Tipuri morfologice şi structurale de frunze (paralelă între dicotiledonate şi monocotiledonate)

Frunza este organul vegetativ, ce se formează din mugurii vegetativi sau micşti, împreună cu o axă care
le poartă, formând lăstarul. Este monosimetrică, excepţie la unele specii, asimetrică (ulm, begonie), cu
structură dorsi-ventrală, cu rol în fotosinteză, transpiraţie şi respiraţie. Are o creştere limitată, durată de
viaţă scurtă, excepţie la majoritatea gimnospermelor şi la unele dicotiledonate cu frunze persistente, la
care trăiesc câţiva ani. []

La majoritatea dicotiledonatelor, stomatele sunt prezente numai în epiderma inferioară a frunzei, frunza
fiind hipostomatică (fag, lemn câinesc, viţa-de-vie ş.a.), iar la majoritatea gimnospermelor,
monocotiledonatelor şi unele dicotiledonate, stomatele pot fi prezente atât în epiderma inferioară, cât
şi în epiderma superioară, frunza fiind amfistomatică.

La monocotiledonate, din segmentul inferior se formează numai teaca, iar din cel superior limbul, între
teacă şi limb existând un meristem intercalar, ce determină alungirea limbului. Frunza rămâne îngustă
datorită lipsei unor zone de creştere laterală. La dicotiledonate, zona de creştere terminală determină
formarea nervurii şi a unei zone laterale meristematice, care contribuie la creşterea în lăţime a limbului.
Creşterea în grosime a limbului se datorează unui meristem ventral ce apare sub epiderma superioară.
Segmentarea limbului foliar se realizează datorită activităţii inegale a zonei laterale meristematice.

Nervaţiunea frunzei Limbul frunzei este străbătut de nervuri, ce reprezintă totalitatea fasciculelor
conducătoare, care pătrund din tulpină. Modul în care acestea se dispun în limb, formează nervaţiunea
frunzei. Nervaţiunea frunzei reprezintă un criteriu important de recunoaştere a plantelor.

Nervaţiunile penată şi palmată sunt specifice plantelor din clasa dicotiledonate.

Nervaţiunile paralelă şi arcuată sunt specifice plantelor din clasa monocotiledonate (excepţie la corn).

Tipuri de frunze în dezvoltarea ontogenetică În dezvoltarea plantelor, de la germinaţie şi până la

înflorire, apar următoarele frunze: cotiledoane, catafile, nomofile şi hipsofile. Cotiledoanele sunt primele
frunze ale plantei, ce iau naştere din embrionul seminţei. Numărul cotiledoanelor variază în funcţie de
grupul de plante: 2-15 la gimnosperme; 2 la dicotiledonate; 1 la monocotiledonate, iar la plantele
parazite, semiparazite şi orhidee, cotiledoanele lipsesc. În timpul germinaţiei seminţei, cotiledoanele pot
ieşi la suprafaţa solului, germinaţia fiind epigee (la fasole, măr, păr, tei, fag ş.a) sau rămân în sol,
germinaţia fiind hipogee (la mazăre, stejar, nuc, monocotiledonate ş.a).