Sunteți pe pagina 1din 313

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Conf. univ. dr. CLAUDIU DOLTU

BUCUREŞTI
EDITURA ASE
2004
Copyright © 2004, Editura ASE
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii.

Adresă: Editura ASE


Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 701631
www.ase.ro
editura@net.ase.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


DOLTU, CLAUDIU
Economie : microeconomie şi macroeconomie/
Claudiu Doltu. – Bucureşti : Editura ASE, 2004

Bibliogr.
ISBN 973-594-536-3

33

ISBN 973-594-536-3

Editura ASE
Redactor: Lorena Stoica
Tehnoredactare computerizată: Doroty Ionescu
Copertă: Simona Buşoi
INTRODUCERE

În primul an de studii la Facultatea de Relaţii Economice


Internaţionale vei participa la două cursuri introductive de Economie
desfăşurate pe parcursul a două semestre. Obiectivul acestor cursuri este să
ajute studenţii să înţeleagă modul economic de gândire. Altfel spus,
participând la aceste cursuri te vei familiariza cu modul în care economiştii
analizează şi explică ceea ce se întâmplă într-o economie.
Mai devreme sau mai târziu, îţi vei căuta fie un loc stabil de muncă,
fie o slujbă temporară, fie vei încerca să îţi construieşti propria afacere.
Indiferent de dorinţele tale, experienţele în acest sens îţi vor fi influenţate,
într-o mare măsură, de condiţiile generale din economie – pe care nu le poţi
controla. Dacă vrei să devii un manager de succes va trebui să reuşeşti să
evaluezi atât impactul deciziilor altor manageri, cât şi impactul condiţiilor
macroeconomice asupra afacerii tale. Or, în acest sens, modul economic de
gândire este foarte util.
Acesta nu este un curs de Economie, ci doar un suport pentru cursul
şi seminariile de Economie (Microeconomie şi Macroeconomie). Dacă îl
cumperi şi îl foloseşti, verifici, implicit, veridicitatea primului Principiu din
Economie – „Nu există prânz gratuit”. Când îl cumperi, renunţi să mai
foloseşti banii respectivi la MacDonald’s sau renunţi să îi foloseşti pentru a
cumpăra bilete la un film. Totodată, ca orice individ raţional, vei compara
câştigurile şi costurile anticipate ale cumpărării acestui suport de curs. Cu
siguranţă, un câştig va consta în faptul că în timpul cursului de
Microeconomie, te poţi concentra mai mult să înţelegi expunerea
profesorului – eventual chiar pe un dialog cu profesorul – şi mai puţin pe a
scrie „tot ce auzi”.
Suportul de curs nu este suficient nici pentru a învăţa Economie şi,
din păcate, nici măcar pentru a promova examenele de Microeconomie şi
Macroeconomie din anul I. Suportul de curs te ajută, însă, să te descurci
mai uşor atunci când îţi completezi cunoştinţele cu informaţiile dintr-un
curs de Economie propriu-zis. Suportul de curs este ca o hartă – îţi arată
drumurile şi unele clădiri, dar nu şi ce este în clădirile respective. De
aceea, va trebui să îl completezi cu un curs de Economie propriu-zis. Poţi
opta între mai multe cursuri universitare, care alocă suficient spaţiu
informaţiilor descrise doar succint în acest suport.

Autorul
CUPRINS

1. PRINCIPIILE ECONOMIEI ..................................................................... 12

1.1 Cum decid indivizii.......................................................................................... 14


Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări .............................................. 14
Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea
altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine ............................ 15
Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale.................... 15
Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente ................................................... 16
1.2 Cum interacţionează indivizii .......................................................................... 17
Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant
la schimb poate fi mai bine situat................................................ 17
Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă
asigură o alocare eficientă a resurselor........................................ 18
Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii, rezultatele pieţei ................ 19
1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg ........................................................ 20
Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde
de capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii ......................... 20
Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile
tipăresc prea mulţi bani............................................................... 21
Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt
între inflaţie şi şomaj .................................................................... 21

2. MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE .................................................... 22

2.1 Economia ca ştiinţă ........................................................................................... 24


2.2 Economistul şi decizia de politică economică .................................................. 29
2.3 De ce există divergenţe între economişti .......................................................... 29
2.4 Modelul avantajului comparativ ....................................................................... 29
2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb............................................................ 31

3. OFERTĂ ŞI CERERE ................................................................................ 36

3.1 Cererea .............................................................................................................. 38


3.2 Oferta ................................................................................................................ 43
3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere................................................................... 46
3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii............................................................................. 48
4. OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR
DE OFERTĂŞI CERERE .......................................................................... 52

4.1 Elasticitatea ....................................................................................................... 54


4.2 Aplicaţii ale elasticităţii .................................................................................... 63

5. ALEGEREA RAŢIONALĂ ŞI COMPORTAMETUL


CONSUMATORULUI ................................................................................ 66

5. 1 Utilitatea şi consumatorul raţional ................................................................... 68


5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit............................................................ 69
5.3 Surplusul consumatorului ................................................................................. 70
5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe....................................................... 73

6. COMERŢUL INTERNAŢIONAL............................................................ 74

6.1 Condiţiile comerţului ........................................................................................ 76


6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale .................................... 78
6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor internaţionale ......................... 86

7. COSTUL ŞI PRODUCŢIA........................................................................ 90

7.1 Natura costurilor ............................................................................................... 92


7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt ............................................................... 93
7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară .................................................... 98

8. OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ .......... 100

8.1 Conceptul de structură a pieţei........................................................................ 102


8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt................................................. 104
8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţ perfectă ........................... 112

9. TEORIA MONOPOLULUI...................................................................... 116

9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur................................................ 118


9.2 Discriminarea prin preţuri............................................................................... 123
9.3 Monopolul şi eşecul pieţei .............................................................................. 123
9.4 Regularizarea monopolului natural................................................................. 125

10. OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ ............ 126

10.1 Concentrarea pieţei ....................................................................................... 128


10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere........................................ 129
10.3 Teoria concurenţei monopolistice................................................................. 133
11. MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI:
MODELUL COURNOT ŞI TEORIA JOCURILOR...................... 136

11.1 Modelul Cournot........................................................................................... 138


11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie ........................................................ 139
11.3 Jocuri cu sumă zero....................................................................................... 139
11.4 Jocuri cu sumă pozitivă................................................................................. 141

12. ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI ....................................... 144

12.1 Guvernul în economia României .................................................................. 146


12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec al pieţei...................... 149
12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrarii rentei şi eşecul intervenţiei
guvernamentale............................................................................................. 152

13. PIEŢELE FACTORILOR STABILIREA PREŢURILOR


PE PIEŢELE FACTORILOR............................................................... 154

13.1 Cererea de factori de producţie ..................................................................... 156


13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii................................................................... 161

14. MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI........................................ 168

14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie...................................................... 170


14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB) ........................................................ 171
14.3 Componentele produsului intern brut ........................................................... 171
14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern brut real ............................. 172
14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică............................................... 174
14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv........................................................................... 174

15. MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII ................................................... 176

15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC).............................................................. 178


15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei ................................ 181

16. ECONOMISIRE, INVESTIŢII ŞI SISTEMUL FINANCIAR .... 184

16.1 Instituţii financiare în economia României ................................................... 186


16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale ........................................ 189
16.3 Piaţa fondurilor ............................................................................................. 191
17. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI ................................................ 196

17.1 Identificarea şomajului ................................................................................. 198


17.2 Legislaţia salariului minim............................................................................ 202
17.3 Sindicate şi negocieri colective ..................................................................... 203
17.4 Teoria salariilor de eficienţă................................................................ 204

18. SISTEMUL MONETAR ........................................................................ 206

18.1 Ce sunt banii ................................................................................................. 208


18.2 Banii în economia României......................................................................... 209
18.3 Sistemul bancar............................................................................................. 210

19. BANII ŞI INFLAŢIA .............................................................................. 220

19.1 Teoria clasică a inflaţiei ................................................................................ 222


19.2 Teoria cantitativă a banilor ........................................................................... 224
19.3 Seniorajul ...................................................................................................... 228
19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii............................................................................... 228
19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani ................................................. 230
19.6 Costurile sociale ale inflaţiei......................................................................... 232

20. ECONOMIE DESCHISĂ – CONCEPTE DE BAZĂ .................... 234

20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital.................................................. 236


20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale:
cursuri de schimb nominale şi reale............................................................. 239
20.3 O teorie a determinării cursului de schimb:
Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)........................................................... 242

21. UN MODEL MACROECONOMIC AL ECONOMIEI DESCHISE...246

21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală şi străină ............................... 248


21.2 Echilibrul în economia deschisă ................................................................... 251
21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile diferitelor
evenimente într-o economie deschisă ........................................................... 254

22. CERERE AGRREGATĂ ŞI OFERTĂ AGREGATĂ .................... 258

22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice ........................................................ 260


22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul
cerere agregată – ofertă agregată ................................................................. 262
22.3 Ajustarea automată a economiei ................................................................... 267
23. POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ
ŞI CEREREA AGREGATĂ ................................................................. 272

23.1 Politica monetară şi cererea agregată............................................................ 274


23.2 Politica fiscală şi cererea agregată ................................................................ 280
23.3 Politici de stabilizare a economiei ................................................................ 284

24. Modelul acceleraţionist al inflaţiei............................................ 286

24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei................................................................ 288


24.2 Efectele accelerării inflaţiei .......................................................................... 290
24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go ................................................... 295

BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 301
CAPITOLUL 1

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Economia studiază alocarea resurselor rare.

ƒ Economia studiază renunţările la care oamenii sunt


siliţi să recurgă.

ƒ Ce este costul de oportunitate.

ƒ Ce înseamnă analiză marginală.

ƒ Cum afectează stimulentele comportamentul


indivizilor.

ƒ De ce comerţul între indivizi şi între ţări poate fi


benefic pentru fiecare.

ƒ Cum sunt alocate resursele de pieţe.

ƒ Ce determină anumite evoluţii în economie.


1.1 Cum adoptă indivizii decizii
Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări
Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui
lucru la care se renunţă pentru a-l obţine
Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei
marginale
Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente

1.2 Cum interacţionează indivizii


Principiul 5: În urma schimbului voluntar fiecare
participant la schimb poate fi mai bine situat
Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă
asigură o alocare eficientă a resurselor
Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii rezultatele
pieţei

1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg


Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de
capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii
Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc
prea mulţi bani
Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt între
inflaţie şi şomaj
PRINCIPIILE ECONOMIEI

1.1 CUM ADOPTĂ INDIVIZII DECIZII


1.2

Raritate Natura limitată a resurselor societăţii.

Aşa cum o familie nu poate oferi fiecărui membru tot ceea ce el îşi doreşte,
nici o societate (ca întreg) nu poate oferi fiecărui individ cel mai înalt
standard de viaţă la care el poate să aspire.

Economia Studiază alegerile pe care le fac oamenii şi


acţiunile pe care ei le întreprind pentru a da
cea mai bună utilizare resurselor rare,
urmărind satisfacerea intereselor lor.

Principiile economiei se grupează în trei clase:

Cum decid indivizii;


Cum interacţionează indivizii în cadrul societăţii;
Cum funcţionează economia ca un întreg.

Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări


(„Nu există prânz gratuit”)

Un student trebuie să decidă cum să-şi împartă timpul de studiu între diferite
materii.

O familie trebuie să decidă cum alocă venitul gospodăriei.

Indivizii grupaţi în societate se confruntă cu diferite compromisuri/renunţări


(de exemplu, apărare naţională vs. bunuri de consum; reglementări pentru
protecţia mediului vs. reducerea veniturilor proprietarilor firmelor,
reducerea veniturilor lucrătorilor; eficienţă vs. echitate).

Cu cât o societate alocă mai multe resurse pentru apărare naţională, cu atât
mai puţine resurse pot fi alocate pentru creşterea standardului de viaţă.
Principiile economiei 15

Legile care obligă firmele să diminueze poluarea cresc costurile de


producţie pentru bunurile şi serviciile oferite de firme.

Eficienţă Capacitatea unei societăţi de a obţine cât mai


mult posibil din resursele rare de care dispune.
Echitate Capacitatea unei societăţi de a distribui
prosperitatea economică, într-un mod echitabil,
între membrii ei.

Unele politici, cum sunt cele care se referă la asistenţa socială sau la ajutorul
de şomaj, încearcă să ajute pe acei membri ai societăţii care au performanţe
economice mai mici şi/sau nu se pot descurca singuri. Alte politici, cum
sunt cele care se referă la impozitarea venitului, cer membrilor societăţii
care au succes financiar să contribuie mai mult decât alţi membri ai
societăţii (care au un succes financiar mai mic) la susţinerea guvernului.
Deşi aceste politici au calitatea de a realiza o echitate mai mare, ele au un
cost sub forma reducerii eficienţei.
Cunoaşterea faptului că indivizii se confruntă cu renunţări/compromisuri nu
este suficientă pentru a şti ce decizii adoptă sau ar trebui să adopte indivizii.
Totuşi, dacă oamenii iau în considerare compromisurile/renunţările pe care
le presupun deciziile lor de-a lungul vieţii, creşte probabilitatea de a lua
decizii bune (analizarea compromisurilor înseamnă, de fapt, analizarea
opţiunilor disponibile).

Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru


la care se renunţă pentru a-l obţine

Adoptarea deciziilor necesită compararea costurilor şi a beneficiilor acţiunilor


în desfăşurare. Totodată, costul unei acţiuni ar putea să nu fie atât de evident
cum pare la o primă vedere.

Cost de oportunitate Valoarea şanselor sacrificate ca urmare a


deciziei de a folosi resursele disponibile
într-un mod şi nu în altul.

Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale

În viaţa de zi cu zi, deciziile ocolesc situaţiile extreme.


Schimbări marginale Mici ajustări ale unui plan în curs de desfăşurare.
16 Microeconomie

Indivizii şi firmele pot adopta decizii mai bune pe baza analizei marginale.
Un decident raţional se angajează într-o acţiune dacă şi numai dacă
beneficiul marginal generat de acţiunea respectivă este mai mare decât
costul ei marginal.

Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente

Deoarece oamenii decid comparând costurile şi beneficiile deciziilor lor,


comportamentul indivizilor se poate schimba atunci când se modifică
beneficiile sau costurile. Altfel spus, indivizii răspund la stimulente.

Politicile publice afectează costurile şi beneficiile pe care le implică


acţiunile indivizilor şi, de aceea, ele influenţează comportamentul
oamenilor. De exemplu, impunerea unei taxe asupra benzinei încurajează
oamenii să folosească maşini cu litraj mic (un consum mai mic de benzină).
De asemenea, taxele mari asupra benzinei încurajează indivizii să folosească
în mai mare măsură mijloacele de transport în comun, comparativ cu
folosirea autoturismelor proprii sau să se mute cu locuinţa mai aproape de
locul de muncă.

Atunci când decidenţii în politica publică ignoră sau nu reuşesc să înţeleagă


modul în care politicile lor afectează stimulentele, ei obţin rezultate departe
de cele dorite.

Exemplu: Legislaţia privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice


obligă producătorii de autoturisme să doteze maşinile cu diferite dispozitive
de siguranţă, între care centurile de siguranţă pentru pasageri.

Efectul direct al acestei legislaţii este evident: în toate autoturismele există


centuri de siguranţă, mai mulţi pasageri folosesc centura de siguranţă şi
astfel creşte probabilitatea de supravieţuire a lor în caz de accident. Altfel
spus: Centura de siguranţă salvează vieţi.

Dar,

Oamenii îşi schimbă comportamentul ca răspuns la stimulentul care îi


priveşte. Comportamentul relevant este viteza şi atenţia cu care sunt
conduse autovehiculele. Conducerea autovehiculului cu viteză redusă şi cu
atenţie crescută este costisitoare, deoarece consumă timpul şi energia
conducătorului auto.
Principiile economiei 17

Atunci când decide cât de sigur să circule, indivizii raţionali compară


beneficiul marginal generat de siguranţă şi costul marginal al siguranţei. În
acest fel se explică de ce oamenii circulă cu viteză mai mică atunci când
şoselele sunt acoperite cu gheaţă sau zăpadă, decât atunci când şoselele sunt
curate.

Centura de siguranţă reduce costurile accidentelor pentru şoferi, deoarece


purtarea ei reduce probabilitatea decesului sau a vătămărilor grave în urma
unui accident. Prin urmare, centura de siguranţă reduce beneficiul generat de
conducerea autoturismului cu viteză mică şi cu atenţie ridicată. În
consecinţă, rezultatul final este creşterea numărului de accidente, o scădere
mică a numărului de şoferi decedaţi şi o creştere a numărului de pietoni şi
biciclişti accidentaţi.

Lecţie:

Pentru analizarea oricărei politici publice trebuie luate în considerare nu


numai efectele ei directe, dar şi efectele ei indirecte, care sunt generate de
alterarea stimulentelor. Dacă o decizie de politică publică afectează
stimulentele, oamenii îşi schimbă comportamentul.

1.2 CUM INTERACŢIONEAZĂ INDIVIZII

Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant


la schimb poate să fie mai bine situat

Examplul 1: Concurenţa între firmele din Ungaria şi firmele din România

Este adevărat, multe firme din Ungaria oferă produse alimentare similare cu
cele oferite de firmele din România.

Dar,

Comerţul dintre România şi Ungaria nu este o întrecere sportivă în care o


echipă pierde şi alta câştigă. Dimpotrivă, comerţul între două ţări face ca
fiecare ţară să câştige.
18 Microeconomie

Examplul 2: Ce afectează liberul schimb propria voastră famile


Când un membru al familiei tale caută un loc de muncă, el intră în
competiţie cu membrii altor familii care, la rândul lor, caută un loc de
muncă. De asemenea, familiile intră în competiţie şi atunci când merg la
cumpărături – fiecare familie vrea să cumpere cele mai bune produse şi
servicii, cu cele mai mici preţuri posibile.
Dar,
În ciuda acestei concurenţe, familia ta nu ar fi mai bine situată dacă s-ar
izola de celelalte familii din societate. Dacă s-ar izola, o familie ar trebui să
consume doar ceea ce produce singură – de la îmbrăcăminte, până la
locuinţă şi spectacole de divertisment sau filme.
Orice familie are mai mult de câştigat folosindu-şi abilitatea de a schimba
cu alţi membri ai societăţii bunuri şi servicii.
Schimbul (comerţul) permite fiecărui individ să se specializeze în activitatea
pe care o poate desfăşura cel mai bine. Intrând în relaţii de schimb, oamenii
pot cumpăra o varietate mai mare de bunuri şi servicii cu costuri mai mici.

Lecţii:

⇒ Ţările, ca şi familiile, câştigă atunci când îşi folosesc abilitatea de a


intra în relaţii de schimb;
⇒ Schimbul (comerţul) permite ţărilor să se specializeze în activităţile
pe care le desfăşoară cel mai bine şi le permite să se bucure de o
varietate mai mare de bunuri şi servicii;
⇒ Maghiarii, ca şi germanii sau egiptenii sunt, pentru români, atât
concurenţi, cât şi parteneri în economia mondială.

Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură


o alocare eficientă a resurselor

Înainte de anul 1990, economia României funcţiona pe baza premisei că


planificarea centralizată la nivelul guvernului poate să ghideze activitatea
economică. Planificatorii centrali decideau ce bunuri şi servicii să se
producă, în ce cantităţi să fie produse şi cine să le consume. Teoria din
spatele planificării centralizate susţinea că doar guvernul poate organiza
activitatea economică în aşa fel încât să promoveze bunăstarea economică la
nivelul întregii ţări.
Principiile economiei 19

Astăzi, cele mai multe ţări, care înainte de anii 1990 aveau economii
centralizate, au abandonat acest sistem şi încearcă să promoveze economia
bazată pe legile pieţei.
Economie de piaţă O economie care alocă resursele prin deciziile
descentralizate ale unei multitudini de firme şi
gospodării, care interacţionează pe pieţe pentru
a dobândi bunuri şi servicii.

Într-o economie de piaţă, indivizii sunt preocupaţi în primul rând de propria


bunăstare şi nimeni nu urmăreşte bunăstarea economică a societăţii ca
întreg. Cu toate acestea, deşi procesul de decizie privind alocarea resurselor
este descentralizat şi deşi interesul personal este dominant, economiile bazate
pe piaţă au obţinut un succes remarcabil în organizarea activităţii economice
în aşa fel încât aceasta să promoveze bunăstarea economică generală.

Cum de este posibil acest lucru?

Preţurile sunt instrumentul cu care „mâna invizibilă” conduce activitatea


economică.

Preţurile reflectă atât valoarea pe care societatea o atribuie unui bun, cât şi
costul producerii lui. Deoarece gospodăriile şi firmele folosesc preţurile
atunci când decid ce să cumpere şi ce să vândă, ele ţin seama, în mod
implicit, şi de valoarea beneficiilor şi costurilor sociale ale acţiunilor lor.

Preţurile ghidează decidenţii individuali spre atingerea unor rezultate care,


în multe cazuri, maximizează bunăstarea la nivelul întregii societăţi.

Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţi rezultatele pieţei

Intervenţia guvernului în economie este justificată de două argumente:


promovarea eficienţei şi promovarea echităţii. De aceea, cele mai multe
politici guvernamentale urmăresc fie să mărească „prăjitura economică”, fie
să schimbe modul în care ea se împarte în societate.
Uneori, din diferite motive, mâna invizibilă nu funcţionează – piaţa eşuează
în alocarea eficientă a resurselor.
Eşec al pieţei O situaţie în care piaţa eşuează în alocarea
eficientă a resurselor.
20 Microeconomie

Externalitate Impactul acţiunilor unei persoane asupra


bunăstării altei persoane din vecinătate.

Putere de piaţă Abilitatea unui singur actor economic (sau a


unui grup mic de actori) de a influenţa
substanţial preţurile pieţei.

Afirmaţia conform căreia, uneori, guvernul poate să îmbunătăţească


rezultatele pieţei nu presupune şi faptul că guvernul reuşeşte întotdeauna
acest lucru. Politicile publice nu sunt făcute de îngeri, ci sunt rezultatul unor
procese politice, care sunt departe de a fi perfecte. Uneori, sunt promovate
anumite politici doar cu scopul de a îmbogăţi anumite grupuri de indivizi.
Alteori, sunt promovate politici cu bune intenţii, dar cei care le promovează
nu deţin suficiente informaţii pentru a decide astfel încât să genereze
rezultatele dorite.

1.3 CUM FUNCŢIONEAZĂ ECONOMIA CA ÎNTREG

Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea


ei de a produce bunuri şi servicii

Atât diferenţele între standardele de viaţă dintre ţări, cât şi schimbările în


standardele de viaţă sunt explicate de diferenţele de productivitate care
există în diferite ţări.

Productivitate Cantitatea de bunuri şi servicii rezultată din


fiecare oră de muncă a unui lucrător.

Implicaţii pentru politicile publice:

Cum afectează politicile publice abilitatea de a produce bunuri şi servicii?


Pentru a creşte standardele de viaţă, decidenţii în politicile publice trebuie să
crească productivitatea în economie, prin asigurarea posibilităţii ca lucrătorii
să dobândească un nivel ridicat de educaţie şi prin asigurarea accesului
întreprinzătorilor la resursele necesare şi la cele mai bune tehnologii disponibile.

Dar,

Deficitul bugetului guvernamental – cheltuieli ale guvernului mai mari decât


veniturile acestuia – are un impact nefavorabil asupra productivităţii în
economie. Atunci când guvernul trebuie să-şi finanţeze deficitul, se
Principiile economiei 21

împrumută pe pieţele financiare, în acelaşi mod în care se împrumută o


firmă pentru a-şi extinde activitatea sau un invidid, pentru a-şi finanţa
studiile. Atunci când guvernul se împrumută, reduce cantitatea de fonduri
disponibile pentru indivizi şi pentru firme.

Deficitul bugetar reduce investiţiile în capital fizic. Cum investiţii mai mici
astăzi înseamnă o productivitate mai mică în viitor, deficitul bugetar
împiedică ridicarea standardului de viaţă la nivelul unei societăţi.

Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani

Inflaţie O creştere a nivelului general al preţurilor în economie.

Lecţii din istoria economică:

Atunci când autorităţile pun în circulaţie mari cantităţi de bani, valoarea


banilor scade (Germania, în anul 1920).

Nivelul înalt al inflaţiei este asociat cu creşterea rapidă a cantităţii de bani


(România, în anii 1992-1993), iar un nivel mai scăzut al inflaţiei este asociat
cu o creştere mai mică a cantităţii de bani (România în prezent).

Principiul 10: Societatea are de ales, pe termen scurt, între inflaţie şi şomaj

Dacă inflaţia poate fi explicată atât de uşor, de ce decidenţii în politica


economică reuşesc atât de greu să scadă inflaţia?

Reducerea inflaţiei este însoţită adesea de o creştere temporară a şomajului.

Curba Phillips O reprezentare grafică a compromisului pe termen


scurt între inflaţie şi şomaj.

De ce există acest compromis pe termen scurt?

În economie nu toate preţurile se ajustează imediat la scăderea cantităţii de


bani (pe termen scurt, preţurile sunt rigide). Atunci când autorităţile
micşorează cantitatea de bani din economie, volumul cheltuielilor efectuate
de indivizi scade. Cheltuielile mai mici, împreună cu preţurile care se
menţin la un nivel înalt, diminuează volumul de vânzări al firmelor.
Scăderea vânzărilor determină firmele să concedieze lucrători. Prin urmare,
reducerea cantităţii de bani creşte temporar şomajul – până în momentul în
care preţurile se ajustează la această schimbare.
CAPITOLUL 2

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Rolul ipotezelor şi al modelelor în ştiinţa economică.

ƒ Modelul fluxului circular şi frontiera posibilităţilor


de producţie.

ƒ Distincţia dintre microeconomie şi macroeconomie.

ƒ Distincţia dintre economia pozitivă şi economia


normativă.

ƒ De ce economiştii nu se înţeleg întotdeauna între ei.

ƒ Ce este avantajul comparativ.

ƒ Cum se aplică teoria avantajului comparativ în viaţa


de zi cu zi.
2.1 Economia ca ştiinţă

Ö Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi


reluarea observării
Ö Rolul ipotezelor
Ö Modele economice
Ö Fluxul circular
Ö Frontiera posibilităţilor de producţie
Ö Microeconomie şi macroeconomie

2.2 Economistul şi decizia de politică economică

Ö Economie pozitivă şi economie normativă

2.3 De ce există divergenţe între economişti

2.4 Modelul avantajului comparativ

2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb


MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE

Fiecare ştiinţă are un limbaj propriu şi un mod de gândire propriu.


Economia nu face excepţie de la această realitate. De exemplu, economiştii
utilizează concepte proprii: ofertă şi cerere, elasticitate, avantaj comparativ,
surplus al consumatorului, pierdere socială.

2.1 ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ

Economiştii încearcă să abordeze analizele lor cu obiectivitatea specifică


ştiinţei: formulează o teorie, culeg date şi apoi analizează datele pentru a
verifica dacă teoria formulată se susţine sau este respinsă.

Esenţa ştiinţei este metoda ştiinţifică – dezvoltarea neutră a unor teorii care
explică modul în care funcţionează lumea şi testarea acestor teorii.

Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării

Exemplul 1:

Un economist dintr-o anumită ţară observă că preţurile cresc rapid. Plecând


de la această observare, el încearcă să elaboreze o teorie a inflaţiei.

Teoria ar putea presupune că inflaţia apare atunci când autorităţile măresc


prea rapid cantitatea de bani din economie. (Acesta este şi unul dintre cele
10 principii ale economiei).

Pentru a testa această teorie, economistul poate culege şi analiza date cu


privire la preţuri şi la cantitatea de bani din mai multe ţări. În cazul în care
nu ar exista nici o legătură între ritmul de creştere al preţurilor şi creşterea
cantităţii de bani, economistul ar începe să aibă îndoieli cu privire la
validitatea teoriei sale. Dacă, însă, creşterea preţurilor şi creşterea cantităţii
de bani sunt semnificativ corelate – aşa cum în realitate este cazul –
economistul ar deveni mult mai încrezător în validitatea teoriei lui.
Modul economic de gândire 25

Spre deosebire de alte ştiinţe, în Economie experimentele sunt foarte greu


de realizat. De exemplu, un economist care studiază inflaţia nu are
posibilitatea să manipuleze politica monetară a unei ţări doar pentru a
genera date utile studiului său.

În mod obişnuit, economiştii trebuie să foloseasă datele care sunt


disponibile. Pentru economişti, evoluţiile întâlnite de-a lungul timpului – şi
care sunt surprinse de istorie – sunt cel mai bun înlocuitor al experimentelor.

Rolul ipotezelor

Ipotezele uşurează înţelegerea realităţii.

Exemplul 2:
Pentru studierea efectelor comerţului internaţional să considerăm că în lume
există doar două ţări şi două produse.

Desigur, lumea reală este mult mai complexă. Dar, odată înţelese efectele
comerţului internaţional pentru doar două ţări şi două produse – într-o lume
imaginară – aceste efecte pot fi mult mai uşor înţelese în contextul unei lumi
mult mai complexe.

Arta gândirii ştiinţifice constă în selectarea ipotezelor utilizate pentru a


explica un fenomen. Întotdeauna utilizarea unor ipoteze diferite conduce la
concluzii diferite în studierea aceleiaşi probleme.

Exemplul 3:

Ce se întâmplă în economie atunci când autorităţile alterează cantitatea de


bani din economie? (care este răspunsul preţurilor?)

Plecând de la faptul că multe preţuri din economie se modifică în mod


aleator, pentru studierea efectelor pe termen scurt ale unei asemenea politici,
se pot formula două ipoteze:

Prima ipoteză: mişcarea preţurilor nu este semnificativă.

A doua ipoteză: preţurile sunt rigide.

Pentru studierea efectelor pe termen lung ale acestei politici, se poate


formula o altă ipoteză: preţurile sunt flexibile.
26 Microeconomie

Modele economice
În mod frecvent, modelele economice constau în grafice şi ecuaţii; ele omit,
în mod deliberat, multe detalii pentru a permite concentrarea atenţiei asupra
aspectelor considerate importante.
Model O reprezentare simplificată a modului în care
se desfăşoară anumite fapte economice.
Previziune condiţională O predicţie asupra viitorului evenimentelor
economice, formulată adesea astfel: „Dacă A,
atunci B, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.
Modelul fluxului circular
Fluxul circular Un model simplificat al economiei care arată
fluxurile monetare şi de bunuri dintre
gospodării şi firme.
Figura 2.1 Modelul fluxului circular

PIEŢELE BUNURILOR
Venituri Cheltuieli
ŞI SERVICIILOR
Firmele vând
Gospodăriile cumpără
Bunuri Bunuri
şi servicii şi servicii
vândute cumpărate

FIRMELE GOSPODĂRIILE
Produc şi vând bunuri Cumpără şi consumă bunuri
şi servicii şi servicii
Angajează şi utilizează Deţin şi vând factori
factori de producţie de producţie

Inputuri Muncă,
pentru pământ
producţie PIEŢELE FACTORILOR şi capital
DE PRODUCŢIE
Gospodăriile vând
Salarii, Firmele cumpără Venit
rentă
şi profit
Modul economic de gândire 27

Această diagramă este o reprezentare simplificată a modului de organizare a


economiei. Milioane de gospodării şi firme decid individual. Gospodăriile şi
firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele
vând şi gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile
sunt vânzători şi firmele sunt cumpărători. Săgeţile dinspre exterior
reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior reprezintă fluxul de
bunuri şi servicii.

Frontiera posibilităţilor de producţie

Figura 2.2 Frontiera posibilităţilor de producţie

B
Pantofi (miloane
perechi/an)

D
E

Costul de oportunitate este


înclinaţia frontierei
A
Compact discuri (milioane/an)

Frontiera posibilităţilor Un grafic care arată combinaţiile posibile de


de producţie bunuri care pot fi produse într-o economie în
condiţii date de înzestrare cu factori de
producţie şi tehnologie.
28 Microeconomie

Figura 2.3 Expansiunea frontierei posibilităţilor de producţie

Pantofi (milioane perechi/an)


FPP3

FPP2

FPP1

Compact discuri (milioane/an)

Microeconomie şi macroeconomie

Domeniul de cercetare al Economiei este divizat în două sub-domenii:


Microeconomie şi Macroeconomie.

Microeconomie Studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor


economici (gospodării, firme, guvern etc.).

De exemplu, un microeconomist ar putea studia efectele controlului chiriilor


asupra pieţei imobiliare din Bucureşti, impactul concurenţei firmelor străine
asupra industriei alimentare din România, sau efectele învăţământului
obligatoriu asupra veniturilor lucrătorilor.

Macroeconomie Studiul fenomenelor economice generale,


incluzând inflaţia, şomajul şi creşterea
economică.
Modul economic de gândire 29

De exemplu, un macroeconomist ar putea studia efectele împrumuturilor


contractate de guvern asupra ratelor dobânzii, modificarea ratei şomajului
sau diferite politici de creştere a standardului de viaţă.

2.2 ECONOMISTUL ŞI DECIZIA DE POLITICĂ ECONOMICĂ

Economie pozitivă şi economie normativă

Economie pozitivă O abordare a ştiinţei economice care operează


cu afirmaţii despre faptele economice şi
despre legăturile dintre ele.

Exemplu: „Legislaţia salariului minim generează şomaj.”

Economie normativă O abordare a ştiinţei economice concentrată


pe elaborarea de judecăţi de valoare în legătură
cu politici economice sau în legătură cu
condiţiile economice (ce condiţii economice
sunt bune sau rele).

Exemplu: „Guvernul ar trebui să mărească bursele studenţilor.”

2.3 DE CE EXISTĂ DIVERGENŢE ÎNTRE ECONOMIŞTI

Economiştii pot să nu fie de acord în legătură cu validitatea teoriilor


pozitive alternative care explică diverse fenomene.

Economiştii pot avea credinţe în valori diferite şi, prin urmare, diferite
concepţii normative asupra obiectivelor de politică economică.

2.4 MODELUL AVANTAJULUI COMPARATIV

Avantaj comparativ Abilitatea de a produce un bun sau un serviciu


cu un cost de oportunitate mai mic decât alt
individ sau decât o altă ţară.
30 Microeconomie

Principiul avantajului comparativ (exemplu)

SUA România
1 tractor = 100 ore de muncă 1 tractor = 500 ore de muncă
1 pereche pantofi = 2 ore de muncă 1 pereche pantofi = 5 ore de muncă

SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare


pentru a produce cu un tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a
50 perechi de pantofi.

România: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de


tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă
renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi.

Aşadar, România are un avantaj comparativ în producţia de pantofi.

Presupunem că fiecare ţară produce iniţial 1 milion de tractoare pe an şi


100 milioane perechi de pantofi pe an. Apoi, fiecare ţară îşi modifică
producţia în direcţia în care are un avantaj comparativ.

ƒ SUA produc în plus 100.000 tractoare pe an, modificând astfel


producţia de pantofi cu 10 milioane ore de muncă; producţia de
pantofi scade cu 5 milioane perechi;

ƒ România îşi măreşte producţia de pantofi cu 7 milioane perechi pe


an, modificând astfel cu 35 milioane ore de muncă producţia de
tractoare; producţia de tractoare scade cu 70.000 tractoare.

În urma acestor modificări, producţia anuală din ambele bunuri a crescut:

ƒ În SUA, producţia de tractoare a crescut cu 100.000 bucăţi. În


România producţia de tractoare a scăzut cu 70.000 de bucăţi.
Câştigul total net este de 30.000 tractoare;

ƒ În România, producţia de pantofi a crescut cu 7 milioane perechi. În


SUA producţia de pantofi a scăzut cu 5 milioane perechi. Câştigul
total net este de 2 milioane perechi de pantofi.
Modul economic de gândire 31

Câştiguri din comerţ (exemplu)

SUA România
A. Înainte de schimb

Tractoare produse 1.000.000 Tractoare produse 1.000.000


consumate 1.000.000 consumate 1.000.000
Pantofi (perechi) Pantofi (perechi)
produse 100.000.000 produse 100.000.000
consumate 100.000.000 consumate 100.000.000
B. După schimb

Tractoare produse 1.100.000 Tractoare produse 930.000


exportate ............... exportate ...............
consumate ............... consumate ...............
Pantofi (perechi) Pantofi (perechi)
produse 95.000.000 produse 107.000.000
exportate ............... exportate ...............
consumate ............... consumate ...............

Stabiliţi o cale de negociere între cele două ţări pe marginea repartizării


surplusului total de producţie (tractoare şi pantofi).

2.5 INTERDEPENDENŢĂ ŞI CÂŞTIGURI DIN SCHIMB

Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămână. Ei îşi pot aloca


timpul pentru a cultiva cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite
proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai au condiţii diferite şi,
firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemânare (vezi tabelul de mai jos).

Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai

Ore necesare producerii Cantitate produsă


unui kilogram de: în 40 de ore:
Cartofi Carne Cartofi Carne
Emil 10 ore/kg 20 ore/kg 4 kg 2 kg
Mihai 8 ore/kg 1 oră/kg 5 kg 40 kg
32 Microeconomie

Figura 2.4 Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai

Emil Mihai

Carne (kg) Carne (kg)


40

B
2 20
A
1

0 2 4 0 2,5 5
Cartofi (kg) Cartofi (kg)

Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi


pe care le pot produce Emil şi Mihai.

Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine
(săptămânal) 4 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul
pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă
Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore
pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe
frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine
(săptămânal) 5 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul
pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de carne şi zero kg de cartofi.
Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de
ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe
frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Emil şi Mihai rămân izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consuma
exact ceea ce produce. Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se
specializează într-o anume activitate şi intră în relaţii de schimb.
Modul economic de gândire 33

După câţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B,
Mihai face o propunere:

Mihai: Emil, îţi propun o afacrere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi


să îţi aloci tot timpul cultivării cartofilor. În acest fel, dacă aloci
40 de ore pe săptămână cultivării cartofilor vei produce (săptămâ-
nal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau
în schimb 3 kg de carne. Astfel, vei putea consuma săptămânal
3 kg de cartofi şi 3 kg de carne, mai bine decât situaţia de acum,
când consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne.

Emil: Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui
aşa ceva. Dacă afacerea este atât de bună pentru mine nu poate fi
bună şi pentru tine…

Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe


săptămână pentru creşterea animalelor şi 16 ore pentru cultivarea
cartofilor, obţin (săptămânal) 24 kg de carne şi 2 kg de cartofi.
După ce îţi dau ţie 3 kg de carne în schimbul 1 kg de cartofi voi
avea 21 kg of carne şi 3 kg de cartofi. În acest fel, voi avea cantităţi
de carne şi cartofi mai mari decât am acum.

Figura 2.5 Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului

Emil Mihai

Carne (kg) Consumul Carne (kg)


după schimb
40
C Consumul
3 după schimb
D
Consumul în 21
2
condiţii de 20 B Consumul în
A izolare condiţii de
1
izolare

0 2 3 4 0 2,5 3 5
Cartofi (kg) Cartofi (kg)
34 Microeconomie

Schimbul propus oferă ambilor posibilitatea de a dispune de cantităţi mai


mari din ambele bunuri. Acest lucru nu ar fi fost posibil în condiţii de
izolare. După schimb, Emil poate să consume combinaţia din punctul C, în
loc de cea din punctul A, iar Mihai poate dispune de combinaţia din punctul D,
în loc de cea din punctul B.

Costul unei activităţi poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă: în loc să se


compare inputurile necesare unei activităţi, se pot compara costurile de
oportunitate.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Mihai:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Mihai are nevoie de 8 ore de muncă.


Alocând 8 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Mihai alocă 8 ore
mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Mihai are nevoie de numai 1 oră
pentru a produce 1 kg de carne, 8 ore de muncă generează 8 kg de carne.
Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru
Mihai este 8 kg de carne.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Emil:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Emil are nevoie de 10 ore de muncă.


Alocând 10 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Emil alocă 10 ore
mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Emil are nevoie de 20 ore pentru a
produce 1 kg de carne, 10 ore de muncă generează 0,5 kg de carne. Prin
urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Emil este
0,5 kg de carne.

Costurile de oportunitate ale producerii de cartofi şi carne

Costul de oportunitate al producerii de:

Cartofi Carne

Emil 0.5 kg carne 2 kg cartofi

Mihai 8 kg carne 1/8 kg cartofi


Modul economic de gândire 35

În acest exemplu, Emil are un cost de oportunitate mai mic în producerea


cartofilor decât Mihai (0,5 kg de carne faţă de 8 kg de carne). Mihai are un
cost de oportunitate mai mic decât Emil în producerea de carne
(1/8 kg de cartofi, faţă de 2 kg de cartofi). Aşadar, Emil are un avantaj
comparativ în producerea cartofilor şi Mihai are un avantaj comparativ în
producerea cărnii. Ar fi imposibil ca o persoană să aibă un avantaj
comparativ în producerea ambelor bunuri!
CAPITOLUL 3

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum afectează preţul unui bun sau serviciu cantitatea


cerută de cumpărători.

ƒ Semnificaţia condiţiilor pieţei care influenţează cererea.

ƒ Cum influenţează preţurile şi alte condiţii ale pieţei


cantităţile de bunuri sau servicii oferite de producători.

ƒ Cum interacţiunea dintre ofertă şi cerere determină


preţul de piaţă al unui bun sau serviciu.

ƒ De ce preţurile şi cantităţile se modifică în urma


schimbărilor condiţiilor pieţei.

ƒ Cum sunt afectate operaţiunile pe pieţe de „sprijinirea


preţurilor” şi de „limitarea preţurilor”.
3.1 Cererea
Ö Curba cererii
Ö Deplasarea de-a lungul curbei cererii
Ö Deplasarea curbei cererii

3.2 Oferta
Ö Deplasarea de-a lungul curbei ofertei
Ö Deplasarea curbei ofertei

3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere


Ö Echilibrul pieţei
Ö Penuria (deficitul de marfă pe piaţă)
Ö Surplusul (excedentul de marfă pe piaţă)
Ö Modificarea condiţiilor pieţei

3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii


Ö Schimbarea condiţiilor pieţei: piaţa serviciilor de
stomatologie
Ö „Sprijinirea preţurilor”: piaţa laptelui
Ö Limitarea preţurilor: chiriile pentru locuinţe
OFERTĂ ŞI CERERE

3.1 CEREREA

Legea cererii Principiu conform căruia, dacă celelalte


condiţii nu se schimbă, cantitatea dintr-un
bun cerută de cumpărători tinde să crească
atunci când preţul scade sau tinde să scadă
atunci când preţul creşte.

În general, legea cererii se confirmă, deoarece:

ƒ este probabil ca atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar
preţurile celorlalte bunuri sau servicii nu se modifică, oamenii să
înlocuiasacă în consum bunurile mai scumpe cu bunuri mai ieftine;

ƒ oamenii se simt puţin mai bogaţi atunci când preţul unui bun sau
serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri şi servicii nu se
modifică. În acest caz, oamenii folosesc puterea de cumpărare
suplimentară pentru a cumpăra cantităţi mai mari de bunuri şi
servicii – incluzând şi bunul sau serviciul al cărui preţ a scăzut.

Cantitate cerută Cantitatea dintr-un bun pe care cumpărătorii


sunt dispuşi şi pot să o cumpere de-a lungul
unei perioade de timp (nu se confundă cu
cantitatea dorită).

Dacă un individ are nevoie de o operaţie de implant dentar pentru a evita


pierderea danturii, dar nu poate să plătească preţul operaţiei, nici un
stomatolog nu îşi va aloca resursele pentru această operaţie. În acest caz,
cererea pentru implanturi este zero, indiferent cât de mare este nevoia de operaţie.
Ofertă şi cerere 39

Celelalte condiţii nu se O schimbare a preţului unui bun este numai


schimbă unul dintre factorii care afectează cantitatea
pe care oamenii sunt dispuşi să o cumpere.
Este probabil ca oamenii să cumpere mai multe bunuri şi servicii atunci
când veniturile lor reale cresc, deşi preţurile bunurilor şi serviciilor nu se
modifică. De exemplu, creşterea preferinţei pentru alimente cu conţinut
scăzut de colesterol determină oamenii să cumpere cantităţi mai mari din
aceste bunuri, chiar dacă preţurile sunt neschimbate. Cererea este influenţată
de alţi factori, chiar şi atunci când preţurile nu se modifică.
Curba cererii
Curba cererii O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul
unui bun şi cantitatea din acel bun cerută de
cumpărători.

