Capitolul 5

5.1 Mecanismul şarpelui monetary

 Acordul de la Bretton Woods (iulie 1944): marje de fluctuaţie de ± 1%
 Acordul de la Washigton (decembrie 1971): creşterea marjei de fluctuaţie de la ± 1% la ±
2,25% (ecart 4,5%)
 Acordul de la Basel: 12 aprilie 1972:
- ecartul dintre două monede europene participante 2,25%
- marja de fluctuaţie: ±1,125%
- „ŞARPELE MONETAR”
Caracteristici ale şarpelui monetar:
 dubla corelare:
o ± 2,25% faţă de paritate între fiecare monedă din sistem şi dolarul SUA (tunelul), rezultând
o bandă de fluctuaţie de 4,5%;
o ± 1,125% faţă de paritate între o monedă europeană din sistem şi fiecare dintre celelalte
monede membre (şarpele), o bandă de fluctuaţie de 2,25%.

 martie 1973 :
 dispare tunelul în care fluctua „şarpele monetar”
 începe cea de-a doua etapă a şarpelui monetar,
 „şarpele fără tunel”
 12 martie 1979: renunţarea la mecanismul „şarpelui monetar”
 5.2 Sistemul Monetar European: a început să funcţioneze la 13 martie 1979
Asemănări între şarpele monetar şi SME:
 participare voluntară
 obiectivul urmărit era identic
 menţinerea cursurilor fixe

Superioritatea SME:
 apariţia monedei comune ECU
 indicator de divergenţă
 Mecanism de creditare prin FECOM
SME format din 3 componente:
 ECU (European Currency Unit)
 MRS (Mecanismul de cursuri fixe)
 FECOM
Moneda comună, ECU:
o abreviere de la European Currency Unit
o monedă de cont, o monedă-coş
o elementul central al mecanismului de cursuri fixe
o nr. monedelor din coş: 12 (DEM,FRF,GBP,NLG,ITL,BEF,LUF,DKK,IEP,GRD,
ESP,PTE)

Mecanismul de cursuri fixe (MRS):

 curs-pivot faţă de ECU (curs central) Ex: 1ECU=0,6242DEM
1ECU=1,3320FRF
 cursurile-pivot bilaterale Ex: 0,6242DEM=1,3320FRF
1DEM=1,3320/0,6242FRF=2,1340FRF sau
1FRF=0,6242/1,3320=0,4686DEM
 grilă de parităţi
 cursurile-limită de intervenţie
 Ls DEM / FRF=2,1340+2,25%×2,1340 =2,1740
 Li DEM / FRF=2,1340−2,25%×2,1340 =2,0940
  cursul efectiv de piaţă
 intervenţia băncilor centrale pe piaţă:
o intervenţii marginale, obligatorii
o intervenţii intramarginale, facultative.

Banca Franţei era obligată să intervină prin vânzare de DEM contra FRF

Indicatorul de divergenţă bazat pe ECU:

o semnala apropierea cursului de limitele de intervenţie
o Divergenţa maximă
o Pragul de divergenţă
Mecanismul de creditare creat prin FECOM:
 finanţarea pe termen foarte scurt (CEA MAI UTILIZATĂ)
 susţinerea monetară pe termen scurt
 sprijinul financiar pe termen mediu
Evoluţia şi criza Sistemul Monetar European
 Obiective diferite urmărite de ţările participante:
 Germania: stabilizarea cursului valutar
 Franţa: temperarea inflaţiei
 August 1993: lărgire temporară a marjei normale de fluctuaţie de la ± 2,25% la ± 15%
faţă de paritate.
 Sistemul Monetar European după apariţia euro:
 de la 1 ianuarie 1999: SME II:
 poate fi adoptat în mod voluntar de către orice ţară UE care nu este membră a zonei
euro
 marja de fluctuaţie admisă faţă de euro: ± 15%

5.3 Moneda unică, euro

 Crearea Uniunii Economice şi Monetare: Tratatul de la Maastricht (Tratatul UE):
- semnat la 7 febr. 1992
- a stabilit crearea UEM în 3 etape:

a) Etapa I: (etapa de pregătire) derulată până la 1 ianuarie 1994 :

Coordonarea politicilor economice
extinderea mecanismului SME şi lărgirea rolului ECU
negocierea şi aprobarea Tratatului Uniunii Europene

b) Etapa II: 1 ian. 1994 -31 dec. 1996:

a fost înfiinţat IME
ţările membre UE au urmărit îndeplinirea criteriilor de convergenţă pentru a trece
la moneda unică euro
 1. Criteriul stabilităţii durabile a preţurilor: Ri ≤ 1,5%
2. Criteriul de convergenţă al dobânzilor: Rdn ≤ 2%
3. Criteriul situaţiei finanţelor publice: Db ≤ 3% din PIB
4. Criteriul situaţiei finanţelor publice: Dat. publică ≤ 60% din PIB
5. Criteriul participării la mecanismul de cursuri fixe al SME
6. Alte criterii:
- Independenţa băncii centrale
- Interzicerea finanţării monetare a deficitului
- bugetar

c) Etapa III, prevăzută iniţial între 1997- 1999: a debutat de la 1 ian. 1999
o au fost fixate irevocabil parităţile între monedele ţărilor care urmau să facă parte din UM
o BCE definitivează politica monetară comună pentru viitoarea zonă euro

Trecerea de la ECU la EUR:

Dec. 1995 - Consiliului European de la Madrid:
o renunţarea la numele ECU
o adoptarea numelui euro pentru viitoarea monedă unică

Iulie, 1997:
o decizia utilizării unei prescurtări oficiale pentru euro, „EUR”
o s-a ales ca simbol oficial caracterul €

Etapele introducerii monedei EUR: Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte:
a. Prima etapă (2 mai 1998 – 1 ianuarie 1999)
 au fost selectate, dintre cele 15 ţări UE, doar cele care îndeplineau criteriile de
convergenţă
 11 ţări au trecut la faza a doua: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania
 1 iunie 1998, IME a fost înlocuit de BCE

b. A doua etapă (1 ianuarie 1999 – 31 dec. 2001)

 euro a existat numai ca monedă de cont;
 la 1 ianuarie 1999 au intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile

c. A treia etapă (1 ianuarie 2002 – 28 feb. 2002)

 apariţia bancnotelor şi monedelor metalice euro şi dispariţia banilor naţionali;
 De la 1 ianuarie 2015, euro este mijloc de plată legal în 19 state ale Uniunii Europene
 Avantaje economice directe:
- Eliminarea riscului valutar
- Reducerea costurilor valutare
- Transparenţa preţurilor
Avantaje economice indirecte
- reducerea ratelor dobânzilor;
- stimularea (continuării) reformelor
structurale;
- încurajarea creşterii economice;
- dobândirea statutului de monedă internaţ.

Critici formulate la adresa euro:

- reglementările privitoare la UEM şi la moneda unică adoptate la Maastricht sunt
nerealiste
- criteriile de convergenţă determină şi o creştere ec. redusă
- pierderea autonomiei politicii monetare şi valutare
- creşterea preţurilor
- existenţa unei uniuni monetare fără o uniune bugetară.

CE ŢĂRI AU ADOPTAT EURO ŞI CÂND:

Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia,

1999
Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda

2001 Grecia

2002 Introducerea bancnotelor și monedelor euro

2007 Slovenia

2008 Cipru, Malta

2009 Slovacia

2011 Estonia
2014 Letonia

2015 Lituania
 Capitolul 6 CREDITUL ŞI DOBÂNDA
6.1 Definirea creditului
6.2 Trăsăturile şi funcţiile creditului
6.3 Formele creditului
6.4 Dobânda şi scontul

6.1 Definirea creditului:

Concepţii privind elementul fundamental în definirea creditului
o Creditul ca încredere: NU - încrederea este o condiţie necesara, dar nu şi suficientă
o Creditul ca schimb: NU - creditul = formă particulară a schimbului,schimb separat în timp.
 Schimbul: M – B – M, mobilul este valoarea de întrebuinţare, nu modifica mărimea valorii
 Creditul: mobilul este mărimea valorii.
o Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire: NU - are caracter temporar.
 relaţiile de redistribuire in raporturile cu bugetul public - cu titlu definitiv.

