Dreptul comerțului internațional

Convenția de la New York asupra prescripției în materie de vânzare internațională de

mărfuri

Precizări prealabile:

- a fost încheiată sub egida ONU în 1974;

- a fost modificată prin Protocolul de la Viena din 1980 pentru a fi armonizată cu dispozițiile
Convenției asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri;

- scopul Convenției este de a armoniza diferitele reglementări în materia prescripției, având în

vedere că în sistemul de common law prescripția este o problemă de procedură supusă forului
sesizat iar în sistemul continental prescripția este o instituție de sine stătătoare căreia i se aplică
legea contracrului. De asemenea, în ceea ce privește termenul de prescripție acesta variază
între 6 luni și 30 de ani în legislația diferitelor state semnatare;

- România a aderat la Convenție și la Protocol prin Legea 24/1992, fără rezerve sau declarații.

Convenția are un caracter supletiv (art. 3 alin. 3), în sensul în care părțile o pot exclude de
la aplicare printr-o declarație „expresă”.

Efectele Convenției sunt numai pentru viitor (art. 33) ca atare se va aplica doar contractelor
încheiate după data intrării în vigoare în statul respectiv.

Domeniul de aplicare al Convenției - art. 3 alin. 1: una din următoarele condiții alternative:

a) în momentul încheierii contractului, părțile își au sediul în state contractante diferite; sau

b) regulile dreptului internațional privat fac aplicabilă contractului legea unui stat contractant.

A. Convenția se aplică numai contractelor ce au ca obiect bunuri mobile corporale;

B. singurul criteriu admis de Convenție este cel al sediului părților contractante -

coroborați art. 3 alin.1 cu art. 2 lit. a-e (în mare, aceleași prevederi ca și în cazul Convenției de la
Viena).

Obiectul Convenției - art. 1 alin. 1: termenul de prescripție a dreptului la acțiune în materia

vânzării internaționale de bunuri mobile corporale. Obiectul este de strictă interpretare!

Ca atare, Convenția reglementează termenul de prescripție cu privire la posibilele cereri/pretenții

ale părților cu privire la un contract de vânzare internațională de bunuri, precum și cu privire la o
contravenție la contract, rezilierea sau nulitatea contractului. Sunt excluse pretențiile născute din
alte elemente independente de contract cum ar fi delictul sau dolul.

Definirea termenilor - art. 1 alin. 3 lit. a-h; conceptul de „bun mobil corporal” trebuie
corelat cu conceptul de „marfă” la care se referă Convenția de la Viena.

Cazurile de aplicare ale Convenției

a) intra sub incidența Convenției contractele de furnizare dacă partea care comandă bunurile
care urmează să fie produse nu trebuie să furnizeze o parte esențială din elementele necesare
fabricării (art. 6 alin. 2 a se vedea contractele de lohn)

b) nu intră sub incidența Convenției:

- art. 4

- contractele de antrepriză (art. 6 alin.1)

- art. 5 => a se corela cu art. 35

Termenul de prescripție - reglementat de Convenție este de 4 ani (art. 8 a se corobora cu

art. 23) - orice termen de prescripție expiră cel mai târziu la 10 ani după data la care a început să
curgă cf. art. 9-12.

Curgerea termenului de prescripție

1) regulă generală: termenul de prescripție curge de la data la care acțiunea poate fi exercitată
(art. 9 alin.1); termenul nu este întârziat în cazul în care o parte este obligată să notifice
cealaltă parte (art. 9 alin. 2 lit.a și art. 1 alin.2) sau în cazul în care convenția de arbitraj
prevede că niciun drept nu va lua naștere cât timp nu s-a pronunțat o hotărâre în cauza (art. 9
alin. 2 lit b și art. 14).

