Proiect Macroeconomie

Student:Bădicu Dragoş-Constantin

Anul I

Profil:Contabilitatea şi Informatică de Gestiune

Tema proiectului:Impactul globalizarii asupra societatii

contemporane
 1. GLOBALIZAREA CONTEMPORANA SI FORMELE SALE DE MANIFESTARE

Nu o data am auzit despre o noua ordine mondiala, expresie care desemneaza o

schimbare dramatica in gandirea politica mondiala si in balanta de putere ca forma de expresie
actionala a ei.

Termenul a fost utilizat pentru prima data de Woodrow Wilson dupa Primul Razboi
Mondial, fiind folosit in mod accentuat in perioada Ligii Natiunilor.

Fiecare „miscare seismica“ de la nivel mondial a adus dupa sine noi conditii de manifestare
ale mediului international, determinand nu doar o restructurare a acestuia, ci si aparitia unor noi
mecanisme de producere a schimbarilor. Iar pentru secolul al XX-lea vorbim despre cele „trei“
confruntari mondiale: doua razboaie propriu-zise si o pseudo-pace.

Problemele globale care au inceput sa fie constientizate incepand cu a doua jumatate a

veacului trecut au impus elaborarea de politici, crearea de programe si initierea unor actiuni
menite sa asigure o contributie multinationala pentru solutionarea unor provocari ce fac
abstractie de suveranitatea statelor.

Aceste probleme globale cu care se confrunta omenirea sunt reale si stringente. Ele ating si
influenteaza toate domeniile existentei noastre, rezolvarea lor fiind absolut necesara in asigurarea
functionarii, cat de cat normale, a mecanismului social global.

Ele au devenit vizibile cu pregnanta dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, fiind in stransa
relatie cu formarea pietei mondiale unice si globalizarea vietii economice, cu progresul fara
precedent din stiinta si tehnologie care a favorizat explozia productiei materiale si adancirea
diviziunii mondiale a muncii, cu cresterea populatiei sau intensificarea deosebita a cerintelor de
energie, de materii prime si de hrana (intrandu-se, astfel, intr-un conflict direct cu resursele
limitate ale Planetei).

Daca la acestea adaugam acumularea mijloacelor de distrugere in masa, diversificarea

actorilor implicati in comertul cu armament, fenomenul subdezvoltarii, discrepantele uriase intre
statele capitaliste dezvoltate si lumea slab dezvoltata (in ciuda circuitului economic global),
avem tabloul „problematicii mondiale“ complexe si dificile.

Toate acestea explica si justifica interesul crescand si implicarea fara precedent a factorilor
politici si a cercurilor academice, a institutiilor economice si a organizatiilor civice.

De doua decenii lumea traieste o perioada de rupturi vizibile, de fragmentari si

reconfigurari geopolitice, de redefinire generala a actorilor politici, economici si sociali.

Toate statele devin antrenate in dinamica unui proces complex, care atinge toate palierele
existentei mondiale fara sa tina seama nici de politicile interne, nici de diversitatea regiunilor.
Mai mult, atitudinea si primordialitatea pe scena internationala a entitatilor statale se afla sub o
permanenta amenintare din partea altor actori care tind si doresc sa influenteze tot mai mult
procesul decizional si actiunea la nivel macroorganizational.
 Evolutia problemelor globale, in sensul accentuarii/acutizarii si diversificarii lor, a impus
analizarea dintr-o noua perspectiva a situatiei, inclusiv a cailor de prevenire si combatere a
acestor probleme, dar si a orientarii lor intr-o directie pozitiva.

Intregul angrenaj a primit un nume – globalizare, iar din fenomen a devenit proces tocmai
prin constientizarea lumii ca scop unic.

La modul cel mai simplu, era globalizarii este doar o alta denumire data unei perioade din
istoria umanitatii. Asa au mai fost si Marea Criza, Razboiul Rece sau Epoca Spatiala.

