PROIECT DE LECŢIE

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT: PSIHOLOGIE

CLASA: a X-a
SUBIECTUL: INTELIGENŢA ( definire şi caracterizare ; teorii privitoare la inteligenţă; măsurarea inteligenţei şi implicaţii
practice)
TIPUL LECŢIEI: de comunicare de noi cunoştinţe

OBIECTIVE :
Competenţă generală: Cunoaşterea fenomenelor psihice, a componentelor şi trăsăturilor specifice personalităţii umane, în
scopul înţelegerii vieţii subiective a omului;

Obiective operaţionale: Oo1: să definească şi să caracterizeze inteligenţa;

Oo2:să explice teoriile privitoare la inteligenţă;
Oo3:sǎ explice importanţa măsurării inteligenţei şi implicaţiile practice ale inteligenţei;

STRATEGII DIDACTICE:
 METODE ŞI PROCEDEE:
expunerea, explicaţia didacticǎ, conversaţia, problematizarea, observaţia sistematicǎ şi independentǎ,
reflecţia personalǎ, activitatea independentǎ.

 MIJLOACE ŞI MATERIALE:
fişe de lucru individuale

BIBLIOGRAFIE:
Mielu, Zlate – coordonator manual „Psihologie” – cls. A X-a, Edit. Aramis 2005
Tinca, Creţu ; Nicolae , Mitrofan; Mihai, Aniţei – colab.

1
 Elemente esenţiale de conţinut Strategii didactice
Secvenţele lecţiei T Ob. Evaluare
Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode Mijloace

1. Captarea 3' - se va realiza discutând pe -strategie -manual de observarea

atenţiei marginea următoarei discursivǎ de psihologie- sistematicǎ
afirmaţii pentru tema în tip Editura a elevilor;
cauzǎ : argumentativ- Aramis;
persuasiv ;
Oamenii sunt diferiţi în - participǎ la discuţii,
ceea ce priveşte modul în argumentându-şi
care îşi adaptează conduita rǎspunsurile ;
în funcţie de cerinţele unor
împrejurări ;în funcţie de
cum rezolvă anumite
sarcini şi probleme ;în
funcţie de soluţiile pe care
le propun în anumite
situaţii. -dezbaterea ;

2.Comunica- - se vor trece în revistǎ - ascultǎ cu atenţie

rea subiectului 2' elementele-cheie ale temei, obiectivele lecţiei ;
şi a prezente în schema lecţiei
obiectivelor (anexa nr. 1) ;
lecţiei

3. Dirijarea Definire şi caracterizare

învăţării 30' Oo1
Inteligenţa reprezintă - ascultǎ ceea ce li se
latura rezolutiv-productivă comunicǎ ;
a personalităţii .
Inteligenţa este
2
dimensiunea personalităţii
ce favorizează adaptarea - participǎ la discuţii, -strategie
conduitei intelectuale, explicând care este discursivǎ de
practice sau sociale la importanţa inteligenţei în tip explicativ ; -manual de
situaţii noi. adaptarea individului psihologie-
Inteligenţa este o calitate uman la mediu Editura
specifică a organizării Aramis;
mentale a omului,
concretizată în următoarele -expunerea ;
capacităţi :
- de a face faţă diverselor
situaţii problematice noi,
imprevizibile;
- de a adopta decizii optime
în situaţiile alternative;
- de a crea şi alege
mijloacele adecvate
scopului stabilit; - oferǎ exemple practice ; -explicaţia
- de a anticipa rezultatele didacticǎ ;
unor transformări
- de a opera cu sisteme de
semne, simboluri şi semnale
în comunicarea cu cei din
jur şi în reglarea propriei
conduite
- de a realiza succesiuni
logice (şi legice) în câmpul -conversaţia ;
unor evenimente haotice
sau aleatoare şi de a sesiza
absurdităţi
manual de
- enumeră care sunt psihologie-
3
 Teorii privitoare la teoriile privitoare la -strategie Editura
Oo2 inteligenţă inteligenţă didacticǎ de tip Aramis;
argumentativ-
1. Teoria bifactorială a deductiv ;
inteligenţei

A fost formulată de C.
Spearman. Ea diferenţiază
factorul g (inteligenţa
generală – cu ajutorul căreia
oamenii obţin performanţe
în toate domeniile de
activitate) şi factorii s - explică conţinutul -conversaţia ;
(specifici – cu ajutorul fiecărei teorii
cărora oamenii obţin
performanţe numai în
anumite domenii) ai
inteligenţei ( factorul
verbal, factorul numeric,
factorul spaţial).

