Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
11.1. Introducere
Societatea Naţiunilor (în limba franceză) sau Liga Naţiunilor (în limba engleză) a
fost creată la initiativa preşedintelui american Woodrow Wilson care a propus constituirea
unei organizaţii având ca obiect furnizarea de garanţii reciproce de independenţă politică şi
teritorială atât statelor mari, cât şi celor mici 1. Deşi, preşedintele Wilson a iniţiat constituirea
organizaţiei, initiativă pentru care a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1919, SUA nu a
făcut parte din organizaţie, ca urmare a rezistenţei pe care a întâmpinat-o proiectul în Senatul
American . Această decizie a făcut ca prima organizaţie cu vocaţie de universalitate să rămână
o organizaţie predominant europeană şi cu arie de acţiune limitată.
Pactul Societăţii Naţiunilor, tratatul său constitutiv2, a fost adoptat în cadrul
Conferinţei de Pace de la Paris (1919), făcând parte integrantă din Tratatul de Pace de la
Versailles, data oficială a constituirii fiind 10 ianuarie 1920. Scopul principal al organizaţiei a
fost promovarea păcii şi prevenirea războiului. Sistemul de securitate colectivă prevăzut în
Pact se baza pe obligaţiile de dezarmare asumate de statele membre prin art.8, pe rezolvarea
pe cale paşnică a diferendelor şi prin reglementarea recurgerii la război prevăzute în art.11 şi
1
A se vedea și Dumitru Mazilu, Drept internațional public.Volumul II. Ediția a II-a, op.cit., pg.503 și urm.
2
Membrii fondatori ai Societății Națiunilor au fost 32 de state, printre care și România. Țara noastră a avut un
rol activ în promovarea obiectivelor organizației, diplomația românească fiind reprezentată cu strălucire de
Nicolae Titulescu, care a deținut de două ori Președinția Adunării Societății Națiunilor (septembrie1930-
septembrie 1931 și septembrie 1931- septembrie1932).
15 din Pact, precum şi pe garanţiile colective de independenţă ale fiecărui membru prevăzute
de art.10 din Pact întărite de sancţiunile prevăzute la art.16 şi 17 din Pact. Pentru rezolvarea
pe cale paşnică a diferendelor care puteau duce la o încălcare a păcii, Pactul prevedea
obligativitatea pentru părţile diferendului de a recurge la soluţionarea lui prin arbitraj sau
ancheta Consiliului Societăţii Naţiunilor.
Articolul 10 din Pact conţine o restricţie largă a utilizării forţei astfel:,, membrii
Societăţii Naţiunilor îşi asumă obligaţia să respecte şi să menţină integritatea teritorială şi
independenţa politică existentă a tuturor statelor membre ale Societăţii împotriva oricărei
agresiuni externe. În cazul în care o asemenea agresiune sau ameninţare cu agresiunea va
avea loc, Consiliul Societăţii Naţiunilor va stabili mijloacele prin care o asemenea obligaţie
va fi îndeplinită.” Aceste dispoziţii consacră pentru prima oară într-o formă instituţionalizată
politica păcii, precum şi stabilirea unui sistem de securitate colectivă, introducând proceduri
şi structuri care să asigure respectarea păcii. Statele se obligau să recunoască organul executiv
al organizaţiei, Consiliul Societăţii Naţiunilor, ca ultimul arbitru al oricărei probleme care
privea pacea şi securitatea internaţională.
Exemple
Activitatea organizaţiei s-a dovedit însă ineficientă în raport cu marile puteri, a căror
expansiune nu a reuşit să o stăvilească. Excepţie fac doar sancţiunile economice aplicate
Italiei în anul 1935 pentru o perioadă de timp limitată şi surprinzătoarea excludere a URSS
din anul 1939 ca urmare a invadării Finlandei. În anii ’30 puterile Axei au promovat o politică
expansionistă şi s-au retras voluntar din organizaţie.
Exemple
Scopurile pentru care a fost creată ONU sunt înscrise în art. 1 al Cartei şi anume:
3
A se vedea și Beatrice Onica-Jarka, op.cit., pg.12-16.
4
Raluca Miga Beșteliu, Organizații internaționale interguvernamentale op.cit., pg.152
1) menţinerea păcii şi securităţii internaţionale - constituie scopul principal al
organizaţiei, rolul preponderent în realizarea lui revenindu-i Consiliului de Securitate.
Exemple
Exemple
5
A se vedea și Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, op.cit., pg.341-342.