Spre deosebire de acestea, in special in comparatie cu perioada Razboiul Rece cand

„schimbarea“ si „integrarea“ pareau a fi doua procese paralele, globalizarea ne propune o noua
lume a economicului si securitatii (Richard L. Kugler, universitar american si fost inalt oficial in
cadrul Departamentului Apararii):

     -astazi, structura lumii nu mai intereseaza atat de mult, ci suntem mai degraba
preocupati de procesele care produc schimbarea, modeland, astfel, viitorul (inclusiv din punct de
vedere structural);

     -se naste un sistem global in care schimbarile au loc foarte rapid;

     -principiile guvernarii si ale existentei nationale si internationale democratice

(guvernare democratica si stat de drept, economie de piata, societate stabila si moderna,
economii prospere, implicare constructiva in economia mondiala, politici externe bazate pe
dialog si cooperare, participare majora in institutiile multilaterale, politici de aparare
neamenintatoare, sprijin pentru constructia si democratizarea noii societati globale) se extind
asupra tuturor regiunilor;

   -aceasta nu inseamna insa disparitia automata a haosului si turbulentelor din anumite

zone ale lumii; deja se inregistreaza o confruntare intre doua curente – cooperare pasnica si
integrare versus conflict si fragmentare.

Termenul de globalizare a fost cuprins pentru prima data intr-un dictionar (Webster) in
1961. De la mijlocul anilor ’80 a cunoscut o utilizare deosebita, fiind alaturat ca adjectiv unor
termeni, precum: piete, institutii, finante, comunicatii, ecologie, stil de viata, migratie,
evenimente si riscuri.

Sensul pe care-l percepem in legatura cu aceasta notiune, chiar de la o analiza primara, este
acela de orientare care cuprinde sau tinde sa cuprinda intreg mapamondul. Ceea ce inseamna ca
vorbim de interese generale care transcend granitele nationale.

Globalizarea este inevitabil legata de politica interna si externa de la nivel national, care
tind sa se intrepatrunda pana la omogenizare, de institutionalizarea relatiilor internationale, de
geopolitica preferata de actorii statali si de lupta pentru o noua ierarhie a valorilor.
 Apartinand stiintelor sociale, termenul de globalizare nu poate decat sa fie supus
permanentelor contestari si dezbateri, demersuri de fapt necesare pentru a se ajunge la o
conceptualizare cat mai larg acceptata. Cele mai multe intrebari si temeri sunt legate de
urmatoarele aspecte:

     -gradul de noutate;

    -asocierea, in ultimele trei decenii, a globalizarii cu actiunea unor institutii (Fondul

Monetar International, Banca Mondiala) promotoare a unor politici (si interese) neoliberale,
actiune care nu este perceputa in unanimitate ca fiind benefica pentru toate statele lumii;

     -inegalitatile globale care tind sa se extinda si intensifice.

De aceea, niciun alt subiect nu este mai discutat astazi, in lume, decat globalizarea. Acest
fapt prezinta insa pericolul demonetizarii termenului, a transformarii lui intr-un cliseu.

2.GLOBALIZAREA CONTEMPORANA

Mediul de securitate (de la nivelul national pana la cel mondial, trepte care de altfel se afla
sub o puternica si permanenta conditionare reciproca) se caracterizeaza, la inceputul secolului al
XXI-lea, prin modificari profunde si adeseori surprinzatoare prin velocitate si consecinte. Lumea
devine tot mai complexa, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil.

Ce este insa aceasta „globalizare“ si cat este ea de „globala“?

Este posibila conceptualizarea ei?

Caror domenii este ea aplicabila?

Traim o stare noua? Si, daca da, impune ea anumite limite politicii si implicit statului si
puterii sale (disparitie, resurgenta sau transformare)?

Acestea sunt intrebari carora va trebui sa le raspundem in masura in care dorim sa navigam
eficient prin „puzzle“-ul relatiilor internationale contemporane.

In cadrul oferit de dezbaterile stiintifice se desfasoara o adevarata disputa legata de

vechimea acestui proces – este el unul nou aparut sau dimpotriva a fost intalnit in diferite etape
ale evolutiei umanitatii?

Sustinatorii caracterului ciclic al globalizarii promoveaza ideea existentei unor „forme

istorice“ ale acesteia si care se refera la atributele spatio-temporale si organizationale ale
interconectarii globale in epoci istorice distincte [1]. Adeptii acestei orientari vin cu cele mai
diverse exemple, de la raspandirea diferitelor epidemii si migratiile demografice de la sfarsitul
epocii moderne, pana la impactul Crestinismului si dominatia Angliei pe marile lumii care a dus
mai departe la dezvoltarea comertului international.

