Ion Mincu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Ion Mincu

Date personale

Născut 20 decembrie 1852
Focșani, Principatul Moldovei

Decedat 6 decembrie 1912, (59 de ani)

București, România

Înmormântat Cimitirul Bellu 

Naționalitate  România

Cetățenie  România 

Ocupație arhitect
politician
inginer 

Activitate

Alma Mater École des Beaux-Arts  

Clădiri semnificative * Casa Lahovari

* Casa Petrașcu
* Vila Robescu, Sinaia

Modifică date / text 
  Membru post-mortem
al Academiei Române

Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani - d. 6 decembrie 1912, București) a fost un

arhitect, inginer, profesor și deputat român. Promotor al unui stil românesc în
arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Ion Mincu a integrat în
operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens
sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892) și Vila Robescu din Sinaia.

Cuprins

 1Date biografice
 2Lucrări
 3Articole
 4Distincții
 5Vezi și
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Ion Mincu, situat în Parcul Teatrului din orașul Focșani, oraș în care s-a născut
Mormântul lui Ion Mincu din Cimitirul Bellu. Troița a fost așezată în 2012

Ion Mincu s-a născut în anul 1852, la Focșani, pe atunci în județul Putna.
Studiile secundare le-a efectuat la Liceul „Unirea” din Focșani, între anii 1863 și 1871.
Din 1864 este bursier la Școala Națională de Arte Frumoase din București, înființată în
acel an. În anul 1871 se înscrie la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București, pe
care a absolvit-o în 1875, obținând diploma de inginer. Între 1877-1884 studiază la
Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de
Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect. În 1883 a primit premiul Societății
centrale a arhitecților francezi.
Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu,
care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice [1].
Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea
Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români. Între 1898-1912 este profesor la
atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de
Arhitectură din București. Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României între 1895-
1899. Între 1903-1912 a fost președintele Societății Arhitecților Români.
Ion Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în București.

Lucrări[modificare | modificare sursă]
Casa în care a locuit Ion Mincu
București, strada Arthur Verona

 Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța  (1895)

 Casa Lahovari (1886)
 Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
 Vila Robescu din Sinaia (1897)
 Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
 Școala Centrală de fete din București (1890)
 Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
 Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916
 Palatul Primăriei (proiect)
 Școala de război din București (proiect)
 Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
 A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
 Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888
(Sediul Uniunii Scriitorilor)
 Casa Vernescu (1887-1889)
 A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895)

Articole[modificare | modificare sursă]
 Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
 Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta
română)
 Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista
Literatura și arta română)
 Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)

Distincții[modificare | modificare sursă]
 Ca o recunoaștere a importanței sale în evoluția școlii românești de arhitectură,
începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București îi
poartă numele.
 În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[2]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Arhitectură neo-românească
 Petre Antonescu
 Ion D. Berindey
 Grigore Cerchez
 Nicolae Ghica-Budești
 Constantin Iotzu
 Toma T. Socolescu

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Mihaela Stoica. „Ion Mincu, marele arhitect care și-a făcut casă cu bani împrumutați de la primărie.
Caragiale venea frecvent în sufrageria în care mai târziu s-au găsit niște scrisori secrete”. Accesat
în 12 decembrie 2018.
2. ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai
Academiei Române