Sunteți pe pagina 1din 6

Proiect Fiscalitate

Înființarea unui PFA

1
În România pentru a putea derula o activitate economică, orice antreprenor trebuie să înființeze o
societate comerciala sau sa se autorizeze ca persoana fizică autorizată, întreprindere individuală
sau întreprindere familială.
Conform legii 507/2002, persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale
Uniunii Europene dar și ale celorlalte state aparținând spațiului economic european, pot
desfășura activități economice pe teritoriul României in mod independent. Acestea pot activa in
toate domeniile, meseriile și ocupațiile cu excepția celor stabilite sau interzise prin legi speciale.
O persoană fizică autorizată poate să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de
lege, folosind în principal forța sa de munca. Baza legală care reglementează autorizarea sub
această formă este OUG 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale.
Pentru a putea desfășura activități economice persoanele fizice trebuie sa îndeplinească în mod
cumulativ, următoarele condiții:
 Vârsta minimă de 18 ani in cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru
desfășurarea activităților economice în mod independent.
 Starea sănătății sa le permită desfășurarea activității pentru care solicită autorizația
 Sunt calificați, pregătire profesională sau după caz experiență profesională necesară
pentru a desfășura activitatea economică pentru care solicita autorizația.
 nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru
săvârșirea de fapte sancționate de legile financiare, vamale și6 cele care privesc disciplina
financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal; 
  îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul
sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului, protecției muncii și apărării împotriva
incendiilor și cerințele reglementărilor specifice protecției consumatorului pentru
activitatea desfășurată, precum și normele de calitate a produselor și serviciilor puse pe
piață.

Înainte de începerea activității, pentru înregistrarea fiscală și autorizarea funcționării unei


persoane fizice, este nevoie de pregătirea si depunerea următoarelor documente la Registrul
Comerțului.

1. Cererea de înregistrare, original


2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală
3. Declarația-tip pe propria răspundere care să ateste că nu desfășoară activitate la sediul
profesional, sedii secundare sau în afara acestora sau care să ateste îndeplinirea
condițiilor legale de funcționare prevăzute de legislația specială din domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii
4. Cartea de identitate sau pașaportul titularului PFA (fotocopie certificată olograf de către
titular privind conformitatea cu originalul);
5. Declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale pentru
desfășurarea activităților ca persoană fizică autorizată (formă olografă, original)

2
6. Înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra sediului profesional/punctului de lucru -
orice act juridic care conferă dreptul de folosință și/sau atestă afectațiunea specială a
spațiului, în fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu
originalul;
7. Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate
8. Dacă este cazul:
 avizul asociației de proprietari/locatari privind schimbarea destinației imobilelor colective
cu regim de locuință, prevăzut de Legea nr. 196/2018 dacă la sediul profesional, imobil
cu destinație de locuință, nu se desfășoară nicio activitate economică, persoana fizică
titulară a PFA, titularul întreprinderii individuale sau membrul întreprinderii familiale
care are dreptul de folosință asupra imobilului depune o declarație pe propria răspundere ,
sub semnătură privată, prin care atestă faptul că la sediul profesional nu desfășoară
activitate economică, în acest caz nefiind necesare formalitățile prevăzute de art. 40 alin.
(1) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de
proprietari, cu modificările și completările ulterioare.
 declarația privind desfășurarea activității de către soț/soție
 documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectațiune (declarație pe proprie
răspundere);
 documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf) și/sau
 fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experiența profesională, dacă
aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale - detalii.

După eliberarea documentelor de la registrul comerțului persoana fizică trebuie să se înregistreze


din punct de vedere fiscal la ANAF unde va depune următoarele documente la ghișeul
administrației fiscale de care aparține PFA-ul:

 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care


desfășoară activități economice in mod independent sau exercita profesii liberale in doua
exemplare
 actul de identitate (copie)
 act spațiu (copie);
 actul legal de funcționare pentru persoanele fizice care desfășoară profesii libere.

