Nina Arbore

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Conținutul paginii Tamara Nina Arbore ar trebui să fie inclus aici.

Nina Arbore

Nina Arbore, autoportret

Date personale

Nume la
Tamara Nina Arbore 
naștere

Născută 8 octombrie 1889 
Tecuci, România 

Decedată 7 martie 1942 (52 de ani)[1] 

București, România 

Părinți Zamfir Ralli-Arbore 

Frați și
Ecaterina Arbore-Ralli 
surori

Cetățenie  România 

Ocupație pictoriță
gravor[*]
desenatoare[*] 

Activitate

Domeniu
pictură  
artistic
 Studii Academia de Arte Frumoase din
München  

Pregătire Nicolae Vermont, Friedrich Fehr[*], Angelo

Jank[*], Karl Schmidt-Rottluff  

Mișcare impresionism, Neoimpresionism, fauvism  
artistică

Opere „Vas cu crini”, pictura murală a Catedralei

importante Sf. Constantin și Elena din Constanța

Influențat
Henri Matisse  
de

Modifică date / text 

Nina Arbore în atelierul lui Matisse, în dreapta cu bentiță

Tamara Nina Arbore (n. 8 octombrie 1889, Tecuci, România – d. 7 martie 1942,

[1]
 București, România) a fost o pictoriță și graficiană română, fiica lui Zamfir Ralli-
Arbore și sora Ecaterinei Arbore. A făcut studii de specialitate la Paris în atelierul-școala
al lui Henri Matisse[2], ultima promoție[3].

Cuprins

 1Biografie
 2Lucrări
 3Bibliografie
 4Note

Biografie[modificare | modificare sursă]
Nina Arbore își face studiile liceale în București, perioadă în care ia lecții de pictură de
la Nicolae Vermont.[4] În anul 1906 se înscrie și urmează cursurile Academiei de Pictură
din Munchen. Acolo studiază cu expresioniștii germani Friedrich Fehr, Angelo
Jank și Karl Schmidt-Rottluff. A urmat de asemenea cursurile profesorilor – creatori de
referință în epocă, Wilhelm von Debschitz și Albert Weisgerber.
Își continuă studiile la Paris unde va face parte din ultima promoție a școlii-atelier a
pictorului francez Henri Matisse[3]. Cu ocazia unei expoziții personale pe care o
deschide la București în anul 1928, Nina Arbore le aduce acestor maeștrii numeroase
elogii. Fiind la Paris, Nina Arbore ia contact cu boema pariziană precum și
cu radicalismul și nihilismul avangardei. Cu experiența pe care a câștigat-o se întoarce
la București în 1914 și se integrează grupurilor și asociațiunilor avangardiste
reprezentate de Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milița
Petrașcu și Dida Solomon-Callimachi. Artista are un succes enorm, fapt demonstrat de
către colecționarul Alexandru Bogdan-Pitești care-i cumpără o mulțime de lucrări
precum și de critici mari ai epocii care scriu despre ea și îi analizează cariera artistică
(vezi Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Ștefan Nenițescu, Oscar Walter Ciseck). Aceștia
descriu opera Ninei și influențele ei expresioniste, cubiste, orfiste, impresioniste, foviste,
neobizantine și chiar apropieri de pictura din Quattrocento.[3]
A fost o prezență constantă și agreabilă la Saloanele Oficiale ale vremii și la alte
expoziții de grup, de răsunet în epocă: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția
de artă futuristă de la Roma, Expoziția Internațională de Arte Plastice de
la Barcelona (unde Nina Arbore este distinsă cu Diploma de Onoare Clasa I-a în
anul 1929).
Artista este foarte cunoscută și datorită gravurilor cu tematică socială și a desenelor
sale foarte expresive cu care a ilustrat în perioada interbelică revistele „Adevărul literar
și artistic” și „Cuvântul liber”. De asemenea multe dintre desenele sale au apărut și în
revista „România muncitoare” precum și în alte publicații periodice. [5]
Nina Arbore este cunoscută și pentru ornamentarea Bisericii Sf Imparati Constantin si
Elena din Constanța prin executarea unei picturi murale de 2.000 m².
Între anii 1927–1930, participă la expozițiile Societății de Arte Frumoase din Basarabia.
Figurează în numeroase cataloage de artă ale timpului.
În numărul din 31 octombrie 1937 al revistei Adevărul literar și artistic,
corespondentul Tache Soroceanu consemna:
„...Nina Arbore a avut de la începuturile existenței ei pictoricești îndemn spre suprafețele largi de culoare
și liniile simbolice. I s-a dat, în fine, posibilitatea să-și arate întreaga măsură a talentului ei de
decoratoare, încredințându-i-se zugrăvirea bisericii Sf. Constantin și Elena din Constanța. ...Căci
păstrând canoanele stilului bizantin, Nina Arbore a făcut operă de înnoitor, operă personală.”
Nina Arbore leagă o prietenie strânsă cu Cecilia Cuțescu-Storck și cu Olga Greceanu,
toate trei formând așa zisul „Grup al
celor trei doamne” care s-a dorit o contrapondere al „Grupului celor patru”, reprezentat
de Oscar Han, Tonitza, Sirato și Ștefan Dimitrescu.[2] În 1916, alături de Olga Greceanu
și Cecilia Cuțescu-Storck, artista a înființat „Asociația femeilor pictore și sculptore”,
asociație prin intermediul căreia se organizau expoziții care promovau numeroase femei
ce au reușit să-și expună public lucrările în perioada interbelică. Asociația era patronată
de către Casa Regală a României prin Regina Elisabeta și mai apoi de către Regina
Maria.
După reînregistrarea societății artiștilor plastici din Basarabia – Societatea de Belle Arte
din Basarabia – Nina Arbore conlucrează alături de August Baillayre, Vasile Cijevschi,
George Petrașcu, Milița Petrașcu, Alexandru Plămădeală ș.a., la viața artistică de la
Chișinău, simultan antrenează plasticieni originari din Basarabia în acțiuni de creație în
alte centre culturale din România.

Cuvantul liber nr 43, 1934

A fost profesor în învățământul artistic, Academia Artelor Decorative, 1926-1927.

După punerea într-un con de umbră, de la finele anilor 1940 până la mijlocul anilor
1960, opera sa, treptat-treptat, este repusă
în circuitul cultural. Abordările semnate de criticul de artă Tudor Stavilă, dar, în mod
deosebit, de Gheorghe Vida, care
a editat o primă monografie despre opera și activitatea Ninei Arbore – Gheorghe Vida.
Nina Arbore[6]. [Monografie-album]. – Ch., Editura ARC. Maeștri basarabeni din secolul
XX, 2004. –80 P. + il. – redau dimensiunea adevărată a ceea ce înseamnă și poate să
însemne Nina Arbore în arta românească și în dezvoltarea culturii secolului al XX-lea.
Operele sale au fost incluse în multiple colecții publice: Muzeul Național de Artă al
României, Muzeul Colecțiilor de Artă București, Muzeul Municipiului București,
Biblioteca Academiei Române etc.