Sunteți pe pagina 1din 12

Acest nou tratat a Tratatu intrat în vigoare la 1 mai

l de la
1999, la aproximativ doi ani de la adoptarea lui de
către Consiliul European de la Amsterdam la 17

Amster
iunie 1997. El este rodul Conferinței
Interguvernamentale derulate din martie 1996
până în iunie 1997, care
lucrările o dată cu cele dam şi-a început oficial
ale Consiliului European
de la Torino din 29 martie 1996. Revizuirea
TUE si a Tratatului de constituire a Comunității Europene, intrate în vigoare cu
mai puțin de trei ani în urmă, se datora unor evoluții interne care cereau un cadru
comunitar de dezvoltare şi a unor fenomene economice şi politice externe
implicând noi adaptări din partea Uniunii Europene:

- schimbările rapide ale cadrului economic și politic internațioanal;

- globalizarea economiei (,,mondializarea"- conform terminologiei


franceze) şi repercusiunile acesteia asupra forței de muncă şi economiei
comunitare;

- necesitatea creşterii competitivității în paralel cu necesitatea creării de


noi locuri de muncă în Comunitate;

- creşterea intensității terorismului, a criminalității organizate şi a


traficului de droguri;

- presiunea exercitată de fenomenul imigrației ilegale;

- dezechilibrele ecologice și amenințările la adresa sănătății publice;

- procesul de extindere al Uniunii Europene, conceput ca un fenomen


inedit, necesar, dar şi ca o mare necunoscută.

1
Revizuirea TUE şi a Tratatului asupra Comunității Europene prin
Tratatul de la Amsterdam a avut patru mari obiective, care vor fi analizate
succint în continuare:

a) Plasarea problemelor legate de ocuparea forței de muncă şi de


drepturile cetățenilor în centrul activității Uniunii Europene. Conform
Tratatului de la Amsterdam, politica statelor membre ale Uniunii în domeniul
forței de muncă se va înscrie într-o strategie comunitară coordonată, această
politică rămânând în continuare un atribut al fiecărui stat membru, cu obligatia
ca acestea să acționeze permanent pentru creşterea numărului locurilor de muncă
în Comunitate. Situația ocupării forței de muncă în Comunitate va fi examinată
la nivelul Consiliul Uniunii Europene va aproba, cu majoritate calificată, linii
directoare pentru fiecare stat membru ( în baza propunerii Comisiei Europene și
după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic si Social și a
Comitetului Regiunilor).

Prin Tratatul de la Amsterdam se întăreşte acțiunea socială a Uniunii,


însă legislația socială comunitară rămâne încă destul de limitată, chiar dacă
Protocolul social anexă la TUE fusese, între timp, acceptat şi de Marea Britanie,
țară care nu doreşte să se asocieze la politica socială comunitară. Tratatatul de la
Amsterdam acordă noi drepturi fundamentale cetățenilor Uniunii, aceştia având
posibilitatea de a sesiza Curtea de justiție în cazul constatării încălcării, de către
instituțiile europene, a acestor drepturi.

2
În ipoteza constatării de către Consiliul European a încălcării grave și
persistente a drepturilor fundamentale ale cetățenilor de către un stat membru,
acestuia i se pot suspenda unele prerogative, inclusiv în materie de vot. Au fost
întărite protecția sănătății, a securității şi intereselor economice ale
consumatorilor şi s-a garantat dreptul la informație, Tratatul de la Amsterdam
prevăzând că ,,orice cetățean al Uniunii şi orice persoană fizică rezidând într-un
stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European,
Consiliului şi Comisiei.

b) Suprimarea ultimelor constrângeri asupra liberei circulații şi


întărirea securității. Plecându-se de la realitatea că TUE nu reuşise să doteze
Uniunea cu mijloacele necesare pentru asigurarea simultană a liberei circulații în
spațiul comunitar, a controlului frontierelor externe și a luptei împotriva
criminalității organizate - aceasta în principal datorită menținerii metodei
interguvernamentale în toate aceste domenii, Tratatul de la Amsterdam prevede
următoarele:

- cea mai mare parte a cooperării în domeniile JAI (politica de vize,


condițiile acordării permisului de sejur pentru imigranți, procedurile de azil,
regulile de cooperare în materie juridică civilă) va fi supusă regulilor
comunitare. În scopul creării unui ,,spațiu de libertate, securitate si justiție” în
Comunitate, s-a prevăzut o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a
Tratatului (1 mai 1999) în care Consiliul va continua să decidă cu unanimitate.
După această perioadă se vor aplica procedurile comunitare. Vor rămâne în
continuare în cadrul cooperării interguvernamentale cooperarea între poliții șu
alte instituții competente, în special în domeniile terorismului, criminalității
organizate, comerțului cu droguri și arme, crimei impotriva persoanelor și a
copiilor, fraudei si corupției internaționale. Toate aceste aspecte au fost
transferate de pilonul III – JAI în pilonul I;

3
- integrarea Acordului şi Convenției de la Schengen în cadrul
instituțional unic al Uniunii, aplicandu-se principiul ,,cooperării consolidate",
prin care 13 state membre vor constitui ,,spațiul Schengen" și vor coopera în
logica juridică a noului Tratat. Marea Britanie și Irlanda nu sunt vizate şi nu
participă la cooperare, dar pot, în anumite conditii, să se alăture celorlalte state
membre, dacă doresc (opting-in). Aceste două state au dreptul să efectueze
controale asupra persoanelor la trecerea frontierelor lor.

c) Creşterea rolului Uniunii Europene în lumea contemporană. In


contextul creşterii volumului comerțului internațional şi a ponderii Uniunii în
acest comerț a avut loc şi schimbarea structurii exporturilor comunitare, în
care ,,know-how"-ul ocupă un loc tot mai important: de aceea Tratatul de la
Amsterdam prevede extinderea competențelor Uniunii asupra domeniilor cheie
ale proprietății intelectuale şi ale serviciilor.

S-a decis ca şefii de stat sau de guvern să elaboreze, prin consens,


strategii comune care să orienteze acțiunile Uniunii în domeniul PESC
(abținerea unui stat nu va împiedica luarea deciziei, dar acel stat nu va participa
la acțiunea respectivă). În domeniul PESC Uniunea va fi reprezentată de
Președintele Consiliului, care va fi asistat de Secretarul general al Consiliului și
de un înalt reprezentant pentru PESC (,,monsieur PESC", care în acest moment
este Javier Solana). Comisia Europeană este asociată acțiunilor în domeniul
PESC.

A fost decisă crearea unei noi celule, de analiză şi de previziune, care


supraveghea evoluția situației internaționale, va evalua consecințele pentru
Uniune şi va propune măsurile de inițiat de către Consiliu. Celula este formată
din specialişti ai statelor membre, ai Consiliului, Comisiei Europene şi UEO.

4
Considerându-se că misiunile de menținere sau de impunere a păcii și
acțiunile umanitare în zonele de criză au o importantă crucială în lumea
contemporană, acestea au fost înscrise în Tratatul de la Amsterdam, UEO având
responsabilitatea îndeplinirii lor, cu participarea statelor membre care doresc.

d) Crearea unei arhitecturi instituționale mai eficiente a Uniunii


Europe în perspectiva extinderii acesteia. Tratatul de la Amsterdam creşte
considerabil responsabilitatea Parlamentului European în procesul legislativ
comunitar, făcând din procedura de codecizie o regulă aproape generalá. În
cadrul UEM se va păstra procedura de cooperare. Procedura a ormitate va fi
aplicată în următoarele cazuri: sancțiuni propuse de Consiliu împotriva unui stat
membru în cazul violării grave si repetate a drepturilor fundamentale, cererile de
aderare la Uniunea Europeană, anumite acorduri internaționale de importanță
deosbeită, introducerea unei proceduri uniforme de alegere a membrilor
Parlamentului European.

În perspectiva primirii de noi membri în Uniune, Tratatul de la


Amsterdam extinde la mai multe domenii decizia Consiliului în baza majorității
calificate, regula unanimității păstrându-se numai pentru probleme de natură
constituțională şi pentru un ,,nucleu dur" de domenii sensibile, cum ar fi cel al
fiscalității. În aceeași perspectivă se prevede, în Titlul VII, adăugat la Tratatul
asupra Uniunii Europene, posibilitatea ,,cooperării consolidate" (sau cooperare
întărită, termenul in limba franceză fiind ,,coopération renforcée"). Statele care
decid o astfel de cooperare pot face apel la instituțiile, procedurile și
mecanismele comunitare și trebuie să accepte aderarea de noi state membre,
dacă acestea respectă deciziile anterioare luate în cadrul cooperării întărite.

