Sunteți pe pagina 1din 33

15 Instalaţii de legare la pământ

15.1 Aspecte generale


Accidentele electrice în instalaţiile electrice de putere se pot produce prin
atingere directă, nemijlocită, a părţilor aflate sub tensiune sau prin atingere indi-
rectă  contactul cu părţi conductoare din instalaţiile care nu se află în mod normal
sub tensiune, dar care apar sub tensiune prin defecte de izolaţie, arcuri electrice,
ruperi de conductoare deci, în general, în mod accidental.
Principalul mod în care se asigură protecţia împotriva atingerilor directe este
construcţia instalaţiilor (distanţe minime de protecţie pentru părţile aflate sub ten-
siune, îngrădiri, blocaje, accesul interzis pentru personalul neautorizat etc.).
Evitarea accidentărilor prin atingere indirectă se asigură prin diferite metode,
dintre care cea mai răspândită, pentru toate categoriile de instalaţii şi toate nivelu -
rile de tensiune, este legarea la pământ.
Instalaţiile de legare la pământ constituie ansamblul de conductoare electrice
prin care se asigură legătura voită cu solul, considerat conductor electric de dimen-
siuni nelimitate, a unor elemente conductoare dintr-o instalaţie electrică. În acest
mod se asigură dispersarea curenţilor electrici în sol.
Principala funcţie a prizelor de pământ este asigurarea distribuirii curenţilor
electrici în sol. Instalaţiile de legare la pământ (ILP) au, în general, şi alte scopuri,
fiind realizate cu multiple destinaţii dintre care se mai amintesc:
 stabilizarea potenţialelor faţă de pământ ale unor puncte din circuitele de
lucru ale instalaţiilor (puncte neutre ale transformatoarelor, neutrul unor reţele tri-
fazate, puncte mediane sau neutre ale unor transformatoare de măsurare);
 realizarea unor circuite de întoarcere prin pământ a unor curenţi electrici de
sarcină (de lucru), de exemplu la tracţiunea electrică sau la prizele de pământ de
exploatare (alimentare cu întoarcerea curentului electric prin pământ);
 crearea unor circuite de mică impedanţă pentru funcţionarea protecţiilor
împotriva defectelor cu punere la pământ în instalaţii;
 realizarea protecţiei împotriva supratensiunilor de trăsnet induse sau de co-
mutaţie;
 legarea la pământ a unor elemente din circuitele de lucru scoase de sub
tensiune pentru lucrări, în vederea descărcării de sarcini capacitive şi a evitării
reapariţiei accidentale a tensiunii la locul de muncă;
 realizarea instalaţiilor de protecţie catodică.
Majoritatea ILP se folosesc în comun pentru mai multe scopuri. În continuare
sunt analizate, cu precădere, ILP din instalaţiile electrice de putere. Terminologia
utilizată în prezentul material (anexa 15.1) este conformă standardelor actuale.
598 Consumatori de energie electrică

15.2 Rezistenţa electrică de dispersie. Rezistivitatea


solului
Unul dintre elementele cele mai importante ce caracterizează instalaţiile de
legare la pământ este rezistenţa lor de dispersie R p , definită ca raport între tensiu-
nea Up ce apare pe priza de pământ şi curentul electric Ip dispersat în sol
Up
Rp  (15.1)
Ip .
În realitate, chiar la frecvenţă industrială, priza de pământ este o impedanţă cu
caracter inductiv. Pentru calculele practice caracterul inductiv al impedanţei de dis-
persie a prizelor se ia în considerare la frecvenţele înalte, corespunzătoare impulsu-
rilor de curent electric, dar şi în cazul unor electrozi de priză de secţiune mare şi
lungimi de ordinul sutelor de metri.
Rezistenţa electrică de dispersie a unei prize de pământ este compusă din trei
componente de bază şi anume:
 rezistenţa electrică a electrozilor de priză şi a contactelor electrice între
aceştia;
 rezistenţa electrică de contact între electrozi şi solul în care sunt plantaţi;
 rezistenţa electrică a porţiunii din sol în care se produce dispersia curentului
electric.
Rezistenţa electrică longitudinală a electrozilor de priză este extrem de redusă
(0,25 1 mΩ/m), aceştia fiind realizaţi din metale cu rezistivitatea între (0,0175 
0,1)10-6 Ωm. Inductivitatea electrozilor de priză are valori specifice de ordinul 1,5
 1,9 H/m [15.1 15.3] ceea ce indică valori ale reactanţei specifice sub
0,6 mΩ/m la 50 Hz. În aceste condiţii, la frecvenţa industrială impedanţa specifică
liniară a electrozilor metalici de priză este sub 1 mΩ/m.
Dacă electrozii nu sunt acoperiţi cu vopsea, grăsimi sau produse izolante,
rezistenţa electrică de contact între electrozi şi între aceştia şi sol (rezistenţa
electrică transversală de la electrod la sol) este de asemenea neglijabilă, cu condiţia
ca prizele să fie corect executate şi să nu fie suprasolicitate termic, caz în care
rezistenţa de contact electrod–sol devine foarte ridicată.
Spre deosebire de suprasolicitarea termică, procesele corozive nu conduc la
creşterea rezistenţei electrice a contactului electrod – sol. La prizele extinse,
parcurse de curenţi electrici importanţi, impedanţa longitudinală a electrozilor de
priză trebuie luată în considerare la determinarea rezistenţei electrice (de fapt a
impedanţei) de dispersie a prizei.
În cazurile cele mai frecvente, principala componentă a rezistenţei electrice
(impedanţei) de dispersie a prizelor de pământ este constituită de rezistenţa
electrică a solului şi anume de porţiunea de sol din imediata vecinătate a contactu-
lui electrod–sol, unde secţiunea straturilor parcurse de curent electric este cea mai
mică, determinând partea principală a căderii de tensiune în priza de pământ.
Aceasta motivează acceptarea generală a denumirii de rezistenţă electrică de
dispersie pentru mărimea Up/Ip care, teoretic este o impedanţă.
Chiar la solurile cele mai bune conducătoare (rezistivitate 10 Ωm), rezistivi-
tatea acestora este de 108  109 ori mai mare ca cea a oţelurilor din care se compun
Instalaţii de legare la pământ 599

cel mai frecvent electrozii de priză (ol = 0,110-6 Ωm). Pe aceste consideraţii,
rezistenţa unei prize de pământ (stabilă termic) se considera egală cu rezistenţa
solului învecinat electrozilor. De asemenea, rezistenţa electrică a prizelor de
pământ este puţin influenţată de diametrul şi aria secţiunii transversale a electro-
zilor de priză folosiţi. Rezistenţa electrică şi inductivitatea longitudinală a electro-
zilor de priză se pot neglija la frecvenţa industrială, la lungimi şi arii ale secţiunii
transversale folosite în mod frecvent în practică pentru realizarea electrozilor (sub
50 m şi peste 100 mm2).
Elementele importante ce determină rezistenţa electrică a prizei sunt lungimea
electrozilor şi în special rezistivitatea solului s . Aceasta este definită ca rezistenţa
opusă trecerii curentului între două feţe paralele ale unei unităţi de volum din solul
considerat. Pentru o anumită configuraţie a prizei, rezistenţa electrică este direct
proporţională cu rezistivitatea  şi aproximativ, invers proporţională cu lungimea
electrozilor prizei. Această proporţionalitate este valabilă, în special, la prizele
simple. Valorile orientative ale rezistivităţii solurilor obişnuite sunt indicate în
tabelul 15.1.

Tabelul 15.1
Caracteristici ale diferitelor soluri şi ape
Rezistivitatea  [Ωm]
Limita de variaţie
Valori Conductivi-
în funcţie de
Natura solului recomandate tatea solului
umiditatea şi
pentru calcule [mS.m-1]
conţinutul de
preliminare
săruri
Soluţie de sare şi ape acide 0,01 0,01 100.103
Apă de mare 1,0 ... 5,00 3,00 330
Apă de pârâu şi râu 10 ... 50 20,00 50
Apă de iaz sau izvor 40 ... 50 40,00 25
Apă subterană 20 ... 70 50,00 20
Apă de munte (pâraie, râuri, lacuri) 100 ... 1200 1000,000 1
Pământ, humă, turbă (foarte umede) 15 ... 20 20,00 50
Cernoziom 10 ... 70 50,00 20
Humă vânătă cu conţinut de sulfură de fier 10 ... 20 10,00 100
Pământ arabil 40 ... 60 50,00 20
Pământ argilos, argilă 40 ... 150 80,00 125
Pământ cu pietriş 100 ... 500 200,00 5
Loess, pământ de pădure 100 ... 500 250,00 4
Pământ nisipos 150 ... 400 300,00 3,3
Nisip, foarte umed 100 ... 500 400,00 2,5
Balast cu pământ 500 ... 5000 1000,00 1
Nisip, nisip cu pietriş 1000 ... 2000 1000,00 1

Solul nu este aproape niciodată complet omogen, dar, de cele mai multe ori
straturile mai adânci au rezistivitate mai stabilă, fiind mai puţin influenţate de va -
riaţiile de umiditate şi, de obicei, au rezistivitate mai redusă, ceea ce motivează
creşterea adâncimii de plantare. Aceasta trebuie, oricum, să fie superioară limitei
de îngheţ pentru ca rezistenţa electrică a prizelor să nu crească prea mult prin
îngheţare. Chiar dacă adâncimea de plantare are o influenţă redusă privind
rezistenţa electrică de dispersie, ea influenţează semnificativ potenţialul determinat
600 Consumatori de energie electrică

de priza îngropată la suprafaţa solului, potenţial care, în general, scade cu


adâncimea plantării electrozilor (această afirmaţie este valabilă în cazul legăturilor
izolate de la suprateran, la priza propriu zisă).
Cunoaşterea cât mai precisă a condiţiilor realizate de prizele de pământ şi
anume a rezistenţei de dispersie (denumită simplificat rezistenţa prizei), a rezistivi-
tăţii solului, tensiunile de atingere şi de pas, rezistenţa la impuls de trăsnet, stabili-
tatea termică a acesteia etc. sunt necesare pentru următoarele motive:
 compararea valorilor de proiect cu cele reale realizate în amplasament;
 cunoaşterea valorilor reale ale potenţialului care apare pe priză, în cazul
unor defecte care conduc la apariţia de curenţi electrici în priza de pământ;
 evidenţierea unor schimbări planificate/accidentale în starea prizei în timpul
funcţionării acesteia;
 asigurarea condiţiilor de funcţionare corectă a protecţiilor prin relee la
defecte cu pământul;
 asigurarea unei protecţii eficiente a obiectivelor împotriva loviturilor la trăsnet.
Datele privitoare la rezistivitatea solului prezentate în tabelul 15.1 sunt cu
totul generale şi, de aceea, se recomandă ca, la proiectare, să se utilizeze, cu priori-
tate, rezultatele obţinute la măsurarea în teren.
Valorile conductivităţii electrice a solului  (S.m1) sunt, de asemenea, indi-
cate în tabelul 15.1. Conductivitatea solurilor uscate sau a rocilor este foarte mică
aşa că, în majoritate cazurilor, fenomenele de dispersie a curenţilor electrici în
pământ pot fi explicate pe baza conducţie electrolitice, în care trecerea curentului
electric este însoţită şi de fenomene chimice.
Din valorile măsurate ale rezistivităţii solului, se pot determina rezistenţele de
dispersie a prizelor de pământ, de diferite configuraţii. Pentru prizele simple,
relaţiile de calcul recomandate sunt prezentate în tabelul 15.2 [15.1]. Pentru alte
situaţii, se recomandă indicaţiile din literatura de specialitate [15.2].

