comodarea-copilului-la-gradinta

“ Inceperea gradinitei aduce, inevitabil, schimbari pentru copil si pentru parinti.

Pentru ca, atunci cand un micut incepe gradinita, intreaga familie (re)incepe
gradinita.
Pentru multi copii, gradinita este primul prilej de a fi intr-o colectivitate. Copiii pot fi
putin mai mari decat el, ii sunt straini. Educatoarea este un adult pe care nu il
cunoaste.
Trebuie sa respecte un program zilnic mult mai organizat, mai riguros si, cel mai
important, sunt primele momente fara parinti, in afara mediului cu care este
familiar – casa.
Adaptarea copilului la gradinita dureaza intre 3 zile si o saptamana, insa, cum
fiecare copil este unic, fiecare are propriul sau ritm de acomodare.
5 probleme mari legate de acomodarea copilului la gradinita:
1. Copilul plange – O reactie normala la teama de necunoscut, de copiii pe care nu ii
cunoaste, de meniul nou. Este anticipatia orelor fara tine. Copilul nu plange pentru
ca nu vrea sa intre in clasa. El plange pentru ca nu vrea sa intre fara tine.
2. Ii place in prima zi, dar apoi plange si spune ca nu mai vrea. El descopera ca
lucrurile sunt mai serioase decat o simpla sesiune de joaca. La gradinita sunt reguli
si nu are aceeasi libertate de acasa. In acelasi timp, descopera, pentru prima oara,
ierarhia si faptul ca i se iau jucarii, ori alti copii care se impun mai repede.
3. Copilul descopera ca trebuie sa se descurce singur: la masa, la imbracat, sa nu se
lase intimidat de alti copii, sa se apere, sa se impuna, sa relationeze, sa se adapteze
unui program coordonat de altcineva.
4. Copilul refuza sa doarma la pranz si plange dupa mama.
5. Copilul incepe sa foloseasca acasa un limbaj diferit si un comportament nu
agresiv, cat irascibil, si te intelegi mai greu cu el. Intr-adevar, el poate prelua
comportamentul si limbajul altor copii din grupa. Vorbesti cu educatoarea sau
invatatoarea si afli, cu surprindere, ca in clasa copilul este cuminte, la fel si ceilalti
colegi ai sai. Care este explicatia? El isi epuizeaza „rezerva de cumintenie”, iar acasa,
in mediul familiar, se va exterioriza si va simti nevoia sa compenseze pentru orele in
care a fost cuminte si ascultator. La fel de bine, gradinita este obositoare, astfel ca
reactia lui poate fi pusa in legatura cu epuizarea.
Si 17 solutii utile pentru adaptarea copilului la gradinita:
1. Atitudinea parintilor. Un parinte stresat, nervos si emotiv ii va transmite copilului
aceeasi stare. Voi va ganditi ca va plange si deja sunteti coplesiti de sentiment. Apoi,
noua rutina de dimineata, cu o alta ora de trezire si cu un interval orar strans pentru
a va pregati de plecare. Este un alt factor care poate sa streseze parintele. Copilul
vede ca toate aceste schimbari afecteaza parintele. Si, pentru ca nu stie ce il
asteapta acolo, se sperie. Lucrurile au importanta pe care le-o oferi.Tratati mersul la
gradinita cu calm, cu entuziasm, fara a pune prea mare accent pe aceasta noua
etapa din viata copilului vostru. Da, este un pas mare. Dar tineti asta pentru voi.
2. Stabiliti un program nou, pentru copil si pentru voi. Cu o ora noua de culcare si
una de trezire. Incercati sa va organizati de seara cu hainutele de a doua zi, cu ceea
ce veti manca de dimineata, incaltamintea sa fie curata, ghiozdanelul pregatit, daca
se anunta ploaie, umbrela sa fie langa usa, puneti de seara, dupa ce adoarme
copilul, lucrurile pe care acesta doreste sa le ia cu el a doua zi. Pentru ca dimineata
trebuie sa ofere ocazia unei tranzitii cat mai usoare de acasa pana la gradinita.
3. Gradinita trebuie integrata in rutina, nu trebuie sa schimbe obiceiuri. De
exemplu, daca ora de culcare s-a decalat, nu renuntati si nu reduceti timpul pentru
povestea de seara. Cina in familie trebuie sa se mentina.
4. Implicati copilul in cat mai multe decizii, astfel incat sa simta ca are control. In
plus, ii cresteti stima de sine si ii incurajati independenta: sa-si aleaga singur
ghiozdanul, oferiti-i doua alternative de hainute pentru a doua zi, pantofii pe care
doreste sa-i incalte.
5. Nu va cramponati in lucrurile mici, fara importanta, dar care va consuma
rabdarea si timpul. Daca cel mic vrea sa mearga la gradinita in pijamale sau cu
sosete de culori diferite, lasati-l asa. Oricum, la gradinita il veti schimba cu altceva,