5
Teza cooperării consolidate a fost în atenția majorității analiştilor politici
comunitari şi a responsabililor politici, în special a celora care au acceptat-o ca
pe o cale de progres a integrării europene, indiferent de alăturarea sau nu a
acestei teze la teoria federalizării europene (susținută de Jacques Delors, fost
preşedinte al Comisiei Europene până în 1995). Opiniile s-au forrmat și s-au
exprimat preponderent în cadrul reuniunilor neoficiale ale miniştrilor de externe
comunitari, al seminariilor şi conferințelor Centrului de Studii Politice Europene
de la Bruxelles, al conferințelor organizate de Mişcarea Europeană (Jacques
Delors este, de asemenea, preşedintele organizației ,,Mouvement Européen").

În cadrul reuniunii neoficiale a miniştrilor comunitari de afaceri externe


din 6-7 mai 2000 din insulele Azore s-au manifestat următoarele elemente de
noutate asupra tezei cooperării consolidate:

- refacerea tandemului franco-britanic, în special în perspectiva reformei


tratatelor prevăzută pentru decembrie 2000;

- creșterea frecvenței întălnirilor franco-germane pe temele cooperării


consolidate și a unei Uniuni Europene cu 30 de membri;

- o atitudine mai voluntaristă a Franței, sustinuță de Germania, în


favoarea flexibilizării procedurilor de cooperare consolidată;

- după o perioadă de expectativă, care a determinat si întârzierea


prezentării poziției Germaniei pentru Conferința Interguvernamentală din
decembrie 2000, Joschka Fischer, ministrul german de externe, a prezentat cu
titlu personal, însă cu aprobarea preliminară şi susținerea ulterioară a
cancelarului german, un material de pozitie intitulat ,,De la confederație la
federație – reflecții asupra finalității integrării europene" (prezentat şi la
universitatea Humboldt).

6
Fischer lansează astfel idei ale unei perspective strategice de integrare
europeană pe termen lung, cu obiective deosebit de ambițioase, cum ar fi: atele
din ,,avangardă", implicate în cooperarea consolidată, să încheie un nou Tratat
fundamental, prin care să se constituie o Federație dotată cu un guvern care să o
reprezinte față de Uniune în domeniile cooperării consolidate, cu un parlament şi
cu un preşedinte ales în mod direct; integrarea deplină într-o ,,Federatie
europeană", fară o condiționalitate de acceptare a cooperării consolidate.

Miniştrii de externe Hubert Vedrine (Franța) si Louis (Belgia) primit


favorabil ideile lui J. Fischer, ca si Romano Prodi, preşedintele Comisiei
Europene. În capitalele statelor membre care nu fac parte din avangardă reacțiile
au fost negative, mergând de la scepticism (Londra) si nelinişte (Dublin) până la
respingerea oricărei propuneri de divizare a Europei în grupuri de țări (Helsinki
şi Atena).

În privința reformei instituționale, Consiliul European de la Amsterdam


din 16-17 iunie 1997 a renunțat, practic, la o reformă cuprinzătoare si de
profunzime înaintea începerii negocierilor de aderare, realizându-se numai
compromis între statele mari şi mici în legătură cu reprezentarea în Comisia
Europeană și cu reponderarea votului în Consiliu. Soluția interme ara este
prezentată sub forma unui ,,Protocol asupra instituților în perspectiva lărgirii
Uniunii Europene", anexat la Tratat.

Protocolul prevede pentru perioada largirii până la 20 de membri


inclusiv, ca fiecare stat membru să desemneze un singur comisar, statele mari
pierzând astfel privilegiul actual de a avea doi membri în Comisia Europeană.
Aceleaşi state vor putea însă câştiga alte privilegii prin reponderarea votului în
Consiliu, fie prin realocarea numărului de voturi, fie prin aplicarea dublei
majorități (majoritatea statelor membre şi majoritatea populației comunitare),
,,într-o manieră acceptabilă pentru toate țările membre" (problema fost din nou
abordată în Conferința Interguvernamentală care s-a terminat în decembrie 2000,
7
ale cărei rezultate au fost aprobate de Consiliul European de la Nisa din 7-8
decembrie 2000).

