Sunteți pe pagina 1din 48

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ȘCOALA POSTILEALĂ SANITARĂ DE STAT „HIPPOCRATE”

DOMENIUL : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ


CALIFICARE PROFESIONALĂ : ASISTENT DE FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : ZI

PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE

COORDONATOR: ABSOLVENT:
FARMACIST ANDREIU VALENTINA BOLDEANU ANA
MARIA

FOCȘANI
2020

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT ”HIPPOCRATE”

DOMENIUL : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ


CALIFICARE PROFESIONALĂ : ASISTENT DE FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : ZI

ANTISEPTICE, DEZINFECTANTE ȘI
PARAZITICIDE

COORDONATOR: ABSOLVENT:
FARMACIST ANDREIU VALENTINA BOLDEANU ANA
MARIA

FOCȘANI
2020

2
„Sufletul e același în toate ființele vii,
deși corpul fiecăruia e diferit”
Hipocrate

ARGUMENT

Mi-am ales această temă, despre antiseptice, dezinfectante și paraziticide, deoarece asepsia
și antisepsia sunt singurele metode de prevenire, combatere și răspândire a infecțiilor
nosocomiale.
Ar trebui ca în fiecare școală, la locurile de muncă cu colectivitate mare, în zonele rurale
să se facă educație sanitară pentru ca toată populația să știe de ce este atât de important
prevenirea și reducerea infecțiilor și totodată tratamentul acestora. Deși suntem in secolul
XXI, în școlile din România mai întâlnim cazuri de pediculoză și scabie.
Tocmai din acest motiv trebuie facute cunoscute metodele de profilaxie, de igienă și de
alimentație.

3
CAPITOLUL I
ISTORIC ȘI GENERALITĂȚI :
DEZINFECȚIA, ASEPSIA ȘI ANTISEPSIA
Una din complicațiile aproape de neînlăturat altădată după operații era infecția.
Plăgile accidentale sau cele postoperatorii se infectau aproape întotdeauna, colectau
și apoi se deschideau, fie spontan, fie prin incizii făcute de chirurg. Din momentul colectării
puroiului și apoi al evacuării lui, starea generală a bolnavului – foarte alterată până atunci –
se îmbunătățește. Dacă puroiul nu colecta și mai ales nu era evacuat, bolnavul intra într-o
stare de septicemie gravă, care ducea inevitabil la moarte. De aceea a dăinuit timp de secole
dictonul latin „pus bonum et laudabilem”, adică „apariția puroiului era ceva bun și demn
de toată lauda”.
Au trebuit să treacă mii de ani până să se constate că apariția puroiului nu este
obligatoriu după fiecare rană, după fiecare operație, și că ea se datora pătrunderii în plagă a
unor germeni invizibili – microbii – care, introduși accidental sau prin mâinele și
instrumentele murdare, găsesc în plagă un mediu favorabil de dezvoltare, se înmulțesc, dau
lupta cu elementele de apărare din organism, distrug țesuturile în care se dezvoltă și, în final,
duc la apariția de colecții purulente sau, alteori, la septicemii urmate de moarte.
Nimeni până la Pasteur (1822 – 1895) n-a știu să explice științific ce anume se
întâmplă, care sunt agenții provocatori de infecții și cum se poate lupta contra lor. Spre
exemplu, marele obstetrician Semmelweis (1818 – 1865), care a practicat medicina la Viena,
observa că toate femeile care nășteau în serviciul pe care il conducea se îmbolnăveau de
infecții grave, deși în acest serviciu nașterile erau asigurate de medici.
După ani de zile de insistente cercetări, Semmelweis a deslușit acest „extraordinar”
mister. El a constatat că „epidemia” se datora faptului că el, împreună cu medicii din
serviciul său, intrau în sălile de naștere imediat după ce făceau o autopsie unei femei moarte
în urma febrei puerperale, cu aceeași îmbrăcăminte. Înarmat cu aceste descoperiri,
Sammelweis a interzis medicilor din serviciul său să asiste o naștere fără să se fi spălat pe
mâini cu apă și săpun și fără să clătească apoi cu apă clorată. Aceasta a dus la o scădere
evidentă, imediată, a numărului infecțiilor puerperale.

4
Marele mister al sursei infecțiilor a putut fi dezlegat prin cercetările lui Louis Pasteur.
El a constatat că bulionul clar sau serul din sânge ținut într-un vas descoperit se tulbură și
emană un miros greu. Cercetând la microscop o picătură din acest bulion, a constatat
prezența milioane de germeni care înainte cu puțină vreme nu existau. Ei proveneau din
vasul (nesterilizat) în care era pus bulionul și din aer. A constatat că dacă bulionul recent
preparat era închis într-un balonde sticlă cu dop și fiert la 120º - 140ºC, deci sterilizat, își
menținea limpezimea fără limită, iar în picătura examinată la microscop nu se vedea niciun
microb, pentru că prin fierbere fuseseră distruși micronii existenți în vas. Pe aceste observații
și-a fondat el tezele privitoare la infecție și la lupta contra ei.
Majoritatea chirurgilor din epoca lui Pasteur n-au înțeles marile adevăruri pe care le
arăta acest savant. Era de altfel ți greu să înțeleagă așa ceva, medicii care în acea vreme
consultau în spital sau la domiciliul pacienților, îmbrăcați în frac sau haine de stradă și care
scoteau din buzunarele pantalonilor sau dintr-o cutie murdară, forcepsul pentru a asista la o
naștere, sau operau cu instrumente nesterilizate.
Dar învățămintele lui Pasteur și-au făcut tot mai mult loc printre preceptele științifice
ale practicii medicale. Lumea chirurgicală a început să lucreze din ce în ce mai mult „fără
microbi”, „fără infectare” din afară. Așa s-a născut asepsia (grecește a=fără; sepsis=infecție)
, iar părintele unanim al asepsie a fost L. Pasteur, savantul care n-a fost chirurg și nici
medic, dar care a făcut pentru medicină mai mult decât făcuseră mii de medici înaintea sa.
Paralel cu cercetările lui Pasteur, un alt savant, chirurgul Lister din Anglia,
descoperea o altă metodă de a lupta contra infecției: turnarea pe plagă a unor substanțe care
aveau rolul să omoare microbii. Așa s-a născut antisepsia (grecește anti=contra;
sepsis=infecție), iar substanțele care erau destinate să distrugă microbii s-au numit
antiseptice.
Viața, experiența au arătat că amândouă metodele își au locul lor bine stabilit în
chirurgie.
Prima – asepsia – este cea mai indicată. Grație ei se înlătură pătrunderea microbilor
în corpul celui operat. Este o metodă profilactică, prin care organismul este ferit de la bun
început de infecție, fiind metoda cea mai recomandată, fără de care nu este permis să se
desfășoare nici un act chirurgical și nicio altă manevră medicală.
Cea de-a doua – antisepsia – este un mijloc de luptă din momentul când s-a produs
infecția, pentru a curăți organismul de puroi, de infecție, fiind o metodă curativă, de
combatere a unui neajuns care, de multe ori putea fi evitat și care se poate produce și din
neglijența chirurgului, a cadrelor medii, a celor auxiliare sau a bolnavului însuși. Este o
metodă cu mai puține șanse de succes, după care organismul rămâne uneori cu urme

5
serioase, dar care trebuie folosită atunci când infecția s-a produs și când nu mai există altceva
de făcut.
Tot din aceeași perioadă și-a făcut loc și o altă terminologie, și anume: dezinfecția, care
este o punte de legătură între asepsie și antisepsie și care participă la evitarea infecției prin
distrugerea germenilor. Dezinfecția este o metodă care se execută prin mijloace relativ
simple și care dăunează foarte puțin sau deloc țesuturilor umane sau materialelor.

6
CAPITOLUL II
ANTISEPTICE, DEZINFECTANTE ȘI PARAZITICIDE

2.1. ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE


Prin antisepsie se înțeleg operațiunile destinate prevenirii infecțților prin
împiedicarea multiplicării sau distrugerii agenților infecțioși de pe țesuturi vii (tegumente,
mucoase, cavități naturale care comunică cu exteriorul).
Prin dezinfecție se înțeleg metodele prin care sunt distruți sau îndepărtați agenții
infecțioși din mediu (apă, aer, spații de cazare), de pe obiecte, instrumente medicale, excrete
sau alte materiale patologice.
Substanțele medicamentoase folosite în aceste scopuri sunt denumite antiseptice și
respectiv dezinfectante. Ele au acțiune toxică neselectivă asupra celulelor agenților patogeni
sau a celor umane; în consecință, indicele lor terapeutic este redus și nu pot fi folosite pentru
tratamente pe cale generală.
Antisepticele sunt substanțe care omoară (acțiune bactericidă) sau inhiă creșterea
microorganismelor (acțiune bacteriostatică) aflate pe un țesut viu (piele, mucoase, cavități
naturale, plăgi). Antisepticele, alături de antibiotice și chimioterapicele aplicate local, sunt
utile în tratamentul rănilor mici, în prevenirea unor infecții chirurgicale, în tratamentul
infecțiilor pielii.
Dezinfectantele sunt substanțe care distrug microorganismele patogene din mediul extern
(diferite obiecte și instrumente, pansamente, îmbrăcăminte, mobilă, pereți, excrete).
Între substanțele dezinfectante sau antiseptice nu trebuie făcută o distinție netă.
Acțiunea antiseptică sau dezinfectantă a unei substanțe depinde de modul de întrebuințare a
acesteia, de concentrația ei în mediu, de tipul de contact cu agentul patogen și de felul
agentului patogen. Este de dorit ca antiseptiele să fie bactericide. Bacteriostaticele au efect
antiseptic în anumite condiții de utilizare.
Acțiunea bactericidă trebuie să apară rrepede (1 – 5 minute), la concentrații cât mai
mici și să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme, fără a
afecta macroorganismul (toxicitate selectivă). Efectul bactericid să nu fie influențat de pH,

7
ioni și substanțe organice din mediul de acțiune. Substanța să fie stabilă chimic, să nu păteze
obiectele, să nu aibă miros dezagreabil și să fie economică. Mecanismul de acțiune al
antisepticelor și dezinfectantelor poate consta în: precipitarea proteinelor celulelor
microorganismelor; modificarea permeabilității membranei germenilor; intoxicarea ssau
interferarea cu enzimele germenilor. Efectele antisepticelor și dezinfectantelor asupra
agenților patogeni sunt fizice și chimice.
Efectele fizice constau din: modificări ale tensiunii superficiale la nivelul peretelui
bacterian, care duc în final la distrugerea acestuia (de ex. detergenți cationici); modificări de
permeabilitate pătrunderea intracelulară a substanțelor cu efect toxic citoplasmic (fenoli);
modificări ale echilibrului fizic al mediului intern al agentului patogen (clorura de var).
Efectele chimice cele mai importante se datorează acțiunii acestor substanțe pe: a)
proteinele agentului patogen, care pot fi denaturate (clor, oxigen), precipitate (acizi, alcooli),
denaturate și precipitate (iod, metale grele) sau rapid degradate (acizi, baze); b) procesele
vitale ale agentului patogen (deshidratare, inhibiția unor sisteme enzimatice).
Spectrul de activitate al antisepticelor și dezinfectantelor este larg și cuprinde:
germenii grampozitivi sau negativi (forme vegetative sau spori), bacilii acidoalcoolici
rezistenți, fungi, virusuri. Între diferitele preparate există deosebiri în ceea ce privește:
spectrul de activitate, intensitatea acțiunii asupra diferiților germeni sau formelor de existență
ale acestora, modalități de aplicare, etc.
Evaluarea intensității acțiunii dezinfectantelor se face prin determinarea concentrației
minime inhibitoare (CMI) sau determinarea indicelui fenolic, adică a raportului dintre
acțiunea antibacteriană a substanței și aceea a feenolului, folosind culturi standard de
Eberthella typhosa sau Staphylococcus aureus.
Reacțiile adverse observate după folosirea acestor substanțe sunt multiple și variate:
arsuri, necroze ale țesuturilor (metale grele); iritații ale căilor respiratorii, edem glotic
(formaldehida), tulburări intestinale, manifestări alergice.
Spălarea mâinilor cu apă și săpun sau chiar cu detergenți este cea mai importantă
metodă de prevenire a transmiterii infecțiilor de la o persoană la alta sau din regiuni cu o
încărcătură microbiană mare (gură, nas, anus) la zone cu potențial de infectare (plăgi).
Această metodă se folosește și pentru dezinfecția preoperatorie a mâinilor chirurgilor sau pe
zona tegumentară ce urmează a fi incizată.
Majoritatea antisepticelor topice interferă în grade diferite cu procesul de vindecare a
rănilor. Simpla spălare cu apă și săpun este mai puțin dăunătoare plăgilor decât antisepticele.
Antibioticele topice cu spectru îngust de activitate și toxicitate redusă (bacitracina,