Figura 3.1 O curbă a cererii pentru carne de pui


(a)
Preţul unui kilogram Cantitatea de carne de pui cerută
de carne de pui (lei/kg) (milioane kg/an)
80.000 2
60.000 A 3
40.000 B 4
20.000 5
(b)
100

80

A
Preţ (mii lei/kg)

60

40 B

20

0 1 2 3 4 5 6
Cantitate de carne de pui (mil. kg/an)
40 Microeconomie

Deplasarea de-a lungul curbei cererii

Modificarea cantităţii O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care


cerute cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să o cumpere
ca rezultat al modificării preţului bunului
respectiv, celelalte condiţii rămânând
neschimbate (o deplasare dintr-un punct în
altul de-a lungul curbei cererii).

Deplasarea curbei cererii

Modificarea cererii O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care


cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să îl cumpere,
ca rezultat al modificării altor condiţii ale
pieţei decât preţul acelui bun (o deplasare a
curbei cererii).

Condiţiile care determină modificarea cererii (creşterea sau scăderea cererii)


sunt: modificarea preţurilor altor bunuri, modificarea veniturilor consumato-
rilor, schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor, schimbarea
anticipaţiilor consumatorilor, atitudinea consumatorilor faţă de risc.

Modificarea preţurilor altor bunuri

Figura 3.2 Efectele creşterii preţului salatei verzi


asupra cererii de varză
Preţul salatei verzi (mii lei/legătură)

30
30
B
Preţul verzei (mii lei/kg)

25 25

20 20
A1
A B1
15 15
Modificarea
cantităţii Modificarea
10 10 cererii C2
cerute Cerere C1
0 0
100 200 300 400 500 600 100 200 300 400 500 600
Cantitatea de salată verde Cantitatea de varză
(mii legături/săptămână) (kg/săptămână)
Ofertă şi cerere 41

În urma creşterii preţului salatei verzi, de la 15.000 lei/legătură la


25.000 lei/legătură, celelalte condiţii rămânând neschimbate, are loc o
deplasare de-a lungul curbei cererii din punctul A în punctul B. Altfel spus,
are loc o scădere a cantităţii cerute de salată verde. În condiţiile în care
preţul verzei nu se modifică, consumatorii înlocuiesc în consum salata verde
cu varză. Acest lucru determină creşterea cererii de varză – situaţie
reprezentată grafic prin deplasarea spre dreapta a curbei cererii de varză.

Bunuri substituibile O pereche de bunuri pentru care creşterea


preţului unuia conduce la creşterea cererii
pentru celălalt.

Bunuri complementare O pereche de bunuri pentru care creşterea


preţului unuia conduce la scăderea cererii
pentru celălalt.

Modificarea veniturilor consumatorilor

Figura 3.3 Efectul unei creşteri a venitului consumatorilor asupra cererii


de carne de pui

100
C2
Preţul cărnii de pui (mii lei/kg)

C1
80

A B
60

40

20 D
C

0 1 2 3 4 5 6
Cantitatea de carne de pui
(milioane kg/an)

La un anumit nivel al venitului consumatorului, curba cererii este


reprezentată de C1. Dacă venitul consumatorului creşte, el vrea să cumpere
mai multă carne de pui la orice preţ, în condiţiile în care ceilalţi factori ai
42 Microeconomie

pieţei nu se modifică. În acest caz, curba cererii pentru carne de pui se


deplasează spre dreapta. La un preţ de 60.000 lei/kg, cantitatea cerută de
carne de pui va fi 3 milioane tone/an (punctul B) şi nu 2 milioane tone/an
(punctul A). La un preţ de 20.000 lei/kg, cantitatea cerută de carne de pui va
fi 5 milioane tone/an (punctul D) şi nu 4 milioane tone/an (punctul C).

Bunuri normale Bunuri pentru care cererea creşte atunci când


veniturile consumatorilor cresc.

Bunuri inferioare Bunuri pentru care cererea scade atunci când


veniturile consumatorilor cresc.

Schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor

Uneori, preferinţele consumatorilor se schimbă rapid – de exemplu, în cazul


muzicii sau modei vestimentare. În acest caz, curba cererii se deplasează
frecvent. Alteori, preferinţele consumatorilor se schimbă greu, dar
schimbările sunt de durată – de exemplu, oamenii acordă în prezent mai
multă atenţie compoziţiei alimentelor pe care le consumă, astfel încât a
crescut cererea pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol.

Schimbarea anticipaţiilor consumatorilor

Dacă oamenii anticipează că preţul unui bun va creşte relativ la preţurile


altor bunuri, sau dacă anticipează o creştere a costului de oportunitate al
achiziţionării bunului respectiv, ei îşi măresc volumul achiziţiilor din acel
bun înainte ca schimbarea preţului să aibă loc.

Atitudinea consumatorilor faţă de risc

Unii indivizi au adversitate faţă de risc, astfel încât cererea lor pentru
asigurări este mare. Alţi indivizi acceptă riscul, astfel încât cererea lor
pentru jocuri de noroc este mare.
Ofertă şi cerere 43

3.2 OFERTA

Curba ofertei O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul


unui bun şi cantitatea oferită din acel bun.

Figura 3.4 O curbă a ofertei de carne de pui

(a)
Preţul cărnii de pui Cantitatea oferită de carne de pui
(lei/kg) (milioane kg/an)
80.000 4
60.000 A 3
40.000 B 2
20.000 1

(b)
100

80
Preţul cărnii de pui (mii

Curba ofertei
A
60
lei/kg)

B
40

20

0 1 2 3 4 5 6
Cantitatea de carne de pui
(mil. kg/an)

Tabelul şi graficul arată cantitatea de carne de pui oferită la diferite preţuri.


Pe măsură ce preţul creşte, cantitatea oferită de carne de pui creşte, dacă
ceilalţi factori ai pieţei nu se schimbă. Creşterea preţului este un stimulent
pentru crescătorii de pui să mărească efectivul de pui, dar, totodată, creşte-
rea costului de oportunitate al creşterii puilor limitează producţia de pui.
44 Microeconomie

Deplasarea de-a lungul curbei ofertei

Figura 3.5 Costul de oportunitate şi oferta de carne de pui

(a) (b)
5
5 Costul de

Kg roşii/kg carne de pui)


oportunitate creşte
Roşii (tone/lună)

4 4 o dată cu creşterea
A producţiei de carne
3 3

2 B 2
Costul de c
oportunitate
1 = înclinaţia C 1 b
frontierei a
0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui (tone/lună) Carne de pui (tone/lună)

Graficul (a) reprezintă frontiera posibilităţilor de producţie pentru un sat,


care îşi poate aloca resursele pentru producţia de roşii şi carne de pui. În
orice punct, înclinaţia frontierei arată costul de oportunitate al producerii
unei unităţi suplimentare de carne de pui, măsurat în termenii cantităţii de
roşii care s-ar fi produs utilizând aceeaşi cantitate de factori de producţie.
Din forma frontierei reiese că unele gospodării au un avantaj comparativ în
producerea de roşii, iar alte gospodării au un avantaj comparativ în
producerea cărnii de pui. Cum frontiera devine mai abruptă pe măsură ce
creşte cantitatea de carne de pui produsă, costul de oportunitate creşte –
grafic (b). Curba ofertei are o înclinaţie pozitivă, deoarece pentru a deplasa
mai multe resurse dinspre producţia de roşii spre cea de carne de pui este
nevoie de un stimulent – sub forma unui preţ mai mare – care să acopere
creşterea costului de oportunitate al producţiei de carne de pui.
Ofertă şi cerere 45

Deplasarea curbei ofertei

Modificarea cantităţii O schimbare în cantitatea unui bun pe care


oferite producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă,
rezultată din modificarea preţului acelui bun,
celelalte condiţii rămânând neschimbate; o
deplasare de-a lungul curbei ofertei.

Modificarea ofertei O schimbare în cantitatea unui bun pe care


producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă,
rezultată din modificarea unui factor de
influenţă a ofertei, altul decât preţul bunului;
o deplasare a curbei ofertei.

Figura 3.6 Schimbarea ofertei de carne de pui

100
O3
O1 O2
D
80
C A
60
Preţ (mii lei/kg)

40

20

0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui (mil. kg/an)

Anumite modificări ale condiţiilor pieţei (schimbări tehnologice,


schimbarea preţurilor inputurilor, schimbarea preţurilor altor bunuri sau
schimbarea anticipaţiilor) pot determina creşterea sau scăderea ofertei de
carne de pui. De exemplu, o nouă metodă de producţie, care permite
reducerea costurilor, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O2. O
creştere a preţurilor inputurilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate,
deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O3.
46 Microeconomie

3.3 INTERACŢIUNEA DINTRE OFERTĂ ŞI CERERE

Echilibrul pieţei

Echilibru O condiţie în care planurile cumpărătorilor se


suprapun pe piaţă cu planurile vânzătorilor,
astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută
dintr-un bun este egală cu cantitatea oferită.

Figura 3.7 Echilibrul pe piaţa cărnii de pui

100
Surplus O
C
80
Preţ de
Preţul cărnii de pui

echilibru
(mii lei/kg)

60

40
Penurie

20

0 1 2 3 4 5 6
Cantitatea de carne de pui
(mil. kg/an)

Curba cererii arată disponibilitatea de plată a cumpărătorilor la un anumit


preţ. Curba ofertei arată cât de mult intenţionează producătorii să vândă la
un anumit preţ. În condiţiile unui singur preţ – 60.000 lei/kg – planurile
vânzătorilor se suprapun cu disponibilitatea de plată a consumatorilor –
acesta este preţul de echilibru. Un preţ mai mare determină un surplus de
carne de pui, care exercită presiuni în sensul scăderii preţului. Un preţ mai
mic determină penurie, care exercită presiuni în sensul creşterii preţului.
Ofertă şi cerere 47

Penuria (exces de cantitate cerută)

Penurie O condiţie în care cantitatea cerută dintr-un


bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea
oferită.

Stocuri Stocuri de bunuri finite, în aşteptarea vânzării


sau utilizării.

Surplusul (excedent de cantitate oferită)

Surplus O condiţie în care cantitatea oferită dintr-un


bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea cerută.

Modificarea condiţiilor pieţei

Pe un grafic, echilibrul pare o condiţie care se atinge cu uşurinţă. În lumea


reală însă, echilibrul este o ţintă mişcătoare.

Figura 3.8 Efectele unei scăderi a cererii de carne de vită

300
C1 O
240
C2
E1
Preţ (mii lei/kg)

180

120
E2

60

0 1 2 3 4 5 6
Cantitate (mil. kg/an)
48 Microeconomie

Scăderea cererii de carne de vită poate fi determinată de schimbarea


gusturilor consumatorilor spre alimente fără colesterol. Iniţial, piaţa este în
echilibru în punctul E1. Schimbarea gusturilor consumatorilor determină
deplasarea curbei cererii. La preţul iniţial de echilibru – 180.000 lei/kg –
există un surplus temporar de carne de vită. Acest surplus declanşează
creşterea stocurilor la producători şi exercită presiuni în sensul scăderii
preţului. Pe măsură ce preţul scade, producătorii se deplasează de-a lungul
curbei ofertei, în sensul indicat de săgeată, spre un nou punct de echilibru
E2. În noua situaţie de echilibru, atât preţul, cât şi cantitatea de carne de vită
sunt mai mici, comparativ cu situaţia anterioară schimbării cererii.

3.4 APLICAŢII ALE OFERTEI ŞI CERERII

Exemplul 1: Modificarea condiţiilor pieţei – piaţa serviciilor


de stomatologie

Această figură arată impactul a două schimbări ale condiţiilor pieţei asupra
pieţei serviciilor de stomatologie. Graficul (a) arată efectul efortului
autorităţilor în convingerea unui număr tot mai mare de absolvenţi de liceu
să opteze pentru facultăţile de stomatologie. Această acţiune deplasează
curba ofertei spre dreapta, fapt ce determină deplasarea pieţei din punctul de
echilibru E1 în punctul de echilibru E2. În acelaşi timp cu politica
autorităţilor, care are ca efect creşterea numărului de stomatologi,
îmbunătăţirea sănătăţii dentare reduce cererea pentru serviciile
stomatologilor. Efectul îmbunătăţirii sănătăţii dentare este reprezentat pe
graficul (b) prin deplasarea spre stânga a curbei cererii de servicii de
stomatologie. Luând în considerare atât modificările în politica
educaţională, cât şi îmbunătăţirea sănătăţii dentare, piaţa se deplasează
într-o nouă situaţie de echilibru, în punctul E3, la intersecţia dintre O2 şi C2.
Dacă nu ar fi apărut schimbări în politica educaţională promovată de
autorităţi vizavi de facultăţile de stomatologie, piaţa s-ar fi deplasat în
punctul de echilibru E4, la intersecţia dintre O1 şi C2.
Ofertă şi cerere 49

Figura 3.9 Modificarea condiţiilor pe piaţa serviciilor de stomatologie

(a)
50
Venituri stomatologi (miliarde lei/an)
O1 Sprijinirea de
către autorităţi
40 a studenţilor
O2 stomatologi
E1
deplasează
30 curba ofertei

20
E2

10
C1

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000


Stomatologi/100.000 locuitori

(b)
50
O sănătate
Venituri stomatologi (miliarde lei/an)

O1
dentară mai
40 bună depla-
O2 sează curba
cererii
30
E1

E4
20
E2
E3
10
C1
C2

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000


Stomatologi/100.000 locuitori
50 Microeconomie

Exemplul 2: Sprijinirea preţurilor – piaţa laptelui

25000
O Sprijinirea
preţului la
Preţ lapte (lei/litru) 20000
E1 20.000 lei

15000
Surplus E2
generat de
10000 sprijinirea
preţului
C1
5000
C2

0 1 2 3 4 5 6
Lapte (mil. hl/an)

Iniţial, piaţa se află în situaţie de echilibru în punctul E1. Schimbarea


gusturilor consumatorilor înspre alimente fără colesterol deplasează curba
cererii de lapte din poziţia C1 în poziţia C2. Dacă preţul laptelui ar fi liber să
scadă, pe piaţă ar apărea un surplus temporar de lapte, care ar presa în sensul
scăderii preţului, iar piaţa ar ajunge într-o situaţie de echilibru, E2, în
condiţiile unui preţ de 12.500 lei/litru. Dacă, însă, autorităţile optează pentru
un sistem de sprijinire a preţului laptelui la 20.000 lei/litru, preţul nu poate
să scadă şi surplusul de lapte este permanent. În aceste condiţii, autorităţile
trebuie să achiziţioneze surplusul de lapte (fie şi sub formă de unt sau
brânză) pentru a împiedica scăderea preţului.

Exemplul 3: Plafonarea preţurilor – piaţa imobiliară

Pe termen scurt, oferta de locuinţe de închiriat este fixă – graficul (a).


Nivelul de echilibru al chiriei pentru o lună este 3 milioane lei. Autorităţile
optează, însă, pentru impunerea unui nivel maxim al chiriilor, la
1,5 milioane lei/lună. Un efect posibil al acestei decizii este că proprietarii
vor stabili informal cu chiriaşii o chirie de 3 milioane lei/lună şi vor declara
oficial că nivelul chiriei încasate este de doar 1,5 milioane lei. Dacă nu se
stabilesc asemenea înţelegeri între proprietari şi chiriaşi, pe piaţă va apărea
Ofertă şi cerere 51

un deficit de locuinţe de închiriat – acum se cer 4000 de locuinţe pentru


închiriat, dar se oferă numai 3000 locuinţe. Graficul (b) arată efectul pe
termen lung al controlului chiriilor. Dacă autorităţile impun un nivel maxim
al chiriei, proprietarii oferă mai puţine locuinţe pentru închiriere (2000 locuinţe
faţă de 3000 locuinţe în situaţia iniţială). Astfel, deficitul de locuinţe creşte
pe termen lung.

Figura 3.11 Efectele controlului chiriilor

(a) (b)
5 Ofertă 5
Chirie (mil.lei/lună)

Chirie (mil.lei/lună)
pe termen Ofertă
4 Nivel de scurt 4 Nivel de pe termen
echilibru E echilibru
3 3 E lung
Transfer de
2 la proprietari 2
la chiriaşi Cerere
Cerere
1 Deficit 1 Nivel Deficitul creşte
Nivel maxim maxim pe termen lung
0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6
Locuinţe de închiriat (mii) Locuinţe de închiriat (mii)
CAPITOLUL 4

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum poate fi exprimat răspunsul cantităţii la


modificarea preţului în termenii unei noţiuni numite
„elasticitate”?

ƒ Cum se poate aplica noţiunea de elasticitate în alte


situaţii decât răspunsul cantităţii cerute la modificarea
preţului?

ƒ Ce determină povara economică a unei taxe?


4.1 Elasticitatea

Ö Elasticitatea cererii faţă de preţ.

Ö Măsurarea elasticităţii faţă de preţ.

Ö Valorile elasticităţii şi modificarea veniturilor.

Ö Elasticităţi constante şi variabile ale curbei cererii.

Ö Factori de influenţă a elasticităţii

4.2 Aplicaţii ale elasticităţii

Ö Elasticitatea şi impactul taxelor.

Ö Elasticităţi şi problemele agricultorilor.


OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR
DE OFERTĂ ŞI CERERE

4.1 ELASTICITATE

Analiza cererii şi ofertei scoate în evidenţă faptul că „planurile”


cumpărătorilor şi „planurile” vânzătorilor se modifică o dată cu schimbarea
preţurilor. De aceea, este util să se cunoască măsura în care se schimbă
aceste planuri, ca răspuns la modificarea condiţiilor economice.

Elasticitate Măsura în care răspunde cantitatea cerută sau


oferită dintr-un bun, la modificarea preţului acelui
bun sau la modificarea altor condiţii economice.

Elasticitatea cererii faţă de preţ

Elasticitatea cererii Raportul modificării procentuale a cantităţii


faţă de preţ cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării
procentuale a preţului său, alte condiţii
rămânând neschimbate.

Venit Produsul dintre preţ şi cantitatea vândută.

Cerere elastică O situaţie în care cantitatea cerută se modifică


cu un procent mai mare decât preţul şi, prin
urmare, dacă preţul scade, venitul total creşte.
(Figura 4.1 a)

Cerere inelastică O situaţie în care cantitatea cerută se modifică


cu un procent mai mic decât preţul şi, prin
urmare, dacă preţul scade, venitul total scade.
(Figura 4.1 b)

Cerere cu elasticitate O situaţie în care preţul şi cantitatea cerută se


unitară modifică cu acelaşi procent şi, prin urmare, dacă
preţul scade, venitul total nu se schimbă.
(Figura 4.1 c)
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 55

Figure 4.1 Cerere elastică, cerere inelastică şi cerere cu elasticitate


unitară

(a) Cerere elastică (b) Cerere inelastică

Venit = 50.000 lei x 300


Venit = 50.000 lei x 300

Preţ (mii lei)


Preţ (mi lei)

bucăţi = 15000000 lei


bucăţi = 15.000.000 lei
50 50

30 30

0 300 600 0 300 400 600


Cantitate Cantitate
Venit = 30.000 lei x 600 Venit = 30.000 lei x 400
bucăţi = 18.000.000 lei bucăţi = 12.000.000 lei

(c) Cerere cu elasticitate unitară

Venit = 50.000 x 300


bucăţi = 15.000.000 lei
Preţ (mii lei)

50

30

0 300 500
Cantitate
Venit = 30.000 lei x 500
bucăţi = 15.000.000 lei

(a) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul creşte de la
15 milioane lei la 18 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este
elastică. (b) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul scade de
la 15 milioane lei la 12 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este
inelastică. (c) Cum preţul scade şi venitul nu se modifică, cererea are
elasticitate unitară.
56 Microeconomie

Cerere perfect O situaţie în care curba cererii este o linie


inelastică verticală.

Cerere perfect elastică O situaţie în care curba cererii este o linie


orizontală.

Figura 4.2 Cerere perfect inelastică şi cerere perfect elastică

(a) Cerere perfect inelastică (b) Cerere perfect elastică

Preţ (mii lei)


Preţ (mii lei)

Cerere
Cerere
50

0 600 0
Cantitate Cantitate

Graficul (a) reprezintă o curbă a cererii care este o dreaptă verticală.


Indiferent de valoarea preţului, cantitatea cerută este 600 bucăţi. Aceasta
este o cerere perfect inelastică. Graficul (b) reprezintă o curbă a cererii
perfect elastică sub forma unei drepte orizontale. Peste preţul de 50.000 lei
nu se poate vinde nici o unitate dintr-un bun. La acest preţ ofertanţii pot
vinde oricât de mult dintr-un bun, fără să reducă din preţ.

Măsurarea elasticităţii cererii

Exemplul 1:

Se cunosc două preţuri pentru un pachet cu cafea: 75.000 lei şi 100.000 lei.

Diferenţa dintre cele două preţuri este 25.000 lei sau 0,25.

Folosind preţul iniţial ca numitor, se obţine:


0,25/0,75 = 0,33
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 57

Presupunem că preţul iniţial a fost 100.000 lei/pachet şi s-a înregistrat o


scădere de 25.000 lei. În acest caz, se foloseşte ca numitor 100.000 lei şi
este o scădere de:

0,25/1 = 0,25

Dacă nu se cunoaşte care a fost preţul iniţial, nu se poate spune dacă s-a
înregistrat o creştere sau o scădere de preţ înainte de a calcula modificarea
procentuală. Pentru a elimina acest neajuns, în calcularea modificării
preţului – atât pentru creşterile, cât şi pentru scăderile de preţuri – se
foloseşte ca numitor valoarea medie a modificării preţului (suma dintre
preţul iniţial şi preţul final, împărţită la doi).

În acest caz: (0,75 + 1)/2 = 0,875

Folosind valoarea medie (0,875) ca numitor, modificarea procentuală a


preţului devine 0,25/0,875 = 0,285 – o modificare de 28,5%, atât pentru o
creştere, cât şi pentru o scădere în zona unui preţ specificat.

Dacă P1 reprezintă preţul înainte de modificare

P2 reprezintă preţul după modificare,

(P2 - P1 )
Formula pentru calcularea valorii medii se scrie astfel:
(P1 + P2 )/2

Aceeaşi abordare se foloseşte pentru a defini modificarea procentuală a


cantităţii cerute ca rezultat al modificării unui preţ dat.

Presupunem că atunci când preţul este 100.000 lei/pachet, cantitatea cerută


este 1000 pachete/zi, iar când preţul este 75.000 lei/pachet, cantitatea cerută
este 1500 pachete/zi. Folosind ca numitor comun în calculul modificării
procentuale a cantităţii valoarea medie, se obţine:
(Q 2 - Q1 )
Modificarea procentuală a cantităţii =
(Q1 + Q 2 )/2

Aplicând această formulă în exemplul luat, se presupune că, fie o creştere a


cantităţii de la 1000 pachete/zi la 1500 pachete/zi, fie o descreştere de la
1500 pachete/zi la 1000 pachete/zi reprezintă o modificare de 40% a
cantităţii cerute.
58 Microeconomie

(1500 − 1000)
Modificarea procentuală a cantităţii = = 0,40
(1500 + 1000) / 2

O formulă a elasticităţii (ε):

(Q 2 − Q1 ) /(Q1 + Q 2 ) Modificarea preţului (%)


ε= (P2 − P1 ) /( P1 + P2 )
=
Modificarea cantităţii (%)

Exemplul 2: O modificare a preţului unui pachet de cafea de la 100.000 lei


la 75.000 lei provoacă o creştere a cantităţii cerute de la
1.000 pachete/zi la 1.500 pachete/zi. Care este elasticitatea
cererii de cafea?

Rezolvare: P1 = preţul înainte de modificare = 100.000 lei/pachet


P2 = preţul după modificare = 75.000 lei/pachet
Q1= cantitatea înainte de modificare = 1.000 pachete/zi
Q2= cantitatea după modificare = 1.500 pachete/zi

(1.500 − 1.000) /(1.500 + 1.000)


ε= =
(75.000 − 100.000) /(75.000 + 100.000)

500 / 2.500 0,2


= = = - 1,4
− 25.000 / 175.000 0,143

Valorile elasticităţii şi modificarea venitului

Valoarea coeficientului de elasticitate (-1,4 în exemplul 2) arată că la fiecare


scădere cu 1% a preţului, cantitatea cerută creşte cu 1,4%. Deoarece curba
cererii are o pantă negativă, din formula coeficientului de elasticitate a
cererii rezultă o valoare negativă. Semnul minus arată că preţul şi cantitatea
cerută se modifică în sensuri diferite.
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 59

Figura 4.3: Variaţia elasticităţii de-a lungul unei curbe a cererii reprezentată
ca linie dreaptă
100
90 ε = -5.66

80
Preţ (mii lei)

70
Elastică Cerere
60

50

40
Punct de
. 30 elasticitate ε = - 0.33
unitară
20
Inelastică
10

0
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140
Cantitate

100
90 Venit total

80
Venit total (zeci mii lei)

70

60

50

40

30
20

10

0
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140
Cantitate
60 Microeconomie

Aceste grafice arată modul în care variază elasticitatea de-a lungul unei
curbe a cererii reprezentată printr-o linie dreaptă. La cantităţi mai mici
cererea este elastică. De exemplu, pe primul grafic, în zona cuprinsă între 10
şi 20 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii este 5,66. La 50 de bucăţi –
la jumătatea curbei cererii – este atins un punct de elasticitate unitară.
De aici până la 100 de bucăţi, cererea este inelastică. În zona cuprinsă între
70 şi 80 bucăţi, coeficientul de elasticitate este 0,33. Din al doilea grafic
reiese că venitul total creşte în zona cererii elastice şi scade în zona cererii
inelastice. Venitul total atinge o valoare maximă în punctul de elasticitate
unitară.

Figura 4.4 O curbă a cererii cu elasticitate constantă

(10 − 12.5) /(10 + 12.5)


ε= = -1
(10 − 8) /(10 + 8)
10
Preţ (mii lei)

(20 − 25) /(20 + 25)


ε= = -1
(5 − 4) /(5 + 4)
5

0 50 100
Cantitate

Această curbă a cererii are elasticitate unitară în orice punct este măsurată.
În mod obişnuit, curbele cererii cu elasticitate constantă sunt folosite pentru
a estima elasticitatea cererii.

Factori de influenţă a elasticităţii

De ce elasticitatea cererii pentru anumite bunuri este mare, iar elasticitatea


cererii pentru alte bunuri este mică?

ƒ Accesul la bunuri substituibile (cererea pentru un bun tinde să fie


mai elastică faţă de preţ cu cât bunul este definit mai exact);
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 61

ƒ Accesul la bunuri complementare (dacă un bun este un complement


minor al unui bun important, cererea pentru el tinde să fie inelastică.
De exemplu, uleiul de motor şi benzina);

ƒ Ponderea cheltuielii pentru un bun în bugetul unei persoane. De


exemplu, cum cheltuiala pentru cumpărarea chibriturilor are o
pondere neînsemnată în bugetul unui individ, cererea pentru
chibrituri este inelastică;

ƒ Orizontul de timp. Adesea, cererea pentru un bun sau pentru un


serviciu este mai puţin elastică pe termen scurt decât pe termen lung.
De exemplu, cantitatea cerută pentru combustibil de încălzit nu
scade pe termen scurt, chiar dacă preţul acestuia creşte, dar, pe
termen lung, oamenii găsesc metode prin care să diminueze
cheltuielile cu încălzirea (o izolare mai bună a ferestrelor, utilizarea
robineţilor termostataţi etc.).

Alte elasticităţi

Elasticitatea cererii Raportul modificării procentuale a cantităţii


faţă de venit cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării
venitului consumatorilor, celelalte condiţii
rămânând neschimbate.

(Q 2 − Q1 ) /(Q1 + Q 2 ) ∆Q(%)
Elasticitatea cererii faţă de venit = =
(V2 − V1 ) /( V1 + V2 ) ∆V (%)

Elasticitatea cererii faţă de venit este legată de conceptele de bunuri normale


şi bunuri inferioare.

În cazul unui bun normal, o creştere a venitului determină o creştere a


cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în
acelaşi sens, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun normal, are
o valoare pozitivă.

În cazul unui bun inferior, o creştere a venitului determină o scădere a


cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în
sensuri diferite, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun inferior,
are o valoare negativă.
62 Microeconomie

Elasticitatea Raportul modificării procentuale a cantităţii


încrucişată a cererii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării
procentuale a preţului pentru alte bunuri,
celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Elasticitatea încrucişată a cererii este legată de conceptele de bunuri
substituibile şi bunuri complementare.
Cum salata verde şi varza sunt bunuri substituibile, o creştere a preţului
salatei verzi determină o creştere a cantităţii cerute de varză. Elasticitatea
cererii în acest caz este pozitivă.
Cum uleiul de motor şi benzina sunt bunuri complementare, o creştere a
preţului benzinei determină o scădere a cantităţii cerute de ulei de motor.
Elasticitatea cererii, în acest caz, este negativă.
Elasticitatea ofertei Raportul modificării procentuale a cantităţii
faţă de preţ oferite dintr-un bun, ca urmare a modificării
procentuale a preţului, celelalte condiţii
rămânând neschimbate.

Figura 4.5 Calcularea elasticităţii ofertei faţă de preţ

100
S1 (50 − 40) /(50 + 40)
90 ε= =1
(100 .000 − 80.000 ) /(100 .000 + 80.000 )
80
Preţ (mii lei)

70 ε = 0,41
60

50 (90 − 80) /(90 + 80)


S2 (80.000 − 60.000 ) /(80.000 + 60.000 )
40

30 ε=1

20
(30 − 20) /(30 + 20)
10 ε= = 3,4
( 22.500 − 20.000) /( 22.500 + 20.000)

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130

Cantitate
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 63

Această figură foloseşte patru exemple pentru a arăta cum se calculează


elasticitatea ofertei. Elasticitatea ofertei faţă de preţ este reprezentată pentru
două zone de pe fiecare dintre cele două curbe. Prima curbă a ofertei (O1)
este o linie dreaptă care trece prin originea sistemului de axe şi are
elasticitate 1. A doua curbă a ofertei (O2) este elastică pentru cantităţi mici şi
inelastică pentru cantităţi mari.

4.2 APLICAŢII ALE ELASTICITĂŢII

Elasticitatea şi impactul taxelor

Impactul unei taxe Cine suportă povara economică a unei taxe.

Figura 4.6 Impactul unei taxe pe benzină

40.000
Preţul plătit, inclusiv O2
taxa, creşte la 29.000
lei
Preţ (lei/litru)

30.000
E2 O1

E1
20.000
Preţul de echilibru
înainte de
introducerea taxei
10.000
Preţul primit după C
achitarea taxei scade
la 19.000 lei

50.000 100.000 150.000 200.000


Benzină (litri/zi)
64 Microeconomie

O1 şi C reprezintă cererea de benzină înainte de impunerea unei taxe. Preţul


de echilibru este iniţial 20.0000 lei/litru. O taxă de 10.000 lei/litru
deplasează curba ofertei la O2. Pentru a furniza consumatorilor aceeaşi
cantitate ca şi înainte de introducerea taxei, preţul ar trebui să crească la
30.000 lei/litru. Totodată, datorită creşterii preţului, cantitatea de benzină
cerută de consumatori scade. În noul punct de echilibru (E2), preţul creşte
doar la 29.000 lei/litru. Astfel, cumpărătorii plătesc 9.000 lei/litru de
benzină sub forma taxei, iar vânzătorii plătesc 1.000 lei/litru ca taxă.
În acest exemplu, cumpărătorii suportă cea mai mare parte a taxei, întrucât
cererea de benzină este mai elastică decât oferta de benzină.

Figura 4.7 Impactul unei taxe asupra chiriilor percepute


pentru închirierea locuinţelor

5
O2
Chiria plătită creşte
la 3,25 mil. lei
O1
E2
Chiria (milioane lei/lună)

Chiria de echilibru
înainte de
introducerea taxei
3
Taxă

E1
C

Chiria netă
încasată scade la
2,25 mil. lei
0 1000 2000 3000 4000
Locuinţe închiriate

Această figură arată impactul introducerii unei taxe pe o piaţă unde oferta
este mai puţin elastică decât cererea. Iniţial, chiria de echilibru este
3 milioane lei/lună. Introducerea unei taxe de 1 milion lei/lună pentru
fiecare locuinţă închiriată determină deplasarea curbei ofertei în poziţia O2.
Noul echilibru pe piaţă este E2. În cele din urmă, proprietarii de locuinţe
suportă cea mai mare parte din povara taxei – chiria creşte numai la
3,25 milioane lei. Dacă proprietarii ar încerca să transfere asupra chiriaşilor o
parte mai mare din povara taxei, numărul chiriaşilor s-ar diminua şi mai mult.
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere 65

Figura 4.8 Elasticitatea cererii pentru produsele agricole

Piaţa A
8
Cerere

Preţ (mii lei)


4

O1 O2

0 3 6 9 12
Cantitate (mii tone)
Piaţa B

8
Cerere

6
Preţ (mii lei)

O1 O2

0 3 6 9 12
Cantitate (mii tone)

Graficele arată că pentru multe produse agricole cererea este inelastică.


Atunci când cererea este inelastică, o deplasare mică, fie a curbei cererii, fie
a curbei ofertei poate provoca o modificare relativ mare a preţului.
CAPITOLUL 5

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Ce elemente sunt implicate în alegerea raţională


a consumatorului.

ƒ Cum echilibrează consumatorii selecţia lor de bunuri


şi servicii pentru a realiza un echilibru.

ƒ Ce stă în spatele efectullui de modificare a cantităţii


cerute ca urmare a schimbării preţului.

ƒ De ce curbele cererii au înclinaţii negative.

ƒ De ce povara unei taxe este mai mare decât venitul


strâns de autorităţi.
5.1 Utilitatea şi consumatorul raţional
Ö Obiective, alternative şi constrângeri
Ö Principiul utilităţii marginale descrescânde
Ö Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea
consumatorului
Ö Echilibrul consumatorului şi legea cererii

5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit


Ö Efectul de substituţie
Ö Efectul de venit
Ö Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba
cererii

5.3 Surplusul consumatorului


Ö Curba cererii ca disponibilitate de plată
Ö Măsurarea surplusului consumatorului
Ö Surplusul consumatorului, surplusul producătorului
şi câştiguri în urma schimbului

5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe


ALEGEREA RAŢIONALĂ
ŞI COMPORTAMETUL CONSUMATORULUI

5.1 UTILIATATEA ŞI CONSUMATORUL RAŢIONAL

Pentru a explica de ce oamenii consumă bunuri şi servicii, economiştii


utilizează un concept propriu: utilitate. Altfel spus, oamenii consumă bunuri
şi servicii pentru a dobândi utilitate.

Utilitate Plăcerea, satisfacţia sau nevoia îndeplinită pe


care oamenii o au în urma consumării unui bun
sau a unui serviciu.

Obiective, alternative şi constrângeri

Alegere raţională Alegere decisă îndreptată sistematic spre


atingerea unor obiective, date fiind
alternativele şi constrângerile unei situaţii.

Principiul utilităţii marginale descrescânde

Utilitate marginală Valoarea utilităţii suplimentare obţinută în


urma creşterii cu o unitate a consumului
dintr-un bun, celelalte condiţii rămânând
neschimbate.

Principiul utilităţii Principiu conform căruia cu cât consumul


marginale dintr-un bun este mai mare, cu atât mai mică
descrescânde este creşterea utilităţii obţinută de sporirea cu
o unitate a consumului din acel bun.
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului 69

Figura 5.1 Descreşterea utilităţii marginale

10

Utilitate/bucată de
8

ciocolată
6

0 1 2 3 4 5 6
Bucăţi de ciocolată consumate
Cu cât un individ consumă mai mult dintr-un bun, utilitatea obţinută la
fiecare unitate suplimentară consumată scade. Acest grafic arată datele
ipotetice ale utilităţii consumului de ciocolată pentru un individ. Cifrele sunt
folosite doar pentru exemplificare. Practic, utilitatea nu poate fi măsurată.
Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea consumatorului
Echilibrul O stare de fapt în care un consumator nu îşi
consumatorului poate mări utilitatea totală obţinută în
condiţiile unui buget dat, cheltuind mai puţin
pentru un bun şi mai mult pentru un alt bun.
Utilitatea marginalã a bunului A Utilitatea marginalã a bunului B
=
Preţ bun A Preţ bun B

Echilibrul consumatorului şi legea cererii


UM Hamburger UM Coca Cola
=
20.000 lei 10.000 lei

5.2 EFECTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI EFECTUL DE VENIT


Efect de substituţie Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca
urmare a modificării preţului acelui bun, fără a
lua în considerare modificarea venitului
antrenată de respectiva schimbare de preţ.
Efect de venit Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca
urmare a modificării preţului acestuia, datorată
faptului că schimbarea preţului modifică şi
venitul real al consumatorului.
70 Microeconomie

Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba cererii


Cazul bunurilor normale.
Cazul bunurilor inferioare.

5.3 SURPLUSUL CONSUMATORULUI

Cât de mult este dispus un consumator să plătească pentru a obţine o unitate


suplimentară dintr-un bun, dat fiind faptul că deţine deja o anumită cantitate
din bunul respectiv?

Curba cererii ca disponibilitate de plată

Figura 5.2 Surplusul consumatorului

20 Coloanele arată
disponibilitatea maximă de
plată pentru fiecare pahar de
iaurt. Totalul suprafeţelor
Mii lei/pahar cu iaurt

colorate este surplusul


consumatorului
15

Preţul pieţei

10 1 2 3 4 5 6 7 8 9
10
Curba cererii

Suma efectiv plătită este


100000 lei (10.000 lei x 10
5 pahare cu iaurt)

0 5 10 15 20
Pahar cu iaurt/lună
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului 71

Partea superioară a curbei cererii arată disponibilitatea maximă de plată a


cumpărătorului pentru un pahar cu iaurt. De exemplu, un individ ar fi dispus
să plătească 19.000 lei pentru un pahar cu iaurt, dar numai 13.000 lei pentru
al şaptelea pahar cu iaurt. Maximum pe care un individ ar fi dispus să-l
plătească pentru fiecare pahar cu iaurt este reprezentat de coloana verticală.
În acest caz, preţul pieţei este 10.000 lei pentru un pahar cu iaurt. Astfel,
individul cumpără într-o lună 10 pahare cu iaurt, plătind 100.000 lei.
Diferenţa dintre ceea ce individul plăteşte efectiv la preţul pieţei şi
maximum posibil pe care el ar fi dispus să plătească – reprezentată prin
suprafaţa colorată – este surplusul consumatorului.

Măsurarea surplusului

Surplusul Diferenţa dintre maximum a ceea ce consumatorul


consumatorului ar fi dispus să plătească pentru o unitate dintr-
un bun şi suma pe care el o plăteşte efectiv.

Surplusul consumatorului, surplusul producătorului şi câştiguri din schimb

Surplusul Diferenţa dintre ceea ce un producător


producătorului primeşte pentru o unitate dintr-un bun şi
minimul pe care el ar fi dispus să îl accepte
pentru acel bun.

Figura 5.3 arată faptul că atât consumatorul, cât şi producătorul câştigă în


urma schimbului pe piaţa liberă. Aici preţul de echilibru este 20.000 lei pe
unitatea de produs. Curba cererii arată maximum pe care consumatorul ar fi
dispus să îl plătească pentru fiecare unitate de produs. Pentru consumator,
câştigul în urma schimbului apare sub forma surplusului consumatorului –
reprezentat de suprafaţa colorată dintre curba cererii şi preţul pieţei. Curba
ofertei arată minimum pe care producătorul ar fi dispus să îl accepte pentru
a continua să producă acel bun, în loc să-şi utilizeze resursele în alt mod sau
în altă parte. Producătorul ar obţine un surplus egal cu diferenţa dintre ceea
ce primeşte acum la preţul pieţei şi minimum pe care ar fi dispus să îl
accepte. Acest surplus al producătorului este reprezentat de suprafaţa
colorată cuprinsă între curba ofertei şi preţul pieţei. Câştigurile totale din
schimb sunt redate de întreaga arie cuprinsă între curba cererii, curba ofertei
şi punctul de echilibru.
72 Microeconomie

Figura 5.3 Câştiguri din schimb

40 Înălţimea curbei cererii măsoară


disponibilitatea de plată

30

Surplusul
Preţul pieţei Oferta
consumatorului
Preţ (mii lei)

20
Surplusul
producătorului Cererea

Înălţimea curbei ofertei


10 măsoară costul de oportunitate

0 10.000 20.000 30.000 40.000

Cantitate
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului 73

5.4 APLICAŢIE: POVARA SUPLIMENTARĂ A UNEI TAXE

Figura 5.4 Excesul de povară al unei taxe

40.000
Venit =Taxa x Q2 O2
Preţul benzinei (lei/litru)

30.000
O1
Taxă

20.000
Excesul de povară =
Taxa (Q1 − Q 2 )
2
10.000
C

Q2 Q1
50.000 100.000 150.000 200.000
Cantitate (litri/zi)

Perceperea unei taxe de 10.000 lei/litru de benzină determină creşterea


preţului de la 20.000 lei/litru la 29.000 lei/litru. Venitul guvernului din taxă
este egal cu produsul dintre taxă şi Q2 (cantitatea de echilibru după
impunerea taxei). Povara economică a taxei este împărţită între cumpărători
şi vânzători. Totodată, există şi un exces de povară a taxei. Excesul de
povară apare sub forma surplusului consumatorului şi cel al producătorului
care s-ar fi realizat din vânzarea unei cantităţi suplimentare de benzină în
lipsa taxei. Excesul de povară este reprezentat de aria triunghiului delimitat
de curbele ofertei, cererii şi de cantităţile de benzină tranzacţionate înainte şi
după impunerea taxei (Q1 şi Q2).
CAPITOLUL 6

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Ce determină o ţară să exporte şi să importe bunuri


şi servicii.

ƒ Cum se analizează câştigurile şi pierderile din comerţul


internaţional.

ƒ Faptul că schimburile internaţionale generează câştiguri


mai mari decât pierderile.

ƒ Cum afectează taxele vamale şi cotele de import


bunăstarea economică a unei ţări.

ƒ Argumentele folosite de adversarii liberalizării


comerţului internaţional.
6.1 Condiţiile comerţului

Ö Echilibrul în condiţii de izolare

Ö Preţul mondial şi avantajul comparativ

6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale

Ö Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare

Ö Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare

Ö Efectele unei taxe vamale

Ö Efectele unei cote de import

6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor

internaţionale

Ö Locurile de muncă

Ö Securitatea naţională

Ö Concurenţa neloială

Ö Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere


COMERŢUL INTERNAŢIONAL

6.1 CONDIŢIILE COMERŢULUI


Piaţa cărnii de porc din România poate fi utilizată pentru analizarea câştigurilor
şi pierderilor din comerţul internaţional. Multe ţări din lume alocă resurse
pentru producerea cărnii de porc şi, în acelaşi timp există o piaţă mondială a
cărnii de porc. Mai mult, pe această piaţă intervenţia autorităţilor naţionale
este frecvent întâlnită – autorităţile naţionale introduc restricţii în calea
liberului schimb pentru a proteja producătorii interni de concurenţa străină.
Echilibrul în condiţii de izolare
Exemplu: Piaţa cărnii de porc din România este izolată de restul lumii.
(Din Autorităţile nu permit nimănui nici să importe şi nici să exporte
fericire, carne de porc. Sancţiunile pentru încălcarea acestor prevederi
acesta este sunt atât de mari, încât nimeni nu îndrăzneşte să le încalce.
doar un În lipsa comerţului internaţional, pe piaţa cărnii de porc din
exemplu România operează exclusiv cumpărători şi producători
ipotetic) autohtoni. Preţul intern se ajustează pentru a echilibra
cantitatea de carne oferită de producătorii interni cu cantitatea
de carne cerută de consumatorii interni.
Figura 6.1 Echilibrul în condiţii de izolare

Preţul cărnii
de porc Oferta internă
Surplusul
consumatorului

Preţ de
echilibru

Cererea internă
Surplusul
producătorului

Cantitate de Cantitate de carne


echilibru de porc
Comerţul internaţional 77

Într-o economie care nu interacţionează cu restul lumii, preţul se ajustează


pentru a echilibra oferta internă cu cererea internă.

Înainte ca autorităţile să decidă dacă liberalizează sau nu comerţul


internaţional, cu carne de porc, apar următoarele întrebări:

1. Ce se va întâmpla cu preţul cărnii de porc şi cum va fi afectată


cantitatea de carne de porc vândută pe piaţa internă?

2. Cine va câştiga în urma liberalizării schimburilor internaţionale


cu carne de porc şi cine va pierde şi cum vor fi câştigurile relativ
la pierderi?