Costurile înființării PFA-ului


Pentru înființarea unui PFA se achită taxele legale percepute de Registrul Comerțului, mai există
costuri notariale și de traduceri ori eventuale cheltuieli pentru avocați sau consultanți, dacă este
cazul. Persoanele își constituie forma juridică pe cont propriu în mod automat vor avea mult mai
puțin de plătit.
În ceea ce privește sistemul fiscal, PFA-urile plătesc impozit pe veniturile independente, în cotă
de 10%. Contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) se achită doar dacă
estimează că depășesc venituri de peste 24.960 de lei pe an, echivalentul lunar al unui salariu
minim brut pe țară, al cărui cuantum este anul acesta de 2.080 de lei, conform legislației fiscale.
Sunt scutite de la plata contribuției CAS, persoanele autorizate asigurate în sisteme proprii de
asigurări sociale, pensionarii care obțin venituri ca PFA și cei care nu estimează depășirea

3
plafonului stabilit de lege. La fel ca și în cazul CAS, contribuția la sănătate nu se plătește dacă nu
este depășit plafonul sau în cazul în care persoana autorizată are deja calitatea de angajat.

Contabilitatea pentru PFA-uri oferă un avantaj fata de SRL-uri prin faptul ca persoana fizică
autorizată, cu un minim de cunoștințe economice poate să își țină singură contabilitatea în partidă
simplă, astfel economisind din costurile cu externalizarea acestui tip de serviciu.
Contabilitatea în partidă simplă este reglementată de OMFP nr. 170/2015 și se aplică pentru
următoarele categorii de persoane:

• persoanele fizice și asocierile fără personalitate juridică ale căror venituri sunt supuse
impozitului pe venit, al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe baza datelor din
contabilitate, fiind obținut din următoarele surse: activități independente, cedarea folosinței
bunurilor, activități agricole, silvicultura si piscicultura;

• persoanele sau entitățile care, prin actul normativ de înființare, prin legi speciale sau prin alte
acte normative, au obligația tinerii contabilității în partidă simplă, cu excepția persoanelor
juridice fără scop patrimonial.

Pe de altă parte, PFA-urile pot opta și pentru contabilitate în partidă dublă cu respectarea
legislației în vigoare în acest sens. Conform OMFP 170/2015 o persoana fizică autorizată poate
trece de la conducerea contabilității în partidă simplă la conducerea contabilității în partidă dublă
de la începutul exercițiului financiar ulterior celui in care au decis această trecere.

Număr angajați:

Potrivit art. 1 punctul 16 din Legea nr. 182/2016, PFA poate desfășura activitățile pentru care
este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de
angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii.

Avantajele acestei forme juridice sunt:

 costurile înființării sunt mai reduse


 cheltuieli mici de administrare ;
 contabilitatea se poate tine chiar și de persoană care a solicitat înființarea PFA-ului și nu
este nevoie de un contabil autorizat.
 se vor depune numai câteva declarații la ANAF
 o persoană fizică autorizată poate avea angajați;
 PFA-urile pot beneficia de profitul realizat oricând fără a împărți dividendele sau a trece
anul în documentele oficiale, dar bineînțeles să ia în calcul taxele ce vor trebui plătite
către stat pentru acel profit
 procesul de desființare a unui PFA este mult mai simplu și necesită costuri mai mici

Dezavantajele unei PFA

4
 pentru a putea înființa o PFA este obligatorie depunerea unor documente care atestă
pregătirea și experiența profesională a solicitantului în domeniul de activitate solicitat:
diplome, atestate, carte de muncă din care rezultă experiența profesională, etc;
 se pot alege doar codurile CAEN ce privesc activitatea în care se dorește autorizarea
PFA-ului; asta înseamnă că nu în orice domeniu poți funcționa ca PFA
 Contribuțiile pentru sănătate și CAS se vor plăti și în situația în care PFA-ul nu realizează
venit în cursul unui an, iar în această situație stabilindu-se ca bază de calcul venitul
minim pe economie
 în situația unor datorii ale PFA răspunderea persoanei fizice este maximă. Pentru a achita
toate datoriile antreprenorii pot ajunge chiar să-și sacrifice și bunurile personale