2. Teoria multifactorială a
inteligenţei -problematiza-
rea ;
A fost propusă de L.
Thurstone, în care
înlocuieşte factorul g cu - explică importanţa
mai mulţi factori comuni, factorilor studiaţi în
numiţi de el abilităţi determinarea nivelului de
mentale primare: inteligenţă
- comprehensiune verbală
- fluenţă verbală -strategie manual de
4
- factorul numeric discursivǎ de psihologie-
- factorul spaţial tip explicativ; Editura
- factorul memorie Aramis;
- factorul percepţie
- factorul raţionament

3. Teoria genetică
- explică specificitatea
A fost formulată de J. fiecărui stadiu din Teoria
Piaget , care insistă mai ales genetică -expunerea;
asupra genezei inteligenţei.
Conduita inteligentă se
elaborează treptat,
parcurgând patru stadii :
1. Stadiul senzorio-motor
(0-2 ani) – specifică acestui
stadiu este gândirea de
tipul „încercare şi eroare”, -explicaţia ;
ei cunoscând obiectele - exemplifică cu situaţii
numai prin acţiunile directe concrete ;
asupra acestora ; ei sunt
incapabili să construiască
mintal un simbol care să
reprezinte obiectul care nu
mai este în câmpul lui
vizual.
2. stadiul preoperaţional
(2-7 ani) – în mod progresiv
copilul devine capabil de
formarea simbolurilor, el îşi
formează abilitatea de a -expunerea; manual de
utiliza diferite sisteme de -explicaţia ; psihologie- temǎ de
5
simboluri ce diferenţiază Editura lucru în
obiectele şi evenimentele pe - identifică unele situaţii Aramis; clasǎ ;
care le trăieşte ; sunt iniţiate în care modelele au rol
operaţiile de scriere, determinant
ordonarea în sens crescător
şi descrescător a
elementelor unei grupe, el -strategie
clasifică după diferite didacticǎ de tip
criterii . argumentativ-
3. Stadiul operaţii lor deductiv ;
concrete ( 7-12 ani) – acum -conversaţia ;
apar judecăţile şi
raţionamentele ce-i permit observarea
copilului ca dincolo de sistematicǎ
datele experienţei a elevilor;
senzoriale să întrevadă şi - reţin caracteristicile
anumiţi invarianţi fiecărui stadiu
( greutate, volum, timp,
viteză, spaţiu, cantitate de
materie), deci inteligenţa -problematiza-
este inductiv – logică şi rea ;
concretă ( la 7-8 ani copiii
admit conservarea materiei;
la 9 ani recunosc
conservarea greutăţii şi la
11 – 12 ani recunosc
conservarea volumului) .
4. Stadiul operaţiilor
formale ( 12 – 17 ani ) –
presupune capacitatea de a temǎ de
coordona propoziţiile în - exemplifică cu situaţii lucru în
unităţi mai mari. ; apare concrete stadiile din clasǎ ;
6
raţionamentul ipotetico – Teoria genetică
deductiv, se realizează
trecerea de la operarea -activitatea
asupra realului la operarea independentǎ;
asupra posibilului .
Inteligenţa devine reflexivă, -exerciţiul;
se bazează pe norme logice evaluare
şi matematice. orală
-fişe de
4. Teoria triarhică lucru
- enumeră componentele -observaţia individuale;
A fost formulată de R. Teoriei triarhice sistematicǎ şi
Sternberg , cuprinde trei independentǎ;
subteorii :
- subteoria contextuală
- subteoria componenţială -conversaţia;
- subteoria celor două
faţete

5. Teoria inteligenţelor
multiple
-activitatea
A fost introdusă de H. - enumeră independentǎ;
Gardner, care susţine că elementele Teoriei -reflecţia
există şapte forme ale inteligenţelor personalǎ;
inteligenţei : multiple
- lingvistică
- muzicală
- logico-matematică -activitatea
- spaţială independentǎ;
- kinestezică manual de
- intrapersonală -exerciţiul; psihologie-
7
 - interpersonală Editura temǎ de
Aramis; lucru în
6. Teoria inteligenţei clasǎ ;
emoţionale
- reliefează rolul -observaţia
A fost elaborată de D. inteligenţei emoţionale în sistematicǎ şi
Goleman – conform acestei adaptarea socială a independentǎ;
teorii există cinci individului
componenţe emoţionale şi
sociale de bază : -conversaţia;
- cunoaşterea de sine
- auto-control
- motivarea
- empatia observarea
- deprinderi sociale sistematicǎ
-activitatea a elevilor;
independentǎ;
Măsurarea inteligenţei şi -reflecţia
implicaţiile practice personalǎ;

