Sunteți pe pagina 1din 4

Documentarea pentru istoricul societăţii SONFR s-a făcut pe baza Ediţiei de

documente elaborată de Anemarie Monica Negru "Din istoria Societăţii Ortodoxe Naţionale a
Femeilor Române", editura Cetatea de Scaun, 2016.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) a fost o asociaţie


culturală înfiinţată în anul 1910 la Bucureşti, din iniţiativa unor reprezentante ale elitei
feminine a epocii: Alexandrina Cantacuzino, Zoe Romniceanu. Maria Glogoveanu şi Elena
Odobescu.
Despre momentul înfiinţării Societăţii, se spune că era o zi de duminică, 21 mai 1910,
în faţa Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, o adunare de peste 300 de oameni, ieşiţi de la
slujbă, unde Alexandrina Cantacuzino anunţa înfiinţarea SONFR.
Pentru a funcţiona în legalitate, SONFR a obţinut statut de persoană juridică şi
morală, un proiect de lege cu acest conţinut fiind votat de Senat şi Camera Deputaţilor,
promulgat de către regele Carol I la 2 decembrie 1910 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 255
din 17 februarie 1911.
Regulamentele generale au fost adoptate încă din anul 1910 şi au fost îmbunătăţite pe
parcursul activităţii, în functie de evoluţia economică şi culturală a Societăţii. SONFR era o
asociaţie formată din organe de conducere şi administraţie generale (Comitetul Central,
Adunarea Generală şi Congresul societăţii) şi organe de administraţie locale (comitete
parohiale şi comitete filiale).
Comitetul Central avea conducerea generală, era ales de congres (prin aclamaţii sau
prin vot secret), si cuprindea pe preşedinta (prezidenta) generală, 14 doamne şi 10 domni
(cler şi mireni). Membrii erau aşadar, aleşi de congres, preşedinta pe 10 ani, iar jumătate din
membrii se schimbau la 6 ani.
Adunările generale, la fel şi congresele, erau convocate anual, iar datele întrunirilor
erau publicate în Monitorul Oficial şi în ziarele importante.
De regulă, aceste întruniri durau două, trei zile. În prima zi, se începea cu un serviciu religios,
apoi se desfăşurau lucrările adunării generale. În a doua zi avea loc congresul. La sfârşit, în
ultima zi, se organizau excursii, vizite şi recepţii.
Membrii Societăţii erau membri fondatori şi membri activi, existând şi titluri
onorifice, respectiv membri de onoare şi membri aderanţi. Membrii Societăţii proveneau din
toate clasele sociale. O statistică din anul 1940 menţiona că erau înscrişi în SONFR 26.000
membre din toată ţara, din toate categoriile sociale, de vârste şi profesii diferite.
Conducerea SONFR era una colectivă, în anul 1910 fiind asigurată de Anastatia
Filipescu, arhiereul Teodosie Ploeşteanu, Maria Glogoveanu - secretară, Zoe Romniceanu -
casieră şi un Comitet Central alcătuit din 6 secţiuni. Funcţia de conducătoare, de prezidentă
generală a SONFR a fost îndeplinită de: Anastasia Gr. Filipescu (1910-1918), Alexandrina
Gr. Cantacuzino (1918-1944, cu mici întreruperi), Maria Soare (1944-1945) şi Ioana Ralea
(1945-1949). Scopul SONFR era să dezvolte "cultura şi educaţiunea copiilor români, din
punct de vedere religios şi naţional, aşa precum cere interesul patriotic."
Semnul SONFR - Crucea cu panglică tricoloră - sugerează şi implicaţiile ei religioase.
În epocă, SONFR apare şi ca o reacţie la propaganda religioasă catolică, mai accentuată în
Transilvania, "religia străină" fiind considerată periculoasă pentru educaţia tinerelor fete.
SONFR nu era o societate de propagandă religioasă exclusivă, ea fiind în primul rând
interesată de colaborarea materială şi spirituală cu clerul ortodox.
Membrele SONFR promovau legatura dintre şcoală-familie-biserică şi acordau
educaţiei un rol fundamental. Ideea centrală era că educaţia fetelor constituia temelia
societăţii. Pe toată perioada existenţei sale, Societatea s-a preocupat de:
- înfiinţarea de şcoli, de diferite profile, şcoli primare pentru copii şi şcoli pentru adulţi, licee
teoretice şi comerciale, şcoli profesionale şi de industrie casnică, grădiniţe de copii, cantine,
cămine şi internate şcolare.
- organizarea de serbări (Duminica Ortodoxiei, Ziua Mamei), concursuri, expoziţii,
bazare şi loterii, colecte şi chete publice cu scop educativ, concerte religioase şi de muzică
simfonică.
- organizarea de conferinţe cu scop moral, religios şi naţional, susţinute din viaţa
ştiinţifică, politică sau artistică a epocii.
Societatea a fost susţinută de membrii Casei Regale (Regina Maria, Carol I, Regina
Mama Elena), de autorităţi guvernamentale (Spiru Haret, I.G. Duca, Iuliu Maniu, Ion
Antonescu), de liderii ai Bisericii Ortodoxe (episcopul Teodosie Ploeşteanu, patriarhul Miron
Cristea etc), de istorici (A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul), artişti (George
Enescu), bancheri, doctori, profesori, dar şi de mulţi oameni obişnuţi.
Chiar dacă a fost o societate caritabilă (non-profit) care a supravieţuit mai ales din
donaţii, a reuşit să realizeze nu numai instituţii şcolare, ci şi Mausoleul Biserica Neamului de
la Mărăşeşti. Este impresionantă de asemenea implicare şi devotamentul naţional şi uman al
membrelor SONFR manifestat în ajutorarea celor răniţi şi a copiilor nevoiaşi sau orfani în
perioada celor două războaie mondiale. În Bucureşti, de exemplu, Societatea a transformat
clădirile sale în spitale, iar membrele sale s-au transformat în infirmiere. De asemenea au
rămas memorabile supele populare oferite gratuit bucureştenilor săraci în anii 1916-1918.
Influenţa şi activitatea SONFR au fost prezente în toată ţara (având până la 70 de
filiale urbane, rurale şi parohiale), fiind mai reprezentativă în Muntenia şi Moldova, şi mai
limitată în Banat şi Transilvania, probabil din cauza propagandei catolice. SONFR s-a
manifestat şi în Basarabia, unde a infiinţat o filială şi o şcoala ortodoxă la Odesa, şi a asigurat
medicamente, ajutoare în bani şi cadouri pentru soldaţii români.
Procesul desfiinţării Societăţii a durat mai mulţi ani şi s-a petrecut în etape. Au fost
subminate toate şcolile ortodoxe, transformate în şcoli de surori medicale, de educatoare şi au
fost desfiinţate toate filialele. În 1948 când a început reorganizarea învăţământului românesc
după modelul sovietic, toate institutele ortodoxe ale SONFR au fost interzise. SONFR a fost
desfiinţată oficial în 1948, însă activitatea ei a încetat din anul 1945.
În anul 1990, SONFR se reînfiinţează, având aceleaşi principii, cu titulatura
de SNFOR (Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române).

