CHIMEN

CUPRINS

1. INTRODUCERE.....................................................................................................................................3
2. CULTIVAREA PLANTEI......................................................................................................................4
3. MORFOLOGIE.......................................................................................................................................8

1
4. UTILIZĂRI ALE CHIMENULUI..........................................................................................................9
5. BENEFICILE CONSUMULUI DE CHIMEN......................................................................................10
6. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................................11

1. INTRODUCERE

Chimenul (Carum carvi) este o plantă bienală din familia Apiaceae, care crește în Europa
și în vestul Asiei în soluri argiloase, uscate. Are, ca și chimionul, nevoie de foarte mult soare
pentru a se dezvolta în condiții ideale și pentru a produce fructe aromate.

În Moldova este numită „secărică”, crește pe solurile bogate în humus, cu apa freatică
mai la suprafață, este o plantă aromată, cunoscută din antichitate, dar care a fost cultivată mult
mai târziu.

2
 Chimenul are o lungă și fascinantă istorie. Era cunoscut încă de acum 5000 de ani, mari
cantități de chimen fiind găsite în piramidele egiptene. Chimenul este una din mirodeniile lumii
antice, fiind o plantă aromată, preferată de romani, care îl foloseau pentru aromarea și
conservarea cărnii. În timpurile stravechi, chimenul era un simbol al lăcomiei și al trădării.
Ciudat însă, în timpul Evului Mediu, aceasta semnificație se schimbă, chimenul devenind un
simbol al credinței. În Germania, unde chimenul este un condiment foarte popular, există
obiceiul ca mirii, la nunta, să-și dăruiască semințe de chimen, pentru a-și arata fidelitatea unul
față de celalalt. În timpul perioadei medievale chimenul era foarte prețuit în Marea Britanie și
Europa, dar treptat se pare ca a ieșit din gratiile acestor regiuni.

Este originar din țările din estul Mediteranei și din nordul Egiptului, dar în prezent se
cultivă și în alte țări din Europa, in Maroc, Iran, Turcia, India, China și în America. Chimenul
crește cel mai bine în zonele insorite cu ploi puține. Semințele mici, în formă de bacă, au 9
margini și o culoare maro-galbuie. Chimenul, cunoscut sub denumirea sa știintifică “Carum
Carvi” a fost desemnat planta anului 2016 de către Cercul de Studiu “Istoria dezvoltării plantelor
medicinale” de la Universitatea din Wuerzburg din Germania. Considerată una dintre cele mai
vechi plante aromatice din Europa, chimenul, a fost pus pe lista plantelor medicinale de către
Carol cel Mare. În Romania, chimenul este cunoscut și sub denumirea de secarea, chimion,
chimin sau chiman.

2. CULTIVAREA PLANTEI

Locul în asolament

Încadrarea în asolament este într-un fel dificilă din cauza faptului că este o specie
bianuală şi, în general, se cultivă cu o însoţitoare anuală. Dintre premergătoare, culturile
prăşitoare, care lasă terenul curat de buruieni, sunt cele mai corespunzătoare. În lipsa acestora
poate să urmeze şi după cereale. Practicarea monoculturii conduce la înmulţirea masivă a bolilor,
dăunătorilor şi rozătoarelor.

Fertilizarea

3
 Chimenul este o specie care reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor, mai ales
că în zonele unde se cultivă precipitaţiile mai abundente contribuie şi la spălarea unei părţi din
elementele fertilizante. În ceea ce priveşte felul îngrăşămintelor, dozele şi epoca de aplicare se
constată o mare diversitate de păreri. Desigur, obţinerea unor rezultate puţin asemănătoare se
datorează în primul rând influenţei tipului de sol şi condiţiilor climatice ale perioadei de
experimentare.

În ceea ce priveşte felul cum îngrăşămintele îşi aduc contribuţia la sporirea conţinutului
în uleiuri volatile, se reliefează faptul că gunoiul de grajd şi azotul îl influenţează pozitiv,
fosforul şi potasiul nereacţionând în acest sens.

