Toată lumea știe că sportul aduce o gamă variată de beneficii organismului uman, așa încât se recomandă
să facem mișcare zilnic, indiferent de vârsta pe care o avem.
În primul rând, practicarea sportului ajută la arderea grăsimilor din organism, implicit, ajută la eliminarea
kilogramelor în plus și contribuie la reglarea greutății corporale.
În al doilea rând, mișcarea fizică luptă împotriva stresului, anxietății și depresiei, întărește mușchii, inima,
ba chiar întregul sistem cardio-respirator. Și nu în ultimul rând, persoanele care fac sport și au o viață activă
din punct de vedere fizic, au articulațiile foarte mobile, un echilibru al coloanei vertebrale și flexibilitate.
Exercițiile fizice îmbunătățesc considerabil concentrarea psihică și ulterior, rezistența fizică.
Numeroase studii au demonstrat că sportul revigorează activitatea sexuală și prin intermediul acestuia,
putem ajunge să facem cunoștință cu oameni noi, care ne pot deveni prieteni buni, atât timp cât îi
cunoaștem în sfera în care avem multe lucruri în comun. Mai mult, cercetătorii explică faptul că sportul
ajută la creșterea respectului de sine și încrederii în forțele proprii și consolidează calitățile de lider.
Să nu uităm faptul că sportul e bun și pentru a crește imunitatea, dar și pentru reglarea metabolismului
organismului uman; pentru eliminarea, cu ajutorul procesului de transpirație, grăsimile, toxinele și
impuritățile.
Deja e lucru știut că mersul pe jos are efecte unice asupra sănătății noastre, mai ales pentru cei care nu au
timp să facă sport în adevăratul sens al cuvântului. Așadar, mersul pe jos are efecte surprinzătoare în primul
rând asupra duratei și calității somnului.
Alte beneficii al mișcării fizice:
crește coeficientul de inteligență;
lungește viața și îmbunătățește calitatea ei;
aduce pozitivitate;
întărește inima;
pune sângele în mișcare;
ne ajută să ne depășim limitele;
ne dinamizează viața.
Se știe, exercițiile fac minuni asupra trupului, îl fac mai frumos și mai sănătos. Dar, atunci când
facem mișcare, nu ne lucrăm doar corpul, ci și…creierul! Sportul ne face mai deștepți. Cum? Prin
eliberarea de neurotransmițători, care alină durerea fizică și psihică și are ca rezultat generarea
de noi neuroni.
Sportul este una dintre puținele modalități descoperite de oamenii de știință de a genera noi
neuroni. Neuronii cei noi iau naștere în hipocamp, centrul învățării și al memoriei, dar mecanismul
nu este cunoscut cu exactitate. Explicația pare să fie aceea că, la nivel celular, un influx de calciu
este generat, activându-se factorii de transcriere din neuronii existenți.
Creierul începe să piardă din țesutul nervos după vârsta de 30 de ani, motiv pentru care această
descoperire este deosebit de importantă pentru activitatea cerebrală umană.
Este bine cunoscut efectul sportului asupra organismului uman, în boli precum Alzheimer și
Parkinson, asupra cărora sportul are efecte preventive și terapeutice. Aceste boli progresează
prin pierderea de neuroni, iar mișcarea fizică vine să compenseze acest lucru.
Sportul este recunoscut și pentru capacitatea sa de a trata depresia și de a îmbunătăți memoria.
Iată cum, dacă facem sport, ne vindecăm și întinerim din toate punctele de vedere!