8
mupirocina, neomicina) pot fi utilizate pentru controlul temporar al creșterii bacterene și sunt
în general preferabile antisepticelor.
Clasificare. Se cunosc următoarele grupe: substanțe oxidante, halogeni, alcooli, fenoli,
derivați carbonilici, acizi, uleiuri eterice, coloranți, detergenți (tenside), metale grele, alte
structuri. În funcție de gradul de stabilitate pe care acestea îl au în cursul acțiunii lor,
antisepticele și dezinfectantele vor fi nestabile și stabile.
A. Antisepticele și dezinfectantele nestabile
Aceste substanțe au o acțiune de scurtă durată, ele transformându-se, chiar în timpul
acțiunii lor. Se împart la rândul lor în oxidante și reducătoare.
1. Antiseptice și dezinfectante nestabile oxidante
Agenții oxidanți au o acțiune rapidă și se pot împărți în direcți – care acționează prin
oxigenul molecular eliberat de substanțe - și indirecți – ei acționând prin oxigenul atomic
rezultat în timpul reacțiilor.

Peroxid de hidrogen

Substanța pură este un lichid incolor, care


se descompune violent în prezența substanțelor
poroase sau fin divizate. În farmacie se utilizează
perhidrolul, care conține 30% peroxid de hidrogen
și apa oxigenată, de 10 ori mai diluată decât
perhidrolul. Apa oxigenată pierde oxigenul
spontan, lent, mai viu la lumină, căldură, în
prezența substanțelor organice, a țesuturilor și
sângelui (care conține catalaza).
Oxigenul (atomic și molecular) format prin descompunerea peroxidului, acționează
asupra grupărilor – SH ale proteinelor, omorând microorganismele. În același timp oxigenul
degajat pătrunde în afactuozitățile plăgilor, îndepărtând detritusurile și celulele bacteriene
prin acțiune mecanică. Acțiunea antiseptică a apei oxigenate este slabă, indicele fenolic fiind
0,012 – 0,014.
Această acțiune se manifestă numai atât timp cât se degajă oxigen. În prezența
substanțelor organice are loc eliberarea rapidă a oxigenului, deci acțiunea durează puțin.
Substanța este activă asupra unor germeni grampozitivi șa anaerobi. Acționează și ca
dezodorizant și decolorant. Perhidrolul este caustic pentru țesuturi. Apa oxigenată nu irită

9
țesuturile. Dacă este folosită timp îndelungat pentru antisepsia cavității bucale poate produce
hipertrofia papilelor linguale, reversibilă după întreruperea administrării.
Apa oxigenat se utilizează extern pentru dezinfecția plăgilor (ca atare) și a cavității
buco-faringiene (după diluare în apă). Peroxidul de hidrogen 20% în pomezi este utilizat în
dermatologie pentru acțiune decolorantă în petele pigmentare. Apa oxigenată (sol. apoasă cu
3% peroxid de hidrogen) se prepară cu perhidrol și apă (1+9). Se folosește ca atare în contact
cu plăgile. Pentru mucoase, canalul auditiv, pulpa și canalele dentare se folosește apa
oxigenată diluată cu apă (1/1 sau 1/2, pentru a obține soluții 1,5 sau 1% perhidrol).

Permanganat de potasiu
Permanganatul de potasiu
este un compus chimic anorganic.
Este o sare compusă din ioni K și
MnO4 cunoscută sub numele de
„sarea acidului permanganic”. Este
un oxidant puternic, în special în
prezența unui acid. Se dizolvă în apă
pentru a da o soluție de culoare
purpurie a cărei evaporare va rezulta
în cristale sclipitoare de culoare neagră – purpurie. Soluțiile 1% de permanganat de potasiu
au proprietăți oxidante puternice și sunt antiseptice, dezodorizante și astringente. Ele se
recomandă în tratamentul stomatitelor, faringitelor, vaginitelor și plăgilor. Soluțiile 5% au o
acțiune astringentă puternică și sunt utilizate pentru a reduce granulareaa excesivă.
Permanganatul de potasiu în concentrție 1% se folosește ca antidot, injectat periferic
în jurul mușcăturilor de șarpe, sau a mușcăturilor de animale turbate. Are ca dezavantaj
faptul că pătează țesuturile; petele pot fi îndepărtate cu ajutorul soluțiilor diluate de acid
oxalic sau sulfuros. Soluțiile care capătă o culoare mare sunt inactive.
Prezentarea comercială: - comprimate a 0,5 g, cu 100, 500, 1000 g pulbere.

Agenți oxidanți indirecți (halogenii)


Aceștia sunt reprexentați de către clor și iod. Sunt substanțe bactericide rapide și
puternice; au un spectru de acțiune larg și nu sunt scumpe. Efectul antibacterian se datorează
afinității mari pentru protoplasma acestor substanțe.

10
Clorul
Clorul este un dezinfectant activ,
bactericid (bacilul tuberculos este relativ
rezistent), virucid și amebocid. Utilizat
frecvent în trecut pentru curățirea arsurilor
și înlăturarea țesuturilor necrozate.
Utilizarea îndelungată poate avea ca efect
secundar granulația excesivă a țesuturilor.
Are proprietăți antiseptice și dezodorizante
în concentrații foarte mici 0,3-0,5%.
Acționează ca atare și sub formă de acid hipocloros (pe care îl formează în apă),
provocând denaturarea proteinelor și oxidarea substanțelor orgaice. Efectul este redus în
mediul alcalin (disociază acidul hipocloros) și în prezența unor cantități mari de compuși
organici (care intră în reacție, crescând cerința de clor). Concentrțiile mari de clor sunt toxice
și pot produce acidoză, edem pulmonar acut, colaps, moarte.
Derivații clorului se utilizează pentru dezinfecția apei de băut, a piscinieor, apelor
infectate din spitale, a instrumentelor, a lenjeriei, sputei, puroiului, urinei, sângelui, fecalelor,
încăperilor și pentru antisepsia tegumentelor, plăgilor, mucoasei vaginale. Se mai
întrebuințează ca decoloranți, detoxifianți.

Hipocloritul de sodiu
Eliberează lent acid hipocloros, cu
proprietăți bactericide. Se folosește sub
formă de soluție diluată – cunoscută sub
denumirea de soluție Dakin modificată
(conține hipoclorit de sodiu circa 0,5%) sau
soluție Labarraque, care se recomandă
pentru dezinfeția plăgilor.
Hipocloritul de sodiu care conține
4% clor activ este recomandat pentru
spălarea mameloanelor după muls pentru
prevenirea mastitelor. Utilizarea lui în
această direcție, oferă o protecție secundară care să facă față unor viitoare contaminări.
Soluțiile de hipoclorit pot, uneori, provoca o iritare temporară a pielii, dar care dispare intr-o
săptămână sau două.

11
Cloraminele
Sunt derivați organici ai clorului, care eliberează 25%
clor activ. La adăpost de lumină, aer, umiditate, eliberarea este
de 0,1% clor activ pe an. Se dizolvă în apă 1/10. Soluțiile sunt
mai stabile decât cele ale hipocloriților. În mediu acid degajarea
clorului este mai rapidă. Sunt active pe germeni grampozitivi și
gramnegativi, inclusiv pe bacilul Koch.
Cloramina este bine suportată de țesuturi, nu iriă plăgile ,
nu deteriorează obiectele (5-10%), mirosul său nu este prea
pătrunzător, nu decolorează (3-5%).

Cloramina B prezentată sub formă de


comprimate de 0,5 g conține 25 – 29 % clor activ
(proporție absolut necesară pentru a fi utilă). Se
folosește pentru antisepsia plăgilor sau mâinilor
în concentrație de 0,2 – 1%. Pentru dezinfecția
rufăriei sau instrumentarului, se folosesc soluții
cu o concentrație de 2-5%.
Alte substanțe eliberatoare de clor: cloramina
T, dicloramina T, halazona, clorazodina.

Iodul
La temperatură obișnuită are forma unor cristale lamelare, brune, cu aspect metalic,
care degajă vapori.
Este puțin solubil în apă dar iodura de potasiu îî
mărește solubilitatea. Se dizolvă în solvenți organici.
După aplicare pe piele 90% se pierde prin evaporare, 1-
4% pătrunde în organism în primele ore.
Acționează ca antiseptic (cu coeficient fenolic
asemănător clorului), antimicotic și amebicid.
Inactivează unele virusuri. Față de organismul gazdă are
acțiuni minore. În soluții alcolice de 5-7% este revulsiv. Soluții mai concentrate decât 5-7%,
aplicate pe piele, au efect iritant. Iodul este coroziv pentru mucoase, iar vaporii irită căile
respiratorii. Iodul prezintă riscul sensibilizării.

12
La persoanele sensibilizate pot apare accidente de iodism, manifestate prin coriză,
faringită, edem glotic, conjunctivită, acnee, erupții cutanate. Ingerat în cantități mari produce
iritații ale mucoasei digestive (cu vărsături, coici abdominale, diaree) și hipotensiune până la
colaps. Folosit pentru antisepsia cutanată preoperator 2%. Antifungic, pe mucoase, ca soluție
2% în glicerină. Iodul se utilizează sub formă de soluție apoasă de iod iodurat (soluția
Lugol), soluție alcoolică (2 și 6,5%), glicerină (2%) sau în benzină. Foarte eficace este
soluția 2% de iod în propilenglicol care se folosește ca antiseptic al pielii, preoperator, fiind
germicid în 3-5 minute. Excesul se îndepărtează cu tampon steril. Iodoformul este folosit ca
antiseptic pentru tegumente sub formă de unguente sau soluții eterice 10%.
Iodoforii
Sunt combinații complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant, neionic (în
mod curent), cationic sau anionic (mai rar). Miscibili cu apa. Tensidul are rol de „purtător” al
iodului. În iodofori iodul se găsește sub două forme, aflate între ele în echilibru dinamic:
liberă (cu acțiune caracteristică); legată (inactivă, eliberând iod în soluție, pe măsură ce
partea liberă scade).
Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluție și îl eliberează
lent, în contact cu țesuturile. Se poate îndepărta de pe piele prin spălarea cu apă.
Acțiunea aparține iodului. Efect germicid cu latență de 1-6 minute și durată
prelungită. Activi și în prezența materiilor organice (sânge, ser, puroi, țesut necrozat). Activi
pe bacterii grampozitive și gramnegative, antimicotice și dezodorizante. Nu au acșiune
iritantă a formelor clasice de iod (pH neutru) și nu pătează. Produc sensibilizări prin iodul
conținut.
Folosiți pentru antisepsia preoperatorie s
pielii și mucoaselor (exceptie conjunctiva),
spălături ale plăgilor infectate, arsuri, îmbibarea
meșelor și compreselor, băi locale, antisepsia
puncției venoase, injecții subcutanate. Nu este
necesară aplicarea locală repetată, având efect de
lungă durată. Produsul Septozol, flacon de 500
ml cu nonil-fenol-polietoxilat (tensid neionic) și
iod în soluție apoasă. Acțiune prin iodul
disponibil (1,6 g/100 ml sol.). Pentru antisepsie se prepară o soluție cu o parte Septozol + 9
p. apă distilată (nu potabilă). Se aplică cu un tampon pe mucoase, 3 minute.
Povidon – iodina, este un complex alcătuit din iod și polivinilpirolidona (povidina), solubil
în apă, utilizat pentru acțiunea antiseptică generală. Povidon – iodina omoară bacteriile

13
vegetante, micobacteriile, fungii și virusurile lipofile, iar
după expunere prelungită omoară și sporii. Se utilizează ca
antiseptic sau dezinfectant, în acest din urmă caz soluția
conținând mai multă iodină. Cantitatea de iodină liberă
este redusă, dar acestea se eliberează pe măsură ce soluția
se diluează conform indicațiilor producătorului. Povidon –
iodina este mai puțin iritantă și produce mai puține
sensibilizări decât tinctura de iod. Nu are însă o acțiune la
fel de persistentă ca și a clorhexidinei.
Povidon – iodina se află comercializată (betadine) sub formă de ovule vaginale, unguent
10%, săpun chirurgical cu 7,5 mg PVP – iodină/ml, soluție pentru gargarisme, picături
oftalmice.

