Sunteți pe pagina 1din 3

A murit Luchi…

de Otilia Cazimir

Un clopoţel a început să se smucească deasupra uşii, speriat. Parcă vrea să-şi rupă
frânghiuţa şi s-o ia la fugă.
Intrăm în clasă. Pupitrul e înalt. Mă ridic în vârful picioarelor, mă sprijin în coate şi
abia izbutesc să mă aşez, strâmb, pe-o margine de bancă. Fetele se foiesc o vreme, pe
urmă se astâmpără. E aşa de linişte, că se aude cum îşi strigă Hună, pe stradă, covrigeii
lui săraţi...
‒ Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea
mă strigă Luchi... Îmi vine-a râde. Aşa-i de caraghios să te strige cineva Casian
Alexandra! Ca şi cum ar striga-o tata pe mama, în loc de Catia, Casian Ecaterina.
Doamna se uită la mine şi râde. Are un dinte de aur, drept în faţă.   
‒ Cu mata vorbesc, fetiţo... Cum te cheamă?
Am uitat că banca e înaltă şi cad de sus, bocănind, în picioare. Simt în jurul meu
râsul stăpânit al clasei.
‒ Cum îţi zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare
parcă.
‒ Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuţite, una bondoacă si
zburlită, Luchi, ca la căţei!
Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată
mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.
‒ Nu-i adevărat! Acasă, mama îmi zice... Casian Alexandra! răspund repede, ca să se
isprăvească odată, uitându-mă urât spre zburlită.
S-a isprăvit. Nu mă mai întreabă nimeni nimic. Mă aşez la locul meu şi mă uit la
mine, la fetiţa asta nouă pe care-o cheamă Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc.
Casian Alexandra are şorţ negru, de sub care nu i se mai văd genunchii, ciorapi lungi
prinşi cu gumă de pieptăraş, şi guler de pichet alb, care-o supără puţin, cum o supără şi
cozile împletite prea strâns, care-i trag ochii spre tâmple ca la chinezoaice. Stă cuminte
cu mâinile pe pupitru şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei...
Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe
acasă, poate în lădiţa din cămară, printre resturile de jucării pe care nu le mai ştie ce-au
fost şi care nu mai au nume.
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă. Luchi era fericită...
Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi. I-e milă, ca de păpuşa moartă căreia i-a
cules ochii verzi şi reci de pe covor, într-o dimineaţă de Crăciun... demult...

1
Mă uit la turnul bisericii, pătrat şi greu. Două ciori încearcă să se aşeze alături pe
spiţele crucii. Dar vântul le umflă penele şi le suflă jos. Le văd întâi limpede, pe urmă
cenuşiu, ca printr-o ploaie măruntă şi deasă. Liniile se strâmbă. Turnul stă acum hâit,
crucea s-a întors ca semnul înmulţirii. Cum să nu cadă ciorile, săracele? Ceva fierbinte
îmi frige obrajii reci. Şi doar nu plâng.
‒ Ce ai, Casian? Ţi-e rău!
‒ Nu, doamnă...
Nu i-e rău lui Casian. Îi vine să plângă în gura mare şi nu poate. Dacă doamna ar fi
întrebat-o:
‒ Ce ai, Luchi?
Poate că ar plânge. Şi ar fi mai bine...
Dar Luchi nu mai este nicăieri. Luchi a murit. În locul ei o şcolăriţă cuminte clipeşte
mărunţel şi-şi înghite lacrimile care au, pentru întâia oară, un gust de cenuşă...
A murit Luchi...

VOCABULAR

smuci, vb. = 1. a trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau
pe cineva din locul unde se află. ♦ (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărca-
re, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa
din locul unde este prins sau legat;
pupitru, pupitre, s. = obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la
înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; (în special) bancă de școală cu fața
înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ La pupitru = la
conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație
(în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și
controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură;
stărui, vb. = 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista.
2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.);
a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să
existe; a se menține, a dăinui;
caraghios, -oasă, caraghioși, -oase, adj. = Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să
fie luat în serios;
bondoc, -oacă, bondoci, -oace, adj. = (Despre oameni; fig. despre obiecte) mărunt, mic la statură
și gras, scurt și îndesat, mic și gros;
gumă, gume, s. f. = 1. substanță vâscoasă (adică lipicioasă, cleioasă), secretată de unele plante sau
obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul,
folosită în industrie. ◊ Gumă arabică. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică
fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea

2
urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de
mestecat = pastă de mestecat, aromatizată (adică plăcut mirositoare), obținută
din gumă;

pieptar, pieptare, s. n. = 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care
acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană
de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr;
bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea
pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile
adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul.
3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului;
1
pichet = joc de cărți în care se consideră câștigător acel participant care adună mai multe cărți de
aceeași culoare sau valoare;
pichet2 s. = ţesătură deasă de bumbac, de mătase sau din fibre sintetice, făcută cu două urzeli
diferite, dintre care cea de la suprafață formează un desen (geometric) în relief; urzeală ~éli =
totalitate a firelor întinse în lungime pe războiul de țesut, printre care se trec transversal firele de
bătătură pentru a obține țesătura. 3) fig. rar (despre opere de artă) Fel de aranjare a elementelor
componente; compoziție; țesătură. 4) Acțiune reprobabilă pusă la cale în taină pentru a stârni vrajbă
sau a zădărnici ceva; intrigă;
pichet3, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. = I. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității
trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în
trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup
organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu
stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de
muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară
despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă.
II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri
sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc.
pichet4 ~ți = ţăruș înfipt în pământ pentru a marca ceva (un traseu, locul de plantare a unui arbore
etc.).
spiţă, spițe, s. f. = 1. Fiecare dintre bucățile de lemn sau dintre barele subțiri de metal care leagă
cercul sau obezile unei roți de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, spetează. 2. Fiecare dintre treptele
unei scări; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeași
persoană; p. ext. origine. ◊ Spița neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologică formată din lanțuri
de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor; obadă, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre
bucățile de lemn încovoiat care, împreunate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la
căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina. ♦
Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de
tortură în evul mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de
semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților sau ale robilor; p. ext.
cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga;
hâit, -ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit;

S-ar putea să vă placă și