1. Rinoscopia anterioara: tehnica, aspect normal si 17.

Impedancemetria
pathologic
18. Corpi străini laringo-traheo-bronhici
2. Rinoscopia posterioara
19. Flegomnul periamigdalian-tratament
3. Epistaxis: cauze, metode de tratament
20. Tumefactii cervicale neganglionare
4. Bucofaringoscopia
21. Foliculita vestibulara
5. Exudatul faringian
22. Rinita acuta banala
6. Narinoscopia
23. Angiofibrom de riofaringe
7. Laringoscopia indirecta
24. Neoplasm de rinofaringe
8. Otoscopia
25. Neoplasm de orofaringe
9. Traheotomia: indicatii, tehnica (2sub)
26. Polipoza nazala
10. Probele cu diapazonul: Proba Rinne, proba
Schwabach, proba Weber 27. Formatiuni latero-cervicale ggl

11. Corpi straini auriculari: metode de retragere, 28. Formatiuni latero-cervicale neggl
tehnica spalaturii auriculare, indicatii,
contraindicatii 29. Othematom

12. Punctia sinusului maxilar: indicatii, tehnica, 30. Furuncul conductul auditiv extern (CAE)
accidente, complicatii
31. Otomicoza
13. Trepanopunctia de sinus frontal

14. Corpi straini faringo-esofagieni: manifestari

clinice, metode de tratament

15. Examinarea ganglionilor cervical: (arii ggl

laterocervicale)

16. Adiometria tonala liminala

 1. Rinoscopia anterioara: tehnica, aspect normal si pathologic

• Servește la examinarea foselor nazale și a conținutului acestora, precum și la diverse proceduri

terapeutice minore: tamponamentul nazal pentru oprirea epistaxisului, extragerea corpilor străini,
efectuarea puncției sinusului maxilar(procedeul clasic).
Tehnică
• Se execută cu ajutorul unei oglinzi frontale sau a unei lămpi frontale și a unui specul nazal.
• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.
• Examinatorul ține într-una dintre mâini speculul nazal(mâna dreaptă pentru examinarea fosei nazale
stângi, respectiv mâna stângă pentru examinarea fosei nazale drepte), iar cu cealaltă mână plasată
pe creștetul pacientului îi va imobiliza capul în timpul examinării înclinându-l posterior în mod
progresiv.
• Speculul nazal se introduce în fosa nazală închis deschizându-l progresiv, dar nu la maximum pentru a
nu crea disconfort.

Rinoscopia anterioară joasă

• Pacientul ține capul în poziție verticală
• Se pot vizualiza:
- Lateral : cornetul inferior și meatul inferior
- Intern: septul nazal(porțiunea antero-inferioară) cu diverse reliefuri(creste) și, eventual, deviații de la
linia mediană
- Inferior: planșeul fosei nazale
- Posterior: uneori(când fosa nazală este mai largă sau când s-a aplicat înaintea examinării
vasoconstrictor) - o porțiune din peretele posterior al rinofaringelui.
Rinoscopia anterioară oblică
• Înclinarea capului posterior la 30 o
• se pot vizualiza în întregime
- cornetul inferior și cel mijlociu cu meatul mijlociu delimitat între ele
- septul nazal
Rinoscopia anterioară înaltă
• Înclinarea capului pacientului posterior la 60 o (hiperextensie)
• se poate vizualiza în plus parțial din plafonul fosei nazale și din fanta olfactivă
• La sfârșitul examinării speculul nazal se retrage parțial întredeschis pentru a evita avulsia firelor de
păr de la nivelul vestibulului nazal(care este dureroasă).

Aspecte patologice:
- Adenoidita acuta: rinoree purulenta
- Rinoreea anterioara: puroi la nivelul meatului mijlociu
- Rinita catarala: hipertrofia mucoasei la nivelul cornetelor
- Rinita hipertrofica: marirea de volum a capului/cozii cornetului inferior sau a cozii septale
- Rinita atrofica: mucoasa palida, atrofiata cu secretii purulente groase si cruste verzui
- Sinuzita frontal/maxilara acuta: secretii purulente la nivelul meatului mijlociu
- Polipoza sinusala: formatiuni alb-sidefii cu origine uneori evident la nivelul meatului mijlociu,
acoperiti de o mucoasa neteda, fara ulceratii
- Papilomul nazal: formatiune conopidiforma, roz-cenus cu baza larga de implantare, sangeranda la
atingere, la niv port inf a sept nazal, capul cornetului mijlociu
 2. Rinoscopia posterioara

Definiție
Este o manevră prin care se pot examina rinofaringele (cavumul) și choanele(orificiile posterioare ale foselor
nazale).

Instrumentar necesar
 Oglindă mică de rinoscopie posterioară
 Spatulă linguală
 Spirtieră
 Oglindă sau lampă frontală

Tehnică
• Oglinda de rinoscopie posterioară, ținută într-o mână și încălzită în prealabil la flacăra spirtierei
pentru a nu se aburi în contact cu aerul expirat, se introduce prin cavitatea bucală (după ce a fost
testată pe dosul mâinii să nu fie prea fierbinte) până în spatele vălului palatin, iar cu o spatulă
linguală ținută în cealaltă mână se apasă 2/3 anterioare ale limbii la fel ca în cazul
bucofaringoscopiei.
• Pacientul este rugat să respire pe nas cu gura deschisă(ca și cum ar mirosi o floare), astfel vălul
palatin menținându-se vertical.
• Manevra este dificil de executat mai ales la pacienții reflexogeni la care este necesară pulverizarea
prealabilă de spray cu lidocaină intraoral, pe vălul palatin și peretele posterior al orofaringelui.
 Când oglinda este poziționată orizontal se poate examina peretele superior(bolta) rinofaringelui
unde se poate vizualiza amigdala faringiană a lui Luschka la copil, iar în situații patologice diverse
formațiuni tumorale.
 Când oglinda este întoarsă spre dreapta sau spre stânga se poate examina peretele lateral al
rinofaringelui de partea respectivă unde se pot vizualiza orificiul intern al trompei lui Eustache,
bureletul tubar și foseta Rosenmuller situată posterior de acesta.
 Când oglinda este poziționată vertical se pot vizualiza orificiile choanale despărțite median de
marginea posterioară a septului nazal și cozile cornetelor nazale inferioare, mijlocii și superioare în
interiorul acestor orificii.

ASPECTE PATOLOGICE:
- Etmoidita: puroi la nivelul meatului mijlociu si pe bolta rinofaringelui
- Adenoidita: formatiuni tumorale moi, boselate, ce ocupa plafonul si obstrueaza orificiile, obstrucitie
nazala
- Rinita hipertrofica: cresterea in volum a cozii cornetului inferior sau a cozii septale
- Procese tumorale la nivelul cornetului inferior, plafonul orofaringelui
- Tumori rinofaringiene
- Hipertrofia amigdaliana +/- edem

3. Epistaxis: cauze, metode de tratament

Cauze: -de cauza locala:
1. cauze mecanice sau traumatice: leziuni de grataj, iritatii nazale, traumatisme simple(ale piramidei
nazale) sau complexe(ale masivului facial sau cranio-faciale);
2. devierea septului nazal: prin uscaciunea mucoasei nazale si formarea de cruste;
3. afectiuni inflamatorii: rinite, sinuzite virale sau bacteriene, alergia, inhalarea de toxice, corpi straini
nazali neglijati;
4. tumori : benign(polip sangerand al septului nazal, angiofibromul juvenil nazofaringian) sau maligne (
fose nazale, sinusuri paranazale, nazofaringe);
5. anevrisme : cel mai frecvent al arterei carotid interne in portiunea intracavernoasa (adesea
posttraumatic);
-de cauza generala:
1. hematologice: coagulopatii congenital(hemofilia) sau dobandite- trombocitopenia drog indusa, prin
afectare hepatica, renala sau vasculopatii- maladia Rendu Osler;
2. C-V: HTA, ATS( prin scaderea elasticitatii peretelui vascular);
3. toxice: soc toxico-septic;
4. endocrinologice: inainte, in timpul sau dupa ciclul menstrual, ori la pubertate.