3. Ar trebui ca politicile comerciale să promoveze o taxă vamală (o


taxă asupra importurilor) sau o cotă de import (o limită a
cantităţii importate)?

Preţul mondial şi avantajul comparativ

În urma liberalizării comerţului internaţional cu carne de porc, România va


deveni importator sau exportator de carne de porc? Altfel spus, România va
fi un cumpărător net sau un vânzător net de carne de porc pe piaţa
mondială?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie comparat preţul intern actual


al cărnii de porc cu preţul mondial.

Preţ mondial Preţul unui bun care este prevalent pe piaţa


mondială a acelui bun.

Compararea preţului mondial cu preţul intern înainte de liberalizarea


comerţului internaţional arată dacă România are/nu are un avantaj
comparativ în producerea de carne de porc.

Preţul intern reflectă costul de oportunitate al producerii cărnii de porc.


Altfel spus, arată la cât trebuie să renunţe un român pentru a produce un kg
de carne de porc.
78 Microeconomie

¾ Dacă preţul intern este mic, costul producerii cărnii de porc


este mic, ceea ce sugerează că România are un avantaj
comparativ în producerea cărnii de porc relativ la restul
lumii.

¾ Dacă preţul intern este mare, costul producerii cărnii de porc


este mare, ceea ce sugerează că alte ţări au un avantaj
comparativ în producerea cărnii de porc relativ la România.

6.2 CÂŞTIGĂTORI ŞI PIERZĂTORI DIN SCHIMBURILE


INTERNAŢIONALE

Pentru analizarea efectelor de bunăstare a comerţului internaţional, se


consideră că România are o economie mică relativ la restul lumii. Această
ipoteză implică faptul că modificările din politica comercială a României nu
afectează preţul mondial al cărnii de porc.

Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare

Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine


importator sau exportator pe piaţa mondială?
(vezi Figura 7.2)

După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul


preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va accepta un preţ
mai mic decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne de porc nu va
plăti mai mult decât preţul mondial.

În acest exemplu, cantitatea oferită de producătorii autohtoni este mai mare


decât cantitatea cerută de consumatorii autohtoni, astfel încât România
devine exportator net de carne de porc pe piaţa mondială.

După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul


preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea de carne de porc produsă de
producătorii autohtoni, iar curba cererii arată cantitatea de carne consumată
de consumatorii autohtoni. Exporturile din România sunt redate de diferenţa
dintre cantitatea oferită de producătorii autohtoni şi cantitatea cerută de
consumatorii autohtoni la nivelul preţului mondial.
Comerţul internaţional 79

Figura 6.2 Comerţul internaţional într-o ţară exportatoare

Preţul cărnii
de porc
Oferta internă

Preţul după
liberalizare Preţul
mondial
Preţul înainte
de liberalizarea
comerţului
internaţional
Cererea internă

Exporturi
Cantitate de carne
de porc

Cantitatea cerută Cantitatea oferită


de consumatorii de producătorii
autohtoni autohtoni

Deşi cantitatea oferită de producătorii autohtoni este diferită de cantitatea


cerută de consumatorii autohtoni, piaţa cărnii de porc este în echilibru,
deoarece acum a apărut şi un alt participant pe piaţă: restul lumii. Dreapta
orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă cererea
de carne de porc a restului lumii. Această cerere este perfect elastică,
deoarece România este o economie mică şi poate vinde oricât de multă
carne de porc doreşte la preţul mondial.

Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional

După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii


autohtoni de carne de porc sunt mai bine situaţi decât înainte, deoarece ei
vând acum la un preţ mai mare. Totodată, consumatorii interni sunt mai rău
situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mare.

Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt


reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul
producătorului.
80 Microeconomie

Figura 6.3 Bunăstarea unei ţări exportatoare şi liberalizarea comerţului


internaţional

Preţul cărnii
de porc
Oferta internă
A Exporturi
Preţul după Preţul
liberalizare mondial
B D
Preţul în
condiţii de
izolare C

Cererea internă

Cantitate de carne
de porc

Atunci când preţul intern creşte la nivelul preţului mondial, vânzătorii sunt
mai bine situaţi – surplusul producătorului creşte de la C la B +C + D –
şi cumpărătorii sunt mai rău situaţi –surplusul consumatorului scade de la
A + B la A. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că
schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări.

Izolare După schimb Modificare


Surplus consumator A+B A -B
Surplus producător C B+C+D +(B + D)
Surplus total A+B+C A+B+C+D +D

Concluzii:

1. Dacă, în urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine


exportator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai bine
situaţi şi consumatorii autohtoni sunt mai rău situaţi.

2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei


ţări, deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile.
Comerţul internaţional 81

Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare

Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine


importator sau exportator pe piaţa mondială?(vezi Figura 7.4)

După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern scade la


nivelul preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va primi
un preţ mai mare decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne
de porc nu va plăti mai mult decât preţul mondial.

Figura 6.4 Comerţul internaţional într-o ţară importatoare

Preţul cărnii
de porc
Oferta internă

Preţul înainte
de schimb
Preţul după Preţul
liberalizarea mondial
schimburilor Cererea internă
internaţionale Importuri

Cantitate de carne
Cantitatea Cantitatea de porc
oferită de cerută de
producătorii consumatorii
autohtoni autohtoni

Preţul intern scade la nivelul preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea
de carne de porc produsă de producătorii autohtoni, iar curba cererii arată
cantitatea de carne de porc consumată de consumatorii autohtoni.
Importurile sunt egale cu diferenţa dintre cantitatea cerută de consumatorii
autohtoni şi cantitatea oferită de producătorii autohtoni la preţul mondial.

Dreapta orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă


oferta restului lumii. Curba ofertei este perfect elastică, deoarece România
este o economie mică şi poate cumpăra oricât de multă carne de porc doreşte
la preţul mondial.
82 Microeconomie

Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional

După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii


autohtoni de carne de porc sunt mai rău situaţi decât înainte, deoarece ei
vând acum la un preţ mai mic. Totodată, consumatorii interni sunt mai bine
situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mic.

Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt


reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul
producătorului.

Figura 6.5 Bunăstarea unei ţări importatoare şi liberalizarea


comerţului internaţional

Preţul cărnii
de porc
Oferta internă

Preţul în A
condiţii de
izolare B D
Preţul
Preţul după C mondial
liberalizare Importuri Cererea internă

Cantitate de carne
de porc

Atunci când preţul intern scade la nivelul preţului mondial, cumpărătorii


sunt mai bine situaţi –surplusul consumatorului creşte de la A la A + B + D
– şi vânzătorii sunt mai rău situaţi –surplusul producătorului scade de la
B + C la C. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că
schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări.

Izolare După schimb Modificare


Surplus consumator A A+B+D + (B + D)
Surplus producător B+C C -B
Surplus total A+B+C A+B+C+D +D
Comerţul internaţional 83

Concluzii:

1. Dacă în urma liberalizării comerţului internaţional o ţară devine


importator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai rău situaţi
şi consumatorii autohtoni sunt mai bine situaţi.

2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei ţări,


deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile.

Efectele unei taxe vamale

Taxă vamală O taxă impusă asupra unui bun produs în


străinătate şi vândut pe piaţa internă.

Figura 6.6 Efectele unei taxe vamale

Preţul cărnii
de porc
Oferta internă

A Echilibru în
condiţii de
izolare
Preţul cu B
taxa vamală
C Taxa vamală
Preţul fără D E F
taxa vamală G Preţul
Importuri mondial
cu taxă Cererea
vamală internă
Cantitate de
Q1O Q O
2 QC
2 Q1C carne de porc

Importuri
fără taxă
vamală
84 Microeconomie

O taxă vamală reduce volumul importurilor şi mută piaţa mai aproape de


situaţia de echilibru care ar exista în condiţii de izolare. Surplusul total
scade cu valoarea ariei D + E. Aceste două triunghiuri reprezintă pierderea
socială generată de taxa vamală.

Fără taxă vamală Cu taxă vamală Modificare

Surplus A+B+C+D+E+F A+B -( C + D + E


consumator + F)

Surplus G C+G +C
producător

Venitul 0 E +E
guvernului

Surplus A+B+C+D+E+F A+B+C+E+ -(D + F)


total +G G

Concluzie:

Taxele vamale cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea


consumatorilor, cresc bunăstrarea producătorilor autohtoni şi generează
pierdere socială.

Efectele unei cote de import

Cotă de import O limită a cantităţii dintr-un bun care poate fi


produs în străinătate şi vândut pe piaţa internă.

O cotă de import, ca şi o taxă vamală, reduce cantitatea importată dintr-un


produs şi mută piaţa mai aproape de echilibrul care ar exista în condiţii de
izolare. Surplusul total scade cu valoarea ariei D + F. Aceste două
triunghiuri reprezintă pierderea socială determinată de cota de import. Mai
mult, cota de import transferă valoarea E’ + E’’ către cel/cei care deţin
licenţele de import.
Comerţul internaţional 85

Figura 6.7 Efectele unei cote de import

Preţul cărnii
de porc
Echilibrul în Oferta internă
condiţii de
izolare
Cota de import
A Oferta internă
+
oferta din
import
Preţul intern cu B
Echilibru cu
cotă cota
C
Preţul fără D E’ E’’ F
cotă Preţ
G mondial
=
Importuri
Preţul Cererea
cu cotă
mondial internă
Cantitate de
QO
2 QO
2 QC C
2 Q1 carne de porc

Importuri cu
cotă

După
Înainte de
introducerea Modificare
introducerea cotei
cotei
Surplus A + B + C + D + E’ + -( C + D + E’
A+B
consumator E’’ + F + E’’ + F)
Surplus
G C+G +C
producător
Surplus al
deţinătorului
0 E’ + E’’ +( E’ + E’’)
licenţei de
import
A + B + C + D + E’ + A + B + C + E’ +
Surplus total -(D + F)
E’’ + F + G E’’ + G
86 Microeconomie

Concluzii:

1. Cotele de import cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea


consumatorilor autohtoni, cresc bunăstarea producătorilor autohtoni
şi generează pierdere socială.

2. Există o diferenţă relevantă între taxa vamală şi cota de import: o


taxă vamală măreşte veniturile guvernului (aria E în Figura 6.5), în
timp ce o cotă de import creează surplus pentru deţinătorul/
deţinătorii licenţelor de import (aria E’ + E’’ în Figura 6.6).

6.3 ARGUMENTE PENTRU RESTRICŢIONAREA SCHIMBURILOR


INTERNAŢIONALE

Este evident că o ţară are mai mult de câştigat decât de pierdut prin
deschiderea comerţului internaţional. Cu toate acestea, în fiecare ţară există
grupuri de interese care se opun liberului schimb – aceste grupuri consideră
că autorităţile (guvernele) ar trebui să protejeze piaţa internă de concurenţa
străină. Care sunt argumentele folosite de adversarii liberului schimb?

Locurile de muncă

„Schimbul cu alte ţări distruge locuri de muncă pe piaţa internă”


(Importurile de carne de porc mai ieftină decât cea produsă de producătorii
autohtoni duce la pierderea de locuri de muncă pe piaţa internă).

Acest raţionament ignoră faptul că liberul schimb creează alte locuri de


muncă în acelaşi timp în care unele locuri de muncă dispar.

¾ Atunci când românii cumpără carne de porc din alte ţări, acele ţări
obţin resursele cu care cumpără alte bunuri din România.

¾ Lucrătorii români careîşi pierd locurile de muncă în industria


creşterii porcilor se mută în industriile în care România are un
avantaj comparativ.
Comerţul internaţional 87

¾ Deşi pe termen scurt tranziţia (diminuarea sau dispariţia unor


industrii şi extinderea sau apariţia altora) afectează negativ anumiţi
lucrători, această evoluţie permite românilor să atingă standarde de
viaţă mai înalte.

Securitatea naţională

„Datorită liberului schimb, România ar deveni dependentă de alte ţări în


ceea ce priveşte oferta de carne de porc. În viitor, România ar putea să nu
mai fie capabilă să producă suficiente cantităţi de carne de porc pentru a
acoperi cererea internă” (Este ceva obişnuit ca atunci când o industrie se
confruntă cu concurenţa străină, adversarii liberului schimb să argumenteze
că respectiva industrie este vitală pentru „siguranţa naţională”).

¾ Cei care au interese speciale într-o industrie sunt întotdeauna


tentaţi să exagereze rolul ei în apărarea naţională pentru a obţine
protecţie faţă de concurenţa străină.

¾ În România, înainte de 1990 întreaga industrie era proiectată să


treacă rapid de la producţia pe timp de pace la producţie cu
caracter militar. De exemplu, fabricile de ţigarete puteau produce
muniţie pentru armamentul uşor de infanterie, fabricile de tractoare
ar trebuit să producă tancuri, hotelurile de pe litoralul Mării Negre
erau destinate să devină cazemate care să împiedice o eventuală
debarcare a unor forţe ostile etc.

Industria tânără

Exponenţii unor industrii argumentează mereu că pentru dezvoltarea şi


consolidarea lor au nevoie de restricţionarea temporară a schimburilor
internaţionale.

¾ La începutul anilor 1990, managementul fabricii Dacia Piteşti


susţinea: Avem nevoie de 10 ani de protecţie faţă de concurenţa
străină pentru a deveni suficient de puternici încât să ne ţinem
singuri pe picioare”. După 10 ani de protecţie prin practicarea unor
taxe vamale ridicate la importul de autoturisme, autoturismele
produse în România nu prezentau progrese substanţiale relativ la
autoturisemele de import.
88 Microeconomie

¾ În lipsa liberului schimb (şi în lipsa concurenţei străine)


producătorii autohtoni adoptă un comportament de căutare de
rente, iar cei care au cel mai mult de pierdut sunt consumatorii
autohtoni (mult mai numeroşi decât producătorii). De asemenea,
întrega economie are de pierdut.

Concurenţa neloială

„Produsele alimentare importate din Ungaria şi Polonia sunt mai ieftine


comparativ cu produsele similare româneşti, deoarece ele sunt puternic
subvenţionate de guvernele acestor ţări. Aceasta este concurenţă neloială şi
guvernul României ar trebui să împiedice accesul liber pe piaţă al acestor
produse!”

¾ Desigur, producătorii români ar putea fi dezavantajaţi, dar


consumatorii români ar avea de câştigat datorită preţurilor mai
mici ale produselor alimentare. Această situaţie nu este diferită de
cazul comerţului liber: câştigurile consumatorilor datorită
preţurilor mici depăşesc pierderile producătorilor, iar la nivelul
întregii economii este un câştig net.

¾ Politica de subvenţionare practicată de Polonia şi Ungaria ar putea


fi considerată ca fiind proastă, dar ea depinde de disponibilitatea
contribuabililor din aceste ţări, care plătesc în cele din urmă aceste
subvenţii. România ar putea beneficia de oportunitatea de a
cumpăra produse alimentare cu un preţ subvenţionat.
Contribuabilii polonezi şi maghiari plătesc o parte din „nota de
plată” a consumatorilor din alte ţări.

Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere

„Restricţionarea comerţului este parte din strategia de negociere. Restricţiile


comerciale sunt utile atunci când negociem cu partenerii noştri comerciali”
(Unii politicieni susţin că ameninţarea cu introducerea unor restricţii
comerciale poate ajuta la înlăturarea unor restricţii practicate de alte
guverne.).
Comerţul internaţional 89

¾ Problema acestei strategii de negociere este că ameninţarea ar


putea să nu fie eficientă. Dacă ameninţarea este ignorată de partea
căreia îi este adresată, guvernul care a ameninţat are de făcut o
alegere dificilă. Fie pune în practică ameninţarea – dar acest fapt
conduce la pierderi de bunăstare la nivelul întregii economii, fie nu
o pune în practică – dar acest lucru ar determina pentru guvern
pierderi de prestigiu în afacerile internaţionale.
CAPITOLUL 7

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum privesc economiştii conceptele de cost şi profit.

ƒ Care este diferenţa dintre orizontul de timp scurt şi


cel lung.

ƒ Cum variază costurile în urma modificării cantităţilor


de inputuri variabile.

ƒ Cum se poate reprezenta geometric structura


costurilor unei firme.

ƒ Ce opţiuni poate alege o firmă în timpul unei


extinderi pe termen lung.
7.1 Natura costurilor

Ö Costuri implicite şi costuri explicite

Ö Costuri şi profituri

Ö Profit, rente şi spirit de întreprindere

7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt

Ö Producţia cu un singur input variabil

Ö Produs marginal şi cost marginal

Ö Producţia cu mai multe inputuri variabile

Ö Un set de curbe ale costului pe termen scurt

7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară

Ö Planificarea extinderii activităţii

Ö Economii de scară
COSTUL ŞI PRODUCŢIA

7.1 NATURA COSTURILOR

Una dintre ideile de bază în economie este că toate costurile apar din nevoia
indivizilor de a alege între mai multe variante posibile ale utilizării
resurselor. Altfel spus, toate costurile sunt costuri de oportunitate.

Costuri explicite şi costuri implicite

Costuri explicite Costuri de oportunitate care îmbracă forma


plăţilor către furnizorii externi, lucrători şi alţi
agenţi care nu deţin părţi din firmă în calitate de
proprietari.

Costuri implicite Costuri de oportunitate ale utilizării resurselor


deţinute de firmă sau reprezentând contribuţia
proprietarilor ei.

Costuri şi profituri

Profit economic pur Suma care rămâne după ce, din venitul total, se
scad costurile explicie şi costurile implicite.

Profit contabil Venitul total minus costurile explicite.

Profit economic pur = Profit contabil – Costuri implicite

Profit normal Termen folosit uneori pentru a descrie costul de


oportunitate al capitalului.
Costul şi producţia 93

Figure 7.1 Costurile firmei Anghel Impex. SRL

Venit total 100.000.000 lei


Minus costuri explicite:
Salarii 20.000.000 lei
materiale şi alte cheltuieli 40.000.000 lei
egal profit contabil 40.000.000
Minus costuri implicite:
salariul la care a renunţat Emil 3.000.000 lei
salariul la care a renunţat Tiberiu 3.000.000 lei
costul de oportunitate al capitalului 20.000.000 lei
egal profit economic pur 14.000.000 lei

Profit, rentă şi spirit de întreprindere

Termenul „profit” este adesea utilizat în legătură cu activităţile unei firme


de afaceri.

„Renta” este obţinută de orice factor de producţie.

„Căutarea profitului” este legat de găsirea căilor de a crea valoare nouă.

În mod obişnuit, acest termen este asociat cu activitatea antreprenorială.


Antreprenorii obţin profituri prin găsirea de noi căi de folosire a
factorilor de producţie, pe care îi cumpără la preţurile pieţei, pentru a
crea bunuri şi servicii cu valoare mai mare sau la costuri mai mici decât
în trecut.

„Căutarea, obţinerea şi păstrarea rentei”

Unele firme urmăresc să-şi mărească veniturile nu prin inovaţie şi prin


reducerea costurilor, ci prin restrângerea concurenţei.

7.2 PRODUCŢIA ŞI COSTURILE PE TERMEN SCURT

Teoria costurilor explică modul în care variază costurile unei firme, pe


măsură ce se modifică producţia acesteia şi asigură şi o bază pentru
determinarea curbei ofertei pentru o firmă.
94 Microeconomie

Termen scurt şi termen lung

Inputuri fixe Inputuri care nu pot fi uşor mărite sau reduse


într-un timp scurt.

Inputuri variabile Inputuri care pot fi mărite sau reduse cu


uşurinţă într-un timp scurt, cu scopul de a
creşte sau diminua producţia.

Termen scurt Un orizont de timp în care producţia poate fi


ajustată doar prin modificarea volumului de
inputuri variabile utilizate, în timp ce inputurile
fixe rămân neschimbate.

Termen lung Un orizont de timp suficient de mare astfel


încât să fie posibilă modificarea producţiei atât
pe seama schimbării inputurilor fixe, cât şi a
inputurilor variabile.

Producţia cu un singur input variabil

Produs fizic total Producţia totală a unei firme, măsurată în


unităţi fizice.

Figura 7.2 arată modul în care producţia firmei Anghel IMPEX SRL
răspunde la modificarea unui input variabil – mâna de lucru. Toţi ceilalţi
factori rămân neschimbaţi, în timp ce numărul lucrătorilor variază. Un
lucrător nu poate să producă nimic, deoarece un echipament folosit în
producţie are nevoie de doi lucrători pentru a opera. Producţia creşte – la
început din ce în ce mai repede şi apoi din ce în ce mai lent – pe măsură ce
sunt angajaţi din ce în ce mai mulţi lucrători. Toate echipamentele sunt
folosite atunci când sunt angajaţi şapte lucrători. Astfel, un lucrător angajat
suplimentar (peste 7) nu mai produce nimic. Coloana 3 din tabelul (a) şi
graficul (b) arată volumul producţiei adăugate care rezultă din angajarea
suplimentară a unui lucrător. Acesta este produsul fizic marginal al
factorului variabil.
Costul şi producţia 95

Figura 7.2 Răspunsul producţiei la modificarea unui input variabil


(a)

Input Produs fizic total Produs fizic marginal


(Lucrători/zi) (unităţi/zi) (unităţi/lucrător)

0 0
0
1 0
1
2 1
2
3 3
4
4 7
3
5 10
2
6 12
1
7 13
0
8 13 Producţie (unităţi/lucrător suplimentar)
(b) (c)
14 6
5
Producţie (unităţi/zi)

10 Produs Produs
fizic 4
fizic
total marginal
3
5 2
1

0 5 10 0 5 10
Lucrători Lucrători

Produs fizic marginal Creşterea producţiei exprimată în unităţi


fizice, care se realizează prin adăugarea unei
unităţi de input variabil, în condiţiile în care
ceilalţi factori rămân neschimbaţi.
Legea randamentelor Principiu conform căruia dacă un input variabil
descrescânde creşte, iar celelalte inputuri nu se modifică, se
atinge un punct dincolo de care produsul fizic
marginal al inputului variabil începe să scadă.
96 Microeconomie

Produs marginal şi cost marginal


Cost marginal Creşterea costului determinată de mărirea cu o
unitate a producţiei unui bun sau a unui serviciu.
Figura 7.3 arată modul în care se schimbă costul de producţie la firma Anghel
IMPEX SRL, atunci când variază producţia. Tabelul şi graficele se bazează pe
datele folosite în Figura 7.2, dar aici ele sunt refăcute pentru a scoate în
evidenţă costul presupus de un salariu zilnic de 1.000.000 lei/lucrător.
Coloana 3 din tabelul (a) şi graficul (b) arată costul muncii pentru diferite
niveluri de producţie. Coloana 4 din tabelul (a) şi graficul (c) arată costul
marginal – valoarea cu care creşte costul o dată cu adăugarea unei unităţi de
producţie. De exemplu, creşterea numărului de lucrători de la 3 la 4, măreşte
producţia zilnică de la 3 la 7 unităţi de producţie. Pe acest interval, costul fiecărei
unităţi de producţie suplimentare este un sfert din salariul zilnic, adică 250.000 lei.
Figura 7.3 Costul şi producţia cu un singur input variabil
(a)
Producţie Lucrători Cost total cu lucrătorii Cost marginal
(unităţi/zi)
mil. lei 0
0 0 2.000.000
2 2
1 500.000
3 3 3
250.000
4 4
7 333.000
10 5 5
500.000
12 6 6
1.000.000
13 7 7

(b) (c)
Cost total al muncii (mil. lei)

Cost marginal (mil. lei)

7,5 3

5 2
Cost total al Cost
muncii marginal
2,5 1

0 5 10 15 20 0 5 10 15 20
Producţie (unităţi/zi) Producţie (unităţi/zi)
Costul şi producţia 97

Figura 7.4 Un set de curbe al costului pe termen scurt


(a)
10

8
Cost total
Cost total (milioane lei/zi)

6
Cost variabil total
5 Cost
4 fix
total
3
Cost fix total
2

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28
Producţie (unităţi/zi)

(b)
1000

900
Cost total
mediu
800
Cost unitar (mii lei)

700
Cost marginal
600

500

400

300
Cost variabil
200 mediu
100
Cost fix total
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28
Producţie (unităţi/zi)
98 Microeconomie

Abrevieri folosite:
Q = cantitatea de producţie CM= cost marginal
CT = cost total CVM= cost variabil mediu
CF = cost fix total CFM= cost fix mediu
CV= cost variabil total CTM= cost total mediu

Formule folositoare:

CT = CF + CV
ModificareaCT ModificareaCV
CM = =
ModificareaQ ModificareaQ
CT CF CT
CVM = CFM = CTM =
Q Q Q

7.3 COSTURI PE TERMEN LUNG ŞI ECONOMII DE SCARĂ

„Firmele operează pe termen scurt şi îşi planifică activitatea pe termen


scurt.” Această afirmaţie reflectă următoarea distincţie dintre costurile fixe
şi costurile variabile: pe termen scurt, producţia unei firme se modifică doar
pe seama schimbării volumului inputurilor variabile, iar pe termen lung
firma îşi planifică extinderea sau restrângerea dimensiunii ei.
Planificarea extinderii firmei
Figura 7.5 Curbele costurilor medii pe termen scurt şi pe termen lung

Cost total mediu


Cost mediu

pe termen scurt
Cost total mediu pe
termen lung
1
2 4 5
3

Curba costului total


mediu pe termen lung este
doar tangentă la fiecare
curbă a costului total
mediu pe termen scurt

Producţie
Costul şi producţia 99

Economii de scară

Economii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung


scade, pe măsură ce producţia creşte.

Diseconomii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung


creşte, pe măsură ce producţia creşte.

Randamente constante O situaţie în care nu există nici economii de


de scară scară şi nici diseconomii de scară.

Scară minimă Nivelul producţiei la care încetează economiile


de eficienţă de scară.

Figura 7.6 O curbă a costului mediu în formă de L

Cost mediu
Cost mediu

Scara minimă pe termen


de eficienţă

Producţie

Studiile statistice au descoperit că, adesea, curbele costului total mediu pe


termen lung iau forma literei „L”. Punctul în care economiile de scară dispar
şi începând cu care curba începe să se netezească este numit scară minimă
de eficienţă. Dacă după acest punct o firmă continuă să se extindă fără
limită, probabil curba costului mediu pe termen lung va începe să crească.
În multe domenii de activitate nu există firme care să acţioneze în zona
diseconomiilor de scară.
OFERTA ÎN CONDIŢII
DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI


Structura pieţei Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi
mărimea firmelor, gradul de similitudine sau
de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi
uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a
firmelor.
Varietăţi de structuri de piaţă
Concurenţa perfectă O structură a pieţei caracterizată de existenţa
unui număr mare de firme mici, de
omogenitatea produselor şi de intrarea liberă
(pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
Monopol O structură a pieţei în care există o singură
firmă care vinde un singur produs şi care este
protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
Oligopol O structură a pieţei în care există un număr
mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt
mari în raport cu mărimea pieţei.
Concurenţă O structură a pieţei în care există un număr
monopolistică mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt
mari în raport cu mărimea pieţei.
Structuri descriptive şi structuri ideale

Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o


varietate largă de pieţe din lumea reală.
Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare,
precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de
ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera
serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 103

Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare


de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină,
service-uri auto etc.

Figura 8.1 Structuri de piaţă

Caracteristică Numărul Condiţiile


Natura
şi mărimea de intrare
produsului
Structură firmelor şi ieşire

Concurenţa
Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere
perfectă
Concurenţa Multe firme, Produse
Nu există bariere
monopolistică toate mici diferenţiate
Puţine firme, Produse
Pot exista bariere
Oligopol dintre care câteva diferenţiate sau
la intrarea pe piaţă
sunt mari omogene
Protecţie totală
Monopol O singură firmă Un singur produs faţă de intrarea
rivalilor pe piaţă

Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă.


O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de
concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al
produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă.

De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă
cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a
produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă
mai bine de caracteristicile structurii de oligopol.

Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar


aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale”
provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar
concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale.

Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine


condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu
la modelare.
104 Microeconomie

Concurenţă şi spirit de întreprindere


Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor
noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate,
valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite.
Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu
structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între
întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul
pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este
posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea,
calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate.

8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT


Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective:
1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru
firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor
produce la diferite preţuri;
2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele
ofertei pentru o industrie.

Firma individuală ca primitor de preţ


Primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri
determinate de forţe pe care nu le poate controla.
Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială

(b) Firma
(a) Piaţa
individuală
100 100
Preţ (mii lei/kg)
Preţ (mii lei/kg)

80 80
Cererea Oferta Curba cererii pentru
pieţei pieţei o firmă individuală
60 60

40 40

20 20

0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui Carne de pui
(mil. tone/an) (mii kg/an)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 105

Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ


(price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât
deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa
este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma
individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect
elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială,
venitul marginal este egal cu preţul.
Venit marginal Sporul de venit generat de creşterea cu o
unitate a cantităţii de produse vândute.
Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii
de concurenţă perfectă
(a)
Producţie Venit total Cost Profit Cost Venit
(unităţi) total total Marginal margina
(1) (2) (3) (2-3) (5) (6)
0 0 16.000 -16.000
1 19.040 -15.040 3.040 4.000
4.000
2 21.760 -13.760 2.720 4.000
8.000
. . . . .
. . . . .
. . . . .
17 68.000 52.800 15.200 3.400 4.000
18 72.000 56.200 15.800 3.800 4.000
19 76.000 60.000 16.000 4.240 4.000
20 80.000 64.240 15.760 4.720 4.000
21 84.000 68.960 15.040 4.000
. . . . .
. . . . .
. . . . .
24 96.000 86.400 9.600 4.000
Toate valorile sunt exprimate în mii lei
Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o
firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de
produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând
costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximi-
zează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul
marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu
costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal
începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.
106 Microeconomie

În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi


de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei.
(b)
8.000
7.200
Costuri totale (zeci mii lei/zi)

6.400
Venit total
5.600 Punct de
profit
4.800 maxim
4.000
Cost total
3.200
2.400
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
Cost total mediu
7.200
Cost marginal (mii lei/zi)

6.400 Profit unitar


5.600 x Cantitate =
Profit total Preţ – CTM =
4.800 Profit unitar
4.000
3.200
2.400
Cost marginal
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 107

Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii


de concurenţă perfectă

(a)
Cost Cost
Producţie Venit Cost Profit sau total variabil Cost Venit
(unităţi) total total pierdere mediu mediu marginal marginal
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)

0 0 16 -16 - - 2,4
1 19,04 -16,64 19,04 19,0 3,04
2,4 2,72 2,4
2 4,8 21,76 -10,88 10,88 10,8 2,4
. . . . . . .
. . . . . . .
. . . . . . .
12 28,8 40,4 -11,6 3,37 2,03 2 2,4
13 31,2 42,4 -11,2 3,26 2,03 2,6 2,4
14 33,6 44,6 -11 3,19 2,04 2,4 2,4
15 36 47,04 -11,04 3,14 2,07 2,7 2,4
16 38,4 49,76 - 3,11 2,11 2,4
3
17 40,8 52,8 -12 3,11 2,12 2,4

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei

Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea
de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest
exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul
pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei,
curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct
situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare
unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din
costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile
totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.
108 Microeconomie

(b)
8.000
7.200
Cost total
6.400
Costuri totale (zeci mii lei/zi)
Punctul
5.600 pierderii
minime Venit total
4.800
4.000
3.200
2.400
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
7.200
Cost marginal (mii lei/zi)

Cost total mediu


6.400
5.600 Pierderea Pierderea
unitară x Cost marginal
medie pe
4.800 Cantitate =
unitate
4.000 Pierdere
totală
3.200
2.400
1.600 Venit
marginal
800 Cost variabil
mediu

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 109

Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât
firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel
minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane
lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă
producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este
minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la
16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba
costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat
sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea
firmei.

Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor


pe termen scurt

(a)

Producţie Venit Cost Profit Cost Cost Cost Venit


(unităţi) total Total sau total variabil marginal marginal
pierdere mediu mediu
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)

. .
. .
. .
–1,64
10 18 36,8 - 3,68 2,08
–1,72
11 19,8 38,6 - 3,51 2,05
–1,84
12 21,6 40,4 -18,8 3,37 2,05

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei


110 Microeconomie

(b)
8.00
7.200

Costuri totale (zeci mii lei/zi)


Cost total
6.400 Punctul
5.600 pierderii
4.800 minime
4.000
3.200
2.400
Venit total
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
7.200 Cost total mediu
Cost marginal (mii lei/zi)

6.400
5.600 Cost marginal
4.800
4.000 Cost variabil
3.200 mediu
2.400
1.600 Venit
800 marginal

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 111

Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă

Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt

8.000
7.200
Cost total mediu
6.400
Costuri unitare (mii lei/zi)

5.600
Curba ofertei
4.800
E1
4.000
E2
3.200
E3
2.400
1.600
E4
800 Cost variabil
mediu

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
24
Producţie (unităţi/zi)

Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe
termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este
4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se
deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre
poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul
marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul
variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei
ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.
112 Microeconomie

Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie

Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie

Cantitate oferită
Preţ (mii lei) Firma X Firma Y Firma Z Total
3.200 1.500 - - 1.500
6.400 5.500 3.300 3.333 11.833
9.600 9.500 7.000 10.000 26.500
12.000 12.500 10.000 15.000 37.500

Firma X Firma Y Firma Z Total


12 12 12 12
Preţ (mii lei)

8 8 8 8
+ + =

4 4 4 4

0 1 2 0 1 2 0 1 2 0 1 2 3 4
Cantitate (mii)

Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând


curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei
firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei
realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei
pentru acea industrie.

8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII


DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma


este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie.

Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus


îndeplinirea altor două condiţii:
(1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor
de producţie pe termen lung;
(2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 113

Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă


perfectă

1.000

Cost marginal pe termen scurt


Preţ şi cost unitar (mii lei)

Cost total mediu pe termen scurt


Cost total mediu pe termen lung

500
Venit marginal
(preţ)

Cost variabil mediu pe termen scurt

25 50

Cantitate (unităţi/zi)

Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie


perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să
nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu
aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie
pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.

Cost total mediu Cost total mediu


Preţ = Cost marginal = =
pe termen scurt pe termen lung
114 Microeconomie

Ajustarea unei industrii la scăderea cererii


Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii
(a) O firmă (b) O industrie
Preţ şi cost unitar (mii lei)

Preţ şi cost unitar (mii lei)


1.00 1.00 După ce unele firme
Cost marginal ies de pe piaţă, preţul Curbele ofertei
revine la 400 mii lei pe termen scurt
CTML CTMS O2
O1
Curba ofertei
40 40 pe termen lung
Pierderea la preţul de C2 C1
320 mii lei scoate unele Preţul scade temporar
firme de pe piaţă la 320 mii lei.
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)

Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială.


Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria
se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile
pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe
termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi
O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul
curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată
aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare,
curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”.
Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa
urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe
graficul (b).
Ajustarea unei industrii la creşterea cererii
Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii
(a) O firmă (b) O industrie
1.000 1.000
Profitul la preţul Preţul creşte temporar
la 480 mii lei.
Preţ şi cost unitar (mii lei)

Curbele ofertei
Preţ şi cost unitar (mii lei)

de 480 mii lei


atrage noi firme O1 pe termen scurt
CTMS O2

Curba ofertei
400 400
pe termen lung
CTML După ce intră noi C1 C2
Cost marginal firme, preţul scade
la 400 mii lei
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 115

În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la


preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se
deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la
480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt
este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma
obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile
mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor
noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma
din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate
să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen
lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b).

Alte curbe ale ofertei pe termen lung

Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung


pentru o industrie

(a) O firmă (b) O industrie


Preţ şi cost unitar (mii lei)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

1.000 1.000 Temporar, preţul


creşte la 600 mii lei
CM2 CM1 CTM2

CTM1 Curba
ofertei
400 400 pe
C2
termen
lung O1 C1
O2
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)
La costuri mai mari noul preţ de
echilibru este 500 mii lei

Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu
se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se
întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor
inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează
curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total
mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de
echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba
ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.
CAPITOLUL 8

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Ce caracteristici definesc structura unei pieţe.

ƒ Ce determină nivelul producţiei care maximizează


profitul unei firme concurenţiale pe termen scurt.

ƒ În ce condiţii poate să opereze o firmă chiar dacă


înregistrează o pierdere.

ƒ Care este legătura dintre curba ofertei pe termen scurt


a unei firme şi curbele costurilor.

ƒ Care sunt condiţiile de echilibru într-o industrie


concurenţială.

ƒ Ce determină curba ofertei pe termen lung pentru o


industrie concurenţială.
8.1 Conceptul de structură a pieţei
Ö Varietăţi de structuri de piaţă
Ö Structuri descriptive şi structuri ideale
Ö Concurenţă şi spirit de întreprindere

8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt


Ö Firma concurenţială ca primitor de preţ
Ö Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Ö Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă
Ö Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie

8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţă


perfectă
Ö Echilibrul pe termen lung pentru o firmă
concurenţială
Ö Ajustarea unei industrii la scăderea cererii
Ö Ajustarea unei industrii la creşterea ofertei
OFERTA ÎN CONDIŢII
DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI


Structura pieţei Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi
mărimea firmelor, gradul de similitudine sau
de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi
uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a
firmelor.
Varietăţi de structuri de piaţă
Concurenţa perfectă O structură a pieţei caracterizată de existenţa
unui număr mare de firme mici, de
omogenitatea produselor şi de intrarea liberă
(pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
Monopol O structură a pieţei în care există o singură
firmă care vinde un singur produs şi care este
protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
Oligopol O structură a pieţei în care există un număr
mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt
mari în raport cu mărimea pieţei.
Concurenţă O structură a pieţei în care există un număr
monopolistică mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt
mari în raport cu mărimea pieţei.
Structuri descriptive şi structuri ideale

Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o


varietate largă de pieţe din lumea reală.
Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare,
precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de
ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera
serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 103

Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare


de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină,
service-uri auto etc.

Figura 8.1 Structuri de piaţă

Caracteristică Numărul Condiţiile


Natura
şi mărimea de intrare
produsului
Structură firmelor şi ieşire

Concurenţa
Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere
perfectă
Concurenţa Multe firme, Produse
Nu există bariere
monopolistică toate mici diferenţiate
Puţine firme, Produse
Pot exista bariere
Oligopol dintre care câteva diferenţiate sau
la intrarea pe piaţă
sunt mari omogene
Protecţie totală
Monopol O singură firmă Un singur produs faţă de intrarea
rivalilor pe piaţă

Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă.


O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de
concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al
produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă.

De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă
cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a
produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă
mai bine de caracteristicile structurii de oligopol.

Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar


aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale”
provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar
concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale.

Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine


condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu
la modelare.
104 Microeconomie

Concurenţă şi spirit de întreprindere


Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor
noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate,
valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite.
Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu
structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între
întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul
pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este
posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea,
calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate.

8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT


Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective:
1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru
firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor
produce la diferite preţuri;
2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele
ofertei pentru o industrie.

Firma individuală ca primitor de preţ


Primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri
determinate de forţe pe care nu le poate controla.
Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială

(b) Firma
(a) Piaţa
individuală
100 100
Preţ (mii lei/kg)
Preţ (mii lei/kg)

80 80
Cererea Oferta Curba cererii pentru
pieţei pieţei o firmă individuală
60 60

40 40

20 20

0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui Carne de pui
(mil. tone/an) (mii kg/an)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 105

Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ


(price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât
deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa
este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma
individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect
elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială,
venitul marginal este egal cu preţul.
Venit marginal Sporul de venit generat de creşterea cu o
unitate a cantităţii de produse vândute.
Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii
de concurenţă perfectă
(a)
Producţie Venit total Cost Profit Cost Venit
(unităţi) total total Marginal margina
(1) (2) (3) (2-3) (5) (6)
0 0 16.000 -16.000
1 19.040 -15.040 3.040 4.000
4.000
2 21.760 -13.760 2.720 4.000
8.000
. . . . .
. . . . .
. . . . .
17 68.000 52.800 15.200 3.400 4.000
18 72.000 56.200 15.800 3.800 4.000
19 76.000 60.000 16.000 4.240 4.000
20 80.000 64.240 15.760 4.720 4.000
21 84.000 68.960 15.040 4.000
. . . . .
. . . . .
. . . . .
24 96.000 86.400 9.600 4.000
Toate valorile sunt exprimate în mii lei
Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o
firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de
produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând
costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximi-
zează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul
marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu
costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal
începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.
106 Microeconomie

În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi


de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei.
(b)
8.000
7.200
Costuri totale (zeci mii lei/zi)

6.400
Venit total
5.600 Punct de
profit
4.800 maxim
4.000
Cost total
3.200
2.400
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
Cost total mediu
7.200
Cost marginal (mii lei/zi)

6.400 Profit unitar


5.600 x Cantitate =
Profit total Preţ – CTM =
4.800 Profit unitar
4.000
3.200
2.400
Cost marginal
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 107

Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii


de concurenţă perfectă

(a)
Cost Cost
Producţie Venit Cost Profit sau total variabil Cost Venit
(unităţi) total total pierdere mediu mediu marginal marginal
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)

0 0 16 -16 - - 2,4
1 19,04 -16,64 19,04 19,0 3,04
2,4 2,72 2,4
2 4,8 21,76 -10,88 10,88 10,8 2,4
. . . . . . .
. . . . . . .
. . . . . . .
12 28,8 40,4 -11,6 3,37 2,03 2 2,4
13 31,2 42,4 -11,2 3,26 2,03 2,6 2,4
14 33,6 44,6 -11 3,19 2,04 2,4 2,4
15 36 47,04 -11,04 3,14 2,07 2,7 2,4
16 38,4 49,76 - 3,11 2,11 2,4
3
17 40,8 52,8 -12 3,11 2,12 2,4

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei

Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea
de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest
exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul
pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei,
curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct
situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare
unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din
costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile
totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.
108 Microeconomie

(b)
8.000
7.200
Cost total
6.400
Costuri totale (zeci mii lei/zi)
Punctul
5.600 pierderii
minime Venit total
4.800
4.000
3.200
2.400
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
7.200
Cost marginal (mii lei/zi)

Cost total mediu


6.400
5.600 Pierderea Pierderea
unitară x Cost marginal
medie pe
4.800 Cantitate =
unitate
4.000 Pierdere
totală
3.200
2.400
1.600 Venit
marginal
800 Cost variabil
mediu

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 109

Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât
firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel
minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane
lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă
producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este
minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la
16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba
costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat
sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea
firmei.

Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor


pe termen scurt

(a)

Producţie Venit Cost Profit Cost Cost Cost Venit


(unităţi) total Total sau total variabil marginal marginal
pierdere mediu mediu
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)

. .
. .
. .
–1,64
10 18 36,8 - 3,68 2,08
–1,72
11 19,8 38,6 - 3,51 2,05
–1,84
12 21,6 40,4 -18,8 3,37 2,05

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei


110 Microeconomie

(b)
8.00
7.200

Costuri totale (zeci mii lei/zi)


Cost total
6.400 Punctul
5.600 pierderii
4.800 minime
4.000
3.200
2.400
Venit total
1.600
800

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

Producţie (unităţi/zi)

(c)

8.000
7.200 Cost total mediu
Cost marginal (mii lei/zi)

6.400
5.600 Cost marginal
4.800
4.000 Cost variabil
3.200 mediu
2.400
1.600 Venit
800 marginal

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

Producţie (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 111

Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă

Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt

8.000
7.200
Cost total mediu
6.400
Costuri unitare (mii lei/zi)

5.600
Curba ofertei
4.800
E1
4.000
E2
3.200
E3
2.400
1.600
E4
800 Cost variabil
mediu

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
24
Producţie (unităţi/zi)

Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe
termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este
4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se
deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre
poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul
marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul
variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei
ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.
112 Microeconomie

Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie

Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie

Cantitate oferită
Preţ (mii lei) Firma X Firma Y Firma Z Total
3.200 1.500 - - 1.500
6.400 5.500 3.300 3.333 11.833
9.600 9.500 7.000 10.000 26.500
12.000 12.500 10.000 15.000 37.500

Firma X Firma Y Firma Z Total


12 12 12 12
Preţ (mii lei)

8 8 8 8
+ + =

4 4 4 4

0 1 2 0 1 2 0 1 2 0 1 2 3 4
Cantitate (mii)

Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând


curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei
firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei
realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei
pentru acea industrie.

8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII


DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma


este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie.

Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus


îndeplinirea altor două condiţii:
(1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor
de producţie pe termen lung;
(2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 113

Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă


perfectă

1.000

Cost marginal pe termen scurt


Preţ şi cost unitar (mii lei)

Cost total mediu pe termen scurt


Cost total mediu pe termen lung

500
Venit marginal
(preţ)

Cost variabil mediu pe termen scurt

25 50

Cantitate (unităţi/zi)

Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie


perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să
nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu
aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie
pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.

Cost total mediu Cost total mediu


Preţ = Cost marginal = =
pe termen scurt pe termen lung
114 Microeconomie

Ajustarea unei industrii la scăderea cererii


Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii
(a) O firmă (b) O industrie
Preţ şi cost unitar (mii lei)

Preţ şi cost unitar (mii lei)


1.00 1.00 După ce unele firme
Cost marginal ies de pe piaţă, preţul Curbele ofertei
revine la 400 mii lei pe termen scurt
CTML CTMS O2
O1
Curba ofertei
40 40 pe termen lung
Pierderea la preţul de C2 C1
320 mii lei scoate unele Preţul scade temporar
firme de pe piaţă la 320 mii lei.
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)

Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială.


Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria
se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile
pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe
termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi
O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul
curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată
aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare,
curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”.
Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa
urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe
graficul (b).
Ajustarea unei industrii la creşterea cererii
Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii
(a) O firmă (b) O industrie
1.000 1.000
Profitul la preţul Preţul creşte temporar
la 480 mii lei.
Preţ şi cost unitar (mii lei)

Curbele ofertei
Preţ şi cost unitar (mii lei)

de 480 mii lei


atrage noi firme O1 pe termen scurt
CTMS O2

Curba ofertei
400 400
pe termen lung
CTML După ce intră noi C1 C2
Cost marginal firme, preţul scade
la 400 mii lei
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă 115

În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la


preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se
deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la
480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt
este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma
obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile
mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor
noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma
din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate
să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen
lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b).

Alte curbe ale ofertei pe termen lung

Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung


pentru o industrie

(a) O firmă (b) O industrie


Preţ şi cost unitar (mii lei)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

1.000 1.000 Temporar, preţul


creşte la 600 mii lei
CM2 CM1 CTM2

CTM1 Curba
ofertei
400 400 pe
C2
termen
lung O1 C1
O2
25 50 50.000 100.000
Cantitate (unităţi/zi) Cantitate (unităţi/zi)
La costuri mai mari noul preţ de
echilibru este 500 mii lei

Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu
se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se
întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor
inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează
curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total
mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de
echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba
ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.
CAPITOLUL 9

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Care este relaţia dintre preţ şi venit în cazul


monopolului.

ƒ Cum se determină preţul şi producţia care


maximizează profitul pentru un monopol.

ƒ De ce uneori monopolurile şi alte firme practică


discriminarea prin preţuri.

ƒ De ce monopolurile naturale – cum sunt firmele


producătoare de utilităţi – sunt regularizate.
9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur
Ö Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol
Ö Maximizarea profitului
Ö Minimizarea pierderii
Ö Maximizarea profitului pe termen lung

9.2 Discriminarea prin preţuri

9.3 Monopolul şi eşecul pieţei


Ö Preţuri şi costuri de oportunitate
Ö Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului
în condiţii de monopol

9.4 Regularizarea monopolului natural


Ö Caracteristicile monopolului natural
Ö Soluţia regularizării
TEORIA MONOPOLULUI

În lumea reală este dificil să se găsească o piaţă care întruneşte exact


condiţiile care definesc piaţa cu structură de monopol.

1. Rareori o piaţă este deservită într-adevăr de o singură firmă;


2. Conceptul de „produs unic” implică faptul că nu există substituenţi,
dar, în realitate, toate produsele au drept concurenţi înlocuitori;
3. Nici o firmă nu are protecţie absolută faţă de concurenţă.

9.1 MAXIMIZAREA PROFITULUI PENTRU MONOPOLUL PUR

Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol

Figura 9.1 Cerere, venit total şi venit marginal pentru monopol


(a)

Cantitate Preţ Venit total Venit


marginal
(1) (2) (3) (4)

1 80 mil. lei 80
77.6 155.2 75.2
2
75.2 225.6 70.4
3
. . .
. . .
. . .
16 44.0 704 3.2
17 41.6 707.2 -1.6
18 39.2 705.6
. . .
. . .
. . .
33 3.2 105.6 -78.4
34 0.8 27.2 -27.2
35 0 0
Teoria monopolului 119

(b)

Zonă de cerere
80 elastică
Preţ şi venit unitar(mil. lei)

Cerere unitară

40
Zonă de cerere
inelastică

Cerere
0
10 20 30 40
-13
Venit marginal
Cantitate

(c)
80

Venit total
Venit total (mil. lei)

40
Venit total
maxim

0
10 20 30 40

Cantitate
120 Microeconomie

Figura arată legătura dintre cerere, venit total şi venit marginal pentru un
monopol. Venitul total se obţine înmulţind preţul cu cantitatea, la fiecare
punct de pe curba cererii. Venitul marginal este creşterea de venit total
rezultată din sporirea cu o unitate a producţiei. Când cererea este elastică –
vezi grafic (b) – venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte. Când
cererea este inelastică, venitul marginal este negativ şi venitul total scade.
Venitul marginal este mai mic decât preţul la toate nivelurile de producţie.
În cazul unei curbe a cererii reprezentate printr-o linie dreaptă, curba
venitului marginal intersectează întotdeauna distanţa orizontală dintre curba
cererii şi axa verticală exact la jumătatea acesteia!

Maximizarea profitului

Un monopol maximizează profitul producând o cantitate de bunuri la care


venitul marginal este egal cu costul marginal. Preţul pe care îl percepe este
determinat de înălţimea curbei cererii corespunzătoare cantităţii de producţie
care maximizează profitul. Atenţie: maximizarea profitului nu este
acelaşi lucru cu maximizarea venitului total! Peste 13 unităţi de producţie
– cantitate la care, în acest exemplu, profitul este maxim – venitul total
continuă să crească un timp, dar profitul scade, întrucât costurile totale cresc
mai repede.

Figura 9.2 Maximizarea profitului în cazul unui monopol

(a)

Producţie Preţ Venit Venit Cost Cost Profit


(unităţi) total marginal marginal total total
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7)

. ROL
. Million
.
12 53.6 643.2 22,4 18,4 404 239,2
13 51.2 665.6 20 241,6
14 48.8 683.2 17,6 22 446 237,2
Teoria monopolului 121

(b)
80
Cost total şi venit (zeci mil. lei) Cost total

60
Venit total
Profit

40

20

0 5 10 15 20 25 30 35
Producţie

(c)
80
Cost marginal
Preţ, cost şi venit unitar (mil. lei)

60
Cost total mediu
Profit
40

Curba cererii
20

0 5 10 15 20 25 30 35

Producţie
122 Microeconomie

Maximizarea profitului sau minimizarea pierderii?

Figura 9.3 Pierderea pe termen scurt în cazul unui monopol

80

Cost marginal
60
Preţ (mil. lei)

Pierdere
Cost total mediu
40
Cost variabil mediu

20
Cerere

0 5 10 15 20 25 30 35
Producţie

Uneori, cererea poate să nu fie suficient de mare astfel încât să permită


monopolului să obţină profit. De exemplu, în acest grafic curba cererii se
află permanent sub curba costului total mediu. Pe termen scurt, cel mai bun
lucru pe care poate să îl facă o firmă aflată într-o asemenea situaţie este să
îşi diminueze pierderile prin menţinerea nivelului de producţie la punctul în
care venitul marginal este egal cu costul marginal. În cazul în care condiţiile
pieţei se modifică şi curba cererii se deplasează şi mai mult spre originea
sistemului de coordonate – împiedicând astfel obţinerea unui preţ care ar
acoperi costul total mediu – strategia pe termen scurt a monopolului ar fi
închiderea firmei.

Maximizarea profitului pe termen lung

Un monopol ideal poate obţine profit economic pe termen lung atît timp cât
condiţiile cererii sunt favorabile. Cum monopolistul este protejat de
concurenţă, deşi condiţiile cererii pe termen scurt permit obţinerea unui
profit mai mare decît costul de oportunitate al capitalului, nici o altă firmă
nu poate să intre pe piaţă.
Teoria monopolului 123

9.2 DISCRIMINAREA PRIN PREŢURI


Discriminare prin Practica de percepere a unor preţuri diferite
preţuri pentru unităţi diferite din acelaşi produs,
atunci când diferenţele de preţ nu sunt
justificate de diferenţe de costuri.
Discriminare prin Un monopolist vinde cantităţi diferite din
preţuri de grad 1 acelaşi produs la preţuri diferite şi aceste
(discriminare perfectă) preţuri pot să difere de la persoană la persoană
(discriminare prin preţuri perfectă).
Discriminare prin Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un
preţuri de grad 2 produs la preţuri diferite, dar toţi indivizii care
cumpără aceeaşi cantitate plătesc acelaşi preţ.
Discriminare prin Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un
preţuri de grad 3 produs la preţuri diferite, unor grupuri diferite,
dar toţi indivizii care cumpără aceeaşi cantitate
şi aparţin aceluiaşi grup plătesc acelaşi preţ.
9.3 MONOPOLUL ŞI EŞECUL PIEŢEI

Preţuri şi costuri de oportunitate


Pentru un monopol preţul care maximizează profitul este întotdeauna mai
mare decât costul marginal.
Deoarece preţul perceput de monopol este mai mare decât costul de
oportunitate al producerii unei unităţi dintr-un bun sau serviciu, cumpărătorii
primesc un semnal fals vizavi de raritatea bunului sau serviciului respectiv.
Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de
monopol
Comparând cazul pieţei concurenţiale cu cazul monopolului se observă trei
diferenţe:
1. Surplusul consumatorului este mai mic în cazul monopolului decât
în cazul pieţei concurenţiale;
2. Surplusul producătorului este mai mare în cazul monopolului decât
în cazul pieţei concurenţiale;
3. Totalul surplusului consumatorului şi surplusului producătorului este mai
mic în cazul monopolului, decât acelaşi total în cazul pieţei concurenţiale.
124 Microeconomie

Pierdere socială O pierdere de surplus al consumatorului sau al


producătorului, care nu este compensată de un
câştig al altcuiva.

Figura 9.4 Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului


în condiţii de concurenţă şi de monopol

(a) Piaţă concurenţială (b) Monopol

320 320 Preţul depăşeşte


Preţul este egal cu Surplusul
costul marginal consumatorului costul marginal
240 240
Preţ (mii lei)

Preţ (mii lei)


Pierdere

producătorului
Surplusul socială Cost

Surplusul
consumatorului Oferta marginal
160 Surplusul (cost marginal) 160
producătorului
Cerere
80 80
Cerere Venit
marginal

0 10 20 30 40 0 10 20 30 40

Producţie Producţie

În condiţii de concurenţă perfectă (grafic a) producţia evoluează până la


punctul la care consumatorul este dispus să plătească pentru ultima unitate
produsă – la un preţ egal cu costul marginal al producerii acelei unităţi.
Toate câştigurile posibile în urma schimbului sunt realizate sub forma
surplusului consumatorului şi a surplusului producătorului. În condiţii de
monopol (grafic b) producţia se opreşte sub acest punct. Surplusul
consumatorului este mai mic decât în condiţii de concurenţă, iar surplusul
producătorului este mai mare. Totalul lor, însă, este mai mic decât în
condiţii de concurenţă. Unele câştiguri potenţiale din schimb nu se
realizează. Această pierdere socială constituie justificarea pentru
considerarea monopolului drept formă de eşec al pieţei.
Teoria monopolului 125

9.4 REGULARIZAREA MONOPOLULUI NATURAL

Monopol natural O industrie în care costurile totale medii sunt


menţinute la un nivel minim, având un singur
producător care deserveşte întreaga piaţă.

Figura 9.5 Regularizarea monopolului natural

P2
Preţ

Cost total mediu pe termen lung

P1
Venit marginal Cost marginal

Cerere

Q2 Q1
Cantitate

Acest grafic arată curbele costului şi cererii pentru un monopol natural


(de exemplu, o firmă producătoare de energie termică). În lipsa regularizării,
monopolul ar putea să obţină profit maxim percepând preţul P2 şi vânzând
cantitatea Q2. Dacă autoritatea de reglementare impune un preţ maxim P1,
firma va considera că merită să producă o cantitate Q1.
CAPITOLUL 10

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Gradul în care pieţele sunt dominate de câteva firme


mari.
ƒ Cum – în cazul pieţei cu structură de oligopol –
deciziile fiecărei firme depind de deciziile altor firme.
ƒ Care sunt condiţiile care afectează performanţele
pieţelor cu grad mare de concentrare.
ƒ Cum înţelegerea între firme rivale poate genera
creşterea profiturilor pe seama creşterii cheltuielilor
consumatorilor.
ƒ Demersurile care s-au făcut pentru măsurarea
performanţelor pieţelor cu structură de oligopol şi
concurenţă monopolistică.
ƒ Cum se maximizează profitul în condiţii de
concurenţă monopolistică.
10.1 Concentrarea pieţei
Ö Măsurarea concentrării pieţei
Ö Cauzele concentrării pieţei
Ö Măsurarea performanţelor de piaţă în cazul
oligopolului

10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere


Ö Teoria cartelului
Ö Coordonare fără înţelegere
Ö Măsurarea performanţelor pieţei cu structură
de oligopol

10.3 Teoria concurenţei monopolistice


Ö Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei
monopolistice
Ö Performanţele pieţei cu structură monopolistică
OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA
MONOPOLISTICĂ

10.1 CONCENTRAREA PIEŢEI

Pentru ca piaţa să funcţioneze satisfăcător, trebuie să existe concurenţă


perfectă sau este necesar să existe doar concurenţă, în sens de rivalitate între
întreprinzători, deşi pe piaţă există doar câteva firme?

Concentrarea pieţei Gradul în care o piaţă este dominată de


câteva firme mari.

Măsurarea concentrării pieţei

Indice de concentrare Procent din totalul vânzărilor deţinut de


primele patru sau opt firme mari pe o piaţă.

Printre cele mai concentrate pieţe sunt: piaţa autovehiculelor, piaţa


ţigaretelor, piaţa echipamentului foto, piaţa anvelopelor, piaţa aparatelor de
zbor, piaţa de săpun şi detergenţi.

Printre cele mai puţin concentrate pieţe sunt: piaţa ziarelor cotidiene, piaţa
băuturilor răcoritoare ambalate, piaţa tipăriturilor cu caracter comercial.

Cauzele concentrării pieţei

Economiile de scară
Bariere la intrarea pe piaţă
Bariere la intrarea Orice factor care împiedică intrarea unei noi
pe piaţă firme pe o piaţă, oprind-o să concureze pe
picior de egalitate cu firmele deja existente pe
piaţa respectivă.
⇒ Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopol sunt
create în mod deliberat de autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională
pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor de radio şi de
televiziune care există pe piaţă;
Oligopolul şi concurenţa monopolistică 129

⇒ Un al doilea tip de bariere la intrarea pe piaţă îl constituie dreptul de


proprietate asupra resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea
în industria cinematografică este dificilă dacă toţi actorii de vârf se
află deja sub contract cu alte firme;

⇒ Un al treilea tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de


patente şi de drepturi de autor.

Totodată, influenţe aleatoare – precum şansa – pot constitui cauze ale


concentrării pieţei: într-un an, unele firme pot avea au un succes mai mare
comparativ cu alte firme şi unele firme cresc mai puţin decât media.

10.2 TEORIA OLIGOPOLULUI:


INTERDEPENDENŢĂ ŞI ÎNŢELEGERE

Interdependenţă (Pe o piaţă cu structură de oligopol) nevoia


oligopolistică de a urmări atent acţiunile firmelor rivale
atunci când se adoptă decizii privind
preţurile sau producţia.

Teoria cartelului

Cartel Un grup de producători se asociază pentru a


maximiza profiturile prin fixarea preţurilor şi
limitarea producţiei.

Figura 10.1 reprezintă o industrie în care operează mai mult de 100 de firme,
fiecare producând la niveluri constante, pe termen lung, ale costurilor medii
şi marginale. Dacă aceste firme operează pe o piaţă cu structură de concurenţă
perfectă, industria este în echilibru în punctul în care se intersectează
curbele cererii şi costului marginal. Dacă firmele formează un cartel, ele îşi
pot uni eforturile de obţinere de profituri restricţionând producţia la punctul
în care costul marginal este egal cu venitul marginal şi crescând preţul de la
80 milioane lei/unitate de produs la 160 milioane lei/unitate de produs.
130 Microeconomie

Figura 10.1 Maximizarea profitului pentru cartel

240
Cerere Echilibru în cazul
Preţ (milioane lei/unitate)
cartelului
160
Echilibru în cazul
concurenţei

80
Cost total mediu
pe termen lung şi
cost marginal
0 100 200 300 400 500 600
Venit marginal
Cantitate (unităţi/lună)

Problema stabilităţii

Deşi cartelurile asigură profituri pentru membrii lor, ele au două mari
probleme, datorită cărora se formează greu şi sunt instabile.

Prima problemă priveşte controlul intrării de noi membri în cartel. Cu cât


cartelul are mai mulţi membri, cu atât mai mic este profitul care se distribuie
fiecărui membru. De aceea, pentru a asigura profituri mari, cartelul trebuie
să limiteze numărul de membri care îl formează.

A doua problemă priveşte impunerea respectării cotelor de producţie.


Într-un cartel, fiecare membru are un stimulant puternic să trişeze – prin
mărirea neanunţată a producţiei peste cota care îi revine – şi astfel să-şi
mărească profitul. Trişarea presupune faptul că ceilalţi membri se vor
comporta corect, dar, totodată, însăşi posibilitatea ca ceilalţi membri să
trişeze este un stimulent pentru un membru al cartelului să trişeze.

Coordonare fără înţelegere

În viaţa de zi cu zi cartelurile formale sunt rareori întâlnite. Dar, pe o piaţă


cu structură de oligopol firmele îşi pot coordona deciziile privind preţurile şi
Oligopolul şi concurenţa monopolistică 131

nivelurile de producţie în vederea maximizării profitului şi fără să stabilească


acorduri formale.

Numărul şi mărimea firmelor

Coordonarea tacită se realizează mai uşor pe o piaţă pe care operează două


sau trei firme de mărimi relativ apropiate, decât pe o piaţă pe care zece
firme controlează jumătate din piaţă, iar restul pieţei se împarte între mai
multe firme mici.

Lider de preţ (Pe o piaţă cu structură de oligopol) – o situaţie


în care creşterea sau scăderea preţului de către
o firmă dominantă – lider de preţ – este urmată
de toate firmele de pe piaţă – sau de cele mai
multe dintre ele.

Natura produsului

În cazul în care pe piaţă este vorba de un bun omogen, cu un flux de


comenzi relative ordonat, coordonarea între firme se realizează mai uşor.
Dacă însă produsul are un flux aleator de comenzi, coordonarea este mai
greu de realizat – pur şi simplu ar trebui coordonate prea multe lucruri.

Creştere şi inovaţie

Pe o piaţă unde inovaţia este lentă, acordurile tacite dintre firme nu trebuie
revăzute prea des. În schimb, pe o piaţă unde elementele pieţei (forma
bunului, tehnicile de producţie, personalitatea producătorilor şi a
consumatorilor) se schimbă des, acordurile tacite între firme se perimează
repede.

Uşurinţa intrării pe piaţă şi uşurinţa ieşirii de pe piaţă

Chiar şi dacă pe piaţa operează puţine firme, ameninţarea intrării pe piaţă a


noi firme poate determina firmele existente să reducă în mod voluntar
preţurile practicate pentru a evita atragerea de noi rivali.

Barierele la intrare sunt un factor important în analizarea efectelor fuziunilor


dintre firme. În cazul unei pieţe cu structură de oligopol, fuziunile dintre
firme reduc numărul firmelor care operează pe piaţă şi măresc gradul de
132 Microeconomie

concentrare al pieţei. Totodată, în anumite industrii, apar repede noi firme


care acoperă golurile lăsate de fuziuni.

Uşurinţa ieşirii dintr-o industrie este un factor la fel de important ca şi


uşurinţa intrării. Întreprinzătorii sunt mult mai dispuşi să-şi asume riscurile
intrării într-o industrie atunci când ieşirea nu presupune costuri trecute mari
decât în cazul în care anticipează că ieşirea presupune costuri trecute mari.

Piaţă contestabilă Piaţă pe care barierele de intrare şi ieşire sunt


mici.

Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol

Performanţă bună a pieţei înseamnă o performanţă asemănătoare pieţei


cu concurenţă perfectă, unde preţul este egal sau apropiat de costul
marginal, astfel încât suma surplusului consumatorului şi a producătorului
este maximizată.

Performanţă slabă a pieţei înseamnă o performanţă asemănătăare pieţei cu


structură de monopol, unde preţul este mai mare decât costul marginal,
astfel încât câştigurile potenţiale din schimb nu se realizează integral.

Studii empirice (de exemplu, Joe Bain, 1951) arată că industriile cu indici
de concentrare mai mari de 70 obţin profituri mai mari decât industriile mai
puţin concentrate. Deşi legătura dintre profituri şi concentrare există, ea nu
este nici perfectă şi nici puternică.

În timpul anilor 1950 şi 1960, studiul lui Bain a fost reluat pentru industrii
diferite şi pentru ani diferiţi. Cele mai multe evidenţe conduc spre aceeaşi
concluzie: o legătură slabă, dar persistentă, între profituri şi gradul de
concentrare.

Rezultate mult mai recente arată că legătura dintre profituri şi concentrare


este înşelătoare.

Dacă datele sunt ajustate pentru mărimea firmelor pe pieţe diferite, legătura
dintre profituri şi concentrare tinde să dispară.
Oligopolul şi concurenţa monopolistică 133

Una dintre credinţele cele mai larg răspândite între economişti este că, pe
măsură ce gradul de concentrare al unei industrii creşte, cu atât mai mare
este tendinţa firmelor să se comporte ca un cartel sau ca un monopol, chiar
dacă între ele nu există acorduri formale pentru creşterea preţurilor sau
pentru împărţirea pieţei.

Rezultatele unor cercetări mai recente scot în evidenţă noi explicaţii ale
faptului că firmele din industriile cu concentrare mare par să obţină profituri
mai mari decât firmele din industrii mai puţin concentrate. De exemplu, o
industrie concentrată care a înregistrat creşteri rapide ar putea avea nevoie
de profituri mai mari pentru a atrage mai mult capital. Dacă lucrurile stau
într-adevăr aşa, atunci profiturile mai mari reflectă, pur şi simplu, eficienţa
mai mare a firmelor mari comparativ cu eficienţa firmelor mici din industria
respectivă. În cele din urmă, s-ar putea ca profiturile mai mari să nu fie de
loc profituri în sens economic – ele ar putea reflecta doar faptul că există
diferenţe semnificative între accepţiunea contabilă a afacerilor şi
accepţiunea ecnomică.

10.3 TEORIA CONCURENŢEI MONOPOLISTICE

Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se referă la restaurante,


ateliere de reparaţii, brutării, staţii de benzină etc.

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice

(Edward H. Chamberlin and Joan Robinson, 1930)

În condiţii de concurenţă monopolistică (figura 10.2), fiecare firmă are o


curbă a cererii înclinată negativ, dar nu există bariere la intrarea pe piaţă a
unor noi firme. Pe termen scurt (graficul a), o firmă care produce la punctul
la care venitul marginal este egal cu costul marginal poate obţine profit
economic pur. Totodată, pe termen lung (grafic b), noi firme sunt atrase de
această piaţă. Intrarea noilor firme determină modificarea cererii pentru
firmele deja existente pe piaţă, coborând curba cererii pentru fiecare dintre
ele. De asemenea, firmele pot lupta pentru a-şi menţine cota de piaţă,
utilizând mijloace care măresc volumul costurilor. Intrarea pe piaţă a unor
noi firme va continua până când se atinge un nou punct de echilibru pe
termen lung, punct în care profiturile sunt eliminate.
134 Microeconomie

Figura 10.2 Echilibrul pe termen scurt şi echilibrul pe termen lung


în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică

(a) Termen scurt (b) Termen lung

Cost marginal Cost marginal

Preţ
Preţ

Cost total mediu

Cost total mediu


Profit

Cerere Cerere
Venit marginal Venit marginal

Cantitate Cantitate

Performanţele pieţei cu structură monopolistică

Pe baza modelelor de analiză elaborate de Chamberlin şi Robinson, s-a


considerat că trăsătura esenţială a concurenţei monopolistice este existenţa
unui număr prea mare de ofertanţi (prea multe staţii de benzină, prea multe
supermarket-uri şi restaurante etc.), fiecare dintre aceştia operând la o
fracţiune din capacitate şi fiecare practicând preţuri ineficient de mari. Cu
toate că preţurile practicate sunt mari, fiecare ofertant obţine doar un profit
minim, care îi permite să rămână în afacere. Concluzia acestui raţionament
ar fi următoarea: poziţia de echilibru pe termen lung arată o slabă
performanţă a pieţei cu structură de concurenţă monopolistică.

Ca şi în cazul monopolului, în cazul pieţei cu structură de concurenţă


monopolistică, fiecare firmă se opreşte la un nivel de producţie mai mic
decât cel care ar permite maximizarea sumei dintre surplusul
consumatorului şi surplusul producătorului. Diferenţa dintre preţ şi costul
marginal indică producţia suplimentară potenţială de pe urma căreia ar
beneficia atât firmele, cât şi clienţii lor.
Oligopolul şi concurenţa monopolistică 135

Mai mult, pe o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, o firmă nu


operează la cel mai scăzut punct pe curba costului total mediu. Dacă pe piaţă
ar exista mai puţine firme care ar realiza o producţie mai mare, pe piaţă s-ar
oferi aceeaşi cantitate de bunuri la costuri mai mici.

În prezent, aceste critici ale pieţei cu structură de concurenţă monopolistică


nu mai sunt atât de larg acceptate.

Cele mai multe argumente pentru eficienţa pieţei cu structură de concurenţă


monopolistică se bazează pe ideea că între această structură de piaţă şi piaţa
cu structură de concurenţă perfectă nu există chiar atât de multe diferenţe.

Unul dintre argumente priveşte credinţa că „diferenţierea produselor” este


eronată. Pe de o parte, este adevărat că restaurantele diferă prin locaţie,
bucătărie sau atmosferă. Pe de altă parte, însă, ceea ce oferă restaurantele nu
constă atât în meniu, ci oferta lor este, de fapt, un produs omogen şi anume:
„plăcerea de a servi masa”.

Acelaşi argument este valabil şi în cazul pieţei cartofilor. Cultivatorii de


cartofi obţin acest produs în mărimi diferite şi folosind metode de producţie
diferite. Cu toate acestea, însă, piaţa cartofilor poate fi considerată o piaţă cu
structură de concurenţă perfectă sau foarte apropiată de aceasta.
CAPITOLUL 11

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum se comportă indivizii în situaţii strategice.

ƒ Cum se ajunge la echilibru în cazul unui oligopol


(echilibrul Nash).

ƒ Cum se aplică „dilema prizonierului” în economie.

ƒ De ce indivizii şi firmele consimt să coopereze.


11.1 Modelul Cournot

11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie

11.3 Jocuri cu sumă zero


Ö Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă
Ö Echilibrul Nash

11.4 Jocuri cu sumă pozitivă


Ö „Dilema prizonierului”
Ö Aplicaţii ale „dilemei prizonierului”
MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI:
MODELUL COURNOT ŞI TEORIA
JOCURILOR

11.1 MODELUL COURNOT

Figura 11.1 Teoria Cournot a oligopolului

20
Curba de reacţie
a firmei 1

Preţul de monopol al firmei 2 T


15
Preţul perceput de firma 2

Curba de reacţie
B Preţul de monopol al firmei 1
A a firmei 2
D
10 C
E

50 S

0 50 10 15 20 25 30

Preţul perceput de firma 1 (mil. lei)

Teoria Cournot presupune că fiecare firmă îşi va stabli preţul anticipând că


preţurile rivalilor rămân fixe. Curbele de reacţie arată cel mai bun preţ
pentru fiecare dintre cele două firme, dat fiind preţul celeilalte. De exemplu,
punctul S de pe curba de reacţie a firmei 1 arată că ea ar trebui să perceapă
un preţ de 60 milioane lei, dacă firma 2 percepe 50 milioane lei. Dacă firma
1 are un monopol, ea va stabili un preţ de 150 milioane lei. Dacă firma 2
intră pe piaţă, se va declanşa un război al preţurilor, iar industria se va
deplasa pas cu pas spre punctele A, B, C, D şi, în cele din urmă, E. Punctul
E este un punct de echilibru stabil.
Modele formale ale oligopolului 139

11.2 APLICAREA TEORIEI JOCURILOR ÎN ECONOMIE

Teoria jocurilor are ca obiect analiza generală a interacţiunilor strategice.

Teoria jocurilor Studiul comportamentului indivizilor în situaţii


strategice.

Joc O activitate care se desfăşoară pe baza unor


reguli explicite sau implicite.

Strategie Un set complet de acţiuni ale unui jucător ca


răspuns la acţiunile altui jucător.

Pentru că pe o piaţă cu structură de oligopol numărul firmelor este mic,


fiecare firmă trebuie să acţioneze strategic.

Ipoteze:

1. Toţi jucătorii sunt raţionali;

2. Toţi jucătorii cunosc regulile jocului.

Rezultatele jocului se formalizează sub formă matriceală într-o aşa-numită


matrice a rezultatelor, iar echilibrul se realizează la intersecţia dintre
strategii.

11.3 JOCURI CU SUMĂ ZERO

Jocuri cu sumă zero O situaţie în care jucătorii au interese opuse,


fapt pentru care câştigul unui jucător reprezintă
exact pierderea celuilalt.

Jocurile cu sumă zero au un punct de echilibru la care se poate ajunge după


o singură rundă de joc sau după mai multe runde.

Deşi asemenea situaţii se întâlnesc în activitatea economică, ele nu sunt o


caracteristică definitorie a acesteia.

Jocurile cu sumă zero pot avea strategie dominantă sau pot să nu aibă
strategie dominantă.
140 Microeconomie

Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă


Exemplul 1
Strategii Jucătorul B
1 2 3
1 6 4 10
Jucătorul A 2 6 0 4
3 -4 -6 0

Strategie dominantă O situaţie în care pentru fiecare jucător există


o singură alegere optimă, indiferent de decizia
celuilalt jucător.
Altfel spus, o strategie dominantă este acea strategie care nu poate fi
schimbată unilateral de un jucător fără ca această schimbare să genereze
rezultate mai proaste pentru el.
Decizia privind alegerea strategiei se ia pe baza principiului dominării.
Principiul dominării Un jucător nu alege niciodată o strategie care
generează rezultate mai proaste decât celelalte
strategii disponibile.
Altfel spus, un jucător alege întotdeauna acea strategie care generează cel
puţin aceleaşi rezultate ca şi celelalte strategii disponibile.
În acest exemplu, punctul de echilibru şi valoarea jocului este elementul
a12 = 4 din matricea rezultatelor (intersecţia dintre linia 1 – care este
strategia dominantă pentru jucătorul A – şi coloana 2 – care este strategia
dominantă pentru jucătorul B.
Nu întotdeauna, însă, jocurile au strategie dominantă. Este posibil ca într-un
joc strategia dominantă să nu fie disponibilă ambilor jucători, astfel încât
alegerea optimă a unui jucător depinde de ceea ce el crede că va face celălalt
jucător.
Exemplul 2
Jucătorul B Coloana
Strategii
1 2 3 minimelor
1 -8 -6 10 -8
Jucătorul A 2 6 0 6 0
3 8 -6 -10 -10
Linia maximelor 8 0 10 000
Modele formale ale oligopolului 141

O. Morgenstern şi J. von Neuman au demonstrat că un joc fără strategie


dominantă are un punct de echilibru la care se poate ajunge într-o singură
rundă, dacă jocul satisface regula minimax.
Regula minimax Un joc are un punct de echilibru dacă şi numai
dacă maximin egal minimax şi maximin egal
minimax este valoarea jocului.
În acest exemplu, cum minimax = maximin = 0, jocul are un punct de
echilibru (elementul a22 în matricea rezultatelor), şi valoarea maximin =
minimax = 0 este rezultatul jocului. Acest echilibru este echilibrul Nash.
Echilibru Nash O situaţie în care jucătorii, interacţionând unii
cu alţii, aleg cea mai bună strategie având în
vedere strategiile alese de ceilalţi jucători.

11.4 JOCURI CU SUMĂ POZITIVĂ


Jocuri cu sumă O situaţie în care câştigurile unui jucător nu
pozitivă sunt în mod necesar egale cu pierderile
celuilalt jucător. Ambii jucători pot să câştige
sau ambii pot să piardă.
⇒ Deoarece rezultatele unui jucător nu pot fi deduse din rezultatele
celuilalt jucător, matricea rezultatelor trebuie să includă rezultatele
ambilor jucători;
⇒ Pe lângă matricea rezultatelor trebuie prezentate şi regulile de joc.
Există două tipuri de jocuri cu sumă pozitivă:
1. Jocuri cooperative – jucătorii cooperează pentru a obţine cele mai
bune rezultate posibile;

2. Jocuri non-cooperative – jucătorii nu cooperează.

Jocurile cooperative permit folosirea ameninţărilor şi a plăţilor de compensaţie.


Ameninţări Declaraţii privind intenţia de a acţiona într-un
anumit mod, făcute cu scopul de a limita
comportamentul celuilalt jucător.
Eficienţa ameninţărilor depinde de gradul în care ele sunt considerate
credibile de partea căreia îi sunt adresate.
142 Microeconomie

Plăţi de compensaţie Plăţi primite de un jucător atunci când consimte


să adopte un comportament care, în lipsa
acestora, ar presupune înregistrarea unor pierderi.
„Dilema prizonierului”
Butch Cassidy şi Sundance Kid sunt arestaţi de Poliţie. Cei doi sunt suspectaţi
de jefuirea unui tren, dar împotriva lor nu există dovezi certe. Cu toate
acestea, ei pot fi trimişi în judecată sub acuzaţia unei infracţiuni mai puţin
grave, şi anume, deţinere de bunuri furate. Pentru această infracţiune, Butch şi
Sundance pot fi condamnaţi la cinci ani de închisoare. Poliţia îi izolează cei
doi deţinuţi în camere separate şi propune fiecăruia următoarea înţelegere:
„Poţi fi condamnat la cinci ani de închisoare pentru deţinere de bunuri
furate. Dacă, însă, recunoşti că ai luat parte la jefuirea trenului şi astfel îţi
implici şi partenerul, dar el nu recunoaşte, eşti liber, în timp ce partenerul
tău va primi o pedeapsă de 25 de ani privare de libertate. Dacă, însă,
amândoi recunoaşteţi fapta, noi nu mai avem nevoie de mărturia ta, aşa încât
amândoi veţi primi pedepse de 20 de ani privare de libertate”.
Matricea rezultatelor este:
Sundance Kid (S)
Recunoaşte Nu recunoaşte
Butch Recunoaşte B: 20 S: 20 B:0 S: 25
Cassidy (B) Nu recunoaşte B: 25 S:0 B: 5 S: 5

Se observă că fiecare jucător are strategie dominantă (Recunoaşte). Butch poate


sta mai puţin timp în închisoare dacă recunoaşte că a luat parte la jefuirea
trenului, indiferent de ce strategie va alege Sundance (Recunoaşte sau Nu
recunoaşte). Totodată, Sundance are aceleaşi opţiuni disponibile ca şi Butch.
Strategiile dominante pentru Butch şi Sundance sunt:
Sundance Kid (S)
Recunoaşte Nu recunoaşte
Butch Recunoaşte 20 0
Cassidy (B) Nu recunoaşte 25 5

Sundance Kid (S)


Recunoaşte Nu recunoaşte
Butch Recunoaşte 20 25
Cassidy (B) Nu recunoaşte 0 5
Dacă ambii recunosc, vor sta în închisoare timp de 20 de ani.
Modele formale ale oligopolului 143

Rezultatul jocului se schimbă dacă cei doi pot comunica. Astfel, ei ar putea
conveni să nu recunoască, iar rezultatul acestor strategii este doar cinci ani
de închisoare pentru fiecare.
Dar cooperarea este dificilă, pentru că logica propriului interes măreşte
beneficiul trişării. Dacă unul dintre ei recunoaşte, în timp ce celălalt nu
recunoaşte, primul va fi liber în timp ce al doilea va sta 25 de ani în
închisoare. Stimulentul trişării este puternic.
Rezultatul în cazul unui asemenea tip de joc depinde şi de numărul de runde
în care el se desfăşoară.
Analiza echilibrului în condiţiile posibilităţii trişării a evidenţiat două tipuri
de strategii menite să elimine stimulentul trişării:
1. „Dinte pentru dinte” (Robert Axelrod): Un jucător ar trebui să
înceapă prin a coopera, iar apoi să răspundă exact aşa cum se
comportă partenerul de joc.
2. „Trişat-Eliminat” (Viktor Vanberg şi Roger Congleton): Împotriva
jucătorului care trişează se impun sancţiuni dure, care merg până la
eliminarea acestuia din joc.
Aplicaţii ale „dilemei prizonierului”
Exemplul 3
Pe piaţă operează doar două firme: A şi B, care pot practica două preţuri.
Când preţul este 9 EUR/ unitate de produs, cantitatea cerută este 100 bucăţi
şi când preţul este 10 EUR/unitate de produs, cantitatea cerută este
60 bucăţi. Costul total mediu pentru ambele firme este 50 EUR/unitate de
produs. Atunci când firmele practică acelaşi preţ, ele vând cantităţi egale de
mărfuri. Aplicând logica teoriei jocurilor, să se determine:
a) Matricea rezultatelor în termeni de profit;
b) Profitul fiecărei firme atunci când firmele nu cooperează;
c) Profitul fiecărei firme atunci când firmele cooperează.
a) Matricea rezultatelor în termeni de profit:
Firma B
P1 = 9 P2 = 10
P1 = 9 πA= 200 πB= 200 πA=400 πB= 0
Firma A
P2 = 10 πA= 0 πB= 400 πB=150 πB= 150
b) πA= 200; πB= 200
c) πA= 200; πB= 200
CAPITOLUL 12

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cât de mare este sectorul guvernamental în economia


României.
ƒ De ce este necesară acţiunea guvernului în problema
poluării.
ƒ De ce Armata României nu este o firmă privată.
ƒ De ce guvernul intervine în alocarea resurselor.
ƒ De ce unele programe guvernamentale par să fie
proiectate pentru a îmbogăţi firme private şi anumiţi
indivizi, mai degrabă decât să promoveze eficienţa şi
echitatea.
ƒ Care dintre funcţiile guvernului pot fi îndeplinite mai
bine de sectorul privat.
12.1 Guvernul în economia României
Ö Cheltuielile publice
Ö Finanţarea sectorului public

12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec


al pieţei
Ö Externalităţi
Ö Bunuri publice
Ö Concurenţă insuficientă

12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrării rentei


şi eşecul intervenţiei guvernamentale
Ö Natura rentelor economice
Ö Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei
Ö Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie
Ö Privatizarea
ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI

12.1 GUVERNUL ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

Sectorul public (guvernamental) în economia României cuprinde administraţia


centrală şi administraţia locală.

Tabel 1 PIB, cheltuielile publice totale şi cheltuielile administraţiei


locale

Cheltuielile
administraţiei
PIB Total Cheltuielile
locale/
modificare cheltuieli administraţiei
Total
anuală publice locale
cheltuieli
(%) (% din PIB) (% of GDP)
publice
(%)
1990 -5.6 38.7 5.8 15
1991 -12.9 38.7 2.6 6.9
1992 -8.8 42.0 3.3 7.9
1993 1.5 34.2 3.5 10.1
1994 3.9 34.4 3.5 10.1
1995 7.1 34.7 4.5 12.9
1996 3.9 33.8 4.5 13.4
1997 -6.1 33.6 4.1 12
1998 -4.8 34.5 3.6 10.1
1999 -1.2 34.7 3.8 10.5
2000 1.6 35.3 4.1 11.1
2001 5.3 33.4 6.0 17.3
2002 4.5 32.1 6.1 17.9

1) Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

2) Cheltuielile publice totale reprezintă toate cheltuielile incluse în bugetul general


consolidat: bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, fondurile speciale şi bugetele
administraţiei locale.

Achiziţii Cumpărări de bunuri finale de către guvern,


guvernamentale plus costul angajării serviciilor efectuate de
(de bunuri şi servicii) angajaţii în structurile guvernamentale şi de
alţi contractori.
Rolul economic al guvernului 147

Tabel 2 Ponderea cheltuielilor administraţei publice locale în totalul


cheltuieilor publice

(%)
Administraţie Asistenţă Lucrări publice/
Educaţie Sănătate Transport
publică socială locuinţe
1990 61.2 69.7 0.0 0.9 100.0 31.0
1991 29.4 0.0 0.0 0.3 97.6 36.6
1992 25.4 0.0 0.0 0.3 98.1 37.3
1993 26.6 0.0 18.6 1.7 90.5 42.1
1994 25.0 0.0 17.2 1.8 83.1 36.5
1995 26.4 13.7 19.4 2.9 87.0 38.0
1996 27.9 15.2 20.2 3.2 89.6 39.7
1997 30.7 12.6 20.1 2.0 91.0 33.8
1998 35.5 9.9 0.6 3.2 89.3 29.4
1999 41.4 11.6 0.5 2.9 86.4 21.6
2000 37.9 10.3 0.3 4.9 80.1 22.4
2001 38.1 69.4 0.6 5.6 81.6 21.9
2002 38.1 69.9 0.7 8.1 72.5 20.3

Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice

Achiziţiile guvernamentale măsoară partea din totalul bunurilor şi serviciilor


produse în economie timp de un an, parte care este utilizată de guvern.
Practic, achiziţiile guvernamentale reprezintă resurse reale deplasate dinspre
satisfacerea trebuinţelor individuale spre satisfacerea trebuinţelor publice.

Achiziţiile guvernamentale nu reprezintă întreaga dimensiune a implicării


guvernului în economie. O imagine mult mai exactă a acestei dimensiuni
este dată de însumarea transferurilor cu volumul achiziţiilor
guvernamentale. Astfel se obţine totalul cheltuielilor guvernamentale.

Transferuri Plăţi efectuate de guvern către indivizi, care


nu presupun vreo contraprestaţie în bunuri sau
servicii din partea acestora.

Totalul cheltuielilor guvernamentale măsoară partea din economie pentru


care decizia guvernamentală înlocuieşte decizia pieţei.
148 Microeconomie

Cheltuielile publice

Cheltuielile
Cheltuielile guvernamentale
guvernamentale în anul 2002
în anul 2002

Administraţie
publică

Apărare naţională

Economie Ordine publică


Educaţie

Mediu Sănătate

Asistenţă socială şi Cultură, sport,


dezvoltare publică tineret

Finanţarea sectorului public

Veniturile guvernamentale
Veniturile guvernamentale în
în anul
anul 2002
2002
Alte venituri

Capital
Venituri nefiscale

Venituri fiscale
(impozite directe
şi indirecte)

148
Rolul economic al guvernului 149

12.2 ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI EXTERNALITĂŢI


ŞI ALTE SITUAŢII DE EŞEC AL PIEŢEI

Eşec al pieţei O situaţie în care piaţa eşuează în atingerea


standardelor acceptate de eficienţă şi echitate,
sau în care preţurile nu mai îndeplinesc
satisfăcător funcţiile de transmitere de informaţii,
asigurarea de stimulente şi distribuirea venitului.

Externalităţi

Externalitate Efectul producerii sau consumării unui bun al


cărui impact se răsfrânge asupra unei terţe părţi,
alta decât cumpărătorul sau vânzătorul bunului
respectiv şi care nu este reflectat în preţuri.

Poluarea

Exemplul 1: Internalizarea costurilor externe

Pentru a produce oţel, o firmă foloseşte furnale pe bază de cărbune. Costul


combustibililor, al capitalului şi al mâinii de lucru este 100 USD pentru
fiecare tonă de oţel produsă. Aceste costuri sunt costuri interne, deoarece
ele sunt generate de producerea oţelului în sine. Aceste costuri sunt
reflectate în tranzacţiile de piaţă – plăţi către furnizorii de cărbuni, plata
lucrătorilor, dividende către proprietarii firmei etc. Costurile interne sunt
parte din costul de oportunitate al producerii oţelului deoarece ele reprezintă
valoarea şanselor sacrificate ca urmare a utilizării resurselor pentru
producerea de oţel şi nu pentru alte scopuri. Pentru a rămâne în afacere,
firma trebuie să primească pe piaţă un preţ de cel puţin 100 USD pe tona de
oţel, altfel spus un preţ egal cu costul intern de oportunitate al producerii
oţelului.