Din aceasta perspectiva istorica abordarea este pertinenta. Dar nu mai putin adevarat este si
faptul ca formele istorice ale globalizarii au avut loc in conditii distincte, amprentate de
dimensiuni spatio-temporale proprii:

     -densitatea retelelor si multitudinea nodurilor intre care se stabileau conexiunile;

     -viteza de realizare a schimburilor si varietatea acestora (cele mai multe de natura
economica);

     -intensitatea fluxurilor si nivelurile de activitate in interiorul acestor retele;

     -gradul de institutionalizare si de reglementare a relatiilor „globale“.

Prin urmare, globalizarea contemporana este doar una dintre formele istorice ale
globalizarii sau este un „altceva“ cu totul nou?

In ceea ce ne priveste, consideram ca globalizarea ai carei martori suntem este „ceva“ nou:
este epoca in care statele nu mai sunt entitati inchise, plasate in afara mecanismului relational
mondial.
 Nici un stat nu mai poate risca izolarea fara a-si compromite viitorul, de aceea trebuie sa se
integreze cat mai bine intr-un univers al jocurilor si schimburilor complexe, unde plasarea pe
locuri convenabile in ierarhie tine, in primul rand, de eficienta si pragmatismul de tip realpolitik.
Flexibilitatea unui stat consta in capacitatea sa de adaptare la mediul international, schimbandu-
si datele de baza in cazul in care apar evolutii sau tendinte cu potentiale efecte negative.

Statele sunt obligate sa interactioneze pentru a-si asigura existenta nationala sau suprematia
internationala. Si nici chiar acele entitati statale autopozitionate la periferia sistemului
international, ca urmare a excluderii dictata de propria vointa politica (vezi Coreea de Nord), nu
sunt organisme izolate – ele sunt fortate sa interactioneze cu lumea exterioara datorita temerilor
pe care le ridica politicile lor nationale si presiunilor prin care comunitatea internationala
incearca sa reglementeze o stare de fapt care ar putea duce la deteriorarea esafodajului structurat
pe principiile dreptului international public [3].

Represaliile sunt inca prezente, chiar daca de cele mai multe ori nu in formula interventiei
in forta. Retragerea investitiilor, amenintarile cu look out, asfixierea economica deliberata prin
refuzul creditelor si tehnologiei sunt numai cateva dintre modalitatile prin care un actor socotit
excentric poate fi penalizat [4].

Globalizarea contemporana este categoric „ceva“ nou pentru ca regia privind determinarea
evolutiei la nivel mondial este impartita intre aspectele economice si cele de securitate, doua
laturi ale existentei aflate astazi intr-o profunda corelatie. De fapt, este vorba despre o noua
abordare a securitatii, de diversificarea domeniilor ei de actiune si de multiplicarea
instrumentelor de obtinere si mentinere a ei. Insa, ceea ce se afla deasupra aspectelor economice
si de securitate (siguranta militara) este politicul, care vine sa le uneasca pe un traseu comun.

De aceea sustinem ca globalizarea (inteleasa ca proces, si nu ca fenomen) este de inspiratie

politica pentru ca solutiile propuse sunt ghidate de interesele celor care alcatuiesc schema de
putere care ordoneaza azi lumea. Analiza transformarilor si determinarea posibilelor evolutii nu
se pot realiza in afara cadrului politic, care inca este asociat puterii. Pe de alta parte, este incorect
sa credem ca ar putea exista o economie pura, care s-ar misca independent de tensiunile existente
la nivelul relatiilor politice si militare dintre puterile mondiale.

Redimensionand organizarea si functionarea internationala, globalizarea redefineste de fapt

economia mondiala si asigura o rapida comunicare interumana, la orice nivel si in orice domeniu,
dar are un profund impact si asupra problemelor de securitate si politicilor externe, asupra
raportului razboi – pace. Daca drama cea mai mare a secolului al XX-lea era lupta democratiei
impotriva totalitarismului, tema definitorie a inceputului de secol al XXI-lea este daca societatea
democratica poate controla haoticele situatii strategice aparute in vastele si problematicele
regiuni din afara granitelor sale si care prin globalizare nu devin in mod automat si permanent
zone ale pacii (Richard L. Kugler).