Pour pouvoir réaliser ce travail, les sources de documentation sont représentées par des
matériaux inédits, retrouvés dans les fonds des archives nationales et internationales, et par des
documents publiés pendant la dernière décennie. Aux Archives Nationales, le travail de
documentation et de recherche, effectué dans la limite du temps eu à notre disposition, nous a
permis l’identification et l’analyse des documents de deux fonds personnels Constantin Meissner et
Aida Vrioni, d’un fond familial, Cantacuzino et de celui de la Société Nationale Orthodoxe des
Femmes Roumaines (SONFR). Il faut avouer que les fonds Meissner et Cantacuzino ont représenté
un réel aide dans la connaissance et l’analyse des faits historiques de la perspective des deux leaders
du mouvement (Elena Meissner et Alexandrina Gr. Cantacuzino)

Această lider feministă apare în amintirile reginei și în cele ale nepotului ei,
diplomatul Raoul Bossy, cu numele Didina, așa cum este numită de familie și
prieteni. Prietenia dintre cele două personalități feminine datează din 1907, de când o găsim
enumerată printer prietenele ei, drept aceea care „are întotdeauna atât de multe cuvinte
obiective de spus pe orice subiect”. Suverana o consideră „femeia principală” a mișcării
feministe din România.
ANR, fond Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, ds. 14, f. 101v, ds. 48, 1925, f. 58–68.