3.cap.3 Materiale Electrotehnice

3 Materiale folosite în instalaţii electrice
3.1 Materiale conductoare

3.1.1 Aspecte generale
În cazurile practice prezintă interes, în principal, cablurile electrice izolate şi barele neizolate, precum şi
conductoarele pentru liniile aeriene de energie de medie şi înaltă tensiune. Conductoarele multifilare neizolate,
din aluminiu, pentru liniile aeriene de joasă tensiune, au fost înlocuite, în noile linii electrice, de conductoarele
izolate torsadate şi fără manta.
Clasificarea cablurilor se face în funcţie de:
a) caracteristica de funcţionare de bază, care reprezintă capacitatea de transport a unei anumite puteri la o
tensiune dată:
 cabluri de energie, prin care circulă curenţi electrici de ordinul a zeci, sute si mii de amperi, la
tensiuni joase, medii şi înalte (până la 750 kV) şi care se mai numesc şi cabluri de putere;
 cabluri de comandă, semnalizare şi control, prin care circulă curenţi electrici de ordinul amperilor,
la joasă tensiune, de regulă 230 V;
 cabluri de telecomunicaţii şi electronice, prin care circulă curenţi electrici foarte mici, de ordinul
miliamperilor.
b) gradul de mobilitate al consumatorului în timpul funcţionării:
 cabluri pentru instalaţii electrice fixe;
 cabluri pentru instalaţii electrice mobile.
c) mediul de pozare, conform căruia cablurile pot fi:
 aeriene, pozate suspendat pe stâlpi (autopurtate, adică având înglobate o funie purtătoare, sau prinse
din loc în loc cu bride de o funie purtătoare exterioară) sau pozate pe pereţii exteriori sau interiori ai clădirilor,
pe/în canale sau paturi de cabluri, pe pereţii tunelelor sau în canalizaţii;
 subterane (îngropate în pământ);
 submarine (direct în apa mărilor, lacurilor, fluviilor sau râurilor);
d) domeniul specific de folosire:
 cabluri de distribuţie de joasă tensiune, pentru aplicaţii obişnuite sau civile;
 cabluri de putere, de medie şi înaltă tensiune, la care principalul parametru calitativ şi de fiabilitate
este nivelul descărcărilor parţiale, ce reflectă gradul de omogenitate şi acurateţe al izolaţiei;
 cabluri miniere, la care se impun condiţii severe de rezistenţă mecanică, de flexibilitate, de protecţie
la scurtcircuit şi la electrocutare;
 cabluri pentru centrale nucleare, la care se impun condiţii speciale de rezistenţă la radiaţii;
 cabluri pentru aviaţie, la care se impun cerinţe specifice: greutate redusă, rezistenţă la vibraţii,
ecranare electromagnetică, imunitate la variaţii bruşte de temperatură;
 cabluri pentru locomotive şi vagoane, la care se impun condiţii speciale de rezistenţă la vibraţii şi la
agenţi chimici şi combustibili;
 cabluri pentru roboţi, de regulă cabluri hibride, ce conţin, atât circuite de energie, cât şi de comandă
şi control;
 cabluri pentru macarale, la care principala caracteristică o constituie flexibilitatea.
De menţionat că şi în alte aplicaţii se solicită respectarea unei anumite condiţii sau a mai multora, cum ar
fi:
 rezistenţa mare la tracţiune;
 rezistenţa la temperaturi înalte sau/şi joase;
 rezistenţă la radiaţii solare intense, la ozon, la diverse medii chimice agresive etc.
De regulă, în denumirea unui tip de cablu, se menţionează o parte din criteriile enumerate, ca de exemplu:
 cablu de energie pentru lucrări miniere de 6 kV, cu izolaţie şi manta din cauciuc, cu ecrane individuale
pe fiecare fază;
 cablu de telecomunicaţii cu izolaţie din polietilenă celulară, umplutură cu gel petrolier şi barieră
transversală la umezeală;
22 Consumatori de energie electrică
 cablu de energie de 20 kV, cu conductoare din aluminiu, izolaţie din polietilenă reticulată şi manta din
PVC .
În continuare vor fi analizate, în special, următoarele categorii de cabluri:
 cabluri electrice pentru instalaţii fixe;
 cabluri electrice pentru instalaţii mobile;
 cabluri şi bare neizolate.
Pentru aceste tipuri de cabluri se prezintă majoritatea aspectelor constructive şi funcţionale, cerinţe
specifice de pozare şi montaj, comportarea la diferite forme de solicitări mecanice, electrice, comportarea la foc
ş.a., date necesare în activitatea de proiectare şi execuţie a instalaţiilor electrice.
3.1.2 Criterii tehnico-economice de stabilire a tipului şi dimensiunii unui cablu

În stabilirea tipului şi dimensiunii unui cablu sunt luate în considerare următoarele criterii principale:
 Zona în care urmează a se poza cablul
 zone rurale, unde distribuţia se face la joasă tensiune (până la 1 kV) cu conductoare neizolate sau cu
cabluri izolate torsadate, pe stâlpi din lemn/beton sau la medie tensiune (de regulă la 20 kV) cu conductoare
neizolate, pe stâlpi din beton;
 zone urbane, unde distribuţia se face cu cabluri subterane, cu cabluri izolate torsadate, pe stâlpi din
lemn, metalici ori din beton sau se face numai în cabluri izolate pozate de regulă subteran.
 Tensiunea nominală a cablului se stabileşte în funcţie de tipul traseului: de transport (la tensiuni peste
110 kV) sau de distribuţie (până la 110 kV inclusiv);
 Materialele folosite ca izolaţie şi manta, în functie de valorile maxime, în regim permanent, ale
curenţilor electrici:
 pentru conductoare: cupru sau aluminiu;
 pentru izolaţia conductoarelor, funcţie de temperaturile maxime de lucru, ca de exemplu: 70 C
pentru majoritatea amestecurilor pe bază de PVC, 90C pentru polietilena reticulată (XLPE), între 65C 
90C pentru majoritatea amestecurilor pe bază de cauciuc, 180C pentru cauciucul siliconic, 220C pentru
izolaţia din teflon.
 Mediul şi geometria pozării cablului, când se introduc factori de corecţie faţă de următoarele condiţiile
ideale stabilite pentru un singur cablu:
 pentru zona climatică temperată, montare la 30C în aer şi 20C în pământ, la 0,7 m adâncime;
 pentru zona climatică subtropicală, montare la 40C în aer şi 30C în pământ, la 0,7 m adânc;
 pentru zona climatică tropicală, montare la 55C în aer şi 40C în pământ, la 0,7 m adâncime.
Astfel, dacă montarea cuprinde mai multe cabluri în paralel, pozate în pământ, în aer sau în grupuri de
fascicole pe rastele, în diferite geometrii de aşezare, se vor introduce corecţii prin care se micşorează valorile
ideale cu atât mai mult cu cât răcirea cablurilor este mai dificilă. Prin urmare, corecţiile valorii curenţilor
electrici se vor face prin aplicarea unor factori, funcţie de temperatura maximă şi, dacă este cazul, şi de valoarea
rezistivităţii solului, a locului unde se vor monta cablurile.
Regimul de lucru, de exemplu, pentru un regim ciclic (repetabilitatea unor valori/timpi de încărcare -
pauză) al sarcinii, ceea ce permite adoptarea unor valori mai mari ale curenţilor electrici sau reducerea ariei
secţiunii transversale a cablului.
Stabilirea corectă a încărcării reale a unui cablu conduce la alegerea ariei optime a secţiunii transversale a
acestuia.
3.1.3 Comportarea la foc a cablurilor

În numeroase incendii, dintre care unele cu urmări catastrofale, au fost afectate şi cablurile electrice
montate în clădiri. De circa 50 de ani se acordă o atenţie deosebită comportării la foc a cablurilor.
Studiile se referă în principal la:
 Natura materialelor şi construcţia cablului, ce pot influenţa prin:
 Uşurinţa de autoaprindere la temperaturi ridicate provocate de un incendiu extern cablurilor;
 Rezistenţa la propagarea flăcării, de care depinde extinderea incendiului. De exemplu, policlorura
de vinil (PVC) nu întreţine arderea, adică se stinge de la sine după îndepărtarea flăcării iniţiatoare, dar fumul
degajat din ardere este opac, chiar negru şi este toxic şi coroziv, în timp ce polietilena întreţine flacăra, fumul
este relativ deschis la culoare (albicios) dar gazele nu sunt toxice sau corozive. O comportare asemănătoare
PVC-ului o au şi alte izolaţii care conţin halogeni în compoziţia lor. Pentru punerea în evidenţă a caracteristicii
de propagare scăzută, respectiv a efectului de întârziere a propagării flăcării, se foloseşte simbolul FR – ( flame
retardant), adică întârziere la flacără;
Materiale folosite în instalaţii electrice 23
 Căldura degajată prin arderea cablurilor, care contribuie la susţinerea incendiului, proporţional cu
energia termică la ardere a materialelor din cablu;
 Emisia de fum - cu cât fumul este mai opac, cu atât este mai dificilă evacuarea personalului şi
eventual a bunurilor. Pentru a caracteriza această situaţie se foloseşte simbolul LSZH (Low Smoke Zero
Halogen), adică nivel redus de fum şi fără halogeni (fără aportul lor toxic şi coroziv);
 Producerea de gaze toxice, cu implicaţii asupra sănătăţii sau chiar vieţii oamenilor surprinşi în
incintele afectate de incendiu;
 Producerea de gaze corozive, ce conduc la pierderi materiale, mai ales asupra echipamentelor
electrice;
 Locul de pozare şi modul de instalare, ce pot influenţa prin:
 Felul şi importanţa consumatorilor: alimentarea separată a consumatorilor foarte importanţi, a
circuitelor de avarie şi iluminare a căilor de evacuare;
 Modul de pozare: în grup, în grupuri de fascicole, în poziţie verticală, orizontală sau înclinată, direct
în aer sau în ţevi metalice, cabluri de curenţi electric pentru circuite de comandă şi semnalizare lângă cabluri de
energie, treceri simple prin pereţi şi pardosele/tavane sau treceri speciale (dopuri) ş.a.;
 Existenţa vechilor gospodării de cabluri ce pot constitui sursă potenţială de foc, căldură, gaze toxice
şi corozive.
Pentru evaluarea sau măsurarea diverselor efecte negative menţionate s-au iniţiat o serie de metode care
sunt într-o continuă perfecţionare.
Rezultatele obţinute la testele de ardere au condus la o clasificare a cablurilor în funcţie de comportarea la
foc, cum ar fi: cabluri cu întârziere la foc, cabluri cu risc scăzut la foc, cabluri cu zero halogeni etc. Se mai
folosesc încă denumiri incorecte, de felul cabluri rezistente la foc sau cabluri incombustibile.
Începând din anul 1990, pentru obiective importante cum ar fi centralele electrice, s-a început definirea şi
construcţia unor tipuri cabluri care îşi menţin funcţia de bază pentru o perioadă scurtă (de ordinul a 30, 60, 90
sau 120 de minute), ceea ce asigură menţinerea unor funcţiuni vitale ale instalaţiilor de semnalizare şi stingere a
incendiilor şi de evacuare în siguranţă a personalului. Deşi ard, aceste cabluri îşi îndeplinesc sarcinile de bază
pe perioada de timp garantată. De menţionat faptul că un rol puternic de întârziere îl au armătura din benzi de oţel
şi straturile de vopsele speciale (intumescente - care la foc îşi cresc foarte mult volumul şi se transformă într-un
strat protector) aplicate după pozare peste fascicolele de cabluri.
Cu toate eforturile de standardizare la nivel internaţional, nu s-a reuşit o clasificare uniformă a cablurilor
din punctul de vedere al comportării la foc a acestora. În tabelul 3.1 [3.1] se prezintă o clasificare a nivelelor de
performanţă la foc ale cablurilor .
Tabelul 3.1 Nivele de performanţă la foc pentru diferite tipuri de cabluri

Tipul cablului Comportarea la foc Aplicaţie
Pentru menţinerea circuitelor esen-
- rezistenţă la foc şi integri-
ţiale cum ar fi iluminatul şi alarma
Izolaţie minerală tatea circuitelor până la tem-
de incendiu, circuitele pentru decup-
(manta din cupru) peratura de topire a cuprului;
larea în siguranţă a proceselor critice
- risc neglijabil la foc.
etc.
Aceeaşi aplicaţie ca mai sus, dar
Integritate limitată a - rezistenţă la foc limitată;
integritatea circuitelor menţinută
circuitelor, risc foarte - întârziere la flacără;
pentru perioadă scurtă de timp. Risc
redus la foc, zero - niveluri foarte reduse de
scăzut provocat de combustibilitatea
halogeni fum şi de emisii gaze toxice.
cablului.
Integritate limitată a - rezistenţă la foc limitată; Aceeaşi aplicaţie ca mai sus, dar risc
circuitelor, risc redus la - întârziere la flacără; crescut provocat de emisia de fum şi
foc, (conţine halogeni) - emisie redusă de gaze acide; gaze acide.
- emisie redusă de fum.
Pentru instalare în zone unde fumul
Risc scăzut la foc, nivel - cu întârziere la flacără, şi gazele toxice pot să fie un risc
scăzut de fum, zero niveluri reduse de fum şi pentru personal sau echipamente
halogeni gaze toxice. sensibile, dar unde nu este necesară
integritatea circuitelor.
- cu întârziere redusă la
Emisie redusă a compu-
flacără; În locurile unde sunt necesare
şilor pe bază de PVC
- fum şi/sau gaze acide niveluri reduse de fum şi de gaze
(sau a polimerilor
reduse; corozive, comparativ cu cablurile pe
clorinaţi)
- posibilă reducere a propa- bază de PVC sau polimeri clorinaţi.
gării flăcării.
În locurile unde întârzierea flăcării
PVC sau polimeri
- cu întârziere la flacără. este dorită, dar fumul şi gazele nu se
clorinaţi
consideră a produce riscuri serioase.
În locurile unde cablurile sunt

Izolaţie din fluorpoli- - întârzierea la flacără este expuse la temperaturi înalte sau la
meri inerentă. medii agresive în condiţii de folosire
normală.
Fără întârziere la flacără În locurile unde cerinţele de
(polietilena sau performanţă la foc sunt scăzute sau
- uşor combustibile.
amestecurile pe bază de unde combustibilitatea cablului
cauciuc etilenpropilenic) prezintă un risc scăzut.
În România se folosesc următoarele categorii de cabluri:

 Cabluri fără întârziere la propagarea flăcării – cele care încercate conform standardului SR CEI 60332-
1 [3.2], nu corespund (cablul supus unei flăcări calibrate ca intensitate termică un anumit timp, continuă să ardă
şi după stingerea flăcării până la arderea completă a epruvetei). Din această categorie fac parte cablurile cu
izolaţie şi manta din polietilenă, ca de exemplu cablurile telefonice, dar care de regulă sunt montate în pământ,
situaţie în care nu se mai pune problema comportării la foc; pozate însă în clădiri sunt foarte periculoase;
 Cabluri cu întârziere la propagarea flăcării – cele care încercate conform standardului SR CEI 60332-1
[3.2], corespund (cablul supus unei flăcări calibrate ca intensitate termică un anumit timp, continuă să ardă
pentru scurt timp şi după stingerea flăcării iniţiatoare, după care focul se stinge de la sine). Din această
categorie fac parte toate cablurile cu izolaţie şi manta din PVC, unele din acestea putând îndeplini şi condiţiile
de la încercarea în grup. În această categorie se mai pot include, după efectuarea încercării, şi unele cabluri cu
izolaţie din polietilenă şi cu manta din PVC;
 Cabluri cu întârziere mărită la propagarea flăcării – cele care încercate conform standardului SR CEI
60332-3 [3.3], corespund (cablul supus unei flăcări calibrate ca putere termică, cu o intensitate mai mare decât
cea din standardul SR CEI 60332-1 de mai sus, un anumit timp, continuă să ardă pentru scurt timp şi după
stingerea flăcării, după care focul se stinge de la sine); încercarea se face în trei grade de severitate, în funcţie de
cantitatea de material combustibil pe metrul de fascicol /grup supus arderii, astfel:
 categoria C (cea mai puţin severă) - fascicul de 1,5 litri de material combustibil pe metru;
 categoria B (medie) - fascicul de 3,5 litri de material combustibil pe metru;
 categoria A (cea mai severă) - fascicul de 7,0 litri de material combustibil pe metru.
3.1.4 Producători de cabluri din România

În România sunt câţiva mari producători de cabluri, cu o tradiţie de peste 30 ani şi alţi noi producători
aflaţi într-o continuă dezvoltare.
În continuare ,sunt menţionate, succint, principalele tipuri de cabluri realizate de unii dintre aceşti
producători:
 ICME Cablel Bucureşti, fosta ICME Bucureşti, în prezent proprietate majoritară a grupului Viohalco-
Hellenic Group din Grecia, produce:
 conductoare şi cordoane cu izolaţie pentru instalaţii de interior;
 cabluri de energie de 1; 6;10 şi 20 kV;
 cabluri de telecomunicaţii de până la 2400 perechi;
 cabluri de comandă şi control de 0,5 şi 1 kV;
 cabluri de sudare, în cauciuc, în gama 10  150 mm2 ;
 cabluri navale;
 cabluri miniere ş.a.
 IPROEB Bistriţa, având ca principal acţionar trustul Electromontaj, produce:
 conductoare şi cordoane cu izolaţie din PVC pentru instalaţii de interior;
 cabluri de energie de 1; 6 şi 20 kV;
 cordoane şi cabluri cu izolaţie şi manta din cauciuc (navale, miniere ş.a.);
 funii din aluminiu şi din oţel/aluminiu pentru linii aeriene.
 Prysmian Slatina, preluată de grupul financiar american Goldman Sachs, produce:
 cabluri de energie de 1; 6 şi 20 kV;
 cabluri de telecomunicaţii de până la 2400 perechi;
 funii din aluminiu şi din oţel/aluminiu pentru linii aeriene.
 ROMCAB Târgu-Mureş, fostă Electromureş, preluată de grupul Paneuro, produce:
 conductoare şi cordoane cu izolaţie din PVC pentru instalaţii de interior;
 cabluri de energie de 1 kV;
 cordoane simple sau cu terminale injectate;
 cordoane flexibile şi cabluri telefonice de mică capacitate (număr mic de perechi).
3.1.5 Cabluri electrice pentru instalaţii fixe

