Sunteți pe pagina 1din 12

METODE CROMATOGRAFICE DE ANALIZĂ ȘI SEPARARE

1.2. Separarea prin extracție lichid-lichid


Extracția lichid –lichid este o metodă de separare și concentrare care se
bazează de echilibrul de repartiție al unei substanțe între două faze lichide
nemiscibile una ca alta.
Extracția lichid –lichid constă în tranferul selectiv al unei substanțe dintr-o
fază lichidă în altă fază lichidă.
Acestă metodă de separare se numește și extracție cu solvenți deoarece, de
obicei una din fazele lichide este o soluție apoasă, iar cealaltă este un solvent
organic.
Metoda de separare prin extracție lichid-lichid se poate aplica atât la
separarea unor substanțe organice din diferite matrici cât și la separare substanțelor
anorganice, sub formă de combinații complexe ale ionilor metalici cu diferiți
liganzi, perechi de ioni, asociații moleculare etc.
Extracția lichid-lichid poate să fie însoțită de reacții chimice. Exemple de
reacții chimice folosite în procesele de extracție lichid-lichid sunt: derivatizarea
analiților cu diferiți reactivi, hidroliza, complexare, asocierea unor componenți ai
sistemului analizat în perechi ionice
Metodele experimentale de extracție lichid -lichid se clasifică în:
-extracții simple ( cu ajutorul unei pâlnii de separare) care se pot realiza în
una sau mai multe etape (extracții multiple);
-extracții complexe în care operația de extracție este combinată cu alte
operații de laborator precum distilarea, vaporizarea, centrifugarea.
Din punct de vedere al desfășurării în timp, extracțiile pot fi discontinue
sau continue și pot fi realizate în aceeași direcție sau în contra-curent.
Extracția lichid –lichid este utilizată ca etapă în multe metode de analiză
precum analiza trihalometanilor din apa potabilă tratată cu clor pentru dezinfecție.
În prezența substanțelor organice din apă, clorul folosit la dezinfecția apei
poate să formeze în anumite condiții trihalometani (CHCl3, CHBrCl2, CHBr2Cl,
CHBr3) care sunt monitorizați deoarece sunt substanțe cancerigene.

1
Trihalometanii sunt extrași din apă folosind pentan și apoi sunt separați și
analizați cantitativ prin cromatografie de gaze.

Echilibrul de distribuție se stabilește atunci când o specie chimică X se


găsește dizolvată în 2 faze lichide, una apoasă (aq) și alta organică (o) nemiscibile
una cu alta și se reprezintă prin procesul de echilibru (2.1):

Xaq X(o) (2.1)

Echilibrul este caracterizat de constanta de distribuție (constanta de


repartiție) care se exprimă prin ecuația (2.2)

( )
𝐾 = (2.2)
( )

unde: CX(o) este concentrația la echilibru a substanței X în faza organică,


CX(aq) este concentrația sunstanței X în faza apoasă.

Constanta de distribuție nu depide de volumele celor 2 faze aflate în


echilibru și nici de timpul de agitare, dar depinde de temperatură, de presiune și de
prezența unor alte specii neutre în sistem (în afară de specia chimică X care se
repartizează între cei doi solvenți).
Când speciile neutre sunt săruri anorganice se vorbește despre efectul
salting out/in. În general este favorizată trecerea substanței în faza organică.
Când Kd >1 , specia chimică X are o afinitate mai mare față de solventul
organic decât pentru fază apoasă ( analitul X are caracter predominant hidrofob),
iar când Kd <1, specia chimică X are caracter hidrofil mai pronunțat.

Randament de extracție exprimă cantitativ gradul de recuperare (regăsire)


al unei specii chimice X, după extracția cu un solvent organic (o) și se exprimă cu
ajutorul relației 2.3.

( )
𝜂= (2.3)
, ( )

După stabilirea echilibrului, X se repartizează între cele 2 faze, cea apoasă


(aq) și cea organică (o), iar randamentul de extracție se exprimă prin ecuația 2.4.