iar daca in aceste hainute se simte bine si este dispus sa mearga, nu face rau.
6. Mentineti o legatura stransa cu educatoarea, dar este indicat sa va faceti obiceiul
de a discuta in absenta copilului. Si nu pentru ca va ascundeti de micut, dar daca
acesta a avut, de exemplu, un accident in pantaloni pentru ca nu a ajuns in timp util
la toaleta, nu are rost sa i se aduca aminte, sa se rusineze.
7. Oferiti sansa copilului sa se adapteze usor! Mai ales daca aveti aceasta optiune,
mergeti la gradinita cu copilul si mai ramaneti pe hol o perioada, astfel incat copilul
sa stie ca poate sa iasa la voi. Veti vedea ca in 2-3 zile nici nu va mai fi nevoie sa iasa
pe hol, pentru ca va capata tot mai multa incredere in el sa ramana singur, cu ceilalti
copii.
8. Pe drum spre gradinita evitati sa-i tineti morala, sa-i spuneti cum sa se joace, cum
sa vorbeasca, cum sa se comporte etc. Acele 20 -40 de minute pana la gradinita sa
fie dedicate discutiilor vesele, pe subiecte simple si neutre. Este momentul in care
copilul are nevoie de calmul si siguranta voastra, de mangaierile voastre. Starniti
copilului curiozitate fata de ceea ce va face in clasa, iar cu copilul mai mare puteti
stabili ce veti face seara, cand va reintalniti acasa.
9. Nu ridicularizati copilul daca plange. Si nu rezolvati problema daca ii aratati alt
copil de langa el care nu plange. Copilul are nevoie de empatie, nu de ratiune,
exemplificare sau alte argumente care voua vi se par logice. Fiti empatic si
intelegator: „Stiu ca iti este greu”
10. Nu plecati fara sa va luati ramas-bun de la copil. El trebuie sa stie de la voi ca va
veti intoarce si trebuie sa ii dati un reper pe care il intelege: „vin sa te iau dupa masa
de pranz” sau „vin sa te iau dupa ce te trezesti”.
11. Dupa-amiaza, cand va reintalniti, nu il asaltati cu intrebari. Copilul va povesti, dar
in ritmul sau si, pentru ca lucrurile sunt noi, sigur nu va retine din primele zile tot ce
a facut.
12. Initiati un joc nou, pe drumul de la gradinita spre casa: „Ce ti-a placut cel mai
mult astazi? Dar mai putin”. Si povestiti amandoi despre ziua voastra.
13. Incepeti sa oferiti timp special pentru ascultare. Seara, cand ajungeti acasa,
ascultati-l cu adevarat. Acest exercitiu pe care il veti face de acum, din primele zile
de gradinita, il veti continua pana cand copilul va merge la liceu. Va intra in obiceiul
vostru si va fi bine. Pentru ca, maine-poimaine, va treziti ca aveti un adolescent la
masa, despre care nu stiti prea multe lucruri, pentru ca nu i-ati dat sansa sa vada ca
va pasa de programul lui, de activitatile sale marunte, sa vorbeasca deschis despre
ce il framanta.
14. Vorbiti copilului despre prietenie, cat de frumos este la gradinita, dar cat de
distractiv poate fi, impreuna cu un prieten.
15. Cititi carti cu povesti legate de gradinita. Copilul se va simti mult mai bine atunci
cand va intelege ca nu este singurul care trece prin aceste experiente. Aventurile
prin care trece personajul cartii, solutiile pe care acesta le gaseste si finalul optimist
si vesel il vor ajuta sa aiba mai multa incredere in el.
16. Sa ne jucam de-a gradinita. Folositi papusi sau jucarii de plus pentru a da viata
unor situatii cu care el se confrunta la gradinita, mai ales momentul despartirii de
dimineata si vedeti ce solutii gaseste pentru a-si incuraja animalutele.
17. Parintele trebuie sa ofere copilului sansa unei adaptari treptate, iar parintele
trebuie incurajat de educatoare sa petreaca la inceput alaturi de copil cateva ore pe
zi, in clasa cu copilul.
Perioada de acomodare este foarte importanta, deoarece este perioada in care
mama, tata, bona, bunica, merg si raman cu copilul la gradinita, aratandu-i ca poate
avea incredere in educatoare, ca e in siguranta sa doarma acolo, dar mai ales ca nu
il abandoneaza. Copilul va simti siguranta alaturi de un parinte si va intelege ca
gradinita face parte de acum din viata lui si ca este un lucru minunat sa mergi acolo
si sa te joci cu alti copii in siguranta. In perioada de acomodare, este nevoie sa
mergi cu copilul treptat, pana va ajunge sa stea singur tot programul, fiecare copil in
ritmul lui propriu, indrumati mereu de catre educatoarea grupei. “
 Vorbim despre dificultăți de reglare emoțională când apar frecvent:

 Crize de afect, numite și tantrums, peste vârsta de 4-5 ani

 Plâns prelungit, în situații de critică sau eșec minore
 Agresivitate față de părinți sau alți copii
 Impulsivitate (copilul acționează fără să se gândească) la vârsta școlară
 Blocaje în fața testelor sau situațiilor de examinare

De ce este importantă reglarea emoțională

Abilitatea de a gestiona emoțiile este utilă în toate ariile vieții, încă din primii ani de
viață. Conduce la relații de familie mai armonioase și interacțiuni mai pozitive cu
părinții, frații și familia extinsă. În plus, este necesară în relaționarea și socializarea cu
alți copii, mai ales când lipsa de control a emoțiilor include agresivitate sau anxietate
incontrolabilă. Pentru învățarea academică, este necesar controlul impulsurilor (pentru
a fi atenți), amplificarea emoțiilor pozitive pentru a-și menține interesul și a resimți
recompensa care derivă din învățare; abilitatea de a reduce sau tolera anxietatea
permite copilului să reușească în situații de evaluare.  

Cum se dezvoltă reglarea emoțională

Abilitatea de a gestiona, doza, amâna sau tolera anumite emoții negative se dezvoltă în
timp și începe din primele săptămâni de viață. Încă din perioada de bebeluș, există
variații în ceea ce privește temperamentul. Acesta se referă la reactivitatea înnăscută,
genetică a fiecărui individ. Astfel, bebelușii pot fi:

 Cu temperament ușor – par veseli majoritatea timpului, se adaptează mai ușor la

schimbări, plâng mai puțin, sunt consolați ușor de către părinți
 Cu temperament care se încălzește mai lent – sunt mai sensibili la schimbări, se
adaptează mai greu și necesită expunere foarte gradată, plâng mai des și sunt mai greu
de consolat
 Cu temperament dificil – au reacții mai intense și prelungite, sunt foarte dificil
de consolat sau liniștit, nu au rutine clare de somn și masă

Tipul de temperament va juca un rol în abilitatea copilului de a-și auto-regla emoțiile

negative, temperamentul dificil necesitând cea mai mare răbdare, implicare și atenție
din partea părinților.

În plus, anumite probleme precum ADHD, tulburările de spectru autist, tulburarea de

opoziție-sfidare, depresia, anxietatea pot face și mai dificilă gestionarea emoțiilor. De
aceea, la orice copil peste 6 ani care încă are dificultăți majore de reglare emoțională,
se recomandă un consult de psihiatrie pediatrică. Uneori, acesta poate fi de folos și la
vârste mai mici.

Desigur, mediul joacă și el un rol esențial în ceea ce privește gestionarea emoțiilor.

În primul an de viață, copilul are un repertoriu restrând de auto-reglare a emoțiilor
negative: sugerea degetului, întoarcerea privirii, legănatul. Acum, el se bazează pe
părinți pentru a fi liniștit. Reglarea externă este, astfel, primul model pe care copilul îl
cunoaște – relația de atașament securizantă, care implică un răspuns cald și acordat la
nevoile celui mic, vor pune bazele auto-reglării eficiente, mai târziu. Pentru mai multe
informații despre atașament și implicațiile sale, vă recomand seria de
articole: Atașament și teoria atașamentului și atașamentul și implicațiile sale practice. 

După primii doi ani, când copilul începe să înțeleagă suficient de bine limbajul și își
controlează corpul destul de eficient, începe delimitarea grosieră a comportamentelor
acceptabile și inacceptabile social. Acest lucru modelează exprimarea emoțiilor,
părinții se retrag mai frecvent când apar crize de afect și opoziție foarte prelungite și
răsplătesc cu zâmbete și interacțiune pozitivă emoțiile pozitive.

