Sunteți pe pagina 1din 34

U.F.

TEATRU ALTERNATIV

Personaje:

U.F.
Unchiul Dory
Banny
Frieda
Dumnezeu/James
Unchiul unchiului Dory

Locaţia 1: interiorul unui apartament. Canapea, televizor în faţa canapelei,


sistem stereo performant, o uşă care se deschide în dormitorul înzestrat cu un
pat dublu, vizibil din scenă. Acestea sunt de fapt elementele indispensabile.
Particularitatea locaţiei: totul e făcut din carton, colorat strident. Decorul
trebuie să pară desprins dintr-un episod de desene animate, ceva în genul
“Beavis & Butt-Head” plus “South Park” plus “The Ren & Stimpy Show” plus
“Dexter’s Laboratory” plus “Cartoon Cartoon” plus…orice din lumea
desenelor animate alternative (cu tente vădit distorsionat-caricaturale).
Personajele pot purta haine şi măşti confecţionate din acelaşi carton, pentru a se
integra perfect.
Pentru demarcaţia temporală e indicat a se folosi o fereastră în spatele căreia o
mână să ţină un soare sau o lună de carton, în funcţie de momentul zilei. Astfel
de procedee sunt destul de des folosite în teatrul neprofesionist, nivel grădiniţă
sau creşă, oricum în lumea artistică preşcolară.
Situaţia iniţială: noapte. U.F. pe canapea, butonează absent. Într-un sfârşit
rămâne pe un anumit canal, unde aude o melodie care îl acaparează treptat. În
câteva minute fredonează încet melodia-temă din “South Park” (filmul)-“Uncle
Fucker”: “You’re gonna fuck your uncle/Uncle Fucker/You’re gonna fuck your
uncle/Uncle Fucker”. Tema melodică îl posedă, U. F. rămâne holbându-se în
gol, cu un zâmbet cretin pe buze, dând din când în când ritmic din umeri. Deja
cântă melodia, vrăjit de înlănţuirea copilărească de sunete, cu un mesaj încă
criptic pentru U.F., care totuşi în curând, dintr-un murmur de neînţeles începe
să articuleze şi versurile acestui cântec atât de vioi. Tocmai când ajunge să urle
frenetic, se aude soneria.

U.F. (vizibil deranjat, aruncă telecomanda):

Băga-mi-aş pula! Cine pula mea e la ora asta? (strigă furios, mai ales că sunetul
soneriei se înteţeşte, în timp ce deschide uşa) Da, da ! Intră odată…

Unchiul Dory (intră):

Credeam că nu o să mai deschizi.

U.F. (mirat):

Unchiule Dory? Ce cauţi aici?

Unchiul Dory:

Cum adică ce caut aici? Nu te bucuri să mă vezi? U.F., ce se întâmplă cu tine


băiatule, te-ai izolat complet de familie. Taică-tu e foarte îngrijorat din cauza
ta.

U.F.:

Deci babacu’ te-a trimis? Va să zică s-a săturat să şi-o tragă în stânga şi-n
dreapta cu puştoaice de liceu, a mai dat şi el pe-acasă, a deschis frigiderul, şi-a
scos o bere şi ce zice, frecând-o un pic în faţa televizorului: “Ce pizda mă-sii o
fi făcând ăla micu’, unde o fi el acum că nu l-am mai văzut de multişor. A, ba
stai un pic. E explicabil. Sunt ani buni de când i-am părăsit pe el şi pe curva
de mă-sa, ţâncu’ era doar un mucos p-atunci. A crescut între timp, i se scoală
şi lui, a, poate chiar fute, de ce n-a mai trecut şi el p-aci, să vadă şi el cum
o mai duce tac-su?” Şi apoi a mai dat-o un pic la labă. Asta ai venit să-mi
comunici, unchiule Dory? Că bătrânu’ a devenit dintr-o dată sentimental…

Unchiul Dory:
Cum poţi să spui astfel de lucruri despre tatăl tău? Ştii bine că provine dintr-o
veche familie aristocratică, a fost mereu alături de tine în momentele cele mai
importante…

U.F. :

…meciul de fotbal la juniori, ziua în care am împlinit şaisprezece ani,


majoratul, ţi-ai învăţat bine placa, unchiule Dory, poate mai vrei să adaugi ziua
în care mi-am tras-o prima dată.

Unchiule Dory:

Cum poţi fi atât de nedrept cu tatăl tău? Zău dacă te mai recunosc, U.F. … Tu
care provii dintr-o familie atât de fericită, comparativ cu alţii.

U.F.:

Mai scuteşte-mă unchiule Dory, ştiu bine ce le poate pielea…

Unchiul Dory:

Dar nici chiar aşa să îi uiţi. Şi de unde ideea asta cu lipsa de fidelitate a tatălui
tău? Părinţii tăi au fost mereu fericiţi împreună.

U.F.:

Târfa aia nu e mama mea.

Unchiul Dory:

Uitasem, uitasem U.F. că încă mai crezi că ai fost adoptat. De unde şi până
unde, băiatule? Eşti din cap până în picioare un adevărat Kaminski!

U.F.:

Un căcănar de polonez cu rădăcini ungureşti, vrei să spui…

Unchiul Dory (furios):

Niciodată să nu mai insinuezi astfel de lucruri despre familia ta, ai auzit?

U.F.:

De când familia a emigrat nu mai are nimeni voie să spună lucrurilor pe nume,
mai ales că am căpătat dintr-o dată şi sânge albastru…Ştii ceva, unchiule Dory,
îmi bag pula în sângele albastru cu familie cu tot…
Unchiul Dory:

Băiatule, astfel nu se mai poate. Ce e cu limbajul acesta? Cum ai decăzut


astfel?… Parcă mai ieri erai băieţelul acela cu bucle şi ochi albaştri, mândria
familiei Ka-
minski şi acum, acum…

U.F.:

Acum mă cac pe tot ce mişcă, nu-i aşa că asta gândeşti despre mine, unchiule
Dory, depravatul de U.F.? Săracu’, mititelu’, şi-a pierdut minţile, heroina l-a
făcut să o ia pe căi greşite, probabil că şi-o trage deja în cur, nu mai raţionează
cum trebuie, deşi noi, marii Kaminski n-avem nici o vină, i-am dat tot ce avea
nevoie, da, noi chiar l-am iubit în felul nostru, cu sângele nostru pur, de
descendenţi ai zeilor…Numai că el nu a ştiut să ne răsplătească eforturile, el a
căzut pradă greşelii, păcatului, e imposibil a mai fi primit în toleranta familie a
creştinătăţii, a făcut-o cam de oaie dar cine ştie, poate într-o zi îl vom ierta, tot
noi, cei care nu au nici o vină…Şi iată că unchiul Dory îi face o mică vizită
ratatului de U.F. pentru a-i da o nouă palmă morală peste obrazul gros, atât de
caracteristic unui descendent regal polonezo-ungur…

Unchiul Dory (slăbit dintr-o dată se aşază la masă):

Nu ştiu ce să mai spun, băiatule, nici măcar n-o să te mai contrazic. Dar nu te
mai recunosc, U.F., eşti altcineva…

U.F.:

Poate că n-ai verificat bine numele de pe uşă, e posibil să n-o fi dat chiar în
bară…

U.F. aprinde din nou televizorul şi schimbă pe acelaşi canal, cu aceeaşi


obsedantă melodie. După un timp începe să o fredoneze. Unchiul Dory care
stătea abătut intră şi el în joc, murmurând hipnotizat. Se ridică şi se aşază lângă
U.F.. Amândoi cântă tema muzicală la unison, unduindu-se în ritmul muzicii.
Pentru un moment se privesc unul pe altul. Un zâmbet diabolic apare pe figura
lui U.F. la care unchiul Dory îi răspunde. Ca nişte iepuraşi ţopăie până în
dormitor, U.F. în spatele unchiului Dory, de unde în curând se aud gemete de
plăcere. Uşa dormitorului va fi închisă în această secvenţă.
Locaţie temporală: cu câţiva ani în urmă. U.F. pe canapea, jucând jocuri video.
Frieda lângă el, îl priveşte fascinată, dar oarecum tristă.