( )
𝜂= ( )
(2.4)
( )

2
Este utilă exprimarea procentuală a randamentul de extracție, sub forma
expresiei 2.5:
( )
𝜂% = ( )
100 ……………………… (2.5)
( )

Etapele unei proceduri de extracție lichid-lichid


Procedurile de extracție lichid-lichid efectuate în cadrul pregătirii unei
probe pentru analiză, prin purificare sau concentrare implică mai multe etape
precum: filtrare, centrifugare pentru a se îndepărta suspensiile sau modificarea pH-
ului prin acidulare sau alcalinizare, adăugarea de sare pentru a deplasa echilibrul de
distribuție, adăugarea de substanțe care să formeze combinații complexe cu analitul
sau cu impuritățile.
Dacă analitul X conține grupări funcționale disociabile, se poate influența
deplasarea echilibrului prin modificarea pH-ului.
Substanțele organice care conțin grupări –COOH (carboxil) se extrag cu
randamente mari în solvenți potriviți dacă pH-ul soluției apoase este acid, astfel
încât să fie evitată disocierea grupării carboxil.
În schimb, în cazul substanțelor care conțin grupări amino (bazice),
extracția în solvenți organici nemiscibili cu apa, este favorizată de pH-ul alcalin al
fazei apoase ( în mediu acid, datorită protonării grupării amino crește solubilitatea
substanței în faza apoasă, iar randamentul de extracție în faza organică scade).
Alegerea solventului pentru extracția lichid –lichid se face în funcție de
solubilitatea substanței sau a grupului de substanțe supuse extracției, de metoda de
analiză a probei rezultate, de volatilitatea solventului etc.
O problemă care apare frecvent în practică la efectuarea extracțiilor lichid
–lichid este formarea de emulsii între cele 2 faze nemiscibile, ceea ce îngreunează
separarea. Separarea celor doua faze emulsionate (spargerea emulsiei) se poate
realiza efectuând una din următoarele operații: adaugarea unui substanțe saline de
exemplu clorură de sodiu sau sulfat de sodiu în faza apoasă care deplasează
echilibrul de distribuție pentru analitul de interes în favoarea solventului organic,
filtrarea emulsiei printr-un strat de vată de sticlă sau hârtie de filtru, centrifugarea
emulsiei, adăugarea unei mici cantități dintr-un solvent organic potrivit.
Etapele unui proces general de extracție lichid-lichid sunt următoarele:
pregătirea probei pentru extracție; ajustarea temperaturii, a pH-ului, eventual
adaosul unui agent de complexare, trecerea probei într-un extractor ( în cel mai
simplu caz, o pâlnie de separare), adăugarea unui solvent nemiscibil cu faza apoasă

3
și agitare puternică, iar apoi separarea fazelor. În unele situații, extracția se repetă
pentru a se obține randamente superioare.
Ca exemplu de aplicații ale extracției pe faza solidă este analiza
pesticidelor organofosforice din medii apoase. Această analiză cuprinde o etapă de
extracție pe fază solidă a pesticidelor organofosforice din probele lichide (sucurile
de fructe) folosind acetat de etil. După această etapă, are loc concentrarea de aprox
70 de ori a pesticidelor care sunt apoi analizate prin cromatografie.
1.3 Separarea prin extracție pe fază solidă
Extracția pe fază solidă (EFS) este o metodă de separare a substanțelor
(analiților) din soluțiile în care se găsesc prin adsorția pe un mediu solid. Această
metodă de separare a început să fie utilizată începând cu deceniul al șaptelea,
alături de extracția lichid-lichid. Procesele elementare de echilibru sunt identice cu
cele întâlnite la cromatografia de lichide astfel încât extracția pe faza solidă poate fi
considerată ca o cromatografie care se desfășoară pe o microcoloană numita cartuș
de extracție.
Proba de analizat se află în stare lichidă (de cele mai multe ori ca soluție
apoasă), în timp ce mediul extractant se află în stare solidă. Ca mediu extractatant
se folosesc diferite substanțe prelucrate sub formă de particule cu mărimea intre
15-160µm, de formă sferică sau neregulată, în unele cazuri cu porozitate
controlată.
Mediile solide extractante se aleg în funcție de natura substanțelor care se
vor separa prin extracția pe fază solidă. Exemple de adsorbanți folosiți în extracția
pe fază solidă sunt: silicagel simplu sau cu substanțe organice grefate (grupe alchil
sau aril), alumină, silicat de magneziu, carbon grafitat sau rășini schimbătoare de
ioni. Natura mediului extractant se alege în funcție de natura substanțelor care
urmează să fie extrase din probă.
Substanțele reținute pe adsorbant sunt apoi reextrase. Pentru extracția de pe
adsorbantul solid se utilizează de obicei un alt solvent, față de care substanțele
adsorbite au o mai mare afinitate (solubilitate).
În prezent , sunt disponibile produse comerciale pentru realizarea EFS
(adsorbanți) într-o gamă largă care diferă prin natura chimică, mărimea, tipul de
adsorbanți. Produsele destinate EFS dau rezultate bune pentru extracția analiților
din probe, pentru concentrare și purificarea acestora astfel încât să poată fi ulterior
analizate prin metode cromatografice, electroforeză sau alte metode instrumentale.
Extracția pe fază solidă este mai eficientă decât extracția lichid-lichid,
permite obținerea de extracții cantitative, este mai ușor de realizat practic, este
rapidă și poate fi automatizată.