Costurile interne nu reprezintă întregul cost al producerii oţelului. În


procesul de ardere a cărbunelui, furnalele degajă în atmosferă substanţe utile
(de exemplu, dioxid de sulf), care poluează mediul înconjurător – distrug
vegetaţia din zonă şi afectează negativ viaţa celor care locuiesc în
vecinătatea firmei. Aceste efecte sunt costuri externe, deoarece ele sunt
suportate de o ţerţă parte – oameni care nu sunt nici cumpărători de oţel şi
nici vânzători de inputuri pentru producerea oţelului. Costurile externe sunt,
de asemenea, parte a costului de oportunitate al producerii oţelului, datorită
150 Microeconomie

faptului că ele reprezintă valoarea factorilor distruşi de poluare (vegetaţie


distrusă, boli ale locuitorilor din vecinătate care nu au nici o legătură cu
producerea oţelului etc.) sau reprezintă valoarea cheltuielilor necesare
pentru înlăturarea acestor efecte.

Presupunînd că valoarea daunelor produse este de 20 USD/tona de oţel


produsă – de fapt, adăugarea acestei sume la costurile interne măreşte costul
de oportunitate al producerii oţelului la 120 USD/tonă.

Dacă preţul oţelului este stabilit doar de ofertă şi cerere pe o piaţă


concurenţială, el va tinde spre 100 USD/tonă, valoare care acoperă doar
costurile interne. Acest preţ transmite, însă, un semnal fals cumpărătorilor
de oţel şi anume: oţelul este ieftin, altfel spus, este o resursă abundentă. În
aceste condiţii, consumatorii de oţel nu sunt stimulaţi să apeleze la
înlocuitori pentru oţel sau nu vor fi stimulaţi să găsească metode de
producţie care necesită cantităţi mai mici de oţel. În concluzie, piaţa va eşua
în alocarea eficientă a resurselor, deoarece preţurile transmit informaţii false
cu privire la raritatea resurselor.

Aglomeraţia pe proprietăţile comune

Proprietate comună Proprietate la care au acces liber toţi membrii


unei comunităţi.

Exemplul 2: Pescuitul în apele internaţionale

Pentru a intra în afaceri de pescuit, o firmă trebuie să suporte un număr de


costuri interne – costul vapoarelor, costul cu salariile echipajelor, costul
combustibilului utilizat de vapoare etc. Aceste costuri sunt pe deplin
reflectate în tranzacţiile dintre proprietarii de vase de pescuit şi furnizorii de
inputuri. Atunci când mai multe vapoare de pescuit concurează pentru a
prinde peşte, preţul peştelui este stabilit de ofertă şi cerere la un nivel care
reflectă aceste costuri interne.

Totodată, atunci când spaţiul în care se pescuieşte atinge un anumit nivel de


aglomeraţie, apar şi costurile externe. Pe măsură ce pescuitul afectează
capacitatea de reproducere a populaţiei de peşte, totalul capturilor fiecărui
pescador scade pe măsură ce tot mai multe pescadoare intră în flotă. Cum
tot mai multe pescadoare operează acum în apele internaţionale, dar există
tot mai puţin peşte, costul aducerii pe piaţă a unei tone de peşte creşte.

150
Rolul economic al guvernului 151

Efectele aglomeraţiei sunt un tip de externalitate în care terţa parte aspra


căreia cad costurile externe este reprezentată de alţi participanţi la activitatea
respectivă – în acest exemplu, alte vase de pescuit. Măsura costurilor
externe este suma cu care intrarea unui pescador suplimentar în flotă reduce
capturile zilnice ale pescadoarelor deja existente. Altfel spus, suma cu care
creşte costul capturării unei tone de peşte pentru vasele deja existente.
Astfel, costul de oportunitate real al măririi flotei de pescuit cu încă un vas
este mai mare decât costurile interne (capital, vas, plata echipajului etc.) pe
care le suportă noul intrat. Pe măsură ce aglomeraţia în spaţiul de pescuit
creşte, consumatorii trebuie să plătească preţuri din ce în ce mai mari, astfel
încât fiecare pescador să continuie să obţină un venit suficient pentru a-şi
acoperi costurile interne.

Externalităţi pozitive
Exemplul 3: Apicultorul şi proprietarul de livadă
Un apicultor creşte albine pentru a câştiga din vânzarea mierii de albine. Dacă
el îşi ţine stupii în apropierea unei livezi – aflate în proprietatea altui individ –
albinele culeg polen din livadă şi, în acelaşi timp, polenizează pomii. Dacă
preţul mierii de albine nu reflectă şi valoarea serviciului de polenizare, preţul
supraestimează costul de oportunitate al producerii mierii, iar rezultatul pe
piaţă va fi o cantitate prea mică de miere produsă şi consumată.

Rolul guvernului

În cazul Exemplului 1, guvernul poate obliga firma producătoare de oţel să


acopere costurile reparării daunelor produse de poluare, impunând acesteia
să plătească o taxă de 20 USD pentru fiecare tonă de oţel produsă. Astfel,
prin internalizarea externalităţii, preţul de vânzare al oţelului va reflecta
acum mai bine costul de oportunitate al producerii sale.

Acţiuni provate pentru internalizarea externalităţilor


Atunci când între indivizi privaţi negocierea este posibilă, externalităţile pot
fi internalizate fără intervenţia guvernului. În exemplul 2, proprietarul de
livadă poate plăti apicultorului o sumă stabilită de comun accord cu acesta
pentru serviciul de polenizare.
În alte situaţii, proprietatea privată rezolvă problema aglomeraţiei prin
impunerea unui onorariu. De exemplu, în cazul unui iaz cu peşte, soluţia
privată este perceperea unui onorariu pentru cei care vor să pescuiască.
152 Microeconomie

Bunuri publice

Bun public Un bun sau un serviciu care îndeplineşte cumulativ


următoarele condiţii: (1) nu poate fi furnizat unei
persoane fără a fi furnizat şi altei persoane
(nonexcludabilitate) şi (2) o dată ce este furnizat
unei persoane poate fi furnizat, pentru oricât de
multe alte persoane la un cost marginal zero.

Concurenţă insuficientă

Atunci când concurenţa este insuficientă, eşecul pieţei poate apărea datorită
preţurilor prea mari. Monopolul este un exemplu în acest sens. Atunci când
preţul (prea mare) nu reflectă costul de oportunitate al utilizării resurselor,
consumatorii primesc informaţii false.

Redistribuirea venitului
Bunuri de merit Un bun la care toţi cetăţenii sunt îndreptăţiţi să
aibă acces, indiferent de disponibilitatea lor de
plată.
Rolul macroeconomic al guvernului

Unii economişti cred că economia de piaţă este instabilă, ea fiind subiect al


inflaţiei, alternativ cu perioade de creştere a şomajului şi creştere economică
lentă sau negativă. Prin urmare, guvernul ar trebui să utilizeze instrumente
de politică economică pentru a promova stabilitatea macroeconomică
(impozite, cheltuieli publice, manipularea ratelor dobânzii etc.).

12.3 TEORIA CĂUTĂRII, DOBÂNDIRII ŞI PĂSTRĂRII RENTEI


ŞI EŞECUL INTERVENŢIEI GUVERNAMENTALE

Aceasta este o teorie alternativă la teoria eşecului pieţei.

Rentă economică Orice plată a unui factor de producţie în exces


faţă de costul lui de oportunitate.

Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei

Rent seeking Activitatea de obţinere şi apărare a rentei.

152
Rolul economic al guvernului 153

Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie

Teoria eşecului pieţei şi intervenţiei guvernamentale în economie este o


teorie normativă, care încearcă să definească rolul pe care guvernul ar trebui
să îl joace în economie. Pe scurt, această teorie susţine că guvernul ar trebui
să promoveze alocarea eficientă a resurselor, să asigure o distribuţie
echitabilă a veniturilor în societate şi să facă tot ce poate pentru a asigura
stabilitatea macroeconomică. Analizând, însă, ceea ce guvernul face efectiv
şi nu ceea ce ar trebui să facă guvernul, s-a scos în evidenţă faptul că multe
programe guvernamentale par proiectate să promoveze ineficienţa şi
inechitatea pe pieţe care ar funcţiona, de altfel, bine fără intervenţia
guvernului. Oricum, se poate afirma cu certitudine că multe programe
guvernamentale nu pot fi explicate în termenii teoriei eşecului pieţei, care
justifică însăşi intervenţia guvernului în economie. James M. Buchanan,
Robert D. Tollison şi Gordon Tullock de la Universitatea George Mason au
dezvoltat teoria rent seeking-ului ca alternativă la teoria eşecului pieţei.

Firmele, lucrătorii şi proprietarii de resurse nu aleg întotdeauna calea


antreprenorială şi, adesea, ei se adresează guvernului pentru a obţine şi
păstra rente economice. O rentă obţinută printr-un program guvernamental
care măreşte preţurile sau reduce costurile este la fel de bună ca şi o rentă
obţinută pe piaţă. În unele cazuri, o rentă obţinută de la guvern poate să fie
chiar mai bună, deoarece guvernul nu numai că poate oferi rente, dar poate
oferi chiar protecţie pentru beneficiarii ei. De exemplu, subvenţiile sau
restricţionarea importurilor (prin taxe vamale şi cote de import) sunt tactici
importante în procesul de obţinere şi păstrare a rentei.

Privatizarea

Privatizarea Transferul unor funcţii ale guvernului spre


sectorul privat.

Argumente în favoarea privatizării: (1) Motive politice şi ideologice;


(2) Îmbunătăţirea administrării; (3) Economii de costuri prin concurenţă;
(4) Reducerea importanţei rent-seeking-ului; (5) Creşterea calităţii serviciilor.

Limitele potenţiale ale privatizării provin din noţiunea de eşec al pieţei.


CAPITOLUL 13

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Rolul pieţelor factorilor de producţie în determinarea


producerii bunurilor şi în stabilirea celor pentru care
se produc bunurile.
ƒ Ce determină cererea pentru un factor de producţie.
ƒ Ce determină oferta de muncă.
ƒ Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a
muncii concurenţială.
ƒ Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a
muncii unde există doar un singur angajator sau
numai câţiva angajatori.
ƒ De ce salariile nu sunt la fel de mari pe toate pieţele
muncii şi pentru toţi indivizii care operează pe
aceeaşi piaţă.
13.1 Cererea de factori de producţie
Ö Produsul fizic marginal
Ö Venitul marginal al factorului de producţie
Ö Costul marginal al factorului de producţie
Ö Maximizarea profitului
Ö Curba cererii de factori de producţie şi modificarea
cererii de factori de producţie

13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii


Ö Curba ofertei de muncă
Ö Echilibrul concurenţial
Ö Schimbarea cererii şi mişcările pe piaţa muncii
Ö Teoria productivităţii marginale a distribuţiei
Ö Monopsonul şi echilibrul monopsonului
Ö Efectele discriminării pe piaţa muncii
PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE.
STABILIREA PREŢURILOR PE PIEŢELE
FACTORILOR DE PRODUCŢIE

13.1 CEREREA DE FACTORI DE PRODUCŢIE

Pieţele factorilor Pieţe pe care se cumpără şi se vând factorii de


de producţie producţie – munca, pamântul (natura) şi
capitalul – şi resursele naturale.
Produsul fizic marginal
Produs fizic marginal Sporul de producţie rezultat din creşterea cu o
(al unui factor de unitate a cantităţii utilizate din acel factor, în
producţie) condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi.
Figura 13.1 Produsul total şi produsul fizic marginal al factorului muncă
(a)
Cantitatea de factor Produsul fizic total Produsul fizic marginal
(1) (2) (3)
0 0
20
1 20
19
2 39
18
3 57
17
4 74
16
5 90
. . .
. . .
. . .
17 204
3
18 207
2
19 209
1
20 210
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 157

(b)

200

Produs fizic total


Produs fizic (unităţi)

100

0 5 10 15 20 25
Cantitatea de muncă (număr de lucrători)

(c)
20
(unităţi/lucrător)

Produs fizic marginal


Produs fizic

10

0 5 10 15 20 25
Cantitatea de muncă (număr de lucrători)

În cazul în care cantitatea dintr-un factor creşte, în timp ce toţi ceilalţi


factori rămân neschimbaţi, produsul fizic total creşte, dar cu o rată
descrescândă. După cum reiese din graficele (b) şi (c), produsul fizic
marginal descreşte dacă se măreşte cantitatea dintr-un factor angajat
(utilizat). Această descreştere este rezultatul direct al legii randamentelor
descrescânde.
158 Microeconomie

Venitul marginal al factorului de producţie

Venitul marginal al Modificarea venitului ca rezultat al vânzării


factorului de producţie producţiei obţinute prin utilizarea unei unităţi
suplimentare dintr-un factor de producţie.

Figura 13.2 Venitul marginal al factorului pentru o firmă care operează


pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă

Cantitatea Produsul fizic Produsul fizic Preţul unitary Vanitul marginal


de factor marginal total al factorului
(1) (3) (2) (4) (5)

0 0 20 mii lei 8.000 mil lei 160


1 20 19 8.000 152
2 39 18 8.000 144
3 57
17 8.000 136
4 74 . . .
. . . . .
. . . . .
. .
18 207 2 8.000 16
19 209
1 8.000 8
20 210

Pentru o firmă care este primitor de preţ, venitul marginal al unui factor de
producţie este egal cu valoarea produsului marginal, adică produsul fizic
marginal înmulţit cu preţul unitar. În acest exemplu se presupune că preţul
produsului este 8 milioane lei, iar produsul fizic marginal are aceleaşi valori
ca în figura 13.1.

Valoarea produsului Produsul fizic marginal înmulţit cu preţul


marginal unitar.
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 159

Costul marginal al factorului


Costul marginal al Valoarea cu care costul total al factorului
factorului trebuie să crească pentru o firmă astfel încât ea
să obţină o unitate suplimentară din acel factor
de producţie.

Figura 13.3 Venitul marginal al factorului pentru un monopol

Venit
Venit Produs
Cantitatea Produs Venit marginal
Preţ marginal fizic
de factor fizic total total pe unitate
(3) al factorului marginal
(1) (2) (4) de produs
(5) (6)
(7)
0 0 -
mil.lei 224 mil. lei 20
1 20 mii lei - 224
184,72 19 9,72
2 39 10.480 408,72
. . . . . . .
. . . . . . .
. . . . . . .
9 144 6.240 898,56
6,64 11 0,6
10 155 5.840 905,2
-7,7 10 -77
11 165 5.440 897,6
. . . . . . .
. . . . . . .
-13,12 1 -13,2
20 210 3.606 756

Venitul total începe să descrească după 10 unităţi de produs. Venitul marginal


devine negativ, deşi produsul fizic marginal rămâne pozitiv.

Maximizarea profitului: Costul marginal al factorului = Venitul marginal al


factorului

Maximizarea profitului
Maximizarea profitului necesită ca o firmă să cumpere o cantitate dintr-un factor
de producţie care să egalizeze venitul marginal al factorului cu costul marginal
al factorului respectiv. În acest exemplu se presupune că firma este primitor
de preţ. Punctul care maximizează profitul este între 15 şi 16 unităţi de input.
160 Microeconomie

Figura 13.4 Maximizarea profitului pentru o firmă concurenţială


(a)
Venit Costul
Cost
Cantitatea marginal marginal Venit Profit
variabil Cost fix
de factor al al total total
total (5)
(1) factorului factorului (6) (7)
(4)
(2) (3)
1
152 mil. lei 40 mil. 800 mil. 160 mil. -680
2
144 mil. lei 80 800 312 -568
3 40
144 120 800 456 -464
.
.
.
14 560 800 1.512 152
48 40
15 600 800 1560 160
40 40
16 640 800 1.600 160
32 40
17 680 800 1.632 152
. .
19 760 800 1.672 112
8 40 80
20 800 800 1.680

(b)
20
Preţul factorului (mil. lei)

15
Venitul marginal
al factorului
10
Costul marginal
al factorului
5
Profit maxim

0 5 10 15 20

Cantitatea de factor
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 161

Curba cererii de factori de producţie şi modificarea cererii de factori

Figura 13.5 Deplasările de-a lungul curbei cererii pentru un factor


de producţie

Preţul factorului

C1

C0
C2

Cantitatea cerută de factor

Modificările preţului unui factor, alte condiţii rămânând neschimbate, determină


deplasări de-a lungul curbei cererii pentru factorul respectiv (vezi sensurile
indicate de săgeată). Alte tipuri de modificări pot determina deplasarea
curbei cererii. O creştere a cererii pentru produsul obţinut cu acel factor ar
putea deplasa curba cererii de la C0 la C1. O creştere a preţului altui factor –
complementar cu factorul dat – ar putea deplasa curba de la C0 la C2.

13.2 OFERTA ŞI CEREREA PE PIAŢA MUNCII

Curba ofertei de muncă

Pe de o parte, un salariu mai mare tinde să crească volumul de muncă pe


care un individ este dispus să îl presteze atunci când venitul suplimentar
compensează timpul mai scurt alocat relaxării. Pe de altă parte, un salariu
mai mare permite unui individ să renunţe la un timp mai mare alocat muncii
pentru a se bucura de standardul său de viaţă mai ridicat. Luate împreună,
aceste două efecte tind să imprime curbei ofertei individuale de muncă o
formă precum cea redată pe acest grafic.
162 Microeconomie

Figura 13.6 Curba ofertei de muncă pentru un individ

Curba ofertei
individuale de
muncă
Salariu

Cantitatea de muncă oferită

Figura 13.7 O curbă ipotetică a ofertei pentru dactilografi


Salariu (mil. lei/lună)

Curba ofertei

Număr dactilografi angajaţi

Deşi fiecare dactilograf poate avea o curbă a ofertei de muncă precum cea
din figura 13.6 (o curbă întoarsă), pe orice piaţă (locală) a muncii curba
ofertei pentru dactilografi are, în mod normal, o înclinaţie pozitivă. Dacă
salariul creşte, indivizii vor veni pe această piaţă fie din alte localităţi, fie
din alte profesii.
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 163

Echilibrul concurenţial

Figura 13.8 Determinarea salariului de echilibru pe o piaţă concurenţială

Salariu (mil. lei/lună)

Oferta
Salariul de
echilibru
6

100
Număr dactilografi angajaţi

Când pe piaţa muncii atât angajatorii, cât şi lucrătorii sunt primitori de preţ,
echilibrul se realizează în punctul de intersecţie dintre curbele ofertei şi
cererii. În acest exemplu, salariul de echilibru este 6 milioane lei/lună şi
cantitatea de echilibru este de 100 dactilografi.

Schimbarea cererii şi modificările pe piaţa muncii

Modificările cererii au un efect mai mare asupra salariilor relative pe termen


scurt, decât pe termen lung. Această pereche de grafice compară piaţa
pentru operatorii pe calculator cu piaţa dactilografilor. Pe termen scurt,
creşterea cererii pentru operatorii pe calculator (deplasarea cererii de la C1 la
C2) provoacă o creştere a salariilor de la w1 la w2. În acelaşi timp, cererea
pentru dactilografi scade (grafic b) determinând o scădere a salariilor
acestora de la w1 la w2. Pe termen lung, curbele ofertei pentru ambele
categorii de lucrători sunt mai elastice decât pe termen scurt. Dacă poziţia
curbei cererii nu se modifică, diferenţele de salariu vor dispărea.
164 Microeconomie

Figura 13.9 Modificările cererii şi salariile relative

(a) (b)
Piaţa pentru Piaţa pentru
operatori de dactilografi
calculator

Salariul dactilografilor
Oferta pe
Salariul operatorilor

E2 Oferta pe termen scurt


w2
termen scurt
E1 e1
w1 E3 w1 e3
Oferta pe Oferta pe
termen w2 termen
C2 e2
lung lung
C1 C1
C2
Ore de lucru pe an Ore de lucru pe an

Teoria productivităţii marginale a distribuţiei

Teoria productivităţii O teorie a distribuţiei venitului conform


marginale a distribuţiei căreia fiecare factor de producţie primeşte o
plată egală cu venitul său marginal.

Monopsonul şi echilibrul monopsonului

Monopson O situaţie în care pe piaţă există numai un


singur cumpărător.

În condiţii de monopson, costul marginal al factorului depăşeşte preţul


factorului. În acest exemplu, creşterea cantităţii de muncă de la 150 la
151 de lucrători presupune creşterea salariului de la 6 milioane lei pe lună la
6,02 milioane lei pe lună, nu doar pentru cel de-al 151-lea salariat, ci şi
pentru toţi cei 150 de salariaţi existenţi înainte. În acest caz, costul marginal
al muncii ajunge la 9,02 milioane lei – mai mult decât 6,02 milioane lei/
lună (salariul).
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 165

Figura 13.10 Costul marginal al factorului în condiţii de monopson

(a)
Cantitatea de Costul total al Costul marginal
Salariul pe lună
muncă oferită factorului al factorului
(2)
(1) (3) (4)
1 mil. 3,02 mil. 3,02 mi.
3,06
2 3,04 6,08
3,10
3 3,06 9,18

150 6 900
9,02
151 6,02 909
9,06
152 6,04 918,08

200 7 1.400
11,02
201 7,02 1.400,02
11,06
202 7,04 1.422,08

(b)
16
Costul
marginal al
factorului
12
Salariu (mil. lei/lună)

Curba ofertei

0 100 200 300 400


Număr de dactilografi angajaţi
166 Microeconomie

Figura 13.11 Determinarea salariilor în condiţii de monopson

16
Costul
marginal al
factorului
12

Salariu (mil. lei/lună)


Salariul
de
echilibru
8
Oferta

4
Nivelul de
echilibru al
angajării
0 100 200 300 400
Număr de dactilografi angajaţi

În această figură sunt reprezentate venitul marginal al muncii în condiţii de


monopson, curba ofertei de muncă şi costul marginal al muncii. Cantitatea
de muncă necesară maximizării profitului este la intersecţia dintre venitul
marginal al muncii şi costul marginal al muncii. Salariul de echilibru nu este
reprezentat de intersecţia aceloraşi curbe, ci este redat de înălţimea curbei
ofertei, exact sub punctul de intersecţie al acestora.

Efectele discriminării pe piaţa muncii

Această figură arată efectele discriminării pe o piaţă a muncii care poate fi


împărţită pentru două grupuri de lucrători – un grup favorizat şi un grup
defavorizat. Se presupune că cele două grupuri sunt egale în termeni de
productivitate, dar curba cererii pentru grupul defavorizat este deplasată spre
stânga faţă de curba corespunzătoare venitului marginal. Dacă nu există
reglementări care să oblige angajatorii să plătească salarii egale indivizilor
din cele două grupuri, salariile celor din grupul defavorizat vor scădea la w2,
sub nivelul w1, care corespunde grupului de lucrători favorizaţi. Dacă
legislaţia impune plăţi egale, indivizii din ambele grupuri vor primi salarii la
nivelul w1 dar, vor fi angajaţi mai puţini lucrători din grupul defavorizat.
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie 167

Mulţi membri ai grupului defavorizat, care ar fi dispuşi să lucreze pe această


piaţă la nivelul w2 al salariului vor fi forţaţi să plece spre sectoare ale pieţei
muncii mai puţin atractive sau ajung şomeri. Indiferent dacă există sau nu
legislaţie care să impună egalitatea salariilor, discriminarea este o povară
pentru grupurile defavorizate.

Figura 13.12 Efectele discriminării asupra salariior şi a orelor lucrate

(a) Grup favorizat (b) Grup defavorizat

Ofertă Ofertă
Ore-muncă pe an

Ore-muncă pe an
E1
w1 E3
Cerere şi Venit
venit marginal al
marginal al w2 E2 factorului
factorului

Cerere
N3 N2 N1
Ore-muncă pe an Ore-muncă pe an
CAPITOLUL 14

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ De ce într-o economie veniturile totale sunt egale cu


cheltuielile totale.

ƒ Cum se defineşte şi cum se calculează produsul intern


brut (PIB).

ƒ De ce se descompune PIB în patru componente


principale.

ƒ În ce constă distincţia dintre PIB real şi PIB nominal.

ƒ În ce măsură PIB este un indicator bun al bunăstării


economice.
14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie

14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB)

14.3 Componentele produsului intern brut

14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern


brut real
Ö Deflatorul PIB

14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică

14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv


MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI

14.1 VENITURILE ŞI CHELTUIELILE ÎNTR-O ECONOMIE

Produsul intern brut măsoară două lucruri în acelaşi timp: (1) venitul total
din economie şi (2) cheltuielile totale pentru bunuri şi servicii efectuate
într-o economie.

Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile.

Figura 14.1 Diagrama fluxului circular

Venituri = PIB Cheltuieli = PIB


PIEŢELE BUNURILOR
ŞI SERVICIILOR
Firmele vând
Gospodăriile cumpără
Bunuri Bunuri
şi servicii şi servicii
vândute cumpărate

FIRMELE GOSPODĂRIILE
Produc bunuri şi servicii Cumpără şi consumă bunuri
Angajează şi utilizează şi servicii
factori de producţie Deţin şi vând factori
de producţie

Inputuri Muncă,
pentru pământ şi
producţie capital
PIEŢELE FACTORILOR
DE PRODUCŢIE
Salarii, Gospodăriile vând Venit
rentă şi Firmele cumpără
profit
Măsurarea venitului unei ţări 171

Gospodăriile cumpără bunuri şi servicii de la firme, iar firmele folosesc


veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către
proprietarii activelor închiriate şi profituri către proprietarii firmelor. PIB
este egal cu volumul total al cheltuielilor pe care gospodăriile le fac pe piaţa
bunurilor şi serviciilor. De asemenea, PIB este egal cu volumul total al
cheltuielilor efectuate de firme pe piaţa factorilor de producţie.

14.2 MĂSURAREA PRODUSULUI INTERN BRUT

Produs intern Valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor


brut finale produse într-o ţară într-un timp determinat.

„Produsul intern brut este valoarea de piaţă...”

„... a tuturor....”

„... bunurilor şi serviciilor...”

„... finale...”

„... produse...”

„... într-o ţară...”

„... într-un timp determinat”

14.3 COMPONENTELE PRODUSULUI INTERN BRUT

Y = C + I + G + EN unde: Y = PIB
C = consum
I = investiţii
G = achiziţii guvernamentale
EN = exporturi nete

Consum Cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri şi servicii.

Investiţii Cheltuielile pentru bunuri de capital şi pentru stocuri


de materii prime.
Achiziţii Cheltuieli pentru bunuri şi servicii ale administraţiei
guvernamentale centrale şi locale
172 Macroeconomie

Exporturi nete Cheltuielile efectuate de străini pentru bunuri produse


în ţară (exporturi) minus cheltuielile rezidenţilor
interni pentru bunuri şi servicii produse în străinătate
(importuri).

Tabel 14.1 Structura PIB al României în anii 1997 şi 1998 (mld. lei)

1997 1998
INDICATOR Preţuri Preţuri
curente curente
PRODUS INTERN BRUT 252925,7 368260,7
1. CONSUM FINAL 218619,8 319310,2
a. GOSPODĂRII 186238,2 266009,9
b. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 30999,8 51437,2
c. ADMINISTRAŢIE PRIVATĂ 1381,8 1863,1
2.FORMAREA BRUTĂ DE CAPITAL 53540,1 71350,2
3. EXPORT NET -17865,5 -30003,8
a.IMPORT 91661,2 117108,3
b. EXPORT 73795,7 87104,5
4. VARIAŢIA STOCURILOR -1368,7 7604,1
Sursa: Institutul Naţional pentru Statistică

14.4 PIB NOMINAL ŞI PIB REAL

PIB nominal Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri


curente.

PIB real Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri


comparabile.

Deflatorul PIB

Deflatorul PIB O măsură a nivelului preţurilor calculată ca raport între


PIB nominal şi PIB real, înmulţit cu 100.
Măsurarea venitului unei ţări 173

Tabel 14.2 arată cum se calculează PIB nominal, PIB real şi deflatorul PIB
pentru o economie ipotetică unde se produc doar hamburgeri şi pizza.

Tabel 14.2 PIB nominal şi PIB real

PREŢ ŞI CANTITĂŢI
CANTITATEA PREŢUL
PREŢUL UNUI CANTITATEA
ANUL DE UNEI
HAMBURGER DE PIZZA
HAMBURGERI PIZZA
2001 10.000 lei 100 buc. 20.000 lei 50 buc.
2002 20.000 150 30.000 100
2003 30.000 200 40.000 200
ANUL CALCULAREA PIB NOMINAL
2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei
2002 (20.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (30.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 6 mil. lei
2003 (30.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (40.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 12 mil. lei
ANUL CALCULAREA PIB REAL (AN DE BAZĂ 2001)
2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei
2002 (10.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 3,5 mil. lei
2003 (10.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 5 mil. lei
ANUL CALCULAREA DEFLATORULUI PIB
2001 (2.000.000 lei/2.000.000 lei) x 100 = 100
2002 (6.000.000 lei/3.500.000 lei) x 100 = 171
2003 (12.000.000 lei/5.000.000 lei) x 100 = 240

PIB nominal
DeflatorulPIB = x 100
PIB real
174 Macroeconomie

14.5 PRODUSUL INTERN BRUT ŞI BUNĂSTAREA ECONOMICĂ

Deşi produsul intern brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea


economică a unei ţări, acest indicator nu este un indicator perfect.

PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea


economică dintr-o ţară – de exemplu, relaxarea, petrecerea timpului liber.
Dacă toţi oamenii dintr-o economie ar lucra permanent (şapte zile pe
săptămână, fără vacanţe sau concedii) şi nu s-ar relaxa deloc, fără îndoială
că în economie s-ar produce mai multe bunuri şi servicii decât în cazul în
care oamenii au zile libere, weekend-uri şi concedii. Dar, în ciuda acestei
creşteri a PIB, nu se poate spune că nivelul de bunăstare al fiecărui individ
creşte.

PIB nu reflectă nici calitatea mediului înconjurător. Dacă nu ar exista


reglementări privind protecţia mediului, firmele ar putea să producă mai
multe bunuri şi servicii, astfel încât PIB ar putea să fie mai mare. În ciuda
acestei creşteri a PIB, este foarte probabil ca bunăstarea societăţii să scadă.

PIB nu măsoară direct nici alte lucruri care dau valoare vieţii (tradiţii,
integritatea, curajul sau înţelepciunea oamenilor etc.), dar măsoară abilitatea
unei societăţi de a obţine factorii care, odată combinaţi, pot furniza o bază
pentru promovarea altor valori.

14.6 PIB POTENŢIAL ŞI PIB EFECTIV

Producţia potenţială – sau PIB potenţial sau producţia care asigură ocuparea
deplină a mâinii de lucru – nu este un număr fix, ci creşte în timp. Această
creştere reflectă atât creşterea volumului disponibil de muncă şi capital, cât
şi creşterile de productivitate ale acestor factori de producţie.

PIB potenţial Volumul de producţie (bunuri şi servicii) pe care îl


poate obţine o economie atunci când utilizează
resursele de care dispune (capital şi mână de lucru) la
rate normale.
Măsurarea venitului unei ţări 175

De ce într-o economie producţia creşte mai repede, în timp ce alteori creşte


mai încet, sau de ce o economie înregistrează fluctuaţii pe termen scurt?
Răspunsul la această întrebare include două explicaţii:

1. Schimbările în ratele de creştere a producţiei pot reflecta


modificările ratei de creştere a PIB potenţial. De exemplu,
condiţii meteorologice nefavorabile (o secetă prelungită) poate
reduce rata de creştere a producţiei într-o economie bazată pe
agricultură, sau o scădere a ratei de inovaţie tehnologică poate
reduce rata de creştere a PIB potenţial într-o economie bazată pe
industriile prelucrătoare.

2. Producţia curentă nu este întotdeauna egală cu producţia


potenţială. De exemplu, producţia potenţială poate creşte într-un
ritm normal, dar, din anumite motive, resursele de muncă şi de
capital din economie pot să nu fie pe deplin utilizate. Astfel încât
producţia efectivă este mai mică decât producţia potenţială;
această situaţie este întâlnită în cazul recesiunii economice.
Totodată, într-o economie resursele de capital şi muncă pot fi
utilizate peste nivelul normal, iar în această situaţie producţia
efectivă depăşeşte producţia potenţială; această situaţie este
întâlnită în cazul boom-ului economic.

Gap-ul de PIB Diferenţa dintre producţia potenţială a unei economii


(Y*- Y) şi producţia efectivă (actuală), care există la un
moment dat.

Gap pozitiv Un decalaj de producţie pozitiv (Gap de PIB pozitiv)


care apare atunci când producţia potenţială depăşeşte
producţia efectivă (Y* > Y).

Gap negativ Un decalaj de producţie negativ (Gap de PIB negativ)


care apare atunci când producţia efectivă depăşeşte
producţia potenţială (Y > Y*).
CAPITOLUL 15

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum se construieşte indicele preţurilor de consum


(IPC).
ƒ De ce indicele preţurilor de consum este un etalon
imperfect de măsurare a costului vieţii.
ƒ Diferenţele dintre IPC şi deflatorul PIB ca etaloane
de măsurare a nivelului general al preţurilor.
ƒ Cum se foloseşte un indice al preţurilor pentru a
compara valori exprimate în lei, din diferite perioade
de timp.
ƒ Distincţia dintre ratele reale şi ratele nominale ale
dobânzii.
15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC)

Ö Cum se calculează IPC

Ö Dificultăţi în măsurarea costului vieţii

Ö Deflatorul PIB vs IPC

15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei


MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII

15.1 INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC)


Indicele preţurilor O măsură a costului general al bunurilor şi
de consum (IPC) serviciilor cumpărate de un consumator obişnuit.
Cum se calculează IPC
În România, IPC este determinat de Institutul Naţional de Statistică (care, pe
această bază determină şi rata inflaţiei). Pentru calcularea IPC şi a ratei
inflaţiei se parcurg următoarele cinci etape:
1. Stabilirea coşului de bunuri şi servicii;
2. Găsirea preţurilor pentru bunurile şi serviciile incluse în coş;
3. Calcularea costului coşului de bunuri şi servicii;
4. Stabilirea unui an de bază şi calcularea IPC;
5. Determinarea ratei inflaţiei.
Tabel 15.1 Exemplu de calcul al IPC şi al ratei inflaţiei
PASUL 1: ANCHETĂ PENTRU DETERMINAREA COŞULUI DE BUNURI
4 hamburgeri şi 2 pizza
PASUL 2: GĂSIREA PREŢULUI FIECĂRUI BUN ÎN FIECARE AN
ANUL PREŢUL UNUI HAMBURGER PREŢUL UNEI PIZZA
2001 10.000 lei 20.000 lei
2002 20.000 30.000
2003 30.000 40.000
PASUL 3: CALCULAREA COSTULUI COŞULUI ÎN FIECARE AN
(10.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2001
(20.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 80.000 lei
(20.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2002
(30.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 140.000 lei
(30.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) +
2003
(40.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 200.000 lei
PASUL 4: ALEGEREA UNUI AN (2001) CA BAZĂ DE REFERINŢĂ
ŞI CALCULAREA IPC ÎN FIECARE AN
2001 (80.000 lei/80.000 lei) x 100 = 100
2002 (140.000 lei/80.000 lei) x 100 = 175
2003 (200.000 lei/80.000 lei) x 100 = 250
PASUL 5: UTILIZAREA IPC PENTRU CALCULAREA RATEI INFLAŢIEI
DIN ANUL ANTERIOR
2002 (175 – 100)/100 x 100 = 75%
2003 (250 – 175)/175 x 100 = 43%
Măsurarea costului vieţii 179

Acest tabel arată cum se calculează IPC şi rata inflaţiei pentru o economie
ipotetică, în care consumatorii cumpără doar hamburgeri şi pizza.

Figura 15.1 Structura coşului de bunuri şi servicii în România

Servicii
13%
Mărfuri alimentare
46%
Mărfuri
nealimentare
41%

Rata inflaţiei Modificarea procentuală a indicelui preţurilor faţă


de perioada precedentă.

IPC în anul 2 − IPC în anul 1


Rata inf l. în anul 2 = x 100
IPC în anul 1

Indicele preţurilor O măsură a costului unui coş de bunuri şi servicii


de producţie cumpărate de firme.

Dificultăţi în măsurarea costului vieţii

Obiectivul IPC este măsurarea costului vieţii. Dar IPC nu este un indicator
perfect al costului vieţii. Cauzele imperfecţiunii IPC sunt cunoscute, dar este
foarte greu să fie înlăturate. Aceste cauze sunt:

1. Tendinţa de substituire

Exemplu: În anul 2001, merele sunt mai ieftine decât bananele,


comparative cu situaţia din anul 2000, astfel încât consumatorii cumpără
mai multe mere decât banane. Cum Institutul Naţional de Statistică (INS) nu
180 Macroeconomie

modifică anual componenţa coşului de bunuri şi servicii pe baza căruia


determină IPC, schimbarea volumului de cumpărări de fructe nu este surprinsă
pentru anul 2001. Altfel spus, INS presupune că în anul 2001, oamenii cumpără
aceeaşi cantitate de mere ca şi în anul 2000. Prin urmare, IPC reflectă o
creştere a costului vieţii mai mare decât cea resimţită de consumatori.

2. Apariţia de noi bunuri şi servicii pe piaţă

Atunci când noi bunuri şi servicii apar pe piaţă, consumatorii au la


dispoziţie o varietate mai mare de mărfuri din care să aleagă. Acest lucru
face ca fiecare leu să fie mai valoros, astfel încât consumatorii au nevoie de
mai puţini lei pentru a-şi menţine un anumit standard de viaţă. Cum însă
INS nu modifică frecvent structura coşului de bunuri şi servicii, IPC nu va
reflecta această schimbare în puterea de cumpărare a leului.

3. Schimbările calitative nereflectate în preţ

Exemplu: În luna aprilie 2000, un autoturism Renault Megane putea fi


cumpărat la un preţ de 10.500 USD. Patru luni mai târziu, acelaşi model de
autoturism, dar îmbunătăţit prin includerea unor elemente semnificative
(putere a motorului sporită, ABS etc.) putea fi cumpărat la acelaşi preţ
(10.500 USD). Acest lucru înseamnă, de fapt, că preţul acestui autoturism a
scăzut (în luna aprile, includerea elementelor respective ar fi însemnat
creşterea preţului la 12.000 USD) sau, cu alte cuvinte, că valoarea unei
unităţi monetare a crescut. INS încearcă să ia în seamă schimbările calitative
ale produselor, dar nu întotdeauna preţul bunurilor reflectă aceste schimbări
(care pot fi şi negative, nu numai pozitive).

Deflatorul PIB vs IPC

Deşi deflatorul PIB şi IPC sunt indicatori care măsoară acelaşi lucru –
nivelul preţurilor – ei au valori diferite. Acest lucru este explicat de
următoarele cauze:
1. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor
produse în ţară, în timp ce IPC reflectă preţurile bunurilor şi
serviciilor cumpărate de consumatori.
2. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor
produse (în ţară), în timp ce IPC reflectă şi preţurile bunurilor şi
serviciilor importate.
Măsurarea costului vieţii 181

Exemplu: Firma Bayer măreşte preţul aspirinei pe care o produce. Cum


medicamentele cu marca Bayer sunt produse în Germania (sau în alte ţări,
dar nu în România), această aspirină nu este inclusă în PIB al României.
Cum, însă, consumatorii români cumpără aspirină Bayer, preţul aspirinei
este reflectat în IPC, iar creşterea preţului unui bun importat (aspirina
Bayer) este reflectată în IPC, nu în deflatorul PIB.

3. IPC compară preţul unui coş fix de bunuri şi servicii cu preţul


coşului în anul de bază. Comisia Naţională de Statistică schimbă
componenţa coşului de bunuri şi servicii doar la intervale mari de
timp.

Deflatorul PIB compară preţul bunurilor şi serviciilor produse în


perioada curentă cu preţul aceloraşi bunuri şi servicii din perioada de
bază. Grupul de bunuri şi servicii folosit pentru calcularea
deflatorului se schimbă, automat, în timp.

Exemplu:

2003
2003
Phamburger 2003
x Q hamburger + Ppizza
2003
x Q pizza
Deflatorul PIB = 2002
Phamburger 2003
x Q hamburger + Ppizza
2002 2003
x Q pizza

2002
2003
Phamburger 2002
x Qhamburger + Ppizza
2003
x Q pizza
IPC = 2002
Phamburger 2002
x Qhamburger + Ppizza
2002 2002
x Q pizza

15.2 CORECTAREA VARIABILELOR ECONOMICE


CU EFECTELE INFLAŢIEI

Scopul măsurării nivelului general al preţurilor din economie este să permită


compararea valorilor exprimate în lei din diferite momente de timp.

Exemplu: Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este mare sau mic, în
comparaţie cu un salariu de 20.200 lei din anul 1992? Statisticile arată un
indice al preţurilor de consum de 103,1 în anul 1981 şi 1216,9 în anul 1992.
182 Macroeconomie

Prin urmare, nivelul general al preţurilor a crescut cu un factor de


11,8 (1216,9/103,1). Aceste cifre pot fi utilizate pentru a măsura salariul
unui individ din anul 1981 în leii anului 1992. Astfel:

Nivelul preturilor 1992


Salariul 1992 = Salariul 1981 x
Nivelul preturilor 1981

1216,9
= 2.700 lei x
103,1

= 31.868 lei

Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este semnificativ mai mare decât un
salariu de 20,200 lei din anul 1992.

Indexarea

Indexarea Corectarea automată a unei sume exprimate în


lei cu efectele inflaţiei, pe baza unei legi sau a
unui contract.

Rate nominale şi rate reale ale dobânzii

Rata nominală Rata care este raportată (publicată) în mod obişnuit,


a dobânzii fără să fie corectată cu efectele inflaţiei.

Rata reală Rata dobânzii corectată cu efectele inflaţiei


a dobânzii

Rata reală a dobânzii = Rata nominală a dobânzii – Rata inflaţiei


Măsurarea costului vieţii 183

Tabel 15.2 Topul filmelor, ajustat în funcţie de rata inflaţiei

Veniturile estimate
Anul
Poziţia Titulul în USD la nivelul
apariţiei
anului 1996

1 Pe aripile vântului 1939 859 milioane

2 Războiul stelelor 1977 628 milioane

4 Sunetul muzicii 1965 568 milioane

6 E.T. 1982 552 milioane

8 Cartea junglei 1967 483milioane

9 Albă ca zăpada 1937 474 milioane

14 Jurassic Park 1993 375 milioane

16 Naşul 1972 368 milioane

20 Forrest Gump 1994 346 milioane

Sursa: U.S. News and World Report, July 29, 1996


CAPITOLUL 16

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Care sunt câteva dintre cele mai importante instituţii


financiare din economia românească.

ƒ Care este legătura dintre sistemul financiar şi


principalele variabile macroeconomice.

ƒ Cum arată un model al ofertei şi cererii de fonduri pe


pieţele financiare.

ƒ Cum se utilizează modelul fondurilor împrumutabile


pentru a analiza diferite politici guvernamentale.
16.1 Instituţii financiare în economia României

Ö Pieţe financiare (piaţa obligaţiunilor şi piaţa acţiunilor)

Ö Intermediari financiari (băncile şi fondurile mutuale

16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale

Ö Câteva identităţi importante

Ö Sensul economisirii şi al investiţiei

16.3 Piaţa fondurilor

Ö Oferta şi cererea de fonduri

Ö Impozite şi economisire

Ö Impozite şi investiţii

Ö Deficitul bugetar
ECONOMISIRE, INVESTIŢII
ŞI SISTEMUL FINANCIAR

16.1 INSTITUŢII FINANCIARE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

Sistem financiar Un grup de instituţii din cadrul economiei, care


ajută la transformarea economisirii unei persoane în
investiţia altei persoane.

Sistemul financiar intermediază resursele rare între cei care economisesc


(cei care cheltuie mai puţin decât obţin ca venituri) şi cei care investesc (cei
care cheltuie mai mult decât veniturile de care dispun).

Instituţiile financiare pot fi grupate în două categorii: (1) Pieţe financiare şi


(2) Intermediari financiari.

Pieţe financiare

Pieţe financiare Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care


economisesc pot să asigure direct fonduri celor care
vor să se împrumute.

A. Piaţa obligaţiunilor

Obligaţiune Un certificat de îndatorare, care specifică obligaţiile


debitorului faţă de deţinătorul obligaţiunii.

O obligaţiune se distinge prin două elemente de bază: termenul la care


împrumutul va fi rambursat (scadenţa) şi rata dobânzii care va fi plătită
periodic de debitor până la scadenţă.