2.2.Antiseptice și dezinfectante nestabile reducătoare


Aldehidele sunt reprezentate de formaldehidă și glutaraldehidă și sunt utilizate pentru
dezinfecția și sterilizare instrumentarului (fibre optice pentru endoscopie, echipament pentru
protezare respiratorie, hemodializoare,ecgipament stomatologic) care nu poate fi supus la
temperaturi înalte în autoclave. Nu corodează metalul, plasticul sau cauciuciul. Acționează
prin alchilarea proteinelor și aizilor nucleici.

Formaldehida
Formaldehida este disponibilă sub formă de soluție
apoasă 40% (formol sau formalina) sau sub formă de vapori,
rezultați prin volatilizarea soluției 10% alcool metilic (metanol).
Formaldehida are un miros înțepător caracteristic și este foarte
iritantă pentru mucoasa respiratorie și ochi. Are și potențial
carcinoge, motiv pentru care expunerea profesională trebuie
controlată (utilizare de măști, mănuși, ochelari de protecție,
aerisire permanentă).
Formaldehida este uun antimicrobian energic prin
blocarea grupărilor – NH2 din proteine.
Formaldehida omoară majoritatea microorganismelor
după un contact de 6 – 12 ore, chiar în prezența substanțelor organice. Este activă și contra
sporilor (1/1000 – 1/100) după 12 – 100 ore de contact. La temperatura de 40ºC capacitatea
dezinfectantă este de 15 ori mai intensă decât la 2ºC.

14
Formaldehida are capacitate mică de pătrundere. Aceasta este mărită prin asociere cu
vapori de apă. Formaldehida inactivează toxinele microbiene, care pierd proprietățile toxice
dar le păstrează pe cele antigenice. Tegumentul suportă contactul cu formaldehida în
concentrații 1 – 2%. Concentrații mai mari sunt astringente și produc diminuarea secreției
sudorale.
Formaldehida se utilizează pentru dezinfecția instrumentelor chirurgicale, a
încăperilor, pentru conservarea pieselor anatomice, pentru prepararea anatoxinelor. Se
utilizează în soluții diluate 1 – 5% (1:10), fumigații, pentru dezinfecția clădirilor, când, de
obicei, se amestecă cu permanganat de potasiu în raport de 8:5, utilizând 45 – 90 g de
permanganat de potasiu la fiecare 3m³. Încăperile trebuie să fie ținute închise, cel puțin 10
ore, după care neutralizarea formaldehidei se face cu amoniac concentrat (3 ml/m³ aer), apoi
se aerisește.
Pentru dezinfecția incubatoarelor, se calculează pentru fiecare m³ aer, 35 g de
permanganat de potasiu, peste care se toarnă 50 ml formol, la 37ºC, timpul de acțiune fiin de
3 -4 ore. Acțiunea formalinei este ajutată de pulverizarea apei (umiditate 80 – 90%) înaintea
fumigației. În aplicare locală, soluție 2 – 10%, este utilă în hiperhidroza plantară, datorită
acțiunii astringente și tanante. Formaldehida se utilizează sub formă gazoasă și în soluții.
Dezinfecția prin fumigație a făcut loc dezinfecției cu aerosoli, prin utilizarea continuă
sau semicontinuă a generatoarelor electrice de pulverizare, calculându-se 100 – 200ml de
formol comercial.
Paraziții nu sunt afectați de fumigația cu formaldehidă.

Trioximetilen
Trioximetilen se obține din paraformaldehidă prin încălzire cu acid sulfuric, fiind
prezentat sub formă de comprimate care conțin 1,1 g formaldehidă (produsul activ). Este o
substanță solidă, inodoră. Este folosit pentru dezinfecșia încăperilor sau obiectelor (lenjerie)
sub formă de vapori, în atmosferă umedă și caldă, care îi cresc puterea de penetrație și
acivitate. Este activ și asupra sporilor. Pentru dezinfecția cateterelor și instrumentelor
folosite în endoscopie se folosește un container bine închis, în care trebuie să se mențină
temperatura de minimum 16ºC și umiditatea de 75% pentru cel puțin 20 de ore.

Glutaraldehida
Este o aldehidă saturată, cu înaltă activitate bactericidă și sporicidă în soluții alcaline
(pH 7,5 – 8,5). Glutaraldehida este un puternic dezinfectant cu spectru larg de acțiune
(bacterii grampozitive, gramnegative, bacili acido- și alcoolorezistenți, virusuri, spori). Este

15
activă în mediul alcalin, motiv pentru care soluțiile trebuie alcalinizate (de exemplu
bicarbonat de sodiu).
Compusul este mai puțin iritant asupra pielii și mucoaselor decât formaldehida, al
fiind activ și în prezența materiilor organice. Soluțiile 1 – 2% de glutaral distrug sporii de
Bacillus antrhacis mult mai repede decât o soluție de 4% de formaldehidă.
Glutaraldehida se recomandă pentru dezinfecția instrumentarului (în special al
endoscoapelor). Nu este corozivă, are o tensiune superficială mică care permite o bună
spălare și pătrundere în țesuturi, inactivează enterovirusurile.
Clorhexidina
Este un compus sintetic cu activitate
antiseptică, manifestată prin distrugerea peretelui
celular bacterian.
Clorhexidina este o bisguanidă cationică
foarte greu solubilă în apă și relativ netoxică. Este
activă ăe bacterii în stare vegetativă, pe
micobacterii, pe coci grampozitivi și mai puțin pe
bacili și inhibă germinarea sporilor.
Este moderat activă pe fungi și virusuri.
Se fixează pe membranele bacteriene,
determinând practic scurgerea moleculelor mici
și precipitarea proteinelor citoplasmatice. Această
activitate este apeciabilă și în prezența materiilor
organice: puroi, sânge, lapte, fluide tisulare.
Este activă într-un pH acid (5,5 – 7). Față de alcooli, acționează mai lent, dar cu o
persistență mai mare, având o acțiune bactericidă echivalentă acestora. Concentrația
inhibatoare „in vitro” este de 1:10 000 pentru Escherichia Coli; 1:300 000 pentru Salmonella
Dublin și Vibrio Cholera; 1:1 000 000 pentra Staphylococcus aureus și de 1:2000 pentru
Streptococcus Pyogenes.
Clorhexidina este activă și în prezența altor antisptice cum ar fi compușii cuaternari
de amoniu (detergenții cationici), dar este incompatibilă cu compușii anionici (detergenții
anionici), inclusiv săpunul.

16
Atunci când se urmărește un efect retard se
recomandă utilizarea Hidroclorurii de
clorhexidină (relativ insolubilă) sub formă de
pudre sau creme 1%. Diacetatul și Gluconatul de
clorhexidină se recomandă pentru pregătirea
locului operator în soluții apoase 0,1–0,5%.
Clorhexidina în concentrație de 1:5000 se
folesește pentru dezinfecția instrumentarului
sanitar, a echipamentului mecanic din fabricile
producătoare de lapte și produse din lapte și ca
agent topic în tratamentul arsurilor. Colirele
1:1000 se utilizează în diferite afecțiuni oculare, ele avânâ o toxicitate redusă și nu produc
iritație locală. În tratamentul metritelor, clorhexidina se recomandă a fi administrată sub
formă de tablete cu 1 g substanță activă, 1tab/zi, până la vindecare.
De asemenea, clorhexidina poate fi folosită ca și constituent al altor formule
antiseptice în concentrație 1%.
Ca reacții adverse, clorhexidina are o slabă acțiune sensibilizantă sau iritantă la nivel
cutanat. Toxicitatea orală este slabă deoarece se absoarbe puțin din tractul intestinal. Prezintă
toxicitate pe sistemul nervos, motiv pentru care nu se utilizează în neurochirurgie și ORL.
În comerț este disponibilă în soluții apoase 2%, tablete uterine cu 1g substanță activă,
soluții uleioase 2% și suspensii 3,57% (1g clorhexidină/28 g vehicul).

Metanamina

Metanamina (urotropina), este o pulbere cristalină,


incoloră, fără miros, solubilă în apă. Ca atare, utropina
nu posedă acțiune antimicrobiană, dar în mediul acid
(focare inflamatorii, infecții generalizate) se
descompune în formaldehidă (antiseptic –
bacteriostatic) și amoniac, pe aceasta bazându-se efectul
său terapeutic. Deși eficacitatea este slabă, poate fi utilă
în infecțiile urinare cronice cu germeni rezistenți la
antibiotice și chimioterapice. Dozele mari provoacă uneori fenomene de iritație gastrică și
iritația căilor urinare.

17
B. Antiseptice și dezinfectante stabile
Această grupă cuprinde unii compuși anorganici
(acizi, alcali, săruri ale metalelor grele) și organici
(alcooli, fenoli și derivați), majoritatea acționând
prin precipitarea albuminelor. Ei nu se distrug în
timpul acțiunii lor antiseptice, având și o acțiune mai
mult sau mai puțin iritantă asupra țesuturilor.

ACIZII
Acizii minerali (acidul clorhidric 1,6%, acidul azotic 2%, acidul sulfuric 5%) pot
fi folosiți ca dezinfectanți, dar datorită marii lor reactivități degradează materialele supuse
dezinfecției. În concentrațiile de mai sus, sunt utilizați pentru dezinfecția materialelor care nu
se vor mai folosi. Acționează asupra tuturor germenilor și chiar asupra formelor sporulate.
Acidul mandelic are efect bactericid în mediu acid, acidifică urina, se utilizează ca
antiseptic urinar, mai ales în asociere cu urotropina (metanamina).
Acizii care disociază lent (acetic, boric), pătrund mai bine în țesuturi. În funcție de
concentrație, acizii pot fi antisptici, astringenți, iritanți sau caustici.

Acidul acetic
Acidul acetic, lichid limpede, cu miros caracteristic, înțepător.
Oțet – acetum – este neoficial și conține 6 – 9% acid acetic. În concentrațiile de 1‰ – 1%,
acidul acetic are acțiune antiseptică, astringentă, antifermentescibilă și eupeptică; la 1%
devine bactericid, insecticid, iritant – revulsiv; la 2 – 3% este moderat keratolitic, iar la
concentrații mai ridicate devine caustic. Acidul acetic este recomandat ca antiseptic, sub
formă de soluție 1%, în pansamentele chirurgicale, mai ales pentru infecțiile cu
Pseudomonas.
Se recomandă sub formă de comprese reci ca antiseptic, astringent, antiflogistic, în
inflamații, contuzii, ca antiparazitar extern, contra păduchilor, puricilor. Per os (ca
antifermentescibil) se utilizează în tulburări digestive, intoxicații cu alcool.