3.1.5.1 Cabluri de energie pentru instalaţii fixe
a) Cabluri de energie de joasă tensiune cu conductoare din cupru sau aluminiu, izolaţie şi manta din PVC,
nearmate şi armate.
Descriere: Standardul SR CEI 60502-1/2006 [3.5] ca bază, însoţit de standardul de produs al fiecărui
producător. Din STAS 8778, s-a preluat simbolizarea:
C – cabluri cu conductoare din cupru;
A – cabluri cu conductoare din aluminiu;
Y – izolaţie si/sau manta din PVC;
Ab – armătură din benzi din oţel.
Exemple de notare:
 CYY 425: cablu de energie de joasă tensiune, cu conductoare din cupru, izolaţie şi manta din PVC,
cu 4 conductoare, fiecare cu aria secţiunii transversale de 25 mm 2;
 ACYAbY 3240+120: cablu de energie de joasă tensiune, cu conductoare din aluminiu, izolaţie şi
manta din PVC, cu 3 conductoare de fază, fiecare cu aria secţiunii transversale de 240 mm 2 şi un conductor
neutru cu aria secţiunii transversale de 120 mm 2 .
Utilizare: distribuţia energiei electrice în instalaţii electrice fixe.
Montaj:
 cele care nu sunt armate: în pământ, trase în conducte de cabluri (ţevi din oţel sau plastic), sub un
strat protector de cărămidă sau similar şi în aer în interiorul sau exteriorul clădirilor, fără solicitări mecanice;
 cele armate: direct în săpătură, fără altă protecţie mecanică (eventual cu o bandă de avertizare
colorată din plastic) şi în aer .
În figura 3.1 se prezintă o secţiune transversală printr-un cablu de joasă tensiune.
Cablurile pot avea unul până la cinci conductoare, de formă rotundă (r) sau sector (s), iar din punct de
vedere constructiv, pot fi masive (e) sau multifilare (m), iar ariile secţiunii transversale pot fi cele din anexele
3.2, 3.3, 3.4 şi 3.5, unde sunt prezentate şi alte date: diametrele maxime, greutăţile, rezistenţa electrică a
conductoarelor şi încărcările admisibile pentru situaţiile standard prezentate (a se vedea paragraful 3.1.2),
pentru pozare în pământ sau în aer. Conductoarele neutre pot avea izolaţie bicoloră (galben-verde) şi aria
secţiunii transversale egală cu cea a conductoarelor de fază, dar şi o secţiune redusă, cu valoarea cea mai
apropiată de jumătate din secţiunea fazei, aleasă din şirul secţiunilor nominale.
Conductoare
Conductoare
Izolaţie PVC
Izolaţie PVC Manta interioară
PVC
Umplutură Armătură benzi
Manta PVC din oţel
Manta PVC
a) b)
Fig. 3.1  Construcţia cablurilor de joasă tensiune:
a) cabluri nearmate; b) cabluri armate.
Culoarea izolaţiei conductoarelor este normalizată:

 albastru deschis sau negru la cablurile cu un conductor (la cerere poate fi oricare culoare);
 la cablurile cu mai multe conductoare (în funcţie de felul instalaţiei în care se montează - cu sau fără
conductor de protecţie), culoarea conductoarelor este cea dată în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Culorile izolaţiei conductoarelor în cablurile de joasă tensiune
Număr de Cablu cu conductor de Cablu fără conductor de Cablu cu conductor de
conductoare protecţie verde-galben protecţie verde-galben protecţie concentric
2 VG/N N/AD N/AD
3 VG/N/AD N/AD/M N/AD/M
4 VG/N/AD/M N/AD/M/N N/AD/M/N
5 VG/N/AD/M/N N/AD/M/N/N Negru marcat cu cifre
VG = verde galben; AD = albastru deschis; M = maro; N = negru; culoarea verde galben
constă din una sau două dungi longitudinale galbene pe un fond de verde.
Materialul de umplutură este un element constructiv opţional, folosit, mai ales, în cazul conductoarelor
rotunde.
Armătura poate fi şi din sârme rotunde (Ar), sau din sârme late(Al) din oţel.
Caracteristicile constructive şi funcţionale ale diferitelor cabluri sunt date în anexe, după cum urmează:
CYY (anexa 3.2), ACYY (anexa 3.3), CYAbY (anexa 3.4) şi ACYAbY (anexa 3.5).
Alte variante constructive pot avea una sau mai multe caracteristici funcţionale suplimentare privind de
exemplu comportarea la foc sau la condiţii particulare de mediu, cum ar fi de pildă temperatura minimă (la
nivelul mantalei) la instalare de +5C iar în exploatare la 33C.
b) Conductoare izolate pentru instalaţii electrice de joasă tensiune
În tabelul 3.3 se prezintă principalele utilizări ale conductoarelor izolate pentru instalaţii electrice de joasă
tensiune.
Tabelul 3.3 Principalele utilizări ale conductoarelor izolate pentru instalaţii electrice de joasă tensiune
Tensiune
Simbol Standard maximă Descriere Utilizare
[V]
În instalaţii interioare fixe,
FY(română)
montate în tuburi de protecţie.
sau H07V-U Conductoare din
SR HD Nu se admite montarea directă
H07V-R 750 cupru cu izolaţie din
21.3 S3 sub tencuială, înglobate în
(interna- PVC.
betoane sau sub acţiunea
ţional)
directă a razelor solare
In instalaţii interioare fixe,
montate în tuburi de protecţie.
Conductoare din
STAS Nu se admite montarea directă
AFY 750 aluminiu cu izolaţie
6865-89 sub tencuială, înglobate în
din PVC.
betoane sau sub acţiunea
directă a razelor solare
MYf
În instalaţii electrice interioare
(română)
fixe şi mobile, unde se cere o
SR HD Conductoare flexibile
500 flexibilitate mărită. Nu se
H05V-K 21.3 S3 cu izolaţie din PVC.
admite utilizarea în aer liber
(interna-
sub acţiunea intemperiilor
ţional)
În instalaţii electrice interioare
fixe şi mobile, unde se cere o
SR HD Conductoare flexibile
H07V-K 750 flexibilitate mărită. Nu se
21.3 S3 cu izolaţie din PVC.
admite utilizarea în aer liber
sub acţiunea intemperiilor
În funcţie de tipul izolaţiei se mai întîlnesc şi alte variante constructive: cu XLPE (polietilenă reticulată)
pentru utilizare la 90C, cu PE termoplastică fără halogeni, cu emisie redusă de fum (LSFH), cu cauciuc siliconic
(Fsiff sau FffSi), ş.a.
În anexa 3.6 se prezintă dimensiunile constructive şi curenţii electrici admisibili ale conductoarelor FY şi
AFY.
c) Cabluri de energie de medie tensiune cu conductoare din aluminiu, izolaţie din polietilenă reticulată şi
manta din PVC, nearmate.
Caracteristicile acestora sunt date în standardul SR CEI 60502-2/2006 [3.6] ca bază, însoţit de standardul
de produs al fiecărui producător.
Tensiunea nominală :12/20 kV.
Utilizare: transportul energiei electrice în instalaţii fixe.
Construcţia cablurilor de 12/20 kV este arătată în figura 3.2. Polietilena reticulată provine din polietilena
termoplastă (simplă sau nereticulată) la care s-au adăugat agenţi de reticulare care, la temperatura din coloana
de reticulare sau prin iradiere, produc în masa izolaţiei o serie de noi legături chimice mai stabile, care conferă
conductorului şi izolaţiei o temperatură de lucru în regim permanent de 90C, faţă de 70C cât are polietilena
termoplastă. Această creştere permite adoptarea unor curenţi de încărcare substanţial mai mari şi o stabilitate
mecanică şi la scurtcircuit superioare.
Manta exterioară
din PVC sau PE
Strat semi-
conductor interior Ecran din sârmă din
cupru
Strat semiconductor
exterior
Conductor din
aluminiu Izolaţie XLPE
Fig. 3.2  Construcţia cablurilor de 12/20 kV.
Descriere: A2XSrY; A2XSr2Y-B, în care A  conductor din aluminiu; 2X simbolul pentru izolaţie
(poate fi şi pentru manta la alte cabluri) din polietilenă reticulată (prescurtat XLPE); Sr  ecran (screen) din
sârme rotunde; Y  manta din PVC; 2Y  manta din polietilenă termoplastă; B  barieră transversală la
umezeală. Varianta constructivă A2XSr2Y-B se recomandă pentru soluri cu umezeală ridicată.
De regulă, se construiesc cu un singur conductor, nearmate şi se folosesc în reţele trifazate.
La cablurile de medie şi înaltă tensiune, izolaţia este cuprinsă între două straturi semiconductoare cu rol de
uniformizare a câmpului electric, avînd ca efect micşorarea pierderilor dielectrice.
Caracteristici generale:
 temperatura minimă (la nivelul mantalei) la instalare: +5C, în exploatare: -330 C;
 temperatura maximă de utilizare ( la nivelul conductorului): +90C;
 temperatura maximă admisă la scurtcircuit timp de max. 5 secunde: +250C;
 tensiunea de încercare: 30 kV, 50Hz, timp de 5 minute;
 nivelul descărcărilor parţiale: max. 1 pC la 24 kV (2U0), (U0  tensiunea de fază între conductoare
şi pământ);
 tanδ: max. 4010-4 ;
 raza minimă de curbură admisă: în timpul pozării 15D (D  diametrul exterior al cablului), iar după
pozare 15D.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale cablurilor de 12/20kV sunt date în anexa 3.7.
3.1.5.2 Cabluri de comandă, control şi semnalizare

Cablurile de comandă, control şi semnalizare, numite în continuare cabluri de semnalizare, se construiesc
pentru două tensiuni nominale: 0,25/0,5 kV şi 0,6/1 kV.
Descriere: SR CEI 60502 - 1 şi standardul de producător.
Utilizare: în instalaţii fixe, pozare în tuburi sau conducte, în interiorul sau exteriorul clădirilor, iar cele
armate direct în pămînt.
Variante constructive: CSYY: cabluri de semnalizare nearmate; CSYEY: cabluri de semnalizare nearmate,
dar ecranate; CSYAbY: cabluri de semnalizare armate.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale al cablurilor de semnalizare de tipul CSYY sunt date
în anexa 3.8
Domeniul temperaturilor de montaj şi utilizare sunt similare cu cele ale cablurilor de energie (a se vedea
paragraful 3.1.5.1).
Tensiunea de încercare: 3,5 kV, 50 Hz, timp de 5 minute.
Cablurile ce cuprind în simbol litera F sunt cu întârziere mărită la propagarea flăcării.
3.1.5.3 Cabluri telefonice

Principalele tipuri constructive sunt următoarele:
 Cabluri telefonice urbane cu izolaţie din polietilenă în dublu strat (foam-skin, adică PE celulară acoperită
cu o peliculă de PE masivă, simbol 2Yfs), cu barieră longitudinală la umezeală (constând dintr-un înveliş din
folie din aluminiu placată cu PE – alpet, simbol (L)) şi umplutură din gel petrolier, simbol F, cu rol de barieră
longitudinală la umezeală şi manta exterioară din polietilenă, având simbol complet TU2Yfs(L)F2Y;
 Cabluri telefonice interurbane cu izolaţie din hârtie, manta de plumb, armate şi nearmate. De menţionat
faptul că aceste tipuri de cabluri s-au folosit în toate reţelele interurbane de cabluri până în anul 1990, după care
s-a trecut la folosirea cablurilor cu fibre optice; în prezent nu se mai produce acest tip de cablu;
 Cabluri telefonice de centrală, simbol TCYY, având atât izolaţia, cât şi mantaua din PVC, încadrându-se
în categoria cablurilor cu întârziere mărită la propagarea flăcării, fiind montate exclusiv în clădirile centralelor
telefonice;
Dintre parametrii funcţionali cei mai importanţi ai acestor cabluri sunt: atenuarea de linie (reducerea
semnalului pe linie), diafonia (fenomenul de ascultare a unei convorbiri de pe circuitul vecin) şi impedanţa
caracteristică. Toţi aceştia parametri sunt, la rândul lor, dependenţi de parametrii primari ai cablurilor
telefonice: rezistenţa R a circuitului, capacitatea C a perechii, inductanţa L a perechii şi perditanţa G (mărime ce
pune în evidenţă gradul de izolare a perechii, fiind invers proporţională cu rezistenţa de izolaţie) a perechii.
Dimensiunile conductoarelor sunt de la 0,4 la 0,8 mm pentru majoritatea tipodimensiunilor ce se mai
fabrică în prezent.
3.1.6 Cabluri şi conductoare pentru instalaţii electrice mobile

Tipuri de cabluri: MCCG şi MCCGI (simboluri româneşti), respectiv H07RN-F, simbol armonizat în
cadrul Comunităţii Europene: H este simbolul pentru armonizat, 07 - tensiunea în kV, R - rubber (cauciuc la
izolaţie şi manta), F - flexibil).
Tensiune nominală: 450/750 V.
Descriere: SR HD 22.4 S3 norma armonizată [3.7] şi standardele de producător ST 5272/2000 la ICME-
Cablel şi SF 116/2004 la IPROEB .
Construcţie: conductoare rotunde din cupru flexibile, izolaţie din cauciuc şi manta din cauciuc. Codul de
culori: similar cu cel de la cablurile CYY (a se vedea paragraful 3.1.5.1).
Utilizare: instalaţii electrice mobile, pentru alimentarea maşinilor-unelte mobile, motoarelor mobile şi pe
şantiere de construcţii.
Temperatura de funcţionare: de la -30C la +60C.
Tensiunea de încercare: 2 kV, 50 Hz, timp de 5 minute.
Tipul MCCGI este cu întârziere la propagarea flăcării, echivalent cu H07RN-F.
Tipuri similare: MCCU(pentru aplicaţii/eforturi mecanice uşoare şi MCCM pentru cele medii.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale cablurilor pentru instalaţii electrice mobile sunt
prezentate în anexa 3.9.
3.1.7 Cabluri şi bare neizolate

3.1.7.1 Cabluri neizolate
Cablurile neizolate se folosesc pentru liniile aeriene de transport şi distribuţie a energiei electrice şi se
construiesc din aluminiu tare (cu grad mare de ecruisare şi rezistenţă mecanică specifică mare), aliaje din
aluminiu (cu rezistenţă mecanică specifică mai mare decât a aluminiului) sau din aluminiu-oţel (cu o inimă din
oţel de rezistenţă mare şi câteva straturi din aluminiu tare). Aceste conductoare sunt dimensionate pentru a
rezista la tensiunile mecanice generate de greutatea proprie pe deschiderile mari dintre stâlpii de susţinere,
precum şi la eforturile suplimentare datorate vântului, contracţiilor la temperaturi scăzute, depunerilor de gheaţă
etc.
La liniile electrice aeriene de foarte înaltă tensiune, pentru a limita pierderile datoate depăşirii valorii
critice a câmpului electric la suprafaţa conductoarelor, se montează câte două conductoare în paralel
(conductoare jumelate), sau chiar câte trei sau şase conductoare în paralel.
În ultimii 20 de ani, odată cu perfecţionarea comunicaţiilor prin fibre optice, se construiesc conductoare
neizolate pentru linii electrice de înaltă tensiune, care conţin în centru una sau mai multe fibre optice, pe care se
realizează transmisii de date şi telefonice.
3.1.7.2 Bare neizolate

Barele conductoare neizolate se folosesc la executarea legăturilor electrice pe distanţe mici (de la câţiva
metri la zeci de metri), de regulă la joasă tensiune, în perimetrul staţiilor electrice, între separatoare,
întreruptoare, transformatoare şi chiar în dulapurile electrice de intrare ale utilajelor de mare putere. Zonele în
care se montează trebuie să fie îngrădite şi protejate de accesul persoanelor neautorizate, al animalelor sau
căderilor întempestive de copaci etc.
În ultima vreme, se extind instalaţiile electrice de distribuţie în bare neizolate (busbar systems) instalate în
clădiri. În funcţie de sarcina suportată, aceste bare pot fi clasificate în [3.7]:
 bare pentru 25 A  40 A, folosite acolo unde aspectul arhitectonic este important, cum ar fi marile
magazine, de tipul supermarket. Acestea sunt flexibile ca mod de conectare, având locuri de contact aranjate la
intervale regulate, cu posibilităţi nelimitate de modificare şi extindere;
 bare pentru 40 A  160 A, folosite în instalaţiile din comerţ şi industrie pentru a asigura o alimentare
sigură pentru sarcini electrice mici;
 bare pentru 160 A  1250 A, folosite în clădiri mari şi în instalaţiile industriale pentru sarcini electrice
medii.
De regulă, sistemele de bare sunt proiectate gen monobloc (semifabricat capsulat), care permite conectarea
rapidă şi sigură, fără a fi nevoie de operaţii pregătitoare costisitoare şi îndelungate. Este posibilă astfel,
conectarea unor noi receptoare fără deconectarea alimentării celorlalte receptoare. Elementele constructive
prefabricate sunt de tipul: elemente drepte, de colţ (de schimbarea direcţiei), elemente în ,,T”, elemente de
ieşire, elemente de dilatare sau de preluarea mişcărilor seismice, elemente de capăt cu ieşire în plan sau la 90.
Pentru izolarea bună a zonelor mai delicate se folosesc răşini cu turnare la rece.
Barele pot fi din cupru sau din aluminiu tare, de formă dreptunghiulară şi pot fi dispuse simplu (unice) sau
în paralel pentru a satisface necesarul de sarcină electrică. Dispunerea lor cu latura mare în plan vertical asigură
o rezistenţă mecanică mărită, de multe ori nemai fiind necesare alte elemente de suport.
Pentru identificarea fazelor se practică vopsirea în culori diferite. Pentru izolarea fazelor se folosesc
izolatoare din porţelan şi diverse materiale izolatoare stratificate.
Avantajele legăturilor prin bare neizolate faţă de cablurile izolate sunt următoarele:
 sunt mai ieftine, la costul barelor se adaugă doar costul izolatoarelor suport;
 sunt uşor de montat;
 sunt flexibile şi permit reconfigurarea montajului fără costuri suplimentare;
 admit curenţi electrici mari datorită răcirii directe în aer;
 asigură căderi de tensiune reduse, datorită rezistenţelor electrice mai mici;
 sunt rezistente la agenţi chimici, ciuperci, insecte, rozătoare;
 sunt rezistente la foc.
3.2 Materiale conductoare de mare rezistivitate

Rezistenţa electrică R a unui conductor se determină din relaţia:
l
R  ρ , (3.1)
A
în care: ρ este rezistivitatea materialului conductorului; l  lungimea conductorului; A  aria secţiunii
transversale a acestuia.
Rezistivitatea materialului este variabilă cu temperatura, conform relaţiei:
ρT  ρ 20  1  α  T  , (3.2)
în care: ρT este rezistivitatea materialului la temperatura T; ρ20  rezistivitatea materialului la temperatura de
referinţă de 20C; α - coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatura, mărime specifică fiecărui material;
ΔT  diferenţa de temperatură dintre temperatura de măsurare şi valoarea de 20C.
În tabelul 3.4 [3.7] sunt indicate valorile rezistivităţii şi coeficientului de variaţie a acesteia cu temperatura
pentru diferite materiale.
Tabelul 3.4
Valorile rezistivităţii unor materiale conductoare
Rezistivitatea Coeficientul  Rezistivitatea Coeficientul 
Materialul Materialul
[Ωm] [1/K] [Ω m] [1/K]
Argint 1,47x10-8 0,0038 Platină 1,1x10-7 0,039200
Cupru 1,72x10-8 0,0039 Plumb 1,1x10-7 0,039000
Aur 2,47x10-8 0,0034 Manganină 1,1x10-7 0,000002
Aluminiu 2,82x10-8 0,0039 Constantan 1,1x10-7 0,000010
Tungsten 5,6 x10-8 0,0045 Mercur 1,1x10-7 0,000900
Alamă 0,8 x10-7 0,0015 Nicrom 1,1x10-6 0,000400
Fier 1,0 x10-7 0,0050 Carbon 1,1x10-5 0,000500
3.2.2 Materiale folosite

Rezistivitatea aliajelor este mult mai mare decât cea a metalelor pure. De exemplu, rezistivitatea
manganinei (aliaj de cupru cu magneziu şi nichel) este de 25 de ori mai mare decât cea a cuprului; rezistivitatea
constantanului (aliaj de cupru cu nichel) este de 30 de ori mai mare decât cea a cuprului; rezistivitatea
nicromului (aliaj de nichel cu crom, fier şi magneziu ) este de 60 de ori mai mare decât cea a cuprului.
De regulă, se folosesc aliaje pe bază de cupru (cu rezistivităţi moderate) sau pe bază de metale scumpe,
precum cromul şi nichelul (cu rezistivităţi mari şi foarte mari). Pentru fiecare aplicaţie particulară, care
înseamnă de fapt temperaturi ridicate, medii corozive, variaţii mici cu temperatura, se folosesc aliaje speciale,
iar forma de prezentare poate fi: sârme, benzi sau bare, neizolate sau izolate cu materiale speciale, rezistente la
medii agresive şi temperaturi mari, într-o varietate foarte mare de dimensiuni.
3.2.3 Aplicaţii ale conductoarelor de mare rezistivitate

