Sunteți pe pagina 1din 16

DREPT PROCESUAL CIVIL I.

CURS 1 2016

DREPT PROCESUAL CIVIL (I)


CURS I

Metodă de examinare: 18 grile, 0,5 pct. fiecare (3 variante de răspuns, 1 sau 2 corecte, fără
punctaj parţial) + 1 pct. oficiu.
E-mail: andrea.chis@yahoo.com
Ce este procedura? Procedura este asemănătoare bisturiului unui chirurg. Acesta poate să
cunoască toată anatomia, dacă nu ştie ce bisturiu să utilizeze. Un jurist, pe lângă cunoştiinţele legate
de dreptul substanţial, trebuie să poată să îl şi prezinte în faţa unui judecător.
Termenul de „procedură” vine din limba latină, „procedere” (chiar dacă în DEX se spune că
vine din limba franceză) şi înseamnă a merge mai departe, a progresa. „A proceda” în limba română
nu are acelaşi sens, deoarece are înţelesul de reguli pe care le urmezi pentru a ajunge la un anume
rezultat, pentru a desfășura o anumită activitate în vederea atingerii unui scop. În limba engleză se
mai păstrează, „proceed” înseamnând „a merge înainte”.

De asemenea, cuvântul proces vine tot din limba latină, „procesus”, şi are sensul de
activitate în curs de desfăşurare.
Procesul civil este o activitate desfăşurată după un set de reguli.
Atunci când se interpretează orice norme de procedură, proceduriştii tind a fi destul de
formalişti, folosind metoda interpretării gramaticale a legii. Pentru a proceda în mod corect însă
trebuie să ţinem cont şi de spiritul legii, de voinţa legiuitorului şi care a fost sensul pentru care o
normă a fost formulată în acel fel, în caz contrar existând riscul căderii în extreme.
Exemplu: înţelesul noţiunii de stabilire a onorariului definitiv al expertului numit în cauză –
se stabileşte atunci când se depune raportul de expertiză, sau după ce se răspunde şi la obiecţiuni
sau la lămuririle solicitate expertului? Mergând pe o interpretare foarte strictă a textului, onorariul
definitiv ar putea însemna stabilirea acestuia în momentul în care se depune expertiza. Acest lucru
nu este firesc, deoarece există situaţii în care expertiza este neclară, prin urmare nu putem afirma că
s-ar putea da un onorariu „definitiv” pe o expertiză nedefinitivă (ea fiind definitivă doar atunci când
este redactată în aşa modalitate încât poate fi folosită ca mijloc de probă).
Regula de bază care trebuie reţinută atunci când se interpretează o normă este că procedura
este făcută pentru a ne lămuri, nu a ne încurca.
Diferenţa între denumirea de „procedură civilă” şi „drept procesual civil”. Cei care
folosesc prima dintre ele au pornit de la lege, Codul de procedură civilă, după cum se regăseşte el
numit în toate limbile. Cea de-a doua denumire are în vedere clasificarea normelor după obiectul
lor, normele de procedură civilă reprezentând doar o parte dintre cele ce compun această ramură de
drept (mai fiind norme care reglementează competenţa instanţelor, teoria generală a acţiunii civile
ş.a). Din această perspectivă este mai corectă utilizarea noţiunii de Drept procesual civil. În
franceză mai este folosită şi denumirea de Drept judiciar privat.

1
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016

Obiectul dreptului procesual civil:

Art. 1 CPC1: Obiectul şi scopul Codului de procedură civilă. (1) Codul de procedură
civilă, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor
civile, precum şi cele de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul
înfăptuirii justiţiei în materie civilă.
Acesta este doar obiectul celui mai important izvor al dreptului procesual civil, şi anume al
Codului de procedură civilă.
Obiectul dreptului procesual civil îl constituie raportul de drept procesual civil sau
procesul civil însuşi.
Diferenţa dintre raportul de drept substanţial şi raportul de drept procesual civil.
Unele raporturi de drept substanţial se evidenţiază printr-o poziţie de egalitate juridică a părţilor
(ex.: raporturile contractuale), unele îşi au ca izvor o faptă ilicită (ex.: răspunderea delictuală),
relaţii de familie, contractul individual de muncă etc. Raportul de drept procesual civil se
caracterizează prin participanţii săi: părţile raportului de drept subiectiv (părţile procesului:
reclamant, pârât, intervenient voluntar sau forţat – ele sunt întotdeauna pe poziţie de egalitate
juridică în faţa judecătorului indiferent dacă în raportul de drept substanţial se regăsesc sau nu în
această ipostază – art. 8 CPC) + judecătorul.
Domnul profesor Ioan Leş2 spune că ar exista un trinom. Dacă este să ne imaginăm, raportul
de drept substanţial ar fi un raport pe orizontală, judecătorul plasându-se deasupra acestuia.
*Sunt deduse judecătorului într-un proces civil orice raport de drept care nu se subscrie
dreptului penal. Prin urmare, nu doar raporturile de drept civil pur, ci şi cele de dreptul familiei,
dreptul muncii, inclusiv dreptul administrativ.
Dreptul procesual civil. Ramură de drept public sau de drept privat? Majoritatea
normelor acestei ramuri de drept sunt norme imperative, aşadar din acest punct de vedere, şi a
faptului că există un raport de putere între judecător şi părţi s-ar apropia mai mult de dreptul public
decât de dreptul privat. Unii spun că este un drept mixt. Până la urmă, nu are nicio importanţă
modul de clasificare din punct de vedere practic.
DEFINIŢIA DR. PROC. CIVIL: „Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor
juridice care reglementează modul de judecată de către instanțele judecătorești a pricinilor
privitoare la drepturi civile ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justiției,
precum și modul de executare silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii” –
Viorel Mihai Ciobanu3.
Definiţie simplificată: Dreptul procesual civil este acea ramură ce cuprinde un ansamblu de
norme care reglementează modul de desfăşurare a procesului civil.