Pregătirea solului

Starea de umiditate a solului şi felul plantei premergătoare condiţionează sistemul de

lucrare al solului. Atunci când chimionul urmează după premergătoare timpurii (cereale,
borceaguri etc.) şi pământul are suficientă umiditate se execută direct arătura adâncă la 28-30
cm. Dacă solul este uscat, se efectuează mai întâi o lucrare de dezmiriştire cu grapa cu discuri,
urmând ca arătura de bază să se facă toamna. În ambele cazuri, până toamna, terenul se menţine
curat de buruieni prin lucrări executate cu grapa cu discuri. După premergătoare târzii, lucrările
de bază ale solului se reduc la o arătură adâncă care se grăpează. În primăverile cu suficientă
umiditate, pregătirea patului germinativ se face folosind grapa cu discuri la care la a doua trecere
se va ataşa şi grapa cu colţi reglabili. Definitivarea pregătirii patului germinativ se face prin
folosirea combinatorului. Când solul este deficitar în umiditate se va efectua mai întâi nivelarea
arăturii, urmată de lucrarea cu combinatorul. În cultură mixtă cu macul (Papaver somniferum)
lucrările de pregătire a patului germinativ se încheie cu tăvălugitul. ChimEnul se înmulţeşte pe
cale generativă.

Epoca de semănat

Faţă de cerinţele plantei pentru temperatură şi apă, epoca optimă de însămânţare a

chimionului se situează în prima urgenţă, primăvara. Din acest punct de vedere, macul
corespunde cel mai bine ca însoţitor al chimimenului în cultură mixtă.

Distanţa şi adâncimea de semănat

4
 Având în vedere gradul de îmburuienare a solului, precum şi nevoia de a face culturi
mixte, distanţa corespunzătoare este de 50 cm între rânduri. Se tinde a se realiza o desime de 40-
50 plante/metrul pătrat. Cu alte specii însoţitoare în cultura mixtă, pe terenuri curate de buruieni
sau în condiţiile aplicării unor erbicide eficiente, distanţa dintre rânduri se poate reduce la 25 cm,
producţia de fructe urmând a creşte cu circa 15-30%. Având în vedere însuşirea chimionului de
specie care fructifică numai în anul al II-lea, în nevoia de a găsi soluţii pentru diminuarea golului
de recoltă din anul I, s-au încercat diferite plante de cultură care să însoţească chimenul în
cultura mixtă. Speciile anuale trebuiau să fie destul de timpurii, cu un habitus mai redus, iar
ponderea lor în cultură să fie cel puţin la nivelul suprafeţelor ocupate de chimion. Aceste
pretenţii de plante însoţitoare le îndeplinesc muştarul, rapiţa, macul. În unele ţări, în acest scop se
folosesc şi cerealele, şi în special orzoaica de primăvară.

Lucrările de întreţinere

Imediat după răsărire încep şi lucrările de întreţinere, executate mai întâi cu mijloace
mecanice. Praşilele mecanice se efectuează cu cultivatorul de plante tehnice prevăzut cu discuri
de protecţie a rândurilor de plante, care se va regla astfel ca zonă de protecţie, situată de o parte
şi de alta a rândurilor, să fie cât mai mare, iar adâncimea de lucru, cât mai mică. Pe măsură ce
plantele cresc, se va reduce şi zona de protecţie, iar adâncimea de lucru se va mări. Lucrările
mecanice de întreţinere se completează cu praşile manuale şi lucrări de plivit, numărul acestora
fiind în funcţie de gradul de îmburuienare a terenului. Combaterea buruienilor se poate realiza şi
prin folosirea erbicidelor recomandate de către specialiştii agronomi din zonă, în funcţie de
gradul de îmburuienare şi de conţinutul solului în humus. Erbicidarea se face imediat după
însămânţare, cu ajutorul maşinii de stropit. Până la stabilirea unui produs care să fie
corespunzător şi pentru chimen, şi pentru mac în cultura mixtă, erbicidarea chimenului se face
numai în cultură pură. În cazul culturii mixte cu mac, acesta trebuie rărit mai devreme decât în
mod obişnuit şi la distanţe mai mari. Lucrarea de buchetat este exclusă. După recoltarea macului,
se îndepărtează restul de tulpini şi se administrează fosforul, care va fi încorporat cu prilejul
ultimei praşile mecanice. În anul al II-lea, imediat ce s-a desprimăvărat, se va aplica
îngrăşământul cu azot şi cultura se va grăpa de-a curmezişul rândurilor. Cu acest prilej se adună
materialul uscat care constituia rozeta de frunze în anul I. În continuare se execută lucrările
obişnuite de întreţinere, prin praşile mecanice, manual şi pliviri.

