Sunteți pe pagina 1din 8

Familia Ranunculaceae

Se cunosc aproximativ 1500 specii de ranunculacee, răspândite în majoritate în zonele temperate


şi reci ale globului. Cu excepţia genului Clematis, în flora ţării noastre toate sunt plante ierboase, perene.
Rădăcina principală dispare şi rolul ei este îndeplinit de rădăcini adventive, tulpina subterană este
rizom, bulb sau tubercul, iar frunzele alterne sau opuse pot fi întregi sau divizate. Florile solitare sau
grupate în inflorescenţe prezintă un periant dublu sau simplu (petaloid) format din 3, 5 sau mai multe
foliole pe fiecare ciclu. Petalele se pot transforma în nectarine, numeroase stamine şi carpele. Fructele
sunt folicule, achene sau nucule. În compoziţia chimică a speciilor predomină alcaloizii. Ex: Genul
Aconitum, Ficaria verna, Adonis vernalis, Clematis vitalba,
Formula florală
* K5C5AG sau P3+3AG

Familia Papaveraceae

Grupează 300 specii ierboase, anuale, bianuale sau perene, foarte răspândite în flora spontană şi
unele în culturi. Se caracterizează prin rădăcină pivotantă, tulpina ramificată şi frunzele sesile sau scurt
peţiolate, florile solitare (Papaver), sau grupate în inflorescenţe. Sunt alcătuite din două sepale caduce, 4
petale viu colorate, numeroase stamine şi carpele.
Gineceul este format din 6-12 carpele concrescute. Stigmatul este de formă variată, lobat sau
stelat. Androceul poate fi format din stamine numeroase sau redus la 6-4 stamine.
Formula florală: *K2C2+2 A∞G12-7
Fructul este o capsulă globuloasă, oblongă sau silicviformă, mono sau multispermă. Seminţele au
endosperm uleios.
Caracteristică este prezenţa în organe a laticiferelor, ce secretă latexuri colorate. Din punct de
vedere al compoziţiei chimice papaveraceele se caracterizează prin conţinutul în acaloizi în număr mare
şi cu structuri diferite.

Familia Apiaceae- Umbelliferae

Este familia cea mai cuprinzătoare, cu 2400 specii ierboase din cadrul ordinului, importante economic şi
ştiinţific. Caractere de familie:
- rădăcina: pivotantă, striată sau muchiată, tulpini fistuloase, articulate cu internodii costate;
- frunzele sunt alterne, fără peţiol, cu teaca bine dezvoltată uneori devenind ventricos-umflată, cu
lamina frecvent palmat, penat-sectată;
- florile pe tipul 5 sunt grupate în umbele simple sau compuse. La baza umbelei se găsesc bractei
ce formează involucrul, iar la baza umbelulelor se găseşte involucelul;
- florile sunt radiat-simetrice, unele cu început de zigomorfie, cu ovarul inferior;
- în jurul stigmatelor se află un disc nectarifer, polenizarea este entomofilă;
- fructele numite diachene, la maturitate se separă în două mericarpii care rămân ataşate prin
carpofor şi prezintă creste longitudinale
Apiaceele conţin în fructe, rădăcini, tulpini, canale secretoare, ce produc uleiuri volatile.
În compoziţia chimică a părţilor aeriene predomină, uleiuri volatile, uleiuri grase, substanţe flavonoidice
şi polizaharide, iar în fructe şi în rădăcini cumarine şi furanocumarine.
Formula florală: K5C5A5G(2)

Familia Lamiaceae- Labiatae

Sunt plante ierbacee sau arbustive, răspândite mai ales în regiunile mediteraneene Au tulpini
tetramuchiate, frunze nestipelate, simple cu dispoziţie opusă. Florile sunt dispuse în inflorescenţe
cimoase, axilare. Florile sunr zigomorfe, bisexuate, pentamere, bilabiate (ca adaptare la polenizarea prin
insecte), labiul superior rezultă prin concreşterea a 2 petale, iar cel inferior din concreşterea a trei petale
cu trei lobi. Caliciul este gamosepal şi persistent, androceul este prins pe tubul corolei format din 4
stamine, este didinam: 2 stamine cu filamente mai lungi şi 2 stamine cu filamente mai scurte. Gineceul
este superior, bicarpelar, sincarp

