Sunteți pe pagina 1din 6

40 de zile şi 40 de nopţi.

Despre
Deuteronom 9, 9-10
Theologica 
lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ
Joi, 21 ianuarie 2010

În Deuteronom 9, 9-10, Moise însuşi ne relatează (la persoana I) cum s-a suit
pe munte şi a stat 40 de zile şi 40 de nopţi fără să mănânce pâine şi fără să bea
apă, abia apoi primind de la Dumnezeu cele două table ale Legii, „tablele
Legământului“. Această relatare corespunde, de altfel, repetării experienţei de
după spargerea primelor table.

Moise, întors în tabără cu cele două table de piatră, surprinde idolatria poporului
(episodul viţelului de aur) şi decide că acesta nu mai este vrednic de Legământ.
Tablele vor fi sparte, dar, după tratative cu Dumnezeu şi intervenţii din partea lui
Moise, acesta se vede nevoit să repete procesul:

„Apoi am îngenuncheat a doua oară înaintea Domnului, ca şi întâia oară, patruzeci


de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă; m-am rugat
pentru păcatele voastre cu care aţi greşit voi, făcând rău înaintea ochilor Domnului
Dumnezeului vostru şi mâniindu-L“ (v. 18).

Rugăciunea, deşi nu apare menţionată prima dată, este însă implicată de faptul că
Moise precizează „ca şi întâia oară“. Avem deci de-a face cu un post de 40 de zile,
însoţit de îngenunchere şi rugăciune. Însă, atenţie, un post în stil ebraic, care
însemna ajunare completă, nu doar selectarea alimentelor care „nu sunt de dulce“.

Să nu mănânci şi nici să bei vreme de 40 de zile este imposibil din punctul de


vedere medical. Un om sănătos nu poate rezista fără apă decât şase-şapte zile, iar
Moise se afla, în plus, într-o regiune călduroasă ziua, deci transpira şi pierdea apă.
Cum a putut supravieţui?

Semnificaţia numărului 40

Dacă vom privi însă textele biblice în ansamblu, vom observa o anume semnificaţie
a numărului 40. Potopul a ţinut „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ (Facere 7, 4,
12, 17), având ca sens distrugerea vechii generaţii păcătoase şi ridicarea din Noe a
unui nou neam omenesc. La fel, în pustie, pentru că poporul s-a înfricoşat de
raportul iscoadelor trimise şi nu a mai dorit să intre în Ţara Făgăduinţei, Dumnezeu
hotărăşte ca vreme de patruzeci de ani să-şi ispăşească cele 40 de zile cât iscoadele
fuseseră plecate (Numeri 14, 33-34). Dar, ce este cel mai important pentru tema
noastră, „S-a aprins atunci mânia Domnului asupra lui Israel şi i-a purtat prin pustie
patruzeci de ani, până când s-a sfârşit tot neamul care făcuse rău înaintea
Domnului“ (Numeri 32, 13). Această tradiţie a peregrinării prin pustie este cu
siguranţă foarte veche, fiind confirmată chiar de primul profet scriitor, Amos (2, 10;
5, 25).

Patruzeci ar sugera astfel o perioadă de transformare: generaţia păcătoasă a


potopului a fost înlocuită cu familia dreptului Noe, iar dincolo, generaţia învârtoşată
a Exodului a fost înlocuită cu generaţia născută în pustie şi hrănită cu mană.
Tot 40 de zile poartă simbolic profetul Iezechiel fărădelegile Iudei, stând culcat pe
partea dreaptă, după numărul anilor cât au durat nelegiuirile poporului (Iezechiel 4,
6). Şi tot Iezechiel arată că o pedeapsă de 40 de ani se va abate asupra Egiptului:
„Voi face pământul Egiptului o pustietate între ţările pustiite; şi cetăţile lui între
cetăţile pustiite vor fi pustii patruzeci de ani şi pe egipteni îi voi împrăştia printre
neamuri şi-i voi risipi prin ţări“. (Iezechiel 29, 12-13).

Domniile primilor regi au durat, ca un număr rotund, tot patruzeci de ani (David - 2
Regi 5, 4; 3 Regi 2, 11; Solomon - 3 Regi 11, 42). La fel au domnit şi judecători sau
regi drepţi (Otniel, primul judecător aduce pace asupra Israelului 40 de ani -
Judecători 3, 11; Debora şi Barac - Judecători 5, 31; Ghedeon - Judecători 8, 28; Eli
- 1 Regi 4, 18; Ioaş, regele bineplăcut lui Dumnezeu domneşte la fel - 4 Regi 12, 1).

Aceste ocurenţe confirmă că 40 reprezintă un număr complet, asociat unei perioade


rotunde, în care însă se produc schimbări majore, transformări radicale, de fiecare
dată în sens pozitiv: nelegiuirile sunt ispăşite, păcatele sunt decantate.

Perioadă de curăţire

Postul de 40 de zile şi 40 de nopţi al lui Moise îi aduce acestuia o transformare, pe


care o observăm mai bine în cartea Ieşirii. Mai întâi, în Ieşire 24 se spune că Moise
a stat pe munte această perioadă după ce a scris cuvintele Legământului şi le-a citit
în faţa poporului, după ce a zidit jertfelnicul cu doisprezece stâlpi şi s-au adus jertfe,
după ce poporul a fost stropit cu sângele Legământului şi, mai ales, după ce Moise
însoţit de preoţi şi de bătrâni se urcă pe munte, văd slava lui Dumnezeu şi
celebrează un ospăţ ritualic înaintea lui Domnului (v. 11). Apoi, ca un apogeu,
pentru a primi tablele de piatră scrise de Dumnezeu (v. 12): „Şi s-a suit Moise pe
munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi“ (v. 18).