15.3 Condiţii tehnice impuse ILP


Instalaţiile de legare la pământ trebuie să asigure condiţiile de securitate
electrică, stabilitate termică şi de siguranţă electrică şi mecanică în conformitate cu
normele în vigoare. Acestea se bazează pe valorile curenţilor electrici admişi prin
corpul omenesc, în funcţie de durata de trecere, stabiliţi în documentul CEI 479
[15.4]. Valorile acestor curenţi electrici sunt indicaţi în figura 15.1 în care se indică
şi efectele fiziologice pe care le are curentul în anumite zone (1-4) caracteristice.
Efectele fiziologice din cele 4 zone sunt identice pentru curent electric alterna-
tiv şi pentru curent electric continuu.
Efectele la curenţi electrici alternativi corespund zonelor indicate în figura
15.1:
 1  în mod normal nici o reacţie;
 2  în mod normal nici un efect fiziologic periculos;
 3  în mod normal nici o leziune organică;
 4  fibrilaţie ventriculară posibilă.
Instalaţii de legare la pământ 601

Tabelul 15.2
Rezistenţele electrice de dispersie pentru prizele de pământ simple
Tipul şi dimensiunile prizei Expresia rezistenţei electrice în diferite condiţii
Teavă verticală (EV); L >> d  2 L 
ρ 1,5  L  2  t
REV   ln  
t h=2d 2π L  d 0,5  L  2  t 
 
Pentru t  0:
b b=2d REV 
ρ  2  L
 ln  

3  
ρ
 ln
4  L

q 2  π  L  d  2  π  L d
L/2 d ρ  4  L 
   ln  1
2  π  L  r 

b b=d ρ
L Pentru L=1 6 m, REV  0,9  .
L
Pentru n electrozi verticali în linie, la distanţa e>L
L/2 a=d între ei,
a
1 ρ  1  4L  1 1 1 
REV      ln  1     ...   
n π 2 L  r  d 2 n 
d=2r a a =d
Alte profile1)
Elipsoid de rotaţie turtit
ρ arctan ( a 2  b 2 ) / b
(semiaxe a, b, c), a=c, b<a, c RP    t  0, ingropat 
4π a2  b2

ρ arctan ( a 2  b 2 ) / b
2c t RP    t  0
2π a 2  b2
2b

2a b t=0
2a
Bară (ţeavă, bandă) orizontală ρ L2
(EO) (L>>d) REO   ln  t  0, ingropata 
2π L t d
L > 2t; d < L/50
ρ 4L
Pentru t  0 : REO   ln
t 2π L d
2ρ
Pentru L  10 25 m, d  0,04 m : REO 
L L
Pentru d  L, t  L / 2 :

ρ  L2 2t  2t 
2 
REO   ln   0,5     0,61
2π L  t d L  L  

d d b=2d Pentru două benzi distanţate la e<<L, îngropate la
aceeaşi adâncime t:
ρ  2 L   
REO    ln 4  1 ;  m  e 2  4t 2 
πL  d t e m   
1)
Pentru profile de electrozi verticali, altele decât ţeavă cilindrică, acestea se echivalează cu
un electrod cilindric, cu diametrul d, conform relaţiilor indicate alăturat.
602 Consumatori de energie electrică

Tabelul 15.2 (continuare)


Rezistenţele electrice de dispersie pentru prizele de pământ simple
Tipul şi dimensiunile prizei Expresia rezistenţei electrice în diferite condiţii
Elipsoid de rotaţie alungit (semiaxe
a, b, c), b=c, a>b, c
RPO 
ρ arctanh a 2  b 2

  /c
 t  0, ingropat
4π a2  b2

t RPO 
ρ arctanh c 2  a 2

  /c
 t  0
2π c2  a2
2b

2a 2c=2b

t=0
a
2c

Placă verticală (RSV); t  S/π


ρ  2 S/π 
S=a.b= RSV   1   arcsin 
8  S / π  π 4t  S / π 
2

0,25  ρ
RSV 
 
 
t  
1
D  1  0,637  arcsin 
 2 
D   4t  
b 1  
  D  
 
S Pentru t  0,
0,25  ρ
a RSV 
S/π
Placă orizontală/ dreptunghiulară ρ
la adâncime (t >> r) RP   t  r 
8r
ρ
RP   t  0
4r
 
t  
S=a.b=c2=π.r2  
ρ  1 
RP  0,25   1  0,637  arcsin
2r 2r  2 
  2t  
c  1  
  r  
ρ 2ρ
RP  0,468    P  perimetrul placii
S P
ρ ρ 1 1 
RP   c  t  , RPO      t  2  r 
8c 4π  r 2t 
Instalaţii de legare la pământ 603

Tabelul 15.2 (continuare)


Rezistenţele electrice de dispersie pentru prizele de pământ simple
Tipul şi dimensiunile prizei Expresia rezistenţei electrice în diferite condiţii
Electrod inelar orizontral (A = r2 ; ρ 8  π  B2
A = ab) REI   ln
4  π2  B r t
Pentru t >> B,
ρ 8 B
t REI  2
 ln
4π  B r
Pentru t 0,
ρ 8 B
REI  2
 ln
2B 2π  B r

a 4S
d=2r= ; S =ab =
2r d π
b
r2
D=L/π=2B
Sferă în sol
ρ 1 1 
RS    
4  π  r 2t 
t
(emisferă pe sol):
ρ
RS   t  0
2πr
2r0

Notă: Relaţiile din tabelul 15.2, în general, se bazează pe aproximarea prizei reale cu
elipsoizi de rotaţie, cu axa având lungimea egală cu cea a prizei de pământ reale. În mod
obişnuit, erorile de aproximarea pentru prizele simple, menţionate, sunt sub 5% şi corespund
scopurilor practice.

Alte efecte patofiziologice, ca arsuri grave, sunt de prevăzut peste efectele din
zona 3, aceste efecte crescând, ca gravitate, odată cu creşterea intensităţii curen-
tului electric şi a duratei de trecere a acestuia.
Caracteristicile fiecărei zone din figura 15.1 sunt indicate, în detaliu, în tabelul
15.3.

15.3.1 Tensiunile de atingere şi de pas

Dimensionarea ILP se face, în general, ţinând seama de limitarea valorilor


tensiunilor de atingere şi/sau de pas, care pot să apară în cazul unor defecţiuni prin
atingere indirectă. În tabelul 15.4 se indică tensiunile de atingere (pas) admise la
instalaţii de joasă tensiune, iar în tabelul 15.5 sunt indicate aceleaşi valori pentru
instalaţiile de înaltă tensiune.
604 Consumatori de energie electrică

Valorile admise depind de zona de amplasare a instalaţiei sau echipamentului,


de categoria de circulaţie în care se situează acestea – CF: circulaţie frecventă; CR:
circulaţie redusă; incinte (industriale, agricole, plaje, campinguri) şi CR în care se
folosesc mijloace de protecţie izolante. Aceste valori depind de durata defectului
deconectat prin protecţia de bază şi de tipul schemei de protecţie împotriva
defectelor, adoptată în reţea (I – durata nedeterminată de eliminare; T1 – defect
eliminat printr-un sistem de protecţie acţionând asupra unui singur întreruptor; T2
– două sisteme de protecţie acţionând asupra a două întreruptoare).

t
[ms] a b c1 c2 c3
5000 4-1
4
4-2
2000 4-3
1000

500
1 2 3

200

100

50

20
0,1 0,2 0,5 1 2 5 10 20 50 100 200 500 I mA]
10
Fig. 15.1  Zone timp-curent privind efectele curentului electric de 50 Hz.

Tabelul 15.3
Zone timp-curent pentru curent electric alternativ de 50 Hz
Denumirea
Limitele zonei Efectele fiziologice
zonei
Până la 0,5 mA
1 În mod normal, nici o reacţie.
Linia a
De la 0,5 mA până la
2 În mod normal, nici un efect fiziologic periculos.
linia b*)
În mod normal, nici un pericol organic. Pentru durate de
trecere a curentului mai mari de 2 s, probabilitate de con-
tracţii muschiulare şi dificultăţi de respiraţie.
De la linia b la curba
3 Perturbări reversibile în formarea şi propagarea impulsu-
c1
rilor cardiace, inclusiv fibrilaţie auriculară şi opriri tempo-
rare ale inimii, fără fibrilaţie ventriculară, care se amplifică
cu creşterea intensităţii curentului şi a timpului.
Creşterea intensităţii curentului şi a timpului pot produce
4 În dreapta curbei c1 efecte patofiziologice, ca, de exemplu, oprirea inimii, a
respiraţiei, arsuri grave.
4-1 c1 – c2 Probabilitate de fibrilaţie ventriculară până la 5% .
Probabilitate de fibrilaţie ventriculară până la aproximativ
4- 2 c2 – c3
50%
Instalaţii de legare la pământ 605

4- 3 Dincolo de curba c Probabilitate de fibrilaţie ventriculară mai mare de 50% .


*) Pentru durate de trecere a curentului electric mai mici de 10 ms., limita intensităţii curentului
care trece prin corp pentru linia b rămâne constantă şi egală cu 200 mA.

Tabelul 15.4
Tensiuni de atingere (pas) admise (V) în caz de defect la joasă tensiune,
în România
Zona de amplasare a Timpul de întrerupere (s)
Tipul reţelei
instalaţiei electrice ≤3 >3
La suprafaţă 65 50
Tensiune alternativă
În subteran 24 24
La suprafaţă 110 65
Tensiune continuă
În subteran 24 24

Tabelul 15.5
Valorile maxim admise ale tensiunilor de atingere şi de pas în reţelele
electrice de medie şi înaltă tensiune (V)
Tipul Timpul de acţionare al protecţiei de bază, s
Zona de Tip
instalaţiei 0,8
amplasare reţea 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 1,23 >3
electrice 1,2
1.1 Circu-
I; T1; 125 100 85 80 75 70 65 65 50
laţie frec-
T2 250 200 165 150 140 130 125 65 50
ventă (CF)
1.2 Circu-
laţie redusă
(CR) fără
1.Echipa- T1; 250 200 165 150 140 130 125 125 125
mijloace
ment T2 500 400 330 300 280 260 250 125 125
individuale
electric
de protecţie
(exclusiv
izolante
stâlpii
1.3 Circu-
LEA)
laţie redusă
cu folosirea
I; T1; 500 400 330 300 280 260 250 250 250
mijloacelor
T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
de protecţie
electro-
izolante
I; Indiferent de timpul tb , 125
2.1 CF din
T1 Indiferent de timpul tb , 250
localităţi
T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
2.2 CF din
I; T1;
afara Nu se normează
T2
localităţii
2.Stâlpi I; T1;
2.3 CR Nu se normează
LEA fără T2
aparataj
2.4 Incinte
I Indiferent de timpul tb , 125 V
industriale
şi agricole
cu CF,
T1;
plaje, cam- pentru tb < 1,2 s : 250 V
pusuri T2

3.1 Incinte I Indiferent de timpul tb , 125 V


industriale
şi agricole
3.Stâlpi T1;
cu CF, pentru tb < 1,2 s : 250 V
LEA cu T2
plaje, cap-
aparataj pusuri
3.2 Restul 125 V
I; T1;
zonelor 250 V
T2
pentru tb < 1,2 s : 500 V
606 Consumatori de energie electrică

Curentul electric, luat în calcul la determinarea tensiunilor accidentale, este, în


toate cazurile, cel de punere la pământ simplă, corespunzător scurtcircuitului
monofazat în cazul reţelelor de tipul T şi curentului electric capacitiv de punere la
pământ al reţelei legată la pământ electric, în cazul reţelelor de tip I, indiferent de
tensiunea nominală a reţelei în care apare defectul. În cazul ILP folosite în comun
pentru reţele de diferite niveluri de tensiune, nivelul admis al tensiunilor de
atingere şi de pas (Uat şi Upas) trebuie respectat, atât pentru defectul pe partea de
înaltă tensiune, cât şi pentru defect pe partea de joasă tensiune.
În reglementările actuale din Europa, nivelul tensiunilor admise la joasă
tensiune se diferenţiază în funcţie de timpul de declanşare, ţinând seama de adopta-
rea protecţiilor diferenţiale rapide (t = 0,04  0,18 s).
În instalaţiile de joasă tensiune din România, tensiunea de atingere se consi-
deră, în general, egală cu tensiunea la priză, motiv pentru care limitarea tensiunii de
atingere corespunde limitării rezistenţei de dispersie (cu excepţia unor situaţii
speciale).

