Sunteți pe pagina 1din 4

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d.

 22
august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg,
folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului
românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a
României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Biografie
Primii ani
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni.
După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este
incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea
armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut
un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om
politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe
rânduri în guvernele Moldovei.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit
pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi
cu dascălul maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris
pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo,
actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte
din Cânticelele comice.

Anii de formare

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și
pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835.
În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care
nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit
rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846.
Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru
nuvela romantică Buchetiera de la Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași
și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa
dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității
sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în
principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie s-a
jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după
piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea
artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu
în ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care
poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se
reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache
Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a
cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.

Exilul
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din
Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la
o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost
adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile
Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește
prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni;
din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași
an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și
muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.

Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853,
Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul
Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va
lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au
căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde
rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni
diplomatice.
Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi
premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României
la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța.
În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu
toate onorurile la conacul său de la Mircești.

Activitate culturală
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu
și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor
moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C.
Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al.
Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis
în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

Alecsandri și Junimea
În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârșitul vieții.
În anul 1867 este ales membru al Societății literare române, devenită Academia Română.
Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însuflețit marea masă
de oameni: Imn lui Ștefan cel Mare și Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În
același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Direcția nouă în poezia și proza
românească în care spune: „În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al
poeziei noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul
cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din
mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse
izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “