UNIVERSITATEA ………………….

BUCUREȘTI

FACULTATEA …………..

DISCIPLINA:

Student

………………….

București 2020

1
 Cuprins

1. Introducere……………………………………………………………….3
2. Ecosistemul acvatic………………………………………………………3 
3. Bioindicator……………………………………………………………….3
4. Estimarea calitatii apei pe baza bioindicatorilor……………………….5
5. Indicatori microbieni……………………………………………………..8
6. Organisme indicatoare…………………………………………………...9
7. Cconcluzii………………………………………………………………...11
8. Bibliografie……………………………………………………………….12

2
 Utilizarea bioindicatorilor in estimarea calitatii apei
1. Introducere

Calitatea apei şi modificările datorate diverselor forme de poluare influentează compoziţia

biocenozelor acvatice (tip şi număr de organisme), iar acestea pot reprezenta un mijloc de a
diagnostica calitatea apei.

2. Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de mediul

acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite mărimi, de la mări până la iazuri mici.
Ecosistemele acvatice sunt clasificate în:

 ecosisteme acvatice cu apă dulce (lacuri, iazuri);

 ecosisteme acvatice cu apă sărată (mări).

Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatică.

Ecosistemul acvatic îndeplinește multe funcții de mediu importante. De
exemplu, reciclează substanțele nutritive, purifică apa, atenuează inundațiile, reîncarcă apa
subterană și oferă habitate pentru fauna sălbatică. Ecosistemele acvatice sunt, de asemenea,
utilizate pentru recreerea oamenilor și sunt foarte importante pentru industria turismului, în
special în regiunile de coastă.
Sănătatea unui ecosistem acvatic este degradată atunci când capacitatea ecosistemului de
a absorbi un stres a fost depășită. Un accent asupra unui ecosistem acvatic poate fi rezultatul
unor modificări fizice, chimice sau biologice ale mediului. Modificările fizice includ
modificările temperaturii apei, debitul de apă și disponibilitatea luminii. Modificările chimice
includ modificări ale ratelor de încărcare a nutrienților biostimulatori, a materialelor
consumatoare de oxigen și a toxinelor.
3. Bioindicator - termen utilizat pentru organisme sau asociaţii de organisme care
răspund la modificările survenite într-un ecosistem - degradarea sau poluarea unui ecosistem
prin modificări ale funcţiilor vitale sau care acumulează poluanţi.
Bioindicatorii sunt specii, populații sau ansambluri de specii, care datorită variabilității
lor (biochimice,fiziologice,etologice sau ecologice), permit caracterizarea stării unui ecosistem și
pun în evidență, cât mai precoce posibil, modificările naturale sau antropice ale acestuia (Blandin
a 1986 citat de Lucău,1997).

Tipuri de bioindicatori
 Bioindicatori de acumulare
–stochează poluanţii fără a manifesta modificări metabolice
–indicatorii acumulativi sunt adesea consideraţi biomonitori
 Bioindicatori de răspuns
–reacţionează prin modificări celulare sau simptome vizibile chiar şi la cantităţi mici de
substanţă.

3
Definiţia termenului de bioindicator acoperă trei niveluri de organizare
•Celular şi tisular > BIOMARKERI
•Organismic
•Populaţional (biocenotic).

Biomarkeri
•La nivel celular şi tisular apar modificări
– de structură şi funcţionalitate
– de compoziţie, concentraţie, modificări de activitate la nivelul unor substanţe (biomarkeri
biochimici)

Principalele metode de detectare a toxicităţii prin utilizarea biomarkerilor

 inducerea de către poluanţii organici a mono-oxigenazelor legate la citocromul P450
 inducerea metalotioneinelor de către metale
 inducerea enzimelor de conjugare de fază
 inducerea enzimelor de stres oxidativ
 inducerea proteinelor de stres
 activitatea ATP-azei Na/K dependentă
 disfuncţionalităţi în sinteza hemului şi a porfirinelor
 detectarea modificărilor la nivelul ADN (genotoxicitate)

Bioindicatorii individuali
 Sunt specii caracteristice pentru fiecare tip de ecosistem şi/sau pentru fiecare tip de
modificare
 Sunt urmăriţi următorii parametri
– vitalitatea
– viabilitatea
– creşterea
– activitatea reproductive.