1
Cod de Procedură Civilă;
2
Ioan Leş este profesor universitar la Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” din Sibiu, conducator de doctorat în
domeniul Dreptului procesual civil şi unul dintre cei mai renumiţi procedurişti din România
-https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Le%C8%99;
3
Viorel Mihai Ciobanu a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi renumiti avocaţi şi profesori de Drept din România. Doctor
în Drept din 1980, Viorel Mihai Ciobanu a avut o bogată activitate didactică şi academică, fiind profesor la Facultatea
de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, profesor invitat la Universitatea Paris I Sorbona, autor al 19 tratate, cursuri,
monografii, lucrări, 58 de studii şi articole, 22 de comunicări ştiinţifice;
2
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016

Caracterele dreptului procesual civil:


1. Drept pozitiv – cuprinde totalitatea normelor în vigoare la momentul de faţă sau care încă
îşi mai găsesc aplicabilitatea în anumite situaţii.
2. Drept formalist – acesta este chiar sensul lui. „Formalismul este sora geamănă a libertăţii 4
deoarece asigură previzibilitatea, conferă siguranţă şi stabilitate.
Este normal să aibă un caracter formalist pentru că reglementează modul de aducere a
raportului de drept substanțial în fața judecătorului, la ce instanţă trebuie să se adreseze
justiţiabilul, în ce formă, ce trebuie să conțină cererea de chemare în judecată, în ce ordine
dă cuvântul judecătorul părților să pună concluzii, ș.a.m.d.
3. Drept derivat sau sancţionator (secundar ori complementar) – sunt deduse judecăţii un
drept subiectiv sau interes legitim care este ocrotit de lege prin sancţiunea contrângerii de
stat. Aici intervine dreptul procesual civil. Atunci când o persoană nu respectă un drept
subiectiv sau un interes legitim, spre exemplu co-contranctantul nu îşi respectă obligaţiile
sale, autorul faptei ilicite nu repară prejudiciul produs, prin dreptul procesual civil se ajunge
în faţa judecătorului asigurându-se sancţionarea încălcării acestuia.
4. Caracter general – normele de procedură civilă se aplică în materie civilă, însemnând toate
ariile înafara dreptului penal. Ele se aplică inclusiv în procesul penal în ceea ce priveşte
soluţionarea laturii civile a cauzei sau chiar şi pentru acţiunea penală acolo unde există o
chestiune nereglementată în Codul de procedură penală.
Nu este suficient ca atunci când spunem materie civilă să ne referim doar la acţiunile non-penale
care sunt deduse în faţa unui judecător, ci pot fi şi alte proceduri ce nu se desfăşoară în mod
obligatoriu în faţa judecătorului, care nu sunt jurisdicţionale, cum ar fi: procedura notarială (ex.:
regulile de la citare), procedura medierii, procedura răspunderii disciplinare a judecătorului
desfăşurată în faţa Consiliului Superior al Magistraturii (se aplică regulile de la citare, reprezentare,
administrarea probelor ş.a.), procedura abţinerii în organele colegiale, procedura de drept funciar (în
care există cererea de reconstituire soluționată de comisia locală; împotriva hotărârii comisiei locale
se poate face plângere la comisia județeană, organ cu activitate administrativ-jurisdicțională -de
accea se aplică regulile procedurii civile) etc.
Art. 2 CPC: Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă. (1) Dispoziţiile
prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea,
dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le
reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.
*Temă de casă: diferenţa între termenii de integritate, independenţă şi imparţialitate.

DEFINIŢIA PROCESULUI CIVIL: Activitatea desfășurată conform unei proceduri


reglementate de lege, de către participanți - instanță, părți, organe de executare, alte persoane sau
organe (grefieri, martori, experţi, executor judecătoresc, asistenţi judiciari etc.), în scopul
înfăptuirii justiției în materie civilă, adică a apărării libertăților fundamentale, a drepturilor
subiective sau a intereselor legitime deduse judecății, inclusiv prin punerea în executare a
hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii

4
Rudolf von Jhering (Ihering) - https://en.wikipedia.org/wiki/Rudolf_von_Jhering;
3
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
Cine sunt participanții la procesul civil? În primul rând este vorba de părți – reclamant (cel
care înregistrează cererea de chemare în judecată, titulatrul dreptului dedus judecăţii) și pârât
(persoana care încalcă sau nu recunoaşte dreptul reclamantului); pot fi mai mulți reclamanți sau
pârâți, de exemplu în cazul unei răspunderi civile delictuale unde există mai mulți autori ai faptei
ilicite sau unde este vorba de răspunderea pentru fapta altuia.

Pot fi şi alte părți care intervin în proces, voluntar – este vorba de intervenția principală sau
accesorie voluntară, sau pot fi introduși forțat terții în proces fie de către părți, fie de către instanță
și vom vedem în ce condiții.

