pentru consolidarea
porţiunii din infrastructură cele mai multe din operaţiile tehnologice sunt
asemănătoare (din punct de vedere al condiţiilor tehnice şi al succesiunii sau
dependenţei) cu cele executate în porţiunea din suprastructură.
1.Se realizează lucrările de sprijinire dacă este cazul.
2.Se execută consolidarea la nivelul infrastructurii stâlpului.
3.Se îndepărtează tencuiala de pe toate suprafeţele laterale ale stâlpului, de la
partea inferioară a plăcii şi de pe feţele laterale şi fundul grinzilor concurente pe o
distanţă de cea. 300 mm faţă de stâlp.
4.În dreptul colţurilor stâlpului se practică goluri în placă, având forma
aproximativ pătrată cu latura de cea. 150 ... 200 mm.
5.Se şpiţuiesc suprafeţele de beton decopertate ale stâlpului.
6.Cu pahometrul se determină poziţia armăturilor, din stâlp şi de la capetele
grinzilor, care se marchează cu cretă pe suprafaţa betonului.
7.Se marchează poziţia conectorilor (care leagă barele longitudinale ale
cămăşuielii de barele longitudinale ale stâlpului), având grijă ca aceştia să fie
poziţionaţi îh dreptul etrierilor din stâlp şi să fie decalaţi pe înălţime pentru barele de
pe aceaşi latură a stâlpului.
8.Se îndepărtează stratul de acoperire cu beton, în dreptul marcajelor pentru
poziţionarea conectorilor, până la dezvelirea armăturii longitudinale din stâlp.
Se aduc conectorii (cu diametrul minimum de 14 mm) şi se sudează de armătura
longitudinală a stâlpului (lungimea cordonului de sudură este de 10 d + 20 mm când
sudura se realizează pe o singură parte şi de 5d + 20 mm când sudura se realizează pe
ambele părţi).
10. Cu dalta şi ciocanul sau cu pickhammerul se practică golurile îh placă.
11.Cu bormaşina rotopercutantă se dau în grinzi găuri cu diametrul de 15 ...
20 mm, în funcţie de diametrul etrierilor care urmează să traverseze grinzile.
12.Suprafeţele de beton decopertate se curăţă cu peria de sârmă (de sus în jos), se
suflă cu aer comprimat şi se spală cu jet de apă.
13.Se montează armăturile longitudinale şi cele transversale (etrierii se prevăd cu
ciocuri drepte care se sudează, lungimea cordonului de sudură stabilindu-se ca Ia
punctul 9) şi se realizează prinderea dintre ele.
14. Se sudează barele longitudinale de mustăţile armăturilor de Ia nivelul inferior.
15.Se sudează conectorii de armăturile longitudinale ale cămăşuielii.
16.Dacă betonul se pune în lucrare prin torcretare, se udă suprafeţele de beton cu
apă până la saturare şi apoi după zvântare se începe torcretarea. Cămăşuiala, cu
grosimea de minimum 50 mm, se realizează din două sau mai multe straturi de beton,
fiecare cu grosimea de 20 ... 50 mm (în funcţie de îndemânarea torcretistului şi de
condiţiile tehnologice locale).
17.Dacă betonul se pune în lucru prin turnare, se fixează distanţierii (minimum 1
buc/ml pe fiecare latură), se execută cofrajul pe o înălţime de 1,0 ... 1,5 m, se udă
suprafeţele betonului (până la saturare) şi ale cofrajului. După zvântarea suprafeţei
betonului se toarnă betonul proaspăt în straturi cu înălţimea de 300 ... 500 mm şi se
compactează cu pervibratorul (dacă este cazul prevăzut cu lance) şi prin baterea
cofrajului cu ciocanul de lemn de 2 kg.
Se înalţă cofrajul pe o înălţime de cea 1,0 ... 1,5 m şi se reiau operaţiile de punere
în lucrare a betonului până la realizarea cămăşuielii pe toată mălţimea stâlpului.
Tehnici de cămăşuire:
 1.Pentru a fi egal eficientă în cele două direcţii, cămăşuirea stâlpilor se face pe
toate feţele. Atunci când interesează numai sporirea rezistenţei la forţă  tăietoare, se
pot prevedea numai etrieri perimetrali (3.4-1a).
2. Atunci când cămăşuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale
stâlpului şi se acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcţii, se vor lua
măsuri pentru prevenirea desprinderii cămăşii de stâlpul existent. În acest scop se pot
utiliza ancore postinstalate, fixate cu mortar sau răşină epoxidică, în găuri forate în
stâlpul existent.
O altă soluţie constă în montarea ramurii de completare a etrierului în grosimea,
acoperirii cu beton a laturii care nu se cămăşuieşte .
3. Dacă se doreşte să se evite sporirea rezistenţei la încovoiere prin cămăşuire,
cămaşa se opreşte la 30 mm de intradosul grinzii, respectiv faţa planşeului.
4. Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt şi grindă, stâlpul
este expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte dacă rezistenţa la forţă 
tăietoare este insuficientă; cămăşuirea se va face potrivit uneia dintre variantele date
la (5)…(7).

5. Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se
recomandăsă se execute cămăşuirea numai pe înălţimea liberă a stâlpului.
6. Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente şi efectuarea
cămăşuirii pe întreaga înălţime a stâlpului.                                               
7. Alternativ, stâlpul poate fi cămăşuit pe toate laturile, pe întreaga înălţime, fără
executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri
forate în elementele adiacente.
8. Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea
locală a unui rost vertical între cele două elemente care să permită cămăşuirea
stâlpului pe întreaga înălţime. 
9. Grosimea cămăşii trebuie să fie ≥ 10 cm în cazul executării din beton turnat în
cofraj şi ≥ 6 cm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton este ≥ C20/25 şi cel puţin
clasa betonului din stâlpul existent.
10. Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forţei
tăietoare. Armăturile verticale reprezintă armături de montaj şi se vor dispune la
interiorul etrierilor. Dacă grosimea cămăşii este ≥ 120mm armarea se va realiza din
câte două planuri de armături.

11. În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10mm, iar
distanţa maximă intre etrieri este de 100mm. Etrierii vor fi detaliaţi astfel încât să se asigure o bună
confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide prin sudare, cu cârlige de tip seismic (de 10d,
îndoite la 135°) sau prin suprapunere. Atunci când se prevăd cârlige de acest tip, se va alege o
grosime a cămăşii care să permită dispunerea lor.
Armătura longitudinală se va dispune la interiorul etrierilor.
12. În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de
suprapunere pentru închiderea plasei pe una dintre feţele stâlpului.

13 Pentru realizarea aderenţei dintre cele două straturi de beton, faţa stâlpului
existent va fi curăţată complet de tencuială şi asperizată. De regulă, nu este necesară
conectarea prin armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.