6.2 Trăsăturile şi funcţiile creditului

Trăsăturile creditului
a) Separarea proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui.
- Finanţare directă şi indirectă. Agenti deficitari şi excedentari. Băncile = intermediari financiari.
b) Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de imprumut
- Dobanda la depozite – dobânda la credite. Nivelul ratei dobanzii – influenta.
c) Rambursarea creditelor la scadenta.
- Scadenţa (finantare cu caracter temporar)
- Modul de garantare: personală, reală (pe obiect - gajare cu/fara deposedare), financiara/globala
- Rambursabilitatea
d) participarea creditului la finantarea agentilor economici
- Surse de finantare alternative. Finanţarea directa şi indirectă. Inovatia financiara.
Funcţiile creditului:
a) Functia de mobilizare si redistribuire
- Nu este o pierdere de putere de cumpărare, o redistribuire a acesteia, ci crearea unei noi puteri de
cumparare de catre banci.
- Cererea potentiala, a deţinătorilor de moneda pasiva (deponenţii) este inlocuita cu cererea efectiva
a deţinătorilor de moneda activă (beneficiarii de credite).
- Masa monetară in circulatie ramane aceeasi.

b) Functia de emisiune a creditului

- Crearea de noi mijloace de plata, masă monetară suplimentară
- Supracreditarea conduce la cereri monetare neacoperite prin marfuri
- Subcreditarea franeaza activitatea economica à plati restante.
 c) Functia de reflectare si stimulare a eficientei activitatii agentilor economici
- Legea raportului invers intre eficienta economica si necesarul de fonduri.
- Creditul - instrument de influentare a calităţii
d) Funcţia de control a creditului
- In tarile cu economie planificata central: exercitata de banci in numele statului
- Excesivă in conditiile unei economii de piaţă.

Efectele creditului:

Efecte favorabile: Efecte nefavorabile – riscurile creditului

- creşte puterea productivă a
intreprinderilor
- contribuie la concentrarea capitalului
- adaptarea masei monetare in circulatie la
necesităţile economiei
- reducerea cheltuielilor cu numerarul
- abuzul de credit; supracreditarea
economiei à inflatie
- insolvabilitatea debitorilor
- conjunctura economica
- prevenirea riscurilor - informatii

6.3 Formele creditului – Clasificare

a) Dupa natura economica si participanti. Forme: 1. – 5.
1. CREDITUL COMERCIAL = credit în marfă
 Conţinut: vanzarea marfurilor cu plata amânată
 Participanţi: credit intre producatori sau între producatori si comercianţi
 Necesitatea: separarea in timp vanzare - producţie, caracterul sezonier al productiei si
aprovizionarii
Limite:
 nivelul capitalului producatorului
 încasarea livrărilor pe credit anterioare
 insasi destinatia sa (limită naturală)

Forme:

 Creditul de vanzator = vanzarea marfurilor cu plata amanata. Ipostaze: imprumutat (credit-

furnizori) si imprumutator (credit - clienti) pentru livrări
 Creditul de cumparator = plati in avans. Beneficiar si/sau platitor de avansuri = prefinantare
Motivaţii în amânarea plăţii:
 tradiţional: reducerea costurilor
 comercial: promovarea vânzărilor(reducerea preţului de vânzare)
 financiar: capital sub forma de marfa
Legătura cu creditul bancar (biunivocă): credit comercialàbancar (scont), credit bancaràcomercial.
Titlurile de credit/înscrisurile cambiale:
 Vânzarea de mărfuri pe credit à titluri de credit/înscrisuri cambiale
 Originea: emise pentru inlesnirea operatiunilor de preschimbare a monedelor şi pentru evitarea
riscurilor şi inconvenientelor transportului de monedă.
 etimologie: "cambium" din limba italiana (schimb)

Clasificarea titlurilor de credit

1. Dupa continutul lor:
 Dau dreptul la o suma de bani: cambia, biletul la ordin, cecul;
 Dau dreptul la o cantitate de marfă (titluri reprezentative): conosamentul, warantul;
 Dau drepturi complexe (patrimoniale si nepatrimoniale) = titluri de participare: actiuni,obligatiuni
2. Dupa modul de circulaţie:
 Titluri de credit nominative. Se transmit prin cesiune;
 Titluri de credit la ordin. Se transmit prin gir;
 Titluri de credit la purtator. Se transmit prin simpla predare a titlului.
3. Funcţie de termen:
pe termen scurt;
pe termen lung.

2. CREDITUL BANCAR
 Credit în bani
 Participanţi: întreprinzătorul (agent nefinanciar) şi banca (agent financiar)
 Necesitatea: mult mai flexibil (elasticitate)
 Modalitati tehnice de creditare a activitatii curente:
a) Avansurile in cont curent (credite de trezorerie) - pentru acoperirea unor goluri de casa,
fara destinatie prestabilita, nu sunt garantate expres, mare operativitate.
b) Linia de credit simpla, confirmata, revolving
c) Credite cu destinaţie specială - reclama respectarea destinatiei creditului.

3. CREDITUL DE CONSUM
 Conţinut: vânzarea cu plata in rate către populaţie (bunuri de valori mari si folosinta
indelungata)
 Participanţi: comercianţii şi populaţia
 Necesitatea - apariţia
 Legătura cu creditul bancar: creditul bancar poate fi baza creditului de consum.

4. CREDITUL OBLIGATAR
- Credit publicàcredit obligatar; credit obligataràcredit public
- Participanţi: emitenţi (stat - administraţia centrală, municipalităţi - şi societăţile pe acţiuni),
subscriptori
- Forme: titluri pe termen lung (obligaţiuni) şi pe termen scurt (certificate de trezorerie, bonuri de
tezaur)
- Conditia pentru lansarea împrumutului: piată financiară (de capital) puternică
 - Elemente caracteristice împrumutului obligatar:
o Modalităţi de lansare: direct (prin administratii financiare), intermediat (sindicat bancar)
o Tipuri de obligatiuni: cu venit fix, cu venit variabil, indexabile, convertibile în acţiuni
o Elemente caracteristice obligaţiuni: valoare nominala, pret, pret de emisiune (prima de
emisiune), cupon, durata de maturitate, valoare garantata la rambursare (prima de
rambursare)
o Facilităţi: scutirea de impozit pe venitul aferent cupoanelor primite anual, garantarea
creditelor, plata impozitelor
o Rambursarea imprumutului: anuitati constante, amortismente constante (inclusiv
tragere la sorti), in fine
- Creditul public - tendinţe de evoluţie:
o Cresteri de proportii ale datoriei publică (% PIB - Tratatul de la Maastricht)
o Creditul obligatar la nivelul societatilor comerciale.
- Avantaje: nu modifica structura puterii in consiliul de administratie, efect de levier
- Legătura credit obligatar - credit bancar.

5. CREDITUL IPOTECAR
Conţinut: garantat cu proprietatea imobiliara pe termen lung
Participanţi: bănci ipotecare, case de economii, societăţi de asigurări, bănci comerciale şi
populaţia
Forme: rural sau urban; cu dobândă variabilă, rambursare progresivă, sau purtător de anuităţi.
Alte clasificari ale creditului:
a) Dupa destinatia creditului: productive şi neproductive
b) Dupa natura garantiilor folosite ca acoperire: reale (garantii materiale) şi personale (pe
incredere)
c) Dupa termenul de rambursare: credite pe termen şi fara termen
d) După fermitatea scadentei: denuntabil (înaintea scadenţei) şi nedenuntabil
e) După modul de stingere a obligatiilor de plata: amortizabile (pe t.m. şi t.l.) şi neamortizabile
(pe t.s.).

6.4 Dobânda şi scontul:

- Definiţie: forma de remunerare a creditorului pentru folosirea capitalului de imprumut (pretul
banilor)
- în marime absoluta = suma pe care debitorul trebuie sa o plateasca
- creditorului
- în marime relativa (%). Rata dobanzii = suma anuala a dobanzii de achitat/capital imprumutat
- Categorii de dobanzi:
dobanda bonificata (debitoare) Factori influenţă: rata inflatiei, rata dobanzii de
refinantare (taxa oficiala a scontului), rata dobanzilor la celelalte banci, rata dobânzii pe
piaţa interbancară,
dobanda perceputa (creditoare) Factori influenţă: rata inflaţiei, cheltuielile cu operatiunile
bancare, gradul de risc, profitul bancar, rezervele minime obligatorii şi rata dobânzii la
depozite.
Scontul - forma particulara a dobânzii:
- Definiţie: operatiune de creditare, de transformare a creditului comercial in credit bancar,
- Scontarea: ieri una din principalele operatiuni active ale bancilor comerciale, azi 5-10% din
total credite
- Mecanism: intreprinzatorul care a vandut marfuri pe credit cedeaza bancii efectul de comerţ,
primind pe loc suma inscrisa pe aceasta mai putin dobanda pentru perioada intre momentul
scontarii si scadenta.
- Condiţii de acceptare la scont: titluri de incredere, cu cel putin doua semnaturi si scadente
apropiate
- Mod de calcul:
S = scontul;
V = valoarea nominala a titlului de credit;
T = timpul de la scontare pana la scadenta (luni/zile, 12 luni/360 de zile);
VT – numere de dobânzi
P = procentul dobanzii sau rata scontului
D = divizorul fix.
Rescontarea:
- portofolii de efecte - borderou de efecte, la mari banci sau direct la banca de emisiune
- rata oficiala a scontului
- rata scontului privat
- Creditele de rescont au reprezentat principala cale de emisiune a bancnotelor.
- Rata oficiala a scontului influenţează activitatea de creditare, dar şi balanta de plati şi cursul valutar
- Majorarea taxei oficiale a scontului: face mai convenabil plasamentul de capital autohton, determina
atragerea de capitaluri straine si revenirea in tara a capitalurilor proprii.
- Diminuarea taxei oficiale a scontului: plasamentele de capital devin mai favorabile in strainatate, se
reduc fluxurile de incasari valutare.
Factoring-ul - forma a creditului comercial:
Mecanism:
 vanzatorul de marfuri pe credit (furnizorul) posesor al titlurilor de creanta incredinteaza
inscrisurile cambiale caselor de factoring.
Operatiunile caselor de factoring:
 informeaza pe furnizor inaintea incheierii tranzactiei asupra solvabilitatii cumparatorului;
 preiau atributiile furnizorului referitoare la formalitatile de incasare a contravalorii vânzărilor;
 platesc pe furnizori cu anticipatie, Inainte de a incasa valoarea facturilor de la cumparator;
 Isi asuma riscurile de neplată contra unei dobanzi "pro rata temporis" Avantaje pentru furnizor:
 nu se mai ocupa de scontarea titlurilor de credit primite de la clienti
 primeste suma cu anticipatie de la casa de factoring
 este protejat de riscul de insolvabilitate a clientilor
 nu mai ţine evidenta unui numar mare de cumparatori.
 Capitolul 7 SISTEME BANCARE

