Sunteți pe pagina 1din 2

Jocul și jucăriile copilului meu

Importanţa jocului în educarea copilului a fost sesizată încă din antichitate.


Rolul familiei în formarea personalităţii copilului a fost demonstrat ştiinţific mult mai
târziu şi a fost catalogat ca esenţial. Părinţii sunt cei care trebuie să găsească zilnic metoda
educativă cea mai bună, să gestioneze reacţiile în situaţii concrete, variate.
Participarea activă a tuturor membrilor familiei dezvoltă pasiunea pentru joc, permite
copilului să se manifeste, transformă jocul în formă de activitate.
Jocul este cel care satisface cel mai bine nevoia de mişcare, antrenează imaginaţia,
dezvoltă limbajul, căleşte voinţă, încurajează socializarea, permite exprimarea afectivă etc.
Implicarea adulţilor este diferită în funcţie de tipul de joc şi de vârsta copilului. Este
demonstrat că nu numărul de jucării şi varietatea lor face copilul fericit, ci timpul activ alocat
de părinţi jocului alături de copil. De multe ori copilul se joacă cu anumite obiecte pe care
imaginaţia lui le transformă în jucării. Acest lucru nu înseamnă că nu contează ce jucării se
oferă copilului, ci mai mult faptul că activitatea de joc primeşte forţă prin participarea activă a
membrilor familiei.
Jucăriile sunt importante, dar nu sunt indispensabile. Dacă atmosfera de joacă este plăcută
orice se poate transforma în obiect de joacă. Dacă lipseşte atmosfera propice jocului (relaxare,
voie bună, destindere, bucurie), nici o jucărie, oricât ar fi ea de scumpă şi sofisticată, nu
contribuie la starea de bine a copilului şi cu atât mai puţin la formarea şi dezvoltarea lui.
Implicarea părinţilor este importantă şi în dezvoltarea emoţională a copilului. Acesta
învaţă să se poarte, să socializeze, dobândeşte valori morale etc. Părinţii pot supraveghea ca
jocurile copilului să fie bine structurate, să fie finalizate (învaţă astfel să nu lase lucrurile
neterminate). Activitatea de strângere a jucăriilor la încheierea jocului are şi ea puternice
valenţe educative.
Jucăriile alese trebuie să fie capabile să mobilizeze copilul, să antreneze gândirea,
limbajul, memoria, spiritul de observaţie, abilităţile şi deprinderile. Jucăriile pot fi foarte
importante atât timp cât părintele nu încearcă prin ele să înlocuiască prezenţa lui.
Timpul destinat jocului alături de copil poate fi fructificat la maximum dincolo de
obiectivul jocului şi de petrecerea unui timp de calitate împreună (un timp de joacă limitat
dedicat exclusiv copilului este mai important decât timpul nelimitat în care părintele este în
preajma copilului doar fizic, sau şi mai rău încearcă să educe prin observaţii). În timpul
jocului copilul poate fi motivat, încurajat, apreciat, învăţa să reacţioneze, să aştepte, să
respecte, în timp ce părintele îl ghidează eficient, îl ajută să se descurce singur, să aibă
iniţiativă, să ia decizii, îl solicită, îi incită curiozitatea etc.
Atitudinea pozitivă, zâmbetul generat de voia bună şi de statutul de partener de joc sunt
în sprijinul părintelui în a transmite diferite mesaje care ajung mai bine în sufletul şi mintea
copilului.
Orice activitate, oricât ar fi ea de serioasă, importantă, dificilă, complexă, poate fi
abordată cu o tentă de joc. Astfel ea devine mai bine acceptată şi se poate finaliza cu
rezultatele dorite de adult. Părinţii au nevoie de răbdare şi de o nesecată inspiraţie, iar răsplata
implicării lor în jocul copiilor nu va întârzia să apară. Jocul este poarta spre inima copilului şi
prin el se obţine cel mai bine colaborarea, cooperarea şi prietenia acestuia.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alti copii de vârstă asemănatoare fie din
cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză ca nu au cu cine, ramân nedezvoltaţi din punct de
vedere al personalităţii.
Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la înbogăţirea cunoştinţelor
despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe,
creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la
anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii - problemă, într - un
cuvânt dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu
un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta
normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Pentru omul adult, jocul provoacă plăcere, distrează, amuză, contribuind mai ales la
reenergizarea sa. Contribuie decisiv şi la anularea oboselii, fiind în acest caz un element de
psihoterapie.
Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de
capacitatea de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc, pe măsura
trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile
celor mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor impuse de joc. Un copil cu
o personalitate mai puternică nu se resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi,
cu o personalitate mai slaba, renunţă, spunându-şi <<Ei sunt mai mari…eu sunt mic….>>.
Pentru copiii mai mari jocurile uşoare nu prezintă interes, pentru că nu le oferă posibilitatea
de a se antrena, de a-şi etala puterile cu colegii lor de joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de
vedere fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea
rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii
cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. Un al treilea rând, jocul provoacă o stare
de bună dispoziţie, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de
toate celelalte şi de a se distra,dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.