În legătură cu extinderea Uniunii Europene, Consiliul European de la


Amsterdam a reconfirmat concluziile Consiliului European de la Madrid din
1995, potrivit cărora procesul de extindere trebuie să aibă la bază principiul
oportunităților egale. S-a decis ca până la mijlocul lunii iulie 1997, Comisia
Europeană să prezinte avizele asupra cererilor de aderare ale țărilor candidate şi
să comunice implicațiile orizontale ale extinderii asupra politicilor Uniunii,
inclusiv asupra Politicii Agricole Comune (PAC), fondurilor structurale şi
cadrului financiar, începând cu anul 2000 (comunicare cunoscută sub titlul
,,Agenda 2000").

Consiliul European de la Amsterdam a adresat Consiliului Uniunii


invitația de a prezenta Consiliului European de la Luxemburg din decembrie
1997 un raport asupra extinderii Uniunii Europene, angajându-se în acelaşi timp
să adopte toate deciziile necesare pentru declanşarea propriu-zisă a negocierilor
de aderare cât mai curând posibil după decembrie 1997 (eveniment ce a avut loc
în martie 1998, cu ocazia Conferinței Europene de la Londra, convocată de
Preşedinția britanică a Consiliului Uniunii Europene).

După încheierea Consiliului European de la Amsterdam, Preşedintele


Comisiei Europene, Jacques Santer avea să declare agențiilor de presă că ,,au
fost realizate o serie de progrese în reforma Uniunii şi că este necesară
orientarea eforturilor catre etapa urmatoare a procesului de integrare europeană-
extinderea Uniunii; prioritatea Comisiei este prezentarea la 16 iulie 1997 a
avizelor privind cererile de aderare la Uniunea Europeană". În țările membre ale
Uniunii s-au înregistrat cel mai frecvent declarații de nemulțumire față de
progresele de la Amsterdam, iar în țările candidate declarații care salutau decizia
de începere a negocierilor de aderare.

8
A. Extinderea competențelor Uniunii

1. Comunitatea Europeană

În ceea ce privește obiectivele, s-a pus un accent special pe o dezvoltare


echilibrată și sustenabilă și pe un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă. A
fost creat un mecanism de coordonare a politicilor de ocupare a forței de muncă
din statele membre și a fost introdusă posibilitatea de a lua anumite măsuri
comunitare în acest domeniu. Acordul privind politica socială a fost integrat în
Tratatul CE cu câteva îmbunătățiri (eliminarea clauzelor de excludere voluntară
(opt-out)). De atunci, metoda comunitară s-a aplicat într-o serie de domenii
importante, care țineau până atunci de „cel de-al treilea pilon”, cum ar fi azilul,
imigrația, trecerea frontierelor externe, lupta împotriva fraudei, cooperarea
vamală și cooperarea judiciară în materie civilă, precum și unei părți importante
a cooperării „Schengen”, al cărei acquis complet a fost preluat de Uniune și
Comunități.

2. Uniunea Europeană

Colaborarea interguvernamentală în domeniul cooperării judiciare în


materie penală și al cooperării polițienești a fost consolidată prin definirea unor
obiective și sarcini precise, precum și prin crearea unui nou instrument juridic,
analog unei directive. Instrumentele politicii externe și de securitate comună au
fost dezvoltate ulterior, în special prin crearea unui nou instrument, strategia
comună, a unei noi funcții, „Secretarul General al Consiliului responsabil pentru
PESC”, și a unei noi structuri, „Unitatea de planificare a politicilor și de alertă
rapidă”.