În această perioadă, copilul caută modelul din exterior (părintele) pentru a-și valida

reacția într-o anumită situație. Din acest motiv, în perioada 2-4 ani se pot stabili și
tipare de reactivitate care pot fi problematice mai târziu. În această etapă, copilul
experimentează și testează limitele părinților cu orice ocazie, descoperindu-și propria
independență. Acum este momentul ca părinții să știe foarte clar care sunt aceste limite
și să le impună ferm și fără a apela la comportamente emoționale. De exemplu, un
copil care face un tantrum atunci când îi este oprit televizorul, deși a fost avertizat că
asta urmează, va face același lucru și la 5 și la 7 ani, dacă părinții cedează și îl pornesc
din nou sau reacționează la rândul lor prin țipete, bruscare și ceartă. Consolarea
 verbală și o minimă consolare fizică pot fi adecvate, dar intervențiile excesiv de
emoționale și prelungite pot și ele să perpetueze acest tip de expresivitate emoțională.

Exemplul este și el foarte important și părinții trec deseori cu vederea acest aspect.

Dacă ne dorim copii care să manifeste într-un mod acceptabil emoțiile negative, atunci
și noi, adulții, trebuie să facem același lucru. Într-un mediu cu emoționalitate ridicată,
în care părinții răspund prin țipete sau ceartă la situații neplăcute, copilul va reacționa
în același fel. Similar, dacă adulții își ascund orice sentiment negativ și evită situațiile
neplăcute, copilul poate părea retras, inhibat, ca apoi brusc să manifeste o criză de
furie, după acumularea tensiunilor pe o perioadă lungă de timp.

Pe măsură ce avansează în vârstă, către perioada școlară, copiii învață să tolereze și

gestioneze emoții mai complexe. Anxietatea în fața unui test, tristețea de a pierde un
prieten, deciziile injuste ale adulților (ex. invățătoare) importanți din viața lor. În acest
punct, intervențiile părinților sunt mai subtile, mai puțin directe, lăsând întotdeauna
șansa copilul să experimenteze singur strategii și intervenind doar când ele sunt
detrimentale.

Astfel, intrinsec și fără să ne dăm seama, deprindem abilitățile de a:

 Amâna unele comportamente

 Reduce impactul unor emoții
 A ne concentra selectiv pe altceva din situație, în locul emoției
 Ne distrage atenția către ceva pozitiv
 Analiza cum am fi putut reacționa mai bine într-o anumită situație

Abilitățile de reglare emoțională

Pentru majoritatea persoanelor, reglarea emoțională este un proces care se

achiziționează și funcționează. Problema apare atunci când strategiile utilizate sunt
detrimentale – scad sentimentul foarte intens dar cauzează probleme de sănătate,
sociale, cu persoanele importante din viață sau ne fac rău, emoțional, pe termen lung.

Strategiile de reglare emoțională negative pot include, in funcție de vârstă:

 Agresivitate verbală
 Agresivitate fizică
 Autoagresivitate (tăiere, zgăriere, mușcare, lovire a propriei persoane)
 Izolare prelungită de ceilalți
 Evitarea situațiilor dificile
 Tocire afectivă
 Utilizare excesivă a calculatorului, telefonului
 Abuz de alcool, droguri

Strategiile de reglare emoțională pozitive includ:

 Recunoașterea și exprimarea asertivă a emoției negative

 Distragerea atenției
 Reducerea intensității prin tehnici de relaxare (respirație, meditație)
 Reevaluarea situației
 Automonitorizarea emoțională

În partea a doua a articolului despre reglarea emoțională, mă voi concentra pe aspecte

practice: cum pot părinții să îi ajute pe copiii cu dificultăți de reglare emoțională.
Pentru început, vă recomand și articolul Cum îmi ajut copilul să se calmeze.

Modelarea comportamentului
Perioada numită popular “cei 7 ani de acasă”, educația și atmosfera din cadrul familiei
în primii ani de viață nu pot fi supraestimate. Conștient sau nu, copilul imită ceea ce
vede părinții făcând. Din acest motiv este foarte util să ținem cont de puterea
propriului exemplu. Niciun joc și nicio tehnică nu vor fi la fel de utile dacă părinții nu
sunt la rândul lor stăpâni pe propriile emoții.

