Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Parkinson
Parkinson
Parkinson
Boala Parkinson
Cauzele bolii Parkinson nu au fost complet clarificate pana in prezent. Boala Parkinson prezinta
o origine nelamurita deocamdata, este o boala neurologica centrala, care in mare parte se
mosteneste. Ea rezida din faptul ca pe o parte din trunchiul cerebral se distrug celulele nervoase
producatoare de dopamina. Datorita nivelului scazut al acestei substantei chimice, dopamina,
care prezinta rolul de a transmite stimuli nervosi, se degradeaza legatura dintre celulele nervoase
si muschi, deci incep sa apara semnele caracteristice maladiei Parkinson. In prezent, maladia nu
se poate vindeca, dar exista diferite tratamente care trebuie urmate toata viata.
In deceniile trecute, au fost redactate numeroase medicamente, cu efecte foarte variate, care au
drept obiectiv reducerea si estomparea semnelor bolii. Trebuie sa se tina seama si de faptul ca cei
care sufera de boala Parkinson, in majoritatea situatiilor sufera si de depresii nervoase. In tarile
dezvoltate, tratamentele maladiei se fac pe baza unor indicatii caracteristice date de medici
specialisti.
Maladia Parkinson este provocata de degenerescenta neuronilor care produc o substanta numita
dopamina, care se deplaseaza la nivel cerebral. Principala arie afectata este plasata profund in
substanta cerebrala si este intalnita sub denumirea de “substantia nigra”. Dopamina reprezinta un
mesager chimic important sau un “neurotransmitator”.
Aceasta suferinta se datoreaza unor schimbari structurale ale nucleilor cenusii de la baza
creierului, globus pallidus, locur niger si pedunculul cerebral din sistemul extrapiramidal, unde
celulele nervoase suporta o degradare din lipsa sau insuficienta unei substante denumita
Dopamina, aceasta este un neurotransmitator.
In debutul bolii s-a crezut ca sindromul Parkinson este o sechela a encefalitei sau o intoxicatie
cu oxid de carbon, mangan, sulfura de carbon sau unele medicamente, dar anterior s-a observat
ca aceasta afectiune este si de alte cauze, care in momentul de fata nu sunt bine cunoscute sau
deloc stiute.
- dureri nesistematizate;
- incetinirea mersului;
- scaderea randamentului fizic;
- oboseala rapida si nejustificata;
- rareori, o usoara framantare a mainii, in special a degetului mare;
- o vaga jena a miscarii unuia din membre, in special a bratului si articulatiei umarului.
- privirea fixa;
- o senzatie anormala de amorteala;
- furnicaturi;
- tensiuni musculare.
- tremuraturile;
- rigiditatea;
- akinezia.
Rigiditatea musculare include membrele si corpul, capul pare sudat de trunchi, ceafa,
trunchiul prezinta miscari de marioneta si este aplecat spre inainte.
Mimica ii este micsorata, de cele mai multe ori crispata intr-un fel de rictus din cauza
rigiditatii fetei, limbii si faringelui, vorbirea ii este nemodulata, rareori greu inteligibila si
uneori cu tendinte spre palalie, adica reproducerea ultimei partii dintr-un cuvant.
Tremuraturile sunt prezente in special la nivelul degetelor de la maini, cel in cauza parand
ca numara monede si apoi la picioare, care par ca pedaleaza pe o bicicleta invizibila.
Miscarile apar in special in repaus, in timpul mersului sunt de mica intensitate si in timpul
somnului nu sunt prezente.
In afara celor enumerate mai sus, in maladia Parkinson exista si manifestari negative la
nivelul sistemului nervos vegetativ, cum ar fi:
- hipotensiune cu ameteli;
- transpiratii;
- probleme legate de potenta sexuala;
- probleme cu eliminarea urinei;
- probleme cu digestia, mai ales constipatia;
- aparitia edemelor la picioare.
Etiopatologie
Parkinsonismul primelor doua categorii isi face aparitia, in general, dupa varsta de 55
de ani, fiind mult mai raspandit decat s-ar crede, insoteste foarte frecvent varsta a treia
(sindrom parkinson mai ales pe fond vascular). Maladia Parkinson prezinta o incidenta de
1: 400, iar spre varsta a treia ajunge la 1: 200. Este intalnita mai des la barbati. Aceasta
evolueaza lent, dar inexorabil spre o agravare progresiva.