Acidul boric
Substanță cristalizată sau amorfă, albă, solubilă în apă. Acțiune antiseptică slabă. Este
suportat bine de piele și de mucoase. Au fost semnalate accidente grave după aplicarea
unguentului cu acid boric sau substanțe pulverizate pe arsuri sau plăgi cu suprafață mare,

18
datorită absorbției. Acidul boric este interzis pentru copiii sub 3 ani. Util în intertrigo,
piodermite, hiperhidroză, eczeme umede și sub atelele chirurgicale care imobilizează oasele
fracturate. Se absoarbe cu ușurință de pe mucoase, seroase și piele lezată, putând fi cauzată
de intoxicație acută. Simptomatologia constă în greață, vomă, diaree, erupție eritematoasă cu
descuamare, leziuni renale, colaps; în circa jumătate din cazuri evoluția este letală. Aplicarea
repetată de preparate cu acid boric provoacă uneori fenomene de intoxicație cronică:
oboseală, anorexie, stare confuzivă, tulburări menstruale, alopecie. Folosirea acidului boric
este actualmente mult limitată.
Se prescrie magistral sub formă de soluție apoasă 3%, în comprese sau spălături, ca
unguent 10% sau pulbere, asociat cu oxid de zinc.

Tetraborat de sodiu
Substanță cristalizată sau amorfă, inodoră, stabilă la temperetura ordinară. Este solubil în
apă, cu reacție alcalină și în glicerină, soluția având reacție acidă. Acțiune antiseptică slabă.
Indicat în afecțiuni înflamatoare ale pielii, seboreea feței și pielii capului, eczematide,
stomatită. Se prescrie magistral. Se folosește sub formă de soluție apoasă 3%, aplicată local
cu ajutorul compreselor. Soluții de borax în glicerină (2 – 4%) se prescriu pentru aplicat pe
mucoase prin tamponament. Boraxul poate fi utilizat și în alte forme farmaceutice .

Acidul benzoic
Substanță cristalizată, puțin solubilă în apă rece (1/350), mai bine în apă caldă (1/20),
foarte solubilă în alcool (1/3). Ca și alți acizi, acidul benzoic are o acțiune nespecifică,
datorită modificării pH-ului mediului și o acțiune specifică, proprie. În concentrții 1/1000
este bacteriostatic. După un contact de 5 zile bacilul difteric este omorât de o soluție 0,04%
de acid benzoic, iar stafilococul de o soluție de 0,08%. Acidul benzoic are o acțiune
antitermică slabă și antipruriginos. Aplicat local este slab iritant. Concentrații 0,1% au
acțiune conserrvantă moderată pentru preparate farmaceutice, la pH sub 5. Extern, pe piele,
este antimicotic. Se prescrie magistral.

Acidul salicilic
Substanță cristalizată, puțin solibilă în apă, solubilitatea sa crește în mediul alcalin,
solubilă în alcool. Antiseptic, antiemzimatic, antimicotic. În aplicție locală, pe tegumente,
are acțiune keratoplastică, la concentrații mici (0,5 – 1%) și keratolitică, la concentrații mari
(10 – 30%). Este și analgezic și antipiretic (sistemic). Puternic iritant pentru mucoase.
Concentrațiile keratolitice, aplicate pe pielea normală, produc necroză. Pentru acțiunea

19
keratolitică este indicat în hiperkeratoze, psoriazis, bătături, iar keratoplastic în ulcere
cutanate, micoze cutanate, eczeme. Se prescrie magistral în unguente, soluții alcoolice,
pulberi.
Acidul salicilic 1 – 10% se folosește în dermatologie ca bacteriostatic, fungistatic și
keratolitic. Acidul salicilic contribuie la întrebuințarea aspirinei. Utilizarea unor soluții care
au concentrație ridicată de acid salicilic provoacă hiperpigmentarea pielii în cazul
persoanelor care au o culoare mai închisă a pielii.

Unguent antimicotic Rp.: Acid salicilic 1g Ds.: extern


Acid benzoic 2g Aplicații locale
Vaselină 30g
Soluție antimicotică Rp.: Acid salicilic Ds.: extern
Iod 1g Aplicații locale
Alcool 70º 100ml
Soluție contra bătăturilor Rp.: Acid salicilic Ds.: extern
Acid lactic 2g Aplicații locale
Acetonă 3g
Colodiu 4% 3g
Soluție antisudorală Rp.: Acid salicilic 2g Ds.: extern
Oxid de zinc Aplicații locale
Acid boric 5g
Talc 40g

Tab. 1 – Forme ale acidului salicilic


ALCALII
Sunt dezinfectante puternice, relativ ieftine și ușor de găsit, a căror utilizarea datează
încă din antichitate. Efectul antiseptic și dezinfectant se datorează concentrației de ioni
hidroxil. La un pH mai mare de 9, marea majoritate a bacteriilor sunt inactivate, dar
particularitatea acestor substanțe constă în efectul său antiviral.
Ca exemplu, amintim, hidroxidul de sodiu, folosit ca dezinfectant în soluții de 1 –
4%, este bactericid, fungicid și sporocid. Degradează materialul pe care este aplicat și de
aceea este rar folosit, numai pentru dezinfecția materialelor fără importanță și care se aruncă.

2.3. DETERGENȚII

20
Tenside, agenți tensioactivi, agenți activi de suprafață, agenți de curățire. Au
molecula formată din două părți: o grupare hidrofilă, polară și o grupare hidrofobă, lipofilă,
nepolară (un lanț de atomi de carbon ramificat sau neramificat sau un nucleu aromatic
alkilat). Detergenții formează micele, grupându-se în complexe cu o anumită structură, sub
influența forțelor intermoleculare. Detergenții care disociază dau micelelor o sarcină
electrică, pozitivă sau negativă. Micele de detregenți pot fixa particule solide (pulberi),
lichide (uleiuri) sau gazoase, încărcate electric sau neutre, solubilizându-le. În acest fel
intervin ca agenți de curățire și agenți emulsionanți. Micelele pot traversa multe membrane
fiziologice, făcând posibilă absorbția unor substanțe (vitamine liposolubile și micelele de
săruri biliare) sau mijlocind transportul altora. Detergenții au proprietatea de a umezi și
înmuia suprafețele. Apa care conține detergenții, având tensiunea superficială mică, acoperă
suprafețele și pătrunde în neregularitățile acestora. Acțiunea antimicrobiană rezultă în primul
rând din curățire, iar în al doilea rând și dintr-un efect dezinfectant propriu-zis rezultat din
distrugerea germenilor ca urmare a aglomerării moleculelor pe suprafața corpului microbian.
Detergenții se împart în trei categorii, după structură: anionici, cationici și neionici.

2.3.1 Detergenți anionici


Săpunuri propriu-zise, sunt săruri ale acizilor grați superiori cu metale alcaline. Mai
puțin utilizați sunt unii esteri sulfonici ai alcoolilor grași. Neoficial, săpunurile pot fi folosite
pentru acțiunea lubrefiantă, sub formă de clisme sau chiar supozitoare, în tratarea
constipației. Săpunurile constituie cel mai important grup de detergenți anionici. Ele se
dizolvă în apă dând soluții coloidale, cationul având acțiune antiseptică și chiar dezinfectantă
propriu-zisă. Lanțul lipofil se dizolvă în grăsimile impurităților și, fiind legate de gruparea
hidrofilă, se realizează legătura dintre particulele de murdărie și apă.
Acțiunea săpunurilor asupra microorganismelor este în primul rând de ordin mecanic,
îndepărtând microorganismelor existente pe piele. Spălarea obișnuită cu apă și săpun
îndepărtează așa-numita floră „de pasaj”, în timp ce germenii „staționari”, care se găsesc
indeosebi mai profund, în foliculii piloși, se mențin. Spălarea cu săpun favorizează însă
efectele aplicării ulterioare a unui antiseptic. Substanțele acționează și direct, bactericid,
funcție de substanță, germeni, concentrație, temperatură, pH. Astfel, pneumococul și
streptococul sunt omorâți repede în soluții diluate de săpunuri, în timp ce stafilococul este
mai rezistent, ca și germenii gramnegativi. Sporii nu sunt afectați de acțiunea săpunurilor.
Datorită acțiunii locale, după introducere intrarectală stimulează defecația. Săpunul de
potasiu are acțiune keratolitică datorită hidroxidului de potasiu care îl conține. Săpunurile au

21
acțiune iritantă asupra mucoaselor. După ingerare pot produce vărsături (acțiune utilizată
uneori în intoxicații cu acizi).
Săpunurile sunt indicate pentru curățirea și antisepsia mâinilor, în chirurgie. Dintre
săpunurile folosite în scop medical, amintim săpunurile de potasiu (săpun verde, săpun
moale), de sodiu (săpun dur), mandelate, de calciu sau amoniu. De asemenea intră în
compoziția pastelor de dinți în concentrție de 5 – 25%, având efect de diminuare a
vâscozității mucinei și ușurând eliminarea particulelor interdentare. Esterii sulfonici și
alcoolilor grași sunt folosiți ca detergenți și emulgatori în șamponuri și săpunuri menajere.
Sărurile lor de calciu sunt solubile în apă, pot fi folosite cu apele dur.

2.3.2.Detergenții cationici
Săpunuri inverse, detergenți sintetici, au molecula formată dintr-un lanț lung
hidrocarbonat. Ca și detergenții anionici, aceștia posedă o grupare hidrofobă și una hidrofilă.
Gruparea hidrofilă este încărcată pozitiv și este reprezentată, de obicei de un ion cuaternar de
amoniu. În contrast cu detergenții anionici, cei cationici sunt mai activi în mediul alcalin
(apele dure). Detergenții cationici au acțiune antimicrobiană, antimicotică și virulicidă.
Acțiunea este mai intensă la pH alcalin. Efectul este bactericid la concentrații de 0,1 - 1‰ și
bacteriostatic la concentrații de 1/100 000 – 1/1 000 000. Nu afectează bacilul tuberculos,
piocianicul și sporii germenilor. Mecanismul de acțiune constă în scăderea tensiunii
superficiale, creșterea permeabilității membranelor și liza celulelor microbiene. Concentrații
mici de detergenți cationici inhibă unele sisteme enzimatice, pe care se fixează prin absorbție
sau datorită sarcinilor electrice. La concentrții mari pot precipita proteinele. Acțiunea
detergenților cationici este inhibată de acțiunea detergenților anionici, cu care formează
complexe macromoleculare inactive.
Detergenții cationici sunt folosiți pentru sterilizarea câmpului operator (după o
prealabilă curățire cu alcool a acestuia) în soluții 1%, pentru antisepsia plăgilor, mucoaselor
și ulcerelor în soluție de 0,1%.
Detergenții cuaternari de amoniu sunt relativ ineficienți împotriva sporilor,
virusurilor și ciupercilor. Acești detergenți aplicați pe piele formaeză la suprafața acesteia o
peliculă „film”, care protejează pielea la suprafață, dar este nereactiv în profunzime, astfel,
nu se poate exclude prezența microorganismelor sub acest film. Acest lucru indică și faptul
că este aproape imposibilă sterilizarea locului operator doar de către acest grup de compuși,
din care cauză se recomandă includerea alcoolului în structura lor.

22
Dequalinium
Pulbere slab gălbuie, puțin solubilă în apă rece, solubilă 1/30 în apă fierbinte și 1/200
în propilenglicol. Antibacterian față de grampozitivi și negativi, bacili acidorezisteți,
antifungic față de Candida, Trichophyton; este bacteriostatic și bactericid, efectul apărând
repede și fiind puțin influențat de serul sanguin. Are acțiune sinergică cu penicilina,
streptomicina, tetracicline, cu care se poate asocia. Denumiri comerciale: Decaderm, Efisol.
Farmacoterapie
Antiseptic în infecții bacteriene și fungice din: ORL (angine, faringite, laringite);
stomatologie (gingivite, stomatite bacteriene și micotice); chirurgie (pansamente,
badijonare); dermatologie (piodermite, impetigo, intertrigo, arsuri, ulcere varicoase);
ginecologie (colpite).