Impozitele și taxele datorate de către persoana fizică autorizată

O persoana fizică autorizată datorează la bugetul de stat următoarele taxe:


 impozit pe venit (10%) – stabilit în sistem real (10% din venitul net calculat ca diferența
între veniturile brute și cheltuielile deductibile) sau norma de venit (10% din norma de
venit publicată pentru activitatea pentru care există autorizare);
cota de impozit de 10% se aplica asupra venitului net impozabil determinat conform
art.118 din codul fiscal:
a) se determină venitul net anual (venituri impozabile – cheltuieli deductibile)
recalculat/pierderea netă recalculată pe fiecare sursă din categoriile de venituri prevăzute,
prin deducerea din venitul net anual, determinat în sistem real, a pierderilor fiscale
reportate;
b) se determină venitul net anual impozabil prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale
recalculate prevăzute la lit. a), din care se deduce contribuția de asigurări sociale datorate
potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii.
Venitul Net = Venitul Brut – Cheltuielile deductibile
Venitul Brut reprezintă (în principiu) sumele de bani încasate în urma bunurilor vândute
sau serviciilor prestate.
Cheltuielile deductibile reprezintă (în principiu) sumele de bani plătite în scopul realizării
venitului și justificate prin documente.

 CAS (25%) – dacă persoana fizică autorizată obține pe parcursul unui an un venit net mai
mare decât 12 salarii minime brute pe economie (plafon 2019 – 24.960 lei);
Contribuțiile la pensie se calculează după cum urmează:
- Fie 25% din pragul minim de 24960 lei (2080 lei salariul minim pe economie x 12
luni), adică 6240 lei pe an
- Fie 25% din suma aleasă de tine, dacă ai un venit net mai mare și vrei să cotizezi
mai mult pentru pensie
- Dacă obții venituri sub plafonul minim de 24960 lei pe an și vrei, totuși, să
plătești contribuții CAS, poți face acest lucru, caz în care vei plăti 25% din 24960
lei, adică în total 6240 lei.

5
 CASS (10%) – daca persoana fizica autorizata obține pe parcursul unui an un venit net
mai mare decât 12 salarii minime brute pe economie (plafon 2019 – 24.960 lei)
Contribuțiile la sănătate se calculează după cum urmează
- 10% din pragul minim de 24960 lei (2080 lei salariul minim pe economie x 12
luni), adică 2496 lei pe an
- Nu există posibilitatea de a contribui mai mult!
- Daca obții venituri sub plafonul minim de 24960 lei pe an și vrei, totuși, să fii
asigurat în sistemul de sănătate publică, poți face acest lucru, caz în care vei plăti
10% din 12480 (plafonul minim calculat la 6 luni), adică în total 1248 lei.

 Obligația înregistrării în scopuri de TVA a unei PFA


Obligația unei persoane fizice autorizate de a se înregistra în scopuri de TVA îi revine
atunci când cifra de afaceri anuală, declarată sau realizată, este superioară plafonului de
88.500 euro, echivalentul a 300.000 lei.

Sumele aferente impozitului pe venit și contribuțiilor sociale se stabilesc prin completarea și


depunerea Declarației Unice de către Persoana Fizică Autorizată.
Pentru anul 2019, sumele au fost stabilite în Declarația Unică depusă anul trecut și trebuie
achitate până la data de 31 iulie 2020. PFA-urile pot achita sumele datorate fie direct la
Trezoreria ANAF, fie prin transfer bancar, în contul Trezoreriei ANAF de care aparțin.

S-ar putea să vă placă și