Formula florală: K(5) [C(5) A2+2; 2] G(2)

Familia Asteraceae, Compositae

Familia Asteraceae reprezintă familia care se află pe una din treptele superioare de evoluţie filogenetică,
atât structural cât şi prin varietatea principiilor active conţinute, ocupă locul de vârf în evoluţia
Magnoliatelor. Este cea mai mare familie, cu 1000 genuri și 20000 specii, care însumează plante ierbacee,
rareori arbustive, arborescente sau liane cactoide, cu frunze simple sau sectate, de obicei alterne. În flora
ţării noastre vegetează 53 de genuri şi 320 de specii, răspândite prin păduri şi pajişti de la câmpie până la
etajul alpin. Speciile acestei familii sunt plante ierboase anuale sau perene, cu frunze simple, alterne rar
opuse, nestipelate. Inflorescenţa este evoluată, cu florile sesile dispuse într-un număr mare, pe un
receptacul lăţitcalatidiu sau globulos- bombat formând un capitul– antodiu. Florile au dimensiuni variate,
actinomorfe sau zigomorfe, hermafrodite rar unisexuate, pentamere, grupate în inflorescenţe (calatidii sau
antodii), a căror axă este plană, convexă sau concavă. Pe suprafaţa axei se inseră spirociclic flori sesile.
Partea externă a calatidiului este acoperită cu hipsofile verzi sau colorate, aşezate adeseori imbricat,
prevăzute cu diferite anexe ce ajută la diseminarea calatidiilor. Calatidiile sunt izolate sau grupate în
inflorescenţe compuse. Calatidiul sau capitulul este protejat la exterior de unul sau mai multe rânduri de
bractei care alcătuiesc un involucru. Forma receptaculului şi a bracteilor constituie criterii de identificare
a genurilor acestei familii. Calatidiile pot fi solitare sau grupate în inflorescenţe compuse de tip racem,
corimb, spic, cimă. Florile actinomorfe sau zigomorfe prin avortare devin unisexuate sau sterile. Învelişul
floral este dublu. Caliciul redus la 5 dinţişori membranoşi, sau transformat în perişori, este reprezentat de
scuame sau de un papus, care poate însoţi fructul la diseminarea acestuia. Corola este formată din 5 petale
unite, în diferite moduri. Corola gamopetală poate avea diferite forme:

- Tubuloasă -cu petalele unite în formă de tub şi cu simetrie radiară. Florile sunt hermafrodite.

- Fals ligulate- zigomorfe posedînd o ligulă cu 3 dinţi rezultaţi din prelungirea a 3 petale, celelalte două
formând o buză redusă. Asemenea flori cu corola fals ligulată sunt sterile şi dispuse pe marginea
calatidiului, având diferite culori.

- În formă de pâlnie, zigomorfe, florile fiind de obicei sterile. Cele 5 lacinii sunt inegale cu aspect
bilabiat.

- Ligulate, aparţinând florilor zigomorfe şi hermafrodite.

Corola are formă de tub care la partea superioară se despică într-o ligulă terminată cu 5 dinţişori care
indică numărul petalelor concrescute. Androceul este format din 5 stamine cu filamentele libere, fixate pe
tubul corolei, cu anterele concrescute formând un tub prin care străbate stilul cu stigmatul bifurcat,
bifidat. Gineceul: inferior este bicarpelar, sincarp prevăzut cu un stil lung bifurcat în 2 stigmate, ovarul
este inferior bicarpelar.