Metode de tratament:
1. HEMOSTAZA LOCALA: se aspira cheagurile din fosa nazala si se aplica solutii anestezice si vasoC
locale (xilina, xylocaina, xylometazona, etc)
Se poate face astfel:
- Compresiune pe aripa nasului(min 10 min);
- Cauterizare (chimica, electrica, LASER) atunci cand se poate identifica cu precizie locul efractiei
vasculare;
- Tamponament anterior cu mesa de tifon, bureti expandabili(Merocel, Mystic, Conn) sau sonde
cu balonas;
In cazul in care exista coagulopatie, pt a se evita traumatismul local al mucoasei se pot plasa direct pe zona
hemoragica preparate de collagen microfibrilar (Avitene, Woburn, Mass) sau oxid de celuloza (Surgicel, Tex).
2. HEMOSTAZA REGIONALA: se efectueaza cand manevrele hemoragice simple nu au success si
constau:
- in embolizarea cat mai selective a arterei aferente zonei hemoragice;
- Ligaturi vasculare ( ACE, maxilara interna, sfenopalatina, etmoidala anterioara);
- Tehnici chirurgicale plastice: septo-dermoplastie in boala Randu Osler, rezectii ale crestelor
septale, fotocoagulare LASER;
3. TRATAMENT GENERAL: consta in administrarea de medicatie hemostatica ( Etamsilat, Adrenostazin,
Fitomenadion, Exacyl) concomitant cu reechilibrare hidroelectrolitica si volemica( macromolecule,
Ringer, sange, plasma), sedative, analgezice.
4. TRATAMENT ETIOLOGIC: scop: tratarea cauzei initiale a epistaxului: HTA, afectiuni hepatice,
hematologice, tulb de coagulare
 4. Bucofaringoscopia

EXAMINAREA CAVITĂȚII BUCALE ȘI OROFARINGELUI

Examenul cavității orale(bucale)

• Se va urmări: aspectul buzelor, gingiilor și arcadelor dentare, mucoasei jugale și a orificiului canalului
lui Stenon, mucoasei planșeului lingual(bucal) și a orificiului canalului Wharton, aspectul limbii și
mobilitatea acesteia, istmul gâtului.
• *Orificiul canalului lui Stenon = orificiul canalului excretor al glandei parotide care se deschide la
nivelul mucoasei jugale în dreptul(față în față) celui de-al 2-lea molar superior.
• *Orificiul canalului lui Wharton = orificiul canalului excretor al glandei submandibulare (submaxilare)
care se deschide la nivelul planșeului lingual lângă frenul lingual.
• *Istmul gâtului = limita de separație între cavitatea orală și orofaringe fiind alcătuit din marginea
inferioară a vălului palatin cu lueta situată median, pilierii anteriori și V-ul lingual(care separă la
rândul lui porțiunea mobilă a limbii de cea fixă – baza limbii).

Tehnică

• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.

• Se execută cu ajutorul unei oglinzi frontale sau a unei lămpi frontale și a 2 spatule linguale cudate.
• După inspecția buzelor, pacientul este invitat să deschidă gura și se vor examina cu ajutorul
spatulelor linguale mucoasa jugală bilateral, arcadele dentare și vestibulele bucale, fața dorsală a
limbii și marginile laterale ale acesteia.

Examenul istmului gâtului

• Se face cu ajutorul unei spatule linguale cu care se apasă fața dorsală a limbii în 2/3 anterioare sau
până la vârful V-ului lingual care nu va fi depășit posterior pentru a nu declanșa reflexul de vărsătură.
Totodata se poate examina bolta palatină.

Examenul orofaringelui

Se execută în continuarea celui al istmului gâtului , în același mod, urmărindu-se aspectul amigdalelor
palatine, pilierilor posteriori, peretelui posterior al orofaringelui și porțiunii vizibile a bazei limbii.

• Pentru examinarea mai bună a peretelui posterior al orofaringelui,cât și a mobilității vălului palatin
pacientul este rugat să pronunțe vocala A situație în care vălul se ridică și se observă o suprafață mai
mare din peretele posterior. Dacă există o paralizie a unui hemivăl, se observă o asimetrie a vălului
palatin și vârful luetei deviat de partea opusă.
• Palparea este recomandată în cazul oricărei leziuni suspecte observată la nivelul regiunilor
examinate și se execută prin tușeu cu ajutorul indexului.
• Mobilitatea amigdalei palatine în lojă se poate constata tot prin tușeu sau prin mobilizare între 2
spatule.
 5. Exsudatul faringian

Scopul
Recoltarea exudatului faringian se face pentru depistarea bacteriilor, fungilor sau virusurilor conținute în
acesta.

Condiții
Se efectuează:

• Dimineața înaintea consumului de alimente și lichide care îndepărtează germenii de pe suprafața

mucoasei.
• Înaintea igienei orale și dentare întrucât pasta de dinți și apa de gură conțin substanțe antiseptice ce
modifică flora orală
• Când aceste condiții nu pot fi respectate, exudatul se va recolta la minim 3 - 4 ore de la ultima masă
sau ultimul periaj dentar
• Înaintea începerii unui tratament antibiotic sau antimicotic

Instrumente și materiale necesare

• spatulă linguală
• portcoton(tampon) și eprubetă sterile
• mănuși de examinare
• mască chirurgicală
• oglindă sau lampă frontală

Tehnică

• Pacientul este invitat să deschidă gura cât mai larg posibil, capul și gâtul fiind în ușoară
hiperextensie. Cu ajutorul spatulei se apasă limba în 2/3 anterioare, iar cu portcotonul( tamponul)
steril aflat în cealaltă mână se recoltează exudatul prin mișcări de ștergere-rotire ferme pe suprafața
mucoasei peretelui posterior al faringelui, amigdalelor și zonelor orofaringelui cu diverse leziuni:
edem, ulcerații, depozite purulente. Luminozitatea va fi asigurată cu ajutorul oglinzii sau lămpii
frontale.
• Nu trebuie atinse baza limbii și vălul palatin în cursul prelevării, buzele sau alte suprafețe (mâini,
marginea eprubetei) până la introducerea portcotonului în eprubetă.
• Pe eticheta eprubetei(recoltor) se vor înscrie numele pacientului, numărul foii de observație și
secția(clinica) – dacă pacientul este internat, tipul produsului recoltat – exudat faringian.
• Buletinul de însoțire a probei către laborator va conține datele de pe etichetă și în plus: vârsta și
CNP-ul pacientului, data și ora recoltării, diagnosticul clinic, tratamente aflate în curs care pot
interfera cu rezultatul examenelor solicitate( de exemplu: antibiotice, antimicotice – precizându-se
denumirea acestora), examenul solicitat – bacteriologic, micologic, antibiogramă, etc.
• Produsul se va transporta la laborator și însămânța în maxim 2 ore de la recoltare, cu excepția
eprubetelor ce conțin mediu de cultură(transport) situație în care însămânțarea se poate realiza în
maxim 24 ore de la recoltare.
 6. Narinoscopia

• Este metoda prin care se examinează narinele și vestibulele nazale.