Indicatori biocenotici - se bazează pe structura populaţiilor şi comunităţilor

Se urmăreşte
– prezenţa/absenţa anumitor specii
– diversitatea taxonomică
– frecvenţă
– abundenţă
– indicatori biocenotici.

Motivaţia utilizării bioindicatorilor

 determinarea directă a efectelor biologice

4
  determinarea efectelor sinergice sau antagoniste ale unor poluanţi multipli asupra unui
organism
 recunoaşterea rapidă a efectului pe care poluantul îl are asupra organismelor, inclusiv
omul
 cost relativ redus comparativ cu alte metode.

Ideea speciilor bioindicatoare este vehiculată încă din secolul trecut. Pe măsura apariției
preocupărilor legate de diferite tipuri de degradare a ecosistemelor acvatice, s-a căutat
identificarea unor bioindicatori care să ofere informații legate de stabilitatea ecosistemelor,
menținerea biodiversității,etc.
În ceea ce privește indicatorii poluării aceștia sunt de 2 tipuri:
 specii sensibile care indica prezența unui poluant prin apariția unor leziuni sau
malformații și
 specii acumulatoare ,care concentrează poluantul în corpul lor.
Mai există și o altă categorie, și anume specii care proliferează și devin abundente în
zonele poluate.Unele animale pot supraviețui doar în apa curată, altele pot suporta ape puțin
încărcate și unele chiar pot rezista în ape puternic poluate.
Oxigenul este un parametru foarte important ce influențează tipul de organisme ce pot fi
găsite într-un râu.Toate organismele au nevoie de oxigen, dar fiecare specie are propriile sale
necesități:unele au necesități mai mari,de exemplu specii care trăiesc în torente, altele folosesc
concentrații mici.Dacă concentrația de oxigen din râu scade, majoritatea speciilor sensibile vor
dispărea iar speciile iubitoare de concentrații mici vor cunoaște o dezvoltare mai mare. În apele
puternic poluate, caracterizate prin carențe mari de oxigen sau neoxigenate, nici un organism nu
poate fi găsit.Aceste concluzii au dus la un sistem de indicatori biologici ai rîurilor, sistemul
saprob al poluării(,,sapros,,=putrefacție).

4. Estimarea calitatii apei pe baza bioindicatorilor

Astfel, pentru supravegherea calităţii apelor izvoarelor de munte din ecosisteme

forestiere, în Statele Unite este utilizat ca bioindicator sturzul de apă (Seiurus motacilla L). El a
fost ales ca bioindicator pentru stabilitatea ecosistemelor forestiere care adăpostesc izvoare,
pentru stabilirea măsurilor prioritare de conservare a acestor ecosisteme şi stabilirea unor
obiective pentru reconstrucţia ecologică, acolo unde este cazul (ecosistemele respective fiind
afectate de fragmentarea suprafeţelor forestiere şi de acidificarea apelor datorită tehnicilor de
drenare miniere). Sturzul de apă a fost selectat ca bioindicator deoarece este legat atât de
calitatea apelor de munte, cât şi de suprafeţe întinse de pădure matură (Brooks et al., 2000).
Analiza hidrobiologică constă în inventarierea microscopică a fito şi zooplanctonului,
organisme din masa apei, precum şi analiza organismelor bentonice (situate pe fundul apei) şi a
perifitonului (organisme fixate pe diferite suporturi), din probele de apă prelevate . Stabilirea
gradului de curăţenie, sau poluare a unui râu sau lac se face prin compararea organismelor
existente cu tabele standard cuprinzând grupe faunistice şi număr de unităţi sistematice de
organisme indicatoare de apă curată sau murdară.