Formula florală: K5-0 [C(5)A5]G(2)

Familia Liliaceae

Cuprinde plante ierboase geofite, cu bulbi, tuberculi sau rizomi, rar lemnoase, de obicei simpodial
ramificate. Au frunze întregi, liniar lanceolate, sesile, cu nervațiune paralelă sau arcuată, adesea în stadii
de filodiii, rar reduse și substituie de cladodii. Există specii cu frunze cu o teacă longitudinal despicată sau
închisă într-o ligulă. Florile sunt hermafrodite, solitare sau grupate în inflorescențe racemoase,
umbeliforme, spiciforme sau cimoase, dispuse terminal sau axilar, cu perigon petaloid, androceul cu 6
stamine, gineceul tricarpelar, superior, sincarp. Majoritatea florilor sunt sunt actinomorfe, rar zigomorfe.
Fructul este capsulă sau bacă. Semințele posedă albumen cărnos, embrion drept și un singur cotiledon, rar
două (Agapanthus). Biochimic familia se caracterizează prin conținutul de alcaloizi, glicozide, saponine și
rășini. Familia cuprinde 250 de genuri cu 4 000 de specii, răspândite în zona temperată și caldă se împarte
în șapte subfamilii: Melanthioideae, Asphodeloideae, Allioideae, Lilioideae, Asparagoideae,
Dracaenoideae, Smilacoideae. În România cresc 28 de genuri și 100 de specii.

* P3+3A3+3G3
Familia Rosaceae – caractere generale
• plante lemnoase sau
ierbacee, cu arealul mai
ales în emisfera nordică
• în total 3500 specii, care
aparţin la aprox. 100
genuri
• frunze alterne simple sau
compuse, cu stipele la
bază; florile sunt actinomorfe
organizate pe tipul 5,
caliciul simplu sau dublu
– dialisepal
• corola cu 5 petaledialipetal
• androceul polimer,
gineceul polimer sau
monomer;
• fructele sunt: folicule,
nucule, bace sau drupe.

Familia Scrophulariaceae - Caractere generale de recunoaștere


Familia grupează plante ierbacee, rareori lemnoase, cu frunzele opuse, uneori
spiralate simple, nestipelate, variate ca formă. Florile sunt zigomorfe, bisexuate şi pentamere,
cu pistilul dimer. Caliciul are cele 5 sepale unite, cel puţin la bază; una dintre ele, cea
superioară se reduce progresiv sau dispare total. Corola este zigomorfă, adesea bilabiată. Cele
5 stamine, alterne şi concrescute cu petalele, sunt rareori toate fertile, cea posterioară este
sterilă, redusă, staminoidală sau avortează, astfel rămân 4. Androceul devine didinam, cu cele
2 stamine anterioare mai lungi decât cele laterale; alteori rămân sterile sau dispar complet şi
rămân numai cele 2 laterale. Pistilul este format din 2 carpele, concrescute într-un ovar, cu 2
loji. În fiecare lojă se află numeroase ovule anatrope. Polenizarea este entomogamă, uneori
ornitogamă. Fructul este o capsulă dehiscenţă prin 2 valve sau prin pori. Sămânţa are un
embrion drept, cu albumen cărnos.
Formula florală: %K(5) [C(5) A5,4,2] G(2)
ÎNCRENGĂTURA PINOPHYTA (GYMNOSPERMATOPHYTA)-
CONIFERE