Frieda:

U.F. , trebuie să stăm de vorbă.

U.F.:

Imediat, Frieda, imediat, numai să…fir-ar să fie de joc de căcat…hai că te-am


prins, hai că te-am prins…ţine asta, şi asta…nu-ţi ajunge?…suge-o!

Frieda:

U.F., în ultima vreme am impresia că nu mai comunicăm…

U.F.:

Cum să nu comunicăm, iubito, de unde ideea asta absurdă? Doar petrecem atâta
timp împreună, o facem de-atâta timp… Să nu-mi spui că nu te mai satisfac…
Ha! Ha! Ştiam eu ce ştiam…acolo vă ascundeaţi va să zică?

Frieda:

Nu e vorba despre asta, U.F., deşi am putea discuta şi aspectul acesta din când
în când. E ceva vreme de când am impresia că nu te mai străduieşti ca relaţia
noastră să meargă. Nu mă mai asculţi, nimic nu te mai interesează. Stai toată
ziua în casă şi te uiţi la televizor sau te joci pe calculator. U.F., ştii de când n-
am mai ieşit împreună?

U.F.:

Frieda, te iubesc şi numai asta contează…

Frieda:

Nu îţi dai seama că nu mai pot să te cred? Orice femeie are nevoie de atenţie,
de afecţiune. Trebuie să simt, să ştiu că sunt iubită, U.F., lângă tine mă ofilesc.
U.F. (prins în joc):

Şi ce vrei să spui cu asta?…Aşa, aşa, hai în morţii mă-tii, intră!

Frieda:

U.F., te părăsesc. Mă întâlnesc cu cea mai frumoasă femeie din lume!

U.F.:

Excelent, excelent! Ce spuneai, Frieda?

Frieda (dezamăgită):

Nu mai are nici un sens…Plec, U.F….

U.F.:

Cum zici, Frieda…Hai, hai, pasă…pasă, boule!

Frieda iese, trântind uşa. U.F. continuă să joace, înjurând, exaltându-se,


câştigând sau pierzând. Într-un sfârşit termină şi îşi dă seama că Frieda nu mai
e lângă el.

U.F.:

Frieda? Frieda?…Unde eşti?…

După un moment de perplexitate, ia telecomanda şi aprinde televizorul.


Într-o mişcare semicirculară, luna de carton e retrasă din cadrul ferestrei, lăsând
locul unui soare din acelaşi material, zâmbind cretin. Se face trecerea în
prezent.
Unchiul Dory iese din dormitor, îmbrăcat sumar, îl sărută pe creştet pe U.F.,
deschide frigiderul şi scoate un bidon cu suc de portocale din care soarbe
animalic. Apoi se aşază lângă U.F.

Unchiul Dory:

N-aş fi crezut, U.F., băiatule că poţi să faci toate lucrurile alea…Eşti un expert,
prietene, ar trebui să o chemăm şi pe mătuşa ta din când în când, poate mai
învaţă şi ea câte ceva…

U.F.:

Despre ce vorbeşti, unchiule Dory?


Unchiul Dory:

Despre cum ne-am tras-o toată noaptea, armăsarule, despre asta vorbesc, sau ai
uitat cum mi-o sugeai cu toată gura?

U.F.:

Unchiule Dory, iar ai băgat la măsea? Ai fantezii de poponar, şi tu ai luat-o


razna? L-ai întrecut pe babacu’, nu glumă, acum vrei să mă prinzi pe la colţuri.
Numai ai grijă să nu prinzi câteva bâte de baseball în cap, mai întâi. Taci
dracului din gură, nu vezi că mă uit la televizor?
Unchiul Dory:

Dar…dar U.F., nu poţi să fi uitat…Dragul meu, aşa ceva nu se uită…

U.F.:

Termini odată cu tâmpeniile astea? Unde e bunul, catolicul Dory Kaminski?


Dintr-o dată a ajuns poponar? Şi unul cu probleme psihice încă?

Unchiul Dory:

Dumnezeule, U.F., nu-mi vine să cred că poţi fi atât de crud cu mine, după tot
ce-a fost între noi…

U.F.:

După tot ce-a fost între noi? Revino-ţi, unchiule Dory, poate ai nevoie de nişte
apă rece? Începi să mă îngrijorezi…Sau poate că preferi o bătaie bună…Aşa ca
să-ţi aminteşti de rădăcinile familiei…Ştii, familie, ai cărei membri nu se culcă
unii cu alţii.

Unchiului Dory nu-i vine să-şi creadă urechilor. Se îmbracă perplex, furios, ca
o curvă neplătită.

Unchiul Dory:

Eşti un mare porc, U.F., aveam de gând să-ţi dăruiesc cei mai frumoşi ani ai
vieţii mele, niciodată nu m-ai apreciat aşa cum trebuie. La naiba, U.F., eu te
iubesc! (începe să plângă)

U.F.:

Parcă eşti o târfă nefutută, unchiule Dory, îmi provoci chiar milă…

Unchiul Dory:
Mizerabilule, într-o zi vei plăti pentru cât m-ai făcut să sufăr! (iese cu un mers
de femeie, trântind uşa).

U.F. continuă să se uite la televizor. Aceeaşi atmosferă ca la început. După un


interval de timp, se aude soneria.

U.F. (exasperat):

Ce pula mea mai vrei, unchiule Dory? Să nu-mi spui că te-ai răzgândit, că
acum chiar vrei să suferi…Hai, odată, valea!

Soneria se aude din nou.

U.F.:

Unchiule Dory, cum să-ţi explic, am rupt relaţiile diplomatice! Nu accept


poponari în casa mea, şi mai ales poponari incestuoşi! Ia-ţi picioarele la
spinare, şi mai repede…

Soneria se aude obsesiv. U.F. sare nervos de pe canapea şi deschide uşa


fluturând bâta de baseball. În cadrul uşii apare Banny, cu o cutie de pizza în
mână, ferindu-se în ultima clipă de o lovitură de bâtă.

Banny (împietrită):

Dumnezeule, U.F., chiar atât de mult a contat indigestia de acum două zile? Să
ştii că tot tu ai făcut comanda, nu e vina noastră…Mai ales când comanzi zece
pizza, ar trebui să te aştepţi la ceva de genul ăsta…

U.F. (oarecum vinovat):

Îmi cer scuze, Banny, credeam că e poponaru’ de unchi-miu…Crede-mă, chiar


uitasem că trebuie să apari…Ador pizza voastră…

Banny:

Unchiul tău e poponar? (sarcastic) Într-adevăr o veste şocantă…

U.F.:

Nu vreau să vorbesc despre asta. (Pozează tragic, pentru câteva secunde, după
care revine la normal) Hai, Banny, intră…am nişte bere în frigider, ce zici, ne
uităm la televizor, mâncăm pizza…

Banny:
U.F., eu nu mă culc cu tine…

U.F.:

Dar cine a spus ceva despre una ca asta? Dumnezeule, Banny, mereu eşti aşa de
scrupuloasă? Vroiam doar un pic de conversaţie inteligentă…doar atât…Poţi
oare să îmi tai capul pentru un astfel de fleac?