4
Consumul de solvenți pentru efectuarea extracției pe fază solidă este mai
scăzut compartativ cu extracția lichid-lichid, iar timpul necesar pentru realizarea
acestei separării este redus.
Prin utilizarea extracției pe fază solidă sunt evitate multe probleme asociate
cu metoda extracției lichid-lichid, asa cum sunt separarea incompletă a fazelor,
recuperari mai scăzute ( mai mici decât cantitative), folosirea de aparate complicate
din sticlă, care se pot sparge, sticlărie specială, utilizarea unor volume mari de
solvenți organici (periculoși pentru operator și pentru mediu).

1.3 Separarea prin extracție pe fază solidă


Extracția pe fază solidă (EFS) este o metodă de separare a substanțelor
(analiților) din soluțiile în care se găsesc prin adsorția pe un mediu solid. Această
metodă de separare a început să fie utilizată începând cu deceniul al șaptelea,
alături de extracția lichid-lichid. Procesele elementare de echilibru sunt identice cu
cele întâlnite la cromatografia de lichide astfel încât extracția pe faza solidă poate fi
considerată ca o cromatografie care se desfășoară pe o microcoloană numita cartuș
de extracție.
Proba de analizat se află în stare lichidă (de cele mai multe ori ca soluție
apoasă), în timp ce mediul extractant se află în stare solidă. Ca mediu extractatant
se folosesc diferite substanțe prelucrate sub formă de particule cu mărimea intre
15-160µm, de formă sferică sau neregulată, în unele cazuri cu porozitate
controlată.
Mediile solide extractante se aleg în funcție de natura substanțelor care se
vor separa prin extracția pe fază solidă. Exemple de adsorbanți folosiți în extracția
pe fază solidă sunt: silicagel simplu sau cu substanțe organice grefate (grupe alchil
sau aril), alumină, silicat de magneziu, carbon grafitat sau rășini schimbătoare de
ioni. Natura mediului extractant se alege în funcție de natura substanțelor care
urmează să fie extrase din probă.
Substanțele reținute pe adsorbant sunt apoi reextrase. Pentru extracția de pe
adsorbantul solid se utilizează de obicei un alt solvent, față de care substanțele
adsorbite au o mai mare afinitate (solubilitate).
În prezent , sunt disponibile produse comerciale pentru realizarea EFS
(adsorbanți) într-o gamă largă care diferă prin natura chimică, mărimea, tipul de
adsorbanți. Produsele destinate EFS dau rezultate bune pentru extracția analiților
din probe, pentru concentrare și purificarea acestora astfel încât să poată fi ulterior
analizate prin metode cromatografice, electroforeză sau alte metode instrumentale.