Amintesc că scopul nu este negarea emoțiilor dificile (tristețe, furie, plictiseală), ci

gestionarea lor într-un mod acceptabil pentru propria persoană și pentru cei din jur,
într-un mod conștient și asumat.

De aceea, pentru început voi propune părinților care parcurg acest articol să reflecteze
la următoarele întrebări:
 Cum reacționez când sunt furios?
 Cum reacționez când sunt speriat sau îngrijorat?
 Cum mă liniștesc când am un sentiment foarte intens?

Scopul nu este să vă judecați, ci doar să observați. Recomand ca pentru fiecare

întrebare să faceți coloane cu DA – comportamente/ acțiuni pe care vreau să le fac și
contribuie la bunăstarea mea și a familiei și NU – comportamente care nu sunt utile.
Luați-le rând pe rând și propuneți-vă strategii pentru a avea mai multe pe coloana DA
decât pe coloana NU. Iarăși, acest lucru nu ține de cât de dificilă sau stresantă e viața,
ci de cum alegem să reacționăm.

Apoi, cu lista în față, reflectați la următoarea întrebare: Care este atmosfera emoțională
pentru copil în cadrul familiei? Sunt mai multe interacțiuni pozitive decât negative, mă
cert frecvent cu partenerul, sunt stresat și ursuz, etc.

Adoptarea unor mecanisme de gestionare a emoțiilor benefice și mature se va

răsfrânge în scurt timp asupra copilului și a propriilor abilități de reglare emoțională.

Antrenamentul reglării emoționale

Este util pentru părinții al căror copii manifestă deseori comportamente dificile să vadă
acest lucru ca pe un proces de învățare. Scopul este antrenarea abilităților de reglare
emoțională, ca și cum ar învăța scrisul sau cititul. Pregătiți-vă pentru eșecuri și pași
înapoi și adaptați-vă așteptările la vârsta copilului. Scopul nu este pedepsirea
comportamentelor negative ci învățarea unora care să ajute copilul. Exersați auto-
reflecția și calmarea propriilor emoții negative în fața unui tantrum, de exemplu,
pentru a nu escalada și mai mult o situație deja dificilă.

Ca în orice proces de învățare, eforturile trebuie răsplătite. Va dura ceva timp până
când răsplata este internă (starea de bine a copilului) și comportamentul util va fi
automat. Pentru început, recompensa socială (laude, “bate palma”) este foarte utilă
pentru orice tentativă de a-și calma singur emoțiile dificile și pentru solicitarea de
ajutor din partea părintelui. Fiți foarte clari și specifici vis-a-vis de ce lăudați (“Wow,
văd că ai reușit să te liniștești singur!” sau “Văd că încă ești supărat și te descurci
foarte bine cu respirațiile, bate palma!”).
 Este util să vă concentrați pe situații specifice, atunci când pot fi anticipate. Nu
presupuneți că reacțiile emoționale disproporționale au aceeași cauză în supermarket
ca și la grădiniță sau la ora de culcare. Toleranța la frustrare este un termen umbrelă,
dar pentru a ajunge să o creștem global, trebuie pornit de la specific – exact așa cum
învățăm mai întâi bastonașe, litere,.. înainte de a scrie.

Respirația profundă
Tehnica respirației profunde este una dintre cele mai cunoscute și eficiente pentru a
calma un copil cu emoții foarte puternice. Ea acționează prin distragerea atenției și
scăderea activării fiziologice (ritmul cardiac, frecvența respirațiilor). Este totodată și
foarte simplă și implică:

 Inspir lent, profund, din abdomen (3-5 secunde)

 Ținerea respirației (3-5 secunde)
 Expir lent (3-5 secunde)

Se repetă de circa 10 ori, iar durata fiecărui timp se adaptează în funcție de vârstă și
situație.

Pentru copiii mici, poate fi mai utilă plasarea pe spate și punerea unei jucării pe burtică
pentru a observa cum se ridică și coboară.

Această metodă este în mod deosebit utilă pentru anxietate (frică), dar poate fi aplicată
și pentru furie, cu condiția ca aceasta să fie surprinsă la început, nu când a atins un
maxim și tantrum-ul este în desfășurare.