În al doilea rând, când este vorba de raportul de drept procesual mai există un participant,
instanța. Instanța însemnând ce? Judecătorul, compunerea completului, grefierul, la Înalta Curte
magistratul asistent, în litigii de muncă asistenții judiciari în primă instanță. În ceea ce îl priveşte pe
procuror, este discutabil dacă face parte din constituirea completului de judecată.

În al treilea rând, în materie de probe sunt experții, traducătorii, interpreții, în faza de executare
silită executorul judecătoresc, dacă debitorul se opune la executare, agenții forței publice.

Fazele procesului civil: faza judecătii + faza executării silite (executarea hotărârilor
jurdecătoreşti sau a altor titluri executorii).
Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă ambele faze, deoarece se poate ca acesta să se
oprească doar la prima fază, atunci când spre exemplu hotărârea nu este susceptibilă de executare
silită (se respinge acţiunea, se admite o acţiune în constatare), când aceasta se execută în mod
voluntar sau creditorul renunţă la punerea în executare a ei ori se poate să existe doar a doua fază,
în situaţia în care există un alt titlu executoriu înafară de o hotărâre judecătorească (contract autentic
notarial care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă – vânzare-cumpărare; un înscris sub
semnătură privată a unui împrumut nu este titlu executoriu, e doar un mijloc de probă; un contract
de locaţiune înregistrat la organele fiscale este titlu executoriu).
Când debutează aceste faze?
Art. 192 CPC: Dreptul de a sesiza instanţa. (1) Pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale
legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de
chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei poate fi făcută şi de
alte persoane sau organe. (2) Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile
legii.
Astfel, la o primă vedere procesul civil ar debuta la momentul înregistrării cererii la instanţă.
Modalităţile prin care o persoană poate trimite instanţei o cerere de chemare în judecată pentru
ca instanţa să o înregistreze:
Art. 183 CPC: Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau
locuri de deţinere. (1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin
scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu
specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată
înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere
unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile
4
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută,
după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea
militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei
depunerii actului de către partea interesată.
Expresia „termenul prevăzut de lege” a alin. (1) se referă la termenul de prescripţie extinsivă
sau la alte termene de procedură (ex.: termenele de exercitare a căilor de atac).
Momentul la care debutează procesul civil este foarte important din perspectiva legii
procesuale civile aplicabile.
În materia executării silite:
Art. 622 CPC: Îndeplinirea creditorul poate recurge la executarea silită
obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu. (1) în condiţiile prezentului cod. (5) Vânzarea de
Obligaţia stabilită prin hotărârea unei către creditor a bunurilor mobile ipotecate în
instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se condiţiile art. 2.445 din Codul civil se face cu
aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2) În cazul încuviinţarea instanţei, fără intervenţia
în care debitorul nu execută de bunăvoie executorului judecătoresc.
obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire
prin executare silită, care începe odată cu Art. 664 CPC: Cererea de executare
sesizarea organului de executare, potrivit silită. (1) Executarea silită poate porni numai
dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege la cererea creditorului, dacă prin lege nu se
specială nu se prevede altfel. (3) Executarea prevede altfel. (2) Cererea de executare silită
silită are loc în oricare dintre formele se depune, personal sau prin reprezentant
prevăzute de lege, simultan sau succesiv, legal ori convenţional, la biroul executorului
până la realizarea dreptului recunoscut prin judecătoresc competent ori se transmite
titlul executoriu, achitarea dobânzilor, acestuia prin poştă, curier, telefax, poştă
penalităţilor sau a altor sume acordate electronică sau prin alte mijloace ce asigură
potrivit legii prin titlu, precum şi a transmiterea textului şi confirmarea primirii
cheltuielilor de executare. (4) Executarea cererii de executare cu toate documentele
unor obligaţii de a face, precum înscrierea justificative
sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un
Art. 665 CPC: Înregistrarea cererii
registru public, emiterea unei autorizaţii,
de executare. (1) De îndată ce primeşte
eliberarea unui certificat sau predarea unui
cererea de executare, executorul
înscris şi altele asemenea, se poate obţine la
judecătoresc, prin încheiere, va dispune
simpla cerere a persoanei îndreptăţite, făcută
înregistrarea acesteia şi deschiderea
în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi
dosarului de executare sau, după caz, va
necesară intervenţia executorului
refuza motivat deschiderea procedurii de
judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune
executare.
altfel. În caz de neconformare a debitorului,

ART 3 LPA:. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi
militare sau locuri de deţinere înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân
supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrare la instanţă după această dată.
!!!De aici rezultă faptul că momentul debutului procesului civil este cel în care se trimite
cererea de chemare în judecată, chiar dacă ea nu a fost încă înregistrată la registratura
instanţei.

5
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
ETAPELE PROCESULUI CIVIL:
Cunoaşterea etapelor procesului civil este importantă deoarece fiecare dintre acestea
marchează data până la care se pot efectua anumite acte de procedură.