• Narina= orificiul anterior al fosei nazale.
• Vestibulul nazal = porțiunea anterioară a fosei nazale căptușit de tegument care conține numeroase
fire de par și foliculi pilosebacei

Tehnică

• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.

• Examinatorul ridică lobulul nazal al pacientului(vârful nasului) cu ajutorul policelui, celelalte degete
ale mâinii fiind sprijinite pe fruntea acestuia și proiectează un fascicul luminos cu ajutorul unei oglinzi
frontale sau a unei lămpi frontale la nivelul narinelor.

Se pot observa:

• la nivelul narinelor: forma acestora, dacă există diverse malformații(atrezie, stenoză),

• la nivelul vestibulului nazal: secreții, cruste, leziuni inflamatorii(foliculită, furuncul), traumatice
(escoriații, plăgi), deviația porțiunii antero-inferioare a septului nazal(columela), corpi străini,
formațiuni tumorale.

7. Laringoscopia indirecta

Definiție = modalitate de examinare clinică a laringelui și parțial a hipofaringelui.

Instrumentar necesar

• Oglindă de laringoscopie
• Spirtieră
• Oglindă sau lampă frontală
• Comprese
• Mănuși de examinare

Tehnica

• Într-o mână examinatorul va avea o oglindă de laringoscopie încălzită în prealabil la flacăra unei
spirtiere pentru a nu se aburi în contact cu aerul expirat al pacientului și verificată pe dosul mâinii
examinatorului pentru a nu fi prea fierbinte .
• Pacientul este invitat să deschidă gura și să scoată limba al cărei vârf este înfășurat într-o compresă și
ținut ferm(tras) de către examinator între police și mediusul celeilalte mâni(ridicându-se astfel
epiglota), în timp ce cu indexul va ridica ușor buza superioară a pacientului.
• Oglinda de laringoscopie se introduce în cavitatea bucală orientată cu fața de sticlă către în jos
oblic(la 45 o față de orizontală) și se sprijină pe vălul palatin la nivelul inserției luetei ridicându-l ușor
în sus.
• Pacientul respiră pe cale orală, examinarea desfășurându-se atât în inspir, respectiv în inspirul
profund, cât și în expir și în fonație care are loc în timpul expirului, pacientul fiind invitat să pronunțe
vocala i sau e prelung.
 • Imaginea obținută este inversată(”în oglindă”) partea dreaptă a laringelui se vizualizează în partea
stângă a oglinzii de laringoscopie și invers, iar porțiunea anterioară a acestuia în partea superioară a
oglinzii, respectiv cea posterioară în partea inferioară a acesteia.
• Se pot vizualiza de sus în jos:

- Porțiunea posterioară(verticală) a bazei limbii

- Valeculele(fosetele situate între baza limbii și epiglotă)
- Epiglota și repliurile gloso-epiglotic median și gloso-epiglotice laterale
- Repliurile ari-epiglotice și aritenoizii care(împreună cu epiglota) alcătuiesc coroana laringiană sau
orificiul superior al laringelui
- Benzile ventriculare sau falsele corzi vocale de culoare roz-roșietică cu dispoziție antero-
posterioară, situate intern față de repliurile ari-epiglotice
- Corzile vocale de culoare alb-sidefie(structură tendinoasă), de asemenea dispuse antero-
posterior, intern și inferior față de benzile ventriculare
- Repliurile faringo-epiglotice și sinusurile piriforme situate lateral de laringe

• În inspir corzile vocale au o mișcare de abducție, respectiv se îndepărtează de linia mediană, iar glota
se deschide permițând aerului să treacă inferior spre trahee. Această deschidere este maximă în
inspirul profund.
• În expir și în fonație corzile vocale au o mișcare de adducție, respectiv se apropie de linia mediană
până ajung în contact fiind astfel vizibile pe toată lungimea, iar sinusurile piriforme se deschid și pot
fi vizualizate în totalitate.

Aspecte patologice:
- Laringita acuta catarala: congestive diguza a mucoasei laringiene
- Laringita cronica pseudomixematoasa: edem de aspect gelatinos al ambilor corzi vocale, albicios
- Monocordita: inflamatia unei singure corzi vocale, cu aspect rosiatic
- Granulomul cordal: formatiune ce se dezvolta pe partea posterioara a CV
- Pahidermia interaritenoidiana: aspect de creasta de cocos la nivelul CV
- Placa de leucoplazie: placard albicios la nivelul CV
- Noduli ai CV: formatiuni mici, simetrice, in 1/3 medie a CV
- Polipul laringian: formatiune cu localizare in 1/3 ant a CV, fie rosu, sesil sau
pediculat(angiomatos) fie fibros, alb-roziu(mixomatos);

8. Otoscopia

 Definiție = procedură prin care se pot examina conductul auditiv extern(CAE) și membrana
timpanică.
 Materiale și instrumente necesare

- Speculi auriculari Toynbee de diverse dimensiuni + oglindă sau lampă frontală

sau

- Otoscop cu speculi auriculari de diverse dimensiuni

- Mănuși de examinare
Tehnică

 Otoscopul se pune în funcțiune prin aprinderea luminii din comutator.

 Otoscopul este ținut de mâner cu mâna dreaptă pentru examinarea urechii drepte, respectiv cu
mâna stângă pentru examinarea urechii stângi și se introduce cu speculul în conductul audiv extern
al pacientului, iar cu cealaltă mână examinatorul trage ușor pavilionul auricular al pacientului în sus și
posterior încât curburile CAE să fie aduse în același ax permițând vizualizarea membranei timpanice
situate la capătul intern al acestuia.
 *La copil, tracțiunea pavilionului auricular se face inferior datorită poziției mai orizontalizate a
membranei timpanice(poziționată la 30 o față de orizontală comparativ cu 45 o la adult).
 Mânerul otoscopului se va ține orizontal pentru a nu veni în contact cu umărul pacientului
incomodând examinarea.

9. Traheotomia: indicatii, tehnica (2sub)

Definiție = intervenţia chirurgicală prin care

se realizează o comunicare directă a traheii cu exteriorul, şuntând căile aeriene superioare.