Asadar, globalizarea contemporana nu exclude si nici nu lasa pe nimeni sa se excluda. Ea

este cu adevarat „globala“ in aspiratii.
 Acum, este perioada in care globalizarea incepe sa fie privita ca proces, nu ca fenomen
determinat, adeseori, de cauze aleatorii.

Globalizarea contemporana este planificata si orientata prin instrumente

institutionale puternic articulate la nivel zonal si regional.

In plus, ea tinde sa cuprinda (aproape) toate sectoarele vietii sociale, dar in primul rand, ea
incearca sa stabileasca anumite caracteristici globale in domeniile politicii, dreptului si
guvernarii.

Pana acum nu s-a reusit o definitie exacta a ei pentru ca in dezbaterile asupra globalizarii
exista mai multe controverse. Pentru ca procesul analitic sa-si implineasca finalitatea, intereseaza
nu numai conceptualizarea, dar si cauzalitatea (sursa noii ordini mondiale), impactul (inteles ca
si consecinta asupra existentei zilnice a Individului) si evolutia, traiectoria globalizarii.

La modul generic, globalizarea exprima procesul de extindere a activitatilor sociale,

economice si politice peste granite (nationale, apoi regionale), astfel incat evenimentele
aparute sau deciziile luate intr-o anume zona a arealului mondial ajung sa aiba semnificatii
si sa influenteze si vietile celor aflati intr-un alt colt al lumii.

Definirea globalizarii se afla in atentia politicienilor si universitarilor, a tuturor celor care

sunt sau se erijeaza in formatori de opinie. De aceea, demersul analitic este complex,
contradictoriu (uneori) si tocmai de aceea necesar. Rigoarea stiintifica ne obliga sa prezentam
mai multe definitii/interpretari daca e sa avem in vedere (doar) finalitatea lui. Astfel, globalizarea
exprima:
      -o decuplare a tandemului spatiu-timp, prin care comunicatiile, cunoasterea si cultura
pot fi raspandite pe intregul glob in mod simultan (Anthony Giddens, sociolog britanic, director
al London School of Economics);

     -un proces in care distanta geografica prezinta o importanta tot mai redusa in stabilirea
si mentinerea relatiilor transfrontaliere economice, politice si socioculturale (Ruud Lubbers,
universitar si teoretician olandez);

     -un proces care transforma lumea intr-un sistem economic mondial dominat de
corporatiile supranationale de comert si de institutiile bancare care nu sunt raspunzatoare in fata
unei guvernari nationale (criticii de stanga ai globalizarii);

     -o evolutie exploziva a tehnologiilor de transport si comunicatie in scopul facilitarii

schimburilor economice si culturale internationale (Wikipedia, The Free Encyclopedia);

     -un set de forte economice care modifica diviziunea muncii pe sexe in multe contexte,
precum si natura statului, care creeaza dezmembrari si dislocari sociale enorme si care din toate
aceste motive poate schimba regimurile de gen statornicite (Jane H. Bayes, Mary E.
Hawkesworth, Rita Mae Kelly, universitare americane si sustinatoare ale procesului de
emancipare a femeii in cadrul familiei, la locul de munca si in viata sociala, cu precadere in
politica);

     -acele procese prin care toti oamenii sunt incorporati intr-o singura societate –
societatea globala (Martin Albrow, sociolog si universitar britanic, pionier al studierii aspectelor
culturale si sociale ale globalizarii);

     -un proces in care lumea devine un spatiu comercial mondial, in care ideile si produsele
sunt disponibile oriunde in acelasi timp (Rosabeth Moss Kanter, universitar american, Harvard
School of Business);

     -nu este un fenomen si nici doar un curent trecator; este un sistem international
atotcuprinzator care modeleaza politicile nationale in domeniul relatiilor internationale a aproape
tuturor statelor si trebuie sa o luam ca atare (Thomas Friedman, comentator de politica externa la
The New York Times, castigator a trei premii Pulitzer; in „The Lexus and the Olive Tree“);

     -cresterea interdependentei economice intre statele din intreaga lume prin sporirea
volumului si diversificarea tranzactiilor de bunuri si servicii transfrontaliere si a fluxului de
capital international, precum si prin difuzia mondiala rapida a tehnologiei (Raportul FMI pe anul
1997 privind economia mondiala).

