Sunteți pe pagina 1din 4

SUBIECTUL 11.Avantajul competitiv - definiţie.

Prin avantaj competitiv desemnam realizarea,de catre o organizatie,a unor produse sau
servicii superioare,dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori,comparativ cu ofertele
de articole similare ale majoritatii concurentilor.

Din această definire rezultă cele două caracteristici majore alea vantajului competitiv:

-se referă la unul sau mai multe elemente de importanţă esenţială pentru consumator,, ceea ce îl
determină să cumpere produsul sau serviciul respectiv; parametrii la care firma realizează elementul
respectiv trebuie să fie mai buni decât cei realizaţi de cea mai mare parte a concurenţilor,, deci să se
situeze în partea superioară a ierarhiei produselor sau serviciilor,, furnizate de industria în care se
încadrează firma.

Potrivit renumitului specialist Michael Porter, avantajul competitiv al unei firme se reduce, în
esenţă, la asigurarea unui cost redus sau a unui produs sau serviciu, care se diferenţiază, prin calităţile
sale, de produsele similare oferite de ceilalţi sau majoritatea concurenţilor.

SUBIECTUL 11. Elementele organizării procesuale ale firmei- definire şi descriere

ORGANIZAREA PROCESUALĂ

Organizare este subordonată atingerii obiectivelor previzionate, constituind un mijloc esenţial


pentru realizarea lor. Conţinutul organizării şi modul său de mnifestare sunt condiţionte de
caracteristicile obiectivelor pe termen lung, mediu şi scurt.

Ca urmare a pocesului de previziune se stabileşte un sistem de obiective, care se referă atît la


ansamblul activitătilor organizaţiei, cât şi la componentele sale.

Obiectivele sunt caracterizări cantitative şi calitative ale scopurilor urmărite de firmă şi se


împart în funcţie de sfera de cuprindere şi de importanţă în:

Obiective fundamentale  care exprima scopul principal urmarit de intreprindere in asamblul său


( exemplu: realizarea unei productii anuale de 1500 autoturisme).

Obiective derivate de gradul I  (principale) se deduc din obiectivele fundamentale , iar relizarea
lor implica o parte din procesele de munca desfasurate in intreprindere (ex. Asimilarea in fabricatie in
anul urmator a unor produse noi).

Obiective derivate de gradul II ( secundare) se deduc din obiectivele de gradul I si sunt
caracterizate prin procese de munca restranse , cu aceleasi caracteristici esentiale ( ex. Asimilarea in
fabricatie a produsului "autoturism …." pana pe 10 ian.2013).
Obiective specifice sintetizeaza utilitatea unor lucrari care contribuie la realizarea obiectivelor
derivate (ex. Stabilirea consumului de materiale pentru produsele firmei).

Obiective individuale  reprezinta obiective specifice pentru fiecare persoana a


intreprinderii( ex .stabilirea normei de munca  a strungarului Popescu).

Organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor categorii de muncă, a proceselor


necesare realizării ansamblului de obiective ale firmei, sub forma funcţiunilor, activităţilor, atribuţiilor
şi sarcinilor.

Efectele organizării procesuale a întreprinderii:

1. Funcţiunea reprezintă ansamblul proceselor de muncă omogene, asemănătoare sau


complementare, care contribuie la realizarea aceluiaşi sau aceloraşi obiective derivate de gradul I.
2. Activitatea  reprezinta ansamblul atributiilor omogene  pe care le indeplineste un personal
specializat intr-un domeniu mai restrans cu scopul indeplinirii obiectivelor derivate de gradul II. 
Ex.: funcţiunea comercială cuprinde activităţi ca : marketing, aprovizionare, desfacere.

Caracteristicile activităţii :

- sfera de cuprindere mai redusă decât funcţiunea;


- procesul de muncă cu grad de omogenitate (similaritate) mai ridicat;
- capacitate de cunoştinţe mai redusă, din domenii limitate;
- omogenitate mai pronunţată a pregătirii personalului implicat.
3. Atribuţia   reprezintă ansamblul sarcinilor  executate periodic de un personal ce are cunoştinţe
specifice unui domeniu restrâns şi care concură pentru realizarea unui obiectiv specific.
4. Sarcina reprezintă o componentă de bază a unui proces de muncă complex sau un proces de muncă
simplu ce contribuie la realizarea unui obiectiv individual care, de regulă,se atribuie spre realizare
unei singure persoane.