Indicaţiile traheotomiei
1. Obstrucţia mecanică a căilor respiratorii :
• Tumori ale laringelui, faringelui, tiroidei, traheii cervicale, esofagului cervical, alte tumori cervicale m
ari care determină compresiune laringiană sau traheală
• Malformaţii ale căilor aeriene superioare şi/sau digestive
• Traumatisme ale laringelui şi/sau traheii
• Paralizia în adducție a ambelor corzi vocale(paralizie recurenţială)
• Traumatisme ale masivului facial cu tumefierea importantă a părţilor moi, fracturi de mandibulă
• Corpi străini laringo-traheali
• Infecţia(edemul) laringelui, traheii, limbii, faringelui

2. Obstrucţia căilor respiratorii prin secreţii sau respiraţie ineficientă sau ambele :
a. Blocarea căilor respiratorii prin secreţii cu tuse ineficientă(imposibilitatea de a
expectora) în timpul sau după:
• Chirurgia toracică sau abdominală
• Bronhopneumonie
• Vomismente și aspirarea conținutului gastric
• Arsuri ale feței, gâtului, căilor respiratorii
• Precoma sau coma(DZ, insuficiență renală sau hepatică)

b. Ventilație alveolară insuficientă în timpul sau după:

• Intoxicație medicamentoasă sau cu pesticide
• Traumatisme închise ale toracelui cu fracturi costale
• Paralizia mușchilor respiratori

3. Blocarea prin secreții cu ventilație alveolară insuficientă:

• Afecțiuni ale SNC(encefalită, poliomielită, tetanos)
• Eclampsie
• Traumatisme grave ale capului, gâtului, toracelui
• Coma postoperatorie neurochirurgicală
 • Embolia aeriană sau gazoasă

Tehnica standard:
Se realizează anestezie care poate fi locală sau generală; în caz de urgenţă se poate realiza şi fără
anestezie. Se recomandă anestezia generală pentru confortul atât al pacientului cât şi al operatorului;
dacă se realizaeză anestezia locală, infiltrarea cu anestezic se realizează până la nivelul pielosului gâtului,
restul structurilor neprezentând terminaţii dureroase nervoase. Se dezinfectează tegumentele în prealabil
cu alcool iodat sau clorhexidină şi se practică incizia fie verticală, strict mediană de la nivelul marginii
inferioare a tiroidului până la nivelul furculiţei sternale (în cazurile de ventilaţie mecanică şi traumatism
laringo-traheal) ; fie se realizează incizia orizontală, doar a tegumentului, celelalte planuri abordându-se
tot în manieră verticală.

Din punct de vedere anatomic, planurile interesate in cursul manevrei sunt:

- pielea;
- ţesutul celular subcutanat;
- aponevroza cervicală superficială;
- planul muscular format de muşchii subhioidieni care nu vor fi secţionaţi ci vor fi separaţi pe linia albă a
gâtului;
- istmul tiroidian care poate fi secţionat şi ligaturat sau tracţionat în sens superior sau inferior.

Incizia la nivelul traheii se face de preferinţă după injectarea unui anestezic în lumenul traheal pentru a
împiedica apariţia sincopei respiratorii şi totodată pentru certitudinea că organul incizat este trahea (în
momentul injectării anestezicului, se aspiră din lumen – în cazul în care se aspiră aer locaţia este corectă,
iar în cazul în care se aspiră sânge locaţia este necorespunzătoare) . Incizia se realizează pe lungimea a 1-2
inele traheale sau se poate decupa o porţiune circulară din peretele traheal cu diametrul aproximativ egal
cu cel al canulei. Nu se recomandă această metodă la copii datorită stenozei ce apare odată cu înaintarea
în vârstă. De asemenea se mai poate realiza o incizie în 3 laturi, în acest fel obţinându-se o deschidere în
balama. Ca pas următor, se introduce canula traheală, se suturează atât superior cât şi inferior, iar sub
canulă se pune de obicei o meşă în scopul prevenirii apariţiei emfizemului.

10. Probele cu diapazonul: Proba Rinne, proba Schwabach, proba Weber

Acumetria cu diapazoanele

• Este o evaluare subiectivă și calitativă – permite depistarea unei surdități și tipul acesteia
• Depinde de cooperarea pacientului
• Transmisia aeriană a sunetului se evaluează prin aplicarea diapazonului în dreptul orificiului CAE
• Transmisia osoasă a sunetului este evaluată prin plasarea mânerului diapazonului pe
oasele craniene: mastoidă, vertex, frontal

Proba Rinne

• Compară conducerea osoasă și aeriană a sunetului

Tehnică
• Inițial diapazonul în vibrație este plasat cu mânerul pe mastoidă și se cronometrează timpul cât
pacientul aude sunetul = 20 sec – normal (ca în proba Schwabach)
• Apoi diapazonul, care continuă să vibreze, este adus în dreptul orificiului CAE. Pacientul este întrebat
dacă aude sunetul și se cronometrează și acest interval de timp – normal = 20 sec.
 • Comparând transmisia aeriană a sunetului (20 s +20s) /transmisia osoasă (20s) = 2/1 = proba Rinne
pozitivă = normal
• Când transmisia aeriană este mai redusă = proba Rinne negativă = surditate de transmisie

Proba Schwabach

• Mai puțin utilizată în prezent

• Evaluează conducerea osoasă a sunetului
Tehnică
• Diapazonul pus în vibrație se plasează pe mastoidă și pacientul trebuie să confirme dacă aude
sunetul și momentul în care nu-l mai aude. Acest interval de timp este cronometrat = 20 sec în mod
normal.Un interval de timp mai redus = surditate neuro-senzorială
• Altă variantă: în momentul în care pacientul nu mai aude sunetul, mânerul diapazonului este plasat
pe mastoida examinatorului. Dacă acesta îl percepe înseamnă că pacientul are o surditate neuro-
senzorială (de percepție).

Proba Weber

• Compară conducerea osoasă a sunetului concomitent la ambele urechi

Tehnică
• Mânerul diapazonului aflat în vibrație se plasează median la nivelul craniului (vertex, frontal,
rădăcina nasului – glabelă sau incisivii centrali)
• Când pacientul percepe sunetul în mod egal în ambele urechi = Weber indiferent = auz normal
• Când percepe sunetul mai bine cu urechea sănătoasă = Weber lateralizat în urechea sănătoasă
= surditate de percepție (neuro-senzorială) la urechea bolnavă.
• Când percepe sunetul mai bine cu urechea bolnavă = Weber lateralizat în urechea bolnavă
= surditate de transmisie

11. Corpi straini auriculari: metode de retragere, tehnica spalaturii auriculare, indicatii,
contraindicatii

Corpii straini auriculari pot fi : animali, vegetali, anorganici, dopuri de cerumen.

Diagnostic: examen otoscopic.
Tratament: extragerea lor:
➢ Animali: omorati cu alcool sau ulei, apoi extragere cu pense sau spalatura auriculara;
➢ Vegetali: alcool(rol hygroscopic) si extragerea cu pense sau spalatura auriculara;
➢ Dopuri de cerumen/cerumen si tegument: inmuierea cu apa oxigenata sau cu solutie uleioasa, apoi
spalatura auriculara;
!! La spalatura auriculara: pacientul trebuie sa aiba gura deschisa, jetul orientat postero-superior,
presiunea sa nu fie f mare, altfel exista riscul de perforatie timpanala, intai se face aseptizarea CAE +/-
trat leziunilor de otita (interesare timpanica).