Despre globalizarea contemporana privita ca proces distinct unic, irepetabil s-a spus ca a
aparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial cand:

    -s-au creat conditiile polarizarii lumii in doua tabere principale;

      -a aparut o noua ordine politica mondiala prin crearea Organizatiei Natiunilor Unite,
care prin institutiile si agentiile sale trebuia sa asigure cadrul legal si institutional al mentinerii
pacii si securitatii mondiale, dezvoltarii de relatii amicale intre natiuni si realizarii cooperarii
internationale in vederea rezolvarii problemelor internationale de ordin economic, social,
intelectual sau umanitar;

     -iar procesul de decolonizare a condus la formarea unor state noi in zonele Africii
subsahariene, Africii de Nord si Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-Est si Pacificului.

Din punctul nostru de vedere, sfarsitul Razboiului Rece inseamna si sfarsitul primei
etape a globalizarii contemporane.

In primul rand, in perioada postbelica nu exista o globalizare politica a lumii, construita

pe baza unor principii democratice cu acceptiune si aplicare universala, cu toate ca teoretic erau
acceptate principiile care statuau drepturile si libertatile individului si care erau reglementate
juridic si cuprinse in diverse documente internationale. In aceasta perioada, existenta statelor
totalitare a fost periodic amenintata atat din interior, cat si din exterior, ultimul deceniu al
Razboiului Rece fiind martorul suprem al incercarilor reusite de abolire a conducerilor
dictatoriale. Nu este de omis faptul ca mai exista inca, astazi, state aflate sub un regim
unipersonal, totalitar (Cuba, Coreea de Nord, Iran, Arabia Saudita), dar pe de alta parte, procesul
de globalizare si democratizare politica nu este incheiat.

Referindu-se la noua situatie creata in planul relatiilor internationale dupa sfarsitul

Razboiului Rece, presedintele George Bush arata, in octombrie 1990: Avem viziunea unui nou
parteneriat al natiunilor, care transcede Razboiul Rece. Un parteneriat bazat pe consultare,
cooperare si activitate colectiva, in special prin intermediul unor organizatii internationale si
regionale. Un parteneriat unit prin forta principiului si domnia legii si sprijinit printr-o asumare
in comun atat a costurilor, cat si a angajamentelor. Un parteneriat ale carui obiective sunt
sporirea democratiei, sporirea proprietatii, sporirea pacii si reducerea armamentului.
 In al II-lea rand, pentru perioada analizata, vorbim mai degraba (in ceea ce ne priveste ca
si continent) de organizatii subregionale sau zonale (CAER si CEE) care nu se puteau constitui
intr-o voce unica a unei regiuni – Europa, de exemplu – datorita principiilor ideologice total
opuse de constituire.

Apoi, nu intotdeauna organizatiile functionau pe baza acordului de vointa al

statelor/guvernelor ca expresie a vointei popoarelor lor.

Democratizarea politica de la nivel global inceputa odata cu terminarea Razboiului Rece a

permis reorientari de amploare in politicile externe ale tuturor statelor. Daca, de facto, considerau
ca apartin civilizatiei occidentale, in anii care au urmat (procesul nefiind finalizat), statele foste
satelit ale Moscovei au devenit membre de jure ale unui spatiu al libertatii si egalitatii.

O serie de organizatii zonale au disparut, iar altele s-au dezvoltat intr-un tot unitar,
fundamentat pe principii solide si politici eficiente care sa le permita participarea la mecanismul
decizional mondial.

Importanta caracterului democratic al procesului decizional a fost subliniata si de

presedintele Bill Clinton care, in septembrie 1993, arata: Intr-o noua era a pericolului si
oportunitatii, obiectivul nostru prioritar trebuie sa fie extinderea si intarirea comunitatii
internationale a democratiilor bazate pe economia de piata. In timpul Razboiului Rece, am cautat
sa ingradim o amenintare pentru supravietuirea institutiilor libere. Acum cautam sa marim cercul
natiunilor care traiesc sub acele institutii libere, pentru ca noi visam la o zi in care opiniilor si
energiilor fiecarei persoane din lume li se va da expresie deplina intr-o lume a democratiilor
prospere care coopereaza si traiesc in pace.