Conductoarele de mare rezistivitate se folosesc pentru confecţionarea de [3.8]:

 rezistoare de limitare a curenţilor electrici în instalaţii de putere (de exemplu în staţiile electrice), dar şi in
diverse circuite şi montaje electrice sau electronice, în bobinajul motoarelor pas cu pas din hard-driverele
calculatoarelor, în sursele de curent electric constant sau de tensiune constantă etc.;
 regulatoare de curent electric sau tensiune (reostate, potenţiometre etc.);
 rezistoare de încălzire de diverse puteri, tensiuni, forme şi medii de lucru (radiatoare, cuptoare, rezistoare
de dezgheţ, încălzire în pardoseală, încălzire conducte sau diverse recipiente, costume şi scaune calde, brichete
electrice, articole electrocasnice (reşouri, prăjitoare de pâine, fiare de călcat sau ondulat părul, perne şi pături
electrice etc.); rezistoare de încălzire înglobate în bobinajul maşinilor electrice ce lucrează în condiţii grele de
umiditate sau pe nave;
 corpuri de iluminat prin incandescenţă, la care se folosesc metale de mare rezistivitate, dar şi cu
rezistenţă bună la oxidare în medii cât mai inerte;
 relee rezistive (aşa numitele bimetale sau trimetale), bazate pe coeficienţii de dilatare diferiţi ai celor
două metale presate împreună, care fac sau desfac un contact la o anumită temperatură, ce poate fi
reglată/aleasă;
 traductoare rezistive, ce pot fi:
 de temperatură: termorezistoare şi termocuple;
 de deplasare lineară sau unghiulară;
 pentru măsurarea forţelor, momentelor sau presiunilor;
 măsurări tensometrice.
În cataloagele firmelor producătoare se găsesc dimensiunile, caracteristicile fizico-mecanice şi electrice ale
fiecărui material, precum şi metode şi relaţii de calcul pentru diverse aplicaţii practice.
3.3 Materiale electroizlante

În construcţia echipamentelor electrice se utilizează următoarele grupe principale de materiale: materiale
active (conductoare şi magnetice) şi materiale electroizolante.
Materialele electroizolante (dielectrice) sunt acele materiale care se polarizează prin efecte ale câmpurilor
electrice stabilite din exterior, prin efecte mecanice (piezoelectricitate) sau termice (piroelectricitate).
Funcţia principală a materialelor electroizolante este de a izola, adică de a preveni trecerea curentului
electric între conductoare care pot avea potenţiale electrice diferite. Utilizarea cea mai frecventă a materialelor
izolante este în construcţia schemelor de izolaţie ale instalaţiilor, maşinilor şi aparatelor electrice. Fiind elemen-
tul hotărâtor pentru determinarea duratei de viaţă a acestora, ele trebuie să aibă o serie de caracteristici:
proprietăţi dielectrice, mecanice şi termice foarte bune, rezistenţă mare la agenţi chimici, îmbătrânire lentă,
prelucrare uşoară şi cost redus.
Din punct de vedere electric un material izolant bun trebuie să prezinte următoarele proprietăţi: rezistenţă
la curenţi electrici pe suprafaţă, rigiditate dielectrică mare, rezistenţă de izolaţie mare, constantă dielectrică
mică, dacă materialul nu se foloseşte ca dielectric în condensatoare, factor de pierderi dielectric mic, rezistenţă
la descărcări luminiscente, rezistenţă la arc electric şi rezistenţă la radiaţii.
Un material izolant trebuie să aibă şi următoarele proprietăţi mecanice: un modul de elasticitate ridicat,
rezistenţă la încovoiere, rezistenţă la şoc, rezistenţă la tracţiune, duritate şi rezistenţă la abraziune.
Se impun cerinţe în comportarea sa la căldură şi anume: conductibilitate termică mare, coeficient de
dilatare termică liniară apropiat de cel al metalelor sau de cel al celorlalte materiale cu care este prelucrat
împreună, stabilitate a formei la căldură cât mai bună, punct de înmuiere cât mai mare, stabilitate termică.
Este de dorit ca aceste materiale să aibă şi rezistenţă mare la acţiunea agenţilor chimici cât şi o mică
absorbţie la umiditate.
Definirea şi explicarea pe larg a acestor caracteristici este prezentată în diferite lucrări de specialitate [3.9
 3.12].
La dielectricii gazoşi şi lichizi se impun alte cerinţe referitoare la greutatea atomică, respectiv greutatea
moleculară, tensiunea superficială, vâscozitatea, punctul de inflamabilitate etc.
O alegere corectă a unui material electroizolant nu este simplă. O selecţie adecvată se poate baza pe o
cunoaştere completă a funcţiilor electrice şi mecanice pe care trebuie să le îndeplinească izolaţia respectivă şi pe
o cunoaştere aprofundată a proprietăţilor electrice, mecanice, chimice şi de anduranţă ale materialelor disponi-
bile pentru utilizarea dată, incluzând efectele umidităţii, oxidării, agenţilor chimici, temperaturii şi a altor factori
care activează degradarea electrică.
Sunt menţionaţi patru factori fundamentali pe care se bazează selecţia unui material pentru utilizarea
tehnică [3. 13]:
 proprietăţile fizice, chimice, mecanice şi electrice;
 prelucrabilitatea;
 satisfacerea cerinţelor tehnice prevăzute;
 costul.
Este necesară o evaluare corectă a importanţei fiecărei proprietăţi, a interdependenţei unei proprietăţi cu
alta în funcţionarea normală a aparatului sau instalaţiei electrice respective, în condiţiile extreme care se
întâlnesc în funcţionare.
Proiectantul unui produs electric – aparat, maşină sau echipament electric – a unei instalaţii electrice
trebuie să dispună de informaţii cuprinzătoare despre numeroasele tipuri de materiale izolante, compatibilitatea
lor reciprocă şi aplicaţiile izolaţiei, ceea ce îi va permite să compenseze vulne rabilitatea până la degradare a
celui mai slab component al sistemului de izolaţie, astfel încât materialele folosite să dea un produs tehnic
corespunzător, capabil să satisfacă cerinţele funcţionale în exploatarea acestuia pe toată durata sa de utilizare.
3.3.2 Clasificarea materialelor electroizolante

Alegerea judicioasă a unui material izolant prezintă un rol important în funcţionarea şi durata de viaţă a
unui aparat sau maşini electrice, a unui echipament sau a unei instalaţii electrice. Această alegere devine din ce
în ce mai dificilă, fiind influenţată de numărul mare de materiale izolante disponibile, de dezvoltarea rapidă a
tehnologiilor de izolaţie şi de exigenţele multiple impuse [3.11, 3.13]
Clasificarea prezentată în continuare ţine seama de diferite criterii de alegere şi anume:
 clasificare după caracteristici fundamentale;
 clasificare pe baza unor considerente practice;
 clasificare după stabilitate termică.
3.3.2.1 Clasificare după caracteristici fundamentale

O ordonare în funcţie de caracteristicile fundamentale constă în împărţirea în materiale izolante anorganice
şi organice [3.13, 3.14] iar apoi aceste materiale sunt la rândul lor divizate în materiale naturale şi în produse
obţinute sintetic (a se vedea tabelele 3.6 şi 3.7).
Materialele naturale sunt acelea care apar în natură gata de întrebuinţare, dar nu trebuie exclusă totuşi o
preparare a acestora.
În cazul produselor sintetice este vorba de acele materiale obţinute din anumite materii prime prin
procedee fizico-chimice sau chimice.
Materiale izolante anorganice naturale

Aceste materiale se folosesc tehnic fără transformare chimică. Din această grupă fac parte un număr de
gaze, câteva roci naturale, cuarţul, azbestul şi mica.
În continuare se va prezenta succint numai utilizarea acestora.
Gazele naturale se utilizează în izolarea unor cabluri, în condensatoarele cu gaze, în corpurile de iluminat
sau ca agent frigorific. Aerul, ca izolant sau incluziuni gazoase, se află în toate schemele de izolaţie ale
instalaţiilor electrice. Rigiditatea dielectrică a aerului depinde de umiditatea, temperatura şi presiunea la care se
află şi ia valori foarte mari în cazul presiunilor înalte sau foarte reduse. Această caracteristică determină
utilizarea aerului în construcţia condensatoarelor, a întreruptoarelor de înaltă tensiune cu vid sau aer comprimat.
Hidrogenul se caracterizează prin valori mari ale conductivităţii termice, ale căldurii specifice şi
coeficientului de transmisie a căldurii, caracteristici ce au determinat utilizarea lui ca mediu de răcire în
construcţia maşinilor electrice de puteri mari. Deoarece, în contact cu aerul prezintă pericol de explozie, se iau
măsuri speciale pentru ca aerul să nu pătrundă în interiorul maşinii, prin mărirea presiunii hidrogenului faţă de
presiunea mediului ambiant.
Azotul se utilizează în condensatoare şi transformatoare cu ulei, pentru evitarea oxidării şi pătrunderii
umidităţii în izolaţii, în cablurile cu izolaţii din hârtie impregnată cu ulei, la presiuni înalte de utilizare (1,7
MPa), iar în amestec cu argonul la fabricarea lămpilor cu incandescenţă.
Bioxidul de carbon are solubilitate mare în uleiul mineral. Se utilizează ca preimpregnant pentru
transformatoare şi cabluri cu ulei sub presiune, pentru umplerea cuvelor transformatoarelor în vederea
transportării acestora.
În afara gazelor amintite mai sus, se mai utilizează amoniacul şi clorura de metil pentru frigidere cu
absorbţie, argonul, neonul, heliul pentru lămpi cu incandescenţă sau cu descărcări în gaze.
Din grupa rocilor naturale electroizolante fac parte marmura, ardezia şi talcul. Au o structură poroasă,
sunt higroscopice, casante şi cu proprietăţi dielectrice reduse. Au fost utilizate numai la tensiuni şi frecvenţe
joase: tablouri de distribuţie, plăci de borne, suporturi pentru întreruptoare sau reostate, la izolarea cablurilor
(talc).
Tabelul 3.6 Materiale izolante anorganice
Gaze
Aer Hidrogen Azot Bioxid de Amoniac şi Gaze nobile
carbon clorură de metil (He, Ne, Ar)
Roci naturale electroizolante
Materiale Marmură Ardezie Talc
izolante
Cuarţ
anorganice
naturale Azbest
Mică
Muscovit (mică potasică) Flogopit (mică magneziană)
Compuşi halogeni gazoşi
Hexaflorura de sulf Acid bromhidric
Sticlă
Materiale izolate ceramice
Materiale Produse ce conţin silicaţi de aluminiu (porţelan dur);
izolante Produse ce conţin silicaţi de magneziu (steatit);
anorganice Produse cu conţinut ridicat de bioxid de titan sau alţi compuşi de titan;
produse Produse dense din silicat de magneziu şi aluminiu;
sintetic Produse poroase;
Produse cu alumină;
Produse cu oxizi metalici.
Oxizi metalici de fabricaţie neceramică
Oxizi de aluminiu Oxizi de magneziu
Materiale refractare
În stare naturală cuarţul se foloseşte mai ales ca nisip cuarţos. Cuarţul şi sticla de cuarţ pot fi produse
astăzi şi sintetic. Nisipul cuarţos este folosit pentru stingerea arcului electric în siguranţele fuzibile, iar făina de
cuarţ ca material de umplutură în răşinile de turnare. Din sticla de cuarţ se produc lamelele de acoperire pentru
celulele solare şi baloane mici de sticlă la anumite lămpi cu incandescenţă. Din materialul cuarţos se obţin
izolatoare de susţinere pentru instalaţiile de desprăfuire electrostatică, încălzitoarele de imersie
(termoplonjoare). Straturile de bioxid de siliciu produse sintetic sunt folosite pentru izolare, respectiv poartă în
circuitele integrate.
Azbestul poate fi folosit numai la solicitări electrice moderate, acolo unde există temperaturi mari şi
condiţii chimice severe. Gradul de valorificare al azbestului brut este foarte mic în raport cu masa de stâncă care
se prelucrează. Din fibrele lungi prin operaţia de filare se obţin fire care se prelucrează sub formă de ţesături,
şnururi şi benzi. Fibrele scurte prin flotare în apă şi adăugarea unui liant se transformă în hârtie, respectiv
mucava, prin tehnici asemănătoare celor din industria hârtiei. Azbestul sub formă de fibre de lungimi diferite şi
scame se utilizează ca material de consolidare şi umplutură în diferite formule de mase de presare respectiv
piese presate. Firele de azbest se folosesc, de asemenea, la izolaţia unor conductoare. Produsele de azbociment
constau din fibre de azbest (80%) şi ciment (20%).
Mica este un material cristalin care face pare din grupa silicaţilor de aluminiu. Varietăţile cele mai utilizate
de mică sunt muscovitul si flogopitul.
Mica naturală se utilizează ca dielectric pentru condensatoare, la realizarea sistemelor de izolaţie ale
maşinilor şi aparatelor electrice, a rezistoarelor neinductive, precum şi la fabricarea unor materiale cu
proprietăţi termice superioare.
Hârtia de mică se obţine prin dezintegrarea deşeurilor de mică în particule foarte fine şi dispunerea
acestora sub forma unor straturi asemănătoare celor de hârtie celulozică.
Micalexul se obţine din mica muscovit şi sticlă pe bază de bor-plumb. Este rezistentă la umiditate şi arc
electric, cu proprietăţi mecanice şi dielectrice foarte bune. Se utilizează la confecţionarea pieselor izolante
fasonate, izolatoare etc.
Micanitele se obţin din straturi de hârtie de mică sau mică foiţă lipită cu şellac sau lacuri sintetice la
presiuni şi temperaturi înalte. În funcţie de conţinutul de liant se obţin micanite de colector, micanite de
garnituri, micanite de formare, micanite flexibile, termomicanite.
Micafoliile se obţin din hârtie sau foiţă de mică lipite cu lianţi pe bază de şellac, poliesteri sau siliconi pe
un suport de hârtie sau ţesătură de sticlă. În acelaşi mod se obţin şi micabenzile, ţesătura aflându-se pe ambele
părţi ale materialului.
Produsele pe bază de mică se utilizează la fabricarea sistemelor de izolaţie ale maşinilor şi aparatelor
electrice. De asemenea, se utilizează la izolarea lamelelor de colector şi a bobinelor electromagneţilor, la
fabricarea conurilor izolante pentru colectoare, a unor piese fasonate, a garniturilor din aparatele electrocasnice.
Materiale izolante anorganice produse sintetic
Din această grupă fac parte compuşii halogenaţi gazoşi, sticla, produsele ceramice, diferiţi oxizi metalici şi
materialele refractare.
Compuşii halogenaţi gazoşi mai importanţi sunt: hexaflorura de sulf şi acidul bromhidric.
Hexaflorura de sulf (SF6) se utilizează ca izolant şi mediu de stingere a arcului electric în întreruptoarele de
înaltă tensiune şi transformatoare, în construcţia unor condensatoare şi transformatoare speciale, acceleratoare
de particule, microscoape electronice etc.
Acidul bromhidric (HBr) este un lichid incolor, la temperatura camerei fiind gazos, şi are utilizări la
lămpile cu halogeni.
Sticla este un material amorf termoplast obţinut din oxizi de siliciu, bor sau fosfor la care se adaugă oxizi
de calciu, aluminiu, plumb, sodiu, potasiu. Prin adăugarea acestui număr mare de oxizi metalici rezultă sticle cu
proprietăţi speciale, din care se confecţionează izolatoare de înaltă tensiune, lămpi cu vapori de mercur, lămpi
cu vapori de sodiu, redresoare cu vapori de mercur, tuburi catodice, fibre de sticlă etc.
Prin cristalizare dirijată s-au creat materiale sticlo-ceramice. De asemenea, prin prelucrarea sticlei
pulverulente s-a obţinut sticla sinterizată şi aliajele de sticlă pentru lipit.
Materialele ceramice se obţin din argilă sau steatită, la care se adaugă fondanţi (feldspat, marmură etc) şi
degresanţi (SiO2, MgO etc.), care apoi este supusă arderii la temperaturi ridicate. Ceramica pe bază de steatită
sau caolin se utilizează la fabricarea izolatoarelor de înaltă sau joasă tensiune.
Ceramica cordierit are proprietăţi dielectrice reduse şi se utilizează în instalaţiile de încălzire.
Ceramica pe bază de celsian şi ultraporţelanul (pe bază de argilă, oxid de aluminiu şi de bariu) se
utilizează la fabricarea bobinelor şi condensatoarelor pentru înaltă frecvenţă.
Ceramica pe bază de compuşi ai titanului este, în general, un material feroelectric.
Ceramica poroasă (talc, caolin şi şamotă) are porozitatea cuprinsă între 10 şi 30% , rezistivitate electrică
mare la temperaturi ridicate şi se utilizează în medii cu conţinut redus de umiditate.
Oxizii metalici utilizaţi sunt, în principal de aluminiu şi de magneziu. Materialele electroizolante obţinute
prin sinterizarea oxizilor de aluminiu (Al 2O3) sau de magneziu (MgO) au structură cristalină, proprietăţi
mecanice şi electrice foarte bune, conductivitate termică ridicată şi rezistă la temperaturi înalte (2000 
3000C). Se prelucrează însă greu şi sunt foarte scumpe. Se utilizează ca dielectrici pentru condensatoare, la
fabricarea bujiilor, a cuptoarelor electrice pentru temperaturi ridicate etc.
Materiale refractare rezistă la temperaturi foarte înalte fără a se oxida sau a-şi modifica proprietăţile
electrice şi mecanice. Din această grupă fac parte oxizii metalici polivalenţi, carburi, nitruri, boruri etc. Se
utilizează la fabricarea micei sintetice, a circuitelor integrate monolitice NMOS, a varistoarelor, a cermeţilor
(carbura de W, Ti, Cr), pentru reactorii nucleari (carbura de B).
Materiale izolante organice naturale
Din această grupă fac parte produsele petroliere (uleiul mineral, vaselina, parafina, bitumul), asfaltul,
uleiurile vegetale, cerurile, răşinile naturale, lemnul, cauciucul natural şi materialele fibroase.
Uleiurile minerale se obţin din gazolină şi sunt folosite în transformatoare şi convertoare, redresoare,
izolatoare de trecere, cabluri şi condensatoare.
Vaselina se obţine din parafină şi se utilizează ca masă de izolare sau ca adaos în masele de turnare.
Parafina reprezintă un amestec de hidrocarburi saturate cu structură cristalină; se foloseşte pentru
impregnarea hârtiei, la izolarea cablurilor şi ca masă de turnare.
Bitumul este un amestec de hidrocarburi obţinut la prepararea ţiţeiului din reziduu şi se utilizează la
impregnarea şi fixarea bobinelor şi înfăşurărilor, pentru mase de turnare şi pentru lacuri izolante.
Asfaltul este o masă de culoare brun închisă până la negru, asemănător bitumului, şi se foloseşte la
prepararea de mase de turnare, de benzi izolante şi adezive.
Uleiurile vegetale pot fi sicative (uleiul de in, uleiul de tung), semisicative (uleiul de soia), nesicative
(uleiul de ricin, uleiul de terebentină). Uleiurile vegetale se utilizează pentru obţinerea lacurilor izolante.
Cerurile pot fi vegetale (ceara de carnauba, ceara montană), de origine animală (ceara de albine, ceara
chinezească produse de insecte) şi minerală (ozocherita, cunoscută şi sub denumirea de ceară de pământ).
Ceara este folosită ca agent de impregnare sau masă de turnare.
Răşinile naturale mai importante sunt: colofoniu, obţinut din răşini de conifere, folosit ca agent de
îngroşare şi stabilizare pentru uleiurile izolante, în fabricarea lacurilor izolante sau ca fondant pentru lipirea de
aliaje moale; copalul, ce reprezintă o răşină de provenienţă botanică aparte (copalul de Congo, copalul de
Manila) şi care serveşte ca materie primă pentru lacuri; chihlimbarul, o răşină de origine fosilă, folosită ca
materie primă, în stare topită, pentru lacuri izolante; şellacul, care se prezintă sub formă de solzi, ce se
utilizează ca bază pentru lacurile de lipire, emailare, etc.
Lemnul se foloseşte ca material de construcţie şi ca material izolant. Din lemn de pin şi de molid se execută
stâlpii pentru liniile aeriene de telecomunicaţii şi de energie electrică, mai ales în zone rurale. Carpenul uscat şi
impregnat se utilizează pentru pene de crestătură şi reazime de capete de înfăşurare. Lemnul de fag este folosit
ca material de construcţie la fabricarea transformatoarelor.
Dintre materialele fibroase, se folosesc în electrotehnică următoarele: mătasea naturală, sub formă de fire
la izolarea unor conductoare sau sub formă de ţesătură în obţinerea de benzi şi ţesături lăcuite; bumbacul sub
formă de şnururi şi benzi de înfăşurare, adesea impregnate, pentru legarea bandajelor bobinelor şi înfăşurărilor;
se foloseşte şi în materialele stratificate presate, impregnate cu răşini sintetice, în special răşini fenolice, la
presiuni şi temperaturi ridicate. Alte materiale ca iuta, inul şi cânepa, cu o utilizare mai restrânsă, sunt folosite
sub formă de bandă sau şnur pentru legarea înfăşurărilor .
Hârtia reprezintă un produs ce constă dintr-o reţea de fibre celulozice obţinute în principal din lemnul de
conifere. Hârtia impregnată în uleiuri speciale are o utilizare importantă în transformatoare, izolatoare de înaltă
tensiune, în condensatoare şi în cablurile cu ulei. Hârtia, ca atare, este folosită şi la izolarea în straturi a
bobinelor. Cu răşini sintetice (fenolice, melaminice, epoxidice) hârtia se prelucrează în materiale stratificate.
Preşpanul, ce reprezintă un carton izolant, deosebit de tenace şi rezistent, obţinut din mai multe straturi de
hârtie înfăşurate pe un cilindru, presate ulterior pe calandre grele, se întrebuinţează pentru corpurile de bobină
şi în construcţia de transformatoare etc.
Cauciucul natural are proprietăţi dielectrice foarte bune, dar caracteristici mecanice şi termice reduse.
Aceste caracteristici se îmbunătăţesc prin vulcanizare, adică prin legarea macromoleculelor între ele cu punţi de
sulf şi prin adăugare de negru de fum. Se utilizează la izolarea conductelor electrice flexibile, a cablurilor
pentru instalaţii de interior, a benzilor adezive etc.
Materiale izolante organice produse sintetic
Uleiurile sintetice tind să înlocuiască uleiurile minerale, întrucât acestea prezintă deficienţe în exploatare:
inflamabilitate şi pericol de explozie, tendinţă de oxidare, îmbătrânire rapidă etc. După natura chimică uleiurile
sintetice se grupează în uleiuri clorurate, fluorurate şi siliconice.
Uleiurile clorurate sunt derivaţi ai hidrocarburilor aromatice de tipul benzenului sau diferiţi cloruraţi şi se
utilizează în construcţia transformatoarelor, condensatoarelor cu hârtie.
Uleiurile fluorurate au caracteristici dielectrice superioare, nu ard şi nu prezintă pericol de explozie, nu
produc gaze toxice şi nu atacă izolanţii cu care vin în contact, dar sunt foarte scumpe. Se utilizează la
întreruptoare şi transformatoare care funcţionează în condiţii speciale. Uleiurile siliconice au proprietăţi
dielectrice asemănătoare uleiului mineral. Se folosesc în construcţia transformatoarelor speciale, pentru ungerea
mecanismelor din mase plastice etc.
Tabelul 3.7 Materiale izolante organice