I. Judecata în primă instanţă


1. Etapa scrisă
Etapa regularizării cererii – lipsa contradictorialităţii
Se înregistrează cererea de chemare în judecată. Pe vechiul cod automat se fixa un termen de
judecată, se comunica cererea de chemare în judecată pârâtului şi i se punea în vedere acestuia să
depună întâmpinare cu 5 zile înainte de termenul stabilit, neexistând faza scrisă. Acum, o astfel de
procedură există doar în căile extraordinare de atac de retractare (contestaţia în anulare şi
revizuirea) unde se fixează direct termen de judecată şi se comunică cererea de declarare a căii de
atac intimatului punându-i-se în vedere să depună întâmpinare cu 5 zile înainte de termen. În toate
celelalte proceduri, ca regulă, avem o etapă scrisă.
Etapa scrisă presupune înregistrarea cererii de chemare în judecată, fără a se fixa automat
termen, pentru că ea se repartizează aleatoriu unui complet de judecată. Repartizarea aleatorie
înseamnă că după ce cererea este înregistrată la Registratură, ea primeşte un număr compus din:
numărul de intrare din registrul general de intrare/ un număr indicativ al instanţei datorită căruia se
ştie la care instanţă s-a înregistrat cererea/ anul întregistrării. În momentul în care s-a înregistrat,
prin intermediul unui program numit ECRIS, se repartizează unui complet de judecată (în prima
instanţă – un judecător).
Judecătorul analizează cererea de chemare în judecată verificând dacă acesta cuprinde toate
elementele prevăzute de Codul de procedură civilă. Dacă lipsesc anumite elemente, îi pune în
vedere reclamantului să completeze cererea de chemare în judecată (fără a o comunica pârâtului)
dându-i un termen în acest scop. Dacă reclamantul o completează, abia apoi se comunică pârâtului.
În caz contrar, se anulează.
Procedura regularizării este în avantajul ambelor părţi: este în avantajul pârâtului deoarece
nu este deranjat cu o cerere informală faţă de care să se apere, invocând nulitatea, şi în avantajul
reclamantului, pentru că dacă i s-ar comunica cererea direct pârâtului, iar el sau instanţa din oficiu
ar invoca nulitatea acesteia, s-ar anula cererea şi reclamantul ar putea fi obligat la plata unor
cheltuieli de judecată dacă pârâtul şi-a angajat avocat pentru a-i redacta o întâmpinare prin care să
invoce nulitatea cererii.
Procedura are şi un dezavantaj, care reise din reglementarea art. 2539 Cod civil. Aceasta
permite reclamantului, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a
cererii de chemare în judecată, să introducă o nouă cerere, beneficiind de efectul întreruptiv al
prescripţiei extinctive al cererii de chemare în judecată, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.
Astfel titularul cererii are şansa de a beneficia de o judecată în fond a cererii sale chiar dacă prima a
fost respinsă pe criterii formale, în detrimentrul pârâtului.5
Doar o cerere corectă din punct de vedere formal şi timbrată se comunică pârâtului. În
acest moment procedura devine contradictorie. Pârâtul răspunde cererii prin întâmpinare în care se
apără, poate invoca excepţii (ex.: excepţia necompetenţei instanţei), propune la rândul lui probe
pentru a putea contrazice afirmaţiile reclamantului.