Analiza bacteriologică. Apa destinată utilizării de către om trebuie să fie cât mai puţin
contaminată de bacterii sau viruşi patogeni, această regulă fiind foarte strictă dacă apa este
destinată consumului potabil sau este folosită în industria alimentară; în acest caz, ea trebuie să

5
fie complet lipsită de germeni patogeni. Pe de altă parte, cantitatea mare de apă folosită în mod
centralizat de populaţie prezintă pericolul că în condiţiile poluării, apa să constituie un factor
important de îmbolnăvire. Bolile răspândite prin apă pot cuprinde, în general, un număr mare de
persoane, îmbrăcând caracterul unor boli cu extindere în masă. În analiza bacteriologică a apei au
fost adoptaţi ca indicatori bacteriologici numărul total de germeni şi determinarea bacilului coli.
Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-chimice şi biologice, variind de la o
regiune la alta în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor strabătute, de timpul de contact,
de temperatură şi de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se pot evidenţia anumite
caracteristici comune, după cum rezultă din cele de mai jos.

Apa de râu. Cursurile de apă, (râuri şi afluenţi), sunt caracterizate, în general, printr-o
mineralizare mai scăzută, suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este
formată din dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală
este, în general, sub 15 grade, fiind formată în cea mai mare parte din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8 -
7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturaţie între 65 - 95% şi
bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l
Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii în
suspensie şi substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile meteorologice
şi climatice. Acestea cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în perioada viiturilor mari
de apă şi la un minim în perioadele de îngheţ. Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a
condus la alterarea calităţii cursurilor de apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori:
substanţe organice greu degradabile, compuşi ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente
(cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide organo-clorurate, detergenţi etc. De asemenea, în
multe cazuri se remarcă impurificări accentuate de natură bacteriologică. O particularitate
caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare datorată unor serii de procese
naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă.

Apa de lac. Lacurile, formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs
de apă, prezintă modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită
stagnării apei un anumit timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare (vara şi
iarna) şi destratificare (primavara şi toamna), termică şi minerală. Stagnarea apei în lac conduce
la o decantare naturală a materiilor în suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi mai puţin
sensibilă la condiţiile meteorologice. Stratificarea termică, combinată la lacurile adânci şi cu o
stratificare minerală, conduce, în perioada de vară şi toamnă, la excluderea aproape completă a
circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea concentraţiei oxigenului
dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă, având drept efect creşterea
conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor şi,uneori, apariţia hidrogenului
sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare termică şi minerală (primavara şi
toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o uniformizare calitativă a apei lacului,
conducând la îmbogăţirea cu substanţe organice şi nutrienţi a apei din zona fotică. Conţinutul de
substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu insolarea puternică, conduce la posibilitatea
dezvoltării unei biomase fito şi zooplanctonice apreciabile. Din cele prezentate mai sus rezultă că
apa lacurilor se caracterizează, în general, printr-un conţinut mai ridicat în substanţe
organice,nutrienţi şi biomasa planctonică, ce pot avea repercusiuni şi asupra unor indicatori
organoleptici şi fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH.