Produse petroliere
Ulei mineral Vaselină Parafină Bitum
Asfalt
Uleiuri vegetale
Ulei de in Ulei de tung Ulei de soia Ulei de ricin Ulei de
terebentină
Materiale Ceruri
izolante Vegetală Animală Minerală
organice Ceară de carnauba; Ceară de albine; Ozocherita
naturale Ceară montană Ceară chinezească
Răsini naturale
Colofoniu Chihlimbar Şellac Copal
Lemn
Cauciuc natural
Materiale fibroase
Bumbac Mătase Hârtie In Cânepă Iută
Uleiuri sintetice
Uleiuri clorurate Uleiuri florurate Uleiuri siliconice
Răşini sintetice
Polimerizare Policondensare Poliadiţie
Termoplaste Termoplaste Termorigide Termoplaste Termorigide
Polietilenă Poliamide Fenoplaste Poliuretani Răşini
Materiale Polistiren Poliimide Aminoplaste epoxidice
izolante Policlorură de vinil Poliesteri
organice Politetrafluoretilena nesaturaţi
produse Răşini acrilice
sintetic
Cauciucuri sintetice
Cauciucuri pe bază de butadienă Cauciucuri din poliacrilaţi
Elastomeri
Polietilenă clorosulfonată Cauciucul butilic Elastomerii fluoruraţi
Siliconii
Cauciuc siliconic Răşini siliconice
Răşinile sintetice, datorită proprietăţilor electrice şi mecanice deosebite precum şi a prelucrării lor uşoare,
prezintă numeroase şi diverse aplicaţii. Ele se clasifică în funcţie de tipul reacţiei chimice în răşini de
polimerizare, de policondensare şi de poliadiţie, în funcţie de proprietăţile termomecanice în răşini termoplaste
şi termorigide sau în funcţie de caracterul polar sau nepolar al moleculelor. Astfel, răşinile nepolare sunt
caracterizate prin valori mici ale permitivităţii şi factorului de pierderi dielectric şi variază puţin cu temperatura
şi frecvenţa. Dimpotrivă, răşinile polare au valori mari ale permitivităţii şi ale factorului de pierderi, iar aceste
mărimi se modifică foarte mult cu temperatura şi frecvenţa.
Materialele termoplastice sunt materiale ce prezintă o mare plasticitate şi care, sub acţiunea căldurii, se
înmoaie, dar îşi reiau forma iniţială după răcire. Dimpotrivă, materialele termorigide prezintă o rezistenţă
mecanică mare şi plasticitate redusă, iar modificarea produsă sub acţiunea căldurii este ireversibilă.
Răşinile de polimerizare sunt substanţe cu macromolecule liniare, deci sunt termoplastice, au o absorbţie
de apă redusă şi proprietăţi dielectrice foarte bune. Se prelucrează uşor, cu sau fără plastifianţi. Din această
grupă fac parte: polietilena (PE), polistirenul (PS), policlorura de vinil (PVC) şi de viniliden, politetra -
fluoretilena (PTFE), polimonoclortrifluoretilena (PCTFE), răşinile acrilice, etc.
Principalele utilizări ale răşinilor de polimerizare sunt următoarele:
 polietilena sub formă de folie se foloseşte la fabricarea condensatoarelor, la izolarea cablurilor
submarine, telefonice şi a celor care funcţionează în medii corozive; prin extrudere se izolează conducte şi
cabluri pentru înaltă frecvenţă, conductoare de bobinaj, cabluri de energie, etc.;
 polistiren sub formă de benzi, tuburi, fire, piese turnate este folosit, în special, în înaltă frecvenţă;
 policlorura de vinil, fiind un material polar are caracteristici dielectrice mai reduse decât polietilena sau
polistirenul, dar se comportă mai bine decât cauciucul natural atât la acţiunea ozonului cât şi a uleiului mineral,
se utilizează la izolarea conductoarelor şi cablurilor de energie, la fabricarea izolaţiilor de crestătură, a benzilor
adezive, a unor piese izolatoare: plăci, carcase pentru aparate de măsurare, tuburi pentru instalaţii electrice etc.;
 politetrafluoretilena se foloseşte pentru realizarea unor scheme de izolaţie care funcţionează în clase
termice superioare (temperaturi peste 180C), în medii umede sau în atmosfere puternic corosive, la
confecţionarea unor cutii pentru acumulatoare, carcase pentru bobine, izolaţii pentru conductoare şi cabluri de
înaltă frecvenţă etc.;
 răşinile acrilice sunt utilizate la fabricarea lacurilor, adezivilor, a carcaselor pentru aparate, a camerelor
de stingere etc.
Răşinile de policondensare cuprind fenoplastele, aminoplastele, poliamidele, poliimidele, policarbonaţii şi
poliesterii. Unele sunt termoplaste, având moleculele liniare (poliamidele) şi altele sunt termorigide cu
molecule spaţiale (fenoplastele). Principalele utilizări ale acestora sunt:
 fenoplastele, numite şi bachelite, au numeroase aplicaţii atât sub formă de lacuri – pentru stratificate,
pentru impregnarea înfăşurărilor – cât şi sub forma unor mase de turnare sau presare pentru confecţionarea de
fişe, prize, carcase pentru aparate de măsurare, produse de formă complicată etc.;
 aminoplastele sunt răşini termorigide şi servesc la realizarea camerelor de stingere pentru întreruptoare,
pentru obţinerea de adezivi, lacuri, lianţi pentru stratificate etc.;
 poliamidele au proprietăţi mecanice foarte bune, se lipesc uşor şi se aprind greu; se folosesc pentru
confecţionarea diferitelor piese cu rezistenţă mecanică mare (roţi dinţate, role, lagăre etc.), sub formă de folii
sunt întrebuinţate pentru cabluri, condensatoare, izolaţii de crestătură, iar sub formă de fire şi ţesături pentru
stratificate, hârtii, lacuri etc.;
 poliimidele au proprietăţi mecanice bune şi se utilizează sub formă de folii şi lacuri de emailare;
 poliesterii cu denumirile comerciale de hostafan, mylar etc. se utilizează ca dielectrici pentru
condensatoare, la izolarea conductoarelor, la fabricarea izolaţiilor de crestătură, a produselor pe bază de mică
etc.; poliesterii nesaturaţi formează aşa-numitele lacuri fără solvenţi ce sunt utilizate ca lianţi pentru stratificate,
ca răşini de turnare şi impregnare cât şi pentru înglobări de micromotoare şi transformatoare.
Răşinile de poliadiţie cuprind răşinile epoxidice şi poliuretanii. Răşinile epoxidice sunt termorigide, aderă
foarte bine la suprafaţa metalelor, ceramicelor, maselor plastice etc. Sunt neinflamabile, rezistente la acţiunea
curenţilor electrici de scurgere, a agenţilor chimici şi prezintă stabilitate termică bună, proprietăţi mecanice şi
dielectrice foarte bune. Au utilizări multiple: răşini de turnare pentru cutii terminale, încapsulări de aparate,
camere de stingere, izolatoare de înaltă tensiune, răşini de presare pentru izolaţii de crestătură, răşini de
impregnare pentru stratificate, răşini de lipire, la emailarea conductoarelor. Poliuretanii se folosesc la izolarea
cablurilor sub formă de folii, la fabricarea lacurilor de emailare, a elastomerilor, adezivilor etc.
Cauciucuri şi elastomeri
Cauciucurile sunt materiale cu elasticitate mare care, sub acţiunea unor forţe mecanice exterioare se
deformează, dar îşi recapătă dimensiunile iniţiale odată cu anularea acestor solicitări. Elastomerii sunt polimeri
cu forţe intermoleculare slabe, se deformează uşor, dar revenirea la starea iniţială se face foarte lent.
Cauciucurile sintetice au caracteristici dielectrice mai slabe decât cele ale cauciucului natural, dar au proprietăţi
termice şi mecanice superioare şi rezistenţă mai bună la acţiunea solvenţilor, uleiurilor etc.
Cauciucurile pe bază de butadienă se utilizează la confecţionarea mantalelor pentru cabluri care lucrează
în medii umede, toxice etc.
Perbunanul, obţinut prin polimerizarea dimetilbutadienei, se utilizează la fabricarea curelelor de transmisie
care nu trebuie să înmagazineze sarcini electrice.
Cauciucurile de poliacrilaţi sunt rezistente la acţiunea ozonului, oxigenului şi uleiurilor. Rezistă până la o
temperatură de 150C. Se folosesc pentru izolarea cablurilor de alimentare a lămpilor fluorescente, la
autovehicule, în instalaţii Roentgen.
Elastomerii se obţin din răşini de polimerizare sau poliadiţie. Din această grupă fac parte polietilena
clorosulfonată (Hypanol) ce se utilizează la izolarea conductoarelor, cablurilor etc., cauciucul butilic cu
proprietăţi dielectrice foarte bune, care amestecat cu fenolformaldehida îl recomadă până la temperaturi de 180C
şi elastomerii fluoruraţi ce rezistă la temperaturi cuprinse între  50C şi 200C, la acţiunea solvenţilor,
ozonului şi oxigenului, dar au proprietăţi mecanice slabe.
Siliconii
Materialele siliconice sunt compuşi organici ai siliciului. Din această grupă fac parte cauciucurile
siliconice caracterizate prin rezistenţă la acţiunea ozonului, solvenţilor, a curenţilor electrici de scurgere pe
suprafaţă. Îşi găsesc utilizarea la izolarea conductoarelor, a cablurilor care funcţionează în condiţii grele etc.
Răşinile siliconice sunt materiale termorigide, nehigroscopice, greu inflamabile, cu rezistenţă mare la
acţiunea curenţilor electrici de scurgere pe suprafaţă şi cu bune proprietăţi dielectrice. Se utilizează la fabricarea
lacurilor de acoperire pentru ţesături de azbest sau sticlă, produse pe bază de mică, a lacurilor de lipire pentru
stratificate, a lacurilor de impregnare pentru condensatoare, stratificate, a lianţilor pentru mase plastice cu
umplutură anorganică. Răşinile siliconice sunt utilizate în realizarea sistemelor de izolaţie a maşinilor electrice
de puteri mari şi tensiuni înalte precum şi a celor cu regim greu de lucru (pentru laminoare, macarale, tracţiune
etc.). Aceste sisteme de izolaţie folosesc benzi din ţesătură de sticlă, hârtie de mică şi liant siliconic.
3.3.2.2 Clasificare pe baza unor considerente practice
Această clasificare are în vedere următoarele considerente de ordin practic:

 starea finală a materialului izolant;
 destinaţia materialului izolant (înfăşurare, impregnare, lăcuire etc.)
 starea şi forma materialului izolant înainte de prelucrare.
Toate materialele izolante ce fac pare din aceeaşi grupă prezintă aceeaşi stare finală, pot fi folosite în
acelaşi mod şi prelucrarea lor este asemănătoare. În anexa 4.10 se prezintă clasificarea materialelor electroizolante
conform acestor considerente.
Lucrările de specialitate privind materialele electroizolant [3.13] cuprinde date care oferă, la fiecare grupă
de materiale, proprietăţile generale, destinaţia, modul de prelucrare şi măsurile de precauţie necesare la
prelucrare şi în utilizare a acestora. Se foloseşte o notaţie (clasificare zecimală) care uşurează alegerea unui
anumit material.
3.3.2.3 Clasificarea materialelor electroizolante în funcţie de stabilitatea termică

Anduranţa produselor electrotehnice este afectată de numeroşi factori care, în principal, sunt: temperatura,
sarcinile mecanice şi electrice, vibraţiile, climatul şi produsele chimice nocive, umiditatea, murdăria şi
radiaţiile.
Temperatura reprezintă un factor de îmbătrânire preponderent pentru materialele izolante şi sistemele de
izolaţie şi, din acest punct de vedere, materialele electroizolante se clasifică în clase termice, în funcţie de
limitele de temperatură maximă admisă pentru o funcţionare de lungă durată. Aceste clase, temperaturile şi
materialele electroizolante corespunzătoare fiecărei clase sunt prezentate în tabelul 3.8. După cum se poate
observa, clasa C care era utilizată pentru toate temperaturile de peste 180C, este înlocuită prin clasele indicate
în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8 Clasificarea materialelor electroizolante solide în diferite clase termice

Simbolul Temperatura
Exemplificări de materiale şi produse electroizolante, care
clasei clasei termice
corespund clasei termice
termice [C]
Bumbac, mătase naturală, polietilenă, hârtie, carton, hârtie de
polietilenă, ţesătură de bumbac cu policlorură de vinil, cauciuc
Y 90
natural, tub din fire de bumbac, plăci din fibră vulcan, ceruri,
asfalt, bitum, polistiren, ebonită, lemn neprelucrat.
Bumbac acetilat, poliproplilenă, ţesătură de bumbac cu lacuri
organice, răşini ureoformaldehidice cu făină din lemn,
policlorura de vinil, polimetilpentenă, polietilentereftalat,
A 105
poliizobutilenă, tub din fire de bumbac acoperite cu lac
oleorăşinos, poliuretani, lacuri oleorăşinoase, lacuri de emailare
acrilice, hârtie celulozică.
Policarbonat, hârtie celulozică cu lacuri organice, ţesătură
poliesterică cu lacuri organice, răşini fenolice cu fibre vegetale,
E 120 răşini melaminoformaldehidice cu făină din lemn, butilcauciuc,
răşini fenolice pe ţesătură de bumbac, răşini epoxidice pe
ţesătură de bumbac, folie policarbonat cu adeziv termoplastic.
Ţesătură din sticlă cu lacuri poliuretanice, răşini poliesterice cu
fibre din sticlă, răşini melaminoformaldehidice cu fulgi din
azbest sau cu fibre din sticlă, răşini alchidice cu pudre minerale,
B 130
micanită de colector cu liant, folie poliesterică, poliolefine, tub
sau folie din polietilentereftalat, răşini melaminoformaldehidice
pe ţesătură de azbest sau ţesătură din sticlă.
Hârtie din azbest cu lacuri organice, ţesătură din sticlă cu lacuri
epoxidice, răşini fenolice cu praf din mică, răşini epoxidice cu
F 155 fibre din sticlă, policlortrifluoretilenă, tub din fire din sticlă cu
acoperire acrilică, hârtie de aramidă cu răşină epoxidixă, bandă
din fire de sticlă cu răşină poliesterică.
Ţesătură din sticlă cu lacuri siliconice, aramidă cu folie poli-
esterică, răşini siliconice cu pudre minerale, tuburi extrudate
din elastomer siliconic, tub din fire din sticlă acoperite sili-
H 180 conic, răşini epoxidice pe ţesătură din sticlă, răşini poliesterice
nesaturate, micanită de formare cu liant, folie poliimidică cu
adeziv siliconic, hârtie de aramidă cu poliesterimidă, lacuri
siliconice, hârtie de aramidă.
Poliimidă, hârtie din azbest cu lacuri siliconice, răşini siliconice
200 200
pe ţesătură din sticlă, folie poliimidică.
220 220 Poliamidă aromatică (aramidă), hârtie, cartoane de aramidă,
Politetrafluoretilenă, sticlă, azbest, hârtie din mică, ţesătură din
250 250
sticlă cu politetrafluoretilenă,
3.4 Materiale de protecţie şi susţinere

3.4.1 Tuburi şi ţevi de protecţie
Un tub pentru instalaţii electrice este un element închis, care serveşte pentru instalarea şi/sau înlocuirea
prin tragere a conductelor şi/sau a cablurilor.
Pentru realizarea tuburilor, în funcţie de necesităţi, se au în vedere: materialul folosit, modul de racordare,
protecţia împotriva solicitărilor mecanice, aptitutidinea de a fi îndoite, comportarea la temperatură, caracteristici
electrice (de izolare), protecţia contra pătrunderii corpurilor străine solide şi a lichidelor, rezistenţa la substanţe
corozive sau poluante, rezistenţa la acţiunea radiaţiilor solare.
Pentru a fi recunoscute uşor, se utilizează pentru tuburi simboluri standardizate, dintre care se amintesc : P
- tuburi de protecţie; E - tuburi etanşe; Y - tuburi din PVC; L - lăcuite; R - tuburi cu manta rigidă; I - înveliş
exterior de protecţie impregnat.
Pentru a fi ferite de coroziune, tuburile se plumbuiesc sau se lăcuiesc. Pentru a nu se produce deteriorarea
izolaţiei conductoarelor introduse în tuburi, interiorul acestora trebuie să fie bine finisat.
În funcţie de construcţie şi de materialul din care sunt executate se deosebesc mai multe categorii de tuburi:
a) tuburile izolante uşor protejate IP, sunt fabricate din carton rezistent la umezeală şi care au înveliş din
bandă din oţel laminată la rece; pentru protecţia la umezeală se impregnează cu bitum industrial; se pot monta
aparent sau îngropat;
b) tuburile de protecţie P, sunt confecţionate din bandă din oţel laminată, cu margini petrecute una peste
alta pentru încheiere; se montează numai aparent;
c) tuburile izolante uşor protejate, flexibile IPF, se execută din spirale din bandă de hârtie impregnată,
peste care se înfăşoară spirale din bandă din oţel plumbuite;
d) tuburile izolante de protecţie, etanşe IPE, sunt executate din carton izolant, protejat în ţeavă din oţel; la
ambele capete aceste tuburi sunt filetate, în felul acesta îmbinările realizându-se uşor;
e) tuburile izolante de protecţie flexibile cu rezistenţă mecanică PFR, se execută din spirale din oţel
plumbuite, peste care se înfăşoară benzi de hârtie impregnată şi deasupra alte benzi din oţel plumbuite; aceste
tuburi nu se montează în medii corozive;
f) tuburi de protecţie etanşe din ţeavă din oţel lăcuite PEL, se montează aparent, sub tencuială, sau
îngropat în pardoseală, pentru protecţia conductoarelor electrice, în locul tuburilor IPE; aceste tuburi sunt
întâlnim şi la instalaţiile sanitare;
g) tuburile cu manta din policlorură de vinil, se utilizează pentru instalaţii electrice şi nu se montează pe
pereţi din lemn sau alte materiale combustibile; etanşarea tuburilor se realizează prin lipire cu adezivi speciali.
Ţevile de protecţie pentru instalaţii electrice se utilizează cu precădere, în medii umede dar necorozive, în
medii cu pericol de incendiu sau de explozie.
În Anexa 3.11 sunt prezentate tuburi şi ţevi de protecţie.
3.4.2 Semifabricate metalice