Banny:

Ştiu şi eu, U.F.? Mai am de făcut câteva livrări astăzi…

U.F.:

Iisuse, Banny, ce se întâmplă cu tine?… Stai doar câteva minute, îmi mai
povesteşti câte ceva despre lucrurile de afară…Sunt total rupt de realitate, n-am
mai ieşit de câteva luni…

Banny:

Nu ştiu dacă pot să mai am încredere în tine. Aşa m-ai implorat şi în ziua aia în
care m-ai supus la perversiuni sexuale.

U.F.:

Incredibil, Banny, începi să vorbeşti ca Frieda! Perversiuni sexuale? Ai şi uitat


cine o căuta cu lumânarea, cine m-a desfăcut la pantaloni, cine mi-a făcut-o un
pic manual? Banny, mă dezamăgeşti, eram convins că pentru tine a fost mult
mai bine decât pentru mine…care, mă înţelegi, am dus totul ca un cal de
travaliu…

Banny:

Păcat că a durat atât de puţin.


U.F.:

Chiar şi armăsarii au zilele lor mai proaste, fir-ar să fie, Banny…Nu vezi că mă
autodistrug…Sunt singur, Banny, sunt singur…(izbucneşte în plâns) Cum pula
mea să mai rezist, ce naiba sunt, erou? Doamne, Banny, ce mai cretin…(Se
prăbuşeşte pe canapea, cu lacrimi în ochi, apoi în genunchi, bolborosind
patetic, salivând grotesc.)

Banny (consolându-l îl ajută să se ridice):

Hai, U.F., nu e chiar atât de rău… Glumeam, prostuţule…Hai, o să-ţi spun


despre tot ce vrei să auzi…

Se aşază amândoi pe canapea, U.F. ghemuit la pieptul lui Banny.

U.F.:

E groaznic, Banny, sunt un clovn. Trebuie să mă prefac tot timpul, trebuie să


fiu tare…Nu mai suport. Cred că într-o zi…

Banny:

Nici să nu te gândeşti la una ca asta, U.F., eşti tânăr, ai toată viaţa înainte.

U.F.:

Dar nu înţelegi, Banny, nu e chiar floare la ureche. Ştii, să trăieşti, în general…


Poate că, într-o zi…dar sunt slabe speranţe…

Banny:

În legătură cu ce?

U.F. (ridicându-se dintr-o dată, cu ochii sticlind):

O să plec, Banny, într-o bună zi o să plec! Simt cum se apropie ziua asta. Da,
atunci o să cobor în stradă, o să mă uit în ochii oamenilor, o să vorbesc cu ei…
O să mă integrez, Banny, o să fiu un alt om…

Banny:

Nu ştiu ce să spun, U.F., uneori unii oameni nu vor să accepte să intri în rând
cu ei…
U.F.:

Adică nu-mi dai nici o şansă, Banny? Să ştii că odată am trăit şi eu acolo,
afară…şi pot spune că eram chiar popular…Problema e că am uitat…

Banny:

Ce ai uitat?

U.F.:

Am uitat…am uitat…

Banny:

Ai uitat cum e?

U.F.:

Da, am uitat cum e…Dar cine nu uită, nu-i aşa? Cine nu uită, Banny? Chiar
aşa, Banny, ţie nu ţi s-a întâmplat să uiţi?

Banny:

Ba da, U.F., am uitat atâtea în viaţa mea…

U.F.:

Vezi, cu toţii uităm. Poate pentru că e atât de uşor să uiţi.

Banny:

Acum câţiva ani, am uitat să mai dau pe acasă. De atunci, mi-am uitat părinţii,
sora, oraşul natal. Chiar că e uşor.

U.F.:

Şi câţi sunt în situaţia asta, să uite. Chiar în momentul ăsta uiţi ceva.

Banny:

Cum ar fi?

U.F.:
Faptul că ar trebui să mi-o fi supt de câteva minute bune…

După un moment de perplexitate din partea lui Banny, U.F. izbucneşte în râs.

U.F. (în culmea bucuriei):

Ai uitat să mi-o sugi…Ha, ha, ai uitat să-mi sugi pula, am uitat să ţi-o trag…
Chiar m-ai crezut, nu?

Banny râde cu poftă, în timp ce U.F. scoate două cutii de bere din frigider,
deschide cutia de pizza şi aprinde televizorul. Amândoi se aşază pe canapea,
mâncând, bând şi uitându-se la televizor. Aceeaşi melodie-temă, ca la început.
Se vede clar pe faţa lor cum li se spală creierul.
Trece o zi. Celor doi li se scurge câte o şuviţă de salivă din colţul gurii în timp
ce un zâmbet cretin le atârnă de chip. Fundal muzical: rock alternativ. Curg mai
multe zile. Afară ninge, plouă, se petrec accidente, un monstru extraterestru
invadează oraşul. Această succesiune va fi sugerată cu ajutorul figurinelor din
plastic.
Exact situaţia iniţială. Din senin, se aude soneria.

Banny & U.F. (vizibil deranjaţi, aruncă telecomanda):

Băga-mi-aş pula! Cine pula mea e la ora asta? (strigă furioşi, mai ales că
sunetul soneriei se înteţeşte, în timp ce deschid uşa) Da, da ! Intră odată…

Frieda (intră):

Credeam că nu o să mai deschideţi.


Banny & U.F. (miraţi):

Unchiule Frieda? Ce cauţi aici?

Frieda:

Cum adică ce caut aici? Nu vă bucuraţi să mă vedeţi? Banny, U.F., ce se


întâmplă cu voi, v-aţi izolat complet… Sunt foarte îngrijorată din cauza
voastră.

Banny & U.F.:

Va să zică te-ai săturat să ţi-o tragi în stânga şi-n dreapta cu puştoaice de liceu,
ai mai dat şi tu pe-acasă, ai deschis frigiderul, ţi-ai scos o bere şi ce-ai zis,
frecând-o un pic în faţa televizorului: “Ce pizda mamelor lor or fi făcând ăia
mici, unde or fi ei acum că nu i-am mai văzut de multişor. A, ba stai un pic. E
explicabil. Sunt ani buni de când i-am părăsit, erau doar nişte mucoşi p-atunci.
Au crescut între timp, i se scoală şi lui, i se udă şi ei, a, poate chiar se fut, de
ce n-au mai trecut şi ei p-aci, să vadă şi ei cum o mai duc eu, unchiul Frieda?”
Şi apoi ai mai simulat că o dai un pic la labă. Asta ai venit să ne comunici,
unchiule Frieda? Că ai devenit dintr-o dată sentimental?

Frieda:

Cum poţi să spui astfel de lucruri despre mine? Ştii bine că provin dintr-o
veche familie aristocratică, că am fost mereu alături de voi în momentele cele
mai importante…

Banny & U.F. :

…meciul de fotbal la juniori, ziua în care am împlinit şaisprezece ani,


majoratul, ţi-ai învăţat bine placa, unchiule Frieda, poate mai vrei să adaugi
ziua în care ne-am tras-o prima dată.

Frieda:

Cum puteţi să fiţi atât de nedrepţi cu mine? Zău dacă vă mai recunosc, Banny
& U.F. … Voi care proveniţi dintr-o societate atât de fericită, comparativ cu
alţii.