6
 Apa subterană Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai
ridicată, conţinutul în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din
dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este cuprinsă
între 10-20 grade germane şi este formată, în cea mai mare parte, din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH = 6,5 -
7. Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind foarte
scăzut sub 3 mg O2/l. În funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele surse
subterane conţin cantităţi însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai
azotului etc.
Compoziţia calitativa şi cantitativă a comunitaţilor algale este utilizată in studiile
referitoare la efectele impactului antropic asupra ecosistemelor acvatice lentice şi lotice. Algele
prin prezenţa lor sunt indicatori fini foarte sensibili la modificarile caracteristicilor
fizico+chimice ale apei sub influenţa diverselor noxe de natură fizică, chimică sau biologică.
Modul de manifestare la acţiunea poluantului este foarte diferită în funcţie de tipul poluantului,
intensitatea şi durata lui de acţiune, precum şi de prezenţa unor fenomene de sinergism sau
potenţializare.
Datorită deversărilor de ape uzate industriale, agricole şi menajere pot apărea modificări în
cadrul comunităţilor de alge manifestate prin creşterea sau scăderea diversităţii algale, dispariţia
unor specii sensibile la concentrţii ridicate ale poluantului sau dezvoltarea unor populaţii
supradimensionale în cazul speciilor tolerante.
Tot aici putem menţiona şi faptul că în cazul deversărilor periodice de ape uzate, mai ales
industriale din lacurile de decantare şi sedimentare, speciile tolerante sau cele adaptate se pot
dezvolta excesiv. Multe alge, în cazul poluării organice pot trece de la nutriţia autotrofă la cea
heterotrofă (mixotrofă).
Comunitaţile algale bentonice epipelice , epilitice sau epifite sunt utilizate în cadrul proceselor de
biomonitoring al râurilor în multe ţări (Safanova 1996, Bukhtiyorova 1999, Peterfi, Momeu 1985
). În general se observa modificarea treptată a structurii cantitative şi calitative relative a
comunitatilor de diatomee dinspre partea superioara a cursului de apă spre cea inferioara. În
puncte situate mai sus apar specii de ape curate şi repezi de munte ca Diatoma anceps.
Unul dintre multe aspecte ale efectului activităţilor umane asupra mediului natural este
saprobizarea apelor ca rezultat al poluării menajere, agricole şi industriale. În sistemul calităţii
apelor Sladecek spunea că „ baza unei evaluări biologice a calităţii apelor de suprafaţă este cât
mai complet posibilă determi- nând speciile de organisme care compun comunităţile, aprecierea
lor din punct de vedere cantitativ şi cunoaşterea ecologiei lor”. Aşa numitul sistem al saprobiilor
a fost elaborat de Kolkwity şi Marson (1908, 1909) şi cuprinde un nr. de specii care
caracterizează diferite grade de incărcare a apei cu materii organice. La baza lui stă însuşirea
unor organisme de a se dezvolta în ape cu materii aflate în diferite stadii de descompunere.
Prezenţa unor organisme în zonele foarte poluate se explică prin toleranţa lor faţă de aceste
condiţii, iar prezenţa altora doar în apele curate, prin sensibilitatea lor faţă de mediul poluat. În
sistemul saprobiilor sunt utilizaţi, ca indicatori ai calităţii apei, ambele categorii de organisme.

5. Indicatori microbieni

Microorganismele

7
• prezente în toate tipurile de mediu
•rol important în funcțiile ecosistemelor (descompunerea și ciclul nutrienților).
•Prezintă o afinitate pentru concentrația mică a substanţelor datorită masei lor mici şi volumului
mare.
•Datorită contactului cu mediul înconjurător, microbii sunt foarte sensibili şi răspund foarte
repede la contaminare şi la alţi factori de stres ai mediului. Indicatorii microbieni pot servi ca
semnale de alarmă pentru premedita situații critice.
•În solurile contaminate rata de creştere şi biodiversitatea microorganismelor este scăzută.
•În solurile cu o concentraţie mare de metale grele este afectată şi biomasa, respiraţia şi
mineralizarea. Revenirea la normal a determinat şi reinstalarea comunităților de microorganisme.

Monitorizarea acvatică cu ajutorul moluştelor

•Melcii şi bivalvele sunt singurele două grupe de moluşte care au fost utilizate la scară largă
pentru bioindicaţie şi scopuri de biomonitoring
•Multe grupe de moluşte sunt folosite în interes ecotoxicologic pentru testarea chimicalelor în
laboratoare
•Gastropodele şi bivalvele de apă dulce sau marine sunt folosite intens ca indicatori de acumulare
şi monitori ai efectelor contaminanţilor la nivele diferite de integrare a materiei vii.