15.3.2 Stabilitate termică

Verificarea stabilităţii termice se efectuează în privinţa ariei secţiunii transver-


sale a conductoarelor ILP, pentru toate nivelurile de tensiune. Pentru suprafaţa de
contact dintre electrozi si sol, verificarea la stabilitate termică se face, în general,
numai pentru prizele de pământ din reţelele de înaltă tensiune (UN > 1 kV).
Verificarea la stabilitate termică se face pentru solicitarea limitată la tempo-
rizarea protecţiei de rezervă (tr), considerând că, în cazul defectelor lichidate după
timpul tr , temperatura conductoarelor parcurse de curent electric nu trebuie să
depăşească 100C, când acestea se află în sol şi 200 sau 300C când se afla în
aer. Pentru a limita temperatura la valorile indicate, densitatea de curent electric j1 ,
admisă pentru tr = 1 s are valorile din tabelul 15.6. Pentru durate diferite tr  1 s
se consideră
j1  jt  t r [A/mm 2 ] . (15.2)

Tabelul 15.6
Densităţi admise de curent electric [A/mm2], pentru tr = 1 s
Materialul
max = 100 max = 200C max = 300C
conductorului
Oţel 50 70 84
Cupru 79 160 192
Aluminiu 70 100 120
Aluminiu-oţel 70 100 120

Indiferent de rezultatele calculului, ariile secţiunilor transversale şi grosimile


minime ale conductoarelor prizelor de pământ trebuie să respecte condiţiile de
stabilitate mecanică indicate în secţiunea 15.3.3.
Pentru ca la suprafaţa de contact dintre electrozii ILP şi sol, în care densitatea
curentului electric de dispersie este maximă, căldura produsă prin efect Joule să nu
conducă la creşterea temperaturii peste 95C (şi deci să nu se piardă prin
evaporare umiditatea conţinută) este necesar să se respecte condiţia:
Instalaţii de legare la pământ 607

S  I p  ρ  t r  γ  θ  0,85  I p  ρ  t r 10 4 [m 2 ] ,
(15.3)
în care S este aria suprafaţei de contact între electrozii metalici şi sol [m ]; Ip  2

valoarea curentului electric dispersat de priza de pământ în sol [A];   căldura


specifică medie a pământului, determinată prin măsurări [Ws/m 3C];  
rezistivitatea solului (m);   creşterea de temperatură de la i = 15C până la f =
95C, admisă în timpul procesului, considerat adibatic (caracteristic reţelelor T),
fără cedare de căldură în exterior.
Valorile medii acceptate, în general,  = 1,7106 [Ws/m3C] şi  = 80C
conduc la valoarea aproximativă (acoperitoare) din relaţia (15.3.). În cazul unui
proces stabilizat, caracteristic reţelelor de tip I, este necesară îndeplinirea condiţiei:
U p  2ρ  λ θ , (15.4)
în care Up este tensiunea prizei de pământ (RpIp) [V],   conductivitatea termică
medie a pământului (1,21 W/mC).
Practic, pentru soluri obişnuite, Up rezultă de ordinul a 100  150 V.
Curenţii electrici luaţi în considerare, pentru verificarea stabilităţii termice la
ILP, sunt cei de scurtcircuit monofazat, în cazul reţelelor de înaltă tensiune de tip T
(T1, T2). La reţelele de înaltă tensiune de tip I, curentul electric de calcul este cel
capacitiv de punere la pământ al reţelei legată electric pentru timp nelimitat (relaţia
(15.4)), dar şi curentul electric de scurtcircuit bifazat, la o rezistenţă de 4  şi
timpul tb al protecţiei maximale.
A treia condiţie este dată de curentul electric de dublă punere la pământ, deco-
nectat de protecţie, şi durata tm a manevrei de deconectare a simplei puneri la
pământ. Această condiţie se poate înlocui (dacă duce la cheltuieli oneroase) cu
verificarea ILP în urma scurtcircuitelor bifazate nedeconectate prin protecţia de
bază, lucru ce se poate dovedi dificil.
În cazul unui regim termic limitat, pentru o tensiune pe priză de 125 V, durata
t maximă admisă (minute) este dată în tabelul 15.7. La durate t' mai mici ca cele
din tabelul 15.7, se foloseşte relaţia
U p  125  t / t' . (15.5)

Tabelul 15.7.
Durate maxim admise t pentru Up = 125 V [minute]
Priză verticală din ţevi
Rezistivitatea solului Priza orizontală din Ol
1,5 … 3 m
[m] lat/rotund
d = 2” (60 mm)
50 100 30
100 200 60
200 400 120
300 600 180

15.3.3 Siguranţa mecanică a elementelor ILP

Pentru a rezista la solicitările mecanice din timpul montajului şi a exploatării


(eforturi dinamice), precum şi pentru a asigura durabilitatea la efectele coroziunii,
elementele prizelor şi ILP trebuie să respecte, în totalitate, condiţiile indicate în
continuare. Pentru instalaţiile de JT, aria secţiuniii transversale a conductoarelor
PEN (PE) trebuie să se încadreze în valorile din tabelul 15.8.
608 Consumatori de energie electrică

În cazul reţelelor aeriene de distribuţie publică, se admite ca pentru arii Sf ale


secţiunilor transversale ale conductoarelor de fază de 35 şi 50 mm 2, conductoarele
PEN (PE) să aibă aria standardizată a secţiunii transvesale imediat inferioară
valorii Sf , dacă defectele se deconectează sub 3 s.
Tabelul 15.8
Aria S a secţiunii transversale a conductoarelor PEN/PE (JT)
Aria secţiunii Ol rotund
transvesale [mm2] sau profile Cablu
Al-Ol sau Cu Cu
a PEN/PE cu grosimea Ol
aparent, neizolat, g ≥ 3 mm
maximă Principal 400 400 240 185 Stâlpi
(mecanic) Ramificaţie 2240 2240 2185 2150 LEA
Aria minimă a 25
Principal 100 95 35 16
secţiunii
transversale 16
Ramificaţie 50 50 25 10
(mecanic)
Aria minimă a
secţiune
⅓ Sf conductor principal; ½ Sf conductor ramificat
transversale
(electric)
Aria minimă a Sf ≤ 50 mm2 SNeutru = Sf ; minim 6 mm2 Cu ; 16 mm2 Al
secţiunii Sf (mm2) 70 95 120 150 185 240 > 400
transversale,
electric, pentru
S (mm2) 50 50 70 70 95 0,5 Sf
reţele electrice de
distribuţie
Notă: La reţelele aeriene de distribuţie, în loc de legarea la pământ a conductorului neutru la
abonat se admite între tabloul de distribuţie al abonatului şi conductorul PEN al reţelei, două
conductoare neutre ambele izolate. Conductorul PEN se leagă la armătura stâlpului. Se
admite şi un singur conductor neutru la abonat, la branşamente răsucite la SNeutru > Sf şi
conductorul neutru legat la reţea şi abonat prin câte 2 cleme diferite.

Aria secţiunilor transversale şi grosimile minime ale electrozilor folosiţi


frecvent la execuţia prizelor de pământ pentru instalaţiile de joasă tensiune trebuie
să respecte datele din tabelul 15.9. Pentru instalaţiile de înaltă tensiune, dimensiu-
nile şi ariile impuse ale elementelor ILP sunt indicate în tabelul 15.10.

15.3.4 Rezistenţele electrice de dispersie

Condiţiile privind ILP din instalaţii se concretizează în unele cazuri în valori


limită pentru rezistenţa electrică de dispersie, valoare determinabilă, în general,
prin calcule simplificate şi uşor de executat şi mai ales simplu de verificat în
amplasament cu ajutorul unor aparate de măsurare.
În normative, sunt indicate valori orientative pentru rezistenţele de dispersie
pentru cele mai cunoscute situaţii din instalaţiile de înaltă tensiune. Precizări şi
valorile concrete pentru diferite categorii de reţele de JT (tip IT, TTsau TN) sunt
prezentate în subcapitolul 15.4. Datele menţionate în continuare sunt considerate
valori maxime ce rezultă aplicând valorilor măsurate coeficienţi  indicaţi în
funcţie de umiditatea solului şi adâncimea de plantare a prizei (a se vedea tabelul
15.11):
Instalaţii de legare la pământ 609

 Staţii electrice de transformare de ÎT (reţea T): RP  0,1  orientativ,


cu respectarea tensiunilor de atingere şi de pas şi a stabilităţii termice la curent
electric de scurtcircuit monofazat şi a siguranţei mecanice a elementelor ILP;
 Staţii de transformare în reţea de tip I (MT/MT): Rp  1  cu condiţia
verificării stabilităţii termice şi a rezistenţei mecanice;
Tabelul 15.9
Ariile secţiunilor transversale s şi grosimile minime g ale electrozilor pentru ILP de joasă tensiune
Durata de funcţionare a prizelor
Tipul electrodului mai mică de 10 ani mai mare de 10 ani
Ph ≥ 6 Ph < 6 Ph ≥ 6 Ph < 6
Benzi sau alte profile din oţel s = 100 mm2 ) s = 100 mm2
* *)
(cornier, T, I etc.) neprotejate g = 4 mm g = 6 mm
Benzi sau alte profile din oţel s = 100 mm2 s = 100 mm2 s = 100 mm2 s = 150 mm2
(cornier, T, I etc.) zincate g = 4 mm g = 4 mm g = 4 mm g = 6 mm
Benzi sau alte profile din oţel
s = 100 mm2 s = 100 mm2 s = 100 mm2 s = 100 mm2
(cornier, T, I etc.) protejate în
g = 4 mm g = 4 mm g = 4 mm g = 4 mm
strat de bentonită
Ţevi din oţel neprotejat g = 3,5 mm *) g = 4,5 mm *)
Ţevi din oţel zincat g = 3,5 mm g = 3,5 mm g = 3,5 mm g = 4,5 mm
Ţevi din oţel protejat în
g = 3,5 mm g = 3,5 mm g = 3,5 mm g = 3,5 mm
bentonită
Oţel rotund neprotejat d = 11 mm *) d = 14 mm *)
Oţel rotund zincat d = 10 mm d = 10 mm d = 10 mm d = 14 mm
Oţel rotund protejat în
d = 10 mm d = 10 mm d = 10 mm d = 10 mm
bentonită
Oţel rotund protejat prin
d = 8 mm d = 8 mm d = 8 mm d = 8 mm
înglobare în beton
*) Nu sunt admise astfel de elemente.