Spalatura auriculara:
- Se face cu apa la temperature camerei
- Cu ajutorul unei seringi Guyon, jetul de apa va fi directionat inspre per posterior al conductului
cu o presiune adecvata pt a nu perfora timpanul
- Pacientul sta cu gura deschisa
 - Se face dupa aseptizarea CAE

Indicatii:
• Dopul de cerumen: de preferat dupa prealabila inmuiere cu apa oxigenata 3%
• Corpi straini auriculari
• Exudatul

Contraindicatii absolute:
• Existenta unei perforatii timpanale in antecedente;
• Existenta unei perforatii uscate a membrane timpanice;
• Fractura de baza de craniu cu cointeresarea CAE sau a urechii medi;
• Traumatisme directe recente la CAE sau ale membrane timpanice;

12. Punctia sinusului maxilar: indicatii, tehnica, accidente, complicatii

 Se efectuează:

➢ În scop diagnostic

- Confirmarea diagnosticului de sinuzită

- Diagnostic bacteriologic – examen bacteriologic al secrețiilor recoltate prin puncție

➢ În scop terapeutic – drenajul,lavajul sinusului și introducerea de antibiotice și antiinflamatorii

steroidiene

Indicații

 Sinuzita maxilară acută ”blocată” – când sinusul nu drenează fiziologic pe calea anatomică
 Sinuzite maxilare cronice, mai ales cea odontogenă

Tehnică

 Pacientul în poziție șezândă

 Se efectuează rinoscopia anterioară urmată de suflatul nasului pentru evacuarea secrețiilor existente
în fose
 Se aplică sub control vizual rinoscopic meșe din vată îmbibate în xilină una în meatul inferior –
pentru anestezia locului de puncție și alta în meatul mijlociu – pentru vasoconstricția mucoasei
meatului milociu și astfel, reducerea edemului de la nivelul ostiumului sinusului (aceasta poate fi
îmbibată și cu o altă soluție vasoconstrictoare); se lasă cca 15 min, după care se extrag
 Pacientul va ține în mâini o tăviță renală pt colectarea conținutului ce se va evacua ulterior din sinus

Accidente

 Lipotimii – prin intoleranță la anestezic sau datorită emotivității pacientului

 Puncție fals negativă datorită:

- Ac nepermeabil neverificat anterior puncției

- Ac obstruat de un fragment osos la trecerea prin peretele sinusului
 - Ostium sinusal blocat prin dop de mucus și/sau edem
- Pătrunderea cu acul de puncție pe sub mucoasa peretelui extern al fosei nazale, tangențial la acesta

Complicații

 Pătrunderea acului în orbită, țesuturile moi ale regiunii geniene sau groapa pterigo-maxilară cu
interesarea nv maxilar superior(durere vie, fulgurantă) sau a arterei sau venei maxilare interne
(hemoragie importantă necesitând ligatura vasului)
 Embolie gazoasă (în mod excepțional) – nu se introduce aer pe ac în timpul procedurii
 Manifestări septice prin nerespectarea regulilor de asepsie

13. Trepanopunctia de sinus frontal

14. Corpi straini faringo-esofagieni: manifestari clinice, metode de tratament

CLINIC:
1. disfagie inalta, uneori complete (afagie), alteori cu odinofagie predominant la nivelul la care corpul
strain este inclavat
2. la copilul mic, disfagie complete + sialoree
3. in cazzul corpilor straini voluminosi → compresiune laringiana sau traheala → dispnee+tuse iritativa
4. aparitia emfizemului subcutanat = semn de gravitate semnificand perforatia peretelui farigian.
DIAGNOSTIC SI TRATAMENT:
Corpii straini de la nivelul orofaringelui: pot fi vizualizati prin examen clinic direct sau prin laringoscopie
indirect in cazul celor de la nivelul bazei limbii, valecule, sinusuri piriforme. → vor fi extrasi sub control visual
cu ajutorul unor pense adecvate localizarii.
Corpii straini din hipofaringe :vor fi identificati Rx ( prin Rx simple in cazul celor radioopaci sau prin transit cu
substanta de contrast) , precum si prin endoscopii prin intermediul carora se si extrag.
Corpii straini voluminosi, anclavati in peretii hipofaringelui, care nu pot fi extrasi endoscopic, vor fi indepartati
pe care chirurgicala- cervicotomie exploratorie.

15. Examinarea ganglionilor cervical: (arii ggl laterocervicale)

Ganglionii capului și gâtului

▪ Sunt repartizați (anatomic) în 9 grupe ganglionare principale: ganglionii occipitali, mastoidieni,

preauriculari, parotidieni, submaxilari, submentonieri, retrofaringieni, cervicali anteriori și laterali.
▪ Primele 7 grupe, situate la joncțiunea capului cu gâtul, formează cercul ganglionar al lui Cuneo.
▪ Ultimele 2 grupe formează lanțurile ganglionare descendente care se găsesc anterior și
laterocervical.
Examinarea (palparea) ganglionilor; Se poate face în 2 moduri:

1. Cu pacientul și examinatorul în poziție șezândă față în față (ca în cazul majorității manevrelor de
examinare clinică ORL)
2. Cu pacientul în poziție șezândă, iar examinatorul în picioare în spatele pacientului

INSPECTIA:

• Aspectul gatului: gat scurt si gros –apnee de somn, risc crescut de intubatie
• Aspectul regiunii cervicale: zone deformate - tumefiate, torticolis, congestive, fistule, cicatrici, plagi,
etc.
PALPAREA: se realizeaza stang in spatele pacientului:

• Palparea tuturor ariilor ganglionare, apreciindu-se prezenta adenopatiilor, caracterul acestora:

marimea, sensibilitatea, consistent, gradul de aderenta, etc
• Palparea tiroidei;
• Mobilitatea laringelui fata de planul prevertebral;

16. Audiometria tonala liminara

• Este o metodă subiectivă, dar cantitativă de evaluare a auzului; permite depistarea tipului de
hipoacuzie și evaluarea gradului de scădere a auzului
• Necesită audiometru, cameră de audiometrie izolată fonic, pacient cooperant
• Se realizează o audiogramă (manual sau automat de către softul aparatului) pe care sunt
reprezentate curbele audiometrice obținute prin testarea unui sunet tonal de intensități progresive
pe diverse frecvențe cuprinse în câmpul auditiv uman

17. Impedancemetria

metodă de evaluare obiectivă; necesită impedance-metru

Cuprinde timpanometria și evaluarea reflexului stapedian
o Timpanometria - evaluează mobilitatea timpanului. Se obține o timpanogramă cu o curbă cu
diverse aspecte în funcție de patologie
o Evaluarea reflexului stapedian – acesta este prezent la sunete de 70 dB, dar poate fi diminuat
sau absent în diverse situații patologice

18. Corpi străini laringo-traheo-bronhici

 Sunt mai frecvenți la copii 1-4 ani (mai ales la 5 luni – 2 ani = perioada de prehensiune).