2) prescripția acțiunii în răspundere contractuală (art. 10 alin.1) - acțiunea poate fi exercitată

de la data la care s-a produs încălcarea (a se vedea și art. 1 alin. 3 lit. d pentru definirea
noțiunii de „contravenție la contract”)

Page 1 of 3
 Dreptul comerțului internațional

3) prescripția acțiunii în neconformitatea lucrului vândut, pentru care nu s-a acordat

termen de garanție (art. 10 alin. 2) - dreptul la acțiune curge de la data la care lucrul a fost
remis cumpărătorului sau oferta de remitere a fost refuzată de cumpărător. Acest art. se referă
în special la viciile aparente ale bunurilor vândute - Convenția de la Viena instituie un termen
de maxim 2 ani.

4) prescripția acțiunii întemeiate pe dol (art. 10 alin. 3) - dreptul la acțiune curge de la data la
care faptul a fost descoperit sau trebuia în mod rațional să fie descoperit. Art. este de strictă
interpretare, ca atare nu aplicăm în cazul violenței sau al erorii.

5) prescripția acțiunii în neconformitatea lucrului vândut, pentru care s-a acordat garanție
expresă (art. 11) - acțiunea poate fi exercitată de la data la care cumpărătorul notifică
vânzătorului faptul care motivează exercitarea acțiunii sale sau cel mai târziu de la data
expirării garanției. Art. vizează viciile ascunse în special sau momentele în care se acordă o
garanție expresă.

6) prescripția când s-a declarat rezoluțiunea contractului (art. 12)

a) când declarația este făcută înaintea datei de executare a contractului - de la data la care
este adresată rezoluțiunea anticipată (art. 12 alin. 1 teza I);

b) rezoluțiunea contractului nu este declarată la data sau după data începerii contractului -
data prevăzută în contract pentru executare (art. 12 alin. 1 teza II);

c) contracte cu prestare succesivă (art. 12 alin.2):

- regulă: pentru fiecare obligație curge un termen de prescripție distinct;

- excepție: dacă se declară rezoluțiunea întregului contract, de la data notificării

celeilalte părți cu privire la rezoluțiune.

Încetarea (întreruperea) curgerii termenului de prescripție

Convenția reglementează trei cauze de întrerupere a cursului de prescripție:

1) îndeplinirea de către creditor a unui act introductiv al oricărei proceduri împotriva

debitorului (a se vedea art. 1 alin. 3 lit e)

a) creditorul îndeplinește orice act care în conformitate cu legea jurisdicției sesizate este
considerat ca un act introductiv al unei proceduri împotriva debitorului (art. 13, teza I) sau
creditorul formulează o cerere într-o procedură deja existentă prin care pune în valoare dreptul său
împotriva debitorului (art. 13 teza II);

b) când părțile au hotărât să supună diferendul arbitrajului (art. 14);

c) orice altă procedură (inclusiv una administrativă) prin care creditorul își valorifică dreptul
în scopul de a obține recunoașterea sau executarea dreptului (art. 15) - cazurile enumerate de
Convenție în acest caz sunt exemplificative;

d) creditorul formulează o cerere reconvențională care va fi considerat că a fost introdusă

retoactiv, în același timp cu actul privitor la dreptul căruia îi este opusă (art. 16);

e) atunci când o procedură se finalizează fără ca o hotărâre să fie pronunțată asupra

fondului, se consideră că termenul a curs în toată această perioadă (ex. creditorul renunță la
cerere, cererea se perimă, este sesizată o instanță necompetentă sau instanța competentă a
dispus respingerea, anularea sau încetarea procedurii). În aceste cazuri, Convenția instituie un
termen special de un an care curge de la momentul încheierii procedurii (art. 17).

Reguli speciale cu privire la întreruperea curgerii termenului de prescripție (art. 18)

a) o procedură introdusă față de un debitor face să înceteze și cursul prescripției față de un

codebitor solidar, dacă acesta din urmă este informat de creditor în scris. Solidaritatea trebuie să
rezulte din contract și nu din acte accesorii (cum ar fi o garanție) pentru a putea fi supusă
reglementărilor din Convenție;

b) când o procedură este introdusă de un subdobânditor împotriva cumpărătorului,

termenul de prescripție încetează să curgă pentru recursul cumpărătorului împotriva vânzătorului,
dacă cumpărătorul l-a informat în scris pe vânzător.