SUB 13.Funcţiunea de cercetare-dezvoltare şi funcţiunea comercială - definire şi descriere

A.Funcţiunea de cercetare-dezvoltare – reprezintă ansamblul activităţilor desfăţurate în scopul


descoperirii unor noi adevăruri ştiinţifice, a unor noi cunoştinţe.

Cercetarea – poate avea două forme de manifestare : cercetare fundamentală şi cercetare


aplicativă.

Dezvoltarea reprezintă ansambul activităţilor întreprinse în scopul transformării şi realizării , la


scară macroeconomică, a cunoştinţelor acumulate ca urmare a muncii de cercetare.

La nivelul firmei, funcţiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde următoarele tipuri de activităţi:


a. activităţi de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică, cum sunt: cercetarea şi proiectarea
produselor, asimilarea de noi produse în fabricaţie, modernizarea produselor existente, conceperea
şi implementarea de tehnologii noi şi modernizate, etc.
b. activităţi de investiţii, care cuprind activităţi referitoare de noi capacităţi de producţie sau
dezvoltarea celor existente.
Activitatea de concepţie tehnică reprezintă ansamblul cercetărilor aplicative şi dezvoltărilor cu
caracter tehnic.

Atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnică:

o elaborarea proiectelor strategiei sau politicii de cercetare şi proiectare


o elaborarea de studii, cercetări, documentaţii, proiecte pentru asimilarea de produse sau
înlocuirea şi perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie
o aplicarea în producţie a rezultatelor studiilor şi cercetărilor
o măsuri pentru dezvoltarea bazei materiale a cercetărilor ştiinţifice şi dezvoltării proprii.

B. Funcţiunea comercială încorporează ansamblul proceselor de cunoaştere a cererii şi ofertei


pieţei, de procurare nemijlocită a materiilor prime, materialelor, echipamentelor de producţie etc.
necesare desfăşurării producţiei firmei şi de vânzare a produselor, semifabricatelor şi seviciilor acesteia.

Activităţi principale: aprovizionarea,vanzarea,marketingul

a. aprovizionarea reuneşte ansamblul atribuţiilor prin care se asigură procurarea materiilor prime,
materialelor, combustibilului, echipamentelor de producţie şi a altor factori materiali de producţie
necesari realizării obiectivelor societăţii comerciale
Atribuţii :

o participă la elaborarea strategiei şi politicilor firmei


o elaborarea necesarului de aprovizionat
o emiterea de comenzi către furnizori
o încheierea de contracte cu furnizorii
o urmărirea şi realizarea contractelor economice
o depozitarea stocurilor
b. vânzarea reuneşte ansamblul atribuţiilor prin care se asigură nemijlocit trecerea produselor şi
serviciilor din sfera producţiei în sfera circulaţiei.
Atribuţii :

o participă la elaborarea strategiei şi politicii comerciale


o elaborează planul de vânzări
o asigură portofoliul de comenzi pntru produse finite şi servicii
o încheie contracte cu clienţii
o livrează produsele şi serviciile
o organizează, dacă este cazul, magazine proprii de vânzare
c. marketingul cuprinde ansamblul atribuţiilor prin care se asigură studierea pieţei interne şi externe,
cunoaşterea necesităţilor şi comportamentului consumatorilor în vederea stabilirii celor mai
adecvate modalităţi de orientare a producţiei şi de creştere a vânzării produselor finite,
semifabricatelor şi lucrărilor cu caracter industrial furnizate de societatea comercială sau regia
autonomă şi a satisfacerii cerinţelor acestora.
Atribuţii :

o prospectarea pieţei interne


o prospectarea pieţei externe
o propuneri de creştere a vânzărilor
o editarea de cataloage de piaţă
o teste de preferinţă etc.

SUB 14.Funcţiunile de producţie, financiar-contabilă şi de resurse umane - definire şi descriere