A. Corpii străini laringieni

 Se pot anclava în etajul glotic sau subglotic unde lumenul laringelui este mai îngust.
 Manifestări clinice – dramatice

o Asfixie imediată, brutală

o Dispnee inspiratorie severă, brutală, însoțită de tiraj, care nu se ameliorează la administrarea de
corticoizi
 o Afonie
o Cianoză

Tratament

Manevra Heimlich – poate fi tentată în caz de asfixie cu risc de moarte iminentă, mai ales în afara mediului
spitalicesc

Endoscopie în urgență cu extracția corpului străin în caz de dispnee

B. Corpii străini traheo-bronșici

Tabloul clinic evoluează în mai multe faze:

1.Faza de debut = Sindromul de penetrație

 Se manifestă imediat după aspirația corpului străin și poate fi de scurtă durată(minute), trecând
neobservat în cazul copiilor dacă nu sunt martori adulți în momentul aspirației
 Dispnee severă(sufocare) brusc instalată în plină stare de sănătate
 Tiraj și cornaj
 Acces de tuse severă(care uneori poate expulza corpul străin)

2. Faza secundară evoluează diferit după localizarea corpului stăin

a. Când acesta rămâne în trahee mobil (flotează)

 simptomele sindromului de penetrație continuă și se agravează

 ascultator pulmonar – “zgomotul de drapel “ datorită flotării corpului străin
 are 2 riscuri

✓ agravare brutală când copilul este mobilizat

✓ moarte subită prin anclavare laringiană(etaj subglotic) sau traheală (carena)

b. Când se anclavează într-o bronhie

 Se instalează perioada de acalmie, pacientul devine asimptomatic până la apariția complicațiilor.

3.Faza tardivă –apariția complicațiilor infecțioase bronho-pulmonare

 Corpii străini anclavați determină inflamații ale mucoasei bronșice.

✓ vegetali sunt higrofili, își măresc volumul prin impregnarea cu secreții traheo-bronșice și determină
mai rapid complicații;
✓ metalici sunt mai bine tolerați, simptomele inflamatorii apărând mai tardiv.

Manifestări clinice

 Obstrucție bronșică acută sau inflamații bronșice repetate sau trenante

  Ascultator pulmonar:

➢ Diminuarea sau abolirea murmurului vezicular

➢ Raluri bronșice în focar sistematizate
➢ Matitate

Examenul radiologic poate evidenția:

 Corpul strain - dacă este radioopac

 Atelectazie pulmonară
 Emfizem obstructiv
 Deplasarea mediastinului (spre plămânul atelectatic)

Toate aceste semne sunt caracteristice. Uneori Rx toracică este normală.

Complicații

a. Precoce:

 Bronho alveolita(mai ales în cazul corpilor străini vegetali)

 Edem reacțional localizat

b. Tardive

 Bronhoree
 Sechele bronșice: stenoze (prin dezvoltarea de granuloame inflamatorii ale mucoasei la contactul
prelungit cu respectivul corp strain) sau bronșiectazii

Tratament

 Endoscopia traheobronșică cu extracția corpului străin

 Tratamentul complicațiilor : antibiotic cu spectru larg, antiinflamatoare steroidiene, mucolitice ,
aerosoli

19. Flegomnul periamigdalian – Tratament

Definiție
- colecție purulentă care se formează unilateral în spațiul periamigdalian * în dreptul polului superior al
amigdalei palatine
*Spațiul periamigdalian este delimitat între capsula amigdalei, peretele lateral al faringelui, bureletul tubar și
sinusul piriform.

Tratament

 Flegmonul periamigdalian reprezintă o urgență

Tratamentul chirurgical
 ❑ incizia și drenajul flegmonului în urgență, pe cale intraorală, sub o bună anestezie locală precedată
de sedare.

➢ În forma antero-superioară incizia se realizează cu pensa Loubet Barbon

➢ În forma posterioară se efectuează cu bisturiul

La copii se face sub anestezie generală.

❑ amigdalectomia se va efectua după 4 – 6 până la 12 săptămâni. Foarte rar, când din diverse cauze
flegmonul nu poate fi drenat eficient, se recurge la amigdalectomia „la cald”, în cursul episodului
acut.

Tratamentul medicamentos

❑ antibiotice 10 zile:
- Penicilină i.v. în doze mari +/- metronidazol
- antibiotice cu spectru larg(conform antibiogramei): amoxicilină+acid clavulanic, cefalosporine sau
clindamicină

❑ hidratare parenterală
❑ analgezice și antipiretice

*În cazul celulitei periamigdaliene tratamentul se va face cu Penicilină în doze mari i.v. (10 -12 milUI) sau
antibiotice cu spectru larg – cefalosporine generația I, II, amoxicilină+acid clavulanic, clindamicină

20. Tumefactii cervicale neganglionare

21. Foliculita vestibulara( vestibulita)

= este o piodermita, avand ca agent patogen S. auriu, care intereseaza unul sau mai multi foliculi pilosi;
Pacientul prezinta:
1. Tumefierea regiunii nazale:
- Durere
- Roseata locala
- Febra
- Uneori puncte de fistulizare cu un puroi alb-galbui, cremos
In evolutie, netratata, afectiunea poate duce la TROMBOFLEBITA DE SINUS CAVERNOS (prin diseminare
limfatica si vasculara, mai ales dupa incercari de exprimare a colectiei).
Tratament:
-antibioterapie
-comprese locale reci sau cu Rivanol
-antiinflamatorii
Se poate inciza colectia cu bisturiul, desi de cele mai multe ori fistulizeaza spontan.
In cazul recurentei, se poate efectua un autovaccin din bacteriile isolate din secretia purulenta.
 22. Rinita acuta banala(coriza)

Etilogie: virusuri cu tropism respirator: adenovirusuri, rinovirusuri, mixovirusuri.

Apare in general in anotimpurile de tranzitie (primavera si toamna) si are character endemic.
De cele mai multe ori apare si suprainfectia bacteriana.
SIMPTOME:
1. Perioda de debut :
• Alterarea starii generale
• Astenie
• Adinamie
• Rinoree apoasa
• Hiposmie
• Febra
• Stranut
2. Perioada de stare(apare dupa 2-4 zile);
• Ingrosarea secretiilor nazale care devin mucoase sau mucopurulente (prin suprainfectie
bacteriana)
• Obstructie nazala, insa semnele generale se atenueaza progresiv pana la disparitie
Evolutie spre vindecare spontana in 7-8 zile.
Tratament: simpatomatic: - aport hidric crescut
-decongestionante nazale
-antipiretice,
Antibioterapia adresandu-se numai cazurilor cu suprainf bact.

23. Angiofibrom de rinofaringe

-apare mai ales la copii si tineri, predominant la sexul masculine

CLINICE:
1. Obstructive nazala
2. Epistaxisuri anterioare si posterioare repetate(severe)
3. Rinolalie inchisa
4. Rinoree muco-purulenta
5. Otite medii prin compresiune tubara (confuzii cu adenoidita cr hipertrofica)
6. Cefalee
Desi e TB, are evolutie lenta expansiva spre fosele nazale, fosa pterigo-maxilara, endocraniu ->
deformari ale masivului facial, exoftalmie, iar sangerarea poate fi uneori masiva.
Rinoscopia post -> tumora de culoare rosie-violacee sau cenusie, cu suprafata neteda, alteori lobata
asemanatoare vegetatiilor adenoide. La palpare prin tuseu rinofaringian = consistent dura si sangera f
usor.
DIAG:
- Clinic: simpotomatologie + rinoscopie post si tuseul rinofaringelui
 - Paraclinic: CT este util pt evaluarea extensiei tumorii, inclusive endocranian, iar angiografie
supraselectiva a ramurilor arterei carotid evid un aspect caract sufficient pt diag (biopsia e
de evitat → risc de hemoragie)
TRATAMENT: chirurgical : ABLATIA TUMORII pe diverse cai de abord. Ligatura ACE este necesara, mai
ales in tumorile mari si medii, pt a preveni hemoragia intraoperatorie imp.
Embolizarea supraselectiva este ultima preoperator in tumorile voluminoase pt a le reduce volumul.