Bacteriile întâlnite în apă sunt grupate în: bacterii inofensive (banale) și bacterii
patogene.
Deși bacteriile banale nu produc boli organismului uman, numărul acestora trebuie sa fie limitat
în apa potabilă. Aprecierea calității apei prin stabilirea diagnosticului de potabilitate se realizează
în funcție de idicatorii bacteriologici.
Cauzele contaminării bacteriene a apei sunt: deversarea dejecțiilor în ape curgatoare, defecțiuni
la stațiile de tratare a apei , poluarea cu substanțe organice contaminate.
Stabilirea unor indicatori bacteriologici pentru calitatea apei potabile sau pentru irigații și
stranduri este foarte importantă pentru populație, privind sursa unei potențiale epidemii hidrice.

8
Sunt utilizati ca indicatori bacteriologici: numărul total de germeni și determinarea bacteriei
Escherichia coli (bacilul coli).Pentru determinarea numărului total de germeni se fac
determinări periodice și repeta
te din aceeași zonă.Bacilul indică poluarea apei cu materii fecale (dejecții animale și umane),
fiind un germen ce trăiește în intestinul omului și al animalelori.Dacă este prezent în apă, poate
indica o eventuală contaminare cu germeni patogeni, având valoare de indicator indirect. Acest
bacil este mult
mai rezistent față de germenii patogeni reprezentând eficiența dezinfecției apei.
Algele microscopice şi cianobacteriile (fitoplancton) sunt producătorii primari ai
biomasei ecosistemului acvatic.
 În lacuri şi oceane, fitoplanctonul şi rezidurile celulare sunt descompuse în majoritatea
cazurilor de bacterii.
 Producţia secundară a bacteriilor provine în proporţie de 20% din producţia primară a
fitoplanctonului.
 Energia obţinută sub formă de materie organică de către fitoplancton este reintrodusă în
circuitul de materiei sub formă de proteine din bacterii şi protozoare.

În mediul terestru plantele superioare sunt producătoarele primare a biomasei.

• Carbonul şi energia sunt eliberate în sol prin exudaţie şi reziduurile plantelor.

• În sol bacteriile şi fungii sunt descompunătorii primari a acestei materii organice moarte.
•Microbii sunt sursa de hrană pentru protozoare şi nematode, şi joacă un rol important în ciclul
nutrienţilor.
De ce indicatori microbieni ?
 Sunt prezente în aproape toate tipurile de mediu şi joacă un rol important în lanţul trofic
şi ciclul elementelor: N, C, S, P.
 Datorită interacțiunii și a contactului cu mediul înconjurător, microorganismele sunt
foarte sensibile și răspund rapid la diferite forme de contaminare și alte tipuri de stres
ambiental. Activitatea microbiană reflectă suma tuturor factorilor fizici, chimici și
biologici regularizând descompunerea și transformarea nutrienților
 Biomasă considerabilă și de o biodiversitate ridicată.

6. Organisme indicatoare

Organisme indicatoare pentru fier și mangan:

Au fost identificate specii de bacterii :Leptothrix ochracea,Gallionella ferugineea și altele;
specii de protozoare flagelate precum:Trahelomonas hispida,Antophisa vegetans.
Organisme indicatoare de calciu:
Dintre plante au fost identificate:Potamogeton,Ceratophillum și altele;larve de insecte
acvatice:Peri-coma,Oxiera.
Organisme indicatoare de hidrogen sulfurat.
Sulfobacteriile sunt bacterii care acumulează sulf în celula lor:Beggiatoa alba,Acromantium
oxaliferum; protozoare ciliate:Metopus,Saprodiniu dentatum .