Unguent 20 g conținând 0,4% dequalinium Ds: Aplicații locale 1/zi


Flacon cu 20 ml soluție conținând 0,5% Ds: Aplicații sub formă de pansamente sau
dequlinium în propilenglicol badijonări 3 – 4/zi

Tab. 2 – Produsul Decaderm

Clorura de benzalconium
Pulbere albă sau gălbuie, foarte solubilă în
apă, alcool, soluția apoasă este slab alcalină. Efecte
asemănătoare altor detergenți cationici. Folosit pentru
antisepsia pre- și postoperatorie a pielii și mucoaselor,
plăgi infectate, dezinfectant pentru instrumente
chirurgicale, veselă. Produsul industrial Dezinfectant
cationic, flacon 1000 ml soluție 20%. Pentru pielea
intactă soluție 0,2%, pentru mucoase și piele denudată
0,1%, ca dezinfectant soluție 1 – 2%, pentru irigarea
vezicii urinare și uretrei 0,005%. În calitate de detergent cationic, clorura de benzalconium
este incompatibilă cu detergenții anionici.
Denumiri comerciale: Capitol, Cetanorm, Drapolene, Empigen, Roccal, Zephirol,
Zephiran.

Cetrimida

23
Este un compus cuaternar de amoniu, care se prezintă ca o pulbere pufoasă, albă sau
alb-gălbuie, solubilă în apă și alcool. Este un agent puternic de înspumare. Soluțiile 1% sunt
folofsite pentru curățirea pielii, plăgilor infectate și a arsurilor. Concentrațiile 0,1% sunt
recomandate pentru asepsia ugerului, a mâinilor și ustensilelor lăptarului. Cremele 0,5% se
aplică profilactic (pentru prevenirea mastitelor) pe mameloane (după muls).
Pentru prezervarea sterilității instrumentarului se folosește soluția 1% la care se
adaugă 0,2% nitrit de sodiu (previne rigina).
În comerț există preparatul Cetavlon, soluție concentrată 20% în flacoane de 120 ml.

Bromura de cetilpiridinium
Este un lichid brun – roșcat, limpede, care la agitare spumifică. Soluția 1% se
folosește pentru asepsiamâinilor și a pielii, a plăgilor și a arsurilor. În tricofiția vițeilor,
profilactic se fac pansaje pe tot corpul cu soluții 0,5% (unguent), iar curativ, leziunile se
tamponează cu soluție 5% bromocet, după care focarele se ung cu bromocet 1%, 2 – 3
aplicații la interval de 7 – 8 zile.
În comerț se găsește sub formă de soluții hidroalcoolice 10% sau 20% de bromură de
cetil piridiniu.

Clorura de cetilpiridiniu
Pulbere albă, solubilă in apă (1/20), foarte solubilă în alcool, soluția apoasă 1% are
pH 5 – 5,4. Proprietăți tensioactive. Activ față de germeni grampozitivi, mai slab față de de
gramnegativi. Inactiv față de spori, fungi, virusuri. Acțiune mai intensă la pH neutru sau slab
alcalin. Antagonism cu detergenții anionici.
Este o substanță antiseptică, dezinfectantă, cu caracteristici similare celorlalți
compuși cuternari de amoniu. În comerț există preparatul Intersept , o combinație între
acetatul de cetilpiridinium 0,25% și acetatul de dequalinium 0,25%, în alcool etilic 50%. Se
recomandă dezinfecția sub formă de aerosoli.

Dodicin
Tensid amfoliti, bactericid, antifungic, antiseptic pentru mâini, dezinfectant pentru
lenjerie, încăperi, instrumente.
Tego-103-S, pentru antisepsia mâinilor se iau circa 5 g de soluție, se întinde pe mâini
circa 2 minute și se continuă spălarea pe mâini, iar pentru dezinfecția instrumentelor se
folosește o soluție obținută din o parte Tego-103-S și 99 părți apă.
2.3.3 Detergenții neionici

24
Amfoliții sunt agenți, de suprafață, care au atât un grup anionic, cât și unul cationic în
structura lor. Nefiind încărcați electric, acești detergenți sintetici neionici acționează de
prezența diferiților ioni, a unui anumit pH. Acești detergenți sunt cei mai aproape de a realiza
combinația ideală de proprietăți a unui dezinfectant pentru suprafețe neanimate. Ei au
proprietăți de spălare, curățire, dezinfecție a suprafețelor, echipamentelor și clădirilor.

2.4.COMPUȘI ANORGANICI SAU ORGANICI AI METALELOR GRELE


UTILIZATE CA ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE
Se utilizează derivați anorganici și organici, care conțin mercur, argint, cupru, zinc.
Acțiunea este dependentă atât de cation cât și de anion. Datorită metalului din moleculă
substanțele acționează asupra mocroorganismelor dar și asupra țesuturilor. Asupra
microorganismelor acționează în general bacteriostatic (la concentrții mici, afectând diferite
sisteme enzimatice care conțin grupări sulfhidril) și bactericid (la concentrații mari,
precipitând proteinele protoplasmatice).
Acțiunea asupra țesuturilor este, de asemenea, dependentă de concentrație. La
concentrații mici se produce frecvent un efect astringent, reversibil, limitat la suprafață, în
timp ce concentrțiile mari produc un efect profund, caustic sau necrozant. În ce privește
anionii din structura acestor substanțe,dacă sunt acizi slabi au acțiune moderată astringentă,
dacă sunt acizi tari, au efect mai intens, uneori caustic.

Sărurile metalelor
Proprietățile antibacteriene ale sărurilor metalelor respective (de mercur, cupru,
argint, bismut) se datorec ionilor (cationilor și anionilor) pe care acestea îi pun în libertate,
intensitatea acțiunii fiind dependentă de gradul lor de disociere electrolitică. În concentrații
mici au proprietăți astringente, în concentrații mari acționează iritant, iar peste 5% au efect
caustic (necrozant).
Asupra germenilor ele acționează de regulă pin precipitarea albuminelor.

Derivați de mercur
Se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic și compuși organici, care nu
disociază, întrucât metalul este legat covalent și acționează prin structura întreagă. Efectul
acetor substanțe este bactericid, fungistatic, paraziticid. Derivații organici de mercur
acționează prin întreaga moleculă. Efectul lor este mai lent și de durată mai lungă decât al
derivaților anorganici. Intoxicația cu derivați de mercur apare mai frecvent după ingerarea
compușilor anorganici.

25
În intoxicația acută se distinge un sindrom digestiv (simptome de gastroenterocolită)
și un sindrom renal (poliurie, oligurie, anurie, albuminurie, cilindrurie, hematurie).
Tratamentul constă în administrarea de dimercaptopropanol, penicilamină, efectuarea de
spălături gastrice și instituirea unei medicații simptomatice. Experimental, doze mari de
vitamina C acționează ca antidot în intoxicații cu doze 100% letale de săruri de mercur. În
intoxicația subacută predomină tulburările la nivelul cavității bucale (gust metalic, dureri și
inflamații ale gingiilor, căderea dinților). De asemenea, apar tulburări digestive și renale.
Intoxicația cronică se produce mai ales în anumite condiții de lucru. Se observă stomatită,
tulburări ale sistemului nervos (tremurături, insomnie, iritabilitate).
Acțiunea antibacteriană a compușilor mercuriali este în principal bacteriostatică și
slab bactericidă, de obicei asupra formelor vegetative.
Activitatea antimicrobiană se datorește inhibării acivității enzimatice specifice și
abilității acestora de a bloca grupările tiolice (din păcate aceste reacții sunt reersibile –
acțiune bacteriostatică). Activitatea sporicidă a compușilor mercuriali este foarte redusă;
sporii de Clostridium tetani, C. septicum și Bacillus anthracis nu sunt distruși nici după 24
ore de expunere la concentrații severe de compuși mercurili organici și anorganici.

2.4.1.Compușii anorganici sunt reprezentați de biclorura de mercur și oxidul galben


de mercur.

Biclorura de mercur
Sublimat coroziv, se prezintă ca pulbere cristalină, albă, fără miros, solubilă în apă
rece și fierbinte, care se păstrează la Venena. A fost introdus în terapeutică, ca antiseptic, în
anul 1881 de Koch. Acțiunea bacteriostatică „in vitro” este foarte puternică, dar se reduce „in
vivo”, în prezența proteinelor. În concentarție 1/1000, folosită în terapeutică, omoară
majoritatea microorganismelor existente pe mâini. Soluția este bine suportată de piele. În
contact cu mucoaselor are acțiune astringentă sau caustică, funcție de concentrație, de aceea
nu se aplică pe tegumente. Clorura de sodiu crește solubilitatea și scade disocierea, deci
diminuă acțiunea antibacteriană. Această acțiune scade în prezența săpunului, a alcalilor, a
substanțelor sulfurate și proteinelor. Creșterea temperaturii accentuează efectul antibacterian.
Dezinfecția lenjeriei, a obiectelor nevopsite cu ulei, folosit ca soluție apoasă 1 – 2‰.

Oxid galben de mercur

26
Este o pulbere galben – portocalie, fără miros, insolubilă în apă și alcool. Se
utilizează în oftalmologie sub forma „unguentul oftalmic” 2% pentru tratamentul blefaritelor
și conjunctivitelor. El are acțiuni antiseptice, dar este iritant, poate fi util în leziuni cutanate..
Dintre compușii organici amintim: merbrominul, tiomersalul, nitratul fenilmercuric,
boratul fenilmercuric.
Toți acești compuși au proprietăți bacteriostatice și nu sunt practic iritanți.
Eficacitatea este limitată „in vivo” de penetrabilitatea redusă și de fixarea mercurului de
către țesuturi. Se recomandă în soluții 0,01 – 0,5% în oftalmologie. Picăturile oculare,
conținând compuși organomercuriali, nu trebuie aplicate continuu, timp îndelungat (ani),
deoarece mercurul, depozitat intraocular, poate determina dezvoltarea cataractei.

Fenilmercuriborat
Compus echimolecular de borat de fenilmercur și hidroxid de fenilmercur.
Antibacterian și antifungic, este bine suportat de mucoase (0,01‰) și chiar după aplicarea pe
plăgi superficiale (2‰). Nu precipită proteinele întrucât nu eliberează ioni de mercur.
Administrarea locală repetată timp îndelungat poate duce la efecte alergice. Antiseptic pentru
mucoase (stomatită, faringitp, laaringită, gingivită), pielea intactă și plăgi. Dezinfectant
pentru instrumente de metal (nu cele de aluminiu) și de cauciuc.
Produsul comercial Fenosept, flacon cu 100 ml soluție apoasă 2‰ și flacon cu 20
comprimate de 0,3 mg. Soluția se folosește extern, în aplicații locale, după diluare de 5 – 40
ori, cu apă. Comprimatele se sug, unul la 2 – 6 ore (2 – 10/zi).

Tiomersal
Antibacterian puternic, antiseptic pentru piele și mucoase, dezinfectant pentru
instrumente. Utilizat și pentru conservarea serurilor și vaccinurilor, în locul fenolului.
Extern, în soluție apoasă 1/10 000 pentru mucoase și 1‰ pentru piele și instrumente.

Derivați de argint
Se folosesc săruri de argint (azotat) și preparate de argint coloidal (protargol,
colargol). Argintul metalic introdus în apă acționează bactericid după câteva ore, prin
trecerea în apă a ionilor de argint în cantitate foarte mică (1/20 milioane, acțiune
oligodinamică). Sărurile de argint precipită proteinele microbiene și tisulare. În preparatele
coloidale argintul nu este disociat și nu precipită proteinele.