Aceasta ar fi prima dată. A doua oară, după idolatria poporului prin viţelul de aur,
Moise repetă postul, scriind de data aceasta chiar el cuvintele Legământului: „Şi a
mai zis Domnul către Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea
închei Eu legământ cu tine şi cu Israel!“ Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de
zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris
Moise pe table cuvintele Legământului: cele zece porunci“ (Ieşire 34, 27-28).
Transformarea va fi însă evidentă, faţa lui Moise strălucind (v. 29-30), fapt pentru
care este temut de popor, încât Moise îşi va acoperi faţa cu un văl (v. 35).

Avem deja suficiente elemente pentru a conchide că postul de 40 de zile şi 40 de


nopţi este asociat unei experienţe duhovniceşti extrem de importante, pe care o
găsim echivalată cu „vederea lui Dumnezeu“.

Postul, ruperea de slăbiciunea trupului

Postul complet înseamnă nu doar eliminarea consumului de carne, care a apărut


abia după potop (Facere 9, 3), ca o concesie faţă de firea poftitoare a omului, ci
ruperea de slăbiciunea trupului. Deloc întâmplător, în capitolul precedent faţă de
textul nostru din Deuteronom, Moise explică pedagogia divină poporului: „Te-a
smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe
care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte
omul, ci că omul trăieşte şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului.“
(Deuteronom 8, 3).

Moise intră într-un nor, în întuneric, dar iese luminat, cu faţa strălucitoare. Pentru
Sf. Grigorie de Nyssa, intrarea lui Moise în întuneric semnifică pătrunderea omului
înduhovnicit în taina dumnezeirii. „Mintea înaintând şi, printr-o luare-aminte din ce
în ce mai mare şi mai desăvârşită, ajungând la înţelegerea adevăratei cunoaşteri, cu
cât se apropie mai mult de vedere (contemplare), cu atât vede mai mult că firea
dumnezeiască este de nevăzut (de necontemplat, de neînţeles). ş…ţ Căci în aceasta
constă adevărata cunoaştere a Celui căutat: că a-L cunoaşte stă chiar în faptul de a
nu-L cunoaşte“ (Sf. Grigorie de Nyssa, Viaţa lui Moise, trad. I. Buga, Ed. Sf.
Gheorghe Vechi, Bucureşti, 1995, p. 123). Acolo în întuneric, Moise vede arhetipul
cortului sfânt, nefăcut de mână omenească. Iar „cortul acesta este Hristos, puterea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu“, explică mai târziu Sf. Grigorie (p. 128).
Aşadar, prin postul total de 40 de zile şi 40 de nopţi, Moise trece dincolo de etapa
ascetică, pregătitoare, spre etapa contemplativă a urcuşului duhovnicesc. Pe Sinai se
învredniceşte de împărtăşirea de slava lui Dumnezeu, vederea Mântuitorului
Hristos, iar această lumină a harului i se întipăreşte pe faţă.

Experienţa lui Moise este repetată de Sf. Prooroc Ilie, care după ce este îngerul îi dă
să mănânce şi să bea, întărindu-l l-a însoţit „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi,
până la Horeb, muntele lui Dumnezeu“ (3 Regi 19, 8). Acolo, în adierea lină de
vânt, i Se arată Dumnezeu (v. 12). Şi acum putem presupune că a fost vorba de
acelaşi tip de post, pentru că se face referirea specială la întărirea prin mâncare şi
băutură, ca şi cum experienţa care urmează va fi lipsită de aşa ceva. Observăm şi
acum că postul de 40 de zile şi 40 de nopţi pregăteşte teofania.

„Să ne apropiem cu postul de muntele rugăciunilor“

În Noul Testament, vom regăsi această experienţă la începutul activităţii publice a


Mântuitorului. „Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de
zile, fiind ispitit de Satana“ (Marcu 1, 12-13). Evangheliile lui Matei şi Luca
explica perioada respectivă ca fiind de post total - „a postit patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi“ (Matei 4, 2); „în aceste zile nu a mâncat nimic“ (Luca 4, 2). Una
dintre ispitirile diavolului a vizat tocmai foamea resimţită, dar Hristos îi răspunde
citând din Deuteronom 8, 3, text pe care l-am discutat şi mai sus în legătură cu
Moise.

Concluzia ar fi că Mântuitorul repetă ca şi Sf. Ilie experienţa lui Moise, arătând însă
că El este profetul asemenea lui Moise vestit de Deuteronom 18, 15, 18. El are nu
numai acces la teofanie, ci aduce teofania însăşi, fiind Dumnezeu Întrupat. Cuvântul
cu care Moise şi Ilie s-au hrănit este Hristos Însuşi, El fiind Logosul divin.

Creştinii înşişi îşi asumă această experienţă în perioada de 40 de zile a Postului


Mare. Acum, „exemplul cel mai dezvoltat de imnografi e cel al lui Moise care s-a
depărtat de popor şi a postit timp de patruzeci de zile pentru a putea primi teofania
de pe Sinai şi Legea lui Dumnezeu. La fel, fiecare credincios trebuie să se retragă în
sine însuşi şi să postească timp de patruzeci de zile pentru a se învrednici să vadă pe
Dumnezeu, să contemple divinitatea lui Hristos în momentul teofaniei Patimii-
Înviere pentru a primi şi el, duhovniceşte, legea Iubirii gravată pe tablele de carne
ale inimii“ (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Deisis, Sibiu, 2003, pp. 98-
99). De altfel, credincioşii mărturisesc într-o cântare: „Cu postul apropiindu-ne şi
noi de muntele rugăciunilor să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele
poruncilor primindu-le înăuntru ca Moise strălucind pe faţa noastră de slava
dragostei Lui“ (p. 99).