9
B. Consolidarea atribuțiilor Parlamentului European

1. Puterea legislativă

În cadrul procedurii de codecizie, care a fost extinsă la 15 temeiuri


juridice existente în Tratatul CE, Parlamentul European și Consiliul deveneau
colegislatori, practic pe poziție de egalitate. Cu singurele excepții referitoare la
politica agricolă și la politica din domeniul concurenței, procedura de codecizie
se aplica tuturor domeniilor în care Consiliul era abilitat să ia decizii cu
majoritate calificată. În patru cazuri, procedura de codecizie se combina cu
necesitatea unei decizii unanime a Consiliului. Celelalte domenii legislative
supuse unanimității nu țineau de codecizie.

2. Puterea de control

În afara votului de aprobare a Comisiei în calitate de colegiu,


Parlamentul European exercita și un vot de aprobare prealabilă a președintelui
desemnat al viitoarei Comisii.

3. Alegerea și statutul deputaților

În ceea ce privește procedura pentru alegerea Parlamentului European


prin vot universal direct, competența Comunității de a adopta principii comune
s-a adăugat competenței existente de a adopta o procedură uniformă. În același
articol, a fost introdus un temei juridic care permitea adoptarea unui statut unic
al deputaților. Cu toate acestea, continua să lipsească o dispoziție care să permită
luarea unor măsuri în vederea dezvoltării partidelor politice la nivel european.

10
C. Cooperări consolidate

Pentru prima dată, tratatele cuprindeau dispoziții generale care


permiteau, în anumite condiții, unui anumit număr de state membre să se
prevaleze de instituțiile comune pentru a organiza o cooperare consolidată între
ele. Această posibilitate se adăuga cazurilor de cooperare consolidată
reglementate de dispoziții specifice, cum ar fi Uniunea Economică și Monetară,
crearea unui Spațiu de libertate, securitate și justiție, precum și integrarea
acquis-ului așa-numitei cooperări „Schengen”. Domeniile care puteau face
obiectul unei cooperări consolidate aparțineau celui de-al treilea pilon și, în
condiții foarte stricte, aceasta se putea aplica și domeniile care nu țineau de
competența comunitară exclusivă. Condițiile pe care trebuia să le satisfacă orice
cooperare consolidată, precum și mecanismele de decizie prevăzute, erau
concepute astfel încât să garanteze că această nouă modalitate a procesului de
integrare va rămâne o soluție excepțională și că nu va putea fi utilizată decât
pentru a progresa în procesului de integrare, și nu pentru a regresa.

D. Simplificări

Tratatul de la Amsterdam a eliminat din tratatele europene toate


dispozițiile devenite caduce sau depășite în timp, evitând, în același timp, ca
efectele juridice care decurgeau anterior din acestea să fie afectate de eliminare.
Acesta prevedea și o nouă numerotare a tratatelor. Din motive juridico-politice,
tratatul a fost semnat și supus ratificării sub formă de amendamente la tratatele
în vigoare.

11
E. Reformele instituționale în perspectiva extinderii

a. Tratatul de la Amsterdam a fixat la 700 numărul maxim de membri ai


Parlamentului European, conform solicitării acestuia (articolul 189).

b. Componența Comisiei și problema ponderării voturilor au făcut


obiectul unui „Protocol privind instituțiile”, anexat la tratat. În temeiul
dispozițiilor protocolului, într-o Uniune extinsă la maximum 20 de state
membre, Comisia urma să fie alcătuită dintr-un reprezentant din fiecare stat
membru, cu condiția ca, la data respectivă, ponderarea voturilor în cadrul
Consiliului să fi fost modificată. În orice caz, cu cel puțin un an înainte de
aderarea unui al 21-lea stat membru, o nouă CIG trebuia să efectueze o
reexaminare completă a dispozițiilor instituționale din tratate.

c. Votul cu majoritate calificată în Consiliu era prevăzut pentru mai


multe temeiuri juridice nou-create de Tratatul de la Amsterdam. Cu toate
acestea, dintre politicile comunitare existente, numai în cazul domeniului
politicii privind cercetarea au apărut noi cazuri de vot cu majoritate calificată,
celelalte politici necesitând încă luarea Deciziilor cu unanimitate de voturi.

F. Alte subiecte

Acquis-ul practicii comunitare în domeniul aplicării principiului


subsidiarității a fost inclus într-un protocol pe această temă. Transparența a fost
îmbunătățită prin noi dispoziții privind accesul la documente și prin deschiderea
lucrărilor Consiliului în domeniul legislativ.

12