2) îndeplinirea de către creditor a oricărui alt act care are efect întreruptiv de prescripție
conform legii statului unde debitorul își are sediul - un nou termen de prescripție de 4 ani
începe să curgă de la data stabilită prin legea de la locul sediului creditorului, dacă acest lucru
este permis (art. 19). Condiții cumulative pentru realizare:

- reînceperea unui nou termen de prescripție să fie permisă de legea de la sediul debitorului;

- procedura să fie pornită de creditor în acest stat;

Page 2 of 3
 Dreptul comerțului internațional

- procedura să fie pornită înainte de expirarea primului termen de prescripție (reglementat de

Convenție).

=> actele de la pct 1) și 2) își vor produce efectele și în alt stat contractant dacă creditorul
a făcut toate diligențele necesare pentru ca debitorul să fie informat cu privire la acestea într-un
termen scurt (art. 30)

3) recunoașterea de către debitor a obligației pe care o are față de creditor - art. 20,
recunoașterea trebuie făcută în scris și are ca efect începerea unui nou termen de prescripție de 4
ani.

Prelungirea (suspendarea) termenului de prescripție - art. 21, condiții:

a) împrejurările nu sunt imputabile creditorului;

b) creditorul nu putea să evite sau să învingă cauza imposibilității introducerii acțiunii;

c) creditorul este în imposibilitate de a face să înceteze cursul prescripției.

Termenul de prescripție se prelungește cu un an de la momentul în care împrejurările au încetat.

Reguli de interpretare a termenelor Convenției - art. 22 și 23

Regulă: termenul de prescripție nu poate fi modificat, nici cursul său schimbat printr-o
declarație a părților sau pe calea unui acord.

Excepții:

1. debitorul poate face cerere de recunoaștere a obligației (art. 20) caz în care prelungirea nu
poate depăși 10 ani (art. 23)

2. clauza cf căreia părțile stipulează că procedura de arbitraj poate fi angajată într-un termen de
prescripție mai scurt este valabilă dacă este în conformitate cu legea aplicabilă contractului de
vânzare (art. 22 alin. 3)

Efectele expirării termenului de prescripție:

1. expirarea termenului de prescripție nu este luată în considerare dacă nu este invocată de

partea interesată (art. 24). Totuși Convenția permite derogarea de la această prevedere și
aplicarea dreptului național al statului respectiv (art. 36).

2. niciun drept nu este recunoscut și nu devine executoriu dacă procedura a fost începută după
exiprarea termenului de prescripție (art. 25 alin. 1).

3. una din părți poate invoca un drept ca mijloc de compensație caz în care trebuie să
întrunească alternativ una din cele două condiții prevăzute de art. 25 alin. 2. Cu alte cuvinte,
se reglementează imprescriptibilitatea prin invocarea pe cale de excepție.

4. dacă debitorul execută obligația, chiar dacă nu știa că termenul este prescris, el nu mai poate
cere restituirea (art. 26).

5. dacă termenul de prescripție a expirat cu privire la partea principală a obligației, a expirat și cu

privire la drepturile accesorii (art. 27).

Calculul termenului de prescripție - art. 28 și 29

- termenul se calculează pe ani (art. 1 alin. 3 lit.h) și va expira la miezul nopții al zilei a cărei dată
corespunde cu cea în care termenul a început. În lipsă, în ultima zi a ultimei luni a termenului.

- termenul se calculează prin referire la data locului unde procedura este angajată.

- dacă ultima zi este zi de sărbătoare sau de „vacanță judiciară” se prelungește până la miezul
nopții următoarei zile lucrătoare.

Page 3 of 3