27
Derivații anorganici - azotatul de argint – disociază puternic electronic, având în
consecintă o acțiune intensă, atât asupra microorganismelor, cât și a țesuturilor (astringentă,
caustică – în funcție de concentrție).

Azotatul de argint
Este o pulbere cristalină, albă, solubilă
în apă. În concentrații mici acționează ca
bacteriostatic, iar în concentrații mari
acționează ca bactericid. Distruge majoritatea
microorganismelor la concentrația de 1‰.
Aplicat pe țesuturi este caustic, acțiunea sa
fiind prea profundă, întrucât precipită proteinel
și formează clorura de argint în contact cu
clorura de sodiu. Sub influența luminii
substanța se înnegrește, datorită argintului pus în libertate. Precipită albuminele, rezultând
albuminați de argint care pe parcurs capătă o culoare negricioasă, de aceea țesuturile se
pătează în negru. Se utilizează ca antiseptic și astringent.
Soluția oftalmică 1% de azotat de argint este indicată pentru tratamentul
conjunctivitelor și pentru profilaxia oftalmiei gonococice – se instilează câteva picături în
sacul conjunctival la nou-născut. În arsurile grave, aplicare de comprese cu soluție 0,5% are
consecințe antiseptice și constituie un mijloc eficace de profilaxie a infecțiilor cu
Pseudomonas; poate provoca însă tulburări electrolitice, mai ales hipocloremie (prin
precipitarea de clorură de argint). Soluțiile diluate, 0,01%, se folosesc pentru irigații ale
vezicii urinare și uretrei, în scop astringent și antiseptic.
Soluțiile concentrale – 10% - sunt întrebuințate
pentru pensularea a ulcerațiilor aftoase. Atingerile cu
creionul de azotat de argint sunt utile pentru cauterizarea
țesutului de granulație, a verucilor și vegetațiilor.
Derivații organici, dau soluții coloidale, sunt neiritanți,
necorozivi, nu au efect astringent (nu precipită
albuminele) și sunt bacteriostatici: protargol, colargol,
argirol.
Proprietățile antimicrobiene se datorează acțiunii
oligodinamice a particulelor coloidale, cât și a

28
fragmentelor foarte mici de argint care nu permit dezvoltarea bacteriilor în jurul lor pe o
anumită arie.
Argintul coloidal (colargol), o combinație a metalului cu proteine care conțin argint
70%, și argintul proteic (protargol), care conține argint 8%, au proprietăți bacteriostatice și
sunt practic lipsite de acțiune iritantă la concentrații folosite obișnuit. Se aplică sub formă de
soluții 1 – 10%, pentru tratamentul conjunctivitelor, rinitelor și gonoreei.

Derivați ai zincului
Sărurile de zinc (sulfatul, clorura și oxidul) sunt astringente, corozive și moderat
antiseptice. Sunt utilizate frecvent sub formă de pulberi, unguente și loțiuni.

Sulfatul de zinc
Sulfatul de zinc, în soluție diluată, are proprietăți astringente și antiseptice. Se
întrebuințează în colire 0,25% pentru tratamentul conjunctivitelor, mai ales a celei prin bacil
Morax – Axenfeld. Loțiuni conținând sulfat de zinc sunt folosite în unele boli de piele
(acnee, lupus eritematos, impetigo), ca și pentru tratamentul ulcerelor cronice torpide. Intră
în compoziția unor ape de gură. Administrat intern, 220 mg de 2 ori/zi (după mese),
favorizează probabil vindecarea ulcerațiilor și plăgilor (efectul este mai evident la cei cu
nivele mici de zinc în ser).

Derivați ai cuprului
Sulfatul de cupru
Piatra vânătă, cristale albastre, solubile
în apă (1/3), alcool (1/500). Antistafolococic ,
astringent (soluții diluate), coroziv, (soluții
concentrate), germicid, fungicid. Util în
conjunctivite, impetigo, intertrigo. Colir și alte
soluții de uz extern 0,5 – 1%.

Derivați ai bismutului
Aceste săruri, pulberi insolubile în apă (azotatul, carbonatul, salicilatul și galatul),
sunt destinate administrării pe cale internă, ele exercitând o acțiune bacteriostatică asupra
microorganismelor din intestin. Au acțiune adsorbantă – protectoare, într-o primă fază, apoi
se solubilizează în secreții și devin ușor astringente (antidiareice). Sulfura de bismut (care
rezultă în urma combinării bismutului cu hidrogenul sulfurat – excitant fiziologic al

29
peristaltismului intestinal), se constituie intr-un „pansament” protector al mucoase digestive
inflamate, fenomem foarte benefic, chiar dacă fecalele împrumută o culoare neagră.
Sărurile de bismut se utilizează per os sau sub formă de unguente 5 – 10%, dar mai ales
intern, în gastroenterite.

2.5. COLORANȚI UTILIZAȚI CA ANTISEPTICE


Se folosesc: derivați de acridină (etacridină); coloranți azoici (fenazopiridina);
derivați de trifenilmetan (metilrozanilina sau cristal violet); derivați de fenotiazină (albastru
de metilen). Acționează ca bacteriostatice sau bactericide prin efect direct sau după
transformare, în organism, în metaboliți activi. Unele substanțe colorante au și acțiune
amebicidă și antihelmintică. Mecanismul de acțiune al coloranților este variat și poate consta
în competiția cu enzimele pentru ionii de hidrogen, în tulburarea schimburilor ionice ale
celulelor microorganismelor. Sunt folosiți în special pentru dezinfecția plăgilor și în
dermatologie.

Etacridina
Denumiri comerciale: Acrinolum,
Rivanol, Antidiar, Metifex.
Se utilizează lactatul, pulbere galbenă,
amară, inodoră, solubilă în apă. Are acțiune
asupra bacteriilor grampozitive (streptococ,
stafilococ). Indicele fenolic este de 80 in vitro și
800 in vivo, deci acțiunea sa este accentuată în
prezența sângelui. Este puternic antibacterian și la
suprafața tegumentelor, fiind bine suportată de acestea. Nu influențează activitatea fagocitară
a leucocitelor.
Dacă se administreaază timp îndelungat pe plăgi poate întârzia cicatrizarea. Extern, în
piodermite, eczeme infectate, gingivite; intern, în infecții amebiene, fiind bine suportată în
tratamente de scurtă durată. Extern, aplicații locale a soluției apoase 1‰ pulbere, unguente.

Fenazopiridina
Denumiri comerciale: Gastrotest, Pyridacil, Pyridium, Urospasmon.
Pulbere roșie, puțin solubilă în apă, se absoarbe din tubule digestiv și se elimină pe
cale rectală. Bactericid față de stafilococ, bacilul tific, piocianic. Activ în mediu acid și
alcalin. Local, stimuează epitelizarea. Indicat în infecții urinare. Preparatul Urospasmon,

30
comprimate cu nitrofurantoină 50 mg, sulfadiazina 150 mg, fenazopiridina 50 mg. Inițial 3
comprimate pe zi, la mese, apoi de întreținere 2 comprimate pe zi. Trebuie asigurată o
diureză de minimum 1,5 l/zi.

Metilrozanilin
Denumiri comerciale: violet de gențiană, cristal
violet, pentametil p-rozanilina, pyoctanium coeuleum,
Badil.
Pulbere verzuie cu luciu metalic, solubilă în apă (1/200),
alcool, glicerină. Acțiune antibacteriană, antimicotică (mai
ales față de Candida), antihelmintică. Acționează ca
bactericid în concentrație 1/1000000 față de germenii
grampozitivi, dar nu are efect față de cei gramnegativi și
acidorezistenți. Efectul este mai intens în faza de înmulțire a
germenilor. Efectul este diminuat în prezența substanțelor
organice. Folosită în plăgi infectate, escare, ulcere, dermatite, dermatomicoze, stomatite. În
prezența țesutului de granulație poate provoca colorarea ireversibilă a pielii; aplicarea pe
pielea feței trebuie evitată. Local, în soluție apoasă 0,5%.

Metiltionina
Denumiri comerciale: albastru
de metilen, ceruleum methyleum,
methylenblau.
Pulbere verzui – brun închisă,
higroscopică, solubilă în apă (1/40),
alcool (1/110). Soluție apoasă 1% are
pH 3 – 4,5. Se absoarbe din tubul
digestiv și se elimină pe cale rectală,
colorând urina în albastru. Are acțiune
antiseptică locală sau la nivelul căilor
urinare. Au fost descrise și alte
acțiuni, după administrare pe cale
generală, de stimulare a metabolismului, excitant al centrului respirator, analgezic,
hiperglicemiant, antimethemoglobinizant. Indicată în infecții urinare, methemoglobinemie,
în teste funcționale renale, pentru detectarea fistulelor. Local, antiseptic pe mucoase și

31
tegumente. Extern, soluție 2 – 5%, badijonaj, oral 50 – 300 mg pe zi, intravenos (i.v.) 1 – 4
mg/kg, în soluție 1%.
Produsul Metosept se aplică local, prin badijonare, de 1 – 2 ori pe zi. Este o soluție
hidroalcoolică care conține dimetilacridină și acid salicilic și este rar folosit în afecțiuni ale
pielii, dar nu în procese inflamatorii acute.

2.5.1.ANTISEPTICE ORGANICE: aceste substanțe sunt buni solvenți, antiseptice și


dezinfectante. Din grupa lor fac parte: alcoolii, derivații organici ai iodului, fenolii.

Alcoolul etilic – Etanolul


Este un lichid incolor, cu miros agreabil și gust arzător, miscibil cu apa, eterul,
cloroformul. Acționează ca antiseptic față de bacterii grampozitive și gramnegative, efecctul
fiind maxim pentru concentrația de 70%, care asigură cea mai bună pătrundere a substanței
în celula bacteriană și la concentrație eficientă.
Pentru a i se asigura eficacitatea este necesar să se mențină la locul acțiunii cel puțin
2 minute. Nu se distruge sporii bacteriilor și nici virusul hepatitei epidemice. Are acțiune
antimicotică. Acțiunea antiseptică se datorește precipitării proteinelor și efectului
deshidratant.
Efectul de solubilizare a lipidelor pielii contribuie la întărirea efectului dezinfectant al
altor substanțe dizolvate în alcool. Aplicat local în concentrații mici, este revulsiv pe
tegumente dar este ușor iritant pentru mucoase. În concentrații de 50 – 70% este suportat de
piele însă acțiunea iritantă asupra mucoaselor este intensă. Prin evaporare reduce temperatura
cutanată și produce senzația de rece. Pe plăgi acționează astringent. Alcoolul de 70%,
administrat repetat local, poate produce uscarea pielii și iritații. Folosit în aplicații locale 70 –
96%.
Este larg utilizat pentru dezinfecția pielii, instrumentelor chirurgicale, ca și în alte
scopuri (solvent pentru forme medicamentoase). Alcoolul sanitar, este alcoolul etilic de 80º
denaturat din piridină (pentru a-i conferi gust grețos) și albastru de metilen.
Alcoolul este un important component al altor compuși organici complecșiși acest
lucru se datorează abilității sale de a solubiliza grăsimile și de a exercita un efect sinergic sau
aditiv atunci când este utilizat în combinație cu alte antiseptice sau dezinfectante; de
exemplu, o combinație de Cloramina T 3% și Alcool 20% este foarte eficientă, ca
dezinfectant, în special când este utilizată la temperaturi inferioare celei de îngheț.

32
Fenolii și derivații lor
Substanțele se caracterizează prin proprietați antibacteriene, antiparazitare și –
datorită mirosului specific – insectifuge. În plus, datorită liposubilității lor, pătrund mai ușor
prin mucoase și piele, acționând asupra terminațiilor nervoase senzitive, dimunuând
sensibilitatea nervilor (acțiune analgezică și antipruriginoasă).