5
Extracția pe fază solidă este mai eficientă decât extracția lichid-lichid,
permite obținerea de extracții cantitative, este mai ușor de realizat practic, este
rapidă și poate fi automatizată.
Consumul de solvenți pentru efectuarea extracției pe fază solidă este mai
scăzut compartativ cu extracția lichid-lichid, iar timpul necesar pentru realizarea
acestei separării este redus.
Prin utilizarea extracției pe fază solidă sunt evitate multe probleme asociate
cu metoda extracției lichid-lichid, asa cum sunt separarea incompletă a fazelor,
recuperari mai scăzute ( mai mici decât cantitative), folosirea de aparate complicate
din sticlă, care se pot sparge, sticlărie specială, utilizarea unor volume mari de
solvenți organici (periculoși pentru operator și pentru mediu).

Principiul extracției pe fază solidă


Echilibrul de adsorbție este redat prin ecuația (2.6):
adsorbție
(Ai)soluție (Ai)solid (2.6)
desorbție

Procesul de adsorbție este complex. Acest proces se poate modela sub


forma unui interacțiuni dintre moleculele analitului (substanța care se separă prin
extracție pe fază solidă) și centrii activi de pe suprafața adsorbantului. Echilibrul de
adsorbție poate fi descris de izoterma lui Langmuir dacă se respectă următoarele
condiții: moleculele de analit se adsorb într-un singur strat pe suprafața
adsorbantului și interacțiunile dintre analit și adsorbant sunt slabe, de natură fizică.
Se notează cu 𝜃 gradul de acoperire al suprafeței sau fracția de acoperire
care reprezintă raportul dintre numărul de poziții de adsorbție ocupate și numărul
total de poziții de adsorbție disponibile. În stare de echilibru, viteza procesului de
adsorbție este egală cu cea a procesului de desorbție. Expresiile celor două viteze
sunt date de relațiile (2.7) și (2.8).

𝑣 =𝑘 𝐶 ( )
(1 − 𝜃) (2.7)

unde: 1 − 𝜃 reprezintă fracțiunea centrilor activi liberi de pe suprafața


adsorbantului,
ka - reprezintă constanta de viteză a procesului de adsorbție.

Procesul de desorbție este descris de ecuația (2.8):

𝑣 =𝑘 𝜃 (2.8)

6
La atingerea echilibrului, viteza netă de adsorbție este zero, viteza
procesului de adsorbție fiind egală cu cea a procesului de desorbție, iar constanta
de echilibru K este egală cu raportul celor 2 constante de viteză calculate din
ecuațiile (2.7) și (2.8):

𝐾= =( )
(2.9)
( )

Din ecuația (2.9) se obține expresia izotermei Langmuir (2.10):

( )
𝜃= (2.10)
( )

Conform izotermei de adsorbție Langmuir (ecuația 2.10), gradul de


ocupare al centrilor activi de pe suprafața adsorbantului depinde de constanta de
echilibru a procesului de adsorbție și de concentrația substanței de anlalizat, Ai în
faza lichidă. Extracția în fază solidă are ca principal obiectiv concentrarea analiților
din probă. Raportul de concentrare pentru o anumită specie chimică, notată A i se
exprimă prin ecuația (2.11):

𝑟 = ∙𝜂 ∙𝜂 (2.11)

Raportul de concentrare pentru substanța analizată, Ai, este direct


proporțional cu raportul dintre volumul probei și cel al solventului precum și cu
randamentul de adsorbție respectiv de desorbție. Astfel, o probă poate fi
concentrată de 20 ori dacă randamentele de extracție și de desorbție sunt 100% și
dacă volumul de solvent folosit în etapa de desorbție este de 20 de ori mai mic
decât volumul probei lichide supuse extracției în fază solidă.

Tehnici de extracție pe faza solidă


Pentru extracția pe faza solidă s-au
elaborat mai multe tehnici de lucru: extracția
pe cartuș sau microcoloana cu adsorbant
(solid phase extraction - SPE) (figura 2.1); pe
discuri de extracție (EFSD), pe fibră de
silicagel topit acoperită cu un adsorbant,
tehnica fiind cunoscuta sub numele de
7