Psihologia a făcut mari - participă la discuţii ,

Oo3
progrese din momentul în argumentând importanţa
care s-au construit testele ca măsurării inteligenţei şi a
mijloace principale de aflării Q.I.
măsurare a capacităţilor şi
însuşirilor psihice. -observaţia
Psihologul francez Alfred sistematicǎ şi
Binet (considerat părintele - reţin cine este părintele independentǎ;
psihometriei) este cel care psihometriei temǎ de
a construit împreună cu Th. manual de lucru în
Simon (medic) , prima psihologie- clasǎ ;
„scară metrică a Editura
8
inteligenţei” – compusă din Aramis;
30 de itemi (1904) .
În anul 1916 L. Terman a
supus testul Binet – Simon -conversaţia;
la unele îmbunătăţiri ,
apărând astfel „ Scala de
inteligenţă Stanford –
Binet” ( numele de Stanford
venind de la Universitatea
Stanford). El va păstra observarea
conceptele de „vârstă sistematicǎ
mentală” (rezultatele a elevilor
obţinute la teste) şi „vârstă - enumeră scalele de
cronologică” ( anii inteligenţă şi -activitatea
transformaţi în luni) , dar caracteristicile lor independentǎ;
introduce şi formula -reflecţia
propusă de psihologul personalǎ;
german W. Stern , cu
ajutorul căreia se calculează
coeficientul de inteligenţă :
Q.I. = VM / VC x 100.
Ultima revizie a scalei are
loc în 1985
O contribuţie majoră în -observaţia
psihodiagnoză a avut şi D. sistematicǎ şi
Wechsler (1939) : independentǎ;
- Scala Wechsler de
inteligenţă pentru adulţi - observarea
III -conversaţia; sistematicǎ
- Scala Wechsler de manual de a elevilor
inteligenţă pentru copii - III psihologie-
- Scala Wechsler de Editura
9
 inteligenţă pentru copiii Aramis;
preşcolari şi pentru copiii
şcolari mici – R. - reţin caracteristicile -activitatea
Testele de inteligenţă unui test de inteligenţă independentǎ;
trebuie să îndeplinească -reflecţia
unele cerinţe : personală
- fidelitate
- validitatea
- reţin importanţa testelor
Testele de inteligenţă de inteligenţă şi
sunt folosite în : aplicabilitatea lor
- consiliere şcolară şi
vocaţională
- selecţia profesională

4.Obţinerea 5'
performanţei ; - pe baza datelor privind - elevii participă la observarea
asigurarea importanţa inteligenţei în discuţii -conversaţia; sistematicǎ
feed-back-ului dezvoltarea personalităţii a elevilor
umane şi în dezvoltarea
individului uman , se va
realiza o caracterizare a
inteligenţei ca factor de
adaptare a individului la
mediu -activitatea manual de
5.Intensificarea - se va realiza frontal, prin - elevii răspund independentǎ; psihologie- -evaluare
retenţiei şi 7' evaluarea răspunsurilor solicitărilor -reflecţia Editura orală
transferului obţinute la solicitările personală Aramis;
adresate; evaluarea va avea
o componentǎ predominant
stimulativǎ;

10
6. Evaluarea - se vor da îndrumǎri
performanţei 3' bibliografice, referitoare la
tema abordatǎ.

ANEXA NR. 1
SCHEMA LECŢIEI

I. DEFINIRE ŞI CARACTERIZARE
Inteligenţa reprezintă latura rezolutiv-productivă a personalităţii .
Inteligenţa este dimensiunea personalităţii ce favorizează adaptarea conduitei intelectuale, practice sau sociale la situaţii noi.
Inteligenţa este o calitate specifică a organizării mentale a omului, concretizată în următoarele capacităţi :
- de a face faţă diverselor situaţii problematice noi, imprevizibile;
- de a adopta decizii optime în situaţiile alternative;
- de a crea şi alege mijloacele adecvate scopului stabilit;
- de a anticipa rezultatele unor transformări
11
- de a opera cu sisteme de semne, simboluri şi semnale în comunicarea cu cei din jur şi în reglarea propriei conduite
- de a realiza succesiuni logice (şi legice) în câmpul unor evenimente haotice sau aleatoare şi de a sesiza absurdităţi

II. TEORII PRIVITOARE LA INTELIGENŢĂ

1. Teoria bifactorială a inteligenţei
2. Teoria multifactorială a inteligenţei
3. Teoria genetică
4. Teoria triarhică
5. Teoria inteligenţelor multiple
6. Teoria inteligenţei emoţionale

III. MĂSURAREA INTELIGENŢEI ŞI IMPLICAŢII PRACTICE

Psihologia a făcut mari progrese din momentul în care s-au construit testele ca mijloace principale de măsurare a capacităţilor şi însuşirilor psihice.
Psihologul francez Alfred Binet (considerat părintele psihometriei) este cel care a construit împreună cu Th. Simon (medic) , prima „scară metrică a
inteligenţei” – compusă din 30 de itemi (1904) .
În anul 1916 L. Terman a supus testul Binet – Simon la unele îmbunătăţiri , apărând astfel „ Scala de inteligenţă Stanford – Binet”. El va păstra conceptele de
„vârstă mentală” (rezultatele obţinute la teste) şi „vârstă cronologică” ( anii transformaţi în luni) , dar introduce şi formula propusă de psihologul german W.
Stern , cu ajutorul căreia se calculează coeficientul de inteligenţă : Q.I. = VM / VC x 100.
O contribuţie majoră în psihodiagnoză a avut şi D. Wechsler (1939) :
- Scala Wechsler de inteligenţă pentru adulţi - III
- Scala Wechsler de inteligenţă pentru copii - III
- Scala Wechsler de inteligenţă pentru copiii preşcolari şi pentru copiii şcolari mici – R.
Testele de inteligenţă trebuie să îndeplinească unele cerinţe , cele mai importante fiind :
- fidelitate
- validitatea
Testele de inteligenţă sunt folosite în :consiliere şcolară şi vocaţională, selecţia profesională.

12