Fenol
A fost descoperit în gudroanele de huilă, acum 100 de ani în urmă și a primit
denumirea de acid carbolic. Este primul antiseptic folosit utilizat în 1867 de către chirurgul
englez dr. J. Lister. Se găsește sub formă de cristale aciculare, albe, cu miros caracteristic,
pătrunzător și gust caustic, iar sub influența luminii și a aerului, trece în chinonă, colorandu-
se în roz (acest lucru nu îi afectează proprietățile). Cu o cantitate de apă (1/10) formează un
lichid omogen. Fenolul ese foarte solubil în alcool, eter, glicerină, lipide, mai puțin în apă. În
concentrații mici (0,2 - 1‰) acționează ca bacteriostatic, iar la 3 – 5% este bactericid, prin
precipitarea proteinelor. Legătura fenolului cu proteinele este labilă, fenomenul favorizând
pătrunderea antisepticului în profunzime.
Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30 – 90 minute.
Germenii grampozitivi sunt mai sensibili decât cei graamnegativi. Sporii pot rezista mai
multe zile la concentrații de fenol 1%. Fenolul nu distruge bacilii Koch. La temperatură
scăzută și în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. Aplicat local, în concentrții 2%
fenolul este anestezic local, scăzând excitabilitatea nervilor periferici. În soluții 5% este
iritant și caustic. Puterea sa mare de pătrundere determină leziuni profunde, care se vindecă
greu.
Acțiunea locală dimunuă prin glicerină șu ulei (întrucât fenolul are afinitate mai mare
pentru acești sovenți decât pentru țesuturi), dar este mărită prin alcool.
Fenolul se utilizează ca dezinfectant (2 – 5%) pentru dejecții, pardoseli, spută. Sub
formă de soluții de ulei sau glicerină se recomandă ca medicație antiseptică de depozit,
fenolul fiind eliberat lent în faza apoasă.
Fenolul se caracterizează prin următoarele avantaje și dezavantaje:
Avantaje:
- are un efect bactericid rezonabil
- nu este inactivat de către materiile organice
- timpul de contact redus ( pentru dezinfecția obiectelor „ne-animate” soluția 5% ,
aceasta nu depășește 1 oră).

33
Dezavantaje:
- este scump
- are o toxicitate mare
- împrumută miros alimentelor
- nu are spectru larg de acțiune

Crezol
Sunt metilfenoli, se folosește un amestec de cei trei cresoli (orto, meta, para), lichid
puțin solubil în apă. Se solibilizează cu ajutorul alcalilor sau săpunurilor, obținându-se
produse de lisol și creolină. Acțiune dezinfectantă de 25 de ori mai intensă decât a fenolului
și o toxicitate mai redusă. Pentru dezinfecția dejecțiilor creolina se folosește sub formă de
emulsie 5 – 10%. Pentru dezinfecția excretelor și a obiectelor se folosește în concentrație de
50% și pentru dezinfecția mâinilor în concentrație 2%, iar în medicina veterinară se folosește
ca antisepic.
Cei mai utilizați crezoli sunt tricrezolul (acid crezilic) și lizolul (crezol saponat).

Tricrezol – Acid crezilic


Este un amestec de meta-, orto- și paracrezol, obținut prin distilarea gudroanelor de
huilă. Are miros tipic de fenil și o solubilitate redusă în apă 2%. Comercial se găsește în
concentrație 90 – 98% acid crezilic.
Crezolul acționează bactericid împotriva tuturor formelor vegetative, a bacteriilor
acidorezistente, dar este slab virulicid și nu are acțiune sporicidă. În contrast cu alte
antiseptice și dezinfectante, tricrezolul prezintă o acțiune dezinfectantă excepțională și în
prezența materiilor organice. Are acțiune bactericidă mai puternică decât a fenolului (o
soluție de 2% crezol este echivalentul a 5% soluție de fenol), și în plus, avantajele, că este
mai puțin toxic și caustic. Poate fi iritant și coroziv în concentrații mari.

Crizol saponat – Lizol


Este un amestec (o mixtură) de crezol 50% cu săpun de potasiu 35% într-un vehicul
hidroalcoolic. Este un lichid brun, vâscos, solubil în apă (nu apele dure, alcalino –
pământoase). În mod oficial se folosesc soluții le de 2% crezol saponat, prin sprayere, pentru
dezinfecția obiectelor „ne – animate”.
Avantajele utilizării soluției de crezol saponat sunt:
- la volume egale este mult mai eficientă și mai puțin scumpă decât fenolul
- distruge virusul cholerei porcului

34
- este rapid solubilă în apă, iar săpunul pe care îl conține dizolvă grăsimile, permițând
astefel un contact complet cu suprafețele contaminate
Dezavantajele constau în faptul că:
- crezolul este relativ solubil în apă
- soluțiile saponate nu se pot preapara cu ape dure și imptimă miros alimentelor.

Hexaclorofen
Insolubil în apă, solubil în alcali diluați. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede
și trece în sânge, absorbția fiind mai rapidă pe pielea arșilor și sugarilor. Este intens
bacteriostatic, dar accționează bactericid numai după timp îndelungat de contact. Este mai
activ față de germenii grampozitivi (îndeosebi stafilococ) decât pe gramnegativi. Nu oferă
protecție, putând apare pe piele în locul celor grampozitivi. Inhibă creșterea fungilor,
acțiunea este diminuată în prezența puroiului și sângelui.
Toxicitatea generală este dependentă de concentrația sanguinăă și timpul de
expunere. Marginea de siguranță între concentrțiile sanguine netoxice și toxice este mică. Au
fost semnalate edem cerebral și leziuni cerebrale cu exitus, mai ales la sugari.
Se foloseește pentru dezinfecția instrumentelor și obiectelor prin contact câteva ore.
Este mult utilizat ca antiseptic în loțiuni, unguente, pudre, săpunuri, șampoane, deodorant.
Efectul maxim al hexaclorofenului este de tip cumulativ, când realizează un film la nivel
cutanat, după administrare repetată, timp de câteva zile.
Este interzisă folosirea hexaclorofenului în produse care se aplică pe mucoasa bucală,
buze, conjuctivă, plăgi. Preparatele 3% hexaclorofen se eliberează cu prescripție medicală și
trebuie să poarte eticheta „nu se folosesc pentru profilaxia de rutină”. Se folosesc în aplicații
locale.
Pentru a evita reacțiile adverse, concentrția trebuie limitată la : 0,1% pentru produsele
care vin în contact cu mucoasele și pentru pudrele destinate sugarilor; 0,5% pentru produsele
care se aplică pe piele și nu se îndepărtează imediat; 2% pentru săpunuri cu alcalinitate mare
(pH>7).

35
2.6.INDICAȚII PRACTICE ALE ANTISPTICELOR ȘI DEZINFECTANTELOR
Tegumente:
- integre: iod, Povidon – Iodine, clorhexidină (Hibitane), hexaclorofen, detergenți
amfolitici (Tego), bromura de cetrimoniu (Bromocet), clorura de banzalconiu,
cloramine
- plăgi: apă oxigenată, clorhexidină, derivați de chinaldină (Decaderm)
- procese inflamatorii tegumentare: apă oxigenată, clorhexidină, Pavidon – Iodine,
azotat de argint
- conduct auditiv exter: apă oxigenată, bromură de cetrimoniu (Bromocet)
Cavități naturale:
- gura: guanotizonă (Faringosept), Dequalinium, clorhexidină
- conjunctive: colargol, unguent cu oxid galben de mercur
- vagin: clorură de benzalconiu, colargol, Pavidon – Iodine, clorhexidină
- uretră: azotat de argint, clorură de benzalconiu
Produse patologice:
- fecale, urină: fenol, creolină, cloramine, hipocloriți
- spută: fenol, lizol
Diverse:
- urinare, ploști: fenol, bromură de cetromoniu, cloramine, amestec solfocromic
- băi: bromură de cetrimoniu, cloramine, hipocloriți, hexaclorofen
- W.C.: clorură de var
- Lenjerie: formol, paraformaldehida, hipocloriți, detergenți amfolitici (Tego)
- Spații de spitalizare: formaldehidă, paraformaldehidă
- Paviment: hipocloriți, detergenți cationici, amfolitici
- Mobilier: detergenți (cationici și amfolitici), tiomersal (Fenosept)
- Veselă.: detergenți, paraformaldehida
- Sticlărie de laborator: amestec sulfocromic, detergenți
- Instrumentar: cloramine, detergenți amfolitici, clorhexidină

Pentru întrebuințarea corectă a substanțelor dezinfectante va fi acordată o mare atenție


modului lor de manipulare și de folosire pentru a se obține efectele propuse și, în același
timp, pentru a se evita fenomenele toxice (datorită concentrațiilor exagerate sau acțiunii
resorbtive), vor fi folosite cu multă precauție în serciciile de copii sau în camerele cu
alimente (blocuri alimentare, cantine).

36
Grupa chimică D.C.I Denumiri Indicații Observații
comerciale
Amide Clorhexidină Bepanthene Plus - Plăgi cutanate Utilizat și pentru
- dexopanthenol -Antisepsia dezinfecția
+ clorhexidină pielii instrumentarului
(cremă) preoperatorii medical,
cateterelor
Derivați de iod Povidon - Iodat Betadine -Plăgi Soluție 7,5%
(soluție uz -Arsuri folosită pentru
extern 10%, -Infecții antisepsia
unguent 10%, cutanate personalului din
ovule vaginale, -Antiseptic bloc operator
săpun preoperator
chirurgical)
Preparate pe Extract Romazulan -Procese Aplicații sub
bază de mușețel Chamomilla (soluție uz inflamatoare formă de
extern) ușoare prismite,
nesupurate spălături, clisme
Tab. 3 – Antiseptice și dezinfectante

37
CAPITOLUL III
PARAZITICIDE

Paraziticidele se utilizează în tratamentul scabiei (râia) și a pediculozei.

3.1.SCABIA
Scabia este o dermatoză contagioasă cauzată de femela parazitului Sarcoptes scabiae.
Sarcoptes scabiae varietatea
hominis este un ectoparazit
(parazit ce trăiește pe tegument
sau în imediata lui apropiere). La
nivel tegumentar, femela sapă un
tunel, denumit impropriu șanț
acarian, în care are loc copularea.
Apoi îl prelungește cu 2 – 3
mm/zi timp de 1 – 2 luni, timp în care în urma ei depune ouă (40 – 50/zi) și dejecții. Datorită
perilor dorsali nu se poate deplasa inapoi, astfel că parazitul moare la capătul distal al
tunelului unde se formează o leziune cutanată inflamatorie: veziculă perlată. După 3 – 4 zile
din ouă ies larve; acestea părăsesc tunelul și se transformă în nimfe și apoi acarieni adulți.
Scabi apare la orice vârstă și are o incidență egală pe sexe. Incubația este de 2 – 4
săptămâni, iar transmiterea se face prin contact personal strâns sau indirect prin intermediul
hainelor, lenjeriei, etc.
CLINIC:
1. Manifestări obiective:
a) manifestări obiective specifice sau patognomice: șanțul acarian și veziculele perlate
- șanțul acarian: sinuos, lung de câțiva mm, cu capătul terminal închis, proemină
ușor deasupra tegumentului, formând eminența acariană, unde se găsește femela
- veziculele perlate: vezicule cu conținut clar, produse prin înțepătura parazitului
Localizare: flancuri, spațiile interdigitale ale mâinii, fețele anterioare ale axilei, zona
periombilicală, pliu subfesier, fese, zona mamelonară și perimamelonară, teaca penisului și
glandul, plantele la copiii.

38
Fig. 2 – Localizarea scabiei la om
Erupția este diseminată și alcătuită din elementele papulo – veziculoase, întinderea și
intensitatea sa variind cu gradul de infestare, igiena personală, gradul de sensibilizare.
La adult nu afectează niciodata pielea scalpului, palmele sau plantele, fața, gâtul sau
regiunea interscapulovertebrală. La sugari și copiii mici are o distribuție particulară afectând
pielea scalpului, palmele sau plantele, fața, gâtul și se eczematizează precoce.