9
 Algele deţin o serie de trăsături care le conferă atributul de buni indicatori biologici ai
calităţii apelor: sunt prezente şi abundente în aproape toate tipurile de habitate acvatice şi
cosmopolite ca distribuţie geografică. Sunt foarte sensibile la modificările de natură fizico-
chimică din apă şi multe specii prezintă cerinţe şi toleranţe ecologice bine definite. Nu par să
aibă preferinţe nete faţă de un anumit tip de substrat. Au un ciclu de dezvoltare scurt şi
colonizează repede noile habitate, astfel încât modificările la nivel de comunităţi prezintă
răspunsuri rapide la schimbările mediului.
Diatomeele sunt utilizate în studiile de saprobitate, care pe lângă caracterul cosmopolit
ubiqvist au o sensibilitate faţă de modificările fizico-chimice ale mediului şi gradului de
încărcare organică. Acestea le-a stabilit statutul de bioindicatori şi sunt utilizate în sistemele de
biomonitoring.
Macronevertebratele acvatice,indicatori biologici ai calității apei.
Nevertebratele acvatice au rol deosebit în biologia apelor.Dintre reprezentanții mai frecventi sunt
:vier-
mii(planaria,tubifex) ,moluste(scoici,melci),crustacei(decapode,amfipode),insecte sau larvele
lor(tricop-
tere,efemenoptere,chironomide).
Școala europeană bazată pe tradiția școlii de limnologie germane,utilizează sistemul
saprobionților, revizuit in 1962 de H.Liebmann care acordă atenție mai mare protozoarelor și
apar alte criterii de clasificare a apelor poluate după conținutul de poluanți.Școala anglo-saxonă-
americană folosește ca indicatori biologici ai apelor poluate,macronevertebratele din motive
practice:
-pot fi observate cu ochiul liber ,pot fi ușor colectate , trăiesc în număr mare, se deplasează pe
distanțe relativ mici și trăiesc intre 3-5 ani,permițând observații a efectului poluării asupra
populației respective.
-fiind adaptate ca o anumită calitate a apei,orice schimbare a mediului are o reacție de răspuns în
structura și dinamica populațiilor;
-au semnificație biologică importantă în biocenoza din care fac parte,alcătuiesc rețelele trofice;
-prezența sau absența lor indică:calitatea generală a apelor, relatia dintre substantele
nutritive(organi-ce-anorganice),schimbarea condițiilor de viață,ca urmare a activității antropice.

Vertebratele-Peștii-bioindicatori ai calității apelor

Există mai multe metode de biomonitorizare acalității apei râurilor,însă cea mai simplă și
necostisitoare,
este monitorizarea biologică bazată pe gradul de sensibilitate al peștilor la poluările existente în
ecosis-
temele acvatice.
Unele specii de pești sunt foarte sensibile la poluare și nu pot supraviețui în apa
degradată;alte-
le sunt mai rezistente(mai puțin sensibile),iar altele sunt tolerante la poluare.

Speciile genului Gobio-exemplu porcușorul-sunt sensibile la poluare,din genul

Rhodeus,boarța
este foarte sensibilă,din genul Neogobius,ciobănașul-este foarte sensibil la poluare fiind o
specie iubi-
toare de apă curată.

10
 Din categoria speciilor mai puțin sensibile la poluare fac
parte:obletele,babușca,roșioara,biba-
nul,șalău.
Din clasa speciilor tolerante fac parte:murgoiul bălțat,zvârluga,carasul argintiu.

CONCLUZII

 Sanatatea sistemului acvatic este deteriorate atunci cand capacitatea de absorbtie a

stresului unui acosistem a fost depasita.
 Gradul de poluare al apei influenteaza foarte mult calitatea acesteia dar si activitatea
organismelor si microorganismelor ce traiesc in mediul acvativ deaceea este foarte
important sa se faca determinari asupra calitatii apei.

Bibliografie:

11
1.Comunitățile algale-bioindicatori ai calității apelor-Internet
2.Aspecte privind utilizarea bioindicatorilorîn supraviețuirea ecosistemelor-Anca Măciucă

12