11.6. Principiile ONU
Articolul 2 din Carta ONU stabileşte principiile pe baza cărora organizaţia şi statele
membre vor acţiona pentru înfăptuirea scopurilor consacrate la art. 1 şi anume:
1) nerecurgerea la forţă sau ameninţarea cu forţa,
2) soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale,
3) neamestecul în treburile interne ale statelor,
4) îndatorirea statelor de a coopera între ele,
5) dreptul popoarelor la autodeterminare,
6) egalitatea suverană a statelor,
7) îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale (pacta sunt servanda).
Pace, securitate, cooperare, justiţie, drept internaţional, relaţii paşnice între toate
naţiunile, egalitate în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a-şi hotărî soarta, respectul
demnităţii omului sunt valori comune ale tuturor naţiunilor pe care O.N.U., centrul
coordonator al acţiunilor internaţionale, este chemată să le promoveze. În realizarea scopurilor
organizaţiei este nevoie să fie respectate principiile cuprinse în articolul 2 al Cartei, mijlocul
cel mai sigur pentru atingerea unor obiective majore urmărite de omenire de-a lungul
secolelor.
Identificăm astfel un număr de concepte care, de la adoptarea Cartei O.N.U, s-au
încorporat în filosofia umanistă a zilelor noastre. Este o filosofie întemeiată pe încrederea în
posibilitatea progresului omenirii, în posibilităţile ei de a clădi un viitor mai bun, pe virtuţile
raţiunii, echităţii şi înţelegerii între popoare, pe existenţa unor interese comune. Carta
reprezintă astfel un efort al raţiunii umane de a instaura o nouă ordine în relaţiile
internaţionale, în armonie cu aceste concepte fundamentale.
Principiile Cartei şi-au câştigat respectul în lumea de azi. Structura conceptuală a
scopurilor şi principiilor Cartei nu constituie o încercare de modelare arbitrară a realităţii, ci o
sinteza de tendinţe cu existenţă obiectivă în viaţa internaţională, indiferent de animozităţile şi
caracterul contradictoriu al evenimentelor în curs de desfăşurare. Necesităţile de ordin
economic şi politic, care determină înmulţirea şi diversificarea relaţiilor dintre state, reclamă
crearea şi respectarea în relaţiile internaţionale a unor reguli de conduită de maximă
generalitate şi obligativitate – principiile relaţiilor dintre state. Fără existenţa şi aplicarea
unor asemenea principii, relaţiile dintre state ar sta sub semnul arbitrarului, al domniei celui
mai tare şi a legilor junglei. Principiile după care statele trebuie să se călăuzeasca în relaţiile
dintre ele nu sunt numai precepte politice şi morale. Ele au, în acelaşi timp, forţa obligatorie a
normelor de drept, constituind principii fundamentale de drept internaţional care dețin locul
central şi predominant în sistemul normelor acestui drept.
Cele 7 principii sunt recunoscute ca principii fundamentale ale dreptului internațional public.
Exemple
6
A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, op.cit., pg.62.
Exemple
Potrivit art. 4 alin. 1 din Cartă pot deveni membre ONU ,,toate statele iubitoare de
pace care acceptă obligaţiile Cartei şi care, după aprecierea Organizaţiei, sunt capabile şi
dispuse să le îndeplinească”. Statul care doreşte să dobândească calitatea de membru
înaintează Consiliului de Securitate o cerere de aderare, însoţită de o declaraţie că acceptă
obligaţiile cuprinse în Cartă. Admiterea ca membru se face printr-o hotărâre a Adunării
Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate. Hotărârea se ia cu majoritate de 2/3 din
membrii prezenţi şi votanţi.
O situație specială este cea a suspendării. Un membru ONU poate fi suspendat din
exerciţiul drepturilor decurgând din calitatea de membru în cazul în care Consiliul de
Securitate a întreprins împotriva acestuia o acţiune preventivă sau de constrângere. Decizia de
suspendare se ia de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, cu
majoritate de 2/3 din membrii prezenţi şi votanţi. Repunerea în drepturi a statului suspendat se
poate realiza de Consiliul de Securitate, fără intervenţia Adunării Generale.
Rezumat
Test de evaluare
1. Cum se numeşte diplomatul român prin care România a deţinut timp de doi ani
consecutivi preşedinţia Ligii Naţiunilor?
2. Există vreo deosebire de regim juridic între membrii originari și cei fondatori?
3. Descrieți procedura de aderare la ONU.