Tabelul 15.10
Condiţii impuse conductoarelor din oţel profilate (P), din ţeavă (T),
din oţel zincat (Ol-Zn), pentru înaltă tensiune
Grosimi minime g Arii minime ale secţiunii transversale
Neprotejate P 6/*) Conductoare principale Conductoare ramificaţie
T 4,5/*) Îngropate Montate aparent Îngropate Aparente
P 4/6 2 100 mm2 (P)
150 mm (P) 2
100 mm (P) 50 mm2 (P)
Zincate g ≥ 3mm2
T 3,5/4,5 g  4mm2 2 g ≥ 3mm2 50 mm2 (Ol-Zn)
95 mm Ol-Zn
În bentonină P 4/4 150 mm2 (P) 100 mm2 (P)
2
în strat de 200 T 3,5/8,5 g ≥ 4mm - g ≥ 3mm2 -
mm
Notă. La coloana cu grosimi minime, numitorul reprezintă valori pentru pH < 6.
Semnul *) înseamnă interdicţia pentru conductoare neprotejate.

 Posturi de transformare în reţea legată la pământ (schema TT2):


 priza comună la medie tensiune (MT) şi joasă tensiune(JT): RP ≤ 0,8 ;
 prize separate la MT şi JT: RP ≤ 1,5 ;
 Posturi de transformare în reţea izolată faţă de pământ (schema IT):
 priza comună la medie tensiune (MT) şi joasa tensiune(JT): RP ≤ 4 ;
 prize separate la MT şi JT: RP ≤ 10 ;
610 Consumatori de energie electrică

 Stâlpi din reţele electrice de 110, 220, 400 kV: valorile impuse depind de
rezistivitatea solului, se indică în tabelul 15.13 şi se referă la priza deconectată de
la conductorul de protecţie.
 Stâlpii din reţeaua de medie tensiune (MT): RP = Uat/IP . Kat , unde Uat (V)
este tensiunea maximă de atingere la stâlp (tabelul 15.5), IP (A)  curentul electric
de defect prin priza stâlpului, depinzând de tipul reţelei (I, T) şi schema de
protecţie adoptată (IT, TT1, TT2), iar Kat – factor de atingere Kat = Uat/Up ,
subunitar realizat de priza stâlpului, dependent de configuraţia prizei.

Tabelul 15.11
Factorul de variaţie 
Adâncimea de plantare Sol foarte umed Sol cu umiditate medie Sol uscat
0,3 < t ≤ 0,5 6,5 5 3,5
0,5 < t ≤ 0,8 3 2 1,5
0,8 < t ≤ 4 1,5 1,3 1,1
t>4 1,2 1,1 1,0

Tabelul 15.12

Rezistenţa de dispersie pentru stâlpii LEA 110-400 kV


Rezistivitatea solului
UN = 110 kV UN = 220; 400 kV
 [m]
Sub 100 10 10
100 … 500 15 10
500 … 1000 20 15
peste 1000 30 20

15.4 Utilizarea ILP în diferite reţele de joasă tensiune


Pe plan mondial, se constată o mare diversitate în utilizarea schemelor (siste-
melor) de protecţie împotriva accidentelor prin atingere indirectă la joasă tensiune.
În România, sistemul predilect, utilizat în reţelele de distribuţie aeriene, este TN-C
(conductor PEN) şi TN-S (PE) în instalaţiile de abonat. Se mai folosesc rareori alte
scheme, în special, în minerit şi la alimentarea cu energie în domeniul petrolier.
Schemele IT se folosesc, pe scară largă la nivel mondial, acolo unde conti-
nuitatea în alimentare este critică, existând un risc real de accidentare (de exemplu,
în spitale).
Schemele TT se folosesc în distribuţia publică, în sectorul industrial şi sectorul
terţiar, dar din ce în ce mai puţin, din cauza dificultăţilor de a asigura selectivitatea
declanşărilor. Dacă sistemul TN-C este din ce în ce mai puţin utilizat în lume, TN-
S este tot mai frecvent, fiind preferat de proiectanţi în cadrul unor complexe de
mare amploare. Notarea elementelor în diferite scheme de protecţie, conform
normelor româneşti şi internaţionale [15.5], este prezentată în figura 15.2.
Instalaţii de legare la pământ 611

A, B, C

N PEN PE PE PE

TN-C TN-S TT IT
Fig. 15.2  Notarea schemelor de protecţie.

De menţionat faptul că, în general, într-o instalaţie legată electric, se reco-


mandă aplicarea unui singur sistem de protecţie. Se admit, totuşi, într-o instalaţie
mai multe sisteme de protecţie dacă zonele cu scheme diferite sunt separate electric
(fig. 15.2.).

15.4.1 Schema IT

În această schemă, neutrul reţelei electrice, real sau artificial, se păstrează


izolat faţă de pământ sau faţă de părţi metalice legate la pământ. Nu se admite
legarea la pământ a vreunui circuit electric din reţea.
În prevederile din România se impune ca, în general, toate carcasele dintr-o
aceeaşi reţea legată electric să fie conectate la o reţea unică (generală) de legare la
pământ. Dimensionarea ILP se face pentru curentul electric capacitiv de simplă
punere la pământ. Chiar pentru reţele de cabluri, cu capacitatea faţă de pământ a
unei faze de circa 1 μF/km şi rezistenţa de izolaţie de ordinul 1 M/km, curentul
electric capacitiv de punere la pământ nu conduce la valori importante, pentru ten-
siunile de atingere ale carcaselor cu defect de izolaţie (Uat < 1 V la o lungime de
reţea de 1 km). Astfel, se poate admite funcţionarea cu simplă punere la pământ
(p.l.p). Apariţia unei duble puneri la pământ conduce la tensiuni Uat  0,4 UN , deci
evident periculoase. Din acest motiv, se impune semnalizarea simplei puneri la
pământ şi eliminarea defectului dublu.
În prevederile multor ţări europene, se admite să nu se realizeze o reţea
generală de legare la pământ. Carcasele sau grupele de consumatori, legate separat
la pământ, trebuie protejate cu dispozitive individuale de protecţie diferenţială.
Protecţia persoanelor împotriva contactelor indirecte se realizează în funcţie de
reglajul curentului electric Idif determinat din relaţia dintre RiM (nelegată la
A p
R  fig.
15.3.) şi tensiunea limită admisă de atingere (50 sau 25 V) conform tabelului B
15.13.
C

CPI
DRV
Ri 1 RiM
PE
RB RP
Fig. 15.3  Schemă IT. Neutru izolat carcasele din reţea legate la acelaşi PE în
întreaga reţea.
CPI – control permanent al izolaţiei.
612 Consumatori de energie electrică

Tabelul 15.13
Rezistenţele maxime Ri
I defect 3A 1A 0,5 A 0,3 A 0,03 A
Tensiune 50 V Ri () 16 50 100 166 1660
admisă 25 V Ri () 8 25 50 83 830

Şi în reglementările din România se admite ca, în instalaţiile (exploatările)


supraterane, să se renunţe la reţeaua generală de legare la pământ, dacă realizarea
ei costă exagerat de mult, cu condiţia ca rezistenţa electrică individuală Ri ≤ 4  şi
să se aplice suplimentar alte măsuri de protecţie (dirijarea distribuţiei potenţialelor
şi/sau izolarea amplasamentelor). În acest caz, dacă simplele puneri la pământ nu
se declanşează, dimensionarea Ri se face pentru curentul electric de dublă punere la
pământ I2pp şi timpul protecţiei maximale, atât pentru tensiunile accidentale cât şi
pentru stabilitatea termică.
Valoarea I2pp este egală cu 1,25Id pentru cazul protecţiei cu întreruptoare auto-
mate care deconectează la o valoarea la (3,55) Ins a curentului electric Id , respectiv,
în cazul protecţiei cu siguranţe fuzibile, la curentul electric nominal Ins .
În cazul folosirii schemei IT, în reţelele de joasă tensiune din România, se
impun următoarele reguli pentru rezistenţele electrice ale prizelor de pământ:
 Reţeaua generală de legare la pământ trebuie să aibă cel puţin 2 prize în
puncte diferite, iar rezistenţa electrică a prizei generale RGp să aibă o valoare sub 4
. Prizele individuale constituind valoarea RGp trebuie să aibă fiecare Rip ≤ 20 .
Dacă nu se pot realiza o priză generală RGp , ci doar reţele individuale, fiecare priză
individuală trebuie să aibă Rip ≤ 4  (interzis în subteran). În cazul şantierelor de
construcţii, se realizează obligatoriu o reţea ILP buclată, cu minim două prize
individuale. Dacă nu se poate realiza ILP buclată, se plantează prize la capete de
linie şi la ramificaţii. Prizele se repetă la 140 m dacă se utilizează conductoare de
legătură din oţel şi la 200 m la conductoare de legătură din cupru. Se impune
Rip ≤ 10  la rezistivitatea  < 100 m şi Rip ≤ 20  la  > 100 m.
 În cazul instalaţiilor subterane (minerit, excavaţii subterane) se realizează
obligatoriu reţea generală de legare la pământ, legată în minimum 2 puncte prin
prize individuale distincte la pământ. Rezistenţa prizei generală trebuie să fie
RGp ≤ 2 . Priza individuală de la postul de transformare suprateran trebuie să aibă
Rip ≤ 10 .

15.4.2 Schema TT

Protecţia cu legare la pământ se aplică dacă se asigură tensiuni nepericuloase


de atingere Uat şi de pas Upas. Aceasta implică fie protecţia prin siguranţe fuzibile,
fie prin dispozitive de protecţie (eventual diferenţiale) ca în figura 15.4. Dacă se ia
în considerare curentul Id al dispozitivului de declanşare, rezistenţa de dispersie Rp
se poate determina conform duratei defectului considerând prevederile CEI 479-1
din tabelul 15.14. Evident, rezistenţele Rp depind de curentul electric de reglare Id
al dispozitivului diferenţial (DR) şi de timpul de acţionare al acestuia, ceea ce va
conduce la valori mult mai reduse decât cele din tabelul 15.13.
Calculele exacte indică faptul că valorile Rp depind, în mod evident, şi de
raportul Rp/Rp0 (Rp0  rezistenţa de dispersie a prizei de pământ la postul de trans-
Instalaţii de legare la pământ 613

formare). Spre deosebire de normele europene, în România se admite folosirea


schemei TT doar dacă rezistenţa de dispersie Rp este de 4  sau se realizează o
distribuţie a potenţialului pentru asigurarea unor tensiuni maxime de atingere de
65 V sau 50 V, în funcţie de durata preconizată a defectului. Valorile curentului
electric de calcul, pentru dimensionarea rezistenţei Rp a prizei de pământ, se iau si-
milare cu cele din cazul schemei IT (1,25Id sau 3,55 Ins) , în funcţie de soluţia de
protecţie adoptată.
Tabelul 15.14
Durata admisă a atingerii indirecte pentru joasă tensiune,
în condiţii normale de mediu
Tensiunea de atingere [V] 50 75 90 120 150 220 280
Durata de expunere [s] 5 0,40 0,45 0,34 0,27 0,17 A 0,12
B
C
N
DR
TG TG
RP0 PE RP
Fig. 15.4  Schema TT (DR  dispozitiv diferenţial).

