Sunteți pe pagina 1din 4

BOTSWANA

Introducere
Botswana, numele official, Republica Botswana este o ţară din partea de sud a Africii. Fost protectorat
britanic Bechuanaland, Botswana şi-a adoptat denumirea după obţinerea dependenţei faţă de coroana britanică
la 30 septembrie 1966. Numele ţării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana. Botswana are o suprafaţă de
581, 730 km pătraţi. Aceasta se situează pe poziţia 48 între cele mai întinse state ale lumii. Ţara este dominată
de deşertul Kalahari, care acoperă până la 70% din suprafaţa terestră. Botswana este o ţară cu o populaţie de 2
461 881 de locuitori. Economia este legată foarte mult de cea a Africii de Sud şi se bazează pe minerit (în
special diamante), creşterea vitelor şi turism. Cu o populaţie slabă, ţara protejează unele dintre cele mai mari
zone ale sălbăticiei din Africa. Turismul bazat pe Safari este strict controlat şi reprezintă o sursă importantă de
venit. Botswana este cel mai mare producător de diamante din lume, iar comerţul a transformat-o într-o naţiune
cu venituri medii.

Analiza mediului politic


Botswana este o republică parlamentară. În 1964, Marea Britanie a acceptat propunerile Botswanei de a se
autoguverna democratic. Sediului guvernului a fost mutat în 1965 din Mafikeng în Gabarone. Constituţia din
acelaşi an a adus primele alegeri şi declararea independenţei pe 30 septembrie 1966. Alegerile prezidenţiale au
loc o dată la 5 ani. Preşedintele îndeplineşte funcţia şi de şef al guvernului.
Oameni politici
Ian Khama este actualul preşedinte al ţării. Preluarea fucţiei de preşedinte în 2009 a fost dramatică, urmată
de anunţarea a numeroase fapte ( democraţie, demnitate, dezvoltare, disciplină). Dezvoltarea si disciplina
pareau a fi priorităţile lui Khama.
Seretse Khama a fost unul dintre liderii mişcării de independenţă şi pretendent legitim la conducerea
Ngwato, a fost ales preşedinte pentru două mandate.
Partide politice: Botswana Alliance Movement sau BAM
Botswana Congress Party sau BCP
Botswana Democratic Party sau BDP
Botswana National Front sau BNF
New Democratic Front sau NDF
Sistemul de partide a fost dominat de Partidul Democrat din Botswana, care nu a pierdut niciodată puterea de
la independenţă.
Un număr mare de partide minore şi-au unit forţele în 1999 pentru a crea BAM, dar nu au câştigat scaune
parlamentare.
Corupţia
Corupţia este un risc moderat în Botswana. Aceasta este considerată a fi cea mai puţin coruptă ţară de pe
continentul african, iar nivelul scăzut al corupţiei nu reprezintă un risc pentru companii. Cu toate acestea
nepotismul si patronatul afectează sectorul guvernamental, ceea ce face din corupţie un risc foarte mare pentru

1
licitaţiile publice. Codul Penal si Legea privind corupţia şi criminalitatea economică incriminează mita activă
şi pasivă în sectorul public şi privat. Pedepsele maxime includ închisoare de până la zece ani.
În 1998, când Transparency International a agregat primul index de percepţie a corupţiei din estimările pe
ţară care existau până atunci, Botswana, o mică ţară subsahariană, fără acces la mare şi cu o populaţie de
aproximativ două milioane de persoane, s-a plasat în faţa Japonie si Belgiei şi cam la acelaşi nivel cu Spania.
În 2016 a ieşit mai bine decât Italia, Spania şi Grecia, fiind locul 35 în topul celor mai puţin corupte naţiuni.
În ciuda reputaţiei bune pe care o are în străinătate, Botswana se confruntă cu anumite provocări în ceea ce
priveşte corupţia. Lipsa de transparenţă, reţelele de patronaj profund înrădăcinate, conflictele de interese
împreună cu preocupările privind independenţa judiciară, continuă să estompeze progresele înregistrate.
Companii notabile cu sediul principal în Botswana:
Bank of Botswana - Financial
BancABC - Financial
Botswana Stock Exchange - Financial
Botswana Telecomunications Corporation – Telecomunications
Botswana TV – Consumer services
Air Botswana – Consumer services
The Voice – Consumer services
Debswana – Basic materials
Mack Air – Consumr srvices.

Protecţia drepturilor de proprietate

Subcomponent al Indexului Libertăţii Economice, indecele drepturilor de proprietate măsoară gradul în care
legile unei ţări protejează drepturile de proprietate privată şi gradul în care guvernul său aplică aceste legi.

Indicele drepturilor de proprietate din Botswana.

Sursa: GlobalPropertyGuide.
Mediul social

2
Botswana este o naţiune cu aproximativ două milioane de locuitori. Populaţia este împărţită în mai multe
grupuri etnice. Principalele grupuri etnice sunt reprezentate de Tswana – constituie 79% din populaţia
Botswanei. Acest grup de indigeni vorbesc limba tswana, cunoscută şi sub numele de limba setswana. Alte
grupuri etnice sunt reprezentate de Kalanga (11%) din populaţia din Botswana, Basarwa (3%), restul de 7%
constă din alte popoare.
Grupuri etnice din Botswana

Grupuri etnice
7%
3%
11%

79%

Tswana Kalanga Basarwa Alte popoare

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor preluate Study.com, 2019


Religie
Aproximativ jumătate din populaţia ţării este creştină. Creştinismul a fost introdus în timpul perioadei
coloniale de misionari din sud cum ar fi David Livingstone. Unele practici religioase şi medicale indigene, în
special respectul pentru strămoşii patriarhali, au fost asimilate în cadrul credinţelor creştine populare.
Demografie
Compoziţia de vârstă şi sex a ţării este ponderată de o populaţie din ce în ce mai tânără. Aproximativ o treime
sunt mai mici de 15 ani, iar o ată treime are între 15-29 de ani. Speranţa de viaţă a scăzut dramatic în ultimele
două decenii, în mare parte din cauza raspândirii HIV care a afectat aproximativ o pătrime din populaţia adultă.
Defalcarea vârstei în Botswana, 2017

Sursa: Encyclopaedia Britannica.


3
Inegalitatea socială
Botswana care a fost apreciată ca un „miracol economic”, este, potrivit celor mai recente cifre ale Băncii
Mondiale, a treia ţară cea mai inegală din lume, cu un indice Gini de 60.5. „Aproape unul sau doi africani
supravieţuisc cu 1,25 dolari pe zi sau mai puţini, iar continentul găzduieşte 6 din cele 10 cele mai inegale ţări
ae lumii”. Indicele Gini care masoară inegalitatea veniturilor sau a bogăţiei a fost elaborat de statisticianul
italian Corrado Gini în 1912. Un idice Gini de 0 reprezintă egalitatea perfectă, în timp ce un indice de 100
implică o inegalitate perfectă. Raportul Băncii Mondiale arată că, Africa de Sud rămane epicentrul global al
inegalităţii veniturilor, iar Botswana păstrează un scor puternic negativ. Cele mai inegabile 10 ţări din lume
sunt: Africa de Sud (65%), Namibia (61,3%), Botswana (60,5%), Zambia (57,5%), Honduras (54,4%),
Republica Centrafricană (56,3%), Lesoto (54,2%), Columbia (53,2%), Brazilia (52,7%), Guatemala (52,4%).
În cazul Botswana, cei mai bogaţi 20% din populaţie deţin o pondere de 65% din venitul naţional, în timp ce
cei mai săraci 20% deţin o cotă de venit de 2,8%.