7.1 Apariţia şi dezvoltarea băncilor

7.2 Băncile de emisiune
7.3 Băncile comerciale
7.4 Tendinţe în evoluţia contemporană a băncilor
7.5 Apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar în România

7.1 Apariţia şi dezvoltarea băncilor

 Conceptul de bancă
 Activitatea bancară: comertul cu bani ("cumpara" şi "vinde" bani)
 Apariţia băncilor:
o Au existat bănci înaintea banilor?
o Operaţiunile zarafilor şi cămătarilor şi baterea de monedă reprezintă activitate bancară?
 Originea practicilor bancare: templele; Codul lui Hammurabi; Biblia; cetăţile greceşti; Roma.
 Primele bănci: Veneţia, 1171; Barcelona 1341, San Giorgio 1407, Milano 1593, Amsterdam
1608, Hamburg 1619, Stockholm 1650, Anglia 1694.

7.2 Băncile de emisiune

 Rolul băncilor:
- intermediari financiari
- mobilizare: transformarea monedei pasive în monedă activă
- crearea de monedă (eventual emiterea de monedă)
- servicii (financiare)
 Clasificarea băncilor după natura activităţii: de emisiune, comerciale, de afaceri, specializate,
organisme de credit nebancare
 Clasificarea băncilor de emisiune după originea capitalului propriu: private, mixte, de stat
 Motivaţia generalizării proprietăţii de stat: poziţia în sistem, emisiunea monetară, influenţa
economică, operaţiunile valutare.
Funcţiile băncilor centrale

 emisiunea de monedă – BANCĂ DE EMISIUNE

o Necesitatea monopolului emisiunii
o Mecanisme de limitare a emisiunii monetare:
 In funcţie de aur: Principiile şcolii monetare şi bancare
 In funcţie de politica monetară – în prezent

 creditarea băncilor – BANCĂ A BĂNCILOR. Mecanisme

o Credit comercial à credit bancar (scont) à emisiune monetară (rescont)
o Credit public à Open Market Operations (OMO).
 BANCĂ A GUVERNULUI (A STATULUI)
o execuţia de casă a bugetului – casierul statului
o Credite acordate statului (azi, indirect – v. Tratatul de la Maastricht)
o Administrarea datoriei publice
o Acordul/dezacordul dintre politica monetară, fiscală, financiară, economică
o Problema independenţei Băncii Centrale
OPERAŢIUNI CU AUR ŞI VALUTE: PĂSTRAREA REZERVELOR DE AUR,
FORMAREA CURSULUI VALUTAR
o Nu mai există mecanismul punctelor aur à politica valutară:
 intervenţii directe
 intervenţii indirecte, prin pol. monetară (rezerve minime obligatorii, rata dobânzii)
o supravegherea, reglementarea şi controlul sistemului bancar.

Două tipuri de operaţiuni clasice ale BC:

A. Operaţiuni pasive ale băncilor centrale
 Constituirea capitalului propriu. Teoretic, mai mic de cât la băncile comerciale
 Depuneri: băncile comerciale, statul, băncile străine
 Emisiunea bănească. Monopol. Aspect cantitativ şi calitativ (numerarul şi banii de
cont)
B. Operaţiuni active ale băncilor centrale
 Creditare (rescont, gaj de efecte comerciale, lombardare, crd. guvernamental)
 Decontări inter şi intrabancare – Casa de Compensaţii
 Vânzarea – cumpărarea de aur şi devize – rezerva valutară

7.3 Băncile comerciale:

- Apariţia:
 în accepţiune moderna, in legatura cu dezvoltarea comertului si acumularile de capital
- Rol aparte:
 zarafii si camatarii
- Categorii de operaţiuni:
1. pasive,
2. active,
3. comerciale si de comision.
 1. Operaţiunile pasive (de procurare a resurselor)
a. FORMAREA CAPITALULUI PROPRIU: Caracteristic: in cadrul resurselor de
creditare, capitalurile proprii detin o pondere redusa
I. Capitalul social: prin emisiunea si subscrierea de acţiuni.
II. Fondul de rezerva (în vederea acoperirii unor pierderi)
III. Provizioanele de risc

b. ATRAGEREA DEPUNERILOR:
I. Depozitele la vedere:
- Flexibilitate + exigibilitate imediată
- Avantaj: din resurse pe terme scurt, credite pe termen mediu şi lung
- Resursă certă de creditare – soldul minim permanent à prudenţă!!!
II. Depozitele la termen (inclusiv certificatele de depozit):
- Perioadă minimă, eventual plafon minim
- Dobândă fixă/variabilă
III. Prin cont curent:
- Dobândă mai mică (cheltuieli mai mari pentru bancă)
- Mutaţii: creşte ponderea depozite la termen/vedere, noi produse, ATS, NOW, Super NOW.

c. REFINANŢAREA (RECREDITAREA): PROCURAREA DE RESURSE

I. Reescontul: portofoliu de efecte, rata scontului privat. rata oficială a scontului
II. Lombardarea
III. O.M.O.

2. Operaţiuni active (de creditare/ plasament)

a) CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE
Destinaţii: construcţii/achiziţii locuinţe, bunuri de folosinţă îndelungată, credite non-afectate)
Condiţii de creditare: dobânda, garanţii+garanţi, nivel salarizare, punctaj
Formă nouă: creditarea prin contul de card (de credit sau hibrid – overdraft)
b) CREDITAREA AGENŢILOR ECONOMICI
 pentru investiţii/constituirea de active fixe
 pentru activitatea de exploatare/curentă
 creditarea creanţelor:
o operaţiuni cambiale (scontare, împrumut pe gaj de efecte/mărfuri)
o lombardare (împrumut pe gaj de efecte publice şi acţiuni)
o report+pensiune (achiziţii de efecte cu răscumpărare )
 credite de trezorerie (pe termen scurt şi fără destinaţie precisă – nevoi curente)
o avansul în cont curent
o creditul pe termen mijlociu mobilizabil.
 3. Operaţiuni comerciale, de mandat şi de comision
a. Operaţiuni comerciale
 vânzări-cumpărări de valută
 executări (contractul de credit = titlu executoriu)

b. Operaţiuni de comision: în numele şi în contul clientului

 Remiteri: transfer de documente, titluri, bani
 Acreditive: transferul deciziei de plată către bancă, in condiţiile prestabilite
 Incasso: încasare creanţe (cambii, facturi)

c. Operaţiuni de mandat: în numele băncii şi în contul clientului

 administrare hârtii de valoareadministrare patrimonii, executori testamentari, fonduri de
tutelă, fundaţii.

7.4 Tendinţe în evoluţia contemporană a băncilor

a) Internaţionalizarea şi integrarea/concentrarea băncilor
- Necesitatea marilor bănci
- Exemple: Anglia, SUA, Franţa, Germania
b) Trecerea de la specializare la universalizarea operaţiunilor bancare
- Caracteristic secolului XIX: specializarea – separarea în bănci de -emisiune
o comerciale
o de afaceri
- Tendinţa: universalizarea operaţiunilor:
o băncile de afaceri atrag depozite, oferă credite de consum
o organisme financiare non-bancare se implică în activitatea
- bancară.
c) Transformări în relaţia stat-bănci private
- Neimplicarea statului: dezetatizare, liberalizare, dereglementare
- Implicarea statului: naţionalizări (bănci de emisiune şi comerciale) + supraveghere

d) Modernizarea tehnicilor şi tehnologiilor informatice bancare.