Banny & U.F.:

Mai scuteşte-ne unchiule Frieda, ştim bine ce le poate pielea…

Frieda:

Dar nici chiar aşa să îi uitaţi. Şi de unde ideea asta cu lipsa de fidelitate a
societăţii faţă de voi? Voi şi ţara noastră aţi fost mereu fericiţi împreună.

Banny & U.F.:

Târfa asta nu e ţara noastră.

Frieda:

Uitasem, uitasem Banny & U.F. că încă mai credeţii că aţi emigrat. De unde şi
până unde? Sunteţi din cap până în picioare adevăraţi cetăţeni ai ţării voastre…

Banny & U.F.:

Nişte căcănari rataţi, fără rădăcini, vrei să spui…

Frieda (furios):
Niciodată să nu mai insinuaţi astfel de lucruri despre ţara voastră, aţi auzit?

Banny & U.F.:

De când societatea noastră s-a emancipat, nimeni nu mai are voie să spună
lucrurilor pe nume, mai ales că am căpătat dintr-o dată şi independenţă
economică…Ştii ceva, unchiule Frieda, ne băgăm pula în independenţa
economică cu societate emancipată cu tot…

Frieda:

Nu, nu, astfel nu se mai poate. Ce e cu limbajul acesta? Cum aţi decăzut astfel?
… Parcă mai ieri eraţi băieţelul şi fetiţa aceia cu bucle şi ochi albaştri, mândria
ţării noastre şi acum, acum…

Banny & U.F.:

Acum ne căcăm pe tot ce mişcă, nu-i aşa că asta gândeşti despre noi unchiule
Frieda, depravaţii de Banny & U.F.? Săracii’, mititeii, şi-au pierdut minţile,
heroina i-a făcut să o ia pe căi greşite, probabil că el şi-o trage deja în cur,
probabil că ea dă deja limbi în pizdă, nici unul dintre ei nu mai raţionează cum
trebuie, deşi noi, marii cetăţeni ai ţării noastre, însemnaţii membrii ai societăţii
alese a acestei ţări, noi n-avem nici o vină, le-am dat tot ce aveau nevoie, da,
noi chiar i-am iubit în felul nostru, cu sângele nostru pur, de descendenţi ai
zeilor…Numai că ei nu au ştiut să ne răsplătească eforturile, ei au căzut pradă
greşelii, păcatului, e imposibil a mai fi primiţi în toleranta familie a
creştinătăţii, au făcut-o cam de oaie dar cine ştie, poate într-o zi îi vom ierta, tot
noi, cei care nu au nici o vină…Şi iată că unchiul Frieda le face o mică vizită
rataţilor de Banny & U.F. pentru a le da o nouă palmă morală peste obrazurile
groase, atât de caracteristice unor membrii decăzuţi ai mult iubitei lor
societăţi…

Frieda (slăbită dintr-o dată se aşează la masă):

Nu ştiu ce să mai spun, nici măcar n-o să vă mai contrazic. Dar nu vă mai
recunosc, Banny & U.F., sunteţi altcineva…

Banny & U.F.:

Poate că n-ai verificat bine numele de pe uşă, e posibil să n-o fi dat chiar în
bară…

Banny & U.F. aprind din nou televizorul şi schimbă pe acelaşi canal, cu aceeaşi
obsedantă melodie. După un timp încep să o fredoneze. Frieda, care stătea
abătută intră şi ea în joc, murmurând hipnotizată. Se ridică şi se aşază lângă
Banny & U.F.. Toţi trei cântă tema muzicală la unison, unduindu-se în ritmul
muzicii. Pentru un moment se privesc unul pe altul. Un zâmbet diabolic apare
pe figura lui Banny & U.F. la care Frieda răspunde. Cei trei se sărută, pe rând.
După un interval de timp, destul de rând, se aude din nou soneria.

Cei trei (vizibil deranjaţi, aruncă telecomanda):

Băga-mi-aş pula! Cine pula mea e la ora asta? (strigă furioşi, mai ales că
sunetul soneriei se înteţeşte) Da, da! Intră odată… E deschis.

Unchiule Dory (intră):

Ce se întâmplă, U.F., ce caută târfele astea aici? Tocmai când veneam să ne


împăcăm, U.F., tu aşa îmi răsplăteşti eforturile? Dumnezeule, băiete, ai uitat cât
de mult ţin la tine, nu ţi-am spus că atunci când…(până să termine propoziţia,
U.F. scoate un pistol şi îl împuşcă).

Unchiul Dory se prăbuşeşte şi moare.


Cei trei continuă să se sărute între ei. Ca nişte iepuraşi ţopăie până în dormitor,
U.F. în spatele lui Banny şi al Friedei, de unde în curând se aud gemete de
plăcere. Uşa dormitorului îi va arăta pe cei trei în pat, fumând satisfăcuţi, după
o partidă de sex.1
Foarte indicat ar fi folosirea unei scene mobile, care, rotindu-se să dezvăluie
cealaltă locaţie.

Locaţia 2: interiorul unei băi imense, cu pereţii acoperiţi cu faianţă albă. Se


aude curgând apa. În mijloc, pe un tron imens, unchiul Dory. Pe fundal, ceva
clasic.2 Undeva sus o lustră aprinsă, în jurul căreia se roteşte o molie, cu un cap
uriaş, de om. Figura moliei este cadaverică, cu doi colţi (gen Nosferatu, 1922)
stropiţi de sânge. Un rânjet înnăscut îi stăruie involuntar în colţul gurii. Unchiul
Dory este cu pantalonii în vine, încercând să scoată ceva din el. După ce se
termină prima melodie urmează, în surdină, ceva sprinţar, poate chiar jazz.

Unchiul Dory (cu o figură concentrată, asudat, de om păţit):

Haide, haide odată, băga-mi-aş…Nu mai iese, fir-ar să fie, cine şi-ar fi
închipuit? (mai încearcă un pic) Cine şi-ar fi închipuit că o să fie aşa? Cât de

1
se poate folosi aici un afiş/fotografie cu cei trei în această postură, lipit în spatele uşii, ca tot decorul
să fie “mort”
2
Queen-The Fairy Feller’s Masterstroke
orbi suntem… Avem impresia că totul merge strună, că nimic rău nu ni se
poate întâmpla şi deodată, bang! bang! Eşti într-o baltă proprie de sânge şi
urină, adio, lume, adio futere, adio mâncare, ajungi aici unde te trece una mare,
da’, mare rău de tot, ai impresia că nu o să apuci nici măcar să te aşezi, că o să
te scapi pe tine, că ai belit-o iremediabil, şi când colo, nimic! Iar Dumnezeu,
ei bine, Dumnezeu se tot roteşte pe deasupra ta, aşteptând cu nerăbdare să mai
stoarcă un pic din cadavrul încă însufleţit. Dacă ar şti, dacă numai ar şti cineva
despre cum stau lucrurile într-adevăr aici…he, he…partea ailaltă ar avea
mult mai mulţi vizitatori, şi-o pot spune oricui, oricând…futeţi tată, băgaţi-vă
pula, furaţi cât mai mult, daţi şi în cap dacă e nevoie, fraţilor…aici e rupere…

Dumnezeu (molia cu cap de om):

Iar ai început să vorbeşti tâmpenii…chiar dacă nu înţelegi nimic!

Unchiul Dory:

Ce e de înţeles? Că mă cac pe mine? Uite, partea asta am înţeles-o… Dar faptul


că nu o să mi se mai scoale niciodată, aici trebuie să spun că sistemu’ pute, la
ce pula mea v-aţi gândit când aţi venit cu regula asta?