5
Afectiune degenerativa, isi face aparitia intre 40-50 de ani, frecventa pentru sexul
masculin, prevalenta fiind estimata la 120/100000 locuitori. In prezent ideea patogenica
arata o degenerescenta a sistemelor dopaminergice centrale cat si a altor cai
monaminergice (noradrenalina, serotina) colinergic si peptidergic; se prezinta, de
asemenea si alti neurotransmitatori descompusi in aceasta afectiune cum ar fi: GABA,
substanta P si metenkefalina.
Prognosticul vital se pune in discutie tarziu, prin complicatiile datorate mobilizarii
( escare, infectii urinare, respiratorii etc). Pe medic si pe pacient il preocupa prognosticul
functional care poate deveni destul de sever. De aici, apare interesul deosebit care trebuie
sa acestui sindrom in serviciile de recuperare medicala si in continuare, mereu, la
domiciliul bolnavului.
Boala prezinta un sindrom clinic evidentiat de patru semne:
1. Tremuraturile: la extremitati nu sunt intentionale, prezente la repaus ( absente in
somn) si dispar in timpul miscarii, sunt exagerate de starea emotionala, oboseala etc;
2. Bradikinezia, hipokinezia: unde miscarile sunt initiate cu dificultate, se fac usor,
mersul se executa cu pasi mici, iar bratele nu se balanseaza in mers;
3. Rigiditatea, cresterea uniforma a tonusului muscular in toate grupele musculare se va
resimtii pe toata amplitudinea de miscare a unui segment (semnul rotii dintate), spre
deosebire de spasticitatea piramidala care se impotriveste de la inceputul miscarii
(semnul lamei de briceag).
4. Instabilitatea posturala stabilita de perturbari ale reflezelor posturale (reflexe de
redresare si rectitudine, fixatia posturala) dar, cu conservarea mecanismelor
antigravitationale.
Tremuraturile si bradikinezia, sunt semnele cardinale care pun diagnosticul, ele sunt
considerate ca definitorii pentru a impartii maladia Parkinson in doua subtipuri:
vorbitul monoton;
scrisul marunt;
amplitudini respiratorii mici;
disfagia
disartria hipokinetica si hipofonica;
cosntipatie;
deficit sexual;
dureri difuze la membrele inferioare;
oboseala;
parestezii;
scadere in greutate etc.
picioarelor, pacientul fiind nevoit sa realizeze suite de pasi mici si repezi fara a se putea
opri, doar un obstacol ii poate oprii ori sustinandu-se cu mainile de mobila. Alti pacienti
nu pot pasi (prezinta rigiditate mare ori nu pot realiza aplecarea in fata a trunchiului cu
translatarea centrului de greutate in fata) si realizeaza mersul practic doar din genunchii
flectati urmat de tarsaitul pasilor.
Un element motor disfunctional specific si destul de important la parkinsonieni il
reprezinta imposibilitatea de rotatie a corpului precum si pasirea laterala. Se pare ca este
o reintoarcere la schemele primitive ale miscarii intr-un singur plan (planul sagital).
Asadar un bolnav inpins din spate sau din fata va efectua cativa pasi “alergati”, inainte ori
inapoi, fara sa cada, insa va cadea la incercarea de a se roti in timpul mersului (nu
prezinta “mobilitate controlata”).
Bolnavul de parkinson poate induce o serie de tulburari psihice la care rareori
contribuie si medicatia administrata (anticolinergice, benzodiazepine). Tulburarile
acestea pot aparea sub forma de stari depresive sau depresiv-anxioase, tulburari
cognitive, rareori episoade de agitatie, confuzie si chiar halucinatii, adesea tulburari de
somn.
Boala prezinta o evolutie lenta; prezentand in evolutia ei 5 stadii ( dupa aranjarea
Hoehn si Yahr):
Primul stadiu: atingere este minima, deseori unilaterala, produce o usoara jena
functionala pentru activitati de indemanare; activitate profesionala realizabila;
Al doilea stadiu: atingerea este bilaterala prezenta uneori la trunchi, insa cu tulburari
minime de echilibru; persista o autonomie buna a vietii curente; activitatea profesionala
este posibila cu un anumit effort;
Al treilea stadiu: tremuraturile afecteaza activitatea zilnica; deplasarile sunt complicate
rareori implica ajutor, tulburari de postura cat si de echilibru;
Al patrulea stadiu: bolnavul se afla imobilizat in fotoliu sau in pat, frecvent prezinta
tulburari psihice.