5
Ionel Reghini, Şerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.
748;
6
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
Întâmpinarea se comunică la rândul ei reclamantului în această etapă scrisă, care mai poate
să depună un răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut de lege. Abia apoi se fixează primul
termen.
Etapa scrisă se regăseşte şi în căile de atac.
Actele de procedură care se pot depune în etapa scrisă: cererea de chemare în judecată,
întâmpinare, răspuns la întâmpinare.
Diferenţa între întâmpinare şi cerere reconvenţională: dacă pârâtul vrea doar să se apere,
formulează o întâmpinare, dacă însă doreşte să invoce nişte pretenţii proprii faţă de reclamant care
au legătură cu raportul dedus judecăţii, formulează şi cerere reconvenţională. Termenul în care se
poate face cererea reconvenţională este acelaşi cu termenul în care poate fi depusă întâmpinarea,
fără a fi nevoie să se depună şi întâmpinare (nu sunt intercondiţionate).
Această procedură este avantajoasă din perspectiva părţilor, deoarece sunt informate de
argumentele fiecăreia, dar şi din perspectiva judecătorului, care îşi poate face o viziune clară despre
discuţiile ce se vor purta iar atunci când trebuie să stabilească la primul termen de judecată durata
procesului în faţa primei instanţe, după ce verifică competenţa instanţei, acest lucru îl va ajuta la
estimarea ei.
2. Etapa orală
Etapa orală debutează cu primul termen de judecată, etapa cercetării judecătoreşti, unde se
administrează probe şi instanţa soluţionează excepţiile invocate de părţi sau din oficiu.
A. Etapa cercetării judecătorești
Art. 240 CPC Locul cercetării procesului. (1) Cercetarea procesului are loc în faţa
judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 154 sunt aplicabile.
Această normă nu a intrat încă în vigoare, deoarece camera de consiliu presupune existenţa a
câte un birou pentru fiecare judecător, iar în momentul de faţă nu se găseşte la nivelul ţării baza
materială pentru această instituţie.
Legea 2/2013 de degrevare a instanţelor a prorogat dispoziţiile CPC până la 1 ianuarie 2016,
care au rămas prorogate până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv prin OUG nr. 62/2015. S-ar
putea ca în viitorul apropiat legiuitorul chiar să le abroge, deoarece se pune chiar o problemă de
constituţionalitate în privinţa efecturării cercetării judecătoreşti în camera de consiliu pentru
nerespectarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, în special în anumite timpuri de cauze
(ex.: contencios administrativ).
Anumite acte de procedură pot fi efectuate doar în etapa cercetării judecătoreşti:
administrarea probelor (cu titlu de excepţie şi înainte de începerea dezbaterilor părţile mai pot
propune anumite probe), introducerea voluntară (ex.: într-un proces privind o acţiune în
revendicare, poate să intervină o altă persoană care să spună faptul că nu reclamantul este titularul
dreptului de proprietate, ci el, cerându-i instanţei să constate care dintre cele două titluri, ale
reclamantului şi intervenientului este preferabil, şi să îl oblige pe pârât să predea bunul aceluia care
se va stabili că este titularul dreptului de proprietate) sau forţată a unor terţe persoane (ex.: cererea
de chemare în garanţie - într-o acţiune în răspundere civilă delictuală unde persoana vătămată se
judecă cu comitentul, iar acesta are interesul să îl introducă în cauză şi pe prepus, pentru a nu mai fi
nevoit să introducă cerere de chemare în judecată în situaţia în care pierde procesul, el fiind cel mai
în măsură să facă apărări inclusiv în litigiul dintre reclamant şi comitent) ş.a.
7
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
De regulă, atunci când se termină etapa cercetării judecătoreşti se fixează un termen pentru
dezbaterea fondului în şedinţă publică (regula, pentru a da părţilor posibilitatea să îşi pregătească
cuvântul final, pledoariile). În situaţii de excepţie fondul se poate dezbate la acelaşi termen dacă:
- ambele părţi solicită acest lucru;
- toate părţile au cerut să se judece cauza în lipsă şi nu au cerut să se fixeze un alt termen
pentru dezbatera publică pe fond;
- dacă o parte este prezentă şi cere acest lucru iar cealaltă a cerut judecarea în lipsă.
Art. 244 CPC Terminarea cercetării judecătoreşti. (1) Când judecătorul se socoteşte
lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru
dezbaterea fondului în şedinţă publică. (2) Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere
părţilor să redacteze note privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte
de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula
concluzii orale. (3) Părţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu,
în aceeaşi zi sau la un alt termen. (4) Cererea de judecată în lipsă presupune că partea care a
formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu, în afără de
cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să aibă loc în şedinţă publică.
Termenul este fixat în beneficiu apărării, care poate renunţa la el expres sau tacit, prin
cererea de judecare în lipsă.
În vechea reglementare nu exista o astfel de reglementare, aşa încât avocaţii care mergeau la
un termen în etapa judecătorească puteau să constate că începe dezbaterea fondului fiind nepregătiţi
cu pledoariile finale.
Acordarea unui nou termen este foarte importantă deoarece protejează dreptul la apărare
în principal, şi abia apoi principiul publicităţii şedinţei de judecată. Unii judecători nu îl acordă,
deoarece consideră că având în vedere faptul că nu au intrat în vigoare dispoziţiile privind
desfăşurarea etapei cerctării judecătoreşti în camera de consiliu, înseamnă că nu există nicio
diferenţă între cercetarea judecătorească şi dezbaterea fondului, ambele realizându-se în şedinţă
publică în prezent, susţinând că prin acest text legal se apără principiul publicităţii, nu a dreptului la
apărare.
Între terminarea cercetării judecătoreşti şi începerea dezbaterilor asupra fondului la acel
termen fixat de instanţă, mai pot fi efectuate o serie de acte de procedură: poate fi recuzat
judecătorul pentru motive invite în acestă perioadă (ex.: intră într-o relaţie cu avocatul uneia dintre
părţi), depunerea notelor scrise prevăzute la art. 244 alin. 2 CPC (concluziile lor pe baza probelor
administrate), invocarea unor excepţii absolute, propunerea unor probe în mod excepţional,
invocarea nulităţii etc.
B. Etapa dezbaterilor asupra fondului
Etapa dezbaterii fondului se realizează de obicei în şedinţă publică, cu anumite excepţii
cuprinse în art. 244 CPC.
Art. 244 CPC Terminarea cercetării judecătoreşti. (3) Părţile pot fi de acord ca dezbaterea
fondului să urmeze în camera de consiliu, în aceeaşi zi sau la un alt termen. (4) Cererea de
judecată în lipsă presupune că partea care a formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului
să aibă loc în camera de consiliu, în afără de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să
aibă loc în şedinţă publică.
8
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
În mod normal în etapa dezbaterilor asupra fondului părţile depun concluzii orale. Pe lângă
asta, se mai pot formula intervenţii voluntare în proces (ex.: atunci când avocatul uneia dintre
părţi depune concluzii pe fond iar o persoană din sala de judecată solicită intervenirea sa în proces,
prelungind în acest fel litigiul). Părţile din proces nu mai pot formula cereri de intervenţie forţată
deoarece acestea ştiau de existenţa lui, erau avizate, însă un terţ care intervine voluntar poate să o
facă inclusiv în etapa dezbaterilor în fond, zădărnicind în acest fel încercarea părţilor de a termina
acestă fază în faţa primei instanţe. De asemenea, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra
fondului avocaţii pot să dovedească cuantumul cheltuielilor de judecată, prin mijloace de probă,
înscrisuri, fiind o excepţie de la regula potrivit căreia toate mijloacele de probă se administrează în
faza cercetării judecătoreşti. Legiuitorul a consacrat legislativ această cutumă care exista înainte de
intrarea în vigoare a noului cod.
C. Deliberarea (nepubilcă) şi pronunţarea hotărârii
După etapa dezbaterilor urmează etapa deliberărilor și pronunțării hotărârii (care poate fi în
aceeași zi sau fi amânată).
În perioada de amânare a pronunțării nu se mai poate face niciun act de procedură, orice act
de procedură s-ar mai face se consideră defapt că nu există la dosar. De ce? Fiindcă dacă s-ar
considera că există ar trebui redeschise dezbaterile, ar trebui repusă cauza pe rol ca judecătorul să
pună actul în discuția părților.
Anumite texte din CPC vorbesc de moartea părții în acest interval de timp. Moartea părții în
mod normal obligă instanța să introducă moștenitorii sau succesorii în drepturi. Dacă moartea părții
intervine însă între etapa închiderii dezbaterilor și cea a pronunțării hotărării, ea nu mai afectează
pronunțarea hotărârii, chiar dacă se pronunță în concret față de un mort (nu este un motiv de
nulitate pentru că legea prevede expres acest lucru), pentru că oricum partea nu ar mai fi putut
efectua niciun act de procedură dacă ar fi fost în viaţă.

