Sunteți pe pagina 1din 3

Despre autenticitate, canonicitate şi altele asemenea

A scris Moise întreg Pentateuhul?


lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ
Joi, 4 noiembrie 2010

Abordarea istorico-critică a Scripturii este arătată cu degetul (dezaprobator) şi pentru că ar "distruge"


sfinţenia textului biblic prin negarea autenticităţii. Bunăoară, se pretinde că nu Moise a scris
Pentateuhul, ci alţii. Şi exemplele pot continua. Nici o carte biblică n-a rămas "întreagă". S-a vorbit de
surse, redactări, versiuni diferite.

Într-adevăr, tradiţia iudaică şi creştină îi atribuie lui Moise Pentateuhul. Cel mai important pentru noi:
Mântuitorul Însuşi îi atribuie lui Moise scrierea Legii (Marcu 1:44; 7:10; 10:3-4; Ioan 5:46; 7:19). Ar părea că
promotorii criticii primesc prin aceasta o lovitură de graţie, că ar trebui să-şi adune instrumentele şi să plece
acasă. Oare nu desconsideră istorico-criticii Noului Testament cuvintele Mântuitorului?

Să cercetăm puţin această problemă: a scris Moise întreg Pentateuhul?

Totuşi, în iudaism s-a precizat că nu toată legea e scrisă de Moise, cel puţin descrierea morţii lui Moise din
Deuteronom 34 nu ar fi scrisă de acesta, ci de urmaşul său, Iosua (Talmudul babilonian, tratatul Baba Bathra
15a).

Ca ortodocşi plecăm de la convingerea că un profet poate vedea în viitor şi că există inspiraţie a cărţilor biblice.
Totuşi, unele versete din Pentateuh sunt greu de atribuit lui Moise, chiar la o cercetare rapidă. De exemplu, în
Numeri 12:3 se spune: "Moise era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ". Mai logic este ca
acestea să fie scrise de un ucenic, un urmaş etc., nu de Moise însuşi, care ar părea altfel prea… lăudăros. Sau, pe
linia tradiţiei talmudice, propria descriere a morţii şi mai ales a locaţiei mormântului nu pare deloc scrisă de
Moise: "A murit Moise robul lui Dumnezeu acolo în pământul Moabului… şi a fost îngropat în vale... dar
nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi. Şi au plâns fiii lui Israel pe Moise... De atunci nu s-a
mai ridicat prooroc asemenea lui Moise..." (Deutenorom 34:5-10). Sincer, mi se pare macabru să se creadă că
Moise a scris cu sânge rece cum va muri şi că mormântul nu i se cunoaşte nici până în ziua "de astăzi" (care
"zi", din punctul de vedere al săracului profet?!).

Canon şi inspiraţie

Cum să rezolvăm deci problema? A scris Moise în întregime Pentateuhul aşa cum îl ştim astăzi sau nu? Cred că
nervozitatea din jurul acestei probleme este produsă de faptul ca noi legăm oarecum autoritatea duhovnicească a
Pentateuhului de faptul că Moise însuşi l-a scris şi nu altcineva. Deci condiţionăm canonicitatea cărţii de
paternitatea directă, personalitatea profetului fiind garanţia canonicităţii cărţii.

În realitate, garantul suprem al canonicităţii unei cărţi biblice este Dumnezeu, Care lucrează permanent prin
Duhul Sfânt în cadrul comunităţii. Dumnezeu este garantul, iar comunitatea (poporul lui Dumnezeu, Biserica)
este păzitorul acestei comori.

Pentateuhul este deci inspirat chiar şi dacă Moise nu l-a scris în întregime (sau chiar deloc). O chestiune
asemănătoare se petrece şi cu Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. La finalul ei îl pomenim cu toţii pe Sf. Ioan, "a
cărui Liturghie am săvârşit-o", totuşi se cunoaşte foarte bine că diferite părţi ale Liturghiei sunt apărute în
secolele următoare. Deci una este autoritatea (Pentateuhul este atribuit lui Moise, după cum şi Liturghia
Sfântului Ioan; aşa trebuie să înţelegem şi cuvintele Mântuitorului despre Moise ca autor), şi alta este
paternitatea literară.

Voi discuta puţin "paternitatea" mozaică plecând de la un text arhicunoscut, Decalogul (cele 10 porunci). Moise
a trăit pe la jumătatea sec. XIII î.Hr. (contemporan cu faraonul Ramses II, iar arheologic la sfârşitul Epocii
Bronzului Recent). Textul biblic spune că el i-a condus pe israeliţi din Egipt în Canaan şi a primit tablele legii.
Chiar în reprezentarea iconografică ortodoxă, Moise este închipuit primind de la Dumnezeu cele 10 porunci
scrise pe table de piatră.