24. Neoplasm de rinofaringe

Fact favor: infectia cu VEB, predispozitia genetic, repartitia geografica(mai frecv in SE Asiei).
Mai frecvente la tineri si adulti, la sexul masculin.
CLINIC: debutul este mult timp insidious, asimptomatic. In momentul debutului apparent clinic tumora
poate fi déjà intr-un stadiu avansat:
1. ADENOPATIC:
- Adenopatie laterocervicala inalta
- Subdigastrica
- Sau spinala anterioara (grupe II,V) → dura, lemnoasa, nedureroasa;
2. OTIC(datorat obstructiei tubare determinate de tumora):
- Hipoacuzie de transmisie unilateral;
- Otite medii unilaterale trenante(seroase, catarale, supurate);
- Vertij;
3. RINOLOGIC:
- Obstructie nazala
- Epistaxisuri recidivante
- Rinoree muco-purulenta unilaterala uneori cu striuri sanguinolente
4. NEUROLOGIC:
- Cefalee tenace
- Paralizie de nervi cranieni-> oculomotorii VI si apoi III si IV(diplopie)
-> ramul motor al nervului V
->nervii ce ies prin gaura rupta posterioara IX,X,XI precum si XII

DIAGNOSTIC:
a. Clinic: rinoscopia post permite observarea tumo cu aspect: vegetant, ulcerat sau infiltrative,
uneori su dezvoltare submucoasa, localizata la debut supratubar sau pe marginea latero-
superioara a cadrului choanal.
b. Paraclinic:
- Biopsia: diag de certitudine
- Panendoscopia: deceleaza o a2a localizare la niv cailor aero-dig sup
- Imagistic: CT(extensia locala si regionala), Rx torace(prez mts pulm), Echo abd(mts hepatice),
scintigrafie osoasa(mts osoase);

TRATAMENT: este reprezentat de radio si chimioterapie!!! In timp ce trat chir e rezervat recidivelor ggl.
I = RT externa
II-IV = Chimio+RT
Prognostic mai bun in formele cu diferentiere redusa care sunt radio- si chimio- sensibile.

25. Neoplasm de orofaringe

Factori fav:
- Consumul de alcool si fumatul asociate isi potenteaza actiunea carcinogenica
- Leziunile preneoplazice: placile de leucoplazie
- Infectia cu HPV;
CLINIC: debut insidios, mult timp asimptomatic, ceea ce face ca prezentarea la medic sa se faca adesea
in stadia avansate.
Indiferent de localizarea initiala, primele simptome pot fi:
1. Disfagia inalta de la simpla senzatie de corp strain, parestezii faringiene, pana la disfagia
moderata sau intensa.
2. Adenopatia submandibulara sau jugulara superioara dura, nedureroasa.
Ulterior apare:
3. Odinofagia (prin suprainf tumorala mai ales in formele ulcerate)
4. Otalgia reflexa
5. Halena fetida
6. Trismus
7. Tulburari ale vorbirii: modif timbre vocal, disartie prin limitarea mobilitatii limbii in cazul localiz
lingual, adenopatii multiple bilateral.
DIAGNOSTIC:
• Clinic: cu exceptia localizarii la baza limbii, toate celellate localizari sunt accesibile
examenului direct bucofaringoscopic. Laringoscopia indirect permite vizualizarea tumorilor
de la baza limbii si evaluarea extensiei inferioare a tumorilor orofaringiene spre hipofaringe,
valecule, vestibule laringian.
• Paraclinic:
- Biopsia: stabileste diagnosticul de certitudine
- Panendoscopia: extensia tumorala sup si inf, respective descopera a2a localiz
- Imagistic: CT cracnio-cervicala si IRM(extensia tumorala)
TRATAMENT: se alege in functie de stadiul tumorii in momentul diag si de forma histopatologica:
I+II= unimodal → fie chirugical, fie RT externa, supravietuirea fiind similara
III+IV= tratament multimodal, combinat → chirurgical si RT externa, eventual radiochimioterapie.
Tratamentul chirurgical= presupune rezectii largi, adesea cu consecinte functionale importante(mai ales
in cazul localizarii la baza limbii) si reconstructia cu lambouri de vecinatate sau musculo-
cutanate(pectoral).
RT locala (brahiterapia) si hipertermia reprezinta modalitati optionale de tratament asociate celui
standard, rezervate recidivelor.

Prognosticul este revervat in stadiile III si IV, recidivele fiind frecvente si suprav redusa.

26. Polipoza nazala

Polipii reprez formatiuni ce rezulta din degenerare edematoasa a pituitarea meatului mijlociu, a
etmoidului sau a sinusului maxilar cu proliferarea fibroblastilor din substanta fundamental
Etiologia: infectioasa, alergica, tumorala(polipi de insotire a TM), dar se poate asocial si unor afectiuni
(mucoviscidoza, sdr widal)
SIMPTOME:
1. Obstructive nazala uni- sau bilateral partial(initial) sau complete
2. Rinoree sero-mucoasa
3. Rinolalie inchisa
4. Tulburari de miros(hiposmie, anosmie)
Examen clinic -> formatiuni alb-sidefii cu origine uneori evidenta- la nivelul meatului mijlociu, acoperiti
de o mucoasa neteda, fara ulceratii, moi, nedurerosi la atingere.
Polipii sunt:
- Unilaterali (in polipoza inf si tumorala)
- Bilaterali (polipoza alergica)
TRATAMENT: medico-chirurgical:
➢ ablatia polipilor sub control endoscopic
➢ tratament antialergic
➢ tratament antiinfectios

Forme clinice:
1. polipul solitar sinuso-coanal: isi are originea in sinusul maxilar, dar in cursul dezvoltarii ajunge
pana in rinofaringe de multe ori coborand chiar pana in orofaringe, fiind vizibil la
bucofaringoscopie
Clinic:
- obstructive nazala unilateral care in timp devine complete
Tratament: chirugical -> excizia complete a formatiunii care altfel recidiveaza
2. polipoza nazala deformanta (sdr Woakes) apare in copilarie cand scheletul osteocartilaginos nu
este dezvoltat sufficient si determina larginea si inaltarea piramidei nazale.
Tratament: ablatia chirurgicala a polipilor.