Există state în care deliberarea poate fi publică, însemnând că publicul poate să asiste la ceea
ce discută judecătorii atunci când încearcă să ajungă la o soluţie.
Rezultatul deliberării se scrie într-un act de procedură numit minută (dispozitivul viitoarei
hotărâri), urmând etapa pronunţării hotărârii.
În procedura civilă, dacă s-a amânat pronunţarea, există posibilitatea fie de a pronunţa
hotărârea în şedinţă publică, fie de a pune hotărârea la dispoziţie părţilor prin mijlocirea
grefei, cu condiţia comunicării părţilor a acestui lucru.

II. Etapa căilor de atac – de reformare și de retractare


Căile de atac sunt la latitudinea părţilor dacă le exercită sau nu.

Ele au aceeaşi clasificare ca în dreptul procesual penal:

a) Căi de atac de reformare: apelul şi recursul


b) Căi de atac de retractare: contestaţia în anulare şi revizuirea

9
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
Soluţionarea unei căi de atac de reformare este de competenţa instanţei de control judiciar,
în timp ce soluţionarea unei căi de atac de retractare este de competenţa instanţei care a
pronunţat hotărârea.

IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL


 Tratatele internaționale privind drepturile omului
 Dreptul Uniunii
 Constituția
 Art. 15 alin. 2 – neretroactivitatea legii
 Art. 16 – principiul egalității
 Art. 21 – accesul liber la justiție
 Art. 24 dreptul la apărare
 Art. 57 – exercitarea cu bună credință a drepturilor și libertăților constituționale
 Art. 125 – 130 Autoritatea judecătorească (independența, inamovibilitatea,
organizarea instanțelor, publicitatea ședințelor, folosirea limbii materne și a
interpretului, folosirea căilor de atac etc.)
 Codul de procedură civilă
 Legi speciale
 Analogia - art.5 (3) C. civ. – “în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii
asemănătoare”.

În procedura civilă, aplicarea analogiei de către judecator nu înseamnă că el creează proceduri,


ci că poate să aplice proceduri creeate de legiuitor unor situaţii nereglementate.

Spre exemplu, în materia cauţiunii, în practică s-au aplicat regulile de al ajutorul public judiciar
în ceea ce priveste taxa judiciară de timbru. Cererile în procesul civil, de regulă, se timbrează.
Procesul civil nu e unul gratuit. Este gratuit în sensul că partea care caştigă procesul îşi recuperează
cheltuielile.

Dacă o persoană nu are posibilităţi materiale să o plătească, poate solicita ajutor public judiciar:
dacă este persoană fizică, se aplică OUG 51/2008, daca este persoană juridică, OUG 80/2013. La
cererea părţii care nu poate să plătească taxa de timbru, judecatorul poate fie să-l scutească integral,
fie să o reducă, fie să o eşaloneze, fie să o amâne sau să aplice combinat unele măsuri. Ajutor public
judiciar înseamnă de fapt scutirea de la plata unei sume de bani statului.

Cauţiunea este o garanţie pentru cealalată parte în cazul în care caştigă procesul. Ex: debitorul
cere suspendarea executării unei hotărâri atacate cu o cale de atac – există hotărâri care sunt
executorii de la pronunţare, pot fi puse în executare chiar dacă s-a exercitat calea de atac a apelului
– la solicitarea părtii interesate, instanţa totuşi poate dispune suspendarea executării, dar o face cu
plata unei cauţiuni, ca în eventualitatea în care s-a realizat un prejudiciu creditorului prin întarzierea
executării, să-şi poată recupera acest prejudiciu din cauţiune. Cu toate acestea s-a aplicat procedura
ajutorului public judiciar şi în materia cauţiunii, judecatorul ţinând seama de situaţia materială a

10
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
părţii, a redus cauţiunea sau a permis plata ei în rate pe motiv că în caz contrar s-ar încălca dreptul
de acces la justitie.

 Uzanțe?
 Alte izvoare

Clasificarea normelor de drept procesual civil

1. După obiect (de organizare judiciară, de competenţă, de procedură propriu-zisă)


 - norme de organizare judiciară

Normele de organizare judiciară se regăsesc în CPC, legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară şi legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Legea nr. 304/2004 reglementează gradele de instanţă, secţiile instanţelor, compunerea sub
aspect cantitativ a unui complet de judecată (ex.: în primă instanţă se judecă în complet de 1
judecător, în apel în complet de 2 judecători, în recurs în complet de 3 judecători, iar ÎCCJ are şi
complet de 5 judecători) etc.

În ceea ce priveşte compunerea completului sub aspect cantitativ, CPC are de asemenea
norme în acestă arie la procedurile atribuite în competenţa ICCJ privind unificarea jurisprudenţei
(RIL şi HP).