Recunoașterea și exprimarea emoțiilor

Înțelegerea și exprimarea emoțiilor se face încă de la vârste foarte mici (2-3 ani), fără
ca părintele să sesizeze. Având în față un copil cu dificultăți de reglare emoțională sau
pentru a preveni aceste situații, este util să discutați conștient și deschis despre
sentimente și emoții. Cu cât le conștientizăm mai bine, cu atât crește șansa să le putem
gestiona corespunzător.
 Utilizați jocuri și cărți adecvate pentru a învăța copilul despre o gamă largă de emoții:
fericit, entuziasmat, obosit, trist, furios, fricos, emoționat, rușinat, vinovat, etc.
Încurajați-l pe cel mic să exprime ceea ce simte clar și faceți același lucru ca și părinți
(“Mă simt puțin obosit de la serviciu dar voi face o baie și mă voi simți mai bine”).

Activitățile ce au la bază explorarea emoțiilor nu trebuie să includă jocuri sau

materiale costisitoare. Puteți face acasă cartonașe cu emoții și reacții potrivite, pe care
să le colorați împreună cu cel mic sau jocuri de rol folosind jucăriile preferate.
Exersați cu acestea numeroase situații din viața reală, de la cea mai simplă la cea mai
problematică pentru copil.

Odată ce stăpânește exprimarea unor emoții, puteți introduce și cuantificarea lor, prin
metode precum “termometrul emoțiilor”. Identificați împreună strategii de a face față
la diferite “temperaturi” ale emoțiilor. Pentru copiii mai mici, le puteți coda folosind
culori, iar pentru cei mai mari, o scală de la 1 la 7, de exemplu.

Comportamente potrivite
Pentru emoțiile dificile sau intense, este util să găsiți o serie de comportamente
potrivite, care să ajute la detensionarea situației. Acestea sunt de fapt niște strategii de
coping pentru situațiile când recunoașterea și exprimarea verbală nu sunt suficiente.
Lista este individuală pentru fiecare copil și situație în parte, dar poate include itemi
precum:

 Când sunt nervos, sar ca o minge

 Când sunt stresat și îmi fac griji, fac un puzzle sau colorez
 Când sunt frustrat și nu îmi reușește ceva, cer ajutor
 Când sunt trist, ascult muzică veselă
 Când îmi e frică, strâng mingea de cauciuc

Acestea trebuie adaptate vârstei și intereselor propriului copil și trebuie repetate

înainte de apariția emoției negative, în stare de bine și calm. La început, părintele va
aminti copilului să le îndeplinească și întotdeauna trebuie să existe opțiunea “Dacă nu
funcționează, cer ajutorul”.

Jocuri motrice
Jocurile clasice ale copilăriei par simple, dar pot fi foarte utile pentru clădirea unor
abilități mai complexe.

Încurajați ocaziile de socializare și în special jocurile de grup, inclusiv: de-a v-ați

ascunselea, semaforul (să se miște când este verde și să se oprească atunci când este
roșu), statuile (în care copilul “îngheață” într-o poziție până când altcineva vine să
îl elibereze), secvențele motorii (2 pași la stânga, o săritură, ..). Acestea încurajează
răbdarea, tolerarea frustrării (de a sta nemișcat sau ascuns), amânarea recompensei și
per total vor îmbunătăți auto-controlul.

Unii copii se luptă mai mult decât cei din jur cu achiziționarea și aplicarea
acestor abilități. Problemele de tipul ADHD, tulburare de opoziție-sfidare, tulburările
de spectru autist pot cauza dificultăți în mod deosebit. Dacă sunteți îngrijorat cu
privire la dezvoltarea emoțională, psihică sau a comportamentului la copilul dvs., vă
recomand un consult de psihiatrie pediatrică. 

Ce măsuri pot ajuta

Pentru ca acceptarea şi integrarea să aibă loc cât mai uşor, psihologii le fac părinţilor o
serie de recomandări:

 Înscrierea copilului la grădiniţă atunci când acesta este pregătit. Ar fi ideal ca