Dumnezeu:

Viaţa de aici presupune purificarea spiritului, evoluţia într-o formă superioară


de existenţă, pacea eternă, înţelegi? Necesităţile fiziologice nu îşi au rostul
aici… De ce te lamentezi atât, în loc să te împaci cu noua ta condiţie,
privilegiată…

Unchiul Dory:

Condiţie privilegiată? Asta numeşti tu condiţie privilegiată? Dumnezeu, trebuie


să…

Dumnezeu (îl întrerupe):

Spune-mi James…

Unchiul Dory:

Bine, James…Trebuie să spun că mi se pare o viaţă de tot căcatul. Nu înţelegi,


vreau pizdă, vreau să fut! Vreau să evoluez în ceva superior bucurându-mă de
micile plăceri ale vieţii…

James:
Micile plăceri incluzând chiar şi faptul de a te fi culcat cu propriul nepot?

Unchiul Dory:

James, trebuie să conştientiezi faptul că a fost un accident. Şi accidentele se


mai întâmplă. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că băiatul ăsta a avut mereu
ceva feminin în el…

James:

Deşi parcă nu el era curva care căzuse în genunchi, cu lacrimi în ochi, cerând să
fie primit înapoi.

Unchiul Dory (oarecum încurcat):

Mda, cred că oricine s-ar putea pierde cu firea într-o astfel de situaţie, mai mult
decât ciudată…

James:

După ce a luat-o în buci o noapte întreagă…Înţeleg că ai fi oarecum confuz…

Unchiul Dory:

Tu, James, de partea cui eşti? Băiatul mi-a găurit coaiele, nu realizezi că el e
criminalul? De ce nu e şi el aici?

James:

Ca tu să îl stresezi în continuare, prin comportamentul tău deviant? Să-l implori


să te fute în cur? Nu, nu, domnule Kaminski, nu se poate una ca asta, toate au
un echlibru, poate chiar o ordine, ce naiba! Până şi eu ţi-aş fi tras un glonţ în
cap…

Unchiul Dory:

Cum? Tot eu sunt vinovat? Eu, cel care a făcut gestul nobil de a reuni o familie
destrămată, tot eu cad la mijloc?

James:

N-ai reuşit să reuneşti familia, şi nici nu eşti nevinovat. Băiatul ştia că nu are
cale de scăpare, televizorul îl subjugase, societatea post, cu toate tentaculele ei,
nu se va schimba niciodată, de ce să vii tu, cu pretenţia de a fi un creştin
adevărat, şi să încerci să schimbi ceva într-un altceva în care nici măcar tu nu
mai crezi? Cum e? Eşti mulţumit? E aşa cum îţi doreai? A avut vreun rost?

Unchiul Dory:

Du-te-n pula mea! Lasă-mă dracului în pace! Acţiunile mele sunt perfect
întemeiate.

James:

Dar ce se întâmplă aici? Unchiul Dory să nu fie oare unchiul Dory? (începe să
râdă grotesc, în timp ce unchiul Dory se apucă cu mâinile de cap.) Oare domnul
Kaminski realizează vidul existenţial în care s-a târât, strivit şi etichetat cu un
nume, când de fapt, menirea lui era alta?

Unchiul Dory:

Care menire? Care menire?

James:

Ha, ha, ha! Unchiul Dory e confuz, unchiul Dory nu mai ştie ce să zică!

Unchiul Dory (încercând să apuce o paletă de muşte, aflată undeva la câţiva


metri de el, pe o măsuţă):

Care menire!

James:

Nu vei reuşi niciodată! Ai început deja să te repeţi!

Unchiul Dory încearcă să se ridice şi să apuce paleta de muşte însă o forţă


misterioasă îl trage înapoi.

Unchiul Dory:

Doamne, ce mă trece căcarea! Ce semn mai poate fi ăsta?

James:

N-ai fost niciodată inteligent, Kaminski! Ţi-ai dat seama mereu prea târziu! Nu
înţelegi? Aici se sfârşeşte pentru tine, ca persoană limitată printr-o existenţă
fizică închipuită, mai bine nu se poate. Vei fi reeducat. Te vei transforma în
altcineva. (capul de molie se linge cu limba peste colţi, lucru observat de
unchiul Dory) Nu există sens pentru tine, asta n-ai realizat niciodată. Numai aşa
puteai să îţi revendici libertatea şi, cine ştie, poate că într-o zi ai fi căpătat-o.
Însă tu, marele Kaminski, ai refuzat-o, ai refuzat-o până acolo încât să te culci
cu propriul nepot, ca un bătrân pervers şi labagiu ce eşti. Ratarea ţi se citeşte în
ochi, cum nu şi-or fi dat cei din jurul lor seama de asta, rămâne un mister…

Unchiul Dory:

Aici ai dreptate, James, ratarea mi se citeşte în ochi. În mod normal probabil că


ar fi trebuit să învăţ ceva din discursul acesta, să accept noua realitate iluminat,
să te las să îmi goleşti stârvul de orice licărire de viaţă omenească, atât de
imperfectă în opinia ta, în opinia presupusei divinităţi. Numai că eu sunt un
ratat. Dar tu? Cine eşti tu? Tu eşti Dumnezeu? Tu eşti Dumnezeul meu?

James:

Spune-mi James…

Unchiul Dory:

Ştii ceva, James, dacă ai fi întreg…ştii ce aş face?

James:

Fireşte că ştiu. Doar sunt James.

Unchiul Dory:

James, dacă ai fi întreg ţi-aş suge pula! Şi ştii de ce?

James (oarecum în dificultate):

De ce?

Unchiul Dory:

Pentru că sunt poponar, James! Eu asta fac, mă fut în cur, sug pula! Băiatul
avea
dreptate. Unchiul lui, multiubitul lui unchi Dory Kaminski este cel mai mare
pederast care a existat vreodată. Ha, ha, ha, James, ştii cum se numeşte asta?

James (care se roteşte ameţit, orbit de lumina din ce în ce mai puternică a


lustrei):
Cum?

Unchiul Dory (se ridică dintr-o dată, înşfacă paleta de muşte şi îl striveşte pe
James de perete, din care se scurge o zeamă neagră, scârboasă):

Asumarea propriului destin!

Se ridică în picioare, se încheie la pantaloni şi trage apa. Apoi se spală pe


mâini. Pune o monedă într-un automat de prezervative şi scoate unul.

Unchiul Dory:

Ştiam că nu există Dumnezeu!

Dă să plece însă dintr-o dată se repede pe tron, cu o grimasă de durere pe chip.

Unchiul Dory:

Fir-ar să fie! Ce mai e şi asta?

După multe sforţări, excrementează uşurat.

Unchiul Dory (uitându-se în veceu):

Cum? Ce e asta? (izbucneşte în râs) James? Tu aici, prietene? Ha, ha, ha! Va să
zică, futem ceva în seara asta?

Lumina lustrei slăbeşte treptat, pâlpâind până într-un întuneric absolut.

Unchiul Dory:

Că bine zici, James, că bine zici…A, nu, doar un pic…Glumeam! Bag-o toată!

Locaţia 3: acelaşi decor ca şi în locaţia 1. U.F. fumează o ţigară din foi


halucinogene, butonând absent. Se face dimineaţă. Banny & Frieda ies din
dormitor, îmbrăcate sumar, îl sărută pe creştet pe U.F., deschid frigiderul şi
scot un bidon cu suc de portocale din care sorb animalic. Apoi se aşază lângă
U.F.