Asadar, globalizarea post Razboi Rece cunoaste un puternic grad de institutionalizare,

inlocuind diviziunea rigida si bipolara a lumii cu multipolaritatea exprimata, in fapt, in
regionalizare. Organizarea regionala si institutionala determina caracterul regulat al
globalizarii contemporane, adica o accelerare (ca viteza si amploare) detectabila a
interconectarii, a regulilor de actiune si fluxurilor care transcend societatile si statele constituente
ale ordinii globale.

In al III-lea rand, globalizarea militara inregistrata in perioada Razboiului Rece a

insemnat o evolutie limitata a sistemului de aliante si o structura de securitate internationala
oarecum previzibila.

Astazi, agenda de securitate internationala se extinde vizibil, incluzand o multitudine de

amenintari, de la cele ecologice pana la cele de ordin cultural. Aceasta inseamna ca la inceputul
secolului al XXI-lea, securitatea nationala nu mai poate fi considerata doar ca expresie a
actiunii factorului militar. Domeniile se intrepatrund, fenomenele sunt multicauzale. O noua
conceptualizare a securitatii nationale este necesara. Securitatea economica, militara, sociala,
culturala, ecologica, toate trebuie sa se regaseasca intr-un summum – cel al securitatii umane, ca
temelie a securitatii nationale, actionand intr-un spatiu international.
 Etapizarea globalizarii contemporane nu inlatura unele caracteristici care prezinta o
certa continuitate. Globalizarea contemporana:

     -este rezultat al unor transformari tehnologice si economice (ordine economica

mondiala mult mai liberala), al unor evolutii politice si mediatice;

     -este indisolubil legata de modernizare (de aceea ea este vazuta adeseori ca expresie a
intereselor statelor capitaliste dezvoltate, capabile sa sustina, financiar in primul rand,
modernizarea);

     -are pentru prima data drept subiect al actiunii sale comunitatea internationala;

     -se cladeste pe o extinsa democratizare politica, ceea ce inseamna ca este asociata si cu
libertatea cuvantului, libertatea de credinta, presa libera, dreptul de asociere liber consimtit;

     -dar, globalizarea presupune si dreptul de contestare, ceea ce in plan practic se traduce
prin acceptarea ei sau nu.

Pentru a intelege si descrie globalizarea nu este suficient sa ne concentram asupra primelor

motoare si fenomene care au determinat-o. La fel de importante sunt si consecintele globalizarii
care sunt dintre cele mai diverse, unele pozitive, altele negative. Astfel:

     -apar oportunitati extraordinare pentru unele state, permitandu-le sa valorifice intr-un
mod superior avantajele oferite de progresul tehnologic si de deschiderea pietelor;

     -creste proportia din economia mondiala controlata de corporatiile multinationale;

     -sporeste rolul organizatiilor internationale, precum Organizatia Mondiala a Comertului

sau Fondul Monetar International;

     -sunt reduse distantele si se permite comunicarea in timp real;

      -este facilitat turismul la parametri mari;

     -creste numarul de standarde aplicabile la nivel mondial;

     -se formeaza o constiinta globala care reclama, la modul ideal si o abordare la scara
planetara a problemelor;

-apar preocupari legate de cresterea inegalitatilor pe plan intern si extern, vechiul conflict
intre Nordul bogat si Sudul sarac fiind inlocuit de o noua diviziune a muncii;

     -globalizarea spatiului economic determina o globalizare a chestiunii sociale. Apare

dificultatea de a crea suficiente locuri de munca, problema care are doi factori determinanti. Mai
intai, din cauza inovatiilor tehnologice se schimba structura pietei muncii: locurile de munca slab
platite pentru forta de munca necalificata sunt tot mai putine, dar creste numarul locurilor de
munca prost platite pentru cei cu o educatie mai solida. Cei fara studii de specialitate sunt
exclusi. Acest lucru provoaca o neconcordanta intre forta de munca existenta si locurile de
munca oferite. In acelasi timp, din cauza globalizarii, forta de munca venita din tari mai putin
dezvoltate afecteaza piata muncii din tarile cu mai multe locuri de munca. Chiar si patura de
mijloc a societatii pierde teren in fata celor care obtin profituri din capital, a celor care profita de
pe urma functiilor administrative sau care se instruiesc in domeniul noilor tehnologii. Pentru
moment, se inaugureaza astfel o epoca de severa inegalitate, in primul rand, printr-o deteriorare a
distributiei veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat sa fie tot mai mult asociat cu viata de zi
cu zi;

