Sunteți pe pagina 1din 22

Liceul Tehnologic Corbu

PROIECT PENTRU
CERTIFICAREA CALIFICĂRII
PROFESIONALE
NIVEL 5

DOMENIUL: Economic
CALIFICAREA : Asistent de gestiune

Îndrumător Candidat:
Prof. Pascariu Maria Micu Cătălin Aurel

SESIUNEA, iulie 2020

1
EVALUAREA STOCURILOR

SESIUNEA , iulie 2020


CUPRINS
Argumentul…...................................................................................................................pag. 4
Capitolul I –Noţiuni privind evaluarea în contabilitate
1.1 Conceptul de evaluare în contabilitate…………………………………………….pag. 5
1.2 Rolul evaluări în contabilitate ……………………………………………………..pag. 7

1.3 Principiile evaluări …………………………………………………………………pag. 8


1.4 Criterii de evaluare, baze de evaluare …………………………………………….pag. 8
Capitolul II –Forme de evaluare a a patrimoniului
2.1 Forme de evaluare a stocurilor utilizate în contabilitate ………………………. pag. 10
Capitolul III – Evaluarea stocurilor
Evaluarea stocurilor la intrare ………………………………………………….….. pag. 13
Evaluarea stocurilor la ieşire ………………………………………………………….pag. 13
Evaluarea stocurilor la intrarea si bilanţ …………………………..……………….pag.
14

Capitolul IV – Studiu de caz


4.1 Prezentarea societăţii ……………………………………………………………….pag.16
4.2 Evaluarea stocurilor la SC ECOTUR SRL CEAHLĂU........................................pag. 16

Concluzii …………………………………………………………………………………pag. 21

Bibliografia ………………………………………………………………………………pag. 22
Argument

Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informațional și decizional la


problematica gestiunii mișcărilor de valori economice adaptate pe persoane fizice sau juridice
după caz. Structurile calitative folosite pentru a personifica aceasta separare au fost, după caz,
cele de avere, capital, fonduri, patrimoniu și mai recent cele de resurse.
Din punct de vedere economic și financiar, activele circulante se afla într-o continuă
fluență valorică, ele schimbându-și forma materială și utilitatea în cadrul circuitului economic al
patrimoniului. Cu ocazia finalizării fiecărui ciclu de exploatare, diferitele forme concrete de
active circulante sunt înlocuite continuu cu exemplare noi de aceeași speță. Astfel, în faza de
aprovizionare activele circulante sub formă de bani se transformă în stocuri de materii prime și
materiale, în faza de producție stocurile de materii prime și materiale se consuma integral,
rezultând stocuri de producție în curs de execuție, care după ultima operație, devin produse
finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienților, operație care generează drepturi față de
aceștia.
Evaluarea în contabilitate se efectuează atât în mod curent pentru reflectarea operaţiilor
economice şi financiare care au loc în cursul perioadelor de gestiune şi care modifică mărimea
valorică a elementelor patrimoniale, cât şi în mod periodic cu ocazia inventarierii elementelor
patrimoniale şi a elaborării documentelor de sinteză financiar-contabilă. Deci, evaluarea în
contabilitate este prezentă în toate momentele rotaţiei capitalului (fluxurile materiale şi
financiare, procesele economice de modificare şi transformarea a valorilor) precum şi în
momentele de sintetizare, raportare şi analiză a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
Pornind de la semnificația acestui procedeu contabil am ales ca temă pentru susținerea
lucrării de atestat nivel 4 de calificare “Evaluarea stocurilor”, lucrarea este lucrată pe patru
capitole, primele 3 din ele fiind o abordare teoretică a tuturor aspectelor legate de evaluare, mai
specific evaluarea stocurilor. Capitolul 4 cuprinde un studiu de caz la S.C ECOTUR S.R.L
Ceahlău unde am efectuat practica de specialitate.
CAPITOLUL I – NOŢIUNI PRIVIND EVALUAREA ÎN
CONTABILITATE

Conceptul de evaluare în contabilitate

Contabilitatea este ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor, acestea ocupându-se cu măsurarea,