Cuprinde plante lemnoase cu tulpini ramificate monopodial mai rar simpodial. Frunzele pot fi
scvamiforme, lăţite, bilobate, aciculare, liniare, cu aspect de panglică, penat-divizate, persistente.
Majoritatea speciilor prezintă frunze sempervirescente dar în realitate ele se schimbă la 3-5 ani.
Asimilaţia clorofiliană se desfăşoară în toate anotimpurile, mai slab în cel rece.
Floarea unisexuată femelă este lipsită de ovar. Ovulul este liber, neînchis în carpele, sămânţa
formată după fecundaţie este nudă. Florile nu au înveliş floral şi sunt de obicei unisexuate
grupate în inflorescenţe: femele şi mascule. Plantele pot fi monoice sau dioice.
Conul femel este alcătuit din numeroase flori unisexuate, inserate în mod spiralat pe un ax. O
floare femelă este alcătuită dintr-o bractee fertilă la axila căruia se formează un ovul liber.
Suprapusă bracteei fertile se găseşte o bractee de protecţie, numită şi solz steril.
Conul mascul este considerat o singură floare, este alcătuit dintr-un ax pe care sunt inserate în
mod spiralat numeroase stamine şi 1-2 bractee de protecţie. Stamina este o frunză metamorfozată
în formă de solz pe care se află 2-8 saci polinici (microsporangi), cu numeroase granule de polen
(microspori).Granula de polen este o celulă haploidă, acoperită de două membrane între care se
află spaţii sferice cu aer. Polenizarea este anemogamă (cu ajutorul vântului). Gameţii masculi
sunt pluriflagelaţi sau fără flageli. Fecundarea este simplă, endospermul primar, haploid.
Procesul de fecundare este de lungă durată, aproximativ 1 an, sporofitul este predominant. Din
punct de vedere anatomic, coniferele se caracterizează prin: traheide cu punctuaţiuni areolate,
structuri secundare (prezintă creştere în grosime), aparat secretor intern reprezentat de canale
rezinifere, care secretă rășini.Încrengătura Pinophyta cuprinde patru clase: Cycadatae,
Ginkgoatae, Pinatae (Coniferopsida) și Gnetatae (Chlamydospermae).
Încrengătura Magnoliophyta, Angiospermatophyta
Magnoliofitele grupează atât plante lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, cât şi
ierbacee perene şi anuale. Angiospermele sunt mai evoluate decât gimnospermele,
fiind adaptate atât mediului terestru unde predomină formând păduri şi pajişti, cât
şi mediului mlăştinos şi acvatic. Majoritatea angiospermelor sunt autotrofe şi
numai puţine heterotrofe cu nutriţie saprofită (unele specii de orhidee) şi parazită.
Aparatul vegetativ este un corm, adaptat la viaţa de uscat numai la cele primitive.
Rădăcinile pot fi rămuroase, pivotante şi fasciculate. Tulpinile monopodial şi
simpodial ramificate, pot creşte suprateran, subteran (rizomi, tuberculi). Cilindrul
central este un eustel sau atactostel. În structura anatomică fasciculele lemnoase
sunt reprezentate prin trahee, numai la cele primitive (Magnoliales) există şi
traheide. Frunzele au forme şi mărimi diferite putând fi întregi, lobate sectate şi
compuse, distribuite pe tulpini altern, opus şi verticilat. Formaţiunile secundare
rezultate din diviziunea cambiului şi felogenului determină creşterea tulpinilor în
grosime. Organul caracteristic de reproducere al angiospermelor este floarea, care
a luat naştere din floarea angiospermelor străvechi. Apar învelişurile florale ce
protejează elementele de reproducere (androceul şi gineceul). Învelişurile florale-
periantul, poate fi dublu cînd este diferenţiat în caliciu şi corolă, precum şi simplu,
format dintr-un singur înveliş sepaloid ori petaloid. Sunt şi flori lipsite de periant
numite nude sau achlamidee. La numeroase angiosperme, pe receptacul, între
elementele florale, sau la baza lor se găsesc glande nectarifere (nectarine), care
favorizează polenizarea entomofilă, încrucişată. După polenizare (autogamă şi
alogamă), polenul ajuns pe stigmat germinează şi formează tubul polenic care
străbate stilul până ajunge în sacul embrionar din ovul. În vârful tubului polenic
înaintează celula vegetativă., urmată de celula generativă, care prin diviziune dă
naştere la doi gameţi numite spermatii. Ajunse în sacul embrionar, o spermatie se