     -si nu este vorba doar de venituri. O alta problema se refera la conditiile foarte grele de
munca. Mai ales in asa-numitele zone de comert liber, in Sri-Lanka si Mexic, ca aproape in toate
tarile fostei Lumi a Treia, conditiile de munca sunt inacceptabil de proaste in comparatie cu
standardele occidentale. Sunt exploatati copiii, securitatea muncii este practic inexistenta,
programul de munca este supradimensionat, libertatea de asociere in sindicate restransa;

     -globalizarea produce un deficit de securitate. O amenintare pentru ordinea sociala

globala in lumea de astazi o reprezinta violenta izvorata din statele prabusite: Rwanda, Congo,
Yugoslavia, Etiopia, Somalia, Sri-Lanka, Cecenia, Afganistan, Irak etc. Este dificil pentru
comunitatea internationala sa se amestece, datorita naturii razboiului civil (interventia fiind
limitata de Carta ONU numai la acele situatii care pun in pericol stabilitatea internationala), dar
si din cauza parerilor impartite ale comunitatii internationale atunci cand se iveste un asemenea
eveniment. Acest deficit de securitate agraveaza problema refugiatilor, iar pentru tarile de
destinatie este adesea foarte greu sa determine daca solicitantul de azil este refugiat politic sau
economic;

     -deficitul de securitate poate fi analizat si sub aspectul extinderii la cote fara precedent a
actiunilor de crima organizata si terorism;

     -exista si un deficit al mediului inconjurator. Mediul natural al Planetei se deterioreaza

rapid din cauza efectelor externe negative ale productiei economice si consumului, efecte care
cresc direct proportional cu cresterea economica globala. Situatia este cu atat mai greu de
stapanit, cu cat statele au standarde ecologice diferite;

     -statul-natiune are de infruntat concurenti seriosi (organizatiile guvernamentale

internationale si corporatiile multinationale) in privinta primordialitatii pe scena internationala.

Evolutiile si reactiile fata de aceste deficite fac si ele parte din globalizarea lumii. Pe langa
consecintele globalizarii, putem observa si efectele tip reactie la aceasta globalizare. Astfel, se
constata o reactie a cetatenilor lumii impotriva:

   -globalizarii imaginilor si valorilor americane, prin sublinierea propriilor radacini si a

identitatii locale;

     -primatului tehnologiei si economiei, prin revitalizarea valorilor spirituale si

emotionale;

     -materialismului universal prin sublinierea valorilor nemateriale;

     -deplasarii capacitatii de guvernare spre zona supra-nationala, cerand descentralizarea si

luarea deciziilor la nivel local;

     -nesigurantei, cautand „un tap ispasitor“ si cerand „protectie fata de strainul
infricosator“ care poate fi un refugiat strain, o cultura straina, un produs strain sau un investitor
strain.
 3.FORMELE DE MANIFESTARE ALE GLOBALIZARII

Globalizarea este un proces, sau un set de procese, care intruchipeaza o transformare in

organizarea spatiala a relatiilor si tranzactiilor sociale – analizate in termenii extensiunii,
intensitatii, velocitatii si impactului lor – generand fluxuri si retele transcontinentale sau inter-
regionale de activitate, interactiune si exercitare a puterii

Mai prozaic spus, globalizarea deschide spatiul national pentru fluxul de persoane, bunuri,
capital, tehnologie, informatie, determinand, sub auspicii politice si economice stabilirea de
legaturi intre diferitele paliere (orizontale si verticale) de organizare a societatii. Ea poate fi
masurata prin compararea datelor statistice oferite de ultimele decenii: de la valoarea capitalului
strain investit, densitatea retelelor comerciale, numarul de corporatii multinationale, organizatii
neguvernamentale internationale si organizatii guvernamentale, amploarea migratiei, aria de
cuprindere a guvernarii democratice, pana la cheltuielile din domeniul militar, multinationalitatea
esafodajelor militar – industriale si diversificarea actorilor implicati in comertul cu armament.