De exemplu, un cumpărător al unei obligaţiuni emise de Consiliul Local al


oraşului Sinaia împrumută banii săi comunităţii Sinaia pentru promisiunea
acesteia de a plăti în schimb o dobândă şi că la sfârşitul perioadei pentru
care a fost făcut împrumutul va plăti întreaga sumă împrumutată (principal).
Economisire, investiţii şi sistemul financiar 187

Cumpărătorul poate să păstreze obligaţiunea până la scadenţă sau poate să o


vândă mai devreme unei alte persoane.

Emiterea de obligaţiuni urmăreşte colectarea de fonduri şi se numeşte


finanţare prin îndatorare. În exemplul anterior, deţinătorul unei obligaţiuni
emise de Consiliul Local din Sinaia este creditor al acestui organism din
administraţia publică locală.

Obligaţiunile au trei caracteristici:

1. Orizontul de timp pentru care au fost emise;

2. Riscul de credit – probabilitatea ca emitentul (cel care se


împrumută) să nu îşi onoreze obligaţiile privind plata dobânzilor
sau a principalului;

3. Tratamentul fiscal – modul în care legislaţia fiscală tratează


veniturile din dobânzile încasate ca urmare a deţinerii de
obligaţiuni.

B. Piaţa acţiunilor

Acţiune O revendicare asupra unei părţi din proprietatea


unei firme, altfel spus, un drept asupra profiturilor
obţinute de o firmă.

Exemplu: Dacă Alro Slatina vinde un total de 500.000 de acţiuni, atunci


fiecare acţiune reprezintă un drept de proprietate asupra afacerii în valoare
de 1/500.000.

Emiterea de acţiuni cu scopul colectării de fonduri se numeşte finanţare prin


capital. Deţinătorul unei acţiuni a firmei Alro Slatina deţine şi o parte din
firmă. Dacă Alro este foarte profitabilă, acţionarii obţin profituri. Dacă Alro
înregistrează dificultăţi financiare, acţionarii nu primesc nimic. Spre
deosebire de obligaţiuni, acţiunile oferă deţinătorilor posibilitatea de a
obţine profituri mai mari, dar cu riscuri mai mari.

După ce o firmă vinde acţiuni publicului, acestea pot fi tranzacţionate între


deţinători în cadrul bursei de valori. În România, există două asemenea
tipuri de piaţă – Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ.
188 Macroeconomie

Preţurile la care se tranzacţionează acţiunile pe pieţele bursiere sunt


determinate de oferta şi cererea de acţiuni ale diverselor firme. Cererea
pentru anumite acţiuni – şi preţul acestora – reflectă percepţia publicului
asupra capacităţii firmelor emitente de a obţine profituri în viitor.

¾ Când publicul este optimist în privinţa viitorului unei firme, cererea


pentru acţiunile ei creşte şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni creşte;

¾ Când publicul este pesimist în privinţa viitorului unei firme, cererea


pentru acţiunile ei scade şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni scade.

Intermediari financiari

Intermediari Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care


financiari economisesc pot să asigure indirect fonduri celor
care vor să se împrumute.

C. Băncile

Băncile sunt intermediari financiari a căror funcţie principală este să


primească depozite de la cei care vor să economisească şi să utilizeze aceste
depozite pentru a acorda credite celor care vor să ia bani cu împrumut.

O a doua funcţie a băncilor este să uşureze cumpărarea de bunuri şi servicii


prin crearea unor instrumente de plată ca echivalent al depozitelor
constituite de deponenţi. Băncile contribuie la crearea unui activ special pe
care oamenii îl pot utiliza ca mediu de schimb.

D. Fondurile mutuale

Fond mutual O instituţie care vinde publicului titluri de valoare


şi utilizează veniturile obţinute pentru a cumpăra un
portofoliu de acţiuni şi obligaţiuni.

Deţinătorul de titluri emise de un fond mutual (acţionar) acceptă riscurile şi


profiturile asociate unui portofoliu.
¾ Dacă valoarea portofoliului creşte, acţionarul înregistrează un câştig;
¾ Dacă valoarea portofoliului scade, acţionarul înregistrează o
pierdere.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar 189

Fondurile mutuale permit indivizilor care deţin sume mici de bani să


diversifice riscul. Cu o sumă relativ mică de bani, un individ poate cumpăra
titluri emise de un fond mutual şi astfel devine, indirect, co-proprietar sau
creditor al unui număr mare de firme semnificative. Deţinerea unui singur
fel de titluri financiare (acţiunile unei firme sau obligaţiunile emise de
acelaşi operator economic) implică, adesea, un risc mare, deoarece valorile
lor sunt legate strict de norocul unui singur emitent. Spre deosebire de
această situaţie, deţinerea unui portofoliu de titluri implică riscuri mai mici,
deoarece relaţia cu un singur emitent de titluri este mai puţin semnificativă.

Fondurile mutuale permit accesul publicului larg, nespecializat în probleme


financiare, la expertiza calificată a managerilor financiari. În mod normal,
managementul profesional ar trebui să crească randamentul pe care
deponenţii la fondurile mutuale îl înregistrează pentru economiile lor.

16.2 ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE ÎN CONTURILE


NAŢIONALE

Contabilitatea se referă la modul în care se definesc şi se adună diferite


variabile. Un contabil ar trebui să ajute un individ sau o firmă să îşi adune
veniturile şi cheltuielile. Contabilitatea naţională realizează aceleaşi lucruri,
dar la nivelul întregii economii.

Câteva identităţi importante

Y = C + I + G + EN unde: Y = PIB
C = consum
I = investiţii
G = achiziţii guvernamentale
EN = export net

Această ecuaţie este o identitate deoarece, fiecare leu cheltuit, relevat de


partea stângă a ecuaţiei este relevat, de asemenea, în una dintre cele patru
componente ale părţii drepte a ecuaţiei. Această ecuaţie se confirmă
întotdeauna datorită modului în care sunt definite şi măsurate variabilele
care o alcătuiesc.
190 Macroeconomie

Pentru o economie închisă (care nu interacţionează cu alte economii)


EN = 0 Y=C+I+G
Y–C–G=I
Cum (Y – C – G) este economisirea (S) S=I

Economisirea Venitul total din economie care rămâne după ce se


(economisirea acoperă consumul şi achiziţiile guvernamentale.
naţională)

Notăm cu T volumul impozitelor şi taxelor colectate de guvern de la gospodării,


minus volumul sumelor pe care guvernul le plăteşte gospodăriilor sub forma
transferurilor (de exemplu, prin intermediul sistemului de securitate socială).
Economisirea este:

S=Y–C–G
sau
S = (Y – T – C) + (T – G)

economisirea economisirea
privată publică

Economisirea Veniturile cu care rămân gospodăriile după plata


privată impozitelor şi taxelor şi după plata consumului.

Economisirea Veniturile cu care rămâne guvernul după ce


publică acoperă cheltuielile guvernamentale.

Excedent bugetar Un exces de venituri peste cheltuielile


guvernamentale.

Deficit bugetar O insuficienţă a veniturilor faţă de cheltuielile


guvernamentale.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar 191

Sensul economisirii şi al investiţiei

Din perspectiva conturilor naţionale, economisirea şi investiţia sunt termeni


diferiţi.

Exemplu: Diferenţa dintre economisire şi investiţie

Adrian câştigă mai mulţi bani decât cheltuie şi, cu venitul necheltuit,
constituie un depozit la o bancă sau cumpără obligaţiuni de stat. În acest
caz, Adrian economiseşte. Din perspectivă macroeconomică, cum Adrian
are un venit mai mare decât consumul, el contribuie la economisirea
naţională.

Dacă Adrian ar fi împrumutat bani de la o bancă pentru a-şi construi o casă


nouă, el ar fi contribuit la investiţia naţională. În acelaşi mod, dacă firma
La Mama ar emite acţiuni pentru a construi noi restaurante, acţiunea ei se
include în investiţia naţională. Din perspectivă macroeconomică, investiţiile
se referă la cumpărarea de capital nou (echipament, clădiri etc.).

16.3 PIAŢA FONDURILOR

Piaţa fondurilor Piaţă pe care cei care doresc să economisească


oferă fonduri şi pe care cei care doresc să
investească cer fonduri.

Oferta şi cererea de fonduri

În spatele ofertei de fonduri stau cei care economisesc – indivizi care au un


excedent de venituri peste cheltuieli; ei vor să economisească şi oferă
împrumuturi. Cererea de fonduri vine dinspre gospodăriile şi firmele care
doresc să ia bani cu împrumut pentru a investi. Rata dobânzii este preţul
creditului.
192 Macroeconomie

Figura 16.1 Piaţa fondurilor

Rata
reală a
dobânzii Ofertă

4%

Cerere

250.000 Fonduri
(miliarde lei)

Rata dobânzii din economie se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea


de fonduri. Oferta de fonduri provine de la economisirea naţională
(economisirea privată şi economisirea publică). Cererea de fonduri provine
de la firmele şi de la gospodăriile care vor să se împrumute cu scopul de a
investi. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii este 4%, iar cantitatea
de fonduri oferite şi cerute este 250.000 miliarde lei.

Impozite şi economisire

Reamintiţi-vă două dintre principiile economiei:

¾ Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de abilitatea ei de a produce


bunuri şi servicii;

şi

¾ Indivizii răspund la stimulente.

Autorităţile fiscale reduc impozitul aplicat veniturilor din dobânzile la


depozitele bancare. O asemenea politică ar urmări stimularea economisirii,
în condiţiile în care nivelul redus al investiţiilor este considerat un factor
Economisire, investiţii şi sistemul financiar 193

determinant pentru ritmul mic de creştere economică. Mai mult, se


anticipează o reducere a ritmului de creştere economică în viitor.

Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică


presupune parcurgerea a trei etape:

1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba


ofertei de fonduri?

2. Cum se va deplasa curba afectată?

3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.

Figura 16.2 Efectul modificării legislaţiei fiscale asupra economisirii

Rata reală
a dobânzii
O1
O2

1. O politică fiscală
6% favorabilă economisirii
determină creşterea
4%
ofertei de fonduri...
2. ... iar acest
lucru duce la
Cerere
scăderea ratei
de echilibru a
dobânzii.

250.000 260.000 Fonduri


(miliarde lei)

1. O politică fiscală care încurajează economisirea afectează oferta


de fonduri;
2. Curba ofertei de fonduri se deplasează de la O1 la O2;
3. Rata de echilibru a dobânzii scade, iar investiţiile cresc. În acest
exemplu, rata de echilibru a dobânzii scade de la 6% la 4%, iar
volumul fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000
miliarde lei la 260.000 miliarde lei.
194 Macroeconomie

Impozite şi investiţii

Presupunem că autorităţile fiscale reduc impozitele pe profit, în cazul


firmelor care îşi extind activitatea. O asemenea politică ar urmări stimularea
investiţiilor.

Figura 16.3 Efectele creşterii cererii de fonduri

Rata
reală a Ofertă
dobânzii 1. O politică fiscală
favorabilă investiţiilor
măreşte cererea de
8% fonduri...

6%

C2
2. ... ceea ce
determină C1
creşterea ratei
de echilibru a
dobânzii…

250.000 255.000 Fonduri


(miliarde lei)
3... şi creşterea cantităţii
de echilibru a fondurilor

1. Dacă politica fiscală este favorabilă investiţiilor, este afectată


cererea de fonduri;
2. Curba cererii de fonduri se deplasează spre dreapta (cererea
creşte);
3. Rata de echilibru a dobânzii creşte, iar un nivel mai înalt al ratei
dobânzii încurajează economisirea. În acest exemplu, atunci când
curba cererii de fonduri se deplasează de la C1 la C2, rata de
echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de
echilibru a fondurilor economisite şi investite creşte de la
250.000 mld. la 255.000 mld lei.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar 195

Deficitul bugetar

Pe parcursul anilor 1990, dar şi în prezent, deficitul bugetar a fost şi este una
dintre cele mai sensibile probleme în economia românească.

Efectele deficitului bugetar pot fi analizate parcurgând cele trei etape utilizate
în analiza pieţei fondurilor.

Figura 16.4 Efectele deficitului bugetar

Rata
O2
reală a
dobânzii O1

8% 1. Un deficit bugetar
reduce oferta de
6% fonduri...

2. ... ceea ce
determină
creşterea Cerere
ratei de
echilibru a
dobânzii…

200.000 250.000 Fonduri


(miliarde lei)
3... şi scăderea cantităţii
de echilibru a fondurilor

Când guvernul cheltuie mai mult decât încasează din taxe şi impozite,
deficitul bugetar rezultat diminuează economisirea naţională. Oferta de
fonduri scade şi nivelul de echilibru al ratei dobînzii creşte. Atunci când
guvernul se împrumută pentru a-şi finanţa deficitul bugetar sunt eliminate
de pe piaţa fondurilor firmele şi gospodăriile care doresc să se împrumute
pentru a-şi finanţa investiţiile. În acest exemplu, atunci când oferta de
fonduri se deplasează de la O1 la O2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la
6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite
scade de la 250.000 miliarde lei la 200.000 miliarde lei.
CAPITOLUL 17

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Ce date se folosesc pentru măsurarea dimensiunii

şomajului.

ƒ Cum apare şomajul ca urmare a procesului de căutare

a unui loc de muncă.

ƒ Cum legislaţia salariului minim generează şomaj.

ƒ Cum şomajul poate fi generat de negocierile colective

dintre sindicate şi firme.

ƒ Cum apare şomajul atunci când firmele aleg să

plătească salarii de eficienţă.


17.1 Identificarea şomajului

Ö Cum se măsoară şomajul

Ö Este şomajul măsurat corect?

Ö Durata şomajului

Ö De ce există şomaj?

17.2 Legislaţia salariului minim

17.3 Sindicate şi negocieri colective

17.4 Teoria salariilor de eficienţă

Ö Sănătatea lucrătorului

Ö Fluctuaţia lucrătorilor

Ö Efortul lucrătorului

Ö Calitatea lucrătorului
RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI

17.1 IDENTIFICAREA ŞOMAJULUI

În fiecare lună, Institutul Naţional de Statistică (INS) publică date privind


situaţia şomajului şi alte aspecte ale pieţei muncii, precum durata şomajului,
categoriile de populaţie afectate de şomaj etc. INS plasează fiecare adult în
una dintre următoarele trei categorii de populaţie: angajaţi, şomeri sau
neinclus în forţa de muncă.

Forţa de muncă Numărul total al lucrătorilor, atât al celor angajaţi,


cât şi al celor neangajaţi.

Forţa de muncă = numărul angajaţilor + numărul şomerilor

Cum se măsoară şomajul

Rata şomajului Procentajul forţei de muncă neangajată.

Numărul de neangajaţi
Rata şomajului = x 100
Forţa de muncă

INS determină rata şomajului atât pentru întreaga populaţie, cât şi pentru
categorii mai restrânse de populaţie – tineri, femei, bărbaţi.

Rata de Procentajul populaţiei adulte care face parte din


participare a forţa de muncă.
forţei de muncă

Forţa de muncă
Rata de participare = x 100
Populaţia adultă

Acest indicator arată în expresie procentuală partea din populaţie care a ales
să participe pe piaţa muncii.
Rata naturală a şomajului 199

Exemplu: Rata şomajului şi rata de participare

populaţia angajată = 6.442.068 persoane


şomeri = 355.435 persoane
forţa de muncă = 6.442.068 + 355.436 = 6.797.503 persoane
populaţia adultă = 16.176.503 persoane
rata de participare = (6.797.503/16.176.503) x 100 = 42%

Adică, pentru anul la care se referă datele din exemplu, 42% din populaţia
adultă participa pe piaţa muncii şi 5,23% din aceasta nu avea un loc de
muncă.

Figura 17.1 Rata şomajului în România (1991-2000)

14
12 11,8
10 10,4 10,9 10,4 10,5
9,5
8,4 8,9
8
%

6,6
6
4
3
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Ani

Rata naturală a Rata normală a şomajului, în jurul căreia fluctuează


şomajului rata şomajului. (Rata şomajului care există atunci
când nu are loc o creştere a inflaţiei.)

Şomaj ciclic Deviaţia şomajului faţă de rata naturală.


200 Macroeconomie

Este şomajul măsurat corect?

Rata şomajului nu este un indicator perfect pentru măsurarea fracţiunii din


populaţie care nu îşi găseşte un loc de muncă. Pe de o parte, este simplu să
se facă distincţia dintre un individ care are un loc de muncă şi un individ
care nu lucrează. Pe de altă parte, este mult mai greu să se facă distincţia
dintre un şomer şi un individ care nu face parte din forţa de muncă.

Intrarea şi ieşirea din forţa de muncă sunt mişcări frecvente – de exemplu,


lucrători tineri care caută pentru prima dată un loc de muncă sau lucrători
mai vârstnici care au ieşit din forţa de muncă şi acum caută un loc de
muncă.

Datorită acestor mişcări, indicatorii şomajului sunt greu de interpretat.

¾ unii indivizi, care în statistici apar ca fiind şomeri pot, în realitate, să


nu depună eforturi pentru a găsi un loc de muncă;

¾ unii indivizi care apar ca fiind în afara forţei de muncă, ar putea dori
să lucreze, dar nu mai caută un loc de muncă (lucrători descurajaţi).

Lucrători descurajaţi Indivizi care ar dori să lucreze, dar au


renunţat să caute un loc de muncă.

Durata şomajului

Exemplu: Cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt şi cele
mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung.

Presupunem că Andrei trebuie să pregătească o lucrare privind şomajul în


oraşul Vaslui. În acest scop, Andrei se deplasează la Vaslui în fiecare
săptămână, timp de un an, pentru a culege date de la faţa locului. În fiecare
săptămână el întâlneşte la Oficiul Forţelor de Muncă din Vaslui patru
persoane care caută un loc de muncă. Trei dintre aceste persoane sunt
aceleaşi tot timpul anului, în timp ce a patra persoană se schimbă de la
săptămână la săptămână. Pe baza acestor observaţii, Andrei poate formula
două ipoteze:

1. La Vaslui există un şomaj pe termen scurt.


Rata naturală a şomajului 201

Demonstraţie:

Total şomeri = 55, dintre care 52 sunt şomeri timp de o săptămână şi trei
sunt şomeri tot anul.

Astfel, 55/52, adică 95% dintre perioadele de şomaj se încheie într-o


săptămână. Altfel spus, cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen
scurt.

2. La Vaslui există un şomaj pe termen lung

Demonstraţie:

Se consideră volumul total de şomaj:

Săptămâni de şomaj
3 şomeri pentru un an 156
52 şomeri timp de o săptămână 52
Total săptămâni de şomaj 208

Astfel, 156/208, adică 75% din şomaj, este atribuibil indivizilor care sunt
şomeri tot anul. Altfel spus, cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt
pe termen lung.

De ce există şomaj?

Şomaj fricţional Şomaj datorat faptului că lucrătorii au nevoie


de timp pentru a găsi locurile de muncă
potrivit calificării şi dorinţelor lor.

Şomajul fricţional explică, adesea, perioadele scurte de şomaj.

Şomaj structural Şomaj datorat faptului că numărul locurilor de


muncă disponibile pe anumite pieţe ale muncii
este mai mic decât numărul lucrătorilor care ar
dori să le ocupe.

Şomajul structural explică, adesea, perioadele mai lungi de şomaj.


202 Macroeconomie

17.2 LEGISLAŢIA SALARIULUI MINIM

Dacă salariul este menţinut peste nivelul de echilibru, indiferent de cauză,


rezultatul este şomajul.

Figura 17.2 Şomajul determinat de stabilirea salariului


peste nivelul de echilibru

Salariul
Surplus de lucrători = şomaj
Oferta de
Salariul muncă
minim

Salariul de
echilibru

Cererea de
muncă

LC LE LO Număr de
lucrători

Pe această piaţă a muncii, salariul la care se echilibrează cererea de muncă şi


oferta de muncă este salariul de echilibru. La acest salariu, cantitatea cerută
de muncă este egală cu cantitatea oferită de muncă (LE). Dacă salariul este
forţat să rămână peste nivelul de echilibru – situaţie posibilă în condiţiile
existenţei unei legi a salariului minim – cantitatea de muncă oferită creşte la
LO, iar cantitatea cerută de muncă scade la LC. Excesul de forţă de muncă
rezultat (LO – LC) reprezintă şomaj.
Rata naturală a şomajului 203

17.3 SINDICATE ŞI NEGOCIERI COLECTIVE

Sindicat O asociaţie de lucrători, care negociază cu


angajatorii salariile şi condiţiile de muncă.

Negocieri colective Procesul prin care sindicatele şi firmele stabilesc


termenii de angajare.

Figura 17.3 Compromisul între salarii mari şi locuri de muncă

100

80
Renta maximă a lucrătorului
Salariul orar (mii lei)

Nivelul care
60 maximizează
Cerere salariul
elastică

40 Salariul care
Elasticitate maximizează
unitară ocuparea

20
Cerere
inelastică
Câştigul marginal în
venitul salarial total
0 100 200 300 400 500

Cantitatea de muncă
(Mii ore de muncă pe an)
204 Macroeconomie

În industriile în care angajatorii sunt primitori de preţ, sindicatele pot alege


mai multe căi de abordare a compromisului între mărimea salariului şi
numărul locurilor de muncă. Dacă obiectivul sindicatelor este să
maximizeze ocuparea, el nu va negocia un salariu mai mare decât salariul de
echilibru. Dacă în punctul de echilibru concurenţial cererea de muncă este
inelastică, venitul total al membrilor sindicatului poate fi crescut prin
mărirea salariului până în punctul în care curba cererii are elasticitate
unitară. Dacă sindicatele iau în considerare costul de oportunitate al
lucrătorilor, ele ar putea dori să ridice salariul până la nivelul care
maximizează renta lucrătorilor.

Grevă Retragerea, organizată de sindicat, a lucrătorilor


dintr-o firmă.

17.4 TEORIA SALARIILOR DE EFICIENŢĂ

Salarii de eficienţă Salarii mai mari decât nivelul de echilibru, plătite


de firme, pentru a creşte productivitatea lucrătorilor.

Sănătatea lucrătorului

Lucrătorii mai bine plătiţi au acces la o hrană mai bună şi, astfel, sănătatea
lor le permite să fie mai productivi.

Fluctuaţia lucrătorilor

Lucrătorii îşi schimbă locurile de muncă din diferite motive. Frecvenţa cu


care lucrătorii renunţă la o slujbă depinde de un întreg set de stimulente,
care include şi avantajele rămânerii la un loc de muncă sau plecării spre un
alt loc de muncă. Cu cât salariile plătite de o firmă sunt mai mari, cu atât
mai mică este probabilitatea ca lucrătorii să plece spre alte firme.
Rata naturală a şomajului 205

Efortul lucrătorului

În multe firme, angajaţii pot decide ei înşişi în ceea ce priveşte efortul depus
la locul de muncă. Adesea, firmele monitorizează eforturile lucrătorilor
angajaţi şi cei care sunt surprinşi că nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod
onest sunt concediaţi. Nu toţi „chiulangii” sunt descoperiţi imediat, deoarece
însăşi monitorizarea este imperfectă şi costisitoare. Adesea, angajaţii sunt
stimulaţi prin salarii mai mari să depună eforturi în mod onest.

Calitatea lucrătorilor

Atunci când o firmă angajează noi lucrători, nu poate cunoaşte perfect


calitatea celor care se prezintă la angajare. Plătind salarii mai mari, firmele
atrag un număr mai mare de lucrători calificaţi la selecţia pentru ocuparea
locurilor de muncă.
CAPITOLUL 18

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Natura banilor şi funcţiile banilor în economie.

ƒ Cum se măsoară cantitatea de bani.

ƒ Cum se creează banii într-un sistem bancar cu rezerve


fracţionare.
18.1 Ce sunt banii?

Ö Funcţiile banilor

Ö Tipuri de bani

18.2 Banii în economia României

18.3 Sistemul bancar

Ö Banca Naţională a României (BNR) şi băncile

comerciale

Ö Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve

fracţionare
SISTEMUL MONETAR

18.1 CE SUNT BANII?

Bani Stocul de active care pot fi folosite cu uşurinţă


pentru realizarea tranzacţiilor.

Funcţiile banilor

Instrument de păstrare Un activ pe care oamenii îl pot folosi pentru a


a valorii transfera puterea de cumpărare din prezent în
viitor.

Unitate de măsură Etalon pe care oamenii îl folosesc pentru


preţuri şi pentru înregistrarea datoriilor.

Mijloc de schimb Un activ pe care cumpărătorii îl cedează


vânzătorilor atunci când vor să cumpere bunuri
sau servicii.

Dubla coincidenţă Situaţie puţin probabilă ca doi indivizi, fiecare


a trebuinţelor având un bun pe care celălalt îl vrea, se
întâlnesc la momentul dorit pentru a schimba
între ei acele bunuri.

Lichiditate Abilitatea unui activ de a fi utilizat direct ca


mijloc de plată păstrându-şi nemodificată
valoarea nominală. Lichiditatea arată costul
preschimbării unui activ cu alt activ.
Tipuri de bani
Bani cu valoare Bani marfă – de exemplu, aurul în condiţiile
intrinsecă existenţei etalonului aur
Bani fără valoare Active a căror valoare este stabilită de autorităţi.
intrinsecă
Sistemul monetar 209

18.2 BANII ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

Oferta de bani Cantitatea de bani disponibilă în economie.

Monedă Bancnote şi monedă metalică deţinute de


public.

Depozite la vedere Depozit constituit la o bancă sau la o altă


instituţie de economisire din care pot fi
efectuate oricând retrageri fără a se plăti vreo
penalitate.

Depozite la termen Depozit deschis la o bancă sau la o altă


instituţie de economisire din care pot fi retrase
fonduri fără plata unei penalităţi doar la
sfârşitul unei perioade dinainte stabilită.

Masa monetară O măsură a ofertei de bani, care include


în sens restrâns (M1) numerarul şi disponibilităţile la vedere.

Masa monetară O măsură a ofertei de bani, care include M1


în sens larg (M2) plus depunerile bancare la termen şi depozitele
de economii.

În tabelul 18,1, oferta de bani la sfârşitul lunii aprilie 2002 este separată pe
două componente. M1 este suma dintre numerarul în afara sistemului bancar
şi disponibilităţile la vedere. M2 include M1 plus cvasibani.

Tabel 18.1 Structura masei monetare în România (miliarde lei)

aprilie 2002
Numerar în afara sistemului bancar 37.682,7 13,2%
Plus disponibilităţi la vedere 22.689,9 7,9%
Egal M1 (oferta de bani definită în sens restrâns) 60.372,6 21,1%
Plus cvasibani 225.693 78,9%
Economii ale populaţiei 72.442,8 25,3%
Depozite în lei pe termen şi condiţionate 34.318,6 12%
Depozite în valută ale rezidenţilor* 118.931,6 41,6%
Egal M2 (oferta de bani definită în sens larg) 286.065,6 100%
* Transformate la cursurile de schimb ale pieţei valutare valabile în ultima zi a lunii.
Sursa: Banca Naţională a României, Buletin lunar nr. 4/2002
210 Macroeconomie

18.3 SISTEMUL BANCAR

Banii în economia românească nu au valoare intrinsecă. Banca Naţională a


României (BNR) este singura instituţie responsabilă de reglementarea
sistemului monetar.

Banca Naţională a Banca centrală a României.


Romîniei

Bancă centrală O instituţie menită să determine cantitatea de


bani din economie şi, uneori, să supravegheze
sistemul bancar.

BNR a fost creată în anul 1880. În prezent, BNR este condusă de un


Consiliu de Administraţie numit de Parlament, pe o perioadă de cinci ani.
Consiliul de Administraţie este condus de un Preşedinte (Guvernatorul
BNR), numit de Parlament pe baza nominalizării primului-ministru.
Mandatul Consiliului de Administraţie depăşeşte ciclul electoral pentru a
asigura independenţa băncii centrale faţă de presiunile politice în ceea ce
priveşte formularea politicii monetare.

BNR are două atribuţii:

1. Reglementează activitatea sistemului bancar.


9 BNR monitorizează situaţia financiară a băncilor
comerciale;
9 BNR acţionează ca bancă – oferă, în anumite condiţii
credite băncilor comerciale care vor să se împrumute. În
plus, în situaţia în care băncile comerciale au dificultăţi
financiare, BNR poate acţiona ca împrumutător de ultimă
instanţă (lender of the last resort) pentru a menţine
stabilitatea sistemului bancar.

2. Controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de


bani). Deciziile BNR privind oferta de bani reprezintă politica
monetară.

Politica monetară Stabilirea ofertei de bani de către decidenţii


din BNR.
Sistemul monetar 211

Instituţii de depozit Intermediari financiari, incluzând băncile


comerciale şi instituţiile de economisire, care
acceptă depozite de la agenţii economici.

Bănci comerciale Intermediari financiari care oferă o arie largă


de servicii bancare, inclusiv acceptarea de
depozite de la agenţi economici şi acordarea de
credite agenţilor economici.

Instituţii de Intermediari financiari care operează în mod


economisire asemănător băncilor comerciale. Aici sunt
incluse asociaţii de economisire şi împrumut,
case de economii şi cooperative de credit.

Exemplul 1: Bilanţul bancar simplificat pentru o bancă comercială

Active (utilizarea fondurilor) Pasive (sursele fondurilor)


Rezerve 5 Depozite 10
Rezerve obligatorii 1
Exces de rezerve 4
Credite 5
Total active 10 Total pasive 10
* milioane lei

Se consideră că valoarea netă a băncii este zero.

⇒ Rezervele sunt alcătuite din numerar în casieria băncii şi rezerve


obligatorii.

⇒ Rezervele obligatorii sunt rezervele minime pe care băncile


comerciale trebuie să le deţină la cererea băncii centrale.

⇒ Rata rezervelor obligatorii exprimă rezervele obligatorii ca procent


din depozitele la care se aplică obligativitatea constituirii de rezerve.

Excesul de rezerve reprezintă diferenţa dintre rezervele totale şi rezervele


minime obligatorii.
212 Macroeconomie

Exemplul 2: Principalele operaţiuni ale unei bănci

Emil a auzit că banca A oferă servicii excelente. Prin urmare, el decide să


deschidă un depozit (un cont) la această bancă, depunând 1 milion lei.
Acum, Emil are un depozit de 1 milion lei la bancă, iar acest lucru se
înregistrează în pasivul băncii. Banca pune milionul de lei în casierie, astfel
încât activele ei cresc cu 1 milion lei.

Banca A
Active Pasive
Numerar în casierie +1 Depozite +1

Numerarul face parte din rezervele băncii. Prin urmare:

Banca A
Active Pasive
Rezerve +1 Depozite +1

⇒ În momentul în care Emil a deschis un cont în valoare de 1 milion lei


la banca A, rezervele băncii au crescut cu aceeaşi sumă.

Dacă Emil ar fi deschis contul la banca A pe baza unui cec în valoare de


1 milion lei emis de banca B, rezultatul ar fi fost acelaşi. Efectul iniţial
asupra bilanţului simplificat al băncii A este:

Banca A
Active Pasive
Numerar în curs de colectare +1 Depozite +1

În urma compensării cecului, banca centrală transferă rezerve de 1 milion lei


de la banca B la banca A, iar, în final, bilanţurile celor două bănci arată
astfel:
Banca A
Active Pasive
Rezerve +1 Depozite +1
Sistemul monetar 213

Banca B
Active Pasive
Rezerve -1 Depozite -1

⇒ Atunci când o bancă primeşte un depozit suplimentar, rezervele ei


cresc cu suma din depozit. Atunci când o bancă pierde depozite,
rezervele ei scad cu suma depozitelor pierdute.

Examplul 3: Cum se ajunge la profit

Banca A primeşte un depozit în valoare de 1 milion lei sub forma unui cec.
Rata rezervelor obligatorii este 10%. De aceea, rezervele obligatorii ale
băncii A cresc cu 100.000 lei. Bilanţul simplificat arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve obligatorii + 100.000 Depozite + 1 mil.
Exces de rezerve + 900.000

Banca acordă un credit echivalent al excesului de rezerve de 900.000 lei.


Acum, bilanţul ei simplificat arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve obligatorii + 100.000 Depozite + 1 mil.
Credite + 900.000

⇒ Dacă banca a acordat un credit de 900.000 lei cu o dobândă de 10%


pe an, ea va câştiga la sfârşitul anului 90.000 lei;

⇒ Dacă pentru depozitul la vedere banca acordă o dobândă de 5% pe


an, iar costul serviciilor pentru acest cont este de 20.000 lei pe an,
costul anual al depozitului este 70.000 lei;

⇒ Profitul anual al băncii pentru noul depozit este 20.000 lei.


214 Macroeconomie

Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare

Sistem bancar cu Un sistem bancar în care băncile păstrează ca


rezerve fracţionare rezerve numai o fracţiune din valoarea
depozitelor.

Exemplul 4: Crearea banilor

Un sistem bancar simplificat:

1. În sistem există zece bănci comerciale identice şi banca


centrală;

2. Singura formă de bani din sistemul bancar sunt depozitele la


vedere;

3. Rata rezervelor obligatorii este 10%.

Bilanţul simplificat al unei bănci în starea de echilibru este:

Active Pasive
Rezerve 100.000 Depozite 1 mil.
Rezerve obligatorii 100.000
Exces de rezerve 0
Credite 900.000
Total active 1 mil. Total pasive 1 mil.

⇒ Băncile nu mai pot acorda noi credite, întrucât excesul de rezerve


este zero.

⇒ Banca centrală cumpără obligaţiuni în valoare de 100.000 lei prin


intermediul unui dealer şi apoi plăteşte obligaţiunile printr-un
transfer bancar către banca cu care lucrează dealerul (banca A).
Sistemul monetar 215

Bilanţul băncii A arată astfel:


Banca A
Active Pasive
Rezerve 200.000 Depozite 1,1 mil.
(+100.000) (+100.000)
Rezerve obligatorii 110.000
(+10.000)
Exces de rezerve 90.000
(+90.000)
Credite 900.000
Total active 1,1 mil. Total pasive 1,1 mil.
(+100.000) (+100.000)
În paranteze sunt menţionate schimbările faţă de situaţia anterioară.
⇒ Noile rezerve de 100.000 lei ale băncii A se împart între rezerve
obligatorii şi exces de rezerve;
⇒ Disponibilităţile la vedere ale băncii au crescut cu 100.000 lei;
⇒ Banca trebuie să păstreze 10.000 lei ca rezerve obligatorii. Restul de
90.000 lei din noile rezerve constituie acum exces de rezerve;
⇒ Banca îşi poate mări profitul dacă acordă noi credite în valoare de
90.000 lei.
O firmă solicită un credit de 90.000 lei pentru a-şi plăti furnizorii de materii
prime. Solicitarea este acceptată şi contul firmei este creditat cu 90.000 lei.
În momentul în care creditul este acordat, dar firma nu a efectuat plata,
bilanţul băncii A este:
Banca A
Active Pasive
Rezerve 200.000 Depozite 1,19 mil.
(+90.000)
...Rezerve obligatorii 119.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000
(-9.000)
Credite 990.000
Total active 1,19 mil. Total pasive 1,19 mil.
(+90.000) (+90.000)
216 Macroeconomie

⇒ Creditând cu 90.000 lei contul firmei care a solicitat creditul, banca a


creat un nou activ de 90.000 lei (creditul) şi un nou pasiv de 90.000
lei (depozitul);

⇒ Rezervele obligatorii au crescut cu 9.000 lei. Banca mai are un exces


de rezerve de 81.000 lei;

⇒ Banca nu mai poate să acorde în siguranţă noi credite.

De îndată ce furnizorii sunt plătiţi cu un cec, ei depun cecul în contul lor


deschis la banca B, iar aceasta trimite cecul la banca centrală pentru
compensare. Banca centrală creditează cu 90.000 lei contul de rezerve
al băncii B şi diminuează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii A. După
ce s-au desfăşurat aceste operaţiuni, bilanţurile celor două bănci arată astfel:

Banca A
Active Pasive
Rezerve 110.000 Depozite 1,1 mil.
(-90.000) (-90.000)
Rezerve obligatorii 110.000
(-9.000)
Exces de rezerve 0
(-81.000)
Credite 990.000
Total active 1,1 mil. Total pasive 1,1 mil.
(-90.000) (-90.000)

Banca B
Active Pasive
Rezerve 190.000 Depozite 1,09 mil.
(+90.000) (+90.000)
Rezerve obligatorii 109.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000
(+81.000)
Credite 900.000
Total active 1,09 mil. Total pasive 1,09 mil.
(+90.000) (+90.000)
Sistemul monetar 217

⇒ Banca A nu ar fi putut să acorde în siguranţă credite în volum mai


mare de 90.000 lei, cât reprezintă creşterea excesului de rezerve.
Prin compensarea cecului, ea a pierdut 90.000 lei atât din depozite,
cât şi din rezerve. Diminuarea depozitelor cu 90.000 lei presupune
diminuarea rezervelor obligatorii cu numai 9.000 lei (10% din
90.000 lei). Prin urmare, banca avea nevoie de 81.000 lei ca exces de
rezerve pentru a completa diferenţa până la 90.000 lei;
⇒ Pierderea de rezerve a băncii A este câştigul de rezerve al băncii B.
Procesul de compensare al cecului nu a modificat rezervele totale din
sistemul bancar.
⇒ Banca B are acum un exces de rezerve (+81.000 lei). Ea îşi poate
mări profitul acordând noi credite. Banca acordă un nou credit de
81.000 lei unui client care îşi achită datoriile faţă de un partener de
afaceri. Acesta lucrează cu banca C. Bilanţurile băncilor B şi C arată
astfel:
Banca B
Active Pasive
Rezerve 109.000 Depozite 1,09 mil.
(-81.000)
Rezerve obligatorii 109.000
(nemodificate)
Exces de rezerve 0
(-81.000)
Credite 981.000
(+81.000)
Total active 1,09 mil. Total pasive 1,09 mil.

Banca C
Active Pasive
Rezerve 181.000 Depozite 1,081 mil.
(+81.000) (+81.000)
Rezerve obligatorii 108.100
(+8.100)
Exces de rezerve 72.900
(+72.900)
Credite 900.000
Total active 1,081 mil. Total pasive 1,081 mil.
(+81.000) (+81.000)
218 Macroeconomie

⇒ Iniţial, banca centrală a introdus astfel rezerve suplimentare în


sistemul bancar în volum de 100.000 lei;

⇒ Prima bancă a păstrat 10.000 lei (10% din 100.000 lei) din această
sumă sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat un credit în
valoare de 90.000 lei din excesul de rezerve;

⇒ A doua bancă, ale cărei rezerve au crescut cu 90.000 lei, a păstrat


9.000 lei sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat, la rândul ei,
un credit în valoare de 81.000 lei;

⇒ A treia bancă va fi în măsură să acorde un credit în valoare de


72.900 lei;

⇒ A patra bancă va putea acorda credit în valoare de 65.610 lei; în


fiecare rundă creditele acordate creează noi depozite;

⇒ În cele din urmă, cantitatea de bani alcătuită exclusiv din depozite,


creşte cu 100.000 lei + 90.000 lei + 81.000 lei + 72.900 lei +
+ 65.610 lei + ...= 1 milion lei;

⇒ Deşi prin acest proces crearea banilor continuă permanent, nu se


generează o cantitate infinită de bani. Creşterea este dată de valoarea
multiplicatorului banilor;
Sistemul monetar 219

⇒ Multiplicatorul banilor arată de câte ori creşte suma de bani generată


de sistemul bancar, datorită creşterii cu un leu a rezervelor totale;

⇒ În acest exemplu, creşterea cu 100.000 lei a rezervelor totale


generează creşterea cantităţii de bani cu 1 milion lei. Aşadar,
multiplicatorul banilor este 10, adică 1/rr, unde rr este rata rezervelor
obligatorii.
CAPITOLUL 19

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ De ce inflaţia este un fenomen monetar

ƒ De ce se modifică rata nominală a dobânzii ca răspuns


la modificarea ratei inflaţiei.

ƒ Care sunt costurile inflaţiei


19.1 Teoria clasică a inflaţiei
Ö Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar
Ö Efectul unei creşteri a ofertei de bani

19.2 Teoria cantitativă a banilor


Ö Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă
Ö Tranzacţii şi venit
Ö Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă
Ö Ipoteza vitezei de rotaţie constantă
Ö Bani, preţuri şi inflaţie

19.3 Seniorajul

19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii


Ö Efectul Fisher
Ö Dobânzi ex-ante şi dobânzi ex-post

19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani


Ö Costul deţinerii de bani
Ö Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii

19.6 Costurile sociale ale inflaţiei


Ö Inflaţie anticipată
Ö Inflaţie neanticipată
BANII ŞI INFLAŢIA

19.1 TEORIA CLASICĂ A INFLAŢIEI


Nivelul general al preţurilor din economie poate fi interpretat în două moduri:
1. Preţul unui coş de bunuri şi servicii – atunci când nivelul preţurilor creşte,
oamenii trebuie să plătească mai mult pentru bunurile şi serviciile cumpărate;
2. Nivelul preţurilor ca valoare a banilor o creştere a nivelului
preţurilor înseamnă o valoare mai mică a banilor, deoarece cu un leu
se pot cumpăra cantităţi mai mici de bunuri şi servicii.
Dacă IPC şi deflatorul PIB măsoară nivelul preţurilor (P), atunci P măsoară
numărul de lei necesar pentru cumpărarea unui coş de bunuri şi servicii
(preţul bunurilor măsurat în expresie monetară).
Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu 1 leu este egală cu
1/P (valoarea banilor exprimată în termeni de bunuri şi servicii). Când
nivelul preţurilor creşte, valoarea banilor scade.
Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar
Figura 19.1 Oferta de bani, cererea de bani şi preţul de echilibru

Valoarea Nivelul
banilor 1/P Oferta de bani preţurilor, P
(Mare) 1 1 (Mic)

3/4 1.3

A
1/2 2
Valoarea Preţ de
de echilibru echilibru
a banilor 1/4 4
Cererea
de bani
(Mică) (Mare)
Cantitate fixată Cantitatea
de BNR de bani
Banii şi inflaţia 223

Pe axa orizontală este reprezentată cantitatea de bani. Pe axa verticală din


partea stângă este reprezentată valoarea banilor, iar pe axa verticală din
partea dreaptă este reprezentat nivelul preţurilor. Curba ofertei de bani este
verticală, deoarece cantitatea de bani este fixată de către BNR. Curba cererii
de bani are o înclinaţie negativă deoarece oamenii doresc să deţină cantităţi
mai mari de bani atunci când fiecare leu cumpără o cantitate mai mică de
bunuri şi servicii. În punctul de echilibru (punctul A), valoarea banilor şi
nivelul preţurilor s-au ajustat pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu
cantitatea de bani cerută.

Efectul unei creşteri a ofertei de bani

Figura 19.2 Procesul de ajustare la creşterea ofertei de bani

Valoarea Nivelul
banilor, 1/P O1 O2 preţurilor, P
(Mare) 1 1 (Mic)
1. O creştere a
ofertei de
3/4 bani… 1.3

2. scăderea A
valorii 1/2 2
banilor… 3. şi
creşterea
B nivelului
1/4 4
Cererea de preţurilor.
bani
(Mică)
(Mare)
M1 M2 Cantitatea de
bani

Când BNR creşte oferta de bani, valoarea banilor şi nivelul preţurilor se


ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Echilibrul se mută din
punctul A în punctul B. Prin urmare, creşterea ofertei de bani face ca nivelul
preţurilor să crească şi, astfel, fiecare leu are o valoare mai mică.
224 Macroeconomie

19.2 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR

Teoria O teorie conform căreia cantitatea de bani disponibilă


cantitativă determină nivelul preţurilor şi, totodată, ritmul de
a banilor creştere a cantităţii de bani determină rata inflaţiei.

Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă

Oamenii deţin bani pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Cu cât oamenii au


nevoie de mai mulţi bani pentru tranzacţii, cu atât ei păstrează mai mulţi
bani. Legătura dintre tranzacţii şi bani este numită ecuaţia cantitativă a
banilor:
Banii x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Tranzacţii
MxV=PxT
Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative se referă la tranzacţii.

T = numărul de tranzacţii dintr-o perioadă de timp (de exemplu, un an).


P = preţul pentru o tranzacţie tipică (numărul de lei schimbaţi).
PxT = numărul de lei schimbaţi într-un an.

Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii folosiţi pentru realizarea


tranzacţiilor.
M = cantitatea de bani.
V = viteza de rotaţie a banilor – cât de repede circulă banii în economie
(de câte ori o unitate monetară trece dintr-o mână în alta, într-o unitate
de timp).