Diferite redactări

Profilul însă conturat din Decalog al omului căruia îi sunt adresate poruncile este diferit de situaţia unui fugar
din Egipt. În Decalog se spune: "să nu doreşti casa aproapelui tău... nici sluga lui, nici slujnica lui" (Ieşire
20,17). Nu prea se potriveşte asta cu starea unor oameni care erau ei înşişi sclavi în Egipt şi care călătoreau prin
pustiul Sinaiului. Dacă Moise le-ar fi rostit această poruncă, probabil s-ar fi uitat unii la alţii. Mai degrabă se
potriveşte cu situaţia din Canaan, dar din perioada monarhiei (începând cu sec. XI-X î.Hr.), când păturile
sociale erau formate. Cel căruia i se adresează Decalogul, în numele autorităţii lui Moise, pare mai degrabă
israelitul liber, care avea însă în proprietate ogoare, vite şi slujitori.

Prezenţa unor redactări ulterioare ale textului se observă şi din faptul că în Facere 12:6 scrie că atunci când
Avraam a venit la stejarul Mamvri "pe atunci trăiau în ţara aceasta Canaanenii". S-ar înţelege desigur că pe
vremea când a fost scris textul, canaanenii nu mai erau majoritari în ţară. Faptul acesta s-a petrecut târziu, către
sfârşitul perioadei monarhice, când populaţiile canaanite au fost în general asimilate (în nici un caz în perioada
de început a monarhiei, adică sub David şi Solomon). Moise n-ar fi putut scrie această propoziţie, pentru că în
timpul lui tocmai canaaneii erau locuitorii ţării. De altfel, în tabelul naţiunilor din Facere 10:2 apare menţionat
Magog printre fiii lui Iafet. Cu certitudine vine din akkadiană (mat Gugi) şi înseamnă "ţara lui Gugu". Gugu
acesta nu e altul decât regele Gyges din Lidia, contemporan cu Assurbanipal (deci sec. 7 î.Hr.), dar la distanţă
de 600 de ani de Moise.

Prezenţa redactărilor se vede şi din faptul că legile cultice sunt descrise în forme diferite, care se înscriu de fapt
evoluţiei de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. De exemplu, în Ieşire 20,24 este descris un jertfelnic de
preferat de pământ, care poate fi înălţat "în tot locul". Totuşi, în Deuteronom 12,5.11.13-14 se interzice
ridicarea vreunui jertfelnic în alt loc afară de cel ales de Dumnezeu (adică de Ierusalim) (cf. v. 14 "numai în
locul pe care-l va alege Domnul"). Această diferenţă este foarte importantă, pentru ca abia în 622 î.Hr. regele
din Iuda, Iosia, iniţiază o reformă religioasă prin care interzice orice sanctuar din provincie, chiar dedicat lui
Iahve. Doar Ierusalimul rămâne singurul templu admis. Aluzii la reforma lui Iosia se regăsesc şi în Pentateuh,
însă doar în Deuteronom. Atenţie, suntem iarăşi la 600 de ani după Moise!

Sunt şi alte argumente pentru care vorbim de "redactări" referitor la Pentateuh. Astăzi, în exegeza modernă, încă
nu există o părere unanimă despre formarea Pentateuhului, ci diferite ipoteze. Totuşi, un fapt e cert.
Pentateuhul, aşa cum îl cunoaştem noi, reflectă tradiţii care se întind pe o perioadă lungă de timp. Miezul
acestor tradiţii coboară în timp până la Moise, dar în forma actuală Pentateuhul s-a definitivat prin sec. 6-5 î.Hr.
De exemplu, circumciderea devine semn distinctiv pentru israeliţi abia în sec. al VI-lea, în exilul babilonian,
pentru că babilonienii nu se circumcideau. Ea nu putea fi "semn" pentru comunitatea israelită, aşa cum e
descrisă în Facere 17:11, pentru că şi celelalte popoare din jurul Israelului o practicau (amoniţii, moabiţii,
edomiţii etc.).

Paternitate şi autoritate

Oricum, n-aş face mare caz de problema autenticităţii mozaice a Pentateuhului. Mai degrabă propoziţii de genul
"Moise n-a scris Pentateuhul" trebuie curăţate de orice nuanţă de senzaţional. Dacă cineva o consideră o
problemă de "mântuire", poate rămâne la poziţia tradiţională. De fapt, ea nu trebuie să fie un argument pentru
contestarea Scripturii. Este doar o chestiune tehnică, ce priveşte studiul Vechiului Testament, cu care trebuie să-
şi bată capul cercetătorii biblişti.

Moise este de fapt nu autorul, ci autoritatea din spatele Pentateuhului. Legea îi este atribuită lui, pentru că Legea
se bazează pe revelaţia divină pe care Moise a cunoscut-o pe Sinai. Mântuitorul n-a lăsat nimic scris, totuşi în
Marcu 1:1 se vorbeşte de "Evanghelia lui Iisus Hristos". Pentateuhul e autoritate duhovnicească nu pentru că a
fost scris de Moise, ci pentru că a fost inspirat de Dumnezeu.