Statuia Ecaterinei Teodoriu–Slatina

Nicula Mihaela - Roberta

Studiul Patrimoniului, an III

Motto „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de

vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește
datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea
spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu.mine !”, are
drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de
zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917.

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj Ecaterina a urmat cursurile școlii
primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909
absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca
absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația
cercetașilor din România, în anul 1913.
După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea Roșie
Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții. Ecaterian
Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale, în perioada 10-18
octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu.
La 30 octombrie/12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe
Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere.
După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna
eu”1
Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna
Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la colonelul Neagu Savel,
solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului Coandă să o includă în Regimentul
18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a
repartizat-o la Grupul II din plutonul I.2
După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost
capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta: „în
urma unei lupte scurte, survenite din cauza unei surprinderi inamice, ea a fost făcută
prizonieră și încolonată într-un mic convoi, împreună cu alți mulți soldați, a fost pornită spre
Bumbești, sub paza unei santinele germane. Făcându-se noapte și profitând de neobservarea
santinelei, ea a scos un revolver pe acre-l avea în sân și fără a avea un singur moment de
ezitare a împușcat santinela3După această faptă a fugit imediat, împreună cu ceilalți prizonieri.

1
Arhivele Militare Române, Fond M.St.M., Secția Serviciul Istoric, dosar 214/1928, f. 1
2
Ibidem, f. 15-16.
3
Ibidem, f.16
Alt soldat german însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a
lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor”4
Peste numai o zi, la 6/19 noiembrie 1916, a fost rănită de un obuz la ambele picioare, în
apropiere de Filiași, fiind evacuată la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand”5
În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, îngrijind răniții, iar
generalul Broșteanu a ordonat6, la 21 februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele
regimentului: „Veți binevoi a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și
continua serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu..

Considerată de către ofițerii români o Jeana D’Arc a noastră, faptele Ecaterinei au fost aduse
la cunoștina Regelui Ferdinand, care prin Înaltul Decret No. 191/10.03.1917 a decorat-o
cu7 Virtutea militară de război clasa a II-a8:„Domnișoarei Teodoroiu Ecaterina, din legiunea
de cercetașe „Domnul Tudor”, pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă.
S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat, cu începere de la 16 octombrie
1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat de la 6 noiembrie 1916, în
apropiere de Filiași9”

Plecarea pe front a Regimentului 43/59 Infanterie a avut loc la 4/17 august 1917, iar colonelul
Pomponiu a descris-o pe Ecaterina Teodoroiu ca fiind ‹‹îmbrăcată ofițerește și având asupra
sa: arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade, mai purta și un sac de pesmeți, în
care avea însă tot cartușe („Hrană pentru nemți”, cum zicea ea). Toate marșurile inerente
intrării regimentului pe front le-a executat pe jos, dând pildă soldaților de rezistență și
bărbăție, cu tot drumul accidentat și noroios, adesea până la genunchi.10
Regimentul Ecaterinei Teodoroiu a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august/2 septembrie
1917, fiind amplasat în tranșeele de pe Dealul Secului.
La 22 august/4 septembrie 1917,  Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe
Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar Ecaterina le-a arătat soldaților
direcția de înaintare, cu casca în mîna  dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna
stângăși strigând11: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi ?12”. În acel moment a
fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40
Rezervă german, murind pe loc13.  Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la postul de
comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi14, fiind înmormântată
cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august/5 septembrie 1917, lângă casa viei
4
Ibidem, f. 17
5
Idem
6
Ordinul nr. 3.923, trimis de la Divizia a XI-a către Brigada 21 Infanterie și Regimentul 43/59
Infanterie.
7
Pentru distincția primită, Ecaterinei i-a fost eliberat brevetul cu nr. 915/10.03.1917.
8
Arhivele Militare Române, fond cit., dosar 214/1928, f. 89.
9
Idem, f.82
10
Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 18.
11
Arhivele Militare Române, Fond M.St.M., Secția Serviciul Istoric, dosar 214/1928, f. 51.
12
Consemnarea celor strigate de Ecaterina îi aparține colonelului Pomponiu, comandantul
Regimentului 43/59 Infanterie, într-un Memoriu pe care l-a semnat la 10 mai 1920.
13
Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 19, 51.
14
Ibidem, f. 93 
Apostoleanu, alături de mormântul căpitanului Morjan Dumitru, mort în fruntea Companiei a
6-a cu o zi înainte, la 21 august/3 septembrie 191715, cauza decesului fiind o lovitură de glonț
la nivelul capului.
Pentru fapta sa de arme, Ecaterina Teodoroiu a fost citată prin Ordin de Zi al Regimentului
„Lupeni16”: ‹‹În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea
plutonului său, lovită-i în inima-i generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara
Ecaterina Teodoroiu , din Compania a 7-a.

Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au
numit-o pe drept cuvânt  „Eroina de la Jiu” şi-a dat şi-a dat suprema jertfă, lipsită de orice
trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Țării noastre,
cotropit de duşmani.

Ecaterina Teodoroiu a fost pilda celor mai viteji apărători ai Țării, pe care i-a întrecut prin
puterea cu care-și înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de
trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș neobosit și plin de entuziasmul de a se face
folositor în așa preț.

Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Tg. Jiu, aceea care și-a desfășurat o
energie rară împotriva morții albe, care a  secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic,
pornindu-se în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare
a răzbunării, de a cărei pregătire a luat și ea parte activă.