- noi produse, servicii şi instrumente bancare, echipamente şi software(pondere mare în
cheltuieli)

7.5 Apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar în România

Etapa 1. 1856 – 1945
 Formare:
o transformarea cămătarilor şi zarafilor în bancheri,
o participarea statului
o participarea capitalului străin
 Primele bănci: BNM (1856), CEC (1864), CFR (1873), BNR (1880)
  2 subperioade:
o până la Marea criză – creşterea numărului de bănci
o până în 1945 - concentrare
 Caracteristicile ultimei subperioade
o falimente, fuziuni (85), lichidări(460)
o rol important al Consiliului Superior Bancar (de la 1122 bănci în 1928, rămân 275 în
1941)

Etapa 2. 1945 – 1989

 Nu mai există credit comercial, concurenţă;
 Băncile sunt naţionalizate şi subordonate planului
 BNR naţionalizată în 1946
Etapa 3. Sistemul bancar românesc după 1989
Momente importante (transformări):
o pe plan legislativ
o pe plan organizatoric: trecerea la un sistem bancar dual (BNR băncile comerciale)
pe plan organizatoric: schimbarea structurii proprietăţii în sistemul bancar (privatizări+capital
străin), creşterea numărului de bănci, dezvoltarea infrastructurii în teritoriu
 Capitolul 8. Masa monetară şi agregatele monetare

8.1. Moneda în contextul inovaţiilor financiare. Lichiditatea economiei

8.2. Definirea masei monetare şi structura acesteia
8.2.1. Definirea masei monetare şi cuantificarea acesteia
8.2.2. Structura masei monetare
8.3. Agregatele monetare şi viteza de circulaţie a monedei
8.4. Contrapartidele masei monetare

8.1 Moneda în contextul inovaţiilor financiare. Lichiditatea economiei

Moneda = formă importantă a averii, un activ financiar, cel mai lichid (imediat utilizabil pentru
achiziţionarea de bunuri şi servicii, pentru plata oricărei datorii, fără riscul unei pierderi de valoare)

Moneda (J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, 1936):
 lichiditatea prin excelenţă
 conservă puterea de cumpărare, pe termen scurt, mai bine decât orice alt bun sau titlu
Alte active financiare:
 costuri de negociere (legate de vânzarea lor)
 costuri de lichidare (legate de variaţia valorii lor pe piaţă)
Active financiare lichide:
 substitute apropiate monedei, susceptibile să influenţeze cererea de bunuri şi servicii
 prezintă un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei, aduc un venit sub formă de dobândă.
Lichiditatea unui activ financiar:
- gradul de negociabilitate (uşurinţa cu care se vinde)
- costul tranzacţiei
- previzibilitatea şi stabilitatea preţului său
Lichiditatea monedei propriu-zise (numerarul şi disponibilităţile în conturile curente) :
- activul financiar cel mai lichid
- randament zero
Lichiditatea economiei (ansamblul activelor financiare lichide) - trebuie analizată în strânsă
legătură cu evoluţia mărimii PIB:
- volum de lichidităţi > cererea globală – risc inflaționist
- volum de lichidităţi < cererea – încetinirea creşterii economice
Forme de exprimare:
- mărimi absolute
- mărimi relative (rata lichidităţii) : MM / PIB
Concepţia lui Mihail Manoilescu privind lichiditatea economiei (Organizarea financiară a economiei
naţionale, 1923)
Componentele avuţiei unei naţiuni:
bogăţiile naturale ale ţării
investiţiile făcute în instrumente de producţie (fabrici, mine, exploataţii agricole)
mărfurile de orice fel
numerarul şi disponibilităţile bancare lichide
Semnificație:
 lichiditatea unei economii decurge nu doar din relaţia dintre mijloacele de plată disponibile şi PIB ci,
în mod hotărâtor, din gradul de dezvoltare a aparatului de producţie
 respinge prejudecata potrivit căreia excesul de bani în circulaţie = lichiditate excesivă a economiei
 ideea legitimităţii şi necesităţii promovării politicii de dezvoltare industrială a naţiunilor, ca bază a
echilibrului lor intern şi extern.

8.2 Definirea masei monetare şi structura acesteia

8.2.1 Definirea masei monetare şi cuantificarea acesteia
Masa monetară = ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi, care există la un
moment dat în cadrul economiei unei ţări sau a unei zone monetare.

Masa monetară (Costin C. Kiriţescu) :

 mărime eterogenă constând din suma activelor care pot fi utilizate pe teritoriul unei ţări
pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru achitarea datoriilor
 agregatul sau agregatele financiare care sunt strâns corelate cu produsul naţional brut
sau cu un alt indicator al activităţii economice
Masa monetară = numerarul + banii scripturali (banii de cont)
Masa monetară = stoc de creanţe deţinute asupra băncilor de către utilizatorii de monedă
(bancari şi nebancari)

Determinarea nivelului masei monetare:

 prin însumarea cantităţilor de monedă care figurează în activul bilanţului deţinătorilor
de monedă din economie:
 prin însumarea datoriilor care figurează în pasivul bilanţului băncilor comerciale şi al
Băncii Centrale
Concluzie: creanţele monetare deţinute asupra băncilor = datoriile (angajamentele) acestora =
masa monetară.

8.2.2 Structura masei monetare

 în sens restrâns = ansamblul mijloacelor de plată care permit deţinătorului achiziţionarea imediată
de bunuri, servicii şi efectuarea de plăţi directe (moneda propriu-zisă)
o numerarul (bancnotele şi monedele metalice)
o disponibilitățile în conturile curente deschise la bănci, case de economii și alte instituţii
financiare
  în sens larg = moneda propriu-zisă + cvasi-moneda (ansamblul activelor financiare lichide, care
pot să fie transformate cu uşurinţă şi rapiditate în monedă propriu-zisă, fără riscul unei pierderi
semnificative de valoare)
- moneda propriu-zisă
- depozitele la termen şi în vederea economisirii
- alte active (titluri negociate pe piaţa financiară)
Concluzii:
 caracterul relativ al structurii masei monetare (în sens larg)
 sfera de cuprindere a masei monetare se lărgeşte odată cu apariția unor noi instrumente
financiare.

8.3 Agregatele monetare şi viteza de circulaţie a monedei

Dezvoltarea echilibrată a unei economii - echilibru monetar (corelarea volumului mijloacelor de plată
disponibile în economie cu nevoile acesteia)
Necesitate: cunoaşterea volumului și structurii mijloacelor de plată disponibile (agregate monetare).

Agregat monetar:
 ansamblu omogen de active susceptibile de a fi utilizate ca mijloc de plată
 particularitate: agregatul cel mai mic este inclus în agregatul de mărime imediat superioară
ş.a.m.d. până când agregatul cel mai mare le conţine pe toate celelalte
 diferă de la o ţară la alta, în funcţie de:
 gradul de dezvoltare a pieţei financiare
 locul pe care-l ocupă sistemul bancar în finanţarea economiei
 structura instituţiilor emitente de active monetare
 definiţiile adoptate de autorităţile monetare cu privire la conţinutul şi modul lor de
grupare.

Categorii de agregate monetare – clasificare generală:

a) moneda primară (bază monetară) = moneda emisă şi controlată de banca centrală:
- numerarul
- disponibilităţile băncilor comerciale, ale statului şi ale altor instituţii în conturile deschise
la banca centrală
- constituie suportul pentru crearea monedei scripturale de către băncile comerciale
 b) moneda ca mijloc de plată (masa monetară în sens restrâns, money supply) = mijloacele de
plată create de banca centrală şi de celelalte instituţii financiar-bancare
 c) moneda ca avuţie netă - cuprinde, pe lângă mijloacele de plată amintite, acele active
financiare care nu sunt utilizate curent în calitate de mijloace de plată, însă se pot transforma în
lichidităţi
 Structura agregatelor monetare (criteriul lichidității):
 Agregatul M1 (lichiditatea primară):
 numerarul (biletele de bancă şi moneda divizionară)
 depunerile în conturi curente

 Agregatul M2 (lichiditatea secundară):

 M1
 plasamentele la termen şi în vederea economisirii, care pot să fie transformate rapid în
lichidităţi primare, fără riscul unei pierderi de capital

 Agregatul M3 (lichiditatea terțiară):

 M2
 alte active cu diferite grade de lichiditate (certificate de depozit, bonuri de casă, alte titluri de
valoare emise pe piaţa monetară)

 Agregatul L :
 M3
 titluri de valoare negociabile, emise pe termen mediu şi lung, care pot fi transformate mai lent
în lichidităţi

1 ianuarie 2007 – definirea agregatelor monetare de către BNR:

 M1 (masa monetară în sens restrâns):
 numerarul în circulaţie (bancnote şi monede metalice)
 depozitele care pot fi imediat convertibile în numerar sau utilizate pentru plăţi prin transfer
bancar denumite (depozite overnight)
 M2 (masa monetară intermediară):
 M1
 depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv
 depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv
 M3 (masa monetară în sens larg:
 M2
 împrumuturi din operaţiuni repo
 acţiuni /unităţi emise de fondurile de piaţă monetară
 titluri de valoare negociabile cu maturitate de până la doi ani inclusiv emise de instituţiile
financiar-monetare.