5
 Boli, dăunători, combatere

Dintre boli, cele care produc pagube serioase în cultura chimionului sunt putrezirea
rădăcinilor şi bazei tulpinilor, provocată de Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) De By. şi antracnoza,
produsă de Colletotrichum spp., care se instalează de obicei pe plantele mai puţin viguroase ce
au suferit din cauza acţiunii nefavorabile a unor factori de mediu. Mai sunt frecvente la chimen şi
alte boli cauzate de ciuperci care provoacă mana, făinarea, rugina, precum şi de virusuri şi
micoplasme, fără a aduce prejudicii culturii. În anii cu ploi frecvente, în perioada butonizării şi
înfloririi, recolta de chimion este diminuată substanţial (25-30%) de o boală manifestată printr-o
anomalie florală. Cauza transformării petalelor şi staminelor în formaţiuni asemănătoare
frunzelor se presupune că ar fi de natură virotică sau că s-ar datora atacului produs de un anumit
acarian (epitetranychus spp.) sau de un păianjen specializat pentru această specie. În ultimul timp
se avansează tot mai accentuat idea că deformarea florilor ar fi o micoplasmoză. Pentru
combaterea bolilor la chimen este necesar să se adopte, în primul rând, măsurile preventive ale
asolamentului şi de igienă culturală. Dintre dăunători, omida de câmp (Loxostege sticticalis L.),
molia chimenului (Depressaria nervosa HW.) şi gândacul pământului (Opatrum sabulosumL.) se
întâlnesc uneori în cultura chimionului, dar fără a produce pagube sesizabile. În schimb, în unii
ani şi în anumite zone, şoarecii de câmp produc pagube însemnate, care pot ajunge până la
compromiterea culturii. Combaterea lor se poate realiza prin punerea de momeli cu otravă sau
prin prăfuiri cu substanţele indicate de specialiştii. Combaterea se face în toamna anului I de
cultură.

Recoltare

Epoca de recoltare - sistemul de ramificare, de formare a umbelelor, durata înfloririi în

cadrul plantei, pe umbelă, ramificaţie, se răsfrâng în faza finală a vieţii plantelor prin maturarea
eşalonată a fructelor. În vederea evitării pierderilor de fructe, alegerea momentului recoltării are
o mare însemnătate. În scopul recoltării manuale, lucrarea începe în momentul când 35-40% din
fructe sunt coapte (coacere în ceară), având o culoare galbenă-brună. Când recoltarea se face cu
combina direct din lan, procentul de fructe mature în lan trebuie să fie de 65-75%. O cale de
evitare a pierderilor produse prin scuturare constă în folosirea pentru recoltare a timpului de
noapte, dimineaţă sau, cel mai târziu, prima parte a zilei. Recoltarea manuală se face cu secera
sau cu coasa; plantele secerate sau cosite se leagă în snopi mici, care se aşază în glugi sau clăi

6
pentru maturarea completă a fructelor. Treieratul se face cu batoza sau cu combina în staţionar.
Recoltarea mecanizată în două faze se execută cu utilaje de tip vindrover, cu care se seceră
chimionul şi se lăsă în brazdă 4-5 zile pentru postmaturare. Apoi se intervine cu combina,
prevăzută cu pickup ce ridică materialul din brazde, urmând apoi treierarea. Când recoltarea se
face cu combina direct din lan, masa de tăiere se ridică până aproape de nivelul primei ramificaţii
a plantelor. Reglările pentru treierat la batoză şi la combină se referă la reducerea turaţiei,
deschiderea tobei, reducerea intensităţii vântului, schimbarea unor site. Cerinţele tot mai mari
pentru ulei volatil şi posibilităţile reale de a fi obţinut şi din alte organe ale plantei au impus
utilizarea întregii plante pentru extragerea acestuia. La această soluţie s-a ajuns şi din cauza
nivelului scăzut al producţiilor de fructe, datorat uneori şi pierderilor masive produse înainte şi în
timpul recoltării. Din acest punct de vedere, este mai rentabil a recolta chimenul la o înălţime
mai mare (40 cm), fiindcă, deşi se realizează o recoltă mai scăzută de masă vegetală, producţia
de ulei volatil este mult mai mare în comparaţie cu varianta recoltată la înălţimea de 10 cm.