Banny:

U.F., ai fost extraordinar. Niciodată n-aş fi crezut că se pot face atâtea lucruri în
trei.

Frieda:

Ai dreptate, Banny. În trei lumea se vede altfel. Recomand cu toată inima sexul
în grup. Efectele terapeutice sunt unanim recunoscute. Cât despre tine, U.F.,
ursuleţule, te-ai autodepăşit Ca să nu mai vorbesc despre Banny? (o sărută
duios) Banny, eşti o surpriză de fiecare dată când o facem.

U.F.:

Sunteţi nişte târfe perverse amândouă! Va să zică, eraţi împreună de atâta timp
şi eu n-am ştiut nimic…Iar tu Frieda, nu eşti unchiul meu!

Banny (amuzată):

Vai, U.F., inocentule, tu unul n-ai ştiut nimic! Dar asta e pentru că niciodată n-
ai ştiut nimic, la modul general! Şi ştii de ce? Pentru că n-ai întrebat pe nimeni
nimic. Dacă m-ai fi întrebat: “Banny, te culci cumva cu fosta mea prietenă,
Frieda?” eu ştii ce ţi-aş fi răspuns?

U.F. (încruntat):

“Da, U.F., mă culc cu fosta ta prietenă, Frieda”?

Banny:

Greşit, U.F., greşit. Ţi-aş fi spus că nu cunosc nici o Frieda şi că nu m-am


culcat niciodată cu vreo femeie.

Râd cu toţii.

U.F.:

Dar tu ştii ce ţi-aş răspunde eu dacă m-ai întreba ce cred despre pizza voastră?

Banny:

Cum să nu, mi-ai spune, cum ai mai făcut-o şi până acum: “Banny, pizza
voastră e
cea mai bună din oraş…”

U.F. (cu un zâmbet diabolic pe buze):

Exact!

Începe să râdă de unul singur, în timp ce Banny se uită la Frieda încurcată.

U.F.:

Credeai că numai voi femeile sunteţi în stare să minţiţi cu asemenea seninătate?


Ce ai crede despre mine, Frieda, dacă ţi-aş spune că mi-am futut unchiul?

Frieda:

Aş crede că eşti nebun. Unchiul tău este cel mai drăguţ om pe care îl cunosc…
N-ar putea niciodată…

U.F.:

Să mă implore să i-o bag cât mai adânc? He, he, Frieda, oricine s-ar uita la tine
pe stradă ar spune: “Femeia asta e o sfântă! E cea mai frumoasă femeie pe care
am văzut-o vreodată!”, fără să ştie cum mă lingi în cur sau cum o sugi, cu tot
cu coaie. Şi mai afirmi că unchiul meu e cel mai drăguţ om pe care îl cunoşti.
Pe lângă tine, şi eu sunt un sfânt, fir-ar să fie, Frieda, cât te-am iubit! Şi tu? Tu
te culci cu o femeie!

Frieda:

Niciodată nu m-ai ascultat, U.F., ţi-am spus-o clar dar tu n-ai vrut să auzi! M-ai
iubit dar nu m-ai înţeles, spre deosebire de Banny, care a trecut prin lucrurile
astea. Crezi că ţinând-o într-un astfel de ritm vei scăpa vreodată de aici?

U.F.:

Taci din gură şi mai dă o limbă în pizdă!

Banny:

Nu înţeleg de ce eşti atât de vulgar, U.F.? Şi tot tu acuzi pe toată lumea. De ce


nu accepţi că poţi chiar tu greşi?

U.F.:

Banny, toată lumea încearcă să mă schimbe, toată lumea îmi aruncă drept în
faţă replici de genul ăsta. Nimeni însă nu se gândeşte că de fapt eu sunt omul
care nu greşeşte niciodată. Sunt oare absurd? Sunt un cretin rupt de realitate?
Poate sunt chiar eu însumi, cel care crede pentru că aşa simte, că greşeala nu
există, la fel cum nu există imperfecţiune. Noi suntem perfecţi, Banny, iar cine
spune că greşesc, în viziunea mea, nu are nici o şansă. De ce nu mă laşi să o
sug dacă vreau să o sug, Banny? Dacă m-aş culca în mijlocul drumului, sunt
sigur că tu ai face orice ca să mă determini să mă ridic, pentru că lumea ta e cea
care contează, eu trebuie să mă supun nuştiucărei legi de căcat, tu vrei ca toţi să
fie la fel, să tindă către ceva înalt, intangibil prin însăşi natura lui superioară,
nu-i aşa Banny? Şi totuşi, cu toată perfecţiunea lumii tale, o lingi de zor pe
Frieda în pizdă, asta cu toate că în lumea ta cea perfectă un asemenea lucru e
considerat de cei mai mulţi profund imoral, şi aici ştii bine că am dreptate. Iar
eu mă revolt împotriva acestui fapt, nu pentru că aş avea ceva împotriva actului
în sine, ci pentru că eu chiar o iubesc pe târfa asta de Frieda, care susţine cu
ardoare că nu mă poate iubi, şi din ce cauză? Pentru că nu sunt perfect, da,
perfect, pentru că nu m-am ridicat la aşteptările ei, pentru că nu sunt
Dumnezeu, pentru că sunt eu însumi! Atunci de ce să nu fiu brutal cu toată
lumea, incluzându-mă aici chiar pe mine? Şi la urma urmelor, dacă îţi
recomand să o sugi, tu eşti oricum liberă să faci ce vrei…Poate e mai bine că n-
am ştiut nimic, niciodată…

U.F. se ridică şi stinge ţigara într-o scrumieră de pe masă. Deschide frigiderul


şi scoate o bere din care începe să bea.

U.F.:

Cert este că mi-am ucis unchiul…L-am ucis după ce l-am futut! Sună destul de
nasol! Dacă mai pui la socoteală şi faptul că i-am disecat cadavrul şi apoi,
tocându-l în bucăţi minuscule, l-am aruncat în veceu, ai putea chiar să tragi
concluzia despre mine că sunt un monstru…Un om integrat în sistem ar fi intrat
în panică, ar fi avut mustrări de conştiinţă…Ce s-a întâmplat însă aici? Coiotul
mai puternic l-a eliminat pe ăla mai slab! Două cuvinte am pentru oricine s-ar
revolta: selecţie naturală! Ce pizda mă-sii?

Frieda:

U.F., nu poate fi chiar atât de simplu…

U.F.:

Dar cine a spus că e simplu? Nu e de loc simplu atâta timp cât o mulţime de
dobitoci încearcă să descrie lumea asta printr-un lanţ imens de formule
matematice. Până şi iubirea e văzută ca o afecţiune hormonală temporară, ca o
prelungire a pulii. Nu-i mai dă nimeni nici o şansă. A fi îndrăgostit, a iubi doar
un singur om, în fine, monogamia e demonstrat a fi străină de natura umană.
Natura pulii mele! De parcă nu monogamia ne distinge de animale. Iubirea a
murit pentru că toată lumea o credea atât de complicată încât devenise de
neatins. Şi atunci de ce să nu ne futem în stânga şi-n dreapta, de ce să mai
ţinem cont de sentimente, de personalitatea celor cărora le-o tragem? Sună
chiar de căcat…dar până şi cei mai îndârjiţi apărători ai ideii de iubire au
început să o creadă.
Frieda:

Filosofezi prea mult, U.F.. În fond, suntem cu toţii uneltele propriului destin.