La nivelul Înaltei Curţi, divergenţa jurisprudenţială nu este permisă. Când Înalta Curte vrea
să-şi schimbe jurisprudenţa trebuie să ceară Secţiilor Unite o hotărâre în acest sens. Dacă este
sesizată cu un anumit tip de cauză, hotararea dată constituie precedent judiciar, iar pentru a schimba
interpretarea din acesta, trebuie solicitată hotărârea Secţiilor Unite.

În CPC mai există norme de organizare judiciară privind incompatibităţile – compunerea


completului de judecată sub aspect calitativ.

 - norme de competență

Normele de competenţă delimitează: atribuţiile instanţelor de judecată româneşti de cele ale


altor ţări (competenţa internaţională), competenţa instanţelor judecătoreşti de a altor organe din
afara sistemelor instanţelor cu sau fără activitate jurisdicţională (competenţa generală),
competenţa instanţelor pe verticală (competenţa materială) şi competenţa instanţelor pe orizontală
(competenţa teritorială).

 - norme de procedură propriu-zisă

Categorie reziduală, toate celelalte care nu se înscriu în primele două categorii sunt norme
de competenţă propriu-zisă.

Spre exemplu, norma care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată,


conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, în ce termene trebuie efectuate anumite acte de procedură,

11
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
care este sancţiunea pentru nerespectarea termenelor sau pentru nerespectarea cuprinsului prevăzut
de lege ş.a.

În doctrină se mai găseşte şi categoria normelor privind teoria generală a acţiunii civile.

2. După câmpul de aplicare (generale, speciale)

Există două categorii de proceduri: procedura contenciosă şi procedura necontencioasă.

Procedura contencioasă este procedura de drept comun şi presupune recunoaşterea unui drept
sau interes legitim în contradictoriu cu o altă persoană, existând un reclamant şi un pârât.

Procedura necontencioasă este definită de art. 527 CPC Domeniul de aplicare. Cererile
pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a urmări stabilirea unui
drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor
judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse
dispoziţiilor prezentei cărţi. În acest caz, o persoană se judecă cu sine însăşi deoarece este obligată
de lege pentru a i se recunoaşte un drept subiectiv, fără a fi nevoie ca acesta să fie recunoscut în
contradictoriu cu cineva. Exemplu: constituirea unei asociaţii sau fundaţii.

 - generale

Normele procedurii contencioase se aplică în orice procedură, fiind norme generale, inclusiv
în procedura necontencioasă potrivit art. 536 CPC Reguli aplicabile. (1) Dispoziţiile art. 527-535
referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de procedură contencioasă,
în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii.

 - speciale

Procedura necontencioasă este o procedură specială cu norme derogatorii.

Atunci când o procedură specială este reglementată într-o lege specială, cum este cea de
înfiinţare a unei asociaţii sau fundaţii, unde există legea specială de înfiinţare a acestora, ea se va
aplica cu precădere, completându-se cu normele de la procedura necontencioasă şi de la cea
contencioasă dacă este cazul (ex. regulile de citare sunt reglementate doar la procedura
contencioasă) – Art. 536 CPC Reguli aplicabile. (2) Materiile necontencioase cu privire la care
legea prevede o procedură specială rămân supuse acelor dispoziţii, care se vor completa cu cele
ale prezentei cărţi.

Este importantă distincţia dintre norme generale şi norme speciale deoarece normele
speciale derogă de la cele generale, iar legea generală completează legea specială.

3. După conduita impusă părților (imperative, dispozitive/supletive, semiimperative)

12
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
Distincţia dintre cele trei categorii de norme se face după interesul ocrotit, modul de formulare a
normei („poate” – dispozitivă în principal). Expresia „poate” nu este folosită întotdeauna cu sensul
de posibilitate conferită prin normă de legiuitor, ci în unele cazuri înseamnă şi „trebuie”. Spre
exemplu, în procedura necontencioasă, judecătorul poate cita părţile – aici termenul este folosit în
sensul de facultate pe care o are acesta.

Pe de altă parte, în reglementarea potrivit căreia instanţa poate invoca din oficiu motive de
recurs de ordine publică şi cu depăşirea termenului conferit părţilor pentru motivarea lui (ex.: atunci
când hotărârea judecătorească este nulă absolut fiindcă minuta nu este semnată de judecător – dacă
partea nu a invocat acest motiv de recurs care vizează o nulitate absolută şi este de ordine publică în
termenul de motivare a recursului, poate cere instanţei invocarea lui din oficiu, instanţa fiind
obligată să îl invoce) – sensul cuvântului „poate” în acest context este de obligativitate de a-l
invoca, cu condiţia să îl observe (sau să îi fie adus la cunoştinţă de către parte).

 imperative – onerative - de ordine publică

Părţile nu pot să deroge de la ele, încălcarea lor putând fi invocată de judecător din oficiu
sau de procuror în orice etapă procesuală, daca legea nu prevede altfel.

Marea majoritate a normelor de drept procesual civil se încadrează în această categorie.

Aproape toate normele de organizare judiciară sunt imperative, cu excepţia celor privind
recuzarea judecătorilor, care sunt supletive. Normele de competenţă sunt de asemenea impertive în
mare parte, cu excepţia celor care reglementează competenţa teritorială relativă.

 dispozitive/supletive

La aceste tipuri de norme, interesul părţilor este predominant.