In urma acestei stadializari se apreciaza evolutia afectiunii, stabilizarea ei, sau chiar
imbunatatirea sub tratament.
Fiziopatologie
8
Ranile principale se afla in Locus Niger, pigmentul melanic este inglobat de macrofage,
iar la miscorscop apar palide. Microscopic celule din substanta neagra sunt distruse in
timp, exista o micsorare mai putin severa e neuronilor din suprafetele tegumento-
corticolimbic, nucleul dorsal al vagului, a caii dopaminergice si alte formatiuni
cuprinzand in general monamine sau acetilcolina.
Tulburarile din Parkinson au la baza dereglarea buclei de control a miscarii care
moduleaza comportarea si intelegerea gestului, respectiv bucla nigrostriata devenind
deficitara in dopamina, emitatorul chimic caracteristic la acest nivel. Sustragerea
dopaminei lasa frau liber acetilcolinei care infatiseaza un mediator chimic facilitator catre
tonusul muscular. Dereglarea aceasta centrala intensifica motoneuronii alfa-tonici
medulari, care se deplaseaza asupra fibrelor musculare intrafusale, de aici se reintoarce
excitatia in maduva la motoneuronii alfa. Astfel rigiditatea parkinsoniana prezinta la baza
hiperactivitatea tuturor neuronilor alfa,gama si tonici.
Concomitent cu inhibarea motoneuronului dinamic are loc activitatea motoneuronului
gama static, ceea ce duce la absenta scurtarii fibrei intrafusale. Astfel se vede o
discrepanta intre lungimea fibrelor extrafusale si intrafusale, unele sunt mai scurte.
Raportul de marime dintre fibrele musculare explica akinezia parkinsonianului pentru ca
fibrele extrafusale sunt mai scurte decat cele intrafusale, miscarea nu porneste deoarece
fusul este inhibat. In general, ne aflam in situatia in care exista o deosebire de lungime in
avantajul fibrei extrafusale, dar destul de mica. Contractia fibrelor extrafusale porneste,
fusul va fi excitat, segmentul este mobilizat, insa miscarea se epuizeaza repede in urma
executarii unei amplitudini reduse deoarece s-a produs egalizarea fibrelor musculare
intrafusale si extrafusale. Aceasta este explicatia hipokineziei in Parkinson.
Tremuraturile prezente in Parkinson au o frecventa de 4 pana la 7 cicli/sec, alternat pe
antagonisti si agonisti, prezinta la baza decuplarea buclei nigrostriate cu activitatea
striatuluib (in lipsa dopaminei) care, prin intermediul globului ocular va induce descarcari
ale talamusuli intr-un ritm de 4 pana la 7 cicli/sec. Talamusul prezinta o activitate ce se
proiecteaza cortical, si de aici, pornesc impulsurile in acelasi ritm pe calea piramidala
inspre neuronul alfa-fazic medular, ce va comanda contractiile musculare care stau la
baza tremuraturilor.
9
Simptomatologie
gurii. Vorbirea este una spotita si monotona. Are loc pierderea capacitatii de contractie a
muschilor fetei ceea ce duce la o expresie faciala fixa denumita “masca Parkinsoniana”;
dificultati in timpul deplasari (probleme in timpul mersului) dar si in mentinerea
echilibrului (instabilitate posturala). Persoanele cu afectiunea Parkinson pot pasii, insa ei
fac pasi marunti si isi tarasc picioarele, acestea fiind destul de apropiate si se pot inclina
putin in fata cu ajutorul taliei (pozitia garbovita), de asemenea apar probleme cu
intoarcerile din timpul mersului. Problemele de echilibru dar si balansul pot duce la
cazaturi. Aceste probleme apar de regula mai tarziu in evolutia bolii.
Tremorul este unul din primele simptome care se observa. Primordial tremurul afecteaza doar
un brat ori un picior sau se poate observa pe o intreaga parte a corpului. Acestea mai afecteaza,
de asemenea si limba si buzele. In timp ce boala avanseaza, tremorul se poate extinde pe cele
doua parti ale corpului, in unele cazuri poate ramane doar pe o singura parte.