Globalizarea are un caracter universal in sensul ca a ajuns sa afecteze structura tuturor

componentelor sistemului social global – subsistemul/sistemul politic, economic, militar, social,
religios, ecologic etc. Din aceasta perspectiva putem identifica o specializare a globalizarii.
Astfel, vorbim de:

     -Globalizarea politica – in mod traditional, organizarea politica si politica (in sens de
strategie si program de guvernare) reprezinta atribute ale sistemelor nationale, guvernele
nationale fiind responsabile in mod nelimitat de mentinerea securitatii si a prosperitatii
economice a cetatenilor lor, de apararea drepturilor omului, dar si de protejarea mediului
ambiental cuprins intre granitele nationale. Astazi, in epoca globalizarii, politica si conducerea
politica pot fi plasate deasupra statelor, prin scheme de integrare politica (precum Uniunea
Europeana) si prin aranjamente interguvernamentale (precum Fondul Monetar International,
Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului). Activitatea politica poate, de asemenea,
transcende granitele nationale datorita miscarilor globale si activismului organizatiilor
neguvernamentale. Organizatiile societatii civile intervin la nivel global, formand aliante,
folosind sisteme de comunicatie globale si exercitand activitati de lobby pe langa organizatiile
guvernamentale internationale, dar si pe langa alti actori ai scenei internationale, ocolind astfel
guvernele lor nationale. Globalizarea politica presupune o descentralizare a deciziei si actiunii
politice, atat in favoarea nivelului subnational, dar si a celui supra-national. In acest sens vorbim
de local – national – international (adica regional si global);

     -Globalizarea economica – este procesul prin care o mare parte a activitatii economice
mondiale se desfasoara intre entitati cu nationalitati diferite. Cuprinde comertul international
(import si export), investitiile straine directe, vanzarile de actiuni si titluri de valoare. Exista si
datorita migratiei de forta de munca, nu numai de capital. Din perspectiva economica,
globalizarea nu este ceva nou. In ultimii 50 de ani, aceasta forma a globalizarii s-a dezvoltat
constant, dat fiind faptul ca relatiile internationale au eliminat latura belicoasa a desfasurarii lor
iar mediul international a favorizat aparitia unor organizatii internationale care au cunoscut un
permanent proces de evolutie structurala si relationala, dar si a unor institutii care au oferit cadrul
normativ pentru managementul economic global (comercial, in primul rand);

  -Globalizarea militara – exprima procesele si patternurile de conectare in domeniul

militar care transcend regiunile importate ale globului asa cum o releva caracteristicile spatio-
temporale si organizationale ale legaturilor, retelelor si interactiunilor militare. Mai concret spus,
globalizarea militara este procesul ce incorporeaza, la un nivel superior, legaturi militare extinse
si intense intre unitatile politice (entitatile statale) ale sistemului mondial

     -Globalizarea sociala – proces ce exprima interactiunea crescanda intre rezidentii

diferitelor state, prin mijloace politice, economice, culturale si diplomatice;

     -Globalizarea financiara – face referire la crearea unei piete a banilor la nivel mondial,
fapt posibil datorita puterii crescande a finantelor internationale;

     -Globalizarea tehnologica – dezvoltarile tehnologice au constituit un factor primordial

al globalizarii, permitand realizarea unei comunicari ieftine si instantanee la nivel planetar,
precum si dezvoltarea de noi moduri de productie, comert si relatii economice bazate mai curand
pe cunoastere, servicii si infrastrctura pentru comunicatii, decat pe resurse naturale si masinarii;

     -Globalizarea ecologica – reprezinta impactul cumulat pe care il au diferitele procese

(economice, in primul rand) asupra sanatatii sistemelor naturale ale planetei.

In concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care

intruchipa o trasnformare in organizarea spatila a relatiilor si tranzactiilor sociale
– analizate in termenii extensiunii, intensitaii, velocitatii si impatului lor –
generand fluxuri si retele transcontinentale si inter-regionale de activitate,
interactiuni si exercitare a puterii