Exemplu: Într-un an se vând 600 de pâini, iar preţul unei pâini este
3000 lei.
În acest caz, T = 600 pâini/an
P = 3000 lei
Numărul de lei schimbaţi este:
PT = 3000 lei/1 pâine x 600 pâini/an = 1.800.000 lei/an
Banii şi inflaţia 225

Presupunând că masa monetară (cantitatea de bani) din economie


este 600.000 lei, se poate calcula viteza de rotaţie a banilor:

PxT 1.800.000 lei/an


V= = = 3 ori pe an
M 600.000 lei

Tranzacţii şi venituri

Numărul de tranzacţii din economie este greu de măsurat. Pentru rezolvarea


acestei probleme, numărul de tranzacţii (T) se înlocuieşte cu producţia totală
din economie (Y).

Bani x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Producţia

M x V = P x Y

Dacă Y reprezintă volumul producţiei şi P este preţul unei unităţi de


producţie, atunci PY este valoarea, în unităţi monetare, a producţiei. Y este
PIB real, P este deflatorul PIB şi PY este PIB nominal. V arată de câte ori o
unitate monetară ajunge la cineva sub formă de venit.

Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă

M/P este portofoliul real de bani şi măsoară puterea de cumpărare a stocului


de bani.

Exemplu: Dacă M = 600.000 lei şi


P = 3000 lei, atunci portofoliul real de bani este 200 pâini.

Funcţia cererii de bani este o ecuaţie care arată ce determină cantitatea reală
de bani pe care oamenii doresc să o deţină. O formă simplă a acestei funcţii
este:

(M/P)d = kY, unde k este o constantă


226 Macroeconomie

Această ecuaţie arată că portofoliul real de bani cerut este proporţional cu


venitul real. Din această funcţie a cererii de bani se poate determina ecuaţia
cantitativă. Cantitatea reală de bani cerută (M/P)d trebuie să fie egală cu
cantitatea de bani oferită M/P. Prin urmare:

M/P = kY Rearanjând această ecuaţie se obţine:

M(1/k) = PY, iar aceasta se poate rescrie astfel:

MV = PY, unde V = 1/k

Ipoteza vitezei de rotaţie constantă

Teoria cantitativă a banilor defineşte viteza de rotaţie ca raportul dintre PIB


nominal şi cantitatea de bani.

Prin ipoteză, viteza de rotaţie este constantă.

Pe baza acestei ipoteze, ecuaţia cantitativă poate fi considerată o teorie a


PIB nominal:


M x V = P x Y, unde V este constantă.

Prin urmare, o modificare a cantităţii de bani (M) trebuie să determine o


modificare proporţională a PIB nominal (PY). Cu alte cuvinte, cantitatea de
bani determină valoarea producţiei de bunuri şi servicii din economie,
exprimată în lei.

Bani, preţuri şi inflaţie

Teoria care explică ce determină nivelul general al preţurilor într-o


economie are trei stâlpi de rezistenţă:

1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul


producţiei.
Banii şi inflaţia 227

2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei (PY).


Această concluzie derivă din ecuaţia cantitativă a banilor şi din
presupunerea că viteza de rotaţie este constantă.

3. Capacitatea productivă a economiei determină PIB real,


cantitatea de bani determină PIB nominal, iar deflatorul PIB este
raportul dintre PIB nominal şi PIB real.

Cum rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, teoria


preţurilor este şi o teorie a inflaţei. Ecuaţia cantitativă poate fi rescrisă
astfel:

modific. % a M + modific. % a V = modific. % a P + modific. % a Y

9 Modificarea procentuală a cantităţii de bani (M) este


controlată de BNR;

9 Modificarea procentuală a vitezei de rotaţie (V) reflectă


schimbarea în cererea de bani. Pe baza ipotezei vitezei de
rotaţie constantă, modificarea procentuală a vitezei de rotaţie
este zero;

9 Modificarea procentuală a nivelului preţurilor este rata


inflaţiei;

9 Modificarea procentuală a producţiei (Y) depinde de


creşterea cantităţii de factori de producţie şi de progresul
tehnologic; modificarea procentuală a producţiei este zero.

⇒ Teoria cantitativă a banilor afirmă că banca centrală, care


controlează oferta de bani, are un ultim control asupra ratei inflaţiei.
Dacă banca centrală păstrează stabilă oferta de bani, nivelul
preţurilor va fi stabil. Dacă banca centrală măreşte rapid oferta de
bani, nivelul preţurilor va creşte rapid.
228 Macroeconomie

19.3 SENIORAJUL – VENITUL DIN TIPĂRIREA DE BANI

Surse de venit pentru guvern: Impozite şi taxe


Împrumuturi (interne şi externe)
Tipărire de bani (impozit prin
inflaţie)

9 Când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru a-şi finanţa


cheltuielile, oferta de bani creşte;

9 Creşterea ofertei de bani generează inflaţie.

⇒ Creşterea cantităţii de bani pentru creşterea veniturilor autorităţilor


este un impozit prin inflaţie.

Cei care deţin bani plătesc un „impozit prin inflaţie”. Pe măsură ce preţurile
cresc, valoarea banilor scade. Atunci când autorităţile „tipăresc” mai mulţi
bani pentru atingerea propriilor scopuri, banii deţinuţi de public devin mai
puţin valoroşi.

⇒ Inflaţia este un impozit asupra deţinerii de bani.

19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii

Rate nominale şi rate reale ale dobânzii

Rata dobânzii este rata nominală (i)


Creşterea puterii de cumpărare este rata reală (r)

r = i – π unde π este rata inflaţiei

Efectul Fisher

Rearanjând termenii din ecuaţia ratei reale a dobânzii se obţine:

i = r + π (Ecuaţia Fisher: rata nominală a dobânzii este egală cu rata


reală a dobânzii, plus rata inflaţiei).
Banii şi inflaţia 229

Irving Fisher (1867-1947) – economist american

Ecuaţia Fisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică din două


motive:

1. Rata reală a dobînzii se modifică;

2. Rata inflaţiei se modifică.

9 Rata reală a dobânzii se modifică pentru a echilibra economisirea şi


investiţiile;

9 Teoria cantitativă a banilor arată că rata de creştere a banilor determină


rata inflaţiei;

⇒ Teoria cantitativă a banilor şi ecuaţia Fisher arată că modificarea


cantităţii de bani afectează rata nominală a dobânzii.

Creşterea cu 1% a cantităţii de bani determină creşterea cu 1% a ratei inflaţiei


(teoria cantitativă). Creşterea cu 1% a ratei inflaţiei determină o creştere cu
1% a ratei nominale a dobânzii (ecuaţia Fisher). Relaţia de unu la unu dintre
rata inflaţiei şi rata nominală a dobânzii este numită efect Fisher.

Dobânzi ex-ante şi ex-post

Dobânda ex-ante Rata reală a dobânzii anticipată de creditor şi de


debitor atunci când se contractează un împrumut.

Dobânda ex-post Rata reală a dobânzii realizată efectiv.

π = inflaţia viitoare efectivă


πe = inflaţia viitoare anticipată

dobânda ex-ante este: i – πe


dobânda ex-post este: i – π

cele două rate ale dobânzii diferă atunci când π este diferită de πe.
Efectul Fisher devine: i = r + πe.
230 Macroeconomie

Rata dobânzii ex-ante este determinată de echilibrul de pe piaţa bunurilor şi


serviciilor.
Rata nominală a dobânzii (i) se modifică o dată cu schimbările privind
inflaţia anticipată (πe).

19.5 RATA NOMINALĂ A DOBÂNZII ŞI CEREREA DE BANI


Rata nominală a dobânzii este o determinantă a cantităţii de bani cerute.

Costul deţinerii de bani


Numerarul nu aduce dobândă. Spre deosebire de numerar, obligaţiunile sau
depozitele bancare (la termen) aduc rate ale dobânzii. Rata nominală a
dobânzii reprezintă costul de oportunitate al deţinerii de bani.
Obligaţiunile sau depozitele bancare pot aduce un câştig egal cu rata reală a
dobânzii (r). Câştigul din deţinerea de numerar este - πe (valoarea reală a
banilor scade cu rata inflaţiei). Deţinerea de numerar înseamnă renunţarea la
diferenţa dintre câştigurile asigurate de cele două active (obligaţiuni şi
numerar). Prin urmare, costul deţinerii de bani este r - (- πe), care este i
(conform efectului Fisher).

Funcţia cererii de bani este:

(M/P)d = L(i,Y) L = cererea de bani (activul cu cea mai mare lichiditate).

Această ecuaţie arată că cererea pentru lichiditatea portofoliului real de bani


este o funcţie de venit şi de rata nominală a dobânzii. Cu cât venitul (Y) este
mai mare, cu atât mai mare este cererea pentru numerar în portofoliul real.
Cu cât rata nominală a dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este cererea
pentru numerar în portofoliul real.

Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii

Oferta
de bani
Nivelul Rata Rata nominală
preţurilor inflaţiei a dobânzii
Cererea
de bani
Banii şi inflaţia 231

Oferta de bani şi cererea de bani determină nivelul preţurilor. Modificarea


nivelului preţurior determină rata inflaţiei. Rata inflaţiei influenţează rata
nominală a dobânzii. Cum rata nominală a dobânzii este costul deţinerii de
bani, rata nominală a dobânzii poate influenţa cererea de bani.

Cum afectează introducerea legăturii dintre rata nominală a dobânzii şi


cererea de bani teoria preţurilor?

Egalând oferta reală de bani, M/P, cu cererea de bani, L(i,Y):

M/P = L(i,Y)

şi folosind ecuaţia Fisher pentru scrierea ratei nominale a dobânzii ca suma


dintre rata reală a dobânzii şi inflaţia anticipată:
M/P = L(r + πe ,Y)
se relevă faptul că nivelul cererii reale de numerar în portofoliu depinde de
rata anticipată a inflaţiei.

Conform teoriei cantitative a banilor, oferta de bani din prezent determină


nivelul preţurilor în prezent – dacă rata nominală a dobânzii şi nivelul
producţiei sunt menţinute constante, nivelul preţurilor se modifică
proporţional cu modificarea ofertei de bani.

Rata nominală a dobânzii nu este, însă, constantă – ea depinde de rata


anticipată a inflaţiei, care, la rândul ei, depinde de creşterea cantităţii de
bani. Prezenţa ratei nominale a dobânzii în funcţia cererii de bani relevă un
canal suplimentar prin care oferta de bani afectează nivelul preţurilor.

Nivelul preţurilor depinde nu numai de oferta de bani din prezent, dar şi de


oferta de bani anticipată pentru viitor. De exemplu, BNR anunţă că va mări
oferta de bani în viitor, dar oferta de bani în prezent va rămâne constantă.
Un asemenea anunţ va influenţa anticipaţiile agenţilor economici în sensul
că ei vor interpreta creşterea monetară din viitor ca pe o creştere a inflaţiei
în viitor. Prin efectul Fisher, această creştere a inflaţiei anticipate creşte rata
nominală a dobânzii. Rata nominală mai mare a dobânzii reduce cererea de
bani în prezent. Cum cantitatea de bani oferită nu s-a schimbat, scăderea
cererii de bani determină creşterea nivelului preţurilor. Prin urmare,
anticipaţiile în sensul creşterii cantităţii de bani în viitor determină creşterea
preţurilor în prezent.
232 Macroeconomie

19.6 COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI

Inflaţie anticipată

Costuri de tranzacţie (shoeleather cost)

Exemplu: Dacă nivelul preţurilor creşte cu 1% în fiecare lună...

Creşterea ratei inflaţiei determină creşterea ratei nominale a dobânzii, iar


aceasta, la rândul ei, determină scăderea cererii de bani. Faptul că oamenii
deţin mai puţin numerar presupune că ei trebuie să meargă mai des la bancă
pentru a retrage bani din depozitele pe care le au. De exemplu, datorită
creşterii preţurilor faţă de luna precedentă, un individ ar avea nevoie să
retragă din bancă, de două ori pe săptămână, câte 1,5 milioane lei, în loc să
retragă o singură dată 3 milioane lei.

Costuri meniu

Aceste costuri apar datorită faptului că, în condiţii de inflaţie mare, firmele
sunt obligate să modifice deseori preţurile afişate. Schimbarea preţurilor
afişate este, de multe ori, costisitoare – de exemplu, în cazul în care este
necesară retipărirea cataloagelor de preţuri şi expedierea lor către clienţi.

Modificarea frecventă a preţurilor relative

Cu cât rata inflaţiei este mai mare, cu atât mai mare este variabilitatea
preţurilor relative.

Exemplu: O firmă publică un nou catalog de produse la începutul fiecărui


an, în luna ianuarie. În cazul în care nu există inflaţie, atunci preţurile
produselor acestei firme relativ la nivelul general al preţurilor sunt constante
pe tot parcursul anului. Dar, dacă rata inflaţiei ar fi de numai 1% pe lună,
atunci de la începutul anului şi până la sfârşitul anului preţurile relative ale
firmei scad semnificativ. Prin urmare, inflaţia determină schimbări ale
preţurilor relative şi cum economia se bazează pe informaţiile transmise de
preţuri pentru a aloca eficient resursele, inflaţia determină ineficienţă.
Banii şi inflaţia 233

Inflaţia distorsionează sistemul fiscal

Exemplu: Un individ cumpără acţiuni astăzi şi le vinde după un an la


acelaşi preţ, în termeni reali.

Dacă nu există inflaţie, nu există obligaţii fiscale pentru acest individ. Dar,
dacă rata inflaţiei este 12%, iar preţul plătit iniţial pentru cumpărarea
acţiunilor a fost 10 milioane lei, pentru ca preţul în termeni reali ai
acţiunilor să fie acelaşi după un an, el trebuie să fie 11,2 milioane lei.
Grilele de impozitare nu ţin, însă, pasul cu inflaţia. De aceea, după vânzarea
acţiunilor cu 11,2 milioane lei va trebui plătit un impozit asupra câştigului
nominal de 1,2 milioane lei (diferenţa dintre 11,2 milioane lei – preţul de
vânzare – şi 10 milioane lei – preţul de cumpărare). Problema provine din
faptul că legislaţia fiscală se adresează venitului nominal şi nu câştigurilor
reale.

Incertitudine sporită

În mod normal, banii sunt un etalon pentru evaluarea tranzacţiilor


economice, dar, în condiţii de inflaţie, banii nu mai îndeplinesc această
funcţie.

Exemplu: O decizie importantă pe care indivizii trebuie să o adopte se


referă la nivelul economisirii. Altfel spus, un individ raţional se
gândeşte din perioada vieţii active cât de mult să economisească
pentru a avea o viaţă decentă la bătrâneţe. Fiecare sumă de bani
economisită în prezent şi plasată cu o anumită rată a dobânzii, va
aduce o sumă fixă de lei în viitor. Dar, valoarea reală a acestei
sume de bani – care, de fapt, determină standardul de viaţă la
pensionare – depinde de nivelul viitor al preţurilor. O asemenea
decizie de economisire ar fi mai uşor de adoptat dacă oamenii ar
putea conta pe faptul că nivelul preţurilor peste 30 de ani va fi
similar cu nivelul preţurilor de astăzi.

Inflaţie neanticipată

Inflaţia neanticipată redistribuie, în mod arbitrar, avuţia între indivizi


(creditorii pierd şi debitorii câştigă).

Hiperinflaţia este situaţia în care rata inflaţiei depăşeşte 50% pe lună sau,
altfel spus, mai mult de 1% pe zi.
CAPITOLUL 20

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ De ce exporturile nete sunt o măsură a fluxurilor


internaţionale de bunuri şi servicii.

ƒ De ce investiţiile străine sunt o măsură a fluxurilor


internaţionale de capital.

ƒ De ce se consideră că exporturile nete trebuie să fie


întotdeauna egale cu investiţiile nete.

ƒ Legătura dintre economisire, investiţiile autohtone şi


investiţiile străine.

ƒ Semnificaţia cursurilor de schimb nominale şi reale.


20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital
Ö Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi
exporturi nete
Ö Fluxul de capital: investiţiile străine nete
Ö Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile
străine nete
Ö Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile
internaţionale

20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale:


cursuri de schimb nominale şi reale
Ö Cursurile de schimb nominale
Ö Cursurile de schimb reale

20.3 O teorie a determinării cursului de schimb:


Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)
Ö Logica Parităţii Puterii de Cumpărare
Ö Implicaţii ale Parităţii Puterii de Cumpărare
Ö Limitele Parităţii Puterii de Cumpărare
ECONOMIE DESCHISĂ –
CONCEPTE DE BAZĂ

20.1 FLUXURILE INTERNAŢIONALE DE BUNURI ŞI CAPITAL

Economie închisă O economie care nu interacţionează cu alte


economii ale lumii.

Economie deschisă O economie care interacţionează liber cu alte


economii ale lumii.

Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi exporturi nete

Exporturi Bunuri şi servicii produse în ţară şi vândute în


străinătate.

Importuri Bunuri şi servicii produse în străinătate şi


vândute în ţară.

Exporturi nete Valoarea exporturilor unei ţări minus valoarea


importurilor. (Sinonim cu balanţa comercială)

Surplus comercial Excedent de importuri faţă de exporturi.

Deficit comercial Excedent de exporturi faţă de importuri.

Echilibru comercial Situaţie în care exporturile sunt egale cu


importurile.
Economie deschisă: concepte de bază 237

Factori care influenţează exporturile, importurile şi exporturile nete:


¾ Preferinţele consumatorilor pentru bunuri autohtone şi pentru
bunuri produse în străinătate;
¾ Preţurile bunurilor în ţară şi în străinătate;
¾ Cursurile de schimb la care se tranzacţionează monedă naţională
pe monedă străină;
¾ Costurile de transport ale bunurilor dintr-o ţară în alta;
¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional.

Aceşti factori evoluează în mod diferit de-a lungul timpului şi volumul


comerţului internaţional se schimbă în timp.

Fluxul de capital: investiţiile străine nete

Investiţii străine nete Volumul cumpărărilor de active străine ale


rezidenţilor minus volumul cumpărărilor de
active autohtone de către străini.

Investiţii directe: o participare mai mare de 10% la capital;

Investiţii de portofoliu: o participare mai mică de 10% la capital.

Factori care influenţează investiţiile străine nete:

¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional;


¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor străine;
¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor autohtone;
¾ Evaluarea riscurilor economice şi politice asociate deţinerii de
active în străinătate;
¾ Politicile guvernamentale faţă de deţinerea activelor autohtone
de către străini.
238 Macroeconomie

Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile străine nete

Exporturile nete măsoară dezechilibrul dintre exporturile şi importurile unei


ţări.

Investiţiile străine nete măsoară dezechilibrul dintre volumul activelor


străine deţinute de rezidenţi şi volumul activelor autohtone deţinute de
nerezidenţi.

Întotdeauna, investiţiile străine nete (ISN) sunt egale cu exporturile nete


(EN):

ISN= EN

Fiecare tranzacţie care afectează o parte a acestei ecuaţii trebuie să afecteze


şi cealaltă parte cu exact aceeaşi valoare.

Exemplu: O firmă românească vinde mobilier de bucătărie unei firme din


Germania. În această tranzacţie, firma românească vinde
mobilier şi firma germană plăteşte cu euro.

Faptul că firma românească vinde mobilier în Germania


determină creşterea exporturilor nete ale României, dar cum
firma românească este acum în posesia unor active străine –
euro, investiţiile străine nete ale României cresc.

Firma exportatoare de mobilă poate vinde euro pe care îi deţine


unei firme de asigurări din România, care vrea euro pentru a
cumpăra titluri emise de Alcatel – o firmă franceză. În acest caz,
exporturile nete ale României cresc cu valoarea exportului de
mobilă, iar investiţiile străine nete ale României cresc şi ele cu
valoarea titlurilor Alcatel cumpărate de firma de asigurări.

De asemenea, firma exportatoare de mobilă poate să schimbe


euro pe care îi deţine cu lei oferiţi de o firmă din România care
vrea să cumpere autoturisme Peugeot. În acest caz, importurile
României cresc şi compensează creşterea exporturilor. Vânzarea
de mobilier către firma germană şi cumpărarea de autoturisme de
la firma franceză afectează atât exporturile nete ale României, cât
şi investiţiile străine nete.
Economie deschisă: concepte de bază 239

Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile internaţionale

PIB este:

Y = C + I + G + EN

Economisirea naţională (S) este:

Y – C – G = I + EN

S = I + EN

Cum exporturile nete (EN) sunt egale cu investiţiile străine nete(ISN):

S = I + ISN
Economisirea = Investiţii autohtone + Investiţii străine nete

Această ecuaţie arată că atunci când un cetăţean român economiseşte un leu


din venitul său, acest leu poate fi folosit fie pentru a finanţa acumularea de
capital autohton, fie pentru finanţarea cumpărării de capital în străinătate.

20.2 PREŢURILE ÎN TRANZACŢIILE INTERNAŢIONALE

Pe orice piaţă, preţurile îndeplinesc funcţia de a coordona cumpărătorii şi


vânzătorii. În tranzacţiile internaţionale, preţurile internaţionale ajută la
coordonarea deciziilor producătorilor şi consumatorilor pe măsură ce ei
interacţionează pe pieţele mondiale.

Cursurile de schimb nominale

Curs de schimb Cursul la care o persoană poate schimba


nominal moneda unei ţări cu moneda unei alte ţări.

Un curs de schimb poate fi exprimat în două moduri.

Cursul de schimb poate fi 1,2 USD pentru 1 EUR, dar şi 1/1,2 (0,82)
EUR /USD. Cursul de schimb între leu şi forint poate fi 155 lei/1 forint sau
1/155 (= 0.00645) HUF/ROL.
240 Macroeconomie

Apreciere Creşterea valorii unei monede, măsurată prin


cantitatea de monedă străină pe care o poate
cumpăra.

Exemplu: În 4 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi dolarul SUA era


33.225 lei/1 dolar. În 28 decembrie, cursul de schimb este
32.850 lei/1 dolar. Acest lucru înseamnă că un leu putea
cumpăra, în 28 decembrie, mai mulţi dolari decât în 4 decembrie.
Altfel spus, leul s-a apreciat faţă de dolar.

Depreciere Scăderea valorii unei monede măsurată prin


cantitatea de monedă străină pe care o poate
cumpăra.

Exemplu: În 15 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi euro era


41.223 lei/1 euro. În 29 decembrie, cursul de schimb este
41.312 lei/1 euro. Acest lucru înseamnă că un leu poate cumpăra
mai puţini euro în 29 decembrie, decât în 15 decembrie. Altfel
spus, leul s-a depreciat faţă de euro.

Cursuri de schimb reale

Curs de schimb real Cursul la care o persoană poate schimba


bunuri şi servicii produse într-o ţară, cu bunuri
şi servicii dintr-o altă ţară.

Curs de schimb nominal x Preţ intern


Curs de schimb real =
Preţ extern

Exemplu: Un kilogram de carne de pui se vinde cu 1.250 forinţi în Ungaria


şi cu 150.000 lei în România. Cursul de schimb nominal dintre
leu şi forint este 155 lei/1 forint sau 0.00645 forinţi/1 leu. Cursul
Economie deschisă: concepte de bază 241

de schimb real dintre carnea de pui din Ungaria şi carnea de pui


din România este:

0,01 HUF/1 ROL x 186000 ROL/1 kg carne România


Curs real =
3000 HUF/1 kg carne Ungaria

1860 HUF/1 kg carne România


=
3000 HUF/1 kg carne Ungaria

= 0,62 kg carne Ungaria pentru 1 kg carne România

Cursul de schimb real depinde de cursul de schimb nominal şi de preţurile


bunurilor în cele două ţări, măsurate în monedă locală.

Cursul de schimb este un element determinant al volumului exporturilor şi


importurilor unei ţări. De exemplu, atunci când firma Cris-Tim decide dacă
să utilizeze carne de pui produsă în România sau carne de pui produsă în
Ungaria, ca materie primă pentru mezeluri, va încerca să afle care dintre
aceste produse este mai ieftin.

Extinderea analizei la nivelul unei întregi economii presupune folosirea


nivelului general al preţurilor şi nu doar folosirea preţului pentru un anumit
bun. Utilizând nivelul preţurilor (P – determinat pe baza unui coş de bunuri
şi servicii) din România şi nivelul preţurilor din străinătate (P* -- determinat
în acelaşi mod, pe baza unui coş de bunuri şi servicii) şi cursul nominal de
schimb dintre leu şi o monedă străină (e) se poate compara cursul de schimb
general dintre România şi alte ţări:

Cursul de schimb real = (e x P)/P*

Astfel, cursul de schimb real măsoară preţul unui coş de bunuri şi servicii
disponibil pe piaţa internă, comparativ cu preţul unui coş de bunuri şi
servicii disponibil în străinătate.
242 Macroeconomie

20.3 O TEORIE A DETERMINĂRII CURSULUI DE SCHIMB:


PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE (PPP)

Această teorie explică modificările cursului nominal de schimb.

Paritatea puterii de O teorie a cursurilor de schimb conform


cumpărare căreia o unitate din orice monedă dată ar
trebui să poată cumpăra aceeaşi cantitate de
bunuri în toate ţările.

Logica Parităţii Puterii de Cumpărare

Teoria PPP este bazată pe principiul numit legea unui singur preţ – conform
căruia un bun trebuie să aibă acelaşi preţ indiferent de locul unde este
vândut, pentru că altfel ar exista oportunităţi de profit neexploatate.

Exemplu: Preţul unui pachet cu 250 g. de cafea Douwe Egberts este mai
mic la Braşov, decât la Bucureşti. Astfel, un individ poate
cumpăra cantităţi mari de cafea de la Braşov la preţul de
70.000 lei/pachet pentru a le revinde la Bucureşti cu
100.000 lei/pachet. Datorită diferenţei de preţ, profitul ar fi de
30.000 lei/pachet cu cafea vândut.

Arbitraj Procesul de valorificare a oportunităţii de a


obţine profit din diferenţe de preţ pe pieţe
diferite.

Pe măsură ce oamenii utilizează arbitrajul, cererea de cafea la


Braşov creşte şi preţul cafelei la Braşov creşte, iar oferta de
cafea la Bucureşti creşte, iar preţul cafelei la Bucureşti scade.
Acest proces continuă până când preţurile pe cele două pieţe se
egalizează.

Legea unui singur preţ se aplică şi în comerţul internaţional. Această logică


stă la baza teoriei parităţii de cumpărare. O monedă trebuie să aibă aceeaşi
putere de cumpărare în toate ţările (de exemplu, un dolar ar trebui să
cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în SUA şi în UE, sau un euro
ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în UE şi în SUA).
Economie deschisă: concepte de bază 243

„Paritate” înseamnă egalitate, iar puterea de cumpărare se referă la valoarea


banilor.

„Paritatea puterii de cumpărare” semnifică faptul că fiecare unitate monetară


trebuie să aibă aceeaşi valoare în fiecare ţară.

Implicaţii ale teoriei parităţii puterii de cumpărare

Conform teoriei PPP, cursul de schimb nominal dintre două monede


naţionale depinde de nivelurile preţurilor din ţările emitente ale monedelor
respective.

Dacă un euro cumpără aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în spaţiul euro


(unde preţurile sunt exprimate în euro) şi în România (unde preţurile sunt
exprimate în lei), atunci numărul de lei/1euro trebuie să reflecte preţurile din
zona euro şi din România.

Exemplu: Dacă un kilogram de cafea costă 400.000 lei în România şi 10


euro în Franţa, atunci cursul de schimb nominal dintre leu şi
euro trebuie să fie 40.000 lei/1 euro. (400.000 lei/10 euro).
Dacă nu, puterea de cumpărare a leului nu ar fi aceeaşi în
România şi în Franţa.

Preţul unui coş de bunuri şi servicii în România (măsurat în lei) este P, iar
preţul unui coş de bunuri şi servicii în zona euro (măsurat în euro) este P* şi
cursul de schimb nominal dintre euro şi leu este e. Cum nivelul preţurilor în
România este P, puterea de cumpărare a unui leu este 1/P. În spaţiul euro un
leu poate fi schimbat cu e euro, astfel încât puterea de cumpărare este e/ P*.
Pentru ca puterea de cumpărare a leului să fie aceeaşi în România şi în
spaţiul euro trebuie ca:

1/P = e/P*

1 = eP/P*

Partea stângă a ecuaţiei este constantă, iar partea dreaptă este cursul real de
schimb. Astfel, dacă puterea de cumpărare a unui leu este egală în România
şi în spaţiul euro, atunci cursul real de schimb – preţul relativ dintre bunurile
autohtone şi bunurile străine – nu se poate modifica.
244 Macroeconomie

Rearanjând ecuaţia anterioară, cursul nominal de schimb este:

e = P*/P

Cursul de schimb nominal este egal cu raportul dintre nivelul preţurilor


externe şi nivelul preţurilor interne.

Conform teoriei parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb nominal


dintre monedele a două ţări trebuie să reflecte diferenţa dintre nivelurile
preţurilor din cele două ţări.

⇒ Cursul de schimb nominal se modifică atunci când nivelurile


preţurilor din cele două ţări se modifică;

9 Nivelul preţurilor în fiecare ţară se ajustează pentru a


echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani
cerută;

9 Deoarece cursul de schimb nominal depinde de nivelurile


preţurilor, depinde, de asemenea, şi de oferta şi cererea de
bani din fiecare ţară;

9 Când banca centrală dintr-o ţară măreşte oferta de bani şi


determină creşterea preţurilor, moneda ţării respective se
depreciază faţă de monedele altor ţări.

⇒ Atunci când banca centrală măreşte cantitatea de bani, puterea de


cumpărare a banilor se reduce, dar, totodată, cursul de schimb dintre
moneda naţională şi alte monede se depreciază.

Limite ale teoriei parităţii puterii de cumpărare

Cursurile de schimb nu se modifică întotdeauna astfel încât să asigure în


acelaşi timp aceeaşi valoare a unei monede în toate ţările.
Economie deschisă: concepte de bază 245

De ce teoria PPP nu se confirmă în toate situaţiile?

1. Nu toate bunurile sunt uşor de schimbat (de exemplu, un tuns este


mai ieftin la Bucureşti decât la New York).

2. Chiar şi în cazul bunurilor uşor de schimbat, nu întotdeauna există


înlocuitori perfecţi atunci când bunurile sunt produse în ţări diferite.
CAPITOLUL 21

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege ...

ƒ Cum se realizează un model simplu al balanţei


comerciale şi al cursului de schimb.

ƒ Cum se analizează efectele deficitelor bugetare.

ƒ Cum se analizează efectele macroeconomice ale


politicilor comerciale.

ƒ Legătura dintre instabilitatea politică şi fuga


capitalului.
21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală

şi străină

Ö Piaţa fondurilor

Ö Piaţa valutară

21.2 Echilibrul în economia deschisă

Ö Rolul investiţiilor străine nete

Ö Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor

şi pe piaţa valutară

21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile

diferitelor evenimente într-o economie deschisă

Ö Deficitele bugetare

Ö Politicile comerciale

Ö Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor


UN MODEL MACROECONOMIC
AL ECONOMIEI DESCHISE

21.1 OFERTA ŞI CEREREA DE FONDURI ÎN MONEDĂ LOCALĂ


ŞI STRĂINĂ
Piaţa fondurilor coordonează economisirea şi investiţiile dintr-o economie,
inclusiv investiţiile străine nete.
Piaţa valutară coordonează indivizii care vor să schimbe monedă naţională
în monede străine.

Piaţa fondurilor
Toţi indivizii care economisesc şi creează depozite participă pe această piaţă
şi toţi indivizii care vor să ia bani cu împrumut participă pe această piaţă
pentru a obţine împrumuturile pe care le doresc. Pe această piaţă există o
singură rată a dobânzii, care este în acelaşi timp câştigul economisirii şi
împrumuturilor.
S = I = ISN
Economisirea Investiţii autohtone Investiţii străine nete
Oferta de fonduri vine din economisirea naţională (S).
Cererea de fonduri vine din investiţiile autohtone (I) şi din investiţiile
străine nete (ISN).
Exemplu: Două firme de asigurare – una în Germania şi alta în România –
trebuie să decidă dacă să cumpere obligaţiuni emise de guvernul
României sau obligaţiuni emise de guvernul Germaniei. Decizia
va fi luată pe baza comparării ratelor reale ale dobânzii din
România şi Germania. Atunci când în România rata reală a
dobânzii creşte, obligaţiunile româneşti devin mai atractive decât
obligaţiunile germane. Astfel, o creştere a ratei reale a dobânzii
în România descurajează românii să cumpere active străine şi
încurajează străinii să cumpere active româneşti. Altfel spus, un
nivel mai înalt al ratei reale a dobânzii în România reduce
investiţiile străine nete în România.
Un model macroeconomic al economiei deschise 249

Figura 21.1 Piaţa fondurilor

Oferta de fonduri
(din economisirea
naţională)
Rata de echilibru
a dobânzii

Cererea de fonduri
(pentru investiţii
autohtone şi ISN)

Cantitatea Volumul
de echilibru de fonduri

Rata reală a dobânzii într-o economie deschisă este determinată de oferta şi


cererea de fonduri (la fel ca şi în cazul unei economii închise). Sursa ofertei
de fonduri este economisirea naţională. Sursa cererii de fonduri este
constituită din investiţiile autohtone şi investiţiile străine nete. La rata de
echilibru a dobânzii, suma pe care unii oameni doresc să o economisească
este egală cu suma pe care alţi oameni doresc să o împrumute pentru a
cumpăra active autohtone sau străine.

Piaţa valutară

Participanţii pe această piaţă tranzacţionează şi monedă străină.

ISN = EN
Investiţii străine nete Exporturi nete

Dezechilibrul dintre cumpărarea şi vânzarea de active în străinătate (ISN)


este egal cu dezechilibrul dintre exporturile şi importurile de bunuri şi
servicii (EN).
250 Macroeconomie

Când exporturile nete româneşti sunt negative, românii cheltuiesc mai mult
pentru bunuri şi servicii produse în străinătate decât obţin din vânzarea de
bunuri şi servicii româneşti în străinătate. Deficitul comercial trebuie
finanţat prin vânzarea de active româneşti către nerezidenţi, altfel spus,
atunci când EN sunt negative şi ISN trebuie să fie negative.

Cele două părţi ale acestei identităţi reprezintă cele două părţi ale pieţei
valutare. ISN reprezintă cantitatea de lei oferită în scopul cumpărării de
active străine.
Exporturile nete reprezintă cantitatea de lei cerută în scopul cumpărării
exporturilor nete de bunuri şi servicii.

Exemplu: Atunci când un investitor român vrea să cumpere obligaţiuni


emise de guvernul Germaniei, trebuie să schimbe lei în euro,
astfel încât oferta de lei pe piaţa valutară creşte.

După ce o firmă românească a exportat mobilă în Olanda, va


vinde euro obţinuţi din export pe piaţa valutară pentru a obţine
lei, astfel încât să poată efectua plăţi pe teritoriul României.
Astfel, cererea de lei pe piaţa valutară creşte.

Figura 21.2 Piaţa valutară

Oferta de lei (din ISN)

Curs de
schimb de
echilibru

Cererea de lei
(pentru exporturi nete)

Cantitatea Volumul de lei


de echilibru schimbaţi în valută
Un model macroeconomic al economiei deschise 251

Cursul de schimb real este determinat de oferta şi cererea de valută străină.


Oferta de lei care se schimbă în valută străină provine din investiţiile străine
nete (ISN). Deoarece ISN nu depind de cursul de schimb real, curba ofertei
este verticală. Cererea de lei provine din exporturile nete. Deoarece un curs
de schimb real mai mic stimulează exporturile nete – şi astfel creşte
cantitatea de lei cerută – curba cererii are o înclinaţie negativă. La un curs
de schimb de echilibru, numărul de lei oferiţi (pentru cumpărarea de active
străine) este egal cu numărul de lei ceruţi (exporturile nete).

21.2 ECHILIBRUL ÎN ECONOMIA DESCHISĂ

Legătura dintre piaţa fondurilor şi piaţa valutară este realizată de investiţiile


străine nete.

Rolul investiţiilor străine nete

S = I + ISN

şi

ISN = EN

Pe piaţa fondurilor, oferta provine din economisirea naţională, cererea


provine din investiţiile autohtone şi din investiţii străine nete, iar rata reală a
dobânzii echilibrează oferta cu cererea de fonduri.

Pe piaţa valutară, oferta provine din investiţii străine nete, cererea provine
din exporturile nete, iar cursul real de schimb echilibrează oferta cu cererea.

Exemplu: Un cetăţean român vrea să cumpere active în Austria. El îşi


finanţează această investiţie prin împrumuturi pe piaţa
fondurilor. (ISN sunt o componentă a cererii pe piaţa
fondurilor.)

Un cetăţean român care vrea să cumpere active în Austria


trebuie să schimbe lei cu euro pe piaţa valutară. (ISN stau în
spatele ofertei pe piaţa valutară.)
252 Macroeconomie

Figura 21.3 Investiţiile străine nete depind de rata reală a dobânzii

Rata reală
a dobânzii

ISN < 0 0 ISN > 0 ISN

Deoarece o rată mai mare a dobânzii reale măreşte atractivitatea activelor


autohtone, investiţiile străine nete scad.

Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor şi pe piaţa valutară

În graficul (a) din figura 21.4, oferta şi cererea de fonduri determină rata
reală a dobânzii. În graficul (b), rata dobânzii determină ISN, care asigură
oferta de lei pe piaţa valutară. În graficul (c), oferta şi cererea de lei pe piaţa
valutară determină cursul real de schimb.
Un model macroeconomic al economiei deschise 253

Figura 21.4 Echilibrul într-o economie deschisă

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Rata reală Rata reală


a dobânzii a dobânzii
Ofertă

r1 r1

Cerere ISN

Cantitate Investiţii
de fonduri străine nete

Curs de
schimb real Ofertă

E1

Cerere

Cantitate
de lei

(c) Piaţa valutară


254 Macroeconomie

21.3 IMPLICAŢIILE POLITICILOR GUVERNAMENTALE


ŞI IMPLICAŢIILE DIFERITELOR EVENIMENTE
ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISĂ
Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică
presupune parcurgerea a trei etape:
1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba
ofertei de fonduri?
2. Cum se va deplasa curba afectată?
3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.
Deficitele bugetare
Figura 21.5 Deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul contului
curent)

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete


Rata reală
a dobânzii
O2
1... O1
B r2
r2

r1 A r1
ISN
Cerere
3...

Cantitate Investiţii străine


de fonduri nete
4...

Curs de schimb O2 O1
real

E2
5...
E1
Cerere

Cantitate de lei
(c) Piaţa valutară
Un model macroeconomic al economiei deschise 255

1. Deficitul bugetar reduce oferta pe piaţa fondurilor... 2. fapt ce determină


creşterea ratei reale a dobânzii...şi 3... reducerea investiţiilor străine nete.
4. Reducerea ISN diminuează oferta de lei pe piaţa valutară.... 5... ceea ce
determină aprecierea cursului real de schimb al leului.

Politicile comerciale

Figura 21.6 Efectele unei restricţii asupra importurilor

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Ofertă
Rata reală Rata reală
a dobânzii a dobânzii
r1 r1
3. Totodată,
investiţiile
străine
Cerere nete
nu se ISN
modifică

Cantitate Investiţii
de fonduri străine nete

Curs de
schimb Ofertă 1. O restricţie
real asupra impor-
E2 turilor măreşte
cererea de lei...
E1
C2
2… şi determină
aprecierea C1
cursului real
de schimb

Cantitate de lei

(c) Piaţa valutară


256 Macroeconomie

O restricţie asupra importurilor anumitor bunuri diminuează iniţial


importurile comparativ cu exporturile. Acest fapt determină creşterea cererii
de lei şi aprecierea cursului real de schimb. Un curs de schimb apreciat
descurajează exporturile şi încurajează importurile de alte produse decât
cele asupra cărora s-au aplicat restricţii. În cele din urmă, soldul balanţei
comerciale nu poate fi influenţat.

Politica comercială O politică a guvernului care influenţează direct


cantitatea de bunuri şi de servicii importate sau
exportate de o ţară.

⇒ EN = ISN = S – I

Policicile comerciale nu pot influenţa balanţa comercială, deoarece nu


afectează economisirea naţională sau investiţiile autohtone. Pentru orice
nivel dat al economisirii naţionale şi al investiţiilor autohtone, cursul real de
schimb se ajustează pentru a menţine nemodificat soldul balanţei comerciale,
indiferent de politicile comerciale adoptate de guvern cu scopul de a
influenţa soldul balanţei comerciale.

Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor

Fuga capitalului O reducere masivă şi bruscă a cererii pentru


active dintr-o ţară.

Figura 21.7 Efectul fugii capitalului (efectul Tequila)

Dacă oamenii apreciază că este prea riscant să-şi păstreze economiile într-o
ţară, ei îşi mută capitalul în ţări considerate mai sigure. De exemplu, în
cazul Mexicului (noiembrie 1994 – martie 1995), asemenea decizii au
determinat o creştere a investiţiilor străine nete. Ca urmare a acestui fapt,
cererea de fonduri a crescut de la C1 la C2, ceea ce a determinat creşterea
ratei reale a dobânzii (de la r1 to r2 – grafic a). Deoarece investiţiile străine
nete sunt mai mari pentru orice nivel al ratei reale a dobânzii, curba
investiţiilor străine nete se deplasează din poziţia ISN1 în poziţia ISN2 –
grafic b. În acelaşi timp, pe piaţa valutară oferta de pesos creşte de la O1 la
O2 (grafic c). Creşterea ofertei de pesos determină deprecierea monedei
mexicane (de la E1 la E2).
Un model macroeconomic al economiei deschise 257

(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete

Rata reală Rata reală


a dobânzii Ofertă a dobânzii

1. O creştere
a ISN...
r2 r2
r1 r1

C2
3. ... rata reală C1 ISN2
a dobânzii a ISN1
crescut...
2. ...a mărit cererea
de fonduri... Cantitate Investiţii străine
de fonduri nete

Curs de O1 O2
schimb
real 4. În acelaşi timp,
creşterea ISN
E1
a mărit oferta
de pesos...
E2
5 ...fapt ce a determinat
deprecierea monedei
mexicane C

Cantitate de pesos

(c) Piaţa valutară


CAPITOLUL 22

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum se reprezintă curbele cererii şi ofertei pe termen


scurt şi pe termen lung pentru o economie.

ƒ Legătura dintre producţia reală şi modificarea


nivelului preţurilor.

ƒ Cum iese o economie din recesiune în condiţiile


preţurilor flexibile.

ƒ Cum răspund investiţiile planificate şi economisirea


la modificările ratei dobânzii.
22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice
Ö Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea
Ö Evoluţia variabilelor macroeconomice
Ö Scăderea producţiei şi creşterea şomajului

22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul


cerere agregată-ofertă agregată
Ö Curba cererii agregate
Ö Curba ofertei agregate
Ö Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta
agregată

22.3 Ajustarea automată a economiei


Ö Flexibilitatea preţurilor
Ö Economisire şi investiţii
Ö Legea Say
CERERE AGREGATĂ
ŞI OFERTĂ AGREGATĂ

22.1 CARACTERISTICILE FLUCTUAŢIILOR ECONOMICE

Recesiune O perioadă în care venitul real scade şi


şomajul creşte.

În diferite momente de timp, toate economiile lumii au înregistrat fluctuaţii


pe termen scurt.

Fluctuaţiile în economie sau ciclurile de afaceri corespund modificărilor din


condiţiile de afaceri.

Ciclu de afaceri O evoluţie în care creşterea economică


alternează cu contracţia economică.

Fluctuaţiile economiei de la an la an au trei caracteristici esenţiale.

Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea

Cînd PIB creşte rapid, afacerile prosperă – firmele au clienţi şi profiturile lor
cresc.

Când PIB scade, firmele înregistrează dificultăţi – în perioade de recesiune,


majoritatea firmelor dintr-o economie înregistrează scăderea volumului de
vânzări şi scăderi de profit.

Fluctuaţiile economice nu au o anumită regularitate şi sunt aproape


imposibil de prevăzut cu acurateţe. Uneori, perioadele de recesiune sunt
apropiate, în timp ce alteori trec mulţi ani fără ca o economie să intre în
recesiune.
Cererea agregată şi oferta agregată 261

Evoluţia variabilelor macroeconomice

Majoritatea variabilelor macroeconomice fluctuează împreună.


PIB real este variabila cel mai des utilizată pentru monitorizarea
schimbărilor pe termen scurt într-o economie.
Atunci când PIB real scade (recesiune), veniturile indivizilor scad,
profiturile firmelor se diminuează, cheltuielile gospodăriilor şi investiţiile se
reduc, producţia industrială şi vânzările cu amănuntul scad etc.
Deşi multe variabile macroeconomice evoluează în acelaşi sens,
amplitudinea fluctuaţiilor lor este diferită.