U.F.:

Predeterminare? Frieda, tu auzi ce spui?

Frieda:

U.F., viaţa se trăieşte, nu se discută…

U.F.:

Adică orice împotrivire e inutilă. Bravo, Frieda, gândirea ta a mai avansat cu


câteva sute de ani, ai ieşit din preistorie. În curând îmi vei demonstra că omul
se face pe el însuşi, se construieşte din propria plămadă.

Frieda:

Banny, hai să plecăm. U.F. a luat-o razna.

U.F.:

Cum să nu, U.F. a luat-o razna! Banny, hai să mergem acasă şi să ne mai ardem
un pic!

Banny:

U.F., eşti insuportabil!

U.F.:

Atunci mişcă-ţi pizda afară din apartamentul meu! Nu-ţi convine, suge-o!

Frieda:

Dumnezeule, cât de infantil e omul ăsta. Iubito, pune ceva pe tine şi hai să
plecăm de aici.

Cele două se îmbracă în timp ce U.F. râde cu gura până la urechi, cântând
“Loser”.
U.F.:

Mai repede, mai repede, poate vă mai daţi vreo două numere. He, he, he, Banny
ai mai pus ceva pe cur, ai? Poate ţi-ar merge mai bine pe la colţul străzii…
Cele două deschid uşa furios şi apoi o trântesc de perete.

U.F. (strigă):

Banny, să nu uiţi de pizza aia! Târfo! Târfelor!

Se trânteşte pe canapea şi aprinde televizorul. Se difuzează un documentar


despre moartea unui foarte cunoscut star rock. În timpul documentarului,
figura lui U.F. se va lumina din ce în ce mai mult, un zâmbet larg, tâmp,
inundându-i figura. Pe fundalul documentarului, grunge.1 Afară e noapte.

Vocea feminină:

“…nu ştiu ce s-a întâmplat. Adică, vreau să spun că era clar că se va întâmpla,
dar mai târziu, când ar fi împlinit poate patruzeci de ani. Spunea mereu că va
trăi mai mult decât oricare dintre noi şi că va împlini o sută douăzeci de ani.
Biletul era adresat poate mai mult decât familiei lui, vouă. Dar, Dumnezeule,
cât de nenorocit ai fost, K., un mare dobitoc…Vreau să vă aud cum o spuneţi,
repetaţi în minte cuvântul ăsta: “Dobitocule!”…”

Vocea masculină:

“Acest bilet ar trebui să fie lesne de înţeles. Toate avertismentele rock-ului pe


care l-am ascultat de-a lungul anilor, mai ales ale punk-ului, referitoare la iluzia
adaptării într-o societate stereotipizată s-au dovedit adevărate. N-am mai simţit
bucuria de a asculta sau de a crea muzică, pe lângă faptul de a nu putea scrie
nimic autentic de mult prea mult timp. Din cauza aceasta mă simt al dracului de
vinovat-de exemplu, în culise, când auzim zgomotul mulţimii, nu mă afectează
de loc, nu simt că pot comunica într-adevăr cu publicul, aşa cum o fac alţii…”

Vocea feminină:

“Şi ce-i cu asta, K., nu fii un star rock atunci, dobitocule!”

Vocea masculină:

“…ceea ce admir necondiţionat. Faptul de a vă păcăli, pe oricare dintre voi, nu


ar fi corect nici faţă de voi, nici faţă de mine. Cea mai odioasă crimă la care mă
pot gândi este a de a amăgi oamenii, prefăcându-mă că mă distrez 100%.”

1
cel mai indicat un colaj Nirvana
Vocea feminină:
“La naiba, K., cea mai odioasă crimă la care mă pot gândi este de a fi un star
rock atunci când urăşti lucrul ăsta de moarte…”

Vocea masculină:

“Câteodată aş vrea să fiu ca un ceas deşteptător-să sun chiar când mă urc pe


scenă, să fiu programat să dau totul din mine atunci. Am încercat să apreciez
lucrul ăsta ca pe ceva pozitiv, Dumnezeu ştie asta, dar nu e de ajuns. Apreciez
faptul de a fi adus bucurie atâtor oameni, cred că sunt unul dintre acei narcisişti
care se bucură de anumite lucruri doar când sunt singuri. Sunt mult prea
emotiv. Trebuie să mă simt anesteziat ca să îmi recapăt entuziasmul de copil.
De-a lungul ultimelor noastre turnee am învăţat să mă bucur de simpatia
oamenilor din jurul nostru, de dragostea fanilor, de tot ce înseamnă apreciere şi
iubire în general. Există bine în fiecare dintre noi şi nu pot să spun decât că
iubesc oamenii prea mult.”

Vocea feminină:

“Şi de ce n-ai stat dracului aici, cu noi?”

Vocea masculină:

“Atât de mult încât sunt al naibii de trist. Bucăţi trist-senzitiv-


nerecunoscătoare…”

Vocea feminină:

“Iisuse, taci din gură nenorocitule! De ce nu te-ai bucurat de asta? Habar n-


am…”

Vocea masculină:

“Am avut o căsnicie bună şi sunt recunoscător din cauza asta. Încă de când
aveam şapte ani însă am început să urăsc oamenii, în general, pentru că le e atât
de uşor să se apropie între ei, ghidaţi de sentimente false…Numai pentru că
iubesc şi simt tot ceea ce simt pentru oameni, numai din cauza asta cred că vă
mulţumesc din străfundurile stomacului meu greţos pentru toate scrisorile şi
grija pe care mi-aţi dus-o în ultimii ani. Sunt o persoană cu stări de spirit
schimbătoare şi pur şi simplu nu mai simt pasiunea. Pace. Dragoste. Empatie.
K.C.”

Unchiul Dory intră încet şi se aşază lângă U.F.. Scoate prezervativul şi i-l
îndeasă acestuia în buzunarul de la piept.
Vocea feminină:

“Doar amintiţi-vă că tot biletul ăsta e o tâmpenie. Şi stau întinsă aici şi îmi pare
rău. Îmi pare rău pentru voi. Nici nu ştiu ce aş fi putut face. Aş vrea să fi fost
aici. Aş fi vrut să nu fi ascultat de alţii, dar am făcut-o. În fiecare noapte dorm
cu mama lui şi mă trezesc gândindu-mă că poate e chiar el, fiindcă trupul lui
pare neschimbat. La naiba! Trebuie să închid…”

U.F. închide televizorul şi continuă să se holbeze în vid. Unchiul Dory face


acelaşi lucru.
U.F.:

Totul e clar acum. Putem scăpa…pot să mă salvez!

Unchiul Dory:

Floare la ureche…

U.F.:

N-ar trebui să mă mai mire nimic, ştiu totul.

Unchiul Dory:

Absolut totul.

U.F.:

Fiecare clipă trăită e o aventură. Pe mine nu mă doare nimic.

Unchiul Dory:

Durerea e un sentiment străin.

U.F.:

Iubindu-i pe ceilalţi şi crezând orbeşte într-un ceva dat, da…aici stă răspunsul.
Şi mai ales lipsa de autenticitate. De unde să ştiu dacă într-adevăr eu sunt cel
care gândeşte şi spune lucrurile astea?

Unchiul Dory:

Propriile idei nu sunt ale tale.

U.F.:
Şi atunci, de ce să nu se termine totul aici? De ce s-o mai lungim atâta? Sunt
doar un arlechin prins într-o menghină. Ridicolul însuşi.

Unchiul Dory:

Absurd repetat.

U.F.:

Şi ce trebuie să fac ca spectacolul să se vândă?