Norma dispozitivă conferă părţii un mijloc procesual de care poate să uzeze sau nu (ex:
reclamantul poate să sesizeze instanţa cu o cerere de chemare în judecată dacă doreşte; partea care e
interesată poate să formuleze cerere de recuzare împotriva judecatorului)

Normele supletive sunt cele de la care părţile pot deroga, iar în lipsa derogării, se aplică ca
atare (ex.: la administrarea probei cu martori nu pot fi audiaţi ca martori persoanele care se află în
anumite raporturi cu părţile - de duşmănie, de rudenie; reclamantul cere ca mama sa să fie audiată
ca martor – ea, în mod normal nu poate fi audiată, dar pârâtul poate fi de acord cu asta şi astfel să se
deroge de la normă).

La fel se întâmplă şi la competenţa teritorială acolo unde normele sunt supletive. Dacă
părţile nu îşi aleg instanţa competentă, se va aplica reglementarea din CPC (ex.: în ceea ce priveşte
executarea unui contract, părţile pot să îşi aleagă instanţa prin convenţie, derogând în acest fel de la
norma care reglementează competenţa teritorială).

 semiimperative

În cazul normelor semiimperative, după ivirea conflictului, părţilor pot să renunţe la


aplicarea acestora, însă instanţa trebuie să le invoce din oficiu.

13
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
Diferenţa între normele supletive şi cele semiimperative se face în funcţie de momentul la
care părţile pot deroga de la ele.

Exemplu: art 126 CPC Alegerea de competenţă. (2) În litigiile din materia protecţiei
drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot coveni alegerea
instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la
despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Atunci când pârâtul este consumator, instanţa competentă teritorial este instanţa domiciliului
consumatorului potrivit art. 121 CPC Cererile împotriva unui consumator. Cererile formulate de
un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului
consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile. Înainte să se invească litigiul, o
convenţie prin care părţile stabilesc altă competenţă teritorială este considerată nescrisă. După
introducerea cererii la o altă instanţă aleasă de părţi, acesta îşi invocă din oficiu faptul că nu este
competentă din punct de vedere teritorial, iar pârâtul consumator poate spune că este de acord cu
judecarea de către această instanţă.

Alt exemplu: art. 204 CPC Modificarea cererii de chemare în judecată. (1) Reclamantul
poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la
primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi
comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea
decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de
reclamant la dosarul cauzei. (2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea
de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 1. se îndreaptă greşelile materiale din
cuprinsul cererii; 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii; 3. se
solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuieşte o
cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în
constatare este admisibilă. (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut
la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

GRILE SEMINAR II

1. Dispoziţiile Codului de procedură civilă:

14
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
a) Constituie drept comun în materie civilă.
b) Nu sunt aplicabile niciodată în procesul penal.
c) Sunt aplicabile şi în alte materii când legile speciale conţin dispoziţii incompatibile.

2. Normele de competenţă au ca obiect:


a) Delimitarea atribuţiilor judecătorului de cele ale grefierilor, magistraţilor asistenţi şi
asistenţilor judiciari.
b) Înfiinţarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.
c) Delimitarea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de atribuţiile recunoscute altor organe
de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională.

3. Sunt reglementate prin norme cu caracter dispozitiv:


a) Compunerea completului cu un anumit număr de judecători.
b) Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti.
c) Incompatibilităţile pentru motivele prevăzute de art. 42 CPC referitoare la alte cazuri de
incomptabilitate.

4. Sunt reglementate prin norme cu caracter imperativ:


a) Competenţa teritorială exclusivă.
b) Formularea cererii reconvenţionale.
c) Limba desfăşurării procesului.

5. Sunt faze ale procesului civil:


a) Cercetarea procesului, dezbaterea fondului, deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
b) Judecata şi executarea silită.
c) Judecata în fond şi în căile de atac.

6. În procesul civil:
a) Principiul disponibilităţii are un caracter absolut.
b) Instanţa judecătorească nu se investeşte de regulă din oficiu, nu porneşte ea procesul
civil, ci este necesar să fie sesizată cu o cerere.
c) În mod cu totul excepţional instanţa judecătorească acţionează din oficiu.

7. În ceea ce priveşte procesul civil:


a) Acesta poate începe şi la un moment anterior înregistrării cererii de chemare în judecată
la instanţă.
b) Determinarea momentului începerii procesului civil are relevanţă fin perspectiva legii
aplicabile în cazul conflictului de norme de drept procesual în timp.
c) Acesta începe doar la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă.

8. În ceea ce priveşte etapa orală a procesului civil:


a) Etapa cercetării judecătoreşti se desfăşoară de la data intrării în vigoare a CPC în camera
de consiliu.

15
DREPT PROCESUAL CIVIL I. CURS 1 2016
b) Potrivit prevederilor CPC, dezbaterea fondului are loc în şedinţă publică dacă părţile nu
solicită ca aceasta să aibă loc în camera de consiliu.
c) Aceasta este obligatorie în toate cazurile.

9. Procedura necontencioasă:
a) Priveşte acele cereri pentru a căror soluţionare este necesară intervenţia instanţei pentru
a se stabili un drept potrivnic faţă de o altă persoană.
b) Dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de
procedură contencioasă în măsura în care acestea sunt compatibile cu natura
necontencioasă a cererii.
c) Dispoziţiile procedurii necontencioase nu se pot aplica niciodată în procedura
contencioasă.

Răspunsuri: 1 – a; 2 – c; 3 – c; 4 – a,c; 5 – b; 6 – b,c; 7 – a, b; 8 – b; 9 – b,c.

16