Fig. 3 – Scabia la sugar

39
b) manifestări obiective nespecifice, supraadăugate: eczematizare, lichenificare,
piodermizare
2. Manifestări subiective
- pruritul specific, se exacerbează nocturn și are caracter epidermic

FORME CLINICE:
1. Forme normoergice:
a) forma clasică
b) forma incognito, la cei tratați cu dermatocorticoizi înainte de stabilirea diagnosticului
c) forma atenuată, la persoanele cu igienă foarte bună la care prupritul este foarte sever,
dar leziunile cutanate sunt minime
2. Forme hiperergice – tipic – scabia nodulară: noduli roșii – bruni, infiltrați,
pruriginoși, acoperiți de cruste hematice produse prin grataj. Se localizează pe
fese, organe genitale, coapse. Acest tip de leziune se corelează cu sensibilitatea
organismului față de parazit; sunt considerate reacții granulomatoase la
înțepătura de insecte, resturi de artropode sau ouăle lor. Este o formă trenantă.

Fig. 4 – Scabia nodulară localizată la fese

40
3. Forme hipo și anergice – scabia norvegiană (crustoasă) – apare la
imunodeprimați. Se caracterizează prin prezența unui număr foarte mare de
paraziți. Clinic, apar leziuni scuamo – crustoase mai ales pe extremități, iar
leziunile palmo – plantare sunt hiperkeratozice. Se poate eritrodermiza. Pruritul
este redus sau absent. Pacienții pot avea adenopatie generalizată și eozinofilie.
Este extrem de contagioasă.

Fig. 5 – Scabia norvegiană

4. Scabia persoanelor imune – în zonele endemice sau la persoanele la care boala


evoluează de mult, apare imunitate ce determină scăderea numărului de paraziți
și ameliorarea simptomatologiei.

COMPLICAȚII:
- eczematizarea, suprainfectarea, lichenificarea

DIAGNOSTIC:
1. clinic: obiectiv și anamnestic
2. laborator: parazitologic – evidențierea parazitului, a ouălelor, a dejecțiilor sale.
Un examen parazitologic negativ nu exclude diagnosticul
TRATAMENT:
1. Topic (vizează distrugerea parazitului de pe tegumentele pacientului, ale contacților
și de pe lenjerie și haine).
a) Sulf: - 10% adulți, 2,5% copiii în unguente sau mixturi
- 1 aplicație/zi, 3 – 5 zile; poate da iritații și dermatite de contact
Sulful are proprietăți antibacteriene, fungicide, paraziticide, antiseboreice.

41
Unguentul cu sulf este utilizat în tratamentul scabiei, al acneei și altor infecții ale pielii
(dermatite, piodermite, candidoze). Unguentul fiind ușor lavabil cu apa, este indicat și în
stafilocociile regiunilor păroase.
În scabie se aplică în strat
subțire pe pielea întregului corp, seara, 3
zile consecutive, după care se face baie
(lenjeria și hainele trebuie dezinfectate
prin fierbere sau autoclavare).

b) Benzoatul de benzil : – mixtură, unguent, emulsie 25%


– aceeași schemă, este iritant, permis la nou – născuți
La adulți, benzoatul de benzil se aplică 2
zile la rând. Indepărtarea cremei se face
prin spălare cu apă și săpun la 24 de ore
după prima administrare.
La copiii cu vârsta de peste 2 ani, femei
gravide sau care alăptează, benzoatul din
benzil se aplică o singură dată și se
îndepărtează prin spălare după 12 ore de la administrare. In cazul copiilor, mâinile trbuie
acoperite cu pansamente pentru a se evita ingestia substanței.
Pruritul, care poate persista până la două săptămâni după aplicații, nu justifică
reluarea tratamentului.
În cazul leziunilor infectate sau eczematoase trebuie efectuat întâi tratamentul
afecțiunilor supraadăugate.
În general, benzoatul de benzil se aplică seara pentru a rămâne pe tegumente cât mai
mult timp. Se spală corpul cu apă și săpun și se usucă cu un prosop moale.
Crema se aplică imediat pe toată suprafața corpului , exceptând fața și scalpul.
Produsul trebuie să pătrundă bine în pliurile tegumentului, în special la mâini
Este important ca tratamentul să fie aplicat simultan pacienților cu scabie din aceeași
colectivitate, iar după utilizarea benzoatului de benzil să fie folosită lenjerie curată,
deparazitată prin fierbere sau autoclavare.
c) Malathion – 0,5% soluție, 1 aplicație/zi, cu repetare la 3 zile

42
d) Permetrin – 5% cremă, aplicație unică, permis la gravide și copiii
e) Lindan – 1% , deoarece se absoarbe foarte mult și are considerabile efecte adverse
mai ales neurologice (convulsii). Contraindicate la gravide și copiii < 5 ani.
f) Crotamiton
g) Tiabendazol
2. Sistemic
- Ivermectin, utilizat mai ales pentru scabia norvegiană

3.2. PEDICULOZA
Este o afecțiune cauzată de infestare cu păduchi (pe corp și pubieni), care sunt agenți ai
unor boli infecțioase. Boală parazitară provocată de : pediculus humanus capitis (pediculoza
capului, pediculus humanis humanis (pediculoza corpului) și pthirus pubis (ftiriaza pubiană).

3.2.1. Pediculoza capului


Parazitul se localizează pe pielea capului producând un prurit rebe, mai ales în zona
occipitală. La locul înțepăturii apare o papulo – veziculă. În cazurile vechi și lipsite de igienă
apar și cruste hematice datorită gratajului și cruste melicerice datorită suprainfecțiilor
streptococice.
Femela parazitului are o durată de viață de aproximativ 2 luni, perioadă în care
depune 100 – 300 de ouă, din care după 8 zile ies nimfe. Ouăle sunt depuse la rădăcina
firului de păr într-o teacă chitinoasă, de culoare cenușie. Când nimfa a părăsit teaca, aceasta
devine albă. Afecțiunea se transmite prin contact direct și se răspândește în condiții de igienă
precară, supraaglomerație, mizerie, sărăcie.

Fig. 8 – Pediculus humanis humanis


TRATAMENT:

43
1. Malation – ul a înlocuit Lindanul la care parazitu a căpătat rezistență. Sunt
aplicate sub formă de loțiune care se păstrează 12 ore pe scalp; aplicația se
repetă peste 10 zile.
2. Piretrinele
3. Crotamiton
4. Ivermectin topic
5. Clotrimoxazol
Loțiunile sunt preferabile șampoane și este de preferat alternanța substanțelor folosite
(preferabil cicluri de 3 substanțe, fiecare dintre ele aplicate în același interval de timp);
acesta previne instalarea rezistenței.
Ouăle goale se îndepărtează la spălări repetate sau prin pieptănarea părului umed (apă cu
oțet).
Produse comerciale: A – Par, Speciftir.
3.2.2.Pediculoza corpului
Extrem de contagioasă, contaminarea facându-se prin contact direct sau prin
utilizarea lenjeriei și a hainelor persoaanelor infectate. Parazitul există pe haine și lenjerie și
vine pe piele doar pentru a se hrăni. La locul înțepăturii apare o papulo – veziculă asociată cu
un prurit violent. Poat aapare și leziuni de tip urticarian, iar dacă afecțiunea este mai veche
pot apărea leziuni de grataj (biopsiante).
Concomitent în zona respectivă apare pigmentație brună a tegumentelor datorită
toxinei din saliva paraziților („tegument de vagabond”, leucomelanodermie)
TRATAMENT: al hainelor, spălare, călcare, curățare chimică, pulverizare cu
insecticide (lindan, malation, permetrin).

3.2.3.Ftiriaza pubiană
Se transmite cu ocazia raporturilor sexuale dar și prin lenjerie sau dormit în același
pat. Parazitul se fixează pe firele de păr. Ouăle maron, se depun la rădăcina firului de păr.
Pruritul este intens și se exacerbează noaptea. La locul înțepăturii apar macule albăstrui
numite macule cerulee, patognomice. Alte leziuni sunt papulo – vezicule, acoperite de cruste
hematice. Parazitul se poate fixa și pe fire de păr din zona axilară, perianală, barbă, mustăți,
gene, sprâncene. La copiii se localizează frecvent pe gene și sprâncene.

44
Fig. 9 – Pediculoza pubiană

TRATAMENT:
1. Epilare
2. Malation, Permetrin
Pentru localizare la nivelul genelor:
- se extrag paraziții cu pensa
- crioterapie, fluoresceină, oxid galben de mercur 2%, orice unguent sufocă parazitul.

45
CONCLUZII
Antisepticele și dezinfectantele sunt substanțe chimice care au abilitatea dea distruge
sau preveni multiplicarea microorganismelor, în special a acelor care cauzează diverse boli,
respectiv bacterii, virusuri, protozoare sau fungi.
Substanțele antiseptice previn multiplicarea microorganismelor la nivelul pielii şi/sau
mucoaselor, fiind bacteriostatice, pe când dezinfectantele sunt utilizate pe suprafețe “ne
-animate”, deoarece adesea sunt prea toxice la concentrația de uz pentru a fi aplicate pe piele
fiind bactericide, având deci acțiune ireversibilă.Între cele două categorii de substanțe nu
există o delimitare netă, un antiseptic poatedeveni, în concentrație mare, dezinfectant şi
invers.
Cele mai multe dezinfectante, distrug rapid bacteriile (în câteva minute), pe când la
antibiotice concentrațiile minime inhibitorii (CMI) sunt bacteriostatice sau bactericide numai
după câteva ore de la expunere.
În conformitate cu studiile efectuate s-au determinat proprietățile ideale pentru
osubstanță antiseptică sau dezinfectantă cum ar fi:
 să aibă efect imediat;
 să posede un spectru larg de activitate antimicrobiană;
 sa nu inducă, în scurt timp de la utilizare, apariția de populații rezistente;
 să posede o penetrabilitate foarte mare a barierelor
 să nu fie inactivat de proteine;
 să aibă toxicitate minimă;
 să nu păteze sau să corodeze;
 să nu afecteze pielea;
 să nu aibă miros şi să îndepărteze mirosurile existente;
 să aibă proprietățile unui detergent;să fie simplu şi economic de folosit.În plus,
dezinfectantele trebuie să aibă abilitatea de a penetra crevasele, cavitățile,iar în
prezența materiilor organice (de ex.: sânge, pământ, materii fecale etc)
 să işi mențină concentrația letală, bactericidă.
La finele acestei lucrări putem afirma cu certitudine că studirea mecanismelor deacțiune
al preparatelor analizate au un rol deosebit de important
în lumea organismelor vii, deoarece existența lor este inevitabilă în întreaga medicină, în
special cea chirurgicală, datorită căruia se poate realiza toate procedurile la un nivel înalt și
calitativdrept rezultat este iguranța pacienților și medicilor.

46
BIBLIOGRAFIE

1. Coman, Oana Andreea – Farmacologie pentru moașe și asistenți medicali, Note


de curs, editura Medicală, București, 2011
2. Cristea, Aurelia Nicoleta – Farmacie clinică, editura Medicală, București, 2010
3. Dobrescu, Dumitru – Farmacoterapie practică vol. I, editura Medicală,
București, 1989
4. Marcean, Crin. , Mihăilescu – Manta, Vladimir – Ghid de farmacologie pentru
asistenți medicali și asistenți de farmacie, editura ALL, București, 2011
5. Mihăilescu, Mihai. , Dașchievici, Silvian – Chirurgie, specialități chirurgicale.
Manual pentru cadre medicale și școli sanitare postliceale, editura Medicală,
București, 2010
6. Skvortov, V. I. – Manual de farmacologie, editura Medicală, București, 2010
7. UMF Iași – Curs farmacologie, 2012

47
48