Prelucrarea materiei prime

Condiţionarea - după treierat, fructele se condiţionează pentru a îndepărta din masa lor
impurităţile constituite din resturi de tulpini, ramificaţii, seminţe şi resturi de buruieni.
Condiţionarea se efectuează cu ajutorul vânturătorilor şi a selectoarelor. Uscarea - la recoltare,
chimenul are un procent mare de umiditate, mai ales în cazul recoltării directe cu combina. Deşi
condiţionarea a îndepărtat posibilitatea ca fructele să mai împrumute umiditate de la resturile
vegetale, totuşi fructele mai conţin încă peste 12% umiditate. Pentru a scădea această umiditate
sub nivelul prevăzut de STAS, recolta se întinde în magazii uscate şi bine aerisite, într-un strat
care să nu depăşească 20-25 cm grosime.

3. MORFOLOGIE

Chimenul cultivat este o plantă ierboasă bienală, în anul I formează o rozeta de frunze, iar
în anul II tulpina floriferă. Rădăcina este pivotantă, carnoasă, deschisă la culoare, groasă de 1,5-
2cm, adanca (30-40cm), puțin ramificată. Tulpina se formează numai în anul II, este erectă,
inaltă până la 100 cm, fistuloasă, muchiată, ramificata. Frunzele în primul an, dispuse în rozetă,
sunt lung pețiolate, 2-3 penat -sectate, de 20-40cm. În anul II ,frunzele inferioare sunt mai lung
pețiolate , bipenate, cu 6-12 perechi de segmente de ordinul I , iar cele superioare sunt sesile ,
7
bipenate cu lacini filiforme , slab mucronate. Florile sunt dispuse în umbele compuse din 5-15
radii inegale , cu umbelule compuse , la rândul lor, din 10-13 flori, situate pe pedicele inegale
fără involucru și involucel ( formate din hipofile reduse , caduce). Florile sunt alcătuite pe tipul
5; caliciul redus la 5 dințișori mici;corola formată din 5 petale albe , (capitate) roz sau roșietice ;
5 stamine în alternanță cu petalele; gineceul bicarpelar prelungit cu două stiluri capitate.
Înflorirea are loc din aprilie până în iulie. Fructul este o diachena formată din două mericarpe
libere dispuse pe un carpofor bifidat , aproape până la bază . Mericarpele au 3-6mm lungime și
până la 2mm grosime , sunt ușor arcuite , înguste spre capete , de culoare cenușie- brună , cu 5
proeminențe (coaste) evidente , de culoare mai deschisă. MMB este de cca 2,5g, iar MH de cca
50kg. Fructele mature prezintă miros aromat și gust înțepător . Uleiul volatil este acumulat în
canale longitudinale dispuse în pereții fructului câte 6 canale în fiecare mericarp . Cercetări
asupra particularitatilor morfologice ale celulelor epicardului la Carum carvi (comparativ cu cele
de la Aegopodium podagraria L) au fost efectuate la microscopul electronic de E. M.
Cappelleti,1979.

4. UTILIZĂRI ALE CHIMENULUI

1. Preparate culinare! Frunzele tinere de chimen se folosesc la salate, iar rădăcinile pot
înlocui rădăcinile de pătrunjel la pregătirea supelor și mâncărurilor. În casă, din fructe se
prepară supe dietetice care stimulează activitatea tuturor glandelor tubului digestiv. Cu
fructele de chimen se condimentează diferite alimente în industria alimentară
(condimentarea brânzeturilor, chiar și a brânzei de soia – tofu, a cărnii etc.) și de
panificație.
2. Ceai din fructe de chimen! Din fructele chimenului se fac ceaiuri care sunt folosite pentru
afecțiunile traheo - branhice, căci acestea intră în componența speciilor pectorale.
Terapeutic, fructele măcinate, 1-2 g pe zi, se recomandă câte o cană (200 – 250 ml)
înaintea meselor principale în tratarea anorexiilor (lipsa poftei de mâncare), de tulburări