Sunt utilizate semifabricate din oţel, cupru, aluminiu (table, bare, plase, sârme).
3.4.2.1 Profile din oţel laminate la cald

Sunt utilizate următoarele tipuri de profile laminate la cald (tabelul 3.9):
a) cornier cu laturi egale;
b) oţel lat;
c) oţel pătrat;
d) profil INP;
e) profil UNP;
f) profil T.
Tabelul 3.9 Profile din oţel laminate la cald
Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm]
20202,3 163 88
20202,5 203 1010
20203 205 1212
25252,5 253 1414
Oţel
25252,7 254 1616
pătrat
30302,3 255 88
30302,5 264 1010
30302,7 303
Cornier
30303 Oţel 304
cu laturi
35352,5 lat 305 INP 80
egale
35353 403 INP 100
35353,5 404 INP 120
40403,5 405 INP 140
Profil
40403,8 504 INP 160
INP
40404 505
50x50x4 163
50504,5 203
50505 205
Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm]
UNP 50 T 25
UNP 65 T 30
UNP 80 T 35
UNP 100 T 40
Profil Profil
UNP 120 T 25
UNP T
UNP 140 T 30
UNP 160 T 35
UNP 50 T 40
UNP 65 T 25
3.4.2.2 Benzi şi foi din oţel laminate la rece cu conţinut scăzut de carbon
Material: conform DIN 1624/1995; DIN 1623/1983.
Dimensiuni:
a) Benzi laminate, grosime: 0,07  2,5 mm, lăţime 4  300 mm.
b) Benzi subţiri: grosime: 0,3  2 mm, lăţime 50 1050 mm.
c) Tablă în foi: grosime: 0,3  2,5 mm, lăţime 1000 1500 mm, lungimi 1000  4500 mm,
d) Benzi subţiri şi debitate în lungime: grosime: 0, 3 2 mm, lăţime 70  1400 mm, lungimi 1000  4500
mm.
3.4.2.3 Sârmă din fier şi oţel. Sârmă din oţel, trefilată, oţel pentru armare
Sârmă din fier:
 garduri din fier forjat; plasă de sârmă.
Sârmă din oţel şi produse din sârmă:
 profile laminate: oţel rotund; oţel pătrat; oţel hexagonal; oţel lat; oţel pentru scule; oţel pentru pile; bare
din cupru cojite; profile mici laminate la cald pe microlaminoare:
 bare trase (oţel calibrat): oţel rotund calibrat; oţel pătrat calibrat; oţel hexagonal calibrat; oţel lat calibrat;
 sârme din oţel laminate sau trefilate utilizate în scopuri generale: sârmă rotundă din oţel laminată la
cald; sârmă rotundă trefilată din oţel; sârmă semirotundă din oţel; sârmă trefilată din oţel cu secţiune pătrată;
sârmă lată laminată la rece din oţel;
 sârmă şi produse din sârmă din oţel utilizate în construcţii: oţel beton laminat la cald; sârmă trasă pentru
beton armat; sârmă beton precomprimat; liţă beton precomprimat;
 sârmă şi profile din oţel pentru arcuri: sârme din oţel carbon de calitate pentru arcuri; sârme rotunde şi
profilate din oţel aliat şi nealiat de arc; sârme din oţel pentru şaibe Grower; oţel lat pentru foi de arcuri; oţel
trapezoidal pentru inele de resort; profil lat călit-revenit; sârmă din oţel călită şi revenită pentru arcuri de
supapă;
 sârme din oţel zincate: sârmă zincată din oţel cu conţinut scăzut de carbon; sârmă rotundă din oţel zincată
utilizată în scopuri generale; sârme din oţel zincate pentru conductoare cablate din aluminiu; sârmă zincată
pentru suspensia reţelelor de contact de tramvai şi troleibuz;
 sârme din oţel cu utilizări speciale: sârmă din oţel trefilată mată sau zincată pentru cabluri de tracţiune;
sârmă din oţel pentru ace; sârmă rotundă din oţel pentru cocleţi; liţă de tip FILOU pentru tăiat roci ornamentale;
 sârmă folosită în procesele de sudare: sârmă plină de oţel pentru sudare; sârmă de sudare în gaz
protector; sârme pentru metalizare prin pulverizare.
Oţel pentru armare:
 fibre din oţel pentru armarea betoanelor;
 oţel armat (armătură): foi; bare; fier laminat, sârmă; grindă cu profil U; colţari; bande; foi rulante.
3.4.3 Stâlpi şi elemente de susţinere pentru linii electrice aeriene

3.4.3.1 Stâlpii liniilor electrice aeriene
Stâlpii liniilor electrice aeriene susţin conductoarele active şi de protecţie, asigurând anumite distanţe
între ele, faţă de sol sau faţă de obiectele situate pe traseul liniei.
Se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: după materialul din care sunt confecţionaţi  din lemn,
din beton armat, din metal; după construcţia lor - rigizi şi articulaţi; după rolul funcţional - de susţinere, de
întindere, de colţ, terminal, de traversare, de derivaţie, de rotire a fazelor; după forma coronamentului - Y,
pisică, brad drept, brad invers, triunghi, hexagon etc.; după tensiunea nominală - de joasă, medie sau înaltă
tensiune; după rolul funcţional - cu bază largă, îngustă etc. [3.15].
Stâlpii de lemn, odinioară mult folosiţi, astăzi sunt utilizaţi mai puţin şi anume la liniile aeriene de 6  20
kV ce traversează zone accidentale, la racorduri provizorii sau la reţele rurale de joasă tensiune.
Stâlpii din beton armat sunt răspândiţi la construcţia liniile aeriene de joasă şi medie tensiune, întrucât au
preţ relativ redus, conduc la economisirea materialelor deficitare, se obţin în urma unor procedee industriale
perfecţionate, au durată lungă de viaţă, prezintă cheltuieli de întreţinere neînsemnate, nu sunt combustibili,
rezistă la acţiunea agenţilor corozivi. Prezintă şi unele dezavantaje, cum ar greutate specifică mare, sunt fragili,
nu pot fi folosiţi în terenuri greu accesibile, reclamă cheltuieli de investiţii ridicate etc.
Constructiv, stâlpii din beton pot fi: cu secţiune dreptunghiulară (prevăzuţi cu goluri pentru a micşora
greutatea şi pentru a uşura accesul muncitorilor pe ei) sau cu secţiune cilindrică - goi în interior, figura 3.3.
1 2
1 2
Secţiunea 1-2 Secţiunea 1-2
a) b)
Fig. 3.3  Stâlpi din beton armat:
a) cu secţiune transversală circulară;
b) cu secţiune transversală dreptunghiulară.
Ca mod de confecţionare, stâlpii din beton, se pot executa manual sau prefabricaţi. Stâlpii prefabricaţi au
caracteristici superioare celor obţinuţi manual, se confecţionează în ateliere specializate şi pot fi din: beton
armat centrifugat, obţinuţi prin depunerea betonului pe armătura metalică prin centrifugare; beton armat vibrat,
obţinuţi prin depunerea betonului pe armătura metalică prin vibrare, beton armat precomprimat, caracterizaţi
prin aceea că armătura metalică este întinsă în mod normal, exercitând o acţiune de comprimare asupra
betonului.
Stâlpii metalici sunt confecţionaţi din oţel şi aliaje ale aluminiului, fiind foarte răspândiţi la liniile de înaltă
şi foarte înaltă tensiune.
La liniile de joasă şi medie tensiune [3.20] au fost înlocuiţi de stâlpii din beton armat datorită avantajelor
pe care le prezintă aceştia din urmă.
Totuşi stâlpii metalici prin calităţile lor deosebite, rămân şi pentru viitor, elementul de bază în construcţia
liniilor electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Principalele avantaje pe care le reprezintă sunt: au o durată lungă de exploatare (35  40 ani), pot fi
calculaţi în soluţii economice, se pot monta uşor pe traseul liniei, pot fi executaţi în condiţii industriale, au
greutatea relativ redusă, sunt rezistenţi la foc, asigură o bună legătură a conductorului de protecţie la pământ
prin corpul stâlpului, permit montarea a două sau mai multe circuite şi realizarea unor coronamente
complicate, au formă arhitectonică plăcută etc.
După forma constructivă stâlpii metalici pot fi: tubulari, monomontanţi, monomontanţi din oţel profilat şi
cu zăbrele.
În figura 3.4 se prezintă stâlpul metalic cu zăbrele.
 7 Legendă:
1  montant;
6 5
8 2  diagonale;
4 3  furcă;
4  consolă,
9 11 5  vârfar;
6  traversă;
10 3 12 7  conductor de protecţie;
13
8  unghi de protecţie;
9  lanţ de izolatoare;
10 – conductor activ;
2 11  balansul conductoarelor
12  distanţa dintre conductoare;
1 13  centură;
14 15 14 – cadru;
15  contravânturi;
16 16  baza stâlpului.
Fig. 3.4  Stâlp metalic cu zăbrele.
Unul dintre elementele componente principale ale stâlpilor liniilor aeriene [3.20] este coronamentul.
Alegerea unui anumit tip de coronament, depinde de: tensiunea nominală a liniei, numărul de circuite,
modul de protecţie împotriva supratensiunilor de trăşnet, configuraţia terenului, mărimea deschiderii, costul
stâlpului.
În figura 3.5 sunt prezentate diferite forme de coronamente pentru liniile de înaltă tensiune folosite la
stâlpii cu simplu şi dublu circuit, echipaţi cu izolatoare şi conductoare de protecţie.
a) b) c) d) e) f)
g) h) i) j) k) l)
Fig. 3.5  Componente pentru stâlpii liniilor de înaltă tensiune:
cu simplu circuit (a), b), c), d), e), f)) şi cu dublu circuit (g), h), i), j), k), l)).
Alegerea şi utilizarea stâlpilor

Alegerea şi utilizarea stâlpilor liniilor electrice aeriene [3.18] este o problemă destul de dificilă, datorită
faptului că soluţionarea optimă a problemelor de exploatare vine de cele mai multe ori în contradicţie cu
soluţiile optime de construcţie. Una din problemele principale ce se pune în legătură cu folosirea stâlpilor
este dispunerea conductoarelor, adică alegerea acelui tip de coronament ce reprezintă, în anumite condiţii
date, soluţia optimă. Practica de exploatare a impus următoarele dispoziţii ale conductoarelor [3.15, 3.16]:
 la liniile de joasă tensiune cu un singur circuit se folosesc obişnuit dispoziţiile clasice: în
triunghi sau în acelaşi plan orizontal; în cazul liniilor cu mai multe circuite se foloseşte frecvent aşezarea
conductoarelor pe console metalice orizontale; conductorul neutru se montează deasupra conductoarelor de
fază, iar uneori sub acestea;
 la liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune, materialul de bază este oţelul (profile laminate); pentru
fiecare linie mai importantă din această categorie se stabileşte stâlpul de susţinere fundamental din care prin
înlocuirea unor elemente componente se pot obţine toţi stâlpii necesari liniei.
Dispoziţia orizontală a conductoarelor [3.19], apare ca cea mai raţională şi mai economică, întrucât
conduce la stâlpii cei mai puţin înalţi şi se evită posibilităţile de atingere a conductoarelor între ele, ca urmare
a vânturilor sau a descărcărilor de gheaţă pe conductoare.
Stâlpul economic pentru dispunerea orizontală a conductoarelor este în general stâlpul portal ancorat, care
deşi suplu, datorită ancorelor, ocupă suprafeţe mari de teren şi ca urmare nu este indicat în cazul terenurilor
agricole. Tot în ideea economisirii suprafeţelor de teren agricol, apare ca raţională alegerea tipului de stâlp care
să permită montarea mai multor circuite. Actualmente doar la liniile electrice aeriene cu Un > 400 kV se mai
folosesc stâlpi pentru un singur circuit; în rest se construiesc linii prevăzute cu stâlpi pentru două circuite, chiar
şi atunci când necesităţile transportului de energie într-o primă etapă pot fi acoperite cu un singur circuit,
urmând ca cel de-al doilea circuit să fie montat mai târziu, odată cu creşterea necesităţilor de energie electrică.
Tendinţele care se manifestă în construcţia stâlpilor liniilor aeriene sunt orientate pe două direcţii şi anume:
standardizarea sau normalizarea stâlpilor pentru nivelul de joasă şi medie tensiune, realizarea unor tipuri de
stâlpi cu caracteristici tehnice îmbunătăţite, capabili să satisfacă în cele mai bune condiţii sarcinile de natură
electrică şi mecanică respective şi să soluţioneze problemele particulare ce apar la fiecare linie: traversarea unor
zone cu condiţii speciale, aspectul estetic şi integrarea armonioasă a liniei în cadrul natural etc.
Stâlpii liniilor electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă tensiune, continuă să fie fabricaţi, mai ales, din
oţel. Alături însă de oţelurile obişnuite şi-au făcut loc şi unele oţeluri speciale, slab aliate şi rezistente la
coroziune. La aceste oţeluri, pe suprafaţa lor în contact cu atmosfera se formează un strat de protecţie, rezistent
la coroziune. Din această categorie face parte cortenul (SUA), oţel care datorită adaosurilor de cupru şi crom
este anticoroziv, stratul protector formându-se mai rapid în atmosferă industrială decât în atmosferă curată.
Un alt pas important în construcţia stâlpilor liniilor aeriene îl constituie folosirea aluminiului. Stâlpii din
aluminiu sunt uşori şi rezistenţi la acţiunea agenţilor atmosferici, întrucât la suprafaţa exterioară a lor, se
formează un strat protector de oxid de aluminiu.
O comportare foarte bună o prezintă stâlpii de susţinere din sistemul AEP de 765 kV construiţi din
aluminiu (fig. 3.6).
4,36 m
13,85 13,85
36,6 m
Fig. 3.6  Stâlp de susţinere ancorat AEP, din

aluminiu, pentru linii aeriene cu tensiunea
nominală de 750 kV.
În perioada care urmează, este de aşteptat să-şi găsească o largă folosire pentru liniile electrice aeriene de
joasă şi medie tensiune, stâlpii din material plastic, întăriţi cu fibre din sticlă, care sunt extrem de uşori,
rezistenţi la îngheţ, putrezire şi alte stricăciuni.
În figura 3.7 se prezintă evoluţia unor coronamente de liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune, iar în
tabelul 3.10. coridoarele de siguranţă minimală pentru amplasarea paralelă a 8 circuite de înaltă tensiune
[3.15].
a) b) c)
Fig. 3.7  Evoluţia coronamentelor liniilor de
înaltă tensiune:
a) cu lanţuri de izolatoare; b) cu izolatoare în V;
c) cu console electroizolante.
Tabelul 3.10
Coridoare de siguranţă minimală pentru amplasarea paralelă
a circuitelor de 110, 220 şi 400 kV
Culoar minimal [m]
Soluţia
110 kV 220 kV 400 kV
110,6 190 297,1
49,4 94,0 133
52 84 128
Fundaţii pentru stâlpi

Fundaţia [3.18], este o construcţie specială, parte componentă a liniilor electrice aeriene, ce fixează în
teren stâlpul şi transmite solului sarcinile ce acţionează asupra stâlpului.
Funcţional fundaţiile pot fi: de greutate şi încastrate elastic în pământ.
Din punct de vedere al solicitărilor, fundaţia este supusă la: momente de răsturnare şi eforturi de smulgere.
Pentru a putea fi corespunzătoare, fundaţia trebuie să îndeplinească condiţia [3.15]:
Ms  k Mr , (3.3)
în care: Ms este momentul de stabilitate ce se opune răsturnării şi este dat de greutatea stâlpului, a pământului
dislocat de fundaţie etc.; Mr  moment de răsturnare dat de sarcinile exterioare, k  factor de siguranţă la
răsturnare şi smulgere şi are valori cuprinse între 1,3  3,5 dependent de rolul funcţional al stâlpului şi de regi-
mul de funcţionare.
3
4
Fig. 3.8  Fixarea stâlpului din beton cu
ajutorul riglelor din beton armat prefabricate:
1  argilă bătătorită; 2  rigle prefabricate;
3  rigle; 4  placă prefabricată.
Dintre tipurile constructive de fundaţii, dependent de materialul stâlpului se pot menţiona: pentru stâlpii de
beton, fundaţii prefabricate de tip rigle (fig. 3.8), iar pentru cei metalici, fundaţii monobloc, prefabricate,
Plăci din
fracţionate, din traverse (fig. 3.9). beton armat
b)
a)
c) d)
Fig. 3.9  Fundaţii pentru stâlpii metalici:
a) monobloc; b) prefabricate; c) fracţionată; d) din traverse.
3.4.3.2 Izolatoare pentru liniile electrice aeriene
Izolatoarele sunt elemente constructive ale liniilor electrice aeriene prin care se realizează izolarea
electrică a conductoarelor active faţă de pământ respectiv faţă de stâlpii ce le susţin, precum şi fixarea
conductoarelor pe stâlpi [3.18].
Avându-se în vedere rolul funcţional al izolatoarelor, precum şi condiţiile de lucru ale acestora,
materialul din care ele se confecţionează trebuie să prezinte următoarele proprietăţi:
 Rigiditate dielectrică mare, adică să nu străpungerea electrică a construcţiei izolatorului, pentru
dimensiuni acceptate ale acestuia. De asemenea, trebuie să asigure limitarea valorii curenţilor electrici de
scurgere pe suprafaţă. În cursul funcţionării, căile posibile de trecere ale curentului electric la un izolator
suport sunt următoarele (fig. 3.10):
 1 - descărcarea directă prin aer de la conductor la masă (străpungere în aer);
 2 - descărcarea electrică pe suprafaţă izolatorului (conturnare), în stare uscată uscat;
 3 - descărcarea electrică pe suprafaţa izolatorului (conturnare), în stare umedă (sub ploaie);
 4 - descărcarea electrică pe suprafaţa izolatorului (conturnarea) poluat şi umed;
 5 - descărcarea electrică prin materialul dielectric (perforare).
Din punct de vedere electric, izolatoarele nu trebuie să permită descărcarea prin aer (străpungere), pe
suprafaţa lor (conturnare) sau prin corpul lor (perforare). De obicei, probabilitatea de conturnare sau de
străpungere este mai mare decât probabilitatea de perforare. Tensiunile care determină descărcarea electrică se
numesc tensiunea de conturnare, de străpungere şi respectiv de perforare. Aceste tensiuni depind de construcţia
izolatorului şi de starea mediului, fiind mai mici pe timp de ploaie [3.15], [3.16], [3.18]:
 să prezinte bune calităţi mecanice, adică să reziste bine la acţiunea
forţelor exterioare;
 să prezinte stabilitate termică;
 să fie cât mai ieftine;
 să nu fie higroscopice; 5 1
 să se poată transporta şi monta uşor;
2
 să se conserve bine un timp cât mai îndelungat.
4
Materialele care întrunesc cele mai bine condiţiile impuse sunt:
porţelanul, steatita, sticla şi răşinile epoxidice. 3
Folosirea sticlei la realizarea izolatorilor a cunoscut o largă utilizare
în trecut, ca urmare a îmbunătăţirii calităţii sticlei, fapt posibil prin
tratarea ei cu oxizi metalici şi prin călire. În urma călirii, în stratul
exterior al izolatorului vor apărea eforturi de compresiune, iar în masa
izolatorului eforturi de întindere. La solicitări bruşte stratul exterior,
iniţial comprimat, va prelua o parte foarte însemnată din eforturile
suplimentare, fără ca în masa de sticlă să crească eforturile prea mult.
Izolatoarele din sticlă călită fiind de mai bună calitate şi mai ieftine
decât cele de porţelan au fost intens utilizate la echiparea liniilor de
Fig. 3.10  Trasee de descărcare electrică.
înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Constructiv, izolatoarele [3.18], folosite la liniile electrice aeriene pot fi de două categorii: izolatoare
suport şi izolatoare de suspensie. Primele, se folosesc la joasă şi medie tensiune, iar izolatoarele de
suspensie la: medie, înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Larg răspândite sunt izolatoare suport, de tip Delta (fig. 3.11 a)) care se fixează rigid pe tije metalice,
suporţi drepţi sau curbi, iar conductorul se fixează de izolator prin intermediul unei legături. În zonele cu
depuneri mari de murdărie se asigură izolatorului o suprafaţă mărită prin aşezarea unei mantale suplimentare
de forma unui clopot (figura 3.11 c)) [3.15].
Din punct de vedere al rigidităţii electrice izolatoarele se construiesc în două variante: străpungibile (2 <
1/2) şi nestrăpungibile(2 > 1/2). Izolatoarele nestrăpungibile pot fi cu linie medie de fugă sau cu linie lungă de
fugă.
Izolatoarele de suspensie, se caracterizează prin aceea că distanţa de izolaţie dorită se obţine din mai multe
elemente simple legate între ele, formând un ansamblu numit lanţ de izolatoare. Lanţurile sunt flexibile, fapt ce
permite micşorarea forţelor exercitate asupra stâlpilor intermediari în cazul ruperii conductorului într-o
deschidere.
Funcţional lanţul de izolatoare poate fi: de susţinere sau de întindere.
Lanţurile de susţinere servesc la simpla susţinere a conductoarelor, în timp ce lanţurile de întindere preiau
şi tracţiunea din conductoare.
Din categoria izolatoarelor de suspensie străpungibile face parte izolatorul cu capă şi tijă (fig. 3.12 a), din
categoria izolatoarelor nestrăpungibile cu linie medie de fugă face parte izolatorul cu inimă plină (fig. 3.12 b)),
iar din categoria celor nestrăpungibile cu linie lungă de fugă face parte izolatorul tijă (fig. 3.12 c)) [3.15].
2
H
1
D
a) b) c)
Fig. 3.11  Izolatoare suport tip delta:
a) dintr-o bucată; b) din două bucăţi; c) pentru zone cu poluare intensă.
Izolatoarele tip tijă prezintă o serie de avantajele faţă de lanţurile de izolatoarele cu capă şi tijă:
 număr redus de armături metalice, ceea ce determină un număr mic de defecte mecanice şi electrice;
 repartiţia mai uniformă a potenţialului pe izolator;
 pentru tensiuni mai mari de 110 kV, folosirea izolatoarelor tijă conduce la obţinerea unor distanţe de
izolaţie mai mici;
 se comportă mai bine în zonele poluate decât izolatoarele cu capă şi tijă.
 practic sunt nestrăpungibile.
Capă
Capă
Ciment Ciment
h1
Sticlă sau porzelan