uneşte cu oosfera dând naştere zigotului (2n), apoi embrionului cu 2-1 cotiledoane,
iar cea de a doua se contopeşte cu nucleul secundar al sacului embrionar formând
zigotul accesoriu (3n), din care prin mitoză rezultă endospermul secundar, bogat în
substanţe albuminoide. Din zigot se dezvoltă embrionul, format inițial numai din
meristeme primordiale. Embrionul este învelit în sămânță. Întregul ovul se
transformă în sămânţă care este închisă în fruct- apărut pentru prima dată în
evoluţia filogenetică
Încrengătura Pteridophyta
Primele cormofite de origine algală au fost ferigile, pteridofitele sau criptogamele vasculare.
Apariția ferigilor a marcat o etapă importantă în evoluția spre plantele superioare, mai ales
datorită prezenței vaselor de conducere. Pteridofitele sunt plante terestre sau acvatice, care au
apărut în cambrian, acum 530- 520 milioane de ani și au atins dezvoltarea maximă în carbonifer,
acum 300 milioane de ani, când au existat păduri de ferigi uriașe. Se consideră că la originea
pteridofitelor stau algele marine verzi, la care predomină sporofitul în defavoarea gametofitului.
Ferigile sunt primele plante superioare al căror corp, numit corm, este alcătuit din organe
vegetative adevărate, rădăcină, tulpină și frunze. Organele cormului s-au orientat în spațiu pe
două direcții: spre sol, rădăcina și spre lumină tulpina și frunzele. Această orientare este o
adaptare la viața terestră. Rădăcina principală la pteridofitele mature lipsește. Pe tulpina
subterană, rizom, se formează numeroase rădăcini secundare adventive, prevăzute în vârf cu
piloriză. Majoritatea rădăcinilor se ramifică dichotomic sau pseudodichotomic. Cele mai multe
pteridofite actuale sunt ierboase, cu un rizom subteran. Unele pteridofite tropicale posedă tulpini
supraterane lemnoase, columnare înalte de câțiva metri. Cele mai numeroase pteridofite posedă
tulpini cu ramificații dicotomice sau pseudodicotomice și numai puține verticilate sau
monopodiale. La unele specii apar tulpini fertile, lipsite de clorofilă, care formează spori. La
ferigi apar cele mai simple vase conducătoare lemnoase, traheide și liberiene, de unde și
denumirea de criptogame vasculare. Traheidele au pereți lignificați având și rol de susținere a
plantei și reprezintă un caracter de adaptare la viața terestră, ele au pereți despărțitori, astfel
circulația este lentă. Ferigile au toate tipurile de țesuturi vegetale adevărate. Frunzele au
organizare simplă și sunt foarte variate, prezentând epidermă superioară și inferioară, mezofil
asimilator și vase conducătoare. Înmulțirea sexuată se face prin spori, care se găsesc pe fața
inferioară a frunzelor. Din germinarea unui spor ia naștere o plantulă numită protal purtător de
organe reproducătoare pe partea inferioară, anteridiile și arhegoanele. Anteridiile conțin
anterozoizi iar arhegoanele oosfere. Anterozoidul este biflagelat și înoată activ spre oosfera
imobilă. În urma fecundației rezultă zigotul, care prin germinare, dă naștere unei plantule ce va
crește și va deveni feriga adultă.
Familia Fabaceae – caractere generale
Rădăcina – prezintă nodozități - bacterii fixatoare de azot (Rhizobium
leguminosarum)
Frunze: penat sau palmat compuse
Flori cu simetrie zigomorfă: K(5)C5A 5+5; (10) sau (9)+1G1 corola:
stindard + aripioare (2) + carena (2) androceul 5+5 libere, (10)
monoadelf, (9)+1 diadelf
Fructul : păstaie

Familia Brassicaceae
Specii cu valoare alimentara, condimentara, industrial, medicinala sau
ornamental.Plante ierboase, anuale, mai rar biennale cu frunze
alterne.Flori actinomorfe, foarte rar zigomorfe, grupate in inflorescente
racemoase.Androceul tetradinam, cu doua stamina externe cu filamente
scurte, iar la baza glande nectarifere si cu 4 stamine cu filament mai
lungi pe ciclul intern.Samanta aproape fara endosperm, testa acoperita
cu substante mucilaginoase.Contin glicozide sulfuroase, tioheterozide si
enzyme specifice ce le descompun.
Formula florala:
Se clasifica dupa fruct: cu fruct silicva/ silicula / lomenta