A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea ostașului, nu
pentru a obține apoteoza de vorbă, ci pentru că așa cerea inima ei, că i se împlinește datorită
victoriei. Pentru dragostea-i de Țară, pentru sentimentu-i rar al datoriei, pentru energia și
avântul cu care și-a împlinit ceea ce socotea o misiune, până la jertfa supremă,afost citată
prin ordin de zi pe regiment și dată ca pildă tuturor ostașilor

Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în
cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921, cu prilejul Centenarului Tudor
Vladimirescu.Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră, de către
sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935.

La Slatina, în 1925, e inaugurat primul monument din ţară ridicat în memoria

Ecaterinei Teodoriu. Mai mult, locotenent-colonelul Nicolae Teodorescu, comandantul
Regimentului 43 Infanterie, a propus ridicarea în faţa cazarmei unităţii a unui
monument al eroilor regimentului, pe care să fie înscrise numele eroilor căzuţi pe front
în campania 1916-1918.

15
Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 21.
16
Citarea i-a aparținut colonelului Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie,
fiind datată 24 august/6 septembrie 1917.
Prin Ordinul nr. 7456 din mai 1920, generalul A. Razu, comandantul Corpului 1 Armată, a
aprobat această iniţiativă. Costul monumentului a fost achitat din subscripţii publice şi dintr-o
mare serată dată în oraşul Slatina, care a contribuit cu suma de 81.115, 50 lei.
Monumentul, o statuie a Ecaterinei Teodoroiu, a fost realizat de reputatul sculptor Dumitru
Măţăoanu, originar din Câmpulung Muscel, în atelierul său din Calea Griviţei nr. 22 din
Bucureşti, şi a fost inaugurat pe 31 mai 1925 în oraşul Slatina, în prezenţa M.S. Reginei
Maria, a ministrului de Război, generalul de divizie Alexandru Lupescu şi a unei delegaţii de
gorjeni, a părinţilor şi a unui numeros public. Măţăuanu începuse lucrul la statuie – primul
monument din ţară ridicat în memoria eroinei – încă din 1921.
Lucrarea este alcătuită dintr-un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu
colţurile sub forma unor coloane adosate. Statuia este din bronz, eroina fiind realizată în
mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu arma în cumpănire şi cu o cască ostăşească în
mâna dreaptă.
Faţada vestică a piedestalului este ornată la bază cu un drapel, frunze de stejar şi o cască
militară încadrată de frunze de laur, toate turnate în bronz. Pe piedestal mai apar şi stemele
provinciilor istorice româneşti reunite cu ţara în anul 1918. Pe celelalte faţade sunt dăltuite în
marmură numele eroilor Regimentului 43 Infanterie morţi pentru dezrobirea neamului în
Primul Război Mondial.
 Pe soclu este înscris şi un text care conţine câteva date din biografia Ecaterinei
Teodoroiu. După inaugurarea monumentului au fost aduse de la Depozitul de Armament din
Târgovişte două tunuri de oţel, captură de război de la inamic, în vederea ataşării la statuia
Ecaterinei Teodoroiu;în perioada comunistă, tunurile au dispărut.

Eforturi pentru ca statuia să fie amplasată la Slatina

„La 31 mai 1925, Slatina consemna un eveniment de anvergură națională: inaugurarea

monumentului Ecaterinei Teodoroiu în prezența Reginei Maria. Demersurile pentru ridicarea
unui monument care să dăinuie amintirea eroinei din Primul Război Mondial se datorează
Reginei Maria, sub al cărei înalt patronaj s-a constituit, încă din anul 1920, un comitet de
inițiativă, ce funcționa la Craiova. Atât Regina Maria, cât și Ecaterina Teodoroiu erau două
figuri emblematice ale Marelui Război. Mai trebuie spus că Regina, suverana cea mai iubită
de armata română, se întâlnise cu Ecaterina de mai multe ori pe front, conferindu-i personal
decorația Virtutea militară, clasa a II-a, și înaintarea în gradul de sublocotenent”, a spus
Aurelia Grosu.
Autorităţile judeţene şi-au dorit foarte mult ca primul monument din ţară închinat Ecaterinei
Teodoroiu să fie amplasat la Slatina. Pentru acest lucru, prefectul judeţului, Vasile
Alimănişteanu, solicita, în aprilie 1923, sprijin la Ministerul de Război. Slatina a fost aleasă în
detrimentului Craiovei sau localităţii natale a eroinei. Aurelia Grosu spune că a cântărit foarte
mult faptul că sublocotenentul a căzut la datorie în fruntea plutonului din compania a 7-a,
Regimentul 43/59, ce îşi avea cazarma la Slatina.
„Inițial, s-a optat ca locul de amplasare a monumentului să fie în localitatea natală a eroinei,
Vădeni, Gorj, însă insistențele autorităților județene și, în primul rând, ale Regimentului 43
Infanterie cu garnizoana la Slatina, au oferit Slatinei privilegiul de a ridica primul monument
din țară închinat Ecaterinei Teodoroiu. Un argument care a cântări greu în favoarea Slatinei
a fost acela că sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu luptase în cadrul Regimentului 43/59
Infanterie, fiindu-i încredințată comanda unui pluton din compania a 7-a. A căzut la datorie
în fruntea acestui pluton, în seara de 22 august 1917, îmbărbătându-și ostașii la luptă”, a
adăugat istoriul Aurelia Grosu despre evenimentele derulate în a doua decadă a
secolului XX.