15.4.3 Schema TN

Deoarece condiţiile impuse, în reţelele din România, conduc la prize de pă-


mânt scumpe, practic schema TT nu devine competitivă, fiind preferabilă adoptarea
soluţiei TN, deşi faţă de schema TT are avantaje în ceea ce priveşte prevenirea
incendiilor.
Scopul acestei măsuri de protecţie constă în realizarea, în caz de defect, a unui
scurtcircuit care să conducă la deconectarea rapidă a circuitului.
Schema are, în principiu, două variante – prima cu simbolul TN-C, în care
conductorul neutru este şi conductor de protecţie (PEN), se foloseşte în reţelele de
distribuţie publică (aeriene ori în cablu); a doua TN-S, în care conductorul neutru
(N) este separat de cel de protecţie (PE). În punctul în care conductorul de protecţie
se separă de conductorul neutru se impune obligatoriu o legare la o priză de
pământ. În aval de TN-C se admite folosirea TN-S, dar nu şi invers.
În cazul folosirii schemei TN, tensiunea care apare pe priza de pământ Rp
depinde de raportul impedanţelor conductorului de fază şi conductorului neutru,
precum şi de valorile Rp şi Rp0 (fig. 15.5), conform relaţiei (15.5), fiind în general
50  60% din cea corespunzătoare schemei TT.
Modul de realizare al prizelor de pământ, în reţelele de distribuţie, este indicat
în figura 15.6.
Există două variante de tratare a prizei de pământ de protecţie, la postul de
transformare PT. Prima variantă, prezentată în figură, separă priza de pământ a
postului de pe partea de înaltă tensiune (RMT) de cea a punctului neutru de joasă
tensiune (Re în fig. 15.6, echivalente prizei Rp0 din fig. 15.5).
614 Consumatori de energie electrică

A doua variantă realizează o priză de pământ comună pentru RMT şi Rc . În


cazul primei variante, priza comună trebuie să respecte condiţiile corespunzătoare
reţelei de medie tensiune şi, oricum, trebuie să aibă rezistenţa de dispersie de
maximum 4 . În varianta prizelor separate - se păstrează condiţia pentru priza
RMT, dar priza punctului neutru de joasă tensiune poate avea rezistenţa electrică Rc
de maximum 10 . Şi în acest caz, priza generală a conductorului neutru la joasă
tensiune trebuie să fie de maximum 4 . Prizele individuale ale abonaţilor care
folosesc protecţia TN-S trebuie să aibă 1 , în cazul că se folosesc în comun pentru
paratrăsnet şi atingere indirectă.
Analiza schemei din figura 15.6 arată că tensiunea pe carcasa cu defect de
izolaţie la abonat este dată de relaţia:
UN Z0 Rp
Up   (15.6)
3 Z 0  Z p R p  R p0 ,
în care Z0 şi Zf sunt impedanţele conductorului PEN şi, respectiv, al conductorului
de fază, până la locul defectului.
TN-C

RP0
A
B
C
N
PE Ne este admis
TN-C în aval
TN-S
de TN-S

Fig. 15.5  Schema TC, în variantele TN-C (sus) şi TN-S (jos).

15.4.4 Analiza comparativă a schemelor de protecţie

Analiza schemelor de protecţie, pune în evidenţă faptul că nici în domeniul


tensiunilor joase nu există o soluţie ideală, unic acceptată, pentru protecţia împo-
triva defectelor în instalaţii. Experienţa mondială acceptă instalarea în aceeaşi
reţea, a mai multor scheme de protecţie, dacă se iau măsuri adecvate. În tabelul
15.15 se indică o comparaţie a caracteristicilor celor 4 soluţii de protecţie analizate
din principalele puncte de vedere. Se observă că soluţiile de tratare adoptate în
România pot fi diversificate în interesul consumatorilor.
Tabelul 15.15
Comparaţie între sistemele de legare la pământ la joasă tensiune
Scheme adoptate TT TNC TNS IT
Siguranţa personalului FB FB FB FB
Instalaţii de legare la pământ 615

Siguranţa la incendiu B S M B
echipamentului la protecţia utilajelor B S S B
Disponibilitatea furnizării energie electrice M M M FB
Compatibilitatea electromagnetică M S M M
Pregătirea personalului M FB FB B
Uşurinţa mentenanţei S M M B
FB – foarte bun; B – bun; M  mediu; S  slab
Z0 PEN
0 Zf
X A Zf
Y B
Zf
Z C
Re Re
RMT Rp=4  Rps=1020 
20 m
Re=410  PE

Fig. 15.6  Schema TNC în reţelele de distribuţie publică.

15.5 Verificări în instalaţiile de legare la pământ


În perioada de funcţionare, ca urmare a unor suprasolicitări a prizelor, se pot
produce modificări ale parametrilor electrici ai instalaţiilor de legare la pământ. De
aceea, în exploatare trebuie să se verifice periodic, starea tehnică a acestor
instalaţii. Unele verificări se repetă, de asemenea, şi în cazul efectuării unor
modificări sau reparaţii ale instalaţiilor de legare la pământ. Verificările şi
măsurătorile care se efectuează obligatoriu în diferite etape de realizare şi
exploatare a instalaţiilor, prevăzute de normele în vigoare sunt:
a) măsurarea rezistivităţii solului;
b) măsurarea rezistenţei de dispersie a prizei de pământ;
c) măsurarea rezistenţei de dispersie rezultante a conductorului neutru, împre-
ună cu prizele de pământ legate la acesta (Re) ;
d) verificarea continuităţii legăturilor de ramificaţii la instalaţia de legare la
pământ;
e) verificarea gradului de corodare a electrozilor prizei.
Pentru instalaţiile de înaltă tensiune (UN > 1 kV) se mai fac şi următoarele
verificări:
f) determinarea distribuţiei potenţialelor, a tensiunilor de pas şi de atingere;
g) verificarea transmiterii potenţialelor prin obiecte metalice lungi;
h) verificarea izolaţiei dintre conductorul neutru şi confecţiile metalice de
joasă tensiune legate la priza de pământ de pe partea de medie tensiune a posturilor
616 Consumatori de energie electrică

de transformare, în cazul prizelor separate a conductorului neutru (Re) de cea a


postului la medie tensiune (RMT).
Volumul verificărilor şi măsurătorilor prevăzute de norme în diferite situaţii
este:
 în faza de proiectare: măsurarea de la punctul a);
 după execuţie, înaintea punerii în funcţiune, măsurătorile de la punctele a),
la centrale şi staţii (dacă nu s-a măsurat în faza de proiectare), b), c), d) şi g);
 după înlocuirea echipamentului legat la pământ, măsurarea de la punctul b);
 în exploatare, dacă apar indicaţii cu privire la deteriorări la priza de pământ,
măsurătorile de la punctele a) şi b);
 în exploatare, periodic măsurătorile de la punctele b) şi d).
Verificarea gradului de corodare a electrozilor subterani se efectuează odată la
10 ani. Pentru prizele din soluri cu coroziune puternică, intervalul se stabileşte prin
instrucţiuni tehnice interne.
De asemenea, pentru prizele de pământ cu destinaţii speciale, se pot impune
verificări mai frecvente a gradului de coroziune. În general, se acceptă ca aceasta
verificare să se limiteze la porţiunea de intrare în sol a electrozilor principali (până
la t = 0,30,8 m) la un număr de 23 coborâri la ILP şi 2 la electrozi verticali.
Periodicitatea normală a măsurării rezistenţei de dispersie a prizelor de pământ, în
funcţie de tipul instalaţiilor deservite, este:
 odată la 10 ani, pentru posturile de transformare şi punctele de alimentare,
precum şi pentru liniile aeriene de înaltă tensiune;
 odată la 5 ani în instalaţii de înaltă tensiune, centrale şi staţii electrice
precum şi la liniile aeriene de joasă tensiune;
 odată la 3 ani în instalaţiile de joasă tensiune;
 de două ori pe an în instalaţiile de joasă tensiune din exploatările subterane
sau cele cu destinaţii speciale.
Verificările ILP nu trebuie să fie operaţii rutiniere, ci autentice expertize,
deoarece de rezultatele lor depinde securitatea personalului şi chiar siguranţa
instalaţiilor.

15.5.1 Expertizarea ILP

Verificările ILP cu ocazia expertizărilor constau în următoarele:


 verificarea vizuală a părţii supraterane a instalaţiei;
 verificarea stării tehnice a părţii supraterane a ILP;
 măsurarea rezistenţei de dispersie Rp a ILP.
Pe lângă aceste verificări, în instalaţiile de IT se mai execută:
 măsurarea tensiunilor de atingere Uat şi de pas Upas (pe teritoriul şi în apro-
pierea instalaţiei şi a potenţialelor ce pot fi transmise prin obiectele metalice lungi
ce ies de pe teritoriul instalaţiei verificate pentru confirmarea condiţiilor de electro-
securitate),
 măsurarea rezistivităţii (electrice) medii a solului (pentru verificarea stabili-
tăţii termice a electrozilor prizei de pământ şi a contactului acestora cu solul.
Verificarea vizuală a părţii exterioare a ILP se face la toate elementele
supraterane ale acesteia. În acest scop se pot folosi şi scule adecvate (chei, perii de
Instalaţii de legare la pământ 617

sârmă, şublere, ciocane uşoare). Această operaţie se face urmărind atent ca fiecare
echipament primar (de înaltă tensiune) să aibă două legături distincte, conform
normelor, la priza de pământ, analizând protecţia anticorozivă a părţii supraterane a
instalaţiei, ciocănind uşor cordoanele de sudură vizibile şi verificând grosimea
electrozilor şi secţiunea acestora.
Verificarea stării tehnice a părţii subterane a ILP necesită utilizarea unor
metode mecanice şi metode electrice. Verificările mecanice se fac prin dezgroparea
ILP în zone caracteristice, în porţiunea 0,20,8 m sub nivelul solului, prin sondaj
la 2% dintre coborârile de la echipamente la ILP şi la cel puţin 2 electrozi verticali
din staţie. Cu această ocazie se verifică cu mijloace adecvate (ciocan, perii sârmă,
şubler, metru etc.):
 îmbinările prin sudare, prin ciocănire uşoară,
 gradul de coroziune al electrozilor măsurând grosimea acestora (la coro-
ziunea neuniformă se măsoară adâncimea excavaţiilor),
 dimensiunile reale ale electrozilor, orizontali şi verticali şi adâncimea lor de
plantare.
Verificările electrice se fac cu curent electric adecvat şi cu aparate de măsu -
rare corespunzătoare.
Continuitatea electrică a legăturilor la ILP, rezistivitatea solului şi rezistenţa
de dispersie a prizelor de pământ se măsoară conform metodelor descrise în
continuare. Pentru metodele de măsurare a tensiunilor de atingere, (pas), specifice
staţiilor de înaltă tensiune, indicaţiile succinte prezentate se pot completa cu
precizările din literatura de specialitate [15.7, 15.8].
După efectuarea tuturor verificărilor, concluzia expertizării ILP se concreti-
zează în următoarele:
 Dimensiunile măsurate ale electrozilor de priză, inferioare celor indicate in
proiect şi/sau arii ale secţiunilor transversale ale electrozilor ori aria suprafaţei de
contact cu solul a electrozilor subterani, sub cele indicate în proiect (paragrafele
15.3.2. şi 15.3.3.) impun măsuri urgente de remediere a prizei;
 Valori ale tensiunilor de atingere (pas) superioare celor indicate în tabelul
15.5 impun, de asemenea, măsuri de remediere a prizei. Pe perioada până la reme-
diere, se poate accepta situaţia ca toate persoanele ce intră pe teritoriul instalaţiei
(în afara zonelor betonate sau asfaltate) să poarte încălţăminte izolantă (această
măsură este asigurativă dacă tensiunile accidentale din staţie sunt inferioare celor
ce corespund zonei cu CR şi folosirea mijloacelor izolante de protecţie);
 Abateri ale curentului electric prin legăturile de ramificaţie la echipamentele
legate la ILP mai mari ca 10% din valoarea maximă (cu cordoanele de legătură ale
sursei, în scurtcircuit), indică legături inexistente sau incorect executate (contacte
precare, suduri incorecte, coroziuni pronunţate) şi impun măsuri de remediere a
legăturii electrice a elementului respectiv. Provizoriu, până la remedierea neconfor-
mităţii se poate admite legarea provizorie a elementului afectat prin legături flexi-
bile suplimentare corespunzătoare.
 Reducerea ariei secţiunii transversale a electrozilor prizei cu mai mult de
25% datorată coroziunii şi/sau apariţiei unor excavaţii cu adâncime mai mare ca
25% din grosimea electrodului în zonele investigate, impun continuarea investiga-
618 Consumatori de energie electrică

ţiilor la 5% din numărul de coborâri şi completarea/schimbarea tuturor benzilor


erodate.
Rezistenţa electrică de dispersie a ILP mai mare ca cea din proiect sau mult
superioară valorilor Rmax rezultate din măsurările anterioare, sugerează defecţiuni/
deteriorări în ILP. Soluţionarea acestei situaţii se va decide de către beneficiar/
proiectant.