Fig. 2.1. Cartuș utilizat în


procedurile de extracție pe fază
microextracție în fază solidă (solid phase microextraction – SPE-ME), pe corp de
agitare (bară magnetică) acoperit cu adsorbant. Cea mai utilizată tehnică este cea
pe cartușele de extracție, schema unui astfel de cartuș fiind redată în figura 2.1.
Microextracția în fază solidă (solid phase microextraction –SPME) este o tehnica
de extracție care implică utilizarea unei suport, de exemplu o fibră sau un cilindru
(microcartuș de extracție) care este acoperit cu o fază extractantă care poate fi un
polimer (lichid vâscos) sau alt tip de adsorbant. Această metodă este aplicată
pentru a extrage diferite tipuri de analiți atât volatili cât și nevolatili din diferite
medii care pot fi lichide sau gazoase.
Cantitatea de analit extras de suportul solid este proporțională cu
concentrația analitului în proba când sistemul se află în stare de echilibru. Când
timpul afectat procesului este scurt, se atinge o stare de pre-echilibru prin agitare.
Etapele extracției pe fază solidă
Alegerea adsorbantului pentru o anumită probă se face în funcție de natura
analiților de separat și de natura probei lichide. Adsorbanții utilizați pentru
extracția pe fază solidă sunt aceeași ca și la cromatografia de lichide de înaltă
performanță: silicagel sau silicagel modificat chimic precum ocatdecilsilanul Si-
C18, silicagel pe care sunt grefate grupe C8, Si-C8, silicagel cu grupe de
cianopropil (Si-CN) sau cu grupe fenil (Si-C6H5), alumina, silicat de magneziu sau
schimbători de ioni ( de anioni sau de cationi) etc. Granulometria particulelor de
silicagel folosite ca adsorbanți este de 40-60 µm.
Modificarea silicagelului prin grefarea de diferite grupe funcționale are
următoarele scopuri: creșterea selectivității atunci când grupele funcționale de pe
adsorbant sunt asemănătoare cu cele ale analiților; dezactivarea suprafeței
silicagelului pentru a se evita adsorbția prea puternică a substanțelor analizate,
creșterea stabilității adsorbantului.
Extracția pe fază solidă este o tehnică complexă datorită faptului că
procesele prin care se realizează sunt la rândul lor complexe fiind influențate de
raportul de forțe anagajate în diversele tipuri de interacțiuni care pot să se
manifeste: analit-solvent, analit-matrice, matrice-adsorbant.
Alegerea adsorbantului pentru o anumită aplicație se face astfel încât
moleculele analitului să fie adsorbite selectiv, iar celelalte substanțe prezente în
probă să nu fie adsorbite sau să fie doar slab adsorbite. Între centrii de adsobție de
pe suprafața adsorbantului și analit se formează diferite legături depinzând de
structura chimică a adsorbantului și a analitului.
Sunt posibile următoarele legături: interacțiuni slabe tip Van der Waals,
legături dipol-dipol, atracții electrostatice, legături π- π sau legături de hidrogen. De
exemplu, compușii nepolari prezenți la nivel de urme într-o matrice polară (de

8
exemplu surfactanții din apă sau pesticidele din sucurile de fructe) pot fi
concentrați selectiv pe un adsorbant nepolar precum ocatdecilsilanul Si-C18.
Totuși, interacțiunea intre analit și adsorbant nu trebuie să fie prea puternică
deoarece apoi analitul nu poate fi desorbit de pe suprafața solidului în etapa de
desorbție.
Pentru a putea aplica în practică extracția în fază solidă este necesar să se
cunoască în detaliu aceste interacțiuni și să fie optimizate toate etapele procesului
de extracție. De exemplu, în cazul extracției cafeinei, se poate utiliza pentru
extracție un cartuș de ocatdecilsilanul Si-C18.
Solvenul utilizat pentru spălare trebuie să fie foarte polar ( de exemplu
apa), iar cel pentru desorbție ( eluție) să fie mai puțin polar, de exemplu acetonitril.
Practic, extracția pe fază solidă cu ajutorul unui cartuș de extracție decurge
prin mai multe etape (fig.2.2): 1) condiționarea adsorbantului, care cuprinde două
procese: activarea și spălarea; 2) aplicarea probei în care componentul de interes
este reținut pe suprafața adsorbantului; 3) spălarea cartușului în vederea eliminării
interferenților adsorbiți nespecific, odată cu componentul; 4) eluția analitului.