Solicitarea fizica si stresul emotional ajuta tremorul sa fie mult mai evident. Somnul, relaxarea
completa ori intentia de a face o miscare sau chiar miscarea in sine poate reduce sau chiar poate
tremorul.
Chiar daca tremorul este cel mai frecvent semn din boala Parkinson, aproximativ jumatate din
cei care au tremor nu sufera de Parkinson. In paralel cu tremorul din boala Parkinson, tremorul
din alte cauze se imbunatateste in reapus, nu se amelioreaza o data cu miscarea membrului
respectiv si se agraveaza in momentul in care persoana incearca sa realizeze o anumita
sarcina/activitate.
Cea mai obisnuita cauza a tremorului ne-Parkinsonian este tremorul esential, o stare care poate
fi tratata si in cele mai multe cazuri prost diagnosticata ca maladia Parkinson.
1. Akinezia, semnul fundamental care reprezinta pierderea initiativei motorii; pacientul este
imobil, prezinta facies imobil, fix, miscarile automate devine diminuate sau absente, clipitul
rar sau chiar absent, balansul membrelor superioare in mers nu mai are loc, precum si
gesticularea in timpul vorbirii; mersul de desfasoara cu pasi marunti si fuge dupa centrul sau
de gravitatie, acesta devine ezitant la pornire. Vorbirea devine monotona, mudulatinile sunt
absente. Fenomenul de Kinezie paradoxala apare sub influenta unui stres, moment in care
pacientul devine dinamic si se misca cu lejeritate (au loc descarcari de catecolamine) pentru o
anumita perioada de timp; paradoxal akinezia apare sub tratamentul cu L-Dopa, perioada
indelungata si cu doze nepotrivite; o alta consecinta a akineziei o prezinta acatisia in care
pacientul nu-si mai poate pastra o postura mai mult timp.
3. Tremorul parkinsonian este intalnit uneori la inceputul bolii, acesta lipseste alteori in
formele akinetice-hipertonice, prezinta un caracter de postura, acesta apare in repaus, dar
dispare in timpul miscarilor voluntare sau in timpul vorbirii, tremuratura din Parkinson este
pseudogestulare si prezinta un ritm de 4-6 cicluri/sec, aceasta este distala:
à la nivelul degetelor stimuleaza miscarea de numarare a banilor sau a rasucirii unei foite de
tigara;
à corpul nu tremura, acesta este antrenat prin miscarile involuntare ale picioarelor;
Maladia Parkinos poate provoca o diversitate de alte simptome. Acestea pot include:
Insomnia sau somnolenta este intalnita la aceste persoane datorita oboselii fizice, depresiei sau
anxietatii. Persoanele diagnosticate cu Parkinson pot sa nu aiba un somn normal deoarece acestia
nu isi pot schimba pozitia in pat.
Persoanele afectate pot devenii cu usurinta persoane dependente de cei din jur, persoane
fricoase, indecise si pasive. Exista posibilitatea ca aceste persoane sa vorbeasca mai putin decat o
faceau inainte, sa se retraga chiar si fata de familie, dar si de prieteni si sa devina persoane
retrase si inactive, daca nu sunt incurajate ca pot depasii momentul.
Depresia apare frecvent la aceste persoane, ea poate fi cauzata de modificarile chimice care au
loc la nivelul creierului, dar si ca o reactie la aflarea vestii ca au fost diagnosticati cu aceasta
boala ce duce la infirmitate. Dar cu administrarea unui tratament adecvat, starea bolnavului poate
fi imbunatatita.
Una din trei persoane care sufera de Parkinson poate prezenta dementa si confuzie,
asemanatoare celor din boala Alzheimer, in faza finala a bolii. Depresia contribuie si ea la
pierderea memoriei si la aparitia confuziei. Halucinatiile, pierderea memoriei si visele pline de
imaginatie uneori pot fi cauzate de administrarea medicamentelor in boala Parkinson.
Consultul de specialitate
13
Indicat este sa se apeleze serviciile de urgenta daca isi fac aparitia semne precum starea de
slabiciune brusca, pierderea echilibrului, paralizie, problele vizuale sau alterarea vorbirii. Ele pot
fi semnele unui infarct miocardic. Semnele din boala Parkinson, de regula, evoleaza lent.