evaluarea, constatarea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum
şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizici şi juridice, în scopul cărora trebuie să
se asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, preluarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor
cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxul de trezorerie, atât pentru
cerinţele interne ale acestora cât şi în relaţiile cu investitorii, creditorii financiari şi comercialii,
clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori .
Evaluarea în contabilitate constă în cuantificarea şi exprimarea în unităţi monetare a
mărimi elementelor patrimoniale (active, pasive, cheltueli şi venituri) contabilitatea operaţiilor
financiare şi economice cu modificări intervenite în masa patrimoniului.
Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea asigură exprimarea valorică a
patrimoniului, adică cuantificarea în expresia bănească a existenţei mişcării şi transformării
elementelor pentru a le reflecta in contabilitate
Contul evaluării constă în înmulţirea elementelor patrimoniale exprimate cantitativ , cu
un etalon bănesc , astfel ;
E = Q x Eb
E = evaluarea
Q= etalon cantitativ
Eb= etalon bănesc
Rolul evaluării în contabilitate
Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilității care constă în măsurarea
valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor, cheltuelilor și rezultatelor
financiare.Ca procedeu al metodei contabilității, evaluarea este strâns legată de celălalte
procedee, a căror aplicare este condiționată de expresia valorică a operațiilor economice .
Necesitatea evaluării este impusă de calculul costului produselor, deoarece elementele
componente ale acestuia, fiind exprimate în unităţi de măsură diferite (ore de muncă, kg, m,etc.)
acestea nu se pot însuma, altfel decât prin intermediul etalonului bănesc.
De asemenea, centralizarea și generalizarea informațiilor privind existența, micșorarea și
transformarea elementelor patrimoniale, cu ajutorul bilanțului, calcularea unor indicatori
economico-financiari sintetici este posibilă numai dacă acestea sunt exprimate valoric.
Evaluarea este strâns legată de calculaţie, întrucât pentru reflectarea exact în conturi a
existenţei şi mărimii elementelor patrimoniale în fazele circuitului economic este necesar
stabilirea precisă a valorii lor. Necesitatea evaluării este impusă de calculul costului produselor,
deoarece elementele componente ale acestuia nu se pot însuma, fiind exprimate în mod diferit,
decât prin intermediul etalonului bănesc. Valoarea de piaţă folosită în cadrul tranzacţiilor directe,
reprezintă preţul care poate fi obţinut/plătit pe o piaţă activă, caracterizat prin:
− activele de pe piaţă sunt relativ omogene;
− sunt cantităţi suficiente de asemenea active tranzacţionate, în aşa fel încât oricând pot fi
găsiţi potenţiali cumpărători şi vânzători;
− preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de către public.
În afara categoriilor de valori prezentate mai sus Standardele Internaţionale de
Contabilitate mai utilizează şi altele, cum sunt:
− valoarea actualizată ca formă estimată a valorii viitoarelor fluxuri nete de numerar în
desfăşurarea normală a activităţii;
− valoarea actualizată a unei datorii ca formă echivalentă plăţilor aşteptate în viitor
necesare pentru a stinge obligaţia rezultată dintr-o prestaţie sau bun primit;
− valoarea de înregistrare sau contabilă este valoarea la care un activ este inclus în bilanţ
după scăderea amortizării acumulate şi a pierderilor acumulate din depreciere;
− valoarea realizabilă sau de decontare a unei datorii este o valoare neactualizată în
numerar sau în echivalente de numerar aşteptate a fi plătite pentru a achita datoriile, potrivit
cursului normal al afacerilor;
− valoarea realizabilă este valoarea în numerar sau echivalente de numerar care poate fi
obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor;
− valoarea recuperabilă este maxima dintre preţul net de vânzare şi valoarea sa utilă; sau,
suma pe care întreprinderea se aşteaptă să o recupereze din utilizarea viitoare a unui activ,
inclusiv valoarea sa rezidual în momentul înstrăinării;
Ea se estimează în funcţie de intenţia întreprinderii de a păstra activul în scopul utilizării
sau nu în producţie. Astfel, dacă întreprinderea intenţionează să utilizeze activul în procesul de
producţie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este determinată prin compararea valorii
de recuperare cu valoarea contabilă, reţinându-se prima.
Principiile evaluării