H
Porţelan
Tijă
D
a)
Capă
b)
c)
Fig. 3.12  Izolatoare de suspensie:
În tabelul 3.11.a)se cu prezintă
capă şi tijă;componenţa
b) dublu (tip motor); c) tijă.la lanţurile de izolatoare la liniile electrice aeriene de
întâlnită
înaltă şi foarte înaltă tensiune din România.
Tabelul 3.11 Echiparea sistemelor de izolaţie la liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune
Tensiunea Izolatoare /nr. elemente Tipul
nominală [kV] capă şi tijă tijă izolatorului
110 7 1 CTS
220 13 2 CTS
400 22 3 CTS
750 41 - CTs
În prezent, sunt din ce în ce mai utilizate izolatoarele compozite (fig. 3.13), fiind mai uşoare, respectiv mai
rezistente şi mai simplu de montat [3.17].
Cele mai importante tipuri de izolatoare compozite sunt: izolatoare de întindere şi suspensie, izolatoare
utilizate ca distanţare interfază, izolatoare pentru căi ferate electrificate. O utilizare largă a izolatoarelor
compozite este în zonele intens poluate, având în vedere caracteristicile hidrofuge ale materialului izolant.
Izolatoarele sunt realizate fabricate dintr-o bară ultra purificată de răşină epoxidică, armată cu fibră de
sticlă, acoperită cu un înveliş din cauciuc siliconic şi armături metalice la capete. Izolatorul are o rezistenţa
mecanică înaltă, elasticitate excelentă şi bune calităţi anticorosive şi antideformante.
Testele mecanice au demonstrat faptul că aceste izolatoare rezistă la încercări mai mari decât izolatoarele
convenţionale. Greutatea lor scăzută prezintă un mare avantaj pentru instalarea şi transportul lor în zonele
montane.
În figura 3.14 se prezintă lanţul izolator dublu de 110 kV, cu izolatoare tip tije [3.17].
1
Capă
Fibră din sticlă 2
3
Material
de lipire
1562 mm
Cauciuc
min 970 mm
siliconic
Fig. 3.13  Izolator cu fibră Fig. 3.14  Lanţ dublu de 110 kV, cu izolatoare tijă:
din sticlă (compozit). 1  clema de prindere; 2  ochi dublu; 3  eclator de
protecţie; 4  izolator din material compozit.
Izolatoarele compozite siliconice de tip tije prezintă următoarele avantaje [3.17]:

 materialul siliconic hidrofobizează depunerile de impurităţi (rugina, praful de ciment etc.) împiedicând
conturnarea izolatoarelor în mediul umed;
 montarea izolatoarelor este mai rapidă şi mult mai uşoară, datorită greutăţii materialelor
compozite care sunt mult mai uşoare, decât izolatoarele din sticlă sau porţelan;
 se pretează a se utiliza în medii foarte poluate avându-se în vedere traseul mărit al curentului electric
de scurgere;
 rezistă mult mai bine la „vandalismele” datorate persoanelor care prin diferite mijloace ţintesc asupra
acestor izolatoare în scopul distrugerii lor;
 în timpul transportului şi montajului nu se deteriorează;
 nu sunt exigente la întreţinerea în exploatare;
 prezintă o mare siguranţă în funcţionare, probabilitatea de defectare este de ordinul a 10 -6.
Avantajele liniilor de transport care utilizează izolatoarele compozite sunt:
 permit construirea de LEA de tip nou, compacte, a căror investiţie este mai mică în comparaţie cu
cele obişnuite;
 puterea transportată sau nivelul de tensiune se poate mări într- o măsură apreciabilă prin aplicarea
braţelor transversale din material compozit, fără schimbarea stâlpilor;
 compactarea permite construirea pe aceeaşi stâlpi, a mai multor linii cu niveluri de tensiune diferite;
 prin compactare se reduce câmpul magnetic, care influenţează organismul uman, deoarece prin
aranjamentul spaţial al conductoarelor de fază, se influenţează în mod esenţial câmpul magnetic aflat
dedesubtul liniei;
 prin utilizarea distanţoarelor din material compozit se pot: minimiza distanţele între conductoare;
împiedica atingerile cauzate de vânt; reduce dimensiunile stâlpilor la traversarea văilor sau munţilor
[3.17].
3.4.3.3 Armături şi cleme pentru liniile electrice aeriene
Armăturile sunt piese metalice care folosesc la montarea izolatoarelor pe stâlp, la montarea lanţurilor de
izolatoare, pentru protecţia împotriva supratensiunilor de trăsnet, pentru limitarea vibraţiilor conductoarelor
etc. [3.18].
Clemele [3.18] se folosesc la prinderea conductorului de izolatoare sau a conductoarelor între ele. În
cursul exploatării, aceste elemente trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe [3.15]:
 să asigure o prindere sigură a conductoarelor şi a izolatoarelor;
 să reziste la acţiunile mecanice ce se transmit asupra lor din partea conductoarelor: forţe de tracţiune,
vibraţii etc;
 să nu permită amplificarea oscilaţiilor, ci să le amortizeze;
 să reziste la acţiunea agenţilor corozivi;
 clemele care servesc la prinderea conductoarelor între ele, trebuie să prezinte o conductibilitate
electrică ridicată.
Datorită condiţiilor diferite de lucru, armăturile sunt executate din materiale diferite; cele expuse la
eforturi mari se confecţionează din oţel forjat, iar cele de forme complicate, din fontă maleabilă. După rolul pe
care îl au armăturile şi clemele se clasifică în următoarele categorii:
a) Armături pentru fixarea izolatoarelor pe stâlp
Cuprind suporturi care pot fi: curbe şi drepte (fig. 3.15 a), b)), pentru izolatoare suport, cârlige de
prindere, pentru izolatoarele de suspensie (fig. 3.15 c), d), e), f)) [3.15].
b) Armături şi cleme pentru fixarea conductoarelor pe izolatoare
Cuprind legături din sârmă sau bridă pentru izolatoare suport, cleme de susţinere (fig. 3.16 a)), pentru
lanţurile de susţinere şi cleme de tracţiune (fig. 3.16 b)), pentru lanţurile de întindere [3.15].
a) b)
Ochi de suspensie
c) d) e) f)
Fig. 3.15  Armături pentru fixarea izolatoarelor suport:
a) suport curb; b)suport drept; c) cârlig S; d) cârlig B; e) sistem oscilant; f) cârlig O.
90,5
18 6
18
1
2 3
4
5
a)
12
8 7
9 10
12
11
b)
Fig. 3.16  Cleme de prindere a conductorului pe lanţurile de izolatoare:
a) de susţinere oscilantă fără declanşare; b) de tracţiune cu con.
1  suportul clemei; 2  bride de strângere; 3 - piesă de presare; 4 - patul
clemei; 5 -bolţ; 6 – nucă; 7  corpul clemei; 8  con interior; 9  suportul
clemei; 10  piesă de strângere; 11  bridă; 12 piuliţă.
c) Armături pentru realizarea lanţurilor de izolatoare

Cuprind siguranţe (fig. 3.17 a)) pentru asigurarea îmbinării tijă şi nucă, tije cu două capete (fig. 3.17 b)),
juguri pentru punerea în paralel a două sau mai multor lanţuri de izolatoare (fig. 3.17 c)) [3.15].
a) b) c)
Fig. 3.17  Armături pentru realizarea lanţurilor de izolatoare:
a) siguranţă; b) tijă cu două capete; c) jug pentru armături de suspensie.
d) Armături de protecţie
Au următoarele funcţiuni: îndepărtarea arcului electric de pe suprafaţa izolatoarelor, prevenirea
descărcării electrice în cascadă pe lanţul de izolatoare, uniformizarea repartiţiei tensiunii pe lanţ,
preîntâmpină apariţia descărcării corona, fiind reprezentate prin coarne de protecţie (fig. 3.18 a)) sau inele de
protecţie (fig. 3.19 b), c), d)) [3.15].
a)
b) c) d)
Fig. 3.18  Armături de protecţie:
a) eclatoare de protecţie duble; b) inele 2/4; c) inele 3/4;
d) inele închise.
e) Armături antivibratoare
Sunt folosite pentru amortizarea oscilaţiilor conductorului. Aceste dispozitive produc oscilaţii ale
conductorului defazate faţă de cele datorate forţelor exterioare, astfel încât, în final, prin suprapunere vor
rezulta oscilaţii mult mai reduse.
Dintre cele mai răspândite amortizoare se menţionează: amortizorul Stockbridge (fig. 3.19) şi
distanţierele amortizoare [3.15].
4
1
83
3
65
60
615
Fig. 3.19  Amortizor Stockbrige:
1  clemă; 2  contragreutăţi; 3  cablu din oţel; 4  înfăşurare din aluminiu.
f) Armături pentru fixarea conductoarelor de protecţie

Cuprind aşa numitele capace, ce fixează conductorul prin presare, în cazul stâlpilor de susţinere, şi cleme
de tracţiune cu role (fig. 3.20) sau cleme cu pană, în cazul stâlpilor de tracţiune [3.15].
Fig. 3.20  Fixarea conductorului de protecţie cu clemă de

tracţiune cu role, tip Tpr.
g) Armături pentru distanţarea conductoarelor fasciculare

Au rolul de a evita lovirea conductoarelor (componente a unui fascicul) între ele, atunci când bate vântul
sau sub acţiunea forţelor electrodinamice, în caz de scurtcircuit, precum şi de a evita depunerile masive de
gheaţă pe conductoare. În figura 3.21 se prezintă un tip de distanţier larg utilizat şi modul lui de montare [3.15].
Fig. 3.21  Distanţiere şi montarea lor.
h) Cleme de legătură ale conductoarelor

Clemele de legătură ale conductoarelor au rolul de a asigura legătura mecanică şi electrică sau numai
legătura electrică între capetele conductoarelor. În mod obişnuit se confecţionează din acelaşi material ca şi
conductorul.
Din categoria clemelor de legătură mecanică, şi electrică se menţionează: cleme cu butoane sau nituri (fig.
3.22 a)), cu crestături (fig. 3.22 b)), prin laminare (fig. 3.22 c)), iar din categoria celor de legătură electrică se
menţionează: clemele universale (fig. 3.23 a)) şi clemele cu plăci de contact (fig. 3.23 b)) [3.15].
a)
A Loc de marcare Secţiunea AA
A
b)
Ol Al
c)
Fig. 3.22  Cleme de legătură mecanică şi electrică:
a) cu butoane sau nituri; b) cu crestături; c) prin laminare
a)
b)
Fig. 3.23  Cleme de legătură electrică:
a) universală; b) cu plăci de contact (LEPC).
3.5 Accesorii pentru realizarea conexiunilor

3.5.1 Papuci pentru conductoare
Papucii pentru conductoare sunt accesorii [3.21] care se fixează la capătul unui conductor, prin strângere
sau prin lipire, pentru a putea executa legături la o bornă, la un bolţ sau la un şurub de contact.
Papucii se execută în mai multe variante constructive [3.22] (fig. 3.24):
a) papuci ştanţaţi, pentru conductoare din cupru multifilare, confecţionaţi din cupru cositorit, a căror fixare
se face prin presare cu cleşti speciali (sertizare) sau prin cositorire;
b) papuci presaţi, confecţionaţi din ţeavă din cupru sau din aluminiu (pentru conductoare din cupru,
respectiv din aluminiu), pot fi închişi sau deschişi;
c) papuci auto, denumiţi astfel, deoarece se utilizează la execuţia instalaţiilor electrice ale automobilelor;
de aceea forma lor este una specifică;
d) papuci din ţeavă din aluminiu, cu ureche din cupru, utilizaţi pentru conexiunile cablurilor din aluminiu,
la bornele din cupru ale maşinilor şi aparatelor electrice. Pe urechea papucilor sunt gravate două numere care
reprezintă aria secţiunii transversale a conductorului şi respectiv diametrul bornei pe care se poate monta.
În anexa 3.12 sunt prezentate mai multe variante de papuci electrici.
3.5.2 Cleme de legătură
Sunt executate din cupru sau din oţel zincat şi se folosesc pentru legarea conductoarelor între ele (fig.
3.25). Variante constructive:
a) cleme mobile cu şurub folosite pentru îmbinarea a două, trei sau patru conductoare, care se introduc în
crestătura şurubului şi se strâng cu o piuliţă.
b) clemele mobile plate servesc la îmbinarea a două sau trei conductoare cu o arie a secţiunii transversale
de la 2,5 mm2 la 4 mm2.
3.5.3 Conectoare şi cleme de şir
Conectoarele [3.21.] realizează îmbinarea conductoarelor cu ajutorul şuruburilor de strângere.

Variante constructive:
a) conector derivaţie fix (fig. 3.26, tabelul 3.12.)
b) conector derivaţie demontabil (fig. 3.27, tabelul 3.13.)
c) conector derivaţie pentru două cabluri cu arii egale ale secţiunii transversale (fig. 3.28 a), tabelul 3.14.)
d) conector derivaţie pentru două cabluri cu arii diferite ale secţiunii transversale (fig. 3.28 b), tabelul
3.15.)
Tabelul 3.12
Conector derivaţie fix
Pentru cablu  [mm2] Culoare
0,25  1 roşie
1 2,5 albastră
Fig. 3.25  Clemă de legătură.

4  6 galbenă
Fig. 3.28  Conector pentru două cabluri: a)

cu secţiuni egale; b) cu secţiuni diferite.
Tabelul 3.13
Conector derivaţie demontabil
0,25  1 roşie
1 2,5 albastră
4 galbenă
Tabelul 3.14
Conector pentru două cabluri arii egale ale secţiunilor
transversale
1-2,5 albă
Tabelul 3.15
Conector pentru două cabluri cu arii diferite ale secţiunilor
transversale
1-2,5/4-6 maron
Şir de cleme de secţiune: 2,5; 4; 6; 10 mm2.

Şir de cleme elastic, cu următoarele caracteristici: carcasa clemelor din poliamidă; cu şurub demontabil
(fig. 3.29., tabelul 3.16.).
Fig. 3.29  Şir de cleme.
Tabelul 3.16
Şir de cleme
Aria secţiunii
Număr conductoare Număr poli
transversale [mm2]
1,5 6
2,5 4 12
4 2
3.5.4 Scoabe şi brăţări

Scoabele şi brăţările [3.21] se folosesc pentru fixarea tuburilor montate aparent. Pentru protecţia împotriva
coroziunii acestea se plumbuiesc sau se lăcuiesc.
Scoabele, sunt piese metalice fabricate din bandă din oţel laminată la rece. Sunt utilizate la fixarea
tuburilor de protecţie, în cazul instalaţiilor aparente.
3.5.5 Dibluri
Diblurile [3.21] sunt utilizate pentru fixarea de elementele de construcţie a scoabelor, brăţărilor şi a altor
elemente (cârlige, role etc.).
Diblurile din oţel au o gaură cu filet interior, în care se poate fileta un şurub de diferite lungimi şi diametre,
în funcţie de necesităţi.
Diblurile din lemn, se confecţionează din lemn uscat de brad sau de tei şi trebuie să aibă formă
trapezoidală cu baza mare spre zid pentru a nu se smulge.
3.5.6 Manşoanele de legătură

Manşoanele de legătură [3.21] se folosesc la înnădirea tuburilor şi sunt confecţionate din acelaşi material
ca şi tuburile.
3.5.7 Coturile şi curbele

Coturile şi curbele servesc la schimbarea direcţiei unui tub de protecţie cu un anumit unghi.
3.5.8 Inelele şi pipele de protecţie

Inelele şi pipele de protecţie se confecţionează din porţelan şi se utilizează pentru a se proteja izolaţia
conductoarelor de marginea tăioasă a mantalelor de tablă.
3.5.9 Dozele
Dozele [3.21] sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor electrice deoarece permit accesul la instalaţie
pentru executare legăturilor la conductoarele electrice sau la cabluri.
Sunt cutii rotunde, pătrate sau hexagonale confecţionate din tablă din oţel plumbuită sau turnate din masă
plastică. Au la periferie un număr variabil de găuri folosite pentru a introduce capetele tuburilor de protecţie
care se îmbină prin doză.
Dozele sunt prevăzute cu capace de închidere.
În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc se deosebesc trei tipuri de doze:
a) doze de trecere, folosite pentru realizarea circuitelor pe distanţe mari şi au rolul de a uşura introducerea
şi tragerea conductoarelor prin tuburi;
b) doze de derivaţie (fig. 3.30) utilizate pentru ramificarea circuitelor electrice;
c) doze de aparat (fig.3.31) necesare pentru fixarea aparatelor de conectare (întreruptoare, comutatoare,
prize).
F ig . 4 .3 0 . D o z ă d e d e r iv a ţie . F ig . 4 .3 1 . D o z ă d e a p a ra t.
F ig . 4 .3 0 . D o z ă d e d e riv a ţie . F ig . 4 .3 1 . D o z ă d e a p a r a t.
Fig. 3.30  Doză de derivaţie. Fig.3.31  Doză de aparat.
Dimensiunile dozelor depind de mărimea tuburilor sau de diametrul cablurilor care se conectează.
Anexa 3.1
Şirul secţiunilor curente în AWG şi echivalentul acestora în mm 2 [3.1]
Rezistenţa electrică Rezistenţa electrică
Secţiune Secţiune
la 20C în curent la 20C în curent
[AWG Secţiune [AWG Secţiune
continuu aluminiu continuu aluminiu
sau [mm2] sau [mm2]
[Ω / km] [Ω / km]
MCM*] MCM*]
Cupru Aluminiu Cupru Aluminiu
1000* 507 0,0347 0,0569 3 26,7 0,660 1,08
750 380 0,0463 0,0759 4 21,2 0,832 1,36
600 304 0,0578 0,0948 5 16,8 1,05 1,72
500 253 0,0694 0,114 6 13,3 1,32 2,17
400 203 0,0468 0,142 7 10,6 1,67 2,73
350 177 0,0992 0,163 8 8,37 2,10 3,45
300 152 0,116 0,190 9 6,63 2,65 4,35