8
 digestive însoțite de balonări, mai ales la sugari (pentru calmarea colicilor) și pentru a
mări secreția de lapte la mamele care alăptează.
3. Obținerea de ulei eteric și a uleiului gras de chimen! Fructele chimenului au conținut de
uleiuri, proteine, celuloză, așadar sunt folosite la extragerea uleiului eteric (care conține:
carvon 60 – 85%, limonenul – o hidrocarbură ciclică și alte hidrocarburi ciclice) și a altor
uleiuri. Pentru obținerea uleiului eteric este necesară procedura de izolare a materiei
prime prin antrenarea cu vapori de apă, iar pentru extragerea uleiului gras se presează
masa vegetală a chimenului, care rămâne după distilare.
4. Fabricarea de săpunuri! Din uleiul gras obținut din chimen se prepară săpunuri fine de
toaletă.
5. Hrană pentru animale! Turtele rezultate în urma extragerii uleiului de chimen, conținând
cantități însemnate de proteină și hidrați de carbon, se folosesc pentru hrana animalelor.
6. Fabricarea medicamentelor! Datorită uleiului eteric pe care chimenul îl conține, această
plantă este folosită și în industria farmaceutică – căci uleiul eteric are acțiune stomahică,
spasmolitică, galactogogă, ușor bacteriană și stimulează secreția bronhică.
7. Aromatizarea anumitor produse! Uleiul eteric al chimenului se folosește industrial pentru
aromatizarea unor băuturi alcoolice, a gumei de mestecat și pentru altele.

5. BENEFICILE CONSUMULUI DE CHIMEN

1. Înlătură indigestia! La fel ca și chimionul, semințele de chimen au efecte relaxante pentru

durerile de stomac, echilibrând metabolismul: în cazul în care suferiți de diaree sau
constipație consumați de două ori pe zi iaurt amestecat cu 2 lingurițe de chimen măcinat.
2. Ceaiuri pentru calmarea colicilor! Semințele de chimen, alături de alte plante, intră în
componența ceaiurilor benefice pentru problemele digestive ale sugarilor.
3. Alungă oboseala! Mâncărurile din linte verde sau linte roșie condimentate cu chimen,
coriandru și câteva boabe de piper roșu, verde, negru sau piper mozaic sunt benefice
pentru aportul nutritiv și aroma pe care o dau acestora și au propritatea de a revigora
organismul, alungând starea de oboseală.

9
4. Reconfortant pentru femeile însărcinate! Femeile în primul trimestru de sarcină pot avea
stări de greață, iar ceaiul de chimen le este benefic acestora atât pentru diminuarea
acestor stări, dar și în faza finală a sarcini când trebuie să nască copilul consumul de
chimen ajută la declanșarea nașterii. De remarcat este și efectul de sporire a lactației la
femeile care alăptează; de preferat pentru aceasta este consumul, înainte de culcare, al
amestecului de lapte calduț cu o linguriță chimen măcinat și puțin zahăr. Pentru sporirea
aromei se pot folosi și bețe de vanilie.
5. Îngrijirea pielii cu ulei de chimen! Uleiul de chimen este folosit în prepararea
cosmeticelor și unguentelor, ca remediu natural pentru o gamă largă de afectiuni ale
pielii: ten uscat, negi, eczeme etc.

6. BIBLIOGRAFIE

1. Muste S., Materii prime vegetale în industria alimentară, Editura AcademicPress, Cluj-
Napoca, 2008.
2. Notițe Curs TPPA, Materii prime vegetale Sevastița Muste.
3. Fatty acid and essential oil composition of three Tunisian caraway (Carum carvi L.) seed
ecotypes, Bochra Laribi Karima Kouki Abdelaziz Mougou Brahim Marzouk, Journal of
the Science of Food and Agriculture, 27 November 2009.
4. ***https://www.agrimedia.ro/articole/tehnologia-de-cultivare-a-culturii-de-chimen-
chimion

10