27. Formatiuni latero-cervicale ggl

Formatiunile regiunii antero-laterale sunt de obicei determinate de leziuni ganglionare. Distingem:

• adenopatii inflamatorii:
- nespecifice -> observate mai ales la copii, cu ggl mici, elastici, mobili;
- specifice -> 1. Tbc (cu un ggl mai mare, subdigastric, inconjurat de ggl mai mici, pot fistuliza)
2. adenopatia tumorala – primitive- in maladii de sistem (B. Hodgkin, leuc limf) sau –
metastatica- in cancere ale cailor aerodigestive sup cu sediul superior pt cancerul de rinofaringe si
inferior pt hipofaringe.
Data fiind frecventa deosebit de mare a acestor adenopatii metastatice se impune examenul atent
al rino-, hipo- si laringofaringelui, al intregului masiv facial.
Explorarea amanuntita a cailor aerodigestive in prezenta oricarei adenopatii cervicale este o regula
care nu are exceptii.
Mai rar, adenopatiile pot fi determinate de MI, boala ghearelor de pisica, toxoplasmoza.
Alte formatiuni :
1. chistul congenital unilocular (fluctuent, creste lent)
2. tumori de corpuscul carotidian ( nu se mobilizeaza pe vertical), anevrismul arterial (tumora
pulsatila cu ascultatie caracteristica)
3. tumori nervoase ( de nervi X, XI, XII)

28. Formatiuni latero-cervicale neggl.

De obicei sunt localizate, foarte rar difuze. Formatiunile localizate sunt situate fie in partea superioara,
fie in cea inferioara a regiunii anterioare.
In sus→ deasupra hioidului formatiunea nu urmeaza miscarile deglutitiei. Ea isi are sediul fie in regiunea
mediana sau paramediana, fie in regiunile laterale in unghiurile anterosuperioare ale triunghiului
cervical anterior.
Formatiuni bine delimitate, localizate median sau paramedian, cu sediul intre hioid si menton sunt
adenopatii inflamatorii (leziuni cutanate ale mentonului, furuncul, infectii dentare) sau tumorale in
cancer de buza inferioara.
In jos→ formatiunile localizate apar in momentul deglutitiei. Sunt cele mai numeroase si sunt de origine
tiroidiana. Este vorba de guse nodular chistice sau adenomatoase, bine definite in interiorul glandei, fie
de guse difuze interesand toata glanda sau un singur lob, fie de leziuni inflamatorii a corpului tiroid, de
tiroidite de obicei dureroase la palpare, fie in sfarsit de leziuni congenital a tractusului tireoglos,
formatiuni anatomica reziduala intinsa de la marginea anaterioara a istumului tiroid la osul hioid.
Formatiunile difuze mediene sunt fixe. Se intalnesc in cancere tiroidiene intinse.
Uneori o hipertrofie difuza in partea mijlocie prelaringiana poate fi data de o pericondrita laringiana (de
obicei in faza terminal a unui cancer laringian exteriorizat).
Formatiunile limitate, laterale, sunt situate sub rebordul mandibulei intre menton si unghiul
mandibulei si pot fi:
a. dureroase:
- adenite inflamatorii(lez inf ale gingiei sau limbii)
- adenite TBC – mai ales la copil dupa primoinfectia inalta(amigdaliana)
- submaxilita litiazica- cu aspect de colica salivara si tumefierea dureroasa a glandei ce
regreseaza intre mese.
b. Nedureroase:
- Tumori de glanda submaxilara – intraglandulare cu evolutie prelungita, ce se mobilizeaza in
bloc la palparea cervicala asociata cu tuseul bucal
- Adenopatii canceroase(cancer de buza, limba si orofaringe)

Formatiuni difuze subhiodiene pot fi :

- Inflamatorii ( osteoflegmon perimandibular, flegmon difuz pelvi-bucal)
- Neoplazice (in cancerele pelvibucale sau adenopatii canceroase infiltrante)

29. Othematom

-colectie sanguinolenta la nivelul fosei naviculare unde anatomic pericondrul este mai usor decolabil si
mai fragil
-sectionarea vasculara este produsa mai frecvent la sportive dar si prin accidente iatrogen(acupunctura)
sau domestic
TRATAMENT: incizie in zona decliva + drenaj si pansament compresiv pentru a acola pericondrul la
cartilaj.
El se poate suprainfecta si determina lezini de pericondrita, motiv pt care esti OBLIGATORIU tratamentul
cu Ab si supraveghere atenta.
Negrijat si daca nu s-a suprainfectat(rar) colectia se poate organiza conjunctiv devenind fibroasa,
deformand pavilionul cu aspect de ureche conopidiforma.

30. Furuncul CAE

=inflamatia circumscrisa a foliculului pilosebaceu, de origine stafilococica, favorizata de traumastime,

leziuni de grataj, diabet
CLINIC:
a. Subiectiv: durere violenta cu evolutie in paroxisme, exacerbate de masticatie si tractiunea
pavilionului auricular
 b. Obiectiv: tumefactie dureroasa, eritematoasa, centrata pe un fir de par cu adenopatie
pretragala
El se matureaza in 3-5 zile cand se produce eclozarea lui cu o secretie purulenta cremoasa si diminuarea
durerii.
Netratat +teren deficitar imunitar sau DZ -> complicatie: pericondrita sau adenoflegmon retroauricular
cu pastrarea santului retroauricular (semul Jacques) patognomonic in diferentierea cu o otomastoidita
cu exteriorizare retroauriculara
TRATAMENT:
- incizie+ drenajul colectiei cu pansamente locale cu mesa de drenaj 3-5 zile cu
betadina/acid boric iodoformat
- general: Ab antistafilococica (OXACILIN 2-4 g in functie de fenom locale
associate)

31.Otomicoza

-inflamatia tegum urechii externe produsa de fungi (aspergilus, flavus sau candida albicans)
-fact favorizanti: umezeala, stagnarea apei in conduct, igienta defectoasa
CLINIC:
1. prurit intens
2. otalgie discreta
3. hipoacuzie
Otomicroscopia -> releva o pasla de mecelii de culoare alb-cenusiu, pe o magma formata din epitelii
descuamate zemuide cu miros fetid care lasa dupa aspiratie un tegument intens congestionat.
EXAMENUL SECRETIILOR AURICULARE: obligatoriu!! Deoarece in putine cazuri apare trama de micelii
care pun diagnosticul
TRATAMENT: in exclusivitate local si consta in 2 faze:
1. aspiratie si pansament local cu alcool salicilic sau betadina 1-2 zile
2. unguente cu antifungice : exoderil, clotrimazol, pimafucin, dupa rezultatul antifungigramei.

Cand este indicata interventia?

Decizia de a face interventia chirurgicala nu este clar definita si medicii pot avea puncte de vedere diferite.
Medicul ORL-ist pediatru va decide daca amigdalectomia & adenoidectomia reprezinta solutia terapeutica
pentru copil in cazul in care amigdalele sau vegetatiile adenoide cauzeaza probleme functionale precum:
Sindromul de apnee in somn obstructiv
Dificultate la inghitire
Tumora la nivelul gatului sau pasajului nazal
Sangerare provenita din amigdale, care nu poate fi oprita
Obstructie semnificativa a pasajului nazal si respiratie greoaie
Academia Americana de ORL recomanda interventia de amigdalectomia & adenoidectomia cand copilul are
inflamatie la nivelul gatului:
De 7 ori intr-un an
De 5 ori,in fiecare 2 ani la rand
De 3 ori, in fiecare 3 ani consecutiv
Alte motive care indica necesitatea de interventie chirurgicala sunt:
Sforait sever
Infectii sau abces recurente la nivelul gatului
Infectii la nivelul urechilor recurente
Pierderea auzului
Sinuzita cronica sau infectii ale sinusurilor
Respiratie pe gura constanta
Raceli frecvente