Este indicat sa fie consultat medicul de familie atunci cand isi fac aparitia semnele bolii
Parkinson. Cand tremorul dureaza o perioada mai lunga, nu este nevoie de un tratament de
urgenta. Insa, trebuie sa se discute cu medicul in legatura cu aparitia acestui tremor la urmatorul
consult.
O persoana care a fost diagnosticata cu boala Parkinson trebuie sa consulte medicul cat mai
repede daca:
Persoanele care sufera de aceasta afectiune trebuie sa se prezinte la medicul specialist in mod
regulat ( o data la 3-6 luni ori in functie de cum hotaraste medicul) pentru schimbarea
tratamentului, pe masura ce boala avanseaza.
Dignosticul in aceasta boala este usor de pus pe baza celor trei semne existente: akinezia,
hipertonia de tip extrapiramidal si tremorul.
cazuri se tine cont de etiologia care actioneaza asupra sinapsei dopaminergice producand
simptomatologia respectiva.
specific bolii Parkinson se mai pot face anumite teste pentru a putea diagnostica alte afectiuni cu
simptome asemanatoare. Spre exemplu, pentru a verifica daca nu cumva este vorba de o
afectiune hepatica sau tiroidiana pot fi facute testele de sange. Pentru a exclude un infarct
miocardic sau o tumora a sistemului nervos central se poate face o examinare RMN.
PET (tomografie cu emisie de pozitroni) este un alt test imagistic care poate detecta nivele
scazute de dopamine de la nivelul creierului, astfel se poate pune diagnosticul de boala
Parkinson. Aceasta investigatie, nu este totusi una uzuala deoarece este foarte scumpa si nu este
nici disponibila in foarte multe unitati, aceasta fiind in faza experimentala.
Tratamentul initial
Pacientii cu boala Parkinson pot sa nu aiba nevoie de tratament, la inceput daca simptomele
sunt usoare. Doctorul va putea amana momentul prescrierii tratamentului pana in momentul in
care simptomele devin suparatoare si interfereaza activitatea zilnica. Metodele de tratament
aditionale, de exemplu fizioterapia, exercitiile fizice si terapia pot fi de ajutor in toate stadiile
bolii Parkinson., dar mai ales in mentinerea tonusului, a moblilitatii si a independentei.
Levopada este inca considerata cel mai bun medicament pentru Parkinson, desi efectele
secundare ale acesteia ( ce include miscari involuntare si alte complicatii motorii) poate cauza
probleme in stadiile tardive ale bolii.
Doctorul curant impreuna cu intreaga echipa care supravegheaza bolnavul il pot indruma pe
acesta in ceea ce priveste suportul emotional si educatia medicala, caracteristice acestei boli.
Simptomele devin din ce ince mai suparatoare, pe masura ce boala evolueaza. Majoritatea
bolnavilor prezinta un tremor de la usor la moderat. Miscarile sunt limitate si lente datorita
rigiditatii musculare si pierderii reflexelor automate (bradikinezie). In acest stadiu tratamentul
este cantarit in fucntie de severitatea simptomelor si de efectele adverse ale medicamentelor. Pe
masura ce afectiunea trece prin diferitele stadia evolutive simptomele maladiei se schimba.
Medicul va supraveghea evolutia fiecarui bolnav in parte si va modifica tratamentul in functie de
prezenta unor noi semen. Cel mai cunoscut medicament folosit in tratamentul maladiei Parkinson
este levodopa. Acesta poate avea insa o serie de efecte adverse la doze mari sau dupa un
tratament de lunga durata. Agonisti dopaminergici poate sa ii prescrie medical specialist, cum ar
fi pramipexol sau ropinirol pentru a pregati inceperea tratamentului cu levodopa. In urma unor
studii recente s-a demonstrate ca aceste medicamente pot intarsia aparitia unor efectelor adverse
ale levodopei. De asemenea, medical poate sa prescrie agonistii dopaminergici in acelasi timp cu
levodopa.