15.5.2 Verificări electrice în instalaţiile de legare la pământ

Verificarea continuităţii legăturilor


Verificările cantitative privind continuitatea legăturilor la ILP se fac la toate
echipamentele care trebuie legate la pământ. Se subliniază necesitatea de a verifica
şi dulapurile pentru circuite auxiliare, dispozitivele de acţionare, uşile, burlanele
pluviale, scările şi grilajele metalice, precum şi priza de pământ a primilor stâlpi ai
LEA 110-400 kV ce pleacă din staţie. În general, această verificare se face fără
scoaterea de sub tensiune a echipamentului testat. Verificarea cuprinde întreg
circuitul echipament-priza de pământ.
Metodele de verificare sunt:
 metoda cu ohmmetrul;
 metoda cu sursă auxiliară de încercare.
În cadrul metodei cu ohmetrul, rezistenţa electrică a legăturilor de la
echipamente la ILP se poate măsura cu ajutorul punţii duble (Thompson), ale cărei
rezultate nu sunt influenţate de rezistenţa electrică a cordoanelor de măsurare.
Metoda este mai incomodă, implicând realizarea unor contacte ferme la echipa-
ment, în general greu de realizat. Metoda adoptată la expertizările curente este cea
cu sursa auxiliară de putere (fig. 15.7).
CA  Conductoare de
alimentare;
Instalaţii de legare la pământ Q  Echipament 619
legat la ILP;
KF  Clemă fixă
Q1 Q2 legată la ILP;
KM  Clemă
CR mobilă legată la ILP;
TS  Sursă de alimen-
tare adecvată;
KF  puncte de sudură;
CP
 EV – Electrod
KM2 KMn vertical;
CP  Conductor
Qn principal;
KM1 CR  Conductor de
ramificaţie;
CA  Conductor de
CA EV alimentare;
A
LEA 3 Îngrădire staţie.
TS
~230 (400) V
Fig. 15.7  Verificarea continuităţii legăturilor la ILP.

Sursa folosită la alimentarea schemei poate fi un transformator de sudare, o


trusă de curent electric important sau alt echipament corespunzător, alimentat din
reţeaua de servicii interne a staţiei şi având secundarul separat electric de aceasta.
Puterea sursei trebuie să fie adecvată pentru a putea furniza curent electric de
măsurat, de cel puţin 50 A când secundarul este conectat cu cordoanele din
secundar legate în scurtcircuit. Aria secţiunii transversale şi lungimea conductoa-
relor de alimentare se corelează cu puterea sursei pentru a obţine curent electric de
încercare corespunzător (I = 50A).
Una dintre bornele secundare ale sursei se conectează la unul dintre conduc-
toarele principale de legare la pământ ale echipamentului (KF) printr-o clemă
adecvată şi prin unul dintre cordoanele (cablurile) sursei. Cealaltă bornă, cu al
doilea cablu şi piesa mobila (KM) se plasează succesiv, mai întâi, pe clema KF
legată la ILP şi, apoi, pe carcasele (echipamentele) a căror legătură la ILP se
verifică. Verificarea pentru fiecare element se consideră corespunzătoare dacă:
curentul electric măsurar Ie nu scade cu mai mult de 10% la elementul verificat faţă
de cel maxim (Iemax ≥ 50 A), iar impedanţa legăturilor la ILP a ramificaţiilor
verificate nu depăşeşte 10% din rezistenţa de dispersie a ILP, pentru fiecare din
echipamentele primare din staţie.
Impedanţa Z1 a ramificaţiei se calculează cu relaţia
1
Z1    Z e  Z sc  , (15.7)
2
în care Ze este impedanţa în secundarul sursei la legarea bornei KM la elementul
verificat (Ze = Us/Ie); Us – tensiunea secundară a sursei cu secundarul debitând pe
circuitul KM şi FF legate împreună; Zsc  impedanţa circuitului secundar al sursei
cu KF şi KM legate împreună.( Zsc =Us/Iemax).
620 Consumatori de energie electrică

Sensibilitatea metodei creşte dacă piesa fixă KF se mută, consecutiv, în mai


multe locuri din ILP, astfel ca distanţa dintre echipamentele (punctele) verificate să
nu depăşească 50  60 m. Legăturile incorecte se pot vizualiza, nu doar prin
variaţiile curentului electric, ci şi prin încălzirea contactelor carcasă-bandă sau prin
apariţia unor scântei la legăturile demontabile din ILP.

Măsurarea rezistenţei de dispersie Rp a ILP


Măsurarea rezistenţei Rp constă în stabilirea, cu ajutorul aparatelor de măsura-
re, a raportului între tensiunea prizei Up (V) şi valoarea curentulului electric ce
trece prin aceasta, dispersând în sol curentul electric Ip (A)
Up
Rp  ,
Ip
La măsurarea valorii Rp , în cazul expertizării prizelor de pământ ale staţiilor,
se foloseşte metoda tensiune-curent electric. Curentul electric de măsurat Im  Ip
trebuie să fie de ordinul a 100 A. Nu se recomandă efectuarea unor măsurători cu
curenţi electrici sub 50 A (fig. 15.8).
Pentru prize de mică extindere se folosesc aparate de măsurare portabile,
dotate cu conductoare de legătură şi sonde.
Pentru măsurarea rezistenţei de dispersie a unei prize P de staţie, se folosesc
două prize auxiliare. Prima din ele (priza auxiliară P A) permite închiderea, prin
pământ, a curentului electric de măsurare Ip necesar (Ip  100 A). În acest scop
priza PA trebuie să fie stabilă termic pentru durata timpului cât durează
măsurătorile şi să fie situată la o distanţă adecvată de priza P, astfel încât curbele de
potenţial ale celor două prize să nu se intersecteze.
Pentru a obţine rezultate corecte la măsurare, amplasarea prizelor P şi P A
trebuie să respecte datele din figura 15.9. În general distanţa dintre cele două prize
P şi PA trebuie să fie mai mare de 3D, în care D este diagonala suprafeţei ocupate
de priza P. În cazul prizelor de mică extindere distanţa dintre prizele P şi P A trebuie
să fie 20 m, iar între priza P şi sonda S trebuie să fie de 12 m. În cazul în care între
prizele P şi PA există legături electrice prin mantale metalice de cablu sau
conductoare de protecţie ale LEA, acestea trebuie deconectate de la ambele prize
(P; PA). Injecţia curentului de măsurare trebuie făcută cât mai aproape de centrul
geometric al prizei măsurate. În cazul prizelor pentru staţii cu mai multe tensiuni
înalte se fac măsurători ale rezistenţei Rp pentru fiecare zonă ce corespunde unui
nivel de tensiune (400, 220, 110 kV).
Instalaţii de legare la pământ 621

Ual

T A Usol
Im
V Ip
A Ip Us1 S0
S1
V
Ip UA
Up Us1 Zonă de
P S PA potenţial nul
Rp Rs RA
a) Usol b)
Fig. 15.8  Metoda tensiunecurent electric:
a) Schema de conexiuni; b) Tensiunea punctelor de pe sol;
P  priza de măsurat; PA  priza auxiliară; S  Sondă de potenţial;
Usol  tensiune punctelor de pe sol (Us1Us0).

O altă priză este necesară pentru măsurarea tensiunii pe priza de măsurat, faţă
de un punct din zona de potenţial nul (sonda S). În orice caz, sonda S nu trebuie
plasată în apropierea unor obiecte metalice legate electric cu prizele P sau P A , iar
pentru a se evita erorile datorate inducţiei din circuitul de măsurare al tensiunii Up,
legătura la sonda S se va face cu cablu coaxial (ecranat) evitându-se paralelismul
dintre cablurile prin care se face alimentarea schemei de măsurare de la sursa de
curent electric şi cel de măsurare a tensiunii Up. Prizele auxiliare S şi PA sunt
sondele din dotarea oricărei truse de măsurare a prizelor de pământ (APP, MS-07,
PU430, UNILAP etc.).
Găsirea zonei de potenţial nul este una dintre problemele delicate şi sensibile
ale acestui gen de măsurători. Pentru a verifica dacă sonda S se găseşte în zona de
potenţial nul, când prin ILP trece curentul electric de măsurare IP , se procedează în
modul următor.
La amplasarea prizelor P şi PA, precum şi a sondei S, în linie, (fig. 15.9
varianta b), măsurarea tensiunii Ups se va face deplasând sonda S faţă de exteriorul
prizei P la distanţa dintre priza P şi sonda S mai mare ca 1,5D (D este diagonala
suprafeţei ocupate de priza P). Măsurătorile se repetă, cu sonda S plasată în puncte
aflate la distanţe de 405060% din distanţa dintre prozele P şi P A , pe linia ce
uneşte cele două prize. În această zonă apare potenţialul palier nul, dacă distanţa
dintre prizele P şi PA este mai mare de 3D. Dacă Rpmas pentru 40 respectiv 60% din
distanţă dintre cele două prize P şi P A, nu diferă cu mai mult de 10% din cea
corespunzătoare punctului median (50%), valoarea Rpmas corespunde sondei S
situată în punctul median. Dacă nu se respectă această condiţie, atunci distanţa
dintre cele două prize P şi PA trebuie alungită.
Pentru a evita influenţa unor tensiuni perturbatoare, care pot să apară pe priza
de măsurat, se recomandă efectuarea a 3 măsurători, una cu sursa deconectată, când
voltmetrul măsoară tensiunea U0, apoi cu polaritatea 1 când se măsoară mărimile I1
şi U1, iar după inversarea polarităţii sursei se măsoară mărimile I2 şi U2. Valoarea
Rpmas rezultă
622 Consumatori de energie electrică

2 U p
R mas
p  , (15.8)
I1  I 2
în care
U12  U 22
Up   U 02 .
2
În cazul folosirii aparatelor de măsurare, cu sursă proprie sau cu convertoare
tensiune continuă-tensiune alternativă, trebuie să fie respectate indicaţiile furnizo-
rului şi se iau precauţiile corespunzătoare de amplasare a electrozilor de măsurat
[15.6].

 PS/2 ( D) P  1,5D S
S PA Varianta a D  1,5D PA
Varianta 1
S
2D ( 80 m)

2D ( 80 m)

 1,5D (> 80 m)

 D (> 40 m)
S PA
P P
~90
D  1,5D Varianta b
 3D D>40 m
PS=0,618PPA  1,5D (> 80 m)
Varianta 2 PA
Fig. 15.9  Soluţii de amplasare a prizei PA şi a sondei S.