Fig. 2.2. Etapele prin care decurge extracția pe fază solidă cu cartuș de extracție

Condiționarea adsorbantului are loc prin trecerea peste acesta a unui


volum dat de solvent sau a mai multor solvenți pentru a activa adsorbantul.
Adsorbanții pentru EFS funcționeaza bine numai dacă suprafața umpluturii este
perfect curată și umectată. În acest scop se realizează condiționarea adsorbantului
pentru a face posibilă adsorbția analiților în condiții optime. Umectarea suprafeței
se face prin trecerea unui solvent de umectare atingând astfel starea de echilibru
intre adsorbant și solvent. Solventul de condiționare trebuie să aibă următoarele
proprietăți: să fie un solvent slab; să fie compatibil cu adsorbantul; să îndepărteze
toate impuritățile adsorbite pe suprafața adsorbantului; să fie miscibil cu solventul
utilizat în etapa următoare. Cartușul de extracție nu trebuie să fie uscat atunci când
se introduce proba. Condiționarea adsorbantului este obligatorie pentru obținerea
9
de rezultate reproductibile. În cazul adsorbanților nemodificați (silicagel, alumina,
sulfat de magneziu) după umezire porii se umplu cu solvent, iar pe suprafața
adsorbantului se formează un film de solvent. Ca solvent de condiționare se
utilizează hexan sau izo-octan. Silicagelul chimic modificat este condiționat cu
acetonitril sau metanol dacă proba este apoasă (extracție cu fază inversă) și hexan
sau izo-octan dacă proba este de natură organică (extracție cu fază normală).
Aplicarea probei constă în introducerea probei pentru a realiza adsorbția
componenților. Proba lichidă este împinsă prin injecție printre particulele de
adsorbant din cartuș. Are loc adsorbția analiților, iar componenții nedoriți
(interferenții) părăsesc cartușul nefiind reținuți.
Spălarea cartușului are rolul de a îndepărta compușii nedoriți. În acest
scop se utilizează de obicei solventul în care este dizolvată proba. Nu se vor folosi
solvenți care să permită desorbția și solubilizarea analiților deoarece poate să scadă
randamentul de extracție sau să se piardă analiții. Debitul de solvent de spălare
trebuie să fie optimizat prin teste preliminare deoarece un debit prea mare poate să
ducă la antrenarea mecanică a analiților.
Eluția analitului de pe adsorbant este procesul prin care analitul sau
analiții sunt desorbiți de pe suprafața adsorbantului pe care au fost inițial reținuți.
În aceasta etapa se utilizează solvenți cu care analitul interacționează mai puternic
decât cu adsorbantul. În general se utilizează solvenți cu puterea cea mai mică de
eluție, dar care pot elua total componentul. Pentru o eluție optimă nu sunt necesare
mai mult de 5 valori ale volumului mort (egal cu volumul porilor adsorbantului).
Prin eluție se obține analitul preconcentrat pe cartușul de extracție într-un volum
minim de solvent și într-o stare de puritate avansată.
Toate etapele prin care decurge extracția pe fază solidă descrise anterior
sunt influențate de următoarele interacțiuni: dintre analit -adsorbant, analit-matrice,
matrice-adsorbant. De aceea, trebuie să se cunoască fenomenele pe care se bazeză
extracția pe fază solidă. În plus este necesară o activitate laborioasă de optimizare a
etapelor procesului. Dar, după stabilirea protocolului de extracție pe fază solidă
pentru o anumită separare, se constată că aceasta tehnică este avantajoasă.
Instalații pentru extracția pe fază solidă se utilizează în simplificarea și
accelerarea procedeului de adsorbție pe fază solidă. Schema de principiu precum și
imagini ale unor astfel de instalații sunt prezentate în fig. 2.3. Instalația se
monteaza la sursa de vacuum iar controlul nivelului de vid se face cu ajutorul unui
manometru. Alegerea debitelor pentru fiecare post in parte se face cu ajutorul
valvelor. Se pot prelucra simultan 12 sau 24 de probe.