Exista o serie de masuri care pot fi luate si la domiciliul pacientului pentru a face ca acesta sa
faca fata mult mai usor simptomelor. Bolnavul trebuie sfatuit sa isi foloseasca energia pentru
activitatile strict necesare sis a isi amenajeze locuinta astfel incat sa ii fie foarte usor sa se
deplaseze si sa aiba la indemana lucrurile necesare. Toate acestea il vor ajuta pe bolnav sa fie o
persoana independent. In cadrul tratamentului foarte importante sunt exercitiile fizice. Acestea
pot ajuta la mentinerea tonusului, a rezistentei si coordonarii, dar si in mentinerea greutatii si in
reducerea posibilitatii de aparitie a constipatiei. Foarte important in ceea ce priveste alimentatia
persoanelor cu Parkinson este sa ceara toate informatiile privind alimentatia medicului currant,
17
Un pacient aflat intr-o faza avansata a maladiei este limitat in ceea ce priveste libertatea de
miscare si efectuarea activitatilor zilnice. Semnele se pot modifica de la o zi la alta iar efectele
adverse ale medicamentelor folosite in cadrul tratamentului pot limita eficienta acestuia.
Doctorul va modifica tratamentul in functie de modificarile care apar in simptomatologia bolii.
Un logoped va recomanda exercitii de vorbire si de respiratie care vor ajuta pacientii, cei care
au vorbirea monotona, soptita, imprecisa, caracteristica bolnavilor de Parkinson, in special in
stadiile finale.
Prin efectuarea unor miscari intentionate se poate face blocarea muscular. La depasirea
episoadelor de rigiditate muscular poate ajuta deplasarea catre un punct fix pe pamant, executand
un prim pas précis, lung, in stil de mars.
Alte semne care pot aparea in aceasta afectiune pot sa include depresia si disfunctiile sexual.
Aceste probleme trebuie sa fie discutate cu medical currant.
Tratament medicamentos
Nici un tratament cunoscut nu permite stabilirea ori regresiunea degenerescentei neuronale care
sta la baza maladiei Parkinson, doar un numar de scheme terapeutice pot ameliora simptomele
considerabil. In conduita preventiva un punct important il reprezinta mentinerea starii generale
satisfacatoare si o buna activitate neuromusculara; ea se dobandeste prin reeducare, mentinerea
unei activitati dar si repaus; in acest scop, util poate fi un kinetoterapeut experimentat. Persoana
va fi ajutata pentru a depasi stresul legat de afectiune, sa cunoasca natura bolii si sa continue in
mod curajos sa traiasca in ciuda existentei afectiunii.
Stadiul V: evolutia severa a maldiei; persoana este dependent de fotoliu sau de pat
Pentru personae care prezinta o forma usoara ( stadiul I,II) abtinerea terapeutica poate fi
indicate ori tratamentul va fi limitat doar la anticolinergice, ori asocierea celor doua. Necesara in
stadiile III, IV si V este levodopa. In cazurile enumerate trebuie utilizata doza minimala
necesara; ea permite reducerea riscului efectelor secundare nedorite precum fenomenele de ,,on-
off”, diskineziile, confuzia mental si pierderea din eficacitatea medicamentului.
Anticolinergicele pot inrautati o dementa si trebuie interzise atunci cand dementa devine clinic
manifestata.
Tratamentul kinetic
Asistenta parkinsonianului nu trebuie sa fie limitata doar la cele enumerate mai sus, chiar daca
acestea au adus bolnavului ameliorari notabile. Faptul ca este o afectiune evolutiva spre stadia tot
mai grave, nu trebuie sa ne faca sa privim cu scepticism orice incercare de recuperare functional.
Succesul acestei reeducari functionale este legat de momentul debutului programului de
recuperare, acesta aplicat inca din primul stadiu are effect cert ,,profilactic” al instalarii
deficitului functional. Indicat este sa se evite instalarea schemelor de miscare anormale sau in tot
cazul este amanita, chiar si cu cativa ani, instalarea acestor scheme. De indata ce si-au facut
aparitia fenomenele functionale, asistenta de recuperare, sub efectul levodopei, nu va putea
decat sa ajute persoana sa se adapteze mai bine la aceste disfunctionalitati valorificand intregul
potential al bolnavului
Ameliorarea mobilitatii. Asadar, cum s-a prezentat mai sus, parkinsonianul are serioase
dificultati de miscare dar si de locomotive datorita rigiditatii si akineziei la initierea
miscarilor. Cu trecerea timpului, se mai adauga si limitarea amplitudinilor passive de
miscare, articulare, din cauza scurtarilor tisulare adaptive produse de limitarea prelungita
a miscarilor active.