Pentru compararea cu valorile de proiect, rezultatul măsurătorii Rpmas se


amplifică cu factorul  din tabelul 15.11 [15.9].
R max
p  R mas
p ψ . (15.9)
La amplasarea sondei pe o direcţie perpendiculară pe linia P-PA (fig. 15.9
varianta 2), se vor face măsurători ale tensiunii Up = Ups cu sonda S la distanţa
PS ≥ 1,5D. Măsurătorile se repetă mutând sonda S în câteva puncte la distanţa de
10 m între ele. Sonda S se găseşte în zona de potenţial atunci când tensiunile,
măsurate între două puncte succesive, nu diferă cu mai mult de 2%. Legarea
voltmetrului pentru măsurarea tensiunii Up pe priză, se va face direct în punctul de
injecţie a curentului electric Ip , în priza de măsurat. A doua bornă se va lega la
sonda S din zona de potenţial nul.

15.5.3 Măsurarea tensiunilor de atingere şi de pas

15.5.3.1 Determinarea distribuţiei potenţialului şi a tensiunilor de pas

Această măsurătoare constă în stabilirea valorii potenţialului punctelor de pe


sol, la trecerea prin priza de pământ a unui curent electric Ip care se dispersează în
pământ. Injecţia curentului electric în priza de pământ se face într-un punct cât mai
apropiat de central geometric al suprafeţei ocupată de priză.
Instalaţii de legare la pământ 623

În cazul staţiilor electrice cu mai multe tensiuni înalte, distribuţia potenţialelor


se va stabili pentru fiecare zona de tensiune (110, 220, 400 kV), injectând curent
electric în centrul zonei respective.
Schema folosită la măsurători este similară celei de la măsurarea rezistenţei
electrice a prizei. Potenţialul punctelor de pe sol se va măsura (cu sonda S) faţă de
punctul injecţiei curentului electric în priza măsurată P. Voltmetrul folosit va fi
conectat prin cabluri ecranate şi va avea o rezistenţă internă mare (se preferă
voltmetrele electronice/digitale, rezultatele obţinute în acest mod fiind acoperi-
toare).
Distribuţia potenţialelor se va stabili, pentru cel puţin 4 direcţii în fiecare zonă
a staţiei: longitudinal, transversal şi diagonal. În staţii mai extinse se pot face
investigaţii suplimentare. O atenţie deosebită trebuie acordată punctelor situate în
vecinătatea staţiei, în apropierea gardului exterior al acesteia şi/sau în apropierea
conductelor metalice ce ies din limitele staţiei. Distanţa dij între două puncte de
măsurare i si j va fi, de obicei, în interiorul staţiei dij = 2p = 2 m (p = 1,
corespunzătoare pasului unui om). În exteriorul gardului distanţa dij va fi la început
1 m şi va creşte până la 25 m
Distribuţia potenţialului se indică sub forma unor diagrame de variaţie pe
direcţiile pe care s-au măsurat potenţialele punctelor de pe sol. Pentru fiecare
direcţie de măsurare se indică valorile maxime ale tensiunii de pas corespunzătoare
pasului de l m. Cele mai mari valori ale tensiunilor de pas Upas = Ui  Uj apar, de
obicei, în imediata apropiere a îngrădirilor exterioare, în exteriorul acesteia.
Valoarea calculată a tensiunii de pas, în caz de defect, Upascalc se determină
prin similitudine
I scp I scp
U calc mas
pas  U pas   U ijmax  , d ij  p  1 m , (15.10)
Ip Ip
în care Iscp este curentul electric de defect real prin priză, Ip – curentul electric prin
priză în timpul măsurării, Upasmas = Uijmax = Ui – Uj  diferenţa de potenţial maximă
măsurată între două puncte i şi j de pe sol, distanţate la p = 1 m.
Pe durata măsurătorilor, mărimea Ip trebuie să fie constantă. Dacă această
condiţie nu se realizează, Upascalc se recalculează în consecinţă.
Sonda de potenţial S, care se utilizează pe teritoriul verificat, este un ţăruş din
oţel cu  = 1,5  2,0 cm care se bate în pământ, la mici adâncimi (3  5 cm). Pe
suprafeţele dure (ciment, beton, pietriş, pavaje) se folosesc sonde de construcţie
specială cu aria suprafaţei de contact de circa 200 cm 2, deasupra lor aşezându-se o
greutate cu masa de peste 35 kg (de obicei unul dintre operatori). Suprafaţa pe care
se aşează sondele se umezeşte în prealabil. Pe suprafeţele dure, se admite măsura-
rea directă a tensiunilor de pas prin conectarea directă a voltmetrului la sondele de
măsurat Si , Sj depărtate la dij = 1 m. În acest caz, voltmetrul utilizat trebuie să aibă
o rezistenţa internă Riv = 3 k. Sondele se deplasează, succesiv, pe suprafaţa în
care nu se poate introduce ţăruşul metalic (sonda S).

15.5.3.2 Măsurarea tensiunilor de atingere


624 Consumatori de energie electrică

Tensiunile de atingere se măsoară la toate echipamentele metalice din staţie,


care pot fi atinse (dulapuri şi dispozitive de acţionare, cutii de cleme de măsurare
şi protecţie, îngrădirile staţiei şi alte echipamentelor primare etc. (fig. 15.10).

CA-2 Uat Rh =3000 


V
350 N 350 N PA

Zona de Placa 1  S  0,02 m2


potenţial
nul
1

CA-2 0,8 m Detaliu de dispunere a tălpilor


faţă de CA-2, la măsurarea
1m 1 tensiunii Uat
Fig. 15. 10  Schema de principiu pentru măsurarea tensiunii de
atingere Uat (CA-2 – carcasa atinsă).

În general, pentru a ţine seama de căderea de tensiune în elementele metalice


ale ILP, măsurarea se face prin injecţia curentului electric în centrul geometric al
fiecărei celule, corespunzător fiecărei zone de tensiune din staţie. Schema de ali-
mentare a circuitului de măsurare este similară celor folosite la măsurarea
rezistenţei Rp .
Tensiunea de atingere Uatmas se măsoară cu voltmetrul V, conectat între
echipament şi ţăruşul metalic (sonda S), folosit la determinarea distribuţiei
potenţialului, plasat la distanţa de l m în faţa echipamentului ce poate fi atins, în
poziţia în care se găseşte operatorul cel mai frecvent. Rezistenţa internă a voltme-
trului folosit la măsurări trebuie să aibă 3 k. În cazul suprafeţelor dure (ciment,
beton, pietriş), în locul ţăruşului, se vor folosi două sonde conform figurii 15.10,
aşezate una lângă alta şi legate împreună electric la una din bornele voltmetrului.
Fiecare din sondele respective va fi presată cu o forţă de cel puţin de 350 N. Se
măsoară de asemenea tensiunile de atingere a unor obiecte metalice legate electric
la ILP a staţiei, care ies de pe teritoriul staţiei şi care pot fi atinse accidental
(conducte, cabluri, sine etc.).
Tensiunea de atingere Uatcalc, în caz de defect prin priza de pământ, se
determină prin similitudine:
calc mas I scp
U at  U at  (15.11)
Ip .
Pentru simplificarea operaţiei de măsurare a tensiunii Uat, se acceptă
efectuarea măsurărilor prin injecţia curentului Ip într-un singur punct sau mai puţine
puncte decât numărul total de celule din staţie. Pentru a se putea accepta o aseme-
nea simplificare sunt necesare următoarele condiţii cumulative:
Instalaţii de legare la pământ 625

 căderea de tensiune între punctul de injecţie şi extremitatea ILP din zona


respectivă de tensiune să nu depăşească 20% din tensiunea prizei Up;
 curentul electric de măsurare Ip , prin priză, trebuie să fie, pe durata verifi-
cărilor, în jur de 100 A;
 rezultatele verificării continuităţii legăturilor la ILP au confirmat corectitu-
dinea tuturor legăturilor în zona respectivă;
 tensiunea perturbatoare (în absenţa curentului electric de măsurare) este
neglijabilă faţă de tensiunea Up pe priză, în condiţiile trecerii curentului electric Ip
prin priza măsurată.

15.5.4 Măsurarea rezistivităţii solului

Rezistivitatea solului este un parametru foarte important în exploatarea şi


proiectarea ILP. Aceasta determină stabilitatea termică a prizei şi este în legătură
nemijlocită cu rezistenţa electrică de dispersie a acesteia. Rezistivitatea solului
condiţionează suprafaţa de contact între electrozii prizei şi solul în care este
montată ILP.
Măsurătorile trebuie făcute cât mai aproape de suprafaţa staţiei şi, de prefe-
rinţă, în mai multe puncte. Măsurarea pe teritoriul staţiei poate fi eronată din cauza
benzilor orizontale a ILP.
Măsurarea se face cu ajutorul metodei Wenner (metoda celor 4 electrozi
montaţi în linie la distanţa a [m] între ei) făcând sondaje până la adâncimea medie
la care se plantează priza corespunzând valorii a = 2,15 3 m (hmed = 3a/4). La
măsurare se vor folosi ţăruşii (4 bucăţi) prevăzuţi la trusa de măsurare a apara-
tului de măsurat prize. Rezistivitatea solului  (m) se determină din relaţia
ρ  2 πa Rf , (15.12)
în care Rf este rezistenţa electrică fictivă, măsurată de aparatul de măsurat prize de
pământ, folosit la aplicarea metodei Wenner.
Pentru analize strict locale, pentru măsurarea rezistivităţii se poate folosi şi
metoda electrodului auxiliar de diametru cunoscut, plantat în sol la adâncimea
necesară t.

15.5.5 Măsuri organizatorice şi de securitate a muncii

Măsurile organizatorice constau în emiterea unor autorizaţii de lucru, admi-


terea la lucru de către personalul operativ şi supravegherea pe durata lucrărilor. La
executarea măsurării tensiunii de atingere şi de pas trebuie să se respecte, în mod
obligatoriu, prevederile din normele de securitate a muncii, utilizându-se conductoare
izolate, echipamente de comutare şi protecţie a circuitului, podeţe izolante, mănuşi
şi cizme electroizolante etc.
În cazul în care măsurătorile se execută la o instalaţie complet scoasă de sub
tensiune, măsurile de protecţie ce se adoptă vor fi cele corespunzătoare sursei de
alimentare a montajului de măsurare (de obicei, joasă tensiune). În general,
verificările rezistenţei Rp şi a tensiunilor Uat, Upas , a continuităţii legăturilor şi a
stabilităţii prizei se fac fără scoaterea de sub tensiune a echipamentului staţiei, cu
excepţia elementelor necesare realizării circuitului de măsurare.
626 Consumatori de energie electrică