Scăderea producţiei şi creşterea şomajului

Între schimbările volumului producţiei de bunuri şi servicii din economie şi


gradul de utilizare al mâinii de lucru în economie există o corelaţie
puternică. Când PIB real scade, rata şomajului creşte. Când PIB real începe
să crească, rata şomajului se reduce gradual. Niciodată şomajul nu este zero,
ci fluctuează în jurul ratei naturale.

Figura 22.1 Un ciclu de afaceri

Nivel Nivel
maxim Expansiune maxim
Producţia reală

Contracţie

Nivel
Nivelul natural al minim
producţiei reale

Timp
262 Microeconomie

Nivel natural Nivelul producţiei asociat ratei naturale a


al producţiei şomajului.

Între modificările producţiei reale şi şomaj nu este o relaţie de unu la unu.


Conform unei reguli evidenţiate empiric (Legea Okun), la fiecare creştere a
producţiei reale cu trei puncte procentuale peste nivelul natural, rata
şomajului scade cu un punct procentual.

Legea Okun O regulă (evidenţiată empiric) conform căreia


la fiecare creştere cu puncte procentuale (sau la
fiecare scădere cu puncte procentuale) a
producţiei reale peste nivelul natural, rata
şomajului scade (sau creşte) cu un punct
procentual sub (peste) rata naturală.

22.2 PRODUCŢIA REALĂ ŞI NIVELUL PREŢURILOR ÎN MODELUL


CERERE AGREGATĂ—OFERTĂ AGREGATĂ

Modelul cerere Model utilizat în macroeconomie pentru


agregată - ofertă explicarea fluctuaţiilor economice pe termen
agregată scurt.

Curba cererii agregate

Curba cererii O reprezentare grafică a relaţiei dintre


agregate cantitatea de bunuri şi servicii pe care
gospodăriile, firmele şi guvernul vor să le
cumpere la fiecare nivel al preţurilor.

Curbele cererii pentru pieţele individuale au înclinaţii negative – „indivizii


vor şi pot să cumpere cantităţi mai mari dintr-un bun sau serviciu atunci
când preţul bunului sau serviciului scade, celelalte condiţii rămânând
neschimbate”.
Cererea agregată şi oferta agregată 263

Trecerea de la cererea pentru un bun sau serviciu sau cererea pe o piaţă la


cererea agregată necesită două clarificări:

1. Ipoteza „celelalte condiţii rămânând neschimbate” nu mai are sens.

9 Pentru o piaţă individuală are sens să se considere că atunci


când preţul unui bun se schimbă, preţurile altor bunuri nu se
modifică;
9 Când se modifică nivelul mediu al preţurilor, este evident că
mai multe preţuri se schimbă.
2. Când se determină curba cererii pentru o piaţă individuală, venitul
nominal este considerat constant. Dar, această ipoteză nu mai are
sens atunci când se analizează economia ca întreg.
9 O creştere a nivelului mediu al preţurilor tinde să afecteze
salariile, rentele şi profiturile, care sunt, de fapt, forme de venit;
9 Când se analizează componentele cererii agregate (cererea la
nivelul întregii economii) sunt luate în considerare variabile
reale şi nu variabile nominale.
Figura 22.2 Curba cererii agregate

2,0
Modificarea condiţiilor
determină o deplasare
a CA
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5

1,0

Cheltuielile
reale sunt cu
0,5 atât mai mari
cu cât nivelul
CA1 CA2
preţurilor este
mai mic

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)
264 Microeconomie

Curba cererii agregate (CA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi


cheltuielile reale, celelalte condiţii fiind constante. Modificarea condiţiilor
poate determina o deplasare a curbei cererii agregate. De exemplu, o
deplasare a curbei CA spre dreapta (de la CA1 la CA2) ar putea să fie
provocată de o creştere a optimismului consumatorilor sau de anticipaţii
pozitive ale mediului de afaceri. Alte condiţii, care ar putea determina o
deplasare a curbei CA, sunt: creşterea cheltuielilor guvernamentale sau
creşterea unei economii străine, care antrenează creşterea exporturilor ţării
în cauză.

Curba ofertei agregate

Curba ofertei agregate O reprezentare grafică a relaţiei dintre


cantitatea de bunuri şi servicii pe care firmele
aleg să o producă la diferite niveluri ale
preţurilor.

Preţuri flexibile ale inputurilor – atunci când nivelul mediu al preţurilor


bunurilor finale incluse în PIB creşte, preţurile inputurilor se modifică cu
aceeaşi proporţie. Preţurile flexibile implică o curbă a ofertei agregate pe
termen lung verticală.

Ajustarea graduală a preţurilor inputurilor la preţurile outputurilor (preţuri


rigide) – atunci când creşterea cererii determină creşterea preţurilor
outputurilor, firmele reacţionează ca şi cum s-ar aştepta ca preţurile
inputurilor să crească doar gradual. Preţurile rigide implică o curbă a ofertei
agregate pe termen scurt cu înclinaţie pozitivă.

În figura 22.3, oferta agregată (OA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi
nivelul producţiei reale realizate de economie. Înclinaţia curbei OA depinde
de ce se întâmplă cu preţurile inputurilor care influenţează preţurile
bunurilor finale. Pe termen lung (graficul a), preţurile inputurilor tind să
crească şi evoluează proporţional cu modificarea preţurilor bunurilor finale.
Astfel, curba OA este verticală. Pe termen scurt (grafic b), preţurile
inputurilor se ajustează numai gradual la schimbările nivelului preţurilor
bunurilor finale. Acest lucru face ca, pe termen scurt, curba OA să fie
înclinată pozitiv.
Cererea agregată şi oferta agregată 265

Figura 22.3 Curba ofertei agregate

(a) Termen lung


2,0
Oferta
agregată pe

Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)


termen lung
1,5
Preţurile anticipate ale
inputurilor sunt flexibile
pe termen lung
1,0

0,5
Nivelul natural
al producţiei
reale

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)

(b) Termen scurt


2,0
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
Preţurile anticipate ale
inputurilor sunt rigide
pe termen scurt
1,0
Oferta agregată
pe termen scurt

0,5

0 1000 2000 3000 4000


PIB real (miliarde lei pe an)
266 Microeconomie

Cantitatea Nivelul Nivelul Nivelul


de producţie = natural al + a actual al – anticipat al
oferită producţiei preţurilor preţurilor

Unde a este un număr care determină cât de mult răspunde producţia la


schimbările neanticipate ale nivelului preţurilor.

Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată

Răspunsul economiei la o deplasare spre dreapta a curbei cererii agregate de


la CA1 la CA2 depinde de orizontul de timp. Pe graficul (a) s-a presupus că
economia se află, iniţial, într-o stare de echilibru (punctul E0), iar producţia
se află la nivelul natural. La început, deplasarea curbei cererii mută
economia în sus şi spre dreapta, de-a lungul curbei ofertei agregate pe
termen scurt. Ca urmare, producţia reală şi nivelul preţurilor cresc până când
şomajul scade sub rata naturală. După un timp (graficul b), preţurile
inputurilor se ajustează la noua situaţie, iar producţia reală revine la nivelul
natural (în punctul de echilibru E2). Şomajul revine la rata naturală, iar
nivelul preţurilor creşte de la 0,5 la 1,75.

Figura 22.4 Reacţia economiei la creşterea cererii agregate

(a) Termen scurt


2,0

CA2
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
CA1 Pe termen scurt,
E1 nivelul preţurilor
şi producţia cresc
1,0

E0
0,5
Oferta
agregată Nivelul natural
pe termen al producţiei
scurt
0 1000 2000 3000 4000
PIB real (miliarde lei pe an)
Cererea agregată şi oferta agregată 267

(b) Termen lung

2,0
CA2 Pe termen lung,
nivelul preţurilor
E2 creşte şi producţia

Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)


1,5 revine la nivelul
CA1 natural
E1

1,0
Oferta
agregată pe
termen lung E0
0,5
Oferta Nivelul
agregată natural al
pe termen producţiei
scurt
0 1000 2000 3000 4000

PIB real (miliarde lei pe an)

22.3 AJUSTAREA AUTOMATĂ A ECONOMIEI

Economia gravitează în jurul nivelului natural al producţiei reale –


determinat de resursele şi tehnologia existente şi de disponibilitatea pentru
muncă, altfel spus de condiţiile care determină frontiera posibilităţilor de
producţie pentru o economie.

Într-un punct maxim de expansiune pe ciclul de afaceri, s-ar putea ca


economia să se afle temporar deasupra frontierei posibilităţilor de producţie,
ca rezultat al unui volum de muncă suplimentară, iar şomajul ciclic ar fi
negativ. În timpul unei recesiuni, economia s-ar putea afla temporar sub
nivelul natural.
268 Microeconomie

Flexibilitatea preţurilor

Figura 22.5 Ieşirea din recesiune

2,0 Oferta agregată


CA1 pe termen lung
Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

1,5
CA2

E0
1,0

E1
E2
0,5
Oferta
agregată pe Nivelul
termen scurt natural al
producţiei

0 1000 2000 3000 4000

PIB real (miliarde lei pe an)

Acest grafic ilustrează ieşirea din recesiune a unei economii, în contextul


preţurilor flexibile. Iniţial, economia se află într-o stare de echilibru (E0), iar
producţia se află la nivelul natural. Deplasarea curbei cererii agregate de la
CA1 la CA2 face ca preţurile, producţia şi gradul de ocupare să scadă.
Economia se deplasează în jos şi spre stânga, de-a lungul curbei ofertei
agregate, pe termen scurt, spre un nou punct de echilibru (E1). După un
timp, concurenţa dintre cei care caută de lucru şi dintre proprietarii altor
resurse începe să împingă în jos preţurile inputurilor. Cum preţurile
inputurilor scad, economia se deplasează înapoi spre curba ofertei agregate pe
termen lung. Economia îşi regăseşte un nou punt de echilibru (E2). Producţia
şi şomajul revin la nivelul natural şi doar nivelul preţurilor este afectat pe
termen lung.
Cererea agregată şi oferta agregată 269

Economisire şi investiţii

Curba investiţiilor O reprezentare grafică a relaţiei dintre volumul


total al investiţiilor planificate şi rata dobânzii.
Figura 22.6 Curba investiţiilor planificate pentru o firmă
şi pentru o economie
(a) O firmă
30
Rata dobânzii (% pe an)

20

10

0 300 600 900


Investiţii planificate (mil. lei/an)

(b) Întreaga economie


30
Rata dobânzii (% pe an)

20

10

0 30.000 60.000 90.000


Investiţii planificate (mld. lei/an)

Graficul (a) arată investiţiile pentru o firmă. Graficul (b) arată investiţiile
pentru o întreagă economie. În ambele cazuri, volumul investiţiilor creşte
dacă rata dobânzii scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
270 Microeconomie

Figura 22.7 Echilibru dintre economisire şi investiţii

(a)

6
EP

Rata dobânzii (% pe an)


4

2
IP

0 30.000 60.000 90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

(b)

6
EP
Rata dobânzii (% pe an)

E1

2 E2
IP1
IP2

0 30.000 60.000 90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

Curba investiţiilor planificate (IP) este înclinată negativ deoarece rata


dobânzii este costul de oportunitate al investiţiilor. Curba economisirii
planificate (EP) este înclinată pozitiv, deoarece rata dobânzii este
Cererea agregată şi oferta agregată 271

recompensa pentru economisire. În exemplul considerat pentru graficul (a),


volumul economisirii reale este egal cu volumul investiţiilor reale
planificate la nivelul natural al producţiei, dată fiind o rată a dobânzii de
3%. Dacă o schimbare în anticipările privind afacerile deplasează curba
investiţiilor planificate spre stânga (graficul b), rata dobânzii va scădea
suficient încât să menţină egalitatea dintre volumul economisirii şi volumul
investiţiilor, în timp ce producţia rămâne la nivelul natural. Scăderea
volumului economisirii – deplasarea gospodăriilor în jos şi spre stânga de-a
lungul curbei economisirii – este compensată de creşterea consumului într-o
economie în care se face abstracţie de sectorul guvernamental şi de sectorul
extern.

Legea Say

Legea Say O propoziţie conform căreia cererea agregată


va fi în mod automat suficientă pentru a absorbi
toată producţia pe care firmele şi lucrătorii sunt
dispuşi să o realizeze în condiţii date de
resursele şi de tehnologia existente.
CAPITOLUL 23

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Cum explică teoria preferinţei pentru lichiditate


dobânzile pe termen scurt.

ƒ Cum influenţează politica monetară ratele dobânzii şi


cererea agregată.

ƒ Cum influenţează politica fiscală ratele dobânzii şi


cererea agregată.

ƒ În ce măsură politicile macroeconomice pot stabiliza


economia.
23.1 Politica monetară şi cererea agregată
Ö Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani
şi cererea de bani)
Ö Echilibrul pe piaţa monetară
Ö Efectele politicii monetare pe termen scurt
şi pe termen lung
Ö Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani

23.2 Politica fiscală şi cererea agregată


Ö Modificarea achiziţiilor guvernamentale
Ö Efectul multiplicatorului
Ö Efectul de crowding-out

23.3 Politici de stabilizare a economiei


Ö Argumente în favoarea politicilor de stabilizare
Ö Argumente împotriva politicilor de stabilizare
POLITICA MONETARĂ, POLITICA
FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

23.1 POLITICA MONETARĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Înclinaţia negativă a curbei cererii este explicată de:

1. Efectul avuţiei (efectul Pigou): scăderea nivelului preţurilor măreşte


valoarea reală a banilor deţinuţi de gospodării, iar o avuţie reală mai
mare a acestora stimulează cheltuielile de consum;

2. Efectul ratelor dobânzii (efectul Keynes): scăderea nivelului


preţurilor reduce ratele dobânzii pe măsură ce oamenii tind să ofere
cu împrumut banii în exces pe care îi deţin, iar scăderea ratelor
dobânzii stimulează cheltuielile de investiţii;

3. Efectul cursului de schimb (efectul Mundell-Fleming): când ratele


dobânzii scad ca urmare a scăderii nivelului preţurilor, investitorii îşi
transferă în străinătate o parte din fonduri şi determină, astfel,
deprecierea monedei naţionale faţă de monedele altor ţări. Această
depreciere ieftineşte bunurile autohtone comparative cu cele străine
şi, prin urmare, stimulează exporturile nete.

Deşi toate aceste trei efecte există simultan şi explică înclinaţia negativă a
curbei cererii agregate, importanţa lor este diferită de la o economie la alta.

Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani şi cererea de bani)

Teoria preferinţei Teorie (keynesiană) conform căreia rata


pentru lichiditate dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea
şi oferta de bani.

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează


pentru a echilibra cererea şi oferta de bani. Dacă rata dobânzii este peste
nivelul de echilibru (r1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 275

deţină (Mc1) este mai mică decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală,
iar surplusul de bani presează asupra ratei dobânzii, determinând scăderea
acesteia. Dacă rata dobânzii este mai mică decât nivelul de echilibru (r2),
cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină (Mc2) este mai mare
decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală, iar surplusul de bani
presează în sensul creşterii ratei dobânzii. Prin urmare, forţele cererii şi
ofertei pe piaţa monetară determină deplasarea ratei dobânzii spre nivelul de
echilibru – nivelul dobânzii la care oamenii sunt mulţumiţi să deţină
cantitatea de bani creată de banca centrală.

Figura 23.1 Echilibrul pe piaţa monetară

Rata
Oferta de bani
dobânzii

r1

Rata de echilibru
a dobânzii
r2 Cererea de bani

M c1 Cantitatea M c2 Cantitatea
fixată de bani
de banca
centrală

Echilibrul pe piaţa monetară

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează


pentru a echilibra oferta de bani cu cererea de bani. Există o singură rată a
dobânzii la care cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină este
egală cu cantitatea de bani oferită de autorităţile monetare.

Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1 în figura 23.1), indivizii
care au un surplus de bani vor încerca să scape de bani cumpărând titluri
purtătoare de dobândă) de exemplu, obligaţiuni de stat) sau vor deschide
depozite bancare.
276 Macroeconomie

⇒ Deoarece emitenţii de titluri preferă să plătească rate ale dobânzii


mai mici, ei răspund la acest surplus de bani micşorând ratele
dobânzii pe care le oferă la titlurile nou emise;

⇒ Pe măsură ce ratele dobânzii scad, oamenii sunt mult mai dispuşi să


păstreze numerar (bani), până când, la nivelul de echilibru al ratei
dobânzii, oamenii sunt mulţumiţi să deţină exact cantitatea de bani
oferită de banca centrală.

Dacă rata dobânzii este sub nivelul de echilibru (r2 în figura 23.1), oamenii
vor încerca să-şi sporească cantitatea de numerar, diminuându-şi, astfel,
volumul de titluri deţinute sau volumul depozitelor bancare. Pe măsură ce
volumul de titluri deţinute de indivizi sau volumul depozitelor constituite la
bănci scade, emitenţii de titluri trebuie să ofere dobânzi mai mari (şi băncile
trebuie să ofere dobânzi mai mari) pentru a atrage cumpărători (deponenţi).
Astfel, rata dobânzii va atinge nivelul de echilibru.

Efectele politicii monetare pe termen scurt şi pe termen lung

Mecanism Un set de canale prin care politica monetară


de transmisie afectează producţia reală şi nivelul preţurilor.

O singură creştere a cantităţii de bani deplasează curba ofertei de bani de la


OB1 la OB2 şi rata dobânzii începe să scadă (grafic a, figura 23.2).
Investiţiile reale planificate încep să crească pe măsură ce economia se
deplasează în jos şi spre dreapta, de-a lungul curbei investiţiilor planificate
(grafic b). Creşterea investiţiilor deplasează curba cererii agregate de la
CA1la CA2, crescând producţia reală şi nivelul preţurilor (grafic c).
Creşterea veniturilor (PIB nominal) deplasează curba cererii de bani de la
CB1 la CB2 (grafic a). Această creştere este suficientă pentru a limita
scăderea ratei dobânzii, dar nu este suficientă pentru a preveni scăderea ei.
În noua situaţie de echilibru pe termen scurt, rata dobânzii (r2) este mai mică
decât în situaţia iniţială (r1), iar investiţiile reale, PIB real şi nivelul
preţurilor sunt mai mari decât în situaţia iniţială.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 277

Figura 23.2 Efectele pe termen scurt ale politicii monetare


expansioniste

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate

Rata Rata
dobânzii dobânzii
OB1 OB2 Curba
investiţiilor
planificate

r1 E1 r1

E2
r2 r2
CB2
CB1
I1 I2
Cantitatea Investiţii
de bani planificate

Nivelul
preţurilor OA

P2 e2

P1 e1
CA2

CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor


şi serviciilor
278 Macroeconomie

O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:

1. O reducere a ratei dobânzii;

2. O creştere a nivelului producţiei reale;

3. O creştere a nivelului preţurilor.

O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:

1. O creştere a ratei dobânzii;

2. O scădere a nivelului producţiei reale;

3. O scădere a nivelului preţurilor.

Figura 23.3 Efectele pe termen lung ale unei politici monetare


expansioniste (neutralitatea banilor)

(a) Piaţa monetară (b) Piaţa bunurilor


Rata
Nivelul şi serviciilor
dobânzii OB2
OB1 preţurilor
OATL

P3 e3
r1 E1 E3 OATS
P2 e2
P1 e1 CA2
E2
r2 CA1
CB3
CB2
CB1

Cantitatea Nivelul PIB real


de bani natural al
producţiei
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 279

O singură creştere a cantităţii de bani nu va menţine la nesfârşit producţia


peste nivelul ei natural (punctul e2 de pe graficul b). Economia se va deplasa
în sus de-a lungul curbei CA2 până când atinge un nou punct de echilibru
(e3). Dacă se întâmplă acest lucru, venitul nominal (PIB nominal) va
continua să crească deplasând curba cererii de bani spre dreapta (grafic a).
Pe piaţa monetară noul echilibru pe termen lung (E3) se va afla la nivelul
echilibrului iniţial. Prin urmare, pe termen lung, o singură creştere a
cantităţii de bani va afecta doar nivelul preţurilor, lăsând nemodificate
producţia reală şi rata dobânzii. Acest rezultat este cunoscut sub numele de
„neutralitatea banilor”.

Neutralitatea banilor Pe termen lung, o singură modificare a cantităţii


de bani afectează doar nivelul preţurilor şi nu
producţia reală, ocuparea, ratele dobânzii sau
investiţiile.

O creştere a ofertei de bani are următoarele efecte pe termen lung:

1. Creşterea nivelului de echilibru, atât pentru bunuri finale, cât şi


pentru inputuri, proporţională cu creşterea cantităţii de bani;

2. Nici o modificare a nivelului de echilibru al producţiei reale;

3. Nici o modificare a nivelului de echilibru al ratei dobânzii.

Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani

Ţinte operaţionale Variabile financiare (de exemplu, cantitatea


de bani, fondurile de pe piaţa interbancară,
rata dobânzii etc.) pentru care banca centrală
stabileşte obiective-ţintă pe termen scurt.

Înclinaţia curbei ofertei de bani depinde de ţinta aleasă de banca centrală


(figura 23.4). Banca centrală poate stabili o ţintă pentru oferta de bani şi
poate să o păstreze nemodificată, indiferent de ce se întâmplă cu ratele
dobânzii. În acest caz, oferta de bani este verticală (grafic a). Totodată,
banca centrală poate alege ca ţintă rata dobânzii şi foloseşte instrumentele
de care dispune pentru a o stabiliza (cel puţin pe termen scurt), indiferent ce
280 Macroeconomie

se întâmplă cu oferta de bani (grafic b). De asemenea, banca centrală poate


permite ofertei de bani să crească dacă rata dobânzii creşte. În acest caz,
rezultatul este o înclinaţie pozitivă a curbei ofertei de bani (grafic c).
O modificare a cererii de bani va avea efecte diferite asupra cantităţii de
bani şi asupra ratelor dobânzii în funcţie de forma curbei ofertei de bani.

Figure 23. 4 Trei ţinte operaţionale

(a) (b)
15 15

Rata dobânzii (%)


OB1
Rata dobânzii (%)

E1
10 10
OB2
E0 CB2 E0 E2
5 5 CB2
CB1 CB1

0 100 200 300 400 0 100 200 300 400

Cantitatea de bani (mii miliarde lei) Cantitatea de bani (mii miliarde lei)
(c)
15
OB3
Rata dobânzii (%)

10 E3
E0
CB2
5
CB1

0 100 200 300 400


Cantitatea de bani (mii miliarde lei)

23.2 POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Politica fiscală se referă la opţiunile guvernului în privinţa nivelului general


al impozitării şi a cheltuielilor publice.

Modificarea achiziţiilor guvernamentale

Exemplu: Ministerul Apărării înaintează o comandă firmei IAR Ghimbav


pentru achiziţionarea de elicoptere, în valoare de 250 miliarde lei.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 281

Pe baza acestei comenzi, IAR Ghimbav îşi măreşte producţia şi angajează


noi lucrători. Creşterea cererii pentru elicopterele produse la Ghimbav
determină creşterea cererii la nivelul întregii economii (creşterea cantităţii
de bunuri şi servicii la fiecare nivel al preţurilor, altfel spus, creşterea cererii
agregate). Prin urmare, curba cererii agregate se deplasează spre dreapta.

Efectul multiplicatorului

Efectul Modificarea suplimentară în cererea agregată


multiplicatorului determinată de o politică fiscală expansionistă
care măreşte venitul şi, prin urmare, măreşte
cheltuielile de consum.

O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei deplasează spre


dreapta curba cererii agregate cu mai mult de 250 miliarde lei (figura 23.5).
Acest efect al multiplicatorului apare deoarece creşterea venitului agregat
stimulează cheltuielile de consum.

Figura 23.5 Efectul multiplicatorului

Nivelul
preţurilor 2. ... efectul multiplicatorului măreşte
creşterea cererii agregate
250
mld. lei

CA3
CA2

Cererea agregată, CA1


0 PIB

1. O creştere a achiziţiilor guvernamentale


cu 250 miliarde lei măreşte iniţial cererea
agregată cu250 miliarde lei, dar...
282 Macroeconomie

Înclinaţia marginală Partea din sporul de venit pe care o


spre consum (c’) gospodărie o acordă consumului şi nu
economisirii.

Exemplu: O formulă pentru multiplicatorul cheltuielilor

Înclinaţia marginală spre consum este 0,75. Astfel, cu fiecare 100 lei
suplimentari obţinuţi de o gospodărie, consumul ei creşte cu 75 lei, iar
economisirea cu 25 lei.

Dacă Ministerul Apărării cumpără elicoptere de la IAR Ghimbav în valoare


de 250 miliarde lei, veniturile celor din industria aeronautică au crescut cu
250 miliarde lei, iar cheltuielile lor de consum cresc cu 187,5 miliarde lei
(0,75 x 250 miliarde lei).

Pentru măsurarea impactului unei schimbări în achiziţiile guvernamentale


asupra cererii agregate se urmăresc, pas cu pas, efectele. Suma acestor
efecte redă impactul total al schimbării în achiziţiile guvernamentale:

Modificarea achiziţiilor guvernamentale = 250 miliarde lei


Prima modificare a consumului = c’ x 250 miliarde lei
A doua modificare a consumului = c’2 x 250 miliarde lei
A treia modificare a consumului = c’3 x 250 miliarde lei
.
Modificarea totală a cererii = (1 + c’ + c’2 + c’3 + ...) x 250 miliarde lei

Multiplicatorul = 1 + c’ + c’2 + c’3 + ... (arată cererea de bunuri şi servicii


generată de fiecare unitate monetară
de achiziţii guvernamentale, şi
matematic, este expresia unei
serii geometrice)

Pentru x cuprins între –1 şi +1,

1 + x + x2 + x3 + ... = 1/(1 – x) În acest exemplu x = c’. Prin urmare:

Multiplicatorul = 1/(1 –c’)


Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 283

În acest exemplu, valoarea multiplicatorului este 1/(1 –0,75) = 4, ceea ce


înseamnă că 250 miliarde lei cheltuieli guvernamentale generează
1.000 miliarde lei cerere de bunuri şi servicii.

⇒ Valoarea multiplicatorului depinde de înclinaţia marginală spre


consum;

⇒ Cu cât înclinaţia marginală spre consum are o valoare mai mare,


cu atât mai mare este efectul creşterii cheltuielilor asupra
consumului şi, astfel, valoarea multiplicatorului este mai mare.

Efectul de crowding-out

Efect de crowding-out Scăderea cererii agregate ca efect al politicii


fiscale expansive, care generează creşterea
ratelor dobânzii şi reducerea cheltuielilor de
investiţii.

Iniţial, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară se află în echilibru


(E1 pe graficul c şi e1 pe graficul a din figura 23.6). Rata reală a dobânzii
este r1, iar nivelul planificat al investiţiilor este I1. Creşterea cheltuielilor
guvernamentale măreşte cererea agregată de la CA1 la CA2. Veniturile şi
nivelul preţurilor cresc (grafic c), iar cererea de bani creşte de la CB1 la CB2
(grafic a). Rata reală a dobânzii creşte la r2, fapt ce descurajează investiţiile,
care scad la nivelul I2 (grafic b). În continuare, creşterea nivelului preţurilor
de la P2 la P3 readuce economia într-o stare de echilibru pe termen lung în
punctul E3 (intersecţia dintre CA2 şi oferta agregată pe termen lung).
Veniturile nominale continuă să crească, fapt ce determină creşterea cererii
de bani de la CB2 la CB3, creşterea ratei dobânzii de la r2 la r3 şi, în
consecinţă, scăderea investiţiilor de la I2 la I3. Reducerea investiţiilor ca
urmare a creşterii ratei dobânzii, care însoţeşte creşterea cheltuielilor
guvernamentale, explică scăderea cererii agregate.
284 Macroeconomie

Figura 23.6 Efectul de crowding-out

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate


Rata Rata
dobânzii dobânzii
OB Curba
investiţiilor
planificate
r3 e3 r3
r2 r2
e2
CB3
r1 e1 r1
CB2
CB1

I3 I2 I1
Cantitatea de bani Investiţii

Nivelul
preţurilor
OATL
E3 OATS
P3
P2 E2

P1 E1
CA2
CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor

23.3 Politici de stabilizare a economiei


Ar trebui ca decidenţii în politicile economice să utilizeze instrumente de politică
monetară şi politică fiscală pentru a evita fluctuaţiile economice pe termen scurt,
sau pentru a reduce amploarea acestora? Daca da, când? Dacă nu, de ce nu?
Argumente în favoarea politicilor de stabilizare
În primul rând, instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru
stabilizarea cererii agregate, pentru a influenţa, astfel, nivelul producţiei şi al
ocupării în economie.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată 285

În al doilea rand, guvernul şi banca centrală ar trebui să utilizeze instrumentele


de politică fiscală şi politică monetară ca răspuns la modificarea atitudinii
optimiste sau pesimiste din societate, astfel încât să stabilizeze cererea
agregată.

Argumente împotriva politicilor de stabilizare

Instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru atingerea unor


obiective pe termen lung – creştere economică şi inflaţie redusă – şi nu
pentru influenţarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt.

Politicile fiscale şi monetare afectează economia cu o întârziere considerabilă.


⇒ De multe ori, banca centrală răpunde prea târziu la modificarea
condiţiilor economice şi, de aceea, acţiunile ei pot fi considerate
cauze şi nu remedii ale fluctuaţiilor economice. Prin urmare, o
politică monetară pasivă – cum este creşterea ofertei de bani în
acelaşi ritm cu creşterea producţiei de bunuri şi servicii ar fi de
preferat unor politici monetare expansioniste sau restricţioniste;
⇒ Majoritatea schimbărilor care privesc impozitele şi cheltuielile
publice necesită modificări ale legislaţiei fiscale. Modificarea
acestei legislaţii este rezultatul unor negocieri politice, care, în
final, se materializează prin promulgarea de către Parlament a unor
noi legi. Procesul legislativ poate dura săptămâni sau chiar luni de
zile, astfel încât, în momentul în care modificările considerate
iniţial necesare pentru evitarea unor fluctuaţii economice pe
termen scurt sunt aplicate, s-ar putea să nu mai fie necesare, şi de
aceea, ar putea genera chiar efecte contrare celor urmărite de
decidenţii de politică economică;
⇒ Prognozele economice sunt imprecise. Dacă modificarea condiţiilor
din economie ar putea fi prevăzută cu acurateţe, politicile monetare
şi fiscale ar fi eficiente. În cele mai multe cazuri, însă, recesiunile
majore nu pot fi anticipate.

Stabilizatori automaţi Modificări în politica fiscală, care stimulează


cererea agregată atunci când economia intră
în recesiune, fără ca decidenţii în politica
economică să se implice în anumite acţiuni.
CAPITOLUL 24

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

ƒ Legătura dintre inflaţie şi şomaj.

ƒ Cum este afectată economia de accelerarea inflaţiei.

ƒ Cum ratele inflaţiei şi şomajului pot creşte împreună


într-o perioadă de recesiune inflaţionistă.
24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei

Ö Curba Phillips

Ö Alte elemente ale modelului acceleraţionist

Ö Alte ipoteze

24.2 Efectele accelerării inflaţiei

Ö Adoptarea unei politici expansioniste

Ö Efectele continuării accelerării inflaţiei

Ö Generalizare

24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go

Ö Efectele dezinflaţiei

Ö Reluarea creşterii inflaţiei


MODELUL ACCELERAŢIONIST
AL INFLAŢIEI

24.1 MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI

În anii 1990, rata inflaţiei în România s-a menţinut la niveluri mai înalte cele
din Europa Centrală şi de Est. În prezent, rata inflaţiei continuă să rămână
superioară ratelor inflaţiei din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană.

Modelul acceleraţionist O teorie conform căreia modificările ratei


al inflaţiei inflaţiei afectează şomajul şi producţia reală.
Curba Phillips
Curba Phillips O reprezentare grafică a relaţiei dintre rata
inflaţiei şi rata şomajului.

Figura 24.1 Curba Phillips ca meniu de politică economică


6

5
Curba Phillips
Rata anuală a inflaţiei (%)

4
A

1
B
0
1 2 3 4 5 6 7

-1
Rata şomajului (%)
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 289

Curba Phillips relevă relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi rata şomajului şi
poate oferi diferite opţiuni de politică economică. De exemplu, decidenţii în
politica economică pot opta pentru alegerea punctului A de pe curbă.
Această opţiune ar însemna o rată mică a şomajului, cu preţul unei inflaţii
mai ridicate. Alegerea punctului B de pe curbă ar oferi preţuri stabile, cu
costul unei rate mai mari a şomajului.

Relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi şomaj se manifestă doar pe termen


scurt (figura 24.2). Inflaţia neanticipată diminuează rata şomajului numai
până când oamenii îşi ajustează anticipaţiile la noua rată a inflaţiei. Orice
modificare a ratei anticipate a inflaţiei deplasează curba Phillips pe termen
scurt. Curba Phillips pe termen lung este o dreaptă verticală şi corespunde
ratei naturale a şomajului. Curbele pe termen scurt şi pe termen lung se
intersectează la rata anticipată a inflaţiei pentru care este trasată curba
Phillips pe termen scurt.

Figura 24.2 Curbele Phillips pe termen scurt şi pe termen lung

6
Curba Phillips
pe termen lung
5

Curbele D
Rata anuală a inflaţiei (%)

4 Phillips
pe termen
3

B C
2
Ph1
E
1
Rata naturală Ph2
a şomajului A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1
Rata şomajului (%)
290 Macroeconomie

Alte elemente ale modelului acceleraţionist

Legea Okun – legătura dintre nivelul producţiei reale şi nivelul şomajului.

9 Pentru fiecare creştere cu trei puncte procentuale a producţiei


peste nivelul natural într-un anumit an, rata şomajului tinde
să scadă cu un punct procentual.

9 Pentru fiecare scădere cu trei puncte procentuale a producţiei


reale sub nivelul natural, rata şomajului tinde să crească cu
un punct procentual.

Ţintă nominală – o ţintă stabilită pentru rata de creştere a cererii agregate –


venitul nominal sau producţia nominală – care poate fi atinsă prin orice
combinaţie de creştere reală a producţiei şi inflaţie.

9 O ţintă de creştere a producţiei nominale de 10% poate fi


atinsă prin mai multe combinaţii de creştere reală şi inflaţie:
3% creştere a producţiei reale şi 7% rată a inflaţiei,
5% creştere a producţiei reale şi 5% rată a inflaţiei etc.

Alte ipoteze

1. Rata naturală de creştere a PIB este zero. Prin urmare, o formă


simplificată a legii Okun este:

y
∆U = −
3

2. Rata anticipată a inflaţiei în fiecare an este egală cu rata inflaţiei din


anul precedent.

24.2 EFECTELE ACCELERĂRII INFLAŢIEI

Se presupune că într-o ţară există două grupuri politice principale – grupul


albastru şi grupul gri.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 291

Adoptarea unei politici expansioniste

În anul 1992:

ƒ Economia se află într-o situaţie de echilibru, considerat în


continuare un punct de start.

9 Inflaţia anticipată şi inflaţia efectivă sunt zero;

9 Rata efectivă de creştere a PIB real este egală cu rata


naturală, ambele fiind zero;

9 Şomajul este la nivelul natural – 6%.

ƒ Au loc alegeri şi grupul albastru formează un nou guvern.

9 În campania electorală, mesajul grupului albastru s-a


concentrat pe promisiunea de a „face economia să
meargă”, altfel spus, grupul albastru a considerat că
ceva trebuie făcut pentru a reduce rata şomajului sub
6%. Dacă economia ar creşte, şomajul s-ar diminua.
Aceste credinţe sunt reflectate în programul
guvernamental pentru anul 1993.

Noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PIB nominal de 8% (figura 24.3).


Cum economia se deplasează din punctul A în punctul B, rata şomajului
scade cu două puncte procentuale. Conform Legii Okun, acest lucru
înseamnă o creştere de 6% a PIB real. Diferenţa de două procente dintre
creşterea nominală de 8% a PIB şi creşterea reală a PIB de 6% reprezintă o
rată a inflaţiei de două procente. Creşterea de 8% a PIB nominal este
suficientă pentru deplasarea economiei din punctul A în punctul B, dar nu
este suficientă pentru atingerea punctului B. Pentru atingerea punctului B
există o singură combinaţie inflaţie–şomaj.
292 Macroeconomie

Figura 24.3 Primele efecte ale unei politici expansioniste

6
Curba Phillips
pe termen lung
5
Ph1
Rata anuală a inflaţiei (%)

B”
3

B
2

B’
1
Rata naturală
a şomajului
A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1

Rata şomajului (%)

Efectele continuării accelerării inflaţiei

În anul 1994 este menţinută o ţintă nominală de creştere a PIB cu 8%.

Dacă pentru al doilea an se menţine o rată de creştere de 8% a PIB nominal,


compromisul dintre inflaţie şi şomaj devine mai puţin favorabil (figura 24.4).
Din cauza creşterii inflaţiei la 2% în primul an, curba Phillips pentru anul 2
se deplasează în poziţia Ph2. Economia se deplasează din punctul B în
punctul C, iar scăderea ratei şomajului cu un punct procentual determină o
creştere cu 3% a PIB real. Diferenţa de 5% până la creşterea de 8% a PIB
nominal este rata inflaţiei.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 293

Figura 24.4 Continuarea politicii expansioniste în al doilea an

6
Curba Phillips
Ph2 C pe termen lung
5
Ph1
4
Rata anuală a inflaţiei (%)

B
2

A
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

-1
Rata naturală
a şomajului
-2
Rata şomajului (%)

Pentru anul 1995, ţinta de creştere a PIB nominal este menţinută tot la 8%.

Pentru anul 1996, guvernul menţine rata şomajului la 3% cu orice cost.

Creşterea cu 8% a PIB nominal în al treilea an nu mai generează reducerea


ratei şomajului (figura 24.5). Curba Phillips pentru anul 3 este Ph3, iar
pentru a opri creşterea ratei şomajului este nevoie de o rată a inflaţiei de 8%
(punctul D). În al patrulea an, pentru menţinerea ratei şomajului la 3%, este
nevoie de o rată de creştere a PIB nominal de 11%.
294 Macroeconomie

Figura 24.5 Efectele continuării politicii expansioniste

14
Curba Phillips
Ph pe termen lung
12
E

Rata anuală a inflaţiei (%)


10
Ph
D
8

Ph
6
C
Ph
4

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală Rata şomajului (%)
a şomajului

Generalizare

⇒ Iniţial, reducerea şomajului sub nivelul natural prin adoptarea unor


politici expansioniste care accelerează creşterea economică generează
o rată moderată a inflaţiei;

⇒ Pe măsură ce indivizii îşi ajustează anticipaţiile la efectele


inflaţioniste ale politicii expansioniste, compromisul între inflaţie şi
şomaj devine din ce în ce mai nefavorabil.

⇒ Rata şomajului poate fi menţinută sub nivelul natural pentru mai


mult timp numai cu costul accelerării inflaţiei, astfel încât rata
efectivă a inflaţiei să fie mai mare decât rata anticipată a inflaţiei.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 295

24.3 RECESIUNEA INFLAŢIONISTĂ ŞI CICLUL STOP-GO

ƒ În anul 1996 au loc din nou alegeri.

9 Grupul albastru a înregistrat ca performanţe negative o rată a


inflaţiei de 11% şi o creştere economică stagnantă, iar ca
performanţe bune – o rată mică a şomajului.

9 Grupul gri promite că va diminua inflaţia şi, astfel, câştigă


alegerile. Pentru anul 1997, noul guvern stabileşte o ţintă de
creştere a PB nominal de 6% (cu 5% mai puţin decât în anul
precedent).

Efectele dezinflaţiei

Figure 24.6 Recesiunea inflaţionistă

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 F pe termen lung
12 E
Rata anuală a inflaţiei (%)

10
Ph3
D
8

Ph2
6
C
Ph1
4

2 B

A
0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului
296 Macroeconomie

Dacă rata de creştere de 11% a PIB nominal din anul 4 este redusă la 6% în
anul 5, rezultatul este o recesiune inflaţionistă. În anul 5, curba Phillips
continuă să se deplaseze în sus (de la Ph4 la Ph5), datorită inflaţiei efective
din anul 4. Şomajul creşte cu două puncte procentuale şi rezultă o creştere
de – 6% a PIB real. Cu o asemenea rată negativă mare de creştere a PIB
real, rata inflaţiei trebuie să crească la 12% pentru a atinge ţinta de creştere
de 6% a PIB nominal.

Pentru anul 1998, guvernul stabileşte ca ţintă reducerea inflaţiei la 10%.

Figura 24.7 Dezinflaţia

14
Ph5 Ph6 Curba Phillips
Ph4 F pe termen lung
12 E
G
10
Rata anuală a inflaţiei (%)

Ph3
D
8

Ph2
6
C
Ph1
4

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului

În anul 6, pentru a scădea rata inflaţiei la 10%, rata de creştere a PIB


nominal trebuie diminuată în continuare. Cum inflaţia efectivă în anul 5 a
fost 12%, în anul 6 curba Phillips se va deplasa în sus (Ph6). Pentru ca
economia să ajungă în punctul G pe curba Ph6 la o rată a inflaţiei de 10%,
şomajul trebuie să crească cu trei puncte procentuale. Creşterea şomajului
determină o creştere de –9% a PIB real. Prin urmare, pentru ca rata inflaţiei
să ajungă la 10% în anul 6, PIB nominal trebuie să crească cu numai 1%.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 297

⇒ După anul 1998, anticipaţiile inflaţioniste ale publicului au fost


temperate.

ƒ Pentru anul 1999, rata anticipată a inflaţiei scade la 10% (nivelul


înregistrat în anul precedent), iar curba Phillips pentru anul 7 se
deplasează în poziţia PH7.

9 Rata inflaţiei poate fi redusă cu încă două puncte


procentuale dacă economia se deplasează din punctul G în
punctul H;

9 Va rezulta o creştere cu 8% a PIB nominal.

ƒ În anul 2000, inflaţia poate fi redusă cu încă două puncte


procentuale, dacă economia se deplasează din punctul H în punctul I.

Figura 24.8 Continuarea dezinflaţiei

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 Ph7 F pe termen lung
12
E
Rata anuală a inflaţiei (%)

10 G
Ph3
D Ph6
8 H

Ph2
6 I
C
Ph1
4
Ph8

2 B

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală
Rata şomajului (%)
a şomajului
298 Macroeconomie

Inflaţia poate fi redusă în fiecare an prin menţinerea şomajului peste rata


naturală. În fiecare an, curba Phillips pe termen scurt se deplasează în jos,
pe măsură ce rata anticipată a inflaţiei scade. În principiu, reducerea inflaţiei
poate continua până cînd economia atinge din nou punctul A.

⇒ Politica de reducere a inflaţiei adoptată de grupul gri este imaginea


în oglindă a politicii de accelerare a inflaţiei promovată de grupul
albastru.

Reluarea creşterii inflaţiei

Politica guvernului poate deveni din nou expansionistă, pe fondul anticipaţiilor


inflaţioniste în scădere.

Figura 24.9 Reluarea inflaţiei

14
Ph5 Curba Phillips
Ph4 Ph7 F pe termen lung
12
E
G
Rata anuală a inflaţiei (%)

10
Ph3
D Ph6
8 H
J
Ph2
6 I
C
Ph1
4
Ph8

2 B Ph9

0 2 4 6 8 10 12 14
Rata naturală Rata şomajului (%)
a şomajului
Modelul acceleraţionist al inflaţiei 299

Dacă după perioada de dezinflaţie rata de creştere a PIB nominal este mărită
din nou, rezultatul va fi scăderea ratei şomajului şi o creştere mică a
inflaţiei. De exemplu, mărirea ratei de creştere a PIB nominal de la 6%, în
anul 8, la 16% în anul 9, deplasează economia din punctul I în punctul J.
Curba Phillips pentru anul 9 este Ph9.
301

BIBLIOGRAFIE

1. DOLAN, E. G.; Economics, fifth edition, The Dryden Press,


LINDSEY, D. New York, 1988

2. FRANK, R. H.; Principles of Economics, McGraw Hill, New


BERNANKE, B. S. York, 2001

3. FUDULU, P. Microeconomie, Editura Hiroyuky, Braşov,


1995

4. MANKIW, G. N. The Principles of Economics, second edition,


Harcourt and Brace, New York, 2002

* * * Catedra de Economie şi Politici Economice,


ASE Economie, ediţia a V-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2003