Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Procesul de învâțare începe cu mult înainte de a fi înscriși la școală și se termină mult după ce
am absolvit cursurile unei universități. În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor
influenţe educative multiple, care pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme
variate. Unele acţionează spontan, incidental, altele au un caracter organizat, sistematizat, provenite
din partea şcolii sau a altor instituţii extraşcolare. Conform lui Smith și Tight, educația este divizată
astfel:
3. Educația informală (difuză) - procesul de lungă durată în cadrul căruia fiecare individ
dobândește atittudini, valori, abilități și cunoștiințe bazate pe experințele din viața de zi cu zi. În plus
în cadrul educației informale un rol important îl au resursele și mediul înconjurător al fiecărei persoane
( familie, vecini, locul de muncă, cărți, mass-media etc.
Educația formală. Termenul formal provine din latinescul formalis, semnificând organizat,
oficial. Plecând de la definiția oferită mai sus, putem extrage caracteristicile cele mai importante ale
educației formale.
A treia caracteristică este că educaţia formală este puternic expusă şi infuzată de exigenţele
suprapuse ale comandamentelor sociale şi uneori politice. Ea este dimensionată prin politici explicite
ale celor care se află la putere la un moment dat. Formalul răspunde unei comenzi sociale, fie de
asigurare a transmiterii zestrei istorice şi culturale, fie în vederea formării profesionale. Educaţia
formală este încredinţată unor educatori formaţi ca specialişti şi ca pedagogi şi metodişti ai predării
disciplinelor de învăţământ.
Acest tip de educaţie, serveşte unei varietăţi mari de cerinţe de învăţare la tineri şi adulţi are în
vedere: educaţia “complementară” (paralelă cu şcoala şi adresându-se elevilor), educaţia
“suplimentară” (pentru cei care şi-au înterupt prematur studiile) și educaţia de “substituţie” (pentru
cei analfabeţi).
O altă caracteristică a acestui tip de educație este caracterul opțional. Fiecare poate alege
activitatea pe care dorește să o întreprătrundă. Aceste activități, aduc la rândul lor aportul propriu
în dezvoltarea personalității individului. Adițional, educația nonformală este mai flexibilă,
comparative cu educația formală, fiind posibilă adoptarea unor programe deschise spre
interdisciplinalitate și educație permanentă.
Nu în ultimul rând, dacă în cadrul educației formale evaluarea joacă un rol extrem de
important, același lucru nu se poate spune și în contextual educației nonformale. Altfel spus,
elevul, în lipsa unei evaluări nu poate oferi o validare imediată a cunoștiințelor /abilităților
dobândite precum nici nu poate oferi o calificare oficială a competențelor ( De Landsheeree,
1992, p.566)
Obiectivele pedagogice specifice educatiei nonformale completeaza resusrsele educatiei
formale la nivelul unor coordonate “de vocatie “ (De Landsheere,1992, p.566, 567) : sprijinirea
elevilor, studentilor adultilor etc. cu sanse speciale/minime-maxime, de reusita scolara,
profesionala etc.; stimularea dezvoltarii personalitatii elevilor, studentilor etc. si a comunitatii
educative locale, la niveluri de performanta si de competenta superioara, relevante in plan
intelectula, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvata a strategiilor de proiectare-
realizare a actiunilor (de formare si perfectionare profesionala; de oreganizare a timpului liber;
de alfabetizare functionala a grupurilor sociale defavorizate).
- lecţii tematice sau lecţii cu deschidere spre informaţia obţinută de elevi in cadrul
informal
- ore de filosofie, când ele au deschidere spre problematica lumii contemporane şi a vieţii
- unele activitaţi extraşcolare (cercuri, excursii didactice) pot servi aceluiaşi scop.
Coordonarea şi relaţionarea celor trei tipuri de educaţie – formală, nonformală şi informală –
constituie o problemă complexă, dacă ţinem seama de faptul că exigenţele nonformale ale
elevilor nu sunt întotdeauna cunoscute şi valorizate în şcoală.
În acelaşi timp se pot invoca mai multe raţiuni pentru o intergrare a celor trei modalităţi:
- o mai mare sensibilitate la situaţii de blocaj care cer noi abordări si rezolvări
- conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au în vedere educaţia.
Dar se pot reţine, simultan, şi unele raţiuni contrare acestei integrări posibile dintre
educaţia formală, nonformală şi informală, atunci când:
- este urmărită menţinerea unei disjuncţii între inteligenţa abstractă şi inteligenţa corectă
(scop care, cel puţin teoretic, poate fi admis).
- în perspectiva structurilor orizontale, locale sau participative, care asigură articularea
între diferiţi intervenienţi socio-culturali
- la nivelul reţelelor, cum ar fi centrele de sprijin dintr-o anumită zonă, facilitând
conlucrarea dintre mai mulţi factori grupali sau individuali.
Cert este că toate cele trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul câmp de acţiune şi
funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această articulare
conducând la întărirea lor reciprocă şi la eficientizarea demersului educativ. Cele trei forme se
sprijină şi se condiţionează reciproc. Trebuie recunoscut, totuşi, că, sub aspectul succesivităţii în
timp şi al consecinţelor, educaţia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităţii
ei pentru individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză. De amploarea şi profunzimea
educaţiei formale depinde calitatea coordonării şi integrării influenţelor nonformale şi informale.
Că la un moment dat ponderea educaţiei se poate deplasa în favoarea nonformalului sau a
informalului, este adevarat. Depinde când, cu ce se pleacă mai departe şi ce reuşeşte individul să
(mai) facă în continuare.
Din punctul meu de vedere relaţia dintre educaţia formală, nonformală şi informală se
caracterizează prin complementaritate, deoarece se completează reciproc şi conduc la un rezultat
favorabil pentru elev.
BIBLIOGRAFIE
5. https://books.google.ro/books?
id=icsxBwAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=formal+education,
+informal+education+and+nonformal&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwjA5Kqm2IrpAhWE6q
YKHfz4A54Q6AEIKDAA#v=onepage&q=formal%20education%2C%20informal
%20education%20and%20nonformal&f=false
6. Coombs, W.W. and M. Ahmed. 1974: How Non – Formal Education can help.
Baltimore and London. The Johns Hopkin University Press. Pp. 13-34.
7. Educatia la frontiera dintre milenii - George Vaideanu (coord.), editura Politica, anul 1988.
Politica.
8.
Putem însă să trasăm delimitări clare între aceste tipuri de educație? Cunoștiințele formale și
educație formală ar fi diferite dacă elemente ale educației non-formale nu ar fi fost integrate.
Așadar, putem să conchidem că nici una din cele trei tipuri de educație nu poate exista fără
celelalte.