În cazul în care măsurarea se execută la o instalaţie în funcţiune (total sau


parţial), măsurile de protecţie ce se vor adopta vor fi cele corespunzătoare la
instalaţii de înaltă tensiune. În toate cazurile, aparatele de măsurare se vor aşeza pe
un podeţ izolant sau pe un covoraş de cauciuc. Operatorul care execută mutarea
sondei de măsurare va purta obligatoriu mănuşi electroizolante, corespunzătoare
tensiunii maxime ce poate să apară pe priza de pământ. În cazul măsurătorilor
executate la instalaţiile parţial în funcţiune, operatorii vor purta obligatoriu cizme
de cauciuc. În timpul măsurătorilor nu se vor atinge conductoarele şi nu se vor
comuta domeniile aparatelor de măsurare decât de către persoanele echipate cu
mijloace izolante.
Pentru măsurarea tensiunilor de pas, în zonele acoperite cu ciment sau beton,
se vor utiliza papuci speciali de măsurare. La executarea tuturor măsurătorilor de
tensiune, conductoarele folosite vor fi de tip ecranat (cabluri coaxiale), pentru a
anula influenţa câmpului electric din staţie, cât şi influenţa inducţiei datorită
curentului electric ce trece prin elementele metalice ale instalaţiei de legare la
pământ.
Măsurătorile şi verificările în ILP se vor executa doar de electricieni autori-
zaţi. Aceştia vor efectua măsurătorile pe baza autorizaţiilor de lucru în care vor fi
stabilite, în mod obligatoriu, măsurile corespunzătoare tehnice şi organizatorice ce
trebuie adaptate pentru specificul lucrării.
Măsurile tehnice de securitate a muncii, la executarea măsurătorilor rezistenţei
de dispersie şi a tensiunilor de atingere şi de pas, se iau, de regulă, de către perso -
nalul operativ din tura de serviciu. În unele cazuri, se realizează delimitarea fizică a
zonei de lucru. La efectuarea măsurătorilor se impun următoarele restricţii:
 se interzice apropierea personalului, materialelor (utilaje, aparate, scule,
conductoare de legătura) faţă de părţile sub tensiune, la distanţe mai mici decât cele
corespunzătoare tensiunii nominale a instalaţiilor, prevăzute în normative;
 se interzice efectuarea acestor măsurători în timpul descărcărilor electrice
sub formă de trăsnet;
 operaţiile de dezlegare şi legare a instalaţiilor de legare la pământ, la
aparatele de măsurare, se vor efectua folosind mănuşi şi cizme electroizolante;
Formaţia minimă de lucru va cuprinde 2 persoane. Şeful de lucrare va avea
obligatoriu grupa a-III-a de autorizare. Ceilalţi membri ai echipei vor avea cel puţin
grupa I de autorizare.
Măsurile organizatorice de securitate a muncii la executarea măsurătorilor în
ILP constau în:
 emiterea autorizaţiei de lucru şi consemnarea în evidenţele operative a
lucrărilor executate;
 admiterea la lucru;
 controlul activităţii formaţiilor sau supravegherea în timpul lucrărilor:
 îndeplinirea formalităţilor pentru întreruperea sau încheierea lucrărilor.
Sculele, dispozitivele, mijloacele de protecţie şi echipamentul de lucru
necesare pentru executarea măsurărilor ILP sunt următoarele:
 truse (aparate) de măsurare a prizelor de pământ (cel puţin clasa de
exactitate 2,5);
 aparate de măsurare portabile de tip universal clasa de exactitate 1,5 (trans -
formatoare de măsurare de curent electric şi voltmetru electronic etc.);
Instalaţii de legare la pământ 627

 transformatorul de servicii interne MT/IT din staţie, transformatoare de


sudare sau grupurile electrogene mobile, cabluri de legătura flexibile, aparate de
comutaţie.
Ordinea în care se organizează lucrările de expertiză a ILP este următoarea:
 încheierea convenţiei de lucrări între beneficiar şi executant (specifică
fiecărui beneficiar);
 încheierea formelor de lucru (autorizaţia de lucru);
 echiparea operatorilor cu mijloacele de protecţie necesare.

Anexa 15.1
Definiţii

Punct neutru: Punct comun al părţilor active ale sursei de tensiune polifazate
ale cărui diferenţe de potenţial, în valori absolute, faţă de fiecare conductor activ
(fază) sunt egale în funcţionarea normală.
Punct de nul: simplu nul - Punctul neutru legat la o priză de pământ printr-o
rezistenţă electrică neglijabilă.
Schema de protecţie: Schema în care se reprezintă situaţia punctului neutru al
sursei de tensiune şi a maselor echipamentelor sau utilajelor electrice, în raport cu
pământul (masa). Schema de legare la pământ este notată cu simboluri convenţio-
nale literale cu următoarele semnificaţii:
- prima literă indică situaţia punctului neutru al sursei de tensiune în raport cu
pământul (masa) (I – izolat, T – legat la pământ).
- a doua literă indică situaţia maselor echipamentelor sau utilajelor electrice în
raport cu pământul sau a punctului de nul (de exemplu: IT, TT, TN).
Defect de izolaţie: Scăderea accidentală, sub limita prescrisă, a rezistenţei de
izolaţie dintre un conductor activ şi pământ (masă) sau dintre conductoare active.
Punerea la pământ (p.p.): Scăderea sub limită a rezistenţei de izolaţie între un
conductor activ şi pământ (cu atingerea accidentală între un conductor activ şi
pământ ori o parte conductivă în contact cu pământul, direct sau prin arc electric).
La locul punerii la pământ apare un curent electric Ip de punere la pământ, depen-
dent de tipul reţelei în care se are loc punerea la pământ.
Conductor activ: Conductor destinat transferului energiei electrice, care, în
regim normal de lucru, se află sub tensiune.
Conductor de protecţie: Conductor utilizat pentru realizarea protecţiei
împotriva electrocutării şi care leagă masele la alte mase, la o priză de pământ, la
un conductor neutru sau la un alt conductor legat la pământ (masă) ori la un
dispozitiv de protecţie.
Conductor de protecţie (simbol PE): Conductor de protecţie prin care se leagă
masele la punctul de nul.
Conductor neutru (simbol N): Conductor legat la punctul de nul, destinat
transportului energiei electrice.
Conductor neutru şi de protecţie (simbol PEN): Conductor comun, neutru şi
de protecţie.
Protecţie împotriva atingerilor indirecte: Ansamblul măsurilor prin care se
asigură protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere indirectă.
Principalele soluţii de protecţie constau în legarea la pământ, legarea la conductorul
628 Consumatori de energie electrică

neutru, alimentarea la tensiune redusă, separarea de protecţie sau protecţiile


diferenţiale.
Legare la pământ: Măsură de protecţie împotriva electrocutării, prin atingere
indirectă care constă în legarea voită a părţilor a părţilor metalice, care nu sunt, în
mod normal, sub tensiune dar care rezultă sub tensiune, prin defecte de izolaţie, la
o priză de pământ (măsură tehnologică intenţionată, de protecţie).
Legare la conductorul neutru: Măsură de protecţie împotriva electrocutării
care constă în legarea maselor (sau a altor părţi metalice) la conductorul neutru.
Instalaţie de legare conductorul neutru: Ansamblul conductoarelor de
protecţie şi al instalaţiilor de legare la pământ destinat protecţiei prin legare
conductorul neutru.
Instalaţia de legare la pământ (ILP): Ansamblu de conductoare, electrozi şi
alte piese metalice prin care se stabileşte o legătură voită la pământ a unor elemente
conductoare dintr-o instalaţie electrică. Reţeaua generală de legare la pământ este
constituită din totalitatea instalaţiilor de legare la pământ, legate între ele, într-o
incintă sau platformă industrială. Principalul element al ILP este priza de pământ
care cuprinde următoarele elemente:
 priza de pământ formată din electrozi în contact cu solul, inclusiv
conductoarele de legătură între acestea; priza de pământ permite o circulaţie de
curent electric care se dispersează în pământ (sol);
 conductoarele principale de legare la pământ (CP) la care se leagă electric
conductoarele de ramificaţie (CR) prin care se stabileşte legătura dintre o masă
(carcasă) conductoare şi un conductor de protecţie principal;
 la instalaţiile mai vechi, ILP pot cuprinde şi piese de legătură demontabile,
destinate separării prizei de pământ de restul ILP, în vederea verificării exclusiv a
prizei artificiale.
Instalaţie de legare la pământ de exploatare: Instalaţia prin care se realizează
legarea la pământ a unui punct al părţilor active ale unei reţele. În această categorie
se poate considera şi instalaţia de legare la pământ a scurtcircuitoarelor mobile
folosite la lucrări pentru descărcarea de sarcini capacitive şi prevenirea apariţiei
accidentale a tensiunii. Tot de exploatare pot fi socotite şi instalaţiile de legare la
pământ temporare, folosite la executarea unor măsurători ai unor parametri electrici
ai instalaţiilor de legare la pământ.
Instalaţie de legare la pământ folosită în comun: Instalaţie de legare la pământ
care realizează simultan funcţiile de protecţie, exploatare şi de protecţie împotriva
supratensiunilor de trăsnet.
Tensiune de atingere: Parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la
care este supus, în cazul unui defect, omul aflat la o distanţă de 0,8 m faţă de masa
conductoare pe care o atinge (notaţie Uat). În cazul verificărilor prin măsurători,
distanţa faţă de masă se consideră egală cu 1 m.
Tensiunea de pas: Parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la
care este supus, în cazul unui defect, omul atunci când atinge simultan două puncte
de pe sol (pardoseală) aflate la o distanţă de 0,8 m între ele (notaţie Upas).
Tensiunea de pas maximă apare pe direcţia gradientului de potenţial. În cazul
verificărilor prin măsurători, lungimea pasului se consideră de 1 m.
Instalaţii de legare la pământ 629

Tensiunea prizei de pământ (a ILP): Tensiunea ce apare între punctul de


intrare al curentului electric Ip în priza de pământ (ILP) şi zona de potenţial nul la
trecerea curentului electric prin priză (notaţie Up).
Rezistenţa electrică de dispersie a unei prize e pământ (ILP): Raportul dintre
tensiunea faţă de pământ a prizei (Up) şi curentul electric dispersat (disipat) de
aceasta în sol (curentul electric Ip de punere la pământ prin priza), (notaţie Rp;
Rp = Up/Ip).
Instalaţii (echipamente) din zona cu circulaţie frecventă (CF): Instalaţiile care
nu se găsesc în incinte îngrădite sau sunt la o distanţă mai mică de 15 m de marginea
drumurilor, satelor sau a îngrădirii locuinţelor, unităţilor industriale sau agricole
şi care sunt accesibile persoanelor neinstruite (nu doar personalului de exploatare).
Instalaţii (echipamente) din zona de circulaţie redusă: Instalaţii aflate în
incinte îngrădite, în care au acces persoane instruite din punct de vedere al
normelor de securitate a muncii. În această categorie intră şi stâlpii LEA şi PT pe
stâlpii aflaţi la distanţă mai mare de 15 m de marginea drumurilor, şoselelor sau de
îngrădirea locuinţelor.
Reţea electrică izolată faţă de pământ: Reţea care, în regim normal de
funcţionare, nu are legat la pământ nici un punct din circuitele de lucru, cu excepţia
celor corespunzătoare aparatelor de măsurare sau control al izolaţiei, de impedanţă
mare (simbolizare: reţea I). Reţeaua cu neutrul tratat cu bobină de stingere este
reţea I ca şi cea cu neutrul izolat.
Reţea legată la pământ: Reţea care are cel puţin un punct din circuitele de
lucru legat la pământ, direct sau printr-un rezistor de impedanţă scăzută
(simbolizare: reţea T).

Bibliografie

[15.1] Centea D., Prizele de pământ din instalaţiile electrice, Editura Academiei, Bucureşti 2006.
[15.2] Koch W., Erdungen in Wechselstromanlagen uber 1 kV, Springer Verlag, Berlin 1961.
[15.3] Şora C., Bazele electrotehnicii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1982.
[15.4] *** IEEE Guide for Safety in AC Substation Grounding, ANSI AEEC Std 80/86 New York.
[15.5] *** Efectele trecerii curentului prin corpul omenesc, SR CEI – 60479.
[15.6] Goia L. M., Expertizarea prizelor de pământ ale staţiilor de mare extindere, Energetica, 51,
sept. 2003, p 414-417.
[15.7] Goia L. M., Procedură operaţională pentru expertizarea ILP, 5 martie 2004.
[15.8] Sufrim M., Instalaţii de legare la pământ, Editura Tehnică, 1987.
[15.9] *** Protecţia împotriva electrocutărilor. Instalaţii electrice fixe. Prescripţii de proiectare,
execuţie şi verificare, STAS 12604.