părinţii să nu forţeze începerea grădiniţei dacă simt că micuţul lor nu ar fi gata
pentru această schimbare, din punct de vedere intelectual şi emoţional. Aceştia
 trebuie să observe cu atenţie comportamentul copilului, urmărind în ce măsură
reuşeşte acesta să se adapteze unui program, să îşi exprime nevoile sau să se
obişnuiască în compania unor copii sau a unor persoane străine. Gradul de
independenţă la care aspiră cel mic indică, de asemenea, faptul că este pregătit să
se descurce cu mai puţin ajutor şi să exploreze lucuri noi.
 Familiarizarea cu ideea că va merge la grădiniță. Copilul trebuie să afle din timp ce
este grădiniţa, de ce merg copiii acolo, ce program şi ce tip de activităţi sunt la
grădiniţă etc. Lucrurile trebuie prezentate cu onestitate, fără a idealiza exagerat
acest loc. Mai mult, o plimbare în zona grădiniţei, preferabil la ora când micuţii se
joacă în curte, îl va ajuta pe copil să înţeleagă şi mai bine ce presupune mersul la
grădiniţă.
 Consolidarea sentimentului de independenţă. Pentru a diminua dependenţa de
părinţi a copilului, specialiștii îndeamnă ca, la locurile de joacă, aceştia să îl lase cât
mai des pe micuţ în compania altor copii, iar ei să supravegheze discret joaca lui.
 Rămânerea în preajma copilului în primele zile de grădiniţă. Sunt grădiniţe care
încurajează această practică şi anume prezenţa mamei sau a altui adult preferat de
copil în apropierea zonei de activităţi a celui mic. Copilul ştie că mama este acolo, în
cazul în care i se face dor de ea, şi poate chiar să meargă să-i vorbească din când în
când. Această nevoie a copilului scade, în multe cazuri, treptat, iar integrarea se
produce mai uşor şi cu mai puţine dificultăţi. Este, de asemenea, important să i se
explice micuţului că mama lui poate fi contactată oricând el are o problemă mare
(chiar şi atunci când nu se află în incinta grădiniţei) şi va veni cu siguranţă să îl ia la
încheierea programului de grădiniţă.
 Alegerea unei jucării speciale pentru grădiniţă. Strategia aşa-numitelor „jucării de
alinare” dă roade în cazul multor copii. Micuţul poate lua cu el o jucărie care să
joace rolul de prieten la grădiniţă. Aceasta îi va alina dorul de casă şi îl va însoţi
peste tot pe cel mic.
 O atitudine pozitivă şi din partea părinţilor. Adesea, părinţii sunt la fel de afectaţi
ca şi copiii lor de începerea grădiniţei. Lacrimile şi îngrijorarea lor nu trec
neobservate de către cei mici care preiau aceste sentimente negative. De aceea,
însuşi părinţii trebuie să privească cu bucurie acest moment din viaţa copilului lor.
Să fie veseli când îşi lasă copiii la grădiniţă şi la fel când vin să îi ia.
 O bună comunicare cu personalul grădiniței. Educatorii trebuie să aibă cât mai
multe informaţii despre copil pentru a-l ajuta să se integreze. Este importantă
păstrarea unei legături permanente cu personalul grădiniţei pentru a afla ce
problemă întâmpină copilul, ce progrese înregistrează, cum mânâncă sau cum
doarme, cât de bine reuşeşte să se integreze în colectiv şi să facă faţă activităţilor.
 Înţelegerea motivelor pentru care copilul refuză grădiniţa. Copiii spun că nu mai
vor să meargă la grădiniţă din motive mai mult sau mai puţin întemeiate. Indiferent
de natura lor, aceste motive trebuie aflate şi discutate pe înţelesul copilului. Unele
vor putea fi lămurite sau rezolvate, altele pot impune schimbarea grădiniţei sau
chiar renunţarea la aceasta. Important este ca problemele micuţului să nu fie
negijate, iar soluţia aleasă să fie cea mai potrivită pentru situaţia lui.
Așadar, când vă hotărâți să vă înscrieți copilul la grădiniță, nu neglijaţi pregătirea acestuia
pas cu pas. Alegeţi cu grijă grădiniţa copilului şi fiţi şi voi pregătiţi pentru marea
schimbare. Copilul creşte şi trebuie să ţineţi pasul cu noile provocări din viaţa lui. Mult
succes, dragi părinţi!

Adaptarea la gradinita: cum sa convingi copilul sa

mearga la gradinita
In primul rand, e pagubos sa gandim ca un copil trebuie convins sa mearga la
gradinita. Sau ca exista niste metode speciale care functioneaza in cazul
tuturor copiilor cu sau fara dificultati de integrare in colectivitate. Exista totusi
niste recomandari generale in legatura cu mersul copilului la gradinita si cu
buna adaptare la acest mediu:

 Familiarizeaza copilului cu gradinita: pregatirea copilului pentru

gradinita incepe in familie si se face anterior intrarii copilului in
colectivitate. Il puteti familiariza pe copil cu gradinita povestindu-i ce
implica mersul la gradinita, ce activitati se vor desfasura acolo, cum se va
juca si cu cine etc. Parintii il pot implica in mod direct pe copil in
pregatirea pentru gradinita luandu-l la cumparaturi si alegand impreuna
hainutele, rucsacelul, creioanele sau alte obiecte specifice.
 Permite copilului sa isi ia jucaria preferata la gradi. Acest lucru va face
mai usor de suportat despartirea de parinte. Jucaria preferata este un
obiect pe care copilul il are si acasa, care ii este familiar si care il ajuta sa
faca fata separarii de cei apropiati.
 Povesteste-i copilului despre educatoare ca despre o persoana in care ai
incredere. Daca cel mic va simti ca parintele va investi cu incredere
educatoarea, el se va simti in siguranta, acceptat si inteles si astfel
adaptarea la gradinita va fi mult mai usoara si mai placute.
 Reactiile emotionale ale parintilor sunt extrem de importante in
adaptarea la gradinita. Parintele trebuie sa se simta suficient de pregatit sa
lase copilul cateva ore in fiecare zi in grija unei doamne pe care nu o
cunoaste, in preajma unor copii pe care nu i-a mai intalnit. Daca parintele
va raspunde la plansul si la refuzul copilului de a ramane la gradinita cu
teama sau nesiguranta, copilul va simti si va face tot ce va putea pentru a-si
determina parintele sa il ia acasa.
 Nu minti copilul in legatura cu timpul petrecut la gradinita. Spune-i
copilului ora la care vei veni sa il iei acasa. Daca ii vei spune “Voi veni
imediat sa te iau!” copilul te va astepta toata ziua si nu se va putea bucura
de activitatile din clasa. “Imediat” pentru el, si pentru noi toti, inseamna
“foarte repede”, asa ca, timpul lui se va scurge asteptandu-te si simtindu-se
confuz ca “imediat” nu mai vine. In schimb, ii poti spune “Voi veni sa te iau
 dupa gustarea de pranz.” sau “Dupa ce te vei trezi si te vei mai juca putin
cu copiii”.
 Despartirile inainte de intrarea copilului in clasa sa fie ferme, precise,
firesti si fara amenintari: “Daca nu esti cuminte si nu o asculti pe doamna
te las aici!”. Ii puteti spune copilului “Acum plec pentru ca trebuie sa meg
la serviciu. Voi veni sa te iau dupa ce te vei trezi si vei lua gustarea.”
 Revederile sa fie naturale, fara reactii emotionale exagerate. In loc de
“N-am mai putut de dorul tau!”, “M-am topit toata ziua asteptand sa vin sa
te iau acasa!” puteti spune “Ma bucur sa te revad! Abia astept sa-mi
povestesti ce lucruri interesante ai descoperit si cum te-ai simtit astazi la
gradinita!”
 Vorbeste in fiecare zi cu copilul despre ziua petrecuta la gradinita ,
despre activitati, copii cu care a interactionat, mancare etc.

Semne de alarmă pentru părinți

Schimbarea mediului și oferirea de noi provocări intelectuale și sociale pentru copil

crează o perioadă mai vulnerabilă, în care se pot dezvolta sau releva anumite probleme

emoționale, de învățare sau de comportament. Pentru unii copii, adaptarea la grădiniță

sau școală este foarte dificilă. Ia în calcul ce îți povestesc cadrele didactice și ce

observi acasă și nu ezita să soliciți o consultație de psihatrie pediatrică dacă observați

un tipar care include, timp de câteva săptămâni, oricare dintre următoarele:

 Manifestă anxietate frecventă sau dureri inexplicabile

medical, după un orar,  în timpul săptămânii, care îl

împiedică pe copil să meargă la școală sau să își facă prieteni

 Nu povestește deloc despre colegii de la școală, pare a fi

izolat sau marginalizat, plânge mai frecvent – poate sugera

un bullying școlar
  Întârzierea în achiziția limbajului sau dificultăți marcate de

pronunție, comparativ cu ceilalți copii de vârstă apropiată

 Nu are aceleași achiziții, grosier vorbind, comparativ cu alți

copii

 Opoziționism puternic, pentru orice situație, crize de furie

frecvente, agresivitate față de alți copii – ar putea fi vorba

despre tulburarea de opoziție sfidare

 Nu poate sta în bancă, se ridică frecvent, pare a fi constant

inatent, chiar după o perioadă de adaptare – poate exista

suspiciunea de ADHD

Sănătatea emoțională, încrederea în sine și siguranța părinților sunt infinit mai

valoroase decât orice notă sau concurs!

Din aceași categorie

https://daiana.org/acomodarea-la-cresa-gradinita-partea-1-pregatirea/