250 127 0,139 0,228 10 5,26 3,34 5,48
4/0 107 0,164 0,269 11 4,17 4,22 6,92
3/0 85 0,207 0,339 12 3,31 5,32 8,71
2/0 67,4 0,261 0,428 13 2,63 6,69
1/0 53,4 0,329 0,539 14 2,08 8,45
1 42,4 0,415 0,680 15 1,65 6,70
2 33,6 0,523 0,857 16 1,31 13,4
Notă:
 *) secţiunile sunt exprimate în AWG pentru 4/0 şi mai mici şi în MCM pentru 250 şi mai mari;
 1mil. = 1inch/1000 = 0,0254 mm ;
 1 CM = 1 Circular mil.= 0,0005067 mm2 ;
 1 MCM = 1000 CM = 0,5067 mm2.
 AWG (American Wire Gauge), sistem american de notare/masurare a ariei secţiunii transversale a conductoarelor; are la bază
inch-ul (ţolul) în loc de mm.
 4/0 este o secţiune din şirul de secţiuni (al 9-lea rând din partea dreapta a tabelului 4.2).
 Ariile mai mici ale secţiunilor transversale (fizic, nu ca număr) de 4/0, se măsoara în MCM.
 1 mil este a miia parte dintr-un inch. Aria unui cerc cu diametrul de 1 mil, este 0,0005067 mm2.
Anexa 3.2
Cabluri CYY – caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Număr conductoare  Diametrul Rezistenţa Curent electric
Masă
secţiune [mm2] şi mod exterior electrică a conduc- admisibil [A]
[kg/km]
de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în pământ în aer
11,5 re 5,8 51 12,1 35 25
12,5 re 6,2 64 7,41 48 34
14 re 7,1 88 4,61 62 43
16 re 7,6 112 3,08 77 55
1 10 re 8,4 155 1,83 96 75
1 16 rm 9,6 221 1,15 120 100
1 25 rm 11,1 325 0,727 155 135
1 35 rm 12,2 423 0,524 185 170
1 50 rm 13,8 561 0,387 220 205
1 70 rm 15,7 777 0,268 270 260
1 95 rm 17,7 1048 0,193 325 320
1 120 rm 19,4 1292 0,153 370 375
1 150 rm 21,5 1585 0,124 420 430
1 185 rm 23,5 1967 0,0991 470 490
1 240 rm 26,6 2557 0,0754 540 590
1 300 rm 30,4 3200 0,0601 620 680
1 400 rm 32,8 4018 0,0470 720 780
21,5 re 10,0 144 12,1 30 21
2x2,5 re 10,8 180 7,41 41 29
24 re 12,6 250 4,61 53 38
26 re 13,6 314 3,08 66 48
2 10 re 15,1 425 1,83 88 66
2 16 rm 17,6 607 1,15 115 90
31,5 re 10,5 166 12,1 27 18
32,5 re 11,3 210 7,41 36 25
34 re 13,2 297 4,61 46 34
36 re 14,3 380 3,08 58 44
310 re 16,0 526 1,83 77 60
316 rm 18,7 759 1,15 100 80
325 rm 22,0 1121 0,727 130 105
335 rm 23,7 1278 0,524 135 130
350 rm 25,3 1720 0,387 165 160
370 rm 28,8 2380 0,268 230 200
395 rm 32,8 3218 0,193 275 245
3120 rm 36,1 3970 0,153 315 285
3150 rm 38,4 4816 0,124 355 325
3185 rm 44,0 6083 0,0991 400 370
3240 rm 50,9 8122 0,0754 465 435
325+16 rm+rm 23,7 1287 0,727/1,15 130 105
335+16 sm+rm 24,0 1512 0,524/1,15 155 130
350+25 sm+rm 28,9 2018 0,387/0,727 185 160
370+35 sm+sm 32,3 2768 0,268/0,524 230 200
395+50 sm+sm 38,0 3765 0,193/0,387 275 245
3120+70 sm+sm 41,5 4729 0,153/0,268 315 285
3150+70 sm+sm 43,5 5571 0,124/0,268 355 325
Anexa 3.2 (continuare)
3x185+95 sm+sm 49,8 7103 0,0991/0,193 400 370
3x240+120 sm+sm 57,2 9371 0,0754/0,153 460 435
4x1,5 re 11,4 196 12,1 27 18
4x2,5 re 12,4 252 7,41 36 25
4x4 re 14,6 359 4,61 46 34
4x6 re 15,8 464 3,08 58 44
4x 10 re 17,8 650 1,83 77 60
4x 16 rm 20,9 944 1,15 100 80
4x 25 rm 24,6 1403 0,727 130 105
4x 35 sm 23,9 1642 0,524 156 130
5x1,5 re 12,1 224 12,1 27 18
5x2,5 re 13,2 292 7,41 36 25
Notă: re  conductor rotund masiv sau unifilar; rm  conductor rotund multifilar ;
se  conductor sector unifilar; sm  conductor sector multifilar.
Anexa 3.3
Cabluri ACYY– caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masă admisibil [A]
secţiune [mm2] şi exterior electrică a conduc-
[kg/km]
mod de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în pământ în aer
125 re 10,8 168 1,44 150 110
135 re 11,8 206 1,04 180 135
150 rm 13,8 270 0,770 215 165
170 rm 15,7 350 0,533 270 210
195 rm 17,7 465 0,385 325 260
1120 rm 19,4 560 0,305 375 300
1150 rm 21,5 683 0,248 420 350
1185 rm 23,5 832 0,198 480 400
1240 rm 26,6 1065 0,152 560 480
1 300 rm 30,2 1326 0,0985 640 550
1400 rm 32,8 1663 0,077 840 720
24 re 12,6 206 7,55 42 30
26 re 13,5 242 5,02 52 38
210 re 15,3 313 3,00 69 52
216 re 17,3 408 1,88 90 70
34 re 13,3 230 7,55 36 27
36 re 14,2 268 5,02 45 34
310 re 16,2 354 3,00 60 47
316 re 18,3 466 1,88 78 63
325 re 21,3 637 1,20 100 82
335 sm 21,7 637 0,868 120 100
350 sm 25,3 848 0,641 145 125
370 sm 28,8 1117 0,443 178 155
395 sm 32,8 1470 0,330 215 190
3120 sm 36,1 1774 0,253 245 220
315 sm 38,4 2110 0,206 275 250
3185 sm 44,0 2678 0,164 310 285
3240 sm 50,4 3474 0,125 360 340
325+16 re+re 23,0 710 1,20 120 100

335+16 sm+re 24,0 776 0,868 120 100
350+25 sm+re 28,1 1057 0,641 145 125
370+35 sm+sm 32,3 1292 0,443 175 155
395+50 sm+sm 37,3 1725 0,330 215 190
3120+70 sm+sm 41,5 2111 0,253 245 220
3150+70 sm+sm 43,5 2444 0,206 275 250
3185+95 sm+sm 49,8 3118 0,164 310 285
3240+120 sm+sm 56,7 3994 0,125 360 340
44 re 14,7 269 7,55 36 27
46 re 15,8 320 5,02 45 34
410 re 18,0 420 3,00 60 47
416 re 20,5 556 1,88 78 63
425 re 24,6 791 1,20 100 82
435 sm 23,9 796 0,868 120 100
Anexa 3.4 Cabluri CYAbY - caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]

Masă admisibil [A]
[kg/km]
21,5 re 13,2 275 12,1 30 21
22,5 re 14,0 320 7,41 41 29
24 re 15,8 413 4,61 53 38
26 re 16,8 489 3,08 66 48
2 10 re 18,3 619 1,83 88 66
2 16 rm 20,8 832 1,15 115 90
31,5 re 13,7 303 12,1 27 18
32,5 re 14,5 358 7,41 36 25
34 re 16,4 468 4,61 46 34
36 re 17,5 564 3,08 58 44
310 re 19,2 731 1,83 77 60
316 rm 21,9 998 1,15 100 80
325 rm 25,2 1400 0,727 130 105
335 sm 25,0 1553 0,524 135 130
350 sm 28,7 2054 0,387 165 160
370 sm 32,2 2757 0,268 230 200
395 sm 37,6 4012 0,193 275 245
3120 sm 41,3 4883 0,153 315 285
3150 sm 43,6 5780 0,124 355 325
3185 sm 49,2 7178 0,0991 400 370
3240 sm 56.5 9440 0,0754 465 435
325+16 rm+rm 25,8 1505 0,727/1,15 130 105
335+16 sm+rm 27,2 1816 0,524/1,15 155 130
350+25 sm+rm 32,0 2393 0,387/0,727 185 160
370+35 sm+sm 37,5 3590 0,268/0,524 230 200
395+50 sm+sm 42,3 4684 0,193/0,387 275 245
3120+70 sm+sm 46,7 5766 0,153/0,268 315 285
3150+70 sm+sm 48,5 6633 0,124/0,268 355 325
3185+95 sm+sm 55,4 8394 0,0991/0,193 400 370
42,5 re 15,6 413 7,41 36 25
44 re 17,8 547 4,61 46 34
46 re 19,0 667 3,08 58 44
4 10 re 21,0 876 1,83 77 60
4 16 rm 24,1 1209 1,15 100 80
4 25 rm 28,0 1727 0,727 130 105
4 35 sm 27,3 1966 0,524 156 130
51,5 re 15,3 381 12,1 27 18
52,5 re 16,4 462 7,41 36 25
56 re 20,0 761 3,08 58 44
510 re 22,2 1012 1,83 77 60
516 rm 25,6 1410 1,15 100 80
525 rm 29,9 2030 0,727 130 105
535 rm 33,0 2608 0,524 155 130
Anexa 3.5
Cabluri ACYAbY - caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masă admisibil [A]
[kg/km]
24 re 15,8 370 7,55 42 30
26 re 16,8 417 5,02 52 38
2 10 re 18,3 510 3,00 69 52
216 rm 20,8 629 1,88 90 70
34 re 16,4 402 7,55 36 27
36 re 17,5 451 5,02 45 34
310 re 19,2 562 3,00 60 47
316 rm 21,9 700 1,88 78 63
325 rm 25,2 907 1,20 100 82
335 rm 25,0 913 0,868 120 100
350 rm 28,7 1181 0,641 145 125
370 rm 32,2 1494 0,443 175 155
395 sm 37,6 2263 0,330 215 190
3120 sm 41,3 2687 0,253 245 220
3150 sm 43,6 3075 0,206 275 250
3185 sm 49,2 3774 0,164 310 285
3240 sm 56,5 4778 0,125 360 340
325+16 re+re 25,8 1001 1,200 100 82
335+16 sm+re 27,2 1078 0,868 120 100
350+25 sm+re 32,0 1425 0,641 145 125
370+35 sm+sm 37,5 2074 0,443 175 155
395+50 sm+sm 42,3 2644 0,330 215 190
3120+70 sm+sm 46,7 3150 0,253 245 220
3150+70 sm+sm 48,5 3506 0,206 275 250
3185+95 sm+sm 55,4 4406 0,164 310 285
3240+120 sm+sm 62,8 5453 0,125 360 340
44 re 17,8 458 7,55 36 27
46 re 15,8 523 5,02 45 34
410 re 18,0 650 3,00 60 47
416 re 20,5 816 1,88 78 63
425 re 24,6 1064 1,20 100 82
435 sm 23,9 1100 0,868 120 100
Anexa 3.6
Conductoare FY  caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masa Curentul
Aria nominală a Construcţia Grosimea Diametrul
conductorului electric
secţiunii transversale conducto- izolaţiei exterior
[kg/km] admisibil în
[mm2] rului [mm] maxim
aer [A]
1,5 ru 0,7 3,2 13 26
1,5 rm 0,7 3,3 14 26
2,5 ru 0.8 3,9 22 35
2,5 rm 0,8 4,0 23 35
4 ru 0,8 4,4 36 46
4 rm 0,8 4,6 37 46
6 ru 0,8 5,0 53 58
6 rm 0,8 5,2 54 58
10 ru 1,0 6,4 89 79
10 rm 1,0 6,7 91 79
16 rm 1,0 7,8 145 105
25 rm 1,2 9,7 229 140

35 rm 1,2 10,9 318 174
50 rm 1,4 12,8 430 212
70 rm 1,4 14,6 621 269
95 rm 1,6 17,1 860 331
120 rm 1,5 18,8 1087 386
150 rm 1,8 20,9 1336 442
185 rm 2,0 23,3 1636 511
240 rm 2,2 26,6 2202 612
300 rm 2,4 29,6 2762 707
400 rm 2,6 33,2 3631 859

Conductoare AFY  caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masa Curentul
Aria nominală a Construcţia Grosimea Diametrul
conductorului electric
secţiunii transversale conducto- izolaţiei exterior
[kg/km] admisibil în
[mm2] rului [mm] maxim
aer [A]
2,5 0,8 ru 3,5 14 26
4 0,8 ru 4,2 21 36
6 0,8 ru 4,7 28 46
10 1,0 ru 6,0 46 63
16 1,0 rm 7,5 70 82
25 1,2 rm 9,3 109 128
35 1,2 rm 10,5 142 145
50 1,4 rm 12,5 198 176
70 1,4 rm 14,5 261 224
95 1,6 rm 17,0 359 271
120 1,6 rm 18,5 439 314
150 1,8 rm 20,5 541 361
185 rm 2,0 23,0 663 412
240 rm 2,2 26,0 878 484
300 rm 2,4 28,5 1094 548
Notă: ru  conductor rotund unifilar; rm  conductor rotund multifilar .
Anexa 3.7
Cabluri de 12/20 kV - Caracteristici constructive şi funcţionale ale [3.4]
Aria Aria Masa cablu[kg/km] Curent
nominală a nominală a Diametrul electric
secţiunii secţiunii exterior admisibil la
A2XSrY A2XSr2Y-B
transversale ecranului [mm] pozare în
[mm2] [mm2] pământ [A]
150 16 28,4 945 858 173
170 16 30,1 1058 964 211
195 16 31,8 1192 1090 252
1120 16 33,8 1308 1203 286
1150 25 35,7 1500 1436 320
1185 25 38 1670 1610 361
1240 25 40,6 1930 1820 419
Anexa 3.8
Cabluri CSYY 0,6 /1kV - Principalele caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Diametrul Masă Curent electric
Număr conductoare  admisibil [A]
exterior cablu
secţiune [mm2]
[mm] [kg/km] în pământ în aer
21 10,7 155 14 10
31 12,0 172 14 10
41 12,0 199 14 10
51 12,5 223 10 6,5
71 12,6 219 7 6
91 14,5 270 6,7 5,5
121 15,8 332 6,3 5
141 16,5 371 5,3 4,3
161 17,2 410 5 4
191 18,0 466 4,5 3,5
211 19,0 508 5,3 4,3
241 21,0 574 5 4
271 21,2 627 4,5 3,5
301 21,9 681 4,5 3,5
331 22,6 737 4,5 3,5
371 23,5 809 4,5 3,5
421 25,3 908 4 3
481 27,0 1017 4 3
521 27,5 1100 4 3
561 28,3 1172 4 3
611 29,1 1261 4 3
21,5 11,2 178 27 20
31,5 11,7 200 27 20
41,5 12,6 233 27 20
51,5 13,3 264 19 15
71,5 13,4 265 16 13
91,5 15,4 329 16 13
121,5 16,8 408 13 10,6
141,5 17,6 459 12 10
161,5 18,4 517 11,6 9,6
191,5 19,3 584 10,8 9
211,5 20,3 636 10,3 8,6
241,5 22,8 721 9,5 8
271,5 22,8 791 9,3 7,7
301,5 23,6 862 9 7,5
331,5 24,4 935 9 7,5
371,5 25,3 1033 9 7,5
421,5 27,5 1170 8,1 7
481,5 29,0 1314 7,5 6,5
521,5 29,7 1408 7 6
561,5 30,8 1524 7 6
611,5 31,7 1633 7 6
22,5 12,0 216 36 25
32,5 12,5 248 36 25
42,5 13,6 293 36 25
52,5 14,3 335 25 19
72,5 14,6 350 22 16
92,5 16,8 436 18 14
122,5 18,5 549 17 13,5
142,5 19,4 621 16,2 12,5
16 x2,5 20,3 701 15,5 12
192,5 21,3 800 14,5 11
212,5 22,4 875 13,7 10,5
242,5 24,7 994 12,6 10
272,5 25,3 1094 11,5 9
302,5 26,1 1198 11,5 9
332,5 27,1 1313 11,5 9
372,5 28,3 1453 11,5 9
24 13,7 294 46 34
34 14,4 342 46 34
44 15,8 409 46 34
54 16,7 467 32 25
74 17,2 503 28 22
94 20,0 632 23 19
124 22,0 802 22 18
26 14,8 361 58 44
36 15,5 421 58 44
46 17,0 515 58 44
56 18,0 594 40 33
76 18,7 664 35 28
Anexa 3.9
Cabluri MCCG – Principalele caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Număr Număr
Curent Curent
conduc- Diametrul Masă conduc- Diametrul Masă
electric electric
toare  exterior cablu toare  exterior cablu
admisibil admisibil
secţiune [mm] [kg/km] secţiune [mm] [kg/km]
[A] [A]
[mm2] [mm2]
11,5 6,0 55 18 3x6 16,6 450 44
12,5 6,7 72 26 3x10 22,3 840 61
14 7,6 98 34 3x16 26,4 1183 82
16 8,9 134 44 3x25 31,1 1687 106
110 10,6 208 73 3x35 34,3 2147 135
116 12,5 294 98 3x50 40,0 2916 168
125 15,2 432 129 370 44,5 3801 207
1x35 16,8 560 158 395 50,1 4901 250
1x50 19,4 758 198 41 10,2 153 15
1x70 21,7 1003 245 41,5 11,3 193 18
1x95 24,2 1290 292 42,5 13,4 279 26
1120 27,3 1624 344 44 15,4 363 34
1150 29,6 1965 391 46 18,8 561 44
1185 33,1 2405 449 410 24,8 1018 61
1240 36,4 3044 528 416 29,4 1438 82
21 8,4 104 15 425 35,1 2129 108
21,5 9,4 131 18 435 38,7 2718 135
22,5 11,1 189 26 450 45,0 3690 168
24 12,8 257 34 470 50,4 4848 207
26 15,5 375 44 4x95 57,0 6307 250
210 20,8 701 61 325+16 33,9 1954 108
216 24,6 985 82 335+16 36,7 2402 135
225 29,0 1396 108 350+25 42,8 3291 168
3x1 9,1 124 15 370+35 47,9 4304 207
3x1,5 10,1 157 18 395+50 54,6 5656 250
32,5 12,0 227 26 51 11,1 189 15
34 13,7 311 34 51,5 12,2 238 18
5x2,5 14,5 343 26 7x1,5 15,2 356 12,5
5x4 16,8 482 34 7x2,5 17,4 488 18
5x6 20,5 697 44 12x1,5 19,5 564 9,8
5x10 26,7 1245 61 12x2,5 22,9 803 14
5x16 31,9 1781 82 19x1,5 22,8 796 8,8
5x25 38,0 2590 108 19x2,5 26,8 1139 12,7
Anexa 3.10
Clasificarea materialelor electroizolante pe considerente practice
Clasa Materialul Tip material Caracteristici
Materiale izolante
1 111. Gaze şi vapori
gazoase
Materiale izolante
2 211. Materiale izolante lichide
lichide
3 Materiale izolante 31. Materiale izolante 311. Mase moi care se pot frământa
solide de forme dife- solide fără o formă
312. Prafuri, fulgi, fibre
rite care nu suferă definită
nici o modificare în 321. Filamente, fire, şnururi
procesul de realizare 32. Materiale izolante
322. Filamente, fire şi şnururi
solide filiforme
a unei izolaţii impregnate
33. Materiale izolante 331.Materiale izolante anorganice în
solide sub formă plată formă plată
332. Folii sintetice
333. Hârtii, cartoane şi produse
similare
334. Ţesături şi produse similare
335. Hârtii şi ţesături impregnate sau
acoperite (inclusiv tuburi)
336. Materiale stratificate (izolaţii
crestătură, etc.)
341. Piese fasonate anorganice
(ceramică, sticlă, cuarţ)
342. Piese fasonate termorigide
34. Materiale izolante
343. Piese fasonate termoplaste
solide nestratificate de
344. Elastomeri (cauciucuri
diferite forme şi
vulcanizate)
dimensiuni
345. Alte materiale izolante
nestratificate de diferite forme şi
dimensiuni
solide stratificate de
351. Materiale stratificate presate
diferite forme şi
dimensiuni
41. Materiale izolante 411. Folii sintetice, autoadezive
solide plate autoadezive 412. Hârtii şi ţesături autoadezive
421 – 422. Folii sintetice, hârtii şi
42. Materiale izolante ţesături cu lipire la cald
solide plate cu lipire la 423. Materiale stratificate plate cu
cald lipire la cald (în principal produse pe
4. Materiale izolante bază de mică)
solide plate pentru 43. Materiale izolante
înfăşurări şi acope- solide plate cu lipire la 431. Materiale izolante plate (în
4
riri, cu lipire prin fi- cald cu un adeziv care principal produse pe bază de mică)
xarea straturilor conţine solvenţi
suprapuse 44. Materiale izolante
solide plate cu lipire 441. Folii sintetice sudabile
prin sudare
solide plate cu lipire 451. Folii sintetice cu lipire prin
prin sudare şi modificări sudare şi modificări chimice
chimice
511. Mase izolante fuzibile fără
materiale de umplutură
512. Mase izolante fuzibile cu
51. Materiale izolante materiale de umplutură
transformabile în stare 513. Lacuri izolante, nepigmentate,
solidă prin modificări care se usucă prin evaporarea
fizice (solidificare, solventului
evaporarea solvenţilor 514. Lacuri izolante, pigmentate, care
sau gelifiere) se usucă prin evaporarea solventului
515. Plastisoli şi organosoli
516. Cleiuri şi chituri care se usucă
Materiale izolante prin evaporarea solventului
solide în stare finală, 521. Răşini de turnare sau
pentru umplere, im- impregnare, fără solvenţi, reactivi,
pregnare, acoperire 52. Materiale izolante
5 fără materiale de umplutură.
sau încleiere, care transformabile în stare
522. Răşini de turnare sau
sunt prelucrate în solidă prin modificări
impregnare, fără solvenţi, reactivi, cu
fază lichidă sau chimice (polimerizare,
materiale de umplutură în granule
păstoasă policondensare,
fine
poliadiţie)
523. Chituri şi cimenturi fără
solvenţi, reactivi
transformabile în stare
solidă prin modificări
fizice şi chimice 531. Lacuri de impregnare şi
(evaporarea solvenţilor acoperire cu uscare la cuptor. Lacuri
urmată de oxidare, de acoperire cu uscare la aer.
polimerizare,
policondensare,
poliadiţie)
Anexa 3.11
Papuci electrici (fig. 3.32; tabelul 3.17)
Caracteristici:
 Material: ţeavă cupru electrolitic conform DIN 40500;
 Acoperire galvanică cu staniu;