Baza monetară:
 Numerarul în casieriile instituțiilor financiar-monetare
 Numerarul în circulație
 Disponibilitățile instituțiilor financiar-monetare la BNR

Multiplicatorul monetar (mm): mm=Masa monetară în sens larg/baza monetară

- arată variația masei monetare atunci cand se înregistrează o creștere cu o unitate a bazei monetare.
Viteza de circulație a banilor: numărul mediu de tranzacții (utilizări) mijlocite de unitatea monetară, într-
o anumită perioadă de timp.
Ecuația Schimbului(Irving Fisher) M x V = P x Q -> V= P x Q / M
 M- masa monetară
 V- viteza de circulație a monedei
 P- nivelul general al prețurilor
 Q- Volumul tranzacțiilor
Altă relație de calcul: V = PIB / M1 sau M2 sau M3

8.4 Masa monetară:

- exprimă datoriile sau angajamentele de plată ale instituţiilor financiar-monetare
- se reflectă în pasivul bilanţului consolidat al acestora

Contrapartidele masei monetare:

 reflectă operaţiunile care dau naştere la crearea de monedă şi exprimă ansamblul finanţărilor
realizate de instituţiile financiar-monetare (în principal instituţiile de credit) pe seama resurselor
cu caracter monetar
 sunt reflectate în activul bilanţului consolidat al acestora.
Bilanţul consolidat net al instituţiilor financiar-monetare din România:
Activ Pasiv
Active externe: Pasive externe:
- Aur - Depozite:
- Disponibil DST la FMI - depozite overnight
- depozite la termen
- Numerar şi alte valori
- depozite rambursabile după notificare
- Credite - împrumuturi din operaţiuni reverse repo
- Titluri de valoare negociabile (altele - Titluri de valoare negociabile (altele
decât acţiunile) decât acţiunile)
- Acţiuni şi alte participaţii de capital - Alocaţii în DST de la FMI

Active interne: Pasive interne:

- Credite interne: - M3
- credit neguvernamental - Pasive financiare pe termen lung
- credit guvernamental - Depozitele administraţiei centrale
- Titluri de valoare negociabile (altele - Alte pasive, net
decât acţiunile)
- Acţiuni şi participaţii de capital
 - Activele externe nete (contrapartida externă a masei monetare)
- Activele interne nete
I. Activele externe nete - creanţe deţinute de instituţiile financiar- monetare asupra străinătăţii şi reflectă
impactul relaţiilor internaţionale asupra masei monetare interne sau a soldului balanţei de plăţi externe
asupra nivelului masei monetare.
Ex:
- un import sau achiziţionarea de titluri financiare emise de o societate nerezidentă =
diminuarea lichidităţilor în monedă naţională
- un export sau vânzarea de titluri financiare către nerezidenţi = creşterea lichidităţilor în
monedă naţională
Concluzie:
 un deficit al balanţei de plăţi externe = reducerea masei monetare interne („puncţie” de monedă)
 un excedent al balanţei de plăţi externe = creşterea masei monetare interne („injecţie” de monedă).
II. Activele interne nete = creditul intern:
 creditul neguvernamental (creanţe asupra economiei rezultate din creditele acordate de instituţiile
financiar-monetare societăţilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei)
 creditul guvernamental (creanţe asupra statului care rezultă din finanţarea statului de către
instituţiile financiar-monetare prin achiziţionarea de titluri publice).

Contrapartide Resursele instituţiilor bancare şi financiare

Finanţare monetară M1
M2 – M1
(resurse care intră în structura agregatelor M3 – M2
monetare)

Finanţare nemonetară - obligaţiuni

- fonduri proprii
(resurse care nu intră în structura agregatelor
monetare)
 Capitolul 9. Cererea şi oferta de monedă

9.1. Abordarea teoretică a cererii de monedă

9.2. Oferta de monedă şi limitele procesului de creaţie monetară
9.2.1. Mecanismul creaţiei monetare şi caracteristicile sale
9.2.2. Procesul de creaţie monetară într-un sistem bancar diversificat
9.2.3. Mecanismul creării de monedă de către banca centrală
9.2.4. Limitele procesului de creaţie monetară
9.2.5. Mecanismul de multiplicare a creditelor

9.1 Abordarea teoretică a cererii de monedă

Echilibrul monetar: cererea de monedă = oferta de monedă
Cererea de monedă = cantitatea de monedă obiectiv necesară economiei
Oferta de monedă = cantitatea de monedă existentă în arterele circulaţiei
Teorii economice ale cererii de monedă:
 doctrina clasică
 doctrina keynesistă
 doctrina monetaristă.
Teorii economice ale cererii de monedă:
A. Cererea de monedă în concepția clasică
Moneda:
 Intermediar al schimburilor, este dorită / cerută doar pentru tranzacții
 Rata dobânzii nu are nicio influență asupra cererii de monedă
“Nevoia pe care o avem de monedă nu este altceva decat nevoia de mărfuri pe care le vom cumpăra cu
această monedă.”( Leon Walras-Teoria monedei, 1883)
Ecuația schimbului ( Irving Fisher – “The Purchasing Power of Money”, 1911)
M1 x V1 + M2 x V2 = P x Q
- M1- masa monerară sub formă de numerar
- V1- viteza de circulație a numerarului
- M2- masa monetară sub forma banilor de cont
- V2- Viteza de circulație a banilor de cont
- P- nivelul general al prețurilor
- Q- Volumul tranzacțiilor intermediare de monedă
Ecuația Schimbului semnificații:
- Evidențiază relația dintre masa monetară, viteza de circulație a monedei și valoarea tranzacțiilor
- Reflectă egalitatea dintre valoarea bunurilor vândute, a serviciilor prestate și cantitatea de monedă
primită în contrapartidă.
- Nivelul prețurilor = Masa monetară ( Numerar și bani de cont) / Volumul tranzacțiilor :
P= (M1 x V1 + M2 x V2) / Q
- Viteza de circulație a monedei este stabile
- Relația stabile dintre cantitatea de monedă și valoarea tranzacțiilor: M = P x Q / V
- Cererea de monedă nu depinde decat de volumul tranzacțiilor în valoare nominală.

Şcoala de la Cambridge (Alfred Marshall, Arthur Pigou)

 cererea de monedă depinde de mărimea venitului (Y) şi de partea din venit pe care subiecţii
economici doresc să o deţină sub formă bănească (K)
 moneda este privită nu doar ca un mijloc de schimb, ci şi ca o formă a averii:
M=K xPxQ
M=KxY
 M – oferta de monedă
 K – coeficient ce exprimă partea din venitul naţional (P x Q) pe care subiecţii economici doresc să
o păstreze sub formă bănească
 P – nivelul general al preţurilor
 Q – volumul tranzacţiilor

B. Cererea de monedă în concepţia keynesistă

J. M Keynes, „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” , 1936
Moneda:
 este dorită şi pentru ea însăşi, din motive de precauţie şi de speculaţie
 legătură între prezent şi viitor, este dorită nu doar pentru schimburi prezente ci şi pentru
schimburi viitoare

Motivele deținerii de monedă:

- motivul tranzacţiilor
- motivul precauţiilor
- motivul speculaţiilor.
 Cererea de moneda (M):
a) cererea de moneda pentru tranzactii (Ml) - functie de venitul global (y)
b) cererea de moneda din considerente de precautie - functie de venitul global (y)
c) cererea de moneda in scop speculativ (M2) - functie (descrescatoare) de rata dobanzii (i)

M = Ml(y) + M2(i)
M — cererea de moneda
Ml(y) - cererea de moneda pentru tranzactii si precautii
M2(i) - cererea de moneda pentru speculatii.

C. Cererea de monedă în concepţia monetaristă

Monetarism: curent de gândire neoliberal:
 modificarea masei monetare în circulaţie - importanţă decisivă în orientarea activităţii economice
şi în asigurarea stabilității preţurilor
 stabilitatea monedei şi dezvoltarea echilibrată a economiei ar putea fi realizate printr-un control
oficial al masei monetare în circulaţie şi prin admiterea unei creşteri anuale a acesteia
 readuce în actualitate teoria cantitativă şi concepţia neoclasică, potrivit căreia economia de piaţă
dispune de mecanisme de reglare automată.