Ameliorarea coordonarii. Parkinsonisum determina, din cauza rigiditatii, hipokineziei, a
tremuraturilor ( chiar daca sunt neintentionale), deficit de coordonare care, manifestat de
la dificultatile de scris pana la dificultatile de autoingrijire, trebuie sa prezinte un obiectiv
important pentru recuperare. Pentru executarea acestui obiectiv se recurge la:
Mers cu pasiri variate ( mers lateral, incrucisat, indarat, pasit peste obstacole etc) sau cu
dezechilibrari voite ( mers cu ,,aruncarea” unui brat inainte sau in abductie, mers pe
varfuri, ,,cules” de obiecte mici de pe jos, in timpul mersului etc).
Asocierea rotatiei trunchiului cu pasii de mers ori cu miscari ale bratelor in diferite
ritmuri variate.
Exercitii de aruncat la tinta cu mingea, mentinere in echilibru pe mana a unui obiect, joc
de popice etc.
Terapie ocupationala cat mai des si cat mai multe ore pe zi, selectata din activitati
casnice si eventual din diverse jocuri de agreement.
Ameliorarea mimicii. Figura ,,de ceara’’ a parkinsonianului este rezultatul rigiditatii
fetei. Expresia aceasta de masca devine neplacuta atat pentru pacient, dar si pentru cei
din jurul sau.
Exercitiile de mimica trebuie sa inceapa cat mai timpuriu. Se realizeaza in fata oglinzii de 2-3
ori pe zi, la inceput fiind analitice ( miscari isolate ale sprancenelor, ale fruntii, pleoapelor,
obrazului, gurii) apoi globale, de expresie ( de plans, de ras, de mirare, de furie, de veselie etc).
Chiar daca s-au descries o serie de metode kinetic complexe, practice, pentru realizarea acestui
obiectiv trebuie sa se retina cateva tehnici relative simple care pot fi executate chiar si la
domiciliul pacientului cu ajutorul unui membru din familie.
relaxat, iar persoana care il ajuta il va misca pasiv, amplu intr-o directive si apoi
in cea contrara. Succesiv, pacientului I se cere sa contribuie active la aceasta
miscare ( miscare active-pasiva), iar in final persoana care ajuta va imprima o
pozitie moderata miscarii active realizata de pacient. Accentuam ca mobilizarile
segmentelor trebuie facute pe toata amplitudinea de miscare, dar si in toate
sensurile de miscare articulare.
in cazurile in care rigiditatea parkinsoniana nu este prea avansata, nu este neaparat
sa recurgem la tehnicile de facilitare de mai sus, fiind indeajuns mobilizarile
libere active pe care bolnavul le va executa pe toata amplitudinea, din decubit,
ortostatism,dar si sezand. Se realizeaza exercitii ale membrelor si ale trunchiului
(flexii – extensii, lateralitati, rotatii). Este indicat ca cel putin o parte din aceste
exercitii sa se realizeze in fata oglinzii. La inceput, acestea sunt simetrice,
efectuandu-se concomitant cu ambele member superioare ori inferioare, in aceeasi
directive. Succesiv, se va antrena disimetria de miscare. Spre exemplu in
momentul in care membrul superior drept se anteflecteaza, membrul stang
executa abductia. Exercitiile se vor repeat desigur in timpul zilei.
prevenirea ori respectiv corectarea posturilor vicioase specific parkinsonismului
( cap si gat inclinate spre inainte, cifoza dorso-lombara, solduri si genunchi
flectati) se executa tot in fata oglinzii prin autocontrol permanent, ca si prin
exercitii si posture de realiniere din decubit, din ortostatism ori sezand. Posturile
de decubit ventral sunt importante pentru prevenirea ori corectarea tendintei la
flexum de sold.
In ceea ce priveste tratamentul administrat pentru tulburarile psihice, problema este mai dificila
pentru ca neurolepticele pot agrava starea motorize prin blocarea receptorilor dopaminergici.
Tranchilizantele si somniferele se pot utilize, dar cu atentie si precautie deoarece determina o
scadere a interesului si participarii pacientului la efort si mobilizare. Antidepresivele sunt bine
suportate si indicate. Se recomanda in acelasi timp o intensificare a activitatii fizice a exercitiilor
de recuperare motorize.