 Rezistenţă mecanică până la 125C.
Fig. 3.32  Papuci electrici.

Tabelul 3.17
Papuci electrici
Dimensiuni [mm]
Secţiune [mm2] Gaură pentru bolţ
d1 e b a  d2
M5 20,5 10 5,3
M6 20,5 12 6,4
6 3,5 9
M8 23 15 8,4
M10 25 17 10,5
M5 22,5 12 5,3
M6 22,5 12 6,4
10 4,5 10
M8 25 15 8,4
M10 27 17 10,5
M5 26 12 5,3
M6 27 12 6,4
16 M8 5,5 29 15 13,0 8,4
M10 31 17 10,5
M12 32,5 19 13,2
M5 30 14 5,3
M6 30 14 6,4
25 M8 7,0 32,5 16 15 8,4
M10 34,5 18 10,5
M12 35,5 19 13,2
M6 32,5 17 6,4
M8 35 17 8,4
35 M10 8,5 37 19 17 10,5
M12 38,5 21 13,2
M16 41 26 17,0
M6 37 20 6,4
M8 37 20 8,4
50 M10 10,0 39 20 19 10,5
M12 40 23 13,2
M16 43 26 17
M6 43 23 8,4
M8 45 23 10,5
70 M10 12,0 46 23 21 13,2
M12 49 26 17,
M16 48 26 8,4
M8 48 26 8,4
M10 48 26 10,5
95 13,5 25
M12 49 26 13,2
M16 52 28 17
M10 51 28 10,5
M12 51 28 13,2
120 15 26
M16 53 30 17
M20 59 36 21
M10 58 28 10,5
M12 58 28 13,2
150 16,5 30
M16 58 30 17
M20 64 36 21
185 M10 19 65 35 30 10,5
M12 65 35 13,2
M16 65 35 17
M20 69 39 21
M12 72 39 13,2
240 21,2 35
M16 72 39 17
Papuci electrici (fig. 3.33, tabelul 3.18)

Caracteristici:
Material: cupru electrolitic conform DIN 46234;
Acoperire galvanică cu staniu.
Fig. 3.33  Papuci electrici.
Tabelul 3.18
Papuci electrici
Dimensiuni [mm]
Secţiune [mm2] Mărime conform DIN
d1 d2 b l
3-1 3,2 6 11
4-1 4,3 8 12
0,5 la 1 1,6
5-1 5,3 10 13
6-1 6,5 11 13
4-2,5 4,3 8 12
5-2,5 5,3 10 14
>1 la 2,5 2,3
6-2,5 6,5 11 16
8-2,5 8,4 14 17
5-6 5,3 10 15
6-6 6,5 11 16
8-6 8,4 14 19
>2,5 la 6 10-6 3,6 10,5 18 21
12-6 13 23 24
5-10 5,3 10 16
6-10 6,5 11 17
>6 la 10 4,5
8-10 8,4 14 20
10-10 10,5 18 21
5-16 5,3 11 20
6-16 6,5 11 20
>10 la 16 8-16 5,8 8,4 14 22
10-16 10,5 18 24
12-16 13 22 26
6-25 6,5 12 25
8-25 8,4 16 25
>16 la 25 7,5
10-25 10,5 18 26
12-25 13 22 31
6-35 6,5 15 26
8-35 8,4 16 26
>25 la 35 9
10-35 10,5 18 27
12-35 13 22 31
6-50 6,5 18 34
8-50 8,4 18 34
>35 la 50 10-50 11 10,5 18 34
12-50 13 22 36
16-50 17 28 40
10-95 8,4 22 38
12-95 10,5 22 38
16-95 13 22 38
>50 la 70 13
10-50 17 28 42
>70 la 95 10-95 15 10,5 24 42
12-95 13 24 42
16-95 17 28 44
10-120 10,5 24 44
>95 la 120 12-120 17 13 24 44
16-120 17 28 48
10-150 10,5 30 50
>120 la 150 12-150 19 13 30 50
16-150 17 30 50
12-185 13 36 50
>150 la 185 21
16-185 17 36 50
12-240 13 38 56
>185 la 240 23,5
16-240 17 38 56
Papuci electrici izolaţi – Makrolon

Caracteristici:
 executaţi din cupru electrolitic, cositorit galvanic şi sunt lipiţi în manşon; dimensiunile sunt conform
DIN;
 manşonul izolator (fig. 3.34) este confecţionat din Makrolon, nu conţine halogeni, se autostinge.
Rezistenţa la temperatură mărită (120C) faţă de izolaţiile din PVC (75C). Are o rezistenţă foarte bună la
alcooli, acizi minerali, benzine, uleiuri si grăsimi.
Papucii electrici izolaţi pentru ffire cu secţiuni între 0,5 si 6 mm2 disponibili în 3 variante:
 forma inelara conform DIN 46237 (fig. 3.35; tabelul 3.19);
 forma furculiţă conform DIN 46237/C (fig. 3.36; tabelul 3.20);
 forma cilindrică conform DIN 46231 (fig. 3.37; tabelul 3.21)
Datorită diametrului majorat al manşonului pot

fi utilizate şi cabluri cu izolaţie mai groasă
Forma pâlnie a orificiului
manşonului asigură introdu-
cerea simplă şi rapidă a con-
ductorului. Se elimină astfel
riscul îndoirii şi nefixării
conductorului.
Fig. 3.34  Manşon izolator.
Tabelul 3.19
Papuci de formă inelar, conform DIN 46237
Secţiune [mm2] Prindere
M3
M4
0,51,5
M5
M6
M3
M4
1,52,5 M5
M6
M8
M4
M5
46
M6
M8
F ig . 4 .3 5 . P a p u c i e le c t r ic i, f o r m a in e l a r ă .
F i g . 4 .3 6 . P a p u c i e le c t r i c i, f o r m a f u r c u l iţ ă . F ig . 4 .3 7 . P a p u c i e le c t r ic i, f o r m a c ilin d r i c ă .
Fig. 3.35  Papuci electrici Fig. 3.36  Papuci electrici Fig. 3.37  Papuci electrici,
de formă inelară. formă furculiţă. formă cilindrică.
Tabelul 3.20
Papuci forma furcululiţă conform DIN 46237/C
M3
M4
0,51,5
M5
M6
M3
M4
1,52,5 M5
M6
M8
M4
M5
46
M6
M8
Tabelul 3.21
Papuci forma cilindrică conform DIN 46231
0,51,5
1,52,5 13
46
Papuci electrici izolaţi (fig.3.38)

4 ) P a p u c i e l e c t r ic i i z o l a ţ i ( f i g . 4 . 3 8 )
F i g . 4 . 3 8 . P a p u c i e le c t r i c i i z o l a ţ i
5 ) P a p u c i e l e c t r ic i n e i z o l a ţ i ( f i g . 4 . 3 9 )
F i g . 4 .3 9 . P a p u c i e le c t r i c i n e i z o l a ţ i.
Fig. 3.38  Papuci electrici izolaţi.
Papuci electrici neizolaţi (fig. 3.39)

4 ) P a p u c i e le c t r ic i iz o la ţ i ( f ig . 4 .3 8 )
F ig . 4 .3 8 . P a p u c i e le c tr ic i iz o la ţi
5 ) P a p u c i e le c t r ic i n e iz o la ţ i ( f ig . 4 .3 9 )
F ig . 4 .3 9 . P a p u c i e le c t r ic i n e iz o l a ţi.
Fig. 3.39  Papuci electrici neizolaţi.

Papuci electrici pentru conductoare cu secţiuni mari, conform DIN 46211 (fig. 3.40)
Fig. 3.40  Papuci electrici pentru cabluri cu secţiuni mari.
Anexa 3.12
Tuburi electroizolante din policlorură de vinil (PVC) neplastifiată
Tuburile din PVC (fig. 3.41, tabelul 3.22) sunt destinate utilizării în instalaţii electrice, pentru protecţia
conductoarelor şi a cablurilor electrice, pozate sub tencuială sau chiar aparent.
Fig. 3.41  Tuburi flexibile din PVC, metal

şi metal plus PVC.
Se utilizează la realizarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune, de până la 1000 V tensiune alternativă
şi/sau 1500 V tensiune continuă. Tuburile sunt drepte, cu secţiunea transversală circulară şi capetele tăiate
perpendicular pe axa tubului; suprafeţele interioară şi exterioară ale tuburilor sunt netede, fără fisuri, perforaţii,
bule de aer sau incluziuni de corpuri străine; pot prezenta uşoare ondulaţii.
Culoare: Natur sau colorate.
Dimensiuni: Conform SR EN 61386.
Ambalarea tuburilor: Tuburile se livrează sub formă de pachete legate în trei locuri cu fir rezistent
Depozitarea şi transportul tuburilor: Tuburile se depozitează în spaţii acoperite sau în locuri ferite de
acţiunea directă a razelor solare. Temperatura de depozitare se recomandă sa fie de + 5 0 C până la +400 C.
Tuburile care au fost păstrate la o temperatură sub: + 5C se ţin timp de minimum 24 ore la temperatura de:
+15C  +25C înainte de a fi montate. Pachetele cu tuburi se aranjază în rastele orizontale, stivuindu-se pe o
înălţime de maximum 0,75 m. Transportul tuburilor se face în mijloace de transport acoperite ţinând seama de
prescripţiile de mai sus în ceea ce priveşte aranjarea lor.
Tabelul 3.22
Tuburi flexibile pentru instalaţii electrice
Diametrul exterior Grosimea peretelui Masa aproximativă
[mm] [mm] [kg/m]
nominal toleranţe nominal toleranţe 0,066
13 + 0,50 1,0 + 0,30 0,081
16 + 0,55 1,0 + 0,30 0,100
18 + 0,55 1,0 + 0,30 0,128
20 + 0,60 1,3 + 0,30 0,160
25 + 0,70 1,3 + 0,30 0,250
32 + 0,80 1,6 + 0,35 0,352
40 + 0,90 1,8 + 0,40 0,484
50 + 1,05 2,0 + 0,40 0,609
63 + 1,25 2,0 + 0,40 0,066
Tuburi Copex din PVC ignifugat

Diametre:  20 mm;  25 mm;  32 mm;  96 mm.
Tuburi izolante rigide IPEY

Diametre:  13 mm;  16 mm;  18 mm;  20 mm; 25 mm;  32 mm.
Ţeavă PVC tip uşor

Diametre:  40 mm;  50 mm;  63 mm;  75 mm; 90 mm şi  32.
Ţeavă PVC tip mediu

Diametre:  50 mm;  63 mm;  75 mm;  90 mm.
Bibliografie
[3.1] *** Electric Cables Handbook – third edition, BICC Cables, ed. Blackwell Science, 2002;
[3.2] *** Încercări ale cablurilor electrice supuse la foc. Partea 1: Încercare efectuată pe un conductor sau pe un cablu vertical izolat,
SR CEI 60332-1.
[3.3] *** Încercări ale cablurilor electrice supuse la foc. Partea 3: Încercări pe mănunchiuri de cabluri sau de conductoare izolate. SR
CEI 60332-3.
[3.4] *** Catalog ICME – Cablel, 2005.
[3.5] *** Cabluri cu izolaţie extrudată pentru tensiunea nominală de 1 kV şi 3 kV, SR CEI 60502-1/2006.
[3.6] *** Cabluri cu izolaţie extrudată pentru tensiunea nominală de la 6 la 30 kV, SR CEI 60502-2/2006:
[3.7] Servay, Raymon A, Principles of Physics, 2nd ed., Fort Worth, Texas, 1998.
[3.8] *** Cataloage Kanthal, www.kanthal.com.
[3.9] Ifrim A., Notingher P., Materiale electrotehnice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
[3.10] Cătuneanu V.M. (Coordonator), Materiale pentru electronică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
[3.11] Bogoroditki N.P., Pasinkov V.V., Materiale folosite în radioelectronică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963.
[3.12] Popescu Cristhina, Curs de Materiale Electrotehnice, Editura de Stat şi Pedagogică, Bucureşti, 1961
[3.13] Lică V., Materiale electroizolante, vol.1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
[3.14] Lică V., Materiale electroizolante, vol.2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
[3.15] Buta A. Transportul şi distribuţia energiei electrice, Editura I.P. Timişoara, 1990.
[3.16] Crişan O. Sisteme electroenergetice, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.
[3.17] Nomenclator izolatoare compozite Furukuwa Electronic Ccompozite, Budapest, Ungaria.
[3.18] Vulcu I. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2006.
[3.19] Darie S, ş.a., Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, Editura U.T. Pres, Cluj-Napoca, 2000.
[3.20] Ignat J. Observabilitatea reţelelor de distribuţie de medie tensiune, Editura Ventura, Iaşi, 1995.
[3.21] Pietrăreanu E. Agenda electricianului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979.
[3.22] Ursea P.C., Ursea B.P. Ghid practic pentru electricieni, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.

3.cap.3 Materiale Electrotehnice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.cap.3 Materiale Electrotehnice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3 Materiale folosite în instalaţii electrice

3.1 Materiale conductoare

3.1.2 Criterii tehnico-economice de stabilire a tipului şi dimensiunii unui cablu

3.1.3 Comportarea la foc a cablurilor

Tabelul 3.1 Nivele de performanţă la foc pentru diferite tipuri de cabluri

În locurile unde cablurile sunt

În România se folosesc următoarele categorii de cabluri:

3.1.4 Producători de cabluri din România

3.1.5 Cabluri electrice pentru instalaţii fixe

Culoarea izolaţiei conductoarelor este normalizată:

Fig. 3.2  Construcţia cablurilor de 12/20 kV.

3.1.5.2 Cabluri de comandă, control şi semnalizare

3.1.5.3 Cabluri telefonice

3.1.6 Cabluri şi conductoare pentru instalaţii electrice mobile

3.1.7 Cabluri şi bare neizolate

3.1.7.2 Bare neizolate

3.2 Materiale conductoare de mare rezistivitate

3.2.2 Materiale folosite

3.2.3 Aplicaţii ale conductoarelor de mare rezistivitate

Conductoarele de mare rezistivitate se folosesc pentru confecţionarea de [3.8]:

3.3 Materiale electroizlante

3.3.2 Clasificarea materialelor electroizolante

3.3.2.1 Clasificare după caracteristici fundamentale

Materiale izolante anorganice naturale

Tabelul 3.7 Materiale izolante organice

3.3.2.2 Clasificare pe baza unor considerente practice

Această clasificare are în vedere următoarele considerente de ordin practic:

3.3.2.3 Clasificarea materialelor electroizolante în funcţie de stabilitatea termică

Tabelul 3.8 Clasificarea materialelor electroizolante solide în diferite clase termice

3.4 Materiale de protecţie şi susţinere

3.4.2 Semifabricate metalice

3.4.2.1 Profile din oţel laminate la cald

3.4.3 Stâlpi şi elemente de susţinere pentru linii electrice aeriene

Secţiunea 1-2 Secţiunea 1-2

Fig. 3.4  Stâlp metalic cu zăbrele.

Alegerea şi utilizarea stâlpilor

Fig. 3.6  Stâlp de susţinere ancorat AEP, din

110,6 190 297,1

49,4 94,0 133

Fundaţii pentru stâlpi

3.4.3.2 Izolatoare pentru liniile electrice aeriene

Sticlă sau porzelan

Izolatoarele compozite siliconice de tip tije prezintă următoarele avantaje [3.17]:

3.4.3.3 Armături şi cleme pentru liniile electrice aeriene

c) Armături pentru realizarea lanţurilor de izolatoare

f) Armături pentru fixarea conductoarelor de protecţie

Fig. 3.20  Fixarea conductorului de protecţie cu clemă de

g) Armături pentru distanţarea conductoarelor fasciculare

Fig. 3.21  Distanţiere şi montarea lor.

h) Cleme de legătură ale conductoarelor

3.5 Accesorii pentru realizarea conexiunilor

În anexa 3.12 sunt prezentate mai multe variante de papuci electrici.

3.5.2 Cleme de legătură

3.5.3 Conectoare şi cleme de şir

Conectoarele [3.21.] realizează îmbinarea conductoarelor cu ajutorul şuruburilor de strângere.

Fig. 3.25  Clemă de legătură.

Fig. 3.28  Conector pentru două cabluri: a)

Şir de cleme de secţiune: 2,5; 4; 6; 10 mm2.

Fig. 3.29  Şir de cleme.

3.5.4 Scoabe şi brăţări

3.5.6 Manşoanele de legătură

3.5.7 Coturile şi curbele

3.5.8 Inelele şi pipele de protecţie