Moneda:
 activ al patrimoniului agenţilor economici (formă a averii indivizilor) alături de alte active –
reale, financiare şi umane
 fiecare dintre aceste active permite obţinerea unui venit („venit permanent”), care reprezintă
media veniturilor obţinute şi a celor anticipate în viitor, în condiţii de activitate normală
 mărimea patrimoniului (sau a averii) unui agent economic reprezintă valoarea venitului viitor
actualizată la momentul prezent

Cererea de monedă:
- depinde de:
 mărimea patrimoniului agentului economic (a averii totale a individului)
 preţurile şi randamentele diferitelor active sau forme ale averii
 gusturile şi preferinţele agenţilor economici şi ale indivizilor
- este considerată stabilă (evoluţia ratei dobânzii are un rol secundar)

9.2 Oferta de monedă şi limitele procesului de creaţie monetară

Oferta de monedă:
 masa monetară existentă în arterele circulaţiei
 exprimă ansamblul creanţelor deţinute asupra instituţiilor financiar- monetare
Moneda:
 creanţă pentru deţinător (componentă a activului bilanțier)
 datorie pentru emitent (componentă a pasivului bilanțier)

9.2.1 Mecanismul creaţiei monetare şi caracteristicile sale

1) Mecanismul creaţiei monetare prin băncile comerciale:
a. acordarea de credite: Moneda creată de bancă = datorie a băncii, un element al pasivului
bancar acceptat ca mijloc de plată
b. achiziţionarea unui activ financiar (ex: cambii, valute etc.)
c. achiziţionarea unui activ real.

Trăsături esenţiale:
 băncile crează monedă prin achiziţionarea de active nemonetare (reale şi financiare) de la
agenţii nefinanciari
 acordarea de credite bancare (inclusiv credite de scont) conduce la o creație monetară
temporară
 cumpărarea de devize și active reale conduce la o creație monetară definitivă
 crearea de monedă de către băncile comerciale se realizează exclusiv la cererea agenţilor
nefinanciari.

Creatie monetară „Distructie" monetară

(1) Acordarea unui credit bancar Recuperarea creditului
(2) Cumpărare de devize Vânzare de devize
(3) Cumpărare de active nemonetare (reale sau Vânzare de active nemonetare
financiare)

Concluzie: sistenwl bancar = centru creator de monedă (transformă în monedă activele nemonetare, fără
putere liberatorie, cedate de agenţii nefinanciari)

9.2.2 Procesul de creaţie monetară într-un sistem bancar diversificat

o sistemul bancar este format din mai multe bănci creatoare de monedă scripturală (moneda
bancară) și există deci mai multe circuite monetare
o fiecare bancă crează propria sa monedă
o comportamentul descentralizat al clienților băncilor (viramentele efectuate) conduce la
apariția unor creanțe / datorii între bănci și influențează lichiditatea bancară
 ieșirile de fonduri = datorii
 intrările de fonduri = creanțe
o necesitatea stingerii datoriilor interbancare prin moneda băncii centrale
Concluzii: puterea de creație monetară a băncilor :
 este limitată
 este influențată de banca centrală.
 9.2.3 Mecanismul creării de monedă de către banca centrală
Moneda băncii centrale (bază monetară):

 numerar
 disponibilităţile băncilor și ale Trezoreriei statului în conturile lor deschise la banca centrală
Crearea de monedă de către banca centrală - achiziţionarea şi monetizarea de active nemonetare de la
clienții săi (băncile comerciale şi Trezoreria statului):
a) achiziţionarea de devize
b) achiziţionarea de titluri publice pe piaţa monetară („open-market”)
c) acordarea de împrumuturi (refinanţare) celorlalte bănci: reescont de cambii, avansuri în cont curent
Obs: pentru o bancă centrală nu exită limite ale procesului de creație monetară.

9.2.4 Limitele procesului de creaţie monetară a băncilor comerciale:

A. Poziţia şi rolul major al băncii centrale în cadrul sistemului bancar:
 nevoia de monedă a băncii centrale (inclusiv numerar)
 obligația respectării unor măsuri impuse de banca centrală:
- constituirea de rezerve minime obligatorii la banca centrală
- respectarea unor coeficienți de lichiditate, solvabilitate etc.
B. Factori obiectivi:
- volumul și calitatea activității de creditare
- cota de piață
- volumul depozitelor atrase
- dimensiune etc.

9.2.5 Mecanismul de multiplicare a creditelor

Rezerve excedentare: disponibilităţi în conturile deschise la banca centrală, peste nivelul rezervelor
minime obligatorii.
Considerente:
 obligaţia băncilor de a-şi constitui rezerve la banca centrală, într-o anumită proporţie din
depozitele lor (r)
 preferinţa relativ stabilă a clienţilor bancari pentru folosirea numerarului (n)
Multiplicatorul creditului (K):
exprimă numărul de unităţi de masă monetară nou creată pe baza unei unităţi de rezerve
excedentare
arată cantitatea maximă de monedă ce poate fi creată de băncile comerciale (potenţialul lor de
creditare); nivelul real al acesteia este determinat de politica băncii centrale, care poate influenţa
lichiditatea băncilor comerciale.
 Capitolul 10. Piaţa monetară

10.1. Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

10.2. Mecanismul compensărilor pe piaţa interbancară
10.3. Piaţa interbancară şi operaţiunile ei. Intervenţiile băncii de emisiune pe piaţa interbancară
10.4. Evoluţia pieţei monetare din România după 1990

10.1 Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

Concept:
 componentă importantă a pieţei creditului, alături de piaţa financiară şi piaţa valutară
 piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt pentru toate organismele de credit bancare

Caracteristici:
 piaţă delocalizată
 piaţă a monedei băncii centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile deţinute de
bănci la banca centrală)
 mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări
Evoluții: piaţa interbancară - piaţa monetară deschisă („open market”).
Dezavantajele pieţei interbancare:
 piaţă a specialiştilor, restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de împrumut realizate între banca de
emisiune şi băncile comerciale agreate la refinanţare de către aceasta sau între acestea din urmă
 operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a băncilor comerciale de către banca de emisiune pe
calea rescontării efectelor de comerţ
 compartimentarea pieţei capitalurilor
 automatismul refinanţării băncilor comerciale de către banca de emisiune
 monopol excesiv al băncilor comerciale în sfera creditului
 eficienţa redusă a politicii monetare a băncii centrale etc.

Avantajele pieţei monetare deschise („open market”):

- participarea organismelor financiare nebancare (societăţi de asigurări, case de pensii, case de
economii, trezoreria publică, fonduri comune de plasament, societăţi de investiţii cu capital
variabil) şi a marilor întreprinderi
- unificarea pieţelor creditului
- operațiuni de arbitraj pe diversele componente ale pieţei
- eliminarea monopolului excesiv al băncilor pe piaţa creditului
- creșterea concurenţei pe piaţă
- îmbunătăţirea mecanismului de funcționare a pieței
- stabilizarea ratelor dobânzii pe piaţă
 - diversificarea gamei instrumentelor şi tehnicilor de refinanţare
- eliminarea refinanţării automate băncilor comerciale (economisirea monedei băncii centrale)
- posibilități sporite de control al lichidităţilor și de influenţare a nivelului ratei dobânzii
- politici monetare şi de credit mai transparente şi mai flexibile, cu efecte rapide asupra
nivelului ratei inflaţiei şi al ratelor dobânzii din economie
- piaţă a monedei bancare - mai puţin inflaţionistă.

Funcţii:
- funcţia de finanţare a băncilor comerciale
- funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichidităţi al acestora
Actorii pieţei monetare:
 banca de emisiune
 băncile comerciale
 investitori instituţionali (creditori structurali)
casele de economii
cooperativele de credit
casele de titluri
fondurile de pensii
societăţile de plasament
companiile de asigurări
 trezoreria statului.

10.2 Mecanismul compensărilor pe piaţa interbancară

Depozitele bancare – surse de formare:
 depuneri de monedă efectivă (numerar)
 viramente din alte conturi
 credite bancare (creaţie proprie a băncii, moneda bancară)

Decontări interbancare - se realizează numai în moneda băncii centrale.