Unchiul Dory:

Pornografie?

U.F.:

Totul e pornografie. Lumea mea e un imens spectacol porno, iar eu doar o târfă
bătrână care trebuie să o sugă pentru ca spectacolul să meargă mai departe. Şi
ce mai rămâne?

Unchiul Dory:

Un set de replici amuzante, din care nimeni nu mai înţelege nimic?

U.F.:

Fir-ar să fie de treabă de căcat…Nu sunt o persoană amuzantă decât poate prin
ridicolul propriei existenţe.

Unchiul Dory:

Puppet on a string…

U.F.:

Salvarea bate la uşă. Cobor în stradă, completez spectacolul, îmi pun fardul
ucigaş, machiajul corespunzător, zâmbesc camerelor de luat vederi ale
celorlalţi, regizez propriul film cotidian pe care nu-l vede nimeni, râd de unul
singur, şi apoi, apoi da, mă uit la televizor, am nevoie de televizor. Ce spui? A
izbucnit un nou război. Ei bine, mâine dimineaţă, bându-ne cafeaua şi
fumându-ne ţigara deschidem ziarul sau butonăm la telecomandă şi ce aflăm?

Unchiul Dory:

Că a izbucnit un nou război?

U.F.:

Exact! Dar ce nu ştim noi?

Unchiul Dory:

Că s-a fabricat un nou război?


U.F.:

Întocmai. Din ce cauză însă nu ştim noi lucrul acesta?

Unchiul Dory:

Pentru că…pentru că n-avem voie să ştim.

U.F.:

Foarte simplu! N-avem voie să ştim. Punct. Trebuie să credem doar ce ni se


serveşte pe tava de argint. Trebuie să credem doar ce se cumpără, trebuie să
cumpărăm doar ce se vinde. Ştii, povestea cu băieţii buni şi băieţii răi.

Unchiul Dory:

Lumea în alb negru.

U.F.:

Familia Kaminski!

Unchiul Dory:

Familia Kaminski!

U.F.:

Totul e atât de simplu. Trebuie doar să crezi în ceva. Şi să nu pui nimic la îndo-
ială.

Unchiul Dory:
Go your own way!

U.F.:

The American Way!

Unchiul Dory:

The Easy Way…

U.F.:

…out! Să bem pentru asta!

Unchiul Dory:

We shall overcome!

U.F.:

Bătrânii Kaminski au ajuns acasă…He, he, cât de uşor poate fi.

Unchiul Dory:

Mai ales când nu mai rămâne nimic de spus.

U.F.:

Tăcerea e ultima limbă a şerpilor. Revolta?

Unchiul Dory:

Inutilă.

U.F.:

Chiar costisitoare. Într-o zi voi scăpa de aici? Ha, ha! Unde să scap? Voi coborî
printre ei? Perfect, dar acolo e mai rău decât aici.

Unchiul Dory:

Şi-atunci? Ce e de făcut? Cum ne salvăm?

U.F.:
Cum mă salvez, vrei să spui? Foarte uşor…Totul e uşor. Îţi mai aduci aminte?
The Easy Way Out!

Unchiul Dory:

The American Way?

U.F.:

Go your own way! (scoate pistolul şi şi-l lipeşte de tâmplă) Totul e atât de
simplu. Trebuie doar să crezi în ceva. Şi să nu pui nimic la îndoială.

Unchiul Dory:

Pentru că…pentru că n-avem voie să ştim.

U.F.:

Familia Kaminski!

Unchiul Dory:

Absurd repetat.

U.F.:

Şi atunci, de ce să nu se termine totul aici? De ce s-o mai lungim atâta? Sunt


doar un arlechin prins într-o menghină. Ridicolul însuşi.

Unchiul Dory:

Propriile idei nu sunt ale tale.

U.F.:

Fiecare clipă trăită e o aventură. Pe mine nu mă doare nimic.

Unchiul Dory:

Durerea e un sentiment străin.

U.F.:

Totul e pornografie. Lumea mea e un imens spectacol porno, iar eu doar o târfă
bătrână care trebuie să o sugă pentru ca spectacolul să meargă mai departe. Şi
ce mai rămâne?
Unchiul Dory:

Un set de replici amuzante, din care nimeni nu mai înţelege nimic?

U.F.:

Şi ce trebuie să fac ca spectacolul să se vândă?

Unchiul Dory:

Pornografie?

U.F.:

N-ar trebui să mă mai mire nimic, ştiu totul.

Unchiul Dory:

Absolut totul.

U.F.:

Totul e clar acum. Putem scăpa…pot să mă salvez!

Unchiul Dory:

Floare la ureche…

U.F. îşi bagă ţeava pistolului în gură, în timp ce unchiul Dory îl mângâie pe
creştet.

U.F.:

Ce pot să mai spun? Ce pot să-mi mai spun?

Unchiul Dory:

Ştiu, U.F., ştiu. Lumea…lumea postpostmodernă e de căcat!

Luminile se diminuează într-un fade-out ce sugerează trecerea într-o altă


realitate, poate cea autentică.
Locaţia 4: noapte. U.F. şi unchiul Dory pe canapea, butonează absent. Într-un
sfârşit rămân pe un anumit canal, unde aud o melodie care îi acaparează treptat.
În câteva minute fredonează încet melodia-temă din “South Park”
(filmul)-“Uncle Fucker”: “You’re gonna fuck your uncle/Uncle Fucker/You’re
gonna fuck your uncle/Uncle Fucker”. Tema melodică îi posedă, cei doi rămân
holbându-se în gol, cu un zâmbet cretin pe buze, dând din când în când ritmic
din umeri. Deja cântă melodia, vrăjiţi de înlănţuirea copilărească de sunete, cu
un mesaj încă criptic pentru U. F. şi unchiul Dory, care totuşi în curând, dintr-
un murmur de neînţeles încep să articuleze şi versurile acestui cântec atât de
vioi. Tocmai când ajung să urle frenetic, se aude soneria.

U.F. & Unchiul Dory:

Da, da ! Intră …e deschis…

Cei doi continuă să fredoneze melodia, în timp ce intră unchiul unchiului Dory.

Unchiul unchiului Dory:

Bună seara, băieţi! (cei doi nu răspund, fiind acaparaţi de voioasa melodie) Ce
se întâmplă cu voi, dragii mei? Nu vă bucuraţi să mă vedeţi?

După câteva secunde de confuzie, cei doi îl recunosc.

Unchiul Dory (cu un rânjet diabolic pe buze):


Unchiule!

U.F.:

Te rog, ia un loc!

Unchiul unchiului Dory:

Chiar mă speriasem, mă băieţi! E ceva în neregulă?

Unchiul Dory (zâmbind cretin):

Nu. Nimic.

U.F.:

Absolut nimic.

U.F. dă sonorul mai tare. În curând toţi sunt acaparaţi de ritmul melodiei,
inclusiv unchiul unchiului Dory. Murmură cuvintele, fără să-şi dea seama de ce
înseamnă, unduindu-se în ritmul muzicii. Pentru un moment se privesc unul pe
altul. Un zâmbet diabolic apare pe figurile lui U.F. & Unchiul Dory la care
unchiul unchiului Dory răspunde. Ca nişte iepuraşi ţopăie până în dormitor,
U.F. & Unchiul Dory în spatele unchiului unchiului Dory, de unde în curând se
aud gemete de plăcere. Uşa dormitorului va rămâne mereu deschisă.

-CORTINA-

©Peca Stefan, iunie-iulie 2001