10
Fig. 2.3. Schema de principiu (B) și instalații pentru extracția pe fază solidă (A, C):
1 –cartuș de extracție; 2 –vas de colectare; 3 –manometru; 4 –racord la pompa de vid
La posturile de prelucrare se pot fixa cu ajutorul unor dispozitive potrivite
atât microcoloane cât și cartușe sau discuri pentru seringă. Vidul aplicat asigură
trecerea probelor prin adsorbant și colectarea probei în recipiente de colectare de
diferite marimi: de la la vials-uri pentru autosamplere pâna la baloane cotate.
Aplicații ale extracției pe fază solidă sunt următoarele: la separarea unor
analiți, la concentrarea unor compuși aflați în concentrații foarte scăzute, la
purificarea probelor și îndepărtarea unor interferenți ceea ce permite obținerea unor
rezultate mai bune la analiza lor ulterioară prin metode cromatografice .
EFS are numeroase aplicații în domeniul analizei alimentelor, a probelor
de mediu și în analizele medicale. EFS s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă
pentru pregătirea probelor în vederea determinării medicamentelor sau
stupefiantelor din fluide biologice precum sânge, urină.
Exemple de analize ale unor poluanți din mediu sunt: determinarea
hidrocarburilor aromatice policiclice din probe de aer, apă sau sol, estrogeni din
probele de apă, compuși organici volatili din aer sau apă, clorfenoli din apă de râu
sau ape uzate, poliesteri din probe de apă sau apă uzată, produse farmaceutice
(tetracicline, carbazepine etc. ) aflate la nivel de urme chiar și în apa freatică.
Analiza hidrocarburilor aromatice policiclice care sunt compuși cu efect
cancerigen și sunt prezente în apă, aer și sol cuprinde o etapă de concentrare-
purificare din probele de mediu prin tehnica microextracției pe faza solidă folosind
agitator magnetic acoperit cu adsorbant și apoi și analiza prin cromatografia de
gaze cu detecție prin spectrometrie de masă sau detecție cu ionizare în flacără.
Compușii carbonilici sunt toxici și cancerigeni fiind emiși în atmosferă
prin procese industriale sau ca gaze de eșapament ale vehiculelor. Acești compuși
provin și din surse secundare prin foto-oxidarea hidrocarburilor. Din atmosferă,
compușii carbonilici pătrund în apă și sol prin intermediul depunerilor umede

11
(precipitații). Compușii carbonilici sunt monitorizați în apele de precipitații pentru
a evalua impactul lor asupra mediului. În acest scop s-au elaborat metode de
microextracție pe faza solidă a aldehidelor din apa de precipitații folosind ca
adsorbant de ocatdecilsilanul Si-C18 acoperit cu 2,4 dinitrofenilhidrazina (reactiv
pentru derivatizarea compușilor carbonilici). Se formează fenilhidrazonele
corespunzătoare care sunt eluate cu acetonitril și analizate prin HPLC cu detector
UV-VIS.
În cazul analizei alimentelor, EFS se aplică pentru a realiza concentrarea și
purificarea unor compuși aflați în concentrații mici (micotoxine, sulfonamide,
parabeni,amine,poliesteri din masele plastic utilizate la ambalarea produselor
alimentare) din matrici complexe precum produsele alimentare. Apoi se realizează
separarea și analiza acestor substanțe prin cromatografie sau electroforeză.

Bibliografie

1. Jercan E., Metode de separare în chimia analitică, Editura Tehnică, Bucureşti,


1983.
2. Liteanu C, Gocan S., Bold A., Separatologie analitică, Editura Dacia, Cluj-
Napoca,1981. John Wiley & Sons, Inc.2010
3. Medvedovici A., Tache F., Noţiuni fundamentale şi mărimi caracteristice in
cromatografie, Ed. Universităţii Bucureşti, 1997
4. Rouessac F., Rouessac A., Analyse Chimique, Methodes et techniques
instrumentals modernes, 3e edition, Masson, Paris, 1997.
5. Sajid M., Porous membrane protected micro-solid-phase extraction: A review
of features, advancements and applications, Analytica Chimica Acta, 2017,
965, 36-53.

12