Poziţia netă:
debitoare (fluxurile de ieşire > fluxurile de intrare) – datorii (deficite)
creditoare (fluxurile de ieşire < fluxurile de intrare) – creanțe (excedente)

Operațiuni:
 compensarea deficitelor cu excedentele
 stingerea soldurilor nete debitoare.
Modalități de stingere a soldurilor nete debitoare:
 din disponibilităţile deţinute de bănci în conturi deschise la banca centrală
 din împrumuturi de la bănci, investitorii instituționali sau de la banca de emisiune, la dobânda
pieței.
 10.3 Piaţa interbancară şi operaţiunile ei. Intervenţiile băncii de emisiune pe piaţa interbancară
Funcţia de finanţare a pieței interbancare:
agenţii deficitari – procurare de lichidităţi
agenţii excedentari - fructificarea lichidităţilor
Operaţiuni de împrumut:
 “în alb”
 utilizarea unor titluri de creanţă:
- cesiuni ferme
- puneri în pensiune.
Operaţiunile de „open market” = intervenţiile (inopinate) ale băncii centrale pe piaţa monetară):
 cumpărarea de titluri ale datoriei publice
 vânzarea de titluri ale datoriei publice
Efectele cumpărării de titluri:
 sporirea volumului lichidităţilor băncilor comerciale
 diminuarea ratelor dobânzii din economie
 sporirea volumului masei monetare
Efectele vânzării de titluri (politică monetară antiinflaționistă):
 diminuarea volumului lichidităţilor băncilor comerciale
 creşterea nivelului general al dobânzilor
 diminuarea volumului masei monetare.
Tehnici de intervenţie a băncii centrale pe piaţa monetară deschisă (Franţa):
 tehnica cererilor de ofertă de lichidităţi
 tehnica pensiunilor pe o zi sau 7 zile
 tehnica operaţiunilor de vânzări şi cumpărări de titluri (operaţiunile de “open-market”).
Instrumente:
 certificate de depozit emise de băncile comerciale
 bilete de trezorerie emise de marile întreprinderi
 bonurile de tezaur negociabile emise de stat
 bonuri negociabile emise de instituţiile financiare
 bonuri emise de instituţiile financiare specializate.
 10.4 Evoluţia pieţei monetare din România după 1990
Piaţa monetară = mecanism al economiei de piaţă
Condiții ale funcționării eficiente a pieței monetare:
 sector privat preponderent în economie
 cadru concurenţial real între agenţii economici
 instituţia falimentului
 restructurarea sistemului bancar
 bursa de valori
 liberalizarea cursului de schimb al monedei naţionale
 diversificarea gamei titlurilor financiare etc.
Evoluții semnificative:

1990:

 reorganizarea sistemului bancar pe două niveluri

 adoptarea unei noi legislaţii bancare
1991:

 eliminarea plafoanelor de credite pentru băncile comerciale şi instituirea unui credit global, în
cadrul unui plafon stabilit la nivel de centrală
 primele reglementări cu privire la modalităţile de refinanţare a băncilor comerciale
Tipuri de credite de refinanţare:
 creditul structural sau linia de credit - similare operaţiunilor de rescont; rata dobânzii (taxa
oficială a scontului) este stabilită de BNR şi poate fi modificată fără preaviz
 creditul de licitaţie - prefigurează operaţiunile de „open-market”
 creditul special – formă excepţională de refinanţare; este condiţionat de prezentarea unor programe
de redresare financiară
 creditul lombard (fost „overdraft”) – formă de refinanţare specială, fiind acordat băncilor pentru
asigurarea plăţilor lor zilnice exigibile
1992: instituirea regimului rezervelor minime obligatorii
1994: lansarea primei emisiuni de titluri de stat.

Evoluții semnificative:
 Anii 1994, 1995 şi 1997 - nivel excesiv de ridicat al ratelor dobânzii
 1989-2000: - lipsa de eficienţă mecanismelor de refinanţare a băncilor comerciale
Cauze:
 existenţa plăţilor restante, a blocajului financiar, neaplicarea instituţiei falimentului
 ritmul redus al reformelor în domeniul privatizării, insuficienta dezvoltare a sectorului privat
şi, implicit, a concurenţei
 utilizarea la un nivel foarte redus a efectelor de comerţ în mecanismul refinanţării
  lipsa/ insuficienţa titlurilor de stat (utilizate în cazul creditului de licitaţie)
 gradul redus de diversificare a titlurilor pieţei
 gradul ridicat de dependenţă a băncilor comerciale de refinanţarea BNR
 volatilitatea ridicată a volumului tranzacţiilor, a depozitelor şi a ratei dobânzilor pe piaţă
 operaţiunile pieţei monetare = operaţiuni de refinanţare de la banca de emisiune
 lipsa de flexibilitate a pieţei monetare şi sensibilitatea exagerată a acesteia la intervenţiile
BNR.

2000: Regulamentul privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de B.N.R. şi facilităţile de creditare
şi de depozit acordate de aceasta băncilor, adaptat normelor utilizate de Banca Centrală Europeană:
A) Operaţiuni de piaţă monetară efectuate la iniţiativa B.N.R. :
a) cumpărări-vânzări reversibile (REPO – REVERSE REPO) de active eligibile pentru tranzacţionare
b) acordarea de credite colateralizate (garantate) cu active eligibile pentru garantare
c) vânzări-cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare
d) emiterea de certificate de depozit
e) operaţiuni de swap valutar
f) atragerea de depozite
B) Facilităţile de creditare şi de depozit acordate de B.N.R. :
a) facilităţi de creditare (creditul lombard)
b) facilităţi de depozit.

Activele eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare în operaţiunile de piaţă ale BNR:
o titluri de stat (obligaţiuni sau certificate de trezorerie) denominate în lei sau valută emise de Ministerul
Finanţelor Publice pe piaţa internă
o obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor Publice pe pieţele externe
o obligaţiuni denominate în lei emise de instituţiile financiare internaţionale
o certificate de depozit emise de BNR
o alte categorii de active eligibile negociabile, stabilite pe baza hotărârilor Consiliului de administraţie
al BNR

1 sept. 2011: rata dobânzii de politică monetară: rata dobânzii de referinţă a BNR
Rata dobânzii de politică monetară:
- utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR
- se stabileşte periodic prin hotărâri ale Consiliului de administraţie al B.N.R.
 Capitolul 11. Moneda şi inflaţia

11.1. Conceptul de inflaţie

11.2. Formele inflaţiei
11.3. Cauze şi consecinţe ale inflaţiei
11.4. Deflaţia, dezinflaţia şi hiperinflaţia – forme ale dezechilibrului monetar
11.5. Inflaţia în România după 1990
11.1 Conceptul de inflaţie
Etimologie: lb. latină (inflatio, inflare = „a (se) umfla”
 termen utilizat de cca. două secole - numai în momentele în care, temporar, sistemele monetare s-
au îndepărtat de metalul preţios
Definiţie:
Inflaţia = dezechilibru monetar cauzat de excesul de bani fără valoare proprie în circulaţie, peste nevoile
economiei, manifestat prin creşterea generalizată, continuă şi autosusţinută a nivelului mediu al preţurilor
pe o perioadă îndelungată
Nota bene:
 creşterea preţului unui singur bun sau chiar creşterea temporară, pentru o perioadă scurtă, a
majorităţii preţurilor (de exemplu variaţiile sezoniere ale preţurilor) nu înseamnă inflaţie
 chiar în perioade de inflaţie nu toate preţurile cresc la fel de repede, iar pentru unele produse este
posibilă chiar scăderea preţurilor.
Autoîntreţinerea şi autoagravarea inflaţiei:
anticipând creşterea preţurilor
 populaţia creşte cererea de bunuri şi servicii
 agenţii economici îşi sporesc stocurile de materii prime, materiale etc., crescând cererea
globală
 agenţii economici pot decide să păstreze temporar producţia realizată (pentru a o vinde în
scurt timp mai scump), determinând astfel o scădere a ofertei globale
anticipând pierderea puterii de cumpărare
 populaţia şi agenţii economici detezaurizează moneda (transformă moneda pasivă în
monedă activă)
Impactul economic : inflaţie = impozit:
- reducerea venitului global - scăderea consumului şi a economiilor
- (ex: în cazul unei inflaţii de 10%, pierderea este exact aceeaşi ca în cazul unui impozit de
10%)
- ca şi impozitul, inflaţia influenţează preţul bunurilor şi serviciilor.
 Mod de determinare: rata inflaţiei (rata de creştere a nivelului preţurilor într-o economie într-o
perioadă dată).
Formula generică de calcul a ratei inflaţiei:
Ri = ( IPn - IPn-1 )/ IPn-1 x 100
- Ri = rata inflaţiei
- IPn = indicele preţurilor pentru anul n
- IPn-1 = indicele preţurilor pentru anul n-1
Indicii preţurilor : indicele general al preţurilor, indicele preţurilor de consum, indicele preţurilor
produselor industriale sau deflatorul PNB.
 Indicele general al preţurilor (IGP): IGP = (∑P1 x Q1 ) / (∑P0 x Q1 )/ x 100
IGP = indicele general al preţurilor
Q1 = cantitatea de marfă din perioada curentă
P0 = preţurile din perioada de bază
P1 = preţurile din perioada curentă
Puterea de cumpărare a banilor = cât se poate cumpăra cu o unitate monetară
 depinde în mod direct de rata inflaţiei, fiind inversul IGP
Indicele preţurilor de consum (IPC) = indice al preţurilor calculat pe baza unui coş zilnic de produse
şi servicii.