Principiul stabiliri obiectului evaluării


Obiectul evaluării reprezintă conținutul acesteia, de aceea el trebuie delimitat în timp și în
spațiu de multitudinea și diversitatea obiectelor, fenomenelor și proceselor economice.
Principiul costului istoric
Principiile contabile generale acceptate, afirmă faptul că cea mai adecvată valoare care se
atribuie tuturor operațiilor economice (active, datorii, venituri, cheltueli ) este cea a costului
istoric. Costul este definit ca fiind prețul de schimb asociat operației economice în momentul
constatării. Conform acestui concept scopul contabilității nu este stabilirea valorii, care se poate
schimba după producerea unor operații economice, ci contabilitatea costului sau valorii în
momentul desfășurări tranzacției.
Principiul prudenței
Acesta se impune ca la valoarea elementelor să se țină seama de deprecierile, riscurile și
pierderile posibile generate de desfășurarea activității în viitor. Ca urmare, nu este admisă
supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor și respectiv subevaluarea cheltuelilor și
elementelor de pasiv. Procedând astfel se evită constituirea nejustificată de rezultate
supradimensionate, care la rândul lor generează o decapitularizare a întreprinderii prin sarcinile
fiscale și distribuirea de dividende fictive.
Principiul valorii reale
Presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate la un preț care să exprime valoare
reală a lor, în vederea asigurării unui bilanț real.
Principiul alegerii formei de evaluare a elementelor patrimoniale in funcţie de scopul
urmărit
Pentru înregistrările curente în contabilitate să se practice evaluarea la costul de producţie
realizat, preţul efectiv de obţinere a elementelor supuse evaluării, pentru evaluările care se fac
periodic este indicat să se facă evaluarea la valuarea actuală, utilizând preţul zilei.
Principiul permanenţei metodelor
Conţine aplicarea normelor şi a regulilor utilizate pe parcursul exerciţiului financiar , dar
şi de la un exerciţiu la altul pentru ca astfel să se poată asigura comparabilitatea informaţiilor
contabile, dar în anumite cazuri justificate, unitatea patrimonială poate să înlocuiască metoda de
evaluare, dar trebuie să arate în documentele de sinteză care a fost influenţa acestor modificări
asupra situaţiei patrimoniale, financiare şi a rezultatului exerciţiului.

Criterii de evaluare, baze de evaluare

În teoria şi practica de contabilitate s-au conturat mai multe criterii cu privire la evaluare
- valoare de utilitate
- valoare de piaţă
- timpul
Valoarea de utilitate sau valoarea reală poate fii definită ca fiind valoarea pe care o un
cumpărător potenţial acceptă să o plătească pentru compararea unui bun, în starea în care se află.
În cazul datoriilor valoarea de utilitate este reprezentată de sumele de bani acceptate a fi
plătite în schimbul obligaţiei cedate sau sumele aşteptate a fi plătite pentru achitarea obligaţiilor.
Valoarea de utilitate poate fi privită şi prin prisma pierderii sau sacrificiului pe care l-ar suporta
entitatea dacă ar fi lipsită de bunul respectiv. Prin referirea la valoarea reală, valoarea de utilitate
este valoarea recunoscută de părţi în cadrul tranzacţiilor directe.
Valoarea de piaţă , este valoarea ce se poate obţine din vânzarea-cumpărarea bunurilor.
Conform standardelor internaţionale de contabilitate valoarea de piaţă este folosită pentru
evaluarea tranzacţiilor directe şi prezintă preţul care poate fii obţinut, plătit pe o piaţă activă. O
piaţă activă este caracterizată prin:
- activele de pe piaţă sunt relativ omogene
- există cantităţi suficiente de astfel de active tranzacţionate, în aşa fel încât oricând
pot fi găsiţi potenţiali cumpărători şi vânzători.
- preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de public.
Timpul, vizează momentul plasării evaluării în trecut, în prezent sau în viitor. Evaluarea
operaţiunilor economico-financiare se face la timpul prezent, bazându-se la intrare pe costul
istoric, iar la ieşire pe preţul de vânzare. Obiectul evaluării îl reprezintă activele şi pasivele,
cheltuelile şi veniturile.
Conform „Cadrului pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare” elaborat de
Board-ul de Standarde Contabile Internaţionale (I.A.S.B.), activul reprezintă o resursă prezentă
controlată de întreprindere, care provine ca rezultat al unor evenimente din trecut şi care aduce în
favoarea întreprinderii beneficii viitoare. După cum pasivul se defineşte ca o obligaţie prezentă a
întreprinderii provenind din evenimente din trecut, care la achitare generează fluxuri de beneficii
economice dinspre întreprindere.
Capitalul propriu reprezintă interesele reziduale în activele întreprinderii după ce au fost
stinse toate obligaţiile.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor pe perioada exerciţiului financiar (deci,
perioada curentă) sub forma creşterilor (intrărilor) de active sau a reducerilor de pasive care au
ca rezultat creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de contribuţiile proprietarilor la
capitalul propriu.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economici pe perioada exerciţiului
financiar, sub forma micşorărilor (ieşirilor) de active sau a creşterilor de pasive care au ca
rezultat diminuări ale capitalului propriu, altele decât cele legate de sumele distribuite
participanţilor la capitalul propriu.
Baze de evaluare

Pornind de la cele patru criterii (valoarea de utilitate, valoarea reală, valoarea de piaţă şi
timpul) s-au conturat următoarele baze de evaluare:
Ø costul istoric
Ø costul curent
Costul istoric este o valoare reală din momentul intrării activelor şi crearea
datoriilor.Conform ,,Cadrului pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare” elaborat
de I.A.S.B.,costul istoric al activelor reprezintă valoarea aferentă sumei de bani cu care au fost
plătite sau valoarea reală considerată la momentul achiziţiei sau producţiei, iar costul istoric al
pasivelor reprezintă valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite
împrejurări (obligaţiilor fiscale) la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau
echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.
Costul curent sau de înlocuire reprezintă costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru
a dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluării.
Costul curent al activelor reprezintă valoarea în numerar sau echivalente ale
numerarului care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat sau
produs în prezent, iar costul curent al pasivelor reprezintă valoarea aferentă sumelor
nominale ce ar trebui plătite pentru stingerea în prezent a obligaţiei. Consideraţii:
§ Nici o baza de evaluare nu are o aplicabilitate generală şi nu este satisfăcătoare în
mod absolut şi, în consecinţă, se ridică o problemă de opţiune în acest sens.
§ Normele contabile europene şi internaţionale s-au orientat spre costul istoric, fără a
pierde din vedere combinarea sa cu alte baze de evaluare sau folosirea unor alternative.
CAPITOLUL II

FORME DE EVALUARE A PATRIMONIULUI


Evaluarea elementelor patrimoniale se face în diferite momente ale activităţii
economice:
 la intrarea bunurilor în patrimoniu
 la ieşirea lor din patrimoniu
 la inventariere
 cu ocazia închiderii exerciţiului economico-financiar.

Forme de evaluare a stocurilor utilizate în contabilitate

Evaluarea la intrarea în patrimoniu se realizează în funcţie de modul de dobândire:


a) bunurile aduse ca aport în natură cu ocazia constituirii sau fuziunii unor unităţi
patrimoniale, se evaluează la valoarea prevazută în actul de evaluare, valoarea determinată prin
expertiza tehnică numită valoare de aport.
b) bunurile dobândite prin titlu gratuit sau prin depzit se evaluează la valoarea de
utilitate în funcţie de preţul pieţei, starea sau amplasarea bunurilor. Valoarea de utilitate
reprezintă preţul presupus că îl acceptă un client în funcţie de utilitatea bunurilor.
c) bunurile dobândite cu titlu oneros (contra plată) se evaluează la costul de achiziţie.
d) bunurile obţinute din producţie proprie se înregistrează la cost de producţie efectiv
e) creanţele şi datoriilesunt evaluate şi înregistrate la valoarea nominal înscrisă în
documentele justificative în care se consemnează dreptul de creanţă sau datoriile
aceste valori cu care se înregistrează bunurile la intrarea în patrimoniu se numesc valori de
intrare sau valori de înregistrare contabilă sau costul istoric.
Evaluarea la ieşirea din patrimoniu sau la trecerea în consum
bunurile ieşite din unitate sau din depozite (vândute sau consumate) se evaluează şi se
înregistrează, se scad din gestiune, la valoarelor de intrare denumită şi valoare de intrare;
deoarece preţurile unitare şi implicit valoarea de intrare pentru acelaşi bun pot fi diferite de la o
intrare la alta, apar dificultăţi la stabilirea valorii de intrare pentru bunurile ieşite întru cât
ordinea ieşirilor poate să difere de ordinea intrărilor şi deci se pune problema alegerii preţurilor
unitare care să fie utilizate pentru evaluarea acestora.
În acest scop se poate utilize una din următoarele metode:
a) Metoda primei intrari – primei ieşiri FIFO, potrivitcă reia costul unitar de achiziţie al
primei intrări din lot se atribuie primei ieşiri,după epuizarea primului lot evaluarea se face la
costul de achiziţie al celui de-al doilea lot intrat , metoda prezintă dezavantajul ca în perioada de
inflaţie apare un profit brut mai mare decâtcel real şi unitatea va plăti impozit pe profit mai mare.
b) Metoda ultimului intrat – primul ieşit LIFO, adică pentru ieşiri se atribuie costurile de
achiziţie în ordine inversă intrărilor. Primele cantităţii eşite se evaluează la preţul de achiziţie al
ultimei intrărişi după epuizarea lotului se face la preţurile lotului achiziţiei înaintea acestuia
Dezavantaj al metodei: în perioade de infalţie are loc micşorarea profitului brut.
c) Metoda costului mediu ponderat CMP calculate dupa fiecare intrare cu formula:
valoarea stocului initial + valoarea intrărilor
CUMP = ………………………………………………………………………………………..
cantitatea din stocul iniţial + cantitatea intrată
d) Metoda costului standard presupune stabilirea unui preţ unic de înregistrare a ieşirilor
de obicei preţul ce corespunde sursei principale de aprovizionare.
Diferenţele între preţul real şi cel standard se înregistrează în contabilitate într-un cont
separate .Pentru a calcula la valoarea reală se adaugă la costul standard diferenţele aferente.
Evaluarea elementelor patrimoniale la inventariere
Cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale se evaluează la valoarea actuală de
utilitate denumită şi valoare de inventar.Valoarea de intrare (valoarea contabilă sau costul
istoric) se pune de acord cu rezultatele inventarierii .În acest scop valoarea de intrare se compară
cu valoarea de utilitate stabilită. Din comparaţie pot rezulta plusuri sau minusuri de valoare.
Aceste diferenţe se soluţionează diferit pentru active respective pasive.
A. Cazul elementelor de activ
a) diferenţele constatate în plus nu se înregistrează activele care se menţin înregistrate în
contabilitatea curentă la valoarelor de intraresau cost istoric;
b) diferenţele constatate în minus între valoarea de inventariere şi cea de intrarere
prezintă o depreciere care poate fi:
- ireversibilă şi atunci se înregistrează ca amortizare iar imobilizările depreciate se menţin
la valoarealor de intrare
- reversibilă (specific stocurilor de active circulante materiale). Pentru acestea se
constituie provizioane, stocurile răman înregistrate în contabilitate la valoarealor de intrare.
B. elemente de pasiv
a) diferenţele constatate în plus se înregistrează prin constituirea unui provision, iar
pasivele respective se menţin în contabilitatea curentă la valoarealor de intrare
b) diferenţele constatate în minus nu se înregistrează.
Evaluarea la inchiderea exercitiului economico-financiar
La sfârşitul perioadelor de gestiune, cu ocazia închiderii exerciţiului financiar, evaluarea
prin bilanţ a elementelor patrimoniale se face astfel încât la valoarea de intrarea nominal şi
valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatul inventarierii:
a) diferenţele constatate în plus sau minus pe teren faţă de situaţia faptică se înregistrează
în contabilitate pentru punerea de acord cu realitatea
b) diferenţe valorice se înregistrează conform evaluării la inventariere
Reevaluarea patrimoniului economic
Reevaluarea elementelor de activşi pasiv se face pe baza unei dispoziţii legale în acest
sens, de regulă o hotărâre a guvernului. Cu acest prilej valoarea de intrare a bunurilor se
modifică astfel: valoarea de intrare se înlocuieşte cu valoarea actuală.
CAPITOLUL III - EVALUAREA STOCURILOR

Evaluarea stocurilor la intrarea in patrimoniu

La intrarea în patrimoniu,stocurile se evaluează şi se înregistrează la valoarea de intrare,


care se determină în funcţie de sursele de intrare a acestora:
 Costul de achiziţie se utilizează pentru evaluarea bunurilor procurate de la terţi.
Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul său de cumpărare din factura furnizorului, la
care se adaugă toate cheltuielile din procesul aprovizionării: cheltuieli de încărcare, transportare,
descărcare, cheltuieli de asigurare pe timpul transportului, taxele şi comisioanele vamale pentru
bunurile din import, cheltuieli necesare pentru punerea în funcţiune (montarea şi probele
tehnologice) şi eventualele taxe nerecuperabile (accize etc.). Nu se include în costul de achiziţie
impozitele care ulterior urmează a fi restituite întreprinderii de către organele fiscale (în RM –
TVA), cât şi reducerile acordate.
 Costul de producţie este folosit n evaluarea stocurilor fabricate ( produse finite,
semifabricate etc.) şi este format din:
- cheltuieli directe: cu materii prime, cu materiale, cu salariile muncitorilor direct productivi etc;
- cota de cheltuieli indirecte: cu amortizarea utilajelor, cu reparaţiile, cu salariile personalului de
conducere din secţii etc.
 Valoarea de utilitate, pentru stocurile obţinute cu titlu gratuit,care reprezintă
preţul presupus că îl acceptă un client în cadrul unei tranzacţii comerciale.
 Valoarea de aport,pentru stocurile aduse ca aport în natură, stabilităîn urma
evaluării.

Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

Ieşirea din patrimoniu reprezintă al doilea moment al evaluării curente. Ieşirea trebuie
înţeleasă fie ca trecere dintr-o stare de prezentare (brută) în altă stare de prezentare (prelucrată,
valoare nouă de întrebuinţare), fie ca ieşire propriu-zisă adică livrarea sau vânzarea elementelor
patrimoniale către alte persoane fizice sau juridice conform contractelor sau ca urmare a
încheierii vieţii sociale a bunurilor economice
La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din
gestiune la valoarea lor de intrare.
Stocurile, la ieşirea din patrimoniu prin vânzare, consum, donaţie, distrugere… se
evaluează prin aplicarea uneia dintre următoarele metode:
1. Metoda identificării specifice (IS) – constă în evaluarea bunurilor la costul istoric (de intrare).
Se poate folosi în cazul produselor de folosinţă îndelungată, care se pot identifica prin serie, data
de intrare, cost de achiziţie.
2. Metoda costului mediu ponderat (CMP) – presupune calcularea mediei ponderate a costurilor
unui anumit element, fie periodic (de exemplu la sfârşitul lunii), fie după fiecare recepţie.
Când se calculează la sfârşitul lunii, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un raport între
valoarea stocului iniţial (VSi) plus valoarea intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial
(QSi) plus cantităţile intrate (Qi), adică:
CMP = (V Si + Vi ) / (QSi + Qi)
Când se calculează după fiecare recepţie, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un raport
între valoarea stocului precedent (VSp) plus valoarea intrărilor (Vi ) şi cantitatea existentă din
stocul precedent (QSp) plus cantităţile de intrare (Qi ), adică:
CMP = (V Sp + Vi ) / (QSp + Qi)
Dacă se ponderează cantităţile ieşite (QE) cu costul unitar mediu ponderat se obţine valoarea
bunurilor ieşite (VE) adică:
VE= CMP x QE
3. Metoda “prima intrare - prima ieşire” (FIFO) – se bazează pe ipoteza că primele articole
ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul primelor articole intrate. Aplicarea metodei FIFO are
ca efect evaluarea stocurilor finale la cele mai recente preţuri, fiind atribuite stocurilor ieşite
preţurile cele mai vechi. Metoda FIFO poate fi utilizată indiferent de fluxul real al stocurilor,
deoarece presupunerea se face în legătură cu fluxul costurilor şi nu al bunurilor.
4. Metoda “ultima intrare – prima ieşire” (LIFO) – se bazează pe ipoteza că primele articole
ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul articolelor intrate. In acest fel, stocul final este
evaluat la cele mai vechi preţuri.

Evaluarea stocurilor la inventariere şi la închiderea exerciţiului

La inventarierea patrimoniului, inventariere ce are loc cel puţin o dată pe an, de regulă la
sfârşitul exerciţiului, stocurile se evaluează la valoarea actuală, denumită şi valoare de inventar.
Valoarea actuală se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Cu
acest prilej se stabilesc:
o Diferenţele cantitative în pus sau în minus dintre situaţia faptică stabilită la
inventarierea din teren şi situaţia scriptică din contabilitate;
o Diferenţele valorice în plus sau în minus dintre valoarea contabilă (de intrare ) şi
valoarea actuală (de inventar);
o In bilanţ, stocurile trebuie să fie înregistrate la valoarea cea mai mică dintre valoarea
contabilă şi valoarea de inventar. Astfel, dacă se constată că:
1. Valoarea de inventar > Valoarea contabilă , în listele de inventariere se va înscrie valoarea
contabilă;
2. Valoarea de inventar < Valoarea contabilă, în listele de inventariere se va înscrie valoarea de
inventar. Pentru diferenţa dintre valoarea contabil (mai mare) şi valoarea de inventar (mai mică)
se constituie un provizion pentru deprecierea stocurilor.
CAPITOLUL IV- STUDIU DE CAZ LA SC ECOTUR SRL –
CEAHLĂU

Prezentarea societăţii

Nume firmă ECOTUR SRL

Cod Unic de Înregistrare RO 14101595 plătitor de TVA (la facturare)

Nr. Înmatriculare J27/319/2001

Data înfiinţării 31.07.2001

Judeţ NEAMT

Localitate/Sector CEAHLAU

Adresă - - - Cod 617125

Telefon 0233-258.571
0233-258.570

Fax 0233-258.570
0233-258.571

Mobil 0740-077.115

Email office@ecotur.ro
reservation@ecotur.ro

Persoane din conducere: Administratori:


DIDILICA VIOLETA
Asociaţi:
DIDILICA VIOLETA

Evaluarea stocurilor la SC ECOTUR SRL CEAHLĂU

Societatea SC ECOTUR SRL CEAHLĂU are ca obiect de activitate conform Cod CAEN
5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, fiind o pensiune cu renume în zona poalelor
Ceahlăului. Pe lângă spaţiile de cazare oferite turiştilor, la parterul pensiunii există şi un
restaurant cu 200 locuri, precum şi o unitate comercială.
Pornind de la această situaţie societatea prezintă următoarea formă de evaluare a stocurilor:
1. La începutul lunii decembrie 2016, are un stoc de materii prime la bucătăria
restaurantului de 10.000 lei. În cursul lunii decembrie se achiziţionează materii prime în
valoare de 30.000 lei, TVA 9%. Tot în luna decembrie se dau în consum materii prime
valoare de 35.500 lei la cost de achiziţie. Stocul faptic la sfârşitul lunii este da 4.300 lei.
Metoda de contabilitate folosită este cea a inventarului permanent.
1) Achiziţia materialelor
% = 401 32.700
301 30.000
4426 2.700
2) Darea în consum a materialelor
601 = 301 35.500

SF faptic = 4.300 lei


SF scriptic = 4.500 lei (10.000 + 30.000 –35.500)
Minus la inventar 200 lei

3) Înregistrarea minusului constatat la inventar (cheltuială suplimentară)


601 = 301200
2. Vinovat de lipsă se face gestionarul căruia i se impută minusul astfel:
Preţ imputare 150 lei,TVA=24%
4282 Alte creanţe în leg. = % 218
cu personalul 7588 200
Alte venituri din exploatari 4427 18

2. Societatea obţine un produs finit pentru care s-a stabilit un cost standard de 10
lei/buc.La începutul exerciţiului soldul iniţial al contului de produse finite era de 80 buc.*
10 lei = 800 lei. Diferenţele în contul 348 la începutul perioadei sunt favorabile de 10 lei.
În cursul exerciţiului au loc următoarele operaţii:
a) se obţin produse finite 20 buc.;
b) se vând produse finite la preţ de vînzare de 15 lei/buc., TVA 9 %, număr bucăţi vândute 50.
La sfârşitul perioadei se calculează costul de producţie al produsului finit de 10,1 lei/buc.
(conform datelor obţinute din contabilitatea de gestiune). Înregistreze acestor operaţii în
contabilitate este următoarea.
a) Înregistrarea obţinerii de produse finite
345 = 711 200 (20 buc * 10 lei)
Înregistrarea diferenţelor de preţ aferente obţinerii de produse finite
348 = 711 2 (20 buc * 0,10 lei)

Cost standard(prestabilit)~la care se aşteaptă să se obţinăproducţia,se înregistrează încontul


345.
Cost efectiv~cel realizat în urma procesului de producţie, se înregistrează în 711
C.S.>C.E.~diferenţă favorabilă
C.S.<C.E.~diferenţă
nefavorabilă
D 348 “Diferenţe de preţ la produse” C

Diferenţa favorabilă Diferenţa favorabilă


(Stornare în roşu) (Stornare în roşu)

Diferenţa nefavorabilă Diferenţa nefavorabilă


(Stornare în negru) (Stornare în negru)
PENTRU INTRĂRI PENTRU IEŞIRI

cost standard = 10
cost efectiv = 10,1
diferenţa nefavorabila = 0,1

b) Vânzarea produselor finite


411 = % 817,50
7015 750
4427 67,50
Scăderea din gestiune a produselor la cost standard
711 = 345 500 (50 buc * 10 lei)

Înregistrarea diferenţei de preţ:


Pentru calculul diferenţei de preţ aferente ieşirilor se determină coeficientul de repartizare a
diferenţelor de preţ:
K348 = (Si 348 + Rd 348)/(Si 345 + Rd 345) = (10 + 2)/(800 + 200) = 0,01
RC 348= K348 * RC 345 = 0,012 6
*500 =
711 = 348 6

Situaţia stocului de materii prime (carne pui) este


următoarea: SI 02.12. 150 kg.* 6,1 lei
Intrare 11.12. 100 kg.* 6,5 lei
Intrare 22.12. 200 kg.* 6,3 lei
În aceeaşi lună au loc consumuri la această materie primă la data de 12.12.- 190 kg. si
30.12.- 160 kg. Calcularea valoarii de ieşire şi stocul final de materii prime, se face conform
metodei FIFO
SI 02.12.N 150 kg.* 6,1 lei
I 11.12.N 100 kg.* 6,5 lei
E 12.12.N 190 kg: 150 kg.* 6,1 = 915
40 kg.* 6,5 = 260
1175
I 11.12.N 60 kg.* 6,5 lei
I 22.12.N 200 kg.* 6,3 lei
E 30.12.N 160 kg: 60 kg * 6,5 = 390
100 kg * 6,3 = 630
1020
Total ieşiri: 2195 lei = 1175 + 1020
Stoc final: 630 lei (100 kg * 6,3 lei)

3. La magazinul societăţii se achiziţionează un stoc de marfă la cost de achiziţie (CA) de


10.000 lei, adaos comercial (AC) 20%, TVA 19%. Sold iniţial al contului de mărfuri este 2000
lei şi al celui de diferenţe de preţ de 100 nefavorabilă. Ulterior mărfurile sunt vândute la preţ de
vânzare cu amănuntul de 5000 lei.
Înregistrarea achiziţiei şi vânzarea mărfurilor dacă evaluarea acestora se face la preţ de
vânzare cu amănuntul (PVA) este următoarea.
PVA = CA + AC + TVA neexigibilă = 10000 + 2000 + 2280 = 14280
1. Achiziţia mărfurilor
% = 401 11900
371 10000
4426 1900

2. Înregistrarea adaosului comercial şi a TVA neexigibilă


371 = % 4280
378 2000
4428 2280

3. Vânzarea mărfurilor
5311 = % 5000
707 4201,68
4427 798,32

4. Scăderea din gestiune


% = 371 5000
607 3571,43
378 630,25
4428 798,32

K378 = (Si378 + Rc378)/ [(Si371 + Rd371) - (Si4428 + Rc4428)] = (10+ 200) / [(200 + 14280 – 2280)]
= 0,15
Cota de adaos comercial aferentă ieşiri (K378 ) = 0,15* Rc707 = 0,15* 4201,68 = 630,25
CONCLUZII

Contabilitatea stocurilor este considerată una dintre cele mai importante secţiuni ale
contabilităţii deoarece ea priveşte situaţia efectivă a producţiei,în urma ei putându-se stabili
efectiv costurile de producţie ale bunurilor produse, respectiv preţurile de vânzare astfel încât
firma să poată obţine profit.
În ceea ce priveşte materiile prime, este foarte important de analizat toate ofertele
furnizorilor,deoarece acestea pot diferii atât la preţ, cât şi la calitate .Este foarte important ca
firma să obţină materii prime şi materiale la cele mai bune preţuri şi având o bună calitate .În
contabilitate preţul materiilor prime constituie baza de calculaţie a preţului de producţie.
În ceea ce priveşte produsele pe care firma le obţine, acestea trebuie să fie în
conformitate cu cerinţele clienţilor, iar în cazul produselor de patiserie este foarte important
modul de producţie,păstrare şi distribuire a acestora .În contabilitate produsele obţinute sunt
reprezentate la preţul lor de producţie urmând a fi însă vândute la un preţ mai bun pentru a obţine
un profit.
Mărfurile sunt,de asemenea, importante pentru unitate .În cazul firmei analizate aceste
mărfuri se referă, de obicei, la tot ceea ce ţine de mărfurile cerute sezonier de turişti. Mărfurile
sunt evidenţiate prin 3 metode în funcţie de specificul unităţii, iar de cele mai multe ori firma
doreşte obţinerea unui profit suplimentar şi din această activitate.
S.C. ECOTUR S.R.L a încercat dea lungul timpului şi a şi reuşit, să facă din activitatea sa
una profitabilă. Acest lucru se poate observa şi din creşterea profitului, a cifrei de afaceri, a
investiţiilor făcute din fonduri proprii pentru a avea un spaţiu propriu de desfăşurare a activităţii,
dar şi din deschiderea unui restaurant propriu.
În ceea ce priveşte stocurile, firma îşi desfăşoară activitatea în cele mai bune condiţii
.Stocul pe care îl deţine este unul relativ mic, aceasta datorându-se şi naturii produselor realizate
de ea, dar şi datorită preţurilor excelente pe care le practică, ceea ce face ca aceste produse să
poată fi cumpărate de o gama foarte variată de clienţi.
De asemenea dublarea profitului în anul 2016 faţă de anul 2015 se datorează
deschiderii restaurantului. Acest local a fost foarte bine gândit, realizându-se şi un loc de
aniversări pentru cei mici, astfel scutindu-i pe părinţi de organizarea unei petreceri acasă şi chiar
de supravegherea celor mici,deoarece există personal special pregătit pentru aceste aniversări.
În ceea ce privesc propunerile pentru firmă, consider că aceasta ar trebui să încerce să-şi
extindă activitatea prin deschiderea unor alte puncte de lucru în judeţ pentru a satisface tot mai
mulţi clienţi şi a realiza o cifră de afaceri şi un profit din ce în ce mai mare.
BIBLIOGRAFIE

1. Bunea S., Gîrăbină M., Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea IAS, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2008;
2. Ghic G., Grigorescu C.J, - Analiză economico-financiară, repere teoretice şi practice,
Editura Universitară, Bucureşti, 2008;
3. Jianu I. – Evaluarea, prezentarea şi analiza performanţei întreprinderii, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2007;
4. Pântea P.I., Bodea G. – Contabilitatea Financiară Românească conformă cu Directivele
Europene, Editura In telcredo, Deva, 2010;