11.2 Formele inflaţiei

Clasificări:
a) În funcţie de ritmul de creştere a preţurilor:
 inflaţie moderată (târâtoare, lentă) - 2-3% pe an
 inflaţie medie (declarată) - până la 15 - 20% anual
 inflaţie galopantă - peste 25% pe an
 hiperinflaţie - rată medie lunară a inflaţiei de peste 50%

b) În funcţie de anticipările (aşteptările) pieţei:

 inflaţie anticipată (aşteptată de actorii pieţei, care acţionează în consecinţă)
 inflaţie neanticipată (neaşteptată de actorii pieţei, afectează economiile, producţia şi forţa de
muncă).

c) În funcţie de tipul de mecanism de funcţionare a pieţei:

 inflaţie deschisă (exces de cerere, dezechilibru între cererea şi oferta de bunuri şi servicii)
 inflaţie reprimată (intervenţia autorităţilor)
 d) În funcţie de cauzele principale:
- inflaţie prin costuri
- inflaţie prin cerere:
exces de cerere
ofertă insuficientă
- inflaţie structurală
- inflaţie importată

11.3 Cauze şi consecinţe ale inflaţiei

 Cauza fundamentală: dezechilibrul dintre cererea şi oferta de bunuri şi servicii existente
pe piaţă.
 Originea inflaţiei: creşterea cantităţii de bani în circulaţie într-un ritm alert („Inflaţia este
întotdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar” - Milton Friedman).

Alte cauze ale inflaţiei:

 tipărirea (emisiunea) de bani fără acoperire
 emisiunea monetară excesivă, corelată uneori cu deficite bugetare substanţiale ale unor state
 creaţia monetară excesivă, supracreditarea (inflaţie de credit)
 dezordinea monetară internaţională
 detezaurizarea monedei
 creşterea vitezei de circulaţie (circulaţie) a banilor
 creşterea preţurilor provocată de monopoluri
 indexarea (creşterea) în mod regulat a salariilor, sub presiunea sindicatelor, fără legătură cu
creşterea productivităţii muncii
 dispariţia în mare măsură a concurenţei prin preţ
 factorii psihologici şi anticipaţiile inflaţioniste.

Ecuaţia echilibrului monetar (Johann Koopmans) - evidenţierea influenţei fluxurilor suplimentare de

monedă sau ale detezaurizării asupra echilibrului general:
C + S + ΔM = C*+I + ΔL
 C + S + ΔM = oferta de monedă
 C + I + ΔL = cererea de monedă
 C – cantitatea de monedă utilizată pentru achiziţionarea bunurilor de consum
 S – economiile
 ΔM – oferta suplimentară de monedă, reprezentând o creştere a masei monetare
 C* – masa de bani destinată procurării bunurilor de consum (consumul anticipat)
 I – masa monetară folosită pentru investiţii (investiţia anticipată)
 ΔL – masa monetară pasivă, moneda tezaurizată
Ipoteze:
A. O emisiune suplimentară de monedă (creşterea lui ΔM) Restabilirea echilibrului monetar
intern:
prin creşterea tezaurizării, a monedei pasive (creşte ΔL)
prin creşterea cantităţii de bunuri şi servicii pentru consum şi investiţii (creşte C*+ I)

B. O detezaurizare masivă (scăderea lui ΔL)

Restabilirea echilibrului monetar intern:
 economia poate oferi pieţei surplusul de producţie cerut (creşte C + S) (în caz contrar - se ajunge
la un dezechilibru monetar, la inflaţie)
Concluzii:
nu orice creştere a masei monetare în circulaţie (a ofertei de monedă) conduce în mod automat la
inflaţie
dezechilibrul monetar se poate produce şi fără emisiune de monedă, prin detezaurizare

Relaţia inflaţie – şomaj: „curba Phillips” - relaţie inversă între rata de variaţie a preţurilor şi rata
şomajului:
 la o rată înaltă a inflaţiei ar trebui să corespundă o rată redusă a şomajului
 la o rată mai scăzută a inflaţiei ar trebui să corespundă o rată mai ridicată a şomajului
Opţiuni:

 rată scăzută a şomajului, „preţul” plătit fiind creşterea inflaţiei

 stabilitatea preţurilor, acceptând în schimb creşterea şomajului
Critici: teorie invalidată după anii 1970

Teoria spiralei inflaţioniste salarii-preţuri: există un cerc vicios reprezentat de creşterea salariilor care
duce la creşterea preţurilor, care determină noi revendicări salariale:
Critici:
- salariile pot creşte neinflaţionist prin reducerea profitului
- majorările salariale au loc cu întârziere faţă de creşterea preţurilor
Consecinţe negative:
scăderea puterii de cumpărare a monedei
existenţa inflaţiei face necesară o abordare în termeni nominali - reali a ratei dobânzii, a salariului
şi a venitului
„fuga de monedă”, „refuzul” monedei, „dolarizarea/euroizarea” economiei
afectarea celor cu venituri fixe (bugetari, pensionari, şomeri, asistaţi social)
redistribuirea venitului şi a averii între debitori şi creditori (favorizarea debitorilor şi defavorizarea
creditorilor în condiţiile unor rate ale dobânzii real-negative)
 Corelarea inflaţiei cu alte fenomene negative:
stagflaţia (stagnare şi inflaţie)
slumpflaţia (inflaţie accelerată şi scăderea de mari proporţii a producţiei).

11.4 Deflaţia, dezinflaţia şi hiperinflaţia – forme ale dezechilibrului monetar

Deflaţia = scădere generalizată şi de durată a tuturor preţurilor într-o economie, determinată de
restrângerea masei monetare în circulaţie sub nevoile economiei (opusul inflaţiei).
Cauze:
reducerea vitezei de circulaţie a banilor
reducerea cantităţii de monedă în circulaţie (ex: prin vânzarea de aur, de valută sau creşterea
ratei dobânzii)
Consecinţe:
creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale
afectează repartizarea averii între debitori şi creditori (este defavorabilă debitorilor şi în
avantajul creditorilor).

Dezinflaţia = proces de reducere a inflaţiei - inflaţia persistă, însă rata de creştere a preţurilor (rata
inflaţiei) este mai mică decât în perioada anterioară
Hiperinflaţia = creşterea extrem de rapidă a tuturor preţurilor dintr-o economie, în mod tradiţional cu
peste 50% lunar „Banii de hârtie sunt aduşi la valoarea lor intrinsecă” (Voltaire)
Cazuri celebre de hiperinflaţie:
 Germania (1921-1923)
 Ungaria (1945-1946)
 Bolivia (1982-1985).
Caracteristicile hiperinflaţiei:
 creşterea preţurilor este exponenţială, incontrolabilă, imprevizibilă
 preţurile relative îşi pierd coerenţa
 moneda naţională nu îşi mai poate îndeplini în mod corespunzător funcţiile esenţiale, caz în
care fie acestea sunt exercitate de o monedă străină („dolarizarea economiei”), fie se poate
reveni parţial la troc
 toate plăţile se fac cu „bani gheaţă”, nu sunt acceptate transferurile bancare.
 11.5 Inflaţia în România după 1990
Formele specifice de manifestare a inflaţiei înainte de 1990:
 vânzarea preferenţială a unor produse
 formarea de cozi la vânzările de produse, în special alimentare
 cartelarea unor produse
 comerţul „turistic”
 achiziţionarea de către populaţie, preventiv, a unor produse în cantităţi mai mari decât cele
necesare sau vânzarea unor produse neoficial, la suprapreţ
1990: manifestarea acută a inflaţiei, determinată şi de reprimarea artificială a inflaţiei înainte de 1989.
Alţi factori inflaţionişti:
- rambursarea către salariaţi a părţilor sociale reţinute obligatoriu înainte de 1989
- acordarea de creşteri salariale şi diferite sporuri fără legătură cu creşterea productivităţii muncii
- reducerea săptămânii de lucru, în condiţiile în care productivitatea muncii nu s-a îmbunătăţit
- procesul de liberalizare graduală a preţurilor; anii 1993-1994 - valori mari ale ratei inflaţiei (ex: 256%
în 1993).

Alte cauze ale inflaţiei din România în perioada de tranziţie:

 persistenţa unui dezechilibru structural între cerere şi ofertă
 continuarea unei politici salariale neadecvate, fără corelare cu productivitatea muncii, cu
producţia realizată şi vândută
 existenţa, în unele societăţi comerciale, a unei forţe de muncă supradimensionate faţă de necesar
 susţinerea de către stat a unor întreprinderi (proprietate de stat) neviabile
 lipsa unui climat concurenţial în economia românească şi existenţa în unele domenii a unor
monopoluri de stat sau private, care au practicat preţuri şi tarife crescute faţă de cele justificate
 indisciplina financiară, persistenţa şi creşterea dimensiunilor blocajului financiar
 întârzierea reformelor economice, corelată cu inexistenţa unor mecanisme specifice economiei de
piaţă
 creşterea preţurilor şi tarifelor la utilităţile publice
 deprecierea cursului monedei naţionale
 majorarea unor cote de TVA (trecerea la o cotă unică) şi includerea unor noi operaţiuni în
categoria celor impozabile
Evoluţii ulterioare:
- Etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare (2005 - 2012):
 2005: 9,1 %
 2006: 6,6
 2007: 4,9
 2008: 7,9
 2009: 5,6
 2010: 6,1
 2011: 5,8
 2012: 4,95
- Etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie (începând cu 2013)